CARACTERIZAREA PERSONAJELOR

Opera Personajul Statutul social, moral și psihologic Caracterizare directă Caracterizare indirectă
Harap Alb este Protagonistul parcurge un traseu al devenirii Caracterizarea directă este realizată Mezinul se dovedeşte foarte sensibil la reproşurile
Povestea protagonistul spirituale și astfel își modifică statutul din perspectiva naratorului, care îi tatălui, dezamăgit de eşecurile celor doi fii mai
lui Harap basmului, social. Cele trei ipostaze sunt etape ale apreciază o trăsătură morală:„boboc în mari. NAIVITATEA este una dintre trăsăturile
întruchipare a drumului iniţiatic: prima etapă este aceea de felul său la trebi de aieste”şi din morale definitorii pentru tânărul aflat la început de
Alb
binelui; nu are pregătire pentru drum . Acum protagonistul perspectiva altor personaje. Sfânta drum. Un episod care pune în evidență trăsătura de
de însușiri este „fiul craiului”, „mezinul ” naivul; etapa Duminică îi apreciază bunătatea şi caracter este supunerea prin vicleșug în momentul
supranaturale ca a doua este cea a parcurgerii drumului cuminţenia:„Nu eu, ci puterea coborârii în fântână a fiului de crai.
Ion eroii din basmele iniţiatic. Acum primeşte numele de Harap milosteniei și inima ta cea bună te Toate probele prin care trece eroul sunt încercări de
Creangă populare. El Alb, iar ipostaza în care se află este cea de ajută”,iar în altă împrejurare îi spune: șlefuire a caracterului său. Dintre calitățile
învață din greșeli novice; etapa a treia se concretizează în „Vedea-te-aş împărat, luminate dobândite, cea mai importantă este mila,
și progresează. De răsplata pe care o primeşte eroul. El devine crăişor”. Spânul îl dispreţuieşte:„slugă demonstrată în întâlnirea cu Sfânta Duminică.
aceea este împărat şi este iniţiat. Din punct de vedere vicleană ce-mi eşti” și „pui de viperă”. Traversarea podului reprezintă proba curajului.
personaj “rotund”. moral reiese că este harnic, omenos, Harap Alb se autocaracterizează Scurta călătorie în grădina ursului este proba
milostiv, iar psihologic se simte vinovat spunând: „Din copilăria mea sunt îndemânării și a rapidității. Întâlnirea cu nunta de
pentru că încălcase sfaturile tatălui, se teme și deprins a asculta de tata”. furnici reprezintă proba sacrificiului. Întâlnirea cu
se frământă cum să depășească probele la albinele semnifică altruismul. Întâlnirea cu cei
care este supus. cinci tovarăși de drum este proba prieteniei;
aducerea fetei simbolizează proba iubirii.
Personajul Statutul social al lui Ghiță este cel de Prin caracterizare directă, Caracterizarea indirectă reiese din faptele şi
Moara cu principal din cizmar sărac, nemulțumit de condiția sa naratorul surprinde transformările comportamentul lui Ghiță. Apropierea de Lică şi
noroc nuvelă, Ghiţă, socială umilă. Apoi, ia în arendă cârciuma de personajului: Ghiţă devine „de tot  caracterul dominant al acestuia faţă de cel al lui
este un personaj ursuz", „se aprindea pentru orişice Ghiţă, îl transformă pe Ghiță din omul harnic şi
la Moara cu noroc și devine cârciumar. Din
complex,“rotund” lucru de nimic". muncitor, devotat familiei sale, într-un om închis în
de , care se punct de vedere moral, Ghiță este la început Autocaracterizarea: „Ei! Ce să-mi fac? sine, măcinat de gândurile şi remuşcările sale.
transformă radical un om harnic, blând și cumsecade, soț Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac Faptul că a avut numeroase ocazii de a-l denunţa pe
Ioan pe parcursul iubitor, dar apoi, prin întovărășirea cu Lică, dacă e în  mine ceva mai tare decât Lică, însă lăcomia şi setea de bani l-au convins să
Slavici evenimentelor ajunge să înfăptuiască nelegiuri grave, care voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi nu o facă, denotă un caracter slab, foarte mult
care au loc. vor culmina cu uciderea soției, de unde reiese vinovat că are  cocoaşe în spinare".  modificat de cel din începutul nuvelei. Ghiţă ajunge
dezumanizarea sa. Statutul psihologic reiese Caracterizarea făcută de Lică: „Tu eşti pe ultima treaptă a degradării morale în momentul
om, Ghiţă, om cu multă ură în în care, orbit de  furie şi dispus să facă orice pentru
din conflictul interior, din lupta care se dă
sufletul tău; dacă te-aş avea tovarăş pe a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia drept momeală
între fondul cinstit al lui Ghiță și ispita tine, aş rade şi de dracul  şi de mumă în braţele Sămădăului.Speră până în  ultimul
îmbogățirii pe căi necinstite. sa." Ana spune despre el că este: „O moment că se va produce o minune şi că Ana va
muiere îmbrăcată în haine bărbătești”. rezista influenţei  malefice a sămădăului, dar nu e
așa.
