Pe Arges in gios, 2↓  3↓ 

Pe un mal frumos, Noi sa ne-apucam Pan’ la pulpisoare,

Negru-voda trece Cu toţi sa giuram Pan’ la costisoare,

Cu tovarasi zece: si sa ne legam Pan’ la ţaţisoare.

Noua mesteri mari, Taina s-o pastram; Dar ea, vai de ea,

Calfe si zidari s-orice soţioara, Tot mereu plangea

si Manoli - zece, Orice sorioara si mereu zicea:

Care-i si intrece. Mani in zori de zi - Manoli, Manoli,

Merg cu toţi pe cale intai s-a ivi, Mestere Manoli!

Sa aleaga-n vale Pe ea s-o jertfim, Zidul rau ma strange,

Loc de monastire in zid s-o zidim! Ţaţisoara-mi plange,

si de pomenire. Iata,-n zori de zi, Copilasu-mi frange!

Iata, cum mergea Manea se trezi, Manoli turba

Ca-n drum agiungea s-apoi se sui si mereu lucra.

Pe-un biet ciobanas Pe gard de nuiele, Zidul se suia

Din fluier doinas. si mai sus, pe schele, si o cuprindea

si cum il vedea, si-n camp se uita, Pan’ la costisoare,

Domnul ii zicea: Drumul cerceta. Pan’ la ţaţisoare,

- Mandre ciobanas Cand, vai! ce zarea? Pan’ la buzisoare,

Din fluier doinas, Cine ca venea? Pan’ la ochisori,

Pe Arges in sus Soţioara lui, incat, vai de ea,

Cu turma te-ai dus, Floarea campului! Nu se mai vedea,

Pe Arges in gios Ea s-apropia Ci se auzea

Cu turma ai fost. si ii aducea Din zid ca zicea:

Nu cumv-ai vazut, Pranz de mancatura, - Manoli, Manoli,

Pe unde-ai trecut, Vin de bautura. Mestere Manoli!

Un zid parasit Cat el o zarea, Zidul rau ma strange,

si neispravit, Inima-i sarea, Viaţa mi se stinge!

La loc de grindis, in genunchi cadea Pe Arges in gios,

La verde-alunis Si plangand zicea: Pe un mal frumos

- Ba, doamne-am vazut, - Da, Doamne, pe lume Negru-voda vine

Pe unde-am trecut, O ploaie cu spume, Ca sa se inchine

Un zid parasit Sa faca paraie, La cea monastire,

si neispravit, Sa curga siroaie, Falnica zidire,

Canii, cum il vad, Apele sa creasca, Monastire nalta,

La el se rapad Mandra sa-mi opreasca, Cum n-a mai fost alta.

Si latra-a pustiu S-o opreasca-n vale, Domnul o privea

Si urla-a morţiu. S-o-ntoarca din cale! si se-nveselea

Cat il auzea, Domnul se-ndura, si astfel graia:

Domnu-nveselea, Ruga-i asculta, - Voi, mesteri zidari,

si curand pleca, Norii aduna, Zece mesteri mari,

Spre zid apuca, Ceriu-ntuneca. Spuneţi-mi cu drept,

Cu noua zidari, si curgea deodata Cu mana la piept,

Noua mesteri mari Ploaie spumegata De-aveţi mesterie

si Manoli - zece, Ce face paraie Ca sa-mi faceţi mie

Care-i si intrece. si imfla siroaie. Alta monastire

- Iata zidul meu! Dar oricat cadea, Pentru pomenire,

Aici aleg eu Mandra n-o oprea, Mult mai luminoasa

Loc de monastire Ci ea tot venea si mult mai frumoasa?

si de pomenire. si s-apropia. Iar cei mesteri mari,

Deci voi, mesteri mari, Manea mi-o vedea, Calfe si zidari,

Calfe si zidari, Inima-i plangea Cum sta pe grindis,

Curand va siliţi si iar se-nchina, Sus pe coperis,

Lucrul de-l porniţi si iar se ruga: Vesel se mandrea

Ca sa-mi radicaţi, - Sufla, Doamne,-un vant, s-apoi raspundea:

Aici sa-mi duraţi Sufla-l pe pamant, - Ca noi, mesteri mari,

Monastire nalta Brazii sa-i despoaie, Calfe si zidari,

Cum n-a mai fost alta, Paltini sa indoaie, Alţii nici ca sunt

Ca v-oi da averi, Munţii sa rastoarne, Pe acest pamant!

