Alexandrina SÎRBU Oana-Luminiţa VOICU

MANAGEMENTUL
CALITĂŢII
(FUNDAMENTELE
TEHNOLOGIEI ŞI
MERCEOLOGIEI)
- curs aplicativ -

Editura „Independenţa Economică”

Piteşti, 2021
Contribuţia autorilor:
Prof. univ. dr. ing. Sîrbu Alexandrina – I, module A, B, C, D
Conf. univ. dr. Voicu Oana Luminiţa – I, module B, D, E

 Editura „Independenţa Economică” 2021

Piteşti, Calea Bascovului nr. 2A
Tel./Fax: 0248/21.64.27

Editură acreditată de către C.N.C.S.I.S.

Niciun fragment nu poate fi reprodus

fără permisiunea scrisă a Editurii.
 Cuprins

I. INFORMAŢII GENERALE ………………………………… 5

a) Date de identificare...................................................................... 5
b) Condiţionări şi cunoştinţe anterioare........................................... 5
c) Descrierea cursului....................................................................... 5
d) Competenţe.................................................................................. 6
e) Organizarea modulelor în cadrul cursului.................................... 7
f) Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs............................ 8
g) Materiale bibliografice................................................................. 8
h) Materiale şi instrumente necesare pentru curs............................. 9
i) Calendarul cursului....................................................................... 9
j) Politica de evaluare şi de notare................................................... 9
k) Elemente de deontologie universitară.......................................... 10
l) Strategii de studiu recomandate.................................................... 11
II. SUPORTUL DE CURS PROPRIU-ZIS. APLICAŢII….…. 13
Modulul A. Fundamentele tehnologiei şi merceologiei -
noţiuni definitorii……………………………………………....... 13
Lecţia 1. Conceptul şi rolul tehnologiei şi merceologiei................. 14
Lecţia 2. Producţia, ca obiect de activitate al agenţilor economici
în economia de piaţă........................................................................ 20
Modulul B. Elemente de tehnologie.............................................. 27
Lecţia 3. Procese tehnologice........................................................... 28
Lecţia 4. Bilanţul tehnologic şi indicatori tehnico-economici......... 42
Lecţia 5. Standardizarea şi standardele............................................ 54
Modulul C. Elemente de merceologie.......................................... 66
Lecţia 6. Calitatea, atribut al mărfurilor în schimburile economice 67
Lecţia 7. Clasificarea mărfurilor. Sortimentul de mărfuri................ 82
Lecţia 8. Ambalarea, etichetarea, codificarea şi marcarea
mărfurilor ........................................................................................ 90
Lecţia 9. Verificarea, controlul şi atestarea calităţii......................... 101
Modulul D. Aplicaţii privind valorificarea industrială
a produselor ................................................................................... 113
Lecţia 10. Particularităţile mărfurilor alimentare. Analiza
senzorială a produselor. Siguranţa alimentelor conform metodei
HACCP............................................................................................ 114

3
Lecţia 11. Aplicaţii privind tehnologia şi merceologia produselor
nealimentare..................................................................................... 132
Modulul E. Asigurarea şi managementul calităţii...................... 147
Lecţia 12. Consideraţii generale privind abordarea calităţii............ 148
Lecţia 13. Asigurarea calităţii – concepte definitorii...................... 159
Lecţia 14. Managementul calităţii. Sisteme de management
al calităţii ......................................................................................... 165

4
 I. INFORMAŢII GENERALE

a) Date de identificare

Denumire disciplinei: Managementul calităţii (Fundamentele

tehnologiei şi merceologiei)
Domeniul fundamental: Ştiinţe economice
Ciclul de studii: licenţă

an de studiu I nr. credite 7

Categoria a. formativă DS
(DF - fundamentală, DS - specialitate, DC-complementară)
disciplinei
b. opţionalitate DI
(DI - impusă, DO - opţională, DF - facultativă)

b) Condiţionări şi cunoştinţe anterioare

Disciplina “Managementul calităţii (Fundamentele tehnologiei şi

merceologiei)” este facil de abordat în cazul în care studenţii au
cunoştinţele de bază dobândite prin studiul Microeconomiei, ca disciplină la
nivel de studii de licenţă, dar nu este condiţionată de promovarea unui
examen anume.
Prin tematica abordată acest curs permite acumularea unor cunoştinţe
şi formarea unor competenţe ce contribuie la aprofundarea altor discipline
de studiu: Management, Marketing, Analiză economico-financiară, Ecologie
şi legislaţia mediului ş.a.

c) Descrierea cursului

Cursul „Managementul calităţii (Fundamentele tehnologiei şi

merceologiei)” include într-o formă sintetică cunoştinţe de bază din
domeniile tehnologiei şi merceologiei, care să le poată oferi viitorilor
economişti posibilitatea de a capăta deprinderi şi de a-şi forma competenţe
profesionale pentru a fi corect angrenaţi în activităţi de producţie sau de
comerţ.
Pornind de la noţiunile definitorii ale tehnologiei şi merceologiei, în
curs sunt prezentate elementele fundamentale de tehnologie şi de
merceologie, cu referire la: activităţile de producţie şi procesele tehnologice,
calitatea mărfurilor, aplicaţii privind valorificarea industrială a produselor,

5
precum şi noţiunile de bază în ceea ce priveşte asigurarea şi managementul
calităţii.
Cursul este însoţit de activităţi individuale sau de grup, sub formă de
studii de caz, de lucrări aplicative şi de proiecte, care să permită o mai bună
înţelegere şi aprofundare ale noţiunilor teoretice, dar şi rezolvarea unor
probleme practice, specifice ce apar inerent în activitatea economică
curentă.

d) Competenţe

Cursul „Managementul calităţii (Fundamentele tehnologiei şi

merceologiei)” are drept obiectiv principal însuşirea de către studenţi a
cunoştinţelor de bază din domeniile tehnologiei şi merceologiei, care să le
poată oferi posibilitatea de a căpăta abilităţi şi de a-şi forma competenţe
specifice cu referire la:
- aplicarea corectă a tuturor acestor cunoştinţe în organizarea şi în
conducerea unor activităţi economice, bazate pe raporturi de producţie sau
comerciale cu bunuri materiale, în condiţii de eficacitate tehnologică şi de
eficienţă economică;
- valorificarea complexă a resurselor materiale, în condiţii de eficienţă
economică;
- aprecierea calităţii produselor din oferta de mărfuri de pe piaţă;
- îmbunătăţirea calităţii sau promovarea mărfurilor pe piaţă prin aplicarea
unor strategii de marketing corecte şi coerente;
- cunoaşterea sortimentelor de mărfuri existente pe piaţa românească şi
diversificarea lor în concordanţă cu cerinţele pieţei.
Dintre descriptorii de nivel ai elementelor structurale ale
competenţelor profesionale amintim:
1. Cunoaştere, înţelegere, explicare şi interpretare
Identificarea, clasificarea şi descrierea noţiunilor specifice disciplinei,
interpretarea şi utilizarea adecvată a limbajului de specialitate; analiza şi
sinteza noţiunilor specifice pentru aplicarea lor în practică, luarea deciziilor
şi rezolvarea unor probleme tehnico-merceologice concrete.
2. Instrumental-aplicative
Proiectarea şi evaluarea activităţilor specifice referitoare la calitatea
produselor şi proceselor, dezvoltarea mixului de produse şi creşterea
eficienţei tehnico-economice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente
tehnice şi merceologice specifice pentru implementarea unui sistem de
management al calităţii.

6
3. Atitudinale
Manifestarea responsabilăţii profesionale şi cultivarea unui mediu
ştiinţific centrat pe valori, comunicarea eficientă şi lucrul în echipă;
valorificare propriului potenţial pentru dezvoltarea profesională.
La sfârşitul cursului studenţii trebuie să aibă capacitatea de a explica,
de a analiza şi de a interpreta cunoştinţele acumulate pentru rezolvarea
problemelor specifice domeniului economic, pentru planificarea şi
organizarea activităţilor referitoare la calitate şi mixul de produs sau la o
activitate de producţie industrială, prin promovarea muncii în echipă şi
încurajarea inovaţiei.

e) Organizarea modulelor în cadrul cursului

„Managementul calităţii (Fundamentele tehnologiei şi

merceologiei)” este o disciplină de semestru, a cărei curs este structurat pe
cinci module şi 14 lecţii, după cum urmează:

Modulul A. Fundamentele tehnologiei şi merceologiei - noţiuni definitorii

Lecţia 1. Conceptul şi rolul tehnologiei şi merceologiei
Lecţia 2. Producţia, ca obiect de activitate al agenţilor economici în
economia de piaţă
Modulul B. Elemente de tehnologie
Lecţia 3. Procese tehnologice
Lecţia 4. Bilanţul tehnologic şi indicatori tehnico-economici
Lecţia 5. Standardizarea şi standardele
Modulul C. Elemente de merceologie
Lecţia 6. Calitatea, atribut al mărfurilor în schimburile economice
Lecţia 7. Clasificarea mărfurilor. Sortimentul de mărfuri.
Lecţia 8. Ambalarea, etichetarea, codificarea şi marcarea mărfurilor
Lecţia 9. Verificarea, controlul şi atestarea calităţii
Modulul D. Aplicaţii privind valorificarea industrială a produselor
Lecţia 10. Particularităţile mărfurilor alimentare. Analiza senzorială a
produselor. Siguranţa alimentelor conform metodei HACCP.
Lecţia 11. Aplicaţii privind tehnologia şi merceologia produselor
nealimentare
Modulul E. Asigurarea şi managementul calităţii
Lecţia 12. Consideraţii generale privind abordarea calităţii
Lecţia 13. Asigurarea calităţii: concepte definitorii, evoluţii; calitatea –
factor de competitivitate a firmei
Lecţia 14. Managementul calităţii. Sisteme de management al calităţii

7
 f) Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs pentru disciplina

„Managementul calităţii (Fundamentele tehnologiei şi merceologiei)”
sunt stabilite în funcţie de planul de învăţământ al programului de studii:

Numărul orelor de C/A SF/L/P

activităţi didactice 28 28
(C – curs, A – autoinstruire, SF – seminar faţă în faţă, lucrări practice, proiecte)

Aceasta este o disciplină, cu finalizare prin examen scris. Parcurgerea

cursului la disciplina „Managementul calităţii (Fundamentele tehnologiei
şi merceologiei)” presupune atât activităţi obligatorii, cât şi facultative din
partea studentului, în funcţie de tematica abordată în fiecare modul. Este
necesară participarea efectivă a studenţilor la activităţile desemnate ca fiind
obligatorii, conform curriculei universitare (curs, lucrări practice, proiecte,
seminar –după caz), în timp ce consultaţiile şi alte activităţi tutoriale sunt
considerate activităţi facultative.
De asemenea, este apreciată şi participarea studenţilor în cadrul
cercurilor ştiinţifice şi al sesiunilor de comunicări ştiinţifice studenţeşti, ca
şi activităţi extracurriculare, facultative.

g) Materiale bibliografice

Studenţii pot aprofunda noţiunile referitoare la „Managementul

calităţii (Fundamentele tehnologiei şi merceologiei)” căpătate în cadrul
activităţilor obligatorii, prin consultarea materialelor bibliografice
disponibile în Biblioteca Universităţii „Constantin Brâncoveanu”,
bibliotecile judeţene sau cele digitale (on-line).
Dintre materialele bibliografice recomandate studenţilor şi care sunt
disponibile la sălile de lectură ale Bibliotecii Universităţii „Constantin
Brâncoveanu” amintim:
→ de bază:
1. Neacşu, L. M., coord. (2004), Tehnologii în industria alimentară şi
nealimentară, Independenţa Economică, Piteşti.
2. Voicu, O.-L, coord. (2013), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei, Independenţa Economică, Piteşti.
3. Voicu, O.-L., Culiţă, G. (2019), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei. Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa
Economică, Piteşti.

