Monastirea Argeşului - poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri

Pe Argeş în gios, V-oi zidi pe voi, Pe ea s-o jertfim, Iară pe Ana

Pe un mal frumos, V-oi zidi de vii În zid s-o zidim! Nici c-o înturna!
Negru-vodă trece Chiar în temelii! Iată,-n zori de zi, Ea mereu venea,
Cu tovarăşi zece: Meşterii grăbea, Manea se trezi, Pe drum şovăia
Nouă meşteri mari, Sfările-ntindea, Ş-apoi se sui Şi s-apropia
Calfe şi zidari Locul măsura, Pe gard de nuiele, Şi, amar de ea,
Şi Manoli - zece, Şanţuri largi săpa Şi mai sus, pe schele, Iată c-agiungea!
Care-i şi întrece. Şi mereu lucra, Şi-n câmp se uita, Meşterii cei mari,
Merg cu toţi pe cale Zidul ridica, Drumul cerceta. Calfe şi zidari
Să aleagă-n vale Dar orice lucra, Când, vai! ce zărea? Mult înveslea
Loc de monastire Noaptea se surpa! Cine că venea? Dacă o vedea,
Şi de pomenire. A doua zi iar, Soţioara lui, Iar Manea turba,
Iată, cum mergea A treia zi iar, Floarea câmpului! Mândra-şi săruta,
Că-n drum agiungea A patra zi iar Ea s-apropia În braţe-o lua,
Pe-un biet ciobănaş Lucra în zadar! Şi îi aducea Pe schele-o urca,
Din fluier doinaş. Domnul se mira Prânz de mâncătură, Pe zid o punea
Şi cum îl vedea, Ş-apoi îi mustra, Vin de băutură. Şi, glumind, zicea:
Domnul îi zicea: Ş-apoi se-ncrunta Cât el o zărea, — Stăi, mândruţa mea,
— Mândre ciobănaş Şi-i ameninţa Inima-i sărea, Nu te speria,
Din fluier doinaş, Să-i puie de vii În genunchi cădea Că vrem să glumim
Pe Argeş în sus Chiar în temelii! Şi plângând zicea: Şi să te zidim!
Cu turma te-ai dus, Meşterii cei mari, — Dă, Doamne, pe lume Ana se-ncredea
Pe Argeş în gios Calfe şi zidari O ploaie cu spume, Şi vesel râdea.
Cu turma ai fost. Tremura lucrând, Să facă pâraie, Iar Manea ofta
Nu cumv-ai văzut, Lucra tremurând Să curgă şiroaie, Şi se apuca
Pe unde-ai trecut, Zi lungă de vară, Apele să crească, Zidul de zidit,
Un zid părăsit Ziua pân-în seară; Mândra să-mi oprească, Visul de-mplinit.
Şi neisprăvit, Iar Manoli sta, S-o oprească-n vale, Zidul se suia
La loc de grindiş, Nici că mai lucra, S-o-ntoarcă din cale! Şi o cuprindea
La verde-anuliş? Ci mi se culca Domnul se-ndura, Pân’ la gleznişoare,
— Ba, doamne-am văzut, Şi un vis visa, Ruga-i asculta, Pân’ la pulpişoare.
Pe unde-am trecut, Apoi se scula Norii aduna, Iar ea, vai de ea,
Un zid părăsit Ş-astfel cuvânta: Ceriu-ntuneca. Nici că mai râdea,
Şi neisprăvit, — Nouă meşteri mari, Şi curgea deodată Ci mereu zicea:
Cânii, cum îl văd, Calfe şi zidari, Ploaie spumegată — Manoli, Manoli,
La el se răpăd Ştiţi ce am visat Ce face pâraie Meştere Manoli!
Şi latră-a pustiu De când m-am culcat? Şi îmflă şiroaie. Agiungă-ţi de şagă,
Şi urlă-a morţiu. O şoaptă de sus Dar oricât cădea, Că nu-i bună, dragă.
Cât îl auzea, Aievea mi-a spus Mândra n-o oprea, Manoli, Manoli,
Domnu-nveselea, Că orice-am lucra, Ci ea tot venea Meştere Manoli!
Şi curând pleca, Noaptea s-a surpa Şi s-apropia. Zidul rău mă strânge,
Spre zid apuca, Pân-om hotărî Manea mi-o vedea, Trupuşoru-mi frânge!
Cu nouă zidari, În zid de-a zidi Inima-i plângea Iar Manea tăcea
Nouă meşteri mari Cea-ntâi soţioară, Şi iar se-nchina, Şi mereu zidea;
