Arta greco-romană și moștenirea ei europeană

Templul
Religia ocupa un loc foarte important în viața romanilor, iar templul, locul unde erau adorați zeii,
era un edificiu fundamental al unei cetăți antice. El era un simbol al protecției pe care zeul o
acorda oamenilor. Romanii au construit temple pentru zeii lor atât la Roma, cât și în provinciile
pe care le-au cucerit.

1/91
Imaginea 1 – Panteonul din Paris
Imaginea 2 – Jefferson Memorial din Washington

2/91
Templul lui Augustus – templum Augusti
Templul lui Claudius – templum Claudii
Templul lui Caesar – templum Caesaris
Templul Dianei – templum Dianae
Templul lui Iuppiter – templum Iovis
Tempul lui Mars – templum Marsis
Templul Minervei – templum Minarvae

1/93

Prometeu este fiul lui Iapet și al Climenei (sau al Asiei, ambele fiice ale lui Ocean) și fratele lui
Atlas și al lui Epimeteu. Se căsătorește fie cu Celeno, fie cu Climene. Printre copiii lui se numără
Deucalion, Licos și Himerea și, în funcție de sursă, Etneos, Elen, eroul fondator al elenilor, și
Tebe, deși aceștia din urmă mai sunt considerați copiii lui Deucalion.
În funcție de sursă, Prometeu a creat omul din lut însuflețindu-i cu foc, dar această legendă nu
apare în Teogonia. În schimb Prometeu era considerat acolo binefăcătorul oamenilor. Pentru ei l-
a înșelat pe Zeus de două ori.
Tetis este fiica lui Nereu și a lui Doris, fiica lui Ocean. Mai sunt alte surse care susțin că
centaurul Chiron i-ar fi fost tată. Oricum, este o divinitate marină și nemuritoare, cea mai
faimoasă dintre nereide.
Aceasta fu crescută de Hera, așa cum zeița fusese la rândul ei crescută de titanida Thetis. Acesta
ar putea fi motivul penntru care Tetis și Hera se înțeleg bine în mitologie.
Tetis este cea care-l culege pe Hefaistos din mare când Hera-l aruncă.
La ordinele Herei, aceasta ia cârma navei Argo, când trebuie să treacă de Simplegade.
În funcție de unele mituri, Tetis îl refuză pe Zeus de dragul Herei, deși în altele el și Poseidon
renunță la ea când apare profeția că fiul acesteia va fi mai puternic decât tatăl său, această
profeție fiind câteodată atribuită lui Prometeu, lui Themis sau profetului Calcas.

Peleus, fiul regelui Aeacus din Egina și al reginei Endeïs, este un erou din mitologia greacă. S-a
căsătorit cu Thetis (nereidă, fiică a lui Nereus), având cu aceasta un fiu: Ahile, marele erou din
războiul troian.
În tinerețe, împreună cu fratele său, Telamon (tatăl lui Aiax din Salamina), Peleus l-a însoțit pe
Iason în celebra expediție a argonauților.

