Sunteți pe pagina 1din 40

Formula As Nr :990

Cele mai importante subiecte !

Reportaj pe urmele unui reportaj: Manuil, preotul zburator


* Nemaiauzita poveste a parintelui Manuil, lipoveanul care mergea pe ape si zbura prin vazduh, a fost publicata in revista "Formula AS", sub titlul "Cand a zburat ingerul". Au trecut zece ani de atunci, dar cum ciudata istorie a preotului din Carcaliu e inca plina de taine si de noi marturii, am hotarat sa v-o mai spunem o data. Un reportaj de Cartea Recordurilor * Manuil, buza de iepure "Pe aici, toata lumea stie cate ceva despre Manuil. Sunt oameni care l-au vazut mergand pe Dunare, de parca ar fi mers pe gheata. Unii spun ca avea puterea sa se ridice in vazduh, altii ca disparea deodata, ca sa apara apoi unde nu te astepti. Eu am copilarit cu el, am fost veri buni, si pot sa spun ca l-am cunoscut bine pe Manuil, cel nascut cu buza de iepure, din neamul unor cazaci de pe Volga". Mos Simion isi trece mana prin barba alba ca neaua, incruntandu-si sprancenele stufoase. A implinit deja 90 de ani, dar si-a pastrat mintea agera si stie, in amanunt, toate povestile satului. Privirea i se lumineaza si se bucura ca un copil cand isi aminteste ce sat frumos si bogat era Carcaliu pe vremuri. "Pe atunci, Dumnezeu era mai aproape de pamant si de oameni. De aceea se intamplau si minuni, cum au fost cele ale lui Manuil. Oamenii nu l-au tinut minte degeaba, si daca inca isi mai amintesc de el, inseamna ca a fost ceva, altfel l-ar fi uitat, cum uita atatea lucruri." Prevestiri si semne Emanuil Petrov a venit pe lume in toamna anului 1914, pe vremea cand Carcaliu era un sat pescaresc, inconjurat de apele darnice ale baltilor Macinului. Desi nu si-a cunoscut tatal, a carui urma s-a pierdut pe frontul primului Razboi Mondial,

Manuil a deprins de la ceilalti barbati din sat mestesugul pescuitului si, dupa patru ani de scoala, a inceput sa cutreiere baltile. Era un copil vesel, dar deosebit cumva de ceilalti. "Manuilka a fost ciudat inca de mic, parca nu facea lucruri de copil. Stiu o intamplare de la tata, care era pe atunci preot in sat. Povestea ca Elisabeta, sora lui, mama lui Emanuil, a venit la el plangand, ca baiatul ei a cazut la pat, bolnav, cu febra mare, de nu stia ce sa-i mai faca. Tata si-a luat Biblia si a plecat sa se roage la capataiul lui. Catre seara, Manuil si-a pierdut cunostinta si s-a zbatut asa, intre viata si moarte, pana dimineata.

Mos Simion, varul parintelui Manuil

Doar o singura data s-a trezit din starea aceea si a zis: "Daca mor si ma ingropati, sa deschideti mormantul dupa cateva zile. O sa vedeti ca trupul meu nu va mai fi acolo." Cum de se gandise un copil de 10 ani sa spuna asa ceva, nu se stie! Nu i-a fost dat sa moara atunci, insa, multa vreme, toti s-au intrebat ce a vrut el sa zica cu vorbele acelea." Mos Simion se ridica sprinten de pe scaun si aduce doua cani mari, pline ochi cu must. "E de la podgoria din curtea casei", spune zambind sugubat, apoi reia, cu glas limpede, firul povestii si al amintirilor. Viata si-a urmat cursul in asezarea de pescari din Lunca Dunarii. Manuil devenise un flacau inalt si voinic, mereu voios si gata sa puna la cale cele mai nastrusnice sotii. Era foarte credincios, invatase literele chirilice si stia sa cante pe note. Oamenii care l-au cunoscut isi amintesc si acum vocea lui puternica si calda, care insufletea cantarile bisericesti. Asemeni tuturor lipovenilor din sat, pleca cu saptamanile la pescuit, pierzandu-si urma prin baltile Macinului, de unde se intorcea numai in zilele de sarbatoare. De multe ori, pe cand toti se grabeau spre casa, Manuil ramanea in urma glumind: "Va ajung eu din urma, ba chiar am sa fiu acasa inaintea voastra, calare pe o vasla". Isi vedeau de drum si il lasau aranjandu-si fara graba navoadele in barca adapostita la mal. Si, nu se stie prin ce minune, Manuil chiar se tinea de cuvant: ajungea acasa cu mult inainte de caderea serii. Era ziua Bunei-Vestiri si clopotul bisericii ii grabea pe sateni catre slujba. Manuil

s-a trezit inainte de rasaritul soarelui cu un gand ciudat. In odaia sa il asteptau, inca din ajun, hainele de sarbatoare, pantalonii cei buni, padiovka abia spalata, cingatoarea si cizmele lustruite cu grija. Trece pe langa ele de parca nici nu le -ar fi vazut, se imbraca grabit in straie obisnuite, isi pune opincile cele vechi, se incinge cu o franghie si dispare pe drumul ce ducea catre Dunare. Ingrijorata, mama lui, care stia ca baiatul ei nu lipsise niciodata de la biserica, a incercat sa il opreasca. Dar in zadar. Manuil disparuse si, timp de cateva zile, nimeni nu a stiut nimic despre el. Cand s-a intors, era plin de noroi si tras la fata de nesomn si oboseala. "Iar a venit matusa Elisabeta la tata", vorbeste ca pentru sine mos Simion. "La cine altcineva sa se fi dus? Mai plecase Manuil si in alte dati, dar niciodata in zi de mare sarbatoare. Unde a fost si cu cine s-a intalnit, nu se stie nici in ziua de azi. De atunci, el a fost mereu amestecat in intamplari de neinteles." Batranul din usa bucatariei Al Doilea Razboi Mondial il aduce pe tanarul Emanuil Petrov in randul tunarilor de la regimentul trei artilerie Braila. Camarazii ii spuneau "Ursu'", pentru ca era inalt, lat in umeri si foarte puternic. Cu firea lui vesela si increzatoare, a fost indragit de un capitan, care l-a luat pe langa el ca ordonanta. In casa ofiterului, Manuil era om bun la toate, spargea lemne, spala vase si se ingrijea de gospodarie. Se pare ca aici, intr-o noapte, o aparitie ciudata i-a hotarat destinul, asezandu-l definitiv pe taramul miraculosului.

Clopotarul Ivan

Era trecut de ora doua noaptea, capitanul avusese musafiri si Emanuil inca punea randuiala prin bucatarie. Toti ceilalti se culcasera si, in linistea care cuprinsese casa, a rasunat pe neasteptate vocea unui strain: "Nu te speria! Am venit sa iti spun ce ai de facut." In usa bucatariei aparuse un batranel imbracat in alb, cu parul lung si barba stufoasa. Mosneagul i-a prezis ce avea sa urmeze si a disparut la fel cum aparuse. A doua zi, Manuil a povestit capitanului si prietenilor ce patise noaptea trecuta, dar nimeni nu a putut gasi o explicatie pentru ciudata intamplare. A fost prima si ultima oara cand Manuil a impartasit cuiva lucrurile stranii care se petreceau cu el. De atunci, aparitiile miraculoase si

intamplarile neobisnuite nu au incetat sa se arate. Toti se mirau, numai Manuil se purta de parca toate acestea erau lucruri firesti. In 1940, Romania cedeaza Bulgariei Cadrilaterul, iar regimentul lui Manuil primeste ordin de retragere. Era noapte si o ploaie care nu se mai oprea transformase drumul intr-o adevarata mlastina. Tunurile s-au impotmolit, iar soldatii nu izbuteau cu nici un chip sa le urneasca din loc. Inhamasera chiar cate patru cai la un tun, dar in zadar. Vazand incurcatura in care se aflau, Manuil si-a croit drum prin mocirla, si-a inclestat bratele pe teava unui tun si a inceput sa-l traga afara din noroiul gros. Inmarmuriti, oamenii care se aflau prin preajma au vazut cum rotile masinariei incep sa se miste.

Dunarea la Carcaliu

Deodata, parca de nicaieri, alaturi de Manuil s-a ivit un barbat voinic, pe care nimeni nu il mai vazuse pana atunci. Strainul mergea descult prin glodul alunecos si scotea tunurile din mlastina, unul cate unul, de parca masinile de peste o suta de kilograme ar fi fost usoare ca niste jucarii. Nici nu au apucat artileristii sa isi revina din uimire, ca tunurile lor stateau aliniate in siguranta, iar misteriosul barbat se indeparta cu pasi domoli. - Cum de s-a intamplat asta? Cine este omul care te-a ajutat? l-au intrebat camarazii pe Manuil, care isi curata linistit noroiul de pe cizme. - Nu stiu, am vazut ce ati vazut si voi. - Si de ce nu l-ai intrebat macar cum il cheama?, au insistat oamenii inca speriati. - Dar voi de ce nu l-ati intrebat? Nu v-a oprit nimic sa va apropiati de el, a raspuns molcom Manuil. Povestile lui Ivan, clopotarul Dupa terminarea razboiului, Manuil s-a intors in sat. S-a insurat, a avut doi copii si a continuat sa-si duca traiul de pescar. Insa destinul sau ia o intorsatura ciudata cand, pe neasteptate, oamenii din sat au hotarat ca el sa le fie diacon. Lipovenii sau staroverii, cum li se mai spune credinciosilor rusi de rit vechi, au pastrat pana azi traditia de a-si alege preotul din randurile lor. Numit diacon mai intai, cel ales urmeaza, la timpul cuvenit, sa fie hirotonisit ca preot.

Biserica din Carcaliu, in anul construirii ei

Astfel, la varsta de 33 de ani, preotul Manuil a tinut prima sa slujba de Florii in biserica "Sfanta Treime" din Carcaliu. "Clopotele au batut toata ziua. Biserica era imbracata in flori si pe jos era un covor din ramuri de trestie. Se adunase acolo tot satul sa primeasca binecuvantarea parintelui, era plina curtea bisericii de oameni imbracati de sarbatoare. A fost mare veselie in ziua aceea." Mos Simion da peste cap cana cu must si se ridica cu hotarare de pe scaun. "Sa mergem la casa lui Manuil. Acolo a ramas numai fata lui, Axenia. Simion, fratele ei, a plecat sa munceasca in Italia. Axenia acum sta singura si nu prea deschide la straini." Iesim pe ulita dreapta, ce se intinde pustie sub razele soarelui de toamna. De -o parte si de alta, casele, altadata vopsite in alb si nuante vesele de albastru, sunt acum cenusii si tacute. Drumul spre casa lui Manuil Petrov trece pe langa biserica inalta, cu turlele albe ca niste trepte ce par a urca spre cer. "Este cea mai mare biserica lipoveneasca din Romania", ne spune mandru mos Simion si striga ceva in ruseste, spre curtea larga ce inconjoara cladirea. Din spatele unui gard viu apare un barbat imbracat cu o camasa vesela, incins cu brau impletit din fire rosii si albastre. Este Ivan, clopotar inca de pe vremea parintelui Manuil. Ne saluta bucuros de oaspeti si ne pofteste sa ne odihnim pe o bancuta de lemn, sub un nuc umbros. Cand afla de ce am venit, sprancenele i se ridica a mirare: "Ati venit special sa aflati de parintele Manuil? L-am cunoscut, doar el m-a invatat cum se bate un clopot. Mare om a fost parintele, eu nu am mai vazut un preot cu o putere a rugaciunii atat de mare. Oamenii spun ca facea minuni, dar, vedeti dumneavoastra, minunile au inceput de cand s-a preotit. Credinta si rugaciunea iau dat puterile astea.

