TIPURI DE POLITICI SOCIALE ÎN U.E.

1.1 Considerații generale privind politica socială europeană

Având o istorie de aproximativ un secol, dar aflându-se într-un proces permanent de

transformare și completare, politicile sociale încă mai au nevoie de edificari înainte de analiza
politicilor sociale europene.
T. Marshall caracteriza în 1975 politicile sociale ca fiind: „Utilizarea puterii politice
asupra sistemului economic pentru a obține anumite rezultate pe baza altor valori decât cele
determinate de forțele pieței libere.”1
În 1995, K. Banting a definit politica socială: „Un instrument eficace în arta guvernării
sau politica statului.”2
De asemenea, L. Tsoukalis definește politica socială astfel: „Politica socială este în
centrul diviziunii ideologice între stânga și dreapta politică.”
Politicile sociale privesc activitățile care se desfășoară cu ajutorul statului (programe,
proiecte, etc.), aceste activități influențând situația economică prosperă a familiei,
colectivității dintr-o societate.
Politicile sociale europene sunt politicile promovate atât de Uniunea Europeană cât și
de țările europene, fiind denumite în literatura de specialitate ca “state ale bunăstării sociale”.
În anul 1991, Pierson împarte bunăstarea în trei tipuri:
 Bunăstarea socială, care este caracterizată prin oferirea sau primirea în ansamblu a
bunăstării;
 Bunăstarea economică, caracterizează doar formele bunăstării care sunt asigurate cu
ajutorul mecanismelor economiei sau piețelor;
 Bunăstarea de stat, se referă la asigurarea bunăstării sociale cu ajutorul statului.
Statul bunăstării reprezintă un stat capitalist, mai ales occidental, de dupa Cel de-al
Doilea Război Mondial, care a folosit unirea eficienței sistemului economiei de piață cu
suportul social și umanismul poluticilor sociale redistributive, pentru a constitui acest stat
capitalist într-un mod specific de guvernare.
O grupare a statelor-bunăstării a fost făcută de G. Esping-Andersen, în funcție de
sistemele de securitate socială, având o importanță majoră gradul de acces al infrastructurii,
care protejeaza împotriva sărăciei si a deficiturilor de venit.
Deosebirile dintre politicile sociale practicate de țările dezvoltate au aprobat folosirea
noțiunii de regim al politicii sociale. G. Esping-Andersen împărțea în 1990 regimurile
politicilor sociale sau tipurile de state ale bunăstării în trei categorii:
 Liberal, folosit îndeosebi in SUA, care evidențiază participarea pe piața forței de
muncă, accentuează etica muncii și neimplicarea în inegalitățile sociale;
 Consevator, care are origini în Germania, este regimul care a inventat asigurările
sociale și acordă o importanță deosebită siguranței sociale și viziunea cooperatistă;
 Social-democrat, originar din Suedia, acordă importanță asigurărilor sociale și
parteneriatul social, dar promovează și o viziune egalitaristă cu scopul de a asigura
siguranța veniturilor dar și o multitudine de servicii sociale.
Acest concept de model social european este încurajat și datorită diferențelor foarte
mici dintre țările comunitare și cele dezvoltate din punctul de vedere al regimului politicilor
sociale și reglementărilor pieței forței de muncă.
Tipurile de beneficii de tip social pot fi împărțite în:
 În funcție de natura beneficiului:

1
Politici comune ale UE, Petre Prisecaru, Ed. Economică, 2004, p. 297
2
Politici comune ale UE, Petre Prisecaru, Ed. Economică, 2004, p.298

1
 1. Beneficii în natură, adică în bunuri sau servicii;
2. Beneficii în bani, care formează sistemul de securitate socială.
 În funcție de natura dreptului de a beneficia:
1. Beneficiile contributorii, sunt oferite doar dacă beneficiarul a contribuit la un
anumit fond; șomajul, pensiile, asigurările de sănătate sunt beneficii acordate doar
persoanelor care au contribuit anterior la aceste fonduri. Ele sunt numite asigurări
sociale, iar suma acestor contribuții și beneficii este stabilită prin calcularea
riscului de producere a acestor evenimente;
2. Beneficiile necontributorii, sunt acordate de la bugetul de stat în baza drepturilor
cetățeanului fără a plăti o contribuție anterioară. Beneficiile universale sunt
acordate tuturor cetățenilor ca de exemplu: alocațiile pentru copii, educația etc., iar
asistența socială este acordată persoanelor aflate în condiții de risc.
Fiind bazat pe principiul subsidiarității, sistemul de protecție socială are ca scop
satisfacerea nevoilor minime ale fiecărei persoane. Principiul subsidiarității cuprinde
complementaritatea măsurilor de protecție dintre piață, familie, stat, și de ceva timp, Uniunea
Europeană sau FMI, Banca Mondială etc. precum și legătura și complementaritatea între
instituțiile statului și între Uniunea Europeană și guvernul din fiecare stat membru UE.
Există două tipuri de subsidiaritate:
 Pe orizontală, constituind relația piață-familie-comunitate-stat, dar mai pot fi adăugate
și instituțiile transnaționale, acestea intervenind direct in cazul calamităților naturale,
atunci când statul nu mai poate face față, și indirect prin influențarea pieței,
organizațiilor statelor etc.
 Pe verticală, constituind instituțiile implicate la nivel comunitar, național, regional și
local, dar mai poate fi adăugat și un supranivel internațional, el ffind important doar în
cazul țărilor care aparțin Uniunii Europene.
Jaques Pelkmans apreciază că există trei componente majore ale politicii sociale care
au legătură cu domeniul economiei:
1. Reglementările privind piața forței de muncă;
2. Aspecte de ordin instituțional și de parteneriat social;
3. Transferurile sociale.
David Purdy împarte în 1996 sfera politicii sociale în două mari categorii:
- Piața forței de muncă, care cuprinde managementul macroeconomic sau politica
veniturilor, politici ale resurselor umane, relații industriale, condițiile de angajare,
combaterea discriminării economice și a excluderii sociale;
- Statul social, care cuprinde serviciile sociale, transferurile sociale și politica familiei.
O mare parte din aceste servicii aparțin statelor membre, însă armonizarea acestor
politici sociale este un țel pe termen lung, pe care metoda de coordonare emisă de Consiliul
European de la Lisabona îl poate susține pentru a obține rezultate.
Un număr mare de instituții europene au urmat exemplul Maastricht-ului si
Amsterdamului, și s-au implicat în stabilirea unor domenii ale pieței forței de muncă, dar și în
alte domenii care aparțin statului social.
Deoarece Uniunea Europeană si țările europene s-au preocupat întotdeauna de
aspectele politicii sociale, s-a creat un model social european. Anul 2000 a reprezentat unul
dintre cele mai importante perioade ale acestui model social european, când s-a trecut de la
abordarea bazată pe mișorarea consecințelor sociale negative ale schimbării structurale, la o
abordare care are ca scop modernizarea sistemului social european dar și investirea în
capitalul uman. Altfel spus, se trece de la o abordare cantitativă la o abordare calitativă.
Modelul social european cuprinde domenii cum ar fi: educație și formare profesională,
ocuparea forței de muncă, protecție socială și un nivel mai ridicat de viață, dialogul între
sindicate și administrarea unei întreprinderi, sănătate și siguranță la locull de muncă dar și

