Lector univ. dr.

Mihaiela BUŞE

SECURITATE NAŢIONALĂ ŞI EUROATLANTICĂ

Curs universitar

EDITURA UNIVERSITĂŢII NAŢIONALE DE APĂRARE „CAROL I”

BUCUREŞTI, 2016
Gravură aquaforte 40x30 Universitatea Națională de Apărare „Carol I”,
Eugen ILINA, Uniunea Artiștilor Plastici, România

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

BUȘE, MIHAIELA
Securitate națională și euroatlantică : curs universitar / lector univ.
dr. Bușe Mihaiela. - București : Editura Universităţii Naţionale de Apărare
„Carol I”, 2016
Conține bibliografie
ISBN 978-606-660-264-8

355.45(498)(075.8)

Copyright © 2016
Toate drepturile asupra prezentei ediţii sunt rezervate Universităţii
Naţionale de Apărare „Carol I”.
 Responsabilitatea privind conţinutul lucrării revine în totalitate
autorului.

Lucrarea a fost analizată şi avizată în Comisia nr. 2 a

Departamentului operații multinaționale, studii strategice și de securitate,
fiind necesară procesului de învăţământ din Universitatea Naţională de
Apărare „Carol I”.
Hotărârea Consiliului Departamentului operații multinaționale, studii
strategice și de securitate nr. 94 din data 19.11.2015.

ISBN 978-606-660-264-8
2
 CUPRINS

INTRODUCERE..........................................................................................7

TEMA 1: CARACTERISTICI ALE MEDIULUI

DE SECURITATE CONTEMPORAN......................................................9
1.1. Definirea conceptului de mediu de securitate..................................9
1.2. Tendințe și evoluții în mediul de securitate actual .........................10
1.3. Provocări și amenințări la adresa mediului de securitate
actual ...............................................................................................13

TEMA 2: SECURITATEA ŞI FENOMENUL

GLOBALIZĂRII.........................................................................................19
2.1. Securitatea. Scurtă introducere .......................................................19
2.2. Globalizarea: definire și caracteristici ............................................21
2.2.1. Dimensiunile globalizării......................................................23
2.2.2. Efectele globalizării ..............................................................25
2.3. Implicațiile globalizării asupra securității. Ameninţările
transnaţionale ..................................................................................27
TEMA 3: AMENINŢĂRILE NATURALE ŞI CELE
CAUZATE DE ACŢIUNEA UMANĂ ASUPRA SECURITĂŢII...........33
3.1. Dezastrele naturale şi efectele asupra securităţii umane ................33
3.2. Dezastrele produse de om şi consecinţele acestora
asupra oamenilor şi a mediului înconjurător ..................................38
3.3. Răspunsul umanitar la dezastrele naturale şi la cele
produse de om .................................................................................40

TEMA 4: AMENINȚĂRILE LA ADRESA SECURITĂȚII

NAȚIONALE PRIN PRISMA STRATEGIEI NAŢIONALE
DE APĂRARE A ȚĂRII PENTRU PERIOADA 2015-2019 .................47
4.1. Strategia naţională de apărare a țării pentru perioada
2015-2019 .......................................................................................47
4.2. Amenințări la adresa securității naționale.......................................48

TEMA 5: DIPLOMAŢIA UNIUNII EUROPENE – PARTE

INTEGRANTĂ A POLITICII EXTERNE
ŞI DE SECURITATE COMUNĂ..............................................................54

3
 5.1. Etape de referință în apariţia, evoluția și consolidarea
Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC)......................... 54
5.2. Înaltul Reprezentat al Uniunii pentru afaceri externe
şi politica de securitate.................................................................... 58
5.3. Serviciului European de Acțiune Externă (SEAS)......................... 61

TEMA 6: STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE –

CONCRETIZARE A DIMENSIUNII DE SECURITATE
EXTERNĂ A UNIUNII EUROPENE ...................................................... 64
6.1. Strategia europeană de securitate – O Europă sigură
într-o lume mai bună....................................................................... 65
6.2. Raport privind punerea în aplicare a Strategiei europene
de securitate – Asigurarea securității într-o lume
în schimbare .................................................................................... 70

TEMA 7: REGLEMENTAREA DIMENSIUNII

DE SECURITATE INTERNĂ A UNIUNII EUROPENE...................... 73
7.1. Strategia de securitate internă a Uniunii Europene ........................ 73
7.2. Agenda europeană privind securitatea............................................ 79

TEMA 8: ROLUL ORGANIZAŢIEI PENTRU SECURITATE

ŞI COOPERARE ÎN EUROPA ÎN ASIGURAREA
SECURITĂŢII LA NIVEL REGIONAL................................................. 85
8.1. Scurt istoric al OSCE...................................................................... 86
8.2. Cadrul instituţional al OSCE .......................................................... 90
8.3. Abordarea cuprinzătoare a securităţii ............................................. 94

TEMA 9: ROLUL ORGANIZAŢIEI TRATATULUI NORD-

ATLANTIC ÎN ASIGURAREA SECURITĂŢII REGIONALE
ŞI GLOBALE .............................................................................................. 98
9.1. NATO – o alianţă politică şi militară ............................................. 98
9.2. Tratatul Nord-Atlantic .................................................................... 99
9.3. Secretarul General al NATO ......................................................... 101
9.4. Apărarea colectivă ......................................................................... 102
9.5. Rolul NATO în managementul crizelor ........................................ 104
9.6. Securitatea prin cooperare ............................................................. 107

TEMA 10: ROLUL ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE

ÎN ASIGURAREA SECURITĂŢII LA NIVEL GLOBAL................... 112
10.1. Scurt istoric al ONU .................................................................... 112
4
 10.2. Carta ONU. Scopuri și principii ..................................................113
10.3. Organele principale ale ONU.......................................................115
10.4. Misiunea principală a ONU: menținerea păcii
şi securității internaţionale...........................................................119
10.4.1. Diplomația preventivă și medierea..................................119
10.4.2. Menținerea păcii ..............................................................121
10.4.3. Consolidarea păcii ...........................................................122
10.4.4. Combaterea terorismului .................................................123
10.4.5. Dezarmarea ......................................................................124

GLOSAR DE IDEI ŞI CONCEPTE DIN DOMENIUL

SECURITĂŢII ...........................................................................................128

ACRONIME ...............................................................................................133

BIBLIOGRAFIE ........................................................................................136

LISTĂ ANEXE...........................................................................................142

5
6
 INTRODUCERE

Cursul Securitate națională și euroatlantică reprezintă un instrument

util pentru atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice sau pentru
publicul larg interesat de acest domeniu.
Având ca punct de plecare analiza mediului de securitate
contemporan, cursul oferă o imagine cât mai amplă a problematicii legate
de securitatea națională, securitatea Uniunii Europene și securitatea
euroatlantică. Deoarece am pornit în acest demers abordând problematica
securității de la nivel internațional pentru ca, treptat, să o analizăm la nivel
național, european și euroatlantic, este firesc ca finalul fie dedicat tot unui
aspect ce vizează securitatea internațională, și anume singurei organizații
internaționale de securitate.
Mediul de securitate contemporan este caracterizat prin dinamism,
schimbări continue care generează noi provocări și amenințări.
Globalizarea, un proces care în prezent a cuprins întreaga lume, și-a extins
implicațiile, inițial percepute doar în domeniul economic, la toate
sectoarele activității umane, fără excepție. Statele lumii sunt interconectate
într-o măsură atât de mare, sunt dependente unele de altele într-atât, încât,
și în domeniul securității, fenomene precum terorismul, crima organizată,
criminalitatea cibernetică nu mai cunosc granițe, putându-se manifesta în
orice colț al lumii. În aceste condiții, putem spune că mediul de securitate
este unul complex, amenințările la adresa securității sunt diverse, grave și
necesită soluții adecvate.
Statele sunt cele care au responsabilitatea de a asigura protejarea
propriilor cetățeni și a teritoriului național, însă, într-o lume în care
amenințările internaționale se răsfrâng asupra securității naționale,
eforturile singulare ale statelor nu pot face față acestora și, în consecință,
se impune o abordare diferită. În acest sens, statele și-au unit forțele pentru
a face front comun în fața noilor provocări globale. Organizații precum
Uniunea Europeană (UE), Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO) și
Organizaţia pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) asigură
securitatea la nivel regional, în timp ce Organizaţia Naţiunilor Unite
(ONU), singura organizație cu vocație universală, asigură securitatea la
nivel global.
Uniunea Europeană s-a implicat activ în protejarea cetățenilor săi,
garantând în același timp libertatea, respectarea drepturilor omului și statul
7
de drept. Preocupările în domeniul asigurării securității s-au concretizat
prin dezvoltarea politicii externe de securitate comună și a politicii de
securitate și apărare comună; înființarea postului de Înalt Reprezentat al
Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate și a Serviciului
European de Acțiune Externă; înființarea funcției de coordonator al UE în
lupta împotriva terorismului; elaborarea Strategiei de securitate a UE
(2003), a Strategiei interne a UE (2010), a Agendei europene privind
securitatea (2015) și a Strategiei globale a UE care urmează a fi prezentată
în iunie 2016 de actualul Înalt Reprezentat al Uniunii pentru afaceri
externe şi politica de securitate, Federica Mogherini. Acestea sunt doar
câteva dintre realizările Uniunii Europene în domeniul securității.
Organizaţia pentru Securitate și Cooperare în Europa, cea mai mare
organizație regională, acoperă întreaga emisferă nordică a planetei. Pentru
a asigura securitatea acestei zone extrem de vaste, OSCE și-a consolidat
activitatea pe trei dimensiuni: dimensiunea politico-militară, dimensiunea
economică și de mediu și dimensiunea umană. De asemenea, OSCE joacă
un rol important în prevenirea și soluționarea conflictelor, domeniu în care
a dezvoltat instrumente și mecanisme unice. În plus, OSCE și-a asumat
responsabilități privind avertizarea timpurie, managementul crizelor şi
restabilirea situaţiei în perioada postconflict.
Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic, o importantă alianță politico-
militară, deși a părut la un moment dat că și-a pierdut rațiunea de a exista,
prin destrămarea URSS și implicit a amenințării acesteia asupra Europei,
s-a adaptat continuu la schimbările mediului de securitate, fiind și în
prezent una dintre cele mai puternice organizații regionale de securitate.
Organizaţia Naţiunilor Unite, creată din dorința ca umanitatea să nu
mai treacă prin suferințe de nedescris generate de o altă conflagrație
mondială, își desfășoară activitatea din 1945 în beneficiul a sute de
milioane de oameni. Activitățile ONU vizează menținerea păcii și
securității internaționale, promovarea dezvoltării durabile, protejarea
drepturilor omului, sprijinirea dreptului internațional, furnizarea de ajutor
umanitar etc. Activitatea neîntreruptă a ONU în sprijinul omenirii a fost
recunoscută în cei 70 de ani de existență prin acordarea, de unsprezece ori,
a celebrului premiu Nobel pentru Pace.
În concluzie, principiul solidarității și al unirii forțelor – toți pentru
unul, unul pentru toți – constituie cea mai bună abordare a statelor pentru a
răspunde eficient în lupta împotriva unor provocări globale: o luptă
comună împotriva unor amenințări comune.

8
 TEMA 1
CARACTERISTICI ALE MEDIULUI DE SECURITATE
CONTEMPORAN

1.1. Definirea conceptului de mediu de securitate

Mediul de securitate poate fi definit ca un „ansamblu de condiţii,
procese şi fenomene politice, diplomatice, informaţionale, militare,
economice, administrative, sociale, culturale, ecologice etc. interne şi
internaţionale care condiţionează nivelul de protecţie a cetăţeanului,
comunităţii, statului, zonei sau regiunii în raport cu provocările şi
oportunităţile cu care naţiunea se confruntă la un moment dat în
demersurile de apărare şi promovare a principiilor şi valorilor şi de
realizare a obiectivelor şi intereselor sale naţionale de securitate. În funcţie
de gradul de acoperire/manifestare, mediul de securitate poate fi naţional,
regional, euroatlantic şi internaţional”1. Ca urmare a existenței și a acțiunii
acestor numeroși factori care influențează mediul de securitate, acesta se
află într-o dinamică continuă.
Javier Solana, Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politica
Externă și de Securitate Comună (PESC), descria foarte concret lumea în
care trăim: „Lumea noastră se află într-o mișcare continuă. O lume în care
totul se desfășoară cu repeziciune: pe plan politic, economic și tehnologic.
Rezultatul concret este o complexitate crescută. Nu există nicio relatare
sau niciun șablon pentru a ne ghida. Haosul și hipermodernitatea coexistă.
Integrarea și dezintegrarea coexistă”2.
Mediul de securitate actual reflectă o combinaţie de realităţi
contradictorii. Nu mai există linii clare de demarcaţie între război şi pace,
complexitatea realităţilor prezente determinând necesitatea de a înţelege
ceea ce este războiul şi ceea ce este pacea astăzi, în condiţiile în care tot
mai multe ţări trăiesc într-o stare care este undeva la mijloc: „Vedem acest
lucru atunci când avem conflicte îngheţate în multe locuri din lume.
Vedem aceasta atunci când avem un război hibrid după cum am văzut, de
exemplu, în Ucraina, cu un amestec de mijloace de agresiune militare şi
1
Ghidul Strategiei naţionale de apărare a ţării pentru perioada 2015-2019, Administrația
prezidențială, Bucureşti, 2015, p. 9.
2
Council of the European Union, Speech By Javier Solana EU High Representative for the CFSP,
"Europe in the World", Harvard University, Kennedy School, Boston, 17 September 2009,
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_Data/docs/pressdata/en/discours/110218.pdf, accesat la
08.03.2015.
9
nonmilitare, cu înşelăciune, prin acţiuni făţişe şi sub acoperire. Şi desigur,
atacurile teroriste constituie, de asemenea, o parte din acest amestec de
pace şi de război. Şi mai ales când vorbim de război cibernetic este de fapt
posibil să porţi un război pe timp de pace”3. Această declaraţie ilustrează
complexitatea lumii în care trăim şi implică necesitatea de a găsi soluţii
adecvate la noile provocări la adresa securităţii.

1.2. Tendințe și evoluții în mediul de securitate actual

Statele Unite ale Americii îşi menţin supremaţia la nivel internaţional
datorită faptului că şi-au păstrat statutul de mare putere militară,
economică şi politică. Excelează în domeniul ştiinţific şi tehnologic, iar
cultura americană exercită o influenţă majoră în afara graniţelor.
În cadrul unui clasament4 referitor la puterea militară a statelor lumii,
SUA ocupă locul întâi, confirmându-se astfel statutul de cea mai mare
putere militară a lumii. Bugetul apărării, – cel mai mare la nivel
internaţional, reprezentând în 2015 suma de 541,2 miliarde de dolari5 – a
asigurat resursele necesare pentru organizarea celei mai bine instruite
armate şi pentru dotarea cu tehnică de luptă de ultimă generaţie. În ceea ce
priveşte dotarea armatei cu mijloace de luptă bazate pe noile tehnologii,
Statele Unite ale Americii deţin capabilităţi unice. Aceste două
caracteristici ale armatei americane îi conferă eficienţă sporită şi
superioritate plan militar. Politica intervenţionistă, devenită o caracteristică
a administraţiei americane, a definit rolul SUA pe plan internaţional: „Noi
am îndeplinit rolul de jandarm mondial şi ni-l exercităm în continuare,
acesta constituind o sarcină guvernamentală”6.
În 2015 a fost publicat un raport al Congressional Research Service
în care sunt prezentate sute de acţiuni militare în afara graniţelor care s-au
desfăşurat timp de mai mult de două secole. Obiectivele şi justificările
variază foarte mult, de la conflicte cu piraţi şi bandiţi la declaraţii formale
de război împotriva unor naţiuni suverane7. Armata americană a avut o
experienţă îndelungată în ceea ce priveşte acţiunile militare. Desfăşurarea

3
NATO, ''The Global Security Outlook'', Session at the World Economic Forum with participation
of NATO Secretary General Jens Stoltenberg, 22 Jan. 2016,
http://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_127412.htm?selectedLocale=en, accesat la 25.01.2016.
4
Global Firepower, United States of America Military Strength, http://www.globalfirepower.com/
country-military-strength-detail.asp?country_id=United-States-of-America, accesat la 29.01.2016.
5
Budget of the U. S. Government. Fiscal Year 2015, Office of Management and Budget,
https://www.whitehouse.gov/sites/default/files/omb/budget/fy2015/assets/budget.pdf, accesat la
29.01.2016.
6
Kenneth N. Waltz, Theory of International Politics, Waveland Press, 2010, p. 206.
7
Map: 200 years of US military interventions, http://www.abc.net.au/news/2014-11-10/us-military-
deployments-map/5875274, accesat la 10.01.2015.
10
de numeroase acţiuni militare încă din 17898 şi experienţa dobândită
constituie un argument în plus în ceea ce priveşte transformarea şi evoluţia
armatei americane spre profesionalizare şi eficientizare, precum şi pentru
consolidarea statutului de mare putere militară a SUA.
Deşi SUA şi-au menţinut statutul de mare putere, anii ’90 marchează
apariţia unor centre de putere regionale.
Uniunea Europeană este cea mai mare putere comercială din lume,
iar moneda sa, euro, ocupă locul doi ca importanţă la nivel mondial9. De
asemenea, UE este cel mai important donator de asistenţă pentru
dezvoltare din lume, calitate în care are o cooperare deosebită cu ţările în
curs de dezvoltare. Politica sa externă şi de securitate comună are ca
obiective soluţionarea conflictelor şi promovarea unui climat de înţelegere
internaţională având ca instrumente diplomaţia şi mijloacele paşnice de
soluţionare a diferendelor. Cunoscută drept o putere civilă, UE aspiră să
devină o putere militară şi să joace un rol important pe plan internaţional.
În prezent, UE se confruntă cu dificultăţile generate de efectele crizei
economico-financiare, precum şi de criza refugiaţilor.
Federaţia Rusă rămâne cea de-a doua putere militară10 şi o
superputere energetică. Încercarea de reîntregire a spaţiului controlat de
Rusia în perioada existenţei URSS şi consolidarea statutului de principală
putere în regiune s-au concretizat prin anexarea în 2014 a peninsulei
Crimeea, teritoriu ce aparţinea Ucrainei, şi prin acordarea de sprijin militar
separatiştilor proruşi care luptă în estul Ucrainei pentru a se desprinde
teritorial de aceasta şi a intra sub influenţa Federaţiei Ruse.
China, beneficiind de o creştere economică de excepţie, investeşte
masiv în domeniul militar, situându-se pe locul al treilea11 în ceea ce
priveşte puterea militară. Dacă, de exemplu, SUA deţin 19 portavioane,
Federaţia Rusă 1 şi India 2, China, care are unul singur, a dat deja
comandă pentru achiziţionarea celui de-al doilea.
India înregistrează, de asemenea, o creştere economică accentuată,
iar aceasta, pe lângă resursa umană, pune la dispoziţie resursele financiare
necesare pentru dezvoltarea domeniului militar. Astfel, India se plasează
pe locul patru în clasamentul Global Firepower.
8
Barbara Salazar Torreon, Instances of Use of United States Armed Forces Abroad, 1798-2015,
Congressional Research Service, October 15, 2015, http://fas.org/sgp/crs/natsec/R42738.pdf, accesat
la 11.12.2015.
9
Uniunea Europeană, Activităţile Uniunii Europene, http://europa.eu/pol/cfsp/index_ro.htm, accesat
la 11.11.2015.
10
Global Firepower, Russia Military Strength, http://www.globalfirepower.com/country-military-
strength-detail.asp?country_id=Russia, accesat la 29.01.2016.
11
Global Firepower, China Military Strength, http://www.globalfirepower.com/country-military-
strength-detail.asp?country_id=China, accesat la 29.01.2016.
11
 Pe lângă dezvoltarea economică fără precedent, investiţiile
importante în achiziţionarea de armament şi tehnică de luptă, resursa
umană reprezintă o caracteristică aparte a Chinei şi Indiei, împreună
totalizând peste 2,6 miliarde de cetăţeni. Conform clasamentului Global
Firepower, China are o populaţie de 1.367.485.388, iar India –
1.251.695.584.
Globalizarea reprezintă un fenomen cu un puternic impact asupra
mediului de securitate internațional. Umanitatea cunoaște o dezvoltare
continuă, se află într-o evoluție continuă, accelerată de acest fenomen al
globalizării.
Globalizarea este un fenomen de o complexitate deosebită, atât prin
conținutul și ritmul alert în care se derulează, cât și prin caracterul său
omniprezent și atotcuprinzător. Practic, nu există sector sau domeniu de
activitate umană care să nu suporte, direct sau indirect, impactul
globalizării. De asemenea, efectele pe care ea le generează sunt multiple,
de durată și cu consecințe încă insuficient studiate12.
Globalizarea prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, în sensul că,
pe de o parte, generează oportunități de dezvoltare, iar, pe de altă parte,
creează noi riscuri şi ameninţări la adresa securității.
Comisia mondială privind dimensiunea socială a globalizării a
realizat un raport în cadrul căruia realizează o amplă analiză asupra
implicațiilor globalizării. Printre altele, în cadrul acestui raport au fost
evidențiate avantajele, dezavantajele și perspectivele globalizării.
Printre avantajele globalizării menționăm favorizarea deschiderii
economiilor și a societăților; încurajarea liberalizării schimburilor de
bunuri, idei și cunoștințe; generarea unei creșteri a inovației, creativității și
spiritului întreprinzător; ieșirea din sărăcie a mai mult de 200 de milioane
de oameni din Asia de Est, într-un singur deceniu; îmbunătățirea
mijloacelor de comunicație au favorizat o mai bună cunoaștere a
drepturilor, iar acest lucru a făcut posibilă apariția mișcărilor sociale și
creșterea gradului de transparență democratică. În acest fel, s-a creat o
veritabilă conștiință planetară, atentă la nedreptăți precum sărăcia,
discriminarea între sexe, situația copiilor forțați să muncească și
degradarea mediului înconjurător13. Aceste aspecte pozitive ale globalizării
sunt importante, însă trebuie conștientizate și aspectele negative.

12
Petre Duțu, Mediul de securitate în contextul globalizării și integrării regionale, Editura
Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2007, p. 7.
13
Commission mondiale sur la dimension sociale de la monialisation, Une mondialisation juste:
créer des opportunités pour tous, Organisation internationale du Travail, 2004, p. 3.
12
 În acest sens, Comisia mondială privind dimensiunea socială a
globalizării a identificat următoarele riscuri pe care le implică globalizarea:
probleme fundamentale precum sărăcia, excluderea, inegalitățile persistă;
răspândirea la scară largă a corupției; răspândirea terorismului la nivel
mondial; criza în care se află guvernanța mondială.
În plus, faptul că beneficiile globalizării nu sunt împărțite în mod
echitabil generează o delimitare tot mai accentuată între țările bogate și
cele sărace.
Ca o proiecție în viitor, Comisia mondială privind dimensiunea
socială a globalizării creionează o viziune a globalizării care să fie centrată
pe om, având la bază respectarea principiului egalității și al dreptului la
demnitate umană. În acest sens, globalizarea trebuie să fie un proces mai
integrator, echitabil, care să furnizeze avantaje și oportunități reale unui
număr cât mai mare de persoane și de țări. De asemenea, să acționeze în
scopul apărării valorilor umane și să contribuie la îmbunătățirea gradului
de libertate, prosperitate și securitate. În același timp, dimensiunea socială
a globalizării trebuie să vină în întâmpinarea satisfacerii nevoilor esențiale
ale omului: hrană, apă, sănătate, educație, locuință, mediu înconjurător14,
care să ofere condiții propice vieții. Se are deci în vedere orientarea acestui
fenomen cât mai mult în beneficiul oamenilor de pe întreg cuprinsul
planetei.
Raportată la stat, globalizarea are efecte diverse: inovația
tehnologică, activitatea economică și schimburile determină disiparea
noțiunii de teritoriu; de asemenea, apare ideea de eroziune a rolului
tradițional al statului-națiune, determinând diminuarea importanței
conceptului de suveranitate15. Remarcăm astfel că la nivelul statului,
globalizarea are efecte mai degrabă negative în raport cu consecințele la
nivelul cetățenilor.

1.3. Provocări și amenințări la adresa mediului de securitate

actual
Mediul de securitate global se află într-o continuă schimbare, care
„se reflectă în principal în accentuarea interdependențelor și
impredictibilității în sistemul de relații internaționale și dificultatea de a
delimita riscurile și amenințările de tip clasic de cele asimetrice și
hibride”16.
14
Ibidem, p. 5.
15
Florence Pinot de Villechenon (coord.), La mondialisation et ses effets: nouveaux débats:
Approches d'Europe et d'Amérique latine in Changement social, n° 9, Editions L'Harmattan, 2006,
pp. 9-10.
16
***Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015-2019, Bucureşti, 2015, p. 11.
13
 Din perspectiva României, pe termen mediu și lung, evoluțiile din
mediul de securitate global vor fi dominate de tendințe complexe17:
reconfigurarea jocurilor geostrategice; dezvoltarea rapidă a tehnologiei
informației; resurgența naționalismului și extremismului; fragmentarea
etnico-religioasă și radicalizarea ideologică; adaptarea infrastructurilor
critice în raport cu apariția de calamități, crize energetice, atacuri
cibernetice, pandemii.
Mediul internaţional de securitate a fost marcat de atacurile teroriste
din 11 septembrie 2001. Întreaga comunitate internațională a fost pusă în
fața unei amenințări care s-a dovedit a fi de o violență și de o amploare de
neimaginat. În același timp, momentul 11 septembrie 2001 a mobilizat
statele lumii într-un efort comun de luptă împotriva acestui flagel.
În Raportul Naţiunilor Unite elaborat în 2004 – „O lume mai sigură:
responsabilitatea noastră comună” sunt menționate o serie de ameninţări
care vizează toate statele lumii. Prin prisma globalizării „o amenințare
pentru unul dintre noi este o amenințare pentru toți. Mai mult ca niciodată,
cei puternici sunt la fel de vulnerabili ca și cei slabi”18.
Raportul evidențiază șase tipuri de amenințări19 care trebuie să
preocupe statele:
• războiul dintre state;
• violența în cadrul statelor (războaie civile, încălcări masive ale
drepturilor omului, genocid etc.);
• sărăcia, bolile infecțioase și degradarea mediului;
• armele nucleare, radiologice, chimice și biologice;
• terorismul;
• criminalitatea transnațională organizată.
În raport se menționează că niciun stat nu poate lupta de unul singur
împotriva amenințărilor la adresa securității sale, fiind necesar un efort
colectiv în acest sens. În consecință, fiecare stat trebuie să coopereze cu
alte state pentru a-și asigura securitatea.
Terorismul nuclear este considerat o amenințare tot mai ușor de pus
în practică întrucât sunt necesare doar 50 de kilograme de uraniu puternic
îmbogățit pentru realizarea unui dispozitiv nuclear artizanal. Pe de o parte,
cantitatea relativ redusă poate fi cu ușurință trecută dincolo de granițele
unei țări; pe de altă parte, distrugerile care ar putea fi provocate sunt
devastatoare – pulverizarea unui oraș de dimensiuni medii. Recomandările

17
Ibidem.
18
Un monde plus sûr: notre affaire à tous, Rapport du Groupe de personnalités de haut niveau sur les
menaces, les défis et le changement, Nations Unies, 2004, p. 21.
19
Ibidem, p. 4.
14
făcute în raport pentru contracararea acestei amenințări vizează o
colaborare a țărilor la nivel internațional. În primul rând se consideră
necesar ca toate statele, fără excepție, să monitorizeze stocurile de uraniu
puternic îmbogățit pe care le dețin, să asigure o mai bună protecție a
containerelor în porturi și să adopte un nou regulament de îmbogățire a
uraniului. În al doilea rând, este imperios necesar ca statele să stabilească o
cooperare la nivelul serviciilor secrete în scopul combaterii terorismului.
Pentru a reduce riscul de deținere și folosire a armelor nucleare,
chimice sau biologice de către teroriști, statele trebuie să aibă un control
strict asupra materialelor periculoase pe care le dețin, trebuie să
descurajeze teroriștii și să-i captureze.
În ceea ce privește lupta împotriva crimei organizate se face apel la
cooperarea statelor pentru a stopa spălarea banilor, traficul de droguri,
traficul de ființe umane și corupția. Statele trebuie să acționeze unitar astfel
încât să nu existe nicio breșă de securitate care să genereze disfuncții în
cadrul acestui proces.
Războaiele civile, bolile și sărăcia contribuie la slăbirea statului
având ca și consecință finală prăbușirea acestuia; de asemenea, acești
factori favorizează apariția crimei organizate, a terorismului și a
proliferării armelor de distrugere în masă. În aceste condiții, direcțiile de
urmat identificate de către experții ONU pentru a face față acestor
amenințări sunt consolidarea mecanismelor de securitate colectivă,
reducerea sărăciei, combaterea extremismului, eliminarea consecințelor
războiului, stoparea bolilor infecțioase și lupta împotriva crimei organizate.
În ceea ce privește mediul de securitate european acesta se
caracterizează prin calm și stabilitate cu mici excepții, Uniunea Europeană
reprezentând garantul securității cetățenilor săi și acționând în vederea
asigurării securității acestora.
Perioada de pace şi stabilitate fără precedent pe care o traversează
Europa la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI se datorează
existenţei Uniunii Europene. Ea este cea care a generat nu doar un nivel
ridicat de dezvoltare economică pe continent, ci şi o nouă abordare a
securităţii, întemeiată pe soluţionarea paşnică a disputelor şi pe cooperarea
internaţională multilaterală prin intermediul unor instituţii comune. De-a
lungul acestei perioade, regimurile autoritare s-au schimbat în democrații
sigure, stabile și dinamice. Extinderile succesive fac să devină realitate
viziunea unui continent unit și pașnic20.

20
EUHR Solana's Speech at European Council - A Secure Europe in a Better World, June 20, 2003,
European Council, Thessaloniki (Greece), http://eu-un.europa.eu/articles/en/article_2449_en.htm,
accesat la 14.04.2015.
15
 Strategia europeană de securitate, intitulată O Europă sigură într-o
lume mai bună, a fost elaborată sub coordonarea Înaltului Reprezentant al
Uniunii Europene pentru PESC, Javier Solana, și adoptată de Consiliul
European în decembrie 2003, devenind un document important în
dezvoltarea politicii externe și de securitate a UE. În cadrul acestei strategii
sunt identificate amenințările-cheie la adresa securității UE după cum
urmează: terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele
regionale, statele eșuate și criminalitatea organizată.
Acțiunile Rusiei finalizate cu anexarea Peninsulei Crimeea, precum
și implicarea acesteia în conflictul din Ucraina au contribuit la schimbarea
mediului de securitate european. Jens Stoltenberg remarca: „Anul trecut a
marcat un punct de cotitură pentru securitatea europeană și pentru ordinea
mondială. Aici, în Europa, vedem un comportament periculos din partea
Rusiei: anexare, acțiuni agresive și intimidare. Conflictul din Ucraina se
adâncește, cu un cost înspăimântător în victime din rândul civililor.
Cauzele sunt clare și nu pot fi negate. Rusia continuă să ofere instruire,
echipament și forțe în sprijinul separatiștilor și continuă să destabilizeze
Ucraina”21. Astfel, mediul de securitate european devine imprevizibil și
mai puțin stabil: „Securitatea Europei a devenit mai puțin previzibilă și
mai puțin stabilă. În această săptămână, NATO a avut loc o ședință
extraordinară în cadrul căreia Turcia a informat aliații cu privire la
doborârea unui avion rusesc care a intrat fără permisiune în spațiul său
aerian. Acesta este un incident grav, care necesită calm și diplomație – și
aș saluta contacte ulterioare între Ankara și Moscova. Se evidențiază, de
asemenea, necesitatea de a consolida mecanismele prin care să se evite
astfel de incidente pe viitor. Deoarece aceasta este parte a unui model mai
mare. De-a lungul ultimilor ani, am observat o creștere semnificativă a
activității militare a Rusiei la frontierele noastre, precum și dorința de a
folosi forța în scopul atingerii unor obiective politice”22.
Terorismul devine o prezență neașteptată pe străzile Parisului. Anul
2015 a marcat tragedie după tragedie pentru poporul francez: în ianuarie
are loc atacul terorist de la revista Charlie Hebdo, soldat cu împușcarea şi
uciderea a 12 oameni; la câteva zile, într-un magazin evreiesc din Paris,
patru ostatici sunt uciși; în iunie, Yassin Salhi își decapitează patronul și
încearcă să arunce în aer fabrica de la Saint-Quentin-Fallavier; în august,
21
Speech by NATO Secretary General Jens Stoltenberg at the Munich Security Conference, 06 Feb.
2015, http://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_117320.htm?selectedLocale=en, accesat la
14.04.2015.
22
Jens Stoltenberg, NATO Secretary General, Modernising the rule-book of European security, 26
Nov. 2015, http://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_125177.htm?selectedLocale=en, accesat la
02.12.2015.
16
un tânăr deschide focul într-un tren care făcea legătura între Paris și
Amsterdam; în noiembrie, peste 130 de oameni au fost ucişi şi mai mult de
350 răniţi într-un atentat de proporții pe străzile Parisului.
În același timp, radicalizarea devine un fenomen tot mai accentuat în
rândurile tinerilor occidentali. Aceștia sunt atrași de propaganda grupării
teroriste Statul Islamic din Irak și Siria (ISIS) și părăsesc teritoriul țării lor
pentru a merge în Siria și a se antrena în taberele ISIS, pentru a reveni apoi
în țările de origine și a executa atacuri teroriste.
Ca urmare a războiului civil care a cuprins Siria și care durează de
aproape cinci ani, precum și din cauza cuceririi parțiale a teritoriului
acestei țări de către ISIS, Uniunea Europeană se confruntă cu valuri de
refugiați care, pentru a-și salva viețile, înfruntă numeroase pericole pentru
a găsi adăpost pe bătrânul continent.
Referitor la această criză fără precedent, secretarul General al
NATO, Jens Stoltenberg a declarat: „Tocmai am discutat modul în care
Alianța noastră răspunde la un mediu de securitate schimbat. Europa se
confruntă cu cea mai mare criză a migranților și a refugiaților de la
sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial”23. În 2015 au intrat pe
teritoriul UE peste 1,5 milioane de refugiați. Dintre aceștia, 1,1 milioane se
află în Germania. Fluxul de refugiați continuă, iar UE gestionează cu
dificultate această situație, cunoscută sub numele de criza refugiaților.
În ceea ce privește mediul de securitate european, în Strategia
naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015-2019, document
publicat în iunie 2015, sunt identificate următoarele amenințări în perfectă
concordanță cu realitatea: emergenţa grupărilor teroriste și accentuarea
migraţiei provenind din zonele de conflict sau cu o situaţie economică
precară. Astfel se arată că „emergenţa grupărilor teroriste stimulează
fenomenul radicalizării islamice la nivel european, evidenţiind riscurile pe
care le prezintă întoarcerea în spaţiul comunitar a jihadiştilor europeni,
care anterior au fost angajaţi în lupte sau programe de antrenament în state
cu problematică teroristă activă”24. De asemenea, „accentuarea migraţiei
provenind din zonele de conflict sau cu o situaţie economică precară a
generat provocări la adresa capacităţii statelor membre de gestionare a
fluxurilor de imigranți ilegali şi de preluare/integrare în cadrul
comunităţilor locale”25.

23
NATO, Press conference by NATO Secretary General Jens Stoltenberg following the meeting of
the North Atlantic Council at the level of Defence Ministers, 11 February 2016,
http://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_127972.htm?selectedLocale=en, accesat la 11.02.2016.
24
***Strategia Naţională de Apărare a ţării pentru perioada 2015-2019, Bucureşti, 2015, p. 12.
25
Ibidem, p. 13.
17
 Caracteristicile principale ale mediului de securitate rămân
complexitatea și dinamismul. O lume în continuă evoluție implică un
mediu de securitate marcat de schimbări diverse.

Lecturi recomandate

***A more secure world: Our shared responsibility, Report of the High-
level Panel on Threats, Challenges and Change, United Nations, 2004.
Bensahel, Nora; Byman, Daniel, The Future Security Environment in the
Middle East: Conflict, Stability, and Political Change, Rand
Corporation, 2004.
Bevir, Mark; Daddow, Oliver; Hall, Ian, Interpreting Global Security,
Routledge, 2014.
Bușe, Mihaiela, Terorismul – o ameninţare actuală a securităţii europene,
în Impact strategic nr. 1/2014.
Duțu, Petre, Mediul de securitate în contextul globalizării și integrării
regionale, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”,
București, 2007.
Frunzeti, Teodor; Zodian, Vladimir (coord.), Lumea de azi 2015,
Enciclopedie politică și militară, Studii strategice și de securitate,
Editura RAO, București, 2015.
Kay, Sean, Global Security in the Twenty-First Century: The Quest for
Power and the Search for Peace, Rowman & Littlefield, 2015.
Kenyon, Ian R.; Simpson, John, Deterrence and the New Global Security
Environment, Routledge, 2006.
Petrescu, Stan, Mediul de securitate global și euroatlantic, Editura
Militară, București, 2005.
Stoett, Peter John, Human and Global Security: An Exploration of Terms,
University of Toronto Press, 1999.
***Strategia europeană de securitate, 2003.
***Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2006.
***Strategia Naţională de Apărare a ţării pentru perioada 2015-2019,
Bucureşti, 2015.

18
 TEMA 2
SECURITATEA ŞI FENOMENUL GLOBALIZĂRII

Securitatea reprezintă un concept de o importanță majoră pentru

orice societate. Nevoia de siguranță, de lipsă a oricăror amenințări la
adresa oamenilor a determinat apariția statului ca formă de organizare a
societății. Însemnătatea acestui concept reiese clar din celebra piramidă a
lui Maslow. Abraham Maslow a realizat o ierarhizare a trebuințelor
oamenilor folosindu-se de imaginea unei piramide. La baza acesteia, cea
de-a doua trebuință ca importanță, după nevoile primare – apă, somn,
mâncare etc. –, o reprezintă nevoia de securitate. Iar această nevoie de a se
simți în siguranță include siguranța proprie, a membrilor familiei și a
bunurilor.

2.1. Securitatea. Scurtă introducere

În literatura de specialitate, securitatea este percepută ca un concept
contestat; deși a constituit subiectul a numeroase dezbateri și lucrări, nu are
o definiție clară, unică, definitivă. În funcție de realitățile politice și a
mediului de securitate în continuă schimbare, securitatea s-a dovedit a fi un
concept complex care a cunoscut o evoluție continuă.
În mod tradițional, statul este garantul securității cetățenilor și
teritoriului național. Astfel, s-a impus conceptul de securitate națională. În
lucrarea Defining National Security: The Nonmilitary Aspects, pentru a
ilustra ambiguitatea conceptului, Joseph J. Romm prezintă câteva definiții
de referință, dintre care menționăm definiția dată de Walter Lippmann în
1943 – „O naţiune are securitatea asigurată atunci când nu trebuie să-şi
sacrifice interesele fundamentale pentru a evita războiul şi este capabilă să
le menţină, dacă este provocată, chiar şi prin război” și pe cea a lui Arnold
Wolfers din 1962 – „Securitatea, în sens obiectiv, măsoară absenţa
ameninţărilor la adresa valorilor dobândite şi, în sens subiectiv, absenţa
temerilor că aceste valori vor fi atacate” 26. În 1981, Ian Bellamy scria că
securitatea „este o relativă absenţă a războiului, continuată cu o relativ

26
Joseph J. Romm, Defining National Security: The Nonmilitary Aspects, Council on Foreign
Relations Press, New York, 1993, p. 5.
19
solidă convingere că niciun război care ar putea avea loc nu s-ar termina cu
o înfrângere”27.
În viziunea lui Barry Buzan, securitatea se află în strânsă legătură cu
absența amenințării. Barry Buzan lărgește aria de cuprindere a securității:
„Securitatea colectivităților umane este afectată de factori din cinci
sectoare principale: militar, politic, economic, social și de mediu. Vorbind
în general, securitatea militară privește interacțiunea dublă a capacităților
statului de ofensivă și defensivă armată, și percepția statelor, fiecare despre
intențiile celuilalt. Securitatea politică se referă la stabilitatea
organizațională a statelor, a sistemelor de guvernare și a ideologiilor care
le legitimează. Securitatea economică privește accesul la resurse, finanțe și
piețe necesar pentru a susține un nivel acceptabil de bunăstare și de putere
a statului. Securitatea socială se preocupă de capacitatea de susținere, în
limitele unor condiții de evoluție acceptabile, a elementelor tradiționale de
limbă, cultură, identitate și obiceiuri culturale și religioase. Securitatea
mediului se referă la menținerea biosferei locale și planetare, ca suport
esențial de care depind toate acțiunile oamenilor”28. Pentru Barry Buzan,
securitatea oamenilor este prioritară; aceasta reprezintă centrul de greutate
asupra căruia acționează diverși factori. În acest nou cadru de analiză,
securitatea militară devine astfel parte a unui tot unitar cu implicații asupra
securității umane, în timp ce cele cinci sectoare acționează într-o strânsă
legătură unele cu celelalte.
Securitatea națională se află în interdependență cu securitatea
regională. În opinia lui Barry Buzan, „În termenii securității, regiune
înseamnă că un subsistem distinct și semnificativ de relații de securitate
este format de un grup de state care au fost sortite să se găsească în
apropiere geografică unele față de altele”29. Din nevoia de asigurare a
securității, statele au creat organizații regionale precum Organizația
Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Uniunea Europeană (UE),
Uniunea Africană (UA), Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est
(ASEAN).
Securitatea internațională este o stare de fapt la care statele,
organizaţiile internaţionale şi alţi actori contribuie în mod semnificativ, dar
în moduri diferite, intercondiţionarea deciziilor şi acţiunilor tuturor
acestora fiind din ce în ce mai evidentă şi mai accentuată30. Organizația
Națiunilor Unite (ONU) a fost creată din dorința ca, în urma eforturilor
27
Ian Bellamy, Towards a theory of international security, in Political Studies, Volume 29, Issue 1,
1981, p. 102.
28
Barry Buzan, Statul, popoarele şi teama, Editura Cartier, Chişinău, 2000, p. 31.
29
Ibidem, p. 194.
30
Teodor Frunzeti, Globalizarea securităţii, Editura Militară, Bucureşti, 2006, p. 7.
20
tuturor statelor lumii, generațiile viitoare să nu mai treacă prin suferințele
și ororile unui război similar celor două conflagrații mondiale. ONU este o
organizație cu vocație universală, având 193 de state membre. Obiectivul
principal al organizației este de a menţine pacea şi securitatea
internaţională.

2.2. Globalizarea: definire și caracteristici

De la prima întrebuinţare a termenului de globalizare, în 1962, acesta
a trecut de la un jargon specializat la un adevărat clişeu, pe care mulţi îl
utilizează fără a-i cunoaşte adevăratul conţinut31. Într-o lume în care
accesul la informaţie este liber, iar informaţiile vin pe atâtea căi – internet,
televiziune, radio, ziare – puţini sunt aceia care să nu fi auzit de
globalizare.
Celebrul sociolog Anthony Giddens definește globalizarea prin
„intensificarea relaţiilor sociale la nivel mondial, care leagă localităţile
îndepărtate în aşa fel încât întâmplări locale sunt modelate de evenimente
care au loc la multe mile distanţă şi invers”32.
În lucrarea Global transformations: politics, economics and culture
elaborată de David Held, David Goldblatt, Anthony McGrew și Jonathan
Perraton globalizarea este considerată „un proces (sau un set de procese),
care întruchipează o transformare în organizarea spaţială a relaţiilor sociale
şi a tranzacţiilor – evaluate din punct de vedere al răspândirii lor,
intensităţii, vitezei şi impactului – generatoare de fluxuri şi reţele
transcontinentale sau interregionale de activitate, interacţiune şi exercitare
a puterii”33.
Globalizarea este procesul în curs de desfăşurare, care uneşte
oameni, cartiere, oraşe, regiuni şi ţări mult mai strâns decât au fost
vreodată înainte. Acest lucru a avut ca rezultat faptul că viaţa noastră s-a
intersectat cu oameni din toate părţile lumii prin intermediul alimentelor pe
care le mâncăm, a hainelor pe care le purtăm, a muzicii pe care o ascultăm,
a informaţiilor pe care le obţinem. Această interconectare între oamenii de
pe planetă este uneori, de asemenea, cunoscută ca „satul global” în care
barierele frontierelor naţionale şi internaţionale devin mai puţin relevante,
iar lumea, la figurat, un loc mai mic. Procesul este pus în mişcare din punct
de vedere economic de fluxurile financiare internaţionale şi de comerţ, din
punct de vedere tehnologic de tehnologia informaţiei şi de mass-media din

31
Ibidem, p. 11.
32
Anthony Giddens, The Consequences of Modernity, Stanford University Press, 1990, p. 64.
33
Held, David; Goldblatt, David; McGrew, Anthony; Perraton, Jonathan, Global transformations:
politics, economics and culture, Stanford University Press, 1999, p. 16.
21
domeniul divertismentului şi, foarte semnificativ, de asemenea, prin
activităţi umane, cum ar fi schimburile culturale, migraţia şi turismul
internaţional. Aşa cum un comentator a remarcat, trăim într-o lume în
reţea34. Astfel, distanțele se comprimă, iar oamenii, deși aflați în diferite
colțuri ale lumii, sunt tot mai aproape unii de alții prin intermediul
tehnologiei.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a
identificat cele mai importante caracteristici ale globalizării. Aspectele
generale ale globalizării au următoarele implicații:
● reducerea barierelor comerciale;
● integrarea tot mai accentuată a piețelor financiare are un impact
mai mare în ceea ce privește conducerea și performanța sectorului
industrial;
● investițiile străine directe au devenit un factor crucial în procesul
mondial al restructurării industriale și a dezvoltării industriilor cu adevărat
globale;
● firmele multinaționale constituie unul din principalii vectori de
internaționalizare economică;
● legături strânse între comerț și investițiile directe;
● evoluția cadrelor multilaterale pentru comerț și investiții (de
exemplu, TRIMS, TRIPS, GATS etc.);
● internaționalizarea producției: originea multinațională a
componentelor produsului, serviciilor și capitalului adesea caracterizate
prin acorduri de cooperare sau de subcontractare între firme;
● strategiile de locație pentru activitățile firmelor multinaționale sunt
puternic influențate de avantajele comparative ale țărilor și regiunilor;
● accelerarea difuzării pe plan internațional a tehnologiei și scurtarea
simultană a ciclului de producție și inovare tehnologică;
● concurența simultană pe piețe între numeroși concurenți noi din
întreaga lume a generat în anumite locuri riscuri, care implică ajustări
structurale extrem de rapide în numeroase domenii;
● interdependență substanțială a diferitelor dimensiuni ale
globalizării (comerț, fluxuri de investiții directe, transferuri de tehnologie,
mișcări de capital etc.); grad ridicat de integrare a economiilor naționale,
dar, de asemenea riscuri semnificative de contaminare ca urmare a
șocurilor economice și financiare în anumite regiuni, care se pot răspândi
la alte regiuni care nu sunt implicate în mod direct;

34
UNESCO, Globalization, http://www.unesco.org/education/tlsf/mods/theme_c/mod18.html,
accesat la 15.01.2016.
22
 ● compresie de timp și distanță în tranzacțiile internaționale și
reducerea costurilor de tranzacționare;
● multiplicarea acordurilor regionale de liber schimb35.
Compania de consultanţă Ernst&Young a realizat un studiu în urma
căruia a stabilit un indice al nivelului de globalizare pentru un număr de 60
de ţări. Astfel, conform studiului intitulat 2012 Globalization index, Hong
Kong se află pe locul 1 în clasamentul celor mai deschise ţări către
globalizare în baza realizării cu succes a trei criterii din cele cinci care
definesc indicele globalizării; este vorba despre libera circulaţie a
capitalului, a transferului de tehnologie şi idei şi a integrării culturale. Pe
locurile 2 şi 3 se situează Singapore şi Irlanda.

2.2.1. Dimensiunile globalizării

În literatura de specialitate se vorbeşte de cinci dimensiuni ale
globalizării: dimensiunea economică, dimensiunea politică, dimensiunea
socială, dimensiunea ecologică şi dimensiunea culturală.
Dimensiunea economică a globalizării se referă la intensificarea şi
extinderea relaţiilor economice pe tot globul. Fluxuri enorme de capital şi
tehnologie au stimulat comerţul cu bunuri şi servicii. Pieţele şi-au extins
activitatea în toată lumea, creând astfel legături între economiile
naţionale36. Economia mondială s-a internaţionalizat în dinamica sa
fundamentală, este dominată de forţe ale pieţei incontrolabile, principalii
săi actori economici şi agenţii majori ai schimbării sunt corporaţii cu
adevărat transnaţionale care nu se supun niciunui stat şi care se situează pe
piaţa mondială acolo unde avantajele primează37. În contextul globalizării,
economiile naționale au devenit părți interconectate ale economiei globale.
Dimensiunea politică a globalizării se referă la faptul că, pe plan
politic, este tot mai dificilă rezolvarea anumitor probleme pe plan naţional,
fiind necesară o abordare pe plan regional şi global. În acest sens, statele
au creat organizaţii precum Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor
Unite și instituții precum Banca Mondială (BM) și Fondul Monetar
Internațional (FMI).
Dimensiunea socială a globalizării se referă la impactul globalizării
asupra vieţii şi muncii oamenilor, a familiilor lor şi a societăţilor lor.
Preocupările şi problemele vizează de multe ori impactul globalizării
asupra ocupării forţei de muncă, condiţiile de lucru, veniturile şi protecţia
socială. Dincolo de ideea de muncă, dimensiunea socială cuprinde

35
OECD Handbook on Economic Globalisation Indicators, OECD Publishing, 2005,
http://www.realinstitutoelcano.org/materiales/docs/OCDE_handbook.pdf, accesat la 05.07.2015.
36
Manfred B. Steger, Globalization, Sterling Publishing , Inc., New York, 2009, pp. 49-50.
37
Paul Hirst, Grahame Thompson, Globalizarea sub semnul întrebării, Editura Trei, 2002, p. 16.
23
securitate, cultură şi identitate, includerea sau excluderea şi coeziunea
familiilor şi comunităţilor38. Noile mijloace de comunicare facilitate de
apariţia internetului (e-mailul, WhatsApp, diverse reţele de socializare –
Facebook etc.) și telefonia mobilă au redus distanţele dintre oameni,
aducându-i aproape pe cei aflaţi departe. În acest fel, global village (satul
global) devine realitate.
Dimensiunea ecologică a globalizării face referire la problemele
mediului înconjurător datorită utilizării excesive a resurselor naturale, a
degradării acestuia. Astfel, tăierea pădurilor tropicale, creşterea alarmantă
a temperaturii, distrugerea stratului de ozon sunt aspecte care trebuie să fie
rezolvate printr-o viziune globală, prin prisma unui efort al întregii
comunităţi internaţionale.
Dimensiunea culturală a globalizării face trimitere la faptul că orice
cultură poate fi cunoscută de oricine, oriunde s-ar afla. De exemplu, ceva
interesant din cultura unui anumit popor poate străbate lumea şi deveni
foarte cunoscut: producţiile hollywoodiene sunt urmărite pretutindeni în
lume; muzica americană este ascultată dincolo de granițele SUA; desenele
animate ale lui Walt Disney sunt cunoscute de copii din toată lumea;
filmele de la Bollywood sunt, de asemenea, celebre.
Turismul global este o parte integrantă a globalizării culturale și face
ca lumea ca să pară un singur loc39. Conform statisticilor40, numărul
turiștilor a crescut considerabil de la 527 milioane în 1995 la 1.09 miliarde
în 2013. Până în 2030, se estimează că numărul turiștilor internaționali va
depăși 1,8 miliarde. Regiunea cu cel mai mare număr de vizitatori în
fiecare an a fost în mod constant Europa, urmată, în ultimii ani, de
regiunea Asia-Pacific, care s-a clasat pe locul al doilea. În ceea ce privește
orașul considerat cea mai populară destinație din lume în 2014, pe primul
loc s-a clasat Londra cu aproximativ 18,7 milioane de vizitatori, pe locul al
doilea Bangkok, vizitat de 16,4 milioane de turiști și Paris, pe locul al
treilea, cu 15.6 milioane de turiști.

