1.

„Odiseea”, aparține legendarului rapsod și poet grec, Homer, fiind compusă de către
acesta în secolul al VIII-lea î.Hr. Textul citit aparține tipului de text literar, constituind în
esență un poem epic (epopeea lui Ulise). Opera literară este alcătuită din 12.200 de
versuri, organizate în 24 de cânturi. Personajele centrale din cadrul acțiunii textului sunt
următoarele:
 Odiseu-Ulise: Ulise, un războinic grec, este protagonistul poemului. Călătoria
sa spre Itaca după războiul troian reprezintă narațiunea principală a poemului.
Este un erou, într-o oarecare măsură neconformist, fiind cunoscut mai mult
pentru istețimea și viclenia sa decât pentru forța sa fizică.
 Penelopa: Penelopa este soția loială a lui Ulise și mama lui Telemah.
Inteligența ei este egală cu cea a soțului ei. În timpul absenței de 20 de ani a
lui Ulise, ea inventează numeroase șiretlicuri pentru a-i evita pe pretendenții
care caută să se căsătorească cu ea și să câștige putere asupra Itacăi.
 Telemah: Telemah, fiul lui Ulise, era un prunc când tatăl său a părăsit Itaca. În
poem, Telemah se străduiește să descopere unde se află tatăl său. În cele din
urmă, se reunește cu Ulise și îl ajută să-i omoare pe pretendenții Penelopei,
jefuitorii bogățiilor palatului lui Ulise.
 Poseidon: Poseidon este zeul mării. El este supărat pe Ulise pentru că i-a orbit
fiul, ciclopul Polifem, și face diferite încercări de a împiedica călătoria lui
Ulise spre casă. El poate fi considerat antagonistul principal al lui Ulise.
 Atena: Atena este zeița războiului viclean și inteligent, precum și a
meșteșugurilor (de exemplu, țesutul). Ea îl favorizează pe Odiseu și familia lui
și îl ajută în mod activ pe Telemah și o sfătuiește pe Penelopa.
2. Odiseea povesteşte că Ulise şi tovarăşii săi, care au ridicat ancora pentru a se întoarce în
patrie, au rătăcit pe mare şi în cele mai îndepărtate ţinuturi vreme de zece ani: atât a trecut
de la căderea Troiei până la întoarcerea sa în Itaca, iar în acest timp întâmplările
potrivnice, furia mării şi voinţa zeilor şi a destinului l-au implicat într-o serie de
evenimente dramatice. La începutul călătoriei sale, după ce a trecut prin ţinuturile
ciconilor şi lotofagilor, a ajuns pe coasta de apus a Siciliei, unde împreună cu doisprezece
tovarăşi a intrat în peştera ciclopului Polifem. Acesta i-a devorat pe şase dintre însoţitorii
săi şi i-a luat prizonieri pe erou şi pe ceilalţi şase. Ulise l-a îmbătat pe ciclop şi i-a străpuns
singurul ochi cu o ţepuşă înroşită în foc; cei şapte s-au ascuns sub pântecele oilor lui
Polifem, pe care acesta le-a mânat afară din peşteră fără să-şi dea seama de şiretlicul
prizonierilor săi. Orbirea ciclopului a avut consecinţe nefaste pentru călătoria lui Ulise,
întrucât a stârnit mînia lui Poseidon, tatăl lui Polifem. Ulise a ajuns apoi în insula lui Eol,
unde zeul i-a dăruit la plecare un vas în care erau închise toate vânturile ce aveau să ajute
corăbiile să ajungă în patrie. Dar tovarăşii lui Ulise au deschis vasul ca să vadă ce era
înăuntru, iar vânturile au scăpat, împingând corăbiile înapoi pe insula lui Eol. Mâniat de
felul în care fusese folosit darul său, stăpânul vânturilor a refuzat să-l mai ajute pe Ulise.