Ahile este un celebru erou din mitologia greacă (cunoscut mai ales datorită epopeii homerice
Iliada), care a participat la războiul troian de partea grecilor. Ahile era fiul zeiței marine Thetis și
al muritorului Peleus - regele mirmidonilor din Fthia (sud-estul Tesaliei) și nepotul lui Zeus. Se
spune că Thetis fusese râvnită atât de Zeus cât și de Poseidon, însă cei doi au renunțat la ea în
favoarea lui Peleus atunci când titanul Prometeu a profețit că ea va aduce pe lume un fiu mai
puternic decât tatăl lui. Atunci Zeus a dat-o de soție lui Peleus, care a trebuit mai întâi să o
învingă pe Thetis în luptă.
Când l-a născut pe Ahile, Thetis a vrut să-l facă nemuritor. Ahile a fost cufundat în întregime de
către mama sa în apele Styxului, însă i-a rămas afară călcâiul de care-l ținea Thetis. O altă
versiune spune că Thetis l-a uns pe băiat cu ambrozie și l-a așezat deasupra focului, pentru a-i
arde toate componentele de muritor ale corpului și pentru a-l purifica. Întreruptă însă de Peleus,
Thetis s-a înfuriat și a dat drumul copilului fără a fi terminat ritualul. Homer nu face nicio
referire la această invulnerabilitate în Iliada. Dimpotrivă, descrie o scenă în care Ahile este rănit
(În Cartea 21, eroul peonian Asteropaeus, nepotul lui Axios - zeul unui râu - îl provoacă pe
Ahile, în apropierea râului Scamandru. El aruncă două sulițe, iar una îi rănește cotul lui Ahile
provocându-i sângerare).
Copil fiind, Ahile a fost încredințat centaurului Chiron, care l-a crescut pe muntele Pelion.
Acolo, Ahile a învățat să tragă cu arcul, să vâneze lei și mistreți (la numai șapte ani), să fugă
repede ca o căprioară, dar și să cânte din liră și vocal. Ulterior, pentru a-l împiedica să participe
la războiul troian - unde știa că-și va găsi moartea, așa cum prorocise preotul Calhas, și încercând
să zădărnicească împlinirea destinului - Thetis și-a trimis fiul la curtea lui Lycomedes, regele
dolopilor din insula Skyros, care l-a ținut ascuns, deghizat în veșminte femeiești, printre fiicele
lui. Una dintre ele, Deidamia, i-a născut lui Ahile un fiu, pe Neoptolem (sau Pyrrhus). Între timp
însă, grecii pregăteau războiul împotriva Troiei. La chemarea lui Odiseu și Diomede (care l-au
atras printr-un vicleșug), Ahile se alătură armatelor grecești, în fruntea mirmidonilor, împreună
cu prietenul său Patrocle și cu bătrânul înțelept Fenix. La despărțire, odată cu plecarea flotei din
Aulida, Peleus îi dăruiește lui Ahile armele sale: armurile și sulița primite ca dar de nuntă și caii
primiți de la Poseidon.
În mitologia greacă, Olimpul era considerat lăcașul zeilor panteonului antic grecesc, fiind analog
cerului și locuit de zei, semizei, copiii zeilor și servitorii acestora. Totuși, este greu de spus ce
însemna în acele vremuri cu adevărat „Olimpul”. În Iliada lui Homer se afirmă că Olimpul se
află mult deasupra tuturor munților, nefiind însă vorba de rai. Într-un pasaj din Iliada, Zeus
vorbește zeilor de „cel mai înalt vârf al Olimpului cu multe vârfuri”, ceea ce ar sugera că
Olimpul era cu adevărat un munte. În opera lui Homer, Poseidon amintește de faptul că el este
stăpânul mărilor, Hades al morții, iar Zeus al cerurilor, dar Olimpul este comun celor trei.
Indiferent de natura sa, intrarea către Olimp era străjuită de o mare poartă de nori. Zeii trăiau în
acest lăcaș (din care coborau uneori în lumea muritorilor de pe Terra), se hrăneau cu ambrozie și
ascultau muzica divină a lirei lui Apollo.

Hesperidele sunt nimfe care locuiesc într-o grădină frumoasă, situată în Munții Arcadiei
(Grecia) sau, în alte legende, la extrema vestică a Mării Mediteraneene, lângă Mt. Atlas (de
aceea sunt considerate uneori ca fiind fiicele lui Atlas). În această grădină crește pomul care face
mere de aur, pom dăruit de Gaia Herei, la nunta sa cu Zeus. Această grădină este păzită de
Ladon, un dragon cu o sută de capete. Singurul care a reușit să obțină câteva mere a fost
Heracles, care l-a păcălit pe Atlas să le ia pentru el.

Troia este un oraș legendar, locul unde s-a desfășurat Războiul Troian, așa cum este descris în
Ciclul războaielor troiene, în special în Iliada, unul dintre cele două poeme epice atribuite lui
Homer.
Astăzi, este numele unui sit arheologic, localizarea tradițională a Troiei homerice, în turcă Truva,
la Hisarlık (39°58′N 26°13′E) în Anatolia, aproape de coastă, în Provincia Çanakkale de astăzi,
în nord-vestul Turciei, la sud-vest de strâmtoarea Dardanele, sub Muntele Ida.