2
lupta împotriva rasismului și discriminării. A fost dezvoltat un model social unic,
reprezentând punctul forte al economiei europene, politicile sociale ale Uniunii Europene
având un rol foarte important în crearea acestul model. În ultimele decenii, acesta a raspuns
prompt schimbărilor economiei și societății europene, fiind ușor adaptabil și activ.
Deoarece statul a început să se implice din ce în ce mai mult în protecția socială a
persoanelor, dar și a creșterii cheltuielilor sociale ca procent din PIB, au apărut în statele
europene, în anii ’50, primele tratate și instituții transnaționale europene, acestea influențând
foarte mult în viitor politicile sociale europene.

1.2. Istoricul politicii sociale europene

Au existat evenimente marcante pentru istoria integrarii europene din cea de-a doua
jumătate a secolului XX. Acestea sunt:
1. Cu ajutorul Declarației Schumann din anul 1950 a fost creată Comunitatea Europeană
a Cărbunelui și Oțelului, ea promovând crearea pieței comune. Însă au apărut temeri
că s-ar putea ajunge la „dumping” social, dacă ar apărea o distorsiune a competitției.
Motivele care ar fi putut conduce la dumping social sunt:
 Diferențele din punct de vedere al plății salariului dintre femei și bărbați, practicate în
unele țări, în special în Italia;
 Un nivel săzut al contribuțiilor la sistemul de siguranță socială.
Din aceste motive, rezultă faptul că singura modalitate prin care se poate forma o piață
comună, este înlăturarea diferențelor de plata dintre femei și bărbați, precum și armonizarea
securității sociale.
2. În anul 1957, a fost creat Tratatul de la Roma, unde dezvoltarea socială era văzută ca
un efect firesc al dezvoltării economice. Principalul obiectiv al ecnomiei era de a
îmbunătăți condițiile de viață și muncă ale muncitorilor.
În tratat erau prevăzute trei obligații pentru țările membre:
 Coordonarea sistemelor de siguranță socială;
 Remunerarea în mod egal a femeilor și bărbaților;
 Libera circulație a muncitorilor.
Tratatul de la Roma se referea numai la firme si la muncitorii acestora, și nu la
drepturile cetățenilor. Unul dintre principalele obiective ale Tratatului era acela de a
îmbunătăți siguranța socială a lucrătorilor.
De aici rezultă că primul pilon al politicii sociale și de ocupare este pilonul
“drepturilor legiferate”, care se baza pe metoda comunitării standard, folosită în special în anii
’60 în domeniul ocupării. Politicile din acest pilon au fost emise în unanimitate și după Actul
Unic European din anul 1986, prin majoritatea Consiliului.
3. Regulamentul numarul 3, a fost adoptat în ianuarie 1958, din care a rezultat și
Regulamentul numărul 49, din anul 1971, a prevăzut înființarea Fondului Social European.
4. Pilonul al doilea, numit Pilonul legiferării prin acord colectiv, are ca origini
dialogurile sociale dintre confederațiile europene ale patronatelor și sindicatelor, din anii ’80.
5. Apărut în anul 1986, Actul Unic European avea ca principale directive siguranța și
sănătatea la locul de muncă:
 Oferea comunității posibilitatea de a adopta norme care sa conțină cerințe
minime privind securitatea și sănătatea la locul de muncă;
 Actul Unic European a constituit începutul folosirii dialogului social, dar a și
introdus conceptul de coeziune economică și socială, atunci când a apărut
Fondul pentru Coeziune Economică și Socială, dar și Fondul pentru
Agricultură, dar și Fondul pentru dezvoltare Regională.

