Universitatea de Stat din Republica

Moldova

REFERAT
TEMA: Elemente de performanţă
a informaţiei economico-finciare

A elaborat:

doctorant USM al catedrei

Economie, bussines şi administraţie
Specialitatea 521.01
Sergiu GANGAN

A verificat:

Conferenţiar Universitar,
Şef Departament, Doctor
în ştiinţe economice
Cristina DOLGHI

Chişinău 2017 ©
 CUPRINS
1 Introducere.......................................................................................................................1
2 Importanţa analizei economico-financiare ca metodă a cunoaşterii................................3
3 Particularităţile analizei economico-financiare..............................................................10
4 Necesitatea şi rolul analizei economico-financiare în procesul decizional...................11
5 Conţinutul analizei economico-financiare.....................................................................13
6 Tipologia analizei economico-financiare.......................................................................15
7 Metode şi tehnici ale analizei economico-financiare.....................................................18
8 Concluzii........................................................................................................................22
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ.........................................................................................23

1
 1. INTRODUCERE

În procesele manageriale nevoia de analiză este indispensabilă în fundamentarea

deciziilor. Marii strategi ai lumii, ca de altfel şi marii artişti sau inventatori au stăpânit în
mod eficient metodele raţionale de analiză, ceea ce face ca gândirea strategică să fie
considerată o gândire creatoare care poate genera soluţii noi, cu ţinte ce nu sunt plasate în
prezentul static, ci în viitorul dinamic.
Pentru a formula strategii şi a permite dezvoltări în întreprinderi trebuie să existe
mecanisme de evaluare şi control, un sistem de monitorizare a activităţii, pentru care
analiza şi diagnosticul sunt indispensabile. Diagnosticarea reprezintă punctul de pornire în
demersul strategic: studiind relaţiile de dependenţă dintre factorii care determină afacerile
respective poate avea loc evaluarea riscurilor sau potenţialului asociat unui anumit set de
condiţii, în vederea orientării procesului decizional spre performanţe cât mai înalte.
Organizaţiile utilizează analizele pentru a transforma informaţiile în acţiune şi pentru
a obţine avantaje pe termen lung. Practica a demonstrat că nu există management
performant în absenţa unei metodologii şi instrumente precise de gestiune şi control; astfel
că, în contextul nevoii de control în organizaţii, analiza-diagnostic este considerată un
astfel de instrument pentru obţinerea performanţei.
Definită la modul general, analiza-diagnostic reprezintă o investigare largă a
principalelor aspecte economice, tehnice, sociologice, juridice şi manageriale, efectuată în
vederea identificării punctelor forte şi a punctelor slabe ale activităţii interne a firmei,
oportunităţilor şi restricţiilor din mediul extern, precum şi a cauzelor care le-au generat,
pentru formularea recomandărilor de valorificare a punctelor forte/oportunităţilor şi de
eliminare sau atenuare a punctelor slabe/restricţiilor.
Utilizarea analizei şi diagnosticului în procesele manageriale dă posibilitatea
transformării întreprinderii într-o organizaţie flexibilă, uşor adaptabilă la
schimbările/variaţiile frecvente ce au loc în mediul de afaceri.
Practic, motivaţia efectuării analizei ca instrument al controlului, o constituie
satisfacerea, cel puţin, a următoarelor două cerinţe:
 cercetarea realităţii obiective, cunoaşterea şi interpretarea ei; din această
perspectivă se consideră că analiza economică prezintă o „hartă a realităţii”;
 informarea partenerilor sociali cu privire la starea întreprinderii, performanţele,
eficienţa utilizării resurselor etc.
Piaţa, ca mecanism de reglare a funcţionării întreprinderii, are un impact decisiv,
complex şi permanent în luarea deciziilor de conducerile acestora privind opţiunile
referitoare la alocarea resurselor, dimensiunea alocării, eficienţa utilizării acestora în
vederea asigurării marjei concurenţiale, a viabilităţii.
În contextul mecanismelor pieţei, creşterea gradului de complexitate a activităţii
economice a întreprinderilor are implicaţii profunde în procesul de conducere, proces care
se poate realiza numai pe baza unui studiu atent asupra realităţii, pe o analiză ştiinţifică
1
care să faciliteze adoptarea deciziilor corespunzătoare .
Cunoaşterea economică poate fi considerată drept ştiinţifică numai în măsura în care
are ca obiect punerea în evidenţă a relaţiilor existente între fenomenele şi procesele care
reclamă consum de resurse umane, materiale şi financiare având ca scop realizarea de
bunuri şi servicii necesare satisfacerii unor nevoi sociale şi dacă ea cercetează şi explică
fenomenele economice prin interacţiunea variabilelor care le determină, influenţându-le
mărimea.
Indiferent de nivelul la care se exercită şi de domeniul pe care-l vizează, activitatea
de conducere implică cunoaşterea temeinică a situaţiei date, a întregului complex de cauze
şi factori care o determină, fapt care se realizează prin intermediul analizei economico-
11
Ţole, M., Analiza economico-financiară a agenţilor economici, Editura Sylvi, Bucureşti, 2002, p. 7.
financiare, unul din instrumentele de bază ale managementului modern, o disciplină
indispensabilă acestuia.
Analiza economico-financiară are un caracter permanent, indiferent dacă se
efectuează de un organism din interiorul sau din afara întreprinderii şi, nu constituie un
scop în sine, ci un mijloc pentru atingerea unui obiectiv; deci analiza economico-financiară
trebuie să ofere soluţii pentru fundamentarea corespunzătoare a deciziilor.
Fiecare obiectiv din activitatea întreprinderii nu se înfăptuieşte prin analiza acestuia,
ci se realizează prin acţiunea factorului uman, care, pe baza analizei, a concluziilor
desprinse, dirijează efortul astfel încât efectele să fie maxime.
Elemente ale metodologiei analizei economico-financiare au apărut cu peste două
secole în urmă, o dată cu începutul revoluţiei industriale şi au devenit tot mai clare şi
explicite prin lucrări ca: On the Economy of Machinery and Manufactures (Charles
Babbage), Scientific Management (Frideric Taylor), Administration générale industrielle
(Henry Fayoll), A Theory of Production (C.W. Cobb şi P.G. Douglas), Die Ermitlung des
Antils der Einzelfractoreus (Ursula Wolf), Nouvelles méthode d`analyse économique (D.N.
Chorafas) precum şi zecilor de autori consacraţi ai secolului al XX-lea, inclusiv cei ai
şcolii economice româneşti.
 2. Importanţa analizei economico-financiare ca metodă a cunoaşterii
Firmele puternice deţin în cadrul lor un compartiment de analiză economico-
financiară a cărei responsabilitate este de a efectua analize economice pe probleme, studii
utilizate în practica managerială curentă sau de a efectua diagnostice globale.
În cadrul firmelor mici care nu dispun de compartimente specializate de analiză,
activitatea de analiză economică este realizată de fiecare compartiment funcţional, pe
problemele care intră în competenţa acestora.
Activitatea desfăşurată de compartimentul de analiză economico-financiară constă în
realizarea de rapoarte de diagnosticare pe probleme, diagnostice globale în cazul existenţei
disfuncţionalităţilor în funcţionarea întreprinderii, analiza pe bază de bilanţ în scopul
prezentării în cadrul şedinţelor consiliilor de administraţie, respectiv în adunarea generală a
acţionarilor.
În practica de conducere a unităţilor economice, analiza economico-financiară îşi
găseşte o utilizare prioritară în cadrul funcţiilor de previziune şi control. În acest context,
rolul concret al analizei economico-financiare poate fi rezumat şi sistematizat astfel:
1. Analiza economică reprezintă un mijloc indispensabil în elaborarea unor planuri
reale, temeinic fundamentate din punct de vedere ştiinţific;
2. Analiza economică constituie, în acelasi timp, un instrument operativ, de
cunoaştere şi de reglare, în procesul îndeplinirii planului;
3. Analiza economică contribuie atât la realizarea şi eventual depăşirea rentabilităţii
prevăzute, cât şi la asigurarea unei situaţii patrimonial-financiare echilibrate pe întreg
parcursul anului.
Peter Drucker, vorbind despre necesitatea cunoaşterii propriei întreprinderi,
precizează că pentru a duce la îndeplinire sarcinile economice ale acesteia (întreprinderea
trebuie să devină mai eficientă, potenţialul ei trebuie evaluat corect şi fructificat la
maximum, inclusiv transformarea ei într-una complet diferită pentru un viitor diferit), este
nevoie de înţelegerea realităţilor întreprinderii privită ca un sistem economic, a capacităţii
de performanţă de care dispune şi a relaţiei între resursele disponibile şi rezultatele
3
potenţiale .
„Printr-o analiză economică pertinentă este posibilă orientarea strategiilor
4
decizionale ale întreprinderii spre alternative optime” .
În scopul cunoaşterii întreprinderii, analizele sunt orientate pe următoarele direcţii:
- analiza rezultatelor, a veniturilor şi a resurselor;
- analiza centrelor de cost şi a structurii costurilor;
- analiza de marketing;
- analiza cunoştinţelor;
5
- analiza valorii .
Nici una dintre analize nu poate fi de folos dacă va fi privită separat de celelalte, iar
interdependenţa lor determină reexaminarea „tentativei” de diagnosticare în lumina
analizei de marketing şi a cunoştinţelor, iar metodele de diagnosticare vor trebui
modificate în mod substanţial.
O altă activitate care trebuie organizată ca o activitate distinctă, afirmă acelaşi autor,
„este analiza economică a întreprinderii, a caracteristicilor şi a sarcinilor sale şi a
programului pentru obţinerea performanţei. Această activitate impune o muncă distinctă,