Şi Manoli - zece, Cea-ntâi sorioară Şi iar se ruga: Şi o cuprindea
Care-i şi întrece. Care s-a ivi — Suflă, Doamne,-un Pân’ la gleznişoare,
— Iată zidul meu! Mâni în zori de zi, vânt, Pân’ la pulpişoare,
Aici aleg eu Aducând bucate Suflă-l pe pământ, Pân’ la costişoare,
Loc de monastire La soţ ori la frate. Brazii să-i despoaie, Pân’ la ţâţişoare.
Şi de pomenire. Deci dacă vroiţi Paltini să îndoaie, Dar ea, vai de ea,
Deci voi, meşteri mari, Ca să isprăviţi Munţii să răstoarne, Tot mereu plângea
Calfe şi zidari, Sfânta monastire Mândra să-mi întoarne, Şi mereu zicea:
Curând vă siliţi Pentru pomenire, Să mi-o-ntoarne-n cale, — Manoli, Manoli,
Lucrul de-l porniţi Noi să ne-apucăm S-o ducă devale! Meştere Manoli!
Ca să-mi rădicaţi, Cu toţi să giurăm Domnul se-ndura, Zidul rău mă strânge,
Aici să-mi duraţi Şi să ne legăm Ruga-i asculta Ţâţişoara-mi plânge,
Monastire naltă Taina s-o păstrăm; Şi sufla un vânt, Copilaşu-mi frânge!
Cum n-a mai fost altă, Ş-orice soţioară, Un vânt pre pământ, Manoli turba
Că v-oi da averi, Orice sorioară Paltini că-ndoia, Şi mereu lucra.
V-oi face boieri, Mâni în zori de zi Brazi că despoia, Zidul se suia
Iar de nu, apoi Întâi s-a ivi, Munţii răsturna, Şi o cuprindea
Pân’ la costişoare, Spuneţi-mi cu drept, Şi pe gânduri sta, Un glas năduşit,
Pân’ la ţâţişoare, Cu mâna la piept, Apoi poruncea Un glas mult iubit,
Pân’ la buzişoare, De-aveţi meşterie Schelele să strice, Care greu gemea
Pân’ la ochişori, Ca să-mi faceţi mie Scări să le ridice, Şi mereu zicea:
Încât, vai de ea, Altă monastire Iar pe cei zidari, — Manoli, Manoli,
Nu se mai vedea, Pentru pomenire, Zece meşteri mari, Meştere Manoli!
Ci se auzea Mult mai luminoasă Să mi-i părăsească, Zidul rău mă strânge,
Din zid că zicea: Şi mult mai frumoasă? Ca să putrezească Ţâţişoara-mi plânge,
— Manoli, Manoli, Iar cei meşteri mari, Colo, pe grindiş, Copilaşu-mi frânge,
Meştere Manoli! Calfe şi zidari, Sus, pe coperiş. Viaţa mi se stinge!
Zidul rău mă strânge, Cum sta pe grindiş, Meşterii gândea Cum o auzea,
Viată mi se stinge! Sus pe coperiş, Şi ei îşi făcea Manea se pierdea,
Pe Argeş în gios, Vesel se mândrea Aripi zburătoare Ochii-i se-nvelea;
Pe un mal frumos Ş-apoi răspunde: De şindrili uşoare. Lumea se-ntorcea,
Negru-vodă vine — Ca noi, meşteri mari, Apoi le-ntindea Norii se-nvârtea
Ca să se închine Calfe şi zidari, Şi-n văzduh sărea, Şi de pe grindiş,
La cea monastire, Alţii nici că sunt Dar pe loc cădea De pe acoperiş,
Falnică zidire, Pe acest pământ! Şi unde pica, Mort bietul cădea!
Monastire naltă, Află că noi ştim Trupu-ş despica. Iar unde cădea
Cum n-a mai fost altă. Oricând să zidim Iar bietul Manoli, Ce se mai făcea?
Domnul o privea Altă monastire Meşterul Manoli, O fântână lină,
Şi se-nveselea Pentru pomenire, Când se încerca Cu apă puţină,
Şi astfel grăia: Mult mai luminoasă De-a se arunca, Cu apă sărată,
— Voi, meşteri zidari, Şi mult mai frumoasă! Iată c-auzea Cu lacrimi udată!
Zece meşteri mari, Domnu-i asculta Din zid că ieşea
________________________________________________________________________________________
Meşterul Manole (culeasă de Ion Taloş)

