Zeul Apollo

Apollo este, în mitologia greacă și în mitologia romană, zeul zilei, al luminii și al

artelor, al profeției, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul corului muzelor,
personificare a Soarelui, fiind numit și Phoebus-Apollo.

Era fiul lui Zeus și al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui Leto un loc
unde să poată naște, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos. Acolo, după nouă
zile și nouă nopți de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo și pe Artemis.

Niobe era regina Tebei și prima femeie muritoare iubită de Zeus. Avea paisprezece copii,
șapte fete și șapte băieți. Tocmai din acest motiv, îi reproșează Latonei că nu ar trebui să fie
cinstită, fiindcă aceasta are doar doi copii. Ofensați, Artemis și Apolo se răzbună pe regină
omorându-i copiii. Artemis săgetează fetele iar Apolo băieții. La final îi cruță doar pe doi dintre
aceștia. Din cauza durerii materne, Niobe se preface în stâncă.

Crescând miraculos de repede, la numai câteva zile după naștere, Apollo, al cărui arc și
ale cărui săgeți deveniseră temute, a plecat la Delphi, unde a ucis șarpele Python, odinioară pus
de Hera să o urmărească pe Leto și care ulterior devenise spaima întregului ținut. După aceea,
Apollo a înființat acolo propriul său oracol, instaurând totodată și Jocurile Pitice. (Tot de la acest
fapt provenea și denumirea purtată de zeu, aceea de Pythius).

Un alt episod care i se atribuie era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo, Asclepios,
inițiat de centaurul Chiron în tainele medicinei, nu s-a mai mulțumit să vindece, ci a început să-i
învie pe cei morți. Acest fapt a atras asupra sa mânia lui Zeus, care l-a omorât cu trăsnetul său.

Îndurerat de pierderea lui și neputând să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit pentru
moartea fiului său pe ciclopi, ucigându-i la rândul său, cu săgețile lui. Singura vină a acestora era
faptul că făuriseră trăsnetul lui Zeus. Drept pedeapsă pentru actul său necugetat, Apollo a fost
osândit de Zeus să slujească timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El și-a ispășit pedeapsa
păzind turmele lui Admetus.
 Apollo a iubit numeroase nimfe și muritoare, printre care pe Cirene, Marpessa, Cassandra
și uneori chiar tineri ca Hyacinthus și Cyparisus.

Probabil cea mai cunoscută poveste de dragoste a lui Apolo este totuși cea cu Daphne.
Leucipus, fiul unui rege, se îndrăgostește de frumoasa fecioară Daphne, dar se decide să nu o
curteze în mod deschis pentru că știa că ea evită bărbații. Din pricina aceasta, Leucipus a
îmbrăcat haine femeiești și i-a câștigat prietenia.Daphne l-a îndrăgit astfel foarte tare pe prinț.
Totuși, Apollo o îndrăgea și el pe Daphne și de gelozie și furie o face pe Daphne să dorească să
se scalde într-un râu alături de "prietena" ei. Leucipus e demascat în acest fel și, simțindu-se
înșelată, Daphne poruncește să fie omorât. Apolo încearcă apoi să o cucerească pe nimfă dar ea
fuge de el de teamă. Simțind răsuflarea zeului în ceafă, Daphne se roagă tatălui său, râul Peneu,
să o scape. Acesta o transformă într-un laur (denumit și dafin). Apolo, văzând transformarea,
sărută scoarța rece a copacului și își face o cunună din frunzele de laur pe cap. Această poveste
stă la baza încununării pletelor sportivilor sau campionilor cu frunze de dafin.

Apollo era zeul invocat în călătorii de cei care navigau pe mare, care proteja orașele și
noile construcții. Se spunea că împreună cu Alcathous ar fi ajutat la reconstruirea cetății Megara,
care fusese distrusă. În sfârșit, Apollo era considerat ca zeu al luminii (de aici și epitetul de
Phoebus) și era identificat adesea cu însuși Soarele. Era serbat în numeroase centre ale lumii
grecești: la Delphi, Delos, Claros, Patara etc.

Având, așa cum s-a arătat, un rol preponderent în mitologia greacă, Apollo a fost
împrumutat de timpuriu și de alte neamuri. Era, de pildă, onorat de vechii etrusci și mai târziu a
fost adoptat și de romani. În cinstea lui s-au instituit la Roma Ludi Apollonares, și tot acolo, pe
vremea împăratului Augustus, i se aduceau onoruri deosebite.

El este un zeu vindecător, o putere pe care i-a transmis-o fiului său Asclepius . Asclepius
și-a exploatat capacitatea de a se vindeca ridicând oameni din morți. Zeus l-a pedepsit lovindu-l
cu un fulger fatal. Apollo a ripostat ucigând ciclopii , care au creat fulgerul.
 Zeus și-a pedepsit fiul Apollo condamnându-l la un an de servitute, pe care l-a petrecut ca
păstor pentru regele muritor Admetus. Tragedia lui Euripide spune povestea recompensei pe care
Apollo a plătit-o lui Admet.

În războiul troian, Apollo și sora lui Artemis s-au alăturat troienilor. În prima carte a
„Iliadei”, el este supărat pe greci pentru că a refuzat să o înapoieze pe fiica preotului său Crizele.
Pentru a-i pedepsi, zeul îi aruncă pe greci cu săgeți de ciumă, eventual bubonice, deoarece
Apollo, care trimitea ciuma, a fost asociat cu șoareci.

Apollo a fost, de asemenea, legat de coroana de lauri a victoriei. Într-un mit, Apollo era
sortit unei iubiri dezastruoase și neîmpărtășite pentru Daphne. Daphne s-a metamorfozat într-un
laur pentru a-l evita. Frunzele din dafin au fost folosite ulterior pentru a încorona învingătorii la
jocurile pitice.

Apollo este reprezentat ca un tânăr atletic cu părul lung. El cântă la liră, intrument făurit
de zeul Hermes. Printre simbolurile sale se numără arcul cu săgeți, dafinul, Pythonul și lira.
Alături de sora sa Artemis, cei doi înfățișează cuplul Soare-Lună. Apollon este fondatorul
Oracolului din Delphi.
Bibliografie

1. Pr. Prof. Conf. Univ. Dr. George Adrian Boldișor, Curs: Istoria și filosofia religiilor,
Craiova, 2021-2021
2. Mitu Alexandru, Legendele Olimpului, Zeii, Vol 1, Ed. Ion Creangă, București 1983.
3. Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă și romană, Ed. Mondero, București
1992.
4. George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, Ed. Casa Odeon, București, 1992.