Zeii principali

ai Romei

Mînzălică Cosmin
 Zeul Jupiter
În mitologia romană, Jupiter sau Iupiter deținea același rol precum cel al
lui Zeus în panteonul grecesc. El era numit Jupiter Optimus
Maximus (Jupiter Cel mai Înalt, Cel mai Mare), fiind zeitatea supremă
a statului roman, având în grijă legile și ordinea socială. Jupiter este o
derivare a lui Jove și pater (latină: tată).
Numele zeului a fost adoptat drept numele planetei Jupiter și a fost
punctul de plecare pentru numele zilei de joi a săptămânii (rădăcina
etimologică este mai vizibilă în limba franceză jeudi, de la Jovis Dies). În
mod ironic, studiile lingvistice îl identifică ca fiind derivat din același zeu
precum și zeul germanic Tiwaz, al cărui nume a fost dat zilei de marți. O
altă referință etimologică este Dyaus Pita, aparținând religiei vedice
Aspectele de suveranitate implicate în unele dintre titlurile lui Jupiter
sunt explicite în istoria legendară a începuturilor Romei (după cum se
transmite, de exemplu, în "Viețile" romane ale lui Plutarh și în primele
puține cărți ale lui Livius). Astfel războinicul Romulus invocă Jupiter
Stator pentru a opri și terifia inamicii Romei, în timp ce pașnicul
legislator Numa Pompilius avea o relație apropiată cu Dius Fidius, care
prezidează deasupra jurămintelor.
De asemenea, Jupiter se află în fruntea Triadei Arhaice a lui
Jupiter, Marte și Quirinus. Această grupare a fost văzută drept o
reprezentație religioasă a societății romane timpurii, în care:
Jupiter susține autoritatea rituală și augurală a Flamen Dialis (înaltul
preot al lui Jupiter) și șeful colegiilor preotești.
Marte, cu funcțiile sale războinice și agriculturale, susține puterea
regelui și a tinerilor nobili de a aduce prosperitate și victorie prin magie
compătimitoare în ritualuri precum Calul din octombrie și Lupercalia.
Quirinus, din co-viri "oameni alături", susține forța combinată
a populusului roman.
Mai târziu, în timpul perioadei imperiale,
împărații Claudius și Domițian au adoptat trăsături ale lui Jupiter în
portretele lor, pentru a sublinia suveranitatea lor asupra întregii lumi.
Cel mai mare templu din Roma era acela al lui Jupiter Optimus
Maximus pe Colina Capitolină. Aici a fost venerat alături
de Iuno și Minerva, formând Triada Capitolină. Temple ale lui Jupiter
Optimus Maximus sau ale Triadei Capitoline ca un întreg erau construite
de romani în centrul noilor orașe din coloniile lor.
Mînzălică Cosmin
Mînzălică Cosmin
 Zeița Junona
Iuno (sau Iunona) este echivalentul roman al zeiței grecești Hera.
Părinții zeiței sunt Saturn (zeu) și Ops, ea fiind sora mai mică și soția
lui Jupiter.
Este numită „Lucina”, datorită faptului că ajuta femeile la nașteri, fie
„Juga”, pentru că patrona căsătoriile.
Este de asemenea „patroana protectoare” a orașului Roma fiind
venerată pe Capitoliul din Roma.
Sărbătorile de 1 martie îi erau închinate și purtau numele
de Matronalia și aminteau de rolul salvator pentru cetate al femeilor
sabine răpite odinioară, care s-au aruncat în încăierare între părinții și
noii lor soți, împiedicându-i să se măcelărească reciproc.
Când cetățenii romani au fost surprinși de un atac dușman neașteptat,
gâștele au dat alarma, înștiințând pe Iunona care primește supranumele
de „Moneta” (în română: „cea care dă alarma”, „cea care alertează”, cea
care sfătuiește”), salvând astfel Roma.[1][2]De aceea era considerată zeița
care avertizează și sfătuiește, dar era considerată și ca protectoare a
femeilor și paznica finanțelor.
