Sunteți pe pagina 1din 1

Statutul social al lui Gheorgidiu suferă mai multe schimbări.

Inițial este prezentat ca student


la filizofie sărac , dar apreciat în mediul universitar. Ca tânăr căsătorit, are o existență modestă și
fericită. După primirea moștenirii de la unchiul Tache, este obligat să pătrundă în high life-ul
societății bucureștene și să se implice în afaceri. Refuză însă oportunismul mercantil și se detașează
de cercul Elei. Se înrolează , și în a doua parte a romanului are statutul de sublocotenent în armata
română ce răspunde de plutonul 9 ca vârf al avangardei. În final, rănit, lăsat la vatră, divorțează și
cedează o parte din bunurile sale Elei.

Psihologic, Gheorghidiu este un personaj caracterizat de un puternic conflict interior. Orice


aspect al existenței este pus sub lupa analizei și raportat la un sistem superior, absolutist. Atunci
când idealurile îi sunt contrazise de realitate, încearcă să stăpânească deziluzia prin luciditate, iar
luciditatea îi alimentează drama. Se dovedește astfel o natură dilematică, ce încearcă să găsescă
răspunsuri la întrebări legate de aspectele esențiale ale existenței.

Moral, personajul este un apărător al principiilor de viață și al adevărului . Inadaptarea vine


din respingerea falsității și a meschinăriei. Detașează valoarea de nonvaloare, și are o ierarhie a
lucrurilor pe care le respectă sau pe care le consideră nesemnificative. Transformarea sa este, de
asemenea, de ordin moral. Descoperind darul vieții în sine și a solidarității umane, renunță să mai
lupte pentru o relație pusă sub semnul frivolității care l-a putut duce în pragul crimei. Rămâne însă
disponibil pentru viitor, maturizat de experiențele asumate.

S-ar putea să vă placă și