2
Rusu, D., Cuciureanu, A., Petrescu, S., Dan, G., Analiza activităţii economice a întreprinderilor, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979, pp. 19, 20, 21.
3
Drucker, P., Managementul strategic, Editura Teora, Bucureşti, 2001, p. 10.
4
Horomnea, E., Tratat de contabilitate, vol. 1, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001, p. 258.
5
Budugan, Dorina, Contabilitate şi control de gestiune, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002, p. 469.
de o importanţă crucială şi deosebit de dificilă. Din acest motiv, va trebui numită o
persoană care să răspundă de îndeplinirea ei”.
Analiza economică constituie un instrument managerial care ajută conducerea
întreprinderii în înţelegerea trecutului şi prezentului, în vederea fundamentării viitoarelor
obiective strategice de menţinere şi dezvoltare a întreprinderii, într-un mediu concurenţial;
de asemeni, analiza face obiectul preocupărilor interne ale unor parteneri economici şi
financiari-bancari, interesaţi în realizarea unor acţiuni de cooperare cu întreprinderea
respectivă.
Analiza economică se bazează pe ideea că în orice sistem există în permanenţă
rezerve în ceea ce priveşte perfecţionarea organizării şi conducerii, a îmbunătăţirii
performanţelor sale tehnice, economice, financiare, informaţional-decizionale, că
performanţele sistemului „întreprindere” pot fi permanent îmbunătăţite printr-o activitate
de analiză continuă.
Din acest punct de vedere obiectul analizei economice îl constituie studierea
complexă la nivel micro şi macroeconomic a rezultatelor obţinute într-o perioadă de timp,
în folosirea resurselor materiale, umane şi financiare, în strânsa lor legătură cu factorii
care le-au determinat, în scopul identificării şi utilizării unor noi soluţii care să ducă la
dezvoltarea şi perfecţionarea activităţii economice.
Din punct de vedere strategic şi ca premisă a diagnosticării, analiza economică are
rol de control în cadrul întreprinderii. Acesta constă în măsurarea şi corectarea
rezultatelor obţinute în scopul asigurării îndeplinirii corespunzătoare a obiectivelor
proiectate. Se parcurg trei etape:
- stabilirea criteriilor de apreciere a îndeplinirii prevederilor din planuri şi programe;
- determinarea abaterilor prin compararea realizărilor cu criteriile de apreciere
stabilite;
- corectarea abaterilor prin evidenţierea cauzelor care le-au generat;
Analiza îndeplinirii planurilor şi programelor constă practic în asigurarea
evoluţiei societăţii comerciale în limitele parametrilor stabiliţi prin:
- descoperirea factorilor care determină încetiniri sau accelerări ale activităţii;
- înlăturarea sau ameliorarea factorilor cu influenţă negativă;
- promovarea factorilor cu efecte pozitive.
Formularea strategiilor demarează cu analiza factorilor interni şi externi ai
întreprinderii.
Analiza factorilor externi urmăreşte identificarea oportunităţilor şi ameninţărilor,
performanţa superioară fiind rezultatul potrivirii strategiei cu mediul, iar analiza factorilor
interni se identifică cu stabilirea „punctelor tari” şi „punctelor slabe” precum şi a
competenţelor distinctive (cum nevoile consumatorilor sunt satisfăcute). Se adaugă
acestora analiza portofoliului afacerii astfel încât să fie asigurată profitabilitatea
întreprinderii printr-un portofoliu de activităţi şi produse echilibrat, supunând organizaţia
unor riscuri minime.
Prezentarea procesului de realizare a unei strategii este încheiată de faza de evaluare
şi control a strategiei. Evaluarea performanţelor implică măsurarea rezultatelor acţiunilor
întreprinse, iar controlul apare ca o comparare între rezultatele dorite şi cele obţinute. Prin
6
natura sa această fază este similară celei iniţiale (în care se realiza analiza mediului intern
şi extern al întreprinderii), dar creează premisele pentru realizarea buclelor de feedback ale
procesului. Rolul buclelor de reglare de tip feedback este de a permite intervenţia corectivă
asupra unor elemente aferente implementării strategiei sau chiar formulării strategiei.

6
Băcanu, B., Management strategic, Editura Teora, Bucureşti, 1997, p. 223.
8
 7
Sistemul de feedback în controlul managerial este exemplificat în figura următoare :

Performanţe Măsurarea Comparaţii Identificarea

actuale performanţelor cu abaterilor
actuale standardele

Performanţe Implementarea Programul Analiza

dorite corecţiilor acţiunilor cauzelor
corective abaterilor

Sursa: Harold Koontz, Cyril O`Donell, Heinz Weihrich, Management, McGraw-Hill Book Co., 1984
Figura nr. 1.1. Circuitul feedback în controlul managerial

