Zeu al artelor și al luminii

Apollo Belvedere, circa 120-140 d.Hr.

Civilizația greacă
Simboluri arcul, lira și laurul
Urmași Asclepios, Troilus, Aristaeus,
Orpheus
Tată Zeus
Mamă Leto
Bunic Cronos
Coeus
Frați Artemis
Apollo sau Apolo (greacă veche: Ἀπόλλων, Apollōn; latină Apollō) este, în
mitologia greacă și în mitologia romană, zeul zilei, al luminii și al artelor, al
profeției, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul corului muzelor și
personificare a Soarelui. Una dintre cele mai importante și complexe divinități
grecești, Apolo era venerat ca fiu al lui Zeus și al zeiței Leto, și frate geamăn al
lui Artemis. Văzut ca cel mai frumos dintre zei, Apolo reprezenta idealul
conceptului de kouros (tânăr nobil, atletic și fără barbă).
Era numit și Phoebus-Apollo.

Etimologie
Apollo (Greacă din Attica, Ionică și Greacă homerică: Ἀπόλλων, Apollōn (GEN
Ἀπόλλωνος); Dorică: Ἀπέλλων, Apellōn; Greacă din Ahaia: Ἀπείλων, Apeilōn;
Eolică: Ἄπλουν, Aploun; Latină: Apollō).
Etimologia numelui zeului este incertă. Conform unor specialiști, luna Apellaios
(Ἀπελλαῖος), ofrandele apellaia (ἀπελλαῖα) și festivalul de inițiere al tinerilor,
Apellai (ἀπέλλαι), sunt conectate cu termenul doric apella (ἀπέλλα), care
însemna „zid”, „gard pentru animale” și mai târziu „adunare în limitele pieței”.
Hesychius din Alexandria leagă numele Apollo de termenul doric ἀπέλλα
(apella), care înseamnă consiliu, adunare, conferind o latură politică
portretului zeului.

Mitologie

Naștere

Era fiul lui Zeus și al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui Leto un
loc unde să poată naște, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula
Delos. Acolo, după nouă zile și nouă nopți de chinuri, Leto a adus pe lume doi
gemeni: pe Apollo și pe Artemis.

Povestea lui Niobe

Soarta lui Niobe a fost profețită de Apollo cât el era încă în pântecul Latonei.
Niobe era regina Tebei și prima femeie muritoare iubită de Zeus. Avea
paisprezece copii, șapte fete și șapte băieți. Tocmai din acest motiv, îi
reproșează Latonei că nu ar trebui să fie cinstită, fiindcă aceasta are doar doi
copii. Ofensați, Artemis și Apolo se răzbună pe regină omorându-i copiii.
Artemis săgetează fetele, iar Apolo băieții. La final îi cruță doar pe doi dintre
aceștia. Din cauza durerii materne, Niobe se preface în stâncă.
Povestea lui Niobe reprezintă un exemplu clasic de hybris, și consecințele ce
vin odată cu sfidarea zeilor.
Oracolul din Delphi

Crescând miraculos de repede, la numai câteva zile după naștere, Apollo, al

cărui arc și ale cărui săgeți deveniseră temute, a plecat la Delphi, unde a ucis
șarpele Python, odinioară pus de Hera să o urmărească pe Leto și care ulterior
devenise spaima întregului ținut. După aceea, Apollo a înființat acolo propriul
său oracol, instaurând totodată și Jocurile Pitice. (Tot de la acest fapt provenea
și denumirea purtată de zeu, aceea de Pythius).
Deși cel mai cunoscut era templul de la Delphi, zeul a avut și alte oracole
notabile, la Claros și la Didyma. Sanctuarul său oracular din Abae, în Focida,
unde purta epitetul Abaeus (Ἀπόλλων Ἀβαῖος, Apollon Abaios), era suficient de
important pentru a fi consultat de regele Cresus.

Exilul

Un alt episod care i se atribuie era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo,
Asclepios, inițiat de centaurul Chiron în tainele medicinei, nu s-a mai mulțumit
să vindece, ci a început să-i învie pe cei morți. Acest fapt a atras asupra sa
mânia lui Zeus, care l-a omorât cu trăsnetul său.
Îndurerat de pierderea lui și neputând să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a
pedepsit pentru moartea fiului său pe ciclopi, ucigându-i la rândul său, cu
săgețile lui. Singura vină a acestora era faptul că ei făuriseră trăsnetul lui Zeus.
Drept pedeapsă pentru actul său necugetat, Apollo a fost osândit de Zeus să
slujească timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El și-a ispășit pedeapsa păzind
turmele lui Admetus.