 Ion este Statutul social al lui Ion este cel de țăran
Ion personajul sărac a cărui patimă pentru pământ izvorăște
principal, din convingerea că acesta îi susține
demnitatea și valoarea în comunitate.
de personaj eponim,
Din punct de vedere moral, Ion este tipul
complex și arivistului, care folosește femeia ca mijloc de
Liviu rotund. El domină
parvenire. Recurge la gesturi necinstite
Rebreanu întreaga lume care pentru a-și atinge scopul: o lasă însărcinată
gravitează în jurul pe Ana, făcând-o de râs în fața satului,
său şi care împingând-o în cele din urmă la
contribuie la spânzurătoare. Din perspectivă psihologică,
Ion se zbate între cele două glasuri: glasul
evidenţierea
pământului şi glasul iubirii. Deşi o iubeşte pe
trăsăturilor lui de Florica, fata frumoasă, dar săracă, dorinţa de
caracter.
posesie a pământului îl determină să o aleagă
pe Ana cea „urâţică”, dar bogată.
Social, Vitoria Lipan este o munteancă din
Baltagul Vitoria Lipan Măgura Tarcăului, soția unui oier - Nechifor
este personajul Lipan - cu care are doi copii, Gheorghiță și
principal, un
de Minodora, și cu care a întemeiat o
personaj complex
și rotund. Ea gospodărie frumoasă, fiind oameni de frunte
Mihail întruchipează în satul lor. Dacă ne referim la moralitatea
Sadoveanu calitățile omului ei, putem spune că Vitoria este o munteancă
simplu de la țară. onestă, cinstită, care nu se lasă până nu
descoperă adevărul. Din punct de vedere
psihologic,Vitoria trăiește un zbucium
interior devastator, căci nu mai știa nimic de
Nechifor. Găsește tăria de a se rupe din
gânduri și din singurătatea ei pentru a pleca
în căutarea lui Nechifor.
Ion este caracterizat în mod direct de
către narator :„iute şi harnic ca mă-sa”.
„Pământul îi era drag ca ochii din cap”.
Celelalte personaje ale romanului îi
evidenţiază caracterul. Pentru Vasile
Baciu, Ion este „hoţul”, „sărăntocul” şi
„tâlharul”, în timp ce pentru Ana este
„Ionică, norocul meu”; preotul Belciug
îl numeşte „stricat şi-un bătăuş, ş-un om
de nimic”, dar după ce Ion lasă
pământurile bisericii este numit
„mândru creştin”.
Autocaracterizarea evidenţiază
frământările sufleteşti, prin monologul
interior:„Mă moleşesc ca o babă
năroadă. Parcă n-aș mai fi în stare să
mă scutur de calicie. Las’ că-i bună
Anuța! Aș fi o nătăfleață să dau cu
piciorul norocului pentru niște vorbe”.
Prin caracterizare directă, naratorul îi
schițează portretul fizic: „Nu mai era
tânără, dar avea o frumusețe
neobișnuită în privire”. Din
autocaracterizare reiese că este o femeie
hotărâtă și puternică: „N-am să mai am
odihnă cum n-are pârâul Tarcăului pân’
ce l-oi găsi pe Nichifor Lipan”.
Gheorghiță, fiul ei, spune despre ea:
„Mama asta trebuie să fie fermecătoare,
cunoaște gândul omului”.
Ion apare în toată complexitatea sa prin procedeele
caracterizării indirecte,
Faptele săvârşite de ţăranul obsedat de ideea
stăpânirii a cât mai mult pământ îl arată pe acesta ca
fiind ticălos (o batjocoreşte pe Ana şi o lasă de râsul
satului), cinic (atunci când află că tânăra este bătută
crunt de tatăl ei pentru păcatul comis, rosteşte cu un
„rânjet” răutăcios: „Lasă că bine-i face! Lasă s-o
bată zdravăn, că i se cade”), violent  (îşi bate
nevasta, ridică mâna să-şi lovească mama, îşi înjură
tatăl, se bate cu Simion Lungu pentru pământ, se
încaieră cu socrul său şi cu George),
nerecunoscător  (deşi învăţătorul îşi primejduieşte
poziţia socială pentru a-l ajuta, Ion îl dă în vileag şi
îl înfruntă, cu toate că se ştie vinovat). 
Comportamentul faţă de Ana îi subliniază viclenia,
căci o face pe aceasta să-l iubească dându-i de
înţeles că o place.
Vitoria este o femeie hotărâtă, curajoasă și lucidă.
Este credincioasă, acest fapt reieșind din episodul în
care, înainte de a pleca la drum, merge la
mănăstirea Bistrița și se roagă la icoana sfintei Ana,
ține post și se spovedește. Pe drum își ia o pușcă, iar
lui Gheorghiță îi dă un baltag sfințit. Are curajul de
a depăși hotarul satului în căutarea lui Nechifor,
motiv pentru care criticul Nicolae Manolescu o
numește „O femeie în țara bărbaților”. Datorită
inteligenței și a stăpânirii de sine, Vitoria reușește
să reconstituie drumul parcurs de Lipan, să afle
adevărul și să demaște ucigașii în fața autorităților.
G. Călinescu spune că „Vitoria e un Hamlet
feminin”. Vitoria transmite copiilor respectul
tradițiilor și este refractară la noutățile civilizației.
Ea contribuie la maturizarea lui Gheorghiță.Vitoria
respectă obiceiurile de cumetrie și de nuntă și
veghează la îndeplinirea rânduielilor înmormântării.