8
 → facultativă:
1. Antonescu, E., Voicu, O.- L. (2009), Bazele merceologiei,
Independenţa Economică, Piteşti.
2. Sîrbu, A., coord. (2001), Merceologie alimentară, Independenţa
Economică, Piteşti.
3. Sîrbu, A., Voicu, O.- L., Neacşu, L. (2010), Fundamentele
tehnologiei şi merceologiei, Independenţa Economică, Piteşti.
4. Voicu, O.-L., coord. (2003), Bazele merceologiei, Independenţa
Economică, Piteşti.
Pe lângă cărţi, biblioteca universitară dispune de reviste (Calitate şi
management, Revista de Comerţ ş.a.) şi alte materiale documentare.

h) Materiale şi instrumente necesare pentru curs

Pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor aferente

disciplinei „Managementul calităţii (Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei)”, se recomandă utilizarea următoarelor materiale, instrumente
şi echipamente:
- în cazul autoinstruirii, studenţilor le este necesar accesul la bibliotecă
(suportul de curs, manuale, cărţi, reviste, CD-uri) şi un calculator de birou
(PC) cu legătură internet pentru accesarea informaţiilor necesare;
- pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor asigurate de
facultate (C/SP/L) sunt necesare: tablă, videoproiector, pliante, standarde,
broşuri sau cataloage, materiale şi mostre de produse, ambalaje, etichete.

i) Calendarul cursului

Calendarul activităţilor desfăşurate la disciplina „Managementul

calităţii (Fundamentele tehnologiei şi merceologiei)” se stabileşte la
începutul fiecărui an universitar (semestrul de studiu respectiv) de către
cadrul didactic titular. Calendarul se întocmeşte astfel încât să respecte
curricula prestabilită în concordanţă cu planul de învăţământ, precum şi cu
structura anului universitar în curs.
În cazul studenţilor de la frecvenţă redusă, calendarul cursului va fi
adus la cunoştinţa studenţilor la începutul semestrului în care trebuie
studiată disciplina.

j) Politica de evaluare şi de notare

Evaluarea studenţilor la disciplina „Managementul calităţii

(Fundamentele tehnologiei şi merceologiei)” se va realiza conform
9
planului de învăţământ, prin examen scris în sesiunea de examene a
semestrului în care s-au parcurs modulele cursului şi toate celelalte activităţi
didactice prestabilite.
Stabilirea notei finale se va face prin calculul unei medii ponderate,
ţinându-se cont atât de nota obţinută la examenul scris (E), cât şi de
activitatea studenţilor din timpul semestrului:
- examenul E
Stabilirea notei finale
- activitatea din timpul poate contribui
la examene (%)
semestrului până la 50%
- proiecte, lucrări
20%
aplicative
- referate 5%
Evaluarea activităţii
- testări 10%
din timpul semestrului
(%) - răspunsuri 5%
- altele (frecvenţă,
participare cerc 10%
ştiinţific)
1. Elaborarea unei lucrări scrise (E) prin
care să se evidenţieze un nivel satisfăcător
de dobândire a cunoştinţelor şi de formare a
abilităţilor, conform competenţelor
Standard minim de precizate (nota min. acceptată: 5 (cinci).
performanţă 2. Întocmirea unui proiect în domeniul
calităţii, conform descriptorilor menţionaţi.
Nota finală, calculată ca o medie ponderată
(cf. modalităţilor stabilite), să fie minimum
5(cinci).

k) Elemente de deontologie academică

Atât cadrul didactic titular de disciplină, cât şi studenţii care

frecventează cursul de „Managementul calităţii (Fundamentele
tehnologiei şi merceologiei)” trebuie să respecte etica profesională, cu
referire la normele şi obligaţiile specifice educaţiei în învăţământul superior.
Totalitatea regulilor şi uzanţelor care reglementează relaţiile dintre profesori
şi studenţi, respectiv dintre studenţi, sunt incluse în „Codul de etică
universitară” şi în alte regulamente ale Universităţii „Constantin
Brâncoveanu”, documente care sunt disponibile pentru
consultare/informare:

10
  Regulament privind desfăşurarea activităţii didactice;
 Regulament privind activitatea profesională a studenţilor;
 Regulament privind evaluarea şi notarea studenţilor;
 Regulament privind organizarea şi funcţionarea Departamentului
pentru învăţământ cu frecvenţă redusă;
 Manualul calităţii ş.a.

l) Strategii de studiu recomandate

Pentru a se îndeplini obiectivele specifice învăţării (cognitive,

psihomotorii şi afective), cadrele didactice titulare la disciplina
„Managementul calităţii (Fundamentele tehnologiei şi merceologiei)”
vor folosi strategii didactice corespunzătoare tipului de activităţi didactice
şi gradului de dificultate a cursului, potrivite nivelului de pregătire al
studenţilor.
Ca strategie didactică, dependent de programul de studii şi de formatul
activităţilor la disciplina „Managementul calităţii (Fundamentele
tehnologiei şi merceologiei)” se aplică următoarele:
-C: prelegere, dezbatere, întrebări şi răspunsuri, studii de caz
-SF/L/P: dezbateri, studii de caz, lucrări practice, probleme, referate, teme
individuale (proiecte), teme de grup.
Pentru studiul individual şi în vederea evaluării cunoştiinţelor şi
deprinderilor la disciplina „Managementul calităţii (Fundamentele
tehnologiei şi merceologiei)”, studenţilor li se recomandă parcurgerea
următoarelor etape:
1. implicarea activă în examinarea propriilor cunoştinţe, deja
existente, ca punct de plecare pentru înţelegerea noţiunilor noi
oferite de cursul de „Managementul calităţii (Fundamentele
tehnologiei şi merceologiei)” şi eliminarea confuziilor şi erorilor
de cunoaştere anterior dobândite.
2. învăţarea activă, prin implicarea studenţilor în activităţile propuse
de cadrul didactic titular de disciplină şi dezvoltarea motivaţiei; în
acest fel studenţii devin conştienţi de propria lor gândire şi îşi
folosesc limbajul propriu (studenţii îşi exprimă cunoştinţele
vorbind şi/sau scriind).
3. implicarea cognitivă activă prin realizarea sensului, ca etapă a
învăţării prin contactul studenţilor sub forma lecturii cursului sau
altor materialelor bibliografice, a ascultării prelegerilor, a
vizionării prezentărilor sau a efectuării unor lucrări aplicative.
Pentru o înţelegere eficientă a noţiunilor, studenţii care învaţă pun

11
 întrebări sau notează ceea ce nu înţeleg, pentru a cere ulterior
lămuriri.
4. consolidarea cunoştinţelor noi şi restructurarea activă a schemei de
cunoaştere deja asimilată, pentru a include în ea noi concepte; în
această etapă studenţii încep să exprime în cuvintele lor proprii
ideile şi informaţiile asimilate, printr-un schimb de idei între
studenţi sau între studenţi şi profesor.
5. autoevaluarea (pe parcursul învăţării) ale cunoştinţelor asimilate.
6. recapitularea noţiunilor şi pregătirea pentru examinarea finală.

12
 II. SUPORTUL DE CURS PROPRIU-ZIS. APLICAŢII

MODULUL A
Fundamentele tehnologiei şi merceologiei - noţiuni definitorii

Introducere

Într-o lume a competiţiei, asistăm la evoluţii sinuoase în oferta de

mărfuri, evoluţii ce determină restructurări de ordin conceptual şi
metodologic în ştiinţa mărfurilor. În prezent mărfurile sunt studiate pluri- şi
interdiciplinar prin modalităţi de abordare orientate pe două direcţii
principale:
 abordarea tehnică, prin descrierea proceselor tehnologice, a
materiilor prime utilizate, a echipamentelor folosite etc.;
 abordarea economică a mărfurilor, prin care se sublinează valoarea
de întrebuinţare, respectiv utilitatea lor în condiţiile schimburilor
economice.
Disciplina „Managementul calităţii (Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei)” abordează cunoştinţele de bază, ca parte integrantă a celor
două ştiinţe – tehnologia şi merceologia, aflate într-o relaţie de
interpendenţă. Domeniile de studiu ale tehnologiei şi merceologiei s-au
lărgit prin multiplicarea cerinţelor în fabricaţie şi în consum, ca urmare a
progresului tehnologic şi prin creşterea importanţei factorilor socio-
economici care influenţează producţia şi comerţul cu mărfuri.
Noţiunile şi fenomenele care stau la baza producţiei influenţează direct
calitatea produselor şi definesc domeniile de utilizare a acestora, iar modul
cum sunt conduse activităţile de producţie constituie o preocupare a
economiştilor, sub următoarele aspecte: creşterea eficienţei economice,
asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii produselor, gestionarea judicioasă a
resurselor (tehnologice, informaţionale, umane) etc.

Obiective
Însuşirea de către studenţi a noţiunilor introductive privind tehnologia
şi merceologia, care să le ofere posibilitatea de a le aplica corect în
organizarea şi conducerea unor activităţi economice, bazate pe raporturi de
producţie sau comerciale cu bunuri materiale, în condiţii de eficacitate
tehnologică şi de eficienţă economică.

Fond de timp: 2 ore de autoinstruire și 2 ore de seminar

13
 Ritm de studiu: 2 lecţii/săptămână; timpul recomandat de învăţare
este de maximum 50 de minute pentru o lecţie

Cuvinte cheie: merceologie, tehnologie, producţie, produs, calitate

Recomandări privind studiul:

Însuşirea aspectelor teoretice presupune studiul individual al
bibliografiei indicate şi al prezentului material. De asemenea, se face apel la
cunoştinţele dobândite anterior de către studenţi (în ciclul liceal, cultură
generală). După înţelegerea cunoştinţelor teoretice se recomandă
aprofundarea lor prin îmbinarea cu partea practică, respectiv rezolvarea
aplicaţiei şi studiilor de caz.

LECŢIA 1. CONCEPTUL ŞI ROLUL TEHNOLOGIEI ŞI

MERCEOLOGIEI

Elemente teoretice

Tehnologia, ca ştiinţă, cuprinde totalitatea cunoştiinţelor despre

metodele, procesele şi mijloacele de fabricare şi de prelucrare ale
materialelor, de efectuare a proceselor de producţie. Conform definiţiei date
de Comisia Economică ONU1, tehnologia constă în aplicarea corectă a
cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice în concepţia, în dezvoltarea şi în fabricarea
unui produs. De aici rezultă orientările actuale privind abordarea
tehnologiei, rolul şi trăsăturile acestei ştiinţe.
Astfel, s-a trecut de la studiul fabricaţiei bunurilor materiale la studiul
obţinerii tuturor produselor. Pe lângă tehnologia de fabricaţie au apărut şi:
tehnologia inovării, tehnologia cercetării, tehnologia conducerii, tehnologia
comercializării etc. Prin valorificarea unor resurse noi, s-au dezvoltat noi
domenii de studiu, cum ar fi: tehnologia informaţiilor ş.a.
În prezent tehnologia poate fi studiată pe două direcţii:
 în corelaţie cu nivelul de calitate a produselor şi proceselor, ţinând
cont de aspectele economice şi de impactul social (optimizarea
proceselor de producţie în vederea asigurării/ îmbunătăţirii continue
a calităţii).