Eram tanar pe atunci, nu aveam nici douazeci de ani, si s-a imbolnavit sora mea cea mica. Cazuse la pat intepenita si cu gatul umflat, nu mai bea, nu mai manca si avea febra mare, de nu mai recunostea pe nimeni. De la spital, de la Braila, i-au spus ca este meningita luata de la tantari si nu mai au ce-i face. Au adus-o acasa si a venit parintele. Trei zile a stat langa ea. Nu a baut nici apa, numai a stat in genunchi si s-a rugat. Ne-a poruncit si noua sa ne rugam si sa postim. Toti ne-am rugat pentru ea, si dupa o saptamana, a inceput sa-si revina. Ciudat este ca la inceput il recunostea numai pe parintele si spunea ca deodata cu el, in camera a venit si sfantul Ioan, care arata tanar, era inalt, cu un chip slab si privirea trista. Dar noi nu vedeam nici un sfant, era doar parintele Manuil, care tamaia odaia. Am crezut ca sora mea aiureaza si nu ne-am mai gandit la asta. Dar ea isi aduce mereu aminte de sfantul pe care l-a vazut la capataiul ei, in ziua cand s-a intors din morti. Si acum, cand a venit din Italia, a aprins lumanari pentru parintele Manuil, care i-a salvat viata." Ivan isi netezeste ingandurat poalele camasii si isi face de lucru cu ciucurii mari de la cingatoarea frumos colorata. Povestea asta i-a amintit de alte intamplari de neuitat la care a fost martor. Prinde curaj si incepe sa vorbeasca, alegand cuvintele cu grija. "Era o toamna calda, asa ca acum, si in curtea bisericii se adunasera mai multi oameni bolnavi, veniti din sate, de departe, sa caute leac la parintele Manuil. Erau si betegi, si surzi, iar el ii asculta si ii povatuia din zori si pana in seara. Parintele nu manca niciodata prea mult, dar cand se ruga pentru bolnavi, mereu tinea post negru, asa ca era slabit si obosit in zilele acela. Intr-o dimineata, cand ma intorceam cu dansul de la utrenie, ne-am intalnit cu un om pe care nu-l mai vazusem pana atunci. El si parintele s-au indepartat cativa pasi si au discutat despre ceva secret, cred, pentru ca eu, desi eram foarte aproape, nu am auzit nimic. Puteam in schimb sa vad ca strainul semana foarte mult cu sfantul Ioan, asa cum l-a descris sora mea, cand era bolnava.

Strada bisericii, pe care parintele Manuil ii astepta pe pescari

Dupa ce necunoscutul a plecat, l-am intrebat pe parinte despre ce a vorbit cu omul acela. "Dar tu de ce nu te-ai apropiat si nu ai ascultat, ca doar nu tea oprit nimeni?", mi-a raspuns parintele. Era adevarat, nu ma impiedicase nimeni sa ma apropii si chiar am vrut, dar picioarele nu ma ascultau, erau intepenite in pamant". Prin fata bisericii din Carcaliu trece drumul ce duce spre Dunare. Aici ii placea

parintelui Manuil sa sada seara si sa le dea binete pescarilor ce veneau din balta, covarsiti sub greutatea cosurilor pline cu peste. "Era un om senin si ii placea mereu sa spuna ceva vesel. Cu timpul, insa, glumele lui au devenit tot mai ciudate si unii au inceput sa se teama de el. Eram tanar pe atunci, dar imi aduc aminte ca si pe mine m-a speriat parintele. Imi placea mie tare mult de o fata si mereu ma gandeam la ea, recunosc, uneori cu pacat. Si s-a intamplat intr-o zi ca pe la pranz sa ajung acasa si sa adorm. Deodata, in urechi, am auzit vocea puternica a parintelui Manuil zicand: "Tine-te departe de ispita si lupta cu Anticristul!". M-am uitat in camera si nu era nimeni. Am sarit din pat, m-am imbracat si am fugit la el acasa, la celalalt capat al satului. L-am gasit acolo, spargea niste lemne. A pus toporisca deoparte si m-a intampinat razand: "Ei, ai auzit ce ti-am spus?"." Ivan si-a impreunat sprancenele, parca mirat si acum de intamplarea prin care trecuse. Stia ca parintele Manuil savarsise lucruri si mai mari, la care asistase nu un singur om, ci zeci de oameni cu mintea limpede si cu frica de Dumnezeu. Prin vazduh si pe ape Era praznicul manastirii Uspenia (Adormirea Maicii Domnului) din Slava Rusa, mare sarbatoare, la care veneau pelerini din toata tara. In acel an insa, s-a intamplat ca parintele Manuil sa aiba randuita o slujba la ora 9, in bise rica din sat. Slujba dura mai mult de jumatate de ora si Manuil o tinuse asa cum se cuvine, respectand fara graba canoanele. Cu toate acestea, pe la ora 10, in timpul Evangheliei, el era deja in altarul manastirii Uspenia. "Blagosloveste -ma, Sfintia Ta!", s-a auzit glasul lui, si parintele Manuil s-a aruncat la picioarele episcopului Ambrosie. Uimiti, oamenii care il stiau in Carcaliu, la mai bine de 100 de kilometri distanta, l-au intrebat cum de ajunsese asa de repede. "Am trecut pe deasupra muntilor", a raspuns taios Manuil. Dar era peste puterile omenesti sa urci si sa cobori Muntii Macinului, pentru a ajunge din Carcaliu in Slava Rusa in numai 20 de minute, cat ii trebuise lui Manuil sa o faca. Oamenii l-au privit cu uimire si au prins a-si face cruce. Preotul lor incepea sa ii puna pe ganduri...

Dar intamplarile care au urmat au intrecut orice asteptare. Intr-o dupa amiaza de primavara, un grup de oameni din Carcaliu, care asteptau autobuzul in dreptul trecerii de bac Smardan, l-au zarit mergand pe apa, asa cum ar merge cineva pe gheata. Cand Manuil s-a apropiat de

ei, au vazut ca era insotit de doi batranei, cu parul alb, inconjurati de o aura care stralucea ca aurul. Sub privirile oamenilor incremeniti de spaima, cei trei au ajuns la mal, unde au baut apa din niste pahare aurii si apoi au disparut. Speriati, satenii au trimis o scrisoare batranului preot Aghei, povestindu-i cele petrecute. Scrisoarea poarta semnaturile celor 18 oameni care marturisesc, toti, ca au vazut acelasi lucru. Martor al puterilor neobisnuite ale preotului Manuil a fost si Ambrosie, episcopul Slavei. Instiintat prin mai multe scrisori despre faptele stranii ale parintelui Manuil, Ambrosie hotaraste sa ii ceara explicatii. "Chiar si mie mi s-a scris ca trebuie sa fii judecat din punct de vedere canonicesc. Te rog fara intarziere sa ajungi pana la manastire, pentru ca aici sa lamurim mai bine lucrurile", ii cere episcopul intr-o scrisoare ce poarta data de 2 iulie 1961. Supus, Manuil s-a grabit sa ajunga in fata arhiereului, care i-a adresat fara ocolisuri toate intrebarile din scrisorile oamenilor. "Doar ce l-am intrebat ca, deodata, m-a facut sa vad ceva de era sa cad jos. Dar despre asta nu este voie sa vorbesc", a marturisit episcopul Ambrosie. De atunci, desi a mai primit scrisori ce relatau fapte de necrezut, episcopul Slavei nu i-a mai adresat lui Manuil nici o intrebare, dar nici nu a dezvaluit secretul, pe care l-a luat in mormant. Solomonarul Samson De la o vreme, parintele Manuil a inceput sa plece din Carcaliu, calatorind prin satele lipovenesti din Bucovina si Moldova, unde citea molifte bolnavilor si aducea ploaia prin rugaciunile sale. Deseori era insotit de Samson, un lipovean din Bucovina, care aparuse intr-o zi, ca din senin, in preajma sa, si ii devenise cel mai apropiat prieten. "Samson arata mai batran decat era, poate din cauza ca a trebuit sa isi poarte de grija singur. Era un om calm si tacut si umbla mereu imbracat cu o rubasca alba, din panza subtire, chiar daca afara era ger sau zapada", isi aminteste clopotarul Ivan.

Biserica din Carcaliu, astazi Despre Samson, oamenii spuneau ca a ramas orfan de mic si s-a refugiat in padure, unde a trait ascuns in scorbura unui copac. Cand a fost gasit, avea aproape noua ani, dar, pentru ca fusese atata vreme singur, nu mai stia sa vorbeasca si sa se poarte ca un om. Crescut in apropierea muntilor Semenic, Samson avea puterea de a "simti" aurul, pe care il

descoperea cu ajutorul nuielei sale de alun. Desi era un simplu mirean, cunostea pe dinafara scrierile sfinte si prorocea in versete, asemeni lui Manuil. Cand erau impreuna, rugaciunile lor erau mai puternice si aveau darul de a cobori ploaia asupra recoltelor parjolite de seceta. Cei doi aveau puterea de a starni si vijelii care se abateau fara mila asupra celor ce nesocoteau randuielile sfinte. La manie, Samson era mai aprig decat Manuil si nu pregeta sa ii pedepseasca pe pacatosi. Odata, infuriat de faradelegile unor staroveri dintr-un mic sat dobrogean, a trimis asupra lor o furtuna naprasnica. In cateva minute, acoperisurile caselor au fost smulse, gradinile devastate si recoltele facute una cu tarana. Cuprins de mila fata de nenorocirea oamenilor, Manuil l-a dojenit pe Samson si i-a interzis ca pe viitor sa mai fie atat de aspru. "Dupa moartea parintelui Manuil, Samson a plecat, si multa vreme nu s-a mai stiut nimic de el. Pe urma s-a auzit ca a fost foarte bolnav si la scurt timp s-a stins. Mereu spunea ca el, la fel ca si Manuil, ar fi trebuit sa traiasca in Serbia. Dar au iubit mult tinuturile acestea, unde asteptau sa se petreaca o mare transformare spirituala. Nu a dat niciodata prea multe lamuriri, doar spunea ca ei sunt numai niste vestitori", isi incheie povestea clopotarul, clatinand ganditor din cap. Acum, ca a prins pofta de vorba, ar mai avea multe de spus, insa este aproape mijlocul zilei si mos Simion ne grabeste spre casa parintelui Manuil. Axenia Ne intoarcem pe ulita larga, sub razele galbene ale soarelui de toamna. Mergem vreo 50 de metri si ne oprim in fata unei case mari, vechi, ce poarta, pe sub stratul de praf, urmele unei vieti mai bune. Mos Simion bate cu putere in poarta scunda si, dupa cateva momente de asteptare, ne deschide o femeie maruntica, ce se da repede inapoi cand vede musafiri straini. Este Axenia, fiica parintelui Manuil, care a ramas singura in casa parinteasca. E greu sa ii dai o varsta, are parul carunt, dar tenul ii este alb si neted. Ne masoara cu o privire albastra si voit rece, apoi zambeste, dovada ca am trecut testul primelor impresii si ne pofteste sa intram. Ne asezam toti trei la o masa trainica, din lemn, mestesugita cu ani in urma de parintele Manuil. "Ii placea sa munceasca, mai ales tamplarie. Parca il vad lucrand aici in curte, avea putere cat trei, cum se spune, si nu obosea niciodata. Mereu glumea cu noi si cu mama, iar daca il intrebam despre treburile lui, radea si schimba repede vorba. Nici eu, nici fratele meu, nu am stiut nimic despre minuni. Auzeam tot felul de lucruri prin sat, dar nu stiam cat este nascocire si cat adevar. Abia cand a simtit ca se sfarseste, ne-a spus ca tot ce zic oamenii despre el este adevarat. Daca ar fi fost ceva inventat, ne-ar fi spus:

10

"Nu credeti cutare lucru". Dar el asa s-a stins, zicand ca tot ce se vorbeste este adevar." Glasul i se inmoaie de emotie si isi sterge pe ascuns, cu marginea basmalei, urmele de lacrimi care i s-au ivit in colturile ochilor. Acum, ca s-a intors cu gandul la vremurile acelea, simte nevoia sa mai zaboveasca pe taramul amintirilor. Ne povesteste cum, intr-una din verile copilariei, venind de la joaca, s-a izbit de un om care iesea din camera tatalui ei. Figura strainului ii parea cunoscuta, insa Axenia nu isi putea aminti cu exactitate cine este. Spre seara, cand a intrat in biserica, a vazut chipul necunoscutului privind-o de pe una dintre icoanele vechi de lemn: era Sfantul Ioan Evanghelistul. "Nu am indraznit sa-l intreb nimic pe tata si, chiar daca l-as fi intrebat, el ori ar fi glumit, ori ar fi schimbat vorba, cum facea de obicei."

Ultima fotografie De atunci s-au mai intamplat si alte lucruri neobisnuite, pe care azi le vede intr-o alta lumina. "Nu intelegeam cum poate el sa iasa in ploaie, fara sa-l atinga strop de apa, in timp ce altii erau uzi pana la piele, sau de unde stia tot ce scrie in ziar numai trecandu-si privirea peste pagini." In anii '50, cand Manuil devenise preot, in Romania, partidul comunist ducea deja o politica agresiva de sovietizare. In Dobrogea, rusii lipoveni ar fi trebuit sa fie primii care sa imbratiseze entuziast modelul fratilor rusi si, de aceea, comunitatea din Carcaliu se numara printre obiectivele activistilor de partid. Insa realitatea a infirmat rationamentul comunistilor. Lipovenii nu erau deloc dornici nici sa inceapa lupta de clasa, nici sa puna umarul la marea colectivizare. Preotul Manuil, care le insufla oamenilor credinta si le amintea ca intaia datorie o au fata de tara care i-a adoptat, devenise un "element social negativ". "Aparusera prin sat niste inscrisuri anticomuniste si ei il banuiau pe tata. Oamenii vorbeau impotriva comunistilor si activistii spuneau ca preotul Manuil ii incita la revolta", isi aminteste Axenia. Desi era anchetat aproape saptamanal, parintele Manuil nu si-a abandonat convingerile patriotice. S-a opus cand a fost obligat sa isi dea copiii la o scoala unde se preda numai in limba rusa. Se gandea ce viitor vor avea daca nu vor sti sa scrie si sa citeasca romaneste. "Zicea de mine: "Daca trimit fata la magazin dupa ceva si nu stie sa citeasca eticheta, cine stie cu ce vine inapoi?"", isi aminteste Axenia. "Pana la urma, a fost arestat si condamnat la moarte. L-au

11

inchis la Macin si doua saptamani nu am stiut nimic de el. Pe urma am aflat ca a fost osandit si voiau sa-l impuste, fara proces, fara dovezi, asa, de pe o zi pe alta." Dar nu era scris ca viata parintelui Manuil sa se sfarseasca atunci. Peste noapte, la sediul securitatii din Macin, a aparut un oaspete neasteptat, care a cerut eliberarea condamnatului. A doua zi, in loc sa fie executat, Manuil Petrov a fost lasat sa se intoarca acasa. Revenirea lui in sat a fost privita de oameni ca o adevarata minune. In urma acestei intamplari, preotul Manuil a devenit si mai atent, ca nu cumva copiii lui sa vada sau sa auda ceva ce le-ar fi pus in primejdie vietile. A continuat sa cutreiere satele In urma acestei intamplari, preotul Manuil a devenit si mai atent, ca nu cumva copiii lui sa vada sau sa auda ceva ce le-ar fi pus in primejdie vietile. A continuat sa cutreiere satele din Dobrogea , vindecand boli ce pareau fara leac, indemnand oamenii sa isi afle salvarea in gredinta si rugaciune. Deseori, satenii il vedeau mergand alaturi de niste oameni foarte tineri sau foarte batrani, care raspandeau o lumina stralucitoare, ce nu era de pe lumea aceasta. De cate ori poposea intrun sat, lumea se aduna in jurul lui, iar parintele Manuil vorbea insufletit despre timpurile noi care vor veni si despre schimbarile pe care le vor aduce. Stia ce se intampla peste granita, cum se lupta pentru a-si pastra credinta crestinii din celelalte tari cotropite de "Dragonul Rosu" (Uniunea Sovietica). Nu se stie de unde, Manuil parea a cunoaste amanuntit situatia ortodocsilor din Serbia si, pretextand ca recita din Apocalipsa, vorbea despre insemnele "diavolului" ce a ridicat impotriva Bisericii drapelul rosu, insemnat cu steaua in cinci colturi si secera mortii.

Alaturi de episcopul din Salva Rusa (parintele Manuil - al treilea din dreapta)

"Samson mi-a spus ca l-a cunoscut pe tata in Serbia, iar apoi s-au intalnit in Etiopia. Am crezut ca nu aud bine, pentru ca tata nu plecase niciodata de acasa, si l-am pus sa repete.

12

El a repetat clar numele mai multor tari, de care eu nu auzisem pana atunci. Dar cum sa fi ajuns el asa departe, la o distanta pe care nici nu mi-o pot inchipui, cand stiu ca nu a lipsit niciodata prea mult din sat?", se intreaba Axenia. Face ochii mari, a mirare, cand afla ca Etiopia este singura tara crestin-ortodoxa din Africa si ca negrii ce traiesc acolo isi fac semnul crucii si se inchina la Domnul Dumnezeu. Dispare pentru cateva momente in casa si se intoarce cu un plic ingalbenit de vreme, pe care il deschide cu grija. "Astea sunt scrisorile ramase in urma lui tata. Unele sunt primite de parintele Aghei, scrise de oamenii din sat, altele au sosit tocmai de la muntele sfant Hermon, de la calugarii de acolo". Si ordoneaza pe masa, una cate una, foile scrise cu litere slave. La sfarsit, aseaza cu duiosie o fotografie cu margini zimtate, din care ne priveste un barbat voinic, cu barba argintie si stufoasa, rasfirata pe pieptul sutanei. Are ochii scanteietori, si privirea lui apriga pare ca te atinge in strafundul sufletului. "Era un om vesel si senin, dar cand se supara, iti dadeai seama din privire. Daca erai vinovat, se uita la tine si trebuia sa marturisesti. Poza asta a facut-o cu putin timp inainte sa moara", rosteste incet Axenia si privirea i se impaienjeneste de lacrimi si de dor. Cu timpul, parintele Manuil devenise tacut si parca uitase sa mai rada. Obisnuiti cu firea lui vesela, oamenii au inceput sa-l intrebe ce s-a intamplat de nu mai glumeste. "Mi-a interzis ingerul", raspundea el cu gravitate. In primavara anului 1976, de Florii, a tinut ultima sa slujba la biserica din Carcaliu. La scurt timp, s-a stins din viata, la un spital din Bucuresti. "De cand a intrat el in spital, oamenii au inceput sa se agite, de nici doctorii nu stiau ce se intampla. Parca si acum il vad in clipa cand a inchis ochii. In salon, toti bolnavii s au speriat, desi el s-a stins in tacere. O femeie a strigat: "A zburat ingerul!". Pe urma, toate au mers lin, de parca cineva randuise dinainte sa fie pregatit sicriul, masina cu care sa il aducem acasa, toate cele trebuincioase inmormantarii. Nu a fost nevoie sa facem nimic, toate treburile se rezolvau singure. Abia atunci am inteles cine fusese tata." Preotul fara cruce In cimitirul de la marginea satului, nu-i nici tipenie de om. Se aude doar fosnetul ierburilor uscate de soare care au crescut pana la genunchi. Desi traditia spune ca preotii trebuie sa fie inmormantati in curtea bisericii, parintele Manuil a cerut

13

sa fie ingropat aici, in cimitirul satului, ca un lipovean obisnuit. Si a mai avut o dorinta, pe care nimeni nu a reusit sa o inteleaga: la capataiul sau sa nu vegheze nici o cruce. Ascuns intr-un deplin anonimat, mormantul preotului Manuil pare a fi de negasit. Asa ar fi ramas, daca groparul Cosma nu ar fi trecut prin cimitir. Lasa in drum roaba cu pamant si se apropie in graba, dornic sa fie de ajutor. Cand aude ce mormant cautam, fata i se lumineaza de mandrie. "Eu sunt nepotul lui, tot Petrov ma numesc. Nu a vrut sa se stie unde ii este mormantul, nu a vrut sa i se faca monument, nici cruce nu a vrut. Asta a fost dorinta lui si familia a respectato." Se opreste in fata unui petic de pamant napadit de buruieni. Aici, in urma cu 35 de ani, a fost inmormantat Manuil Petrov, preotul lipovean care mergea pe ape si zbura prin vazduh, vorbea cu sfintii si deschidea cerurile. Scrisorile lipovenilor din Carcaliu despre minunile parintelui Manuil

PRIMA SCRISOARE 4 martie 1970

Draga parinte Aghei,

Fragmente din scrisori

Va scriem aceasta scrisoare despre preotul Manuil. Draga parinte Aghei, noi nu mai suntem copii; avem aproape 66 de ani sau mai mult. Va scriem o intamplare foarte inspaimantatoare. Veneam de la lucru intr-o zi de joi, la orele 14.00-15.00, si am trecut Dunarea la Ghecet Smardan. Asteptam autobuzul ca sa mergem acasa. Stand pe malul Dunarii langa bufet si privind in partea unde bacul traverseaza Dunarea, vedeam ceva pe apa ca o barca, dar parca nu era barca, ce se apropia spre partea asta, la Ghecet. Noi eram 11 barbati si 7 femei, cum cunoasteti brigada. Ne uitam si, cand s-au apropiat, erau trei barbati pe apa, care mergeau ca pe gheata. Cand ne uitam mai bine, era preotul nostru Manuil si doi batranei de-o parte si de alta a lui. Femeile noastre s-au speriat, s-au intors, au inceput sa tremure si nu puteau scoate un cuvant. Noi priveam. Ei au sosit la mal, au intrat sub streasina bufetului si s-au oprit langa o masa. Preotul Manuil a intrat in bufet si a adus o sticla de apa minerala. Unul din ei a scos trei pahare si le-a pus pe masa. Parinte, paharele straluceau ca soarele, de nu puteai sa te uiti la ele. Preotul Manuil a turnat apa in fiecare pahar, au baut si deodata au disparut. Draga parinte, noua ni s-au taiat picioarele de frica si nu mai stiam unde sa mergem. Unul din noi a zis sa mergem in partea cealalta, la Braila, altii - acasa. Pana tarziu, am ramas pironiti in acel loc. Nu puteam face un pas. Abia la ultima ora am plecat. Femeile noastre s-