Într-o abordare simplistă, pe criteriul naturii diferite a datelor utilizate, controlul

strategiei se desfăşoară pe două direcţii: financiar şi nefinanciar. Instrumentele financiare
sunt cele mai utilizate pentru evaluarea, controlul şi analiza situaţiei strategice pornind de
la premisa că indicatorii au gradul cel mai înalt de sintetizare şi tipizare şi se pretează cel
mai bine pentru comparaţii şi operare.
În afară de asta, utilizarea indicatorilor, ca instrumente financiare, este determinată şi
de faptul că, în general, sistemele şi subsistemele sunt descrise prin parametri şi indicatori
ce le definesc existenţa şi funcţionarea.
Cei mai utilizaţi sunt coeficienţii financiari, ca raport între două mărimi cu exprimare
absolută. Combinarea acestor mărimi, culese în principal din bilanţul contabil anual, dă
naştere câtorva coeficienţi cu o semnificaţie precisă, grupaţi în câteva categorii mai
importante astfel:
- coeficienţii de lichiditate, care dau o imagine asupra capacităţii întreprinderii de a
face faţă obligaţiilor financiare;
- coeficienţii de profitabiliate, care dau o imagine asupra capacităţii întreprinderii de
a genera un anumit nivel al profitului;
- coeficienţii de activitate, care dau o imagine asupra modului în care întreprinderea
utilizează resursele pe care le are la disoziţie;
- coeficienţii de solvabilitate, care dau o imagine asupra capacităţii întreprinderii de
a face faţă totalităţii angajamentelor externe pe baza resurselor de care dispune.
Studiul acestor coeficienţi, pe perioade mai mari, conferă controlului financiar rolul
de avertizare timpurie asupra unor traiectorii nedorite.

9
 3. Particularităţile analizei economico-financiare
Dată fiind natura specifică a fenomenelor şi proceselor economico-financiare, analiza
economico-financiară se deosebeşte prin anumite particularităţi faţă de toate celelalte
genuri de analiză (fizică, biologică, chimică etc). În plus, aceste particularităţi pot fi
considerate cerinţe metodologice de bază ale investigării ştiinţifice a activităţii economico-
financiare.
Cele mai reprezentative particularităţi analizei economico-financiare ar putea fi
considerate următoarele:
în analiza economico-financiară, fiind exclusă posibilitatea experienţelor pure, de
laborator, ca în ştiinţele naturii, se utilizează abstracţii de diferite ordine, care, în
accepţiunea modernă se prezintă, de regulă, sub forma unor „sisteme de simboluri”
reflectând aspectele structural-relaţionale caracteristice fenomenelor economico-financiare,
fie sub denumirea generică de „modele economico-financiare abstracte”, care iau în
considerare nu numai „termenii” fiecărui model, ci şi relaţiile dintre aceşti termeni.
În cercetarea fenomenelor economico-financiare, prin utilizarea abstracţiilor – ca
expresii ale operaţiunii de abstractizare analitică – este posibilă izolarea laturilor,
factorilor, cauzelor şi condiţiilor cu rol nesemnificativ, secundar, neesenţial în
determinarea rezultatelor obţinute, putându-se releva modul şi măsura în care au acţionat
asupra acestor rezultate factorii principali, esenţiali, hotărâtori pe linia cărora se impun noi
eforturi în vederea îmbunătăţirii substanţiale a situaţiei.
 analiza economico-financiară este, în general deosebit de complexă,
particularitate care derivă din însăşi complexitatea fenomenelor economico-financiare, din
multiplele legături interne care caracterizează aceste fenomene şi procese. Ca atare, o
cunoaştere integrală, profundă a diverselor fenomene şi procese economico-financiare,
care au loc în întreprinderi sau la nivel de ramuri ale economiei naţionale, necesită
„surprinderea” întregii complexităţi specifice acestor fenomene şi procese.
 în analiza economico-financiară, având în vedere că fenomenele şi procesele
economico-financiare sunt implicit fenomene social-economice a căror existenţă şi
dezvoltare nu pot fi concepute în afara prezenţei omului şi societăţii, o atenţie deosebită
trebuie acordată resurselor umane, care au şi trebuie să aibă un rol hotărâtor în eficienţa şi
viabilitatea întreprinderilor din diferitele domenii ale producţiei materiale. Tocmai de
aceea, se impune o corelare a analizei economice propriu-zise a resurselor umane ale
întreprinderilor cu o serie de analize de tip sociologic, psihologic şi ergonomic, care pot
descoperi noi rezerve interne, uneori nebănuit de mari, menite să contribuie la o creştere
intensă a productivităţii muncii şi a eficienţei economico-financiare în general.
 cunoaşterea ştiinţifică a activităţii economico-financiare nu poate fi făcută pe
baza unor microanalize, respectiv prin reducerea fenomenelor economico-financiare, ca
obiect al analizei, la dimensiuni de laborator ca în cazul fenomenelor naturii.
 în procesul cunoaşterii ştiinţifice a fenomenelor economico-financiare, analiza
calitativă trebuie să preceadă analiza cantitativă, rolul analizei calitative constituindu-l
elaborarea modelului abstract şi a filierei logice pe care trebuie s-o urmeze întreaga
8
cercetare .

7
Harold Koontz, Cyril O`Donell, Heinz Weihrich, Management, McGraw-Hill Book Co., 1984, p. 554
10
 4. Necesitatea şi rolul analizei economico-financiare în procesul decizional
Orice activitate de conducere economico-financiară la toate nivelurile organizatorice
– la nivel macroeconomic, microeconomic şi în profil teritorial – este în esenţa ei o
activitate permanentă de cunoaştere profundă şi complexă a stării economice şi financiare,
în structura timpului, trecut, prezent şi viitor, o activitate permanentă de fundamentare a
unor pachete de decizii operative, tactice şi strategice în vederea stabilirii căilor de acţiune
pentru realizarea obiectivelor din program, precum şi o activitate permanentă de aplicare a
9
deciziilor adoptate şi de urmărire sistematică a înfăptuirii acestora .
Deciziile operative au un orizont de timp foarte redus, vizează atingerea obiectivelor
unor unităţi de talie mică sau indivizi şi sunt luate la niveluri ierarhice inferioare spre
deosebire de deciziile tactice, care au în vedere orizonturi medii de timp, influenţează
numai o parte a organizaţiei şi sunt luate la niveluri ierarhice medii şi cele strategice care
vizează un orizont larg de timp, afectează întreaga organizaţie şi sunt luate la nivelul cel
10
mai înalt al managementului .
Atât în activitatea de fundamentare şi aplicare a deciziilor curente şi de perspectivă,
cât şi în etapa de control a realizării deciziilor adoptate, un rol important revine analizei
economico-financiare.
În procesul operaţional de conducere a activităţilor economico-financiare se
conturează două tipuri sau modalităţi de fundamentare a deciziilor de conducere:
a) conducerea de tip intuitiv (bazată pe experienţa practică), caz în care, deciziile
adoptate au un grad relativ scăzut de certitudine privind realizarea integrală şi cu eficienţa
scontată a obiectivelor programate.
b) conducerea raţională sau ştiinţifică, care se bazează pe utilizarea metodelor
analizei economico financiare la fundamentarea deciziilor. Practica a confirmat pe deplin
faptul că, în condiţiile economiei moderne, a complexităţii şi a caracterului ei dinamic,
conducerea activităţii economico-financiare nu poate fi concepută decât prin adoptarea
unor decizii fundamentate pe o analiză amplă şi obiectivă a fenomenelor şi proceselor din
economie.
Analiza economico-financiară conferă procesului decizional al conducerii un
conţinut profund ştiinţific, corespunzător situaţiei conjuncturale din fiecare etapă, bazat pe
luarea în considerare a factorilor interni şi externi, a impactului progresului tehnico-
ştiinţific asupra dezvoltării economice, a tendinţelor cantitative şi calitative asupra cererii
de consum productiv şi neproductiv.
Analiza activităţii desfăşurate de o întreprindere are în vedere studierea fenomenelor
economice şi financiare care au avut loc, în mod analitic şi interdependent, pe componente
de detaliu, iar pe baza asamblării concluziilor rezultate se ajunge la sinteză. Se dovedeşte
astfel că analiza şi sinteza reprezintă etape interdependente proprii oricăror cercetări
îndreptate asupra activităţii economico-financiare.
Prin definiţie, analiza economico-financiară este un proces complex de cunoaştere a
stării economico-financiare a unei întreprinderi, a unei ramuri sau a economiei naţionale în
ansamblul ei, în condiţii concrete de loc şi timp, folosind metode adecvate şi indicatori
specifici în vederea individualizării şi dimensionării factorilor şi cauzelor cu acţiune
pozitivă sau negativă, care au determinat o anumită condiţie economico-financiară, precum
şi reglarea prin decizii tactice şi strategice a echilibrului dintre lichiditatea activelor şi
exigibilitatea elementelor de pasiv, a echilibrului funcţional dintre nevoile curente şi
resurselor implicate, precum şi a corelaţiei globale a costului resurselor cu randamentul
întrebuinţărilor.
Din definiţia dată, rezultă că obiectul analizei economico-financiare nu se limitează
la stricta constatare şi interpretare a modului de realizare a indicatorilor prevăzuţi în
programul economic, ci are o sferă mult mai largă de cercetare, ea extinzându-se şi asupra
unor aspecte conexe, care nu sunt cuprinse şi exprimate prin nivelul indicatorilor
programaţi, dar cu o importanţă deosebită atât pentru asigurarea echilibrului economico-
financiar, cât şi pentru fundamentarea măsurilor care vizează expansiunea şi creşterea
economică.
 Totodată, analiza economico-financiară are un rol important în realizarea funcţiunilor
întreprinderilor: cercetare-dezvoltare tehnologică, producţie, comercială, personal,
financiar-contabilă.
Între analiza economico-financiară, funcţiile conducerii activităţii economice
(managementului) şi cele ale întreprinderilor există următoarea relaţie de întrepătrundere:
efectuarea analizei se realizează prin funcţiile conducerii, iar funcţiile conducerii
acţionează asupra funcţiunilor întreprinderilor.
În concluzie, se poate arăta că analiza economico-financiară este implicată
metodologic în realizarea procesului decizional al conducerii, în activitatea de planificare
şi de control a activităţii, în reglarea dinamică a activităţii economico-financiare şi
creşterea rolului factorilor intensivi (calitativi) în dezvoltarea economică prin evidenţierea
posibilităţilor şi variantelor de a acţiona, precum şi prin stabilirea soluţiilor de îndeplinire a
obiectivelor propuse.

