Grecii şi romanii erau popoare politeiste, care venerau o mulţime de zei, ce reprezentau fie forţe ale

naturii, fie strămoşi eroi. Cei mai importanţi erau zeii care locuiau în Olimp, munte din nord-estul
Greciei. Homer, cel mai vechi poet grec, descrie în scrierile sale, Iliada şi Odiseea, lumea zeilor
olimpieni.

Scopul tuturor acţiunilor umane din societatea noastră este omul însuşi. Această concepţie a
culminat cu afirmarea cea mai hotărâtă în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10
decembrie 1948.

Mai înainte, romanii îşi imaginau zeii ca pe nişte forţe abstracte prin natură şi, totodată, concrete
prin acţiune.

La Roma, cei mai importanţi zei aparţineau triadei capitoline. În epoca arhaică, cei trei mari zei
veneraţi pe colina Capitoliului erau Iuppiter (zeul cerului şi al forţelor pe care acesta le declanşează),
Marte (protectorul soldaţilor şi al agriculturii), Quirinus (zeul care îi patrona pe romani în calitatea
lor de cetăţeni purtători de arme). Într-o epocă mai târzie, sub influenţă etruscă, triada capitolină era
alcătuită din Iuppiter, Iuno şi Minerva.

Şi grecii, şi romanii făceau o distincţie între mitologie şi religie. Mitologia era o serie de poveşti care
explicau lumea, în general, şi lumea zeilor, în special, povești incluse în opere cu valoare literară
inegală. Religia se desfăşura în cadre stabilite în mod tradiţional, care presupuneau relaţia directă cu
zeii prin intermediul ritualului. Omul antic avea o relaţie contractuală (do ut des) cu divinitatea,
căreia îi adresa rugăciuni sau îi închina ofrande, aşteptând ca, în schimb, să primească lucrurile pe
care le cerea.

Mitologia greco-romană a influenţat foarte mult literatura europeană, care a folosit-o ca sursă
pentru nenumărate producţii ulterioare. Putem cita câteva lucrări care se bucură de aprecierea
unanimă a criticii: Patul lui Procust, de Camil Petrescu, Coriolanus, de William Shakespeare,
Andromaca şi Fedra, de Jean Racine, Medeea, de Pierre Corneille, Pigmalion, de George Bernard
Shaw etc.