Sunteți pe pagina 1din 2

Cultura popoarelor din Orientul Apropiat Antic

I. Religia. Destingem două centre religioase principale, Egiptul și Mesopotamia. Sacerdoții fac
parte din sistemul politic și alături de Faraon și/sau Lugal conduc împreună statele. Gospodăria
templelor nu până la urmă e separată de cea a statului, deseori conducatorul este privit ca preotul
suprem, ba chiar zeificat ca faraonul (Horus fiul lui Osiris).
1. Egiptul. În Egipt sau schimbat în timp mai multe culte religioase, prin care noul cult îl
absoarbe pcel precedent. Primele credințe se referă la Ptah (centrul religios Hi-Hu-Ptah ori
Memfis) relevă apariția lui Ptah din haos și creeare lumii prin cuvânt și gând. Acest cult
genoteist nu a rezistat mult timp, fiind succedat de cultul lui Ra (centrul religios Inin ori
Heleopolis) cultul Zeului soare Ra reiterează ideeia creației a Zeliilor din trupul lui Ra (Heb, Șu,
Nut ) care dau naștere la următoarele generații de Zei. Este o religie politeistă cu elemente
zoomorfe si antropomorfe ce reprezintă forțele naturii. După prima perioada de tranziție capată
importanță cultul lui Osiris, Zeul Morții care judecă oamenii după faptele lor. După a doua
perioadă de tranziție se cristalizează cultul lui Amon care împrumută si ulterior se identifică cu
Ra.
2. Mesopotamia. La sumerieni și ulterior akkadieni în fruntea pantionului se plasează Ea,
Enlil și Enki, care erau întruchiparea cerului, aerului și pămantului. În perioada akkadeană se
impune Zeul Marduk ca suveran suprem al tuturor (corespunde formării statului unificat în frunte
cu Sargon).
II. Arta.
1. Arhitectura. Piramidele și zikkuratele ca splendide forme arhitecturale reprezintă o imitare
antropică a unui munte, deal. A doua etapă în evoluția arhitecturii sunt creearea templelor și a
cavourilor în stânci. A treia etapă este reprezentată de renumitele temple din Nipur, Ur, Luxor,
unde sunt utilizate coloane, statui, altare etc.
Încă un element distinctiv reprezintă proiectarea și construcția canalelor de irigare.
2. Sculptura. Mai dezvlotată in Egipt (abundența pietrei), însă prezentă și Mesopotamia
(ceramica). Sculpturile erau statice respectau în linii generale proporțiile umane, stilizate, însă
reflectau mai puțin stările psihologice.
3. Pictura. Sau păstrat fragmentele imprimate în tencuiala sau în piatra din piramide, temple. Se
glorificau conducătorii, scenele războaielor, activitățile economice și miturile.
III. Scrisul și Literatura. Scrisul apare in mijocul mileniului IV în Mesopotamia. Din cauza
abundenței de lut aici se dezvoltă scrierea cuneiformă, în Egipt la începutul mileniului III se
dezvoltă scrierea ieroglifică. Ambele scrieri parcurg etapa pictogramei, ideogramei, ca într-un
final să se reflecte în scrierea afabetică silabică feniciană.
Cele mai vechi texte au conținut religios (textele piramidelor, textile sarcofagelor). Cea mai
vechie epopee este a lui Ghilgameș (secoulu XXVI î.e.n.), unde se descrie faptele lui și pentru
prima data este atinsă chestiunea fricii față de moarte. Literatura egipteană e reprezentat de
povești, povățuiri (Caiersu) imnuri (imnul lui Aton).
IV. Familia în orientul antic era patriarhală, dreptul de viață și moarte asupra membrilor familiei
aparținea barbătului, femeia era lipsită de drepturi, copii puteau fi vâduți pentru datorii.
V. Dreptul. Izvoarele de drept în Egipt erau literarura Maat, povățuire lui Ipuver, povățuirea
Vizirului, codul din Hermopolis, stela din Giza; Legislația reflectă legea talionului cu trecerea
treptată spre înlocuirea cu normele laico-religioase. Cea mai celebră codificare mesopotamiană o
constitue codul lui Hammurabi. Sau păstrat 283 de legi unde se vede înlocuirea treptată a
pedepselor talionice la pedepsele pecuniare. Ordalile mai sunt prezente, însă se conturează
vectorul trecerii la procedurile judiciare.
VI. Știința. Un înalt nivel îl inregistrează astronomia pentru utilizarea în agricultura (prezicerea
inundațiilor și perioade de semănat). Matematica era necesară pentru edificarea construcțiilor în
comerț și fiscalitate. Sau păstrat urme a disputelor matematice referitoare la aria cercului, precum
si exerciții din scoală. Matematica orientului antic cunostea proprția de aur, teorema lui pitagora,
teoria mulțimilor.
Medicina cunoște un nivel înalt ori sau păstrat date ce reproduc efectuarea unei intervenții
chirugicale la graciu, tot odata îmbalsămarea mumiilor îndică cunoașterea proprietăților bio-
chimice a plantelor mineralelor.
Tehnica este la o etapă inchipientă care se dezvoltă foarte lent; transportul principal în Egipt sunt
corabiile pe râu iar în Mesopotamia măgarul și bovinele, morele și râșnițele folosesc tehnologii
vechi ori analiza stomatologică a danturii faraonilor a descoperit macinarea dinților din cauza
pietricelelor din faină. Casele erau făcute din lut cu nuele. Hainele erau confecționatet din lână,
cânepă, in la războiul de țesut.

S-ar putea să vă placă și