Canalul Bega (în maghiară Béga-csatorna) este un canal navigabil din România și Serbia.

Are o lungime
de 114 km și se întinde între Timișoara și orașul sârbesc Titel. Din totalul lungimii, 44 km sunt pe
teritoriul României, iar restul de 70 km pe teritoriul Serbiei.

Istoric

Istoria Canalului Bega începe în anul 1728 când contele Claudius Mercy dispune săparea unui canal care
să contribuie la asanarea terenurilor inundabile din jurul Timișoarei. Atunci începe canalizarea râului
Bega (Begheului) în amonte de Timișoara, până la Făget. Patru ani mai târziu, în 1732, pe noul canal
circulă primul vas până la Pancevo. Între 1735 - 1754 se construiește o nouă variantă, mai la sud, între
Timișoara și Klekk. Vechiul canal este abandonat din cauza pragurilor de nisip care-l făceau impracticabil,
mai ales pe timp de vară, când nivelul apei era scăzut. Noul traseu este mult mai drept și favorabil
navigației, însă depinde mult de nivelul apei al cărei debit oscilează pe parcursul unui an.

Lucrările începute de Mercy sunt continuate și de inginerul Maximilian Fremaut. Acesta continuă
canalizarea intervenind cu diguri pentru regularizarea cursului Begheului. Ca urmare, Timișoara
beneficiază enorm de reducerea riscului de inundații dar mai ales de uscarea mlaștinilor din împrejurimi.
În 1744 este dat un ordin imperial prin care toate comunele riverane canalului Bega sunt obligate sa
întrețină malurile și digurile, și să ajute la regularizarea canalului.

În 1752 este menționat Portul Timișoara în cartierul Iosefin. Cantitatea de mărfuri transportata pe Bega
era de 20.000 tone. Un an mai târziu, au loc primele inundații catastrofale din istoria Banatului. Din acest
motiv, se construiește un nou canal, lung de 30 km, între Itebej și Jancov Most. În 1756 este întocmită
prima reglementare a navigației și comerțului pe Bega. În 1758 Fremaut începe construcția în amonte de
Timișoara a unui nod hidrotehnic la Coștei pe râul Timiș. Nodul permite transferul de debit între Timiș și
Bega în funcție de necesități. Astfel se rezolvă problema debitului pe canalul Bega, dar se și
îmbunătățește gospodărirea apelor într-o zonă cunoscută istoric pentru terenurile mlăștinoase și
inundațiile frecvente.

Canalul Bega văzut de pe Podul Modoș în amonte spre Timișoara

În 1775 se înființează Oficiul de Navigație din Timișoara. O nouă serie de inundații lovește Banatul în
1859. 500.000 de iugăre de teren arabil și zeci de sate sunt acoperite de ape. Viitura de pe Canalul Bega
a avut un debit de 455 mc, canalul fiind proiectat la un debit maxim de 85 mc. În 1869 se fac primele
curse de pasageri. Timișoara devine astfel primul oraș de pe teritoriul actual al României care utilizează
acest mijloc de transport în comun. Banatul este lovit din nou de inundații în 1886. După aceste
inundații, digurile de pe Timiș și Bega sunt înălțate cu un metru. Un an mai târziu, o nouă serie de
inundații se abate asupra Banatului. Digurile construite anterior sunt rupte. Între 1900 - 1916 se
construiește sistemul de ecluze de pe Canalul Bega. Ca urmare a acestui fapt, navigația crește
considerabil.
La 3 mai 1910 este pusă în funcțiune Centrala hidroelectrică din cartierul Fabric din Timișoara. Aceasta
utilizează energia apelor Canalului Bega pentru producerea de curent electric. Este una dintre cele mai
vechi hidrocentrale din România. În 1912 o serie de inundații lovesc din nou Banatul. Printre localitățile
afectate se numără Cebza, Macedonia și Petroman. Tot în acest an, în Portul Timișoara sunt încărcate
415.000 chintale marfă, dintre care 310.000 de chintale reprezintă grâu și făină, și descărcate circa
200.000 chintale de marfă. În 1917 pe canalul Bega sunt înregistrare 563 ambarcațiuni comerciale, care
navighează timp de 305 zile pe an. În anul 1937 se înființează Oficiul de port Otelec.

Între anii 1937 - 1938 volumul de mărfuri transportate ajunge la un maxim de 250.000 tone/an.

Miră hidrometrică în Portul Timișoara

Transportul de pasageri pe Bega cunoaște un vârf de circa 500.000 pasageri în anul 1944. În 1945 sunt
scoase din albia canalului podurile din Timișoara și Otelec, distruse de bombardamentele din timpul
celui de-al Doilea Război Mondial. Traficul suferă grav din cauza celui de-al doilea război mondial iar în
1958 transportul de mărfuri încetează. În 1967 sunt retrase și navele de pasageri. Totuși, în registrele
Căpităniei Portului Timișoara din anul 1986 sunt înmatriculate 20 de vase funcționale pe Canalul Bega.
Redeschiderea canalului revine în discuție imediat după 1990 însă autoritățile nu dispun de fondurile
necesare pentru dragarea canalului și redeschiderea navigației. În anul 2005, au loc inundații
catastrofale în întreg bazinul hidrografic Timiș - Bega. La sfârșitul anului 2008, încep lucrările de dragare
și ecologizare a Canalului Bega.

Ecluze

Sistemul de ecluze a fost construit între anii 1900 - 1916, pentru ca navigația să se poată desfășura în
bune condiții pe întreg parcursul anului. Pe Canalul Bega sunt un număr de 6 ecluze, 2 pe teritoriul
României și 4 în Serbia. Dintre acestea, două au fost scoase din uz, iar una este nefuncțională. În afară de
ecluza de la Klek, toate celelalte au o singură cameră. Lungimea maximă a ecluzelor este de 70 m,
lățimea de 10 m, iar pescajul diferă în funcție de ecluze. Cele din România au un pescaj de 1,5 m.