Mitologia egipteana

Datorita inundatiilor anuale si solului bogat in aluviuni, valea Nilului a fost

leaganul uneia dintre cele mai vechi civilizatii din lume. Cele doua regate
egiptene, Regatul de Sus (in sud) si Regatul de Jos (in nord) au fost rivale, fiind
unite de Menes/Narmer, in jurul anului 3050 i.Hr.
Centralizarea regatului a intarit cultul faraonului, care avea sa ia proportii tot
mai mari sub dinastiile urmatoare.
In afara unei structuri politice avansate, egiptenii antici au creat o religie
uluitoare, incluzand un panteon complex, cu peste o mie de zei si zeite. Celor
mai multi dintre acestia nu le stim numele, dar unii sunt cunoscuti datorita
imaginilor care-i zugravesc, imnurilor care-i slavesc, farmecelor care-i invoca,
precum si datorita miturilor in care li se povestesc ispravile.
Zeii Egiptului, ca si cei ai altor culturi, serveau scopurilor urmarite de
populatiile care-i venerau, reflectandu-le astfel nevoile, dorintele si grijile. Unii
vegheau asupra fertilitatii, a agriculturii sau a cresterii animalelor, care asigurau
mijloacele de trai. Altii se ocupau de nevoile politice ale statului, fiind invocati
pentru a apara granitele Egiptului sau pe faraon, ori usurau trecerea catre viata
vesnica, de dupa moarte.
De obicei, un zeu avea mai multe atributii, unele putand sa se suprapuna cu ale
altor zeitati. Chiar si actul creatiei era atribuit unor zei diferiti, caci fiecare
centru important de cult avea o teorie anume despre geneza. In momentul actual,
aceasta situatie ar fi considerata ca terenul cel mai propice pentru confuzii
teologice, dar pentru egipteni multiplicitatea sau redundanta zeilor era
producatoare de semnificatii. Ea era o incercare de a exprima perceptia lor
despre subtilitatea si complexitatea lumii in care traiau.                           
Inca de la sfarsitul mileniului IV i.Hr., in arta egipteana aparusera precursorii
zeilor care vor deveni ulterior faimosi, reprezentati in figurine sculptate in lemn
sau in fildes, ori modelate din lut. Fini observatori ai naturii, egiptenii au
infatisat initial divinitatile sub forma de animale, adaptandu-le ulterior la corpul
uman ca expresie a sacralitatii lor. Desi asemenea forme, in care uneori se
imbinau trasaturile umane cu cele animale, ar putea parea primitive, ele nu
trebuie considerate ad litteram.
Puterea unui zeu se putea manifesta intr-un animal sacru, cum era cazul taurului
Apis, al lui Osiris, sau intr-o statuie de cult, faurita din aur si pietre pretioase,
insa nici animalul, nici statuia nu erau de fapt zeul. Asemenea lucruri erau
expresii concrete ale unor semnificatii mai complexe. Zeii erau descrisi
ca ”misteriosi”, adevarata lor natura nefiind inteligibila oamenilor. Totusi, zeii
egipteni aveau aceleasi defecte ca oamenii. Ei puteau fi lacomi, dedati placerilor
ori bolnaviciosi. Puteau sa imbatraneasca sau sa moara. Numai ca nimic din
toate acestea nu-i impiedica sa controleze fiecare aspect din viata Egiptului.
Egiptenii isi imaginau ca traiesc intr-un univers centrat in jurul Nilului, care nu
curgea pe un glob rotund, ci pe un pamant plat.
Deasupra pamantului se inalta regatul apelor ceresti, iar sub el era infernul.
Toate aceste lumi erau inconjurate de apele care precedasera creatia, o stare
primordiala personificata de Nun, tatal zeilor. Geografia pamantului, a cerului si
a lumii subpamantene era cunoscuta, dar nici macar zeii nu stiau pana unde se
intinde    nesfarsitul, intunecatul si nemiscatul Nun. Egiptenii stiau multe despre
dualitatea universului, compus din perechi de elemente opuse ori
complementare. Conceptul de dualitate era incarnat de zeii Seth si Horus, care se
luptau pentru suprematia asupra pamantului. Daca Seth era protectorul Egiptului
de Sus, inclusiv al desertului si al triburilor nomade, Horus era protectorul
Egiptului de Jos, care cunoscuse o dezvoltare urbana mult mai mare si unde
inflorea cultul faraonului. Astfel cei doi zei personificau unul haosul (Seth) iar
celalat ordinea (Horus).
De la unificare lui Menes (Narmer), societatea egipteana era foarte stratificata,
faraonul aflandu-se in varful ei, ca mediator intre supusii sai si zei. Urma
aparatul administrativ, incluzand nobili si alti oficiali, care ocupau diferite
pozitii administrative, de diferite grade de importanta, precum si preotimea.
Sub clasele conducatoare se afla majoritatea covarsitoare a populatiei Egiptului.
Oamenii trudeau din greu, lucrand pamantul, traind din pescuit, practicand
diferite mestesuguri sau ca muncitori. Datorita guvernarii centralizate, faraonul
putea sa mobilizeze taranii intr-un numar de neimaginat inainte.    Avand  la  
dispozitie   mii de brate de munca, faraonii Regatului  Vechi (2687-2191 i.Chr)
au comandat constructia unor  monumente  imense  de    piatra, piramidele,  care
simbolizeaza si astazi culmea civilizatiei egiptene. Faraonii din aceasta perioada
au construit temple inchinate zeilor pe tot cuprinsul tarii.