Ulise şi-a reluat rătăcirile pe mare. După ce s-a oprit la Telepilos, cetatea lui Lamos, şi a
scăpat ca prin minune de lestrigoni, eroul a ajuns în insula Eea, unde locuia vrăjitoarea
Circe. Ulise şi-a trimis câţiva oameni în recunoaştere, însă vrăjitoarea i-a transformat în
porci. Numai Eurilohos a scăpat şi s-a grăbit să-i povestească lui Ulise cele întâmplate;
eroul a fost ajutat de Hermes, care i-a explicat cum putea să reziste puterilor vrăjitoarei.
Astfel a reuşit să-şi elibereze tovarăşii, care au fost transformaţi din nou în oameni, şi a
fost primit cu bunăvoinţă de Circe. La sfatul acesteia, Ulise a trecut râul Oceanos şi a
ajuns în ţinutul cimerienilor, unde se afla intrarea în Hades. Aici l-a consultat pe
prezicătorul Tiresias, pe care l-a întrebat cum putea să se întoarcă în insula unde se
născuse. S-a întors apoi cu tovarăşii săi în insula Eea, iar Circe le-a trimis un vânt
puternic, care le-a îndreptat corăbiile spre insula sirenelor. Ca să scape de magia
cântecului lor dulce, dar foarte periculos, Ulise le-a înfundat cu ceară urechile mateloţilor,
ca să nu audă muzica, iar el s-a legat de catargul corăbiei, rămânând aşa până când
cântecele sirenelor nu s-au mai auzit. În timpul traversării strâmtorii dintre Scila şi
Caribda, monstrul numit Scila a devorat şase tovarăşi ai lui Ulise; acesta a ajuns în cele
din urmă pe coastele Trinacriei, unde o altă nenorocire s-a abătut asupra echipajului:
nesocotind sfaturile prezicătorului Tiresias, câţiva tovarăşi ai lui Ulise au ucis boii sacri ai
lui Helios, Soarele. În consecinţă, imediat ce şi-au reluat călătoria pe mare, Zeus le-a
distrus nava cu un fulger şi întregul echipaj a fost înghiţit de valuri. Singurul care s-a
salvat, agăţându-se de catarg şi de rămăşiţele corăbiei, a fost Ulise, care, după ce a plutit
în derivă zece zile, a fost aruncat de valuri pe insula Ogigia, unde trăia nimfa Calipso.
Nimfa l-a primit cu bunăvoinţă pe Ulise şi în curând s-a îndrăgostit de el. Eroul a rămas pe
insulă şapte ani; dar, deşi nimfa a vrut să-i dăruiască, pentru a-l ţine lângă ea, nemurirea şi
tinereţea eternă, lui începuse să-i fie dor de casă. Numai la intervenţia zeilor Calipso l-a
lăsat să plece, atunci când, la cererea Atenei, Hermes a înştiinţat-o că Zeus poruncise acest
lucru. Nimfa a trebuit să se supună şi l-a învăţat pe Ulise să-şi construiască o plută, cu care
eroul a pornit din nou pe mare, singur. După optsprezece zile, vânturile l-au purtat în
apropiere de Scheria, insula feacilor, iar Poseidon a declanşat o furtună care a distrus pluta
eroului; însă, cu ajutorul Leucoteei şi al Atenei, Ulise a reuşit să ajungă pe insulă. Epuizat,
a adormit pe plajă şi a fost trezit într-un târziu de râsetele unor fete; printre ele se afla şi
Nausicaa, fiica regelui acelei insule, care l-a condus la palat şi l-a prezentat părinţilor săi,
Alcinoos şi Arete. La curte, naufragiatul a auzit de la poetul Demodocos povestea căderii
Troiei, cântată de aezi şi de rapsozi. Amintirea acelor întâmplări, al căror protagonist
fusese cu ani în urmă, l-a impresionat până la lacrimi. Emoţia sa nu a trecut neobservată,
iar suveranii au început să-i pună întrebări. Atunci Ulise le-a spus cine era şi le-a povestit
aventurile sale; regele a pregătit o corabie care urma să-l ducă pe erou în Itaca, patria pe
care nu o mai văzuse de douăzeci de ani. Între timp, în Itaca, tatăl lui Ulise, Laerte, bătrân
şi îndurerat, se retrăsese la ţară, iar mama, Anticleea, murise de durere; fiul său, Telemah,
devenise adult, iar Penelopa îi rămăsese credincioasă, refuzând cererile insistente ale
pretendenţilor din insulele vecine, care puseseră practic stăpânire pe palatul lui Ulise.