1
v. Socolescu, A.M., Angelescu, A. (2001), Bazele tehnologiei industriale, ASE, Bucureşti,
p.13
14
  valorificarea optimă a resurselor materiale şi energetice în condiţiile
dezvoltării durabile (apariţia şi dezvoltarea de tehnologii noi).
Obiectul de studiu al tehnologiei îl constituie procesul tehnologic,
care permite valorificarea resurselor, respectiv transformarea produselor. La
nivelul unui agent economic, procesele complexe care vizează producţia
bunurilor trebuie studiate şi realizate atât din punct de vedere al calităţii
produselor obţinute, cât şi a creşterii eficienţei tehnico-economice.
Merceologia studiază multilateral, dinamic mărfurile, valoarea lor de
întrebuinţare, sistematica, calitatea, în strânsă concordanţă cu necesităţile
sociale şi eficienţa economică. Mărfurile pot fi abordate merceologic
pornind de la originile şi provenienţa produselor, starea naturală, compoziţia
şi sortimentul, până la producerea şi întrebuinţarea acestora, luând în
considerare atât proprietăţile mărfurilor, diferenţele calitative dintre acestea,
falsificările sau degradările acestora pe circuitul tehnico-economic. Altfel
spus, merceologia este ştiinţa care are ca obiect de studiu mărfurile.
Marfa reprezintă un produs al muncii omeneşti care satisface o nevoie
socială şi care este destinat schimbului prin procesul de vânzare-cumpărare.
Marfa este rezultatul unei activităţi economice destinată satisfacerii
trebuinţelor altor persoane decât ale producătorilor precum şi titlurile de
valoare supuse vânzării-cumpărării. În categoria de marfă se includ: factorii
de producţie (resursele naturale, muncă şi capital), bunurile de consum,
serviciile, moneda şi hârtiile de valoare.2
În timp, termenul ”marfă” a cunoscut diferite semnificaţii:
 Un bun gândit şi realizat pentru schimb;
 Bun material destinat schimbului pe piaţă;
 Ceea ce se vinde şi se cumpără;
 Produs luat de la producător şi pus la îndemâna consumatorilor cu un
beneficiu;
 Produs al muncii destinat schimbului;
 Obiect, rezultat al muncii omeneşti, care în primul rând satisface o
nevoie oarecare a omului (bun de consum) şi în al doilea rând este produs
nu pentru consumul propriu, ci pentru schimb (produs de schimb).
De obicei, marfa este un produs rezultat în urma unui proces de
muncă, ce îndeplineşte concomitent următoarele cerinţe: este destinat
schimbului economic (are valoare economică) şi are o anumită valoare de
utilizare (întrebuinţare).
Rolul merceologiei şi tehnologiei constă în:
 cunoaşterea ştiinţifică a mărfurilor,

2
Atanasie I. et al (1996), Dicţionar de merceologie. Terminologie generală, ASE,
Bucureşti, p. 66
15
  identificarea mărfurilor şi cercetarea proprietăţilor (aprecierea
calităţii) care permit utilizarea lor,
 proiectarea, dezvoltarea şi inovarea produselor şi proceselor,
 stabilirea valorii de întrebuinţare a mărfurilor,
 stabilirea sistemelor de control a calităţii produselor şi proceselor,
 dezvoltarea şi perfecţionarea metodelor de analiză şi de control ale
calităţii produselor şi proceselor,
 analiza produselor după indicatori de calitate,
 analiza şi îmbunătăţirea proceselor tehnologice,
 sistematizarea şi clasificarea mărfurilor pe criterii de calitate,
 studiul evoluţiei calităţii produselor şi proceselor,
 studiul comportării în timp a produselor, pe circuitul tehnologic,
 studiul comportării în timp a mărfurilor, în sfera comercială,
 înlăturarea cauzelor care duc la degradarea şi deteriorarea
mărfurilor de la producţie la consumator,
 studierea mărfurilor în scopul stabilirii posibilităţilor de mărire a
calităţii produselor şi a performanţelor tehnice,
 diversificarea sortimentelor de produse,
 diversificarea tehnologiilor de fabricaţie ale produselor,
 modernizarea tehnologiilor de fabricare şi de ambalare,
 analiza ciclului de viaţă a produselor,
 creşterea eficacităţii tehnologice în activităţile de producţie,
 creşterea eficienţei economice în activităţile de producţie şi de
comercializare,
 stabilirea căilor de reducere a poluării tehnologice,
 gestionarea optimă a resurselor materiale în activităţile economice
de producţie şi de comerţ etc.
Atât merceologia, cât şi tehnologia ca ştiinţe sunt complexe şi
dinamice, evoluând în conţinut concomitent cu progresul tehnic şi
schimbările sociale; au un caracter practic - formativ, adaptabil noilor
cuceriri ştiinţifice şi presupun o abordare multi- şi interdisciplinară a
cunoştinţelor.
Studiile de tehnologie şi merceologie se bazează pe tehnici de
cercetare specifice, şi anume: observaţia, experimentul, analiza, sinteza,
comparaţia, abstracţia, raţionamentul.
Metodele generale de cercetare sunt: metoda tipologică, metoda
inductiv-deductivă, metoda statistică, metoda modelării matematice (pe bază
de criterii de similitudine). De asemenea, se mai aplică metode cum ar fi:
„brainstorming”, metoda valorii sau metoda morfologică. Metodele de
cercetare s-au diversificat şi s-au perfecţionat continuu, în principal datorită
dezvoltării ştiinţei şi tehnicii.
16
 Aplicaţie

 Abordarea tehnologiei în societatea bazată pe cunoaştere. Rolul

acestei ştiinţe pentru economişti

Eseu

Filozoful Edgar Morin afirma că evoluţia cunoaşterii ştiinţifice nu

constă doar în aprofundarea şi extinderea ştiinţei, ci presupune o serie de
transformări, uneori discontinui, de treceri de la o teorie la alta. Asemenea,
tehnologia, ca „ştiinţă a fabricaţiei” şi-a extins domeniul de studiu, dar a
suferit şi mutaţii profunde sub aspect conceptual şi paradigmatic în
societatea actuală.
Iniţial, tehnologia era privită ca o ştiinţă a metodelor şi a mijloacelor
de prelucrare a materialelor, care cuprinde ansamblul proceselor, metodelor,
operaţiilor etc. utilizate în scopul obținerii unui anumit produs. Iar produsul
era perceput ca un bun material realizat într-un proces de producţie sau
într-un proces de muncă.
Ulterior, cadrul conceptual al tehnologiei s-a extins de la fabricaţia
propriu-zisă a bunurilor materiale la totalitatea proceselor care presupun
concepţia, prelucrarea şi comercializarea produselor, definite ca rezultate ale
unui proces de muncă. Astfel tehnologia include totalitatea cunoştinţelor
tehnice şi ştiinţifice referitoare la produse, pe întregul lor ciclu de viaţă,
pornind din etapa de cercetare – proiectare până în momentul utilizării
produsului, inclusiv mentenanţă post-vânzare. De asemenea, produsul nu
mai este definit doar ca un bun material, ci constituie orice rezultat al unui
proces de muncă, inclusiv invenţii, programe soft etc.
În prezent, în tehnologie se pune accent în aceeaşi măsură pe
dezvoltarea sau îmbunătăţirea de produse sau de tehnologii noi, cât şi de
valorificare optimizată a celor existente, inclusiv de reciclare sau de utilizare
superioară a produselor secundare (deşeuri ş.a.), de reducere a poluării sau
de creştere a eficacităţii tehnologice. De asemenea, organizarea fluxurilor
tehnologice şi raţionalizarea tehnologică au evoluat ca paradigme
tehnologice. Iar baza economică a întregii producţii o constituie producţia de
cunoaştere specializată.
Aşa cum este menţionat şi în definiţia dată de Comisia Economică
ONU, tehnologia constă în aplicarea corectă a tuturor acestor cunoştinţe
tehnico-ştiinţifice, punându-se accent pe menţinerea sau îmbunătăţirea
continuă a calităţii produselor şi proceselor, pe asigurarea eficacităţii
tehnologice, pe gestionarea judicioasă a resurselor materiale şi energetice.
Noile tehnologii, rezultate ale automatizării producţiei, precum şi
17
tehnologiile inovative, apărute ca urmare a evoluţiilor ştiinţifice, au asimilat
soluţii integrate pe fluxurile tehnologice, impunând concepţia, planificarea
şi standardizarea ca elemente esenţiale al muncii, pentru crearea de valoare
economică la nivelul întreprinderii industriale.
Într-o societate bazată pe cunoaştere, abordarea trans- şi
interdisciplinară a ştiinţei a devenit o necesitate pentru înţelegerea
fenomenelor ştiinţifice şi pentru aplicarea corectă a tuturor acestor
cunoştinţe în practică în scopul rezolvării problemelor tehnico-economice şi
sociale cu care se confruntă societatea globală. Astfel, se consideră că
informaţia şi cunoaşterea au devenit indispensabile progresului economic,
mai mult acestea au devenit factorii de producţie centrali la nivel
microeconomic.
Cunoştinţele tehnologice sunt necesare pentru abordarea merceologică
exhaustivă a mărfurilor, ca obiect al schimburilor economice, şi dezvoltarea
unor strategii coerente de marketing. De asemenea, producţia şi
comercializarea mărfurilor pe o piaţă competitivă nu sunt posibile decât în
situaţia unei alocări optime a tuturor resurselor materiale şi umane la nivelul
agenţilor economici. Pentru a facilita schimbul de informaţii şi decizii în
activităţile economice, este necesar să se înţeleagă configuraţiile sistemelor
de producţie şi aspectele specifice care vizează procesele de producţie, să se
aleagă soluţiile economice optime pentru dezvoltarea, consolidarea, sau
restrângerea activităţii la un moment dat.
În prezent, organizarea flexibilă şi conducerea corectă ale unei unităţi
economice industriale presupune un minim de cunoştinţe tehnologice în
domeniul de activitate al firmei şi abordarea integrată a sistemelor de
producţie, pentru rezolvarea coerentă a problemelor de management şi de
antreprenoriat. Managementul modern presupune încorporarea în
managementul industrial a unor factori noi, cum ar fi costurile noncalităţii
sau transformarea informaţiei în resursă economică.

Temă de proiect

 Calitatea, atribut al mărfurilor în schimburile economice

Plan de lucru:

1. Definirea mărfurilor – concepte şi paradigme

2. Importanţa mărfurilor în schimburile economice. Studiu de caz
3. Calitatea – noţiuni definitorii. Comentarii între abordarea
conceptuală şi orientarea calităţii către produs

18
 4. Abordarea calităţii mărfurilor din perspectiva ofertantului
(producător, comerciant)
5. Abordarea calităţii mărfurilor din perspectiva consumatorului
6. Calitatea, ca atribut al mărfurilor în economia de piaţă.
Oportunităţi şi limite. Studiu de caz
7. Concluzii
Observaţie: Atunci când se întocmeşte o lucrare scrisă de tip proiect, referat
etc., se menţionează obligatoriu bibliografia consultată în vederea elaborării
lucrării respective (numărul minim acceptat de referinţe bibliografice: 5).

Grile rezolvate

Grila 1. Încercuiţi varianta corectă pentru noţiunea de marfă:

A)
● produs destinat consumului propriu;
● produs care satisface o anumită nevoie socială la un moment dat.
B)
● rezultatul unei activităţi economice;
● produs pus la îndemâna consumatorilor;
● bun destinat trocului.
C)
● rezultatul unei activităţi economice destinat satisfacerii trebuinţelor
altor persoane decât ale producătorilor;
● produs al muncii destinat schimbului pe piaţă;
● schimbul are la bază acte de vânzare – cumpărare.
D)
● un bun gândit şi realizat pentru schimb;
● produs al muncii omeneşti care satisface o anumită nevoie socială la
un moment dat;
● produs luat de la producător şi pus la îndemâna consumatorilor, cu un
beneficiu;
Răspuns: varianta D
Bibliografie recomandată
1. Voicu, O.-L., Culiţă, G. (2019), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei. Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 9 – 15.
2. Sîrbu, A., Voicu, O.- L., Neacşu, L. (2010), Fundamentele
tehnologiei şi merceologiei, Independenţa Economică, Piteşti, p.7 – 15.
3. Voicu, O.-L., coord. (2003), Bazele merceologiei, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 17 – 30.
19
 LECŢIA 2. PRODUCŢIA, CA OBIECT DE ACTIVITATE AL
AGENŢILOR ECONOMICI ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

Elemente teoretice

Producţia bunurilor materiale reprezintă funcţiunea de bază a unei

întreprinderi industriale. Într-o economie de piaţă, producţia bunurilor
materiale este privită atât din punct de vedere al performanţelor tehnice, cât
şi din punct de vedere al eficienţei economice. Datorită complexităţii
activităţilor derulate pentru producţia produselor destinate schimbului pe
piaţă, o întreprindere industrială poate fi abordată sistemic.
Sistemul de producţie cuprinde un ansamblu de elemente corelate şi
care interacţionează reciproc într-un tot organizat, care acţionează astfel
încât să fie asigurată fabricaţia produselor. În cadrul sistemului de producţie,
procesul de producţie reprezintă o componentă de bază. Un sistem de
producţie este organizat pe subsisteme ţinând cont de tipologia
întreprinderii, respectiv de tipul de producţie.
Clasificarea întreprinderilor şi implicit structurarea producţiei pe tipuri
se realizează în funcţie de:
 natura materiilor prime folosite şi a produselor finite:
(v. Clasificarea pe ramuri şi subramuri industriale, dependent
de nomenclatura de produse ce urmează a fi prelucrate),
 particularităţile tehnologice ale procesului de producţie:
 structuri de producţie de tip tehnologic,
 structuri de producţie pe obiect,
 structuri de producţie de tip mixt.
 gradul de specializare al întreprinderii:
 întreprinderi specializate,
 întreprinderi universale,
 întreprinderi mixte.
 volumul producţiei fabricate.
 gradul de continuitate a procesului de producţie în timpul anului:
 întreprinderi cu funcţionare continuă,
 întreprinderi cu activitate sezonieră
 gradul de periodicitate (desfăşurarea fabricaţiei în timp):
 procese de producţie ciclice,
 procese de producţie neciclice.