3
 6. Un moment foarte important al construcției sociale europene l-a constituit anul 1989,
când în luna decembrie a fost adoptat primul document programatic al politicii sociale, Carta
Europeană privind Drepturile Fundamentale ale Lucrătorilor, fiind de asemenea document
care prevedea drepturile lucrătorilor, având ca obiectiv realizarea progresului social.
7. Tratatul de la Maastricht din anul 1992 avea ca prevederi:
 În articolul 2:
- ,,Atingerea unui nivel înalt al protecției sociale și ocupării forței de muncă”;
- „Realizarea coeziunii economice și sociale și a solidarității dintre statele
membre”.3
 Semnarea „Protocolului Social”, care mai este numit și „Acordul de politică
socială”, a fost adoptat inițial în anul 1991, fiind anexat ulterior Tratatului de la
Maastricht, a fost cel care a instituționalizat în mod oficial al doilea pilon al
politicii sociale și de ocupare.
8. În 1993 a fost lansată Cartea Verde sau Green Paper, reprezintă începerea discuțiilor
cu privire la viitorul politicilor sociale la nivel comunitar.
9. Ca urmare a Cărții Verzi apare în anul 1994 Cartea Albă sau White Paper, ea stabilind
până în anul 2000 prioritățile politicii sociale.
10. Fiind încheiat în 1997 dar intrat în funcțiune în mai 1999, Tratatul de la Amsterdam a
reprezentat un moment foarte important pentru viitorul politicii sociale și de ocupare
europeană. La Amsterdam, politica de ocupare a forței de muncă a fost numită pentru prima
dată un domeniu comun de acțiune la nivel european.
Unele dintre cele mai importante prevederi ale Tratatului de la Amsterdam au fost:
 Emiterea unei strategii concertate pentru a promova în interiorul Comunității
un nivel înalt de ocupare a forței de muncă, dar și resursa umană calificată,
foarte bine pregătită, precum și o piață a muncii adaptabilă la schimbările
economice;
 Reintroducerea în Tratat a Protocolului Social de la Maastricht.
Tratatul de la Amsterdam a avut ca principal scop punerea ocupării forței de muncă in
centrul politicii europene a Uniunii Europene, solicitând coordonarea politicilor de ocupare cu
cele economice. Într-adevăr Tratatul a elaborat acțiuni în acest sens, însă responsabilitatea
combaterii șomajului a revenit țărilor membre.
Au fost introduse obiective împotriva combaterii discriminării sau pentru ajutorarea
persoanelor excluse, rezultând interesul pentru o societate inclusivă. De asemenea, a făcut un
obiectiv major al politicii Comunității din egalitatea dintre femei și bărbați.
Un alt rol major al Tratatului de la Amsterdam a fost acela că a reușit ca politica
socială și de ocupare a forței de muncă să devină o politică comună a Uniunii Europene.
O mare parte a măsurilor Uniunii Europene cu privire la politica socială și de ocupare, aveau
ca bază Acordul privind Politica Socială atașat la Tratatul UE din 1992 ca protocol, dar și pe
Carta Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucrătorilor, elaborată în 1989. Drepturile
fundamentale ale lucrătorilor cuprindeau sănătatea și siguranța la locul de muncă, precum și
egalitatea dintre femei și bărbați și formarea profesională. Carta nu era un document
obligatoriu, din punct de vedere legal, însă Marea Britanie nu a semnat nici Carta și nici
Acordul privind Politica Socială, rezultând faptul că aplicarea unor reglementări s-au făcut
doar la 11 state din 12. Tratatul de la Amsterdam a pus punct acestei împărțiri între statele
membre în dezvoltarea politicii sociale ale Uniunii Europene.
Acordul privind Politica Socială face parte în prezent din Tratatul de la Amsterdam,
iar prevederile sale se aplică tturor statelor membre.

3
Instituții și politici europene, Marius Profiroiu, Alina Profiroiu, Irina Popescu, Ed. Economică, 2008, p. 470

4
 11. Programul de Acțiune Socială 1998-2000 a stabilit un nou cadru pentru
reglementarea politicii sociale europene, cu ajutorul Tratatului de la Amsterdam și cu ajutorul
realizărilor primului program în intervalul 1995-1997.
Principalele obiective ale Programului erau de a pregăti forța de muncă pentru
schimbările petrecute în muncă, pentru evoluția tehnologică dar și a globalizării. De asemenea
Programul de Acțiune Socială promova o societate inclusivă.
Programul a grupat în trei capitole principale liniile directoare:
 Locuri de muncă, mobilitate și calificări;
 Piața muncii într-o continua schimbare;
 O societate inclusivă.
Cadrul de acțiune prevăzut de program a fost introdus în același timp cu Strategia
Europeană penttru Ocuparea Forței de Muncă (SEOFM), adoptată în anul 1997, la
Amsterdam.
12. Anul 2000 reprezintă un an foarte important pentru viitorul politicii sociale
europene. Cu ocazia Consiliului European de la Lisabona, din martie 2000, guvernele statelor
membre au hotărât să colaboreze pentru a atinge un țel in următorii zece ani, acela de „ a
deveni cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere capabilă de creștere
economică durabilă, cu locuri de muncă mai numeroase și mai bune și cu o coeziune socială
sporită”4.
Strategia de la Lisabona a fost creată cu scopul de a oferi posibilitatea Uniunii
Europene să recâștige condițiile pentru ocuparea în totalitate a forței de muncă, dar și pentru a
întări coeziunea regională în Uniunea Europeană.
În același an a fost adoptată și Agenda Politicii Sociale, care preia obiectivele si
elementele specifice ale strategiei politicii sociale, transformându-le într-un program de
acțiune cu o durată de 5 ani, constituind cadrul politicii sociale actuale.
În 2003, în urma evaluării Agendei Sociale, au fost ajustate prioritățile Agendei, în
funcție de progresul avut până în momentul evaluării, dar și de schimbările politice, sociale și
economice care au avut loc la nivel comunitar.
De asemenea, în anul 2006 a fost adoptată de către Comisie Cartea Verde numită ,,
Modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde provocărilor secolului XXI”, cu scopul
lansării unei dezbateri politice despre modul de adaptare a dreptului muncii în optica
obiectivelor strategiei de la Lisabona, având ca obiectiv obținerea unor locuri de muncă de
calitate și în număr mai mare.

1.3. Obiectivele și instrumentele politicii sociale și de ocupare europene

Obiectivele și instrumentele politicii sociale și de ocupare sunt:

1. Asigurarea locurilor de muncă
Principala problemă care se află în centrul dezbaterilor europene este combaterea
șomajului, încă de la Carta Albă a Competitivității, Creșterii și Ocupării Forței de Muncă,
continuând cu deciziile adoptate de Consiliul European de la Essen din anul 1994, dar și cu
Tratatul de la Amsterdam până la Summit-ul special cu privire la locurile de muncă din
Luxemmburg din noiembrie 1997.
La Summit-ul de la Amsterdam din iunie 1997, șefii de state și guverne au votat
introducerea unui Titlu privind locurile de muncă în Tratatul de la Amsterdam și de asemenea
au convocat un Consiliu European extraordinar pe problema locurilor de muncă.
La Summit-ul dedicat locurilor de muncă din noiembrie 1997, acesta fiind și primul Summit
dedicat în mod exclusiv acestei mari probleme a șomajului, au fost adoptate Instrucțiunile
privind politica locurilor de muncă pentru anul 1998.
4
Petre Prisecaru, Politici comune ale Uniunii Europene, Editura Economică, 2004, p. 302