Cei nouă zidari,
Nouă meşteri mari
Ei se socotea,
Ca ei să mi-ş facă
Zid de mănăstire
Să nu fie-n lume.
Zâua zâduia,
Noaptea se surpa.
Ei se socotea,
Jurământ punea
Ca ei să nu spuie
La neveste-acasă
Şi care va merge
Meşterul Manole
Luni de dimineaţă
Cu prânzu-nainte...
În zâd s-o zâduiască.
Opt necredincioşi...
Credinţ-o călcatu,
Credinţă n-avea
Şi ei le spunea,
Ele nu venea.
Manole, Manole,
Meşteru Manole,
El credinţa-şi ţine
Că el că nu-i spune
La nevast-acasă.
Luni de dimineaţă
Ea mi se scula,
Pruncu şi-l scălda,
Prânzu şi-l făcea, Nimic nu-i zicea, De a ta soţie?
La bărbat pleca. Num-o zâduia, Văd că nu glumiţi
El când o vedea, Zâd până la brâu, De mă zâduiţi.
Din gură grăia: Ea iar din grai grăia: Zâd până la gâtu,
De-ar da Dumnezeu � Manole, Manole, Că zâdu mă strânge,
Rugu să-i răsaie, Meştere Manole, Ţâţişoara-m' curge
Pe ea să mi-o-ncurce, Dar voi nu glumiţi Şi pruncuşoru-m'
Mâncarea s-o verse, De mă zâduiţi plânge.
Doar vremea va trece. Zâd până la brâu, Da'voi să-mi lăsaţi
Rugu-i răsărea, Că zâdu mă strânge, Loc leagănului
Ea mi-l d-ocolea, Ţâţişoara-m' curge La căpu zâdului,
Măi tare venea. Şi copilu-m' plânge. Vântu când o bate
El când mi-o vedea, Nimic nu-i zicea, Ni l-o legăna
Cu mâna-i făcea Num-o zâduia Şi când îmi va ninge
'Ndărăpt să se-ntoarcă. Zâd până la ţâţe. Pruncu mi l-o unge
Ea, când îl vedea Ea iar din grai grăia: Şi când o ploua
Măi tare venea, - Manole, Manole, Pruncu-l va scălda.
La el ajungea, Meştere Manole, Lui cu mama lui,
Mâncarea punea. Ţie nu ţi-i milă Lui cu mama lui!
Zâdarii mi-o lua De a ta soţie?
Şi-n zâd mi-o punea. Că zâdu mă strânge,
Nimic nu-i vorghea, Ţâţişoara-m' curge
Num-o zâduia, Şi copilu-m' plânge.
Zâd pân-la genunchi. Nimic nu-i zicea
Ea din grai grăia: Num-o zâduia
- Voi nouă zidari, Zâd până la gâtu.
Nouă meşteri mari, Ea iar din grai grăia:
Doar voi nu glumiţi - Manole, Manole,
De mă zâduiţi Meştere Manole,
Zâd pân-la genunchi? Ţie nu ţi-i milă

Balada lui Siminic

Variantă Meşterul Manole. Culegător Pamfil Bilţiu, de la Ioana Niste, 93 ani, Rogoz, 1979, Lăpuş - Maramureş,
publicată în Antologie de folclor, 1980, p. 116, t. 103.

Colo-n jos pă prundurele

Ziduiesc tri frăţurele.
Care cum zidu făce
Pă noapte să surupe.
Ei aşe s-o sfătuit:
Care nevasta-a vini
Cu prânzu mai dimineaţă
Tăt în zâd s-o zâduiască.

Nevasta lui Siminic

Dimineaţa s-o sculat
Şi pă faţă s-o spălat
Şi prânzu şi l-o gătat
Şi pruncii i-o aşezat,
La Siminic o alergat.