8
Cojocaru, C., Călin, Geanina, Cojocea, Aureliana Guoadelia, Analiză economico-financiară, Editura
Economică, Bucureşti, 2004, p. 12.
9
Mihăilescu, N., Răducan, Mihaela, Analiza activităţii economico-financiare, Editura Victor, Bucureşti,
2005, p. 7.
10
Nica, P., Iftimescu, A., Management. Concepte şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, pp. 135,
136.
 5. Conţinutul analizei economico-financiare
Analiza economico-financiară studiază mecanismul de formare şi modificare a
fenomenelor economice prin descompunerea lor în elemente componente, în părţi simple şi
11
prin identificarea factorilor de influenţă . Drumul parcurs de analiză este inversul evoluţiei
reale a fenomenului. Analiza porneşte de la rezultatele procesului încheiat către elemente şi
factori.
Conţinutul procesului de analiză economico-financiară, inclusiv îmbinarea acesteia
cu sinteza, presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) Delimitarea obiectului analizei, constă în identificarea anumitor fapte, fenomene,
rezultate, care se exprimă sub forma indicatorilor economico-financiari. Delimitarea
obiectului se face în timp şi spaţiu, cantitativ şi calitativ, utilizând anumite metode de
evaluare şi calcul.
b) Determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat
Descompunerea în elemente presupune o analiză structurală. Factorii se stabilesc în
mod succesiv, trecând de la cei cu acţiune directă la cei care acţionează indirect, prin
intermediul celor cu acţiune directă, până la stabilirea cauzelor finale. Potrivit principiului
descompunerii în trepte, procesul cunoaşterii este adâncit de la o esenţă mai puţin
profundă, către alta mai profundă.
c) Stabilirea relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi fenomenul analizat
pe de o parte, cât şi dintre diferiţii factori care acţionează asupra acestuia, pe de altă
parte
În acest scop este necesar a se determina relaţia cauză-efect, respectiv raporturile de
condiţionare. Parcurgerea acestor trei etape conduce la elaborarea modelelor de analiză ale
proceselor şi fenomenelor analizate.
d) Măsurarea (cuantificarea) influenţelor diferitelor elemente sau factori asupra
fenomenului analizat
În această etapă intervine analiza cantitativă, care pe baza unei metodologii proprii
permite măsurarea influenţelor, dimensionarea rezervelor interne şi aprecierea cât mai
exactă a rezultatelor.
e) Sinteza rezultatelor analizei, constituie etapa stabilirii concluziilor şi aprecierilor
asupra activităţii desfăşurate (în funcţie de obiectul analizei).
f) Elaborarea măsurilor, respectiv al deciziilor menite a contribui la utilizarea
optimă a factorilor de producţie, la obţinerea unor randamente maxime ale utilizării
acestora în vederea asigurării marjei concurenţiale, a viabilităţii întreprinderii.
Caracterul ştiinţific al analizei ca metodă a cunoaşterii, este condiţionat de
parcurgerea acestor etape. Respectarea etapelor este obligatorie, iar parcurgerea lor se
impune cu ocazia analizei oricărui fenomen economico-financiar.
În afara acestor etape, pentru a se asigura caracterul ştiinţific al analizei este necesar
să se respecte următoarele cerinţe:
- analiza nu trebuie să conţină contradicţii (în procesul analizei trebuie respectate
legile gândirii);
- analiza trebuie să fie complexă şi să îmbrăţişeze toate laturile activităţii economico-
financiare a întreprinderii, având în vedere şi implicaţiile pe care le pot determina;
- analiza trebuie să fie operativă şi sistematică ceea ce presupune că trebuie efectuată
în mod periodic şi la momentul oportun;
- orice analiză trebuie să se încheie cu un program de măsuri concrete, operaţionale,
fundamentate, care să vizeze îmbunătăţirea activităţii economico-financiare a
întreprinderii.
Desfăşurarea procesului de analiză este prezentat în figura nr. 1.2 care permite
evidenţierea relaţiilor dintre fenomen, elemente, factori şi cauzele finale, fixând totodată
conceptul “ordine de analiză”, faţă de evoluţia reală a fenomenului.