5
 Pentru a asigura și subvenționa locurile de muncă, Uniunea Europeană folosește în
special Fondul Social European.
2. Inițiativele comunitare și măsurile inovatoare
Inițiativele comunitare pot fi descrise ca forme de asistență financiară propuse țărilor
membre de către Comisie, cu scopul rezolvării problemelor de tip econmic și social care
afectează Uniunea Europeană.
Măsurile inovatoare fac excepție de la principiul programării, dând oportunitatea
Comisiei de a finanța proiecte-pilot sau schimburi de experiență și studii etc., cu scopul de a
oferi stimulente cu ajutorul unor experimente realizate în intreaga Comunitate.
Principalul țel al Comunității este acela de a stimula toți partenerii sociali ai țărilor
membre sa lucreze împreună pentru a pune în practică toate măsurile de interes comun ale
Uniunii Europene.
Începând cu anul 2007 și durând până în 2013, Programul comunitar pentru ocupare și
solidaritate care mai este numit și PROGRESS, are ca scop principal oferirea unui sprijin
financiar pentru punerea în practică a obiectivelor Uniunii Europene în domeniul afacerilor
sociale. Având un buget de 743 milioane euro pentru intervalul 2007-2013, programul
contribuie într-o mare măsură la îndeplinirea obiectivelor Strategiei de la Lisabona.
Programul comunitar pentru ocupare și solidaritate este împărțit în cinci domenii de activitate:
 Ocuparea, protecția socială și incluziunea socială;
 Condițiile de lucru
 Lupta împotriva discriminării și egalitatea dintre femei și bărbați.
3. Implementarea libertății de mișcare
Libertatea de mișcare poate fi definită ca dreptul avut de fiecare cetățean al unui stat
membru al Uniunii Europene de a merge în alt stat membru, putând locui și munci în acel stat,
având de asemenea dreptul de a ramâne în acel stat până la încheierea contractului de muncă.
Este ilegal ca un angajat să fie tratat diferit din punctul de vedere al condițiilr de muncă,
salariu etc.
Pentru a fi asigurată libertatea de mișcare, au fost emise mai multe reglementări de
către Uniunea Europeană:
 Recunoașterea reciprocă a titlurilor și diplomelor. Această reglementare a fost emisă
pentru a-l ajuta pe lucrător să își găsească o slujbă în altă țară, fiindu-i recunoscute
diplomele și acolo.
 Securitatea socială a persoanelor care se deplasează în țările membre a Uniunii
Europene. Uniunea Europeană este doar coordonator în domeniul securității sociale,
deoarece aceasta nu este o responsabilitate comună. Comunitatea coordonează
sistemele de securitate socială pentru a garanta protecția socială în țara de reședință.
În orice țară membră a Uniunii Europene o persoană poate cere plăți care se
efectuează în caz de handicap, boală, sarcină, șomaj, alocații pentru copii, deces,
vârstă înaintată, dar acestea nu se oferă în cazul prosperității sociale, pensiilor pentru
veteranii de război, sau plății funcționarilor publici.
 Agenția Europeană a Locurilor de Muncă oferă ajutor celor care doresc să consulte
piața europeană a locurilor de muncă. Această agenție oferă informații despre slujbe,
dar și crearea unei baze de date comune. Acest program are ca scop ajutorarea
cetățenilor să beneficieze de dreptul la libertatea de mișcare, contribuind astfel la
dezvoltarea pieței europene a forței de muncă.
4. Promovarea educației și a pregătirii
Punerea la dispoziția economiei europene a unei forțe de muncă cu o înaltă calificare,
este un alt domeniu de acțiune al politicii sociale europene. Cele mai cunoscute programe
educaționale finanțate de Uniunea Europeană sunt LEONARDO pentru învățământ
profesional și calificare dar și SOCRATES pentru învățământul general și superior.

6
 5. Egalitatea șanselor pentru femei și bărbați
Acest aspect este unul dintre cele mai importante al politicii sociale europene.
Pentru a putea fi rezolvate principalele probleme în ceea ce privește egalitatea șanselor, au
fost elaborate următoarele acte legislative:
 Directiva privind salarii egale pentru bărbați și femei, cu ajutorul căreia s-a pus în
aplicare principiul egalității salariului, discriminarea iindirectă devenind ilegală.
 Directiva privind tratamentul nediferențiat, interzice orice gen de discriminare în
funcție de sex cu privire la locul de muncă, condiții, încheierea contractului de
muncă.
 Directiva privind implementarea treptată a principiului nediferențiat pentru bărbați și
femei în probleme de securitate socială permite fiecărui stat membru să stabilească
diferite vârste pentru bărbați și femei.
 Directiva privind concediul parental, conform căreia părinții au dreptul la minimum
trei luni de concediu fără plată în cazul nașterii sau adopției unui copil.
 Directiva privind furnizarea dovezilor în cazul unei discriminări, definește noțiunea de
discriminare indirectă și încurajează înlăturarea responsabilității de a furniza dovezile
de către persoana discriminată. Este obligația pârâtului să demonstreze că nu a fost
încălcat principiul tratamentului nediferențiat.
 Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalității între bărbați și femei în
materie de ocupare a forței de muncă, reunind într-un singur document fragmentele
adecvate din directivele care se referă la această problemă, pentru a fi mai clare pentru
toți cetățenii.
 Pactul european pentru egalitatea între femei și bărbați încurajează statele membre ale
Uniunii Europene să acționeze în domeniile care ajută la concretizarea obiectivului.
6. Îmbunătățirea condițiilor de muncă
Pentru a atinge acest obiectiv, Uniunea Europeană a adoptat o legislatie cu privire la
următoarele domenii, acestea având o mare importanță pentru patroni, dar și pentru salariați:
 Timpul de lucru, acesta fiind redus la 48 de ore pe săptămână, iar durata
minimă a concediului plătit este de 4 săptămâni.
 Obligația patronilor de a informa angajatul în legătură cu condițiile prevăzute
în contractul de muncă. Atunci când este încheiat un contract de muncă,
persoana angajată trebuie să primească un document în care să se regăsească
cele mai importante drepturi și obligații extrase din contractul de muncă.
 Protecția drepturilor angajaților în cazul transferurilor de îndatoriri, sarcini sau
o anumită parte a unei sarcini/îndatoriri, acest domeniu având ca scop
asigurarea locurilor de muncă în codițiile restructurării, iar dacă compania va fi
preluată de un nou posesor, nu vor mai exista motive pentru concedieri.
 Armonizarea legislației din statele membre cu privire la concedierile în masă.
Această directivă presupune ca atunci când se intenționează să se facă un
număr mare de concedieri, proprietarul companiei trebuie să se consulte cu
angajații, pentru a fi evitate sau reduse concedierile în masă.
 Înființarea unui Consiliu European al Muncii cu scopul de a informa și
consulta angajații, directiva având ca scop principal oferirea angajaților șansa
de a fi informați în legătură cu noi decizii adoptate de președinții companiilor
din străinătate, în special decizii sau planificări legate de personal, fuziuni,
concedieri, structura și dezvoltarea companiei și multe altele.
 Integrarea muncitorilor nerezidenți în cadrul sistemului de ocupare a forței de
muncă. Cu ajutorul acestei directive, persoanele care merg să lucreze în cadrul
altor companii din țări membre ale Uniunii Europene, au siguranța că vor avea