20
 Tipuri de producţie

unicat de serie de masă

Figura 1. Tipuri de producţie (în funcţie de volumul producţiei de

bunuri materiale)

Procesul de producţie cuprinde totalitatea activităţilor desfăşurate cu

ajutorul resurselor umane şi al proceselor care au loc în legătură cu
transformarea organizată, condusă şi realizată de resursa umană în vederea
obţinerii de bunuri necesare societăţii. De aceea, producţia de bunuri
materiale cuprinde pe fiecare etapă de derulare a activităţilor două
componente, şi anume: cea tehnică sau tehnologică şi, respectiv, cea
material – organizatorică. Tehnologia se ocupă cu aspectele tehnice ale
procesului de producţie, în timp ce studiul aspectelor organizatorice,
economico-administrative ale producţiei este subordonat managementului
producţiei.
Tehnologii aplicate în cadrul unui sistem de producţie pot fi
clasificate după următoarele criterii:
 în funcţie de domeniul de aplicare al cunoştinţelor tehnologice:
tehnologii de produs, de proces şi de metodă.
 în funcţie de modul de procesare (transformare) propriu-zisă a
bunurilor materiale: tehnologii de transformare şi de prelucrare-
asamblare.
 după gradul de noutate ştiinţifică: tehnologii convenţionale (clasice) şi
neconvenţionale (de vârf).
 după nivelul de dezvoltare la un moment dat (fazele corespunzătoare
ciclului de viaţă): tehnologii emergente, evolutive, mature, în declin şi
depăşite.
 în funcţie de obiectul principal de activitate al întreprinderii
industriale: tehnologii definitorii (de bază) sau periferice (nespecifice).
 în funcţie de poziţia întreprinderii în mediul concurenţial: tehnologii
esenţiale, de diferenţiere, definitorii şi periferice.
Activitatea de producţie constă în parcurgerea mai multor etape,
dependent de complexitatea întreprinderii industriale şi de natura produselor
obţinute. Dacă se ia în considerare traiectoria produselor, o activitate de
producţie poate include una sau mai multe activităţi, cum ar fi: cercetarea -
proiectarea, omologarea, standardizarea, fabricaţia propriu-zisă, depozitarea,
comercializarea şi activităţi post-vânzare (service,...).
21
 Introducerea unui produs nou în fabricaţie are loc după parcurgerea
următoarele etape succesive: concepţia-proiectarea, pregătirea tehnologică,
executarea, încercarea şi omologarea prototipului sau/şi seriei zero,
standardizare.
Activitatea de concepţie include procese de cercetare, de dezvoltare şi
de inovare ale produselor şi proceselor, pentru oricare dintre situaţiile:
→ creşterea aptitudinii de utilizare (valoarea de întrebuinţare) a
produselor,
→ înnoirea sortimentului industrial,
→ valorificarea superioară a resurselor existente,
→ găsirea şi exploatarea unor noi resurse materiale, energetice şi/sau
informaţionale, acceptabile din punct de vedere economic.
Proiectarea constă în elaborarea unor proiecte tehnice privind
caracteristicile produsului, a mijloacelor de execuţie tehnică etc. Proiectarea
produselor este însoţită întotdeauna de proiectarea fabricaţiei.
Omologarea reprezintă activitatea de confirmare oficială a calităţii
unui produs, pe baza verificării prealabile, prin încercări şi prin testări, ale
aptitudinii de satisfacere a unor cerinţe.
Din punct de vedere tehnic, pregătirea producţiei se poate efectua şi
prin asimilarea produselor şi proceselor pe baza licenţelor de fabricaţie sau
prin asimilarea după un model de referinţă.
Fabricaţia propriu-zisă este componenta de bază a producţiei şi constă
în totalitatea activităţilor ce se derulează în scopul obţinerii unor produse cu
o anumită aptitudine de satisfacere a necesităţilor.
Pentru valorificarea optimă a mărfurilor pe piaţă, produsele fabricate
pot constitui obiectul unor activităţi de pregătire pentru comercializare,
cunoscute şi sub denumirea de pregătire a produsului-marfă (ambalare,
depozitare etc.). Aceste activităţi, care pot fi specializate sau nu, au loc atât
în sfera producţiei, în cadrul întreprinderilor industriale, cât şi în sfera
comerţului, în firmele de comercializare cu ridicata sau cu amănuntul.

Aplicaţie

 Stabilirea tipului de producţie (din punct de vedere tehnologic)

pentru o întreprindere industrială

Întreprinderea „AS” are ca obiect principal de activitate producţia de

conserve de fructe. Fabrica produce sucuri de fructe, fructe deshidratate şi
pulberi de fructe, gemuri şi dulceţuri de fructe. Prelucrarea iniţială, respectiv
operaţiile pregătitoare de sortare, de curăţire etc. ale fructelor sunt comune
fabricaţiei mai multor conserve de fructe.
22
 În perioada septembrie – decembrie a fiecărui an, într-o secţie de
producţie se obţin zilnic 2 t pulbere de mere. Pentru fabricarea pulberii de
mere, într-o primă etapă se prelucrează merele pentru a obţine sucul de
mere; sucul de mere se concentrează în instalaţii de concentrare până la 40%
(s.u.), iar concentratul este uscat prin pulverizare.
Să se determine tipul de producţie a întreprinderii „AS” descrise.

Rezolvare:

După cum s-a menţionat anterior, tipul de producţie este o stare

organizaţională a întreprinderii determinată de o serie de factori, cum ar fi:
nomenclatura de produse ce urmează a fi prelucrat, volumul producţiei
fabricate, gradul de specializare al întreprinderii, modul de deplasare a
produselor de la un loc de muncă la altul.
Întreprinderea „AS” are ca obiect principal de activitate producţia de
conserve de fructe. Materiile prime prelucrate pentru obţinerea acestor conserve
sunt fructele, produse agro-alimentare de origine vegetală. Ţinând cont de
nomenclatorul de produse şi de felul materiei prime, întreprinderea “AS” se
încadrează ca obiect de activitate în domeniul “Industrie prelucrătoare”, ramura
industrială “Industrie alimentară”, subramura “Industria /Prelucrarea
conservelor din fructe şi legume” (v. cod CAEN 1039).
Producţia zilnică este de 2 t pulbere de mere, ceea ce reprezintă o
producţie relativ mică la scară industrială, din acest punct de vedere tipul de
producţie fiind de serie mică. Evident nu este producţie de tip individual,
deoarece pulberea de mere reprezintă unul dintre produsele aflate în
nomenclatura de produse a întreprinderii. Dar de ce este producţie de serie, ci
nu de masă? În cadrul întreprinderilor de producţie de masă fabricarea
produselor se face în mod neîntrerupt şi în cantităţi mari sau foarte mari, în timp
ce producţia de serie este specifică întreprinderilor care fabrică o nomenclatură
relativ largă de produse, în mod periodic şi în loturi de fabricaţie de mărime
variabilă (mare, mijlocie sau mică). Producţia de pulbere de mere este redusă,
fabricaţia are loc periodic (în lunile toamnă-iarnă), dar nu neîntrerupt. În ceea
ce priveşte gradul de continuitate a procesului de producţie în timpul anului,
întreprinderea “AS” este cu activitate sezonieră.
Producţia este organizată pe secţii, existând o secţie anume pentru
fabricarea pulberii de mere. Prelucrarea iniţială a merelor se face după
principiul tehnologic, adică se execută aceleaşi operaţii pentru mai multe
materii prime (fructe), iar ulterior în secţia de producţie se fabrică produsele
pe linii tehnologice specializate în fabricaţia produsului respectiv. Aceasta
înseamnă că structura de producţie este de tip mixt.

23
 Întrucât structura de producţie existentă în unitatea economică de
fabricaţie a pulberii de mere este de tip mixt, se poate afirma că, din punct de
vedere al gradului de specializare al întreprinderii, întreprinderea este mixtă.
Dacă se ţine cont de echipamentele (instalaţiile) folosite la prelucrare,
se observă că fabricaţia pulberii de mere se desfăşoară în timp printr-un
proces de producţie ciclic.
În concluzie, întreprinderea “AS” desfăşoară o activitate de producţie
alimentară cu activitate sezonieră, de serie mică şi cu grad de specializare
mixt, cu o structură de producţie mixtă şi care se desfăşoară după un proces
de producţie ciclic.

Grile rezolvate

 Grila 1. Încercuiţi varianta corectă pentru oricare trei criterii de

clasificare a întreprinderilor producătoare:
A)
● natura materiilor prime folosite şi tipul produselor finite;
● volumul producţiei fabricate;
● gradul de calificare al forţei de muncă.

B)
● gradul de continuitate al procesului de producţie;
● volumul producţiei fabricate;
● documentaţia tehnico-normativă folosită.

C)
● natura materiilor prime folosite şi al produselor finite;
● volumul producţiei fabricate;
● gradul de specializare al întreprinderii.

D)
● gradul de periodicitate;
● metodele de ambalare folosite;
● numărul de lucrători dintr-un schimb.

Răspuns: varianta C

24
 Grila 2. Încercuiţi varianta corectă pentru criteriile ce stau la baza
tehnologiilor aplicate în cadrul unui sistem de producţie:
A)
● domeniul de aplicare al cunoştinţelor tehnologice;
● gradul de noutate ştiinţifică;
● poziţia întreprinderii în mediul concurenţial.
B)
● obiectul principal de activitate al întreprinderii;
● nivelul de dezvoltare la un moment dat;
● numărul secţiilor de producţie existent în întreprindere.

C)
● obiectul de activitate al întreprinderii şi structura organizatorică;
● cifra de afaceri a întreprinderii;
● numărul de salariaţi ai întreprinderii.
Răspuns: varianta A

 Grila 3. Încercuiţi varianta corectă pentru etapele pe care le poate

parcurge activitatea de producţie a bunurilor materiale:
A)
● activitatea de concepţie;
● fabricaţia propriu-zisă;
● comercializarea produselor.

B)
● introducerea unui produs nou în fabricaţie;
● pregătirea tehnologică;
● standardizarea.

C)
● introducerea unui produs nou în fabricaţie;
● omologarea producţiei;
● activităţi post-vânzare.

D)
● fabricaţia propriu-zisă;
● depozitarea;
● comercializarea produselor.
Răspuns: varianta D

25
 Bibliografie recomandată
1. Neacşu, L. M., coord. (2004), Tehnologii în industria alimentară şi
nealimentară, Independenţa Economică, Piteşti, p. 15 – 18.
2. Sîrbu, A., Voicu, O.- L., Neacşu, L. (2010), Fundamentele
tehnologiei şi merceologiei, Independenţa Economică, Piteşti, p.16 – 27.

Rezumatul modulului
Fundamentele tehnologiei: definiţie, orientări de abordare, direcţii de
studiu, obiect de studiu, trăsături, rol
Bazele merceologiei: definiţie, direcţii de studiu, obiect de studiu
(marfa), trăsături, rol
Metode de cercetare în ştiinţele tehnico-economice
Sisteme de producţie
Tehnologii – clasificare
Activitatea de producţie – noţiuni definitorii
Conexiunea disciplinei “Fundamentele tehnologiei şi merceologiei” cu
ştiinţele economice.

Întrebări de autoevaluare
1. Definirea conceptului de “tehnologie” şi obiectul de studiu al
tehnologiei.
2. Delimitarea direcţiilor de studiere a tehnologiei.
3. Definirea conceptului de “merceologie” şi obiectul de studiu al acesteia.
4. Definirea conceptului de “marfă” şi semnificaţiile acordate în timp acesteia.
5. Rolul merceologiei şi tehnologiei în activitatea economică practică.
6. Principalele caracteristici ale merceologiei şi tehnologiei.
7. Prezentarea metodelor şi tehnicilor de cercetare utilizate în domeniul
merceologic şi cel tehnologic.
8. Definirea activităţii de producţie şi a sistemului de producţie.
9. Principalele criterii de clasificare a întreprinderilor.
10. Prezentarea tipurilor de producţie.
11. Definirea procesului de producţie.
12. Criteriile de clasificare a tehnologiilor aplicate în cadrul unui sistem
de producţie.
13. Prezentarea principalelor etape care marchează activitatea de producţie.