Siminic din grai grăie:

- Doamne, la nevasta me,
Dă-i, Doamne, un lup nainte,
Doară ie s-o spăimânta
Şi prânzu şi l-a vărsa
Şi napoi s-a înturna.
Ea lupu l-o-nconjurat
La Siminic o alergat.
Siminic din grai grăie:
- Doamne, la nevasta me,
Dă-i, Doamne,-un lujer nainte,
Doară ie s-o-mpiedica
Şi prânzu şi l-a vărsa.
Ea lujeru l-o-nconjurat
La Siminic o-alergat.

- Haidaţi, măi fraţi, să prânzim,

Nevasta să zâduim.

Zâduită până-n brâu,

Răsărit-o-on spic de grâu;
Zâduită până-n barbă,
Răsărit-o-on spic de iarbă.

MESTERUL Un zid parasit, Buna ziua-i da; El se tot gandea

MANOLE - Muntenia
sec. XVIII
In sus pe Argis,
Prin al carpenis,
Prin al alunis,
Plimba-mi-se plimba
Domnul Negru-voda
Pe dalba-i mosie
C-o verde cocie,
Verde zugravita,
'Ntr-aur poleita,
Cu opt telegari,
Cu noua zidari,
Noua mesteri mari
Si Manole - zece,
Care mi-i intrece,
Sta inima-i rece.
Ei ca mi-au umblat
Tara-n lung si-n lat,
Prin al carpenis,
Prin al alunis,
Lungis,
Curmezis,
Dar tot n-au gasit
Un zid invechit,
Ramas de demult. El le multamea. Si se socotea
Pe Argis in jos, Domnul, de-l vedea, Si mi-i raspundea:
Pe plaiul frumos, Vreme nu pierdea, - Ba, doamne,-am vazut
Negru-voda vine Ci mi-l intreba, Si am cunoscut,
Pe dalba-i mosie Din gura-i zicea: Pe unde-am trecut
C-o verde cocie, - Noias Turma d-am pascut,
Verde zugravita, Purcaras, Un zid de demult,
'N aur poleita, Porcii tot pazand, Un zid parasit
Cu opt telegari, Marmura-ntorcand, Si neispravit,
Cu noua zidari, Nu cumv-ai vazut Vechi si mucezit;
Noua mesteri mari, Pe unde-ai trecut Colo, unde-mi creste,
Si Manole - zece, Un zid invechit Trestica
Care mi-i intrece, Si neispravit, Pitica,
Sta inima-i rece. De mult parasit? Rachita
Ei ca-mi tot catau, Daca l-ai vazut 'Nflorita,
Dar nu nimereau Si l-ai cunoscut, Papura
Al zid invechit Hai cu noi indata, 'Nverzita.
Si neispravit, Hai de ni-l arata, Domnul, d-auzea,
De mult parasit, Ca te-oi rasplati Bine ca-i parea,
Fara ca-mi gasea Si te-oi milui Vesel ca-i zicea:
Si imi intalnea Cu mila de domn, - Hai cu noi indata,
Noias Ca de Dumnezeu. Hai de ni-l arata!
Purcaras, Noias Noias
Porcii tot pazind, Purcaras, Purcaras
Marmura-ntorcand. Daca-l auzea, Ce mi-i raspundea,
Vorbe ce-i vorbea? Zidul invechit Zidul jos vedea Si cand ajungea,
- Doamne, Negru-voda, Si neispravit, Si iar se gandea Neveste-si chema,
Nu pot, vai de mine, Ramas de demult; Ziua cat tinea. Neveste-nvata
Io sa merg cu tine. Locul de zidire Seara cand sosea, Si mi le zicea:
Porcii d-oi lasa, Pentru manastire, Lucrul cand lasa, - Ia, voi ca sa-mi stiti
De necaz oi da: Chip de pomenire! El ca mi-si chema Si sa nu-mi veniti
Lupii c-or veni, Si precum zicea, Noua mesteri mari, Joi de dimineata,
Turma mi-or rasni, Domnul poruncea, Calfe de zidari. Pe nor si pe ceata,
Stapanul m-o bate Domnu-i ajuta Icoana-mi lua, La zid in departe,
Bataie de moarte. Si le aducea Pe mas-o punea, S-aduceti bucate!