Apollo și Atena

Ca zeu reprezentant al cunoașterii și puterii, Apollo este văzut ca varianta

masculină a Atenei. Odraslele preferate ale lui Zeus erau mai împuternicite, dar
și mai însărcinate decât ceilalți Olimpieni. Astfel, Atena și Apollo erau deseori
aleși ca zeități protectoare a unor orașe importante. În timp ce Atena patrona
peste Larisa, Atena și Argos, Apollo era divinitatea simbol a Spartei. Atena
aproba de obicei deciziile lui Apollo, frații conlucrând să stabilească pacea și
ordinea dictată de Zeus.
Ca patroni ai artelor, Apollo și Atena erau însoțitorii de onoare ai Muzelor,
primul fiind un partener frecvent al corului divin. Apollo era uneori numit fiul
lui Atena și al lui Hefaistos, datorită asocierilosale cu înțelepciunea și
meșteșugurile.
În timpul Războiului troian, Apolo se află în bătălie cu zeița înțelepciunii, acesta
protejând cetatea Troia de luptătorii greci. În Iliada, cei doi ajung la un acord
care să oprească temporar războiul, provocând o luptă între Hector și Aiax din
Salamina. Mai târziu, Apolo este văzut purtând egida, scutul caracteristic
Atenei.

Iubiți

Apollo a iubit numeroase nimfe și muritoare, printre care Cirene, Marpessa,

Cassandra, și uneori chiar tineri ca Helenus (fiul regelui Priam), Adonis și
Cyparisus.

Dafne

Probabil cea mai cunoscută poveste de dragoste a lui Apolo este totuși cea cu
Dafne. Leucipus, fiul unui rege, se îndrăgostește de frumoasa fecioară Dafne,
dar se decide să nu o curteze în mod deschis pentru că știa că ea evită bărbații.
Din pricina aceasta, Leucipus a îmbrăcat haine femeiești și i-a câștigat
prietenia. Dafne l-a îndrăgit astfel foarte tare pe prinț. Totuși, Apollo o
îndrăgea și el pe Dafne și de gelozie și furie o face pe Dafne să dorească să se
scalde într-un râu alături de "prietena" ei. Leucipus e demascat în acest fel și,
simțindu-se înșelată, Dafne poruncește să fie omorât. Apolo încearcă apoi să o
cucerească pe nimfă dar ea fuge de el de teamă. Simțind răsuflarea zeului în
ceafă, Dafne se roagă tatălui său, râul Peneu, să o scape. Acesta o transformă
într-un laur (denumit și dafin). Apolo, văzând transformarea, sărută scoarța
rece a copacului și își face o cunună din frunzele de laur pe cap. Această
poveste stă la baza încununării pletelor sportivilor sau campionilor cu frunze de
dafin.
Hyacinth

Hyacinth (sau Hyacinthus) a fost unul dintre iubiții favoriți ai lui Apollo. Prinț
spartan de o frumusețe rară și fiu al muzei Clio, Hyacinthus era adorat de zeul
Zefir, vânt al primăverii, și de cântărețul trac Tamiras. Tânărul îl alege însă pe
fiul lui Zeus. Cu Apollo, Hyacinth vizitează toate ținuturile sacre ale zeului,
călătorind într-un car tras de lebede. Apollo și-a învățat iubitul despre arta
profeției, exercițiile de gimnastică, cât și cum să folosească arcul și lira.
Într-o zi, cei doi îndrăgostiți se jucau cu discul. Zeul luminii aruncă cu atâta
putere, încât obiecul rotund sfârtecă norii din cer. La întoarcere, discul este
deviat de gelosul Zefir, lovindu-l în cap pe Hyacinth și sfârșindu-i pe loc viața.
Palid, Apollo încearcă să-l reînvie pe băiat, hrănindu-l cu ambrozie, dar
realizează că nu poate schimba soarta ursită de Moirae. Resemnat, zeul
creează din sângele iubitului său o floare.[9]
Cultul lui Hyacinth din Sparta datează din vremea Greciei Miceniene. Festivalul
spartan Hyacinthia, ținut la începutul verii, comemora prin ofrande și dansuri
moartea și renașterea lui Hyacinth.

Cultul lui Apollo

Templul lui Apolo din Provincia Çanakkale, Turcia

Apollo era zeul invocat în călătorii de cei care navigau pe mare, care proteja
orașele și noile construcții. Se spunea că împreună cu Alcathous ar fi ajutat la
reconstruirea cetății Megara, care fusese distrusă. În sfârșit, Apollo era
considerat ca zeu al luminii (de aici și epitetul de Phoebus) și era identificat
adesea cu însuși Soarele. Era serbat în numeroase centre ale lumii grecești: la
Delphi, Delos, Claros, Patara etc.
Având, așa cum s-a arătat, un rol preponderent în mitologia greacă, Apollo a
fost împrumutat de timpuriu și de alte neamuri. Era, de pildă, onorat de vechii
etrusci și mai târziu a fost adoptat și de romani. În cinstea lui s-au instituit la
Roma Ludi Apollonares, și tot acolo, pe vremea împăratului Augustus, i se
aduceau onoruri deosebite.

Răspândire geografică

Cultele zeilor mitologiei grecești sunt adesea vechi și adevărata lor întindere și
popularitate este greu de determinat în zilele de azi. Ce rămâne se bazează pe
mărturiile celor care trăiră atunci, printre care geografi și călători precum
Strabon și Pausanias, și descoperiri arheologice.

Apolo în artă

•
• Apolo de Simone Cantarini
•
 •
• Apolo și Artemis de Gavin Hamilton
•

•
• Concursul dintre Apolo și Pan de Jacob de Backer
•
•
• Apolo și Eros de Andrea Schiavone
•

•
• Ofrandă lui Apolo de Giulio Romano
•
•
• Carul lui Phoebus Apollo de Gustave Moreau