14

au imbolnavit de frica. Draga parinte, ceea ce am vazut aceea v-am scris. Noi am fost 18 persoane si cu totii am vazut cum preotul Manuil trecea Dunarea cu doi oameni. Plecaciune parinte si nu va suparati ca nu v-am spus mai mult ca ne e frica. Oamenii din comuna Carcaliu. A DOUA SCRISOARE Data necunoscuta

Parinte Aghei, eu sunt sofer de rata. Parinte, Dumneata iti aduci aminte ca intr-o zi mi-ai urcat in autobuz la Galati un preot solid cam sur, nu? Ce-am patit cu el! Nu-mi pot reveni nici astazi. Parinte, mergeam. La podul peste Siret, preotul a disparut din autobuz. Am ramas toti inmarmuriti. Ne priveam unul pe altul si n-am putut vorbi pana la Braila. Parinte, cand am ajuns in autobaza, am oprit si toata lumea a coborat fara murmur si sovaire si a luat-o din loc. L-am vazut pe preot cu doi tineri atat de frumosi, ca te prindea mirarea. Straluceau ca si aurul. Carnea tremura pe mine. Urmarindu-i, au inceput sa dispara, sa se topeasca. Si s-a dat un luciu in mine, cand m-am trezit, nu stiam unde merg si m-am slabit la nevoie mica si mare. Asa am patit parinte. De unde Dumneata l-ai gasit pe preotul ala? M-ai nenorocit complet. Cand o sa mai dea de mine, nu-l mai primesc in autobuz, pe cuvant parinte. Parinte, te rog frumos sa nu spui la nimenea ce ti-am scris, ca stiu cum e lumea din ziua de astazi. Eu ce-am vazut, aia v-am scris. Placaciune parinte.

A TREIA SCRISOARE Dragul nostru parinte Aghei, Noi suntem sapte suflete care ne temem mult de parintele Manuil, pentru ca am vazut o mare minune de la el. Dupa cum stiti, el a fost pescar, iar noi am fost targovete. Cumparam de la el peste si s-a intamplat ca odata sa bem cu el si asa ca ne-am imbatat. Noi, pacatoasele, am vrut sa-l atragem la desfranare. Pentru Hristos, iarta-ne ca suntem nevrednice. El cand a vazut aceasta, s-a suparat si a inceput sa ne sperie si ne-a intrebat daca noi stim cine este el. Mormantul dintre ierburi

15

Draga parinte, aceasta s-a intamplat pe Dunarea cea veche, si stiti ce apa adanca are aceasta. El a inceput sa mearga deasupra apei, tocmai pana la mijlocul Dunarii. Cum se merge pe gheata, asa mergea el pe apa, si apoi s-a intors, parinte drag. Noi cum am vazut ca el a mers pe apa si se intorcea, am cazut cu fetele la pamant si, intr-o clipa, ne-a trecut mahmureala si ne-am facut moarte de frica. El s-a apropiat de noi si ne-a intrebat care vrea sa se desfraneze prima cu dansul. Noi zaceam ca niste morti si el s-a apropiat si a inceput sa ne ridice una cate una. Ne-a spus "Cum de sunteti poznase ca pisicile si fricoase ca iepurii? Acum ati vazut cine sunt eu sau nu? Spuneti-mi!" "Noi am vazut cine esti", am raspuns, abia atunci dezlegandu-ni-se limba. "Daca veti spune cuiva ce ati vazut aici, atunci veti muri toate pe loc si nu veti avea parte de Imparatia Cereasca." Draga parinte, transmiteti Sfintia Voastra episcopului, caci noi nu -i spunem nimic. Iarta-ne, pentru Hristos, pe noi pacatoasele. Noi nu putem face aceasta, ne temem pentru ca el este un mare om. Iertati-ne! Chiar daca v-am dat scrisoarea, sa nu credeti ca noi am trait cu el.

Autor : Ana Dobrescu

Romania -Apus

16

Marea farsa a sfarsitului lumii


Anul acesta, pe 25 septembrie, conform celor mai recente previziuni, urma sa se petreaca sfarsitul lumii. Al catelea? Cine mai stie... Daca ar fi sa luam in calcul toate prevestirile, incepand cu cele stravechi, Apocalipsa ar fi trebuit sa vina demult, iar lumea noastra sa dispara in haos. Cu toate acestea, viata exista in continuare si oamenii se incapataneaza sa traiasca, in ciuda tuturor profetiilor, proorocirilor si previziunilor sumbre

Calendarul mayas, invocat adesea in scenariile legate de sfarsitul lumii

Urmasii nedemni ai lui Noe Conform Cartii de capatai - Biblia, singurul care nu a dat gres in profetia sa asupra finalului apocaliptic al lumii a fost Noe. Dupa el, sute de pseudo -profeti sau aventurat in a anunta, de fiecare data gresit, data cand lumea va inceta sa mai existe. Inainte de a parasi aceasta lume, sfantul Ioan Evanghelistul a scris Apocalipsa, ultima carte din Noul Testament, unde infatiseaza felul in care va disparea omenirea. Data exacta insa nu a fostspecificata, de aceea, primii crestini au inceput sa faca fel de fel de supozitii, in legatura cu a doua venire a lui Hristos. Se poate spune ca asa a inceput "afacerea" sfarsitului lumii. Netinand cont de spusele apostolului Marcu: "Cat despre ziua aceea sau ceasul acela, nu stie nimeni: nici ingerii care sunt in cer, nici Fiul, ci numai Tatal", oamenii au pornit a se intrece in presupozitii. In perioada crestinismului timpuriu, in secolul II, unul dintre primii care a incercat sa ghiceasca data Apocalipsei a fost Montanus. El a pretins ca revelatiile sale vin direct de la Duhul Sfant si a profetit ca sfarsitul lumii este aproape si ca Hristos

17

se va cobori din ceruri in anul 156. Insa nimic din ceea ce a fost prezis nu s-a adeverit, Montanus fiind declarat eretic si condamnat la moarte. Au mai trecut 500 de ani si o noua Apocalipsa a fost anuntata. Anul 666. Anul fiarei. Un an ideal pentru Apocalipsa. Doar ca nici atunci nu s-a intamplat nimic. Asa ca oamenii au decis sa astepte pana in 999. In timpul primului mileniu crestin, religia domina viata sociala, tot ceea ce era legat de Biserica si Dumnezeu fiind asimilat foarte usor. Dupa cum povestesc cronicarii vremurilor, anul 1000 a adus in intreaga Europa panica si groaza. Convingerea ca in acel an lumea se va sfarsi a fost confirmata de "semnele" descoperite de oamenii de stiinta - eclipse solare, alinierea planetelor, meteoriti si ploi cumplite. Razboaiele, foametea si ciuma care au lovit necrutator lumea la sfarsitul secolului X au fost interpretate, de asemenea, ca fiind prevestiri. Ingroziti, oamenii au inceput sa-si vanda casele, sa-si doneze averile Bisericii, paganii s-au crestinat, iar altii s-au calugarit, asteptand in rugaciune ziua de apoi. Se spune ca la cumpana dintre milenii, cand orologiul a batut ora 12, mii de oameni au innebunit sau chiar au murit de groaza marelui sfarsit.

Pixtun, liderul mayasilor Sirul falselor preziceri nu s-a sfarsit aici si, in secolul XIII, insusi capul Bisericii de la apus, Papa Inocentiu al III-lea, anunta public ca a Doua venire a lui Iisus si, implicit, sfarsitul lumii, aveau sa se petreaca in anul 1284. Teoria lui se baza pe un calcul ce consta din adaugarea cifrei 666 la anul fondarii religiei islamice. Din fericire pentru el, Papa Inocentiu al III-lea nu a supravietuit pana in acel an, sustraganduse astfel de la obligatia unei jenante explicatii pentru eroarea sa. Incepand cu anii 1700, mai multi fondatori ai diferitelor curente religioase au proorocit date exacte pentru sfarsitul lumii, bazandu-se, chipurile, pe revelatii divine sau pe descrieri din Biblie.

18

Desi prezicerile lor se dovedeau a fi false, "profetii" nu se lasau descurajati, anuntand apocalipsa dupa apocalipsa. Panica s-a prelungit pana la sfarsitul secolului XIX, perioada in care au luat nastere o multime de miscari religioase si secte care s-au intrecut in vestirea celei de-a doua pogorari a lui Hristos pe pamant. Dintre toti liderii acestora, cei mai ferventi s-au dovedit a fi predicatorii americani. In anul 1843, prima pagina a ziarelor americane era tinuta aproape zilnic de William Miller, un simplu agricultor care, prin profetia sa, a declansat o adevarata isterie. Conform calculelor sale, el anunta ca intre 21 martie 1843 si 21 martie 1844, va avea loc Judecata de Apoi, ziua in care fiecare va primi rasplata pentru faptele sale. In limba engleza, venirea lui Hristos se traduce prin cuvantul "advent", astfel ca adeptii lui Miller au fost numiti adventisti. Ascultandu -i predicile, care indemnau la pocainta, in ultima zi a perioadei prevazute, sute de oameni au iesit pe strazi si au asteptat impreuna marele eveniment. Pentru a -si lua revansa fata de membrii sectei sale, dezamagiti de falsa predictie, William Miller recalculeaza termenul fatidic, iar Apocalipsa este "reprogramata" o luna mai tarziu. Dar si de asta data, ziua a trecut fara ca vreun miracol sa se produca, iar Miller si-a declarat public infrangerea: "Imi marturisesc greseala si-mi recunosc dezamagirea; cu toate acestea inca mai cred ca ziua venirii Domnului este foarte aproape, chiar la usa". Apocalipsa dupa Camping In data de 21 mai anul acesta, intreaga planeta astepta cu sufletul la gura Apocalipsa prezisa de predicatorul american Harold Camping. Desi sunt multi cei care nu au dat crezare spuselor sale, sute de mii de oameni s-au lasat prada panicii cumplite provocate de campania agresiva a falsului proroc. Strazile Americii au fost impanzite cu panouri publicitare, afise si reclame care anuntau necrutatorul sfarsit, "garantat de Biblie", toate acestea pe cheltuiala "filantropului", care era gata sa-si "risipeasca" intreaga avutie pentru a avertiza omenirea.