Hecuba este o figură a mitologiei greco-romane, fiica frigianului Dymas (sau a lui Cisseus,
regele tracilor) și cea de-a doua soție a lui Priam, regele Troiei. A avut numeroși copii care, mai
toți, au murit sub zidurile Troiei sau, după distrugerea cetății, au fost duși în captivitate. Printre ei
se numărau: Hector, Paris – supranumit și Alexandros –, Creusa, Laodice, Polixena, Cassandra,
Deiphobus, Helenus, Antiphus, Polydorus, Troilus etc.
Înainte de nașterea lui Paris, Hecuba a avut un vis ciudat. Prezicătorii i l-au tălmăcit spunându-i
ca fiul pe care avea să-l nască va atrage ruina cetății sale. La nașterea lui Paris, Hecuba pregetă
să-și ucidă însă copilul. Temându-se totuși de împlinirea destinului, îl abandonează pe muntele
Ida. Mai târziu Paris vine însă la Troia și prezicerea se împlinește. După distrugerea Troiei,
Hecuba a revenit drept pradă de război lui Odiseu.
Copleșită de durerea de a-și fi văzut rând pe rând copiii uciși, înainte de a pleca în captivitate, e
nevoită să asiste neputincioasă la sacrificiul fiicei ei, Polixena. Urcându-se pe corabie, vede
trupul neînsuflețit al fiului ei Polydorus, aruncat de valuri la țărm. Polydorus fusese ucis de către
regele Polymnestor spre a fi jefuit. Înainte de plecare, împreună cu celelalte femei troiene,
Hecuba găsește totuși răgazul și puterea necesară ca să răzbune moartea fiului ei. Îmbarcându-se
apoi din nou, Hecuba scapă de urmărirea însoțitorilor lui Polymnestor care vor să o pedepsească,
și-și găsește refugiul și moartea în valurile mării. După o altă versiune, ea ar fi fost
metamorfozată într-o cățea.
Este simbolul durerii și al refuzului de a accepta fatalitatea.

În mitologia greacă, Priam a fost regele Troiei în timpul războiului troian și fiul cel mai mic al
lui Laomedon. El avea cincizeci de fii, printre care și Paris și Hector, și câteva fiice.

Elena (Helena) ("cea mai frumoasă dintre muritoare") era în mitologia greacă fiica lui Zeus și a
Ledei. Copilă fiind, ea a fost răpită de către Tezeu, și adusă acasă de frații săi Castor și Pollux.
Când regele Spartei, tatăl ei pământesc, hotărăște să o mărite, Sparta este cotropită de pețitori,
mulți dintre ei fiind luptători ahei de mare valoare. Tindar este neliniștit la gândul că alegerea
fetei ar putea provoca un război în Sparta, așadar Odiseu propune o soluție: toți pețitorii se vor
jura să respecte alegerea soțului, oricare ar fi, și dacă cineva ar fi să intervină, toți se vor reuni
pentru a o aduce pe Elena înapoi soțului ei. În final, Elena se căsătorește cu Menelau, fiul lui
Atreu, și împreună au o fiică, Hermione, și, în funcție de sursă, un fiu, pe Nicostrate.
Paris o ia și o aduce în Troia cu încuviințarea zeiței Afrodita. Plecarea Elenei cu Paris la Troia
are drept rezultat războiul troian. În timpul războiului, care durează zece ani, Paris moare, Elena
se căsătorește cu unul dintre frații lui, Deiphobos, iar mai târziu se împacă cu Menelau
redevenindu-i soție.
Revine în Sparta, dar după moartea lui Menelau este izgonită de fiii acestuia și moare la Rodos.
După moarte, Elena i-a fost dată în căsătorie lui Ahile, învingătorul de la Troia și s-ar fi retras
alături de el pe „insulă albă”, Leuke, și petrec viața de apoi împreună.