38
World Commission of the Social Dimension of Globalization, The Social Dimension of
Globalization, http://ilo.org/public/english/wcsdg/globali/globali.htm, accesat la 09.10.2015.
39
Cultural Globalization, https://globalsociology.pbworks.com/w/page/14711172/Dimensions%
20of%20Globalization, accesat la 12.12.2015.
40
Number of international tourist arrivals worldwide from 1995 to 2014 (in millions),
http://www.statista.com/statistics/209334/total-number-of-international-tourist-arrivals/, accesat la
11.11.2015.
24
 2.2.2. Efectele globalizării
Globalizarea este un fenomen care produce atât efecte pozitive, cât și
efecte negative.
Lărgirea prăpastiei dintre cei bogați și săraci a devenit o
caracteristică a lumii noastre. Nordul reprezintă partea bogată a planetei, în
timp ce sudul trăiește în sărăcie. Cei mai mulți miliardari din lume sunt în
SUA – 513, China – 218 și Rusia – 90.
În ceea ce privește numărul de persoane care trăiesc în condiții de
sărăcie extremă din întreaga lume este probabil să scadă sub 10 la sută din
populația globului în 2015, potrivit previziunilor Băncii Mondiale41, o
evoluție care apropie lumea de obiectivul de a pune capăt sărăciei până în
2030.
Inegalitatea veniturilor este în creștere într-un număr surprinzător de
țări din întreaga lume. Această tendință este un fenomen complex cu mai
multe cauze: schimbările tehnologice, schimbarea prețurilor relative și
globalizare. Dar în cea mai mare parte, aceasta este atribuită globalizării42.
Criza financiară din 2008-2009 care s-a declanșat în SUA a generat un
colaps fără precedent în întreaga lume, toate țările fiind afectate într-o măsură
mai mică sau mai mare. Astfel, interdependența economică și financiară a
statelor este influențată nu numai de acțiuni benefice pe plan internațional, ci
și de cele care au consecințe negative asupra economiilor naționale.
Globalizarea a facilitat răspândirea amenințărilor la adresa securității
statelor, aducându-le în situația de a întâmpina greutăți în a asigura
securitatea cetățenilor. Proliferarea armelor și terorismul sunt amenințări
relativ recente și dificil de gestionat doar prin măsuri luate la nivel
naţional, fiind necesare eforturi comune ale statelor în cadrul unor
organizații de securitate pe plan regional și internațional.
Distrugerea mediului înconjurător prin exploatarea irațională,
necontrolată a resurselor reduce posibilitatea generațiilor viitoare de a se
bucura de resursele planetei și de a trăi într-un mediu curat, favorabil vieții.
Globalizarea a adus beneficii și oportunități pentru mulți oameni în
multe părți ale lumii. Cu toate acestea, mulți alții au fost excluși, nu au
beneficiat de aceste avantaje. Sărăcia extremă rămâne o realitate de zi cu zi
pentru mai mult de 1 miliard de oameni care supraviețuiesc cu mai puțin
de 1 dolar pe zi. Mai mult de 800 de milioane de oameni au prea puțină
41
World Bank Forecasts Global Poverty to Fall Below 10% for First Time; Major Hurdles Remain
in Goal to End Poverty by 2030, October 4, 2015, http://www.worldbank.org/en/news/press-
release/2015/10/04/world-bank-forecasts-global-poverty-to-fall-below-10-for-first-time-major-
hurdles-remain-in-goal-to-end-poverty-by-2030, accesat la 10.11.2015.
42
Commission on Growth and Development, The Growth Report Strategies for Sustained Growth
and Inclusive Development, Conference Edition, The International Bank for Reconstruction and
Development / The World Bank, Washington, 2008, p. 91.
25
mâncare pentru a-și satisface nevoile zilnice de energie. Inegalitatea între
țări și în interiorul țărilor, de asemenea, au crescut, iar riscurile globale de
mediu au devenit, progresiv, o chestiune de interes global43.
În această ordine de idei, Uniunea Europeană apreciază că există
avantaje ale globalizării pe plan social însă, în ceea ce priveşte
dezavantajele, consideră că trebuie luate măsuri pentru asigurarea echităţii
din punct de vedere social: „Globalizarea a adus avantaje semnificative
pentru un număr important de persoane din întreaga lume. Au fost create
locuri de muncă de o mai bună calitate şi mai bine remunerate în regiuni
ale lumii în care supravieţuirea populaţiei depindea până atunci aproape
exclusiv de agricultură.
Avantajele globalizării sunt însă în continuare repartizate în mod
inegal între ţări şi în interiorul acestora. Rezultatele integrării economice la
nivel mondial sunt dezechilibrate şi adeseori defavorabile actorilor
vulnerabili, fie că este vorba despre regiuni, sectoare sau lucrători. Pentru a
fi cu adevărat durabilă, globalizarea trebuie să asigure o dezvoltare socială
mai echitabilă pentru toţi”44. Experiența acumulată de Uniunea Europeană
pe plan intern în ceea ce privește integrarea economică, politică şi socială
poate fi privită ca un succes. De asemenea, se mai precizează în
Comunicarea Comisiei din 18 mai 2004, intitulată Dimensiunea socială a
globalizării – în ce mod politica UE contribuie la extinderea avantajelor
acesteia către toţi, că s-a realizat libera circulaţie a bunurilor, serviciilor,
capitalurilor şi persoanelor prin crearea unei pieţe unice, iar instituirea
uniunii economice şi monetare a contribuit la consolidarea acesteia.
Integrare economică în cadrul UE a contribuit la o îmbunătăţire a
condiţiilor de viaţă şi de muncă ale cetăţenilor europeni, în special în
statele membre cel mai puţin dezvoltate.
Pentru a se realiza o globalizare durabilă pe plan internațional, UE
intenţionează să promoveze integrarea dimensiunii sociale în cadrul
conceperii şi punerii în aplicare a diferitelor programe şi proiecte din
regiunile şi ţările terţe45, însă este necesar și efortul comun al instituțiilor
internaționale: „Contribuţia instituţiilor internaţionale la o globalizare
durabilă, inclusiv prin promovarea locurilor de muncă decente, este, de
altfel, esenţială. Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), instituţiile

43
DESA, Office for ECOSOC Support and Coordination, Globalization and Interdependence,
http://www.un.org/en/development/desa/oesc/globalization.shtml, accesat la 06.01.2016.
44
Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social
European şi Comitetul Regiunilor din 18 mai 2004 intitulată Dimensiunea socială a globalizării - în
ce mod politica UE contribuie la extinderea avantajelor acesteia către toţi, http://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=URISERV%3Ac11913, accesat la 10.10.2015.
45
Ibidem.
26
financiare internaţionale (IFI), Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM)
şi toate organele Naţiunilor Unite trebuie să participe în mod coerent şi
coordonat la acest obiectiv”46.
În ceea ce privește avantajele, dezvoltarea unor noi tehnologii,
accesul la internet, la telefonie mobilă, utilizarea computerelor, a tabletelor
a conferit un nou dinamism vieţii sociale şi economice. De asemenea,
bunurile şi serviciile au o arie de răspândire tot mai mare datorită vitezei
de transport din prezent.
2.3. Implicațiile globalizării asupra securității. Ameninţările
transnaţionale
În prezent, ca urmare a interconectării în creștere a societăților de
pretutindeni securitatea națională se află în strânsă legătură cu acțiunile
unor grupuri sau ale unor țări aflate la mare distanță.
Terorismul, crima organizată, atacurile cibernetice, proliferarea
nucleară, epidemiile şi pandemiile reprezintă amenințări care își pot avea
rădăcinile în țări îndepărtate. Ușurința cu care oamenii se deplasează
dintr-un colț al lumii în altul face ca aceste amenințări să devină realitate
pe neașteptate în țări în care acestea au un grad relativ mic de manifestare.
Terorismul
În această ordine de idei, atacurile teroriste de la Paris din 2015 au
fost plănuite de membri sau simpatizanți ai ISIS în Siria. Atacurile teroriste
de la Paris din noiembrie 2015 au fost revendicate de ISIS şi motivate de
terorişti prin implicarea Franţei, prin efectuarea de raiduri aeriene în Irak şi
Siria. Atacurile teroriste s-au soldat cu peste 130 de morţi şi mai mult de
350 de răniţi.
Președintele Franței, François Hollande a afirmat într-un discurs ținut
în fața senatorilor și deputaților francezi că, atacurile teroriste din Paris, pe
care le-a numit „acte de război”, „au fost hotărâte, planificate în Siria, au
fost organizate în Belgia şi comise pe teritoriul nostru cu complici francezi.
Ele urmăresc un obiectiv clar: să răspândească frica pentru a ne diviza aici
și să pună presiune pentru a ne împiedica să luptăm împotriva terorismului
acolo, în Orientul Mijlociu”47. Printre teroriștii care au luat parte la
atacurile teroriste au fost identificați: un cetățean francez, alți doi francezi
ce locuiau în Belgia și un sirian refugiat în UE. Atrași de propaganda
proislamistă, numeroși tineri din occident pleacă în Irak sau Siria, sunt
îndoctrinați și antrenați în tabere speciale, după care se întorc în țările de
46
Ibidem.
47
Discours du président de la République devant le Parlement réuni en Congrès, Versailles, le 16
novembre 2015, http://www.elysee.fr/declarations/article/discours-du-president-de-la-republique-
devant-le-parlement-reuni-en-congres-3/, accesat la 17.11.2015.
27
origine, apoi pun în practică atacurile teroriste plănuite la mii de kilometri
depărtare.
Crima organizată transfrontalieră
Crima organizată transfrontalieră se manifestă printr-o rețea globală.
Activitățile specifice crimei organizate sunt reprezentate de traficul de
droguri, traficul de persoane, traficul de migranți, traficul ilicit de arme de
foc, traficul de resurse naturale, traficul ilegal cu animale sălbatice, traficul
de medicamente contrafăcute, spălarea banilor.
Crima organizată transfrontalieră nu stagnează, ci este o industrie în
continuă schimbare, care se adaptează la piețe și creează noi forme de
criminalitate. Pe scurt, este o afacere ilicită care transcende granițele
culturale, sociale, lingvistice, geografice și care nu cunoaște granițe sau
reguli48.
Conform unui studiu al UNODOC din 2015, valoarea totală a banilor
rezultați în urma traficului de droguri în Balcani este în medie de 28 de
miliarde de dolari pe an49. Această sumă depășește cu mult PIB-ul
Afganistanului, țara care furnizează aceste droguri. Drogurile din
Afganistan sunt vândute în întreaga lume cu excepția Americii Latine, iar
pentru transportarea acestora de la centrele de producție spre piețele de
desfacere este nevoie de o rețea globală de trasee și de implicarea unor
grupări criminale internaționale50.
Cele mai bune estimări ale câștigurilor obținute din activități de
crimă organizată la nivel global sunt de aproape de 2,1 trilioane de dolari
în 2009 sau 3,6% din PIB-ul global. În cazul în care au fost luate în
considerare doar veniturile din acțiuni specifice de crimă organizată
transnațională (rezultate din traficul de droguri, produse contrafăcute,
traficul de ființe umane, traficul de petrol, traficul de animale sălbatice,
traficul de cherestea, traficul de pește, traficul de obiecte de artă și bunuri
culturale, traficul de aur, traficul de organe umane și traficul de arme de
calibru mic), estimările ar fi în jur de 1,5% din PIB. Aproximativ jumătate
dintre aceste venituri au avut legătură cu traficul de droguri51. Aceste cifre
48
United Nations Office on Drugs and Crime, Transnational organized crime: the globalized illegal
economy, https://www.unodc.org/toc/en/crimes/organized-crime.html, acceasat la 11.04.2015.
49
United Nations Office on Drugs and Crime, Drug Money: the illicit proceeds of opiates trafficked
on the Balkan route, UNODOC Research, 2015, p. 3, https://www.unodc.org/documents/data-and-
analysis/Studies/IFF_report_2015_final_web.pdf, accesat la 16.01.2016.
50
United Nations Office on Drugs and Crime, Afghan Opiate Trafficking Through the Southern
Route, UNODOC Research, June 2015, p. 12, https://www.unodc.org/documents/data-and-
analysis/Studies/Afghan_opiate_trafficking_southern_route_web.pdf, accesat la 16.01.2016.
51
United Nations Office on Drugs and Crime, Estimating illicit financial flows resulting from drug
trafficking and other transnational organized crimes. Research Report, October 2011, p. 9,
https://www.unodc.org/documents/data-and-analysis/Studies/Illicit_financial_flows_2011_web.pdf,
accesat la 11.04.2015.
28
arată amploarea pe care activitățile de crimă organizată o au la nivel global
și câștigurile enorme care decurg din acestea.
Criminalitatea cibernetică
Mari companii și țări din toată lumea au fost ținta a numeroase
atacuri cibernetice. Spionajul cibernetic a cunoscut o creștere alarmantă în
ultimii ani. Raportul din octombrie 2011 al Office of the National
Counterintelligence Executive din SUA avertiza asupra amenințării tot mai
accentuate a atacurilor cibernetice din afara țării în scopul activităților de
spionaj: „Deoarece Statele Unite ale Americii sunt un lider în dezvoltarea
de noi tehnologii și un jucător central în rețelele comerciale și financiare
globale, încercările străinilor pentru a colecta informații din domeniile
economic și tehnologic din SUA va rămâne la un nivel ridicat și continuă
să amenințe securitatea economică din SUA. Natura acestor încercări va fi
determinată de evoluția accelerată a spațiului virtual, de opțiunile de
politică făcute de rivalii economici și politici ai Statelor Unite, precum și
evoluțiile economice și tehnologice ample”52. În ciuda faptului că de multe
ori cei care fură cantități însemnate de informații din spațiul cibernetic
rămân nedescoperiți, există și cazuri în care aceștia au fost identificați,
judecați și condamnați. Este cazul lui Dongfan Chung, fost inginer la
Rockwell și Boeing, acuzat de spionaj economic în folosul Chinei și
condamnat la începutul anului 2010 la 15 ani de închisoare.
Atacuri cibernetice de amploare au fost lansate de China asupra
guvernului și asupra companiilor din domeniul apărării din SUA. De
asemenea, Franța și Germania au anunțat atacuri cibernetice efectuate
asupra instituțiilor din aceste țări. Organizații precum Fondul Monetar
Internațional sau instituții ale Uniunii Europene – Comisia Europeană –, au
fost vizate de atacuri cibernetice. În aceeași ordine de idei, Serviciul
Român de Informații53 a adus la cunoștința opiniei publice faptul că în
perioada 9-12 ianuarie 2015 gruparea de hackeri Security Crewz a derulat
atacuri de tip defacement împotriva unor siteuri web aparţinând unor
instituţii publice, asociaţii şi societăţi comerciale din România; aceeași
grupare a revendicat, în intervalul decembrie 2014 - ianuarie 2015, atacuri
similare efectuate cu succes împotriva a circa 300 de ţinte din Europa,
Statele Unite ale Americii şi Emiratele Arabe Unite.

52
Office of the National Counterintelligence Executive, Foreign Spies Stealing US Economic Secrets
in Cyberspace. Report to Congress on Foreign Economic Collection and Industrial Espionage, 2009-
2011,October 2011,. p. 6, http://www.ncsc.gov/publications/reports/fecie_all/Foreign_Economic_
Collection_2011.pdf, accesat la 10.10.2015.
53
Serviciul Român de Informații, România a fost ţinta unor atacuri cibernetice,
http://www.sri.ro/romania-a-fost-tinta-unor-atacuri-cibernetice.html, accesat la 04.01.2016.
29
 Epidemiile și pandemiile
Virusul Ebola, care a făcut ravagii în vestul Africii, precum și virusul
Zika, care s-a răspândit cu rapiditate în America de Sud, au ajuns în
Europa și, respectiv, America de Nord prin infectarea unor persoane care
s-au aflat în acele locații, au fost infectate și s-au întors în țările de origine.
Neștiind că erau infectate au răspândit virusul venind în contact cu alți
oameni.
Organizația Mondială a Sănătății a declarat epidemia de Ebola din
2014 din Guineea, Liberia și Sierra Leone „eveniment de sănătate publică
de interes internațional”54. Epidemia de Ebola s-a soldat cu peste 11.000
de morți.
În ianuarie 2016, ONU a dat publicității un raport în care se preciza
că „focarul de Ebola în Africa de Vest a fost doar una dintre multele
epidemii cu care s-a confruntat până în prezent secolul al XXI-lea. Printre
acestea se numără cele patru focare majore din Orientul Mijlociu ale
sindromului respirator (MERS), în Arabia Saudită și Republica Coreea,
epidemiile de gripă H1N1 și H5N1, și sindromul respirator acut sever
(SARS). Toate acestea servesc ca un memento puternic al amenințării
umanității reprezentate de bolile transmisibile”55. De asemenea, în raport
se precizează că „schimbările climatice, creșterea populației, pierderea
biodiversității, precum și globalizarea comerțului și a turismului fac
omenirea din ce în ce mai vulnerabilă la epidemii. Răspunsul la focare
recente, inclusiv Ebola și sindromul respirator (MERS) din Orientul
Mijlociu, a demonstrat că lumea rămâne periculos de prost pregătită pentru
a răspunde amenințării unor epidemii”56. În această ordine de idei, un nou
virus, Zika amenință securitatea umană la scară internațională. Conform
unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în perioada 1 ianuarie
2007-23 martie 2016, transmiterea virusului Zika, a fost semnalată într-un
total de 61 de ţări şi teritorii57. În raport se precizează, de asemenea, că
între 22 octombrie 2015 şi respectiv 19 martie 2016, Brazilia, una dintre
ţările cele mai afectate de acest virus, a raportat un număr total de 6671 de

54
Comisia Europeană, Direcția Generală Sănătate Și Consumatori, Boala provocată de virusul
Ebola, 21 octombrie 2014, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), 2014,
http://ec.europa.eu/health/preparedness_response/docs/ebola_infotravellers2014_ro.pdf, accesat la
07.09.2015 .
55
UN, Protecting Humanity from Future Health Crises, Report of the High-level Panel on the Global
Response to Health Crises, 25 January 2016,http://www.un.org/News/dh/infocus/HLP/2016-02-
05_Final_Report_Global_Response_to_Health_Crises.pdf, accesat la 26.01.2016.
56
Ibidem, p, 20.
57
World Health Organization, Zika Virus, Microcephaly and Guillain-Barré Syndrome Situation
Report, 24 March 2016, http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/204690/1/zikasitrep_
24Mar2016_eng.pdf?ua=1,accesat la 25.03.2016.
30
cazuri de microcefalie şi/sau malformaţii ale sistemului nervos central,
inclusiv 198 de decese.
Anthony Giddens consideră că „Procesele globalizării se numără
printre cele mai importante schimbări sociale cu care ne confruntăm în
prezent. […] Ca ființe umane, împărţim tot mai mult o soartă comună.
Problemele fundamentale cu care se confruntă viaţa umană, cum ar fi
împiedicarea distrugerii ecologice şi evitarea confruntărilor armate pe
scară largă, au în mod necesar o rezolvare globală”58.
Securitatea, la nivel național, regional și internațional, poate fi
asigurată prin realizarea unei cooperări cât mai bune a tuturor statelor.
Atâta timp cât amenințările la adresa securității se manifestă la nivel global
doar prin acțiuni comune ale statelor se pot obține rezultate concrete.

Lecturi recomandate

Buzan, Barry, Statul, popoarele şi teama, Editura Cartier, Chişinău, 2000.

Buzan, Barry; Weawer, Ole; Wilde, Jaap de, Securitatea. Un nou cadru de
analiză, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2011.
Chanda, Nayan, Bound Together: How Traders, Preachers, Adventurers,
and Warriors Shaped Globalization, Yale University Press, 2007.
Friedman, Thomas L., Lexus şi măslinul, Editura Polirom, Iaşi, 2008.
Friedman, Thomas L., Pământul este plat. Scurtă istorie a secolului XXI,
Editura Polirom, Iaşi, 2007.
Frunzeti, Teodor, Globalizarea securităţii, Editura Militară, Bucureşti,
2006.
Held, David; Koenig-Archibugi, Mathias, Global policy: power,
governance and accountability, Cambridge, UK Malden,
Massachusetts: Polity Press, 2014.
Held, David; McGrew, Anthony, Globalization Theory: Approaches and
Controversies, Wiley, 2007.
Hirst, Paul, Război şi putere în secolul 21, Editura Antet, 2001.
Hirst, Paul; Thompson, Grahame, Globalizarea sub semnul întrebării,
Editura Trei, 2002.
Jones, Andrew, Dictionary of Globalization, Polity, 2006.

58
Anthony Giddens, Sociologie, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2000, p. 75.
31
Jones, Andrew, Globalization: Key Thinkers, Polity, 2010.
Mary Kaldor, Iavor Rangelov (edit.), The Handbook of Global Security
Policy, Wiley -Blackwell, 2014.
Michie, Jonathan, The Handbook of Globalisation, Edward Elgar
Publishing Limited, 2003.
Milanovic, Branko, The Haves and the Have-Nots: A Brief and
Idiosyncratic History of Global Inequality, Basic Books, 2011.
Waters, Malcolm, Globalization, Routledge, 2001.
Weinstein, Michael M., Globalization: What's New?, Columbia University
Press, 2005.

32
 TEMA 3
AMENINŢĂRILE NATURALE ŞI CELE CAUZATE
DE ACŢIUNEA UMANĂ ASUPRA SECURITĂŢII

Trăim pe o planetă activă, în continuă schimbare. Mişcarea plăcilor

tectonice, a continentelor, erupţia vulcanilor, cutremurele de pământ,
valurile tsumani, uraganele sunt manifestări pe care nu le putem controla.
În urma producerii unor fenomene de acest fel, cu o intensitate mare, apar
efecte precum pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale. De-a
lungul istoriei, omenirea s-a confruntat cu nenumărate calamităţi naturale,
la care, s-au adăugat, odată cu progresul ştiinţific şi tehnologic, dezastrele
produse de om.

3.1. Dezastrele naturale şi efectele asupra securităţii umane

Ameninţările mediului natural la adresa securităţii oamenilor sunt
reprezentate de cutremure, erupţii vulcanice, inundaţii, ploi abundente,
alunecări de teren, secetă, incendii de pădure, zăpezi abundente, valuri de
frig, avalanşe, furtuni, cicloane, uragane, tornade, valuri tsunami.
Cutremurul din Chile din 22 mai 1960 a fost cel mai mare cutremur
până în prezent, fiind înregistrat cu 9,5 grade pe scara Richter. În urma
cutremurului, oraşul Valdivia aproape a fost distrus, iar guvernul chilian a
raportat că 58.622 de case au fost complet distruse59. De asemenea, 6.000
de oameni şi-au pierdut viaţa, iar 3.000 au fost răniţi. În Hawaii, la 6.600
mile de epicentrul cutremurului, tsunamiul a ucis 61 de persoane şi a rănit
282. Pagubele au fost de 75 de milioane de dolari. În Japonia, coasta
Honshu a fost devastată. Au existat 138 de decese, 85 de persoane
dispărute, 855 de răniţi, 1.678 de case distruse şi daune în valoare totală de
50 de milioane de dolari60. De asemenea, efectele acestui cutremur s-au
resimțit în Filipine, pe coastele Californiei, în Noua Zeelandă, Australia și
Kamceatka.

59
National Oceanic and Atmospheric Administration, Great Chile Earthquake of May 22, 1960 -
Anniversary Edition, https://data.noaa.gov/dataset/great-chile-earthquake-of-may-22-1960-
anniversary-edition, accesat la 11.11.2015.
60
Ibidem.

33
 Pe baza observaţiilor începute din 199061, US Geological Survey
National Earthquake Information Center a realizat o estimare a mediei
anuale a producerii cutremurelor. Astfel, s-a constatat că anual se produc:
un cutremur cu magnitudinea de 8 sau mai mare pe scara Richter; 15
cutremure cu magnitudinea între 7,0-7,9; 134 de cutremure cu
magnitudinea între 6.0-6,9; 1.319 de cutremure cu magnitudinea între
5,0-5,9; 13.000 de cutremure cu magnitudinea între 4,0-4,9: 130.000 de
cutremure cu magnitudinea între 3,0-3,9; şi 1.300.000 cutremure cu
magnitudinea între 2,0-2,9.
Dintre cutremurele majore produse în ultimii ani menţionăm
cutremurul cu magnitudinea de 6,6 pe scara Richter din 2003 care s-a
produs în sud-estul Iranului și a provocat moartea a 31.000 de persoane;
cutremurul cu magnitudinea de 7,9 pe scara Richter din 2008 care s-a
produs în estul regiunii Sichuan, China provocând uciderea a 87.587 de
persoane; cutremurul cu magnitudinea de 9,0 pe scara Richter din 2011
care s-a produs în Japonia lângă coasta de est a insulei Honshu și s-a soldat
cu 20.896 de morți (Anexele 1 și 2).
În ceea ce priveşte numărul imens de pierderi de vieţi omeneşti, două
cutremure se evidenţiază în mod incontestabil: este vorba despre
cutremurul din 2004 din sud-estul Asiei şi cel din 2010 din Haiti.
Cutremurul din sud-estul Asiei, cu magnitudinea de 9,1 a produs
227.898 de pierderi de vieţi omeneşti. Valurile tsunami generate de
cutremur au devastat ţărmurile Indoneziei, Sri Lankăi, Indiei, Tailandei,
ajungând până pe coasta de est a Africii. Cutremurul a fost simţit pe o arie
extrem de mare, până în Bangladesh, India, Malaysia, Manmar, Tailanda,
Singapore şi Insulele Maldive62. De asemenea, s-au înregistrat victime şi în
Somalia, Seychelles, Tanzania, Australia, Africa de Sud şi Kenya.
Cutremurul din Haiti, din 12 ianuarie 2010, a avut magnitudinea de
7,0 şi a provocat distrugeri devastatoare63: 222.570 de morţi, 300.572 de
răniţi şi 2,3 milioane de persoane strămutate. Conform unui raport al
Congressional Research Service64 din 2 februarie 2010, locuinţe, spitale,
şcoli şi multe clădiri guvernamentale s-au prăbuşit. Servicii de bază, cum
ar fi electricitatea şi apa au fost aproape complet întrerupte. Rutele de
61
US Geological Survey National Earthquake Information Center, Frequency of Occurrence of
Earthquakes, http://earthquake.usgs.gov/earthquakes/eqarchives/year/eqstats.php, accesat la
03.01.2016.
62
Stephen J. Spignesi, 100 cele mai mari dezastre din toate timpurile, Editura Lider, Editura Cartea
pentru toţi, Bucureşti, 2005, p. 75.
63
Haiti earthquake. Five-year progress report, January 2015, International Federation of Red Cross
and Red Crescent Societies, Geneva, 2014, p. 2.
64
Rhoda Margesson, Maureen Taft-Morales, Haiti Earthquake: Crisis and Response, Congressional
Research Service, February 2, 2010, p. 1.
34
transport importante au fost avariate şi/sau blocate. În ceea ce priveşte
populaţia, în raport se precizează că din aproape 3 milioane de oameni,
aproximativ o treime din totalul populaţiei au fost afectaţi de cutremur.
În anul 2015 două cutremure majore s-au produs în lume: cel din
Nepal şi cel din Chile. Dintre cele două, apropiate ca magnitudine, de
departe cutremurul din Nepal demonstrează, încă o dată, puterea naturii şi
neputinţa omului.
Două cutremure au lovit Nepalul la 25 aprilie şi 12 mai 2015,
ucigând peste 8000 de persoane şi rănind 18 000. Măsurând 7,8 şi 7,3
grade pe scara Richter, cutremurele au afectat 35 din cele 75 de districte
ale ţării, 14 dintre ele grav. Douăzeci şi şase de spitale şi peste 1100 de
instituţii de sănătate au fost deteriorate în urma cutremurelor şi 90% din
centrele de sănătate din afara principalelor oraşe nu au mai fost
funcţionale65. Mii de supravieţuitori au rămas sub cerul liber de frica unor
noi replici ale cutremurului, fără apă şi mâncare, într-o stare de tensiune
continuă.
Pe 16 septembrie 2015, un cutremur cu magnitudinea de 8,3 a afectat
Chile. În urma cutremurului s-au format valuri puternice care au provocat
inundaţii; peste 1 milion de persoane au fost afectate de cutremur.
Erupţiile vulcanice au modelat Terra din cele mai vechi timpuri.
Solul fertil, propice pentru agricultură, aflat în preajma vulcanilor îi
determină pe oameni, în ciuda ameninţării avalanşelor de lavă, rocă şi
noroi, să trăiască în apropierea acestora.
Este celebră erupţia vulcanului Vezuviu din 24 august 79, survenită
pe neaşteptate, fapt pentru care oamenii au fost luaţi prin surprindere, iar
numărul victimelor a fost estimat la 20.000 de persoane. Oraşele Pompeii
şi Herculaneum şi locuitorii lor au fost acoperite de şuvoaie de cenuşă şi
gaze. În prezent, zona este monitorizată de un institut specializat,
Osservatorio Vesuvio, pentru a detecta orice activitate vulcanică. Există,
de asemenea, un plan pentru situaţii de urgenţă la care s-a lucrat din 1991
și a fost revizuit periodic până în prezent, care are în vedere evacuarea
prioritară a locuitorilor care trăiesc în imediata vecinătate a Vezuviului,
adică 700.000 de oameni. Însă, în cazul unei erupţii bruşte, haosul ar fi
elementul central dat fiind numărul mare de oameni, panica şi rutele de
transport aglomerate şi insuficiente într-o astfel de situaţie. În aceste
condiţii, numărul victimelor ar fi de ordinul sutelor de mii (Anexa 3).

65
World health Organization, Health in South-East Asia Nepal Earthquake 2015: One month later,
http://us8.campaign-archive1.com/?u=ad442cae2e78e192e9ab2b4e2&id=0f637ebcc9, accesat la
07.06.2015.
35
 În secolul al XIV-lea, mai precis în perioada 1333-1347, China a fost
răvăşită de mai multe catastrofe naturale – secetă, foamete, epidemia
cunoscută sub numele de Moartea Neagră, inundaţii şi cutremure – care
s-au soldat cu peste 9.000.000 de morţi.
Între anii 1896 şi 1901 India s-a confruntat cu o secetă cumplită care
a provocat o foamete permanentă, ceea ce a dus apoi la epidemii diverse şi
la nenumărate decese. Această tragedie umană a secerat 8.250.000 de vieţi,
altfel spus, peste 4.700 de morţi pe zi, în fiecare zi, din 1896 până în
190166.
Alunecările de teren sunt extrem de periculoase deoarece sunt foarte
rapide și implică o cantitate foarte mare de pământ, pietre și noroi, care
mătură totul în cale.
În urma cutremurului din Anzii peruvieni din 31 mai 1970, vibrațiile
au dislocat o bucată de gheață de pe vârful abrupt al muntelui Huascarán.
Gheața a alunecat pe pantele pline de pietre. Acestea s-au rostogolit și au
antrenat o avalanșă masivă de grohotiș. Mai mult de 50 de milioane de m³
de rocă, gheață și noroi au pornit la vale și au acoperit 435 km² de pantă.
Torentul de noroi a parcurs 16 km, ștergând de pe fața pământului tot ce a
întâlnit în cale, inclusiv orașul Yangay, și provocând moartea a peste
17.000 de persoane67.
Defrișările masive constituie o altă cauză generatoare de alunecări de
teren. În lipsa copacilor, a căror rădăcini fixează solul, în urma unor ploi
abundente există riscul producerii alunecărilor de teren. Alunecarea solului
se face cu o repeziciune atât de mare încât nu este posibilă evacuarea zonei
în timp util pentru a se evita pierderile de vieți omenești, obținându-se
dimpotrivă, foarte multe victime în zonele intens populate.
Uraganele au o forţă de distrugere uluitoare. Distrugerile sunt cu atât
mai devastatoare cu cât capacitatea de deplasare a uraganelor cuprinde mii
de kilometri (Anexa 3).
Uraganul Gilbert s-a format pe 10 septembrie 1988 și a crescut
progresiv în intensitate transformându-se într-un uragan de categoria 5. Pe
12 septembrie a trecut peste Jamaica devastând-o, după care și-a
intensificat forța ajungând la categoria 4 în timp ce devasta Insula Grand
Cayman. Pe 14 septembrie a atins o intensitate atât de mare, încât a fost
catalogat drept uragan de categoria 5.
Impactul dimensiunii enorme a uraganului Gilbert s-a simţit peste o
mare parte din Caraibe, America Centrală, precum şi în anumite părţi din
Statele Unite ale Americii. Numărul deceselor provocate oferă o imagine
66
Stephen J. Spignesi, op. cit., p. 34.
67
Matt Turner, E. Enciclopedia Pământul, Litera Internaţional, Bucureşti, 2006, p. 37.
36
elocventă a impactului uraganului Gilbert: în Mexic 202, în Jamaica 45, în
Haiti 30, în Guatemala 12, în Honduras 12, în Republica Dominicană 5, în
Venezuela 5, în Statele Unite 3, în Costa Rica 2 şi în Nicaragua 268. Pe
lângă aceste pierderi de vieți omenești, trebuie să adăugăm și valoarea
distrugerilor materiale care s-au ridicat la 100 de milioane de dolari.
Uraganul Katrina a fost unul dintre cele mai puternice uragane din
ultimii 15 ani. Acesta a afectat 7 state din SUA, iar intensitatea maximă a
fost atinsă 28 august 2005 când vântul a ajuns la 281 km pe oră. Cel mai
afectat oraş a fost New Orléans, unde uraganul a ajuns pe 29 august.
Distrugerile au fost imense, oamenii au fost în evacuați din oraș. Pagubele
produse s-au ridicat la peste 80 de miliarde de dolari, iar tributul de vieți
omenești a fost de peste 2.000 de oameni.
Tornadele sunt o amenințare continuă pentru populația din SUA care
trăiește în special în valea fluviului Mississippi. Viața și agoniseala de o
viață le pot fi luate într-o clipă de vânturi care pot ajunge până la 512
km/h. (Anexa 5)
Cea mai lungă și mai distrugătoare tornadă din istorie a lovit statele
Missouri, Illinois și Indiana din SUA, pe 18 martie 1925. Tornada
denumită „Trei-State” a traversat districtele de nord-est pe o distanță de
352 km, cu o viteză de 118 km/h, pustiind totul în cale. A devastat câteva
sate provocând moartea a 695 de persoane și rănirea a peste 2.00069.
Valurile tsunami au devenit un subiect foarte cunoscut în ultimii ani
însă reprezintă un fenomen care s-a manifestat și în trecut. Stephen J.
Spignesi prezintă în lucrarea „100 cele mai mari dezastre din toate
timpurile” distrugerile provocate de valul tsunami care a lovit coasta de
nord-est a insulei Honshu, care a provocat moartea a 28.000 de oameni:
Valul tsunami din 1896, din Japonia, a umplut golful Honshu cu atât de
multe cadavre încât vasele nu mai puteau naviga printre ele. Când a lovit
coasta de nord-est a Japoniei, valul avea peste 450 de kilometri lățime și
aproape 40 metri înălțime, înaintând peste 150 kilometri pe uscat70. De
asemenea, orașele de pe insulă care au fost lovite de val au suferit
distrugeri imense.

68
National Hurricane Center, Hurricane Gilbert 1988, http://www.nhc.noaa.gov/
outreach/history/#gilbert, accesat la 07.10.2015.
69
Turner, Matt, op. cit., p. 87.
70
Stephen J. Spignesi, op. cit., p. 123.
37
 3.2. Dezastrele produse de om şi consecinţele acestora asupra
oamenilor şi a mediului înconjurător
Inventarea maşinilor, a vapoarelor, a avioanelor, a fabricilor şi
uzinelor, a centralelor nucleare, a navetelor spaţiale sunt câteva repere
importante ale progresului omenirii în domeniile stiinţific şi tehnologic. Pe
lângă beneficiile de necontestat pe care le aduc acestea omului, o clipă de
neatenţie sau o defecţiune pot declanşa un adevărat dezastru. În acest sens,
putem vorbi despre dezastre feroviare, maritime, aviatice, nucleare,
chimice.
Dezastrele feroviare sunt relativ rare. Nu și în India, unde datorită
intensității traficului feroviar și al supraaglomerării trenurilor, anual se
produc aproximativ 400 de accidente, dintre care 250 sunt cauzate de erori
umane71.
Pentru dezastrele maritime, ilustrativă și celebră este tragedia de pe
Titanic, cel mai mare vas din acele timpuri. Considerat de nescufundat, pe
15 aprilie 1912, în urma coliziunii cu un aisberg, acesta dispare în apele
Atlanticului. Din cei 1309 pasageri, 1500 și-au pierdut viața.
Se spune că avionul este cel mai sigur mijloc de transport. Însă,
atunci când se produc, accidentele aviatice implică numeroase victime.
Astfel, în atacul terorist cu bombă asupra zborului Pan Am 103 din 1988
au murit 270 de persoane; prăbușirea avionului TWA 800 în 1996 în
apropierea insulei Long Island a însemnat moartea a 230 de pasageri; la 24
martie 2015, copilotul german Andreas Lubitz, aflat la manșa avionului
Airbus A320 ce aparținea companiei Germanwing, a prăbuşit, în mod
intenționat, avionul în Alpii francezi, provocând moartea a 150 de
persoane.
În ceea ce privește dezastrele nucleare, dezastrul de la Cernobîl a
reprezentat o situație de criză profundă, negestionată corespunzător, care a
generat un număr foarte mare de victime, necunoscut cu exactitate nici
până astăzi. Explozia reactorului 4 de la Centrala Nucleară de la Cernobîl,
din Ucraina, din 26 aprilie 1986, constituie unul dintre cele mai mari
dezastre produse de om. Numărul celor care au fost moblizați pentru
curățarea zonei și pentru sigilarea centralei într-un înveliș protector de
beton nu este cunoscut cu certitudine, însă se pare că este vorba de sute de
mii de oameni, care au fost expuși la doze mari de radiații și care fie au
murit în scurt timp, fie au suferit ani de-a rândul. În ceea ce privește
mediul înconjurător, nivelul radiațiilor nu a scăzut suficient de mult pentru
ca oamenii să se întoarcă să trăiască în siguranță în acea zonă și probabil că
acest lucru nu se va întâmpla niciodată. În timp, în sarcofagul de beton au
71
Ibidem, p. 207.
38
apărut fisuri, iar lipsa fondurilor necesare pentru a face reparații în scopul
împiedicării răspândirii radiațiilor în afara construcției, a generat
îngrijorare în ceea ce privește o posibilă contaminare cu radiații. „În 1997,
cu sprijinul ferm al Comisiei Europene, un grup de experți internaționali
din UE, Japonia, Ucraina și SUA au finalizat un program cunoscut sub
numele de Shelter Implementation Plan”72. Pentru a împiedica definitiv
posibile scurgeri radioactive, în prezent, se construiește o structură uriașă
în formă de arc, care să acopere contrucția de beton, care adăpostește
reactorul 4.
Un dezastru nuclear recent este cel de la centrala nucleară de la
Fukushima, declanșat în urma cutremurului și valului tsunami din 2011.
Estimările referitoare la numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa se
situează în jurul cifrei de 19.000.
Dezastrele chimice, asemenea celor nucleare, au urmări extrem de
grave; oamenii se îmbolnăvesc pe neașteptate, atacați de un dușman
invizibil. Pe 3 decembrie 1984, în Bopal, India, la o uzină a avut loc o
scurgere de gaz toxic care a provocat îmbolnăvirea a peste 200.000 de
persoane şi moartea a câtorva zeci de mii.
Referitor la caracteristicile şi efectele dezastrelor naturale şi a celor
produse de om, Kai Erikson, sociolog la Universitatea Yale, citat de
Anthony Giddens, susţine că – în timp ce dezastrele naturale, cum ar fi
uraganele şi foametea sunt tangibile şi identificabile – majoritatea formelor
de otrăvire toxică «nu pot fi detectate de simţurile omeneşti obişnuite».
Oamenii nu au adesea nicio posibilitate de a-şi da seama că sunt afectaţi. O
a doua diferenţă, între catastrofele naturale şi cele produse de om, este
aceea că un dezastru natural are un început şi un sfârşit distincte, în vreme
ce rezultatele unui dezastru produs de om «nu au o durată, un termen
natural anume; drept rezultat, victimele rămân într-o perpetuă stare de
alarmă şi anxietate»73.
Pe de altă parte, creșterea accelerată a populației planetei și, implicit,
nevoia tot mai mare de consum, dezvoltarea economiilor, industrializarea,
toate acestea au generat risipa resurselor naturale, poluarea atmosferei, a
apelor și a solului și defrișări masive de păduri. De asemenea, acumularea
de resturi şi gunoaie menajere și lipsa unei gestionări eficiente a reciclării
acestora reprezintă o dublă amenințare, atât la adresa mediului
înconjurător, cât și a oamenilor.

72
Nuclear-Safety Chernobyl, https://ec.europa.eu/europeaid/sectors/energy/nuclear-safety/
chernobyl-feature-story_en, accesat la 06.01.2016.
73
Anthony Giddens, Sociologie, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2000, p. 573.
39
 În ceea ce privește „cantitatea de gunoi menajer – ceea ce se aruncă
la tomberon – produsă în fiecare zi în ţările industrializate este uluitoare;
aceste ţări au fost numite uneori „societăţi ale gunoiului”, datorită faptului
că volumul lucrurilor aruncate este în realitate foarte mare. De exemplu,
mâncarea este de cele mai multe ori cumpărată în ambalaje, care se aruncă.
Unele dintre ele pot fi reprocesate şi refolosite, dar majoritatea nu. Unele
tipuri de articole din material plastic folosite pe scară largă devin pur şi
simplu gunoaie inutilizabile, ele nu pot fi reciclate, aşa că trebuie arse în
gropi speciale”74. De asemenea, risipa de alimente contribuie la
acumularea de gunoi menajer. În 2013, la cererea ONU, a fost realizat un
raport, Food wastage footprint. Impacts on natural resources, care analiza
consecinţele risipei de alimente la nivel mondial din perspectiva mediului.
Conform raportului, anual, aproximativ 1,3 miliarde de tone de deşeuri
provenite din aruncarea la gunoi a produselor alimentare provoacă atât
pierderi economice în valoare de 750 de miliarde de dolari, cât şi daune
majore asupra mediului.
O modalitate de a reduce efectele negative ale deşeurilor alimentare
asupra mediului şi, în acelaşi timp, de a asigura un nou tip de energie
regenerabilă o constituie digestia anaerobă. Digestia anaerobă este un
proces natural de transformare a materiei organice de către bacterii în
absenţa oxigenului. Prin acest procedeu se obţine biogaz bogat în metan
care poate fi utilizat ca sursă de energie.

3.3. Răspunsul umanitar la dezastrele naturale şi la cele produse

de om
În foarte multe cazuri de dezastre populaţia este afectată într-o
măsură atât de mare încât ţara în care s-a produs o astfel de situaţie nu
poate face faţă cu propriile resurse. În acest caz, se apelează la ajutorul
altor ţări sau organizaţii regionale sau internaţionale (Anexele 6 şi 7).
La nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite
ONU are capacitatea de a asigura asistenţă umanitară şi asistenţă în
caz de dezastru. Pentru a veni în sprijinul oamenilor care au nevoie de
ajutor în diferite situaţii de criză, în cadrul ONU au fost create Organizaţia
pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Organizaţia Internaţională pentru
Migraţie (OIM), Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați (UNHCR).
De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ajută la
protejarea persoanelor strămutate în urma producerii unor catastrofe
naturale sau provocate de om, de ravagiile bolilor. Fondul Națiunilor Unite
pentru Copii (UNICEF), cu ajutorul unor organisme precum International
74
Ibidem, p. 570.
40
Save the Children External Link Alliance, oferă educație pentru copiii
care, din cauza calamităților au trebuit să părăsească zona în care locuiau.
Iar atunci când este timpul să înceapă reconstruirea, Programul Națiunilor
Unite pentru Dezvoltare (PNUD) este acolo pentru a se asigura că procesul
de recuperare are o bază stabilă și fermă75. Astfel, în cadrul ONU a existat
o viziune de ansamblu în ceea ce privește nevoile stringente ale celor care
suferă în urma unor catastrofe, punându-se accentul pe asigurarea hranei,
furnizarea de servicii medicale, educația copiilor și, nu în ultimul rând, pe
sprijinul acordat pentru reabilitarea zonelor afectate.
Eforturile umanitare în caz de dezastre ale sistemului ONU sunt
supravegheate și facilitate de către Biroul pentru coordonarea afacerilor
umanitare (OCHA), condus de către coordonatorul Organizației Națiunilor
Unite pentru asigurarea ajutorului de urgență. Printre multele sale
activități, OCHA oferă cele mai recente informații cu privire la situațiile de
urgență la nivel mondial și lansează „apelurile consolidate” internaționale
pentru a mobiliza finanțare pentru furnizarea de asistență de urgență în
situații specifice76. Asigurarea finanţării operaţiunilor umanitare este
extrem de importantă în condiţiile în care crizele umanitare generate de
dezastre naturale sau cele provocate de om, precum şi conflictele armate
sunt tot mai numeroase, iar sprijinul comunităţii internaţionale nu reuşeşte
întotdeauna să acorde ajutorul critic necesar în totalitate persoanelor
afectate.
Fondul central al Naţiunilor Unite de răspuns la situaţiile de urgenţă
(CERF)77 este una dintre cele mai rapide şi mai eficiente modalităţi de a
sprijini răspunsul umanitar rapid pentru persoanele afectate de dezastre
naturale şi conflicte armate. CERF primeşte contribuţii voluntare de la
state membre ale ONU, observatori, guverne regionale, de la sectorul
privat, corporaţii, organizaţii nonguvernamentale şi persoane fizice pe tot
parcursul anului pentru a oferi finanţare imediată pentru acţiuni umanitare
de salvare, oriunde în lume. (Anexele 8 și 9)
În 2015, conform informaţiilor date publicităţii de ONU78, totalul
donaţiilor către CERF a fost de 402.650.491 de milioane de dolari, iar de la
începutul anului 2016 până în martie suma totală a ajuns la 128.817.931 de
milioane de dolari.

75
United Nations, Humanitarian and Disaster Relief Assistance, http://www.un.org/en/
globalissues/humanitarian/, accesat la 08.08.2015.
76
Ibidem.
77
United Nations, CERF; http://www.unocha.org/cerf/about-us/who-we-are, accesat la 25.08.2015.
78
United Nations, CERF pledges and contributions, http://www.unocha.org/cerf/our-
donors/funding/cerf-pledges-and-contributions-all, accesat la 03.03.2016.
41
 De la începutul anului 2016, ONU a sprijinit financiar prin
intermediul CERF populaţii din întreaga lume afectate de diverse tipuri de
dezastre şi afectate de conflicte. Astfel, au fost alocate 8 milioane de dolari
comunităţilor devastate de ciclonul tropical Winston în Fiji. La 20
februarie 2016, în urma ciclonului au rămas 350.000 de oameni afectaţi, iar
24.000 de case au fost distruse. Sudanul de Sud a fost ajutat cu 21 de
milioane de dolari pentru a asigura asistenţa umanitară de urgenţă. Alte 31
de milioane de dolari au fost alocate pentru a asigura asistenţa umanitară
celor 2,7 milioane de oameni strămutaţi în bazinul Lacului Ciad pentru a
scăpa de acţiunile violente ale grupării teroriste Boko Haram.
De asemenea, conform raportului ONU intitulat EL NIÑO. CERF-
funded response in 2015. As of 5 January 201679, Fondul a oferit circa 59
de milioane de dolari pentru activităţi de salvare ca răspuns la secetă,
inundaţii, insecuritate alimentară şi alte dezastre, care pot fi legate de El
Niño în El Salvador (2,7 milioane de dolari), Eritreea (2,5 milioane de
dolari), Etiopia (25,5 milioane de dolari), Haiti (3 milioane de dolari),
Honduras (2,3 milioane de dolari), Malawi (9,9 milioane de dolari),
Somalia (4,9 milioane de dolari) şi Zimbabwe (8,1 milioane de dolari). O
sumă suplimentară de 17 milioane de dolari au fost alocate ca răspuns la
condiţiile meteorologice extreme, totalul alocărilor legate de climă
ridicându-se la 76 de milioane de dolari.
La nivelul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord
În cadrul NATO, urgenţele civile reprezintă o atribuţie-cheie în
domeniul securităţii. În acest sens, NATO administrează o reţea de experţi
civili situată în zona euroatlantică, care permite aliaţilor şi naţiunilor
partenere să gestioneze consecinţele crizei în caz de dezastru sau conflict.
Aceasta include coordonarea sprijinului umanitar, acordarea de asistenţă în
caz de inundaţii, protecţia infrastructurii şi răspuns la atacurile teroriste cu
agenţi chimici, biologici, radiologici80. La nivel de organisme de luare a
deciziilor, organul principal este Civil Emergency Planning Committee
(CEPC), sprijinit în activitatea sa de un instrument operaţional, şi anume
Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre (EADRCC).
De la lansarea sa, EADRCC a participat la mai mult de 40 de
operaţiuni din întreaga lume, variind de la coordonarea livrărilor de
provizii pentru refugiaţi, ajutor în caz de inundaţii, uragane şi victime ale

79
United Nations, EL NIÑO. CERF-funded response in 2015, As of 5 January 2016, Central
Emergency Response Fund, http://reliefweb.int/sites/reliefweb.int/files/resources/CERF_El-
Nino_20151201_post.pdf, accesat la 09.01.2016.
80
NATO, Civil emergency planning, http://www.nato.int/cps/bu/natohq/topics_49158.htm, accesat la
22.06.2015.
42
cutremurelor, lupta împotriva incendiilor de pădure81 etc. De asemenea,
contribuţia NATO în acordarea de ajutor Statelor Unite în urma acţiunii
devastatoare a uraganului Katrina în 2005 a fost extrem de importantă.
La nivelul Uniunii Europene
În 2014, ONU a declarat, pentru prima dată în istorie, nu mai puţin
de patru urgenţe de nivelul 3, cel mai ridicat de pe scara sa. UE este
prezentă în toate cele patru zone în care s-au înregistrat aceste crize: Siria,
Sudanul de Sud, Republica Centrafricană şi Irak. De asemenea, oferă
sprijin populaţiilor din Afganistan, regiunea Sahel, Africa, America
Centrală şi de Sud şi sud-estul Asiei82. De asemenea, din anul 1992, UE a
furnizat asistenţă umanitară în peste 140 de ţări, alocând anual un buget de
aproximativ 1 miliard de euro.
Uniunea Europeană, împreună cu statele membre ale acesteia, este
principalul donator de ajutor umanitar din lume. În 2014, aproximativ 121
de milioane de oameni afectaţi de catastrofe naturale sau provocate de om
sau de crize prelungite au primit ajutor. Ajutorul umanitar au fost furnizate
celor mai vulnerabili oameni din mai mult de 80 de ţări83. Conform ECHO
Factsheet, prin intermediul instrumentelor de ajutor umanitar şi protecţie
civilă, în 2014, Comisia Europeană a furnizat ajutor umanitar de urgenţă în
valoare de 1,27 miliarde de euro, avându-se în vedere ca şi pe parcursul
anului 2015 o sumă similară să fie direcţionată pentru sprijinirea
populaţiilor afectate de dezastre sau conflicte (Anexa 10).
În cadrul Departamentului de ajutorul umanitar şi protecţie civilă al
Comisiei Europene (European Commission's Humanitarian Aid and Civil
Protection Department – ECHO) funcţionează Centrul de Coordonare a
răspunsului la situaţii de urgenţă (Emergency Response Coordination
Centre – ERCC) al cărui obiectiv este coordonarea activităţilor din acest
domeniu, astfel încât printr-o supraveghere atentă, eforturile depuse pentru
sprijinirea populaţiilor afectate de dezastre şi conflicte să aibă o eficienţă
cât mai bună.
În aceeaşi ordine de idei, Capacitatea europeană de răspuns la situaţii
de urgenţă (European Emergency Response Capacity – EERC) reuneşte
diverse echipe de salvare, experţi şi echipamente puse la dispoziţia UE de
către ţări membre doritoare să participe la activităţi de asigurare a

81
NATO, The Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre, http://www.nato.int/
cps/bu/natohq/topics_49158.htm, accesat la 22.06.2015.
82
European Commission, Humanitarian Aid and Civil Protection, Helping victims of disasters and
conflicts, and protecting those at risk, Luxembourg: Publications Office of the European Union,
2014, p. 3.
83
European Commission, ECHO Factsheet, Humanitarian Aid, 2015, http://ec.europa.eu/
echo/files/aid/countries/factsheets/thematic/humanitarian_aid_en.pdf, accesat la 06.06.2015.
43
protecţiei civile şi a ajutorului umanitar. EERC face parte din ERCC şi
Mecanismul de protecţie civilă al UE.
Creat în 2001, Mecanismul UE de protecţie civilă ajută ţările
participante să prevină dezastrele, să se pregătească pentru situaţii de
urgenţă şi să îşi reunească resursele pentru a le pune într-un mod rapid şi
coordonat la dispoziţia ţărilor afectate. În timp ce ajutorul umanitar oferit
de UE este direcţionat către ţări din afara sa, mecanismul poate fi mobilizat
în situaţii de urgenţă care survin atât în interiorul, cât şi în exteriorul
Uniunii84. Acest instrument operaţional şi-a dovedit în timp utilitatea,
intervenind ori de câte ori a fost solicitat.
De la prima intervenţie, în 1992, în fosta Iugoslavie distrusă de
război până la catastrofa umanitară cu care se confruntă Siria în prezent şi
coordonarea operaţiunilor de protecţie civilă în urma taifunului Haiyan din
Filipine şi a inundaţiilor din Serbia, Bosnia şi Herţegovina în 2014, UE a
demonstrat că are capacitatea de a face faţă unor provocări umanitare noi şi
din ce în ce mai numeroase85. Conform informaţiilor date publicităţii86, în
perioada 2010-2014, UE a reacţionat la peste 80 de situaţii de urgenţă în
lumea întreagă: triplul dezastru din Japonia, războiul civil din Siria,
incendiile izbucnite în pădurile din Europa de Sud şi din Balcani,
inundaţiile din Europa Centrală şi Balcani, Bosnia şi Herţegovina,
epidemia de Ebola din vestul Africii, conflictul din Ucraina.
La nivelul Federaţiei Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună
Roşie
Federaţia Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie a creat în
1985 Fondul de urgenţă pentru situaţii de dezastre (Disaster Relief
Emergency Fund – DREF) pentru a asigura resursele financiare necesare în
urma unor dezastre. Se pot acorda împrumuturi în cazul unor dezastre la
scară largă şi subvenţii pentru a acoperi costurile de răspuns la operaţiunile
de ajutor de urgenţă la scară mică, sau pentru pregătirile necesare în cazul
unui dezastru iminent87. Putem lua ca exemplu de ajutor financiar cazul
epidemiei de Ebola din Africa de Vest, considerată cea mai mare urgenţă –

84
European Commission, Humanitarian Aid and Civil Protection, Helping victims of disasters and
conflicts, and protecting those at risk, Luxembourg: Publications Office of the European Union,
2014, p. 3.
85
Ibidem, p. 6.
86
Union Européenne, Aide humanitaire et protection civile, http://europa.eu/pol/hum/index_fr.htm,
accesat la 17.05.2015.
87
International Federation of Red Cross and Red Crescent Societies, Disaster Relief Emergency
Fund (DREF), http://www.ifrc.org/en/what-we-do/disaster-management/responding/disaster-
response-system/financial-instruments/disaster-relief-emergency-fund-dref/, accesat la 27.07.2015.
44
în ceea ce priveşte cerinţele – în 201488. Pe parcursul anului au existat mai
multe apeluri de urgenţă, iar dacă în primele luni ale anului finanţarea a
fost lentă, în ultimele trei luni sumele alocate au crescut simţitor, ajungând
între 20 milioane şi 25 de milioane de franci elveţieni în fiecare lună. Suma
totală alocată până la sfârşitul anului 2014 s-a ridicat la 82 de milioane de
franci elveţieni.
De-a lungul ultimilor douăzeci de ani, majoritatea covârşitoare (90%)
dintre dezastre au fost cauzate de inundaţii, furtuni, valuri de căldură şi alte
evenimente legate de vreme. În total, 6.457 de dezastre legate de condiţiile
meteorologice au fost înregistrate la nivel mondial de EM-DAT, cea mai
importantă bază de date internaţională a unor astfel de evenimente. În
această perioadă, dezastrele legate de vreme au luat 606.000 de vieţi, o
medie de aproximativ 30.000 de vieți pe an, iar alte 4,1 miliarde de
persoane au fost rănite, lăsate fără adăpost sau au avut nevoie de asistenţă
de urgenţă89. Pentru a reduce pierderile de vieţi omeneşti este necesar ca
mecanismele de avertizare timpurie să funcţioneze cât mai bine la nivel
internaţional. De asemenea, efortul organizaţiilor regionale şi
internaţionale în domeniul asigurării protecţiei civile şi a asistenţei
umanitare trebuie să continue într-un ritm susţinut pentru alinarea
suferinţelor populaţiilor afectate de dezastre şi conflicte.

Lecturi recomandate

Alexander, Yonah; Prosen, Richard, NATO: From Regional to Global

Security Provider, Lexington Books, 2015.
Collins, Andrew E.; Jones, Samantha; Manyena, Bernard; Jayawickrama,
Janaka, Hazards, Risks, and Disasters in Society, Elsevier, 2015.
Czulda, Robert; Łoś, Robert, NATO Towards the Challenges of a
Contemporary World 2013, International Relations Research Institute,
Warsaw, 2013.
Greenberg, Michael I., Encyclopedia of Terrorist, Natural, and Man-Made
Disasters, Jones & Bartlett Publishers, 2006.

88
International Federation of Red Cross and Red Crescent Societies, Annual Report 2014, Geneva,
Switzerland, p. 25, http://www.ifrc.org/Global/Documents/Secretariat/201601/1296700-
IFRC%20Annual%20Report%202014-EN_LR.pdf, accesat la 07.07.2015.
89
UNISDR, The Human Cost of Weather-Related Disasters 1995-2015, Centre for Research on the
Epidemiology of Disasters, 2015, p. 5.
45
Guiberson, Brenda Z., Disasters: Natural and Man-Made Catastrophes
Through the Centuries, Henrz Holt and Company, 2010.
Henry, Claire, The World's Deadliest Man-Made Disasters, The Rosen
Publishing Group, 2014.
Kaunert, Christian; Leonard, Sarah, European Security, Terrorism and
Intelligence: Tackling New Security Challenges in Europe, Palgrave
Macmillan, 2013.
Osmańczyk, Edmund Jan; Mango, Anthony, Encyclopedia of the United
Nations and International Agreements, Routledge, 2003.
Spignesi, Stephen J., 100 cele mai mari dezastre din toate timpurile,
Editura Lider, Editura Cartea pentru toţi, Bucureşti, 2005.
Turner, Matt, E.Enciclopedia Pământul, Litera Internaţional, Bucureşti,
2006.
Villiers, Marq de, The End: Natural Disasters, Manmade Catastrophes,
and the Future of Human Survival, Jacobus Communication Corps,
2008.

46
 TEMA 4
AMENINȚĂRILE LA ADRESA SECURITĂȚII
NAȚIONALE PRIN PRISMA STRATEGIEI NAŢIONALE
DE APĂRARE A ȚĂRII PENTRU PERIOADA 2015-2019

Pentru prima dată în istoria postdecembristă, România are o Strategie

naţională de apărare a țării care a fost elaborată, prezentată şi aprobată de
Parlament în termenul legal de şase luni de la preluarea mandatului de
către Preşedinte. Puterea unei națiuni este dată de valorile, obiectivele și
aspirațiile comune, care depășesc suma intereselor, ambițiilor și chiar a
reușitelor individuale. Un stat puternic își respectă și protejează cetățenii.
Strategia națională de apărare a țării este expresia concretă a acestei
viziuni. «O Românie puternică în Europa și în lume» exprimă cel mai clar
obiectivul final al strategiei și definește profilul pe care țara noastră și-l
construiește pentru următorii ani90.

4.1. Strategia naţională de apărare a țării pentru perioada 2015-

2019
Strategia națională de apărare a ţării își propune să răspundă nevoilor
și așteptărilor societății și privește, deopotrivă, cetățeanul, societatea în
ansamblu și instituțiile statului. Procesul elaborării și definitivării
Strategiei a inclus consultarea cu specialiști și cu reprezentanți ai
instituțiilor cu atribuții în domeniu, ai societății civile, mediului academic
și partidelor politice91. Elaborarea Strategiei constituie una din atribuțiile
Președintelui României, iar consultarea unor specialiști din diverse
domenii în vederea realizării acestui document reflectă o viziune mai clară
şi mai completă a societăţii în ansamblu.
Rolul Strategiei naţionale de apărare a ţării este precizat chiar în
primul paragraf din introducere: „În conformitate cu prevederile din
Constituţia României şi Legea 473/2004 privind planificarea apărării,
Strategia naţională de apărare a României, denumită în continuare
Strategia, este principalul instrument care fundamentează planificarea
apărării la nivel naţional și asigură cadrul strategic pentru organizarea şi

90
Apărarea țării și securitatea națională, http://www.presidency.ro/ro/angajamente/apararea-tarii-si-
securitatea-nationala, accesat la 16.07.2015.
91
Ibidem.
47
coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi securitatea
naţională, prin Consiliul Suprem de Apărare a Ţării”92.
Dintre noutăţile pe care le aduce Strategia menţionăm conceptul de
securitate naţională extinsă. Având în vedere noile realităţi din mediul de
securitate actual, securitatea trebuie înţeleasă şi definită ca fiind în strânsă
legătură cu domenii precum apărare, ordine publică, activitatea de
informaţii, contrainformaţii şi de securitate, economic, energetic, financiar,
educaţie, sănătate, mediu, infrastructuri critice.
Extinderea conceptului de securitate naţională are două motivaţii: pe
de o parte, asigurarea convergenţei cu principiile europene de securitate
consemnate în Strategia de Securitate Europeană şi în Strategia de
Securitate Internă a Uniunii Europene, iar, pe de altă parte, reprezintă o
adaptare şi în aceeaşi măsură un răspuns în eventuale situaţii de criză în
condiţiile mediului de securitate naţional extrem de complex.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat pe 10
decembrie 2015 Ghidul strategiei naţionale de apărare a ţării pentru
perioada 2015-2019, document care prezintă informaţii utile, pe înţelesul
publicului larg.

