Elev:Ionescu Mihai

Alexandru
Pofesor:Melania Clara
CUPLURI MITOLOGICE Drăguț
Clasa a IX-a
Popocatpétl şi Iztaccihuatl

Mitul iubirii neîmplinite dintre curajosul Popocatépetl și

prințesa Iztaccíhuatl ne vorbește despre înșelăciune și
suferință. Tatăl prințesei îl trimite pe Popocatépetl într-o
expediție militară sortită eșecului, promițându-i tânărului
luptător mâna fiicei sale în cazul unei victorii. Neîncrezător în
izbânda armatei sale, regele decide să aducă alți pețitori
pentru fiica sa. Aceasta, îndrăgostită de Popocatépetl, decide
să se sinucidă.
Întors victorios din luptă, Popocatépetl află spre
stupoarea sa de moartea prințesei Iztaccíhuatl și
încearcă cu disperare să o readucă la viață.
Călătorește cu trupul acesteia până în vârful celui mai
înalt munte, crezând că frigul o va trezi la viață. Dar
Popocatépetl îngheață și moare lângă cadavrul iubitei
sale.
Din compasiune față de trista poveste de iubire a celor
doi, zeii azteci îi transformă în munți: Popocatépetl a
devenit astfel vulcanul cu același nume, iar din cauza
furiei și a suferinței erupe și aruncă flăcări.
Iztaccíhuatl s-a preschimbat în muntele numit La mujer
dormida (Femeia adormită). Vulcanul și muntele se află
unul lângă altul, despărțiți doar de o vale.
 Orfeu şi
Euridice
Orpheus s-a îndrăgostit de o nimfă pe nume
Euridice.Era o naiadă, o nimfă de apă, dar altii o
descriu drept o driadă, o nimfă a copacilor. Căsătoria
lor s-a încheiat atunci când un zeu pastoral, pe nume
Aristaeus, cuprins de fierbinţii fiori ai dorinţei, a
urmărit-o pe Euridice. Pusă pe fugă, nimfa a călcat pe
un şarpe care a muşcat-o de glezna, otrava acestuia
provocându-i moartea.
A coborât cu lira sa în lumea subpământeană, iar cântecul său a fermecat auzul tuturor spiritelor de
acolo. Chiar şi cei condamnaţi la o pedeapsă eternă, precum Sisif şi Tantal, au uitat, astfel, de chinurile
lor.
Orpheus a traversat Styxul fără a-i plăti nici un sfanţ lui Charon, barcagiul morţii. Cerberul cu trei capete
i-a permis să treacă dincolo de porţile infernului fără a încerca în vreun fel să-l rănească.
Muzica lui l-a vrăjit până şi pe Hades, stăpânul morţilor, care l-
a ascultat alături de a sa soţie, Persefona. Atunci când Hades a auzit de ce
venise Orfeu în lumea subpământeană, a fost de acord să-
i înapoieze soţia, cu condiţia ca bardul să nu-
şi întoarcă privirea înapoi către ea, până când ieşeau amândoi la suprafaţa
pământului.
Orfeu a fost nemaipomenit de dornic de a-şi revedea soţia şi a se convinge că
aceasta îl urmează. Această nerăbdare l-a făcut să se uite înapoi prea devreme,
când numai el ajunsese la suprafaţă, iar Euridice a fost trimisă iarăşi în infern.
Lui Orpheus i s-a interzis să între în lumea subpământeană a doua oară, aşa că
nu a avut încotro şi s-a întors acasă. Potrivit lui Apollodorus, în acea perioadă a
întemeiat Orfeu misterele lui Dionis sau misterele orfice.
Se spune că vestitul cântăreţ şi-a găsit sfârşitul în Tracia. Aşezat pe o stânca din
mijlocul unei pajişti, dădea glas unor cântece triste, inspirate de pierderea lui
Euridice.
 Izanagi și Izanami
Unele dintre cele mai tulburătoare mituri provin din Japonia cu a ei tradiție șintoistă. Povestea de
dragoste dintre Izanagi și Izanami constituie probabil un mit clasic al întregului spațiu asiatic.
Născut din cea de-a șaptea generație primordială de zei, Izanagi s-a căsătorit cu sora sa,
Izanami. Împreună au avut numeroși copii, zeități (kamiumi) și tot ei au creat și insulele Japoniei.
La nașterea Zeului Focului, frumoasa Izanami moare și ajunge în lumea tenebrelor (Yomi-no-
kuni). Izanagi încearcă să-și recupereze partenera și se duce după ea, dar pentru că mâncase