26
 Modulul B
Elemente de tehnologie

Introducere

Producţia bunurilor materiale într-o economie de piaţă este apreciată

din punct de vedere al performanţelor tehnice, dar şi din punct de vedere al
eficienţei economice. Activitatea de producţie este studiată în corelaţie cu
nivelul de calitate ce trebuie asigurat produselor obţinute, ţinând cont de
aspectele economice şi de impactul social.
Eficacitatea unui proces tehnologic exprimă relaţia dintre rezultate şi
cerinţe, în timp ce eficienţa reprezintă raportul dintre rezultatele obţinute şi
resursele alocate. Pentru conducerea optimă a activităţii de producţie din
punct de vedere tehnico - economic este necesară evaluarea corectă a
procesului tehnologic pe baza indicatorilor tehnico-economici şi analiza
economică la nivel microeconomic. Calculele tehnologice şi determinarea
valorilor anumitor indicatori economici sau tehnico-economici se realizează
pe baza bilanţului tehnologic.
Noţiunile referitoare la studiul proceselor tehnologice şi al fluxurilor
de fabricaţie ale produselor permit valorificarea eficientă şi gestionarea
judicioasă ale resurselor materiale, energetice, informaţionale, umane şi
financiare.
Dintre preocupările de bază la nivelul managementului producţiei în
perioada industrială putem menţiona raţionalizarea economică şi
standardizarea. Standardizarea oferă agenţilor economici implicaţi în
activitatea de producţie posibilitatea menţinerii calităţii produselor şi
asigurării calităţii proceselor la costuri optime. Totodată facilitează
desfăşurarea unor schimburi comerciale cu mărfuri pe baze echitabile şi
creează premisele pentru constituirea unei pieţe globale.

Obiective
Însuşirea de către studenţi a elementelor de tehnologie, cum ar fi
produse şi procese tehnologice, indicatori tehnico-economici, standarde etc.,
cunoştinţe teoretice şi cu caracter practic-formativ, ce permit utilizarea unor
instrumente de lucru importante în asigurarea unui nivel optim de ordine şi a
eficienţei în activităţi de producţie şi de comerţ.

Fond de timp: 6 ore de autoinstruire și 6 ore de seminar

27
 Ritm de studiu: 1 lecţie/săptămână; timpul recomandat de învăţare
este de cca. două ore pentru o lecţie

Cuvinte cheie: proces tehnologic, produs finit, materie primă, fază de

fabricaţie, ciclu de fabricaţie, utilaje şi instalaţii, bilanţ tehnologic,
indicatori de consum, indicatori de utilizare, indicatori de mecanizare
/automatizare, indicatori de calitate, standard, calitate, tipizare, document
tehnico-normativ

Recomandări privind studiul:

Se recomandă studenţilor însuşirea şi aprofundarea cunoştinţelor
teoretice furnizate de suportul de curs şi îmbinarea lor cu partea aplicativă.
De asemenea, se recomandă studierea bibliografiei aferente.

LECŢIA 3. PROCESE TEHNOLOGICE

Elemente teoretice

Procesul tehnologic reprezintă componenta de bază a procesului de

producţie, ca parte integrantă a fabricaţiei produselor, prin care se valorifică
resursele materiale cu ajutorul mijloacelor de muncă. Altfel spus, procesul
tehnologic reprezintă un ansamblu ordonat de operaţii, prin care se fabrică
sau se transformă un produs. Operaţia tehnologică constituie o etapă
distinctă a unui proces tehnologic, prin care se realizează o anumită
transformare a produselor sau au loc mai multe transformări cu rol
tehnologic comun şi precis asupra aceluiaşi produs.
Produsele implicate într-un proces tehnologic, în funcţie de rolul
lor tehnologic şi de gradul de prelucrare, pot fi în raport cu acesta:
 materii prime - produse (de start) supuse transformărilor prin procesul
tehnologic, în vederea obţinerii altor produse; pot fi produse primare
(naturale) sau produse industriale;
 produse intermediare - apar/ rezultă în etape diferite ale procesului
tehnologic, prin transformări parţiale (exemple: semifabricate, produse
brute);
 produse finite - sunt obţinute la sfârşitul procesului tehnologic şi
îndeplinesc condiţiile de calitate impuse (au valoare de utilizare
prestabilită).

28
 În funcţie de scopul fabricaţiei, produsele ce rezultă în timpul unui
proces tehnologic au fost grupate în:
o produse principale – sunt produsele ce trebuie obţinute prin procesul
tehnologic respectiv (exemple: produse brute, produse finite);
o produse secundare - nu constituie obiectul principal al fabricaţiei, dar
apar în timpul procesului tehnologic alături de produsul principal
(exemple: coproduse, subproduse, deşeuri, reziduuri).

PROCES TEHNOLOGIC = Σ operaţii

materii prime → produse intermediare → produse finite

produse principale
produse
secundare

Figura 2. Produsele implicate într-un proces tehnologic

Sursa: Sîrbu, A. (2007), Tehnologie. Note de curs, UCB, Râmnicu Vâlcea

Fluxul tehnologic reprezintă succesiunea logică a tuturor operaţiilor

dintr-un proces tehnologic, prin care materiile prime se transformă în produs
finit, cu evidenţierea intrărilor/ ieşirilor de produse pentru fiecare operaţie
(figura 2).
Clasificarea proceselor tehnologice se face după mai multe criterii, şi
anume, în funcţie de:
1. scopul urmărit (după modul cum participă la obţinerea produsului finit):
 procese tehnologice de bază - permit transformarea efectivă a
materiilor prime în produse finite cu ajutorul mijloacelor de muncă,
 procese tehnologice auxiliare - asigură desfăşurarea în condiţii bune a
proceselor tehnologice de bază (producerea energiei, alimentarea cu utilităţi,
fabricarea SDV-urilor, automatizarea instalaţiilor etc.),
 procese tehnologice de servire - contribuie la buna desfăşurare a
proceselor de bază şi auxiliare (transport intern, depozitare produse,
activităţi de măsură şi de control ş.a.),
 procese tehnologice anexe – prin care se valorifică produsele
secundare (colectarea deşeurilor, recuperarea anumitor produse etc.).
2. numărul operaţiilor tehnologice constitutive:
 procese tehnologice elementare – procesele în care produsul este supus
unei singure operaţii tehnologice,

29
 procese tehnologice complexe – procesele prin care un produs este
modificat prin mai multe operaţii tehnologice sau când operaţiile se
execută asupra unor materii prime complexe.
3. procedeul tehnologic, cu referire la natura şi principiul tehnologic ale
operaţiilor de bază: procese chimice, procese mecanice, procese termice,
procese electrice, procese electrochimice, procese termochimice,
procese biochimice, procese microbiologice.
4. scopul tehnologic al operaţiilor: procese de prelucrare mecanică,
procese de asamblare - desamblare, procese de transport, procese de
întreţinere, procese de reparare, procese de măsurare, procese de
automatizare, procese de control şi de încercare etc.
5. modul de desfăşurare al operaţiilor: procese tehnologice discontinue
(periodice, în şarje), procese tehnologice continue.
6. gradul de dotare tehnică a întreprinderilor (natura şi tipul utilajelor
folosite):
 procese tehnologice manuale – toate operaţiile sunt efectuate de către
operatorul uman,
 procese tehnologice mecanizate - se lucrează cu echipamente (maşini
etc.), care sunt comandate permanent de către operatorii umani; pot fi:
parţial mecanizate, semimecanizate, cu grad avansat de mecanizare sau
complet mecanizate,
 procese tehnologice automatizate – se folosesc instalaţii cu
dispozitive tehnice care să asigure desfăşurarea operaţiilor în condiţii
optime, fără intervenţia nemijlocită a operatorului uman; pot fi: parţial
automatizate, complet automatizate (telemecanizare) sau cu automatizare
complexă (cibernetizat sau condus prin calculator),
 procese tehnologice robotizate - se folosesc roboţi industriali (roboţi
pentru operaţiile de ridicare şi de transport, roboţi industriali pentru
producţie şi roboţi universali, din generaţii diferite (zero, I, a II-a,...a V-a).
7. flexibilitate (= capacitatea de adaptare în relaţie cu regimul de lucru şi cu
dotarea tehnică/ / flexibilitate de volum, de proces, de adaptare):
 procese tehnologice flexibile - pot alcătui sisteme cu flexibilitate
naturală, cu flexibilitate artificială (SFF) şi sisteme cu flexibilitate artificială
şi comandă automată
 procese tehnologice rigide: sisteme rigide de fabricaţie de tip
reglementat (SR) şi sisteme rigide de fabricaţie de tip automatizat (SRA).
Un proces tehnologic complex, care cuprinde mai multe operaţii
tehnologice, poate fi împărţit în mai multe faze tehnologice. Faza
tehnologică (de fabricaţie) cuprinde mai multe operaţii, care se desfăşoară
cu un scop tehnologic determinat.

30
 Procedeul tehnologic exprimă modalitatea concretă prin care se
efectuază procesul tehnologic, cu precizarea metodelor aplicate şi a
echipamentelor necesare.
Ciclul de fabricaţie (ciclul tehnologic) reprezintă durata necesară
efectuării operaţiilor dintr-un proces tehnologic, pornind de la materii prime
până la obţinerea produsului finit. Ciclul de fabricaţie este parte integrantă a
ciclului de producţie.
Echipamentele industriale, folosite ca mijloace de muncă, în
activităţile de producţie sunt:
 maşini - sisteme tehnice cu organe principale în mişcare, care
transformă energie mecanică (exemple: pompe, maşini de transport,
maşini de prelucrare prin aşchiere etc.);
 agregate – maşini cuplate între ele, dintre care cel puţin una este o
maşină de forţă;
 aparate - dispozitive statice, fără organe principale în mişcare, care
realizează o transformare între două forme de energie, diferită de cea
mecanică (exemple: cazane de abur, acumulatoare electrice etc.);
 utilaje – totalitatea maşinilor, aparatelor, instrumentelor de măsură
şi de control etc., necesare pentru desfăşurarea unei lucrări într-o unitate
industrială (exemple: reactoare ş.a.);
 instalaţii – ansambluri de utilaje necesare desfăşurării unei operaţii,
unei faze tehnologice sau unui proces.
Utilajul a cărui caracteristici tehnico-funcţionale dictează desfăşurarea
procesului tehnologic, în sensul că determină capacitatea de producţie se
numeşte utilaj principal, iar operaţia care se desfăşoară în utilajul principal
se numeşte operaţie conducătoare.

Aplicaţii

 1. Identificarea proceselor tehnologice dintr-o întreprindere

industrială

Întreprinderea industrială „MI” are ca obiect de activitate fabricarea

construcţiilor metalice, producţia fiind de serie mare. În secţia „A” se
prelucrează prin aşchiere piese metalice din care se confecţionează matriţe.
Structura sistemului de producţie existent în fabrica „MI” este reprezentată
schematic în figura 3.
1. Ştiind că în secţia A au loc mai multe operaţii tehnologice pentru
derularea aceluiaşi proces tehnologic, respectiv există mai multe locuri
de muncă (strungar, sculer-matriţer,...), să se identifice şi să se descrie

31
 procesul tehnologic din secţia A după toate criteriile de clasificare
enumerate.
2. Una şi aceeaşi piesă poate fi strunjită în secţia „A” sau în atelierul de
mentenanţă, operaţia făcând parte din procese tehnologice diferite.
Identificaţi cele două procese tehnologice şi explicaţi diferenţa.
3. Departamentul de Resurse Umane angajează un muncitor cu
calificarea de strungar. Către ce departament poate fi direcţionat şi în
ce tip de proces tehnologic va fi implicat?