11
Buşe, L., Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p. 17.
 Sursa: http://www.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1
Figura nr. 1.2. Desfăşurarea procesului de analiză economico-financiară

Schema mai sus prezentată, permite, pe de o parte, sesizarea condiţiilor în care

acţionează un fenomen precum şi a elementelor sau factorilor care influenţează asupra
acestuia, iar, pe de altă parte, pune în evidenţă două tipuri principale de analiză: analiza
structurală (prin elemente) şi analiza factorială (prin factori).
Elementele reprezintă părţi componente ale fenomenului analizat (de exemplu costul
produsului pe articole de calculaţie sau pe elemente primare de cheltuieli), în timp ce
factorii reprezintă forţele motrice care provoacă sau determină un fenomen (de exemplu
numărul mediu scriptic faţă de cifra de afaceri).
În ceea ce priveşte cauzele, acestea reprezintă fenomene care, în anumite condiţii,
provoacă şi respectiv explică apariţia unui fenomen (fie fenomenul analizat, fie un factor
care acţionează asupra acestuia). Termenul de „factori” este utilizat în general pentru
fenomene mai complexe decât “cauzele”.
Cauzele finale reprezintă ultimele cauze descoperite în procesul de analiză, având în
vedere limitele sferei de cercetare ale analizei respective. În procesul de analiză, acestea
apar drept cauze finale deoarece procesul de analiză reprezintă inversul evoluţiei reale a
fenomenului. Din punct de vedere al apariţiei şi dezvoltării oricărui fenomen, ele sunt
cauze primare.
 6. Tipologia analizei economico-financiare
Diversitatea activităţilor desfăşurate de o întreprindere şi varietatea situaţiilor
întâlnite privind conţinutul, nivelul şi caracteristicile performanţelor economico-financiare
ale acesteia reclamă necesitatea utilizării mai multor tipuri de analiză, care pot fi
structurate după mai multe criterii:
a) În funcţie de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza şi
momentul desfăşurării fenomenului, se distinge:
- analiza post-factum, post-operativă sau analiza activităţii
- analiza previzională sau prospectivă
Analiza post-factum, post-operativă sau analiza activităţii, constituie un
instrument de „supraveghere şi reglare” a modului de funcţionare a unei întreprinderi, ceea
ce presupune cercetarea rezultatelor acesteia potrivit relaţiilor cauzal-funcţionale şi implicit
relevarea gradului de realizare a obiectivelor programate (încadradrea în limitele stabilite
de managementul firmei).
Post-factum, ca sens noţional, defineşte o activitate, proces sau eveniment care a avut
loc sau care s-a încheiat, analiza acestuia efectuându-se ulterior producerii lui.
Analiza post-factum îşi dovedeşte utilitatea în activitatea practică a întreprinderii prin
aceea că furnizează informaţii privind încadrarea sau neîncadrarea rezultatului obţinut în
limitele estimate ca fiind normale (inclusiv în nivelurile programate). Aprecierea în sine nu
poate fi considerată ca fiind şi suficientă, dacă nu sunt luate în considerare şi măsurile
menite a contribui la remedierea unor situaţii nefavorabile pentru întreprindere.
Analiza activităţii priveşte prezentul şi trecutul, în timp ce analiza previzională
priveşte viitorul. Dacă separăm prezentul de trecut, se poate crea o nouă categorie şi anume
analiza concomitentă sau curentă. Acest tip de analiză constă în secţionarea unui
fenomen şi presupune urmărirea sa pe fragmente, cu condiţia menţinerii unităţii
fenomenului. Raportarea analizei la fiecare fragment urmărit, indiferent de fracţiunea de
timp considerată, readuce în actualitate tipul de analiză post-factum.
Ca tip de analiză post-factum care se poate îmbina şi cu analiza prospectivă se
menţionează analiza diagnostic, care permite aprecieri asupra performanţelor economico-
financiare ale unei întreprinderi, asupra centrelor de responsabilitate sau a unui segment al
activităţii întreprinderii.
Analiza previzională sau prospectivă, presupune determinarea evoluţiei viitoare a
unui fenomen economic pe baza cercetării factorilor (a relaţiilor de cauzalitate), a acţiunii
lor în perspectivă (inclusiv cu luarea în considerare şi a altor factori decât cei cunoscuţi).
Analiza previzională constituie o etapă premergătoare în elaborarea strategiei
activităţii economico-financiare a întreprinderii. Ea este utilizată de către centrele de
decizie pentru stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse în perioada viitoare. În condiţiile
economiei de piaţă angajarea unei investiţii solicită în mod obligatoriu elaborarea de
scenarii prin care se prefigurează rezultatele viitoare ale realizării acesteia.
Între cele două tipuri de analiză, analiza post-factum şi analiza previzională, există o
serie de particularităţi generate de faptul că analiza activităţii se bazează pe variabile certe,
cunoscute, în timp ce analiza previzională se bazează pe variabile incerte, presupuse. De
aici rezultă deosebiri de ordin metodologic datorate faptului că analiza activităţii
economico-financiare studiază o singură variantă a fenomenului şi anume cea de execuţie,
prevalând legăturile de tip determinist, în timp ce analiza prospectivă studiază mai multe
variante şi apar frecvent legături de tip stohastic.
 b) Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale sau al determinărilor
cantitative ale fenomenelor, analiza economică poate fi:
- analiza calitativă
- analiza cantitativă
Analiza calitativă, urmăreşte esenţa fenomenului, însuşirile sale esenţiale, factorii
care sunt de aceeaşi natură cu fenomenul analizat.
În procesul de analiză, potrivit principiului descompunerii în trepte, se trece de la o
esenţă mai puţin profundă către alta mai profundă, având, deci, loc un proces de purificare
prin tercerea de la factori calitativi mai puţin puri către factori mai puri.
Rolul analizei calitative constă în elaborarea modelelor de analiză în care sunt
surprinse elementele esenţiale ale fenomenului.
Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determinări
comensurative exprimate prin greutate, volum, suprafaţă, număr, durată etc.
În determinarea modificării fenomenelor şi cuantificarea (măsurarea) influenţei
factorilor asupra fenomenelor analizate, sunt utilizate metodele matematice. De subliniat
primatul analizei calitative, care prin modelarea proceselor economice crează premisele
aplicării metodelor matematice în analiza variabilelor unui fenomen economico-financiar.
Viabilitatea soluţiilor oferite, urmare a utilizării metodelor matematice, este
condiţionată de rigurozitatea modelării proceselor economice, ca efecte ale analizei
calitative.
c) După nivelul la care se desfăşoară pot exista următoarele tipuri de analiză:
- microeconomică
- mezoeconomică
- macroeconomică
Analiza microeconomică cercetează fenomenele economico-financiare la nivelul
întreprinderii sau al compartimentelor funcţionale din cadrul structurii sale organizatorice.
Acest tip de analiză centrată la scara întreprinderii, vizează relevarea comportamentului
acesteia privind realizarea produselor, lucrărilor şi prestărilor de servicii, potrivit obiectului
de activitate, în raport cu obligaţiile asumate prin contractele încheiate cu beneficiarii,
performanţele economico-financiare realizate etc.
Analiza mezoeconomică studiază fenomenele şi procesele la nivelul sectorului sau
al ramurii de activitate în scopul evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţii
concurenţiale a acesteia etc.
Analiza macroeconomică presupune studierea fenomenelor la nivelul economiei
naţionale sau al economiei mondiale (conjunctura internă şi internaţională, legislaţie şi
reglementări, factori demografici, de cultură şi credinţă, nivel de dezvoltare, probleme
sociale, factori climaterici etc.), operând preponderent cu mărimi globale sau agregate ca
de exemplu produs naţional brut, produs intern brut etc.
d) După modul de urmărire în timp a fenomenelor se pot distinge:
- analiza statică
- analiza dinamică
Analiza statică studiază fenomenele, elementele şi factorii care influenţează asupra
acestora la un moment dat, relevând pe baza relaţiilor existente între acestea, o anumită
poziţie a fenomenului supus analizei.
Noţiunea de static este legată de modul de efectuare a analizei şi nu de natura
fenomenului, deoarece fenomenele, prin natura lor, nu pot fi statice.
Analiza dinamică cercetează fenomenele economice în mişcare, relevând poziţia lor
într-un şir de momente. Evidenţierea legăturii dintre diferitele poziţii succesive ale
fenomenelor economice se face pe baza cercetării factorilor care au determinat aceste
schimbări.
e) După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul se pot efectua
următoarele tipuri de analiză economică:
- analiza pe termen scurt
- analiza pe termen lung
 Analiza pe termen scurt serveşte managementului întreprinderii pentru conducerea
operativă a activităţii pe perioade de timp de până la un an de zile. Acest tip de analiză
operează preponderent cu modele de tip determinist.
Analiza pe termen lung operează cu date care depăşesc termenul de un an, utilizând
în acest scop modele de tip statistic sau stocastic. În ţările cu economie de piaţă, se
operează frecvent, la nivel microeconomic cu modele în care intervalul de timp analizat
este de 3-5 ani.
f) După criteriile de studiere a fenomenelor pot exista următoarele tipuri de
analiză:
- tehnico-economică
- economico-financiară
- financiară
Analiza tehnico-economică îmbină caracterul tehnic cu cel economic.
Acţiunea de creştere a producţiei fizice este rezultatul unei analize tehnico-
economice efectuate de specialişti cu cunoştinţe tehnice şi economice (în mod similar, pot
fi tratate şi acţiunile care vizează la nivel de produs reducerea costului sau cele privind
creşterea rentabilităţii pe produs).
Analiza economico-financiară tratează corelaţiile dintre activitatea economică (de
exploatare) şi cea financiară (analiza riscului financiar trebuie corelată cu analiza riscului
de exploatare).
Analiza financiară vizează cu predilecţie fluxurile financiare care se formează la
nivelul întreprinderii, rentabilitatea şi riscurile, modul de gestionare şi plasare a capitalului
etc.
g) În funcţie de poziţia analistului se pot distinge:
- analiza internă
- analiza externă
Analiza internă are un caracter practic, facilitatea efectuării acesteia rezidă din
faptul că analistul are o poziţie privilegiată deoarece beneficiază de o serie de informaţii
despre întreprinderea analizată. Pe baza acestor informaţii, analistul poate detecta stările de
dezechilibru din diferite domenii ale activităţii întreprinderii, precum şi cauzele acestora,
stabilind totodată măsurile care se impun în vederea remedierii.
Elaborarea acestor analize servesc conducerii întreprinderii, atât pentru cunoaşterea
stării de fapt reflectată prin nivelul performanţelor economico-financiare şi exercitarea pe
această bază a controlului privind modul de realizare a sarcinilor programate, cât şi pentru
fundamentarea activităţii viitoare.
Diferitele categorii de utilizatori folosesc informaţiile financiare, precum şi alte
informaţii oferite de evidenţa contabilă, statistică şi operativă a întreprinderii în vederea
diagnosticării activităţii acesteia, iar pe această bază să-şi poată fundamenta deciziile
economice şi financiare.
Analiza externă se efectuează de partenerii externi. În fundamentarea deciziilor lor,
partenerii externi ai întreprinderii se bazează pe informaţiile furnizate de analiza financiară
(diagnosticul financiar extern). Exemplul clasic îl constituie procedura utilizată de bănci
pentru studierea cererilor întreprinderilor privind acordarea de credite, care urmăresc
capacitatea acestora de a-şi achita obligaţiile.
În acelaşi mod, partenerii de afaceri (furnizori, clienţi etc.), statul reprezentat prin
autorităţile locale, guvern şi organizaţiile cvasiguvernamentale, precum şi organele de
urmărire penală sau instanţele de judecată, sunt interesate în a-şi forma o imagine asupra
dezvoltării viitoare a afacerilor întreprinderii, situaţiei economico-financiare şi securităţii
financiare a acesteia.
Preponderenţa unui tip sau altul de analiză economico-financiară, dintre cele
menţionate anterior, este în concordanţă cu însăşi cerinţele şi obiectivele procesului
managerial dintr-o anumită împrejurare sau etapă, iar seria criteriilor în funcţie de care pot
fi stabilite şi alte tipuri de analiză economico-financiară nu este epuizată.
 7. Metode şi tehnici ale analizei economico-financiare
Metoda este un proces teoretico-abstract, prin care se fixează o anumită concepţie
privind modul de studiere a unui obiectiv (fenomen, proces) în vederea obţinerii de
cunoştinţe asupra formei sau alcătuirii acestuia.
Procedeul este latura practică de executare a unui lucru, de studiere a unei activităţi
sau de prelucrare a datelor unui proces de cercetare, deci concretizarea metodei.
În cadrul analizei economico-financiare îşi găsesc locul o serie de metode şi
procedee specifice sau împrumutate (comune) din alte ştiinţe. Se disting, în funcţie de cele
două laturi fundamentale ale analizei (calitativă şi cantitativă), următoarele metode:
1. Metode ale analizei calitative, care vizează esenţa fenomenului, depistarea
legăturilor cauzale;
2. Metode ale analizei cantitative, care au ca obiect cuantificarea influenţelor
elementelor sau factorilor care explică fenomenul.
1. Metode ale analizei calitative
a) Diviziunea sau descompunerea rezultatelor
Această metodă constă în descompunerea fenomenelor şi proceselor cercetate în
elementele lor componente, stabilind contribuţia lor la modificarea totală a fenomenelor
studiate şi localizarea în timp şi spaţiu a provenienţei rezultatelor şi a cauzelor acestora.
În analiza economico-financiară se disting:
- diviziunea după timpul de formare a rezultatelor prin care se localizează contribuţia
diferitelor unităţi de timp la formarea rezultatului total şi se evidenţiază abateri de la
tendinţa generală de manifestare în timp a fenomenului;
- diviziunea după locul de formare a rezultatelor care semnalează locurile unde
efectul obţinut nu corespunde condiţiilor create, unde există posibilităţi de îmbunătăţire a
activităţii;
- diviziunea pe părţi, factori sau elemente componente asigură cercetarea laturilor
esenţiale ale formării şi dezvoltării acestuia.
b) Gruparea
Ca metodă de cercetare a analizei, gruparea separă colectivitatea cercetată pe
categorii omogene de unităţi, după variaţia unuia sau mai multor caracteristici alese în
funcţie de scopul cercetării şi de natura fenomenului studiat (de ex. gruparea forţei de
muncă pe categorii, vechime, sex, meserii, calificare, stabilitate etc.).
c) Comparaţia constă în studierea fenomenelor, proceselor şi rezultatelor economice
şi financiare prin prisma unui criteriu de referinţă şi în stabilirea de asemănări şi deosebiri
între acestea.
Analiza are astfel posibilitatea de a examina şi aprecia rezultatele economice, nu ca
mărimi în sine, ci în raport cu un criteriu, cu o bază de comparaţie, stabilind nivelurile,
proporţiile şi ritmurile de dezvoltare a acestora. În cadrul firmelor se utilizează următoarele
categorii de comparaţii:
- comparaţii în timp (compararea fenomenelor în diferite momente ale evoluţiei sale);
- comparaţii în spaţiu (pe structuri organizatorice, cu rezultate ale sectorului de
activitate sau ale altor întreprinderi cu activităţi similare, concurente);
- comparaţii mixte, atât în timp cât şi în spaţiu;
- comparaţii în funcţie de un nivel prestabilit: programe, norme, normative,
standarde, clauze contractuale etc.;
- comparaţii cu caracter special care au loc în determinarea eficienţei unor măsuri sau
soluţii tehnico-economice (compararea variantelor în vederea alegerii celei optime) etc.
În cazul folosirii acestei metode trebuie respectate cel puţin următoarele condiţii:
- să fie asigurată omogenitatea datelor supuse comparaţiei(indicatorii comparaţi sa
aibă acelaşi conţinut economic şi aceeaşi metodologie de determinare);
- analiza să se refere la aceeaşi perioadă de timp(an, semestru, trimestru, lună etc.). C