Pentru că în templul zeiței de pe Capitoliu se băteau monedel romane,
baterea de monede și monedele erau denumite „moneta”.
Denumirea lunii iunie provine de la această zeiță. Ziua de 14 februarie,
considerată „Sfântului Valentin” sau „Ziua Îndrăgostiților”, sărbătorită în
Europa Occidentală, este atribuită la fel, ca o reamintire a zeiței, fiind
cinstită cu un buchet de flori dăruite persoanei iubite]
Iunona este corespondentul feminin a masculinului Genius.
Cunoscută ca foarte geloasă, Iuno s-a răzbunat pe toate muritoarele sau
zeițele cu care soțul său a înșelat-o

Mînzălică Cosmin
Mînzălică Cosmin
 Zeița Minevra
Minerva - la romani, zeița înțelepciunii, a artelor și a
strategiei războinice. La origine ea a fost o veche divinitate
etruscă, identificată mai târziu cu Athena, din mitologia
greacă. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai
numeau Pallas. Minerva era fiica lui Iupiter și a lui Metis.
Jupiter a înghițit-o însă pe Metis înainte ca aceasta să
nască, așa încât Minerva a ieșit direct din capul lui Jupiter,
cu arme și armură cu tot. În momentul când a apărut pe
lume, a slobozit un răcnet războinic, care a cutremurat
cerul și pământul. Minerva era simbolul atributelor unite
ale părinților ei. Ea personifica forța moștenită de la
Iupiter, îmbinată cu înțelepciunea și prudența lui Metis.
Zeiță războinică, reprezentată cu coif, suliță și egida pe
care era zugrăvit capul Gorgonei, Minerva a jucat un rol
important în lupta împotriva giganților. Ea participă, de
asemenea, la războiul troian alături de greci, pe care-i
susține, neputând uita jignirea adusă de Paris. Este
cunoscută disputa dintre Minerva și Neptun cu prilejul
împărțirii diverselor regiuni ale Greciei. Cu această ocazie
consiliul zeilor a făgăduit să dea Attica aceluia din doi care-
i va dărui bunul cel mai de preț. Neptun i-a dăruit calul, iar
Minerva măslinul, care avea să asigure prosperitatea
locuitorilor. Ea a câștigat în felul acesta întrecerea și a
devenit patroana cetății Atena. Minerva era socotită
protectoarea artelor frumoase, a meșteșugurilor, a
literaturii și a agriculturii, a oricărei acțiuni care
presupunea ingeniozitate și spirit de inițiativă. Ea patrona
viața socială și cea statală, era sfătuitoarea grecilor
adunați în areopag și apărătoarea lor în războaie.
Mînzălică Cosmin
Mînzălică Cosmin
 Zeița Venus
Afrodita (denumita de romani Venus) reprezinta în mitologia greaca zeita
frumusetii.
Potrivit legendei, s-a nascut pe insula Cipru. “Stâncile lui Afrodita / Venus”
se gasesc pe tarmul sudic al insulei, pe locul unde – potrivit mitologiei
grecesti – a cazut in apa marii înspumate organul masculin de
reproducere al zeului Uranus, amputat de rude geloase. Aici s-ar fi nascut,
din valurile marii învolburate, zeita dragostei Afrodita / Venus. Legenda
constituie tema mai multor tablouri pictate de artisti renumiti.
Desi zeita a frumusetii, este casatorita cu zeul schiop, hidosul Hefaistos,
care era si fierarul zeilor. În privinta nasterii ei exista doua variante: prima
ar fi ca este fiica lui Zeus si a Dionei, cealalta spune ca s-a nascut din
spuma marii. Cu toate ca este casatorita cu Hefaistos (Hephaestus), a fost
iubita de Ares, zeul razboiului, de Dionysos, de Hermes si de Poseidon
dintre zei, iar dintre muritori de Anchises si de Adonis.
