Titlul și autorul Idei principale Acțiunea principală Personaje

Tema: dragostei și a I • Iorgovan este personaj

căsătoriei în meidul rural Este vreme de holeră, în câmpia bănăţeană, stăpânirea interzisese principal și se îcadrează în
a difeitor pături sociale deplasarea oamenilor între localităţi, instituind măsuri de
tipologia umană a,,tânărului
,,Pădurean carantină, dar Busuioc, „bogătoiul” din Curtici, nu vrea să audă
de acestea, trimiţându-şi fiul, pe Iorgovan, şi sluga, pe Şofron, în devenire”. Este un băiat
ca“de Ioan Problema: Iorgovan după secerători dinspre munte, pădurenii. de 20 de ani cu minte însă
trăiește un conflict Despre Iorgovan aflăm că frecventase „cinci ani de zile şcolile nici plugar,nici om de
Slavici interior,fiind indecis de din Arad”, era cât pe ce „să se facă «domn»”, apoi a renunţat carte.Totodată prin
sentimentele pe care le pentru că, socoti tatăl flăcăului, Busuioc, „tot mai bine-i plugar faptele ,gândurile ,gesturile
are față de Simina de frunte decât boier de rând.”. Şi că pleacă după secerători
și comportamentul său
mânat de gândul aducerii Siminei, o pădureancă din Zimbru, sat
de dincolo de Cil, pe care o îndrăgise în anul de dinainte – când o acesta dă dovadă de
Motive: -morții angajaseră tot pentru secerat – dar fără să aibe curajul apropierii indecizie,orgoliu și
-iubrii de ea. deșertăciune ,dar și
-îngrijorării II instabilitate emoțională .
Gândindu-se la fată, pe Iorgovan îl chinuie nehotărârea în
privinţa atitudinii faţă de pădureancă, lipsa de claritate a trăirilor, • Simina este personajul
simte parcă în sine ceva similar cu „acreala vinului stătut de fiert principal faminin și se
şi încă nelimpezit.”, înţelegând că „E grozav lucru când vrei să
nu voieşti ce vrei şi sâmţi că nu poţi voi nimic, ci te duce altul
încadrează în tipologia
după cum te poate.”. umana a ,,îndragostitei” .
 III Aceasta este o fata harnică
 Şofron era „om ca de treizeci de ani, cătană-mpărătească şi era de 18 ani ce crescuse în
de mai mulţi ani acum slugă cu simbrie, ştia dar ce este datoria sărutări.Până la moartea
şi porunca stăpânului.”; avea bani puşi de-o parte din simbrie – tatălui său Necșu se trădează
îi dăduse lui Busuioc pentru a-i da la rândul său împrumut cu
dobândă bună –, loc de casă în Curtici, cumpărat tot din munca
mereu pe sine și condiția de
lui, şi simţea dorinţa de a-şi găsi o nevastă. femeie, iar după devine
IV demnă și responsabilă. De
 Ajuns la casa Siminei, Iorgovan o găseşte singură, şi înlăcrimată asemnea Simina era
pentru că văzându-l îşi aduce aminte cursul relaţiei lor .Şofron, cosiderată mai vicleană
care aştepta în Cil întoarcerea lui Iorgovan din Zimbru cu decât o șerpoaică cu pui.
secerători, este şocat în trepte la vederea Siminei şi o pune lângă
el, pe scândura vizitiului, aşezându-şi haina sub ea. • Șofron este un personaj
V înalt însă ciolănos, lat în
După sosirea lui Iorgovan cu Simina şi ceilalţi secerători, în casa umeri și gruel în tot trupul
lui Busuioc se instaurează deruta. Iorgovan, la gândul pasiunii
ce-l cuprinsese şi cu care nu ştie ce să facă, se consideră lovit de
care decide ,acționează,
destin , iar Şofron, cuprins de gelozie, se adresează cu o cerere înfăptuiește și învinge cu
voalată în căsătorie tatălui Siminei, Neacşu, nedumerit şi acesta dârzenie orice. El respectă
în privinţa drumului de urmat. munca de slugă, iar când
VI este vorba de chef și voie
Ceea ce-i reproşează Neacşu lui Iorgovan, într-un dialog cu fiica bună ,petrece.
sa – desfăşurat în urma unui gest mărturisitor al lui Şofron: o
sărutase, mai cu voia, mai fără voia ei – este indecizia
• Busuioc se încadrează in
flăcăului.Anterior, fata avusese o discuţie pe aceeaşi temă cu
Iorgovan, la seceriş, şi îi spusese, împăcată cu situaţia, că el se tipologia ,,țăranului” și este
ruşinează pentru dragostea lui, îşi fereşte sentimentele de ochii un bogătaș din Curtici
lumii.