7
 aceleași condiții de muncă dar se vor supune și reglementărilor companiei din
țara respectivă, ne-existând discriminări.
 Locuri de muncă fără normă întreagă. Prin această directivă se înlătură
discriminarea celor care nu muncesc cu normă întreagă, dar și îmbunătățirea
coondițiilor de muncă, precum și dezvoltarea pe piața muncii a slujbelor fără
normă întreagă.
 Întărirea măsurilor de îmbunătățire și îngrijire a sănătății angajaților. Conform
acestei directive, proprietarul companiei este obligat să evalueze riscurile
fiecărei slujbe și să reducă riscurile la care sunt predispuși muncitorii.
Rezultatele evaluărilor trebuiesc păstrate și prezentate autorităților dacă este
necesar, dar și angajaților dacă ei doresc să le fie prezentate. De asemenea, la
data de 5 aprilie 2006 a fost adoptată o directivă care prezintă prescrierile
minime de securitate și sănătate care se referă la expunerea muncitorilor la
anumite riscuri datorate agenților fizici.
7. Promovarea sistemului de protecție socială
Sistemul de protecție socială are un rol deosebit de important pentru țările europene,
oferind siguranță dar și contribuind la o stabilitate socială dar și politică, dar și la succesul
economic. Dacă nu ar exista protecția socială, o mare parte din familii ar trăi într-o stare
aproximativă de sărăcie.
Din păcate, sistemul de protecție socială este pus la încercare datorită îmbătrânirii
trepate a europenilor, dar și din cauza scăderii vârstei de pensionare, uneori ajungând și la 55
de ani. Un alt motiv pentru care sistemul de protecție socială este pus la încercare este
creșterea din ce în ce mai mare a ratei șomajului. De aceea, țările membre ale Uniunii
Europene sunt obligate să își reformeze sistemele de protecție, pentru a rămâne stabile și din
punct de vedere financiar, dar și a eficienței.
Fiecare țară membră a Uniunii Europene are dreptul să își organizeze sistemul de
protecție socială, dar în anii ’90, a fost pus în aplicare o strategie de convergență, cu scopul de
a uniformiza pe termen lung, problemele dar și sistemele de protecție socială.
Odată cu Consiliul European de la Nisa, din decembrie 2000, președinții tărilor membre
au întărit și pus în aplicare decizia luată la Lisabona, în martie 2000, prin care susțineau că
lupta contra sărăciei și excluderii sociale va fi mai ușor pusă în aplicare cu ajutorul metodei
deschise de coordonare (MDC).
Consiliul European de la Stockholm a evidențiat faptul că sistemele de securiate socială
vor fi puse la încercare din cauza evoluțiilor demografice, cele mai afectate fiind pensiile.
Astfel, au fost lansate de către Consiliul European de la Goteborg trei principii generale
pentru siguranța durabilității sistemelor de pensii. Acestea sunt:
 Menținerea durabilității financiare;
 Adaptarea la nevoile financiare;
 Protejarea capacității sistemelor de protecție socială de a face față scopurilor propuse.
Era necesară încă din anii ’90 o strategie de modernizare a protecției sociale în țările
membre ale Uniunii Europene, care să atingă o serie de obiective, cum ar fi:
 Promovarea incluziunii sociale;
 Asigurarea unui venit sigur și plata muncii efectuate;
 Pensii sigure și adecvate muncii depuse, precum și un sistem de pensii durabil din
punct de vedere financiar;
 Asigurarea unui sistem de sănătate și îngrijire medicală sigur și durabil.
Sistemele de pensii rezprezintă pentru toate țările membre ale Uniunii Europene
fundamentul sistemului de protecție socială, jucând un rol foarte important în coeziunea
socială, de aceea reforma acestor sisteme trebuie să acorde încredere tuturor cetățenilor