A avut mai multi copii: cu zeul Hermes pe Eros, cu Ares pe Anteros si pe
Harmonia, cu muritorul Anchises pe Aeneas (personajul principal din
epopeea virgiliana Eneida) etc.
În legatura cu farmecul si puterea Afroditei circulau numeroase legende:
un episod cunoscut este acela al infidelitatii ei fata de Hephaestus care,
descoperind legatura ei cu Ares, a chemat toti zeii Olympului drept
martori, surprinzându-i împreuna pe cei doi. Un alt episod, celebru de
data aceasta, este judecata lui Paris: Zeus a poruncit ca marul de aur
aruncat de Eris, zeita vrajbei, si revendicat în egala masura de Hera, Atena
si Afrodita, sa fie acordat de un muritor, Paris, aceleia pe care o va socoti
el mai frumoasa. Cele trei zeite s-au înfatisat înaintea lui Paris pe muntele
Ida si au început sa-si laude farmecele, promitându-i fiecare câte un dar.
Cucerit de frumusetea Afroditei si de darul fagaduit de ea – acela de a o
lua de sotie pe cea mai frumoasa muritoare, pe Elena din Troia – Paris i-a
dat ei marul.
Alegerea Afroditei si rapirea Elenei au constituit originea razboiului troian.
În cursul acestui razboi, în care rivalele ei, Hera si Atena, au sprijinit tabara
adversa, Afrodita i-a ajutat în mod constant pe troieni, în special pe Paris
si pe Aeneas. Ea a fost ranita în lupta de catre grecul Diomede. Daca nu a
putut împiedica moartea lui Paris si distrugerea Troiei, în schimb, salvarea
lui Aeneas se datoreaza Afroditei, care l-a ajutat sa ajunga pe tarmurile
Italiei. Tot datorita acestui fapt, zeita era socotita, sub numele de Venus,
drept divinitate protectoare a Romei. Afrodita avea sanctuare celebre la
Paphos, Cnidus, Delos, Sicyon etc. Cultul ei era celebrat în întreaga lume
helenica, cu precadere în insulele Cipru si Cythera.
Mînzălică Cosmin
Mînzălică Cosmin
 Zeul Neptun
Neptun (în latină Neptūnus) a fost zeul apelor și mărilor în religia romană. El este
omologul zeului grec Poseidon. Potrivit tradiției de influență grecească, Neptun era
fratele lui Jupiter și Pluto; frații stăpâneau Cerul, lumea pământească și lumea
subterană. Salacia a fost soția lui.
Reprezentările lui Neptun în mozaicurile romane, mai ales cele din Africa de Nord, sunt
influențate de convențiile elenistice. Neptun a fost probabil asociat inițial cu izvoarele
de apă dulce. La fel ca și Poseidon, Neptun a fost venerat de romani ca un zeu al cailor,
sub numele de Neptunus Equester, fiind considerat un patron al curselor hipice.
Teologia lui Neptun poate fi reconstruită numai până la un anumit grad, deoarece el a
fost identificat, de foarte devreme, cu zeul grec Poseidon: prezența lui în ceremonia
lectisternium în anul 399 î.Hr. atestă acest fapt. O astfel de identificare poate fi
fundamentată pe relația strictă dintre teologiile latină și greacă ale celor două zeități.S-
a susținut că popoarele indo-europene, care nu aveau cunoștințe directe referitoare la
mare deoarece proveneau din zone îndepărtate de mare, au reluat teologia unei
zeități htonice sau a unei zeități care patrona apele dulci ca zeu al mării.Această
caracteristică a fost păstrată deosebit de bine în cazul lui Neptun, care a fost cu
siguranță un zeu al izvoarelor, lacurilor și râurilor, înainte de a deveni și zeul mării, așa
cum rezultă din descoperirile a numeroase inscripțiilor în apropierea unor astfel de
locuri geografice. Gramaticianul Servius a precizat, de asemenea, în mod explicit că
Neptun este responsabil cu toate râurile, izvoarele și apele. El este, de asemenea, eul
cailor deoarece a lucrat alături de Minerva la fabricarea carului roman.