Domnul d-auzea, Var si caramida, Din gura zicea: Manole ca-mi sta,
Iar se intorcea Ca-i pustie multa, - Noua mesteri mari, La zid ca manea
Si, mare,-i zicea: Ca-i lucrare lunga. Calfe de zidari, S-acolo dormea
- Noias Foaie s-o lalea, Si cu mine - zece, Cu capul p-o piatra,
Purcaras, Manole-ncepea, Sta inima-mi rece. Pustia s-o bata.
Io mi te-oi cinsti, Sforile-ntindea, Io ca v-am chemat Si noaptea trecea
Io te-oi milui, Lucrul ca-mi zorea, Si v-am adunat Si zid se surpa,
Porcii ti-oi plati: Zidul ca-mi zidea. Vorba sa vorbim, C-asa Domnul va.
Scroafa cu purcei Dar ce se-ntampla? Sfat Iar cand se scula
O suta de lei; Ziua ce-mi zidea, Sa sfatuim, In cap cu ziua,
De tot mascurul Noaptea se surpa, Plan Hartie-mi lua,
Ti-oi da galbenul! C-asa Domnul va. Sa planuim, Scrisoare-mi scria
Noias, d-auzea, Asa, tot asa, Ca zid ce zidim S-acas-o mana:
Noias se-ndemna Ei se tot cerca, Surpat il gasim. Scrisoare pe vant,
Si se-ndupleca; Zidul ca-ndrepta, Si io am visat Raspuns pe pamant.
Cu voda pleca, Zidul ca-ntarea. Vis adevarat La sluga c-o da
Cu noua zidari, Trei ani ca lucra, Ca-n zadar muncim, S-acas-o ducea,
Noua mesteri mari, Dar geaba era! Ca-n zadar trudim La dalba Caplea.
Cu Manole - zece, Ziua ce-mi zidea, Pana n-om cladi, Iar dalba Caplea,
Care mi-i intrece, Noaptea se surpa. Pana n-om zidi Ea, dac-o vedea,
Sta inima-i rece! Foaie s-o lalea, Chiar in temelie, Ea, dac-o primea,
Domnul, de-mi pleca, Manole-mi vedea Tanara si vie Scrisu-i cunostea,
Mult ca nu mergea Pe ganduri ca-mi sta, D-o dalba sotie. Mult se bucura.
Si iata-mi vedea Din adanc ofta; Hai sa ne-nchinam, Cartea ca-mi lua,
Al zid invechit, Iar daca-mi vedea Hai sa ne legam Cartea-mi desfacea,
Vechi si mucezit, Ca nu folosea Si hai sa juram Frumos mi-o citea.
De mult parasit. Si nu-nainta, Juramantul mare Manole-i scria:
Iar de-mi ajungea El mi se scula Pe paine, pe sare, "Draguta Caplea,
Si daca-l vedea, Zori cand se ivea, Pe sfinte icoane! Sotioara mea,
Bine le parea. Lucra, nu lucra, Care mandrisoara, Ai un bou balan
Domn descaleca, Ca toata ziua Care sotioara Ce-i pierdut d-un an.
Cruce ca-si facea Din ochi masura, Intai c-o veni Ia sa mi-te scoli,
Si se inchina; Gandu-si framanta, Joi de dimineata, Cranguri sa-mi rascoli.
Zidul ocolea, Soare cand sfintea, Pe nor si pe ceata, De l-ai nimeri,
Zidul ca-mi privea; Lucrul cand lasa, Aici in departe Si de l-ai gasi,
Iar daca-l vedea, Acas' nu-mi pleca, S-aduca bucate, Ia sa mi te-apuci
Manole striga La zid ca manea. Voi s-o apucati La taiat sa-l duci
Si-n palme batea, Noaptea cand sosea, 'N brate s-o luati, Si din carnea lui
Din gura zicea: Pe zid se culca 'N zid s-o aruncati, Bucate sa-mi faci,
- Doamne, Negru-voda, S-abia atipea. Cu cap sa scapati. La zid sa-mi aduci,
Iata c-am gasit Dormea, nu dormea, Si el cum zicea, Pe nor si pe ceata,
Si am nimerit Un vis ca visa, Cu toti se lega, Joi de dimineata".