Figura 3. Structura sistemului de producţie al întreprinderii „MI"

Rezolvare:

1) Identificarea şi descrierea procesului tehnologic din secţia A

În departamentul sau subsistemul de fabricaţie se desfăşoară procesele

de bază, prin care materiile prime sunt transformate efectiv în produse finite.
În acest caz, în secţia A se fabrică matriţe metalice, prin prelucrarea iniţială
a pieselor prin strunjire (aşchiere), urmate de confecţionarea propriu-zisă de
către sculeri-matriţeri.

32
 Având în vedere că întreprinderea industrială „MI” are ca obiect de
activitate fabricarea construcţiilor metalice, înseamnă că secţia A este o
componentă a departamentului de fabricaţie. Prin urmare, procesul
tehnologic ce se desfăşoară în secţia A, după modul cum participă la
obţinerea produsului finit, este un proces de bază.
Procesul tehnologic care se desfăşoară în secţia A este alcătuit din mai
multe operaţii tehnologice de prelucrare mecanică, ceea ce înseamnă că din
punct de vedere al numărului de operaţii tehnologice constitutive, procesul
tehnologic este complex; iar în ceea ce priveşte natura şi principiile
tehnologice ale operaţiilor de bază procesul tehnologic poate fi definit ca
făcând parte din procesele mecanice.
Dacă se ţine cont de obiectul fabricaţiei, după scopul tehnologic al
operaţiilor, procesul tehnologic desfăşurat în secţia A este un proces de
prelucrare mecanică.
Din datele iniţiale privind descrierea fabricaţiei nu se poate aprecia
felul procesului tehnologic, în ceea ce priveşte modul de desfăşurare al
operaţiilor. În funcţie şi de natura echipamentelor folosite, procesul
tehnologic poate fi discontinuu (în şarje) sau continuu.
Procesul de prelucrare mecanică din secţia A se face cu ajutorul
echipamentelor industriale (strung etc.), dar operatorii umani sunt direct
implicaţi în desfăşurarea operaţiilor tehnologice, ceea ce înseamnă că
procesul nu este nici manual, nici automatizat sau robotizat. În consecinţă,
procesul tehnologic este mecanizat, fiindcă se lucrează cu maşini, utilaje
etc., care sunt comandate permanent de către muncitori. Ţinând cont de
natura procesului, acesta fie este cu grad avansat de mecanizare, fie este
complet mecanizat.
Ştiind că producţia în secţia „A” este de tip serie mare şi în
conformitate cu cele prezentate mai sus, se poate afirma că, în ceea ce
priveşte flexibilitatea proceselor, procesul tehnologic luat în studiu
alcătuieşte un sistem rigid de fabricaţie.
În concluzie, procesul tehnologic analizat este un proces de bază, de
prelucrare mecanică/ mecanic, mecanizat şi rigid.

2) Identificarea proceselor tehnologice luate în studiu. Explicaţii

În cadrul unui sistem de producţie, procesul tehnologic de bază

reprezintă elementul central al subsistemului de fabricaţie, în timp ce
procesul auxiliar se regăseşte în subsistemul de mentenanţă, iar fabricarea
sau repararea SDV-urilor constituie un proces tehnologic auxiliar.
După cum s-a amintit în ipoteza problemei, una şi aceeaşi piesă, să-i
spunem „X”, poate fi strunjită în secţia „A” sau în atelierul de mentenanţă,
33
operaţia făcând parte din procese tehnologice diferite. Ţinând cont de faptul
că discutăm de o activitate de producţie în serie mare, atunci când piesa „X”
se strunjeşte în atelierul de mentenanţă (producţie individuală/ serie mică),
înseamnă că va fi folosită la fabricarea SDV-urilor (scule, dispozitive sau
verificatoare), în timp ce atunci când va fi prelucrată în secţia „A” ea va
constitui probabil un produs intermediar, din care se obţine în final matriţa
cerută.
Chiar dacă metoda de prelucrare sau utilajul folosit sunt aceleaşi sau
de acelaşi tip, iar piesa „X” are aceleaşi caracteristici tehnice, operaţia
respectivă de aşchiere face parte din procese tehnologice diferite, din punct
de vedere al scopului urmărit.
În concluzie, prelucrarea prin aşchiere a piesei „X” face parte din
procesul tehnologic de bază atunci când este produsă în serie mare în secţia
de producţie „A”, în timp ce fabricaţia individuală în atelierul de mentenanţă
se face printr-un proces tehnologic auxiliar, care trebuie să asigure buna
derulare a procesului de bază.

3) Identificarea oportunităţilor de a munci ale strungarului în cadrul

întreprinderii „MI”

Un muncitor cu calificarea de strungar va efectua operaţii de

prelucrare prin aşchiere (strunjire). În secţia A se fac confecţii metalice
printr-un proces tehnologic de prelucrare mecanică, care include şi operaţia
de strunjire. Pe de altă parte, s-a observat că şi fabricarea sau repararea
anumitor dispozitive (SDV-uri) în cadrul atelierului de mentenanţă se face
tot prin strunjire.
În consecinţă, ţinând cont de operaţiile pe care le poate efectua,
strungarul poate fi direcţionat fie către departamentul de fabricaţie, fie către
departamentul de mentenanţă, în funcţie de necesităţile de resurse umane. În
cazul în care strungarul va lucra în fabricaţie, el va fi implicat în procesul
tehnologic de bază, iar în cazul în care va lucra în mentenanţă, el va
participa la desfăşurarea procesului auxiliar.
Conform structurii sistemului de producţie prezentat în figura 3, se
observă că întreprinderea „MI” include şi un departament de proiectare, cu
activităţi de cercetare-dezvoltare-inovare. În consecinţă, întreprinderea este
preocupată de îmbunătăţirea proceselor, dezvoltarea produselor ş.a.m.d. De
asemenea, în secţia „A” se obţin matriţe metalice.
Departamentul de proiectare poate avea ştanduri proprii de cercetare,
cu maşini unelte, inclusiv strung pentru realizarea produselor noi (fabricarea
prototipului, încercări etc.). În acest caz este posibil să fie necesar un

34
strungar cu experienţă, ceea ce înseamnă că noul angajat ar putea fi
direcţionat în aceeaşi măsură şi către departamentul de proiectare.

 2. Reprezentarea grafică a unui proces tehnologic

Procesele tehnologice pot fi descrise prin reprezentare grafică, prin

intermediul schemei tehnologice (schiţă tehnică) şi al schemei tehnologice
de legături (schema de operaţii). Să se reprezinte grafic un proces tehnologic
de fabricare a pâinii.

Rezolvare:

a). Explicaţii

Schema tehnologică prezintă modul de desfăşurare al procesului

tehnologic de bază prin reprezentarea convenţională a maşinilor, utilajelor
etc. şi a fluxului tehnologic. În schema tehnologică se indică utilajele
reprezentate sub formă de simboluri, amplasarea lor în flux; modul de
transformare şi deplasarea produselor care apar în procesare se indică prin
săgeţi. În anumite situaţii în schema tehnologică se pot arăta şi anumite
detalii privind procesele tehnologice auxiliare (alimentarea cu utilităţi etc.).
Schema de operaţii (schema tehnologică de legături, schemă de flux)
arată succesiunea tuturor operaţiilor din procesul tehnologic de bază,
pornind de la materii prime până la obţinerea produselor finite.
Există anumite reguli (standardizate) de reprezentare grafică a
procesului tehnologic pentru redarea clară şi concisă a informaţiilor
necesare în vederea desfăşurării/ înţelegerii procesului tehnologic.

b). Descrierea succintă a procesului tehnologic de fabricare a pâinii

La fabricarea pâinii se folosesc ca materii prime: făină, apă, drojdie

pentru panificaţie şi sare. În anumite situaţii se pot include în reţeta de
fabricaţie şi materii auxiliare, cum ar fi: amelioratori, lapte, ulei ş.a. În cazul
în care pâinea se livrează preambalată, se folosesc ca materiale hârtie sau
pungi, banderole etc. pentru ambalarea individuală a produselor. Toate
materiile prime şi materialele aduse în fabrică sunt supuse operaţiei de
recepţie cantitativ – calitativă şi apoi sunt depozitate în vederea utilizării lor
în activitatea de producţie. Spre exemplu, făina vrac se depozitează în celule
de depozit sau în buncăre.
Anumite materii prime nu se introduc ca atare în fabricaţie, ci sunt
pregătite / condiţionate în vederea prelucrării. Spre exemplificare, drojdia se
35
transformă într-o suspensie, prin amestecarea ei cu apă (într-o instalaţie
pentru pregătirea suspensiei de drojdie), iar sarea se dizolvă în apă într-un
dizolvator de sare (saramura obţinută se poate filtra).
La prepararea unei şarje se vor introduce cantităţi prestabilite de
materii prime, conform reţetei de fabricaţie. În consecinţă, materiile prime
vor fi dozate/ cântărite în mod corespunzător (făina prin cântărire, apa cu
dozator pentru lichide ş.a.m.d.).
Cea mai simplă metodă de fabricare a pâinii este cea în care prepararea
aluatului (principalul semifabricat) se face într-o singură fază/ etapă. Metoda
monofazică constă în introducerea tuturor ingredientelor necesare preparării
aluatului direct la frământare. Prin frământarea în cuva malaxorului a făinii
cu apă, cu drojdie, cu sare şi, eventual, cu alte materii auxiliare se obţine
aluatul. Aluatul frământat este supus operaţiei de fermentare (se poate
introduce într-o cameră de fermentaţie). După fermentare, aluatul este
divizat cu o maşină de divizat, iar bucăţile de aluat divizate sunt supuse unor
operaţii succesive de premodelare – modelare. În cazul în care operaţiile de
prelucrare a aluatului se desfăşoară mecanizat, rotunjirea se face în maşina
de premodelat, iar modelarea finală în maşina de modelat. De la un utilaj la
altul bucăţile de aluat pot fi transportate cu ajutorul benzilor transportoare.
Bucăţile de aluat modelate pot fi aşezate pe panacoade sau sunt
introduse în camere de fermentare sau în dospitoare tunel pentru
fermentarea finală a aluatului. Aluatul fermentat este copt în cuptoare de
coacere (discontinue sau continue). Prin coacere, bucăţile de aluat se
transformă în pâine. Pâinea scoasă din cuptor este supusă unor operaţii
pregătitoare pentru comercializare. Pâinea este răcită, sortată (dacă este
necesar) şi ambalată. Prin sortare sunt înlăturate din lotul de fabricaţie
produsele neconforme. Ambalarea se face în ambalajele de transport pentru
pâinea livrată vrac, iar în cazul pâinii preambalate fiecare bucată se
introduce în ambalajul pentru comercializare.

c). Reprezentarea grafică a procesului tehnologic de fabricare a pâinii

În figura 4 este desenată schema de operaţii (schema de flux)

corespunzătoare fabricaţiei pâinii prin procedeul direct de preparare a
aluatului (v. pct. b.). Nu sunt precizate în schema din figura 4 operaţiile de
transport – depozitare, care sunt parte a proceselor auxiliare şi de servire.
În figura 5 este prezentată schema tehnologică pentru procesul
tehnologic de fabricare a pâinii, conform procedeului menţionat mai sus (v.
pct. b.). După cum se observă din figura 5, schema tehnologică oferă
anumite informaţii privind felul procesului şi organizarea muncii pe locuri
de muncă. Procesul reprezentat grafic în figura 5 este un proces tehnologic
36
mecanizat. Activitatea de fabricaţie se desfăşoară în secţia de producţie
compartimentată pe trei nivele (I - operaţii pregătitoare fabricaţiei, II –
prepararea aluatului, III – prelucrarea şi coacerea aluatului, operaţii
pregătitoare comercializării)- flux tehnologic pe verticală.

Figura 4. Schema de operaţii la fabricarea pâinii

37
 Legendă:
1- buncăr tampon de făină
2-timoc
3-dizolvator sare
4-instalaţie pentru
pregătirea suspensiei de
drojdie
5-dozator de apă
6-cântar semiautomat
7-malaxor
8-cuvă pentru aluat
9-cameră de fermentaţie
10-răsturnător de cuve
11-maşină de divizat
12-maşină de premodelat
13-bandă transportoare
14-maşină de modelat
15- dospitor tunel
16- cuptor tunel
17- bandă transportoare
18-masă de recepţie
(sortare)
19-elevator cu leagăne
20-navete cu pâine

Figura 5. Schema tehnologică de fabricare a pâinii, cu flux pe verticală

Indiferent de forma de reprezentare grafică, în figurile 4 şi/sau 5 sunt

furnizate informaţii cu privire la felul procesului tehnologic de bază şi la
modalităţile concrete de fabricaţie a pâinii într-o secţie de producţie.