Poseidon a trecut, pe de altă parte, prin procesul transformării într-un zeu principal al
mării încă mai demult, fiind prezentat astfel în Iliada.
În vremurile mai vechi zeului Portunus sau Fortunus i se mulțumea pentru victoriile
navale, dar Neptun l-a înlocuit în această calitate cel puțin din secolul I î.Hr. când Sextus
Pompeius s-a autodenumit „fiul lui Neptun”. Pentru un timp el a fost venerat în pereche
cu Salacia, zeița apei sărate. În Roma Neptun a avut doar un singur templu. El se afla
lângă Circus Flaminius, pista de curse hipice situată în partea sudică a Campus Martius.
Templul exista deja în anul 206 î.Hr. și este reprezentat pe o monedă emisă de Gn.
Domitius Ahenobarbus în jurul anului 40 î.Hr. fără îndoială pentru acest personaj istoric
s-a ocupat cu restaurarea lui. În templu se afla o celebră sculptură a unui grup marin
realizată de Scopas Minore.[Basilica Neptuni a fost construită ulterior de
generalul Agrippa pe locul unde fusese Campus Martius în memoria victoriei navale de
la Actium. Această clădire a înlocuit vechiul templu, care înlocuise, la rândul său un
altar mai vechiNeptun este una dintre cei doar patru zei romani cărora era necesar să li
se sacrifice tauri, ceilalți trei fiind Apollo, Marte și Jupiter, deși lui Vulcan i s-a permis, de
asemenea, să i se ofere un taur roșu și un vițel roșu. Jertfa greșită necesita un piaculum.
Tipul jertfei implica o legătură mai strictă între divinitate și lumea pământească.
Mînzălică Cosmin
Mînzălică Cosmin
 Zeița Diana
Diana era adeseori asociată
cu animalele sălbatice, pădurile, fiind zeița vânătorii,
și cu Luna. Era faimoasă pentru puterea, grația
atletică și frumusețea sa.
Era fiica lui Jupiter și a Latonei. S-a născut în
insula Delos și era soră geamănă cu Apollo. La
început a avut aceleași caracteristici cu fratele ei: era
o divinitate răzbunătoare, care semăna molimi și
moarte printre muritori. Diana își secondează fratele
în numeroase acțiuni: îl însoțește în exil atunci când
Apollo ispășește omorârea Pythonului, este alături
de el în războiul troian, participă împreună cu el la
uciderea copiilor Niobei etc. Când Apollo ajunge să
fie identificat cu Helios (Soarele), Diana este
identificată cu Selene (Luna).
Mai târziu, Diana capătă calități de zeitate
binefăcătoare: ea era, de pildă, considerată
protectoare a câmpurilor, a animalelor și a
vindecărilor miraculoase. În calitatea sa de zeiță a
vânătorii, era înfățișată ca o fecioară sălbatică,
singuratică și care cutreiera pădurile însoțită de o
haită de câini, dăruiți de Pan, ucigând animalele cu
arcul și cu săgețile ei făurite de Vulcanus. Insensibilă
la dragoste, îi pedepsea pe toți cei care încercau să
se apropie de ea, iar dacă la rândul său încerca să se
apropie de vreun muritor, dragostea ei era rece și
stranie. Mînzălică Cosmin
Mînzălică Cosmin
 Zeul Bacchus
Bacchus sau Bacus, a fost un zeu roman de
importanță secundară, al vinului, viței-de-vie și al
beției, formă sărăcită a zeului grec Dionis. Mai era
numit:
Bimater - întrucât Semele l-a purtat în pântec,
iar Jupiter în coapsă;
Nyctelius (Nocturnul) -
deoarece orgiile sau nycteliile ținute în cinstea lui se
desfășurau noaptea.
Imaginea lui culturală era însoțită de preotesele
bacante (Bacchantes) la sărbătorile Bacchanalia,
desfășurate toamna, la culesul viilor. Bacantele -
îmbrăcate în piei de cerb, purtând torțe aprinse și
agitând un thyrs - în timpul orgiilor scoteau
strigătul evoe!, fiind poreclite evantes (cele care
răcnesc). Bacanaliile au fost interzise de Senat în 186
î.Hr.