8
Uniunii Europene, că bătrânețea le va fi asigurată și că le va fi păstrată independența
financiară, dar și că statutul avut în anii trecuți va fi menținut.
Reforma sistemului de protecție socială jocă un rol foarte important în legătură cu
strategia de ocupare, de aceea Uniunea Europeană a creat programul MISSOC, un sistem
mutual de informare în legătură cu politicile de protecție socială din toate statele membre ale
Uniunii Europene.
Începând cu data de 5 aprilie 2006, au fost modificate de către Cosnsiliu și Parlamentul
European, reglementările cu privire la aplicarea regimurilor de securitate socială în cazul
lucrătorilor salariați, lucrătorilor nesalariați și membrilor de familie care se deplasează în
interiorul Comunității, pentru a realiza două obiective:
 Să aducă completări la simplificarea formalităților cu privire la îngrijirile medicale
primite în străinătate;
 Să țină cont de modificările la nivel național și în noile state membre după încheierea
negocierilor de aderare.
8. Integrarea socială
Lupta împotriva discriminării și excluderii sociale are o strânsă legătură cu politicile
antidiscriminatorii, ale căror victime sunt în general femeile, anumite etnii, persoanele cu
handicap și persoanele în vârstă.
Au fost puse în aplicare de către Uniunea Europeană o serie de măsuri specifice, dar și
programe de combatere a sărăciei, cum ar fi programul Helios, care a luptat pentru ajutarea
persoanelor cu handicap alături de statele membre și oraganizațiile non-guvernamentale.
În prezent, Uniunea Europeană promovează o strategie în colaborare cu statele membre și
ONG-urile, cu scopul de a-i face pe oameni să înțeleagă că trebuie să se ajute singuri pentru a
rezolva această problemă.
Consiliul European din martie 2006 promovează participarea femeilor, persoanelor cu
handicap, tinerilor, minorităților precum și a persoanelor în vârstă, printr-o colaborare cu
partenerii sociali, dar au fost invitate și statele membre să adopte o abordare a ocupării forței de
muncă bazată pe ciclul de viață.
La data 13 februarie 2006 a fost adoptat de către Comisie proiectul de ,,Raport comun
despre protecția și incluziunea socială”, în care s-a pus acceptul pe întrebuințarea educării și
formării pentru a se întrerupe transmiterea între generații a sărăciei.
De asemenea, în anul 2006, Comisia alături de guvernul Letoniei și președenția austrică
au aprobat ,,Declarația de definire a priorităților și de identificare a acțiunilor de instituire a
unei societăți informaționale accesibile tuturor”, catre a promovat combaterea a orice formă de
discriminare sau excludere socială.

1.4. Responsabilii politicii sociale europene

Principalii responsabili implicați și care jocă un rol important în procesul de decizie și de

aplicare a politicii sociale, sunt:
 Comisia Europeană, este instituția direct responsabilă cu punerea în aplicare a
politicilor sociale, prin Direcția Generală Probleme Sociale și Ocupare a Forței de
Muncă. Are rolul de a pune bazele și de a încheia noi acte legislative în domeniu și de a
se asigura că măsurile recent adoptate vor fi puse în aplicare de toate statele membre ale
Uniunii Europene. Direcția Generală Probleme Sociale colaborează cu Direcția
Generală Mediu și Direcția Generală Dezvoltare Regională.
 Parlamentul European care prin intermediul Comitetului pentru Ocupare și probleme
sociale, este direct implicat în procesul decizional. Printre principalele responsabilități
ale sale se regăsesc cele care țin de politica de ocupare a forței de muncă și politica
socială.

9
  Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul European este format din miniștri la nivel
european, se întrunește de câteva ori pe an, pentru a coordona politicile sociale ale
statelor membre.
 Comitetul Economic și Social (CES) își expune părerile la cererea Comisiei Europene,
având de asemenea un rol consultativ în procesul de decizie. Comitetul Economic și
Social reprezintă legătura cu societatea civilă, fiind reprezentate în cadrul său anumite
organizații economice și sociale de pe teritoriul tărilor membre ale Uniunii Europene.
Mai pot fi enumerate și alte instituții cu rol consultativ în politica socială:
 Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Muncă promovează dialogul
social, cu rol consultativ;
 Agenția Europeană pentru Siguranță și Sănătate la Locul de Muncă, are un rol
important în schimnul de bune practici;
 Agenția Uniunii Europene a Drepturilor Fundamentale, creată în anul 2007, la Viena;
 Observatorul European pentru Ocupare, a fost creat în anul 1982, având scopul
promovării punerii în practică a unei rețele între administrațiile statelor membre și
Comisia Europeană cu scopul obținerii schimbului de informații și cercetări
comparative asupra politicilor de ocupare și piața muncii;
 Institutul European pentru Egalitate de Șanse între Bărbați și Femei care se prevede că
va deveni principala instituție la nivelul egalității de șanse din Uniunea Europeană
oferind asistență tehnică instituțiilor statelor membre;
 Grupul de Acțiune European pentru Ocupare (European Employment Taskforce). A
fost înființat în 2003, în același an apărând și primul său raport, în care erau promovate
investirea în capitalul uman, atragerea mai multor persoane pe piața muncii, precum și
adaptabilitatea muncitorilor și companiilor.
Pentru a se păstra o legătură între funcționarii publici reprezentanți ai țărilor membre dar
și pentru a propune noi acte legislative, Comisia Europeană a creat comitete consultative, ca de
exemplu:
 Comitetul pentru securitatea socială a lucrătorilor migranți;
 Comitetul de Ocupare care a fost creat pentru a se pune în aplicare Strategia Europeană
pentru Ocupare, promovând coordonarea între statele membre în cazul politicii ocupării
și a pieței muncii.
Organizațiile nonguvernamentale joacă de asemenea un rol foarte important în
dezvoltarea politicii sociale. ONG-urile au luat naștere cu ajutorul Tratatului de la Amsterdam
și Tratatului de la Roma, în care era prevăzut faptul că Uniunea Europeană trebuie să dezvolte
relații cu ONG-urile.
Partenerii sociali au de asemenea un rol important, deoarece contribuie la conturarea și
implementarea politicii sociale europene. Sunt reprezentați de sindicate, patronate și
organizațiile profesionale. Sindicatele și organizațiile profesionale au devenit consilieri de
specialitate ai instituțiilor europene începând cu anul 1992, odată cu Acordul asupra politicii
sociale, însă aceste organisme au devenit adevărați factori de decizie odată cu Tratatul de la
Amsterdam.
Cei mai importanți parteneri sociali sunt:
 Confederația Europeană a Sindicatelor, formată în anul 1973, având sediul la Bruxelles
și cuprinde 68 de confederații naționale din 29 de țări.
 Uniunea Angajatorilor din Industrie și Comerț înființată în 1958, unește organizații ale
angajatorilor din 22 de țări;
 Centrul Euroipean pentru Întreprinderi Publice creat în 1961 reunește întreprinderi de
stat cu misiuni de interes economic general și are un rol major în promovarea dialogului
social;