4.2. Amenințări la adresa securității naționale

În Strategie, ameninţările sunt definite drept capacităţi, strategii,
intenţii ori planuri ce pot afecta valorile, interesele şi obiectivele naţionale
de securitate.
Ameninţările la adresa securităţii naţionale identificate în cadrul
Strategiei sunt următoarele: acţiunile destabilizatoare din vecinătatea
estică; perpetuarea conflictelor îngheţate din regiunea Mării Negre şi
instabilitatea din Balcanii de Vest; distorsiunile de pe pieţele energetice,
ameninţările cibernetice, terorismul; proliferarea armelor de distrugere în
masă și a vectorilor purtători; acțiunile informative ostile.
 Acţiunile destabilizatoare din vecinătatea estică generează
provocări majore pentru securitatea spaţiului euroatlantic, creând
instabilitate regională şi posibile fenomene negative, printre care migraţie,
criminalitate organizată, însă și afectarea potențialului de dezvoltare
economică93.
La 16 martie 2014 Federaţia Rusă a anexat Peninsula Crimeea, iar la
scurt timp, demonstranţii proruşi au început să manifesteze în estul
Ucrainei, în regiunea Donbas. Demonstraţiile au escaladat într-un conflict
armat între forţele separatiste proruse şi forţele armate ale Ucrainei.
92
*** Strategia naţională de apărare a țării pentru perioada 2015-2019, București, 2015, p. 5.
93
Ibidem, p. 14.
48
Invocându-se precedentul Kosovo, în urma referendumului din 11 mai,
cele două Republici Populare Doneţk şi Lugansk şi-au proclamat
independenţa.
Aceste acţiuni destabilizatoare care au adus atingere integrităţii
teritoriale a Ucrainei au fost denunţate de Ucraina ca fiind provocate de
Federaţia Rusă. Ucraina a declanşat o operaţiune antiteroristă în zonele în
care acţionează separatiştii proruşi, însă tehnica militară performantă și
pregătirea militară a acestora au avut ca efecte retragerea treptată a armatei
ucrainene şi, implicit, pierderea continuă de teren, numeroase victime în
rândul civililor, precum şi un număr tot mai mare de persoane care, de
teama luptelor armate, şi-au părăsit casele şi munca de-o viaţă pentru a se
salva măcar pe ei înşişi94. Conform estimărilor ONU95, numărul total al
pierderilor de vieţi omeneşti de la mijlocul lunii aprilie 2014 este de cel
puţin 9,098, iar cel al răniţilor este de 20732.
 Perpetuarea conflictelor îngheţate din regiunea Mării Negre şi
instabilitatea din Balcanii de Vest creează presiuni suplimentare asupra
României. Tensiunile interetnice şi dezechilibrele regionale în statele din
proximitate pot conduce la declanşarea unor conflicte regionale96.
Cu toate că un conflict îngheţat este preferabil unui război deschis,
această stare de status-quo nu contribuie cu nimic la stabilitatea regiunii
extinse a Mării Negre, ci, dimpotrivă, poate duce la radicalizarea părţilor
şi, în final, la reizbucnirea ostilităţilor97. Nagorno Karabakh, Abhazia,
Osetia de Sud şi Transnistria sunt state mici care fac eforturi pentru
recunoaştere. Diversitatea etnică însă este raţiunea pentru care în orice
moment starea de calm aparent poate degenera într-un conflict armat.
 Distorsiunile de pe pieţele energetice şi proiectele concurente ale
unor actori statali sau nonstatali afectează eforturile României de asigurare
a unui nivel suficient al securității energetice98 (Anexa 11).
Conform Strategiei energetice a României pentru perioada 2007-
2020 actualizată pentru perioada 2011-2020, pe plan global, cererea totală
de energie în 2030 va fi cu circa 50% mai mare decât în 2003, iar pentru
petrol va fi cu circa 46% mai mare. Rezervele certe cunoscute de petrol pot
94
Mihaiela Buşe, The Role of the European Union in Conflict Resolution in Ukraine în Romanian
Military Thinking, no. 2 April-June 2015, p. 44.
95
United Nations Human Rights Office of the High Commissioner, Ukraine: Reduction of hostilities
but serious human rights concerns persist – UN report, http://www.ohchr.org/EN/NewsEvents/
Pages/DisplayNews.aspx?NewsID=16858&LangID=E, accesat la 03.01.2016.
96
*** Strategia naţională de apărare a țării pentru perioada 2015-2019, p. 14.
97
Cristian Băhnăreanu, Rolul organismelor internaţionale în managementul crizelor
în regiunea Mării Negre, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2008,
p. 52.
98
*** Strategia naţională de apărare a țării pentru perioada 2015-2019, p. 14.
49
susţine un nivel actual de consum doar până în anul 2040, iar cele de gaze
naturale până în anul 2070, în timp ce rezervele mondiale de huilă sunt
suficiente pentru o perioadă de peste 200 de ani chiar la o creştere a
nivelului de exploatare. Previziunile indică o creştere economică, ceea ce
va implica un consum sporit de resurse energetice99. Dependenţa UE de
importurile de energie a crescut de la mai puţin de 40 % din consumul de
energie brut în anii 1980 la 53,2 % în 2013100. În 2014, ţările cel mai puţin
dependente din punct de vedere al resurselor energetice din UE au fost
Estonia (8,9%), Danemarca (12,8%) şi România (17,0%)101, conform
analizei Eurostat.
 Ameninţările cibernetice lansate de entităţi ostile, statale sau
nonstatale, asupra infrastructurilor informaţionale de interes strategic ale
instituţiilor publice şi companiilor, atacurile cibernetice desfăşurate de
grupări de criminalitate cibernetică sau atacurile cibernetice extremiste
lansate de grupuri de hackeri afectează direct securitatea naţională102.
Ameninţările la adresa securităţii cibernetice au devenit tot mai
numeroase în ultimii ani la nivel internaţional. Dificultatea de demascare a
celor care se află în spatele atacurilor cibernetice, creşterea numărului de
atacuri cibernetice, precum şi lipsa frontierelor în spaţiul virtual sunt
aspecte care scot în evidenţă gravitatea ameninţările cibernetice la adresa
securităţii. La nivel naţional, ameninţarea cibernetică se intensifică de la an
la an. Aceste atacuri cibernetice vor continua şi se va încerca în
permanenţă identificarea vulnerabilităţilor sistemelor informatice sub
protecţia anonimatului, într-o lume virtuală în care cei care comit astfel de
infracţiuni sunt atât de bine pregătiţi încât, uneori, sunt cu un pas înaintea
autorităţilor care sunt pe urmele lor, iar, în unele cazuri, nu sunt prinşi
niciodată.
În aceeaşi ordine de idei, SRI informează că în condiţiile în care
fenomenul terorist în Europa cunoaşte o manifestare tot mai crescută la
nivel internaţional numărul de agresiuni cibernetice, motivate de ideologia
extremistă. În acest context, atacurile cibernetice asupra unor sisteme
informatice aparţinând unor entităţi publice sau private din România au
crescut.

99
Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Strategia energetică a
României pentru perioada 2007-2020 actualizată pentru perioada 2011-2020, http://www.minind.ro/
energie/STRATEGIA_energetica_actualizata.pdf, accesat la 03.03.2015.
100
Eurostat, Statistics Explained, http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/
Energy_production_and_imports/ro, accesat la 15.06.2015.
101
European Commission, EU 53% dependent on energy imports in 2014, 04 February 2016,
https://ec.europa.eu/energy/en/news/eu-53-dependent-energy-imports-2014, accesat la 05.02.2016.
102
*** Strategia naţională de apărare a țării pentru perioada 2015-2019, pp. 14-15.
50
  Terorismul este o ameninţare persistentă, cu forme de manifestare
dificil de anticipat şi contracarat, inclusiv din perspectiva identificării şi
destructurării fluxurilor de recrutare şi finanţare a acestor activităţi.
Contingentele naţionale care participă la misiuni externe sunt expuse
riscurilor şi ameninţărilor generate de acţiunile forţelor, organizaţiilor şi
grupărilor teroriste. Propaganda fundamentalistă în creştere, în special în
mediul virtual, favorizează apariţia de noi cazuri de radicalizare ori de
implicare în acţiuni extremist‐teroriste103. Accentuarea amenințării
terorismului pe plan internațional de la începutul secolului al XXI-lea a
determinat o preocupare deosebită și din partea statului român în scopul
protejării cetățenilor.
În acest sens, din anul 2004, în România funcționează un Sistem
Naţional de Alertă Teroristă (SNAT) în scopul sprijinirii procesului de
planificare a activităţilor antiteroriste la nivel naţional, precum şi al
informării populaţiei în legătură cu nivelul ameninţării teroriste. În cadrul
SNAT, stările de ameninţare sunt identificate prin cinci niveluri de alertă
teroristă, evidențiate prin culori: scăzut, precaut, moderat, ridicat și critic.
Din 2004 şi până în prezent, în România, nivelul de alertă teroristă a fost
PRECAUT, cu excepţia unei perioade scurte – prilejuită de desfăşurarea la
Bucureşti (2008) a Summitului NATO – când s-a decis ridicarea nivelului
la MODERAT104.
Într-un interviu acordat pentru ziarul Adevărul, directorul Serviciului
Român de informaţii, Eduard Hellvig, a declarat că „Din păcate, nu suntem
feriţi de potenţiale atacuri teroriste”. De asemenea, Eduard Hellvig a
precizat că „la propunerea SRI, nu s-a permis intrarea în ţară pentru 246 de
persoane despre care noi am obţinut date că erau conectate la fenomenul
terorist şi prezentau riscuri în acest domeniu. Mai mult, au fost declarate
indezirabile şi expulzate de pe teritoriul naţional alte 9 persoane, din
aceleaşi considerente. O altă cifră relevantă este cea de 9.000 de persoane,
pe care le avem în bazele noastre de date ca fiind persoane care nu pot
intra pe teritoriul României. Sunt persoane date în consemn la frontieră, ca
să folosesc o expresie uzuală. În ceea ce priveşte profilul acestor persoane,
ţin să subliniez faptul că aproximativ 70% din acestea sunt în conexiune
sau au derulat activităţi în sprijinul reţelei teroriste Daesh (n.r. – Statul
Islamic, ISIS)”105. În condițiile intensificării amenințării teroriste în
Europa, mai ales după atacurile teroriste care au avut loc în Franța în
103
*** Strategia naţională de apărare a țării pentru perioada 2015-2019, p. 15.
104
Sistem Naţional de Alertă Teroristă, http://www.sri.ro/sistemul-national-alerta-terorista.html,
accesat la 23.12.2015.
105
Eduard Hellvig, directorul SRI: 70% din persoanele interzise în România au legătură cu ISIS
(Partea I), 20 decembrie 2015, Semnează: Dan Marinescu, http://www.sri.ro/fisiere/
discursuriinterviuri/Interviu_Eduard_Hellvig_Adevarul.pdf, accesat la 22.12.2015.
51
decursul anului 2015 este necesară o monitorizare atentă atât a persoanelor
care au avut legături cu grupări teroriste și vor să pătrundă pe teritoriul
țării, cât și a celor care fac propagandă islamistă. În condițiile în care
internetul poate fi folosit ca instrument de propagandă și radicalizare,
terorismul poate deveni realitate în orice colț al lumii.
În 2015, două cazuri concrete de radicalizare au fost făcute publice în
România: un om de afaceri iordanian, stabilit de 25 de ani în ţară, şi un
tânăr din Craiova, în vârstă de 17 ani. În aceste condiții, cunoaşterea,
prevenirea şi contracararea activităţilor teroriste de către SRI sunt deosebit
de importante pentru protejarea cetățenilor.
 Proliferarea armelor de distrugere în masă şi a vectorilor
purtători, precum și traficul de produse cu dublă utilizare, pot afecta
securitatea naţională, în condiţiile unei destabilizări la nivel regional106.
Armele de distrugere în masă reprezintă cea mai mare amenințare la adresa
umanității, deoarece, prin folosirea acestora se poate produce distrugerea
omenirii.
Pe plan internațional, există un sprijin puternic pentru renunțarea la
arme nucleare, chiar și atunci când este specificat faptul că acest lucru ar
necesita un regim de inspecție intruziv. În 2008, WPO i-a întrebat pe
respondenții din douăzeci și una de țări ce părere au referitor la
posibilitatea unui acord de eliminare a armelor nucleare, prin care toate
țările cu arme nucleare s-ar dezarma în conformitate cu un calendar stabilit
și tuturor celorlalte state li s-ar interzice să dezvolte arme nucleare. S-a
specificat în sondaj că toate țările, inclusiv țara respondentului, va fi
monitorizată. Majoritatea celor chestionați au susținut această idee de
eliminare a armelor nucleare. A existat un sprijin solid în toate țările cu
excepția uneia; este vorba de Statele Unite ale Americii (77%), Franța
(86%), Marea Britanie 81%), Rusia (69%), China (8%), și India (62 la
sută)107. Pakistan a fost singura țară care nu a fost de acord cu această idee.
Este dovada clară că oamenii conștientizează pe deplin potențialul
distructiv al armelor nucleare și că eliminarea acestei amenințări la adresa
securității echivalează cu eliminarea efectivă a acestor tipuri de arme.
 Acţiunile informative ostile, care au în vedere dezvoltarea unor
puncte de sprijin pe teritoriul naţional, în special în scop de influenţă, pot
obstrucţiona proiectele strategice ale României şi deciziile în stat108.
Protecţia informaţiilor clasificate faţă de acţiunile informative ostile

106
*** Strategia naţională de apărare a țării pentru perioada 2015-2019, p. 15.
107
Council of Foreign relations, Public Opinion on Global Issues, November 2009, p. 1,
www.cfr.org/public_opinion, accesat la 09.06.2015.
108
*** Strategia naţională de apărare a țării pentru perioada 2015-2019, p. 15.
52
reprezintă o preocupare majoră a SRI în activitatea de contraspionaj109. Dat
fiind că activitățile de contraspionaj trebuie să se desfășoare în secret,
departe de curiozitatea oamenilor, acestea nu sunt aduse la cunoștința
publicului larg rămânând, de obicei, secrete.
Un răspuns eficient al României în ceea ce privește riscurile și
amenințările la adresa securității naționale implică acțiuni coerente,
concrete la nivel național: „Pentru ca România să gestioneze coerent şi
responsabil riscurile şi răspunsurile la ameninţări, este nevoie mai mult
decât oricând de coeziune şi consens la nivel naţional în problemele vitale
pentru ţara noastră. Acordul politic naţional privind creşterea finanţării
pentru apărare constituie un act de voinţă politică, care trebuie dublat atât
de un cadru legislativ adaptat, cât şi de un proces continuu, multianual şi
riguros de planificare”110.
Într-o lume interconectată și interdependentă în care amenințările la
adresa securității devin globale, apartenența României la NATO și la
Uniunea Europeană, precum și relația bilaterală deosebită pe care o avem
cu SUA constituie avantaje în asigurarea securității țării noastre.
Provocările globale pot fi abordate prin eforturi colective, întrucât
eforturile unui singur stat nu pot fi întotdeauna suficiente în combaterea cu
succes a amenințărilor globale.

109
Strategia de informaţii a SRI 2015 - 2019, https://www.sri.ro/fisiere/Strategie_SRI
_2015_2019.pdf, accesat la 22.12.2015.
110
Apărarea țării și securitatea națională, http://www.presidency.ro/ro/angajamente/apararea-tarii-si-
securitatea-nationala, accesat la 25.07.2015.
53
 TEMA 5
DIPLOMAŢIA UNIUNII EUROPENE – PARTE
INTEGRANTĂ A POLITICII EXTERNE
ŞI DE SECURITATE COMUNĂ

Uniunea Europeană este o structură cvasiguvernamentală care

reprezintă o sinergie complexă între elementele tipice unui stat şi
elementele unei organizaţii internaţionale interguvernamentale. Popoarele
din Europa Occidentală au urmat o cale anevoioasă în drumul lor spre
integrare – de la crearea organizaţiilor regionale specializate, cu caracter în
special economic, care treptat şi-au extins domeniile de activitate, până la
constituirea unei Uniuni asemănătoare unui stat cu competenţe ample în
diferite domenii ale activităţii publice. Această Uniune este într-o continuă
schimbare şi caută noi mecanisme instituţionale. Datorită integrării şi
unificării, ţările vest-europene au reuşit să facă o tranziţie impresionantă de
la o perioadă de declin, cu cele două războaie mondiale ca puncte de
referinţă, la o perioadă de renaştere treptată. Toate acestea ne permit să
descriem integrarea vest-europeană ca fiind „cea mai mare realizare” a
ţărilor din această regiune în a doua jumătate a secolului XX111.

5.1. Etape de referință în apariţia, evoluția și consolidarea

Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC)
Încă din 1950 a existat o preocupare continuă pentru crearea unei
politici externe și de securitate comună care să confere statelor Europei
mai multă putere și un rol mai important. Forțele reunite ale statelor într-un
tot unitar, care să acționeze și să comunice pe scena internațională pe o
singură voce creau premisele unui rol important pe plan global. În urma
unor eforturi susținute, marcate atât de eșecuri, cât și de succese,
rezultatele au apărut treptat, PESC înscriindu-se într-o evoluție firească.
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), semnat la Maastricht, la
7 februarie 1992 și intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 reprezintă o etapă
importantă în evoluția construcției europene. Tratatul de la Maastricht a
consfinţit crearea Uniunii Europene. Aceasta era fondată pe trei piloni:
111
Y.A. Borko, From European Idea – to United Europe, Delovaya Literatura, Moscow, 2003, p. 14,
apud Zuri Matveevsky, Integrarea europeană şi Rusia în Jaap W. De Zwaan, Jan H. Jans, Frans A.
Nelissen (editori), Uniunea Europeană: un proces de integrare continuă: Liber Amicorum Alfred E.
Kellermann, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2011, pp. 381-382.
54
Comunităţile Europene, Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC)
şi cooperarea în domeniul poliţienesc şi judiciar în materie penală
(JAI). Odată cu introducerea PESC ca pilon al UE se pun bazele acestei
politici comune şi se creează cadrul de desfăşurare a acesteia.
Obiectivele PESC prevăzute în Tratat la Titlul V112 sunt următoarele:
 protejarea valorilor comune, a intereselor fundamentale şi a
independenţei Uniunii;
 consolidarea securităţii Uniunii şi a statelor sale membre, în toate
formele sale;
 menţinerea păcii şi întărirea securităţii internaţionale, în
conformitate cu principiile Cartei ONU, cu principiile Actului Final de la
Helsinki şi obiectivele Cartei de la Paris;
 promovarea cooperării internaţionale;
 dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi a statului de drept şi
respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997 şi intrat în vigoare în
1999, contribuie la dezvoltarea PESC prin crearea funcţiei de Înalt
Reprezentant pentru Politica Externă şi de Securitate Comună, care are ca
atribuţii: sprijinirea Consiliul în probleme legate de politica externă şi de
securitate, în special prin contribuţia la elaborarea, dezvoltarea şi punerea
în aplicare a deciziilor politice şi, dacă este necesar, organizarea dialogului
politic cu terţi în numele Consiliului.
Cel care a ocupat funcţia de Înalt Reprezentant pentru PESC a fost
Javier Solana, cunoscut deja pe plan internaţional prin vizibilitatea şi
natura funcţiei pe care a deţinut-o timp de patru ani în cadrul NATO.
Javier Solana a desfăşurat o carieră politică şi diplomatică
impresionantă atât în Spania, cât şi în cadrul unor organizaţii
internaţionale. Pe plan internaţional, în perioada 1995-1999 a fost Secretar
General al NATO, iar în 1999 a fost numit Înalt Reprezentant pentru PESC
şi Secretar General al Consiliului Uniunii Europene. În 2004 i s-a reînnoit
mandatul, îndeplinind funcţia de Înalt Reprezentant pentru PESC încă
patru ani, până în 2009.
În cazul crizei din Irak, Javier Solana a făcut nenumărate demersuri
pentru găsirea unei soluţii diplomatice pentru a se evita declanşarea
războiului. Din păcate, eforturile diplomatice pe care le-a întreprins pentru
a obţine dezarmarea lui Saddam Hussein pe cale paşnică au eşuat, ceea ce

112
Treaty on European Union, Luxembourg: Office for Official Publications of the European
Communities, 1992.
55
i-a cauzat un sentiment de frustrare113, după cum mărturiseşte. În concepţia
sa, diplomaţia este un instrument extrem de important şi trebuie folosit cât
mai intens în aşa fel încât războiul, considerat un „eveniment cumplit” care
aduce suferinţă multor oameni „să rămână ultima soluţie”. Tocmai de
aceea trebuiesc luate toate măsurile, trebuiesc făcute toate demersurile
posibile pentru a-i scuti pe oameni de suferinţă. În aceeaşi declaraţie, în
faţa ameninţării iminente a declanşării războiului împotriva Irakului, Javier
Solana, în calitate de Înalt Reprezentant al UE pentru PESC a făcut un apel
la statele membre să îşi unească eforturile în scopul menţinerii păcii, să îşi
armonizeze poziţiile în cadrul Uniunii Europene şi să privească spre viitor
într-un mod constructiv.
Javier Solana s-a implicat în mod susţinut şi constructiv în rezolvarea
conflictului din Orientul Mijlociu prin participarea la reuniunea de la
Sharm el-Sheikh (octombrie 2000), la negocierile de la Taba (ianuarie
2001), la lucrările Comisiei Mitchell pentru oprirea violenţelor, prin
activitatea desfăşurată în cadrul Cvartetului pentru Orientul Mijlociu
(format din SUA, ONU, Rusia şi UE în 2002). Javier Solana a avut o
contribuţie deosebită şi în elaborarea „Foii de parcurs pentru pace” (2003),
un plan menit să soluţioneze conflictul israeliano-palestinian prin crearea a
două state independente114.
O altă realizare notabilă a lui Javier Solana în calitatea sa de Înalt
Reprezentant pentru PESC o reprezintă realizarea Strategiei Europene de
Securitate – O Europă sigură într-o lume mai bună. Strategia, adoptată în
decembrie 2003, a constituit răspunsul UE la amenințările şi provocările la
adresa securităţii.
În martie 2004, ca urmare a intensificării fenomenului terorist şi a
violentelor atacuri teroriste de la Madrid (11 martie 2004), la nivelul UE
s-a luat decizia înfiinţării funcţiei de coordonator al luptei împotriva
terorismului. Javier Solana l-a numit pe Gijs de Vries115 în această funcţie.
La 19 septembrie 2007, Gilles de Kerchove a preluat mandatul de
coordonator al luptei împotriva terorismului, numit fiind tot de Javier

113
Edited transcript of the statement made by Javier Solana, EU High Representative for the CFSP,
to the press prior to the General Affairs and External Relations Council Brussels, 18 March 2003,
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/declarations/74999.pdf, accesat
la 24 mai 2014.
114
Mihaiela Buşe, Javier Solana, EU High Representative for CFSP – 10 years of promoting peace
and stability in the world, Sesiunea de comunicări științifice Securitate națională, europeană și
euroatlantică SNEE 2014, 13 iunie 2014, București, p.71.
115
Summary Transcript of Joint Press Briefing – Javier SOLANA, EU High Representative for the
CFSP, Gijs de VRIES, Counter-terrorism co-ordinator, Brussels, 30 March, 2004,
https://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/Transcript.pdf, accesat la 12.04.2015.
56
Solana, care îşi exercita la acea vreme cel de-al doilea mandat ca Înalt
Reprezentant pentru PESC.
De asemenea, Javier Solana s-a implicat în soluţionarea crizei
politice declanşate în Ucraina în 2004, în urma desfăşurării alegerilor
prezidenţiale din Ucraina. Existau suspiciuni legate de fraudarea alegerilor
în favoarea lui Viktor Ianukovici, fost prim-ministru cunoscut pentru
orientarea sa prorusă, fapt ce a generat ample proteste.
În perioada noiembrie-decembrie 2004, Javier Solana a avut întâlniri
succesive la Kiev atât cu preşedintele Leonid Kucima, cât şi cu Viktor
Iuşcenko şi Viktor Ianukovici pentru a identifica soluţii viabile în vederea
încheierii crizei. Discuţiile de mediere a crizei s-au desfăşurat sub
conducerea lui Javier Solana, care a avut un rol foarte important datorită
înaltei funcţii pe care o deţinea în cadrul UE, cu participarea preşedintelui
polonez Aleksander Kwasniewski, a preşedintelui lituanian Valdas
Adamkus, a secretarului general al OSCE Jan Kubis şi a altor mediatori
internaţionali. În urma eforturilor depuse, s-a ajuns la un acord semnat la 8
decembrie, conform căruia autorităţile ucrainene au luat decizia de a relua
cel de-al doilea tur de scrutin la 26 decembrie. Alegerile s-au desfăşurat
sub monitorizarea a 12.000 de observatori OSCE şi ai UE, au respectat
normele internaţionale de desfăşurare a alegerilor democratice, iar
câştigător a fost declarat Viktor Iuşcenko, înregistrându-se astfel un succes
al democraţiei116.
Prin întreaga activitate desfăşurată în cadrul UE, Javier Solana a adus
o contribuţie importantă în dezvoltarea PESC, promovând în acelaşi timp
valorile care stau la baza construcţiei europene.
Tratatul de la Lisabona, semnat în decembrie 2007 şi intrat în
vigoare în decembrie 2009, consolidează PESC prin instituirea funcţiei de
Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate
şi prin crearea unui serviciu european de acţiune externă. Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate este
ales cu majoritate calificată de Consiliul European, cu acordul
preşedintelui Comisiei.
Conform Tratatului de la Lisabona, atribuţiile Înaltul Reprezentat al
Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate sunt următoarele:
 punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate comună;
 prezidează Consiliul Afaceri Externe;

116
Mihaiela Buşe, Javier Solana, EU High Representative for CFSP - 10 years of promoting peace and
stability in the world, Sesiunea de comunicări științifice Securitate națională, europeană și euroatlantică
SNEE 2014, 13 iunie 2014, București, pp.71-72.
57
  contribuie prin propunerile sale la elaborarea politicii externe şi de
securitate comune; asigură punerea în aplicare a deciziilor adoptate de
Consiliul European şi Consiliu;
 reprezintă Uniunea în chestiunile referitoare la politica externă şi
de securitate comună;
 desfăşoară, în numele Uniunii, dialogul politic cu terţii;
 exprimă poziţia Uniunii în cadrul organizaţiilor internaţionale şi al
conferinţelor internaţionale;
 consultă periodic Parlamentul European cu privire la aspectele
principale şi la opţiunile fundamentale din domeniul politicii externe şi de
securitate comune şi ale politicii de securitate şi apărare comune şi îl
informează în privinţa evoluţiei acestora.
 se asigură că punctele de vedere ale Parlamentului European să fie
luate în considerare în mod corespunzător:
 propune deciziile referitoare la politica de securitate şi apărare
comună, inclusiv cele cu privire la lansarea unei misiuni menţionate;
acestea sunt adoptate de Consiliu, care hotărăşte în unanimitate;
 supraveghează coordonarea aspectelor civile şi militare ale
misiunilor desfăşurate de UE situându-se sub autoritatea Consiliului şi în
contact strâns şi permanent cu Comitetul Politic şi de Securitate.
Pentru a sprijini activitatea Înaltului Reprezentat al Uniunii pentru
afaceri externe şi politica de securitate s-a prevăzut la articolul 13a crearea
unui serviciu specializat: În exercitarea mandatului său, Înaltul
Reprezentant al Uniunii este susţinut de un serviciu european pentru
acţiunea externă. Acest serviciu lucrează în colaborare cu serviciile
diplomatice ale statelor membre şi este format din funcţionarii serviciilor
competente ale Secretariatului General al Consiliului şi ale Comisiei,
precum şi din personalul detaşat al serviciilor diplomatice naţionale.
Organizarea şi funcţionarea serviciului european pentru acţiunea externă se
stabilesc prin decizie a Consiliului117.

5.2. Înaltul Reprezentat al Uniunii pentru afaceri externe şi

politica de securitate
În conformitate cu prevederile Tratatului de la Lisabona, în
noiembrie 2009, în funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe şi politica de securitate a fost numită baroneasa Catherine Ashton.
În calitate de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi
politica de securitate, Catherine Ashton a desfăşurat o activitate intensă,
117
Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de
instituire a Comunităţii Europene, Bruxelles, 3 decembrie 2007.
58
implicându-se în negocierile Serbia-Kosovo, în discuţiile despre programul
nuclear al Iranului, în discuţiile din cadrul conferinţei despre pacea în Siria
(Geneva II), în negocierile preliminare pentru acordul de asociere cu
Georgia și Republica Moldova.
Dintre activităţile pe care le-a coordonat Înaltul Reprezentant (ÎR) al
Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, Catherine Ashton,
mai amintim operaţiunea Atalanta, misiunea de sprijin internaţional pentru
Mali sub conducere africană (MISMA), misiunea de instruire a UE în Mali
(EUTM Mali) şi criza din Ucraina.
Operaţiunea Atalanta are ca scop descurajarea, prevenirea şi
reprimarea actelor de piraterie şi de jaf armat din largul coastelor Somaliei.
Forţa navală a UE protejează navele Programului alimentar mondial
(PAM), ale African Union Mission în Somalia (AMISOM) şi navele care
au nevoie de ajutor.
De la lansarea operaţiunii, în 2008, EU NAVFOR – Operaţiunea
ATALANTA a avut rezultate notabile după cum urmează118:
 a avut o rată de succes de 100%, în asigurarea protecţiei navelor
PAM cu livrare de alimente/ajutoare pentru poporul somalez şi a
transporturilor AMISOM critice pentru succesul operaţiunii Uniunii
Africane în Somalia;
 a asigurat protecţia altor nave de transport maritim vulnerabile în
Internationally Recommended Transit Corridor (IRTC) şi zona de risc
ridicat;
 au contribuit la descurajarea, prevenirea şi reprimarea actelor de
piraterie şi de jaf armat pe mare, în largul coastelor Somaliei;
 au transferat persoanele suspectate de piraterie autorităților
competente în vederea urmăririi penale şi a condamnării lor ca urmare a
unei strânse cooperări cu guvernele regionale, cum ar fi cele din Republica
Seychelles, Mauritius şi Kenya.
Mai mult decât atât, EUNAVFOR a realizat şi sprijinit numeroase
misiuni de salvare pe mare (Safety of Life at Sea – SOLAS) în zonă,
ajutând navele comerciale şi de pescuit aflate în primejdie.
De asemenea, Catherine Ashton s-a implicat în rezolvarea crizei din
Ucraina. În cadrul vizitelor făcute în Ucraina a purtat discuţii cu
oficialităţile din această ţară. Astfel, implicarea UE în detensionarea
situaţiei din Ucraina a vizat misiunea de a facilita dialogul prin intermediul
ÎR Catherine Ashton şi depunerea tuturor eforturilor pentru a scoate ţara
din criza care o macină. Înaltul Reprezentant şi-a arătat îngrijorarea faţă de

118
Missions/Eunavfor, http://eunavfor.eu/mission/, accesat la 12.02.2016.
59
actele de violenţă, de intimidare şi de tortură119 şi a cerut încetarea
imediată a actelor de cruzime şi tortură, considerate inacceptabile. Uniunea
Europeană şi-a luat angajamentul de a sprijini Ucraina pe calea reformelor
politice şi economice. În acelaşi timp, UE îşi va menţine prezenţa la nivel
înalt pentru a ajuta părţile implicate în demersurile de a stabiliza situaţia şi
de a scoate Ucraina din criza actuală120. Eforturile sale de detensionare a
crizei din Ucraina vor fi continuate de Federica Mogherini, care a preluat
mandatul de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica
de securitate din noiembrie 2014.
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate, Federica Mogherini, s-a axat pe criza din Ucraina de la început,
participând la discuţii cu toţi actorii implicaţi, în special cu preşedintele
ucrainean Poroşenko şi cu ministrul rus de externe Lavrov. De asemenea, a
călătorit în Ucraina şi a asigurat sprijin politic şi economic ferm acestei
ţări. Măsurile restrictive ale UE – ca urmare a anexării ilegală a Crimeei şi
Sevastopolului şi a destabilizării din estul Ucrainei – fac parte din
eforturile diplomatice pentru a stopa acţiunile ostile ale separatiştilor,
precum şi a susţinătorilor lor din Rusia. O încetare a focului de durată este
esenţială pentru o soluţie politică a crizei121. Înaltul Reprezentant a precizat
într-o declaraţie că „O soluţie politică, nu militară este în interesul
Ucrainei, Europei şi al Rusiei”, respingând astfel orice răspuns militar din
partea UE la adresa Rusiei. Ca urmare a suspiciunilor că Rusia trimite în
Ucraina convoaie cu armament şi trupe în sprijinul separatiştilor proruşi,
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate a declarat că: „Este imperios necesar să se evite orice re-
escaladare a ostilităţilor. Toate părţile trebuie să dea dovadă de foarte mare
reţinere, să respecte cu stricteţe angajamentele asumate în baza
Protocolului de la Minsk şi Memorandumului, şi să colaboreze în vederea
găsirii unei soluţii paşnice durabile bazate pe respectarea independenţei,
suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”122. Federica Mogherini

119
Déclaration de Mme Catherine Ashton, haute représentante de l'Union, après sa rencontre avec
l’opposition ukrainienne, Bruxelles, le 31 janvier 2014, 140131/05, http://eeas.europa.eu/
statements/docs/2014/140131_05_fr.pdf, accesat la 12 februarie 2014.
120
Mihaiela Buşe, European External Action Service – European Union Diplomacy Voice,
Proceedings The 10th International Scientific Conference Strategies XXI – Strategic Changes in
Security and International Relations, National Defense University “Carol I”, Bucarest, April 10-11,
2014, p. 190.
121
HR/VP Mogherini marks first 100 days in office – EU priorities for global action,
http://eeas.europa.eu/top_stories/2015/090215_federica_mogherini_100_days_en.htm, 21.03.2015.
122
Statement by High Representative/Vice-President Federica Mogherini on the latest developments
in Ukraine, 09.11.2014, http://eeas.europa.eu/statements-eeas/2014/141109_01_en.htm, accesat la
17.01.2015.
60
reiterează poziţia UE de identificare a unei soluţii paşnice, politice care să
ducă la soluţionarea crizei din Ucraina, care să nu aducă atingere
independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.
Izbucnirea epidemiei de ebola în vestul Africii a reprezentat o
provocare, iar UE a contribuit la eforturile comunităţii internaţionale.
Federica Mogherini a afirmat că: „Loială acestui parteneriat, UE s-a
angajat în octombrie anul trecut să ofere 1 miliard de euro pentru
susţinerea campaniei împotriva Ebola. Această sumă a fost depăşită. Până
în prezent, UE a acordat 1,2 miliarde de euro în numerar şi în produse în
cadrul răspunsului internaţional. [...] Se spune că prietenul la nevoie se
cunoaşte, iar faptele UE, sper, vor atesta angajamentul nostru faţă de
prietenii şi partenerii noştri din Africa”123.
Anul 2015 a fost marcat de atacurile teroriste de la Paris, de criza din
Siria şi de valurile de refugiaţi care au luat cu asalt UE. Un numitor comun
al acestor evenimente poate fi considerată gruparea teroristă ISIS. În opinia
Federicăi Mogherini, „terorismul este o ameninţare globală şi necesită un
răspuns global”. Rezolvarea, a declarat Mogherini, ar fi soluţionarea
crizelor, cum ar fi în Siria: „O soluţie politică este singura modalitate
posibilă de a învinge Daesh (ISIS), în Siria şi Irak”. Procesul a început la
Viena, iar comunitatea internaţională lucrează la trei lucruri în paralel;
începerea unui proces politic; depunerea de eforturi pentru obţinerea
încetării focului (cu excepţia celei împotriva grupărilor teroriste); şi
acordarea de asistenţă umanitară pentru poporul sirian. Ea a spus că
singura modalitate de a face progrese a fost de a aduce toate părţile
laolaltă124. În ceea ce priveşte criza din Siria, UE va continua, pe de o
parte, să acorde ajutor umanitar, în prezent fiind principalul contributor,
iar, pe de altă parte, va încerca să contribuie la găsirea unei soluţii politice
prin aducerea opoziţiei siriene la masa negocierilor.

5.3. Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE)

Înfiinţat la 1 ianuarie 2011, SEAE este serviciul diplomatic al
Uniunii Europene. Aceasta a fost conceput ca o instituţie care să sprijine
activitatea Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de
securitate.

123
Speech by High Representative/Vice-President Federica Mogherini at the High Level
international conference on Ebola, 03.03.2015, http://eeas.europa.eu/statements-
eeas/2015/150303_03_en.htm, accesat la 15.03.2015.
124
Paris, Syria & Migration discussed at EU Foreign Affairs Council, 16.11.2015,
http://eeas.europa.eu/top_stories/2015/151116_mogherini_foreign_affairs_council_en.htm, accesat la
29.11.2015.
61
 Atribuţiile SEAE implică sprijinirea Înaltului Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate în exercitarea
mandatului său de conducere a politicii externe şi de securitate comune
(PESC) şi a politicii de securitate şi apărare comune (PSAC), în calitate de
preşedinte al Consiliului Afaceri Externe şi în calitate de vicepreşedinte al
Comisiei pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi revin. De asemenea, SEAE
asigură sprijin preşedintelui Consiliului European, preşedintelui Comisiei
şi membrilor Comisiei în domeniul relaţiilor externe. În plus, între SEAE
şi Parlamentul European există o relaţie de strânsă colaborare125.
În cadrul SEAE126, sub coordonarea secretarului general şi a
secretarilor generali adjuncţi există cinci mari departamente care acoperă
diferite zone ale lumii – Asia-Pacific, Africa, Europa şi Asia Centrală,
Orientul Mijlociu Extins şi America. Alte departamente se ocupă de
problemele globale şi multilaterale (inclusiv, de exemplu, drepturile
omului, alegeri şi dezvoltare), de răspunsul la crize, precum şi de aspectele
administrative şi financiare.
De asemenea, în întreaga lume există 139 de delegaţii ale UE care au
statutul de reprezentanţi ai UE în raport cu ţările în care se află.
Conform Raportului anual de activitate al SEAE pe anul 2014, în
total, personalul SEAE se ridică la aproximativ 3.500 de angajați, dintre
care aproape 2.000 își desfășoară activitatea în delegații.
Reprezentanţii speciali ai UE sprijină, de asemenea, activitatea
Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate. Aceştia sunt desemnaţi în diferite ţări şi regiuni cu probleme,
unde asigură un contact mai strâns şi continuu cu autorităţile, contribuind
la eforturile de consolidare a păcii, stabilităţii şi a statului de drept. În
prezent există nouă reprezentanţi speciali ai UE în Asia Centrală,
Afganistan, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Caucazul de Sud, Cornul
Africii, Sahel şi pe problematici precum drepturile omului şi procesul de
pace din Orientul Mijlociu.
Prin crearea funcţiei de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe şi politica de securitate, precum şi prin sprijinirea activităţii
acestuia ca urmare a înfiinţării Serviciului European de Acţiune Externă,
UE este reprezentată la un nivel mai larg pe plan internaţional, într-un mod
mai coerent, mai transparent şi mai eficient.
125
Mihaiela Buşe, European External Action Service – European Union Diplomacy Voice,
Proceedings The 10th International Scientific Conference Strategies XXI – Strategic Changes in
Security and International Relations, National Defense University “Carol I”, Bucarest, April 10-11,
2014, p. 187.
126
Structure of the EEAS, http://eeas.europa.eu/background/organisation/index_en.htm, accesat la
02.09.2015.
62
 Lecturi recomandate

*** 2013 Annual Activity Report, European External Action Service, 09

April 2014.
*** 2014 Annual Activity Report, European External Action Service, 29
April 2015.
Berti, Benedetta; Mikulova, Kristina; Popescu, Nicu, Democratization in
EU Foreign Policy: New Member States as Drivers of Democracy
Promotion, Routledge, 2016.
Cardwell, Paul James, EU External Relations Law and Policy in the Post-
Lisbon Era, Asser Press, 2012.
Courtier, Aurélie, The Challenge of Public Diplomacy for the European
External Action Service, în Eipascope, n° 1, 2011.
Décision du Conseil fixant l’organisation et le fonctionnement du Service
européen pour l’action extérieure, 26 juillet 2010.
Helwig, Niklas; Ivan, Paul; Kostanyan, Hrant, The New EU Foreign Policy
Architecture: Reviewing the First Two Years of the EEAS, Centre for
European Policy Studies, 2013.
Mahncke, Dieter, Gstöhl, Sieglinde (dir.), European Union Diplomacy:
Coherence, Unity and Effectiveness, Peter Lang, 2012.
McGriffen, Steven P., Uniunea Europeană: ghid critic, Regia Autonomă
„Monitorul Oficial”, Bucureşti, 2007.
Rapport du Parlement européen sur la proposition de décision du Conseil
fixant l'organisation et le fonctionnement du service européen pour
l'action extérieure, 6 juillet 2010.
Sabatil, Gerhard; Shen, Wenwen, The Lisbon Moment: Challenges and
Innovations for EU Diplomacy, Working Paper, European University
Institute, 2013.
Wetzel, Anne; Orbie, Jan, The Substance of EU Democracy Promotion:
Concepts and Cases, Palgrave Macmillan, 2015.

63
 TEMA 6
STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE –
CONCRETIZARE A DIMENSIUNII DE SECURITATE EXTERNĂ
A UNIUNII EUROPENE

Ideea unificării Europei are rădăcini adânci în istorie, aparținând

unor filosofi cu o amplă viziune. Victor Hugo a fost primul care a adus în
discuție formarea „Statelor Unite ale Europei”. Mult mai târziu, în urma
unui proces amplu, de durată, deloc ușor, Uniunea Europeană a devenit un
proiect viabil, de o importanță deosebită atât pentru cetățenii săi, cât și pe
plan internațional.
Uniunea Europeană a parcurs un drum lung în jumătatea de secol
care a trecut de la lansarea, prin Declaraţia Schuman, a procesului său de
construcţie. Războiul a devenit, într-adevăr, de neconceput între statele
membre, care reprezintă acum aproape toată Europa Occidentală şi care,
nu peste multă vreme, vor avea alături, de asemenea, o mare parte dintre
statele central şi est-europene127. Treptat, Uniunea Europeană s-a dovedit a
fi un proiect de succes, în prezent numărând 28 de state membre ce
însumează o populaţie totală de 508 milioane de cetăţeni şi o suprafaţă de
4.272.000 km². (Anexa 12)
Europa nu a fost niciodată atât de prosperă, atât de sigură și nici atât
de liberă. Violența înregistrată în prima jumătate a secolului XX a făcut loc
unei perioade de pace și stabilitate fără precedent în istoria europeană.
Crearea Uniunii Europene a fost esențială pentru această evoluție. Aceasta
a transformat relațiile dintre statele noastre și viețile cetățenilor noștri.
Statele europene se angajează să soluționeze pe cale pașnică conflictele și
să coopereze prin intermediul instituțiilor comune. Pe parcursul acestei
perioade, răspândirea progresivă a statului de drept și a democrației au
atras transformarea unor regimuri totalitare în democrații sigure, stabile și
dinamice. Extinderile succesive transformă în realitate viziunea privind un
continent unit și pașnic128. Pe măsură ce tot mai multe ţări au ales să facă
parte din construcţia europeană a crescut atât rolul, cât şi importanţa UE pe
plan internaţional. Deşi a debutat ca o uniune strict economică, construcţia

127
John Pinder, Uniunea Europeană: foarte scurtă introducere, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2005,
p. 159.
128
***Strategia europeană de securitate, Bruxelles, 12 decembrie 2003.
64
europeană a evoluat spre o uniune politică implicându-se în activităţi în
diverse domenii, dintre care menţionăm: ajutor pentru dezvoltare,
protejarea drepturilor omului, ajutor umanitar şi protecţie civilă, cultură,
protecţia mediului, dezvoltare şi cooperare, asigurarea securităţii.

6.1. Strategia europeană de securitate – O Europă sigură într-o

lume mai bună
Strategia europeană de securitate (SES), adoptată de Consiliul
European din 12-13 decembrie 2003, oferă cadrul conceptual pentru
politica externă și de securitate comună (PESC), inclusiv ceea ce va deveni
mai târziu politica de securitate și apărare comună (PSAC). Părerile
diferite ale statelor membre ale UE în ceea ce privește invazia condusă de
SUA din Irak, în 2003, a subliniat necesitatea unei viziuni strategice
comune pentru a spori coeziunea internă la nivelul UE. Prin urmare, statele
membre i-au cerut Înaltului Reprezentant pentru PESC, Javier Solana, să
elaboreze o astfel de strategie129. Strategia urma să reprezinte viziunea
strategică comună a statelor membre ale UE, absolut necesară pentru buna
funcționare a construcției europene în domeniul securității.
În Concluziile Președinției referitoare la Consiliul European de la
Bruxelles din 12-13 decembrie 2003, se precizează că: „Strategia
europeană de securitate reafirmă hotărârea noastră comună pentru a face
față responsabilității noastre de a garanta o Europă sigură într-o lume mai
bună. Acesta va permite Uniunii Europene să gestioneze mai bine
amenințările și provocările globale și să înțeleagă oportunitățile care se
ivesc. O Uniune Europeană activă, capabilă și mai coerentă ar avea un
impact la scară globală. În acest sens, ar contribui la un sistem multilateral
eficient, care să conducă la o lume mai dreaptă, mai sigură și mai unită”130.
SES, un document necesar în domeniul PESC, stabilește cadrul direcțiilor
de acțiune ale UE în dimensiunea de securitate externă.
Strategia europeană de securitate este un document cuprinzător,
structurat pe trei părți: Mediul de securitate: provocări globale și
amenințări principale; Obiective strategice; Implicații pentru Europa la
nivel de politici.
În prima parte a Strategiei europene de securitate – Mediul de
securitate: provocări globale și amenințări principale – sunt identificate
provocările globale și amenințările la adresa UE.
129
European External Action Service, European Security Strategy, http://www.eeas.europa.eu/csdp/
about-csdp/european-security-strategy/, accesat la 04.10.2015.
130
Presidency Conclusions, Brussels European Council 12 and 13 December 2003, Brussels, 12/13
December 2003, p. 22, http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/
en/ec/78364.pdf, accesat la 09.07.2015.
65
 Procesul globalizării a determinat dispariția granițelor, o lume
interconectată în toate domeniile și, implicit, în domeniul securității.
Astfel, securitatea UE este strâns legată de securitatea internațională, dat
fiind că, asemeni oportunităților generate de globalizare, și amenințările la
adresa securității se răspândesc în întreaga lume.
La nivel global, SES identifică următoarele provocări:
 războaiele și conflictele;
 sărăcia și bolile;
 concurența pentru resurse naturale;
 dependența energetică.
Raportat la provocările globale, conform SES, „Europa se confruntă
cu amenințări mai diverse, mai puțin vizibile și mai puțin previzibile”.
Cea mai importantă amenințare la adresa securității UE este
terorismul: „terorismul reprezintă un risc pentru viață; acesta presupune
costuri semnificative; terorismul are drept scop subminarea deschiderii și a
toleranței societăților noastre și reprezintă o amenințare strategică
crescândă pentru întreaga Europă. Din ce în ce mai mult, mișcările
teroriste dispun de resurse importante, sunt conectate prin rețele
electronice și sunt gata să recurgă la o violență nelimitată pentru a produce
daune masive”131. Terorismul este o amenințare ce nu cunoaște granițe. Se
poate manifesta oriunde, oricând. Evoluția tehnologiei, pe lângă
numeroasele beneficii pe care le generează, constituie, de asemenea, un
avantaj pentru teroriști, aceștia putând comunica cu ușurință, făcând
propagandă pe internet pentru a racola adepți ai cauzei lor. De asemenea,
posibilitățile de finanţare ale activităților teroriste au determinat un trend
crescător în evoluția acestui flagel, cu repercusiuni şi pentru ţările din
Uniunea Europeană.
La nivel mondial, momentul de cotitură care a marcat comunitatea
internațională a fost 11 septembrie 2001. Atacurile teroriste asupra
turnurilor gemene World Trade Center au șocat o lume întreagă. Atacurile,
plănuite în detaliu și executate cu rigurozitate, au provocat peste 3.000 de
victime. Atunci, întreaga comunitate internațională a conștientizat faptul că
dacă astfel de atacuri au putut fi executate în SUA, singura superputere a
lumii, se pot întâmpla în orice țară a lumii. Drept pentru care s-a înțeles
necesitatea unui răspuns global la o amenințare globală.
Țările europene s-au alăturat luptei împotriva terorismului declanșată
de SUA, dovedindu-se aliați de nădejde: „Multe țări europene au acționat
rapid pentru a furniza informații secrete, pentru a desfășura investigații
131
Strategia europeană de securitate – O Europă sigură într-o lume mai bună, Luxemburg, Oficiul
pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2009, p. 30.
66
despre atacuri și pentru a consolida legile în scopul facilitării luptei
împotriva terorismului. Marea Britanie, Franța, Italia și alți aliați europeni
în parteneriat cu SUA au participat la operațiunile militare pentru
eradicarea talibanilor și grupării al-Qaida din Afganistan. Belgia, cea care
a deținut timp de șase luni președinția rotativă a UE și la 11 septembrie se
afla în exercițiul funcțiunii, a considerat o prioritate pe agenda sa lupta
împotriva terorismului. Spania nu numai că a continuat să slăbească
gruparea teroristă bască, Patrie și libertate (ETA), ci a capturat lideri și
membri ai unei celule al-Qaida din Spania, și a făcut din lupta împotriva
terorismului un element central al agendei sale în cele șase luni la
președinția UE, care a început în ianuarie 2002. Arestări legate de al-Qaida
au fost efectuate și în Belgia, Bosnia, Franța, Germania, Italia și Marea
Britanie”132. Aceste arestări ale unor membri al-Qaida efectuate pe teritoriu
european demonstrează faptul că amenințarea teroristă era într-adevăr
prezentă pe bătrânul continent.
În aceeași ordine de idei, în raportul Terrorist Activity in the
European Union: Situation and Trend Report (TE-SAT) October 2001 –
Mid-October 2002, realizat de Europol, se afirmă că: „În ceea ce privește
terorismul islamic, niciun atac terorist major nu a avut loc pe teritoriul
Uniunii Europene. Un atac sinucigaș a fost împiedicat în decembrie 2001,
când așa-numitul „shoe bomber” a fost imobilizat de către pasagerii
zborului American Airlines 063. Celule teroriste care pregăteau atacuri în
UE au fost distruse în Italia, Germania, Olanda, Belgia Marea Britanie,
Franța și Spania”133. De asemenea, menționăm faptul că, în urma unei
alerte teroriste, pe 11 februarie 2003, aeroportul Heathrow din Londra a
fost păzit de 1.500 de militari și trupe anti-teroriste după avertismente
primite din partea serviciilor de informații, conform cărora, asupra
aeroportului ar fi fost posibil un atac din partea grupării teroriste al-Qaida.
Proliferarea armelor de distrugere în masă este percepută ca fiind
cea mai mare amenințare la adresa securității. Această amenințare devine
tot mai accentuată deoarece: crește posibilitatea producerii unei curse a
înarmărilor cu arme de distrugere în masă, în special în Orientul Mijlociu;
progresul în domeniul științific mărește probabilitatea producerii unor
atacuri chimice, biologice sau radiologice; răspândirea tehnologiei
rachetelor. Folosirea armelor de distrugere în masă ar provoca un număr

132
Council of the European Union, Non-confidential report on the terrorism situation and trends in
Europe, Brussels, 20 November 2002, http://www.statewatch.org/news/2002/dec/
sitrep14280en2.pdf, accesat la 18.02.2015.
133
Europe Overview, Patterns of Global Terrorism, Office of the Coordinator for Counterterrorism,
May 21, 2002, Report, http://www.state.gov/j/ct/rls/crt/2001/html/10240.htm, accesat la 18.02.2015.
67
imens de victime, de aceea este de dorit ca acestea să nu intre în posesia
unor teroriști.
Conflictele regionale reprezintă o altă amenințare la adresa
securității UE. În SES se precizează că: „Conflictele violente sau cele
înghețate, care se mențin, de asemenea, la frontierele noastre, amenință
stabilitatea regională. Acestea distrug vieți omenești și infrastructuri
sociale și fizice; amenință minoritățile, libertățile fundamentale și
drepturile omului. Conflictul poate conduce la extremism, la terorism și la
eșecul statal; acesta oferă oportunități pentru criminalitatea organizată.
Insecuritatea regională poate alimenta cererea de ADM”134. În cazul Siriei,
de exemplu, pe fondul unui război civil, s-a manifestat gruparea teroristă
ISIS care a pus stăpânire pe o parte din teritoriul sirian și pe o parte din cel
irakian.
Eșecul statal, generat de proasta guvernare și de războiul civil,
reprezintă o amenințare majoră atât pentru cetățenii statului respectiv, cât
și la nivel regional și global. Pe de o parte, eșecul statal favorizează
manifestarea crimei organizate și a terorismului, pe de altă parte,
„subminează guvernanța globală și contribuie la instabilitatea
regională”135.
Criminalitatea organizată reprezintă o amenințare gravă la nivel
internațional și are implicit legături strânse cu criminalitatea organizată la
nivelul UE. Traficul transfrontalier de droguri, femei, migranți ilegali și
arme reprezintă activități extrem de profitabile ale unor rețele de traficanți
foarte bine organizate.
În a doua parte a Strategiei europene de securitate – Obiective
strategice – este abordată soluționarea acestor amenințări. Pentru
asigurarea securității la nivelul UE au fost stabilite trei obiective:
abordarea amenințărilor; construirea securității în vecinătatea UE; o ordine
internațională bazată pe multilateralismul eficient.
UE a adoptat măsuri pentru a combate amenințările la adresa
securității sale. Astfel, în lupta împotriva terorismului s-au concretizat
măsuri precum: adoptarea unui mandat european de arestare, inițiative
îndreptate împotriva finanțării terorismului și un acord privind asistența
juridică reciprocă cu Statele Unite ale Americii. În ceea ce privește
combaterea proliferării armelor de distrugere în masă, UE a desfășurat o
activitate susținută, continuă, materializată atât prin adoptarea unui
program al cărui obiectiv este consolidarea Agenției Europene pentru

134
Strategia europeană de securitate – O Europă sigură într-o lume mai bună, Luxemburg, Oficiul
pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2009, p. 31.
135
Ibidem, p. 32.
68
Energie Atomică, cât și prin măsuri de intensificare a controalelor
exporturilor și de combatere a transporturilor ilegale și a achizițiilor ilicite.
De asemenea, UE a contribuit la soluționarea conflictelor regionale pentru
a reduce implicațiile pe care acestea le-ar putea avea asupra securității
europene. În viziunea UE, buna guvernare și promovarea valorilor
democratice contribuie la diminuarea amenințărilor precum terorismul și
crima organizată.
O Europă sigură presupune granițe mărginite de state bine guvernate.
Pe măsură ce procesul de integrare europeană evoluează, granițele UE se
apropie de zone cu diverse probleme de securitate. De aceea este necesar
ca, pe de o parte, UE să aibă relații de cooperare la nivel economic și
politic cu țările vecine și, pe de altă parte, să acorde o atenție deosebită
situației din Caucazul de Sud, problemelor din regiunea mediteraneeană,
precum și soluționării conflictului israeliano-arab.
Asigurarea securității într-o lume în care amenințările au devenit
globale nu se poate realiza decât printr-o cooperare eficientă la nivel
internațional. În acest sens, în SES se precizează că obiectivul UE îl
reprezintă „dezvoltarea unei societăți internaționale mai puternice, a unor
instituții internaționale funcționale și a unei ordini internaționale guvernate
de lege”136. Eforturile UE sunt direcționate în vederea consolidării ONU,
creșterii numărului membrilor în instituții importante din sistemul
internațional, precum Organizația Mondială a Comerțului și instituțiile
financiare internaționale, menținerea și consolidarea relațiilor
transatlantice. De asemenea, este menționat rolul important al
organizațiilor regionale în asigurarea securității. În aceeași ordine de idei,
statele democratice au o importanță majoră în asigurarea unui climat de
securitate. În plus, „răspândirea bunei guvernanțe, susținerea reformelor
sociale și politice, combaterea corupției și a abuzului de putere, stabilirea
statului de drept și protecția drepturilor omului reprezintă cele mai bune
mijloace pentru consolidarea ordinii internaționale”137. În acest sens,
menționăm activitatea UE de promovare a valorilor democratice, a statului
de drept și a drepturilor omului, care stau de altfel la baza construcției
europene.
În a treia parte a Strategiei europene de securitate – Implicații pentru
Europa la nivel de politici – sunt precizate direcțiile de dezvoltare ale
politicii externe și de securitate a UE. Pentru a putea răspunde eficient
amenințărilor la adresa securității, UE trebuie să fie mai activă, mai
capabilă, mai coerentă și să dezvolte o cooperare atât în cadrul
136
Ibidem, p. 36.
137
Ibidem, p. 37.
69
organizațiilor internaționale, cât și prin intermediul parteneriatelor stabilite
cu actori-cheie. Parteneriatul strategic cu SUA constituie un parteneriat-
cheie, extrem de important atât pentru evoluția UE, cât și pentru
implicațiile acestuia la nivel internațional. De asemenea, sunt necesare
eforturi de durată pentru stabilirea unor parteneriate strategice cu actori
precum Rusia, Japonia, China, Canada și India și nu numai.
Prin intermediul acestei Strategii, UE își afirmă dorința de a deveni
un actor important pe scena internațională, capabil să acționeze rapid și
eficient pentru asigurarea securității.