Pentru ca eroul să nu fie recunoscut la întoarcerea în patrie, Atena l-a transformat într-un
cerşetor care nu putea trezi bănuieli. Numai bătrânul câine Argos l-a recunoscut. Ulise l-a
întâlnit mai întâi pe credinciosul Eumeu, care odinioară îi fusese servitor şi porcar; pe
când se afla în casa lui, s-a întors şi Telemah de la Sparta şi Pilos, unde se dusese ca să
afle veşti despre tatăl său. Ulise i-a dezvăluit fiului său cine era (mai înainte fusese
descoperit doar de Euricleea, o fostă servitoare care, ajutându-l să se spele, l-a recunoscut
după o cicatrice pe care o avea din tinereţe) şi împreună cu acesta şi-a plănuit răzbunarea.
Nu fără greutate, Penelopa a fost convinsă să promită că se va căsători cu cel ce avea să
 câştige o întrecere de tras cu arcul, care avea să se desfăşoare la palat, cu arcul şi săgeţile
lui Ulise. Nici un pretendent nu a reuşit să folosească arcul eroului; Ulise a cerut atunci să
tragă şi el cu arcul şi i-a străpuns pe pretendenţi cu săgeţile sale. Abia după aceea i-a spus
Penelopei cine era şi s-a dus să-l vadă pe tatăl său. Între timp, vestea uciderii peţitorilor se
răspândise rapid în insulele vecine, iar rudele celor morţi au pornit război împotriva lui
Ulise; luând înfăţişarea lui Mentor, Atena a reinstaurat însă pacea şi l-a împăcat pe rege cu
poporul său.

3. Lectura textului „Odiseea” mi-a provocat senzații puternice de teamă pentru viața eroului
Ulise, acțiunea aventurii sale a fost de o asemenea intensitate, încât, în timpul lecturii, am
simțit că aș fi fost martor la cele întâmplate, am simțit „pe pielea mea” lupta dintre viață și
moarte. În aceeași ordine de idei, dorul de patria natală, de fiul său, Telemah, și soția sa,
Penelopa, mi-au trezit în suflet sentimente puternice de emoție, empatie pentru Ulise și de
speranță că, în cele din urmă, el are să revină cu bine acasă. De-a lungul lecturării, am
trecut prin o mulțime de stări afective, de la agonie, la extaz, de la exasperare și disperare,
până la speranță și glorie.

4. Personal, consider că textul literar „Odiseea” constituie una din adevăratele capodopere
ale mitologiei grecești, o adevărată bijuterie a literaturii universale, deoarece principiile și
ideologiile antichității, pe care se bazează acțiunea operei, își păstrează veridicitatea și în
zilele noastre. Părțile cele mai interesante sunt, bineînțeles, scenele în care Ulise își
dovedește statutul dobândit de „zeu în viață”, atât prin capacitățile sale psihologice de
viclenie și istețime, cât și prin forța sa fizică remarcabilă. M-a impresionat de-a dreptul
prezența zeităților mitologiei Greciei Antice, cât și puterile supranaturale ale acestora, care
pentru Ulise au reprezentat atât un ajutor binevenit, cât și un obstacol în fața îndeplinirii
dorinței sale de a ajunge înapoi în Itaca. Aspectul acesta consider că oferă acei factori
autentici și fantastici textului. Textul „Odiseea” conține semnificații profunde, majoritar
desprinse din acțiunile personajelor. Opera prezintă semnificația eroismului în forma sa
pură, reliefează semnificația iubirii de patrie și familie, puterea și tenacitatea conferite
eroului Ulise de către aceste elemente stimulante. De asemenea, ceea ce apreciez ca fiind
cel mai important lucru, textul evidențiază valorile umane fundamentale în caracterul
oricărui om: stăruință, forță de luptă, bravură, dexteritate, iubire pentru origini și familie și
răbdare.