10
  28 de organizații care activează în diferite ramuri industriale.
Partenerii sociali au un rol major în :
 Dialogul social european (Cel de-al doilea pilon al politicii sociale). A fost lansat în
1995, iar Actul Unic European a inclus un articol în care cerea Comisiei Europene
dezvoltarea acestui dialog.
Partenerii sociali europeni au avut o implicare directă în operațiunile de constituire a
politicii sociale europene, Tratatul de la Amsterdam confirmând dezvoltarea dialogului cu
ajutorul reintegrării Protocolului Social în Tratat.
Primul acord importat semnat de către partenerii sociali se referea la concediul parental,
semnat în anul 1995. Acesta conține prevederi în legătură cu posibilitatea obținerii concediului
parental după nașterea copilului, dar cu ajutorul acestui acord există siguranța reangajării după
expirarea concediului parental, singura excepție fiind situația economică a companiei
respective, care nu permite reangajarea, refuzul fiind justificat.
Un alt acord cu o importanță majoră este acela care se referă la munca part-time(cu
jumătate de normă). Axordul a fost semnat în anul 1997 de partenerii sociali, acesta permițând
lucrătorilor să își ajusteze orarul, muncitorii putând alege între un loc de muncă cu normă
întreagă sau part-time.
Acordul privind contractele pe termen limitat (fixed-term) reprezintă un alt acord foarte
important semnat. Acesta prevede că durata unui contract pe termen fix nu poate fi mai mare
de un an și nu este aplicabil unui muncitor mai mult de două ori. Durata maximă a contractelor
pe termen limitat este de maxim trei ani.
Alte două acorduri de o importanță majoră semnate de către partenerii sociali sunt
Acordul privind lucrul la distanță semnat în 2000, și un Acord privind stresul legat la locul dde
muncă.
Un mare dezvantaj al instituțiilor europene îl reprezintă faptul că Banca Centrală
Europeană are în responsabilitate politica monetară, neexistând o altă putere economică care să
pondereze puterea Băncii Centrale Europene. Această instabilitate are nevoie de implicarea
partenerilor în dialogul macroeconomic, însă vor exista probleme în ajungerea la un consens în
privința problemelor macroeconomice, deoarece este posibil ca interesele firmelor să fie
diferite de cele ale sindicatelor.
În anul 1999, a avut loc la Varșovia Conferința asupra extinderii Uniunii Europene, care a
convocat partenerii sociali pentru prima dată alături de Uniunea Europeană și țările candidate,
cu scopul de a stimula deliberarea privind rolul partenerilor sociali în procesul de dezvoltare a
Uniunii Europene.
Implicarea partenerilor sociali la nivel național și european s-a extins asupra tuturor
etapelor, de la crearea politicii sociale până la aplicarea ei, la observarea și raportarea privind
aportul la politicile de protecție socială, a avut loc numai prin punerea în aplicare a noii metode
deschise de coordonare la Consiliul European de la Lisabona.

1.5. Fondul Social European

Fondul Social European (FSE), a fost creat prin Tratatul de la Roma, și reprezintă
principalul instrument al politicii sociale europene, reprezentând de asemenea unul din
fondurile structurale ale politicii regionale. Scopul principal este îmbunătățirea oportunităților
cetățenilor cu ajutorul politicilor sociale.
În plan particular, Fondul Social European reprezintă instrumentul de implementare a
Strategiei europene de ocupare, finanțând trei tipuri de acțiuni:
 Formarea profesională;
 Reconversia profesională;
 Măsuri din care rezultă locuri de muncă.

11
 În anul 1999, fondurile structurale au trecut printr-un proces de reformă, de aceea
prioritățile de acțiune au fost schimbate, iar în perioada de desfășurare a programului, Fondul
Social European a finanțat acțiuni ale statelor membre cu privire la cinci domenii principale:
 Dezvoltarea și promovarea politicilor active pe piața forței de muncă;
 Promovarea șanselor egale privind accesul pe piața muncii, în special celor care se
confruntă cu excluziunea socială.
 Promovarea și îmbunătățirea instruirii, educației și consilierii, ca parte a politicii de
formare continuă. Se preconizează că în viitor formarea continuă va avea o importanță
la fel de majoră ca a educației.
 Promovarea unei forțe de muncă înalt calificate, instruite și adaptabile, a inovației și
adaptabilității la munca în organizație, dezvoltarea antreprenoriatului și facilitarea unor
condiții pentru crearea locurilor de muncă, îmbunătățirii calificării și folosirea
potențialului uman în cercetare, știință și tehnologie;
 Promovarea unor măsuri specifice care să îmbunătățească accesul și participarea femeii
la piața muncii, inclusiv dezvoltarea unei cariere, dezvoltarea unor oportunități de
locuri de muncă și de demarare a unor afaceri și care să reducă separarea pe piața
muncii, pe verticală și orizontală, datorită diferențelor de sex.
În cadrul perioadei de programare 2007-2013, există obiective numite ,,Convergență”
și ,,Competitivitate regională și ocupare a forței de muncă”, are ca obiective:
1. Creșterea adaptabilității lucrătorilor și întreprinderilor, cu ajutorul:
 Promovarea creșterii investițiilor în resursele umane;
 Managementul pozitiv și anticiparea schimbărilor economice.
2. Creșterea accesului pe piața forței de muncă prin:
 Modernizarea instituțiilor de piață a forței de muncă;
 Punerea în aplicare a unor măsuri de prevenire, care să asigure din timp nevoile și
suportul pentru fiecare;
 Acțiuni pentru creșterea ocupării în rândul femeilor, cu scopul evitării împărțirii de
acest fel pe piața forței de muncă;
 Acțiuni pentru întărirea integrării sociale precum și a ocupării imigranților pe piața
forței de muncă.
3. Încurajarea incluziunii sociale a persoanelor defavorizate și combaterea discriminării
prin:
 Combaterea discriminării pe piața forței de muncă;
 Diversitate la locul de muncă;
 Oferirea de soluții pentru includerea pe piața forței de muncă a persoanelor
defavorizate;
Proiectele de dobândire și îmbunătățire a aptitudinilor profesionale reprezintă principalele
obiective ale Asistenței Fondului Social European. Finanțarea Fondului Social European poate
fi oferită și instituțiilor care au ca scop îmbunătățirea pregătirii sau de postpregătire, de
proiectele model sau domenii cum ar fi devoltarea conștientizării.
Pentru a fi oferită finanțarea, proiectele trebuie să asigure condiții egale atât pentru femei
cât și pentru bărbați, să folosească tehnologia modernă de informații și comunicații.

