Caracterizarea lui

Ion
 Statutul social
• flăcăul sărac din satul Pripas;
• totuși, este respectat de flăcăii din sat și temut de țigani, care cântă la comanda lui și îl însoțesc la
cârciumă după horă, deși George Bulbuc este cel care îi plătește;
• drama lui Ion este de a nu putea semnifica nimic în ordinea socială și umană a lumii, din cauza
lipsei averii;
• calitățile personale nu sunt luate în seamă, așa că decide să renunțe la iubirea pentru Florica și să
aleagă pământurile Anei;
• Ion nu își acceptă condiția socială, nu acceptă ideea de a fi sărac și nu pare dispus să urmeze
destinul tatălui său;
• ambițiile sale se dovedesc a fi irealizabile, iar destinul său va fi tragic.
•
 Statutul psihologic
• slăbiciunea caracterială (comportamentul său e dictat de obsesia de a avea pământ);
• comportamentul său amintește de peresonajele din tragedia greacă, unde lupta are loc între pasiune
și rațiune, pe când în „Ion” aceasta se dă între glasul pământului și glasul iubirii;
• Tânjește să dea ascultarea ambelor glasuri, depune eforturi disperate, însă personajul nu reușește să
le unească într-un singur TOT;
• zbuciumul de a nu putea împăca cele două imperative ale sufletului său se transformă în obsesie,
ducând la dezumanizarea personajului.
 Statutul moral
• vinovat de încălcarea legilor nescrise conform cărora destinul nu poate fi schimbat, individul nu își
poate depăși condiția;
• imoral prin întregul său comportament: o batjocorește pe Ana, împingând-o, în cele din urmă, la
spânzurătoare;
• cu toate acestea, personajul poate să fie absolvit parțial de vină morală, din moment ce Titu e cel
care, fără să vrea, dă glas ideii care îl frământa de mult pe Ion, fără ca acesta să îndrăznească să
o pună în practică.
 Trăsătura principală – 2 episoade
• Viclenia pare a fi trăsătura dominantă de caracter a personajului, evidențiată, mai ales, în
aplicarea planului de seducție a fetei „bocotanului” Vasile Baciu. Îi găsește fetei punctele slabe -
dorința ei de protecție, tandrețe și iubire - profită de naivitatea ei, lăsând-o însărcinată și
determinându-l astfel pe Vasile Baciu să i-o dea de nevastă.

• Episoade:
1. Scena horei
2. Scena nunții
•
 Modalități de caracterizare
Caracterizare directă
• De către narator, alte personaje, autocaracterizare;
• Personajul Ion este construit prin tehnica modernă a pluriperspectivismului, astfel
încât personalitatea sa se reflectă în mod diferit în conștiința celorlalte personaje ale
textului. Vasile Baciu îl numește “fleandură, hoț și tâlhar”, preotul Belciug îl consideră
“un bătăuș și un om de nimic”, dar, când pământurile sale rămân în posesia bisericii, îl
numește “un bun creștin”. Doamna Herdelea îl consideră “un flăcău cumsecade și
harnic”, dar, când acesta se face răspunzător de tensiunile dintre intelectuali, nu ezită
să-l numească “fară pereche în blăstămății”. Titu îl admiră pentru ambiția sa, dar îi și
dezaprobă cinismul.
•
 Modalități de caracterizare
Caracterizare indirectă
• Relația cu celelalte personaje, în special cu Ana, devine un adevărat mijloc indirect de
caracterizare. Comportamentul protagonistului față de cea pe care o va lua de nevastă
se modifică: este binevoitor la început ca, mai apoi, să treacă la gesturi de brutalitate
și, în final, să o trateze cu indiferență. Mai mult, Ion o face responsabilă pentru
nefericirea lui, compătimind-o cu superioritate : “tare e slăbuță și urâtă, sărmana. Iată
pentru cine rabd eu ocări și sudălmi.”
•
 Aprecieri critice
• Eugen Lovinescu: Ion este expresia instinctului de stăpânire a
pământului, în slujba căruia pune o inteligenţă ascuţită, o cazuistică
strânsă, o viclenie procedurală şi, cu deosebire, o voinţă imensă.
• George Călinescu: Lăcomia lui de zestre e centrul lumii şi el cere cu
inocenţă sfaturi dovedind o ingratitudine calmă... Nu din inteligenţă a
ieşit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuală, caracteristică oricărei
fiinţe reduse.