VII
Popa Furtună (poreclit astfel datorită agitaţiei permanente),
chemat de cumnatul său, Busuioc, la Curtici, pentru a-l dezmetici
în privinţa Siminei, îl sfătuieşte pe tatăl lui Iorgovan să lase ca
lucrurile să se dreagă de la sine, căci dragostea flăcăului se va
stinge cu vremea. Dar soluţia nu convine tatălui neliniştit și a
rămas cu aceeaşi nedumerire în suflet.
VIII
Are loc o discuţie lămuritoare între Iorgovan şi Şofron, în cursul
căreia Iorgovan recunoaşte că nu vrea să se căsătorească cu
Simina iar aceasta că ea îl doreşte pe Iorgovan. În urma
confruntării, Iorgovan răspunde unei întrebări a lui Neacşu ,care
asistase la discuţie: „– Pentru că nevastă-mea nu are să-mi fie
numai mie nevastă, îi răspunse Iorgovan, ci şi părinţilor mei
noră şi rudelor mele om din casă, şi ar trebui să fie moarte de
om.”.
IX
Pupăză, un angajat sărac cu duhul al lui Busuioc la moara
acestuia, moare, prins de roţile locomobilei scoase în câmp
pentru treieratul grâului, acea locomobilă care servea şi la
antrenarea mecanismelor morii. Decesul a avut loc în câmp, fără
lumânare la cap, prin urmare sufletul său, consideră oamenii, va
rătăci nealinat printre cunoscuţi.
X
Deoarece avea nevoie de secerători, popa Furtună se înţelege în
acest sens cu oameni aduşi la muncă pe pământul lui Busuioc,
unde seceratul era pe terminate, inclusiv cu Simina, ceea ce îl
tulbură pe Iorgovan. Într-o discuţie cu Simina, Iorgovan se
comportă brutal, afirmând că îşi poartă osânda suferinţelor
pricinuite de relaţia cu ea, atitudine ce stârneşte dezgustul fetei.
XI
Simina merge, însoţită de Şofron – care se oferise cu o bucurie
ascunsă – după Iorgovan, aflat în birtul satului, unde feciorul lui
Busuioc îi cere fetei, pentru a o înjosi dar şi pentru a se înjosi pe
sine, să petreacă alături de el. Fata primeşte, ca să evite scandalul
şi, probabil, pentru a produce apoi mustrări de conştiinţă
flăcăului, care în cele din urmă renunţă şi este dus acasă de cei
doi. Într-o discuţie ulterioară cu tatăl ei, Simina îşi motivează
refuzul de a-l părăsi pe Iorgovan.
XII
Cu toate că are presentimentul morţii sale (îi cere lui Şofron o
lumânare de la înmormântarea lui Pupăză), Neacşu porneşte către
Socodor, la popa Furtună, lăsând sfat Siminei să apeleze, pentru
orice nevoie, la Şofron, de care nu trebuie să-i „fie greu”, adaugă
bătrânul.
XIII
Popa Furtună merge la Curtici spre a-l vesti pe Busuioc de
moartea lui Neacşu, datorată holerei; aflând, Busuioc îl
încredinţează pe cumnatul său asupra hotărârii sale de a avea
grijă de Simina , după care precizează, adresându-se lui
Iorgovan: „Nu pentru că vrei tu, nici pentru că doresc eu, ci
pentru că aşa e rânduit de la Dumnezeu.”. Nimeni din casă nu
îndrăzneşte să o înştiinţeze pe Simina despre moartea tatălui, cu
excepţia lui Şofron, care o face simţind că e datoria lui.
XIV
Simina rămăsese nouă săptămâni la Socodor, căci „nu putea să-l
lase pe mortul ei singur.”, timp în care îşi aduce mereu aminte
cuvintele tatălui: „Pui de cuc în cuib de cioară! Simion! Fata
mea!”.
XV
Cu toate că Iorgovan rămăsese în continuare nehotărât în privinţa
căsătoriei sale cu Simina, tatăl lui o cere de nevastă pentru fiul
său, dar fata amână decizia, drept urmare Busuioc „rămase ca
trăsnit din senin.”, neaşteptându-se la un asemenea răspuns.
XVI
Şofron are şi el convingeri oscilante în privinţa relaţiei cu
pădureanca ,dar, atunci când aceasta îi cere să se mute la
Socodor, pentru a fi şi el alături de mormântul lui Neacşu, care
ţinuse la Şofron, el nu ezită, mai mult chiar, „era foarte fericit
Şofron că are unde să se ducă şi putea să steie cu Neacşu la
Socodor.”.