Harold Camping Potrivit teoriei lui Camping, apocalipsei nu i-ar fi supravietuit decat credinciosii adevarati, adica doar doua sute de milioane de suflete. Restul omenirii de 6,5 miliarde de "pacatosi" erau

19

condamnati sa dispara pur si simplu in neant, lipsiti pana si de "dreptul" de a ajunge in iad. Acesta, insa, nu a fost primul sau mesaj profetic, Camping trambitand sfarsitul lumii si in 1994, pe 15 septembrie. Dupa fiasco, americanul si-a reluat cercetarile referitoare la data apocaliptica, folosindu-se de studiile asupra numerologiei din Biblie. Fostul inginer in varsta de 89 de ani, acum mare propovaduitor, este un oaspete frecvent al postului "Family Radio", al carui co-fondator si este. Potrivit massmediei americane, respectivul canal radio, ce emite in peste 40 de limbi, castiga anual peste 120 de milioane de dolari. Nibiru - o planeta fantoma O varianta des vehiculata, referitoare la marele sfarsit ce va urma, este aceea potrivit careia o planeta numita "Nibiru" va lovi Pamantul, si asta chiar foarte curand, adica in 2012. Cu toate ca sondele spatiale lansate de NASA, Pioneer 10, Pioneer 11, Voyager 1 si Voyager 2 au dovedit ca respectiva planeta nu exista, sunt multi cei care cred cu tarie ca acesta este astrul care va provoca apocalipsa. Conform scriitorului de origine azera, Zecharia Sitchin, sistemul nostru solar nu este alcatuit din noua planete, ci din douasprezece, ultima fiind "Nibiru". Aceasta idee face subiectul unei carti, scrisa in anii '70, "A douasprezecea planeta", in care autorul sustine ca ar fi descoperit si tradus niste tablite sume riene, in care se mentioneaza existenta planetei Nibiru. Sitchin afirma ca textele descifrate ofera o explicatie a originii speciei umane, conform careia locuitorii planetei Nibiru, numiti "anunnaki", ar fi vizitat Pamantul si ar fi creat omul. Interpretarile sale au fost contestate de multi istorici si arheologi, care au remarcat o sumedenie de inadvertente intre textele originale de pe placute si traducerile oferite de scriitorul azer, lucrarea sa fiind clasificata de oameni de stiinta profesionisti ca pseudo-stiinta. De cealalta parte a baricadei se afla ufologii si adeptii teoriei conspiratiei, care ii acorda credit, prin simpla convingere ca guvernul american ascunde existenta planetei Nibiru. Ei argumenteaza ca Pamantul este in pericolul de a fi lovit de acest corp ceresc si autoritatile nu vor sa creeze panica. Catastrofa a fost initial prevazuta sa se petreaca in mai 2003, dar cum n imic nu sa intamplat, cumplita data a fost mutata in decembrie 2012. "Nibiru si alte povestioare despre planete aflate in deriva sunt o farsa care

20

circula pe Internet. Nu exista nici o dovada a acestor supozitii. Daca Nibiru ar fi fost reala si ar fi condus la o coliziune cu Pamantul in 2012, astronomii ar fi urmarit-o cel putin in ultimul deceniu. S-ar fi apropiat de Pamant si ar fi vizibila acum chiar cu ochiul liber. Cu certitudine, Nibiru nu exista". Aceasta este una din afirmatiile sustinute de David Morrison, reputat cercetator la NASA, publicata pe site-ul lor oficial inca din anul 2009. Controversa in jurul astrului, starnita in urma cu peste 30 de ani, isi pastreaza actualitatea, iar misterul pare de nedezlegat. Miturile apocalipsei Inversarea polilor magnetici ai Pamantului Cei care, din varii motive, raspandesc zvonuri si informatii nefondate despre sfarsitul lumii, sustin ca exact in anul 2012 polii magnetici ai Pamantului se vor inversa brusc. Polul Nord va deveni peste noapte Polul Sud, iar aceasta rasturnare a globului va provoca, evident, un dezastru catastrofal. Nimic mai fals, sustin oamenii de stiinta din intreaga lume, cercetatori de inalta clasa. "Polii magnetici sunt localizati in apropierea celor geografici, iar pozitia lor se modific a, intr-adevar, in timp, insa aceasta transformare este total imperceptibila de catre orice forma de viata de pe Pamant. Nu este nimic extraordinar sau iesit din comun, in nici un caz nu poate duce la o calamitate. Exista, desigur, asemenea miscari, polul magnetic de la nord, spre exemplu, se deplaseaza catre vest cu o viteza de 0,2 pe an. O asemenea inversare totala s-ar putea produce, insa asta ar dura multe mii de ani", declara Anatoli Perminov, directorul Agentiei Federale Spatiale Ruse. Parada dezastruoasa a planetelor Ultima parada a planetelor, vizibila de catre observatorul de pe Pamant, a avut loc anul trecut. In august 2010, astrii de pe bolta cerului s-au aliniat pe o axa cu o eroare de cinci grade, Pamantul situandu-se pe aceasta linie, cu Jupiter si Uranus, pe de o parte, iar cu Venus, Marte si Saturn, pe de alta. La scurt timp, li s a alaturat si Luna. Fenomenul astronomic, considerat un adevarat spectacol cosmic, este, intr-adevar, foarte rar, dar acest eveniment nu poate duce, cu certitudine, la disparitia planetei noastre, asa cum am putut constata cu totii, in vara anului precedent.

21

Lumina rosie din mijloc ar reprezenta planeta Nibru

Partizanii finalului omenirii afirma, cu tarie, ca pe 21 decembrie 2012, toate planetele se vor alinia, ca Pamantul se va afla in centrul Caii Lactee si asta va pricinui marea nenorocire. Conform stiintei care se ocupa cu studiul legilor ce guverneaza cosmosul, cu galaxiile, planetele si stelele, adica astronomia, Calea Lactee este galaxia gazda a sistemului nostru solar. Aceasta galaxie are forma unei spirale uriase, iar Pamantul se afla la una din marginile sale, la 28 de mii de ani lumina de centrul ei galactic. Planeta noastra realizeaza un ciclu de rotatie in jurul centrului intr-o perioada de aproximativ 250 de milioane de ani, pastrand intotdeauna aceeasi distanta fata de el. In aceste conditii, este imposibil ca Pamantul sa ajunga in mijlocul galaxiei, creand premisele unui dezastru apocaliptic. Un meteorit gigant va lovi Pamantul? "Teoretic, este posibil ca Pamantul sa fie lovit de un asteroid, caci dintotdeauna planeta noastra a fost predispusa impacturilor cu asteroizi si comete, dar dimensiunile acestuia ar fi mici si, categoric, nu ar aduce nici o catastrofa", declara savantii de la NASA. Pe suprafata Terrei, sute de cratere stau drept marturie impacturilor asteroizilor cu Pamantul, insa cele mai multe au dimensiuni reduse. Cel mai mare crater de impact descoperit pe Pamant se afla in apropierea orasului Vredefort, in Africa de Sud, si are un diametru de aproximativ 250 de kilometri. Marimea lui uriasa a determinat includerea pe lista siturilor de patrimoniu international, fapt ce pare aproape amuzant, in contextul in care in ultimii ani oamenii au dezvoltat o adevarata obsesie legata de asteroizi. Pentru ei insa, exista si vesti bune, asteroidul care a lovit Africa are o varsta respectabila, adica peste 2 miliarde de ani, iar probabilitatea ca un asemenea bolid sa loveasca din nou Pamantul este egala cu zero. In prezent, NASA desfasoara un proiect numit "Paza spatiului cosmic", prin care se monitorizeaza spatiul din jurul Pamantului, pentru a depista orice asteroid care se apropie de planeta noastra. In ultimii doi ani, de cand zvonul despre 2012 a luat amploare,

22

cercetatorii de la agentia spatiala americana au facut repetate declaratii publice, pentru a linisti oamenii ca nu exista nici o asemenea amenintare. Mayasii - plictisiti de apocalipsa din 2012 Piatra de temelie a teoriei ca lumea se va sfarsi in decembrie 2012 este calendarul mayas, care, intamplator, se termina pe data de 21.12.2012. Inca de la inceputul secolului XX, savantii au incercat sa realizeze o corelatie intre calendarul vechii civilizatii Maya si cel gregorian, care se foloseste in zilele noastre. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca inceputul Marelui Ciclu, sau ziua 0.0.0.0.0, coincide datei de 11 august 3114 i.e.n. si se finalizeaza in 13.0.0.0.0, in corespondentul GMT, 21 decembrie 2012. Insa creatorii acestor calendare antice, fie ca este vorba despre azteci, mayasi, incasi sau egipteni, nu legau deloc anul 2012 de sfarsitul lumii sau apocalipsa, ci vorbeau doar despre inceperea unei noi perioade in viata oamenilor.

Vestitorii sfarsitului

Amerindienii Hopi, popor ce traieste in prezent in sud-vestul Statelor Unite, descendenti ai aztecilor din Mexic, au o indelungata traditie profetica si sunt printre cei mai renumiti samani ai Americii. Prezicerile inteleptilor acestui trib au devenit cunoscute recent, cand tot mai multi cercetatori au confirmat proorocirile pieilor rosii, gasindu-le corespondent in descoperirile stiintifice actuale sau in marile evenimente mondiale. "Pamanturile pieilor rosii vor fi profanate de cai de fier, manati de Omul Alb", ceea ce cu siguranta se refera la aparitia trenurilor din secolul XIX, pe teritoriile locuite de amerindieni. "Omul Alb va crea o ciuperca de praf care se va vedea din departari. Pamanturile acelea vor fi seci, neroditoare si veninoase pentru o lunga perioada". Dupa cum se stie, aceasta profetie s-a adeverit in 1945, la Hiroshima. Indienii Hopi au vorbit despre anul 2012, dar numai in sensul ca atunci se va termina perioada a patra si va incepe perioada de purificare, de 25 de ani, ce se va sfarsi prin nasterea lumii a cincea.

23

Astfel de credinte se regasesc la cele mai multe civilizatii antice. Incasii denumeau anul 2012 "data de intalnire cu noi insine", aztecii - "al saselea Soare, anul aparitiei unui nou tip de oameni", iar mayasii il numeau "jubileul creatiei", sfarsitul celui de-al 13-lea baktun, cifra 13 fiind pentru ei sacra. Potrivit lui Apolinario Chile Pixtun, liderul mayasilor din Guatemala, interpretarea apocaliptica a acelei inregistrari din calendarul lor antic este "o pura scornire occidentala", nicidecum un element al mitologiei Maya.