Loc de manastire Un vis aievea, Cu toti se jura Mandra de Caplea,
Pentru pomenire. Si visu-i spunea Pe paine, pe sare, Ea mi se scula
Var si caramida, Ca-n desert lucra Pe sfinte icoane, Joi de dimineata,
Ca-i pustie multa, Pana n-o cladi, Pe dulci sotioare. Pe nor si pe ceata,
Ca-i lucrare lunga! Pana n-o zidi Cei noua zidari, Cu roua
Domnul, de vedea, Chiar in temelie, Noua mesteri mari, 'N spinare,
Bine ca-i parea, Tanara si vie Ei, mare, ca-mi sta Cu bruma
Din gura zicea: D-o dalba sotie. Pana se-nsera. 'N picioare,
- Iata c-am gasit Zi cand se facea, Acas' cand mergea, Boul cauta,
Si am nimerit El mi se scula, Pe drum se vorbea Boul ca gasea,
Boul ca-mi taia, Si iar se ruga: Ci drumul - Manole, Manole,
Bucate-mi gatea "Doamne minunate, Cotea, Mestere Manole,
Si la zid pleca, Doamne indurate, Si campul Dac-o fi vro gluma,
La zid in departe, Orice te-am rugat, Taia; Gluma nu e buna;
Sa duca bucate. Toate mi le-ai dat; La mers ca zorea, Zidul ca ma strange,
Soare cand lucea, Da, Doamne, s-acum Pan' s-apropia, Tatisoara-mi curge,
Caplea ca-mi zorea Sa iasa pe drum La zid c-ajungea. Copilasu-mi plange!
Si s-apropia. Lupoaica turbata, Caplea cand sosea, Iar Manole sta,
Manole, cum sta Cu gura Zidari d-o vedea, Nimic nu zicea,
Si de sus privea Cascata, Sa raza-ncepea, Cu amar plangea.
Si pe camp cata, Cu limba Bine le parea. Si zidari zidea,
El ca mi-o vedea 'Nfocata, Manole ca-mi sta, Zidul inalta,
Si mi-o cunostea. Doar s-o speria, La cer se uita, Zidul intarea
Din adand ofta, Doar s-o-mpiedica, Din suflet ofta, Si mi-o coprindea
Din gura-si zicea: Bucate-o varsa, Din gura zicea: Si mereu striga:
"Iaca-t-o ca-mi vine, 'Napoi c-o pleca - Stiti ramasagul, - Var si caramida,
Sarmanul de mine!" S-o intarzia!" Stiti juramantul: Ca-i pustie multa,
Si cruce-si facea, El cum se ruga, Care mi-o veni Ca-i lucrare lunga!
Din ochi lacrima, Domnul l-asculta. Mai de dimineata, Si ea, vai de ea,
La cer se ruga: Lupoaica-i iesea, Pe nor si pe ceata, Abia mai putea,
"Doamne, Doamne Ea se speria Voi s-o apucati, Abia mai sufla,
Sfinte, Si se-mpiedica, 'N brate s-o luati, Dar tot se ruga
Doamne milostive, Bucate varsa, 'N zid s-o aruncati. Si tot mai zicea:
Orice te-am rugat, 'Napoi se-ntorcea Vorba nu sfarsea, - Manole, Manole,
Toate mi le-ai dat. S-altele lua, Plans ca-l ineca, Mestere Manole,
Da, Doamne, s-acum La zid ca-mi pleca. Iar ei imi lua Zidul rau ma strange,
Ca sa creasca-n drum La drum ca-mi zorea, Pe dalba Caplea, Tatisoara-mi curge,
Un verde hatis, Mai s-apropia. La zid c-o ducea, Copilasu-mi plange!
Un mare stufis Mesterul Manole, In zid c-o punea Zidul se zidea,
S-un rug curmezis, De sus, de pe schele, Si zidul zidea, Zidul se-nalta,
Doar s-o speria, Unde mi-o vedea, Din gura-mi striga: Zidul se-ntarea
Doar s-o impiedica, Din suflet ofta, - Var si caramida, Si mi-o coprindea,
Bucate-o varsa, Cruce ca-si facea Ca-i pustie multa, Glasu-i astupa;