V-oi face boieri, Mandra sa-mi intoarne, Afla ca noi stim

Iar de nu, apoi Sa mi-o-ntoarne-n cale, Oricand sa zidim

V-oi zidi pe voi, S-o duca devale! Alta monastire

V-oi zidi de vii Domnul se-ndura, Pentru pomenire,

Chiar in temelii! Ruga-i asculta Mult mai luminoasa

Mesterii grabea, si sufla un vant, si mult mai frumoasa!

sfarile-ntindea, Un vant pre pamant, Domnu-i asculta

Locul masura, Paltini ca-ndoia, si pe ganduri sta,

sanţuri largi sapa Brazi ca despoia, Apoi poruncea

si mereu lucra, Munţii rasturna, Schelele sa strice,

Zidul ridica, Iara pe Ana Scari sa le ridice,

Dar orice lucra, Nici c-o inturna! Iar pe cei zidari,

Noaptea se surpa! Ea mereu venea, Zece mesteri mari,

A doua zi iar, Pe drum sovaia Sa mi-i paraseasca,

A treia zi iar, si s-apropia Ca sa putrezeasca

A patra zi iar si, amar de ea, Colo, pe grindis,

Lucra in zadar! Iata c-agiungea! Sus, pe coperis.

Domnul se mira Mesterii cei mari, Mesterii gandea

s-apoi ii mustra, Calfe si zidari si ei isi facea

s-apoi se-ncrunta Mult inveslea Aripi zburatoare

si-i ameninţa Daca o vedea, De sindrili usoare.

Sa-i puie de vii Iar Manea turba, Apoi le-ntindea

Chiar in temelii! Mandra-si saruta, si-n vazduh sarea,

Mesterii cei mari, in braţe-o lua, Dar pe loc cadea

Calfe si zidari Pe schele-o urca, si unde pica,

Tremura lucrand, Pe zid o punea Trupu-s despica.

Lucra tremurand si, glumind, zicea: Iar bietul Manoli,

Zi lunga de vara, - Stai, mandruţa mea, Mesterul Manoli,

Ziua pan-in seara; Nu te speria, Cand se incerca

Iar Manoli sta, Ca vrem sa glumim De-a se arunca,

Nici ca mai lucra, si sa te zidim! Iata c-auzea

Ci mi se culca Ana se-ncredea Din zid ca iesea

si un vis visa, si vesel radea. Un glas nadusit,

Apoi se scula Iar Manea ofta Un glas mult iubit,

s-astfel cuvanta: si se apuca Care greu gemea

- Noua mesteri mari, Zidul de zidit, Si mereu zicea:

Calfe si zidari, Visul de-mplinit. - Manoli, Manoli,

stiţi ce am visat Zidul se suia Mestere Manoli!

De cand m-am culcat? si o cuprindea Zidul rau ma strange,

O soapta de sus Pan’ la gleznisoare, Ţaţisoara-mi plange,

Aievea mi-a spus Pan’ la pulpisoare. Copilasu-mi frange,

 Iar ea, vai de ea, Viaţa mi se stinge!

Ca orice-am lucra, Nici ca mai radea, Cum o auzea,

Noaptea s-a surpa Ci mereu zicea: Manea se pierdea,

Pan-om hotari - Manoli, Manoli, Ochii-i se-nvelea;

in zid de-a zidi Mestere Manoli! Lumea se-ntorcea,

Cea-ntai soţioara, Agiunga-ţi de saga, Norii se-nvartea

Cea-ntai sorioara Ca nu-i buna, draga. si de pe grindis,

Care s-a ivi Manoli, Manoli, De pe-acoperis,

Mani in zori de zi, Mestere Manoli! Mort bietul cadea!

Aducand bucate Zidul rau ma strange, Iar unde cadea

La soţ ori la frate. Trupusoru-mi frange! Ce se mai facea?

Deci daca vroiţi Iar Manea tacea O fantana lina,

Ca sa ispraviţi si mereu zidea; Cu apa puţina,

Sfanta monastire si o cuprindea Cu apa sarata,

Pentru pomenire, Pan’ la gleznisoare, Cu lacrimi udata!