12
Bîrsan, M., Şuşu, Ş., Analiza economico-financiară în comerţ şi turism. Metodologie de realizare, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2013, p. 20 şi următoarele.
 Comparaţia poate fi efectuată prin intermediul următoarelor categorii de indicatori:
indicatori absoluţi, indicatori relativi, indicatori medii, indicatori de variaţie, indicatori
ajustaţi.
d) Modelarea fenomenului studiat
Modelul construit reprezintă reproducerea simplificată, dar exactă a unor laturi şi
aspecte ale realităţii, în care, prin abstracţie de tot ceea ce se consideră neesenţial, se face o
sinteză de un anumit fel, o generalizare.
Modelul oferă o descriere simplificată si fundamentată a sistemului sau procesului pe
care îl reprezintă, cu ajutorul unor reprezentări grafice, pe bază de ecuaţii, tehnici
conceptuale etc., care facilitează analiza în vederea descoperirii unor relaţii şi legităţi foarte
greu de găsit pe alte căi.
Modelele pot fi: materiale, imaginare, funcţionale (cibernetice), structurale, euristice
(de cercetare), de acţiune, deductive, inductive, analitice, simbolice etc.
Folosirea în analiză a modelelor presupune:
- definirea obiectului analizei si a nivelului la care se poate realiza;
- precizarea conceptelor, indicatorilor, altor surse de informaţii pe baza cărora se
construieşte modelul;
- stabilirea însuşirilor esenţiale ale fenomenului analizat, pe baza metodelor de
analiză calitativă, care vor fi puse în evidenţă atunci când este necesar;
- stabilirea restricţiilor şi respectiv a criteriilor de eficienţă;
- construirea modelului care, predominant în analiză, este un model economico-
matematic, exprimat sub formă de ecuaţii, inegalităţi, funcţii de producţie etc.
2. Metode ale analizei cantitative
Prin aceste metode are loc măsurarea relaţiilor factorial-cauzale, determinându-se
mărimea, sensul şi intensitatea acţiunii factorilor asupra fenomenului cercetat, creând
posibilitatea interpretării complexe şi materializării stării fenomenului, în vederea
identificării şi valorificării rezervelor interne.
Fenomenele şi procesele economico-sociale sunt fenomene complexe generate de o
multitudine de cauze principale şi secundare, esenţiale şi neesenţiale care se află în raport
de conexiune şi de condiţionare reciprocă.
După natura relaţiei de cauzalitate legăturile dintre fenomene pot fi legături
funcţionale, deterministe (se manifestă între două fenomene în care unul este cauza şi
celalalt efectul, modificarea fenomenului cauză determinînd în mod univoc schimbarea
fenomenului efect) şi legături statistice sau stochastice (acelea în care un fenomen efect
este rezultatul combinării mai multor cauze care pot acţiona în acelaşi sens sau în sensuri
opuse generînd forme diferite de manifestare individuală).
Descompunerea pe factori de influenţă poate fi realizată sub forma influenţelor în
mărime relativă sau ca influenţe în mărime absolută ale factorilor asupra caracteristicii
rezultative, de natură complexă.
În analiză se utilizează o diversitate de metode şi procedee matematice în funcţie de
scopul analizei, de tipul de legături cauzale şi de modul de exprimare a caracteristicilor
fenomenului studiat.
Dintre aceste metode, importante pentru analiza economică sunt: metoda substituirii
factorilor, metoda balanţieră, metoda calculului matricial, metoda ABC, metoda
corelaţiilor, metoda cercetărilor operaţionale etc.
 13
a) Metoda substituirii valorii factorilor(metoda substituirilor în lanţ, iterării sau
a variaţiilor succesive)
Metoda substituirilor în lanţ se bazează pe ipoteza succesiunii factorilor potrivit
conţinutului, sensului şi ordinii lor de influenţă, pornind de la metoda creşterilor finite a lui
Lagrange. Această metodă exprimă faptul că la o variaţie determinată a unui factor
corespunde o valoare determinată a rezultatului (caracteristicii rezultate).
Metoda substituirii valorii factorilor se utilizează în cazul relaţiilor de tip determinist,
care iau forma matematică de produs sau de raport între factori.
La baza metodei substituirilor în lanţ stau trei principii:
1. Aşezarea factorilor în relaţiile de cauzalitate, exprimate sub formă de produs sau
raport, se face în următoarea ordine a condiţionării lor economice: factori cantitativi,
factori de structură şi factori calitativi;
2. Substituirile (înlocuirile, variaţiile) se fac succesiv, începând cu factorii
cantitativi, continuând cu factorul de structură şi încheind cu cei calitativi, pornind de la
factorii direcţi spre cei cu influenţă indirectă; se evidenţiază astfel variaţia unui factor
14
considerând că ceilalţi rămân neschimbaţi (condiţia de „caeteris paribus” ).
Denumirea „caeteris paribus” asociază anumite cauze cu anumite efecte. Conform
acestui principiu cauzele unui fenomen sunt analizate pe rând existând presupoziţia că toţi
factorii care influenţează un proces, dar neluaţi în considerare în problemă, nu acţionează
şi prin urmare se menţin la acelaşi nivel pe orizontul de plan analizat. O teorie este
formulată întotdeauna cu această clauză (adică păstrarea condiţiilor iniţiale sau, altfel spus,
celelalte condiţii rămân neschimbate) iar apelarea la ea reprezintă o metodă de simplificare
a problemelor complexe.
3. Valoarea substituită (variată) a unui factor se menţine ca atare în operaţiunile
ulterioare (ceea ce înseamnă că factorul a cărui influenţă a fost calculată va fi luat în
continuare în calcule la valoarea curentă iar factorul a cărui influenţă nu a fost calculată
încă rămâne în calcule la valoarea din baza de comparaţie).
Cercetările operaţionale
Ca metodă de analiză cercetările operaţionale sunt utilizate în cazul relaţiilor cauzale
de tip stocastic şi reprezintă un ansamblu de metode folosite în adaptarea deciziilor atunci
când intervin numeroşi factori de influenţă.
Elementele principale care caracterizează cercetările operaţionale sunt:
- cercetarea unor sisteme organizate, influenţate de un complex de factori;
- aplicarea unor metode ştiinţifice de evidenţiere a legăturilor de interdependenţă, de
exprimare a lor într-o formă matematică şi de atribuire a unor ponderi fiecărui element sau
factor;
- raţionalizarea deciziilor, pe baza datelor sistemului informaţional şi a analizei
ştiinţifice, postoperativă şi previzională.
Metodele utilizate se grupează astfel:
- determinist: programarea liniară, programarea dinamică, teoria deciziei, teoria
jocurilor, teoria drumului critic;
- probabiliste: lanţurile Markov, teoria firelor de aşteptare, metode PERT;