6.2. Raport privind punerea în aplicare a Strategiei europene de

securitate – Asigurarea securității într-o lume în schimbare
În decembrie 2008, Javier Solana a prezentat Consiliului European
un raport de punere în aplicare a Strategiei europene de securitate, intitulat
Asigurarea securității într-o lume în schimbare. Javier Solana precizează
că raportul a fost elaborat în colaborare cu Comisia Europeană, analizează
modul în care strategia a funcționat în practică și face recomandări
referitoare la îmbunătățirea punerii sale în aplicare.
În raport se precizează faptul că la cinci ani de la adoptarea Strategiei
europene de securitate, Uniunea Europeană reprezintă un factor de
stabilitate, de pace și prosperitate.
Raportat la amenințările identificate în cadrul SES în 2003, în 2008
se remarcă faptul că acestea nu au fost eliminate, dimpotrivă, unele au
devenit și mai serioase, cu implicații mult mai mari.
În ceea ce privește proliferarea armelor de distrugere în masă s-au
înregistrat atât succese (desființarea programului privind armele de
distrugere în masă în Libia), cât și situații care rămân incerte (Iranul și
Coreea de Nord).
Terorismul și criminalitatea organizată rămân amenințări grave la
adresa securității UE. Atacurile teroriste de la Madrid din 2004 și de la
Londra din 2005 au readus în discuție dispunerea unor măsuri care să
intensifice lupta împotriva terorismului.
Securitatea cibernetică devine din ce în ce mai mult o preocupare a
UE. Într-o lume bazată pe tehnologie, atacurile împotriva sistemelor IT
guvernamentale din statele membre ale UE, asupra diverselor companii din
domeniul apărării sau a companiilor private, creează vulnerabilități.
Securitatea energetică constituie, de asemenea, o preocupare
crescută dat fiind faptul că UE este tot mai dependentă de importurile de
resurse naturale.

70
 Schimbările climatice, prin efectele dezastruoase pe care le
generează pentru securitatea oamenilor, au atras atenția UE, dar și a
comunității internaționale. Dezastrele naturale generează crize umanitare
de proporții, iar acestea sunt cu atât mai greu de gestionat când apar în țări
sărace.
În ceea ce privește Construirea stabilității în Europa și dincolo de
aceasta, UE a întreprins acțiuni concrete: procesul de extindere a UE
continuă cu succes, Politica europeană de vecinătate (PEV) își atinge
obiectivul. De asemenea, UE a jucat un rol important în ceea ce privește
stabilizarea situației în Orientul Mijlociu, prin rolul său în Cvartet, precum
și în negocierile purtate referitor la programul nuclear iranian.
Pentru a face față unui mediu de securitate în continuă schimbare,
UE trebuie să se adapteze în permanență. În acest scop, UE trebuie să
acționeze în trei direcții: să devină mai eficientă și mai capabilă, să
colaboreze mai mult cu țările vecine, să pună bazele unor parteneriate la
nivel internațional.
Concluzia raportului este următoarea: „În urmă cu cinci ani, SES a
stabilit o viziune pentru modul în care UE va deveni o forță pentru o lume
mai echitabilă, mai sigură și mai unită. Am avansat foarte mult pe acest
drum. Dar lumea din jurul nostru se schimbă rapid, amenințările
evoluează, iar centrele de putere se schimbă. Pentru a construi o Europă
sigură într-o lume mai bună, noi trebuie să ne implicăm mai mult în
modelarea evenimentelor. Și trebuie să facem acest lucru acum”138. În
perioada analizată, UE a contribuit la crearea unei lumi mai bune, iar
politica externă și de securitate a înregistrat multe reușite, situându-se pe
un trend ascendent. Cu toate acestea, pentru a-și îndeplini aspirațiile, UE
trebuie să evolueze, să se adapteze în permanență, să devină mai capabilă
și mai eficientă.

138
Raport privind punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate – Asigurarea securității
într-o lume în schimbare în Strategia europeană de securitate – O Europă sigură într-o lume mai
bună, Luxemburg, Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2009, p. 26.
71
 Lecturi recomandate

Bindi, Federiga M.; Angelescu, Irina, The Foreign Policy of the European
Union: Assessing Europe's Role in the World, Brookings Institution
Press, 2012.
Biscop, Sven; Whitman, Richard, The Routledge Handbook of European
Security, Routledge, 2013.
Cameron, Fraser, An Introduction to European Foreign Policy, Routledge,
2012.
Cini, Michelle; Nieves Perezsolorzano Borragan, European Union Politics,
4th ed. Oxford: Oxford University Press, 2013.
Flaesch-Mougin, Catherine; Rossi, Lucia Serena, La dimension extérieure
de l'espace de liberté, de sécurité et de justice de l'Union européenne
après le Traité de Lisbonne, Bruylant, 2013.
Jorgensen, Knud Erik; Aarstad, Aasne Kalland; Drieskens, Edith;
Laatikainen, Katie; Tonra, Ben, The SAGE Handbook of European
Foreign Policy, SAGE, 2015.
Keukeleire, Stephan; Delreux, Tom, The Foreign Policy of the European
Union, Palgrave Macmillan, 2014.
Soetendorp,Ben, Foreign Policy in the European Union: History, Theory
& Practice, Routledge, 2014.
Telò, Mario; Ponjaert, Frederik, The EU’s Foreign Policy. What Kind of
Power and Diplomatic Action?, Farnham and Burlington, VT:
Ashgate, 2013.

72
 TEMA 7
REGLEMENTAREA DIMENSIUNII DE SECURITATE
INTERNĂ A UNIUNII EUROPENE

Majoritatea europenilor își pot desfășura viața de zi cu zi într-un

mediu relativ sigur. Totodată, societățile noastre se confruntă cu
amenințări grave la adresa securității, care devin tot mai ample și mai
complexe. În prezent, multe dintre provocările la adresa securității au un
caracter transfrontalier și transectorial. Niciun stat membru nu este în
măsură să răspundă acestor amenințări pe cont propriu. Acest aspect
preocupă cetățenii și întreprinderile din Uniune. Patru din cinci europeni
doresc intensificarea acțiunilor la nivelul UE împotriva criminalității
organizate și a terorismului139.

7.1. Strategia de securitate internă a Uniunii Europene

Uniunea Europeană promovează și respectă drepturile fundamentale
ale omului, democrația, egalitatea, statul de drept, libertatea. Pe lângă
acestea, pentru cetățenii UE o importanță deosebită o are asigurarea
securității atât în interiorul granițelor acesteia, cât și pe plan regional și
internațional.
În introducerea Strategiei de securitate internă a Uniunii Europene
se precizează că principalele riscuri și amenințări infracționale cu care se
confruntă în prezent Europa, și anume terorismul, formele grave de
criminalitate, criminalitatea organizată, traficul de droguri, criminalitatea
informatică, traficul de ființe umane, exploatarea sexuală a minorilor și
pornografia infantilă, infracționalitatea economică și corupția, traficul de
armament și criminalitatea transfrontalieră, se adaptează extrem de rapid la
schimbările științifice și tehnologice, în încercarea lor de a exploata în mod
ilegal și de a submina valorile și prosperitatea societăților noastre
deschise140. În acest context a fost elaborată Strategia de securitate internă
a Uniunii Europene, o prioritate a președinției spaniole a Consiliului
Uniunii Europene, aprobată de Consiliul European din 25 și 26 martie
2010.

139
Eurobarometer 71, Public opinion in the European Union, September 2009,
http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb/eb71/eb71_std_part1.pdf, accesat la 02.03.2015.
140
***Strategia de securitate internă a Uniunii Europene – Către un model european de securitate, martie
2010, Luxemburg, Oficiul pentru publicații al Uniunii Europene, 2010, p.7.
73
 Din perspectiva Uniunii Europene, conceptul de securitate internă
trebuie înțeles ca un concept vast și cuprinzător, care acoperă mai multe
sectoare, pentru a aborda aceste amenințări majore, precum și alte
amenințări cu impact direct asupra vieții, siguranței și bunăstării
cetățenilor, inclusiv dezastrele naturale și cele provocate de om, precum
incendiile forestiere, cutremurele, inundațiile și furtunile141. În acest sens,
Strategia de securitate internă identifică amenințările la adresa securității
interne a UE, precizează care este politica comună de securitate internă a
UE și instituie un model european de securitate.
Într-o lume în care globalizarea este un proces tot mai accentuat, atât
oportunitățile, cât și amenințările depășesc granițele statelor. În acest
cadru, amenințările globale se reflectă și pe teritoriul UE.
Terorismul, sub toate formele sale este considerat o amenințare
pentru viața umană și valorile democratice. Răspândirea acestei amenințări
pe plan global, ușurința cu care sunt recrutate persoanele în scopuri
teroriste, posibilitățile diverse de finanțare care susțin activitățile teroriste,
probabilitatea ca un atac terorist să aibă loc oriunde în lume califică
terorismul drept o amenințare la adresa UE.
Prin intermediul Eurojust s-au întreprins acțiuni care vizau lupta
împotriva terorismului.
 11 mai 2010 – Eurojust coordonează arestări într-un caz vizând
terorismul islamist:
- într-un caz referitor la finanțarea terorismului islamist, Eurojust
a facilitat ancheta, a sincronizat executarea mandatelor europene de
arestare și a fost implicat activ în coordonarea operațiunilor de poliție în
trei state membre;
- la data de 11 mai, cinci presupuși organizatori cheie au fost
arestați ca urmare a investigațiilor judiciare și a operațiunilor de poliție;
ancheta a început în 2007, în Italia, vizând activitățile unui grup
infracțional organizat activ în Afganistan, Pakistan, România, Albania și
Italia; grupul a avut sediul la Roma și Milano și a fost implicat în imigrația
ilegală și traficul de droguri în scopul finanțării terorismului islamist;
- grupul de cetățeni afgani și pakistanezi cu documente
contrafăcute, era traficat prin Iran, Turcia și Grecia spre Italia; după sosirea
în Italia, victimele au fost puse în camioane cu destinația Germania,
Suedia, Belgia, Marea Britanie și Norvegia;
- eurojust a facilitat cooperarea autorităților judiciare în fiecare
etapă a operațiunii; a ajutat cu executarea mandatelor europene de arestare
141
Ibidem, p. 8.
74
italiene în diferite state membre și a coordonat faza finală de arestare
sincronizată, foarte dificilă;
- toate cele cinci ținte au fost arestate simultan; două în Italia, două în
Marea Britanie și una în Franța. Anumite percheziții la domiciliu sunt încă
în curs de desfășurare; într-o operațiune asemănătoare, acum câteva zile,
autoritățile franceze au arestat încă șase membri ai aceleiași organizații142.
 12 noiembrie 2015 – Acțiune comună împotriva unei grupări
teroriste islamiste radicale coordonată de Eurojust (Operațiunea JWEB):
presupuși lideri și mai mulți membri ai Rawti Shax, precum o organizație
teroristă de origine kurdă-sunnită au fost arestați în timpul unei acțiuni care
a avut loc simultan în Italia, Marea Britanie, Norvegia, Finlanda, Germania
și Elveția, cu cooperarea poliției și autorităţilor judiciare din țările
implicate, și coordonate de Eurojust. Persoanele arestate sunt acuzate de
terorism internațional143.
Formele grave de criminalitate și criminalitatea organizată
reprezintă o amenințare crescută pentru securitatea UE: traficul de droguri,
infracţionalitatea economică, traficul de fiinţe umane, filierele de imigraţie
clandestină, traficul de armament, exploatarea sexuală a minorilor și
pornografia infantilă, infracţiunile săvârșite prin violenţă, spălarea banilor
și fraudarea documentelor sunt doar câteva dintre modalităţile prin care
criminalitatea organizată și formele grave de criminalitate se manifestă în
UE144.
În domeniul criminalității organizate, activitatea Europol se remarcă
prin acțiuni de succes precum:
 30 noiembrie 2010 – Acțiune majoră împotriva organizației
criminale „Copiii Metroului”.
La 30 noiembrie, a avut loc o acțiune polițienească și judiciară pe
scară largă și a fost desfășurată simultan în Franța și Italia, împotriva unei
bande internaționale numite „Copiii Metroului”. Acțiunile au fost
coordonate de Eurojust. Dis-de-dimineață, forțele de poliție din Franța și
Italia au desfășurat o acțiune coordonată împotriva unei organizații
criminale care operează în metroul din Paris și Roma. Organizația
criminală a folosit copii cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani pentru a fura
portofele și poșete din metrou. Victimele au fost în primul rând turiști.

142
Eurojust co-ordinates Islamist terrorism arrests, Presss release, The Hague, 12 May 2010,
http://www.eurojust.europa.eu/press/PressReleases/Pages/2010/2010-05-12.aspx, accesat la
03.02.2015.
143
Joint action against radical Islamist terrorist group coordinated at Eurojust (Operation JWEB),
The Hague, 12 November 2015, http://www.eurojust.europa.eu/press/PressReleases/
Pages/2015/2015-11-12.aspx, accesat la 17.11.2015.
144
***Strategia de securitate internă a Uniunii Europene, p. 14.
75
Tineri complici cu vârste cuprinse între 17 și 19 au organizat furturi la fața
locului. Forțele de poliție franceze au arestat 16 suspecți, iar forțele de
poliție italiene au arestat 6 suspecți145.
 22 decembrie 2014 – Rețea majoră de trafic de heroină anihilată
de către echipa comună de anchetă: o vastă rețea de traficanți de heroină,
aducând mari cantități de droguri în UE, a fost anihilată în urma creării
unei echipe comune de anchetă, cu sprijinul Eurojust și al Europol.
Aproape 400 de suspecți au fost arestați și 100 kg de heroină au fost
capturate, împreună cu cantități de cocaină, canabis și bani – în decursul
investigației care s-a desfășurat pe o perioadă lungă de timp. In special, 4
tone de droguri au fost confiscate, indicând, de asemenea, nivelul
impresionant la care funcționa rețeaua. Gruparea, care opera de la bazele
sale din Austria, Germania și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, a
adus heroină în UE pe ruta balcanică și o distribuia în mai multe țări
europene146.
Criminalitatea informatică, prin implicațiile complexe pe care le are
asupra securității, precum și prin dificultatea majoră de a identifica
infractorii de acest tip, constituie o amenințare la securitatea internă a UE.
Pentru a răspunde acestei amenințări la nivelul UE, în 2013 a fost creat, în
cadrul Europol, Centrul european de luptă împotriva criminalității
informatice (European Cybercrime Centre – EC3).
Din cadrul activității Centrului european de luptă împotriva
criminalității informatice menționăm reușite precum:
 14 octombrie 2015: acțiuni de anihilare a unei noi generații de
malware: Centrul European al Europol Cybercrime (EC3) sprijină în mod
activ Agenția Națională de luptă împotriva Criminalității (National Crime
Agency – NCA) și Biroul Federal de Investigații (Federal Bureau of
Investigation – FBI), în activitățile lor, menite să distrugă malware-ul
bancar Dridex, care a provocat doar în Marea Britanie pierderi estimate de
20 de milioane de lire sterline147;
 6 noiembrie 2015: 133 de persoane reținute într-o acțiune globală
de combatere a fraudei în domeniul transporturilor aeriene: la 3 și 4
noiembrie 2015, agențiile de aplicare a legii din întreaga lume, susținute de
145
Europol, Major action against criminal organisation “Enfants des Métros”, Press release, The
Hague, 2 December 2010, http://www.eurojust.europa.eu/press/PressReleases/Pages/2010/2010-12-
02.aspx, accesat la 02.02.2015.
146
Idem, Major heroin trafficking network dismantled by joint investigation team, The Hague, 22
December 2014,http://www.eurojust.europa.eu/press/PressReleases/Pages/2014/2014-12-22.aspx,
accesat la 17.11.2015.
147
Idem, New Generation Of Malware Targeted By International Law Enforcement, 14 October
2015, The Hague, The Netherlands, https://www.europol.europa.eu/category/press-release-
category/ec3, accesat la 16.10.2015.
76
European Cybercrime Centre (EC3), și-au unit forțele cu industriile de
transport aerian, de turism și de carduri de plată într-o operațiune
concertată majoră pentru combaterea fraudei on-line în sectorul
transporturilor aeriene; operațiunea a fost organizată la nivel global, prin
intermediul centrelor de coordonare de la Europol, la Haga și de la
Ameripol din Bogota (Poliția Națională din Columbia - Centrul de luptă
împotriva criminalității informatice și Poliția Federală din Mexic) și
Canada148;
 7 ianuarie 2016: o grupare internațională de crimă organizată
responsabilă de atacurile malware la ATM-uri: Poliția Română și Direcția
de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
(DIICOT), asistate de Europol și Eurojust, precum și de un număr de
autorități europene de aplicare a legii, a anihilat un grup criminal
internațional responsabil pentru atacurile malware la ATM-uri. Această
operațiune, una dintre primele din Europa împotriva acestui tip de
amenințare, a constat în mai multe percheziții la domiciliu în România și
Republica Moldova și în arestarea a opt persoane149.
Infracțiunile transfrontaliere, reprezentând delictele minore și
infracțiunile contra patrimoniului, prin consecințele negative pe care le au
asupra cetățenilor UE, sunt identificate drept amenințări la securitatea UE.
Dezastrele naturale și cele provocate de om reprezintă amenințări
semnificative la adresa securității UE. La nivel global se manifestă
dezastre naturale precum cutremurele, inundațiile, epidemiile, furtunile,
uraganele, tornadele, seceta, incendiile forestiere etc.
În ceea ce privește Uniunea Europeană, conform raportului Natural
Hazards and Climate Change in European Regions150, majoritatea
regiunilor cu un grad „ridicat” spre „foarte ridicat” de expunere la dezastre
naturale sunt cele situate în sudul și sud-estul Europei. Acestea includ o
mare parte din Peninsula Iberică, sudul Franței, Italia, Grecia, Bulgaria și
România. Riscurile mari de dezastre reunite în aceste teritorii sunt cauzate
de combinații de mai multe pericole, cum ar fi seceta, temperaturile
extreme, incendiile forestiere sau inundațiile.
148
Idem, 133 People Detained In Global Action Tackling Airline Fraud, The Hague, the
Netherlands, 6 November 2015, https://www.europol.europa.eu/category/press-release-category/ec3,
accesat la 12.11.2015.
149
Idem, International Criminal Group Behind Atm Malware Attacks Dismantled, The Hague, the
Netherlands, 7 January 2016, https://www.europol.europa.eu/category/press-release-category/ec3,
accesat la 09.01.2016.
150
ESPON, Natural Hazards and Climate Change in European Regions, în Territorial Observation,
No. 7, May 2013, http://www.espon.eu/export/sites/default/Documents/Publications/
TerritorialObservations/TO7_June2013/20130704_ESPON_TERRITORAL_07_CS6_CM_Final.pdf,
accesat la 06.02.2015.
77
 Raportul Mapping the impacts of natural hazards and technological
accidents in Europe. An overview of the last decade elaborat de Agenția
Europeană de Mediu (European Environment Agency – EEA) se referă la
trei tipuri diferite de pericole: legate de vreme (inundații, furtuni,
temperaturi extreme, secete, incendii forestiere), geofizice (vulcani,
cutremure, alunecări de teren, avalanșe de zăpadă) și tehnologice
(accidente industriale, scurgeri de petrol, scurgeri toxice rezultate din
activitățile miniere).
Conform raportului, între 1998 și 2009, dezastrele naturale și
accidentele tehnologice au cauzat aproape 100 000 de decese și au afectat
mai mult de 11 milioane de oameni. Evenimentele cu cele mai mari
pierderi umane au fost valul de căldură din 2003 din Europa de Vest și de
Sud, cu mai mult de 70.000 de decese, dar și cutremurul din 1999 din Izmit
(Turcia)151.
Estimările EEA referitoare la pierderile cauzate de dezastrele
naturale majore au totalizat aproximativ 150 de miliarde de euro în cele 32
de țări membre ale EEA, iar dacă sunt incluse și alte dezastre mai mici,
această sumă ar crește la aproximativ 200 de miliarde de euro.
Violența și accidentele de circulație reprezintă, de asemenea,
amenințări la adresa cetățenilor UE, acestea soldându-se cu răniri și
decese.
Datele referitoare la violența împotriva femeilor152 din UE sunt
îngrijorătoare: una din trei femei din UE a fost agresată fizic și/sau sexual
la vârsta de 15 ani; 75% dintre femei au fost hărțuite sexual la locul de
muncă; una din zece femei a fost hărțuită sexual sau urmărită prin
intermediul noilor tehnologii.
În ceea ce privește accidentele, la nivelul UE, în 2011153, mai mult de
30.000 de oameni și-au pierdut viața. De asemenea, pentru fiecare
persoană care moare într-un accident pe drumurile din Europa se estimează
alte aproximativ 4 răniri soldate cu leziuni ale creierului sau a măduvei
spinării cauzatoare de dizabilități permanente, 8 leziuni grave și 50 leziuni
minore.
Răspunsul la aceste amenințări se face atât la nivel național, prin
politici și strategii de securitate, cât și prin cooperare între statele membre

151
European Environment Agency, Mapping the impacts of natural hazards and technological
accidents in Europe. An overview of the last decade, EEA Technical report, No 13/2010,
Copenhagen, 2010, p. 8.
152
Zero tolerance of violence against women, http://ec.europa.eu/justice/gender-equality/gender-
violence/index_en.htm, accesat la 08.03.2016.
153
European Commission, Statistics – accidents data, http://ec.europa.eu/transport/road_safety/
specialist/statistics/index_en.htm, accesat la 08.09.2015.
78
la nivel bilateral, multilateral și regional. În scopul realizării unei cooperări
polițienești și judiciare mai bune între statele membre au fost elaborate
instrumente154 precum: analiza situaţiilor și scenariilor viitoare: anticiparea
ameninţărilor; răspunsul adecvat prin planificarea, programarea și
gestionarea consecinţelor; eficienţa pe teren a activității agenţiilor, a
instituţiilor și a organismelor; instrumente fondate pe recunoașterea
reciprocă, pentru schimbul de informaţii și facilitarea anchetelor și a
operaţiunilor comune; elaborarea mecanismelor de evaluare pentru a
analiza eficienţa acţiunilor UE.
Modelul european de securitate definit în Strategia de securitate internă
are ca principii155: politici în materie de justiţie, libertate și securitate bazate
pe respectarea drepturilor fundamentale, protecţia internaţională, statul de
drept și viaţa privată; protecţia tuturor cetăţenilor, în special a celor mai
vulnerabili; transparenţa și asumarea responsabilităţii în cadrul politicilor de
securitate; dialogul; integrarea, incluziunea socială și combaterea
discriminării; solidaritatea între statele membre; încrederea reciprocă. De
asemenea, sunt precizate orientările strategice pentru o acțiune eficientă a UE
în lupta împotriva amenințărilor la adresa cetățenilor săi.

7.2. Agenda europeană privind securitatea

Conform unui sondaj Eurobarometru referitor la Atitudinea
europenilor față de securitate156 publicat în aprilie 2015, cetățenii UE
consideră terorismul, în proporție de 65%, ca fiind cea mai importantă
provocare pentru securitatea internă. De asemenea, 68% dintre respondenți
au considerat că terorismul este posibil să crească în următorii 3 ani. În
aceeași ordine de idei, 52% dintre cei chestionați au răspuns că ideologiile
extremiste ar putea deveni o amenințare pentru securitatea internă a UE.
Dimitris Avramopoulos, comisarul european pentru migrație, afaceri
interne și cetățenie, a declarat: „Nu există securitate fără libertate și, în
același timp, nu există libertate fără securitate. Comisia preia inițiativa și
prezintă o agendă a UE privind securitatea, concentrată asupra domeniilor
în care Uniunea Europeană are capacitatea de a genera o schimbare reală.
Această agendă nu este doar un răspuns la recentele evenimente tragice. Ea
este reînnoirea strategiei noastre comune de securitate într-un nou mediu
politic și juridic în care toți suntem de acord că trebuie să avem încredere
unii în alții, să ne coordonăm în mod eficace și să ne comunicăm reciproc

154
***Strategia de securitate internă a Uniunii Europene, pp. 16-18.
155
Ibidem, pp.19-20.
156
Eurobarometer, Europeans’ attitudes towards security, April 2015, http://ec.europa.eu/
public_opinion/archives/ebs/ebs_432_fact_uk_en.pdf, accesat la 22.05.2015.
79
informații pentru combaterea unor amenințări care evoluează. Pe agendă
figurează acțiuni concrete prin care aceste principii esențiale pot fi
transformate într-o realitate palpabilă: un set de măsuri ferme, de la măsuri
preventive până la protecție, detecție și aplicare”157.
În acest context, Comisia Europeană a prezentat pe 28 aprilie 2015
Agenda europeană privind securitatea pentru perioada 2015-2020, prin
care dorește să sprijine cooperarea dintre statele membre în ceea ce
privește combaterea amenințărilor la adresa securității, în special cele trei
priorități: terorismul, crima organizată și criminalitatea informatică.
În Rezoluţia Parlamentului European din 9 iulie 2015 referitoare la
agenda europeană de securitate se precizează că în contextul provocărilor
cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană, terorismul,
extremismul violent, criminalitatea transfrontalieră organizată și
criminalitatea informatică sunt cele mai grave amenințări ce impun acțiuni
coordonate la nivel național, la nivelul UE și la nivel mondial; subliniază
că agenda ar trebui structurată flexibil pentru a răspunde unor eventuale
noi provocări în viitor158.
Pentru ca acțiunile UE în vederea asigurării securității interne să fie
cât mai eficiente, în primul rând, este nevoie de îmbunătățirea schimbului
de informații. În acest sens, UE pune la dispoziție o serie de instrumente
pentru a facilita schimbul de informații între instituțiile și agențiile UE,
statele membre sau autoritățile naționale de aplicare a legii: Schengen
Information System (SIS), EU Passenger Name Record (PNR), European
Criminal Records Information System (ECRIS), European Police Record
Index System (EPRIS), Maritime Common Information Sharing
Environment (CISE).
În al doilea rând, se impune o cooperare sporită la nivel operațional
în cadrul EU Policy Cycle for serious and organised crime. Instrumentele
comune transfrontaliere sunt Joint Investigation Teams (JITs) și Joint
Customs Operations (JCOs).
În al treilea rând, UE oferă sprijin pentru acțiunile legate de
securitate prin formare, finanțarea și promovarea cercetării și inovării în
domeniul securității.

157
European Commission – Press release, Commission takes steps to strengthen EU cooperation in
the fight against terrorism, organised crime and cybercrime, Strasbourg, 28 April 2015,
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-15-4865_en.htm, accesat la 26.05.2015.
158
Rezoluţia Parlamentului European din 9 iulie 2015 referitoare la agenda europeană de
securitate, Joi, 9 iulie 2015, Strasbourg, http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-
//EP//TEXT+TA+P8-TA-2015-0269+0+DOC+XML+V0//RO, accesat la 24.07.2015.
80
 Pentru a combate cele trei amenințări principale la adresa securității
interne a UE sunt necesare măsuri concrete. Astfel, pentru combaterea
terorismului trebuie puse în aplicare următoarele măsuri:
- consolidarea funcțiilor de sprijin ale Europol prin reunirea
capacităților sale de aplicare a legii antiterorism într-un centru european de
combatere a terorismului în cadrul Europol;
- lansarea unui forum al UE cu companii IT pentru a ajuta la
propaganda contra terorismului și abordarea preocupărilor cu privire la
noile tehnologii de criptare;
- luarea de măsuri suplimentare pentru îmbunătățirea luptei împotriva
finanțării terorismului;
- abordarea oricăror lacune în răspunsul la incitare la ură on-line;
- revizuirea deciziei-cadru privind terorismul, cu o propunere în
2016;
- reprioritizarea cadrelor politice ale UE și programelor pentru
educație, tineret și cultură;
- concentrarea pe prevenirea radicalizării în închisori și dezvoltarea
eficientă a programelor de dezangajare/deradicalizare;
- lansarea centrului RAN de excelență și extinderea eforturilor
antiradicalizare cu Turcia, Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu și Africa de
Nord159.
Măsurile care vizează lupta împotriva crimei organizate sunt
următoarele:
- extinderea activității EU Policy Cycle către țările învecinate;
- revizuirea eventualelor măsuri de confiscare bazate pe
noncondamnare;
- revizuirea legislației privind armele de foc cu propuneri în 2016;
- adoptarea unei strategii post-2016 privind traficul de ființe umane;
- lansarea de acțiuni comune și strategii de cooperare cu țări terțe
cheie pentru a combate traficul de migranți;
- revizuirea politicii existente și a legislației privind infracțiunile
împotriva mediului, cu propuneri pentru 2016160.
Lupta împotriva criminalității informatice trebuie să se bazeze pe
următoarele acțiuni:

159
Communication From The Commission To The European Parliament, The Council, The European
Economic And Social Committee And The Committee Of The Regions, The European Agenda on
Security, Strasbourg, 28.4.2015, p. 16, http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/e-library/documents/
basic-documents/docs/eu_agenda_on_security_en.pdf, accesat la 27.05.2015.
160
Ibidem, p. 19.
81
 - acordarea unei atenții sporite pentru punerea în aplicare a politicilor
existente privind securitatea cibernetică, atacurile împotriva sistemelor
informatice, precum și combaterea exploatării sexuale a copiilor;
- revizuirea și, eventual, extinderea legislației privind combaterea
fraudei și a falsificării mijloacelor de plăți nonnumerar pentru a ține seama
de noile forme de criminalitate și contrafacerea instrumentelor financiare,
cu propuneri în 2016;
- revizuirea obstacolelor apărute în anchete penale privind
criminalitatea informatică, în special cu privire la aspectele de jurisdicție
de competență și norme privind accesul la probe și informații;
- consolidarea acțiunii de consolidare a capacităților cibernetice în
cadrul instrumentelor de asistență externă161.
Comisia Europeană a adoptat pe 2 decembrie 2015 un pachet de
măsuri cu scopul de a intensifica lupta împotriva terorismului și a traficului
ilegal de arme de foc și explozivi. Pachetul de măsuri include două
elemente principale: o propunere de directivă privind terorismul, care va
consolida arsenalul UE pentru prevenirea atacurilor teroriste prin
încadrarea la categoria infracțiuni a actelor pregătitoare, cum ar fi
antrenamentul și deplasarea în străinătate în scopuri teroriste, precum și
complicitatea, instigarea și tentativa de a săvârși acte teroriste, și un plan
de acțiune pentru intensificarea luptei împotriva infractorilor și teroriștilor
care obțin și utilizează arme și explozivi, printr-un control mai strict asupra
deținerii și importului ilegal în UE. Atacurile teroriste abominabile care au
avut loc la Paris la 13 noiembrie au arătat încă o dată că Europa trebuie să
își intensifice reacția comună în fața terorismului și să ia măsuri concrete
în lupta împotriva terorismului și a traficului ilegal de arme de foc și
explozivi162.
În propunerea de directivă sunt considerate infracțiuni163:
 deplasările efectuate în scopuri teroriste, atât în interiorul, cât și
în afara UE, pentru a combate fenomenul luptătorilor teroriști străini;
 finanțarea, organizarea și facilitarea acestor deplasări, inclusiv
prin oferirea de sprijin material și logistic, inclusiv furnizarea de arme de
foc și explozivi, de adăpost, de mijloace de transport, de servicii, bunuri și
active;

161
Ibidem, p. 20.
162
European Commission - Press release, European Agenda on Security: Commission takes action to
combat terrorism and illegal trafficking of firearms and explosives, Brussels, 2 December 2015,
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-15-6218_en.htm, accesat la 20.12.2015.
163
European Commission, Proposal for a Directive Of The European Parliament And Of The
Council on combating terrorism and replacing Council Framework Decision 2002/475/JHA on
combating terrorism, Brussels, 2.12.2015.
82
  participarea la antrenamente în scopuri teroriste; autoritățile
responsabile de asigurarea respectării legii vor avea posibilitatea de a
ancheta activitățile de antrenament susceptibile de a conduce la comiterea
de infracțiuni de terorism și de a urmări în justiție persoanele care
beneficiază de un astfel de antrenament;
 furnizarea de fonduri utilizate pentru comiterea infracțiunilor de
terorism și a infracțiunilor legate de activități teroriste sau grupări teroriste.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a
declarat: „Comisia este hotărâtă să facă tot ce îi stă în putință pentru a ajuta
statele membre să înfrunte amenințarea teroristă și să iasă învingătoare din
această luptă. Creșterea numărului de cetățeni ai UE care se deplasează în
străinătate pentru a deveni „luptători străini” arată că se impune o
actualizare a cadrului UE privind infracțiunile de terorism, pentru a se
asigura o reacție comună în materie de justiție penală. Este, de asemenea,
necesară cooperarea la nivelul UE și cu țările terțe pentru combaterea
pieței negre a armelor de foc și a explozivilor. Propunerile noastre vor
facilita eforturile autorităților naționale de a anihila rețelele teroriste”164.
În viziunea Comisiei Europene, Agenda europeană privind
securitatea reprezintă baza pentru cooperare și acțiune comună a Uniunii
privind securitatea în următorii cinci ani, cu scopul de a dezvolta un
veritabil spațiu de securitate internă a UE.

164
European Commission - Press release, European Agenda on Security: Commission takes action to
combat terrorism and illegal trafficking of firearms and explosives, Brussels, 2 December 2015,
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-15-6218_en.htm, accesat la 20.12.2015.
83
 Lecturi recomandate

***Strategia de securitate internă a Uniunii Europene – Către un model

european de securitate, martie 2010, Luxemburg, Oficiul pentru
publicații al Uniunii Europene, 2010.
Kaunert, Christian; Léonard, Sarah; Pawlak, Patryk, Developing European
Internal Security Policy: After the Stockholm Summit and the Lisbon
Treaty, Routledge, 2012.
Kaunert, Christian; Léonard, Sarah; Pawlak, Patryk, European Homeland
Security: A European Strategy in the Making?, Routledge, 2012.
Ioannides, Emmanuel, Fundamental Principles of EU Law Against Money
Laundering, Ashgate Publishing, 2014.
Moor, Alexandra de, Europol, Quo Vadis? Critical Analysis and
Evaluation of the Development of the European Police Office, Maklu,
2012.
O'Neill, Maria; Swinton, Ken; Winter, Aaron, New Challenges for the EU
Internal Security Strategy, Cambridge Scholars Publishing, 2013.
Reichel, Philip; Albanese, Jay, Handbook of Transnational Crime and
Justice, SAGE Publications, 2014.
Roberge, Ian, Europe et sécurité après le Traité de Lisbonne, Éditions
Bruylant, 2013.
Schroeder, Ursula C., The Organization of European Security
Governance: Internal and External Security in Transition, Routledge,
2011.

84
 TEMA 8
ROLUL ORGANIZAŢIEI PENTRU SECURITATE
ŞI COOPERARE ÎN EUROPA ÎN ASIGURAREA
SECURITĂŢII LA NIVEL REGIONAL

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) este

cea mai mare organizaţie regională de securitate, a cărei activitate are ca
scop consolidarea păcii, democraţiei şi stabilităţii. Cunoscută drept
organizaţia care cuprinde emisfera nordică de la Vancouver la
Vladivostok, OSCE se implică în acţiuni din aria sa de responsabilitate
pentru mai mult de un miliard de persoane. În prezent, OSCE are 57 de
state participante.

State participante la OSCE

1. Albania 20. Germania 39. Olanda

2. Andorra 21. Grecia 40. Polonia

3. Armenia 22. Irlanda 41. Portugal

4. Austria 23. Islanda 42. Romania

5. Azerbaijan 24. Italia 43. SUA

6. Belarus 25. Kazahstan 44. Rusia

7. Belgia 26. Kirghistan 45. San Marino

8. Bosnia şi Herţegovina 27. Letonia 46. Serbia

9. Bulgaria 28. Liechtenstein 47. Slovacia

10. Canada 29. Lituania 48. Slovenia

11. Cipru 30. Luxemburg 49. Spania

12. Croaţia 31. Macedonia 50. Suedia

85
 13. Republica Cehă 32. Malta 51. Tadjikistan

14. Danmarca 33. Marea Britanie 52. Turcia

15. Elveţia 34. Moldova 53. Turkmenistan

16. Estonia 35. Monaco 54. Ucraina

17. Finlanda 36. Mongolia 55. Ungaria

18. Franţa 37. Muntenegru 56. Uzbekistan

19. Georgia 38. Norvegia 57. Vatican

OSCE este un for de dialog politic asupra unei game largi de aspecte
de securitate şi un instrument regional cuprinzător pentru avertizare
timpurie, prevenirea conflictelor, managementul crizelor şi reabilitarea
postconflict, vizând, în esenţă, creşterea încrederii între state, prin
cooperare. Prin intermediul instituţiilor sale specializate, unităţilor de
experţi şi reţelei de misiuni din teren, OSCE are competenţe în domenii
variate, cu impact asupra securităţii comune: controlul armamentelor
convenţionale şi măsuri de creştere a încrederii şi securităţii; combaterea
ameninţărilor transnaționale; activităţi economice şi în domeniul mediului;
democratizare; promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, inclusiv a libertăţii mass-media, precum şi a drepturilor
persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale165.

8.1. Scurt istoric al OSCE

Originea Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa
(CSCE), și implicit a OSCE, datează din 1950 când existau negocieri între
state pentru înființarea unei conferințe europene pentru securitate.
Consultările ce au avut loc în vederea pregătirii conferinţei au durat până la
8 iunie 1973, iar rezultatele acestora au fost cuprinse în Recomandările
finale de la Helsinki, adoptate de către miniştrii de externe ai statelor
participante. Recomandările finale de la Helsinki, au stat la baza
negocierilor propriu-zise ale Conferinţei pentru Securitate și Cooperare în
Europa, concepută iniţial a se desfăşura în trei etape: la nivel de miniştri de
externe; la nivel de experţi; la nivel înalt. În perioada 1977-1989 au avut

165
Despre OSCE, http://www.mae.ro/node/1983, accesat la 09.09.2015.
86
loc reuniuni la Belgrad (1977-1978), Madrid (1980-1983), Stockholm
(1983-1986) şi Viena (1986-1989).
În anul 1973, Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa
(CSCE), reunind 35 de țări, a devenit realitate, fiind concepută să
funcţioneze ca un forum multilateral pentru dialog şi negociere între Est şi
Vest.
După discuţii ce au avut loc la Helsinki şi la Geneva, în cadrul CSCE
s-a definitivat Actul Final de la Helsinki, care a fost semnat la 1 august
1975. Acest document prevedea o serie de angajamente privind domeniile
politico-militar, economic şi de mediu, precum şi drepturile omului.
(Anexa 14)
La Summitul de la Helsinki, statele participante au negociat zece
principii pentru a-şi ghida relaţiile viitoare, care au devenit cunoscute sub
numele de Decalogul de la Helsinki.

Decalogul de la Helsinki

1. Egalitatea suverană, respectarea drepturilor esenţiale legate de suveranitate.

2. Abţinerea de la ameninţarea cu folosirea forţei sau de la folosirea forţei.
3. Inviolabilitatea frontierelor.
4. Integritatea teritorială a statelor.
5. Soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor.
6. Neintervenţia în treburile interne.
7. Respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv libertatea
de conştiinţă, religie sau credinţă.
8. Egalitatea popoarelor şi dreptul lor la autodeterminare.
9. Cooperarea între state.
10. Îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale.

Sursa: Decalogul de la Helsinki, http://www.mae.ro/node/1999, accesat la

09.08.2015.
Marea realizare a Actului final de la Helsinki este că acesta a fost
rezultatul unor concesii făcute de Est şi Vest. Acest lucru se reflectă în
cuvintele lui Leonid Brejnev, secretarul general al Comitetului Central al
Partidului Comunist al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste: „Nu
există nici învingători, nici învinşi. A fost o victorie a raţiunii. Toată lumea
a câştigat: ţările din Est şi Vest, popoarele statelor socialiste şi capitaliste,
fie că sunt părţi ale unor alianţe sau neutre, indiferent dacă sunt mari sau
87
mici. Acesta a fost un câştig pentru toţi cei care preţuiesc pacea şi
securitatea pe planeta noastră”166.
Până în 1990, CSCE a funcționat ca un forum de întâlniri și
conferințe ale statelor participante. Sfârșitul Războiului Rece și Summit-ul
de la Paris din noiembrie 1990 marchează o nouă etapă în evoluția CSCE.
În Carta de la Paris pentru o nouă Europă, adoptată, la 21 noiembrie 1990
în cadrul Summitului de la Paris, CSCE îi este încredințată
responsabilitatea de a contracara noile provocări din perioada de după
Războiul Rece, ceea ce a determinat crearea instituțiilor permanente și a
capacităților operaționale167. Summitul la nivel înalt de la Paris din 1990 a
reprezentat un eveniment important atât în evoluţia OSCE, cât şi pentru
securitatea regională, în cadrul căuia au fost adoptate documente extrem de
importante în domeniul dezarmării:
- Tratatul privind reducerea armelor convenţionale în Europa,
- Declaraţia statelor membre ale NATO şi ale Tratatului de la
Varşovia privind nerecurgerea la forţă şi la ameninţarea cu forţa,
- Acordul asupra unui pachet de măsuri de creştere a încrederii şi
securităţii (Documentul de la Viena, 1992).
Summitul la nivel înalt de la Helsinki din 1992 marchează un nou
pas în evoluţia CSCE, definit drept un forum de dialog, negociere şi
cooperare, oferind îndrumare şi impulsionând conturarea noii Europe. În
acest scop, CSCE se angajează să intensifice procesul de control al
armamentelor, al dezarmării şi consolidării încrederii în domeniul militar,
precum şi să contribuie la creşterea nivelului consultării şi a cooperării în
domeniul securităţii. De asemenea, CSCE va continua procesul de
reducere a riscului de conflict. Pentru a îndeplini aceste obiective, CSCE
va adopta noi măsuri pentru a consolida permanent normele de
comportament cu privire la aspectele politico-militare ale securităţii.
CSCE îşi asumă rolul central în promovarea şi gestionarea schimbării
în aria sa de acţiune. În această eră de tranziţie, CSCE este crucială pentru
prevenirea agresiunii şi violenţei prin abordarea cauzelor profunde ale
problemelor şi pentru a preveni, gestiona şi de a soluţiona conflictele prin
mijloace adecvate, paşnice168. De asemenea, pentru asigurarea stabilităţii în

166
Organization for Security and Co-operation in Europe, What is an OSCE Summit?,
http://www.osce.org/home/71368?download=true, accesat la 16.10.2015.
167
Organization for Security and Co-operation in Europe, History, http://www.osce.org/history,
accesat la 03.11.2015.
168
Conference for Security and Co-operation in Europe, 1992 Summit, Helsinki, 9-10 July 1992,
CSCE, Helsinki Document 1992, The Challenges of Change, http://www.osce.org/mc/
39530?download=true, accesat la 14.09.2015.
88
zona de responsabilitate a CSCE, eforturile CSCE vor fi direcţionate în
scopul:
- intensificării cooperării pentru a elimina terorismul;
- luptei împotriva traficului ilicit de droguri şi a altor forme de
criminalitate organizată internaţională;
- cooperării sporite în domeniul economiei, ştiinţei şi tehnologiei;
-cooperării pentru protejarea şi creşterea calităţii mediului
înconjurător pentru generaţiile prezente şi viitoare;
- stopării proliferării armelor;
- consolidării securităţii şi a cooperării în Marea Mediterană.
Declaraţia la nivel înalt de la Helsinki, intitulată Provocările
schimbării, prevede atribuţii sporite în alerta timpurie, prevenirea
conflictelor şi gestionarea crizelor. De asemenea, s-a stabilit crearea
funcţiei de Înalt Comisar pentru Minorităţi Naţionale, un nou instrument
de prevenire a conflictelor aflate într-un stadiu incipient. În acelaşi
document se prevede înfiinţarea unui nou organ, Forumul de Cooperare în
domeniul Securităţii.
Un alt moment important este reprezentat de Summit-ul de la
Budapesta al şefilor de stat şi de guvern din 5-6 decembrie 1994, în cadrul
căruia CSCE îşi schimbă denumirea în OSCE: noua eră de securitate şi
cooperare, care a început în Europa, a schimbat drastic CSCE şi i-a
consolidat în mod semnificativ rolul în construirea unei zone de securitate
comune. Pentru a reflecta acest lucru, CSCE se va numi de acum înainte
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Schimbarea
numelui va intra în vigoare la 1 ianuarie 1995. De la acea dată, orice
referire la CSCE va fi considerată ca referire la OSCE169. Documentul
Budapesta „Către un parteneriat autentic într-o nouă eră”, a consolidat
rolul preşedintelui în exerciţiu, al Secretarului General, al Secretariatului,
al Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale şi al Oficiului pentru
Instituţii Democratice şi Drepturile Omului.
Miniştrii au convenit să înceapă discuţiile cu privire la un model
comun şi cuprinzător de securitate şi au aprobat în mod oficial Codul de
conduită privind aspectele politico-militare ale securităţii. Ei au salutat, de
asemenea, extinderea regimului măsurilor de consolidare a încrederii şi
securităţii prevăzute în Documentul de la Viena din 1994170.

169
CSCE, Document de Budapest 1994, Vers un authentique partenariat dans une ere nouvelle,
http://www.osce.org/fr/mc/39555?download=true, accesat la 29.09.2015.
170
Budapest Summit marks change from CSCE to OSCE, http://www.osce.org/node/58703, accesat la
25.09.2015.
89
 La Summitul de la Lisabona din 2-3 decembrie 1996 a fost adoptată
Declaraţia de la Lisabona privind un model comun şi cuprinzător de
securitate pentru Europa pentru secolul al XXI-lea, prin intermediul căreia
s-a urmărit consolidarea securităţii şi stabilităţii în aria de responsabilitate
a OSCE. De asemenea, au existat dezbateri cu privire la o cartă europeană
de securitate, care se va materializa la următorul summit.
La Summitul de la Istanbul din 1999 este adoptată Carta pentru
Securitatea Europeană, document care constituie cadrul pentru
îmbunătăţirea capacităţilor operaţionale ale OSCE şi consolidarea
cooperării cu partenerii OSCE. Carta pentru Securitatea Europeană are o
abordare cuprinzătoare, identificând şi analizând provocările comune la
adresa securităţii europene, bazele comune, răspunsul comun,
instrumentele comune şi partenerii pentru cooperare.
Provocările comune la adresa securităţii europene sunt reprezentate
de pericolul izbucnirii unui conflict între state, terorismul internaţional,
extremismul violent, crima organizată şi traficul de droguri, probleme
economice acute şi degradarea mediului înconjurător. Dintre instrumentele
comune de răspuns la ameninţările la adresa securităţii amintim
intensificarea dialogului, operaţiunile pe teren, răspunsul rapid (prin
înfiinţarea unor echipe de cooperare şi asistenţă rapidă (Rapid Expert
Assistance and Co-operation Teams – REACT), menţinerea păcii, Curtea
de conciliere şi arbitraj.
La ultimul summit al OSCE, cel de la Astana din 1-2 decembrie
2010, a fost adoptată Declaraţia Comemorativă de la Astana: Către o
comunitate de securitate, prin care statele participante şi-au reafirmat
angajamentul faţă de principiile OSCE.

8.2. Cadrul instituţional al OSCE

Preşedinţia în Exerciţiu este deținută pe o perioadă de un an de unul
dintre statele participante în conformitate cu decizia Consiliului
Ministerial. Președintele în exercițiu poate desemna reprezentanţi speciali,
pentru o mai mare eficiență în timpul unor situații de criză sau
reprezentanţi personali. În anul 2016, Preşedinţia în Exerciţiu este deținută
de Germania, fiind exercitată de ministrul de externe Frank-Walter
Steinmeier.

90
Preşedintele în exerciţiu Ţara din până la
Hans-Dietrich Genscher Germania iunie 1991 ianuarie 1992
Jiri Dienstbier, urmat de Josef Cehoslovacia ianuarie 1992 decembrie 1992
Moravcik
Margaretha af Ugglas Suedia decembrie 1992 decembrie 1993
Beniamino Andreatta, urmat Italia decembrie 1993 decembrie 1994
de Antonio Martino
Laszlo Kovacs Ungaria decembrie 1994 decembrie 1995
Flavio Cotti Elveţia ianuarie 1996 decembrie 1996
Niels Helveg Petersen Danemarca ianuarie 1997 decembrie 1997
Bronislaw Geremek Polonia ianuarie 1998 decembrie 1998
Knut Vollebaek Norvegia ianuarie 1999 decembrie 1999
Wolfgang Schüsel, urmat de Austria ianuarie 2000 decembrie 2000
Benita Ferrero-Waldner
Mircea Dan Geoana România ianuarie 2001 decembrie 2001
Jaime Gama, urmat de Portugalia ianuarie 2002 decembrie 2002
Antonio Martins da Cruz
Jaap de Hoop Scheffer, urmat Olanda ianuarie 2003 decembrie 2003
de Bernard Rudolf Bot
Solomon Passy Bulgaria ianuarie 2004 decembrie 2004
Dimitrij Rupel Slovenia ianuarie 2005 decembrie 2005
Karel De Gucht Belgia ianuarie 2006 decembrie 2006
Miguel Angel Moratinos Spania ianuarie 2007 decembrie 2007

Sursa: OSCE Handbook, OSCE Press and Public Information Section, Vienna,
2007, p. 20.

Adunarea Parlamentară. În Carta de la Paris pentru o nouă Europă

din 1990 șefii de stat sau de guvern din statele participante solicită crearea
unei Adunări parlamentare a CSCE: Recunoscând rolul important pe care
parlamentarii îl pot juca în procesul CSCE, facem apel la o implicare
sporită a parlamentelor în cadrul CSCE, îndeosebi prin crearea unei
adunări parlamentare a CSCE, reunind membri ai parlamentelor din toate
țările participante. În acest scop, insistăm să se continue contactele la nivel
parlamentar pentru a examina domeniul de activitate, metodele de lucru și
regulile de procedură ale unei asemenea structuri parlamentare a C.S.C.E.,
pe baza experienței și activităților întreprinse în acest domeniu171.
În luna aprilie 1991, liderii parlamentari la nivel înalt din toate statele
participante la CSCE s-au reunit la Madrid pentru a pune bazele unei

171
***Charter of Paris for a New Europe, Paris, 1990, p. 13, http://www.osce.org/mc/
39516?download=true, accesat la 29.09.2015.
91
adunări parlamentare. În urma discuțiilor purtate, s-a adoptat Declarația de
la Madrid, în care sunt prevăzute regulile de procedură, metodele de lucru,
dimensiunea, mandatul și distribuirea voturilor Adunării. În luna iulie
1992, a avut loc la Budapesta prima sesiune oficială a Adunării
Parlamentare.
În prezent, Adunarea Parlamentară a OSCE este formată din 323 de
parlamentari din cele 57 de țări participante, asigurând un cadru pentru
dialogul parlamentar și având ca atribuții desfășurarea de misiuni de
observare a alegerilor și consolidarea cooperării în vederea îndeplinirii
angajamentelor internaționale în domeniile politic, de securitate, economic,
de mediu și al drepturilor omului172.

Albania (3) Germania (13) Olanda (8)

Andorra (2) Grecia (6) Polonia (8)

Armenia (3) Irlanda (6) Portugal (6)

Austria (6) Islanda (3) România (7)

Azerbaijan (3) Italia (13) SUA (17)

Belarus (6) Kazahstan (6) Rusia (15)

Belgia (8) Kirghistan (3) San Marino (2)

Bosnia şi Herţegovina (3) Letonia (3) Serbia (4)

Bulgaria (5) Liechtenstein (2) Slovacia (4)

Canada (10) Lituania (3) Slovenia (3)

Cipru (3) Luxemburg (5) Spania (10)

Croaţia (3) Macedonia (3) Suedia (8)

Republica Cehă (6) Malta (3) Tadjikistan (3)

Danmarca (6) Marea Britanie (13) Turcia (8)

172
Organisation pour la sécurité et la Coopération en Europe , L’Assemblée parlementaire de
l’OSCE, Secrétariat international, Denmark, p. 1.
92
 Elveţia (6) Moldova (3) Turkmenistan
(3)

Estonia (3) Monaco (2) Ucraina (8)

Finlanda (6) Mongolia (3) Ungaria (6)

Franţa (13) Muntenegru (3) Uzbekistan (6)

Georgia (3) Norvegia (6) Vatican (2)

Sursa: Organisation pour la sécurité et la Coopération en Europe, L’Assemblée

parlementaire de l’OSCE, Secrétariat international, Denmark, p. 2

Structurile Adunării parlamentare sunt Comisia permanentă,

comisiile generale (Comisia pentru afaceri politice și securitate; Comisia
pentru afaceri economice, știință, tehnologie și mediu; Comisia pentru
democrație, drepturile omului și problematici umane și umanitare), biroul,
reprezentanții speciali, comisiile ad-hoc și Secretariatul internațional.
Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale are atribuții în
prevenirea timpurie și prevenirea conflictelor. În Declaraţia la nivel înalt
de la Helsinki din 1992, Provocările schimbării, se stabilea că Înaltul
Comisar pentru minorităţi naţionale intervine în cazul unor tensiuni care
implică probleme ale minorităților naționale și care se află într-un stadiu
incipient, însă există posibilitatea de a escalada într-un conflict în zona de
responsabilitate a CSCE, afectând pacea, stabilitatea sau relațiile dintre
statele participante.
Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (Office
for Democratic Institutions and Human Rights – ODIHR) este una dintre
principalele organisme regionale din lume pentru drepturile omului. Cu
sediul în Varșovia, Polonia, ODIHR este activă în toată Europa, Caucaz,
Asia Centrală și America de Nord. Oficiul promovează alegeri
democratice, respectarea drepturilor omului, toleranță și nediscriminare,
precum și statul de drept. Înființată în anul 1991, ODIHR are aproape 150
de angajați din 30 de țări173. Conform Declaraţiei de la Helsinki din 1992,
ODIHR a fost înființat „pentru a asigura respectarea deplină a drepturilor
omului și a libertăților fundamentale, respectarea regulilor statului de
drept, pentru a promova principiile democrației și (...) să construiască, să

173
Organization for Security and Co-operation in Europe, Office for Democratic Institutions and
Human Rights, http://www.osce.org/odihr/109068, accesat la 18.10.2015.
93
consolideze și să protejeze instituțiile democratice, precum și să
promoveze toleranța la toate nivelurile societății”.
Reprezentantul OSCE pentru libertatea presei desfășoară activități
ce vizează observarea progresului realizat de mass-media, ca parte a unei
funcții de avertizare timpurie și sprijinirea statelor participante să își
îndeplinească angajamentele cu privire la libertatea de exprimare și la
libertatea presei174. Oficiul Reprezentantului OSCE pentru libertatea mass-
media a fost înființat în 1997 de către Consiliul Permanent prin Decizia nr.
193.
Curtea de conciliere și de arbitraj. Mandatul Curții este de a
soluționa, prin conciliere sau arbitraj, litigiile dintre state care îi sunt
prezentate. Acest lucru poate include conflicte în ceea ce privește
integritatea teritorială, delimitarea maritimă, probleme economice și de
mediu. Curtea este un organism nepermanent și creează comisii de
conciliere și tribunale arbitrale pe o bază ad-hoc175. Curtea OSCE de
conciliere și de arbitraj a fost înființată prin Convenția cu privire la
conciliere și arbitraj în cadrul OSCE, adoptată de Consiliul de Miniștri în
cadrul reuniunii, a avut loc la 15 decembrie 1992, la Stockholm, ca parte a
Deciziei privind soluționarea pașnică a diferendelor.
Secretariatul OSCE, aflat sub conducerea Secretarului General,
oferă sprijin operațional organizației și asistă președinția în activitățile sale
oferind expertiză, analize și elaborând decizii în domenii precum
gestionarea frontierelor, combaterea traficului de ființe umane, combaterea
terorismului, prevenirea și soluționarea conflictelor, activități economice și
de mediu, egalitatea de gen176. Secretariatul a fost înființat prin Carta de la
Paris pentru o nouă Europă în 1990.