'Napoi c-o pleca Si iar se ruga, Ca-i lucrare lunga! Si cand se-nalta,
Altele sa ia, Lacrami ca-i curgea, Caplea, de-mi vedea, Si cand se-nchega,
D-o intarzia!" Din gura zicea: Zambet ca-mi zambea; Manole-mi ofta.
Ruga se ruga, "Doamne, minunate, Dar ei mi-o zidea. Din plans
Lacrami ca varsa. Sfinte si-ndurate, Zid ca se-nalta, Inceta,
Domnul l-auzea, Cate te-am rugat, Zid ca se-ntarea Raspuns
Domnul l-asculta, Toate mi le-ai dat; Si mi-o cuprindea. Ca-i dedea,
Ca, mare, crestea Da, Doamne, s-acum Nici prea mult trecea Din gura-i zicea:
D-un verde hatis, Sa-i iasa pe drum, Si ea se-ngrijea, - Copilasul tau,
D-un mare stufis, Sa-i iasa-n carare Din ochi cauta, Pruncusorul meu,
D-un rug curmezis. D-o scorpie mare, Din gura-mi zicea: Vaza-l Dumnezeu.
Ea se speria, Cu gura cascata, - De va e de gluma, Tu cum l-ai lasat
Ea se-mpiedica, Cu limba-nfocata, Gluma nu e buna! In pat
Bucate varsa Doar s-o impiedica, Dar ei n-asculta Desfasat,
Si-napoi pleca. Doar s-o speria, Cum se vaieta; Zanele c-or trece,
Dar daca-mi pleca Bucate-o varsa, Varul ca-mi varsa, La el s-or intrece
S-acas-ajungea, Acas c-o pleca, Caramizi punea, Si l-or apleca,
Altele-mi lua, D-o intarzia!" Zidul ca-nalta Tata ca i-or da;
La zid ca-mi pornea, Si cum se ruga, Si mereu striga: Ninsoare d-o ninge,
La drum ca-mi zorea Domnul l-asculta - Var si caramida, Pe el mi l-o unge;
Pan s-apropia. Si Domnul ca-i da. Ca-i pustie multa, Ploi cand or ploua,
Manole, cum sta Scorpie-i iesea, Ca-i lucrare lunga! Pe el l-or scalda;
Pe camp de cata, In cale-o oprea, Caplea, de-mi vedea, Vant cand o sufla,
De sus ca-mi privea, Dar ea, vai de ea, Si mai greu ofta, Mi l-o legana
Pe Caplea vedea. Daca-mi tot vedea Planset Dulce leganare,
Ca s-apropia; Ca-mi intarzia, Ca plangea, Pan' s-o face mare!
Din suflet ofta, Nu se speria, Vaiet Vorba nu sfarsea,
La cer ca privea, Nici se-mpiedica Ca-mi scotea Plansu-l ineca
Si crucea-si facea, Si nici se-ntorcea, Si mereu zicea: Si se departa;
Iar noua zidari, Alta ca dansa! Sa-i adie. Mesterul Manole
Noua mesteri mari, Manole, cum sta Ploaia Singur ramanea
Ei mereu lucra Sus, pe invelis Sa-i inmoaie, De se tot gandea
Si mereu striga: Si pe coperis, Foamea Si tot planuia.
- Var si caramida, Din cap clatina, Sa-i indoaie. Cinci zile-mplinea
Ca-i pustie multa, Din suflet ofta, Frunza de macis, Si daca-mi vedea,
Ca-i lucrare lunga! Din gura-i zicea Sus, pe invelis, El mi se scula,
Zidul se-nalta, Si mi-i raspundea: Sus, pe coperis Sita ca-mi lua,
Zidul se-nchega - Doamne, Negru-voda, La a manastire, Bine c-o ciplea,
Si ce se lucra, Mare-i si frumoasa, Chip de pomenire, Sase muchi venea;
Noaptea nu cadea, Mandra s-aratoasa Noua mesteri mari, Cu tinte-o batea,
Pan' se ispravea Sfanta manastire, Calfe de zidari, Cu cuie de fier,
Sfanta manastire Chip de pomenire, Cu Manole - zece, Cu tinte de otel,
Pentru pomenire; Dar cum este ea, Care mi-i intrece, Si unde-o batea