XVII
Pentru a opri căsătoria lui Şofron cu Simina, Busuioc acceptă ca
oamenii din sat cărora le dăduse banii lui Şofron cu împrumut să
întârzie restituirea, la cererea lor, în ciuda faptului că Şofron
solicitase restituirea
XVIII
Şofron, Busuioc şi Iorgovan trăiesc cu convingerea că Simina nu
ar putea să îl iubească pe Şofron, care îşi luase gândul de la ea,
pe când fata „Simţea acum c-a rămas singură-singurică pe lumea
aceasta.”. Drept urmare se angajează în casa unui văduv din
Socodor, Martin, spre a avea grijă de el şi de cei patru copii ai
lui.
XIX
Aflând vestea despre instalarea Siminei în casa lui Martin,
Busuioc are o reacţie paradoxală şi clarificatoare pentru
el.Iorgovan merge la Arad, spre a-şi îneca în alcool amarul,
împreună cu prieteni din vremea când fusese acolo elev.
XX
La gândul nerealizării căsătoriei plănuite de Busuioc, popa
Furtună „simţea şi acum că e mai bine aşa “În acest timp, Şofron
o vizitează pe fată în casa lui Martin şi cei doi îşi dau seama că
„Erau stăpâniţi unul de altul: ea simţea că trebuie să facă ceea
ce zice el, şi el, că trebuie să facă ceea ce zice ea.”.
XXI
Pentru a-şi face rost de bani de băutură – după prima escapadă la
Arad, când băuse pe datorie, vor urma şi alte ieşiri similare .
Iorgovan îl înşeală pe tatăl său la socoteala veniturilor morii, iar
după ce aude că Simina „să ţine cu Şofron”, fiul lui Busuioc intră
în depresie acută: „Îl vedea mereu înaintea sa pe Şofron,
căutându-şi molcom de treabă […] se vedea pe sine lovind fără
cruţare în Simina, bătându-şi joc de norocul său, tăvălindu-se
prin birturi, furând pe taică-său şi auzea neîncetat cuvintele:
«Şofron e om, Iorgovane!»”, rostite de pădureancă.
XXII
Aflat la moara tatălui său pentru a verifica socotelile morarului,
Iorgovan s-a incendiat, nu se ştie dacă din proprie voinţă sau prin
accident; oamenii din sat spuneau că „Nenorocirea îl ajunsese
năprasnic pe Iorgovan; a dat în graba lui peste stâlp, s-a izbit de
el, a spart lampa şi a căzut aprins la pământ.”.
Îndată ce a auzit vestea, Simina este convinsă că Iorgovan „şi-a
făcut el însuşi nenorocirea.”, după care aleargă la Şofron spre a-i
face următoarea declaraţie: „Busuioc vrea, mi-a spus-o alaltăieri
preuteasa, şi eu nu mai pot, nu mai vreau, nu mă mai iartă firea
să-i zic ba. Îl iubesc, Şofroane, pe Iorgovan! Ce să mă fac,
 dacă-l iubesc cum aş iubi pe copilul meu, şi, Doamne fereşte,
mi-e groază de gândul morţii lui mai mult decât al morţii mele.”.
Nu va uita însă ca să adauge apoi ceva important: „– Nu pot, zise
ea. Ce să fac, dacă nu pot?! Şofroane, nu mă părăsi./–
Niciodată, răspunse el, tu ştii că niciodată n-o să te părăsesc.”.
După rostirea acelor cuvinte, va merge la Iorgovan, pe care îl
găseşte lipsit de puteri, ars dar cu şanse de a scăpa, spusese
medicul, şi care o trage spre el „şi-i sărută gura, apoi un ochi,
apoi celălalt, apoi o depărtă, ca să se poată uita drept în faţa ei,
şi iar o sărută.” – sunt primele şi ultimele săruturi adevărate ale
iubirii lor, căci puţine clipe în urmă el îşi va da sufletul.

Titlul și autorul Idei principale Acțiunea principală Personaje

 Tema: Războiul și De mic copi, David Pop fusese împins de la spate de tatăl său, un • David Pop se încadrează în
sacrificare vieții țăarn avut, să facă școală. Cu chiu cu vai a isprăvit liceul, dar
facultatea nu a fost chip s-o isprăvască în ceo șapte ani cât a fost
tipologia ,,intelectualului
student la Drept. În timpul acesta atât a iszbutit și el :a făcut armata, “Este un tip
,,Catastrofă” Problema: catastrofa lui a luat examenul de ofițer și a ieșit cu titlul de sublocotenent în echilibrat ,liniștit ,trăind în
Dvaid Pop rezerv. Nu băuia ce catastrofă va porni de aici. Întors acasa, s-a mediocritate. Deși nu i-a
de Liviu însurat și a inceput să trăiască o viață liniștită în Năsăud. Nu se băga
plăcut școala ,a ajuns
în discuții de politică, se abonase la un ziar românesc și la unul
Rebreanu Morive: -războiului unguresc și nu citea niciunul. Nu se ducea la alegeri ,iar dacă lua sublocotenent în rezervă.