În varianta greacă, Bakhos, născut în Teba, a fost
crescut de nimfe pe muntele Nysa (India). La
maturitate, a cutreierat lumea până a poposit în
Paphlagonia, unde și-a celebrat întâia oară misterele.
Mînzălică Cosmin
Mînzălică Cosmin
 Zeul Apollo
Apollo sau Apolo este, în mitologia greacă și în mitologia romană, zeul zilei, al luminii și al
artelor, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul corului muzelor, personificare a
Soarelui. Era numit și Phoebus-Apollo.
Era fiul lui Zeus și al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui Leto un loc unde să
poată naște, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos. Acolo, după nouă
zile și nouă nopți de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo și pe Artemis.
Crescând miraculos de repede, la numai câteva zile după naștere, Apollo, al cărui arc și ale
cărui săgeți deveniseră temute, a plecat la Delphi, unde a ucis șarpele Python, odinioară
pus de Hera să o urmărească pe Leto și care ulterior devenise spaima întregului ținut.
După aceea, Apollo a înființat acolo propriul său oracol, instaurând totodată și Jocurile
Pitice. (Tot de la acest fapt provenea și denumirea purtată de zeu, aceea de Pythius).
Un alt episod care i se atribuie era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo, Asclepios, inițiat
de centaurul Chiron în tainele medicinei, nu s-a mai mulțumit să vindece, ci a început să-i
învie pe cei morți. Acest fapt a atras asupra sa mânia lui Zeus, care l-a omorât cu trăsnetul
său.
Îndurerat de pierderea lui și neputând să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit pentru
moartea fiului său pe ciclopi, ucigându-i la rândul său, cu săgețile lui. Singura vină a
acestora era faptul că făuriseră trăsnetul lui Zeus. Drept pedeapsă pentru actul său
necugetat, Apollo a fost osândit de Zeus să slujească timp de un an, ca sclav, pe un
muritor. El și-a ispășit pedeapsa păzind turmele lui Admetus.
Apollo a iubit numeroase nimfe și muritoare, printre care
pe Daphne, Cirene, Marpessa, Cassandra și uneori chiar tineri ca Hyacinthus și Cyparisus.
Zeul era înfățișat ca un tânăr frumos și înalt, cu o statură zveltă și impunătoare. Era
reprezentat, uneori, cantand la lira. Atributele lui erau multiple: inițial, Apollo era
considerat ca o divinitate temută, răzbunătoare, care, justificat sau nu, răspândea molimi
sau pedepsea cu săgeți aducătoare de moarte pe oricine îi stătea împotrivă.
Era socotit totodată zeu vindecător, priceput în arta lecuirii, și tatăl lui Asclepios. Avea
darul profeției, de care erau legate numeroasele lui oracole. Dintre acestea, cel mai vestit
era cel de la Delphi. Se spunea că, îndrăgostit fiind de Cassandra, fiica regelui Priam,
Apollo ar fi inițiat-o și pe ea în această taină. Mai târziu, el a devenit zeul muzicii, al
poeziei și al artelor frumoase. Era înfățișat, în această calitate, înconjurat de muze, pe
muntele Parnassus.
Apollo era zeul invocat în călătorii de cei care navigau pe mare, care proteja orașele și
noile construcții. Se spunea că împreună cu Alcathous ar fi ajutat la reconstruirea
cetății Megara, care fusese distrusă. În sfârșit, Apollo era considerat ca zeu al luminii (de
aici și epitetul de Phoebus) și era identificat adesea cu însuși Soarele. Era serbat în
numeroase centre ale lumii grecești: la Delphi, Delos, Claros, Patara etc.