Dar, pe cand lucra, Zau, pre legea mea, Stau si tot privesc, Sange ca tasnea,
Tot mai auzea C-asa lucratura Planuri planuiesc Nimic nu-i pasa,
Un glas ragusit, Si ferecatura Si mereu postesc, C-asa Domnul va.
Un vaiet topit: Mi-e de-nvatatura. Trei zile de vara, Daca le batea
"Manole, Manole, De m-oi bizui, Trei de primavara Si se tintuia,
Mestere Manole, Altele-oi croi, S-alte noua iara, Cu aripi salta,
Zidul rau ma strange, Mult mai aratoase Din zori pana-n seara; Cu aripi zbura,
Tatisoara-mi curge, Si mult mai frumoase! Ca voda-i tinea Dar cand imi salta
Copilasu-mi plange!" Domnul Negru-voda Si voda-i muncea, Si cand imi zbura,
Foaie de aglica, Sta Si voda zicea: Domnu-l pedepsea,
Intr-o duminica, Si-l asculta - Nici voi sa mai fie, Ca se-mpiedica
Intr-o zi cu soare, Cum se lauda. Nici voi sa se stie De a manastire,
Intr-o sarbatoare, In sus se uita, C-o mai fi pe lume Chip de pomenire.
De la vanatoare, La mesteri cata, Cu faima si nume Si el imi cadea
Voda, de-mi venea, Si dac-auzea Asa manastire Pe Arges in jos,
Departe-mi vedea Cum se lauda, Chip de pomenire; Pe plaiul frumos,
Pe Argis in jos, Pe ganduri cadea, Nici voi v-ati sili, Langa manastire,
Pe plaiul frumos, Adanc se gandea. Nici v-ati ispiti Chip de pomenire.
Sfanta manastire, Mult ca nu trecea, Sa va bizuiti Iar unde-mi cadea,
Pentru pomenire. Voda ce-mi facea? Ca ea sa claditi! Cruce se facea,
Si cum o vedea, Porunci poruncea, Si daca-mi sedeau Si d-alaturea
Bine ca-i parea; Schele ca rupea, Si daca-mi vedeau, Cismea izvora,
Calu-si repezea Scari ca le taia Cei noua zidari, Cu apa curata,
Pan' s-apropia. Si sus mi-apuca Noua mesteri mari, Trecuta prin piatra,
Si cand ajungea Si sus ca-mi lasa Mi se sfatuiau Cu lacrami sarate,
Si cand se oprea, P-ai noua zidari, Si tot intrebau: De Caplea varsate.
De pe cal sarea, Noua mesteri mari, - Manole, Manole,
Jur prejur umbla, Cu Manole - zece, Mestere Manole,
Sus ca se uita, Care mi-i intrece. Ce sa ne mai facem,
Bine ca-i parea, Foaie s-o lalea, Unde sa ne-ntoarcem?
Mult se multamea, Ei, daca vedea, Dupa ce zicea,
Din gura zicea: Mult se vaieta Dupa ce-ntreba,
- Aferim, Manole, Si mult se ruga, Ei ca-mi asculta
Mestere Manole, Dar voda zicea: Ce mi-i invata.
Mester invatat, - Nu voi sa mai fie, Noua mesteri mari,
Mester laudat; Nici sa se mai stie Calfe de zidari,
Aferim, zidari, D-alta manastire Scanduri ca lua,
Noua mesteri mari, Chip de pomenire, Scanduri ca cioplea:
Cu Manole - zece, Nici sa va siliti, Patru le facea,
Care mi-va-ntrece. Sa va bizuiti Aripi ca-si croia
Tot ce mi-ati cerut Ca ea sa claditi! Si le potrivea,
Io v-am implinit, Si daca zicea, Si mi se lega
Dar bine-ati lucrat, Acolo-i lasa, Cu ele salta,
Bun lucru mi-ati fapt, Sus, pe invelis, Cu ele zbura:
C-asta manastire Sus, pe coperis, Dar daca zbura,
O fi pomenire Zidul Care cum cadea
Si nu s-o vedea Ca sa-i tie, Stana se facea.
In lume alta, Vantul Manole, Manole,