8.3. Abordarea cuprinzătoare a securităţii

Abordarea cuprinzătoare a securităţii reprezintă un concept specific
OSCE în sensul că, pe de o parte, face referire la relaţia de cooperare a
OSCE cu alte organizaţii internaţionale şi regionale și, pe de altă parte,
securitatea este percepută prin prisma a trei dimensiuni: politico-militară,
economică şi de mediu, umană.
În viziunea OSCE, aşa cum reiese din Carta pentru Securitatea
Europeană, conceptul de securitate comună şi cuprinzătoare este ghidat de
174
Organization for Security and Co-operation in Europe, OSCE Representative on Freedom of the
Media, http://www.osce.org/fom, accesat la 02.10.2015.
175
Organization for Security and Co-operation in Europe, Court of Conciliation and Arbitration,
http://www.osce.org/cca/107470, accesat la 18.10.2015.
176
Organization for Security and Co-operation in Europe, Secretariat, http://www.osce.org/
secretariat/108451, accesat la 17.10.2015.
94
parteneriat egal, solidaritate şi transparenţă. Securitatea fiecărui stat
participant este indisolubil legată de cea a tuturor celorlalţi. Dimensiunile
umană, economică, politică şi militară ale securităţii vor fi abordate ca un
tot unitar177.
OSCE abordează securitatea în strânsă legătură cu cele trei
dimensiuni, ceea ce o face deosebit de eficientă în abordarea problemelor
de securitate «transdimensionale», adică amenințările transnaționale,
inclusiv terorismul, criminalitatea organizată, criminalitatea cibernetică,
traficul de droguri și de arme, traficul de ființe umane, care necesită
răspunsuri comune și durabile178. Această abordare reprezintă o
caracteristică specifică a OSCE care îi conferă unicitate raportat la celelalte
organizații regionale de securitate.
În perioada noiembrie 1972-iunie 1973, în Dipoli, la periferia
orașului Helsinki, s-au purtat discuții pregătitoare pentru instituirea unei
conferințe europene de securitate care s-au finalizat cu un set de
recomandări finale cunoscute sub numele de „Cartea albastră”. În acest
document se propunea ca agenda conferinței să fie împărțită în trei
„coșuri”: 1. Chestiuni referitoare la securitatea în Europa; 2. Cooperarea în
domeniile economiei, științei și tehnologiei și mediului înconjurător;
3. Cooperarea în domeniul umanitar și în alte domenii. Aceste trei „coșuri”
s-au regăsit în Actul Final de la Helsinki semnat la 1 august 1975. În
prezent, aceste „coșuri” sunt denumite cele trei „dimensiuni”: dimensiunea
politico-militară, dimensiunea economică şi de mediu și dimensiunea
umană.
Dimensiunea politico-militară include o serie de angajamente ale
statelor participante și mecanisme de prevenire și soluționare a
conflictelor. OSCE acoperă o gamă largă de probleme: controlul
armamentelor, gestionarea frontierelor, combaterea terorismului,
combaterea traficului de persoane, prevenirea și soluționarea conflictelor.
De asemenea, OSCE are ca obiectiv consolidarea securităţii militare prin
promovarea transparenței și cooperării.
Dimensiunea economică şi de mediu vizează intensificarea
cooperării între statele participante la OSCE în vederea realizării unei
dezvoltări economice sustenabile; creșterea oportunităților de cooperare
industrială prin asigurarea unui mediu juridic și economic adecvat pentru
afaceri, în special în scopul consolidării sectorului privat și dezvoltării

177
Organisation pour la sécurité et la coopération en Europe, Sommet d' Istanbul, 1999, Document
d’Istanbul 1999, http://www.osce.org/fr/mc/39570?download=true, accesat la 20.09.2015
178
Organisation pour la sécurité et la coopération en Europe, Qu’est-ce que l’OSCE?, Section de la
presse et de l’information, Secrétariat de l’OSCE, Vienne, Autriche, p. 1.
95
întreprinderilor mici și mijlocii; dezvoltarea infrastructurii, în special în
sectoarele de transport și telecomunicații, dezvoltarea durabilă, protejarea
animalelor, susținerea ecosistemelor forestiere etc.
Dimensiunea umană se referă la asigurarea respectării drepturilor
omului și a libertăților fundamentale; respectarea statului de drept;
promovarea principiilor democrației prin construirea, consolidarea și
protejarea instituțiilor democratice; promovarea toleranței în statele
participante la OSCE.
Cea mai mare parte a personalului și a resurselor OSCE sunt
desfășurate în operațiile din teren ale OSCE în Europa de Sud-Est, Europa
de Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală. Aceste operații sunt stabilite la
invitația țărilor gazdă respective, iar mandatele lor sunt convenite prin
consens de statele participante. Operațiile din teren ale OSCE permit
OSCE să abordeze crizele pe măsură ce acestea apar și să joace un rol
critic post-conflict, ajutând la restabilirea încrederii în rândul comunităților
afectate. Printre acestea se numără inițiative de sprijinire a aplicării legii,
drepturile minorităților, reforma legislativă, statul de drept și libertatea
presei179.
În prezent OSCE desfăşoară 17 operații în patru zone pe glob:
 în Europa de Sud-Est:
- Prezența OSCE în Albania;
- Misiunea OSCE în Bosnia Herțegovina;
- Misiunea OSCE în Muntenegru;
- Misiunea OSCE în Serbia;
- Misiunea OSCE în Kosovo;
- Misiunea OSCE în Skopje.
 în Europa de Est:
- Misiunea OSCE în Republica Moldova;
- Coordonatorul de Proiecte și Misiunea Specială de
Monitorizare în Ucraina.
 în Caucazul de sud:
- Biroul OSCE la Erevan.
 în Asia Centrală:
- Centrul OSCE la Ashgabat;
- Centrul OSCE la Bishkek;
- Centrul OSCE la Astana;
- Biroul OSCE în Tadjikistan;
- Coordonatorul de Proiecte în Uzbekistan.
179
Organization for Security and Co-operation in Europe, Field Operations, http://www.osce.org/
where, accesat la 02.03.2015.
96
 OSCE desfăşoară o activitate intensă în scopul asigurării securităţii şi
cooperării în zona sa de activitate. În acest sens, Secretarul General al
OSCE, Lamberto Zannier a afirmat că „în 2014, OSCE a demonstrat încă o
dată că putem reacţiona rapid în vremuri de criză dacă avem sprijinul
statelor participante”180.

Lecturi recomandate

***Charter for European Security, Istanbul, November 1999.

***Final Act Helsinki, Conference on Security and Co-Operation in
Europe, 1975,.
***Helsinki Document 1992, The Challenges of Change, CSCE.
Biscop, Sven; Withman, Richard, The Routledge Handbook of European
Security, Routledge, 2013.
Crocker, Chester A.; Hampson, Fen Osler; Aall, Pamela, Rewiring
Regional Security in a Fragmented World, United States Institute of
Peace, US Institute of Peace Press, 2011.
Kirchner, Emil J.; Dominguez, Roberto, The Security Governance of
Regional Organizations, Routledge, 2011.
Møller, Bjørn, European Security: The Roles of Regional Organisations,
Ashgate Publishing, Ltd., 2012.
Wallensteen, Peter; Bjurner, Anders, Regional Organizations and
Peacemaking: Challengers to the UN?, Routledge, 2015.

180
OSCE Annual Report 2014, Organization for Security and Co-operation in Europe, Luxemburg,
2015, p. 3.
97
 TEMA 9
ROLUL ORGANIZAȚIEI TRATATULUI
NORD-ATLANTIC ÎN ASIGURAREA SECURITĂŢII
REGIONALE ŞI GLOBALE

La baza creării NATO nu a existat doar un singur motiv, ci mai

multe, și mai puțin cunoscute publicului larg: „Se spune adesea că
Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic a fost fondată ca răspuns la
ameninţarea reprezentată de Uniunea Sovietică. Acest lucru este doar
parţial adevărat. De fapt, crearea Alianţei a făcut parte dintr-un efort mai
larg pentru a atinge trei scopuri: descurajarea expansionismului sovietic,
stoparea renaşterii militarismului naţionalist în Europa, printr-o prezenţă
nord-americană puternică pe continent şi încurajarea integrării politice
europene.
În urma celui de-al Doilea Război Mondial o mare parte din Europa a
fost devastată într-un mod care acum este dificil de imaginat. Aproximativ
36,5 milioane de europeni au murit în acest conflict, dintre care 19
milioane de civili. Taberele de refugiaţi şi raţionalizarea au dominat viaţa
de zi cu zi. În unele zone, rata mortalităţii infantile a fost de unu la patru.
Milioane de orfani au rătăcit printre rămășițele arse din fostele metropole.
Numai în oraşul german Hamburg, o jumătate de milion de oameni au
rămas fără adăpost. În plus, comuniştii, ajutaţi de Uniunea Sovietică,
ameninţau în toată Europa guvernele rezultate în urma alegerilor. În luna
februarie 1948, Partidul Comunist din Cehoslovacia, cu sprijin ascuns din
partea Uniunii Sovietice, a răsturnat guvernul ales în mod democratic în
această ţară”181. În acest context a fost gândită ca fiind necesară şi, ulterior,
creată Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic.

9.1. Organizația Tratatului Nord-Atlantic – o alianţă politică şi

militară
Scopul esenţial al NATO îl reprezintă protejarea libertăţii şi
securităţii membrilor săi prin mijloace politice şi militare.
Pe plan politic, NATO promovează valorile democratice, încurajează
consultarea şi cooperarea pe probleme de apărare şi securitate şi prevenirea
conflictelor.

181
A short history of NATO, http://www.nato.int/history/nato-history.html, accesat la 18.10.2015.
98
 Pe plan militar, NATO promovează rezolvarea paşnică a disputelor.
Dacă eforturile diplomatice eşuează, aceasta are capacităţi militare
necesare pentru a efectua operaţiuni de management a crizelor. Acestea
sunt efectuate în conformitate cu articolul 5 din Tratatul de la Washington
sau sub mandat ONU, individual sau în colaborare cu alte ţări şi organizaţii
internaţionale182.
În anumite situaţii, NATO acţionează și în afara spațiului
euroatlantic pe mai multe coordonate: prevenirea crizelor, managementul
crizelor, stabilizarea situaţiilor postconflict şi sprijinirea reconstrucţiei. În
prezent, NATO operează în Afganistan, Kosovo, Marea Mediterană și în
largul coastelor Cornului Africii. Aproximativ 18.000 de militari sunt
angajați în misiunile NATO din întreaga lume, desfășurându-și adesea
activitatea în cadrul unor operații terestre, aeriene și navale complexe în
toate tipurile de mediu. De asemenea, NATO sprijină Uniunea Africană și
desfășoară misiuni de poliție aeriană la solicitarea aliaților săi; are, de
asemenea, rachete Patriot dislocate în Turcia.
În prezent, NATO are 28 de state membre.

Statele membre NATO

Anul aderării Ţara
1949 Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Islanda, Italia,
Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda,
Portugalia, Statele Unite ale Americii
1952 Grecia, Turcia
1955 Germania
1982 Spania
1999 Republica Cehă, Polonia, Ungaria
2004 Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România,
Slovacia, Slovenia
2009 Albania, Croaţia

9. 2. Tratatul Nord-Atlantic
NATO a luat fiinţă odată cu semnarea, la 4 aprilie 1949, a Tratatului
Nord-Atlantic, cunoscut şi sub denumirea de Tratatul de la Washington.
Tratatul conţine 14 articole, fiind cel mai scurt document fondator al unei
organizaţii de acest fel. De-a lungul evoluţiei NATO, Tratatul Nord-
Atlantic nu a suferit nicio modificare. În cele ce urmează vom prezenta
câteva din prevederile cele mai importante ale Tratatului.
182
A Political and Military Alliance, http://www.nato.int/nato-welcome/index.html, accesat la
14.10.2015.
99
 În vederea menţinerii păcii şi securităţii în spaţiul euroatlantic, la
articolul 1 se prevede rezolvarea oricărei dispute internaţionale în care ar
putea fi implicate statele membre prin mijloace paşnice, precum şi
abţinerea de a se recurge în relaţiile internaţionale la ameninţarea cu forţa
sau la folosirea forţei.
La articolul 2 se pune un accent deosebit pe dezvoltarea continuă a
relaţiilor internaţionale de pace şi prietenie prin consolidarea instituţiilor
libere şi prin încurajarea colaborării economice bilaterale sau multilaterale.
La articolul 3 se stipulează obligaţia statelor membre de a-şi menţine
şi de a-şi dezvolta capacitatea individuală şi cea colectivă de apărare
pentru a putea răspunde în eventualitatea producerii unui atac armat.
Articolul 5, articolul cel mai important în domeniul apărării, prevede
dreptul statelor membre de a beneficia de sprijinul militar colectiv în cazul
în care un stat sau mai multe state sunt atacate. Referitor la acest articol,
Lordul Ismay, afirma că „Există o multitudine de înţelesuri în spatele
acestor fraze scurte şi simple. Acestea arată clar oricărui potenţial agresor
că atacul său va fi contracarat de rezistenţa combinată a tuturor statelor
membre. Acestea arată, în termeni simpli, că Statele Unite au abandonat
izolaţionismul tradiţional, pe timp de pace, referitor la problemele Europei
şi că şi-a legat soarta de cea a ţărilor libere ale Europei prin autoapărare
reciprocă. Articolul 5 înseamnă, de asemenea, că unele dintre ţările
europene au abandonat obiceiul raţionamentului care, în trecut, le-au
determinat să se abţină până la ultimul moment de la a se angaja preventiv
în aranjamente de apărare comună.
Obligaţia formală, în conformitate cu articolul 5 din Tratatul Nord-
Atlantic, este de a lua măsuri – individuale şi colective –, dar tipologia
acestor măsuri este lăsată la aprecierea fiecărui stat membru în raport cu
particularităţile situaţiei respective. Luând cuvântul în Senatul Statelor
Unite pe data de 6 iulie 1949, senatorul Vandenberg a definit obligaţia
astfel: «Angajamentul înseamnă neîndoielnic că oricine este atacat va avea
aliaţi de încredere, care îşi vor respecta angajamentul asumat, printr-un
proces constituţional, cât mai rapid posibil pentru a înfrânge agresorul prin
orice mijloace pe care le consideră necesare»”183.
Articolul 10 al Tratatului face referire la admiterea de noi membri:
„alte state europene care sunt în măsură să urmeze principiile Tratatului şi
să contribuie la securitatea nord-atlantică pot fi invitate la aderare”,
ilustrând politica uşilor deschise.

183
Lord Ismay, NATO – The first five years, 1949-1954, http://www.nato.int/archives/
1st5years/chapters/2.htm, accesat la 16.10.2015.
100
 9.3. Secretarul General al NATO
Denumirea de Secretar General a fost folosită pentru prima dată în
1920 pentru a-l desemna pe şeful Ligii Naţiunilor. Aceasta a fost preluată
de Naţiunile Unite în 1945 şi, ulterior, de NATO. Lordul Ismay a devenit
primul secretar general al NATO în aprilie 1952. Rolul şi responsabilităţile
Lordului Ismay erau neclare când a sosit, dar când a plecat în 1957,
Secretarul General şi-a asumat datoria cea mai importantă, de a asigura
preşedinţia Consiliului Nord-Atlantic184. În documentul care prevede
înfiinţarea funcţiei de Secretar General al NATO, se specifică: „Consiliul
va desemna un Secretar General care va răspunde pentru acţiunile lui doar
în faţa Consiliului şi care nu va fi membru al unei delegaţii naţionale.
Secretarul General va fi însărcinat cu organizarea lucrărilor Consiliului şi
cu conducerea Secretariatului Internaţional”185. De asemenea, printre
atribuţiile Secretarului General se numără şi iniţierea şi pregătirea
chestiunilor care vor fi supuse deciziei Consiliului, urmând apoi să
vegheze ca să fie luate măsuri adecvate şi să coordoneze acţiunea
guvernelor pe parcursul punerii acestora în aplicare; va supune atenţiei
Consiliului, la fiecare şase luni, un raport referitor la progresele realizate în
punerea în aplicare a programelor.

Secretari Generali ai NATO

Lord Ismay (1952-1957)
Paul-Henri Spaak (1957-1961)
Dirk Stikker (1961-1964)
Manlio Brosio (1964-1971)
Joseph Luns (1971-1984)
Lord Carrington (1984-1988)
Manfred Wörner (1988-1994)
Willy Claes (1994-1995)
Javier Solana (1995-1999)
Lord Robertson (1999-2003)
Jaap de Hoop Scheffer (2004-2009)
Anders Fogh Rasmussen (2009-2014)
Jens Stoltenberg (2014-prezent)

184
NATO, Did you know?, http://www.nato.int/history/nato-history-did-you-know.html, accesat la
14.10.2015.
185
Creation of the Post of Secretary General, http://www.nato.int/history/doc/2-Creation-of-post-of-
Secretary%20General/C9-D_4-DEFINITIF-F.pdf, accesat la 23.09.2015.
101
 Secretarul General al NATO este un înalt funcţionar internaţional, iar
funcţia poate fi ocupată de un om de stat cu experienţă politică la nivel înalt
în guvernul uneia dintre ţările membre. Această persoană este desemnată de
către guvernele statelor membre pentru o perioadă iniţială de patru ani, care
poate fi prelungită de comun acord186. Secretarul General are trei
responsabilităţi principale:
- prezidează Consiliul Nord-Atlantic, precum şi o serie de comitete
importante: Comitetul pentru Planificarea Apărării, Grupul pentru Planificare
Nucleară; Consiliul NATO-Rusia, Consiliul Parteneriatului Euroatlantic şi
Grupul de Cooperare Mediteranean;
- este principalul purtător de cuvânt al Alianţei şi reprezintă Alianţa
prezentând poziţiile comune ale ţărilor membre pe teme politice;
- este şeful personalului internaţional al NATO, fiind responsabil
pentru numirea personalului şi supravegherea activităţii acestuia.

9.4. Apărarea colectivă

La Summitul NATO de la Lisabona din noiembrie 2010, şefii de stat
şi de guvern au adoptat noul Concept Strategic al NATO, Active
Engagement, Modern Defence, document care trasează direcţiile principale
de acţiune ale Alianţei pentru următorii 10 ani. În Conceptul Strategic din
2010 sunt stabilite trei sarcini fundamentale de securitate ale NATO:
apărarea colectivă, managementul crizelor şi securitatea prin cooperare.
În ceea ce privește apărarea colectivă, în Conceptul Strategic al
NATO din 2010 se prevede că: „Ţările membre NATO îşi vor asigura
întotdeauna asistenţă în mod reciproc în cazul unui atac îndreptat împotriva
lor, conform prevederilor Articolului 5 al Tratatului de la Washington,
considerând un atac împotriva unuia dintre ele drept un atac împotriva
tuturor. Acest angajament rămâne ferm. NATO va descuraja orice
ameninţare cu forţa şi va asigura apărarea membrilor săi, inclusiv
împotriva oricăror provocări de securitate emergente, atunci când acestea
pun în pericol securitatea fundamentală a oricărui Aliat în mod individual
sau a Alianţei ca întreg”187.
Apărarea colectivă reprezintă nucleul Tratatului Nord-Atlantic şi este
stipulată la Articolul 5: „Părţile convin că un atac armat împotriva uneia
sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi
186
The NATO Secretary General, http://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_50094.htm, accesat la
24.10.2015.
187
***Active Engagement, Modern Defence, Strategic Concept for the Defence and Security of the
Members of the North Atlantic Treaty Organization Adopted by Heads of State and Government at
the NATO Summit in Lisbon 19-20 November 2010, NATO Public Diplomacy Division, Brussels,
Belgium, p. 7.
102
considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord că,
dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea
dreptului la autoapărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul
51 din Carta Naţiunilor Unite, va sprijini partea sau părţile atacate prin
efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte părţi, a
oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei
armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice”188.
Articolul 5 consfinţeşte dreptul statelor membre NATO de a se
sprijini reciproc în cazul în care unul sau mai multe state membre sunt ţinta
unui atac armat. Atacul respectiv va fi considerat ca fiind îndreptat
împotriva tuturor, prin urmare, toate statele vor răspunde unitar oferind
ajutor statului atacat.
Articolul 5 a fost invocat pentru prima dată în urma atacurilor
teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA. Pe 12 septembrie 2001 statele
membre au invocat Articolul 5, iar în urma consultărilor Consiliul a decis
declanşarea unei acţiuni colective.
La cererea SUA a fost lansată prima operaţie antiteroristă – Eagle
Assist – de la jumătatea lunii octombrie 2001 până la jumătatea lunii mai
2002. A constat în şapte aeronave radar NATO AWACS care au ajutat la
păzirea spaţiului aerian al SUA; în total 830 de membri ai echipajelor din
13 state NATO au efectuat peste 360 de zboruri. Aceasta a fost prima dată
când NATO a desfăşurat mijloace militare pentru a sprijini o operaţie de
tip Articol 5189. Secretarul General al NATO a declarat la finalizarea
operației Eagle Assist că: „Această operație a constituit o demonstrație
concretă a solidarității Alianței”190. De asemenea, Consiliul și-a exprimat
recunoștința față de toți cei implicați în desfășurarea operației.
Pe 26 octombrie, Alianţa a lansat cea de-a doua operaţie antiteroristă ca
răspuns la atacurile asupra Statelor Unite, Active Endeavour. Elemente ale
Forţelor Navale NATO au fost trimise să patruleze în estul Mediteranei şi
să monitorizeze transportul pentru a descuraja activitatea teroristă, inclusiv
traficul ilegal. În martie 2004 operaţia a fost extinsă la întreaga
Mediterană191. Prezența navelor NATO în Mediterana a adus un plus de
securitate în zonă, asigurând protecție transportului maritim și controlând
navele suspecte.

188
***The North Atlantic Treaty, Washington D.C., 4 April 1949, http://www.nato.int/
cps/en/natohq/official_texts_17120.htm, accesat la 21.10.2015.
189
***NATO Guide, Public Diplomacy Division, NATO, Brusssels, Belgium, December 2011, p. 32.
190
Statement by the Secretary General on the conclusion of Operation Eagle Assist, 3 May 2002,
http://www.nato.int/docu/update/2002/04-april/e0430a.htm, accesat la 19.10.2015.
191
***NATO Guide, Public Diplomacy Division, NATO, Brusssels, Belgium, December 2011, p. 32.
103
 9.5. Rolul NATO în managementul crizelor
În ceea ce privește managementul crizelor, în Conceptul Strategic al
NATO din 2010 se prevede că: „NATO deţine un set solid şi unic de
capabilităţi politice şi militare pentru a aborda întregul spectru al crizelor –
înainte de producerea, în timpul desfăşurării şi după încheierea acestora.
NATO va întrebuinţa în mod activ un set corespunzător de instrumente
politice şi militare pentru a putea: să gestioneze crizele care afectează
securitatea Alianţei, înainte ca acestea să escaladeze şi să devină conflicte;
să pună capăt conflictelor în curs de desfăşurare, atunci când acestea
afectează securitatea Alianţei; să consolideze stabilitatea în perioada
postconflict când acest lucru contribuie la asigurarea securității
euroatlantice”192.
Rolul NATO în gestionarea crizelor depășește operațiunile militare
care vizează descurajarea și apărarea împotriva amenințărilor pe teritoriul
Alianței și siguranța și securitatea populațiilor aliate. O criză poate fi
politică, militară sau umanitară și poate apărea și în urma unui dezastru
natural sau ca o consecință a unor disfuncționalități tehnologice. Aliații
decid de la caz la caz și prin consens, implicarea în prevenirea conflictelor
și în managementul crizelor, inclusiv operațiile de răspuns non-Articol 5.
Anumite operații pot include, de asemenea, parteneri, țările nemembre
NATO și alți actori internaționali. NATO recunoaște că doar prin mijloace
militare nu se poate rezolva o criză sau un conflict, iar lecțiile învățate din
operațiile anterioare arată clar că o abordare cuprinzătoare, politică, civilă
și militară este necesară pentru managementul eficient al crizelor193.
Operații desfășurate în baza Articolului 5
Principalul obiectiv al NATO, de la înființarea sa, a fost acela de a
proteja statele membre de orice atac, de a asigura asistență reciprocă în
cazul în care o țară devenea ținta unui atac armat. Din 1949 nu a existat
nicio situație care să determine invocarea celebrului Articol 5, care
prevede dreptul la apărare colectivă, până la atacurile de la 11 septembrie
2011. Aliații au considerat atacurile ca venind din afara țării și, prin urmare
se încadrau în prevederile articolului 5. Răspunsul NATO s-a concretizat
prin două operații antiteroriste, Eagle Assist și Active Endeavour.
Operații non-Articol 5 de răspuns la crize
În viziunea NATO, operațiile de răspuns la crize sau operațiile în
sprijinul păcii desemnează același lucru și cuprind prevenirea conflictelor,
192
***Active Engagement, Modern Defence, Strategic Concept for the Defence and Security of the
Members of the North Atlantic Treaty Organization Adopted by Heads of State and Government at
the NATO Summit in Lisbon 19-20 November 2010, NATO Public Diplomacy Division, Brussels,
Belgium, pp. 7-8.
193
Crisis management, http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_49192.htm, accesat la 29.01.2016.
104
operații de menținere a păcii, operații de realizare a păcii, operații de
impunere a păcii, operații de construire a păcii și operații de asistență
umanitară.
În prezent, NATO desfășoară operații și misiuni în Afganistan,
Kosovo, în Marea Mediterană şi în largul coastelor Cornului Africii; de
asemenea, sprijină Uniunea Africană în operațiile sale de menținere a păcii
pe continental African, și realizează misiuni de poliție aeriană în Albania,
Slovenia, țările baltice ca urmare a intervenției militare a Rusiei în
Ucraina.
Operația Resolute Support (1 ianuarie 2015 - prezent) în Afganistan
va oferi instruire, consultanță și asistență în opt domenii cheie: bugetări
multianuale; transparență, responsabilitate și supraveghere; controlul civil
asupra instituțiilor afgane de securitate; generarea forței; susținerea forței;
strategia și politica de planificare, de găsire a resurselor și de execuție;
intelligence; comunicații strategice. Din cele 42 de state implicate în
această operație, 40 contribuie cu militari, a căror număr total este de
12.905 în martie 2016, iar celelalte două sprijină eforturile comune în
diferite moduri. Această operație reprezintă și un demers al comunității
internaționale în scopul combaterii terorismului, fenomen în plină
dezvoltare pe teritoriul acestei țări cu mai mult de 15 ani în urmă.
Operation Ocean Shield are ca scop combaterea pirateriei în Golful
Aden și în largul Cornul Africii. NATO a ajutat la descurajarea și la
reducerea atacurilor piraților, protejând navele și asigurând securitatea în
zonă. Conform informațiilor date publicității de NATO, în ianuarie 2011
au existat 29 de atacuri ale piraților și șase nave au fost jefuite; în ianuarie
2012 au existat patru atacuri ale piraților toate eșuate, 80 de presupuși
pirați au fost capturați de forțele de luptă împotriva pirateriei, din care 59
au fost capturați de către navele NATO; în ianuarie 2013 nu a avut loc
niciun atac194. Aceste date arată o reducere treptată a frecvenței atacurilor
pentru ca în 2013 acestea să dispară total. Acest lucru evidențiază faptul că
operația maritimă NATO reprezintă un succes. Operația Ocean Shield a
început în anul 2008, urmând a se încheia la sfârșitul anului 2016.
De asemenea, NATO a sprijinit misiunea Uniunii Africane (UA) în
Somalia (AMISOM), prin asigurarea de transport aerian și maritim
strategic pentru statele membre UA care participă în cadrul AMISOM în
Somalia. Aceste activități de sprijinire a UE, începute din 2007 sunt
prevăzute să continue până în 2016.

194
NATO, Operation Ocean Shield, http://www.mc.nato.int/about/Pages/
Operation%20Ocean%20Shield.aspx, accesat la 01.08.2015.
105
 Readiness Action Plan reprezintă o serie de măsuri ale NATO pentru
a oferi sprijin aliaților aflați la granița de est a Alianței. Ca urmare a
intervenției militare a Rusiei în Ucraina, țările membre NATO aflate în
imediata vecinătate s-au simțit amenințate. În consecință, pentru a
consolida apărarea statelor membre care consideră că le este amenințată
securitatea, NATO a pus în aplicare măsuri care să descurajeze potențialul
de agresiune. Aceste măsuri reprezintă activități terestre, maritime și
aeriene, pe teritoriul aliaților NATO în Europa Centrală și de Est.
Începând cu luna mai 2014, NATO a crescut numărul avioanelor de
luptă din cadrul patrulelor de poliție aeriană desfășurate în spațiul aerian al
statelor baltice și a dislocat avioane de luptă în România și Polonia.
Aeronavele dislocate în România de aliați sunt folosite pentru
antrenamente. Alianța efectuează, de asemenea, zboruri regulate de
supraveghere AWACS deasupra teritoriului aliaților săi din est, precum și
zboruri de patrulare maritimă de-a lungul frontierelor estice ale teritoriului
aliat. De asemenea, NATO a desfășurat forțe maritime multinaționale195,
cum ar fi NATO Mine Counter-Measures Group care patrulează în Marea
Baltică și în estul Mării Mediterane și Standing NATO Maritime Group.
Ca parte a acestor măsuri de consolidare a apărării și descurajare a
agresiunii, NATO a intensificat exercițiile militare. Astfel, au fost
organizate mai multe exerciții axate pe managementul crizelor și apărarea
colectivă. Cele mai importante exerciții din anul 2015 includ Joint Warrior
(11-23 aprilie: exercițiu naval în nordul Atlanticului – 13.000 de militari);
Dynamic Mongoose (4-15 mai: exercițiu de luptă antisubmarin în
Norvegia – 5.000 de militari); Baltops (5-20 iunie: exercițiu naval în
Marea Baltică – 4.500 de militari); Sabre Strike (8-19 iunie: exercițiu la în
statele baltice și Polonia – 3.000 de militari); Noble Jump (10-21 iunie:
primul test de desfășurare a noii forțe de reacție rapidă în Polonia – 2.100
de militari); Trident Joust (17-28 iunie: 1.500 de militari)196. Exercițiul
TRIDENT JUNCTURE 2015 (TRJE 15) este cel mai mare și mai ambițios
exercițiu NATO în mai mult de un deceniu. Peste 36.000 de militari – din
forțele aeriene, terestre și maritime – provenind din mai mult de 30 de țări
aliate și partenere și 12 organizații internaționale, guvernamentale și non-
guvernamentale s-au reunit în 16 locații din Italia, Spania și Portugalia
pentru a se antrena, a se instrui fizice și pentru a să învăța unii de la alții197.
195
NATO, Readiness Action Plan, http://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_119353.htm?
selectedLocale=en, accesat la 08.02.2016.
196
NATO’s Readiness Action Plan, May 2015, Public Diplomacy Division,
http://www.shape.nato.int/resources/3/images/2015/misc/20150508_factsheet-rap-en.pdf, accesat la
17.06.2015.
197
NATO Allies and Partners train together during exercise Trident Juncture 2015, 15 October
2015, http://www.nato.int/cps/en/natohq/news_124079.htm, accesat la 27.10.2015.
106
 NATO intervenea în situații de criză declanșate în urma unor
dezastre naturale încă din 1950198: în 1966 a intervenit în urma inundațiilor
devastatoare din Florența și Pisa, a inundațiilor din Ucraina din 1998, după
cutremurele din Turcia din 1999, a inundațiilor din România și Ucraina din
2000, a incendiilor de pădure din Macedonia din 2000, condițiilor
meteorologice severe (îngheț și ninsori) din Ucraina și Moldova din 2000,
a incendiilor de pădure din Portugalia din 2003, a uraganului Katrina din
2005, în ajutorul refugiaților sirieni în Turcia în 2014, a persoanelor
strămutate intern în Irak în 2014, în urma epidemiei generate de virusul
Ebola în 2014, a ninsorilor și inundațiilor din Albania din 2015 etc.
Centrul euroatlantic de coordonare a răspunsului în caz de dezastre
(Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre – EADRCC),
înființat în 1997, este principalul mecanism NATO de răspuns în domeniul
urgențelor civile. Funcționează 24 de ore din 24 și 7 zile din 7, iar la
desfăşurarea activităţilor contribuie toate cele 28 de state membre și toate
țările partenere.
De asemenea, NATO are un rol important în criza refugiaților în
special în zonele din Marea Egee, Turcia, Grecia și Siria. Pe de o parte,
forțele NATO sprijină garda de coastă turcă și pe cea greacă pentru a
reduce traficul ilegal, pe de altă parte, acestea vor participa la acțiuni de
salvare a refugiaților în Marea Egee. Implicarea NATO în criza refugiaților
este apreciată de Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene:
„cooperarea dintre NATO și Uniunea Europeană în Marea Egee va
conduce la o reducere substanțială a trecerilor ilicite și ne permite să
gestionăm în mod eficient frontierele externe ale Uniunii și să punem capăt
afacerilor inumane ale contrabandiștilor”199. În plus, Prezența NATO în
Turcia reprezintă un mijloc de a preveni o eventuală agresiune din partea
Siriei. La 21 noiembrie 2012, Turcia a solicitat NATO măsuri pentru a-și
spori capacitățile de apărare aeriană pentru a apăra populația și teritoriul
țării. Germania, Olanda și SUA au trimis Turciei câte două rachete Patriot,
care, la 15 februarie 2013 au fost declarate operaționale sub comanda și
controlul NATO.

9.6. Securitatea prin cooperare

Michael Mihalka, profesor la Centrul European pentru Studii de
Securitate George C. Marshall, în lucrarea Cooperative Security: From
198
NATO’s Role in Disaster Assistance, NATO Civil Emergency Planning, Euro-Atlantic Disaster
Response Coordination Centre, NATO, Brussels, Belgium, 2001, p. 7.
199
Press point by European Commission President Jean-Claude Juncker with NATO Secretary
General Jens Stoltenberg, Brussels, 10 March 2016, European Commission,
http://europa.eu/rapid/press-release_SPEECH-16-741_de.htm, accesat la 10.03.2016.
107
Theory to Practice, în care realizează o amplă analiză a conceptului de
securitate prin cooperare atât la nivel teoretic, cât şi practic, afirmă că:
„Conceptele tradiţionale de securitate nu oferă soluţii adecvate pentru
provocările actuale ale conflictelor intrastatale şi instabilităţii regionale.
Cele mai importante şcoli de gândire în domeniul relaţiilor internaţionale –
realismul şi liberalismul – reflectă o epocă în care războiul a fost
considerat a fi un instrument legitim al politicii.
Astăzi, multe state, în special în Europa de Vest, sunt mai puţin
preocupate de descurajarea sau apărarea împotriva agresiunii în raport cu
menţinerea stabilităţii globale a regiunii lor. Astfel de ţări au mult de
câştigat lucrând împreună pentru a micşora probabilitatea declanşării unui
conflict. Scopul lor a fost deseori numit «securitate prin cooperare»”200.
În opinia profesorului Michael Mihalka, exprimată în articolul
Cooperative Security in the 21st Century, conceptul de securitate prin
cooperare se referă la faptul că „statele vor lucra împreună pentru a rezolva
problemele comune şi este adesea folosit ca sinonim pentru securitatea
colectivă – adică, înseamnă pur şi simplu, că statele îşi reunesc eforturile
într-o manieră colectivă. Cu toate acestea, securitatea colectivă, de multe
ori are un sens mai specific în literatura de relaţii internaţionale, în care
este utilizat pentru a descrie un fel de sistem de securitate în care statele
sunt de acord să acţioneze împreună împotriva unuia dintre membrii
sistemului, care acţionează agresiv împotriva altuia”201.
În Conceptul Strategic al NATO din 2010, pentru realizarea
securităţii prin cooperare sunt stabilite trei direcţii de acţiune: „NATO se
va preocupa în mod activ pentru întărirea securităţii mondiale prin:
intermediul parteneriatelor cu alte ţări şi organizaţii internaţionale
relevante; asigurarea unei contribuţii active în domeniul controlului
armamentelor, neproliferării şi dezarmării; menţinerea deschiderii în
privinţa aderării la NATO a tuturor democraţiilor europene care
îndeplinesc standardele Alianţei”202.
Din perspectivă militară, Statul Major Militar Internaţional
(International Military Staff – IMS) traduce, la sediul NATO din
Bruxelles, conceptul de securitate prin cooperare în limbaj operaţional,
200
Michael Mihalka, Cooperative Security: From Theory to Practice, în Richard Cohen, Michael
Mihalka, Cooperative Security: New Horizons for International Order, The Marshall Center Papers,
No. 3, European Center for Security Studies, 2001, p. 33.
201
Idem, Cooperative Security in the 21st Century , în The Quarterly Journal, Winter 2005, pp. 113-
114.
202
***Active Engagement, Modern Defence, Strategic Concept for the Defence and Security of the
Members of the North Atlantic Treaty Organization Adopted by Heads of State and Government at
the NATO Summit in Lisbon 19-20 November 2010, NATO Public Diplomacy Division, Brussels,
Belgium, p. 8.
108
ceea ce demonstrează cooperarea militară. Latura militară a parteneriatului
este foarte importantă, având în vedere că aproximativ optzeci la sută din
activităţile şi evenimentele de cooperare sunt de natură militară. IMS
susţine implicarea practică a Alianţei prin parteneriate speciale cu Rusia,
Ucraina şi Georgia şi alţi parteneri din întreaga lume, precum şi prin
intermediul Dialogului Mediteranean (Mediterranean Dialogue), al
Parteneriatului pentru Pace (Partnership for Peace – PfP), şi al Iniţiativei
de Cooperare de la Istanbul (Istanbul Cooperation Initiative – ICI). În plus,
personalul militar NATO cooperează cu alte organizaţii internaționale,
cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Uniunea Europeană (UE) şi
Organizația pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Toate aceste
parteneriate cu ţările care nu sunt membre NATO şi organizaţiile
internaţionale se bazează pe eforturile pe termen lung pentru a construi şi a
menţine o reţea de „parteneriat de securitate”, prin exerciţii şi activităţi
militare203. Parteneriatele NATO cu ţări nonmembre NATO, precum şi cu
alte organizații şi actori internaţionali sunt esenţiale pentru promovarea
securităţii internaţionale.
Anders Fogh Rasmussen, fostul Secretarul General al NATO, a făcut
referire la exemple concrete de securitate prin cooperare: „Forţa
Internaţională de Asistenţă pentru Securitate condusă de NATO din
Afganistan este un puternic exemplu. Cu 22 de parteneri la înălţimea
operaţiilor noastre de luptă, aceasta reprezintă una dintre cele mai mari
coaliţii din istoria recentă, iar ţările partenere au avut o contribuţie foarte
valoroasă la succesul acesteia. Acum lucrăm cu mai multe dintre ele pentru
a pregăti o nouă misiune – Operation Resolute Support – pentru a instrui,
consilia şi asista forţele de securitate afgane după finalizarea misiunii ISAF
la sfârşitul anului 2014”204. Cele două exemple sunt ilustrative la nivelul
anului 2013. La 1 ianuarie 2015, așa cum fusese planificat, a fost lansată
Operation Resolute Support, iar în martie 2016, 42 de state205 participau la
această operație, ceea ce demonstrează încă o dată că NATO realizează cu
succes una dintre sarcinile fundamentale în domeniul securității, și anume
securitate prin cooperare.

203
Cooperative Security as NATO’s Core Task, Building security through military cooperation
across the globe, http://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_77718.htm?selectedLocale=en, accesat la
18.05.2015.
204
Trine Flockhart (editor), Cooperative Security: NATO's Partnership Policy in a Changing World,
Issue 1, Danish Institute for International Studies Report, 2014, p. 15.
205
NATO, Resolute Support Mission (RSM): Key Facts and Figures,
http://www.nato.int/nato_static_fl2014/assets/pdf/pdf_2016_03/20160317_2016-03-rsm-
placemat.pdf, accesat la 17.03.2016.
109
 În aceeaşi ordine de idei, Ole Waever, profesor de Relaţii
Internaţionale la Departamentul de Ştiinţe Politice de la Universitatea din
Copenhaga şi director al Centre for Advanced Security Theory şi al Centre
for Resolution of International Conflicts consideră că: „NATO este unic în
istorie – lumea nu a mai văzut aşa ceva. De obicei, ţările care cooperează
la nivel militar vor face acest lucru la distanță (iar alianţele au fost în mare
parte bucăţi de hârtie de valoare îndoielnică). N-ai putea avea o relaţie
foarte apropiată cu ceva atât de drag unei ţări aşa cum e armata. NATO a
creat o integrare neobişnuit de profundă în domeniul militar şi a depăşit
rezistenţe naţionale în trecut. Putem să facem acest lucru şi astăzi? Chiar
putem face acelaşi lucru? Da, în operaţiuni cum ar fi cea din
Afganistan”206.
NATO a evoluat adaptându-se pentru a face faţă noilor provocări
apărute pe plan global. Fostul Secretar General al NATO, Anders Fogh
Rasmussen, a declarat că: „NATO de astăzi este un nou NATO. Este un
NATO cu o perspectivă globală. Este un NATO cu parteneri globali”207.
Această flexibilitate în a se adapta garantează eficiența și durata în timp a
NATO.
În aceeași ordine de idei, actualul Secretar General al NATO, Jens
Stoltenberg, a afirmat în Raportul anual 2015 că „În 2016 şi în anii
următori, NATO va continua să aducă stabilitate în Europa rămânând
puternică, fiind deschisă pentru dialog şi prin colaborarea cu partenerii
noştri din întreaga lume. Deşi provocările de securitate cu care ne
confruntăm sunt mari, complexe şi vor continua mulţi ani de acum încolo,
NATO va face faţă responsabilităţilor”208.

206
Ole Wæver, Cooperative Security: A New Concept?, în Trine Flockhart (editor), op. cit., pp. 55-56.
207
Speech by NATO Secretary General Anders Fogh Rasmussen at the Japan National Press Club,
Tokyo, Japan, 15 April 2013, http://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_99634.htm, accesat la
28.05.2015.
208
NATO, The Secretary General’s Annual Report 2015, NATO Public Diplomacy Division,
Belgium, 2016, p. 7.
110
 Lecturi recomandate

***The North Atlantic Treaty, Washington D.C. , 4 April 1949.

Behnke, Andreas, NATO's Security Discourse After the Cold War:
Representing the West, Routledge, 2013.
Conrad, Matthias, NATO-Russia Relations Under Putin: Emergence and
Decay of a Security Community?; an Analysis of the Russian
Discourse on NATO (2000 - 2008), LIT Verlag, 2011.
Czulda, Robert; Madej, Marek (editors), Newcomers No More?
Contemporary NATO and the Future of the Enlargement from the
Perspective of “Post-Cold War” Members, International Relations
Research Institute, Warsaw, 2015.
Edström, Hakan; Gyllensporre, Dennis, Pursuing Strategy: NATO
Operations from the Gulf War to Gaddafi, Palgrave Macmillan, 2012.
Hatzivassiliou, Evanthis, NATO and Western Perceptions of the Soviet
Bloc: Alliance Analysis and Reporting, 1951-69, Routledge, 2014.
Herd, Graeme P.; Kriendler, John, Understanding NATO in the 21st
Century: Alliance Strategies, Security and Global Governance,
Routledge, 2013.
Hofmann, Stephanie C., European Security in NATO's Shadow: Party
Ideologies and Institution Building, Cambridge University Press,
2013.
Jensen, Carsten (editor), Democracy Managers, Royal Danish Defence
College, 2013.
Jones, Ian P., Askew, Louise, Meeting the Language Challenges of NATO
Operations: Policy, Practice and Professionalization, Palgrave
Macmillan, 2014.
Kitchen, Veronica M., The Globalization of NATO: Intervention, Security
and Identity, Routledge, 2010.
Peterson, James W., NATO and Terrorism: Organizational Expansion and
Mission Transformation, The Continuum International Publishing
Group, 2011.
Petersson, Magnus, The US NATO Debate: From Libya to Ukraine,
Bloomsbury Academic, 2015.
Webber, Mark; Price, Adrian Hyde, Theorising NATO: New Perspectives
on the Atlantic Alliance, Routledge, 2016.

111
 TEMA 10
ROLUL ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE
ÎN ASIGURAREA SECURITĂŢII LA NIVEL GLOBAL

ONU reprezintă o entitate singulară pe plan internațional cu

preocupări și acțiuni în numeroase domenii pentru a oferi oamenilor din
întreaga lume sprijin pentru o viață mai bună într-un mediu de securitate
cât mai lipsit de conflicte: „Ca urmare a puterii conferite prin Carta sa și
caracterul său internațional unic, Națiunile Unite pot lua măsuri cu privire
la problemele cu care se confruntă omenirea în secolul al XXI-lea, cum ar
fi pacea și securitatea, schimbările climatice, dezvoltarea durabilă,
drepturile omului, dezarmarea, terorismul, urgențele umanitare și de
sănătate, egalitatea de gen, guvernare, producția de alimente și multe
altele”209.

10.1. Scurt istoric al ONU

Declarația Națiunilor Unite este primul document în care apare
denumirea de Națiunile Unite. A fost semnat la 1 ianuarie 1942, la
Washington, de reprezentanții celor 26 de țări aliate care hotărâseră să
lupte împreună împotriva puterilor Axei: SUA, Marea Britanie, URSS,
China, Astralia, Belgia, Canada, Costa Rica, Cuba, Cehoslovacia,
Republica Dominicană, El Salvador, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras,
India, Luxemburg, Olanda, Noua Zeelandă, Nicaragua, Norvegia, Panama,
Polonia, Africa de Sud și Iugoslavia. Meritul de a se fi gândit la această
denumire îi aparține președintelui SUA, Franklin Delano Roosevelt.
La 25 aprilie 1945, reprezentanţii a 50 de ţări s-au reunit la San
Francisco pentru a elabora Carta Naţiunilor Unite. Timp de două luni,
aceștia au lucrat în cadrul a patru comisii, iar la 26 iunie 1945 Carta a fost
semnată de reprezentanţii ţărilor participante la conferință.
La conferință au participat 3.500 de persoane, dintre care 850 de
delegați, consilierii acestora și personalul care s-a ocupat de organizarea
conferinței, la care s-au adăugat 2.500 de reprezentanți ai presei.
Conferința de la San Francisco nu a fost doar una dintre cele mai
importante din istorie, dar, probabil, cea mai mare reuniune internațională

209
United Nations, Overview, http://www.un.org/en/sections/about-un/overview/index.html, accesat
la 20.08.2015.
112
care a avut loc vreodată210. În cadrul conferinței s-a decis, de asemenea, ca
organizația internațională care urma a fi creată să se numească Națiunile
Unite, după cum a propus președintele Statelor Unite.
Fiind necesară ratificarea Cartei de către parlamentele țărilor
semnatare, s-a convenit ca în momentul în care SUA, URSS, Marea
Britanie, Franța, China şi majoritatea celorlalte țări vor realiza acest lucru
ONU va deveni realitate. Astfel, 24 octombrie 1945 a devenit data la care
ONU a fost înființată în mod oficial.
ONU a fost creată pentru a se evita declanșarea unei alte conflagrații
mondiale. Umanitatea trecuse deja, într-un interval foarte scurt de timp,
prin două războaie mondiale care au avut consecințe devastatoare atât în
ceea ce privește numărul victimelor, cât și al distrugerilor materiale;
suferința provocată oamenilor de ororile războaielor era de nedescris.
Acesta a fost motivul pentru care națiunile lumii au hotărât să-și unească
eforturile pentru ca oamenii să se bucure de pace, libertate și securitate.
Astfel, în preambulul Cartei ONU se afirmă că: „Noi, popoarele Naţiunilor
Unite, hotărâte să izbăvim generaţiile viitoare de flagelul războiului care,
de două ori în cursul unei vieţi de om, a provocat omenirii suferinţe de
nespus, să ne reafirmăm credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în
demnitatea şi valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a
bărbaţilor şi a femeilor, precum şi a naţiunilor mari şi mici, să creăm
condiţiile necesare menţinerii justiţiei şi respectării obligaţiilor decurgând
din tratate şi alte izvoare ale dreptului internaţional, să promovăm
progresul social şi condiţii mai bune de trai într-o mai mare libertate […] și
am hotărât să ne unim eforturile pentru înfăptuirea acestor obiective”211.
În prezent, ONU are 193 de țări membre. România a devenit stat
membru al ONU la 14 decembrie 1955.

10.2 Carta ONU. Scopuri și principii

Conform Cartei ONU, scopurile Naţiunilor Unite sunt următoarele:
1. să menţină pacea şi securitatea internaţională, şi, în acest scop: să
ia măsuri colective eficace pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor
împotriva păcii şi pentru reprimarea oricăror acte de agresiune sau altor
încălcări ale păcii şi să înfăptuiască, prin mijloace paşnice şi în
conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului internaţional, aplanarea ori
rezolvarea diferendelor sau situaţiilor cu caracter internaţional care ar
putea duce la o încălcare a păcii;

210
1945: The San Francisco Conference, http://www.un.org/en/sections/history-united-nations-
charter/1945-san-francisco-conference/index.html, accesat la 19.01.2015.
211
***Carta ONU, http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm, accesat la 21.08.2015.
113
 2. să dezvolte relaţii prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe
respectarea principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptului lor
de a dispune de ele însele, şi să ia oricare alte măsuri potrivite pentru
consolidarea păcii mondiale;
3. să realizeze cooperarea internaţională în rezolvarea problemelor
internaţionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, în
promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie;
4. să fie un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor către
atingerea acestor scopuri comune212.
Pentru a realiza scopurile menționate mai sus, membrii ONU trebuie
să respecte mai multe principii prevăzute în Cartă:
1. Organizaţia este întemeiată pe principiul egalităţii suverane a
tuturor membrilor ei.
2. Toţi membrii Organizaţiei, spre a asigura tuturor drepturile şi
avantajele ce decurg din calitatea lor de membru, trebuie să-şi
îndeplinească cu bună-credinţă obligaţiile asumate potrivit prezentei Carte.
3. Toţi membrii Organizaţiei vor rezolva diferendele lor
internaţionale prin mijloace paşnice, în aşa fel încât pacea şi securitatea în
internaţională, precum şi justiţia să nu fie puse în primejdie.
4. Toţi membrii Organizaţiei se vor abţine, în relaţiile lor
internaţionale, de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei, fie
împotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a vreunui stat, fie
în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite.
5. Toţi membrii Naţiunilor Unite vor da acesteia întreg ajutorul în
orice acţiune întreprinsă de ea în conformitate cu prevederile prezentei
Carte şi se vor abţine de a da ajutor vreunui stat împotriva căruia
Organizaţia întreprinde o acţiune preventivă sau de constrângere.
6. Organizaţia va asigura ca statele care nu sunt membre ale
Naţiunilor Unite să acţioneze în conformitate cu aceste principii, în măsura
necesară menţinerii păcii şi securităţi internaţionale.
7. Nicio dispoziţie din prezenta Cartă nu va autoriza Naţiunile Unite
să intervină în chestiuni care aparţin esenţial competenţei interne a unui
stat şi nici nu va obliga pe membrii săi să supună asemenea chestiuni spre
rezolvare pe baza prevederilor prezentei Carte; acest principiu nu va aduce
însă întru nimic atingere aplicării măsurilor de constrângere prevăzute în
Capitolul VII213.

212
Ibidem.
213
Ibidem.
114
 10.3. Organele principale ale ONU
La articolul 7 din Carta ONU se prevede înfiinţarea principalelor
organe ale organizaţiei: o Adunare Generală, un Consiliu de Securitate, un
Consiliu Economic şi Social, un Consiliu de Tutelă, o Curte Internaţională
de Justiţie şi un Secretariat.
Adunarea Generală este principalul organ deliberativ și care se
ocupă cu elaborarea politicilor; de asemenea, este organul reprezentativ al
ONU. Toate cele 193 state membre ale ONU sunt reprezentate în
Adunarea Generală, fiind singurul organism al ONU cu reprezentare
universală. În fiecare an, în luna septembrie, membrii cu drepturi depline ai
ONU se întrunesc în Sala Adunării Generale din New York, pentru
sesiunea anuală a Adunării Generale, și pentru dezbaterea generală, la care
participă mulți șefi de stat și iau cuvântul214.
La dezbaterea generală din carul celei de-a șaptezecea sesiuni anuale
a Adunării Generale din 28 septembrie 2015, marcând și împlinirea a 70 de
ani de la înființarea ONU, au luat cuvântul șefi de stat din întreaga lume.
Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, a declarat că
cooperarea în cadrul Organizației Națiunilor Unite a fost unică, așa cum a
fost și universalitatea ei. Organizația a fost criticată pe scară largă pentru
că nu a fost suficient de eficientă, în ceea ce privește luarea deciziilor au
stagnat multe probleme, în special în cadrul Consiliului de Securitate. Cu
toate acestea, în 70 de ani au existat întotdeauna diferențe în cadrul
organizației, iar lipsa de unanimitate era firească într-o organizație atât de
diversă. Misiunea a fost de a ajunge la un compromis. După terminarea
Războiului Rece, a apărut un singur centru de dominație. Lumea s-a
schimbat și Națiunile Unite au trebuit să se schimbe odată cu ea215.
François Hollande, președintele Franței, a declarat că s-au făcut
progrese imense de la înființarea Organizației Națiunilor Unite. Cu toate
acestea, lumea încă a mai experimentat tragedii, drame și războaie. Au fost
sute de mii de refugiați, terorismul pune în pericol orice țară și conflicte
care au rămas nerezolvate de ani de zile și care ar putea să degenereze în
orice moment216.
Liderii lumii au reliefat importanța ONU de-a lungul a șapte decenii
punând accentul pe respectarea drepturilor omului, buna guvernare,

214
General Assembly, http://www.un.org/en/sections/about-un/main-organs/index.html, accesat la
27.01.2015.
215
Sustainable Development, Climate Finance Take Centre Stage as General Assembly Opens
Annual Debate, Seventieth Session,13th, 14th & 15th Meetings (AM, PM & Night), General
Assembly, 28 September 2015, http://www.un.org/press/en/2015/ga11692.doc.htm, accesat la
02.11.2015.
216
Ibidem.
115
respectarea normelor internaționale, importanța dialogului și respingerea
războiului.
Conform Cartei ONU, atribuțiile Adunării Generale cuprind:
discutarea oricărei probleme privitoare la menţinerea păcii şi securităţii
internaţionale; aducerea în atenția Consiliului de Securitate a situaţiilor
care ar putea pune în primejdie pacea şi securitatea internaţională;
examinarea şi aprobarea bugetul Organizaţiei.
În probleme importante precum recomandările cu privire la
menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, alegerea membrilor
nepermanenţi ai Consiliului de Securitate, alegerea membrilor Consiliului
Economic şi Social, alegerea membrilor Consiliului de Tutelă, admiterea
de noi membri în Organizaţie, suspendarea drepturilor şi privilegiilor
membrilor, excluderea de membri, problemele referitoare la funcţionarea
sistemului de tutelă şi problemele bugetare, hotărârile Adunării Generale
vor fi adoptate cu majoritatea de două treimi a membrilor prezenţi şi
votanţi. Hotărârile privind alte probleme se vor adopta cu majoritatea
membrilor prezenţi şi votanţi.
În fiecare an, Adunarea Generală alege un președinte al cărui mandat
este de un an.
Consiliul de Securitate are ca responsabilitate principală menţinerea
păcii şi securităţii internaţionale. Consiliul de Securitate este alcătuit din
cincisprezece membri, cinci permanenți – China, Franţa, Rusia, Marea
Britanie și SUA – și zece nepermanenți, aleși de Adunarea Generală pe o
perioadă de doi ani. Președinția Consiliului de Securitate se asigură prin
rotație și se schimbă în fiecare lună.
În Cartă se pune accentul pe rezolvarea pașnică a diferendelor. În
Capitolul VI se prevede folosirea mijloacelor pașnice ca primă opțiune
pentru rezolvarea unui diferend: tratative, anchetă, mediere, conciliere,
arbitraj, recurgere la organizaţii sau acorduri regionale sau prin alte
mijloace paşnice.
Capitolul VII al Cartei ONU reglementează acţiunea în caz de
ameninţări împotriva păcii, de încălcări ale păcii şi de acte de agresiune.
Astfel, Consiliul de Securitate este organul în măsură să constate existenţa
unei ameninţări împotriva păcii, a unei încălcări a păcii sau a unui act de
agresiune şi va face recomandări ori va hotărî ce măsuri vor fi luate pentru
menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale.
Măsurile luate de Consiliul de Securitate exclud în primă fază
folosirea forței armate. Articolul 41 stipulează că măsurile „pot să cuprindă
întreruperea totală sau parţială a relaţiilor economice şi a comunicaţiilor
feroviare, maritime, aeriene, poştale, telegrafice, prin radio şi a altor
116
mijloace de comunicaţie, precum şi ruperea relaţiilor diplomatice”. Dacă
acest gen de măsuri nu dau rezultatele scontate, la articolul 42 se prevede:
Consiliul de Securitate „poate întreprinde, cu forţe aeriene, navale sau
terestre, orice acţiune pe care o consideră necesară pentru menţinerea sau
restabilirea păcii şi securităţii internaţionale. Această acţiune poate
cuprinde demonstraţii, măsuri de blocadă şi alte operaţiuni executate de
forţe aeriene, maritime sau terestre ale membrilor Naţiunilor Unite”.
Observăm o creștere graduală a implicațiilor măsurilor pe care le poate
adopta Consiliul de Securitate înainte de a recurge la ultimul gen de măsuri
– folosirea forței armate.
ONU a fost creată pentru a menține pacea și securitatea în lume.
Tocmai de aceea, pentru statele membre ONU războiul nu este o opțiune,
fiind opusul păcii, drept pentru care trebuie făcute toate demersurile pentru
ca izbucnirea unui război să fie evitată. Totuși, există două cazuri în care
recurgerea la forță armată este acceptată: în baza unei decizii a Consiliului
de Securitate în scopul reprimării actelor de agresiune și în cazul
exercitării „dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în
cazul în care se produce un atac armat împotriva unui membru al
Naţiunilor Unite, până când Consiliul de Securitate va fi luat măsurile
necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”, conform
articolului 51 din carta ONU.
Consiliul Economic şi Social este organul principal pentru
coordonarea, revizuirea politicilor, dialogul în domeniul politicilor și
recomandările cu privire la problemele economice, sociale și de mediu,
precum și punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare convenite la
nivel internațional217. Consiliul Economic şi Social are 54 de membri, aleși
de Adunarea Generală. Consiliul stabilește periodic întâlniri cu cadre
universitare eminente, oameni de afaceri și reprezentanți a peste 3.200 de
ONG-uri. Cea mai mare adunare are loc în timpul verii, când Consiliul are
o sesiune de fond de patru săptămâni, în luna iulie a fiecărui an.
Consiliul de Tutelă a fost înființat în anul 1945, în conformitate cu
capitolul XIII din Carta ONU, pentru a supraveghea 11 teritorii aflate în
administrarea a șapte state membre și să se asigure că au fost luate
măsurile necesare pentru a pregăti autonomia și independența. Până în
1994, toate teritoriile au obținut independența sau autonomia. Consiliul de
Tutelă și-a încetat activitatea la 1 noiembrie 1994 și a modificat
regulamentul de procedură pentru a abroga obligația de a se reuni anual.
Acesta se întrunește în prezent în cazurile și în care circumstanțele justifică
217
Economic and Social Council, http://www.un.org/en/sections/about-un/main-organs/index.html,
accesat la 06.09.2015.
117
acest lucru, la cererea președintelui, la cererea majorității membrilor săi, a
Adunării Generale sau a Consiliului de Securitate218.
Curtea Internaţională de Justiţie este organul judiciar principal al
Naţiunilor Unite. Statele membre ale ONU se pot adresa Curții
Internaționale de Justiție pentru rezolvarea diferendelor. Curtea
Internațională de Justiție este formată din cincisprezece judecători, care
sunt aleși pentru un mandat de nouă ani de către Adunarea Generală și
Consiliul de Securitate al ONU.
Secretariatul are în componența sa Secretarul General şi personalul
de care Organizaţia va avea nevoie. Articolul 97 stipulează că „Secretarul
General va fi numit de Adunarea Generală la recomandarea Consiliului de
Securitate. El va fi cel mai înalt funcţionar administrativ al Organizaţiei”.
Printre atribuțiile sale se numără participarea la şedinţele Adunării
Generale, ale Consiliului de Securitate, ale Consiliului Economic şi Social
şi ale Consiliului de Tutelă și prezentarea în plenul Adunării Generale a
unui raport anual asupra activității Organizaţiei.