In ultima perioada a Regatului Vechi ,  templelor le-au fost acordate mari
suprafete de pamant, pentru a avea din ce sa-si asigure resursele de trai, precum
si tarani serbi, care sa le lucreze. Detinand atata bogatie, ce apartinuse anterior
faraonului, nobilii si preotii au devenit din ce in ce mai puternici. Aceasta
schimbare mica, dar importanta a balantei de putere nu a avut mare insemnatate
pentru traiul zilnic al majoritatii egiptenilor. Totusi, perioada (2190-2061 i.Chr)
care a urmat Regatului Vechi a marcat si faptul ca faraonul nu mai detinea
controlul exclusiv asupra altui aspect esential al culturii egiptene, care avea un
impact imens asupra vietii lor de dupa moarte:si alte clase sociale au inceput sa
aiba acces la practicile magice funerare, rezervate inainte doar faraonilor. Acum
toti egiptenii puteau spera sa participe la mitul lui Osiris, zeul mortii.
Aveau sa se petreaca insa si alte schimbari. Prin 2061 i.Hr, o dinastie din Teba,
din Egiptul de Sus, a ajuns sa detina puterea asupra intregii tari.   Zeul teban cu
cap de   soim al razboiului, Montu, a devenit un zeu national important. Dar
curand, un alt zeu venerat  la   Teba, Amon, l-a eclipsat in importanta. Iar cand o
alta dinastie tebana a eliberat Egiptul de sub un secol de ocupatie umilitoare a
strainilor hicsosi (1664-1555 i.Hr), locul lui Amon in fruntea pateonului
egiptean era asigurat. Asa cum demonstreaza aceste exemple, preeminenta unor
zei sau a altora-asa cum erau considerati si infatisati-a fost, ca si soarta
faraonilor, modelata de 3000 de ani de istorie.
Faraonul trebuia sa-si apere continuu pozitia de ”fiu al zeilor” impotriva
preotimii, mai ales a puternicilor preotii ai lui Amon de la Teba.   Multe  
schimbari   in   importanta   unor   zei sau  a altora, in special a cultului lui Aton,
sub faraonul Akhenaton, sunt considerate rezultatul direct al luptelor pentru
putere dintre faraon si preoti.
De-a lungul istoriei Egiptului, religia oficiala s-a celebrat mai ales in temple. In
cadrul lor, basoreliefuri si grupuri statuare il infatisau pe faraon facand ofrande
zeilor, caci era unicul intermediar intre oameni si divinitati. De fapt templele
forfoteau de preoti, care, actionand in numele faraonului, se ocupau de
intretinerea obiectelor de cult, indeplineau ritualuri cotidiene si supravegheau
atelierele, fermele, barcile, corabiile si celelalte bunuri detinute de temple.
In sanctuarul fiecarui templu se afla o statuie (ka  sau dublu) a zeului, din
materiale pretioase, cum ar fi aur sau lapislazuli. Egiptenii credeau ca zeii lor,
desi de natura divina, aveau nevoie de ingrijiri, ca orice fiinta vie. Cea mai mare
parte a ritualurilor cotidiene consta, de aceea, in a se ocupa de nevoile lor. In
fiecare zi, preotii desigilau usa sanctuarului, punand mancare inauntru, apoi
sigilau iar usa, pana in dimineata urmatoare. Innoirea ofrandelor il multumea pe
zeu, de la care oamenii se asteptau ca, in schimb, sa mentina ordinea in univers.
Aceste ritualuri erau private, la ele participand numai preotii. Statuia era scoasa
periodic din sanctuar si purtata in procesiuni sarbatoresti.
Birocratia nu impiedica relatiile dintre egiptenii obisnuiti si zeii lor. Desi nu
participau la ritualurile zilnice din templu, barbatii si femeile se infatisau
onorand zeii. Ei aduceau ofrande votive in temple. De la figurine din lut, care
puteau fi cumparate din atelierele templelor, pana la flori, aceste daruri erau
oferite in schimbul favorurilor pe care oamenii le asteptau de la zei, de exemplu
copii, sanatate ori succes la procese.
Unii preoti, actionand ca vrajitori, indeplineau anumite ritualuri spre beneficiul
indivizilor. Medicii erau si ei tot preoti, iar magia era un element important al
artelor medicale din Egiptul antic.
Indiferent daca erau facute in scopuri oficiale sau personale, ritualurile reflectau
de obicei anumite parti din miturile zeilor ale caror puteri erau invocate. In
timpul curatarii zilnice, statuia zeului era asezata pe nisip, acesta simbolizand
primul pamant, iesit din apele primordiale ale lui Nun in clipa creatiei. Apa
turnata peste statuia zeului Horus copil ajuta la vindecarea muscaturilor de
sarpe, caci Isis, mama lui Horus, il aparase de primejdiile din mlastini. La
funeralii, bocitoarele insoteau defunctul la fel ca zeitele Isis si Nephthis, care il
plansesera pe zeul ucis Osiris. Pentru egipteni, mitologia nu era doar o colectie
de povesti despre zei, ci o forta activa in viata lor.