Dacă cetățenii participă la programe de pregătire sau alte activități organizate la nivel local,
aceștia pot beneficia de sprijinul Fondului Social European. Pentru a avea acces la Fondul
Social European, un stat membru trebuie să prezinte un proiect pentru care este necesară
cofinanțarea de la bugetul național de stat, local, sau privat, numit principiul cofinanțării.

12
Finațarea Fondului Social European poate fi obținută și prin programul comunitar EQUAL,
acesta susținând acțiuni care promovează egalitatea la șanse precum și lupta împotriva
discriminării.

1.6. Viitorul politicii sociale

Polititica socială este problema fiecărui stat membru, în fiecare țară sistemul de securitate
socială fiind rezultatul multor ani de luptă politică dar și dezvoltare.
Politica socială europeană este nevoită să țină cont de diversitatea de obiceiuri, evoluții și
moduri de dezvoltare.
Dar, un număr din ce în ce mai mare de probleme care necesită o rezolvare europeană apar:
 Problema finalizării pieței unice și a Uniunii Economice și Monetare este una dintre
cele mai importante. Pentru a fi dus la bun sfârșit, va fi nevoie de atingerea unui grad
înalt de conformitate socială;
 Nivelul ridicat al șomajului în comparație cu numărul locurilor de muncă la nivel
european în comparație cu statele japoneze și americane. Pentru a fi îndeplinit acest
obiectiv, va fi nevoie de implementarea unei politici a pieței muncii și a locurilor de
muncă, pentru toatele statele membre ale Uniunii Europene;
 Îmbătrânirea societăților europene;
 Apariția tehnologiilor moderne de informare și comunicare a produs o schimbare pentru
societățile europene, transformându-le în societăți bazate pe informații;
 Diviziunea globală a muncii, globalizarea și urmările folosirii noilor tehnologii vor
duce la o schimbare importantă a muncii în Europa.
În cadrul Summit-ului de la Lisabona din martie 2000, cu privire la reforma economică și
coeziunea socială, s-a aprobat elaborarea unei noi strategii economice și sociale pentru
începutul noului mileniu.
Președinții statelor membre căzut de acord asupra unui obiectiv strategic pentru Uniunea
Europeană, pentru următorii zece ani, pentru a deveni cea mai competitivă și puternică
economie bazată pe informații din lume, având posibilitatea să susțină creșterea economică cu
un număr foarte mare de locuri de muncă dar și o coeziune socială mai mare.
Pentru a atinge acest obiectiv, Comisia Europeană a sugerat punerea în aplicare a unor
acțiuni cu scopul îmbunătățirii modelului social european. Noua Agendă socială a urmărit
promovarea ocupării depline, dinamismul economic și social dar și coeziunea și justiția sociala
în Uniunea Europeană.
Noua Agendă dezvoltă o dublă strategie:
 Pune accentul pe rolul de a crește încrederea cetățenilor;
 Prezintă acșiunile-cheie în conformitate cu cele două axe majore: ocuparea și
egalitatea șanselor și incluziunea socială.
Pentru a spori încrederea cetățenilor, măsurile luate de Agenda socială au ca scop
permiterea cetățenilor să prindă încredere în propriile capacități de a gestiona procesul
schimbării referitor la creșterea concurenței, dezvoltarea tehnologiei, dar și îmbătrânirea
demografică.
Condițiile cheie ale Agendei sunt:
 Abordarea inter-generațională, care permite tratarea problemei migrației, integrarea
mai bună a tinerilor dar și abordarea mai ușoară a sistemelor de pensii și protecție
socială;
 Înființarea unui parteneriat pentru schimbare;
 Integrarea dimensiunii externe, în sensul integrării modelului social european în
dialogurile și acțiunile externe la nivel bilateral, regional și multilateral.
În privința axelor prioritare, acestea au o legătură strânsă cu obiectivele Agendei:

13
  Ocuparea;
 Egalitatea șanselor și incluziunea.
Ocuparea
Pentru a atinge obiectivele în materie de creștere și ocupare, Comisia a propus un nou ciclu
al Strategiei Europene pentru Ocupare (SEO). Acesta trebuie să permită susținerea creșterii
economice, lupta împotriva șomajului, dar și a disparităților regionale, precum și promovarea
coeziunii sociale. De asemenea, Comisia a mai propus dezvoltarea unei strategii pentru
anticiparea, gestionarea și producerea mai ușoară a mutațiilor economice. Această strategie are
în componență patru elemente:
 O integrare mai bună a politicilor europene;
 O implicare mai mare a partenerilor sociali;
 O asociere mai importantă între politici și instituții financiare;
 Un cadru puternic între SEO și evoluția cadrelor juridice și acordurilor încheiate între
partenerii sociali.
În noua Agendă, Comisia a introdus o nouă dinamică pentru relațiile industriale, a indicat
inițiative asupra evoluției dreptului muncii, a siguranței muncii precum și a responsabilității
sociale a întreprinderilor.
Comisia a adoptat o propunere cu scopul oferirii partenerilor sociali un fundament pentru a
creștere capacitatea de a acționa la nivel transnațional. Principalul obiectiv al acestei propuneri
îl reptrezintă punerea la dispoziție a partenerilor un instrument pentru a oficializa conduita dar
și rezultatele negocierii colective transnaționale.
Egalitatea șanselor și incluziunea
Rolul principal în punerea în aplicare a principiului egalității de tratament îl reprezintă
Uniunea Europeană.

14