Secretari Generali ai ONU Mandat Țara

Trygve Halvdan Lie 1946-1952 Norvegia
Dag Hammarskjold 1953 – 1961 Suedia
U Thant 1961 – 1971 Myanmar
Kurt Waldheim 1972 – 1981 Austria
Javier Pérez de Cuéllar 1982 - 1991 Peru
Boutros Boutros-Ghali 1992 – 1996 Egipt
Kofi Annan 1997 - 2006 Ghana
Ban Ki-Moon 2007-2011; 2011-2016 Coreea de Sud

Ban Ki-moon este al optulea secretar general al Organizației

Națiunilor Unite. Prioritățile sale au fost de a mobiliza liderii mondiali
pentru rezolvarea unor noi provocări globale, de la schimbări climatice și
transformări economice la epidemii și presiuni tot mai mari în ceea ce
privește hrana, energia și apa. El a încercat să fie un liant pentru a da glas
celor mai săraci și mai vulnerabili oameni din lume și pentru a consolida
organizația în sine219. Ban Ki-moon a fost ales de Adunarea Generală în
funcția de Secretar General al ONU la 1 ianuarie 2007, iar după finalizarea
mandatului, în 2011, a fost reales pentru încă un mandat, urmând să își
exercite funcția până la sfârșitul anului 2016.

218
Trusteeship Council, http://www.un.org/en/sections/about-un/main-organs/index.html, accesat la
09.09.2015.
219
Secretary-General Ban Ki-moon, Biography, http://www.un.org/sg/biography.shtml, accesat la
24.10.2015.
118
 10.4. Misiunea principală a ONU: menținerea păcii şi securității
internaţionale
Cele două războaie mondiale au determinat umanitatea să găsească o
soluție pentru a elimina războiul și pentru a menține pacea. Astfel a apărut
ONU, a cărei misiune principală este aceea de menținere a păcii şi
securității internaţionale. Consiliul de Securitate este organul principal care
are ca responsabilitate menținerea păcii şi securității internaţionale, alături
de Adunarea Generală și Secretarul General.
Pentru a-și îndeplini misiunea, ONU desfășoară activități care
implică diplomația preventivă și medierea, menținerea păcii, consolidarea
păcii, combaterea terorismului și dezarmarea.

10.4.1. Diplomația preventivă și medierea

Prevenirea conflictelor reprezintă cea mai bună modalitate de a
menține pacea în lume. Evitându-se izbucnirea unui conflict se evită
suferința umană, pierderile umane și materiale. Tocmai de aceea, Carta
ONU pune accent pe soluționarea conflictelor prin mijloace pașnice.
Capitolul VI din Cartă se referă la rezolvarea diferendelor pe cale pașnică,
acestea fiind prima abordare recomandată. Indiferent că este vorba de
tratative, anchetă, mediere, conciliere, arbitraj, recurgere la organizaţii sau
acorduri regionale, sau de alte mijloace paşnice, acestea trebuie utilizate
într-o primă etapă.
În ceea ce privește prevenirea conflictelor, ONU se remarcă prin
folosirea unor instrumente precum diplomația, bunele oficii și medierea.
De asemenea, trimișii speciali și misiunile politice au un rol important în
prevenirea conflictelor.
Secretarul General își oferă „bunele sale oficii” părților aflate în
conflict, atât personal, cât și prin trimișii diplomatici pe care el îi trimite în
zonele de tensiune din întreaga lume. Departamentul pentru afaceri politice
(DPA) este principala structură de sprijin pentru aceste eforturi, oferind o
analiză a conflictelor, planificând și sprijinind activitatea trimișilor speciali
și supraveghind mai mult de doisprezece misiuni politice pe teren care
servesc ca platforme-cheie pentru diplomația preventivă. Dintre aceste
misiuni, birouri regionale din Africa Centrală, Africa de Vest și Asia
Centrală au mandate explicite pentru diplomația preventivă și consolidarea
capacității statelor și a actorilor regionali pentru a gestiona sursele de
tensiune în mod pașnic220. Rolul ONU în prevenirea conflictelor la nivel
mondial este esențial, iar Secretarul General și trimișii speciali desfășoară

220
Preventive Diplomacy, http://www.un.org/undpa/diplomacy-mediation, accesat la 24.20.2015.
119
o activitate intensă, în condițiile unui mediu de securitate tot mai dificil de
gestionat.
Referitor la rolul ONU în prevenirea conflictelor, Secretarul General
Ban Ki-moon afirma în Raportul Organizația Națiunilor Unite și
prevenirea conflictelor: un angajament colectiv reînnoit din 25 septembrie
2015 că: „Prezența noastră pe teren ne permite să punem bazele unei
acțiuni diplomatice discrete, foarte timpurie, care nu poate fi luată în calcul
de alți actori. Imparțialitatea noastră și rolul meu important în ceea ce
privește bunele oficii, ne deschid calea spre numeroase părți interesate, cu
care putem stabili relații bazate pe încredere și putem dialoga. În cele din
urmă, o altă specificitate a muncii noastre constă în potențialul abordării
noastre a problemelor multidisciplinare și globale, care combină puncte de
vedere axate pe politică, dezvoltare, drepturile omului și o perspectivă
umanitară”221.
În ceea ce privește activitatea propriu-zisă a tuturor celor implicați în
activitatea de prevenire a conflictelor și mediere, trimiși diplomatici,
consilieri, reprezentanți speciali, precum bunele oficii ale Secretarului
General, în raport se precizează că: „De-a lungul anilor, acești emisari au
contribuit la negocieri pentru încetarea focului și acorduri de pace, la
medierea diferendelor de frontieră și electorale, pentru facilitarea revenirii
la ordinea constituțională și la promovarea dialogului politicilor incluzive,
deseori în colaborare cu organizațiile regionale și subregionale. Ei se
străduiesc să se asigure ca munca noastră de prevenire să se înscrie într-un
cadru care să ofere soluții politice pentru o pace durabilă”222.
Din necesitatea de a beneficia de experți în mediere, în cadrul
Departamentului pentru afaceri politice a fost înființată Unitatea de sprijin
pentru mediere (the Mediation Support Unit). În 2008 a fost înființată o
echipă specializată, the Standby Team, formată din experți de mediere care
se deplasează rapid, oriunde în lume, pentru a oferi sprijin în domeniul
medierii personalului Națiunilor Unite implicat în activitatea de mediere și
prevenire a conflictelor.
În 2014, rata de desfășurare pentru Standby Team a înregistrat un
nivel ridicat, cu peste 100 de misiuni. În multe cazuri, experții au fost
trimiși în mod repetat în aceleași țări pentru a-i sprijini pe mediatori,

221
L’Organisation des Nations Unies et la prévention des conflits : un engagement collectif
renouvelé, 25 septembre 2015, http://peacemaker.un.org/sites/peacemaker.un.org/files/SGReport-
Prevention-S2015730_fr.pdf, accesat la 15.11.2015.
222
Ibidem.
120
inclusiv în Republica Centrafricană, Libia, Mali, Somalia, Sudanul de Sud,
Siria și Yemen223.
Tot ca parte a activităților de prevenire a conflictelor, în Africa, Asia
Centrală și Orientul Mijlociu, sub coordonarea Departamentului pentru
afaceri politice își desfășoară activitatea în diversele misiuni politice. În
prezent există 11 misiuni politice și de consolidare a păcii ale ONU, în care
sunt implicate 3701 de persoane, însemnând personal militar, civil
(internațional și local) și voluntari ONU224:
 UNSCO – Biroul Coordonatorului special al ONU pentru Orientul
Mijlociu (din 1 octombrie 1999);
 UNOWA – Biroul Reprezentantului Special al Secretarului General
pentru Africa de vest (din 29 noiembrie 2001);
 UNAMA – Misiunea de Asistență a Națiunilor Unite în Afganistan
(din 28 martie 2002);
 UMAMI – Misiunea de Asistență a Națiunilor Unite pentru Irak (din
14 august 2003);
 UNSCOL – Biroul coordonatorului special al Națiunilor Unite pentru
Liban (din 16 februarie 2007);
 UNRCCA – Centrul Regional al Națiunilor Unite de diplomație
preventivă pentru Asia Centrală (din 10 decembrie 2007);
 UNIOGBIS – Biroul Națiunilor Unite pentru construirea păcii
integrate în Guineea-Bissau (din 1 ianuarie 2010);
 MENUB – Misiunea Organizației Națiunilor Unite de observare
electorală din Burundi (din 1 ianuarie 2011);
 UNOCA – Biroul Regional al Națiunilor Unite pentru Africa
Centrală (din 1 ianuarie 2011);
 UNSMIL – Misiunea de asistență a Națiunilor Unite în Libia (din16
septembrie 2011);
 UNSOM – Misiunea de Asistență a Națiunilor Unite în Somalia (din
3 iunie 2013).

10.4.2. Menținerea păcii

Menţinerea păcii reprezintă un instrument specific, foarte eficient, al
ONU pentru a sprijini ţările gazdă în asigurarea tranziţiei de la conflict la
pace. Menţinerea păcii se ghidează după trei principii de bază:
223
Department of Political Affairs, Mediation Support Unit Annual Report 2014, p. 4,
http://peacemaker.un.org/sites/peacemaker.un.org/files/150309-MSU-AnnualReport2014.pdf,
accesat la 27.10.2015.
224
United Nations Political and Peacebuilding Missions, 30 November 20015,
http://www.un.org/undpa/sites/www.un.org.undpa/files/ppbm_November_2015.pdf, accesat la
2.12.2015.
121
consimţământul părţilor; imparţialitate; nefolosirea forţei, cu excepţia
situaţiei de autoapărare şi de apărare a mandatului. În prezent, există 16
operaţii ONU de menţinere a păcii, desfăşurate pe patru continente.
Operaţiile de menţinere a păcii sunt conduse de Departamentul de operaţii
de menţinere a păcii.
Operaţiile de menţinere a păcii au în prezent un caracter
multidimensional, având ca obiectiv nu numai menţinerea păcii şi
securităţii, ci şi facilitarea procesului politic, protejarea civililor, furnizarea
de sprijin în dezarmarea, demobilizarea şi reintegrarea foştilor combatanţi;
sprijinirea organizării alegerilor, protejarea şi promovarea drepturilor
omului şi ajutor în restabilirea ordinii de drept225.
Din anul 1948, ONU a desfăşurat 71 de operaţii de menţinere a păcii,
iar în prezent sunt în desfăşurare 16 operaţii de menţinere a păcii.
Conform datelor actualizate la 26 februarie 2016226, la cele 16
operaţii actuale de menţinere a păcii participă un personal total de 122.778,
alcătuit din efective militare, efective de poliţie, observatori militari,
personal civil internaţional şi local şi voluntari ONU. Neexistând o armată
proprie a ONU, ţările membre sunt cele care asigură resursa umană
necesară pentru aceste operaţii. Astfel, pentru aceste 16 operaţii, din cele
193 de ţări membre ONU, 124 contribuie cu personal militar.

10.4.3. Consolidarea păcii

Activităţile de consolidare a păcii ale ONU au ca scop sprijinirea
ţărilor care au fost implicate într-un conflict, reducând riscul de recidivă în
conflict şi punând bazele păcii şi dezvoltării durabile. Sistemul ONU227 de
consolidare a păcii cuprinde Comisia pentru consolidarea păcii, Fondul de
consolidare a păcii şi Biroului de sprijin pentru consolidarea păcii.
Comisia este un organ consultativ, al cărui scop este să aducă la masa
discuţiilor guvernul unei ţări care a fost implicată într-un conflict şi actorii
internaţionali şi naţionali care pot oferi asistenţă pentru a decide cu privire
la măsurile cele mai adecvate care se impun şi a unei strategii de
consolidare a păcii pe termen lung, astfel încât să nu mai existe
posibilitatea de recidivă a conflictului.

225
What is peacekeeping?, http://www.un.org/en/peacekeeping/operations/peacekeeping.shtml,
accesat la 07.10.2015.
226
United Nations Peacekeeping Operations, Fact Sheet 20 february 2016,
http://www.un.org/en/peacekeeping/documents/bnote0216.pdf, accesat la 27 februarie 2016.
227
Peacebuilding, http://www.un.org/en/sections/what-we-do/maintain-international-peace-and-
security/index.html, accesat la 21.10.2015.
122
 În prezent, Comisia de consolidare a păcii are în atenţie situaţia din
ţări precum Burundi, Guineea, Guineea Bissau, Liberia, Sierra Leone şi
Republica Centrafricană.
Referitor la rolul Fondului în ceea ce priveşte acordarea de finanţare
în scopul consolidării păcii, ambasadorul Macharia Kamau, Reprezentant
Permanent al Republicii Kenya la ONU şi preşedinte al Comisiei pentru
consolidarea păcii228, a declarat că cererea de finanţare este mult mai mare
decât resursele alocate. În acest sens, a făcut un apel la toate statele
membre, donatori şi alţi parteneri să îşi mărească contribuţiile la acest fond
comun, astfel încât să poată fi onorate angajamentele în sprijinul păcii
durabile.

10.4.4. Combaterea terorismului

Aproape zilnic, omenirea se confruntă cu acţiuni extremist-teroriste
care generează insecuritate şi tulbură profund viaţa normală a societăţii,
sfidând ordinea de drept internă şi internaţională. Prin amploarea şi
diversiunea formelor sale, terorismul a dobândit, în ultimele decenii, un
caracter global, constituind o ameninţare gravă pentru securitatea şi pacea
mondială229. Manifestarea tot mai accentuată a terorismului la nivel global
impune luarea de măsuri atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional
care să combată acest flagel. La nivel internaţional, ONU este organizaţia
care are ca responsabilitate lupta împotriva terorismului.
Optsprezece instrumentele universale (paisprezece instrumente şi
patru amendamente) împotriva terorismului internaţional au fost elaborate
în cadrul sistemului Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la activităţi
teroriste specifice. Statele membre, prin intermediul Adunării Generale,
şi-au coordonat din ce în ce mai bine eforturile de combatere a terorismului
şi continuă activitatea de reglementare legală a acestora. Consiliul de
Securitate a fost, de asemenea, activ în combaterea terorismului prin
rezoluţii şi prin stabilirea mai multor organisme subsidiare. În acelaşi timp,
o serie de programe, birouri şi agenţii ale sistemului Naţiunilor Unite au
fost angajate în activităţi specifice împotriva terorismului, sprijinind în
continuare statele membre în eforturile lor de combatere a terorismului230.

228
H. E. Ambassador Macharia Kamau, Permanent Representative of the Republic of Kenya to the
United Nations and Chair of the Peacebuilding Commission, Security Council Open Debate
“Post-Conflict Peacebuilding: Review of the Peacebuilding Architecture”, 23 February 2016,
http://www.un.org/en/peacebuilding/statements/PBC%20OPEN%20DEBATE%20STATEMENT_R
EV2-1%20march%202016.pdf, accesat la 24.02.2016.
229
Stan Petrescu, op. cit., p. 87.
230
United Nations Action to Counter Terrrorism, http://www.un.org/en/terrorism/index.shtml,
accesat la 20.10.2015.
123
 De asemenea, ONU a elaborat şi adoptat la 8 septembrie 2006
Strategia globală de luptă împotriva terorismului. Strategia este alcătuită
dintr-o rezoluţie (Resolution: The United Nations Global Counter-
Terrorism Strategy) şi un plan de acţiune (A/RES/60/288), reprezentând un
instrument unic la nivel mondial pentru combaterea terorismului. În
Strategie se afirmă că „se condamnă în mod ferm terorismul sub toate
formele şi manifestările sale, comise de către oricine, oriunde şi în orice
scop, deoarece acesta constituie una dintre cele mai grave ameninţări la
adresa păcii şi securităţii internaţionale”. În Planul de acţiune sunt
prevăzute patru direcţii de luptă împotriva terorismului, patru piloni:
măsuri împotriva condiţiilor care conduc la răspândirea terorismului;
măsuri de prevenire şi combatere a terorismului; măsuri de construire a
capacităţii statelor de a preveni şi combate terorismul şi pentru a consolida
rolul sistemului Naţiunilor Unite în acest sens; măsuri care să asigure
respectarea drepturilor omului pentru toţi şi a statului de drept, ca bază
fundamentală a luptei împotriva terorismului.
Pentru o mai bună coordonare a luptei împotriva terorismului,
Secretarul General a stabilit, în 2005, crearea unui Birou special, the
Counter-Terrorism Implementation Task Force (CTITF), format din 38 de
entităţi internaţionale care au un rol însemnat în cadrul eforturilor
multilaterale de combatere a terorismului.

10.4.5. Dezarmarea
Javier Pérez de Cuéllar, fost Secretar General al ONU231, declara
referitor la ameninţarea reprezentată de armele nucleare asupra omenirii că
„atâta timp cât acestea există, armele nucleare vor atrage riscul distrugerii
totale şi inacceptabile a vieţii şi realizării umane”.
Dată fiind această ameninţare extrem de gravă la adresa umanităţii,
ONU a întreprins demersuri constante împotriva proliferării armelor
nucleare.
Convenţia privind interzicerea armelor biologice (the Biological
Weapons Convention – BWC) a fost deschisă spre semnare în 1972 şi a
intrat în vigoare în 1975. Convenţia este un element cheie în ceea ce
priveşte eforturile comunităţii internaţionale de a combate dezarmarea şi
neproliferarea armelor de distrugere în masă. Acesta a fost primul tratat
internaţional care a interzis astfel de arme. Până în ianuarie 2016232,
231
Javier Pérez de Cuéllar, United Nations Secretary-General, Report on the Secretary-General on
the Work of the Organization (1986), https://www.un.org/disarmament/, accesat la 29.10.2015.
232
United Nations Office for Disarmament Affairs, Fact Sheet Biological Weapons Convention,
https://unoda-web.s3.amazonaws.com/wp-content/uploads/2016/01/BWC-Fact-Sheet-Jan2016.pdf,
accesat la 02.02.2016.
124
conform datelor publicate de ONU, BWC a fost semnat şi ratificat de 173
de state. Alte nouă state au semnat, dar nu au ratificat tratatul, iar alte 14
state nici nu l-au semnat şi nici nu l-au ratificat până în noiembrie 2015.
Tratatul pentru interzicerea totală a testelor nucleare (The
Comprehensive Nuclear-Test-Ban Treaty – CTBT)) interzice efectuarea
oricărui fel de explozii nucleare şi a fost adoptat de Adunarea Generală a
ONU prin Rezoluţia 50/245 din 10 septembrie 1996.
Peste 2000 de explozii nucleare au fost înregistrate în perioada iulie
1945, când prima bombă nucleară a fost testată de către Statele Unite, şi
1996, când CTBT, care interzice astfel de explozii, a fost pus la dispoziţia
ţărilor pentru a fi semnat. Aceste teste nucleare au fost efectuate de către
Statele Unite ale Americii (1000+), Uniunea Sovietică (700 +), Franţa
(200+), Regatul Unit şi China (45 fiecare). Din 1996, trei ţări au testat
arme nucleare: India şi Pakistan în 1998 şi Republica Populară Democrată
Coreeană (RPDC) în 2006, 2009 şi 2013233.
Un alt demers ONU vizând dezarmarea îl constituie Zonele fără arme
nucleare (Nuclear-Weapon-Free Zones – NWFZ), care s-a concretizat în
existenţa a 5 zone de acest fel: în America Latină şi Caraibe (Tratatul de la
Tlatelolco – 1967); în Pacificul de Sud (Tratatul de la Rarotonga – 1985); în
Asia de Sud-Est (Tratatul de la Bangkok –1995); în Africa (Tratatul de la
Pelindaba – 1996); în Asia Centrală (Tratatul din 2006).
Tratatul privind neproliferarea armelor nucleare (TNP) este un
tratat internațional de referință, care are ca obiective prevenirea răspândirii
armelor nucleare și a tehnologiei armelor, promovarea cooperării în
domeniul utilizării pașnice a energiei nucleare, precum și promovarea
obiectivului realizării dezarmării nucleare generale și complete. Tratatul a
intrat în vigoare în 1970 pentru o durată inițială de 25 de ani și este revizuit
o dată la cinci ani234. La acest tratat au aderat 191 de state.
Pentru a avea o imagine de ansamblu cât mai cuprinzătoare asupra a
ceea ce reprezintă activitățile ONU pe plan global este important de știut
că această organizație:
 oferă produse alimentare pentru 90 de milioane de oameni din 80 de
țări;
 vaccinează 58% din copiii lumii, salvând 3 milioane de vieți pe an;

233
United Nations Office for Disarmament Affairs, Fact Sheet Comprehensive Nuclear-Test-Ban
Treaty, January 2016, https://unoda-web.s3.amazonaws.com/wp-content/uploads/2016/01/CTBT-
fact-sheet-Jan2016.pdf, accesat la 02.02.2016.
234
United Nations Office for Disarmament Affairs, Fact Sheet Treaty on the Non-Proliferation of
Nuclear Weapons, https://unoda-web.s3.amazonaws.com/wp-content/uploads/2016/01/NPT-fact-
sheet-Jan2016.pdf, acceast la 02.02.2016.
125
  oferă asistență la peste 38,7 milioane de refugiați și celor care fug de
război, foamete sau persecuție;
 colaborează cu 193 de țări pentru a combate schimbările climatice și
de a realiza o dezvoltare durabilă;
 menține pacea prin intermediul a 16 operații desfășurate pe patru
continente la care participă 120.000 de persoane;
 luptă împotriva sărăciei, ajută la îmbunătățirea sănătății și bunăstării
a 420 de milioane de oameni săraci din mediul rural;
 protejează și promovează drepturile omului la fața locului și prin 80
de tratate/declarații;
 mobilizează 22 de trilioane de dolari pentru ajutor umanitar pentru a
ajuta persoanele afectate de urgențe;
 folosește diplomația pentru a preveni conflictele: asistă aproape 60
de țări pe an la desfășurarea alegerilor;
 promovează sănătatea maternă, salvând viețile a 30 de milioane de
femei pe an235.
Lars Løkke Rasmussen, prim-ministru al Danemarcei, a declarat că
„în urmă cu 70 de ani, organizația s-a născut din cenușa celui de-al Doilea
Război Mondial, cu viziunea unui viitor care ar fi fost mai bun decât
trecutul. S-a făcut un angajament de ca problemele comune să fie rezolvate
prin dialog. S-au făcut multe progrese de atunci. Lumea era mai bogată,
numărul conflictelor armate dintre națiuni au scăzut și multe boli
infecțioase au fost eliminate. Cu toate acestea, conflictul a rămas cea mai
mare amenințare la adresa dezvoltării umane, drepturile omului au fost
încălcate în mod frecvent, iar planeta a fost sub stres. A rămas o lume
complexă”236.
Prin activitățile desfășurate în numeroase domenii (securitate,
promovarea dezvoltării durabile, protejarea drepturilor omului, sprijinirea
dreptului internațional, asigurarea de ajutor umanitar), ONU a reușit să
schimbe în bine viața a sute de milioane de oameni din întreaga lume. Cu
toate acestea, lumea în care trăim este tot mai complexă și apar noi
amenințări, fiind nevoie de o adaptare continuă a ONU pentru a face față
noilor provocări.

235
United Nations, Tackling Global Challenges and Helping Those in Need Since 1945, United
Nations, Department of Public Information, 2014/2015, p. 1.
236
Sustainable Development, Climate Finance Take Centre Stage as General Assembly Opens
Annual Debate, Seventieth Session,13th, 14th & 15th Meetings (AM, PM & Night), General
Assembly, 28 September 2015, http://www.un.org/press/en/2015/ga11692.doc.htm, accesat la
02.11.2015.
126
 Lecturi recomandate

Benner, Thorsten; Mergenthaler, Stephan; Rotmann, Philipp, The New

World of UN Peace Operations: Learning to Build Peace?, Oxford
University Press, 2011.
Blokker, Niels M.; Schrijver, Nico, The Security Council and the Use of
Force: Theory and Reality, a Need for a Change?, Martinus Nijhoff
Publishers, 2005.
Dorn, Walter, Air Power in UN Operations: Wings for Peace, Ashgate
Publishing, 2014.
Fraser, Trudy, Maintaining Peace and Security?: The United Nations in a
Changing World, Palgrave Macmillan, 2015.
Hassler, Sabine, Reforming the UN Security Council Membership: The
Illusion of Representativeness, Routledge, 2013.
Krause, Joachim; Ronzitti, Natalino, The EU, the UN and Collective
Security: Making Multilateralism Effective, Routledge, 2012.
Nadin, Peter, UN Security Council Reform, Routledge, 2016.
Olsson, Louise; Gizelis, Theodora-Ismene, Gender, Peace and Security:
Implementing UN Security Council Resolution 1325, Routledge, 2015.
Weiss, Thomas G., United Nations and Changing World Politics,
Westview Press, 2010.
Wuthnow, Joel, Chinese Diplomacy and the UN Security Council: Beyond
the Veto, Routledge, 2013.

127
 GLOSAR DE IDEI ŞI CONCEPTE
DIN DOMENIUL SECURITĂŢII

Al-Qaida
„De la 11 septembrie 2001 terorismul islamist poartă marca fabricii
al-Qaida, „baza” în arabă. O denumire foarte puţin controlată, desemnând
o constelaţie de grupuri şi reţele, dintre care multe figurează pe listele
organizaţiilor cele mai periculoase ale planetei, întocmite de Statele Unite
şi de Uniunea Europeană. Declanşând războiul împotriva terorismului în
Afganistan, Washingtonul a vrut să lovească organizaţia al-Qaida la vârf,
neutralizând talibanii care îi ofereau ospitalitate şi eliminându-l pe
miliardarul saudit Osama bin Laden, considerat şeful ei. Talibanii au cedat
locul unui guvern „proamerican” la Kabul, chiar dacă şeful lor, mollahul
Omar, este încă fugit. Cât despre Osama bin Laden, la un an după asaltul
împotriva refugiului său din Tora Bora, tot nu se ştie dacă este „mort sau
viu”. Războiul împotriva terorismului nu este deci, în 2003, decât la
începuturile sale, aşa cum o dovedesc ameninţările sporadice cu atentate,
care mobilizează Statele Unite şi ţările europene, iar anchetele asupra
reţelelor al-Qaida, pornind de la mărturiile prizonierilor talibani deţinuţi la
baza americană de la Guantanamo din Cuba sau inculpaţi în Franţa sau
Germania, fac dovada unui mod de operare foarte compartimentat”.
Yves Thoraval, Gari Ulubeyan, Lumea musulmană, o religie,
societăți multiple, Enciclopedia RAO, 2003, p. 95.

Ameninţare asimetrică: „acea ameninţare din partea unui actor

nonstatal (grupări teroriste ori aparţinând structurilor de criminalitate
organizată), care utilizează metode şi mijloace neconvenţionale ce
presupun costuri mici în raport cu impactul major pe care îl pot produce,
exploatează vulnerabilităţile unui stat şi evită confruntarea directă cu
forţele acestuia, considerate superioare”.
Ghidul Strategiei naţionale de apărare a ţării pentru perioada 2015-
2019, Administrația prezidențială, București, 2015, p. 8.

Ameninţare hibridă: „acea ameninţare din partea unui adversar

statal sau nonstatal (indivizi, grupări), care utilizează conjugat şi într-o
manieră adaptativă (rapid, dinamic) metode şi mijloace convenţionale şi

128
neconvenţionale (de ordin politic, militar, diplomatic, economic,
cibernetic, informaţional etc.) pentru a-şi realiza obiectivele stabilite”.
Ghidul Strategiei naţionale de apărare a ţării pentru perioada 2015-
2019, Administrația prezidențială, București, 2015, p. 8.

Ameninţare la adresa SNE: „acţiuni, fapte sau stări de fapt,

capacităţi, strategii, intenţii ori planuri ce pot afecta valorile, interesele şi
obiectivele naţionale de securitate şi/sau sunt de natură să pună în pericol
direct sau indirect securitatea naţională, prin afectarea funcţionării normale
a instituţiilor statului, a vieţii şi integrităţii fizice a cetăţenilor şi a
organizării comunităţilor umane”.
Ghidul Strategiei naţionale de apărare a ţării pentru perioada 2015-
2019, Administrația prezidențială, București, 2015, p.7.

Apărarea ţării: „concept care include Apărarea naţională – înţeleasă

ca ansamblu de măsuri, dispoziţii şi activităţi adoptate şi desfăşurate de
către stat în scopul de a garanta suveranitatea naţională, independenţa şi
unitatea statului, integritatea teritorială a ţării şi democraţia constituţională
împotriva oricărei forme de agresiune, respectiv Apărarea colectivă –
definită ca mecanism de apărare bazat pe un acord de securitate, regional
sau global, în care fiecare stat din mecanism acceptă că securitatea sa are
impact asupra tuturor și toate sunt de acord să se alăture celui agresat sau
ameninţat prin răspuns colectiv”.
Ghidul Strategiei naţionale de apărare a ţării pentru perioada 2015-
2019, Administrația prezidențială, București, 2015, p. 8.

Crima organizată
„Grupurile infracţionale organizate nu sunt, în general, limitate de
graniţele naţionale. Ele formează adesea parteneriate în interiorul şi în
afara teritoriului Uniunii Europene, fie cu persoane sau cu alte reţele
pentru comiterea unei singure infracţiuni sau a multiple infracţiuni. Aceste
grupuri par să fie din ce în ce în ce mai implicate atât în piaţa licită,
precum şi în piaţa ilicită. […] Ele par să fie în măsură să opereze cu
uşurinţă şi în mod eficient, atât în plan european, cât şi în alte părţi ale
lumii, răspunzând cererii ilegale prin achiziţionarea şi furnizarea de bunuri
şi servicii, de la droguri şi arme până la vehicule furate şi spălarea banilor.
Eforturile lor concertate pentru a încerca să împiedice influenţa şi
activitatea de aplicare a legii şi a sistemului judiciar ilustrează amploarea şi
capacitatea profesională a acestor organizaţii criminale”.

129
 The Prevention and Control of Organised Crime: A European Union
Strategy for the beginning of the new Millennium, Official Journal C 124 ,
03/05/2000, P. 0001 - 0033.

Cultură de securitate: „totalitatea valorilor, normelor, atitudinilor

sau acţiunilor care determină înţelegerea şi asimilarea la nivelul societăţii a
conceptului de securitate şi a celor derivate (securitate naţională, securitate
internaţională, securitate colectivă, insecuritate, politică de securitate
etc.)”.
Ghidul Strategiei naţionale de apărare a ţării pentru perioada 2015-
2019, Administrația prezidențială, București, 2015, p. 7.

Globalizare
„Globalizarea este un proces în care oamenii şi ţările lumii sunt aduşi
tot mai aproape din punct de vedere economic şi cultural, prin intermediul
comerţului, tehnologiei informaţiei, călătorii, schimburi culturale, mass-
media şi mass-media din domeniul divertismentului”.
UNESCO, What Is Globalisation?
http://www.unesco.org/education/tlsf/mods/theme_c/mod18.html?panel=3
#top, accesat la 12.01.2016.

„Noile mijloace de comunicare şi noua economie pe care au creat-o

fac ca oamenii să poată comercializa bunuri şi schimba idei pe tot globul,
la o viteză foarte mare şi costuri reduse. Internetul şi comerţul electronic
remodelează atât avuţia, cât şi puterea. Distanţa şi penuria nu mai
reprezintă constrângeri pentru multe produse, astfel încât oamenii pot cu
uşurinţă să desfăşoare afaceri într-un loc şi să trăiască într-altul. Statele vor
fi subminate, dar noile mijloace de comunicare vor permite apariţia unor
noi forme virtuale de organizare politică. Noile reţele internet vor crea
forme de coordonare şi acţiune democratică ce vor ocoli statul. Graniţele
sunt irelevante în ciberspaţiu. Pe întregul glob vor lua naştere comunităţi
virtuale alcătuite din oameni cu opinii asemănătoare, îngăduindu-le să-şi
urmărească propriile interese şi să iasă de sub tutela instituţiilor
teritoriale”.
Paul Hirst, Război şi putere în secolul 21, Editura Antet, 2001, p. 94.

„Creşterea gradului de integrare economică la nivel internaţional,

fenomen cunoscut, în general, sub numele de globalizare, oferă multe
oportunităţi. Întreprinderile din UE dobândesc mai uşor acces la noi pieţe
aflate în expansiune, la surse de finanţare şi la resurse tehnologice.
130
Consumatorii de pe teritoriul UE se pot bucura de o mai mare varietate de
produse, la preţuri mai mici. Acest lucru îi deschide Uniunii perspectiva de
a obţine, potenţial, câştiguri semnificative în termeni de creştere a
productivităţii şi de salarii reale. Comisia Europeană estimează că
aproximativ o cincime din creşterea nivelului de trai în Europa celor 15, în
ultimii 50 de ani, se datorează globalizării. Acesta este motivul pentru care
UE s-a pronunţat cu hotărâre în favoarea unei mai mari deschideri
economice. Politica sa comercială constituie un instrument important de
orientare către liberalizarea comerţului mondial”.
Comisia Europeană, Globalizarea,
http://ec.europa.eu/economy_finance/international/globalisation/index_ro.
htm, accesat la 11.01.2016.

Securitate
„În cazul securității, discuția se poartă în jurul urmăririi absenței
amenințării. Când discuția se situează în contextul sistemului internațional,
securitatea se referă la capacitatea statelor și a societăților de a-și menține
identitatea independentă și integritatea lor funcțională”.
Buzan, Barry, Statul, popoarele şi teama, Editura Cartier, Chişinău,
2000, p. 30.

„Securitatea este un fenomen relațional. Deoarece securitatea este

relațională, nu putem înțelege securitatea națională a niciunui stat existent
fără a înțelege modelul internațional al interdependenței securității în care
este încastrată. […] Dacă securitatea fiecăruia este legată de securitatea
tuturor, atunci nimic nu poate fi pe deplin înțeles fără a înțelege totul”.
Buzan, Barry, Statul, popoarele şi teama, Editura Cartier, Chişinău,
2000, p. 193.

Securitate colectivă
„Securitatea colectivă se bazează pe presupunerea că securitatea este
indivizibilă și că un act de agresiune împotriva oricărui membru al
comunității internaționale este un atac la adresa tuturor membrilor săi,
obligându-i pe cei din urmă să acționeze pentru a stopa agresiunea”.
Paul Robinson, Dicționar de securitate internațională, Editura CA
Publishing, Cluj-Napoca, 2010, p. 197.

Securitate naţională extinsă (SNE): „starea de normalitate a

naţiunii, asigurată prin protejarea şi promovarea principiilor
constituţionale, a stabilităţii sociale, economice şi politice, menţinerea
131
ordinii de drept, precum şi prin exercitarea drepturilor, libertăţilor şi
îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor. SNE se realizează printr-un
ansamblu de procese, acţiuni şi măsuri de natură politică, legislativă şi
administrativă în domeniile apărare, ordine publică, informaţii,
contrainformaţii şi securitate, educaţie, sănătate, economic, energetic,
financiar, mediu şi infrastructuri critice”.
Ghidul Strategiei naţionale de apărare a ţării pentru perioada 2015-
2019, Administrația prezidențială, București, 2015, p. 7.

Terorism
„Teorismul este o ameninţare pentru toate statele şi toate popoarele.
Ne pune serios în pericol securitatea, valorile societăţilor noastre
democratice şi drepturile şi libertăţile de care se bucură cetăţenii noştri,
mai ales când acesta loveşte fără nicio deosebire în oameni nevinovaţi.
Terorismul este criminal şi nu poate fi justificat oricare ar fi consecinţele”.
Stratégie de l’Union Européenne visant à lutter contre le terrorisme,
Bruxelles, le 30 novembre 2005,
http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?f=ST+14469+2005+REV+4&l
=fr, accesat la 19.03.2015.

132
 ACRONIME

AMISOM - African Union Mission in Somalia/Misiunea Uniunii

Africane în Somalia
ASEAN - Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est
AWACS - Airborne Warning & Control System
BM - Banca Mondială
BRICS - Grup format din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de
Sud
CEPC - Civil Emergency Planning Committee
CERF - United Nations Central Emergency Response Fund/
Fondul central al Naţiunilor Unite de răspuns de la
situaţiile de urgenţă
CHFs - Fondurile umanitare comune/Common Humanitarian
Funds
CRED - Centre for Research on the Epidemiology of Disasters
CSCE - Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa
(CSCE)
DESA - The United Nations Department of Economic and Social
Affairs/Departamentul Națiunilor Unite pentru Afaceri
Economice și Sociale
DREF - Disaster Relief Emergency Fund
EADRCC - Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre
ECHO - European Commission's Humanitarian Aid and Civil
Protection Department/Departamentului de ajutorul
umanitar şi protecţie civilă al Comisiei Europene
EEA - European Environment Agency/Agenția Europeană de
Mediu
EERC - European Emergency Response Capacity/Capacitatea
europeană de răspuns la situaţii de urgenţă
ERCC - Emergency Response Coordination Centre/Centrul de
Coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă
ETA - Euskadi ta Askatasuna/Țară bască și libertate
EUMC - European Union Military Committee
FAO - Food and Agriculture Organization/Organizaţia pentru
Alimentaţie şi Agricultură
133
FBI - Federal Bureau of Investigation/Biroul Federal de
Investigații
FMI - Fondul Monetar Internaţional
GATS - The General Agreement on Trade in Services
ICI - Istanbul Cooperation Initiative/Iniţiativa de Cooperare de
la Istanbul
IRTC - Internationally Recommended Transit Corridor
ISIS - Statul Islamic din Irak și Siria
ÎR - Înaltul Reprezentant
NATO - Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord
NCA - National Crime Agency
NDB - Noua Bancă pentru Dezvoltare
NSA - Nato Standardization Agency
OCHA - Office for the Coordination of Humanitarian Affairs
OECD - Organisation for Economic Co-Operation and
Development/Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică
ODIHR - Office for Democratic Institutions and Human
Rights/Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile
Omului
OIM - International Organization for Migration/Organizaţia
Internaţională pentru Migraţie
OMS - Organizația Mondială a Sănătății
ONG - Organizaţie neguvernamentală
ONU - Organizația Națiunilor Unite
OSCE - Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa
PAM - Programul alimentar mondial/World Food Programme
(WFP)
PESC - Politica Externă şi de Securitate Comună
PEV - Politica europeană de vecinătate
PfP - Partnership for Peace/Parteneriatul pentru pace
PNUD - Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare/United
Nations Development Programme
REACT - Rapid Expert Assistance and Co-operation Teams
SEAE - Serviciul European de Acţiune Externă
SES - Strategia europeană de securitate
SNAT - Sistem Naţional de Alertă Teroristă
SNE - Securitate naţională extinsă
SOLAS - Safety of Life at Sea
134
SRI - Serviciul Român de Informații
SUA - Statele Unite ale Americii
TRIMS - Trade-Related Investment Measures
TRIPS - Agreement on Trade-Related Aspects of Intellectual
Property Rights
TUE - Tratatul privind Uniunea Europeană
UA - Uniunea Africană
UE - Uniunea Europeană
UNHCR - Office of the UN High Commissioner for
Refugees/Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi
UNICEF - The United Nations Children’s Fund/Fondul Națiunilor
Unite pentru Copii
UNISDR - United Nations Office for Disaster Risk Reduction
UNODOC - United Nations Office on Drugs and Crime
WPO - WorldPublicOpinion.org

135
 BIBLIOGRAFIE

DOCUMENTE OFICIALE
***Active Engagement, Modern Defence, Strategic Concept for the
Defence and Security of the Members of the North Atlantic Treaty
Organization Adopted by Heads of State and Government at the
NATO Summit in Lisbon 19-20 November 2010, NATO Public
Diplomacy Division, Brussels, Belgium.
***Charter of Paris for a New Europe, Paris, 1990.
Commission mondiale sur la dimension sociale de la mondialisation, Une
mondialisation juste: créer des opportunités pour tous, Organisation
internationale du Travail, 2004.
Commission on Growth and Development, The Growth Report Strategies
for Sustained Growth and Inclusive Development, Conference Edition,
The International Bank for Reconstruction and Development/The
World Bank, Washington, 2008.
Communication From The Commission To The European Parliament, The
Council, The European Economic And Social Committee And The
Committee Of The Regions, The European Agenda on Security,
Strasbourg, 28.4.2015
Edited transcript of the statement made by Javier Solana, EU High
Representative for the CFSP, to the press prior to the General Affairs
and External Relations Council Brussels, 18 March 2003.
CSCE, 1992 Summit, Helsinki, 9-10 July 1992, CSCE, Helsinki Document
1992, The Challenges of Change.
CSCE, Document de Budapest 1994, Vers un authentique partenariat dans
une ere nouvelle.
EUHR Solana's Speech at European Council, A Secure Europe in a Better
World, June 20, 2003, European Council, Thessaloniki.
European Commission, Humanitarian Aid and Civil Protection, Helping
victims of disasters and conflicts, and protecting those at risk,
Luxembourg, Publications Office of the European Union, 2014.
European Commission - Press release, Commission takes steps to
strengthen EU cooperation in the fight against terrorism, organised
crime and cybercrime, Strasbourg, 28 April 2015.

136
European Commission - Press release, European Agenda on Security:
Commission takes action to combat terrorism and illegal trafficking of
firearms and explosives, Brussels, 2 December 2015.
European Commission, Proposal for a Directive Of The European
Parliament And Of The Council on combating terrorism and replacing
Council Framework Decision 2002/475/JHA on combating terrorism,
Brussels, 2.12.2015.
European Environment Agency, Mapping the impacts of natural hazards
and technological accidents in Europe. An overview of the last decade,
EEA Technical report, No. 13/2010, Copenhagen, 2010
Margesson, Rhoda; Taft-Morales, Maureen, Haiti Earthquake: Crisis and
Response, Congressional Research Service, February 2, 2010.
***NATO Guide, Public Diplomacy Division, NATO, Brusssels, Belgium,
December 2011.
***OECD Handbook on Economic Globalisation Indicators, OECD
Publishing, 2005.
Office of the National Counterintelligence Executive, Foreign Spies
Stealing US Economic Secrets in Cyberspace. Report to Congress on
Foreign Economic Collection and Industrial Espionage, 2009-2011,
October 2011.
OSCE, Sommet d' Istanbul, 1999, Document d’Istanbul 1999.
Press point by European Commission President Jean-Claude Juncker with
NATO Secretary General Jens Stoltenberg, Brussels, 10 March 2016.
Speech By Javier Solana EU High Representative for the CFSP, "Europe
in the World", Harvard University, Kennedy School, Boston, 17
September 2009.
Speech by NATO Secretary General Jens Stoltenberg at the Munich
Security Conference, 06 Feb. 2015.
Statement by High Representative/Vice-President Federica Mogherini on
the latest developments in Ukraine, 09.11.2014.
Statement by the Secretary General on the conclusion of Operation Eagle
Assist, 3 May 2002.
***Strategia de securitate internă a Uniunii Europene – Către un model
european de securitate, martie 2010, Luxemburg, Oficiul pentru
publicații al Uniunii Europene, 2010.
***Strategia europeană de securitate – O Europă sigură într-o lume mai
bună, Luxemburg, Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene,
2009.

137
***Strategia Naţională de Apărare a ţării pentru perioada 2015-2019,
Bucureşti, 2015.
Summary Transcript of Joint Press Briefing - Javier SOLANA, EU High
Representative for the CFSP, Gijs de VRIES, Counter-terrorism co-
ordinator, Brussels, 30 March, 2004.
***Rezoluţia Parlamentului European din 9 iulie 2015 referitoare la
agenda europeană de securitate, 9 iulie 2015.
***The North Atlantic Treaty, Washington D.C., 4 April 1949.
***Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea
Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene,
Bruxelles, 3 decembrie 2007.
***Treaty on European Union, Luxembourg: Office for Official
Publications of the European Communities, 1992.
UNISDR, The Human Cost of Weather-Related Disasters 1995-2015,
Centre for Research on the Epidemiology of Disasters, 2015.
United Nations Office on Drugs and Crime, Afghan Opiate Trafficking
Through the Southern Route, UNODOC Research, June 2015
United Nations Office on Drugs and Crime, Drug Money: the illicit
proceeds of opiates trafficked on the Balkan route, UNODOC
Research, 2015.
United Nations Office on Drugs and Crime, Estimating illicit financial
flows resulting from drug trafficking and other transnational
organized crimes. Research Report, October 2011.
United Nations, Protecting Humanity from Future Health Crises, Report of
the High-level Panel on the Global Response to Health Crises, 25
January 2016.
Un monde plus sûr: notre affaire à tous, Rapport du Groupe de
personnalités de haut niveau sur les menaces, les défis et le
changement, Nations Unies, 2004.

ATLASE, DICȚIONARE ȘI ENCICLOPEDII

Atlas socio-économique des pays du monde 2015, Larousse, 2014.
Boniface, Pascal; Védrine, Hubert, Atlas des crises et des conflits, Armand
Colin, Fayard, Paris, 2013.
Marchand, Pascal, Atlas géopolitique de la Russie, Éditions Autrement/
Courrier international, 2012.
Robinson, Paul, Dicționar de securitate internațională, Editura CA
Publishing, Cluj-Napoca, 2010.

138
LUCRĂRI GENERALE ŞI DE SPECIALITATE
Băhnăreanu, Cristian, Rolul organismelor internaţionale în managementul
crizelor în regiunea Mării Negre, Editura Universităţii Naţionale de
Apărare „Carol I” , Bucureşti, 2008.
Buzan, Barry; Weawer, Ole; Wilde, Jaap de, Securitatea. Un nou cadru de
analiză, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2011.
Flockhart, Trine (editor), Cooperative Security: NATO's Partnership
Policy in a Changing World, Issue 1, Danish Institute for International
Studies Report, 2014.
Giddens, Anthony, Sociologie, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2000.
Duțu, Petre, Mediul de securitate în contextul globalizării și integrării
regionale, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”,
București, 2007.
Frunzeti, Teodor, Globalizarea securităţii, Editura Militară, Bucureşti,
2006.
Giddens, Anthony, The Consequences of Modernity, Stanford University
Press, 1990.
Held, David; Goldblatt, David; McGrew, Anthony; Perraton, Jonathan,
Global transformations: politics, economics and culture, Stanford
University Press, 1999.
Hirst, Paul; Thompson, Grahame, Globalizarea sub semnul întrebării,
Editura Trei, 2002.
Ignat, Ciprian, Crizele internaţionale şi ameninţările nucleare, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2014.
Pinder, John, Uniunea Europeană: foarte scurtă introducere, Editura BIC
ALL, Bucureşti, 2005.
Romm, Joseph J. , Defining National Security: The Nonmilitary Aspects,
Council on Foreign Relations Press, New York, 1993.
Steger, Manfred B., Globalization, Sterling Publishing , Inc., New York,
2009.
Spignesi, Stephen J., 100 cele mai mari dezastre din toate timpurile,
Editura Lider, Editura Cartea pentru toţi, Bucureşti, 2005.
Thoraval, Yves; Ulubeyan, Gari, Lumea musulmană, o religie, societăți
multiple, Enciclopedia RAO, 2003.
Turner, Matt, E. Enciclopedia Pământul, Editura Litera Internaţional,
Bucureşti, 2006.
Zwaan, Jaap W. de; Jans, Jan H.; Nelissen, Frans A., (editori), Uniunea
Europeană: un proces de integrare continuă: Liber Amicorum Alfred
E. Kellermann, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2011.
139
Waltz, Kenneth N., Theory of International Politics, Waveland Press,
2010.

PERIODICE
Bellamy, Ian, Towards a theory of international security, in Political
Studies, Volume 29, Issue 1, 1981.
Boroi, George, Aspecte specifice ale noului mediu de securitate la nivel
mondial în Lumea militară, nr. 1/2011.
Buşe, Mihaiela, European External Action Service – European Union
Diplomacy Voice, Proceedings The 10th International Scientific
Conference Strategies XXI – Strategic Changes in Security and
International Relations, National Defense University “Carol I”,
Bucarest, April 10-11, 2014.
Buşe, Mihaiela, Javier Solana, EU High Representative for CFSP – 10
years of promoting peace and stability in the world, Sesiunea de
comunicări științifice Securitate națională, europeană și euroatlantică
SNEE 2014, 13 iunie 2014, București.
Buşe, Mihaiela, The Role of the European Union in Conflict Resolution in
Ukraine în Romanian Military Thinking, no. 2 April-June 2015.
Cahiers français, État et sécurité, janvier-février 2011, La documentation
française.
Cohen, Richard; Mihalka, Michael, Cooperative Security: New Horizons
for International Order, The Marshall Center Papers, No. 3, European
Center for Security Studies, 2001.
ESPON, Natural Hazards and Climate Change in European Regions, în
Territorial Observation, No. 7, May 2013.
Mihalka, Michael, Cooperative Security in the 21st Century, în The
Quarterly Journal, Winter 2005.
Villechenon, Florence Pinot de, (coord.), La mondialisation et ses effets:
nouveaux débats: Approches d'Europe et d'Amérique latine in
Changement social, n° 9, Editions L'Harmattan, 2006

SITE-URI WEB
http://earthquake.usgs.gov
http://ec.europa.eu
http://eeas.europa.eu
http://eunavfor.eu
http://eur-lex.europa.eu

140
http://europa.eu
http://ilo.org
http://reliefweb.int
http://www.consilium.europa.eu
http://www.espon.eu
http://www.eurojust.europa.eu
http://www.europarl.europa.eu
http://www.globalfirepower.com
http://fas.org
http://www.ifrc.org
http://www.mae.ro
http://www.minind.ro
http://www.nato.int
http://www.ncsc.gov
http://www.ohchr.org
http://www.osce.org
http://www.presidency.ro
http://www.realinstitutoelcano.org
http://www.sri.ro
http://www.state.gov
http://www.statewatch.org
http://www.statista.com
http://www.theguardian.com
http://www.un.org
http://www.unesco.org
http://www.unocha.org/
https://www.whitehouse.gov
http://www.worldbank.org
https://data.noaa.gov
https://globalsociology.pbworks.com
https://www.unodc.org
www.cfr.org

141
 LISTĂ ANEXE

Anexa nr. 1: Cele mai mari cutremure care au produs pierderi

însemnate de vieţi omeneşti în perioada 2000-2014
Anexa nr. 2: Numărul cutremurelor de pământ la nivel mondial pentru
perioada 2000 – 2012 localizate de US Geological Survey
National Earthquake Information Center
Anexa nr. 3: Scara Beaufort
Anexa nr. 4: Scara Fujita
Anexa nr. 5: Procentul manifestării dezastrelor naturale în funcţie de
tipul de dezastru (1995-2015)
Anexa nr. 6: Numărul persoanelor afectate de dezastre legate de vreme
(1995-2015)
Anexa nr. 7: Numărul persoanelor ucise în funcţie de tipul de dezastru
(1995-2015)
Anexa nr. 8: Principalele ţări contributoare la Fondul central al
Naţiunilor Unite de răspuns de la situaţiile de urgenţă
(CERF)
Anexa nr. 9: Ţări donatoare CERF în 2015
Anexa nr. 10: Parteneri ai ECHO în acordarea de asistenţă umanitară în
2014
Anexa nr. 11: Estimarea rezervelor naţionale de ţiţei şi gaze naturale din
România până în anul 2020 – ANRM
Anexa nr. 12: Populaţia UE pe ţări
Anexa nr. 13: Carta de la Paris pentru o nouă Europă, 1990
Anexa nr. 14: Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare
în Europa, elaborat la Helsinki la 1 august 1975
Anexa nr. 15: Tratatul Nord-Atlantic, Washington DC, 4 aprilie 1949
Anexa nr. 16: Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite (extras)

142
 Anexa nr. 1

Cele mai mari cutremure care au produs pierderi însemnate

de vieţi omeneşti în perioada 2000-2014
Data Magnitudinea Victime umane Regiunea
1. 04.06.2000 7,9 103 Sudul Sumatrei,
Indonezia
2. 26.01.2001 7,7 20.023 India
3. 25.03.2002 6,1 1.000 Regiunea Hindu
Kush, Afganistan
4. 26.12.2003 6,6 31.000 Sud-estul Iranului
5. 26.12.2004 9,1 227.898 Sumatra de Nord
6. 28.03.2005 8,6 1.313 Sumatra de Nord,
Indonezia
7. 08.10.2005 7,6 80.361 Pakistan
8. 26.05.2005 6,3 5.749 Jawa, Indonezia
9. 12.05.2008 7,9 87.587 Estul regiunii
Sichuan, China
10. 29.09.2009 8,1 192 Regiunea Insulelor
Samoa
11. 30.09.2009 7,5 1.117 Sudul Sumatrei,
Indonezia
12. 12.01.2010 7,0 316.000 Haiti
13. 27.02.2010 8,8 507 Maule, Chile
14. 11.03.2011 9,0 20.896 Lângă coasta de est
a insulei Honshu,
Japonia
15. 24.09.2013 7,7 825 Awaran, Pakistan
16. 03.08.2014 6,2 729 Wemping, China

Sursa: Largest and Deadliest Earthquakes by Year: 1990-2014,

http://earthquake.usgs.gov/earthquakes/eqarchives/year/byyear.php, accesat la 06.07.2015.

143
 Anexa nr. 2

Numărul cutremurelor de pământ la nivel mondial

pentru perioada 2000 – 2012 localizate
de US Geological Survey National Earthquake
Information Center

Sursa: Number of Earthquakes Worldwide for 2000 - 2012 Located by the US Geological Survey
National Earthquake Information Center,
http://earthquake.usgs.gov/earthquakes/eqarchives/year/eqstats.php, accesat la 03.01.2016.
144
 Anexa nr. 3

Scara Beaufort
Scara Beaufort a fost inventată în 1805, pentru măsurarea vânturilor
pe mare. Cele 13 tipuri de vânt variază de la calmul mării până la uragan.
În 1955, au fost extinse la 18, după scara Saffir-Simpson, folosită pentru
descrierea furtunilor extrem de violente.

12 – Uragan: viteza vântului – 118 km/h. Pagube enorme.

11 – Furtună mare: viteza vântului – 110 km/h. Pagube apreciabile.
10 – Furtună: viteza vântului – 94 km/h. Case devastate. Copaci doborâți.
9 – Vijelie mare: viteza vântului – 81 km/h. Țiglele și coșurile sunt luate
pe sus.
8 – Vijelie: viteza vântului – 64 km/h. Mersul este anevoios. Crengile
copacilor se rup.
7 – Aproape vijelie: viteza vântului – 56 km/h. Toți copacii se leagănă.
6 – Vânt puternic: viteza vântului – 45 km/h. Abia se poate ține umbrela
deschisă.
5 – Briză rece: viteza vântului – 35 km/h. Copacii mici încep să se legene.
4 – Vânt moderat: viteza vântului – 25 km/h. Ramurile mici se mișcă.
Hârtiile zboară prin aer.
3 – Briză blândă: viteza vântului – 15 km/h. Frunzele și rămurelele se
agită.
2 – Briză slabă: viteza vântului – 9 km/h. Frunzele foșnesc. Adierea se
simte.
1 – Aer calm: vânturi normale de 3 km/h. Fumul din coșuri este ușor
înclinat.

Sursa: Turner, Matt, E. Enciclopedia Pământul, Editura Litera

Internaţional, Bucureşti, 2006, pp. 88-89.

145
 Anexa nr. 4

Scara Fujita

Scara Fujita clasifică tornadele după prejudiciile aduse. 66% din

tornadele raportate anual în SUA sunt de tipul F0 și F1. Peste două treimi
din pagube sunt produse de tipul F4 și F5.

F5 – Pagube incredibile: 420-512 km/h; camioane mari proiectate prin aer.

F4 – Pagube devastatoare: 333-419 km/h; case solide dărâmate.
F3 – Pagube grave: 254-332 km/h; trenuri deraiate, copaci smulși.
F2 – Pagube considerabile: 182-253 km/h; acoperișuri smulse de pe case.
F1 – Pagube moderate: 118-180 km/h; acoperișuri sparte, case dărâmate.
F0 – Pagube mici: viteză sub 118 km/h; ramuri rupte și coșuri dărâmate pe
alocuri.

Sursa: Turner, Matt, E. Enciclopedia Pământul, Editura Litera Internațional,

București, 2006, p. 87.

146
 Anexa nr. 5

Procentul manifestării dezastrelor naturale

în funcţie de tipul de dezastru (1995-2015)

Tipul dezastrului Procentaj Număr de manifestări

1. Inundaţii 43% 3.062
2. Furtună 28% 2.018
3. Cutremur 8% 562
4. Temperatură extremă 6% 405
5. Alunecare de teren 5% 387
6. Secetă 5% 334
7. Incendii 4% 251
8. Activitate vulcanică 2% 111

Sursa: UNISDR, The Human Cost of Weather-Related Disasters 1995-2015,

Centre for Research on the Epidemiology of Disasters, 2015, p. 11.