13
Termenul de substituire are, în domeniul analizei economice şi a statisticii, înţelesul de variaţie,
modificare.
14
Condiţia „caeteris paribus” măsoară variaţia unui factor în condiţiile în care variaţia celorlalţi factori este
presupusă constantă. O astfel de abordare corespunde analizelor pe termen scurt, unde condiţia „caeteris
paribus” funcţionează, pentru că, pe termen lung şi mediu, toţi factorii de producţie devin variabili şi, ca
atare, producţia trebuie abordată în raport cu variaţia simultană a tuturor factorilor de producţie. Factorul
care-şi pune amprenta în mod semnificativ pe termen mediu şi lung este progresul tehnic.
 - simulative: metoda Monte Carlo etc.
a)Alte metode:
- metode matematice: calculul diferenţial, derivatele etc.
- metode sociologice: mai ales în analiza resurselor umane (chestionarul si interviul)
- metoda calculului marginal.
Lista metodelor şi procedeelor de analiză şi diagnostic nu este exhaustivă. Totodată,
fundamentarea concluziilor şi recomandărilor diagnosticului nu se bazează pe
utilizarea singulară a uneia sau alteia dintre metodele prezentate. Chiar dacă pentru un
anumit tip de diagnostic este prioritară o anumită metodă, ea este completată şi
îmbogăţită cu alte instrumente de investigare, astfel încât să se asigure pertinenţa
demersului.
 Concluzii

