Specificul societății preistorice.

Izvoarele de cercetare a epocii

preistorice
Specificul societății preistorice
• Preistoria are un caracter interdisciplinar, or reprezintă o sinteză a mai
multor științe sociale și reale. Reconstrucția trecutului din perioada
paleolitului, mezolitului și neolitului este dificilă, deoarece se distrug
urmele culturii materiale antropice și chiar rămășițele homininilor
preistorici, în rezultatul acțiunii factorilor: a) geologici (acțiunea
destructivă a climei, apelor, eroziunii etc) b) biologici
(descompunerea resturilor organice) c) activitatea economică
umană etc.
Preistoria este o știință sintetică, fiindcă informația despre viața oamenilor
preistorici este furnizată de:
•  Arheologie ( identifică cultura materială preistorică);
• Antropologia fizică (elucidează originea și evoluția hominizilor, hominilor);
• Geologia ( condițiile geografice în care au locuit homininii; pentru datare – de exemplu prin studierea chernelor din ghețari; analiza
mineralogică a uneltelor primitive);
• Paleontologia ( reflectă flora și fauna ce înconjura omul preistoric)
• Paleo-zoologia
• Paleo-botanica
• Dendrologia ca o subramură a botanicii se utilizează pe larg pentru datare.
• Fizica ( datare cu C, Ar; stabilirea liniilor magnetice în flora preistorică)
• Etnografie ( analiza culturii spirituale preistorice ce s-a păstrat în cultura popoarelor; studierea culturii triburilor din Australia,
Oceania, Amazonia, Africa centrală și de sud pentru a putea reconstrui cu aproximație trecutul istoric)
• Lingvistica în special comparativistica și glotocronologia. Grație lingvisticii comparate s-a putut identifica gradul de rudenie dintre
diferite limbi. Glotocronologia a stabilit cu cât în timp se modifică lexica de bază, iar Starostin S. a lansat ipoteza existenței unei
limbi comune aproximativ 40.000 – 45.000 de ani în urmă sau ipoteza familiei lingvistice nostratice ce s-a destrămat în perioada
mezo-neolitică în afro-aziată, indo-europeană, altaică, și uralică (fino-ugrică).
• Genetică (datorită analizei filo-genetice poate fi reconstruită evoluția și răspândirea omului preistoric).
Se observă că efortul concertat al savanților din domeniile enunțate furnizează informații prețioase pentru preistorie.
Izvoarele de cercetare a epocii preistorice
•
•
• De regulă istoria grupează izvoarele în scrise și nescrise, însă
preistoria nu cunoaște scrisul (logic protoscrierea în această
perioadă istorică își are sorgintea), care este un atribut al primelor
civilizații. Din acest considerent izvoarele preistorice cunosc o altă
tipologie ce se axează in lato senso pe izvoarele nescrise.
I. Izvoarele materiale și spirituale
• O primă distincție a surselor preistorice sunt izvoarele materiale și
spirituale (socio-culturale). Izvoarele materiale cuprind toate
descoperirile ce pot fi măsurate, descrise, analizate fizic (schelete,
unelte, adăposturi, sepulturi etc.). Izvoarele socio – culturale
cuprind urmele care s-au păstrat în tradițiile, obiceiurile, organizarea
socială, credințele populației din perioada preistorică și se
reconstruiesc grație eforturilor interpretative a etnologilor și
antropologilor culturali. Izvoarele materiale evident furnizează
informații care descriu viația spirituală a oamenilor preistorici, de
exemplu Mircea Eliade în lucrarea sa Istoria credințelor și ideilor
religioase menționează că descoperirea în sepulturi alături de
cadavru a unor scoici indică existența unui cult religios.
•
II. Monumentele, relicvele și supraviețuirile
• Monumentele. Arheologii în procesul de lucru grupează obiectele materiale descoperite într-o
arie geografică în culturi arheologice. Cultura arheologică se reconstruiește din fragmentele ce
s-au păstrat până în zilele noastre, respectiv se restabilește doar o parte din informația ce se
referă la traiul preistoric. Obiectele descoperite de arheologi nu reprezintă în stricto senso
monumentele, or ele se completează de lucrurile materiale furnizate de antropologie
(osemintele), paleontologie (resturi vegetale și animale), geologie (studiază grotele) etc.
• Relicvele. Studiile etnologice efectuate de europeni din sec.XIX – XX au constatat existența unor
societăți arhaice, ce au interacționat foarte puțin cu societățile din „Lumea veche”. Aceste
populații se află la diferite etape a evoluției sociale: amerindienii din SUA, Canada, populațiile
din Oceania la etapa neolitică; aborigenii din Australia – mezolit; aborigenii din Tasmanii (de
altfel dispăruți la finele sec.XIX) – la etapa paleolitului.
• Supraviețuirile. Etnologii și antropologii culturali au identificat elemente în folclor, obiceiuri,
credințe, meșteșuguri, chiar și în psihicul uman, ce au supraviețuit din perioada preistorică, spre
exemplu în religie s-au păstrat elemente de magie (așa numitele „blestemuri”, „deochi”,
descîntece).
Orice izvoare, indiferent de tipologie, completează cunoștințele omenirii despre modul cum a trăit
omul în preistorie.