147
 Anexa nr. 6

Numărul persoanelor afectate de dezastre legate de vreme

(1995-2015)

Tipul dezastrului Procentajul persoanelor Numărul persoanelor

afectate afectate
1. Inundaţii 56% 2,3 miliarde
2. Secetă 26% 1,1 miliarde
3. Furtuni 16% 660 milioane
4. Temperaturi extreme 2% 94 milioane
5. Alunecări de teren şi 8 milioane
incendii

(NB: decesele sunt excluse din numărul total al persoanelor afectate)

Sursa: UNISDR, The Human Cost of Weather-Related Disasters 1995-2015,

Centre for Research on the Epidemiology of Disasters, 2015, p. 13.

148
 Anexa nr. 7

Numărul persoanelor ucise în funcţie de tipul de dezastru

(1995-2015)

Tipul dezastrului Procentajul Numărul

persoanelor afectate persoanelor
afectate
1. Furtuni 40% 242.000
2. Temperaturi extreme 27% 164.000
3. Inundaţii 26% 157.000
4. Secetă 4% 22.000
5. Alunecări de teren şi 3% 20.000
incendii

Sursa: UNISDR, The Human Cost of Weather-Related Disasters 1995-2015,

Centre for Research on the Epidemiology of Disasters, 2015, p. 13.

149
 Anexa nr. 8

Principalele ţări contributoare

la Fondul central al Naţiunilor Unite de răspuns
de la situaţiile de urgenţă (CERF)

Ţara Suma donată în dolari

1. Marea Britanie 855,205,240

2. Suedia 665,864,678

3. Norvegia 617,301,857

4. Olanda 553,005,000

5. Canada 289,126,721

6. Spania 194,150,910

7. Germania 191,804,889

8. Irlanda 165,238,817

9. Danemarca 143,560,303

10. Australia 124,808,980

Sursa: United Nations, Central Emergency Response Fund,

http://www.unocha.org/cerf/, accesat la 20.01.2016.

150
 Anexa nr. 9

Ţări donatoare CERF în 2015

CERF primeşte un sprijin larg din partea a 124 de state membre ale ONU şi doi
observatori, guverne regionale şi sectorul privat, inclusiv corporaţii, organizaţii
nonguvernamentale şi persoane fizice.
MEMBER STATES AND OBSERVERS (***)
Donor 2015 2015
Contributions Outstanding
Contributions
1 United Kingdom 83,200,500 0
2 Netherlands 59,169,000 0
3 Sweden 52,331,717 0
4 Norway 48,983,512 0
5 Germany 43,255,181 0
6 Canada 24,418,605 0
7 Denmark 14,556,041 0
8 Ireland 12,212,000 0
9 Belgium 10,969,000 0
10 Switzerland 10,354,727 0
11 Australia 9,223,031 0
12 Finland 7,770,000 0
13 Republic of Korea 4,500,000 0
14 Luxembourg 4,277,200 0
15 United States of America 3,000,000 0
16 New Zealand 2,337,600 0
17 Spain 2,185,792 0
18 Russian Federation 1,500,000 0
19 Japan 1,402,809 0
20 Italy 1,104,500 0
21 United Arab Emirates 1,000,000 0
22 Kuwait 1,000,000 0

151
 Donor 2015 2015
Contributions Outstanding
Contributions
23 India 500,000 0
24 China 500,000 0
25 Turkey 450,000 0
26 Liechtenstein 271,769 0
27 Mexico 250,000 0
28 Colombia 235,000 0
29 Poland 204,823 0
30 Indonesia 200,000 0
31 South Africa 172,563 0
32 Estonia 125,100 0
33 Iceland 100,000 0
34 Portugal 59,034 0
35 Monaco 52,304 0
36 Malaysia 50,000 0
37 Singapore 50,000 0
38 Chile 30,000 0
39 Andorra 28,279 0
40 Lithuania 21,655 0
41 Thailand 20,000 0
42 Trinidad and Tobago 20,000 0
43 Cyprus 13,780 0
44 Pakistan 10,000 0
45 Myanmar 10,000 0
46 Philippines 10,000 0
47 Viet Nam 10,000 0
48 Armenia 5,000 0
49 Sovereign Military Order 5,000 0
of Malta*
152
 Donor 2015 2015
Contributions Outstanding
Contributions
50 Serbia 5,000 0
51 Peru 4,167 0
52 Guyana 2,179 0
53 San Marino 0 2,198
54 Djibouti 0 1,000
55 Kazakhstan 0 10,000
56 Argentina 0 60,000
57 Cöte d'Ivoire 0 10,000
58 Saudi Arabia 0 150,000
59 Mongolia 10,000
Subtotal 402,166,868 243,198
INTERNATIONAL ORGANIZATIONS,REGIONAL AND LOCAL
AUTHORITIES
2015
2015
Donor Outstanding
Contributions
Contributions
60 Regional Government of Flanders 345,690 0
61 International Maritime 17,692 0
Organization (IMO)
Subtotal 363,382 0
PRIVATE SECTOR AND CIVIL SOCIETY
2015
2015
Donor Outstanding
Contributions
Contributions
62 Private Donations through UNF 99,756 0
63 Coloplast Corp 15,000 0
64 Private donations outside United 5,485 0
Nations Foundation (under $10,000)
Subtotal 120,241 0
OVERALL TOTAL 402,650,491 243,198
Sursa: United Nations, CERF pledges and contributions,
http://www.unocha.org/cerf/our-donors/funding/pledges-and-
contributions/2015, accesat la 03.01.2016.
153
 Anexa nr. 10

Parteneri ai ECHO în acordarea de asistenţă umanitară

în 2014

Categoria Suma în euro Procentaj

1. ONG-uri 595.224.775 48,38%
2. Entităţi ONU 452.161.227 36,75%
3. Organizaţii internaţionale 170.757.214 13,88%
4. Furnizori (ECHO Flight) 11.450.000 0,93%
5. Educaţie (Noha) 700.000 0,06 0,06%
Total 1.230.293.216 10 100%

Sursa: European Commission, ECHO Factsheet, Humanitarian Aid, 2015,

http://ec.europa.eu/echo/files/aid/countries/factsheets/thematic/humanitaria
n_aid_en.pdf, accesat la 06.06.2015.

154
 Anexa nr. 11

Estimarea rezervelor naţionale de ţiţei şi gaze naturale

din România până în anul 2020 – ANRM

ŢIŢEI GAZE NATURALE

ANUL
milioane tone miliarde m³
2011 60 134
2012 56 127
2013 52 120
2014 48 114
2015 45 107
2016 41 101
2017 38 95
2018 34 89
2019 31 83
2020 28 77
Premise avute în vedere Din cauza epuizării Din cauza epuizării
în cadrul estimării zăcămintelor, producţia zăcămintelor, producţia
de ţiţei poate înregistra de gaze poate înregistra
scăderi anuale de 2-4%. scăderi anuale de 2-5%.
Gradul de înlocuire a Gradul de înlocuire a
rezervelor exploatate nu rezervelor exploatate nu
va depăşi 15-20%. va depăşi 15-30%.

Sursa: Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri,

Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020 actualizată
pentru perioada 2011-2020, p. 13, http://www.minind.ro/energie/
STRATEGIA_energetica_actualizata.pdf, accesat la 03.03.2015.

155
 Anexa nr. 12

Populaţia UE pe ţări
Totalul populaţiei UE: 506 913 394

Ţara Populaţie totală Populaţie %

Malta 429344 0,08%
Luxemburg 562958 0,11%
Cipru 847008 0,17%
Estonia 1313271 0,26%
Letonia 1986096 0,39%
Slovenia 2062874 0,41%
Lituania 2921262 0,57%
Croaţia 4225316 0,83%
Irlanda 4625885 0,91%
Slovacia 5421349 1,07%
Finlanda 5471753 1,08%
Danemarca 5659715 1,11%
Bulgaria 7202198 1,42%
Austria 8584926 1,69%
Suedia 9747355 1,92%
Ungaria 9849000 1,94%
Portugalia 10374822 2,04%
Republica Cehă 10538275 2,07%
Grecia 10812467 2,13%
Belgia 11258434 2,22%
Ţările de Jos 16900726 3,33%
România 19861408 3,91%
Polonia 38005614 7,48%

156
 Ţara Populaţie totală Populaţie %
Spania 46439864 9,14%
Italia 60795612 11,96%
Regatul Unit 64767115 12,74%
Franţa 66352469 13,06%
Germania 81174000 15,97%
Populaţie totală 508191116 100%

Sursa: Eurostat, preluat de http://europa.eu/about-eu/facts-

figures/living/index_ro.htm, accesat la 12.12.2015.

157
 Anexa nr. 13

Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 21/11/1990

Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 09/09/1991

O NOUĂ ERĂ DE DEMOCRAŢIE, PACE ŞI UNITATE

Drepturile omului, democraţia şi statul de drept
Libertatea economică şi responsabilitatea
Relaţiile de prietenie între statele participante
Securitatea
Unitatea
C.S.C.E şi lumea
ORIENTĂRI PENTRU VIITOR
Dimensiunea umană
Securitatea
Cooperarea economică
Mediul înconjurător
Cultura
Muncitori migranţi
Mediterană
Organizaţii neguvernamentale

O NOUĂ ERĂ DE DEMOCRAŢIE, PACE ŞI UNITATE

Noi, şefii de stat sau de guvern ai statelor participante la Conferinţa
pentru securitate şi cooperare în Europa, ne-am reunit la Paris într-o epocă
de profunde schimbări şi de speranţe istorice. Era de confruntare şi
divizare a Europei a luat sfârşit. Noi declarăm că relaţiile noastre se vor
întemeia, de acum înainte, pe respect şi cooperare.
Europa se eliberează de moştenirea trecutului. Curajul bărbaţilor şi
femeilor, puterea voinţei popoarelor şi forţa ideilor Actului final de la
Helsinki au deschis o era nouă de democraţie, pace şi unitate în Europa.
În prezent, ne revine să înfăptuim speranţele şi aşteptările pe care
popoarele noastre le-au nutrit timp de decenii: o angajare nestrămutată în
favoarea democraţiei întemeiate pe drepturile omului şi libertăţile
fundamentale; prosperitatea prin libertate economică şi echitate socială; o
securitate egală pentru toate ţările noastre.

158
 Cele zece principii ale Actului final ne vor călăuzi spre acest viitor
ambiţios, aşa cum ne-au luminat calea spre relaţii mai bune în decursul
ultimilor cincisprezece ani. Înfăptuirea deplină a tuturor angajamentelor
C.S.C.E. trebuie să constituie temelia iniţiativelor pe care le adoptăm
astăzi pentru ca naţiunile noastre să trăiască conform aspiraţiilor lor.
Drepturile omului, democraţia şi statul de drept
Ne angajăm să edificăm, să consolidăm şi să întărim democraţia ca
unic sistem de guvernământ al naţiunilor noastre, urmărind să ne ghidăm
după următoarele:
Drepturile omului şi libertățile fundamentale sunt inerente tuturor
fiinţelor umane, inalienabile şi garantate prin lege. Protecţia şi promovarea
lor constituie prima îndatorire a guvernului. Respectarea lor reprezintă o
garanţie esenţială în faţa unui stat cu puteri excesive. Înfăptuirea şi
exercitarea lor deplină constituie baza libertăţii, dreptăţii şi păcii.
Guvernul democratic se întemeiază pe voinţa poporului, exprimată
periodic prin alegeri libere şi corecte. Democraţia are ca fundament
respectarea persoanei umane şi a statului de drept. Democraţia reprezintă
cea mai bună garanţie a libertăţii de expresie, a toleranţei faţă de orice
grupuri ale societăţii şi a egalităţii şanselor pentru fiecare persoană.
Democraţia, prin caracterul său reprezentativ şi pluralist, presupune
responsabilitate faţă de electorat, obligaţia autorităţilor de a se conforma
legii şi exercitarea imparţială a justiţiei. Nimeni nu este deasupra legii.
Afirmăm că orice individ, fără discriminare, are dreptul la:
– libertatea de gândire, conştiinţă şi religie sau de convingere;
– libertatea de expresie;
– libertatea de asociere şi de întrunire paşnică;
– libertatea de mişcare;
 nimeni nu va fi supus:
– unei arestări sau dețineri arbitrare;
– unei torturi sau oricărui alt tratament sau pedepse aspre, inumane
sau degradante;
 fiecare are, în plus, dreptul:
– de a-şi cunoaşte şi de a-şi face respectate drepturile;
– de a participa la alegeri libere şi corecte;
– de a fi judecat în mod echitabil şi public dacă este acuzat de
comiterea unui delict;
– de a avea individual sau în asociere o proprietate şi de a exercita
activităţi individuale;
– de a se bucura de drepturi economice, sociale şi culturale.

159
 Afirmăm că identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă a
minorităţilor naţionale va fi protejată, iar persoanele aparţinând acestor
minorităţi au dreptul de a exprima liber, prezerva şi dezvolta această
identitate, fără nicio discriminare şi în condiţiile unei depline egalităţi în
faţa legii.
Vom asigura ca fiecare să se bucure de apărare efectivă, pe plan
naţional şi internaţional, împotriva oricărei violări a drepturilor sale.
Respectarea deplină a acestor principii constituie baza pe care ne
vom strădui să edificăm noua Europă.
Statele noastre vor coopera şi îşi vor acorda sprijin reciproc pentru a
face ireversibile cuceririle democratice.
Libertatea economică şi responsabilitatea
Libertatea economică, justiţia socială şi atitudinea responsabilă faţă
de mediul înconjurător sunt indispensabile prosperităţii.
Libertatea de voinţă a individului, exercitată în democraţie şi
protejată de statul de drept, constituie condiţia necesară unei dezvoltări
economice şi sociale fructuoase. Vom favoriza o activitate economică
desfăşurată cu respectarea şi afirmarea demnităţii umane.
Libertatea şi pluralismul politic sunt elemente necesare în realizarea
obiectivului nostru comun de dezvoltare a economiilor de piaţă pentru o
creştere economică susţinută, prosperitate, justiţie socială, utilizare mai
deplină a forţei de muncă şi folosirea eficientă a resurselor economice.
Succesul tranziţiei la economia de piaţă de către ţări care fac eforturi în
această direcţie este important şi în interesul tuturor. El ne va permite să
atingem un nivel mai înalt de prosperitate, ceea ce reprezintă obiectivul
nostru comun. Vom coopera în acest scop.
Protecţia mediului înconjurător este o responsabilitate comună a
tuturor naţiunilor noastre. Sprijinind eforturile naţionale şi regionale în
acest domeniu, trebuie să ţinem seama şi de necesitatea stringentă a unei
acţiuni comune pe scară mai largă.
Relaţiile de prietenie între statele participante
Acum, când se deschide o nouă eră în Europa, suntem hotărâţi să
dezvoltăm şi să întărim relaţiile de prietenie şi de cooperare între statele
Europei, SUA şi Canada, şi să promovăm prietenia între popoarele
noastre.
Pentru menţinerea şi întărirea democraţiei, păcii şi unităţii în Europa,
reafirmăm solemn angajamentul nostru de a respecta pe deplin cele zece
principii ale Actului final de la Helsinki.
Reînnoim valabilitatea constantă a celor zece principii şi hotărârea
noastră de a le înfăptui în practică. Toate principiile se aplică în mod egal
160
şi fără rezerve, fiecare dintre ele fiind interpretat ținând seama de celelalte.
Ele constituie baza relaţiilor noastre.
Conform obligaţiilor decurgând din Carta ONU şi angajamentelor
asumate privind Actul final de la Helsinki, reafirmăm hotărârea noastră de
a ne abţine de la ameninţarea sau folosirea forţei împotriva integrității
teritoriale sau independenței politice a oricărui stat, sau de la acţiuni de
orice alt mod incompatibil cu principiile sau scopurile acestor documente.
Reînnoim angajamentul nostru de a reglementa diferendele prin
mijloace paşnice. Hotărâm crearea unor mecanisme de prevenire şi
reglementare a conflictelor între statele participante.
O dată cu sfârşitul divizării Europei, ne vom strădui să conferim o
nouă calitate relaţiilor noastre în domeniul securităţii, cu respectarea
deplină a libertăţii de alegere a fiecăruia în acest domeniu. Securitatea este
indivizibilă, iar securitatea fiecărui stat participant este legată în mod
indisolubil de cea a tuturor celorlalţi. În consecinţă, ne angajăm să
cooperam pentru întărirea încrederii şi securităţii între noi şi să promovăm
controlul asupra înarmărilor şi dezarmării.
Salutăm Declaraţia comună a celor 22 de state privind îmbunătăţirea
relaţiilor lor.
Ne vom întemeia relaţiile pe adeziunea noastră comună la valorile
democratice, la drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Suntem
convinşi că progresele democraţiei, precum şi respectarea şi exercitarea
efectivă a drepturilor omului sunt indispensabile întăririi păcii şi securităţii
între statele noastre. Reafirmăm egalitatea în drepturi a popoarelor şi
dreptul lor la autodeterminare, conform Cartei O.N.U. şi normelor
pertinente ale dreptului internaţional în acest domeniu, inclusiv a celor
referitoare la integritatea teritorială a statelor.
Suntem hotărâţi să intensificăm consultările politice şi să lărgim
cooperarea pentru rezolvarea problemelor economice, sociale, ale
mediului înconjurător, culturale şi umanitare. Această voinţă comună şi
interdependenţa noastră tot mai mare vor contribui la depăşirea
neîncrederii datând de mai multe decenii, la întărirea stabilităţii şi
edificarea unei Europe unite.
Dorim ca Europa sa fie o sursă a păcii, deschisă dialogului şi
cooperării cu celelalte state, favorabilă schimburilor şi angajată în căutarea
unor răspunsuri comune la provocările viitorului.
Securitatea
Consolidarea democraţiei şi întărirea securităţii vor influenţa
favorabil relaţiile noastre de prietenie. Salutăm semnarea de către cele 22
de state participante a Tratatului privind forţele armate convenționale în
161
Europa care va duce la reducerea nivelurilor forțelor armate. Aprobăm
adoptarea unei noi serii substanțiale de măsuri de încredere și de securitate
care vor conduce la o mai mare transparență și încredere între statele
participante. Aceasta reprezintă pași importanți spre întărirea stabilității și
securității în Europa.
Reducerea fără precedent a forțelor armate, ca rezultat al Tratatului
privind forțele armate convenționale în Europa, împreună cu noile
abordări ale securității și cooperării în cadrul procesului C.S.C.E., vor
conduce la o nouă înțelegere a securității în Europa și o nouă dimensiune a
relațiilor noastre. În acest context, recunoaștem pe deplin libertatea
statelor de a-și alege aranjamentele proprii în domeniul securității.
Unitatea
Europa liberă, formând un singur tot, reclamă o nouă relansare.
Chemăm popoarele noastre să se asocieze la această mareață operă.
Luăm act cu mare satisfacție de Tratatul privind reglementarea
definitivă cu privire la Germania, semnat la Moscova, la 12 septembrie
1990, și salutăm sincer faptul că poporul german s-a reunit într-un singur
stat, conform principiilor Actului final al Conferinței pentru securitate și
cooperare în Europa și în deplin acord cu vecinii săi. Realizarea unității
naționale a Germaniei este o contribuție importantă la instaurarea unei
ordini de pace justă și durabilă în Europa unită, democratică și conștientă
de responsabilitatea sa în domeniul stabilității, păcii și cooperării.
Participarea în comun a statelor din America de Nord și a celor din
Europa este o caracteristică fundamentală a C.S.C.E., aceasta se află la
baza rezultatelor înregistrate până în prezent și este esențială pentru
viitorul procesului C.S.C.E. Adeziunea noastră constantă la valori pe care
le împărtășim în comun, precum și moștenirea noastră comună constituie
legături care ne unesc.
Cu toată diversitatea națiunilor noastre, suntem uniți în angajamentul
de a lărgi cooperarea în toate domeniile. Problemele complexe cu care ne
confruntăm vor putea fi soluționate numai printr-o acțiune comună,
cooperare și solidaritate.
C.S.C.E și lumea
Destinul națiunilor noastre este legat de cel al tuturor celorlalte
națiuni. Sprijinim pe deplin O.N.U. și întărirea rolului său în promovarea
păcii, securității și dreptății internaționale. Reafirmăm angajamentul
nostru față de principiile și obiectivele O.N.U., așa cum sunt enunțate în
cartă, și condamnăm orice încălcare a acestor principii. Notăm cu
satisfacție rolul tot mai important al O.N.U. în viața internațională și

162
eficiența sa în creștere, ca urmare a îmbunătățirii relațiilor dintre statele
noastre.
Conștienți de urgența nevoilor unei mari parți a omenirii, ne
angajăm să fim solidari cu toate celelalte țări. Adresăm, deci, astăzi, de la
Paris, un apel tuturor națiunilor lumii. Suntem gata să ne alăturăm
ansamblului statelor și fiecăruia dintre ele în efortul comun de a apăra și
promova comunitatea valorilor umane fundamentale.

ORIENTĂRI PENTRU VIITOR

Pornind de la angajamentul nostru ferm de a aplica pe deplin toate
principiile și prevederile C.S.C.E., suntem deciși să dăm acum un nou
impuls dezvoltării echilibrate, atotcuprinzătoare a cooperării noastre
pentru a răspunde nevoilor și aspirațiilor popoarelor noastre.
Dimensiunea umană
Declarăm că hotărârea noastră de a respecta drepturile omului și
libertățile fundamentale este irevocabilă. Vom aplica pe deplin și vom
dezvolta prevederile C.S.C.E. în domeniul dimensiunii umane.
Pornind de la Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferinței
asupra dimensiunii umane, vom coopera pentru întărirea instituțiilor
democratice și promovarea aplicării principiului statului de drept. În acest
sens, hotărâm convocarea unui seminar de experți, la Oslo, în perioada 4-
15 noiembrie 1991.
Hotărâți să încurajăm prețioasa contribuție a minorităților naționale
în viața societăților noastre, ne angajăm să îmbunătățim în continuare
situația acestora. Reafirmăm profunda convingere că relațiile amicale între
popoarele noastre, precum și pacea, dreptatea, stabilitatea și democrația
reclamă protejarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase a
minorităților naționale și crearea condițiilor pentru promovarea acestei
identități. Declarăm că problemele referitoare la minoritățile naționale pot
fi soluționate în mod satisfăcător numai într-un cadru politic democratic.
Totodată, recunoaștem că drepturile persoanelor aparținând minorităților
naționale trebuie respectate pe deplin, ca parte a drepturilor universale ale
omului. Conștienți de faptul că extinderea cooperării privind minoritățile
naționale și îmbunătățirea protecției lor sunt necesare și urgente, hotărâm
convocarea unei reuniuni de experți asupra minorităților naționale, care va
avea loc la Geneva, în perioada 1-19 iulie 1991.
Ne exprimăm hotărârea de a lupta împotriva tuturor formelor de ură
rasială sau etnică, de antisemitism, xenofobie și discriminare față de orice
persoană, precum și de persecuție pentru motive religioase sau ideologice.

163
 Conform angajamentelor asumate în cadrul C.S.C.E., subliniem că
libertatea de mișcare și de contacte între cetățenii noștri, precum și libera
circulație a informației și ideilor sunt esențiale pentru menținerea și
dezvoltarea societăților libere și a unor culturi înfloritoare. Salutăm
intensificarea turismului și a călătoriilor între țările noastre.
Mecanismul dimensiunii umane și-a dovedit utilitatea și, ca urmare,
suntem hotărâți să-l dezvoltăm prin includerea de noi proceduri,
cuprinzând, între altele, serviciile unor experți sau ale unui colegiu de
personalități eminente, având experiență în problemele drepturilor omului
care s-ar putea ridica în cadrul mecanismului, participarea persoanelor
private la protecția drepturilor lor.
În consecință, ne angajăm să extindem, în continuare, angajamentele
noastre în această privință, îndeosebi cu prilejul Reuniunii de la Moscova
a Conferinței asupra dimensiunii umane, fără a prejudicia obligațiile
asumate în cadrul instrumentelor internaționale existente la care statele
noastre pot fi părți.
Recunoaștem importanta Contribuție a Consiliului Europei la
promovarea drepturilor omului, principiilor democrației și statului de
drept, precum și la dezvoltarea cooperării culturale. Salutăm pașii
întreprinși de mai multe state participante în legătură cu aderarea lor la
Consiliul Europei și la Convenția europeană a drepturilor omului.
Salutăm, de asemenea, faptul că Consiliul Europei este gata să pună
experiența sa în folosul C.S.C.E.
Securitatea
Schimbarea situației politico-militare din Europa deschide noi
posibilități pentru eforturi comune în domeniul securității militare.
Acțiunea noastră se va sprijini pe rezultatele importante obținute prin
Tratatul asupra forțelor armate convenționale în Europa și în cadrul
Negocierilor asupra măsurilor de încredere și securitate (C.S.B.M.). Ne
angajăm să continuăm Negocierile C.S.B.M. pe baza aceluiași mandat și
să ne străduim să le încheiem cel mai târziu până la reuniunea care va avea
loc la Helsinki, în 1992, în cadrul „urmărilor” C.S.C.E. Salutăm, totodată,
hotărârea statelor participante implicate de a continua Negocierile asupra
forțelor armate convenționale în Europa, pe baza aceluiași mandat, și de a
se strădui să le încheie cel târziu până la Reuniunea de la Helsinki din
cadrul „urmărilor” C.S.C.E.
După o perioadă de pregătiri pe plan național, sperăm să trecem la o
cooperare mai structurată între toate statele participante în problemele
securității și la discuții și consultări între cele 34 de state participante
pentru stabilirea, începând cu 1992, odată cu încheierea reuniunii de la
164
Helsinki din cadrul „urmărilor” C.S.C.E., de noi negocieri privind
dezarmarea și întărirea încrederii și securității, deschise tuturor statelor
participante la C.S.C.E.
Chemăm la încheierea, cât mai grabnică, a Convenției asupra
interzicerii generale și globale, sub control efectiv a armelor chimice și
avem intenția de a fi printre primii semnatari ai acestui document.
Reafirmăm importanța inițiativei privind „Cerul deschis” și chemăm
la finalizarea cu succes a negocierilor în această problemă cât mai curând
posibil.
Deși riscul unui conflict în Europa s-a diminuat, alte pericole
amenință stabilitatea societăților noastre. Suntem hotărâți să conlucrăm
pentru apărarea instituțiilor democratice împotriva activităților care
încalcă independența, egalitatea suverană sau integritatea teritorială a
statelor participante. Este vorba, îndeosebi, de activități ilegale, incluzând
presiunea exercitată din afară, constrângerea și subversiunea.
Condamnăm fără rezervă, drept criminale orice acțiuni, metode sau
practici teroriste și ne exprimăm hotărârea de a acționa pentru eradicarea
acestora, atât pe plan bilateral, cât și printr-o cooperare multilaterală. Ne
vom uni, de asemenea, forțele pentru combaterea traficului ilicit de
droguri.
Fiind conștienți de faptul că reglementarea pe cale pașnică a
diferendelor este un corolar esențial al obligației statelor de a se abține de
la amenințarea sau folosirea forței, factorii determinanți ai menținerii și
consolidării păcii și securității internaționale, noi vom căuta atât căi
eficiente de prevenire, prin mijloace politice, a conflictelor care ar putea
izbucni, cât și definirea, în conformitate cu dreptul internațional, de
mecanisme corespunzătoare pentru reglementarea pașnică a diferendelor
care ar putea apărea. În consecință, ne angajăm să căutăm noi forme de
cooperare în acest domeniu, îndeosebi o gamă de metode de reglementare
pașnică a diferendelor care va avea loc la Valetta, la începutul anului
1991. Consiliul miniștrilor afacerilor externe va lua în considerare raportul
reuniunii de la Valetta.
Cooperarea economică
Subliniem faptul ca o cooperare economică bazată pe economia de
piață constituie un element esențial al relațiilor noastre și va contribui la
construcția unei Europe prospere și unite. Instituțiile democratice și
libertatea economică favorizează procesul economic și social, așa cum este
recunoscut în Documentul Conferinței de la Bonn privind cooperarea
economică, ale cărei rezultate le sprijinim cu hotărâre.

165
 Subliniem, totodată, că cooperarea în domeniul economic, al științei
și tehnologiei constituie, în prezent, unul din pilonii importanți ai C.S.C.E.
Statele participante vor trebui să examineze periodic progresele realizate
în aceste domenii și să le imprime noi impulsuri.
Suntem convinși de necesitatea extinderii cooperării noastre
economice, de ansamblu, încurajării inițiativei libere, lărgirii și
diversificării comerțului în conformitate cu regulile G.A.T.T. Vom
încuraja echitatea socială, progresul, precum și creșterea bunăstării
popoarelor noastre. În acest context, recunoaștem importanța unei politici
eficiente pentru soluționarea problemei șomajului.
Reafirmăm necesitatea continuării sprijinului acordat țărilor
democratice în tranziție spre economia de piață și crearea bazelor unei
creșteri economice și sociale pe forțe proprii, așa cum s-a angajat să
procedeze Grupul celor 24. Subliniem, de asemenea, necesitatea integrării
mai profunde în sistemul economic și financiar internațional, ceea ce
implică acceptarea atât a obligațiilor, cât și a avantajelor.
Considerăm că, o dată cu acordarea unei atenții sporite cooperării
economice în cadrul procesului C.S.C.E., trebuie avute în vedere interesele
statelor participante în curs de dezvoltare.
Reamintim legătura dintre respectarea și promovarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale și progresul științific.
Cooperarea în domeniul științei și tehnologiei va juca un rol
fundamental în dezvoltarea economico-socială. În consecință, ea va trebui
orientată către o distribuire mai largă a informațiilor și cunoștințelor
științifice și tehnice pertinente, în scopul depășirii decalajelor tehnologice
existente între statele participante. Încurajăm, de asemenea, statele
participante să conlucreze pentru dezvoltarea potențialului uman și a
spiritului de liberă inițiativă.
Suntem hotărâți să imprimăm impulsul necesar cooperării între
statele noastre în domeniul energiei, transporturilor și turismului pentru
dezvoltarea economico-socială. Salutăm, în special, acțiunile practice
menite să creeze condiții optime pentru o dezvoltare economică și
rațională a resurselor energetice, ținând seama de considerentele privind
protejarea mediului înconjurător.
Recunoaștem rolul important al Comunității Europene în dezvoltarea
politico-economică a Europei. Organizațiilor economice internaționale,
cum sunt Comisia Economică a O.N.U. pentru Europa (C.E.E./O.N.U.),
instituțiile de la Bretton Woods, Organizația pentru Cooperare și
Dezvoltare Economică (O.C.D.E.), Asociația Europeană a Liberului
Schimb (A.E.L.S.) și Camera Internațională de Comerț (C.I.C.) le revine,
166
de asemenea, o sarcină importantă în promovarea cooperării economice,
care să fie întărită prin crearea Băncii Europene pentru Reconstrucție și
Dezvoltare (B.E.R.D.). Pentru urmărirea realizării obiectivelor noastre,
subliniem necesitatea coordonării eficiente a activităților acestor
organizații și accentuăm asupra cerinței de a găsi metode pentru
participarea tuturor statelor noastre la aceste activități.
Mediul înconjurător
Recunoaștem necesitatea urgentă a examinării problemelor mediului
și importanța eforturilor individuale sau în cooperare în acest domeniu. Ne
angajăm să intensificam eforturile noastre pentru protejarea și ameliorarea
mediului în scopul restabilirii și menținerii unui echilibru ecologic sănătos
al aerului, apei și solului. Suntem, în consecință, deciși să utilizăm pe
deplin cadrul C.S.C.E. pentru formularea de obiective și angajamente
comune în domeniul mediului și să continuăm astfel rezultatele muncii
consacrate în Raportul Reuniunii de la Sofia privind protecția mediului
înconjurător.
Subliniem rolul important al unei societăți bine informate care
permite publicului și indivizilor să ia inițiative în ceea ce privește
ameliorarea mediului. În acest scop, ne angajăm să promovăm
sensibilizarea și educarea publicului în domeniul mediului, ca și al
informării acestuia asupra impactului politicilor, proiectelor și
programelor asupra mediului înconjurător.
Acordăm prioritate introducerii de tehnologii curate și nepoluante,
fiind conștienți de nevoia de a sprijini țările care nu au încă propriile
mijloace pentru măsuri corespunzătoare.
Subliniem că politicile privind protecția mediului ar trebui însoțite
de măsurile legislative potrivite și de structurile administrative care să
asigure implementarea lor efectivă.
Insistăm asupra nevoii unor noi măsuri de evaluare sistematică a
respectării angajamentelor existente, mai mult, pentru dezvoltarea unor
angajamente mai ambițioase în ceea ce privește notificarea și schimbul de
informații asupra stării mediului și riscurilor potențiale pentru mediu.
Salutăm, de asemenea, crearea Agenției europene pentru mediu (A.E.M.).
Salutăm activităţile operaționale, studiile pe probleme și analizele
politicilor efectuate în cadrul diverselor organizații internaționale angajate
în protecția mediului, ca: Programul Națiunilor Unite pentru Mediu
(P.N.U.M.), Comisia economică a O.N.U. pentru Europa (C.E.E./O.N.U.)
și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (O.C.D.E.).
Subliniem necesitatea întăririi cooperării și unei eficiente coordonări între
ele.
167
 Cultura
Recunoaștem faptul că cultura noastră comună europeană și valorile
noastre comune au contribuit în mod esențial la depășirea divizării
continentului. În consecință, subliniem atașamentul nostru la libertatea de
creație și la protejarea și promovarea patrimoniului nostru cultural și
spiritual, în toată bogăţia și diversitatea sa.
Ca urmare a schimbărilor recent intervenite în Europa, subliniem
importanța sporită a Simpozionului de la Cracovia și ne așteptăm ca acesta
să examineze orientările pentru intensificarea cooperării în domeniul
culturii. Invităm Consiliul Europei să-și aducă contribuția la acest
simpozion.
Pentru promovarea unei mai bune cunoașteri reciproce între
popoarele noastre, vom favoriza crearea de centre culturale în orașele altor
state participante, ca și o cooperare sporită în domeniul tehnicilor
audiovizuale și schimburilor mai largi în domeniul muzicii, teatrului,
literaturii și artelor.
Suntem hotărâți să facem eforturi deosebite în cadrul politicilor
noastre pe plan național pentru a promova o mai bună înțelegere,
îndeosebi între tineri, prin schimburi culturale, cooperare în toate
domeniile educației și, mai ales, prin predarea și pregătirea în limbile altor
state participante. Intenționăm să examinăm primele rezultate ale acestei
acțiuni la Reuniunea de la Helsinki din cadrul „urmărilor” C.S.C.E., care
va avea loc în 1992.
Muncitori migranți
Recunoaștem că problemele muncitorilor migranți și ale familiilor
lor rezidente legal în țara de primire comportă aspecte economice,
culturale și sociale, ca și propria lor dimensiune umană. Reafirmăm că
protecția și promovarea drepturilor, ca și respectul obligațiilor
internaționale pertinente sunt preocuparea noastră comună.
Mediterana
Considerăm că schimbările politice fundamentale intervenite în
Europa au o semnificație pozitivă pentru regiunea Mediteranei.
Vom continua, în consecință, eforturile noastre pentru întărirea
securității și cooperării în Mediterană, ca factor important pentru
stabilitatea în Europa. Salutam raportul Reuniunii privind Mediterana de la
Palma de Mallorca, ale cărei rezultate le susținem în întregime.
Suntem preocupați de tensiunile persistente în regiune și reiterăm
hotărârea noastră ce a intensifica eforturile pentru a găsi, prin mijloace
pașnice, soluții juste, viabile și durabile, fondate pe respectul principiilor
din Actul final, la problemele cruciale nerezolvate. Dorim să promovăm
168
condiții favorabile dezvoltării armonioase și diversificării relațiilor cu
statele mediteraneene neparticipante.
Intensificarea cooperării cu aceste state va fi continuată în scopul
promovării dezvoltării economice și sociale și, în consecință, al creșterii
stabilității în regiune. De aceea, ne vom strădui, împreună cu aceste țări, să
reducem substanțial decalajul între Europa și vecinii săi mediteraneeni în
ceea ce privește nivelul prosperității.
Organizații neguvernamentale
Ne reamintim rolul important jucat de organizațiile
neguvernamentale, grupurile religioase și altele și indivizi în realizarea
obiectivelor C.S.C.E. și vom continua să facilităm activitățile lor pentru
punerea în practică a angajamentelor C.S.C.E. de către statele participante.
Pentru a realiza sarcinile lor importante, organizațiile, grupurile și indivizii
trebuie implicați de o manieră corespunzătoare în activitățile și noile
structuri ale C.S.C.E.
Intensificarea consultărilor noastre la toate nivelurile este de o
importanță primordială pentru modelarea relațiilor noastre viitoare. În
acest scop, decidem ceea ce urmează:
Noi, șefii de stat sau guvern, vom ține reuniunea noastră viitoare la
Helsinki cu ocazia reuniunii organizate în cadrul „urmărilor” C.S.C.E.,
care va avea loc în 1992. Ulterior, ne vom întâlni cu ocazia următoarelor
reuniuni din cadrul „urmărilor” C.S.C.E.
Miniștrii noștri de externe se vor întâlni ca un consiliu, în mod
regulat și cel puțin o data pe an. Aceste reuniuni vor constitui forumul
central al consultărilor politice în cadrul procesului C.S.C.E. Consiliul va
examina problemele relevante ale Conferinței pentru securitate și
cooperare în Europa și va lua deciziile corespunzătoare.
Prima reuniune a consiliului va avea loc la Berlin.
Un comitet al înalților funcționari va pregăti reuniunile consiliului și
va executa deciziile sale. Comitetul va analiza problemele curente și va
putea să ia decizii corespunzătoare, inclusiv sub forma recomandărilor
către consiliu. Reuniuni suplimentare ale reprezentanților statelor
participante vor putea fi convenite pentru dezbaterea problemelor ce
prezintă un caracter urgent.
Consiliul va examina elaborarea de prevederi privind convocarea de
reuniuni ale Comitetului înalților funcționari în situații de urgență.
Statele participante pot conveni, de asemenea, convocarea de
reuniuni ale altor miniştri.
Pentru a asigura sprijinul administrativ al acestor consultări, stabilim
crearea unui secretariat la Praga.
169
 Reuniunile statelor participante din cadrul „urmărilor” C.S.C.E vor
avea loc, de regulă, a dată la doi ani, pentru a permite statelor participante
să evalueze situația, să examineze realizarea angajamentelor lor și să
analizeze pașii următori în cadrul procesului C.S.C.E.
Decidem crearea, la Viena, a unui Centru pentru prevenirea
conflictelor, pentru a ajuta consiliul să reducă riscul unui conflict.
Decidem stabilirea unui birou pentru alegeri libere la Varșovia, pentru a
facilita contactele și schimbul de informații asupra alegerilor în statele
participante.
Recunoscând rolul important pe care parlamentarii îl pot juca în
procesul C.S.C.E., facem apel la o implicare sporită a parlamentelor în
cadrul C.S.C.E., îndeosebi prin crearea unei Adunări parlamentare a
C.S.C.E., reunind membri ai parlamentelor din toate țările participante. În
acest scop, insistăm să se continue contactele la nivel parlamentar pentru a
examina domeniul de activitate, metodele de lucru și regulile de procedură
ale unei asemenea structuri parlamentare a C.S.C.E., pe baza experienței și
activităților întreprinse în acest domeniu.
Cerem miniștrilor noștri de externe să examineze din nou această
problemă cu ocazia primei lor reuniuni în calitate de consiliu.

** *
Modalitățile de procedură și organizare relative la unele prevederi
din Carta de la Paris pentru o nouă Europă figurează în Documentul
suplimentar care este adoptat împreună cu Carta de la Paris.
Însărcinăm consiliul să ia, în continuare, măsurile care vor fi
necesare pentru asigurarea aplicării deciziilor conținute în prezentul
document, ca și în documentul suplimentar și să examineze eforturile de
viitor pentru întărirea securității și cooperării în Europa. Consiliul va putea
adopta orice amendament la documentul suplimentar pe care-l va
considera potrivit.

***
Originalul Cartei de la Paris pentru o nouă Europa, redactat în
germană, engleză, spaniolă, franceză, italiană și rusă, va fi remis
Guvernului Republicii Franceze, care îl va păstra în arhivele sale. Fiecare
din statele participante va primi de la Guvernul Republicii Franceze o
copie conformă a Cartei de la Paris.
Textul Cartei de la Paris va fi publicat de fiecare stat participant,
care îl va difuza și-l va face cunoscut cât mai larg posibil.

170
 Guvernul Republicii Franceze este rugat să transmită secretarului
general al Națiunilor Unite textul Cartei de la Paris pentru o nouă Europă
care nu este supus înregistrării în temeiul articolului 102 din Carta
Națiunilor Unite, în vederea difuzării sale către toți membrii Organizației
ca document oficial al O.N.U.
Guvernul Republicii Franceze este rugat, de asemenea, să transmită
textul Cartei de la Paris la toate celelalte organizații internaționale
menționate în text.
Drept pentru care, noi, subsemnații, înalți reprezentanți ai statelor
participante, conștienți de înalta semnificație politică pe care o acordăm
rezultatelor reuniunii la nivel înalt și declarând hotărârea noastră de a
acționa în conformitate cu prevederile adoptate, ne-am pus semnăturile
după cum urmează:
Paris, 21 noiembrie 1990.

Sursa: Carta de la Paris pentru o nouă Europă,

http://www.dri.gov.ro/carta-de-la-paris-pentru-o-noua-europa/,
accesat la 10.09.2015.

171
 Anexa nr. 14

Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare

în Europa, elaborat la Helsinki la 1 august 1975
Publicat în Buletinul Oficial nr. 92 din 13/08/1975

PROBLEMELE PRIVIND SECURITATEA ÎN EUROPA

A. DECLARAŢIA PRIVIND PRINCIPIILE CARE GUVERNEAZĂ
RELAŢIILE RECIPROCE DINTRE STATELE PARTICIPANTE
B. PROBLEMELE PRIVIND PUNEREA ÎN PRACTICĂ A UNORA
DIN PRINCIPIILE ENUNȚATE MAI SUS
DOCUMENT PRIVIND MĂSURI DE EDIFICARE A ÎNCREDERII ȘI
ANUMITE ASPECTE ALE SECURITĂȚII ȘI DEZARMĂRII
COOPERAREA ÎN DOMENIILE ECONOMIEI, ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII
ȘI MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
1. SCHIMBURILE COMERCIALE
2. COOPERAREA INDUSTRIALĂ ŞI PROIECTE DE INTERES
COMUN
3. DISPOZIȚII PRIVIND SCHIMBURILE COMERCIALE ŞI
COOPERAREA INDUSTRIALĂ
4. ȘTIINŢĂ ŞI TEHNICĂ
5. MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
6. COOPERAREA ÎN ALTE DOMENII
PROBLEME PRIVIND SECURITATEA ŞI COOPERAREA ÎN
MEDITERANĂ
COOPERAREA ÎN DOMENIUL UMANITAR ŞI ÎN ALTE DOMENII
1. CONTACTE UMANE
2. INFORMAȚIA
3. COOPERAREA ȘI SCHIMBURILE ÎN DOMENIUL CULTURII
4. COOPERAREA ȘI SCHIMBURILE ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI
URMĂRILE CONFERINȚEI

Conferinţa pentru securitate și cooperare în Europa, deschisă la 3

iulie 1973 la Helsinki și continuată la Geneva de la 18 septembrie 1973
până la 21 iulie 1975, a fost încheiată la Helsinki, la 1 august 1975, de
înalţii reprezentanţi ai Austriei, Belgiei, Bulgariei, Canadei, Cehoslovaciei,
Ciprului, Danemarcei, Elveţiei, Finlandei, Franţei, Republicii Democrate
Germane, Republicii Federale Germane, Greciei, Irlandei, Islandei, Italiei,
Iugoslaviei, Liechtensteinului, Luxemburgului, Maltei, Marii Britanii,
Monaco, Norvegiei, Olandei, Poloniei, Portugaliei, României, San Marino,

172
Spaniei, Statelor Unite ale Americii, Suediei, Turciei, Ungariei, URSS,
Vaticanului.
Secretarul general al Naţiunilor Unite s-a adresat participanţilor, în
calitate de oaspete de onoare, la faza de deschidere și la cea de închidere a
conferinţei. Directorul general al UNESCO și secretarul executiv al
Comisiei economice pentru Europa a Naţiunilor Unite au prezentat
contribuţii în timpul celei de-a II-a faze a conferinţei.
În cursul reuniunilor celei de-a II-a faze a conferinţei au prezentat, de
asemenea, contribuţii asupra diferitelor puncte de pe ordinea de zi
reprezentanţii următoarelor state mediteraneene neparticipante; Republica
Algeriană Democratică și Populară, Republica Arabă Egipt, Israel, Regatul
Maroc, Republica Arabă Siriană, Republica Tunisiană.
Animaţi de voinţa politică, în interesul popoarelor, de a îmbunătăţi și
intensifica relaţiile lor, de a contribui în Europa la pace, la securitate, la
justiţie și la cooperare, precum și la apropierea între ele și cu toate celelalte
state din lume.
Hotărâţi în consecinţă să dea efect deplin rezultatelor conferinţei și să
asigure avantajele decurgând din aceste rezultate între statele lor și în toată
Europa și, prin aceasta, să lărgească, să aprofundeze și să facă continuu și
durabil cursul destinderii,
Înalţii reprezentanţi ai statelor participante au adoptat în mod solemn
cele ce urmează:
PROBLEMELE PRIVIND SECURITATEA ÎN EUROPA
Statele participante la Conferinţa pentru securitate și cooperare în
Europa,
Reafirmând ca obiectivul lor este de a contribui la ameliorarea
relaţiilor lor mutuale și de a asigura condiţii în care popoarele lor să poată
trăi în pace veritabilă și trainică, la adăpost de orice ameninţare sau
atingere a securităţii lor,
Convinse de necesitatea de a depune eforturi pentru a face ca
destinderea să fie un proces atât continuu, cât și din ce în ce mai viabil și
cuprinzător, cu caracter universal, și convinse că punerea în practică a
rezultatelor Conferinţei pentru securitate și cooperare în Europa va
constitui o contribuţie majoră la acest proces.
Considerând ca solidaritatea între popoare, ca și scopul comun al
statelor participante de a realiza obiectivele enunţate de Conferinţa pentru
securitate și cooperare în Europa vor trebui să ducă la dezvoltarea de relaţii
mai bune și mai strânse între ele în toate domeniile, astfel încât să se
depăşească confruntarea datorată naturii relaţiilor lor trecute, și la o mai
bună înţelegere reciprocă,

173
 Conştiente de istoria lor comună și recunoscând că existența unor
elemente comune în tradiţiile și valorile lor poate să le ajute să-și dezvolte
relaţiile, și dorind să caute, ţinând seama pe deplin de originalitatea și
diversitatea poziţiilor și punctelor lor de vedere, posibilităţi de a-și uni
eforturile pentru a depăşi neîncrederea și a crește încrederea, de a rezolva
problemele care le separă și de a coopera în interesul umanităţii,
recunoscând indivizibilitatea securităţii în Europa, precum și interesul lor
comun în dezvoltarea cooperării între ele și pretutindeni în Europa și în
lumea întreagă și conştiente de necesitatea ca fiecare din ele să-și aducă
contribuţia la întărirea păcii şi securităţii mondiale, ca și la promovarea
drepturilor fundamentale, a progresului economic și social și a bunăstării
tuturor popoarelor.
Au adoptat cele ce urmează:
A. DECLARAȚIA PRIVIND PRINCIPIILE CARE GUVERNEAZĂ
RELAȚIILE RECIPROCE DINTRE STATELE PARTICIPANTE
Statele participante,
Reafirmând angajamentul lor în favoarea păcii, securităţii și dreptăţii,
precum și a dezvoltării continue a relaţiilor prieteneşti și cooperării,
Recunoscând că acest angajament, care reflectă interesele și
aspiraţiile popoarelor, constituie pentru fiecare stat participant o
răspundere prezentă și viitoare, întărită de experienţele trecutului,
Reafirmând, în măsura în care sunt membrii ai Naţiunilor Unite și în
conformitate cu scopurile și principiile Naţiunilor Unite și întăririi rolului
și eficienței sale în consolidarea păcii, securităţii și justiţiei internaţionale
și în promovarea reglementării problemelor internaţionale, precum și a
dezvoltării relaţiilor amicale și cooperării între state,
Exprimând adeziunea lor comună la principiile care sunt enunţate
mai jos și care sunt în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite, precum și
voinţa lor comună de a acţiona, în aplicarea acestor principii, în
conformitate cu scopurile și principiile Cartei Naţiunilor Unite,
Declară hotărârea lor de a respecta și pune în practică, fiecare dintre
ele în relaţiile sale cu toate celelalte state participante, indiferent de
sistemul lor politic, economic sau social, precum și de mărimea lor, situaţia
lor geografică sau nivelul lor de dezvoltare economică, primordială și
guvernează relaţiile lor reciproce;
I. Egalitatea suverană, respectarea drepturilor interne suveranităţii
Statele participante își vor respecta fiecare egalitatea suverană și
individualitatea celuilalt, precum și toate drepturile inerente suveranităţii și
pe care le cuprinde suveranitatea lor, între care, în special, dreptul fiecărui
stat la egalitate juridică, la integritate teritorială, la libertate și
independența politică. Ele vor respecta, de asemenea, fiecare dreptul
174
celuilalt de a-și alege și dezvolta liber sistemul politic, social, economic și
cultural, precum și dreptul de a-și stabili legile și reglementările.
În cadrul dreptului internaţional, toate statele participante au drepturi
și obligaţii egale. Ele vor respecta fiecare dreptul celuilalt de a defini și
conduce în mod liber relaţiile sale cu alte state, în conformitate cu dreptul
internaţional și în spiritul prezentei declaraţii.
Ele consideră că frontierele lor pot fi modificate, în conformitate cu
dreptul internaţional, prin mijloace paşnice și prin acord. Ele au, de
asemenea, dreptul de a aparţine sau nu organizaţiilor internaţionale, de a fi
sau nu parte la tratate bilaterale sau multilaterale, inclusiv dreptul de a fi
parte sau nu la tratate de alianţă; ele au, de asemenea, dreptul la
neutralitate.
II. Nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa
Statele participante se vor abţine în relaţiile lor reciproce, ca și în general
în relaţiile lor internaţionale, de a recurge la folosirea forţei sau la
ameninţarea cu forţa, fie împotriva integrităţii teritoriale sau a
independenței politice a oricărui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu
scopurile Naţiunilor Unite și cu prezenta Declaraţie.
Nicio consideraţie nu poate fi invocată drept justificare pentru a
recurge la folosirea forţei sau la ameninţarea cu forţa în contradicţie cu
acest principiu.
În consecinţă, statele participante se vor abţine de la orice act care
constituie o ameninţare cu forţa sau o folosire directă sau indirectă a forţei
împotriva altui stat participant.
De asemenea, ele se vor abţine de la orice manifestare de forţă în
scopul de a face un alt stat participant sa renunţe la deplină exercitare a
drepturilor sale suverane.
De asemenea, ele se vor abţine în relaţiile lor reciproce și de la orice
act de represalii cu forţa.
Nicio asemenea folosire a forţei sau ameninţarea cu forţa nu va fi
utilizată ca mijloc pentru a rezolva diferendele între ele.
III. Inviolabilitatea frontierelor
Statele participante consideră inviolabile, fiecare, toate frontierele
celuilalt, precum și frontierele tuturor statelor din Europa și, în consecinţă,
ele se vor abţine acum și în viitor de la orice atentat împotriva acestor
frontiere.
În consecinţă, ele se vor abţine, de asemenea, de la orice cerere sau
de la act de acaparare și de uzurpare a întregului sau a unei părţi a
teritoriului oricărui stat participant.

175
 IV. Integritatea teritorială a statelor
Statele participante vor respecta integritatea teritorială a fiecăruia din
statele participante.
În consecinţă, ele se vor abţine de la orice acţiune incompatibilă cu
scopurile și principiile Cartei Naţiunilor Unite, împotriva integrităţii
teritoriale, a independenței politice sau a unităţii oricărui stat participant, și
în special de la orice asemenea acţiune care constituie o folosire a forţei
sau ameninţare cu forţa.
Statele participante se vor abţine, de asemenea, fiecare, de a face din
teritoriul celuilalt obiectul unei ocupaţii militare sau al altor măsuri de
folosire directă sau indirectă a forţei în contradicţie cu dreptul internaţional
sau obiectul unei dobândiri prin asemenea măsuri sau prin ameninţarea cu
ele. Nicio ocupaţie sau dobândire de această natură nu va fi recunoscută ca
legală.
V. Reglementarea paşnică a diferendelor
Statele participante vor reglementa diferendele dintre ele prin
mijloace paşnice, astfel încât să nu fie puse în pericol pacea și securitatea
internaţională și justiţia.
Ele se vor strădui cu bună-credinţă și într-un spirit de cooperare să
ajungă la o soluţie rapidă și echitabilă pe baza dreptului internaţional.
În acest scop, ele vor recurge la mijloace ca negocierea, ancheta,
medierea, concilierea, arbitrajul, reglementarea judiciară sau la alte
mijloace paşnice la alegerea lor, inclusiv orice procedură de reglementare
convenită prealabil diferendelor la care sunt părţi.
În cazul în care nu se ajunge la o soluţie prin folosirea unuia din
mijloacele paşnice de mai sus, părţile în diferend vor continua să caute un
mijloc reciproc acceptabil pentru a reglementa paşnic diferendul.
Statele participante, părţi la un diferend între ele, precum și celelalte
participante, se vor abţine de la orice acţiune care ar putea agrava situaţia
astfel încât să pună în pericol menţinerea păcii și securităţii internaţionale
și prin aceasta să facă mai dificilă reglementarea paşnică a diferendului.
VI. Neamestecul în treburile interne
Statele participante se vor abţine de la orice intervenţie, directă sau
indirectă, individuală sau colectivă, în treburile interne sau externe care
intră în competența naţională a altui stat participant, oricare ar fi relaţiile
lor reciproce.
Ele se vor abţine în consecinţă de la orice formă de intervenţie
armată sau de ameninţare cu o asemenea intervenţie împotriva altui stat
participant.
Ele se vor abţine, de asemenea, în orice împrejurare, de la orice alt
act de constrângere militară sau politică, economică ori de altă natură,
176
tinzând să subordoneze intereselor lor exercitarea de către un alt stat
participant a drepturilor inerente suveranităţii sale și prin aceasta să obţină
un avantaj oarecare.
În consecinţă, ele se vor abţine, între altele, de la sprijinirea, directă
sau indirectă, a activităţilor teroriste sau a activităţilor subversive sau altele
îndreptate spre răsturnarea violentă a regimului altui stat participant.
VII. Respectarea drepturilor omului și libertăţilor fundamentale,
inclusiv a libertăţii de gândire, conştiinţă, religie sau de convingere
Statele participante vor respecta drepturile omului și libertăţile
fundamentale, inclusiv libertatea de gândire, conştiinţă, religie sau de
convingere pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.
Ele vor promova și încuraja exercitarea efectiva a drepturilor și
libertăţilor civile, politice, economice, sociale, culturale și altele care
decurg toate din demnitatea inerentă persoanei umane și sunt esenţiale
pentru libera și deplina sa dezvoltare.
În acest cadru, statele participante vor recunoaşte și respecta
libertatea individului de a profesa și practica, singur sau în comun, religia
sau convingerea acţionând după imperativele propriei sale conştiinţe.
Statele participante pe teritoriul cărora există minorităţi naţionale vor
respecta dreptul persoanelor care aparţin acestor minorităţi la egalitate în
fața legii, le vor acorda posibilitatea deplină de a se bucura în mod efectiv
de drepturile omului și libertăţile fundamentale și, în acest mod, vor
proteja interesele lor legitime în acest domeniu.
Statele participante recunosc importanța universală a drepturilor
omului și libertăţilor fundamentale, a căror respectare este un factor
esenţial al păcii, justiţiei și bunăstării necesare pentru a asigura dezvoltarea
relaţiilor amicale și a cooperării între ele, ca și între toate statele.
Ele vor respecta în mod constant aceste drepturi și libertăţi în relaţiile
lor reciproce și se vor strădui, individual și în comun, inclusiv în cooperare
cu Naţiunile Unite, să promoveze respectarea universală și efectivă a lor.
Ele confirmă dreptul individului de a cunoaşte drepturile și
îndatoririle sale în acest domeniu și de a acţiona în consecinţă.
În domeniul drepturilor omului și libertăţilor fundamentale, statele
participante vor acţiona în conformitate cu scopurile și principiile Cartei
Naţiunilor Unite și cu Declaraţia universală a drepturilor omului. Ele își
vor îndeplini, de asemenea, obligaţiile aşa cum sunt enunţate în declaraţiile
și acordurile internaţionale în acest domeniu, inclusiv, între altele, pactele
internaţionale referitoare la drepturile omului, prin care ele ar putea fi
legate.