Ceremonie mayasa Recent, el a declarat ca deja este obosit de aceasta isterie, iar interminabilele intrebari fara sens despre fantezia 2012 aproape ca l-au scos din minti. Desi oamenii de stiinta atesta cunostintele fabuloase de astronomie si matematica ale civilizatiei Maya si recunosc abilitatile lor exceptionale de a prevedea evenimentele viitoare, calendarul lor complex nu pomeneste nimic despre nici o apocalipsa ce va sa vie in 2012. Asa cum calendarul nostru se sfarseste cu data de 31 decembrie, tot asa si cel mayas se termina pe 21 decembrie. Falsele interpretari recente ale calendarului Maya si cumplita panica in care acestea au adus omenirea in secolul XXI au fost opera unor talmaci fara constiinta, fara scrupule, care au vizat gloria desarta sau dorinta necumpatata de castig imediat. Dintre toate variantele de sfarsit apocaliptic, cea mai plauzibila, dar si cea mai trista este aceea conform careia omenirea va disparea din cauza lacomiei, egoismului si vanitatii. Asa cum se spune in Proverbe, din Biblie (6:16 19) "Sase lucruri uraste Domnul, si chiar sapte Ii sunt urate: (1) ochii trufasi, (2) limba mincinoasa, (3) mainile care varsa sange nevinovat, (4) inima care urzeste planuri nelegiuite, (5) picioarele care alearga repede la rau, (6) martorul mincinos, si (7) cel ce starneste certuri intre frati". Pana la Judecata de Apoi, a carei zi ramane ascunsa mintii omenesti, trebuie sa credem ca omul inca se poate mantui de toate aceste pacate capitale, ca bunul simt va prevala si omenirea se va bucura din plin de darul pe care Bunul Dumnezeu i l-a dat - Viata.

Autor : Natasha Galche

24

Tulcea Romania

25

LECTIA DE VIATA LUNGA


- Zece reguli de aur * Ea exista, intr-adevar: reteta pentru o viata lunga! Ingredientele le veti gasi in acest articol. Doar atat va spunem din capul locului: va fi vorba mai ales de bucurie si placere, si catusi de putin de renuntare. Ati devenit curiosi? Perfect. Caci curiozitatea este una din componentele importante ale retetei de care va vorbim. Iata si altele: locul unde traiti, vremea, copiii sau prietenii. Numeroase studii de actualitate atesta faptul ca noi, toti, putem profita de acesti factori de sanatate, adesea ignorati. Dar pentru asta e nevoie sa ii cunoastem si sa stim sa ii folosim * 1. Natura

Ce spun cercetatorii:
O padure, un parc, un loc de joaca inconjurat de vegetatie: cine are asemenea "vecini" va suferi mai rar de boli cardiovasculare si va trai mai mult. Acest secret al naturii l-a descoperit dr. Richard Mitchell de la Universitatea Glasgow, cand a cercetat 360.000 de cazuri de deces din Anglia, interesandu-se printre altele la ce departare locuiau decedatii de cea mai apropiata suprafata verde. Starile anxioase si depresiile sunt si ele cu pana la 30% mai putin frecvente la megiesii padurilor si ai poienilor, au constatat epidemiologii olandezi. Este evident, afirma oamenii de stiinta, ca apropierea de natura actioneaza ca un inamic redutabil al stresului. O explicatie mai profunda ne-o ofera evolutionistii. In opinia lor, verdele frunzisului si abundenta florilor au un efect linistitor, deoarece subconstientul ancestral (ce ne leaga de stramosii din epoca de piatra) le interpreteaza ca semnale care anunta o recolta bogata.

Ce puteti face personal: Mai ales daca traiti la oras, folositi medicamentul natura
cat de des aveti ocazia. De pilda, nu lasati sa treaca ziua de sambata fara sa faceti jogging pe langa cursul unui rau, o drumetie in padure ori macar un picnic in parcul din cartierul dvs. Potrivit sociologului dr. Rainer Brmer de la

26

Universitatea Marburg, combinatia dintre contactul cu natura si activitatea fizica functioneaza ca o terapie cu spectru larg impotriva bolilor civilizatiei. Chiar si recoltarea ridichilor din gradina proprie imputineaza vizitele la medic, dupa cum a observat psiholoaga olandeza dr. Agnes van den Berg. Un efect similar se obtine si aducand natura in casa. Plantele de camera curata aerul din incaperi de substante toxice, de exemplu captand formaldehida otravitoare si transformand -o - prin procese petrecute in frunzele lor - in aminoacizi si zahar. De aceea, elevii care au in clasa plante proaspete invata mai usor. Protectori deosebit de eficienti ai microclimatelor se dovedesc a fi iedera, feriga, orhideele si jerbera. 2. Vremea

Ce spun cercetatorii: Fara nici un dubiu, zonele anticiclonice si depresionare de


deasupra capetelor noastre ne influenteaza nemijlocit sanatatea. Exista studii britanice care confirma cresterea cu 2% a riscului de infarct la fiecare scadere cu un grad a temperaturii aerului de afara. Si durerile de spate, ca si dificultatile de respiratie se manifesta mai frecvent in anumite conditii atmosferice nefavorabile. De regula, e vorba de afectiuni anterioare, care se agraveaza. Daca perioadele prelungite de canicula sau de ger inrautatesc simptomele unor boli deja existente, schimbarile bruste ale vremii suprasolicita sistemul circu lator. Caci, atunci cand temperatura exterioara se modifica, organismul se straduieste sa-si mentina constanta temperatura de functionare. In acest scop, el dilata sau contracta vasele de sange. Cand rezultatul nu e satisfacator, apar simptome neplacute.

Ce puteti face personal: Adaptarea flexibila a corpului la capriciile vremii poate fi


antrenata. Sunt indicate sporturile de rezistenta sau mersul in pas sustinut, cel mai bine cate 20-30 de minute de doua-trei ori pe saptamana. Efectele vor fi si mai bune, daca va suflecati manecile ori va imbracati mai subtire. Chiar si o simpla plimbare contra rafalelor de vant care va fac un masaj energic ajuta deja la antrenarea reglarii termice a organismului. 3. Iubirea

Ce spun cercetatorii: Multi specialisti considera apropierea sufleteasca un factor


de mentinere a sanatatii la fel de important ca sportul, zestrea genetica sau alimentatia. Acest efect poate fi verificat la proaspetii indragostiti, a remarcat cercetatorul american Sheldon Cohen. Cuplurile infectate de el cu virusii

27

guturaiului s-au imbolnavit mai rar si in forme mai putin severe. Motivul: in sangele lor se gaseau mai multe celule imunitare. Daca indragostirea conduce la o relatie armonioasa, beneficiul pentru sanatate creste in continuare. Astfel, bolnavii de reumatism care sunt fericiti in casnicie au mai putine dureri si dispun de o mobilitate articulara mai buna decat persoanele singure, conform concluziilor formulate de American Pain Society. Merita intr-adevar ca tovarasii de viata sa ramana impreuna pana in ultima zi.

Ce puteti face personal: Secretul iubirii ca protector al sanatatii are mai multe
puncte de sprijin. Unul din ele se numeste oxitocina. Organismul secreta acest "hormon al tandretei", in clipele cand ne purtam dragastos cu cineva. E l scade tensiunea arteriala, reduce inflamatiile si mareste capacitatea de regenerare a corpului nostru. Iar principalul stimulent al productiei de oxitocina este sexul. Dar, fireste, exista si alte posibilitati. Cine se desfata cu un masaj beneficiaza de asemenea de virtutile tamaduitoare ale hormonului iubirii, datorita stimulilor proveniti din atingeri. Totodata, potrivit suedezei Kerstin Uvns-Moberg, profesoara de biologie, secretia de oxitocina este determinata si de anumite procese psihice: de pilda rugaciunea, meditatia sau pur si simplu gandurile frumoase ce se nasc in mintea noastra. 4. Parfumurile

Ce spun cercetatorii: Unele parfumuri actioneaza asupra creierului la fel ca


medicamentele. In functie de nuanta olfactiva, pot fi domolite temerile, iar concentrarea si dispozitia se imbunatatesc rapid. Din experientele efectuate pe animale s-a constatat ca moleculele cu aroma de grepfrut au fost captate de niste receptori speciali, ceea ce a facut ca soarecii de laborator sa adoarma imediat. Asemenea descoperiri reprezinta baza aromaterapiei: ea consta in utilizarea tintita a uleiurilor eterice, deci a substantelor aromate extrase din plante, pentru dirijarea tensiunii arteriale, a frecventei batailor inimii sau a coordonarii musculare. Insa parfumurile nu actioneaza doar la nivelul creierului. De exemplu, daca moleculele de rozmarin ajung prin respiratie sau piele in fluxul sanguin, ele dilata vasele de sange. Se activeaza circulatia, tesuturile primesc o cantitate sporita de oxigen - ne simtim inviorati.

28

Ce puteti face personal: Uleiurile eterice pot fi intrebuintate in diverse formule,


cu ajutorul unei lampi de aromaterapie. In functie de marimea camerei, veti pune 2 pana la 6 picaturi de ulei in castronasul cu apa, asezat deasupra lumanarii pastila. Aromele iuti de citrice ca lamaia verde sau portocala revigoreaza, aromele calde ca iasomia sau lemnul de santal linistesc. Cand le punem in apa de baie, efectul olfactiv se combina cu actiunea asupra pielii. Amestecati 3 pana la 5 picaturi de ulei in trei linguri de smantana si turnati amestecul in cada umpluta cu apa. Pentru intarirea sistemului imunitar, puneti cate 10 picaturi de ulei de eucalipt, lavanda, molid, cimbru, arbore de ceai si lamaie in 30 ml ulei de macadamia. Din aceasta mixtura luati zilnic cate o lingurita si masati-va talpile, ceafa, ca si zona centrala a abdomenului. Procedura se aplica in cure cu durata de trei saptamani.

5. Curiozitatea

Ce spun cercetatorii: Cine isi pastreaza de-a lungul intregii sale vieti dorinta de
cunoastere si interesul intelectual isi creeaza astfel un tampon ce va frana inaintarea dementei senile. Prelucrarea unor noi impresii si cerinte reprezinta un izvor de tinerete pentru celulele cenusii. Sunt eliberate substante ce stimuleaza cresterea materiei cerebrale, iar intre neuroni se formeaza noi legaturi (sinapse). Ia nastere o rezerva cognitiva care incetineste involutia mentala la o varsta avansata. Cercetatorii David Cutler si Ellen Meara de la Harvard University din Boston au descoperit de asemenea ca o instruire superioara poate prelungi viata cu pana la sapte ani. Ea consolideaza aptitudinea de a-ti planifica actiunile in perspectiva, cu alte cuvinte de a trai orientat spre viitor - ceea ce este in folosul sanatatii.

Ce puteti face personal: Fie ca urmati un curs de limba


franceza, unul de dans ori luati lectii de clarinet - orice va trezeste interesul si va pune creierul in miscare va fereste de declinul spiritual. Printre aceste preocupari se numara si cititul cu voce tare al unor texte pretentioase. El stimuleaza

29

cortexul prefrontal, centrala gandirii rapide, situata in partea anterioara a creierului. Cu cat textul e pronuntat mai clar si cu cat va solicita mai mult mintea, cu atat efectul va fi mai amplu. Si alimentatia contribuie la o tinerete indelungata a creierului. Afinele, de pilda, sunt o hrana vitala pentru creier. Mancati doar un pumn pe zi si veti vedea rezultatele. Descoperirea se dato reaza cercetatorilor de la Universitatea Tufts din Boston, care au hranit soarecii trecuti de prima tinerete cu substante nutritive extrase din afine. Gratie flavonoidelor continute in bobitele albastrui, "celulele cenusii" au comunicat mai bine, in creier au ajuns mai putine proteine daunatoare si s-au format neuroni noi. 6. Ajutorarea

Ce spun cercetatorii: Cine face bine semenilor sai este rasplatit deja aici, pe
pamant, dupa cum reiese dintr-un studiu al Institutului de cercetari sociale din cadrul Universitatii din Michigan. Au participat peste 1200 de americani varstnici, iar specialistii au ajuns la concluzia ca detinatorii de posturi onorifice au un risc redus de deces comparativ cu persoanele de aceeasi varsta care nu sunt angajate social. Responsabile pentru acest efect sunt printre altele si endorfinele, secretate in momentul cand ajutam pe cineva. Ele micsoreaza stresul si ne fac fericiti.

