Cine a fost de fapt Ana, nevasta Mesterului Manole, femeia zidita de sot in peretii

Manastirii Arges. Ce legatura a avut ea cu domnitorul Neagoe Basarab

Cristina Stancu,

Legenda Mesterului Manole, cu impresionanta sa balada asociata zamislirii Manastirii Curtea de Arges - ctitorie
a domnitorului Neagoe Basarab, apartinand secolului al XVI-lea - face trimitere la unul dintre miturile
fundamentale ale poporului roman, acela ca nimic nu se poate cladi si nimic nu poate dainui daca nu are la baza
un sacrificiu. In spatele acestei legende stau o serie de adevaruri istorice.
Cea mai populara dintre variantele legendei Manastirii Argesului inmagazineaza cateva realitati istorice in
cunoscutele sale versuri ,,Noua mesteri mari,/ Calfe si zidari / Si Manole - zece,/ Care-i si intrece/ Merg cu toti
pe cale/ Sa aleaga-n vale/ Loc de monastire/ Si de pomenire".
In primul rand, legendarul Manole este un personaj cu totul si cu totul autentic, pe care istoria il consemneaza
alaturi de Neagoe Basarab. "Neagoe Basarab, ctitorul Manastirii, studiase in Italia, dar si la Constantinopol,
unde sultanul Baiazid al II-lea ii incredintase administrarea constructiei unei moschei, al carei constructorul-sef
era Manoli din Niaesia. Manoli, pe care il regasim si in balada, era, cel mai probabil, armean, astfel explicanduse anumite elemente de arhitectura armeana si georgiana din constructia Manastirii", explica, pentru Adevarul,
Stefan Dumitrache, directorul Muzeului Curtea de Arges.
Sutele de variante in care Legenda Mesterului Manole este raspandita au in comun mitul jertfei pentru creatie si

nevoia infaptuirii unui sacrificiu pentru trainicia lucrarii, alfel zadarnica, fiindca, asa cum spune cunoscuta
balada, "Dar orice lucra, Noaptea se surpa! A doua zi iar, / A treia zi iar, / A patra zi iar/ Lucra in zadar!".
Solutia sacrificiului, aceea de a zidi intre peretii manastirii prima femeie care va veni sa aduca bucate ,,la sot/ ori
la frate" i se arata lui Manole insusi si, in ciuda rugilor acestuia catre Dumnezeu, pe care-l implora s-o opreasca
din drum pe sotia sa, cea dintai care soseste este chiar Ana.
O varianta: Ana, sora de lapte a lui Neagoe Basarab
Daca istoria il plaseaza pe Manole sau Manoli alaturi de Neagoe Basarab, izvoarele nescrise o plaseaza, in sute
de variante, pe Ana alaturi de celebrul mester. "Legenda culeasa de Vasile Alecsandri nu este singura care
vorbeste despre Mesterul Manole si sacrificiul sau suprem pentru ridicarea Manastirii. Exista multe alte variante
ale baladei Manastirii Curtea de Arges care, puse cap, creeaza o imagine mai detaliata a Anei lui Manole. Stim
ca personajul acesta a existat. Ana a fost sora de lapte a lui Neagoe si fiica din flori a lui Parvu Craiovescu si se
pare ca a fost sotia acestui Manoli", spune istoricul Stefan Dumitrache.
,,Ana si-a gasit sfarsitul in timpul unei revolte a mesterilor"
Potrivit legendei, Manole isi sacrifica sotia, zidirea Anei fiind, prin emotia si durerea pe care le transmite, cel
mai memorabil moment al baladei: "Zidul se suia/ Si o cuprindea/ Pan' la gleznisoare,/ Pan' la pulpisoare./ Iar
ea, vai de ea,/ Nici ca mai radea,/ Ci mereu zicea:/ - Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Agiunga-ti de saga,/ Ca
nu-i buna, draga./ Manoli, Manoli,/ Mestere Manoli!/ Zidul rau ma strange,/ Trupusoru-mi frange!".
Sacrificand-o pe Ana, Manoli face ,,Manastirea nalta/ Cum n-a mai fost alta" , asa cum isi dorise Neagoe
Basarab. Ambitia acestuia din urma de a ridica la Arges o manastire fara asemanare parea a fi punctul de plecare
al dramaticului deznodamant, iar explicatiile legate de zadarnicia lucrarii pana la momentul zidirii Anei sunt
mai mult decat plauzibile.
"Neagoe a vrut cei mai buni mesteri la construirea acestei manastiri. Asa l-a adus aici pe Manoli, a carui
prezenta a starnit invidii de partea celorlati mesteri, intrigati de faptul ca domnitorul a chemat un strain ca sa
ridice manastirea. Faptul ca ceea ce ziua se ridica, noaptea se naruia este pus tocmai pe seama acestor invidii si
neintelegeri care au aparut. Dimensiunile, planurile lui Manole erau sabotate de unii dintre ceilalti mesteri. Nu
de toti, fiindca Manoli a avut si aliati care i-au recunoscut geniul. Unul dintre acestia din urma este Vitus Stots,
mesterul pietrar care a realizat ornamentele manastirii Curtea de Arges, care, la randul lui, studiase, ca si
Manoli, in Imperiul Otoman, tot pe langa un arhitect armean", explica Stefan Dumitrache, care arata ca tocmai
din cauza acestor neintelegeri, ridicarea manastirii a durat cinci ani.
"Sigur, noua, celor de azi, cei cinci ani ni se pot parea putini, dar pentru acele vremuri insemna destul de mult
dat fiind faptul ca, pe atunci, o biserica se construia in cateva luni", mai spune istoricul.
Pe fondul amintitelor neintelegeri sunt contruite si explicatiile legate de moartea Anei. "Ana si-a pierdut viata in
urma unei revolte a mesterilor si a fost zidita in zidurile bisericii, iar acest lucru are legatura cu o veche traditie
romaneasca, << zidirea umbrei>>. Potrivit unui vechi obicei, unei persoane care statea la soare si careia i se
profila bine umbra, i se masura, pe furis, cu ajutorul unui bate, inaltimea acestui profil. Jalonul se rupea la
dimensiunea umbrei si, ulterior, se ingropa in zidurile cladirilor. Legat de aceasta practica straveche, se credea
ca cei care constatau ca li s-a <<furat>> umbra, innebuneau, de aceea intregul obicei trebuia sa se faca pe
ascuns", mai spune istoricul Stefan Dumitrache.
Mitul fundamental potrivit caruia nimic nu se poate cladi si nimic nu poate rezista daca nu are la baza un