merinde gătite în lumea morților, Izanami era deja legată pentru eternitate de tenebre.
În plus, zeița își pierduse și frumusețea și nu dorea ca Izanagi să-i vadă chipul sluțit de moarte.
Izanagi îi promite că nu va încerca să o privească, dar nu-și poate ține cuvântul. Acest lucru o
înfurie pe Izanami, care îl trimite pe zeul fulgerului să-l ucidă, drept răzbunare. Izanagi reușește
într-un final să scape, însă, în mânia sa nepotolită, zeița Izanami jură că va lua zilnic viețile a
1000 de oameni. Ca răspuns, Izanagi promite că va dărui viață în fiecare zi unui număr de 1500
de oameni. Povestea nu se oprește aici. Pentru a se purifica de oroarea văzută în lumea
tenebrelor, Izanagi renunță la ochii săi, din care sunt creați Zeița Soarelui și Zeul Lunii.
 Adonis și Afrodita
Adonis a fost un vânător excelent. Cu el, Afrodita a uitat de
frumusețea ei, s-a trezit dimineața devreme și l-a însoțit pe Adonis
la vânătoare. Hainele ușoare ale zeiței au fost sfâșiate în pădure, iar
corpul delicat a fost rănit constant de pietre și spini. Afrodita îl
iubea foarte mult pe Adonis și se temea pentru viața sa. Ea l-a rugat
să nu vâneze urși, mistreți și lei, ca să nu i se întâmple nenorocirea.
Rareori Afrodita l-a lăsat pe Adonis în pace și, când l-a părăsit, a
cerut întotdeauna să-și amintească cererile. Dar într-o zi, sub cedri,
pe vârful Libanului, un mistreț l-a atacat pe Adonis. Zeița nu l-a
putut ajuta la timp, Adonis a murit de o rană îngrozitoare. Zeița a
plâns amar peste corpul său și pentru a păstra amintirea lui, la
cererea zeiței, o floare - o anemonă delicată - a crescut din sângele
lui Adonis. Și peste tot, unde picături de sânge picurau de pe
picioarele rănite ale Afroditei, trandafirii creșteau, stacojii ca
sângele Afroditei.
Zeița nefericită a venit la Zeus și s-a rugat să-i spună să scoată sufletul
iubitului său din lumea interlopă și să-l aducă înapoi. Zeus și-a
îndeplinit dorința și, de atunci, Adonis a fost cu Afrodita timp de o
jumătate de an, iar pentru cele 6 luni rămase s-a întors în lumea
Paris și Elena
Povestea de dragoste dintre Paris și Elena se
regăsește în Iliada lui Homer și, conform epopeii, a
generat războiul troian.
Elena era căsătorită cu Menelau, regele Spartei,
dar de aceasta se îndrăgostește Paris, fiul
regelui Priam din Troia. Paris o răpește pe Elena și
astfel grecii încep războiul împotriva Troiei, în
timpul căruia Paris este ucis de o săgeată otrăvită a
lui Filoctet.
Elena a revenit la Menelaus dar, conform altor
surse, după distrugerea Troiei, ar fi fugit în Asia
Mică.
Hades și Persefona
Povestea de dragoste dintre Hades si Persefona este poate una dintre cele mai
faimoase și frumoase povești de dragoste din mitologia greacă, dintre două ființe
ce sunt complet diferite din toate punctele de vedere.
Hades este unul dintre frații lui Zeus, regele ținutului morților, a lumii de dincolo
(care îi poartă și numele). Persefona este fiica Demetrei și a lui Zeus. Fiind extrem
de frumoasă, Persefona a fost mereu protejată de mama sa, Demetra, care voia ca
fiica ei să-și păstreze castitatea pentru totdeauna, însă nimeni nu a putut să o
ferească de Hades, zeul fiind extrem de îndrăgostit de mica zeiță.
În timp ce lumea o căuta de Persefona, mama sa (zeița agriculturii) și-a neglijat
datoria de a avea grijă de plantații și de fertilitatea planetei, până în momentul în
care au găsit-o.
Hades a fost forțat să renunțe la Persefona, însă i-a dat să mănânce jumătate de
rodie. Ea a mâncat șase bobițe, neștiind că oricine mănâncă din fructele lumii de
jos este obligat să se întoarcă.
Astfel, Persefona a devenit regina lui Hades (lucru ce nu a supărat-o, întrucât s-a
îndrăgostit de el de asemenea).
Mulțumesc pentru
vizionare!