Ce puteti face personal: Cautati-va un post onorific, care sa


corespunda inclinatiilor, ca si bugetului dvs. de timp. Pretutindeni e nevoie de oameni dispusi sa munceasca fara plata - de la asociatiile sportive, scoli, gradinite, Caritas, Crucea Rosie si initiativele de protejare a mediului, pana la comunitatile bisericesti. Bursele de joburi de pe Internet va pot orienta, sugerandu-va cine ar avea nevoie de voluntari. Angajamentul trebuie sustinut cu regularitate. Trebuie sa existe un contact personal intre omul care ajuta si cei ce primesc ajutorul. In fine, acestia trebuie sa fie straini. De ce straini? Deoarece cunostintele asteapta in mod firesc sa li se dea o mana de ajutor. Astfel, sprijinul care initial fusese oferit din proprie initiativa se tranforma curand intr-o obligatie. Iar ea va genera ulterior stres, in loc sa-l reduca.

30

7. Rasul

Ce spun cercetatorii: Cand afirmam ca rasul functioneaza ca un medicament,


aceasta nu e deloc o gluma. El potoleste frica, micsoreaza stresul care ameninta sa ne imbolnaveasca si reduce sensibilitatea la durere. Este o descoperire facuta de neurologul american prof. William Fry. Totodata, in timpul crizelor de veselie devin mai active celulele ucigase ale sistemului imunitar - un efect ce poate dura apoi cateva ore. In plus, rasul constituie un antrenament capabil sa intareasca inima. Cine rade se insanatoseste mai repede - si intr-un mod mai placut. In ultimul timp, psihologii si medicii se straduiesc din ce in ce mai mult sa includa aceste efecte in demersul lor terapeutic. In numeroase spitale de copii si clinici de recuperare din Germania, vin clovni care viziteaza pacientii pentru a -i inveseli si a le grabi vindecarea.

Ce puteti face personal: Stresul, autocontrolul si perfectionismul ne rapesc


uneori simtul umorului. Adept al rasului, neurologul William Fry ne sfatuieste, ca antidot, sa ne intocmim un fel de "farmacie de umor a casei", o colectie de lucruri care sa ne binedispuna: DVD-uri, carti, e-mail-uri sau bancuri. Un antrenament tintit al rasului il ofera asa-numitele cluburi de yoga cu ras, deja infiintate intr-o serie intreaga de orase. Acolo, participantii practica sub conducerea unui instructor exercitii de respiratie si de strambaturi, care le declanseaza in scurt timp adevarate crize de ras. Rasul este insa si o atitudine de viata, pe care ne -o putem insusi deliberat. Observati-va o vreme, ca sa va dati seama ce anume va amuza. Notati aceste observatii. Nu va trece mult si atentia dvs. va incepe sa se indrepte de la sine spre aspectele vesele ale vietii. 8. Prietenii

Ce spun cercetatorii: Prezenta unor oameni pe care-i simtim apropiati actioneaza


ca un vaccin. Cine are prieteni nu raceste atat de des, risca mai putin sa se imbolnaveasca de cancer ori sa sufere un infarct. Este concluzia la care au ajuns mai multe studii efectuate in Europa occidentala si in SUA, cu participarea a zeci de mii de personae S-a constatat ca riscul de deces in urmatorul interval de un an este dublu pentru un om singur, care nu se simte integrat social. Pentru comparatie: fumatul creste acelasi risc doar o data si jumatate. Secretul benefic al prieteniei consta, printre altele, in efectul sau anti-stres: hormonii de alarma, cum este cortizolul, care circula in cantitate mare prin sangele persoanelor singure, slabesc sistemul imunitar. Totusi, reuniunile dese cu membrii de familie

31

prelungesc prea putin speranta de viata, potrivit unui studiu al Universitatii Flinders din Adelaide. Ceea ce dovedeste ca rudele nu pot inlocui prietenii adevarati. Ce puteti face personal: Aveti grija sa va cultivati prieteniile cu intensitate maxima. Cine a observat din experienta ca intalnirile spontane cu cea mai buna prietena sau cu grupul esueaza frecvent ar trebui sa-si stabileasca momente libere si sa creeze ritualuri specifice intalnirii. De exemplu, v-ati putea rezerva prima duminica din fiecare luna, ca sa va vedeti cu prietena dvs. cea mai apropiata. Iar cine vorbeste la telefon macar o jumatate de ora pe zi cu un prieten sau o prietena face deja foarte mult pentru echilibrul sau sufletesc. De altfel, nare nici o insemnatate daca aveti o prietena foarte buna sau cinci prieteni buni. Importanta este profunzimea relatiei. Daca exista sentimentul de comunicare si de pretuire reciproca. Numai atunci se manifesta efectul favorabil sanatatii. Nu veti avea nici un fel de beneficii dand click pe Facebook, in schimb un animal de casa va poate apara de boli. Conform unui studiu al Universitatii din New York, cei care isi iau caine au mai putin de suferit de pe urma stresului. 9. Linistea

Ce spun cercetatorii: Radio, Internet, e-mail, publicitate sau


nelipsitul telefon mobil - fluxul de informatii ce ne asalteaza creste zi de zi, favorizand aparitia bolilor psihosomatice, cum sunt tulburarile de somn ori afectiunile cardiovasculare. Si mai primejdios este zgomotul. Astfel, un studiu alarmant al epidemiologilor din Bremen arata ca femeile se confrunta cu un risc dublu de imbolnavire a inimii si a sistemului circulator, daca sunt supuse unei solicitari sonore de 60 decibeli sau mai mult. Observatia a fost confirmata de un studiu suedez, in cadrul caruia s-a verificat nivelul de zgomot al zonelor unde locuiau peste 1500 de pacienti cu infarct din Stockholm. Doua treimi dintre pacientii cercetati aveau de suportat zilnic mai mult de 55 decibeli.

Ce puteti face personal: Remediul optim impotriva zgomotului si a avalansei de


informatii este linistea. "Folositi consecvent micile momente de pauza ce vi se ofera in cursul unei zile", spun specialistii. "Nu deschideti aparatul de radio cand conduceti masina, decuplati telefonul mobil pentru cateva ore, puneti mana pe o carte, iar nu pe telecomanda". Efect secundar: aceasta "dieta zero", refuzul de a primi informatii, va va scuti de stirile negative ce se infiltreaza prin radio sau televizor in subconstientul dvs. Cu ajutorul unor scurte meditatii va puteti linisti

32

gandurile - de pilda, concentrandu-va sa numarati inapoi, de la 100 la 0, sau urmarind cu calm succesiunea propriilor ganduri. La inceput va fi un talmesbalmes in creier. Apoi, veti descoperi ca apar spatii goale. Iar corpul va intra intro stare de veghe relaxata. Tensiunea arteriala se reduce, frecventa pulsului scade, iar respiratia se linisteste.

10. Lumina soarelui

Ce spun cercetatorii: Multa vreme, doctorii au vorbit despre


soare doar ca sa ne avertizeze in legatura cu cancerul de piele. Mai nou insa, astrul ni se prezinta intr-o lumina mai buna. Sunt tot mai numeroase studiile ce demonstreaza ca razele ultraviolete, care ajuta la formarea vitaminei D, ne apara de multe boli. Vitamina D fereste in primul rand oasele de osteoporoza. Dar nu numai atat: ea previne si infarctul, accidentul vascular cerebral, diabetul, ca si majoritatea formelor de cancer. Si, oricat ar parea de neverosimil, s-ar putea ca oamenii sa beneficieze de avantajele soarelui inca din pantecele mamei. Caci specialistii au descoperit ca femeile nascute in noiembrie traiesc in medie cu 7,3 luni mai mult decat cele ce au venit pe lume in mai. O posibila explicatie ar fi aceasta: copiii conceputi iarna profita de soarele verii inca din stadiul embrionar.

Ce puteti face personal: Scurte flirturi cu soarele sunt de ajuns pentru a aduce
cantitatea de vitamina D de care dispuneti la un nivel apt sa va protejeze sanatatea. Cel mai bine este sa va expuneti la soare fata, bratele si mainile neacoperite, intre 10 si 30 de minute, de cel putin doua ori pe saptamana. Cu cat soarele e mai sus pe cer si cu cat aveti pielea mai alba, cu atat se poate scurta durata expunerii. Nu riscati sa vi se inroseasca pielea. Arsurile de soare sporesc riscul cancerului de piele. Cine nu se aprovizioneaza suficient cu soare ar trebui sa-si controleze la medic nivelul vitaminei D. Specialistii recomanda o doza zilnica de 20 pana la 25 micrograme de vitamina D3. Ea se gaseste, de exemplu, in 100 g tipar afumat sau 150 g de somon. Autor : Gilda Fidan

33

Padurea Romania

Helene Segara - "Sunt o frantuzoaica de pe malul Mediteranei si am sangele cald"

34

- Helene Segara, fermecatoarea cantareata franceza, sustine in premiera in Romania un concert la Sala Palatului, pe 21 Octombrie 2011, orele 20.00. Helene isi promoveaza noul album, intitulat "Parmi la Foule" ("In multime"), lansat in aprilie. Ne-a vorbit cu seninatate despre tumultuoasa ei poveste de viata, despre puterea de a-ti hotari si asuma propriul destin, despre singuratate, deceptii si viata de cuplu, si despre anticipatia intalnirii cu publicul romanesc O fetita in lumea larga

- Faceti parte dintre artistii a caror stea s-a aratat pe cer foarte repede. Cu un curaj aproape nebun, la 14 ani ati fugit de acasa, pentru a canta pe Riviera Franceza. Cum se poate porni atat de repede in viata?