bilete la balurile românești ,lua și la cele ungurești deoarece voia să Sigur pe sine încât nimic nu-I
fie bine și cu concetățenii români , dar și cu cei ungurești. Totuși putea zdrunciuna pacea
din acest motiv românil îi făceau renegat, iar ungurii, agitator.
Singurele preocupări ale lui David Pop erau sufletească ,dar vestea că va
mâncarea,băutura ,fumatul și ceasuri întregi de joc cu copilul lui pleca la război îi răpește tihna
Titi. Până într-o zi , când a aflat ca va fi război. De atunci, se și îi strecoară în inimă
gândea într0una la asta și îi părea foarte rău ca făcuse armata și era
ofițer în rezervă. S-a obișnuit cu gândul, până la urmă și-a început
teamă.Este responsabil și își
chiar să-și completeze echipamentul, să fie pregătit dacă va fi face datoria chiar dacă
chemat la război. Când primi telegram de chemare la regiment,întâi urmează calea crudă a
se sperie, apoi se liniști. Se sculă cu noaptea în cap și porni destinului .
nerăbdător spre Bistrița, uitând să își sărute copilul. A vrut să se
întoarcă înapoi, dar s-a temut ca e semn rău. Ieșind din orășesl se
inchină la or cuce, deși până acum îi cam plăcuse să facă pe
necredinciosul.La regiment, ofițerii vorbeau numai de politică și
doreau războiul crâșnind din dinți. Soldații, când se pomenea de
război, își făceau cruce în tăcere. David stătea mai mult printer
aceștia din urma, gândinu-se mereu să-și facă datoria. Cu o zi
înainte de plecare își scrise testamentul și îl cusu în buzunarul
dinăuntrul veste.Batalionul lui David a pornit primul, în prima zi a
războiului.Ajunși undeva,în șesul Ungariei,aua aflat că se vor bate
cu sârbii. David era calm și gândul lui era doar cum să-și facă
datoria. Se sprijiea pe acest cuvânt,fără să-și pună întrearea ce este
totuși, această datorie. Când a văzut primii oameni căzuți înn luptă,
și-a spus în sinea lui că datoria este moartea. Nu s-a speriat de asta,
dimpotrivă, avea o siguranță firească în lupta pentru care soldații lui
îl admirau, camarazii îl invidiau, comandanții îl respectau. Au
început să sosească medalii și cruci ca răsplată, dar el nu le-a purtat
,socotind că doar fusese la datorie, nu făcuse nimic deosebit.
Așa au trecut doi an.David Pop a fpst avansat în grad, apoi a primit
secția de mitraliere. A luptat în Serbia, în Galiția, în Polonia. De
ând trecuse la mitraliere fusese strămutat la un regiment unguresc.
Nu se mai simțea așa bine printer unguri c printer români, printer
făcălii lui de pe valea Someșului, mai ales că nici nu vorbea prea
bine ungurește. Se ântâlni cu un fost coleg care îi puse întrebări la
care nu se gândise. Ce au ei de împărțit cu sârbii,cu rușii,cu
italienii? Ce folos adduce sângeșle românesc vărsat? Discuția îl
tulbură foarte tare, dar apoi invocă din nou datoria și se linițti.
Într-o seară,însă, camarazii lui vorbiră furioși și agitate,îl scoaseră
sin nemișcarea lui și întreabă ce s-a întâmplat. Îi răspunseră mânioși
că românii intrseră în Ardeal și ,între ei ,pe ungurește, spuseră că
precis lui îi pare bine că e trădător. Întrebat ce părere are ,spuse că
el știe doar că este la datorie și atât.
Într-adevăr își făcu datoria, dar în mintea și în sufletul lui începură
să roiască gânduri pe care nu le avusese până acum. Cum ar fi dacă
la Năsăud și la Bistrița și în toată Transilvania ,la șscoli ,la
primării,la prefecture ar fi români. Apoi se gândi ce groaznic ar fi să
fie pe frontal de acolo, cu mitralierele în fața unei companii
românești.
Își repeat mereu în că își va face datoria până la capăt,dar acest
cuvânt nu îl mmai mulțumea ca până acum. Se născuse întrebarea
care este acestă datorie.