Având, așa cum s-a arătat, un rol preponderent în mitologia greacă, Apollo a fost
împrumutat de timpuriu și de alte neamuri. Era, de pildă, onorat de vechii etrusci și mai
târziu a fost adoptat și de romani. În cinstea lui s-au instituit la Roma Ludi Apollonares, și
tot acolo, pe vremea împăratului Augustus, i se aduceau onoruri deosebite.
Mînzălică Cosmin
Mînzălică Cosmin
 Zeul Mercur
Mercurius (sau Mercur) este un zeu în
mitologia romană. Corespondentul său din
mitologia greacă este Hermes (ambii
mesageri/soli ai zeilor).
Primul său templu la Roma (pe
colina Aventin) a fost clădit în anul 495 î.C.
La fel ca și Hermes, Mercur era și zeul
comerțului/negustorilor.
În Imperiul Roman Mercur era în
provinciile celților și germanilor un zeu
adorat, probabil prin identificarea lui cu un
zeu autohton cu un nume asemănător,
dovadă fiind diferitele nume acordate
zeului.
După numele Mercur a fost denumită ziua
a treia a săptămânii Mercurii (miercuri).
Carateristicile zeului: toiag, coif și
încălțăminte cu aripi.
Mînzălică Cosmin
Mînzălică Cosmin
 Zeul Vulcan
Vulcan a fost o veche divinitate romană, identificată de
timpuriu cu Hefaistos din mitologia greacă.
Vulcan, fiul lui Jupiter și al Iunonei, era considerat zeul
focului. Vulcan era șchiop iar infirmitatea sa se datora
fie faptului că fusese aruncat de Jupiter din înaltul
cerului, fiindcă în cursul unei dispute dintre părintele
zeilor si Iuno, el luase apărarea mamei sale, fie faptului
că se născuse infirm și, rușinată, Iuno îl aruncase în
mare, de unde a fost luat și crescut de Tethys. Timp de
nouă ani Vulcan a trăit într-o grotă din fundul mării,
după care a fost readus în Olimp. Reședința sa de
predilecție a rămas însă vulcanul Etna din Sicilia. Acolo,
în atelierele fierăriei lui divine, ucenicii săi - ciclopii -
prelucrau fierul și celelalte metale. Din mâinile dibace
ale zeului făurar au ieșit tot felul de obiecte și
fenomene minunate: un tron de aur dăruit Iunonei,
armele lui Ahile, lucrate la rugămintea lui Tethys,
trăsnetele lui Jupiter, faimosul colier al Harmoniei etc.
Vulcan a fost cel care a ajutat la nașterea Minervei,
înlesnind ca zeița să iasă din capul divinului ei tată. Zeul
Vulcan a fost cel care a modelat, din țărână,
trupul Pandorei. Vulcan a fost cel care l-a țintuit și
pe Prometeu de muntele Caucasus. Deși înzestrat cu un
fizic urât, Vulcan era considerat soțul unei grații, dar de
cele mai multe ori era considerat soțul lui Venus. Lui
Vulcan îi sunt atribuiți mulți copii. Mînzălică Cosmin
Mînzălică Cosmin
 Zeița Cerces
Ceres este zeița romană a recoltei și grâului.
Ceres provine din sincretismul dintre o
veche divinitate italică agrară și zeița
greacă Demeter. În epoca imperială
patronează simbolic pâinea albă. După
izvoarele latine, sabinii
numeau ceres pâinea și grânele. Romanii o
serbau în festivalurile Ludi
Cereris sau Cerealia, între 12-19 aprilie,
venerând-o drept creatoarea recoltelor; în
acest sens, era invocată de Frații Arvali,
fiind cea care-i învață pe oameni detaliile
tehnice ale agriculturii: semănatul, secerișul
etc. Astfel devine zeița întregii lumi
vegetale, dar și divinitatea htonică a
morților. La ceremoniile consacrate zeiței,
femeile nu puteau asista decât dacă
erau curate. Mai târziu, Ceres face parte
dintr-o triadă a plebei, împreună cu Liber
Pater și Libera. Mînzălică Cosmin
Mînzălică Cosmin