- Intr-adevar, aveam 14 ani cand am plecat de acasa si am inceput sa cant in barurile si localurile de pe Riviera Franceza. M-am considerat destul de puternica si matura sa fac acest pas riscant. E drept ca eram foarte rebela, parintii mei nu au fost de acord sa renunt asa devreme la scoala. Privind in urma, imi pare, totusi, bine ca mi-am luat destinul in propriile maini atat de timpuriu, pentru ca a trebuit sa invat sa-mi port singura de grija. Trebuie sa fii foarte puternic ca sa faci aceasta alegere. Am invatat sa fiu responsabila si sa-mi asum efectele deciziilor, de la o varsta mica. Iar acest lucru

35

s-a dovedit a fi in sine o scoala foarte buna. Aceasta alegere a insemnat, de pilda, renuntarea la tot ceea ce iubeam si cunosteam deja. Dar aveam convingerea ca pentru a birui in cariera muzicala e necesar sa incep devreme. Si mi-am gasit de lucru imediat. Eu sunt de fel foarte muncitoare, pot munci ore intregi fara sa ma opresc. Cantam in "Piano bar", baruri in care canta un instrumentist la pian si o a doua persoana cu vocea. Am cantat acolo un an, dar la un moment dat nu prea mai gaseam de lucru si ramasesem si fara pianist (rade). O prietena m-a ajutat si mi-am gasit de lucru ca moderatoare intr-o tabara de vacanta. Imi placea mult ce faceam acolo, dar imi lipsea muzica, asa ca am inceput sa imi caut iar de lucru pe Coasta de Azur, la Nisa, unde am cantat intr-un "Piano Bar" alti 5 ani. Dar dupa acei 5 ani am simtit ca viata mea, cariera mea, trebuie sa mearga in alta directie. Asa ca am plecat la Paris. Nu cunosteam pe nimeni acolo, nu aveam nici un prieten. In primele luni dupa ce am ajuns acolo, m-am ingrasat 10 kg, dovada ca nu eram tocmai in elementul meu. Eram constienta de valoarea vocii mele, dar pe Coasta de Azur, cunoscusem multe cantarete care cantau la fel de bine. Asa ca la Paris aveam din ce in ce mai multe complexe si din ce in ce mai putina incredere in mine. Tot atunci am trait si prima mea deceptie in dragoste. Dar nu m-am plans nimanui. Eram prea mandra pentru a ma reintoarce pe Coasta de Azur si eram hotarata sa realizez ceva la Paris! Eu insami alesesem sa merg acolo. Pana la urma, cred ca fiecare dintre noi trebuie sa facem singuri alegerile care ni se par potrivite in viata si sa ni le asumam. E foarte important ca dupa ce alegi un drum sa privesti inainte cu hotarare si optimism. A fost, desigur, si nebunia adolescentei, dorinta de a fi altfel, de a iesi din tiparele parintilor si ale societatii. Si, privind inapoi, imi vine greu sa cred, cateodata, ca eu sunt Helene Segara care canta si umple sala Olympia din Paris. Imi spun ca poate dragostea pe care am daruit-o celor din jurul meu a reusit sa dea roade, sa se imprastie ca niste seminte din care, iata, au rasarit, in cele din urma, flori.
- A existat un moment anume in care portile succesului s-au deschis? A jucat si

norocul un rol?

- A trebuit sa am multa rabdare pana sa vad o raza de speranta de undeva. Iar raza de speranta a venit de la Orlando, fratele si producatorul Dalidei. Reusisem sa inregistrez primul meu single, "Je vous aime adieu", care a ajuns pe masa lui. A ascultat melodia si i-a placut vocea mea. El este cel care apoi mi-a dat incredere si a reusit sa scoata la iveala cantareata Helene Segara de astazi. In Franta, nu primesti o recunoastere nationala, decat daca reusesti sa te faci placut si respectat de publicul parizian. Parizienii sunt foarte educati si pretentiosi. Vazusem cum interpretii din localurile de pe Coasta de Azur, de la o anumita varsta incolo, erau din ce in ce mai marginalizati, si mi-a fost teama sa

36

nu mi se intample si mie acelasi lucru. De aceea am plecat la Paris. Dar da, am avut si mult noroc, dintotdeauna am simtit ca sunt norocoasa, pentru ca de fiecare data cand mi s-a intamplat sa fiu intr-o situatie dificila, sa ajung la capatul puterilor, a existat mereu ceva sau cineva care m-a facut sa-mi recapat speranta

Mama, la 18 ani

- Ati devenit mama destul de devreme, inainte de faima. Ce impact a avut nasterea primului copil?
- L-am nascut pe Raphael la doar 18 ani. Nu mi-a fost deloc teama, pentru ca nu m-am gandit prea mult la urmari, ci mi le-am asumat pur si simplu. Daca te gandesti prea mult, risti sa nu mai realizezi nimic. Si am fost rasplatita. Cariera mea mi-a depasit cu mult visele, mai ales pentru ca l-am avut pe Raphael, atunci. La 18 ani, nu eram la fel de ambitioasa ca acum. Trebuia insa sa dau de mancare copilului meu, plecasem impreuna la drum si trebuia sa o scoatem cumva la capat. Fiul meu a fost pentru mine cea mai mare motivatie pentru a ma lupta. Am gasit in rolul meu de mama o forta nebanuita. Voiam sa reusesc in cariera muzicala, ca sa-mi pot permite sa ii ofer baiatului meu o viata fara privatiuni materiale.

- Tanara generatie de astazi pare sa iubeasca pe fuga, pare sa nu mai aiba rabdarea de a hrani o relatie de dragoste. Cum impacati viata profesionala cu viata de familie?
Arta nu exclude maternitatea

- Sotul meu si cu mine lucram impreuna la proiectele noastre muzicale, pentru ca si el este muzician. Cea mai mare provocare pentru noi este aceea de a reusi sa ne detasam complet de cariera si sa ne traim viata de cuplu. Avem amandoi dorinta de a impaca viata personala cu cea de artist. Atunci cand nu sunt la scoala, mai luam si copiii cu noi in turnee. Cand erau mici, aveam un autocar amenajat si calatoreau cu noi. Plec in turnee mult timp si in fiecare an. Anul trecut am avut aproape 110 spectacole! Vara aceasta am mai facut cateva in plus, desi ar cam fi trebuit sa ma opresc, iar in noiembrie incep un alt turneu. Spectacolul este un moment frumos, de daruire. Mi-e greu sa ma lipsesc de concerte, asa cum mi-ar fi greu sa ma lipsesc de cei dragi.

37

- Cantati despre dragoste, tradare, singuratate. Ce va leaga de aceste sentimente? De ce alegeti sa le exprimati muzical?
- Viata de artist este strabatuta de multe incercari, la fel ca vietile tuturor, de nasteri, de decese, de bucurii si de intamplari triste. Toate acestea fac parte din sentimentele despre care cant. Sunt o frantuzoaica de pe malul Mediteranei si cred ca am sangele cald, la fel ca toti oamenii din sudul Frantei. Pe mine ma insufletesc dragostea de viata, pasiunea, pasiunea amoroasa si pasiunea amicala, iar cand traim sentimente atat de intense, drama face indisolubil parte din viata noastra.

- Exista cineva, un om drag pe care il purtati in gand in momente de cumpana?


- Bunicul meu. El m-a crescut. Mama lucra si bunicul avea grija de mine, imi facea de mancare si luam masa impreuna. Era bolnav de cancer si a trecut printr-o operatie care il slabise mult, iar doctorii nu ii dadeau sanse sa traiasca mai mult de cateva saptamani. Totusi, a mai trait cativa ani. Petreceam foarte mult timp impreuna. El a fost primul meu spectator. Ma urcam pe masa si cantam, dar nu cantam pentru oricine. Doar pentru el. Imi placea sa reproduc melodiile cunoscute ale timpului. Bunicul mi-a prezis, inainte sa moara, ca o sa devin o mare cantareata si ca o sa apar la TV. Eu ma amuzam cand spunea asta, dar uite, a avut dreptate! In principiu, filozofia mea de viata este ca nu trebuie sa regretam nimic din ceea ce am facut. Dar daca as putea intoarce timpul, as petrece mai mult timp cu bunicul meu. I-as mai canta. Sa vrei sa aprinzi speranta

- Tema majora a melodiilor dvs. e dragostea. Cum ar trebui sa ne gandim la ea in lumea plina de amenintari care ne inconjoara?
- Of, fara dragoste suntem pierduti! Mai ales in momentele de cumpana. Fara dragoste nu avem dorinta de a ne ajuta aproapele. Ce ne determina sa fim solidari unii cu altii, sa investim timp si atentie in ceilalti? Dragostea de aproapele nostru. Eu cred ca dragostea este, inainte de toate, un remediu, pentru ca daca iubim, avem si dorinta de a schimba lucrurile in bine si de a ne ajuta semenii. De 15 ani lucrez pentru o asociatie extraordinara, care ajuta copiii foarte bolnavi sa-si implineasca unele vise, vise precum intalnirea cu un fotbalist celebru, inotatul alaturi de delfini sau o calatorie cu avionul printre nori. In anumite cazuri, am

38

vazut ameliorarea bolii, pentru ca bucuria implinirii unui vis le da copiilor forta de a fi optimisti, de a crede ca soarta li se poate schimba. Sa vrei sa aprinzi speranta in sufletul cuiva - asta vine din iubire, din dorinta de a darui. Si, uneori, nici nu e nevoie de gesturi marete. Ajunge un cuvant rostit. Un alt proiect special in care m-am implicat a fost salvarea si ajutarea elefantilor. Am decis sa ajut aceasta asociatie si sa ma cufund in jungla, sa merg sa ajut elefantii, care sunt realmente niste fiinte magnifice. E ingrozitor ce facem! Manam spre disparitie specii intregi de animale. Am scris si o carte ca urmare a acestei experiente, pentru a finanta tratamentele pentru elefanti. Faptul ca foarte multi oameni au cumparat-o m-a bucurat enorm.

- Opusul iubirii este singuratatea. Are ea si virtuti sau este doar asteptarea celuilalt?

- Singuratatea isi are virtutile ei, daca este limitata la acele scurte momente in care avem nevoie sa ramanem doar cu gandurile noastre, sa reflectam sau sa ne odihnim. Insa viata in comun, in familie sau comunitate este la fel de indispensabila ca apa sau hrana. Chiar si calugarii care traiesc in izolare fizica sunt perfect integrati comunitatii din punct de vedere spiritual. Ei se roaga pentru noi toti. Pe asteptarea Celuilalt isi bazeaza mesajul inclusiv Biserica. "In multime", adica printre Ceilalti, este si titlul noului meu album. Pentru a convietui fericiti e necesar sa facem schimburi de daruri. Pentru multe din melodiile pe care le-am compus, inspiratia a pornit de la sentimentul de singuratate, de care nimeni nu scapa si pe care l-am resimtit din plin, si eu, in anumite momente.

- Cu ce promisiuni ii invitati pe spectatorii romani la concertul din Bucuresti?


- Cu siguranta vor asculta cantecele mele cele mai de succes. Oricum, nu doar publicul se modeleaza dupa spectacolul pregatit de artist, ci si artistul se pliaza la dorintele publicului. O sa incerc sa fac in asa fel incat intalnirea cu publicul romanesc sa fie cat de frumoasa si tandra posibil, pentru ca muzica mea este tandra, iar oamenii care iubesc muzica mea sunt romantici, sunt oameni cu sentimente intense. Stiu ca romanii sunt, de asemenea, tandri si romantici. Nu imi place sa ma dau in spectacol cu emotiile mele, insa cred ca atunci cand publicul vine sa ma asculte, vine pentru a cauta sentimente reale si asta incerc sa dau. Nu imi place sa fiu o artista de carton, care doar vinde albume si pe care nimeni nu o cunoaste pe viu. Daca vrei sa descoperi un artist, trebuie sa -l vezi in

39

carne si oase, sa stii cum este el pe scena, cum interactioneaza cu ceilalti. Iar eu pe scena ma regasesc, acolo este locul meu, acolo ma simt bine. Pentru mine, concertul din Romania nu este un prefabricat, ci o relatie care incepe de la zero, cu toata fervoarea si emotia unei noi intalniri.

Patria e locul unde am iubit si unde am fost iubit - Alecu Russo