sacrificiu se adevereste in unele din variantele legendei nu doar prin moartea Anei, ci si prin cea a pruncului din
pantecul femeii, desi in folclor exista versiuni potrivit carora fiul avea sa-si gaseasca sfarsitul mai tarziu:
"Iar bietul Manoli,/ Mesterul Manoli,/ Cand se incerca/ De-a se arunca,/ Iata c-auzea/ Din zid ca iesea/ Un glas
nadusit,/ Un glas mult iubit,/ Care greu gemea/ Si mereu zicea:/ - Manoli, Manoli, Mestere Manoli!/ Zidul rau
ma strange,/ Tatisoara-mi plange,/ Copilasu-mi frange".
Sacrificiul, redat in arhitectura manastirii
"De altfel, cele doua turle de deasupra pronaosului rasucite din exterior spre interior, de jos in sus, simbolizeaza
ascensiunea, prin sacrificiul Anei si al copilului, de la pamant la cer", argumenteaza directorul Muzeului Curtea
de Arges. Despre Ana si dragostea pe care Manole i-a purtat-o vorbesc nu doar memorabilele versuri ale
cunoscutei balade, ci si versiuni mai putin stiute ale legendei Manastirii Argesului. Potrivit uneia dintre acestea,
de Manole a fost indragostita cu patima si fiica unui negustor din Campulung, Zorza, iubita, la randul sau, de un
mare logofat - Harvat. Legenda ne spune ca fata il iubea fara scapare pe acest Manoli, care insa nu avea ochi
decat pentru legendara sa Ana.
Revenind la paralela dintre fictiune si istorie, stim ca legendarul Manole, ramas pe acoperis, moare si el
incercand sa coboare, in zbor, cu aripi frante de sindrila. In locul unde mesterul piere, legenda indica Izvorul lui
Manole. Si inca o data, balada are echivalent in realitate, pentru ca inaintea actualei fantani din apropierea
manastirii, langa sfantul lacas, susura un izvor care astazi nu mai este si despre care nu multa lume stie. Este
vorba despre "Izvorul lui Manole", aflat in curtea Manastirii, care insa a secat. Fantana pe care o vedem astazi,
construita peste drum de Manastire, cunoscuta sub numele de Fantana lui Manole, e faurita mult mai tarziu, la
initiativa Episcopului Argesului, P.S. Iosif.
Ce ascund zidurile manastirii
Inscriptia in slavona de pe zidurile impunatorului lacas de cult de la Curtea de Arges, despre care multi cred ca
ar localiza punctul in care Ana lui Manole ar fi fost zidita, nu are nimic de-a face cu acest lucru. Explicatia este
simpla, fiindca legenda vorbeste despre edificiul dinaintea actualei structuri a manastirii Curtea de Arges - care
dateaza abia de la 1886 (anul finalizarii constructiei pe care o vedem astazi). "Este vorba doar despre o
inscriptie in limba slavona care aminteste de donatiile pe care un mare negustor al acelor vremuri le-a facut
manastirii", explica istoricul Stefan Dumitrache.
De amintit ca manastirea cu care Orasul Basarabilor se mandreste astazi a fost construita pe locul fostei
Catedrale Mitropolitane, ridicata in sec. al XV-lea si sfintita la 1439, in prezenta ctitorului ei, Vlad Dracul,
domnul Tarii Romanesti. Cutremurele din 1444 si 1446 au afectat grav aceasta catedrala iar Vlad Dracul nu a
apucat sa refaca catedrala, fiind asasinat impreuna cu fiul sau Mircea, in 1447, de catre boierii Danesti sprijiniti
de Iancu de Hunedoara. Ctitoria domnitorului Neagoe Basarab, apartine insa secolului al XVI-lea, dar lacasul a
fost restaurat incepand cu 1875 de catre arhitectul francez Lecomte du Nouy, cunoscut pentru controversatele
sale tehnici care presupuneau demolarea completa a edificiilor si refacerea lor din temelii, context in care
manastirea Curtea de Arges a pierdut nu doar vechile ziduri, ci si frescele originale.