Mitologia zeului Apollo

Naștere
Era fiul lui Zeus și al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui Leto un loc
unde să poată naște, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos.
Acolo, după nouă zile și nouă nopți de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe
Apollo și pe Artemis.
Povestea lui Niobe
Soarta lui Niobe a fost profețită de Apollo cât el
era încă în pântecul Latonei.Niobe era regina
Tebei și prima femeie muritoare iubită de Zeus.
Avea paisprezece copii, șapte fete și șapte băieți.
Tocmai din acest motiv, îi reproșează Latonei că
nu ar trebui să fie cinstită, fiindcă aceasta are
doar doi copii. Ofensați, Artemis și Apolo se
răzbună pe regină omorându-i copiii. Artemis
săgetează fetele, iar Apolo băieții. La final îi cruță
doar pe doi dintre aceștia. Din cauza durerii
materne, Niobe se preface în stâncă.
Povestea lui Niobe reprezintă un exemplu clasic
de hybris, și consecințele ce vin odată cu sfidarea
zeilor.
Oracolul din Delphi
Crescând miraculos de repede, la numai câteva zile după naștere, Apollo, al cărui
arc și ale cărui săgeți deveniseră temute, a plecat la Delphi, unde a ucis șarpele
Python, odinioară pus de Hera să o urmărească pe Leto și care ulterior devenise
spaima întregului ținut. După aceea, Apollo a înființat acolo propriul său oracol,
instaurând totodată și Jocurile Pitice. (Tot de la acest fapt provenea și denumirea
purtată de zeu, aceea de Pythius).
Deși cel mai cunoscut era templul de la Delphi, zeul a avut și alte oracole notabile,
la Claros și la Didyma. Sanctuarul său oracular din Abae, în Focida, unde purta
epitetul Abaeus ,era suficient de important pentru a fi consultat de regele Cresus.
Exilul
Un alt episod care i se atribuie era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo,
Asclepios, inițiat de centaurul Chiron în tainele medicinei, nu s-a mai mulțumit să
vindece, ci a început să-i învie pe cei morți. Acest fapt a atras asupra sa mânia lui
Zeus, care l-a omorât cu trăsnetul său.
Îndurerat de pierderea lui și neputând să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit
pentru moartea fiului său pe ciclopi, ucigându-i la rândul său, cu săgețile lui.
Singura vină a acestora era faptul că ei făuriseră trăsnetul lui Zeus. Drept pedeapsă
pentru actul său necugetat, Apollo a fost osândit de Zeus să slujească timp de un
an, ca sclav, pe un muritor. El și-a ispășit pedeapsa păzind turmele lui Admetus.
Apollo și Atena
Ca zeu reprezentant al cunoașterii și puterii, Apollo este văzut ca varianta
masculină a Atenei. Odraslele preferate ale lui Zeus erau mai împuternicite, dar și
mai însărcinate decât ceilalți Olimpieni. Astfel, Atena și Apollo erau deseori aleși
ca zeități protectoare a unor orașe importante. În timp ce Atena patrona peste
Larisa, Atena și Argos, Apollo era divinitatea simbol a Spartei.[5] Atena aproba de
obicei deciziile lui Apollo, frații conlucrând să stabilească pacea și ordinea dictată
de Zeus.
Ca patroni ai artelor, Apollo și Atena erau însoțitorii de onoare ai Muzelor, primul
fiind un partener frecvent al corului divin.[6] Apollo era uneori numit fiul lui Atena
și al lui Hefaistos, datorită asocierilor sale cu înțelepciunea și meșteșugurile.[7]
În timpul Războiului troian, Apolo se află în bătălie cu zeița înțelepciunii, acesta
protejând cetatea Troia de luptătorii greci. În Iliada, cei doi ajung la un acord care
să oprească temporar războiul, provocând o luptă între Hector și Aiax din
Salamina. Mai târziu, Apolo este văzut purtând egida, scutul caracteristic Atenei.

Apollo a iubit numeroase nimfe și muritoare, printre care Cirene, Marpessa,

Cassandra, și uneori chiar tineri ca Helenus (fiul regelui Priam), Adonis și
Cyparisus.
Dafne
Probabil cea mai cunoscută poveste de dragoste a lui Apolo este totuși cea cu
Dafne. Leucipus, fiul unui rege, se îndrăgostește de frumoasa fecioară Dafne, dar
se decide să nu o curteze în mod deschis pentru că știa că ea evită bărbații. Din
pricina aceasta, Leucipus a îmbrăcat haine femeiești și i-a câștigat prietenia. Dafne
l-a îndrăgit astfel foarte tare pe prinț. Totuși, Apollo o îndrăgea și el pe Dafne și de
gelozie și furie o face pe Dafne să dorească să se scalde într-un râu alături de
"prietena" ei. Leucipus e demascat în acest fel și, simțindu-se înșelată, Dafne
poruncește să fie omorât. Apolo încearcă apoi să o cucerească pe nimfă dar ea
fuge de el de teamă. Simțind răsuflarea zeului în ceafă, Dafne se roagă tatălui său,
râul Peneu, să o scape. Acesta o transformă într-un laur (denumit și dafin). Apolo,
văzând transformarea, sărută scoarța rece a copacului și își face o cunună din
frunzele de laur pe cap. Această poveste stă la baza încununării pletelor sportivilor
sau campionilor cu frunze de dafin.

Hyacinth
Hyacinth (sau Hyacinthus) a fost unul dintre iubiții favoriți ai lui Apollo. Prinț
spartan de o frumusețe rară și fiu al muzei Clio, Hyacinthus era adorat de zeul
Zefir, vânt al primăverii, și de cântărețul trac Tamiras. Tânărul îl alege însă pe fiul
lui Zeus. Cu Apollo, Hyacinth vizitează toate ținuturile sacre ale zeului, călătorind
într-un car tras de lebede. Apollo și-a învățat iubitul despre arta profeției,
exercițiile de gimnastică, cât și cum să folosească arcul și lira.
Într-o zi, cei doi îndrăgostiți se jucau cu discul. Zeul luminii aruncă cu atâta putere,
încât obiecul rotund sfârtecă norii din cer. La întoarcere, discul este deviat de
gelosul Zefir, lovindu-l în cap pe Hyacinth și sfârșindu-i pe loc viața. Palid, Apollo
încearcă să-l reînvie pe băiat, hrănindu-l cu ambrozie, dar realizează că nu poate
schimba soarta ursită de Moirae. Resemnat, zeul creează din sângele iubitului său
o floare.
Cultul lui Hyacinth din Sparta datează din vremea Greciei Miceniene. Festivalul
spartan Hyacinthia, ținut la începutul verii, comemora prin ofrande și dansuri
moartea și renașterea lui Hyacinth.