Analiza economică poate fi definită ca fiind o disciplină economică de sinteză ale

cărei caracteristici decurg din faptul că abordează probleme de natură economică, preluând
o serie de categorii economice şi de metode de la alte discipline înrudite din domeniul
ştiinţei managementului, având menirea de a creşte eficienţa economică a activităţilor
(firmelor) supuse analizei. De asemenea, analiza economică are un puternic caracter
multidisciplinar, determinat de integrarea sa în ansamblul disciplinelor managementului
ştiinţific, de utilizarea, în acest context, a unor concepte, modele, metode şi tehnici din alte
discipline (matematică, statistică, psihologie, marketing, cibernetică, contabilitate) pe care
le adaptează şi le foloseşte într-o manieră sistemică specifică, corespunzătoare
particularităţilor şi condiţiilor concrete ale analizei.
Din această perspectivă se spune despre analiza economică că este, înainte de toate, o
ştiinţă a interpretării, interpretare bazată pe un sistem de informaţii ce trebuie culese,
tratate, prelucrate. În condiţiile unor informaţii fiabile şi corecte, formularea unor judecăţi
de valoare pertinente depinde atât de măsura în care analistul stăpâneşte teoria economică,
cunoaşte realitatea obiectivă cât şi de experienţa acumulată de acesta.
Analiza economică constituie un instrument managerial care ajută conducerea firmei în
înţelegerea trecutului şi prezentului, în vederea fundamentării viitoarelor obiective
strategice de menţinere şi dezvoltare a firmei, într-un mediu concurenţial; de asemeni,
analiza face obiectul preocupărilor interne ale unor parteneri economici şi financiari-
bancari, interesaţi în realizarea unor acţiuni de cooperare cu firma respectivă.
În managementul firmei analiza economică are un rol fundamental, constituind suportul
informaţional necesar procesului de adoptare a deciziilor.
Fără a exagera rolul analizei economico-financiare în ansamblul ştiinţelor economice, absenţa ei din
cadrul activităţilor financiare ale firmei reflectă mediocritatea afacerii respective şi un management
financiar neperformant.
Analiza economică poate fi definită ca fiind o disciplină economică de sinteză ale
cărei caracteristici decurg din faptul că abordează probleme de natură economică, preluând
o serie de categorii economice şi de metode de la alte discipline înrudite din domeniul
ştiinţei managementului, având menirea de a creşte eficienţa economică a activităţilor
(firmelor) supuse analizei. De asemenea, analiza economică are un puternic caracter
multidisciplinar, determinat de integrarea sa în ansamblul disciplinelor managementului
ştiinţific, de utilizarea, în acest context, a unor concepte, modele, metode şi tehnici din alte
discipline (matematică, statistică, psihologie, marketing, cibernetică, contabilitate) pe care
le adaptează şi le foloseşte într-o manieră sistemică specifică, corespunzătoare
particularităţilor şi condiţiilor concrete ale analizei.
Din această perspectivă se spune despre analiza economică că este, înainte de toate,
o ştiinţă a interpretării, interpretare bazată pe un sistem de informaţii ce trebuie culese,
tratate, prelucrate. În condiţiile unor informaţii fiabile şi corecte, formularea unor judecăţi
de valoare pertinente depinde atât de măsura în care analistul stăpâneşte teoria economică,
cunoaşte realitatea obiectivă cât şi de experienţa acumulată de acesta.
Analiza economică constituie un instrument managerial care ajută conducerea firmei
în înţelegerea trecutului şi prezentului, în vederea fundamentării viitoarelor obiective
strategice de menţinere şi dezvoltare a firmei, într-un mediu concurenţial; de asemeni,
analiza face obiectul preocupărilor interne ale unor parteneri economici şi financiari-
bancari, interesaţi în realizarea unor acţiuni de cooperare cu firma respectivă.
În managementul firmei analiza economică are un rol fundamental, constituind
suportul informaţional necesar procesului de adoptare a deciziilor.
Fără a exagera rolul analizei economico-financiare în ansamblul ştiinţelor
economice, absenţa ei din cadrul activităţilor financiare ale firmei reflectă mediocritatea
afacerii respective şi un management financiar neperformant.
 BIBLIOGRAFIE
1 Achim Monica Violeta,Analiza economico-financiară , Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca, 2009;
2 Allen J.- coord., Ghidul financiar al întreprinzătorului, Ed. Bucureşti 1997;
3 Ana Gh., Finanţele şi politicile financiare ale întreprinderilor, Editura
Economică, Bucureşti, 2001;
4 Anghel I.,Previziunea falimentului întreprinderilor româneşti, Revista
Tribuna Economică nr. 40, Bucureşti, 2000;
5 Basno C., Rating-ul sau notarea creanţelor şi a instituţiilor de credit,
Revista Contabilitatea, Expertiza şi Auditul afacerilor nr 2, Bucureşti,
2000;
6 Bătrâncea I., Trenca I., Bejenaru A, Borlea N., Analiza performanţelor şi
riscurilor bancare, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2008;
7 Bătrâncea I, Bătrâncea L.M., Borlea S-N, Analiza financiară în bănci, Ed.
Risoprint, Cluj- Napoca, 2008;
8 Bătrâncea I, Bătrâncea L.M., Borlea S-N, Analiza financiară a entităţii
economice, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2007;
9 Bătrâncea M., Bătrâncea L-M., Standing financiar-bancar, Ed. Risoprint,
Cluj-Napoca, 2006;
10 Bătrâncea I., Analiza financiară pe bază de bilanţ, Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 2001;
11 Capron M, 1994, Contabilitatea în perspectivă, Ed. Humanitas, Bucureşti,
1994;
12 Feleagă N., Sisteme contabile comparate, Editura Economică, Bucureşti,
1999;
13 Feleagă N., Malciu I., Politici şi opţiuni contabile, Fair Accounting versus
Bad Accounting, Editura Economică, Bucureşti, 2002;
14 Gaskin T., Indicatori financiari perfecţi, Editura Naţional, Bucureşti, 1998;
15 Georgescu N., Analiza bilanţului contabil, Ed. Economică, Bucureşti,
1999;
16 Glautier M. W. E. , Underdown B., Accounting Theory and Practice,
Pitman, U.K., 1991M
17 Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic,
Editura Economică, Bucureşti, 2004;
18 Glautier M.W.E & Underdown B., Accounting Theory and Practice,
Pitman, U.K., 1991;
19 Greuning H.V., Standarde Internaţionale de Raportare Financiară, Institutul
Irecson, Bucureşti, 2005;