177
 VIII. Egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul popoarelor de a
dispune de ele însele
Statele participante vor respecta egalitatea în drepturi a popoarelor și
dreptul lor de a dispune de ele însele, acţionând în mod permanent în
conformitate cu scopurile și principiile Cartei Naţiunilor Unite și cu
normele corespunzătoare ale dreptului internaţional, inclusiv cele care se
referă la integritatea teritorială a statelor.
În virtutea principiului egalităţii în drepturi a popoarelor și dreptului
lor de a dispune de ele însele, toate popoarele au în permanență dreptul, în
deplină libertate, de a determina aşa cum doresc și atunci când doresc
statutul lor politic intern și extern, fără niciun amestec din afară, și de a
înfăptui conform voinţei lor dezvoltarea lor politică, economică, socială și
culturală.
Statele participante reafirmă importanța universală a respectării și
exercitării efective a egalităţii în drepturi a popoarelor și dreptului lor de a
dispune de ele însele pentru dezvoltarea de relaţii prieteneşti între ele ca și
între toate statele; ele reamintesc, de asemenea, importanța eliminării
oricărei forme de încălcare a acestui principiu.
IX. Cooperarea între state
Statele participante vor dezvolta cooperarea lor, fiecare cu celălalt și
cu toate statele, în toate domeniile, în conformitate cu scopurile și
principiile Cartei Naţiunilor Unite. În dezvoltarea cooperării lor, statele
participante vor acorda o importanță deosebită domeniilor astfel cum sunt
stabilite în cadrul Conferinţei pentru securitate și cooperare în Europa,
fiecare dintre ele aducându-și contribuţia în condiţii de deplină egalitate.
Ele se vor strădui, dezvoltând cooperarea lor pe bază de egalitate, să
promoveze înţelegerea și încrederea reciprocă, relaţii amicale și de bună
vecinătate între ele, pacea internaţională, securitatea și justiţia. Ele se vor
strădui, de asemenea, dezvoltând cooperarea lor, să ridice bunăstarea
popoarelor și să contribuie la înfăptuirea aspiraţiilor lor, între altele prin
avantajele care rezultă dintr-o cunoaştere mutuală crescândă și din
progresele și realizările în domeniile economic, ştiinţific, tehnologic,
social, cultural și umanitar. Ele vor lua măsuri menite să creeze condiţii
favorabile pentru a face aceste avantaje accesibile tuturor; ele vor lua în
consideraţie interesul tuturor de reducere a diferențelor de nivel de
dezvoltare economică și îndeosebi interesul țărilor în curs de dezvoltare
din lumea întreagă.
Ele confirmă că guvernele, instituţiile, organizaţiile și persoanele au
de jucat un rol corespunzător și pozitiv, contribuind la realizarea acestor
obiective ale cooperării lor.

178
 Ele vor tinde, prin creşterea cooperării lor aşa cum se prevede mai
sus, să dezvolte relaţii mai strânse între ele pe o bază mai bună și mai
durabilă, în interesul popoarelor.
X. Îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate conform
dreptului internaţional
Statele participante își vor îndeplini cu bună-credinţă obligaţiile ce le
revin în conformitate cu dreptul internaţional, atât obligaţiile care decurg
din principiile și normele generale recunoscute ale dreptului internaţional,
cât și obligaţiile care decurg din tratate sau alte acorduri, în conformitate
cu dreptul internaţional, în care ele sunt părţi.
În exercitarea drepturilor lor suverane, inclusiv a dreptului de a-și
stabili legile și reglementările, ele se vor conforma obligaţiilor juridice
care le revin în virtutea dreptului internaţional; de asemenea, ele vor ține
seama în mod corespunzător de prevederile Actului final al Conferinţei
pentru securitate și cooperare în Europa și le vor pune în aplicare.
Statele participante confirmă că în caz de conflict, între obligaţiile
membrilor Naţiunilor Unite în virtutea Cartei Naţiunilor Unite și obligaţiile
lor în virtutea oricărui tratat sau alt acord internaţional, obligaţiile lor în
virtutea Cartei vor prevala, în conformitate cu articolul 103 din Cartea
Naţiunilor Unite.
Toate principiile enunţate mai sus au o importanța primordială și, în
consecinţă, ele vor fi aplicate în mod egal și fără rezerve, fiecare din ele
interpretându-se ţinând seama de celelalte.
Statele participante își exprimă hotărârea să respecte și să aplice pe
deplin aceste principii, aşa cum ele sunt enunţate în prezenta Declaraţie,
sub toate aspectele, în relaţiile lor mutuale și în cooperarea lor, în scopul
de a asigura fiecărui stat participant avantajele care rezultă din respectarea
și aplicarea acestor principii de către toate.
Statele participante, ţinând seama în mod corespunzător de
principiile de mai sus și, în special, de primul paragraf al principiului
al X-lea „Îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate conform
dreptului internaţional”, constată că prezenta Declaraţie nu afectează
drepturile și obligaţiile lor, nici tratatele și alte acorduri și aranjamente
corespunzătoare.
Statele participante îşi exprimă convingerea că respectarea acestor
principii va încuraja dezvoltarea de relaţii normale și prieteneşti și
progresul cooperării între ele în toate domeniile. Ele exprimă, de
asemenea, convingerea că respectarea acestor principii va încuraja
dezvoltarea contactelor politice între ele, care la rândul lor vor contribui la
o mai bună înţelegere a poziţiilor și punctelor lor de vedere.

179
 Statele participante declară intenţia lor de a-și conduce relaţiile cu
toate celelalte state în spiritul principiilor cuprinse în prezenta Declaraţie.
B. PROBLEMELE PRIVIND PUNEREA ÎN PRACTICĂ A
UNORA DIN PRINCIPIILE ENUNȚATE MAI SUS
I) Statele participante,
Reafirmând că vor respecta și vor face efectivă nerecurgerea la forţă
şi la ameninţarea cu forţa și convinse de necesitatea de a face din aceasta o
normă efectivă a vieţii internaţionale,
Declară că sunt hotărâte să respecte și să pună în aplicare, în relaţiile
lor fiecare cu celălalt, între altele, următoarele prevederi, care sunt în
conformitate cu Declaraţia privind principiile ce guvernează relaţiile
reciproce dintre statele participante:
– Să facă efectivă şi să dea expresie, prin toate căile şi formele pe care le
consideră adecvate, îndatoririi de a se abţine să recurgă la folosirea forţei
sau la ameninţarea cu forţa în relaţiile lor fiecare cu celălalt.
– Să se abţină de la orice folosire a forţelor armate, incompatibilă cu
scopurile și principiile Cartei Naţiunilor Unite și cu prevederile Declaraţiei
privind principiile care guvernează relaţiile reciproce între statele
participante, împotriva unui alt stat participant, în special de la invazia sau
atacul asupra teritoriului sau.
– Să se abţină de la orice manifestare de forţă tinzând sa facă un alt stat
participant să renunţe la exercitarea deplină a drepturilor sale suverane.
– Să se abţină de la orice act de constrângere economică destinat să
subordoneze propriilor lor interese exercitarea de către un alt stat
participant a drepturilor inerente suveranităţii sale și să-și asigure astfel
avantaje de orice fel.
– Să promoveze, prin toate mijloacele pe care fiecare din ele le consideră
adecvate, un climat de încredere și de respect între popoare, în
conformitate cu obligaţia lor de a se abţine de la propaganda în favoarea
războaielor de agresiune sau a oricărei ameninţări cu forţa sau folosiri a
forţei împotriva unui alt stat participant, incompatibilă cu scopurile
Naţiunilor Unite și cu Declaraţia privind principiile care guvernează
relaţiile reciproce dintre statele participante.
– Să depună toate eforturile pentru a reglementa în mod exclusiv prin
mijloace paşnice orice diferend între ele, a cărui continuare este
susceptibilă să ameninţe menţinerea păcii și securității internaţionale în
Europa, și să caute, înainte de toate, o soluţionare prin mijloacele
prevăzute în articolul 33 al Cartei O.N.U.
– Să se abţină de la orice acţiune care ar putea să împiedice reglementarea
paşnică a diferendelor între statele participante.

180
 II) Statele participante,
Reafirmând hotărârea lor de a-și reglementa diferendele după cum se
prevede în principiul reglementării paşnice a diferendelor;
Convinse că reglementarea paşnică a diferendelor este
complementara nerecurgerii la forţă sau la ameninţarea cu folosirea forţei,
amândouă fiind elemente esenţiale, deşi nu exclusive, ale menţinerii și
consolidării păcii și suveranităţii;
1. Sunt hotărâte să continue examinarea și elaborarea unei metode general
acceptabile de reglementare paşnică a diferendelor în scopul de a completa
metodele existente, și să continue lucrările în acest scop pornind de la
„Proiectul de convenţie instituind un sistem european de reglementare
paşnică a diferendelor” prezentat de Elveţia în cadrul celei de a doua faze a
Conferinţei pentru securitate și cooperare în Europa, precum și de la alte
propuneri care se referă la acesta și care tind spre elaborarea unei
asemenea metode.
2. Decid ca o reuniune de experţi ai tuturor statelor participante va fi
convocată, la invitaţia Elveţiei, pentru a îndeplini mandatul prevăzut în
paragraful 1 de mai sus, în cadrul și conform procedurilor urmărilor
Conferinţei specificate la capitolul „Urmările Conferinţei”.
3. Aceasta reuniune de experţi se va ține după reuniunea reprezentanţilor
desemnaţi de miniştrii afacerilor externe ai statelor participante,
programată conform capitolului „Urmările Conferinţei” pentru anul 1977;
rezultatele lucrărilor reuniunii de experţi vor fi supuse guvernelor.
DOCUMENT PRIVIND MĂSURI DE EDIFICARE A
ÎNCREDERII ȘI ANUMITE ASPECTE ALE SECURITĂȚII ȘI
DEZARMĂRII
Statele participante,
Dorind să elimine cauzele de tensiune care pot exista între ele și în
acest fel să contribuie la întărirea păcii și securității în lume,
Hotărâte să întărească încrederea între ele și în acest fel să contribuie
la creşterea stabilităţii și securității în Europa,
Hotărâte, de asemenea, să se abţină în relaţiile lor reciproce, ca și în
general în relaţiile lor internaţionale, de la folosirea forţei și ameninţarea
cu forţa împotriva integrităţii teritoriale sau a independentei politice a
oricărui stat, sau în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor
Unite și cu Declaraţia privind principiile care guvernează relaţiile între
statele participante, aşa cum aceasta a fost adoptată în acest Act final,
Recunoscând necesitatea de a contribui la reducerea pericolului
conflictului armat și a neînţelegerii sau erorii de calcul în ceea ce priveşte
activităţile militare care ar putea sa dea naştere la îngrijorare, în special

181
atunci când statele participante nu dispun de informaţii clare și la timp
despre natura unor asemenea activităţi,
Ţinând seama de considerentele privind eforturile îndreptate spre
reducerea tensiunii și promovarea dezarmării,
Recunoscând că schimbul de observatori pe bază de invitaţie la
manevrele militare va ajuta la promovarea contactelor și înţelegerii
reciproce,
Studiind chestiunea notificării prealabile a mişcărilor militare de
anvergură în contextul edificării încrederii,
Recunoscând că există și alte căi prin care fiecare stat poate contribui
pe mai departe la atingerea obiectivelor lor comune,
Convinse de importanța politică a edificării prealabile a manevrelor
militare de anvergură pentru promovarea înţelegerii reciproce și întărirea
încrederii, stabilităţii și securității,
Acceptând răspunderea fiecăruia dintre ele de a promova aceste
obiective și de a îndeplini aceasta măsură, în conformitate cu criteriile și
modalităţile acceptate, ceea ce este esenţial pentru realizarea acestor
obiective,
Recunoscând că această măsura decurge din hotărâre politică şi se
sprijină pe bază voluntară,
Au adoptat următoarele:
I. NOTIFICAREA PREALABILĂ A MANEVRELOR MILITARE
DE ANVERGURĂ
Ele vor notifica manevrele lor militare de anvergură tuturor celorlalte
state participante, pe căi diplomatice obişnuite, în conformitate cu
următoarele prevederi:
Vor fi notificate manevrele militare de anvergură care depăşesc
totalul de 25.000 de trupe independente sau combinate cu orice alte
componente aeriene sau navale (în acest context, cuvântul „trupe” include
trupele amfibii și aeropurtate). În cazul manevrelor independente cu trupe
amfibii sau aeropurtate, sau al manevrelor combinate care includ asemenea
trupe, aceste trupe vor fi incluse în total. De asemenea, notificarea se va
putea face, în cazul manevrelor combinate care nu ating totalul de mai sus,
dar care includ forțe terestre împreună cu efective considerabile de trupe
amfibii sau de trupe aeropurtate, sau de ambele feluri.
Notificarea se va face cu privire la manevrele militare de anvergura
care au loc, în Europa, pe teritoriul vreunui stat participant, precum și –
dacă este cazul – în regiunile maritime și spaţiul aerian limitrof.
În cazul în care teritoriul unui stat participant se extinde în afara
Europei, vor trebui notificate în prealabil numai manevrele care au loc pe o
suprafaţă în adâncime de 250 kilometri de la frontiera comună cu un alt
182
stat participant sau care se găseşte vis-a-vis de frontiera acestuia, statul
participant nefiind însă obligat să notifice în cazul în care această zonă este
contiguă și unei frontiere pe care o are cu un stat neeuropean neparticipant
sau care se găseşte vis-a-vis de frontiera unui asemenea stat.
Notificarea se va face cu 21 de zile sau mai mult, înainte de
începerea manevrei, sau – în cazul unei manevre organizate într-un termen
mai scurt – cât mai curând posibil, înaintea datei de începere a manevrei.
Notificarea va conţine informaţii despre obiectiv, dacă este cazul,
scopul general și statele participante la manevră, tipul sau tipurile și
efectivul forţelor angajate, aria și perioada estimativă de desfăşurare a
acesteia. Statele participante vor transmite, de asemenea, – dacă este
posibil – informaţii adiţionale corespunzătoare, în special cu privire la
elemente componente ale forţelor angajate și perioada de angajare a
acestor forțe.
Notificarea prealabilă a altor manevre militare
Statele participante recunosc că ele pot contribui în continuare la
întărirea încrederii și creşterii securității și stabilităţii și, în acest scop, pot,
de asemenea, să notifice manevrele militare de anvergură mai mică ale
altor state participante, avându-se cu deosebire în vedere acelea din
apropierea regiunii unor asemenea manevre.
În acelaşi scop, statele participante recunosc, de asemenea, că ele pot
să notifice alte manevre militare pe care le desfăşoară.
Schimbul de observatori
Statele participante vor invita alte state participante, voluntar și pe
baza bilaterală, în spirit de reciprocitate și bunăvoinţă faţă de toate statele
participante, să trimită observatori pentru a asista la manevre militare.
Statul care invită va hotărî în fiecare caz numărul observatorilor,
procedura și condiţiile de participare a acestora și va furniza alte informaţii
pe care le-ar putea considera utile. El va asigura facilităţile şi ospitalitatea
corespunzătoare.
Invitaţia va fi transmisă cât mai devreme cu putinţă, prin canale
diplomatice obişnuite.
Notificarea prealabilă a mişcărilor militare de anvergură
În conformitate cu recomandările finale ale Consultărilor de la
Helsinki, statele participante au studiat chestiunea notificării prealabile a
mişcărilor militare de anvergură, ca o măsura de întărire a încrederii.
În mod corespunzător, statele participante recunosc că, după cum vor
crede de cuviinţă și pentru a contribui la edificarea încrederii, pot să
notifice mişcările lor militare de anvergură.
În acelaşi spirit, statele participante la Conferinţa pentru securitate și
cooperare în Europa vor examina în continuare chestiunea notificării
183
prealabile a mişcărilor militare de anvergură, având în vedere, în special,
experienţa acumulată în realizarea masurilor enunţate în acest document.
Alte măsuri de edificare a încrederii
Statele participante recunosc că există și alte mijloace prin care pot fi
promovate obiectivele lor comune. În special, ele, ţinând seama în mod
corespunzător de reciprocitate și având în vedere o mai buna înţelegere
mutuală, vor promova schimburi pe baza de invitaţie între militarii lor,
inclusiv vizite de delegaţii militare.
Pentru a contribui mai pe deplin la realizarea obiectivului lor comun
de edificare a încrederii, statele participante – atunci când desfăşoară
activităţile lor militare în regiunile supuse prevederilor referitoare la
notificarea manevrelor militare de anvergură – vor lua în considerare în
mod corespunzător și vor respecta acest obiectiv.
Ele recunosc, de asemenea, că experienţa acumulată în realizarea
prevederilor de mai sus, împreună cu noi eforturi, ar putea să ducă la
dezvoltarea și lărgirea măsurilor îndreptate spre întărirea încrederii.
II. CHESTIUNI REFERITOARE LA DEZARMARE
Statele participante recunosc interesul lor al tuturor în eforturile
îndreptate spre reducerea confruntării militare și promovarea dezarmării,
care sunt menite să completeze destinderea politica în Europa și să
întărească securitatea lor. Ele sunt convinse de necesitatea luării unor
măsuri efective în aceste domenii, care – prin scopul și natura lor – să
constituie paşi către realizarea, în final, a dezarmării generale și totale sub
un control internaţional strict și efectiv și care să aibă ca rezultat întărirea
păcii și securității în întreaga lume.
III. CONSIDERENTE GENERALE
După ce au examinat punctele de vedere exprimate asupra diverselor
subiecte referitoare la întărirea securității în Europa prin eforturi unite
îndreptate spre promovarea destinderii și dezarmării, statele participante,
atunci când se angajează în asemenea eforturi, vor porni, în acest context,
în special, de la următoarele considerente esenţiale:
– Natura complementară a aspectelor politice și militare ale securității;
– Raportul reciproc dintre securitatea fiecărui stat participant și securitatea
în Europa, luată ca un tot, și raportul care există, în contextul mai larg al
securității mondiale, între securitatea în Europa și securitatea în regiunea
Mediteranei;
– Respectarea intereselor de securitate ale tuturor statelor participante la
Conferinţa pentru securitate și cooperare în Europa, inerente egalităţii lor
suverane;
– Importanța ca participanţii la forurile în care se poartă negocieri să caute
ca informaţii despre evoluţia, progresul și rezultatele lor să fie puse la
184
dispoziţia statelor participante la Conferinţa pentru securitate și cooperare
în Europa – pe o bază corespunzătoare – și, ca urmare, interesul justificat
al oricăruia dintre aceste state ca punctele sale de vedere să fie luate în
considerare.
COOPERAREA ÎN DOMENIILE ECONOMIEI, ȘTIINȚEI,
TEHNICII ȘI MEDIULUI ÎNCONJURATOR
Statele participante,
Convinse că eforturile lor pentru a dezvolta cooperarea în domeniile
comerţului, industriei, ştiinţei și tehnicii, mediului înconjurător și în alte
sectoare ale activităţii economice contribuie la întărirea păcii și a securității
în Europa și în lumea întreagă,
Recunoscând că cooperarea în aceste domenii ar stimula progresul
economic și social și ameliorarea condiţiilor de viață,
Conştiente de diversitatea sistemelor lor economice și sociale,
Reafirmând voinţa lor de a intensifica o astfel de cooperare, fiecare
cu toţi ceilalţi, oricare ar fi sistemele lor,
Recunoscând că o astfel de cooperare, ţinând seama de diferitele
niveluri de dezvoltare economică, poate să fie dezvoltată pe bază de
egalitate și de satisfacere reciprocă a partenerilor, și de reciprocitate care să
permită, pe ansamblu, o repartizare echitabilă a avantajelor și a obligaţiilor
de amploare comparabilă cu respectarea acordurilor bilaterale și
multilaterale,
Ţinând seama de interesele țărilor în curs de dezvoltare din lumea
întreagă, inclusiv acelea dintre țările participante, atât timp cât se găsesc în
curs de dezvoltare din punct de vedere economic; reafirmând voinţa lor de
a coopera pentru realizarea scopurilor și a obiectivelor stabilite de organele
corespunzătoare ale Naţiunilor Unite în documentele referitoare la
dezvoltare, înţelegându-se că fiecare stat participant își menţine poziţiile pe
care le-a adoptat față de acestea; acordând o atenţie deosebită țărilor cel
mai puţin dezvoltate,
Convinse că interdependența economică crescândă pe plan mondial
implică creşterea eforturilor comune şi eficace în scopul de a soluţiona
problemele economice mondiale majore, cum sunt cele ale alimentaţiei,
energiei, materiilor prime și problemelor monetare și financiare și, în
consecinţă, evidenţiază cerinţa care există de a promova relaţii economice
internaţionale stabile și echitabile, contribuind astfel la dezvoltarea
economică continuă și diversificată a tuturor țărilor,
Luând în consideraţie activitatea deja întreprinsă de organizaţiile
internaţionale competente și dorind să folosească posibilităţile oferite de
aceste organizaţii, îndeosebi de Comisia economică pentru Europa a

185
Naţiunilor Unite, în scopul de a da curs dispoziţiilor documentelor finale
ale conferinţei,
Considerând că orientările generale și recomandările concrete
conţinute în textele care urmează sunt menite să promoveze pe mai departe
dezvoltarea relaţiilor lor economice reciproce și convinse că cooperarea lor
în aceste domenii trebuie să se facă cu deplină respectare a principiilor care
guvernează relaţiile între statele participante, aşa cum sunt enunţate în
documentul corespunzător,
Au adoptat cele ce urmează:
1. SCHIMBURILE COMERCIALE
Dispoziţii generale
Statele participante,
Conştiente de rolul crescând al comerţului internaţional ca unul din
factorii cei mai importanţi ai creşterii economice și ai progresului social,
Recunoscând că şi comerţul reprezintă un sector esenţial al
cooperării lor și având în vedere faptul că dispoziţiile conţinute în
preambulul de mai sus se aplică îndeosebi în acest domeniu,
Considerând că volumul și structura schimburilor comerciale între
statele participante nu corespund în toate cazurile posibilităţilor care sunt
oferite de nivelul prezent al dezvoltării lor economice, ştiinţifice și
tehnologice,
Sunt hotărâte să promoveze, pe baza modalităţilor cooperării lor
economice, dezvoltarea schimburilor lor reciproce de bunuri și servicii și
să asigure condiţii favorabile unei asemenea dezvoltări,
Recunosc efectele favorabile care pot rezulta din aplicarea
tratamentului naţiunii celei mai favorizate, pentru dezvoltarea
schimburilor,
Vor încuraja creşterea schimburilor pe o bază multilaterală cât mai
larg posibilă, căutând astfel să folosească diversele posibilităţi economice
şi comerciale,
Recunosc importanța acordurilor bilaterale și multilaterale
interguvernamentale și a altor acorduri pentru dezvoltarea pe termen lung a
schimburilor comerciale,
Notează importanța problemelor monetare și financiare pentru
dezvoltarea comerţului internaţional și vor urmări să le trateze în scopul de
a contribui la creşterea continuă a schimburilor,
Se vor strădui să reducă sau să elimine progresiv obstacolele de orice
natură din calea dezvoltării schimburilor comerciale,
Vor favoriza creşterea continuă a comerţului, evitând pe cât este
posibil fluctuaţiile bruşte în schimburile lor,

186
 Consideră că schimburile lor de diverse produse trebuie să fie
efectuate astfel că ele să nu provoace sau să nu ameninţe a provoca un
prejudiciu grav – atunci când este cazul, o dezorganizare a pieţei – pe
pieţele interioare ale acestor produse și îndeosebi în detrimentul
producătorilor locali din țara importatoare, de produse similare sau supuse
concurenței directe; în ceea ce priveşte noţiunea de dezorganizare a pieţei
se înţelege ca ea nu va putea fi invocată contrar dispoziţiilor pertinente din
acordurile lor internaţionale; dacă ele vor recurge la măsuri de protecţie, o
vor face în conformitate cu angajamentele lor în acest domeniu care decurg
din acordurile internaţionale la care sunt părţi și vor ține seama de
interesele părţilor direct interesate,
Vor acorda atenţia corespunzătoare masurilor referitoare la
promovarea schimburilor și diversificarea structurii lor,
Notează că creşterea și diversificarea schimburilor ar putea contribui
la lărgirea posibilităţilor de alegere de produse,
Consideră oportun să creeze condiţii favorabile participării
societăţilor, organizaţiilor și întreprinderilor la dezvoltarea comerţului.
Facilităţi și contacte de afaceri
Statele participante,
Conştiente de importanța contribuţiei pe care ameliorarea contactelor
de afaceri și întărirea încrederii în relaţiile de afaceri care ar rezulta din
aceasta ar avea-o pentru dezvoltarea relaţiilor economice și comerciale;
Vor lua măsurile corespunzătoare menite să îmbunătăţească în
continuare condiţiile care permit dezvoltarea contactelor între reprezentanţi
ai organismelor oficiale, a diverselor organizaţii, întreprinderi, firme și
bănci interesate în comerţul exterior, în special, atunci când acestea sunt
utile, între exportatori și beneficiari de produse și servicii, în vederea
studierii posibilităţilor comerciale, a încheierii de contracte, a urmăririi
executării lor și a asigurării serviciilor după vânzare;
Vor încuraja organismele, întreprinderile și firmele interesate în
comerţul exterior să ia măsurile de natură să accelereze desfăşurarea
negocierilor de afaceri;
Vor lua, de asemenea, măsuri menite să îmbunătăţească condiţiile de
lucru ale reprezentanţilor organismelor, întreprinderilor, firmelor și
băncilor străine interesate în comerţul exterior, în special după cum
urmează:
– furnizând informaţiile necesare, inclusiv informaţiile asupra legislaţiei și
procedurii relative la stabilirea de reprezentanțe permanente ale
organismelor menţionate mai sus și cu privire la funcţionarea acestor
reprezentante permanente;

187
– examinând pe cât posibil în mod favorabil cererile de stabilire de
reprezentante permanente și de birouri în acest scop, inclusiv, dacă va fi
cazul, de deschidere de birouri comune pentru două sau mai multe firme;
– încurajând punerea la dispoziţie, în condiţii cât mai favorabile posibil și
egale pentru toţi reprezentanţii organismelor menţionate mai sus, de
posibilităţi de cazare în hoteluri, de mijloace de comunicaţie și alte servicii
de care acestea au în mod normal nevoie, precum și localuri comerciale și
rezidenţiale corespunzătoare pentru exercitarea activităţilor
reprezentanţilor permanenţi;
Recunosc importanța unor astfel de masuri pentru a încuraja o
participare mai largă a întreprinderilor mici și mijlocii la schimburile
comerciale între statele participante.
Informaţia economică și comercială
Statele participante,
Conştiente de rolul crescând al informaţiei economice și comerciale
în dezvoltarea comerţului internaţional,
Considerând că informaţia economică ar trebui să fie de natură să
asigure o prospectare comercială corespunzătoare și să permită elaborarea
de prognoze pe termen mediu și lung, contribuind astfel la stabilirea de
curente continue de schimburi și la o mai bună folosire a posibilităţilor de
comerţ,
Declarându-se gata să îmbunătăţească calitatea, să crească cantitatea
și difuzarea informaţiei economice și administrative pertinente,
Apreciind că valoarea, pe plan internaţional, a informaţiilor statistice
depinde într-o măsură considerabilă de posibilitatea de a le compara,
Vor favoriza publicarea și difuzarea de informaţii economice și
comerciale la intervale regulate și în cel mai scurt timp, în special:
– datele statistice privind producţia, venitul naţional, bugetul, consumul și
productivitatea;
– datele statistice asupra comerţului exterior, elaborate plecând de la
clasificări comparabile între ele și cuprinzând repartizarea pe produse cu
menţionarea volumelor și valorilor, precum și a țărilor de origine sau de
destinaţie;
– legi și reglementări privind comerţul exterior;
– informaţii care permit să se prevadă evoluţia economiei, utile pentru
prospectarea comercială, de exemplu, cele privind orientările generale ale
planurilor și programelor economice naţionale;
– alte informaţii de natură să ajute oamenii de afaceri în contactele lor
comerciale, de exemplu, repertoare periodice, liste și, atunci când aceasta
se dovedeşte posibil, organigramele firmelor și organismelor interesate în
comerţul exterior,
188
 Vor favoriza, în afara celor ce preced, dezvoltarea schimburilor de
informaţii economice și comerciale prin intermediul, în cazurile
corespunzătoare, al comisiilor mixte pentru cooperare economică,
ştiinţifică şi tehnică, al camerelor de comerţ naţionale şi mixte şi al altor
organisme corespunzătoare,
Vor încuraja un studiu, în cadrul Comisiei economice pentru Europa
a Naţiunilor Unite, asupra posibilităţilor de a crea un sistem multilateral de
notificare a legilor și reglementărilor relative la comerţul exterior, precum
și a modificărilor care le sunt aduse,
Vor încuraja lucrările de armonizare a nomenclaturilor statistice
întreprinse pe plan internaţional, în special în cadrul Comisiei economice
pentru Europa a Naţiunilor Unite.
Marketing
Statele participante,
Recunoscând importanța pe care o are adaptarea producţiei la
exigențele pieţei externe în vederea asigurării creşterii comerţului
internaţional,
Conştiente de necesitatea ca exportatorii să cunoască într-un mod cât
mai precis posibil cerinţele clienţilor eventuali și să țină seama de acestea,
Vor încuraja organismele, întreprinderile și firmele interesate în
comerţul exterior să dezvolte și mai mult cunoştinţele și tehnicile pe care le
cere o comercializare eficace,
Vor încuraja îmbunătăţirea condiţiilor de aplicare a măsurilor
destinate să promoveze schimburile și să răspundă nevoilor clienţilor în
ceea ce priveşte produsele de import, mai ales prin prospectarea
comercială și prin măsuri de publicitate, precum și, dacă aceasta se
dovedeşte util, prin organizarea de servicii de aprovizionare, furnizarea de
piese de schimb, organizarea de reţele de „service” și formarea
personalului tehnic local necesar,
Vor încuraja cooperarea internaţională în domeniul promovării
schimburilor, inclusiv comercializarea și lucrările întreprinse în aceste
probleme în cadrul organizaţiilor internaţionale, îndeosebi al Comisiei
economice pentru Europa a Naţiunilor Unite.
2. COOPERAREA INDUSTRIALĂ ȘI PROIECTE DE INTERES
COMUN
Cooperarea industrială
Statele participante,
Considerând că, motivată de considerente economice, cooperarea
industrială poate:
– crea legături durabile și întări astfel cooperarea economică globală pe
termen lung;
189
– contribui la creşterea economică, precum și la expansiunea și la
diversificarea comerţului internaţional și la o cât mai largă utilizare a
tehnologiei moderne;
– duce la o folosire reciproc avantajoasă a complementarităţilor
economice, datorită unei mai bune utilizări a tuturor factorilor de
producţie; și
– accelera dezvoltarea industrială a tuturor celor care participă la o astfel
de cooperare,
Își propun să încurajeze dezvoltarea cooperării industriale între
organismele, întreprinderile și firmele competente ale țărilor lor,
Considerând că cooperarea industrială poate fi facilitată prin
încheierea de acorduri interguvernamentale și alte acorduri bilaterale și
multilaterale între părţile interesate,
Constată că, încurajând cooperarea industrială, ele vor trebui să țină
seama de structurile economice și de nivelurile de dezvoltare ale țărilor lor;
Notează că cooperarea industrială se realizează pe bază de contracte
încheiate între organisme, întreprinderi și firme competente, având în
vedere consideraţii de natură economică,
Exprimă dorinţa de a favoriza adoptarea de măsuri de natură să
creeze condiţii favorabile pentru cooperarea industrială,
Recunosc că cooperarea industrială înglobează o serie de forme de
relaţii economice care depăşesc cadrul schimburilor comerciale
convenţionale și că, în procesul de negociere a unor contracte de cooperare
industrială, partenerii determină împreună formele și condiţiile de
cooperare corespunzătoare, ţinând seama de interesele lor reciproce şi de
capacităţile lor,
Recunosc, totodată, că, în cazul în care există un interes reciproc,
forme concrete că acelea care urmează pot fi utile pentru dezvoltarea
cooperării industriale: producţia și vânzarea în comun, specializarea în
producţie și vânzare, crearea, amenajarea și modernizarea întreprinderilor
industriale, cooperarea pentru realizarea de instalaţii industriale complete,
pentru obţinerea unei părţi din produsele astfel realizate, societăţile mixte,
schimbul de “know-how”, de informaţii tehnice, de brevete și de licenţe și
cercetarea industrială în comun în cadrul proiectelor concrete de cooperare,
Recunosc că noi forme de cooperare industrială pot fi folosite pentru
a răspunde unor cerinţe concrete,
Notează importanța pe care o are informaţia economică, comercială,
tehnică și administrativă menită să asigure dezvoltarea cooperării
industriale,

190
 Consideră că este de dorit:
– să amelioreze calitatea și volumul informaţiilor relative la cooperarea
industrială, mai ales cu privire la legi și reglementări, inclusiv acelea legate
de operaţiunile de schimb, orientările generale ale planurilor și
programelor economice naţionale, precum și în legătură cu priorităţile
programelor și condiţiile economice ale pieţei; și
– să difuzeze cât mai repede posibil informaţiile publicate în legătură cu
acestea,
Vor încuraja toate formele de schimburi de informaţii și de
comunicare de date asupra experienţei privind cooperarea industrială,
inclusiv prin contactele între parteneri eventuali și, acolo unde este cazul,
prin intermediul comisiilor mixte pentru cooperarea economică,
industrială, ştiinţifică și tehnică, al camerelor de comerţ naţionale și mixte,
precum și al altor organisme corespunzătoare,
Consideră de dorit, în vederea dezvoltării cooperării industriale, să
încurajeze explorarea de posibilităţi de cooperare și de punere în aplicare a
proiectelor de cooperare și vor adopta măsuri în acest sens, printre altele
facilitând și multiplicând, în toate formele lor, contactele de afaceri între
organisme, întreprinderi și firme competente și între personalul lor calificat
respectiv,
Notează că dispoziţiile adoptate de Conferinţa privind contactele de
afaceri în domeniile economic și comercial sunt, de asemenea, aplicabile
organismelor, întreprinderilor și firmelor străine participante la cooperarea
industrială, ţinând seama de condiţiile specifice ale acestei cooperări, și se
vor preocupa de existența unor condiţii de lucru corespunzătoare pentru
personalul antrenat în punerea în aplicare a proiectelor de cooperare,
Consideră de dorit că propunerile privind proiectele de cooperare
industrială să fie suficient de precise și să conţină datele economice si
tehnice necesare, îndeosebi evaluările preliminare ale costului proiectului,
informaţii asupra formelor de cooperare ce vor fi folosite și posibilităţilor
de desfacere, în scopul de a permite partenerilor eventuali să întreprindă
studii iniţiale și să ajungă la hotărâri în timpul cel mai scurt,
Vor încuraja părţile interesate în cooperarea industrială să ia masuri
în vederea accelerării desfăşurării negocierilor pentru încheierea de
contracte de cooperare,
Recomandă, de asemenea, să se continue examinarea – de exemplu
în cadrul Comisiei economice pentru Europa a Naţiunilor Unite – a
mijloacelor de ameliorare a difuzării către cei interesaţi a informaţiilor
privind condiţiile generale ale cooperării industriale și a ghidurilor privind
elaborarea de contracte în acest domeniu,

191
 Consideră de dorit să îmbunătăţească în continuare condiţiile de
aplicare a proiectelor de cooperare industrială, mai ales în ceea ce priveşte:
– protecţia intereselor partenerilor la proiectele de cooperare industrială,
inclusiv protecţia juridică a diverselor forme de proprietate în cauză;
– luarea în consideraţie, într-un mod compatibil cu sistemele lor
economice, a nevoilor și posibilităţilor cooperării industriale în cadrul
politicii economice și îndeosebi în cadrul planurilor și programelor
economice naţionale,
Consideră că este de dorit ca partenerii, la încheierea de contracte de
cooperare industrială și la punerea în aplicare a acestora, să dea toată
atenţia dispoziţiilor privind acordarea de asistență reciprocă și transmiterea
de informaţii necesare, în special în scopul asigurării unui nivel tehnic și a
unei calităţi corespunzătoare pentru produsele rezultate dintr-o astfel de
cooperare,
Recunosc utilitatea unei participări sporite a întreprinderilor mici și
mijlocii la proiectele de cooperare industrială.
Proiecte de interes comun
Statele participante,
Considerând că potenţialul lor economic și resursele lor naturale
permit, prin eforturi comune, o cooperare pe termen lung pentru punerea în
aplicare, de interes comun de mare anvergură, și că acestea pot contribui la
accelerarea dezvoltării economice a țărilor care iau parte la ele,
Considerând că este de dorit ca organismele, întreprinderile și
firmele competente din toate țările să aibă posibilitatea să-și manifeste
interesul lor de a participa la astfel de proiecte și, în caz de acord, să ia
parte la aplicarea lor,
Notând că dispoziţiile adoptate de Conferinţa privind cooperarea
industrială se aplică totodată la proiecte de interes comun,
Consideră necesar să încurajeze, în cazurile adecvate, studiul de către
organismele, întreprinderile și firmele competente și interesate a
posibilităţilor de aplicare a proiectelor de interes comun în domeniile
resurselor energetice, al exploatării de materii prime, precum și al
transporturilor și telecomunicaţiilor,
Consideră că este de dorit ca organismele, întreprinderile și firmele,
examinând posibilităţile de a participa la proiecte de interes comun, să
schimbe cu partenerii lor potenţiali, pe căi adecvate, informaţiile necesare
de ordin economic, juridic, financiar și tehnic referitoare la asemenea
proiecte,
Consideră că resursele de energie, în primul rând petrolul, gazele
naturale și cărbunele, precum și exploatarea materiilor prime minerale, în
special minereurile de fier și bauxită, sunt domenii indicate pentru întărirea
192
cooperării economice pe termen lung și dezvoltarea comerţului care ar
putea rezulta din acesta,
Consideră că există, de asemenea, posibilităţi pentru proiecte de
interes comun în scopul unei cooperări economice pe termen lung în
următoarele domenii:
– schimbul de energie electrică pe plan european în scopul utilizării cât
mai raţional posibil a capacităţilor centralelor electrice;
– cooperarea în căutarea unor noi surse de energie și, în special, în
domeniul energiei nucleare;
– dezvoltarea reţelelor rutiere și cooperarea în vederea stabilirii unei reţele
navigabile coerente în Europa;
– cooperarea în cercetarea și punerea în aplicare de echipamente de
transport combinate și pentru utilizarea containerelor,
Recomandă statelor interesate în proiecte de interes comun să
studieze în ce condiţii ar fi posibil să elaboreze asemenea proiecte și, dacă
doresc, să creeze condiţiile executării lor adecvate.
3. DISPOZIȚII PRIVIND SCHIMBURILE COMERCIALE ȘI
COOPERAREA INDUSTRIALĂ
Armonizarea normelor
Statele participante,
Recunoscând că dezvoltarea armonizării internaţionale a normelor și
reglementărilor tehnice, ca și a cooperării internaţionale în materie de
certificare constituie un mijloc important pentru a elimina obstacolele
tehnice din calea comerţului internaţional și a cooperării industriale și, prin
acestea, pentru a facilita dezvoltarea lor și creşterea productivităţii,
Reafirmă interesul lor pentru o armonizare internaţională cât mai larg
posibilă a normelor și prevederilor tehnice,
Se declară dispuse să încurajeze acordurile internaţionale și alte
aranjamente corespunzătoare privind acceptarea de certificate de
conformitate cu normele și prevederile tehnice,
Consideră de dorit lărgirea cooperării internaţionale în materie de
normare.

Sursa: Actul final de la Helsinki, http://www.dri.gov.ro/actul-final-de-la-helsinki/,

accesat la 08.09.2015.

193
 Anexa nr. 15

TRATATUL NORD-ATLANTIC
Washington DC, 4 aprilie 1949

Statele care sunt parte a prezentului Tratat îşi reafirmă credinţa în

obiectivele şi principiile Cartei Naţiunilor Unite, precum şi dorinţa lor de a
convieţui în pace cu toate popoarele şi guvernele. Ele sunt angajate în
salvgardarea libertăţii, a moştenirii comune şi a civilizaţiilor popoarelor pe
care le reprezintă, pe baza principiilor democraţiei, libertăţii individuale şi
a literei legii. Ele caută să promoveze stabilitatea şi bunăstarea zonei nord-
atlantice. Ele sunt hotărâte să îşi unească eforturile în scopul apărării
colective şi al păstrării păcii şi securităţii. Astfel, ele sunt de acord cu
prezentul Tratat Nord-Atlantic:
ARTICOLUL 1
Părţile se angajează, conform prevederilor din Carta Naţiunilor
Unite, să rezolve prin mijloace paşnice orice dispută internaţională în care
ar putea fi implicate, astfel încât să nu aducă atingere păcii, securităţii şi
dreptului internaţional şi să se abţină să recurgă în relaţiile internaţionale la
ameninţarea cu forţa sau la folosirea forţei, în vreun mod incompatibil cu
obiectivele Naţiunilor Unite.
ARTICOLUL 2
Părţile vor contribui la dezvoltarea continuă a relaţiilor internaţionale
de pace şi prietenie prin consolidarea instituţiilor libere, prin facilitarea
unei mai bune înţelegeri a principiilor pe baza cărora sunt fondate aceste
instituţii şi prin promovarea condiţiilor de asigurare a stabilităţii şi
bunăstării. Ele vor căuta să elimine conflictele din politicile lor economice
internaţionale şi vor încuraja colaborarea economică bilaterală sau
multilaterală.
ARTICOLUL 3
Pentru a îndeplini mai eficient obiectivele acestui Tratat, Părţile,
separat sau împreună, prin intermediul autoajutorării şi al sprijinului
reciproc continuu, îşi vor menţine şi îşi vor dezvolta capacitatea
individuală şi cea colectivă de rezistenţă în faţa unui atac armat.
ARTICOLUL 4
Părţile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va
considera că este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică
sau securitatea vreuneia dintre Părţi.
194
 ARTICOLUL 5
Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora
dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac
împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord că, dacă are loc asemenea
atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare
individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naţiunilor
Unite, va sprijini Partea sau Părţile atacate prin efectuarea imediată,
individual sau de comun acord cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care
o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi
menţinerea securităţii zonei nord-atlantice.
Orice astfel de atac armat şi toate măsurile adoptate ca rezultat al
acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate. Aceste
măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate va adopta măsurile
necesare pentru restabilirea şi menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
ARTICOLUL 6¹
În scopul aplicării Articolului 5, un atac armat asupra uneia sau mai
multora dintre Părţi se consideră că include un atac armat:
• pe teritoriul oricărei Părţi în Europa sau America de Nord, în
Departamentele algeriene ale Franţei², pe teritoriul Turciei sau pe insulele
aflate sub jurisdicţia oricărei Părţi din zona nord-atlantică, la nord de
Tropicul Cancerului;
• asupra forţelor terestre, navale sau aeriene ale oricărei Părţi, care se
află pe sau deasupra acestor teritorii, sau în oricare zonă a Europei în care
forţele de ocupaţie ale uneia dintre Părţi erau staţionate la data intrării în
vigoare a acestui Tratat, sau pe Marea Mediterană ori în zona nord-
atlantică aflată la nord de Tropicul Cancerului.
¹Definiţia teritoriilor cărora li se aplică Articolul 5 a fost revizuită de
către Articolul 2 al Protocolului la Tratatul Nord-Atlantic, odată cu
aderarea Greciei şi Turciei, semnată la data de 22 octombrie 1951.
²La data de 16 ianuarie 1963, Consiliul Nord-Atlantic a luat notă de
faptul că, în ceea ce priveşte fostele departamente algeriene ale Franţei,
clauzele relevante ale acestui tratat au devenit inaplicabile începând cu
data de 3 iulie 1962.
ARTICOLUL 7
Tratatul nu afectează şi nu va fi interpretat ca afectând în niciun fel
drepturile şi obligaţiile care decurg din Carta Părţilor care sunt membre ale
Naţiunilor Unite, sau responsabilitatea principală a Consiliului de
Securitate de menţinere a păcii şi securităţii internaţionale.

195
 ARTICOLUL 8
Fiecare Parte declară că niciuna din obligaţiile internaţionale, aflate
în vigoare la un moment dat între ea şi oricare din celelalte Părţi sau un al
treilea stat, nu este în contradicţie cu prevederile prezentului Tratat şi se
angajează să nu îşi asume nicio obligaţie internaţională aflată în conflict cu
acest Tratat.
ARTICOLUL 9
Prin prezentul, Părţile înfiinţează un Consiliu în cadrul căruia fiecare
va fi reprezentată în procesul de analiză a problemelor referitoare la
implementarea acestui Tratat. Consiliul va fi astfel organizat încât să fie
capabil să se reunească prompt şi în orice împrejurare. Consiliul va
constitui atâtea organisme subsidiare cât este necesar; în primul rând, va
înfiinţa de urgenţă un comitet al apărării care va recomanda măsurile de
implementare a Articolelor 3 şi 5.
ARTICOLUL 10
Prin acord unanim, părţile pot să invite să adere la acest Tratat orice
alt stat european aflat în poziţia de a urma principiile acestui Tratat şi de a
contribui la securitatea zonei nord-atlantice, să adere la acest Tratat. Orice
stat astfel invitat poate deveni parte la Tratat, în urma depunerii la
guvernul Statelor Unite ale Americii a documentului de aderare. Guvernul
Statelor Unite ale Americii va notifica fiecare Parte în legătură cu
depunerea fiecărui astfel de document de aderare.
ARTICOLUL 11
Acest Tratat va fi ratificat şi prevederile sale vor fi îndeplinite de
către Părţi, în conformitate cu regulile constituţionale respective.
Documentele de ratificare vor fi depuse cât mai curând la guvernul Statelor
Unite ale Americii, care îi va notifica pe toţi ceilalţi semnatari în legătură
cu fiecare depunere. Tratatul va intra în vigoare între statele care l-au
ratificat, imediat ce se va depune ratificarea de către majoritatea
semnatarilor, incluzând ratificările Belgiei, Canadei, Franţei,
Luxemburgului, Olandei, Marii Britanii şi Statelor Unite, şi va intra în
vigoare, cu privire la alte State, la data depunerii ratificărilor lor³.
³Tratatul a intrat în vigoare la data de 24 august 1949, după depunerea
ratificărilor din partea tuturor statelor semnatare.
ARTICOLUL 12
După zece ani de la intrarea în vigoare a Tratatului, sau la orice dată
ulterioară, Părţile, la cererea oricăreia dintre ele, se vor consulta în scopul
revizuirii Tratatului, luând în considerare factorii care la vremea respectivă
afectează pacea şi securitatea în zona nord-atlantică, inclusiv dezvoltarea

196
de acorduri universale sau regionale, conform Cartei Naţiunilor Unite,
pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
ARTICOLUL 13
După douăzeci de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului, oricare
Parte poate să se retragă din cadrul acestuia la un an de la depunerea
notificării de denunţare la guvernul Statelor Unite ale Americii, care va
informa guvernele celorlalte Părţi în legătură cu depunerea fiecărei astfel
de notificări de denunţare.
ARTICOLUL 14
Acest Tratat, ale cărui variante în limba engleză sau franceză sunt în
mod egal autentice, va fi depozitat în arhivele guvernului Statelor Unite ale
Americii. Copii autorizate conforme vor fi transmise de către acest guvern
celorlalte guverne semnatare.

Sursa: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/pdf/TRATATUL%2520NORD-
ATLANTIC.pdf, accesat la 20 iulie 2015.

197
 Anexa nr. 16

CARTA ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE

(extras)

Capitolul VI: Rezolvarea paşnică a diferendelor

Articolul 33
1. Părţile la orice diferend a cărui prelungire ar putea pune în primejdie
menţinerea păcii şi securităţii internaţionale trebuie să caute să-1 rezolve,
înainte de toate, prin tratative anchetă, mediaţie, conciliere, arbitraj, pe cale
judiciară, recurgere la organizaţii sau acorduri regionale sau prin alte
mijloace paşnice, la alegerea lor.
2. Consiliul de Securitate, când socoteşte necesar, invită părţile să-şi
rezolve diferendul prin asemenea mijloace.
Articolul 34
Consiliul de Securitate poate ancheta orice diferend sau orice situaţie care
ar putea duce la fricţiuni internaţionale sau ar putea da naştere unui
diferend, în scopul de a stabili dacă prelungirea diferendului sau situaţiei ar
putea pune în primejdie menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
Articolul 35
1. Orice Membru al Naţiunilor Unite poate atrage atenţia Consiliului de
Securitate sau Adunării Generale asupra oricărui diferend sau situaţii de
natura celor menţionate în Articolul 34.
2. Un Stat care nu este Membru al Naţiunilor Unite poate atrage atenţia
Consiliului de Securitate sau Adunării Generale asupra oricărui diferend la
care este parte dacă acceptă în prealabil, în privinţa acelui diferend,
obligaţiile de rezolvare paşnică prevăzute în prezenta Cartă.
3. Acţiunile întreprinse de Adunarea Generală în chestiunile asupra cărora
i se atrage atenţia în temeiul Articolului de faţă vor fi supuse dispoziţiilor
Articolelor 11 şi 12.
Articolul 36
1. Consiliul de Securitate poate, în orice stadiu al unui diferend de natura
celor menţionate în Articolul 33 ori al unei situaţii similare, să recomande
procedurile sau metodele de aplanare corespunzătoare.
2. Consiliul de Securitate va lua în considerare orice proceduri de rezolvare
a diferendului deja adoptate de părţi.

198
3. Făcând recomandări în temeiul prezentului Articol, Consiliul de
Securitate va tine seama şi de faptul că, în regulă generală, diferendele de
ordin juridic trebuie să fie supuse de părţi Curţii Internaţionale de Justiţie,
în conformitate cu dispoziţiile Statutului Curţii.
Articolul 37
1. În cazul în care părţile la un diferend de natura celor menţionate în
Articolul 33 nu reuşesc să-1 rezolve prin mijloacele indicate în acel
Articol, ele îl vor supune Consiliului de Securitate.
2. În cazul în care Consiliul de Securitate socoteşte că prelungirea
diferendului ar putea, în fapt, să pună în primejdie menţinerea păcii şi
securităţii internaţionale, el va hotărî dacă trebuie să acţioneze în temeiul
Articolului 36 sau să recomande condiţiile de rezolvare pe care le va
considera potrivite.
Articolul 38
Fără a se aduce atingere dispoziţiilor Articolelor 33-37, Consiliul de
Securitate poate, dacă toate părţile la un diferend cer aceasta, să facă
recomandări părţilor în scopul rezolvării paşnice a diferendului.
Capitolul VII: Acţiunea în caz de ameninţări împotriva păcii, de încălcări
ale păcii şi de acte de agresiune
Articolul 39
Consiliul de Securitate va constata existenţa unei ameninţări împotriva
păcii, a unei încălcări a păcii sau a unui act de agresiune şi va face
recomandări ori va hotărî ce măsuri vor fi luate, în conformitate cu
Articolele 41 şi 42, pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii
internaţionale.
Articolul 40
Pentru a preîntâmpina o agravare a situaţiei, Consiliul de Securitate poate
ca, înainte de a face recomandări sau a hotărî asupra măsurilor care trebuie
luate în conformitate cu Articolul 39, să invite părţile interesate să se
conformeze măsurilor provizorii pe care le consideră necesare sau de dorit.
Asemenea măsuri provizorii nu vor prejudicia întru nimic drepturile,
pretenţiile sau poziţia părţilor interesate. Consiliul de Securitate va tine
seama în modul cuvenit de neexecutarea acestor măsuri provizorii.
Articolul 41
Consiliul de Securitate poate hotărî ce măsuri, care nu implică folosirea
forţei armate, trebuie luate spre a se da urmare hotărârilor sale şi poate cere
Membrilor Naţiunilor Unite să aplice aceste măsuri. Ele pot să cuprindă
întreruperea totală sau parţială a relaţiilor economice şi a comunicaţiilor
199
feroviare, maritime, aeriene, poştale, telegrafice, prin radio şi a altor
mijloace de comunicaţie, precum şi ruperea relaţiilor diplomatice.
Articolul 42
În cazul în care Consiliul de Securitate va socoti că măsurile prevăzute în
Articolul 41 nu ar fi adecvate ori că s-au dovedit a nu fi adecvate, el poate
întreprinde, cu forţe aeriene, navale sau terestre, orice acţiune pe care o
consideră necesară pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii
internaţionale. Această acţiune poate cuprinde demonstraţii, măsuri de
blocadă şi alte operaţiuni executate de forţe aeriene, maritime sau terestre
ale Membrilor Naţiunilor Unite.
Articolul 43
1. Toţi Membrii Naţiunilor Unite, spre a contribui la menţinerea păcii şi
securităţii internaţionale, se obligă să pună la dispoziţia Consiliului de
Securitate, la cererea sa şi în conformitate cu un acord sau acorduri
speciale, forţele armate, asistenţa şi înlesnirile, inclusiv dreptul de trecere,
necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
2. Acordul sau acordurile menţionate mai sus vor stabili efectivele şi
natura acestor forţe, gradul lor de pregătire şi amplasarea lor generală,
precum şi natura înlesnirilor şi asistenţei care urmează să fie acordate.
3. Acordul sau acordurile vor fi negociate cât mai curând posibil, la
iniţiativa Consiliului de Securitate. Ele se vor încheia între Consiliul de
Securitate şi Membri ai Organizaţiei, sau între Consiliul de Securitate şi
grupuri de Membri ai Organizaţiei şi vor fi supuse ratificării statelor
semnatare, în conformitate cu procedura lor constituţională.
Articolul 44
Atunci când Consiliul de Securitate a hotărât să recurgă la forţă, el trebuie,
înainte de a cere unui Membru nereprezentat în Consiliu să pună la
dispoziţie forţe armate, în executarea obligaţiilor asumate de acesta în
temeiul Articolului 43, să invite pe acel Membru ca, dacă doreşte, să
participe la luarea hotărârilor Consiliului de Securitate privind folosirea
contingentelor de forţe armate ale acelui Membru.
Articolul 45
Spre a permite Organizaţiei să ia măsuri urgente de ordin militar, Membrii
Naţiunilor Unite vor menţine contingente naţionale de forţe aeriene
imediat utilizabile pentru o acţiune combinată de constrângere
internaţională. Efectivele şi gradul de pregătire ale acestor contingente,
precum şi planurile pentru acţiunea lor combinată vor fi stabilite de către
Consiliul de Securitate, cu ajutorul Comitetului de Stat-Major, în limitele
indicate prin acordul sau acordurile speciale, menţionate în Articolul 43.
200
Articolul 46
Planurile pentru folosirea forţelor armate vor fi stabilite de Consiliul de
Securitate cu ajutorul Comitetului de Stat-Major.
Articolul 47
1. Se va înfiinţa un Comitet de Stat-Major pentru a sfătui şi asista Consiliul
de Securitate în toate problemele referitoare la mijloacele de ordin militar
necesare Consiliului de Securitate pentru menţinerea păcii şi securităţii
internaţionale, la folosirea şi comanda forţelor puse la dispoziţia sa, la
reglementarea înarmărilor şi la eventuala dezarmare.
2. Comitetul de Stat-Major va fi alcătuit din Şefii Statelor-Majore ale
membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate sau din reprezentanţii
lor. Orice Membru al Naţiunilor Unite care nu este reprezentant permanent
în Comitet va fi invitat de către Comitet să i se asocieze când participarea
acelui Membru la lucrările lui este necesară pentru buna îndeplinire a
îndatoririlor Comitetului.
3. Comitetul de Stat-Major va răspunde, sub autoritatea Consiliului de
Securitate, de conducerea strategică a oricăror forţe armate puse la
dispoziţia Consiliului de Securitate. Problemele privind comanda unor
asemenea forţe vor fi reglementate ulterior.
4. Cu autorizaţia Consiliului de Securitate şi după consultarea cu
organizaţiile regionale corespunzătoare, Comitetul de Stat-Major poate
înfiinţa subcomitete regionale.
Articolul 48
1. Măsurile necesare executării hotărârilor Consiliului de Securitate în
scopul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale vor fi luate de toţi
Membrii Naţiunilor Unite sau de unii dintre ei, după cum va stabili
Consiliul de Securitate.
2. Aceste hotărâri vor fi executate de Membrii Naţiunilor Unite atât direct,
cât şi prin acţiunea lor în cadrul organismelor internaţionale
corespunzătoare din care fac parte.
Articolul 49
Membrii Naţiunilor Unite se vor asocia spre a-şi acorda reciproc asistenţă
în executarea măsurilor hotărâte de Consiliul de Securitate.
Articolul 50
Dacă Consiliul de Securitate ia măsuri preventive sau de constrângere
împotriva unui Stat, orice alt Stat, indiferent dacă este sau nu Membru al
Naţiunilor Unite, care întâmpină dificultăţi economice deosebite, ivite ca
urmare a executării acelor măsuri, va avea dreptul să consulte Consiliul de
Securitate cu privire la rezolvarea acelor dificultăţi.
201
Articolul 51
Nicio dispoziţie din prezenta Cartă nu va aduce atingere dreptului inerent
de autoapărare individuală sau colectivă în cazul în care se produce un atac
armat împotriva unui Membru al Naţiunilor Unite, până când Consiliul de
Securitate va fi luat măsurile necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii
internaţionale. Măsurile luate de Membri în exercitarea acestui drept de
autoapărare vor fi aduse imediat la cunoştinţa Consiliului de Securitate şi
nu vor afecta în niciun fel puterea şi îndatorirea Consiliului de Securitate,
în temeiul prezentei Carte, de a întreprinde oricând acţiunile pe care le va
socoti necesare pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii
internaţionale.

Sursa: http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm, accesat la data 20.07.2015.

202
EDITURA UNIVERSITĂŢII NAŢIONALE DE APĂRARE „CAROL I”

Tehnoredactor: Valentina-Mihaela ILINCA

Corector: Carmen IRIMIA
Bun de tipar: 25.04.2016
Lucrarea conţine 204 pagini.

TIPOGRAFIA UNIVERSITĂŢII NAŢIONALE DE APĂRARE „CAROL I”

Şoseaua Panduri, nr. 68-72, sector 5, Bucureşti
e-mail: editura@unap.ro
Tel.: 319.48.80/453/215
Fax: 319.59.69

390/2016 C. 224/2016

203