Orfeu si Euridice

Orfeu (în limba greacă: Ορφεύς = Orfeus) a fost un muzician, poet și profet din mitologia
greacă, fiul regelui trac Oeagrus și al muzei Calliope. După Pindar, tată îi era zeul Helios-Apollo, care i-
a dăruit lira, instrument creat de ingeniosul Hermes. Cântăreț desăvârșit, personajul a devenit cu
timpul arhetipul artistului. Legendele despre Orfeu fac referire la abilitatea sa de a fermeca prin
muzica sa toate creaturile vii, dar și pietrele, încercările sale de a-și învia soția, Euridice, coborând
după ea în infern, și moartea sa. Arhetip al cântărețului inspirat, Orfeu este una din cele mai
semnificative figuri ale mitologiei clasice din cultura occidentală, fiind portretizat în mai multe forme
de artă precum poezie, film, operă, muzică și pictură.

Fiul regelui trac, originar din regiunea munților Rodopi, a fost asemenea lui Tamiras și
Heracles instruit de fratele său Linos în arta cântului, dobândind în ea o inegalabilă măiestrie. Muzica
lui fermeca orice ființă, chiar și stâncile erau clintite din loc de cântul lui. Nu este deci de mirare că
Orfeu a fost de mare ajutor argonauților, la a căror expediție a participat, domolind marea
furtunoasă datorită puterii de a stăpâni prin arta lui elementele naturii. Conform istoriografului
Diodor nu cântul, ci ruga fierbinte a fost cea care-i aduse izbăvirea . În versiunile mai vechi, Orfeu
este recrutat de argonauți pentru a acoperi ademenirile sirenelor cu propriul său cânt. După
despărțirea de ortacii lui Iason, cântărețul s-a îndrăgostit de nimfa Euridice, dar fericirea sa alături de
aceasta a fost de scurtă durată. Există două versiuni ale morții nimfei, din cauza mușcăturii unui
șarpe veninos. După Vergiliu, Euridice era râvnită de Aristaeus, care, urmărind-o o dată, o făcu să
calce în goana ei pe un șarpe. Ovidiu povestește că nenorocirea ar fi avut loc pe când nimfa culegea
flori cu suratele ei, naiadele. Orfeu o plânse îndelung și, nesuportând până la urmă despărțirea,
coborî în infern să o caute. El reuși, cântând, să înmărmurească întregul Tartar și să-l înduplece chiar
pe zeul Hades să-i dea iubita înapoi. Consimțământul de a o însoți pe Euridice pe calea spre lumea
pământenilor, alături de călăuzitorul sufletelor, Hermes, i-a fost dat cu condiția de a nu se uita nicio
clipă la ea. Orfeu nu reuși, frământat de temeri cum era, să respecte această condiție; când mai avea
doar un pas de făcut pentru a ieși la lumina zilei, el își întoarse capul și își pierdu astfel iubita pentru a
doua oară. În pofida rugăminților eroului, care a rămas îndelung timp (la Vergiliu șapte luni, la Ovidiu
șapte zile) în preajma râului Styx, înduioșând cu lira lui toate animalele sălbatice, Hades nu a mai
eliberat-o pe Euridice.

Singur și îndurerat pentru tot restul vieții, Orfeu și-a găsit, până la urmă, pe meleagurile natale
sfârșitul, fiind sfâșiat în bucăți de menade, preotesele trace ale lui Dionis. Acestea erau mânioase pe
el pentru că nu a participat la cultul lor orgiastic. După Ovidiu, capul și lira sa au fost aruncate în râul
Hebrus și purtate pe marea Egee până pe țărmul insulei Lesbos. Acolo, capul fu cât pe ce să fie
înghițit de un dragon, împietrit până la urmă de către Apollo. Deoarece capul nu încetase să cânte, i
se înălță acolo un oracol. Insula deveni în acest fel leagănul poeziei lirice. Lira însǎ, fu ridicatǎ de zeii
olimpieni în cer, unde formeazǎ constelația cu același nume.