Acești munți reprezintă martorul rezidual cel mai evident al orogenezei hercinice de la sfârșitul

Paleozoicului cu aspect de inselberg (munte insulă). Ei ocupă colțul de nord-vest, ridicându-se deasupra
Ostrovului Brăilei cu peste 300-400 m și se prelungesc sub forma unei culmi înguste deluroase (numită
Pintenul Bugeacului) până în apropiere de Galați. Spre sud-est sunt separați de Podișul Babadagului prin
Pasul Iaila sau Carapelit. La vest sunt flancați de Ostrovul Brăilei, spre care cad în trepte, iar la sud-est ei
depășesc valea largă a Taiței și ajung până în valea Lozoveică corespunde și cu linia de încălecare
tectonică (falia inversă) Luncavița-Consul, care-i separă de Dealurile Niculițel. Un alt punct de separație
între aceste unități este Pasul Teilor, care se află între bazinele Taiței și Luncaviței.

Având în ansamblu forma unui triunghi ascuțit, Munții Măcinului au cea mai mare lățime între
localitatea Turcoaia și valea Lozovei, unde ating 24 km. Ei se desfășoară pe direcția NV-SE sub forma
unor culmi paralele, din ce în ce mai numeroase și mai fragmentate în parte de S-SV, având o culme
principală, începând în pântenul Bugeacului și până în Dealul Carpelit.

Munții Măcin și podișurile Babadag-Casimcea în cadrul reliefului României

Prelucrare 3D Vârful Țuțuiatu

Acest lanț muntos principal culminează ca înălțime în vârful Țuțuiatul (467 m). În prelungirea acestuia
spre nord vest se află vârful Pietrosul Mare (426 m) și culmea Pietrosu, după care înălțimile scad treptat,
ajungând la 100-170 m în apropiere de localitatea Văcăreni, iar în pintenul Bugeacului, la 95 m. Spre sud-
est de vârful Țuțuiatu, culmea principală a Munților Măcin se continuă printr-o serie de culmi deluroase,
cum sunt Dealul Costiag (428 m), Dealul Negoiu cu vârful Piatra Mare (380 m), Dealul lui David (354 m),
Dealul Crapcea (344 m), Dealul Carapcea și Dealul Carpelit (350 m).

Formațiunile, geologice predominante aici sunt granitele gnaisice, șisturile, grauwackele și

conglomeratele (formatiunea de Carpelit), granitele și dioritele din partea cea mai înaltă (în care se află
vârful Țuțuiatu), cuarțitele, filitele etc.

Urmează spre vest prima culme secundară numită Culmea Cheii, cu vârful Pricopan (370 m) și masivul
Maegina (285 m), ce se îndreaptă convergent prin Dealul Carapacea tot spre Dealul Carpelit.

Culmea Pricopanului sau Cheii (cu numeroase vârfuri ascuțite) și masivul Megina închid depresiunea
longitudinală Greci, drenată de două văi, largi, - Dumbravei și Plopilor, ce se prelungește spre nord-est,
cu partea superioară a depresiunii Cernei. Această culme secundară este constituită din granite gnaisice,
micașisturi, cuarțite și amfibolite, intens dezagregate. Spre nord-vest, culmea Pricopanului se
prelungește prin Dealul Sărărica, dar cu înălțimi mai mici.

Tot spre vest, urmează a doua culme secundară, paralelă cu cele precedente, formată din mai multe
masive mamelonare, cu caracter insular, înecate în loess și așezate în culise, în care se deosebesc
dealurile Orliga (117 m), Carcaliu (95 m), Piatra Rîioasă (112 m), Priopcea (409 m) și Mircea Vodă
(206 m). Acestea sunt constituite din cuarțite, care predomină în masivul Priopcea, din micașituri, filite
etc. și dezvoltate în plină zonă stepică, joasă.

Ultimele înălțimi, care se prezintă sub formă de masive cu totul izolate, sunt Iacobdeal, cu vârful Victoria
(341 m) și Piatra Roșie (ambele constituite din granite), apoi Dealurile Bujoarele (38 0m), în care apar
gresii, șisturi și calcare de vârstă devoniană.

Pe latura estică a Munților Măcin, până la valea Lozovei, apar numai două culmi paralele, prima formată
din Dealul Coșlugea (336 m) și a doua din dealurile Pîrlita și Boclugea (393 m), constituite, de asemenea,
din cuarțite, filite, granite de vârstă proterozoică. În nord-estul Munților Măcin se află Depresiunea
Taiței superioare, cu caracter longitudinal (Nifon-Balabancea-Horia), care, prin Pasul Teilor, se
prelungește în depresinea Luncaviței.

În cuprinsul depresiunii Taiței superioare apar întinse glacișuri deluvio-proluviale, cu terenuri bune
pentru culturi și pășuni. În general, Munții Măcinului se prezintă din punct de vedere tectonic sub forma
unui mare anticlinoriu, din care eroziunea, foarte accentuată și îndelungată, a scos la suprafață granitele
din corpurile locolitice de adâncime. În timpul transgresiunii triasice ei formau o insulă. Liniile structurale
generale, în special sistemul de falii inverse cu direcții NV-SE ale Munților Măcin se relflectă în relieful
acestuia nu numai prin orientarea culminor muntos-deluroase, ci și prin orientarea culmilor munots-
deluroase, ci și prin direcția văilor principale, cum sunt Luncavița, Taița, Lozova etc. Acești munți, cu
înălțime redusă și aspect de dealuri (așa cum arată cele mai multe denumiri din cuprinsul lor), se impun
în peisajul geografic general prin numeroase vârfuri ascuțite și versanți abrupți, plini de grohotișuri (în
special sectoarele granitice).