 3. Identificarea produselor implicate într-un proces tehnologic

Agentul economic „A” are ca obiect de activitate producţia şi

comercializarea cu amănuntul de produse de morărit - panificaţie.
Pentru contabilitatea de gestiune şi analiza economică a firmei trebuie
identificate resursele alocate şi rezultatele obţinute, în vederea stabilirii
cheltuielilor şi veniturilor, respectiv a rentabilităţii întreprinderii.
În contabilitate sunt înregistrate ca produse achiziţionate grâu (boabe),
secară (boabe), drojdie pentru panificaţie, sare, amelioratori, iar ca produse
vândute făină de grâu, tărâţe de grâu şi produse de panificaţie.
Să se identifice produsele implicate în procesul de producţie al
întreprinderii „A” şi rolul acestora din punct de vedere tehnico-economic.

Rezolvare:
1) Identificarea proceselor tehnologice de bază din întreprinderea
industrială „A”
38
 Întreprinderea de morărit – panificaţie „A” include departamente ce
desfăşoară activităţi de aprovizionare, de procesare industrială şi de
desfacere.
Pentru stabilirea cheltuielilor materiale cu materiile prime, sunt
înregistrate consumurile de grâu (boabe), de secară (boabe), de drojdie
pentru panificaţie, de sare iodată şi de amelioratori.
Activitatea de producţie propriu-zisă constă în derularea a două
procese tehnologice de bază, şi anume cel de morărit şi, respectiv, cel de
panificaţie:
1. Procesul tehnologic pentru obţinerea produselor de morărit
presupune transformarea cerealelor boabe (grâu şi secară) prin
operaţii succesive de precurăţare – curăţare, urmate de măcinare –
cernere în vederea obţinerii făinurilor. Pentru îmbunătăţirea
calităţii făinii şi creşterea eficienţei economice, făina de grâu este
aditivată în moară, cu ajutorul amelioratorilor.
2. În procesul tehnologic de fabricare a produselor de panificaţie se
folosesc ca materii prime făinurile de grâu şi de secară, împreună
cu apă, drojdie pentru panificaţie, sare şi alţi amelioratori. Din
aceste ingrediente se prepară aluaturi care ulterior sunt prelucrate
şi coapte, iar prin coacere se obţin produsele de panificaţie.
Prin desfacerea produselor finite se obţin venituri pentru întreprindere.
După cum este menţionat în ipoteza problemei, sunt vândute următoarele
mărfuri: făină de grâu, tărâţe de grâu şi produse de panificaţie. Aceasta
înseamnă că din procesul de morărit o parte din făina de grâu este
valorificată în procesul de panificaţie, iar o altă parte este comercializată ca
atare, în timp ce făina de secară este consumată integral în activitatea de
producţie. De asemenea, mai este valorificată din procesul de morărit şi
tărâţea de grâu (este supusă vânzării, deci devine o marfă, ca atare).

2) Identificarea produselor implicate în fiecare proces tehnologic de

bază din întreprinderea „A”

După cum se observă din cele prezentate mai sus, produsele finite
rezultate din procesul de morărit pot constitui materii prime pentru procesul
tehnologic de panificaţie. De asemenea, semifabricatele şi produsele brute
dacă sunt folosite în acelaşi proces tehnologic, în raport cu acesta îşi
păstrează statutul de produsele intermediare.
Pentru a evidenţia rolul tehnologic al fiecărui produs în raport cu
procesul tehnologic în care este implicat, dar şi în activitatea de producţie în

39
ansamblul ei, s-a recurs la reprezentarea grafică din figura 6, iar datele au
fost sistematizate în tabelul 1.

Figura 6. Produsele implicate în activitatea de producţie a firmei “A”

În ceea ce priveşte apa, aceasta are rol tehnologic în operaţiile de

pregătire - curăţire în procesul de morărit, dar constituie şi materie primă în
reţeta de fabricaţie a pâinii. Alimentarea cu apă (utilităţi) este parte a
procesului auxiliar, motiv pentru care nu a fost luată în considerare în
continuare.
Un anume produs, de exemplu făina aditivată, poate constitui în
acelaşi timp produs finit pentru procesul de morărit şi materie primă pentru
procesul de panificaţie. În raport cu întregul proces de producţie, făina
aditivată reprezintă un produs finit (marfă), atunci când se comercializează,
fie un produs intermediar pentru procesarea pe filiera completă de morărit –
panificaţie.
Pe de altă parte, în funcţie de cerinţele de procesare sau comerciale,
făina poate fi valorificată şi fără a fi aditivată. În cazul în care se solicită
făină aditivată, atunci făina obţinută prin măciniş reprezintă un produs brut,
în timp ce făina aditivată este produsul final, cu carateristici de calitate
tehnice, prestabilite. În cazul în care se comercializează făină ca atare,
neaditivată, atunci făina reprezintă produsul finit al procesului de morărit.
În concluzie, un produs cu un anumit grad de prelucrare, în funcţie de
destinaţia sa, poate fi considerat pentru un anumit proces tehnologic fie
materie primă, fie produs intermediar, fie produs finit, având rol tehnologic
determinat.
Din punct de vedere economic, al gestiunii întreprinderii, sunt
identificate produsele intrate/ ieşite din întregul proces de producţie şi sunt
evaluate consumurile efective pentru stabilirea cheltuielilor, respectiv
cantităţile vândute, pentru aprecierea veniturilor. De asemenea, se
înregistrează cantităţile de produse stocate sau recuperate.

40
 Tabelul 1
Identificarea produselor implicate în activitatea de producţie a
întreprinderii de morărit - panificaţie “A”

Procese/ Rol tehnologic

Produse PT morărit PT panificaţie Producţie (total)
MP PI PF PP PS MP PI PF PP PS MP PI PF PP PS
grâu x x x x
grâu x x x x
precurăţit
corpuri x x x x
străine
grâu curăţit x x x x
secară x x x x
grişuri x x x x
dunsturi x x x x
făină secară x x x x x
integrală
făină grâu x x x x x x
tărâţe grâu x x x x
amelioratori x x x x x x
făină grâu x x x x x x x
aditivată
drojdie x x x x
sare iodată x x x x
aluat x x x x
pâine x x x x
chifle x x x x
covrigi x x x x
Legendă: PT – proces tehnologic, MP – materii prime, PI – produse intermediare, PF –
produse finite, PP – produse principale, PS – produse secundare

Bibliografie recomandată
1. Neacşu, L. M., coord. (2004), Tehnologii în industria alimentară şi
nealimentară, Independenţa Economică, Piteşti, p. 18 – 28.
2. Sîrbu, A., Voicu, O.- L., Neacşu, L. (2010), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei, Independenţa Economică, Piteşti, p. 27 – 42.

41
 LECŢIA 4. BILANŢUL TEHNOLOGIC ŞI INDICATORI
TEHNICO-ECONOMICI

Elemente teoretice

La nivel microeconomic, introducerea în fabricaţie a unui produs nou

sau implementarea unui proces tehnologic nou într-o activitate de producţie
implică costuri de cercetare - dezvoltare, costuri de investiţie şi costuri de
producţie. Stabilirea raportului optim între aceste costuri, pentru a produce
bunuri materiale în condiţii de eficienţă economică, precum şi conducerea
optimă a activităţii de producţie din punct de vedere tehnico - economic sunt
posibile dacă sunt apreciate corect variabilele de intrare – ieşire ale
activităţii de producţie, respectiv ale procesului tehnologic.
Bilanţul tehnologic permite determinarea cantitativă şi calitativă a
fluxului de produse dintr-un proces tehnologic sau o etapă a acestuia în
relaţie cu dotarea tehnică prevăzută/ existentă.
Bilanţul tehnologic poate fi calculat ca un bilanţ de materiale sau un
bilanţ energetic şi se bazează pe legea conservării materiei/ energiei într-un
sistem dat. Bilanţul de materiale se defineşte prin următoarea relaţie:
 Mi   Me
unde: Mi – materiale intrate în sistem, Me – materiale ieşite din sistem.
Modalităţi de exprimare (calcul) al bilanţului de materiale (B.M.):
1. în funcţie de sistemul tehnologic luat în analiză - se poate calcula
pentru fluxul de produse dintr-un proces, o fază de fabricaţie sau o
operaţie tehnologică, respectiv pentru produsele care sunt transformate
într-un aparat, în utilaj sau în o instalaţie.
2. după natura proceselor - B.M. se întocmeşte atât pentru procesele de
bază, cât şi procesele auxiliare sau de servire, cu referire la materii
prime, produse intermediare, produse principale şi secundare, utilităţi
(exprimate gravimetric), alte materiale.
3. în funcţie de variabilele ce se urmăresc în cadrul sistemului tehnologic
- B.M. poate fi întocmit ca un bilanţ total (se ia în considerare
transformarea cantitativă a produselor în ansamblu) sau sub forma
bilanţurilor parţiale:
xi xe
 Mi  100   Me  100
unde: Mi – materiale intrate, Me – materiale ieşite, xi – componentul x
din materialele intrate, xe - componentul x din materialele ieşite.

42
4. în funcţie de momentul în care se întocmeşte B.M. - poate fi
antecalculat (se întocmeşte înainte de începerea activităţii de
producţie, pe baza indicatorilor de consum normaţi) şi postcalculat (se
întocmeşte la sfârşitul activităţii de producţie, iar pe baza lui se
stabilesc cantităţile de materiale efectiv consumate).
Indicatorii tehnico-economici caracterizează din punct de vedere
tehnic şi economic un produs, un sistem tehnic, un proces tehnologic sau
părţi/ componente ale acestora.
Clasificarea indicatorilor tehnico-economici se face după mai multe
criterii:
1. clasificarea generală: indicatori de consum, indicatori de
calitate, indicatori de utilizare, indicatori de mecanizare
/automatizare.
2. după sistemul tehnologic analizat: indicatori care permit
caracterizarea cantitativ – calitativă a fluxului de produse
implicate în proces/ fază/ operaţie tehnologică şi indicatori
care se referă la gradul de utilizare a produselor în raport cu
dotarea tehnică a procesului tehnologic dat.
1. Indicatorii de consum exprimă cantitativ fluxul produselor care se
află la un moment dat într-un sistem tehnologic, ţinând cont şi de gradul lor
de utilizare în timpul procesării:
a) Consumul specific exprimă cantităţile de produse necesare/ folosite
într-un proces tehnologic sau unei părţi a acestuia, pentru obţinerea unei
unităţi de produs finit. Consumul specific Cs se calculează prin raportul
cantitativ dintre materiile introduse în sistem Mi şi produsul finit rezultat din
procesul tehnologic Pf, conform relaţiei următoare:
M
Cs  i
Pf
Tipuri de consumuri specifice:
1) în funcţie de natura materialelor implicate într-un proces tehnologic (de
bază sau auxiliar), există Cs de materii prime, Cs de materiale auxiliare,
Cs de utilităţi (apă, abur, energie electrică etc.).
2) în funcţie de modul de calcul, Cs poate fi teoretic, real sau programat.
Consumul specific teoretic (Cst) nu ţine cont de pierderile de fabricaţie şi
de prezenţa produselor secundare. Consumul specific programat/ normat
(normă tehnică de consum) (Cspr) se stabileşte ţinând cont de nivelul
tehnologic al procesului de fabricaţie la un moment dat, în relaţie cu
pierderile tehnologice estimate pe baza unor bilanţuri postcalculate. Cspr
se recalculează periodic dependent de îmbunătăţirea procesului
tehnologic şi echipamentelor tehnice Pe baza Cspr se stabileşte reţeta de

43
 fabricaţie sau cheltuielile estimate de producţie; de asemenea,
coordonarea activităţii de producţie se face ţinând cont şi de Cspr.
Consumul specific real (Csr) se calculează pe baza bilanţurilor de
materiale în urma efectuării procesului tehnologic (BMpostcalc).
Pentru creşterea eficienţei activităţii de fabricaţie se urmăreşte reducerea
consumurilor reale. O activitate de producţie este eficientă d.p.d.v.
economic atunci când este îndeplinită inegalitatea:

C sr  C spr
b) Randamentul în produs reflectă gradul de utilizare al produselor în
timpul procesului tehnologic, în ceea ce priveşte transformarea lor
cantitativă în produse principale. Randamentul  reprezintă raportul
procentual între cantitatea reală de produs finit obţinută într-un proces
tehnologic sau într-o instalaţie Pr şi cantitatea teoretică posibilă de produs
finit Pt, conform relaţiei:
P
 r
Pt
În funcţie de sistemul tehnologic considerat (particularităţi
tehnologice/ ramură industrială), randamentul în produs se poate calcula
după cum urmează:

unde: Cst - consum specific teoretic şi Csr - consum specific real,

Mt - cantitatea de materie primă necesară (teoretic) pentru obţinerea
produsului finit şi Mr - cantitatea de materie primă efectiv consumată,
C – conversia, Mt(I) - cantitatea de materie primă transformată la o
singură trecere prin zona de reacţie şi Mi - cantitatea de materie primă
introdusă în sistem (în ind. chimică).
S – selectivitatea, Pf - cantitatea de produs finit şi Pt - cantitatea
totală a produselor obţinute în proces.
2. Indicatorii de calitate caracterizează calitativ produsele, în relaţie
cu gradul de satisfacere a cerinţelor definite la un anumit moment sau în
relaţie cu alte fenomene.
Indicatorii de calitate ai produselor sunt clasificaţi în mai multe
categorii:
a) indicatori analitici (parţiali) - exprimă caracteristicile de calitate
tehnico-funcţionale, economice şi sociale (v. lecţia 5 şi modulul C),
b) indicatori generali,
44
 c) indicatori sintetici - evaluează fie o anumită grupă de caracteristici, fie
totalitatea caracteristicilor unui produs (v. calimetrie),
d) indicatori globali ai calităţii etc.
3. Indicatorii de utilizare caracterizează eficienţa unui echipament
tehnologic (aparat/ utilaj/ instalaţie) într-un anumit interval de timp.
a) Indicatorii de utilizare intensivă exprimă gradul de exploatare a
unui utilaj în relaţie cu cantitatea de produse prelucrate sau rezultate într-un
interval de timp prestabilit. Aceşti indicatori sunt: capacitatea de producţie,
producţia specifică, producţia orară.
Capacitatea de producţie reprezintă cantitatea maximă de produse
prelucrate într-un echipament tehnologic (aparat/ utilaj/ instalaţie) în condiţii
optime de exploatare, într-un anumit interval de timp. Capacitatea de
producţie (Cp) indică producţia maximă realizată în utilajul folosit la
parametrii optimi, raportată la o anumită durată şi poate fi calculată după
cum urmează:
Pf max M p max
Cp  ; Cp 
t t
unde: Pf – cantitatea de produs finit, Mp – cantitatea de materii prime
introduse în sistem, t – perioada de timp.
În funcţie de modul de calcul, capacitatea de producţie poate fi de
proiectare şi de exploatare. Capacitatea de producţie este specificată în
cărţile tehnice; Cp este necesară pentru dimensionarea liniilor tehnologice şi
a secţiilor de producţie. Producţia realizată efectiv depinde atât de Cp, cât şi
de gradul de utilizare a capacităţii de producţie a utilajului.
Producţia specifică reprezintă capacitatea de producţie raportată la
unitatea dimensională a unui utilaj. În procesele tehnologice producţia
specifică (Psp) este calculată ca raportul dintre producţia realizată (Preal) într-
o unitate de timp (tef) şi dimensiunea caracteristică a utilajului (ki):
Preal
t ef Preal
Psp  
ki k i t ef
Dimensiunea caracteristică a utilajului (ki) reprezintă unitatea de suprafaţă
sau de volum al spaţiului de lucru care îi defineşte regimul de funcţionare.
De aceea, pentru aceeaşi producţie realizată, valoarea producţiei specifice
poate fi mărită pe seama reducerii dimensiunilor utilajelor, cu efecte
favorabile asupra reducerii costurilor de investiţii.
În funcţie de modul de calcul, producţia specifică poate fi de
proiectare sau de exploatare. Pentru menţinerea producţiei specifice de
exploatare la valori cât mai apropiate de cele proiectate un timp îndelungat,
45
utilajele şi instalaţiile trebuie să fie exploatate eficient (să se respecte
calitatea impusă materiilor prime, să fie respectaţi parametrii tehnologici,
operatorii să aibă calificarea adecvată, să se asigure mentenanţa). În caz
contrar, utilajele se uzează fizic excesiv.
Producţia orară a utilajului sau randamentul utilajului (Ph) exprimă
gradul de utilizare al utilajului şi se calculează cu ajutorul relaţiei:
P
Ph  a
N utd
unde: Pa – producţia anuală a secţiei/ întreprinderii, Nu – numărul de
utilaje din spaţiul de producţie, td – timp disponibil.
b) Indicatorul de utilizare extensivă arată cât din timpul maxim al
unei perioade caracteristice a funcţionat un echipament tehnic (utilaj,
instalaţie). Indicatorul de utilizare extensivă Iue se referă la durata de folosire
a echipamentelor (tact) raportată la timpul calendaristic disponibil (tcalend =
365zile x 24h/zi) şi se calculează cu relaţia:

t act
I ue  100
t calend
Durata de folosire propriu-zisă (tef) a utilajelor în procesul tehnologic
de bază este mai mică decât durata de activitate (tact), deoarece în activitatea
de producţie apar perioade de timp auxiliar (taux) şi perioade de inactivitate
(tinact).
4. Indicatorii de mecanizare/ automatizare exprimă gradul de
utilizare al dotării tehnice al procesului tehnologic în ceea ce priveşte
nivelul tehnologic asigurat, în concordanţă cu eficienţa economică. Aceşti
indicatori exprimă gradul de mecanizare/ automatizare al unui proces
tehnologic, fiind corelaţi cu productivitatea muncii.
a) Indicatorul de mecanizare reprezintă raportul, exprimat procentual,
stabilit între volumul lucrărilor executate mecanizat şi volumul total al
lucrărilor executate pentru derularea procesului tehnologic.
b) Indicatorul de automatizare reprezintă raportul, exprimat
procentual, stabilit între volumul operaţiilor executate automatizat şi
volumul total al operaţiilor din cadrul procesului tehnologic.

46
 Aplicaţii - Probleme

 1. Calcule tehnologice pe bază de bilanţ de materiale pentru

operaţia de amestecare

Într-o secţie de producţie, în cadrul procesului tehnologic se desfăşoară

operaţia de amestecare. În amestecător sunt introduse trei produse A, B şi C,
aflate în raport cantitativ A:B:C = 2:1:1.
Ştiind că în fabricaţia produsului P obţinut prin amestecare se foloseşte
la fiecare şarjă câte 100 tone de produs B, iar pierderile la amestecare sunt
neglijabile, să se determine cantitatea de produs P necesară fabricaţiei pe
şarjă.

Rezolvare:

1. Explicaţii

Pentru rezolvarea problemelor de acest tip, cu calcule tehnologice pe

bază de bilanţ se recomandă efectuarea următorilor paşi:
a. reprezentarea grafică a operaţiei/procesului tehnologic pentru care
trebuie calculat bilanţul tehnologic; de obicei se face schema de
operaţii, pentru a evidenţia toate produsele intrate şi ieşite din sistem;
b. scrierea ecuaţiei de bilanţ tehnologic, ţinând cont de fluxul
materialelor/ reprezentarea grafică sub forma schemei de operaţii;
c. efectuarea calculelor propriu-zise;
d. prezentarea rezultatelor obţinute sub formă tabelară sau grafică.
Prezentarea valorilor sub formă tabelară este utilă pentru verificarea
datelor sau pentru analize tehnico-economice în oricare dintre
situaţiile:
 se efectuează calcule tehnologice complexe, pentru procese ce
includ mai multe operaţii tehnologice;
 se modifică reţete de fabricaţie;
 se îmbunătăţesc operaţii/ procese tehnologice prin reducerea
pierderilor, valorificarea produselor secundare etc.

2. Demonstraţie

a.) Reprezentarea grafică a operaţiei de amestecare cu fluxul de materiale

conform ipotezei de lucru este dată în figura 7.

47
 Din figura 7 se observă că materialele intrate în operaţia analizată sunt
A, B şi C, în timp ce din sistem (operaţia de amestecare) rezultă doar
produsul P. În mod normal pierderile sunt considerate materiale ieşite din
sistem, dar în acest caz particular nu se ţine cont de pierderi, prin urmare ele
nu mai sunt luate în considerare.

Figura 7. Schema de flux pentru operaţia de amestecare

b.) Pentru fluxul de materiale considerat, ecuaţia de bilanţ tehnologic

devine:
A BC  P
c.) Pentru efectuarea calculelor se cunosc următoarele:
A:B:C = 2:1:1 şi B = 100t/şarjă. Aceasta înseamnă că C = B = 100t/şarjă, iar
A = 2 B = 2x100t/şarjă, adică A = 200t/şarjă.
Înlocuind valorile corespunzătoare în ecuaţia de bilanţ, înseamnă că:
P = 200 + 100 + 100 = 400 t/şarjă
d.) Bilanţul de materiale poate fi reprezentat tabelar, după cum este
evidenţiat în tabelul 2.
Tabelul 2
Reprezentarea tabelară a rezultatelor de bilanţ – operaţia de
amestecare
Nr Materiale intrate Materiale ieşite
crt Cantitate Cantitate
Simbol
Simbol

UM Val. % UM Val. %
Produse Produse
1. produs 1 A t 200 50 Produs
2. produs 2 B t 100 25 finit P t 400 100
3. produs 3 C t 100 25
TOTAL t 400 100 TOTAL t 400 100
Legendă: UM – unitate de măsură, Val. - valoare

48
 2. Calcule tehnologice pe bază de bilanţ de materiale pentru
operaţia de separare

Într-un separator ce lucrează în flux continuu pe parcursul unui schimb

se introduce o cantitate de 600 tone/oră din produsul A. Prin separare rezultă
două materiale B şi C, iar pierderile la separare sunt 10%. Pentru întregul
proces tehnologic din care face parte operaţia de separare, produsul B
reprezintă produsul principal, în timp ce produsul C este unul dintre
produsele secundare ale procesului. Din punct de vedere cantitativ, produsul
C reprezintă 20% din produsul B.
Să se determine cantităţile de produse B şi C care se obţin prin
separare la sfârşitul unui schimb, precum şi consumul specific.

Rezolvare:

a.) Reprezentarea grafică a operaţiei de separare

Conform ipotezei problemei, schema fluxului de materiale este redată

în figura 8. Pentru simplificare s-a făcut următoarea notaţie:
Ps = pierderi tehnologice prin separare.

Figura 8. Schema de flux pentru operaţia de separare

După cum se observă, este supus operaţiei de separare produsul A,

care se consideră material intrat. Prin separare rezultă cele două componente
B şi C, precum şi pierderile tehnologice (Ps), acestea trei fiind considerate
materiale ieşite din operaţia tehnologică.

49
b.) Scrierea ecuaţiei de bilanţ de materiale

Ecuaţia generală de bilanţ pentru fluxul de materiale reprezentat în

figura 8 este următoarea:
A  B  C  Ps

c.) Efectuarea calculelor tehnologice

Se ştie că A = 600 t/h, iar pierderile la separare reprezintă 10%.

Pierderile totale, exprimate procentual, sunt raportate cantitativ la
materialele introduse în sistem. Aceasta înseamnă că Ps = 10% din A, şi
anume:
10 10
Ps  A 600  60.t / h
100 100
De asemenea, în ipoteză se menţionează că C reprezintă 20% din
produsul B:
20 1
C B B
100 5
Altfel spus, B = 5C, iar ecuaţia generală de bilanţ poate fi scrisă ca o ecuaţie
matematică de gradul I în necunoscuta C:
600  5C  C  60
Prin efectuarea calculelor rezultă că C = 90 t/h, iar în consecinţă B = 450 t/h.
Ştiind că un schimb durează 8 ore, debitele de produse se exprimă
corespunzător:
C = 90 t/h = 720 t/schimb, iar
B = 450 t/h = 3600 t/schimb.
Prin definiţie, consumul specific reprezintă raportul dintre produsul
supus prelucrării şi produsul care va constitui produsul finit, adică produsul
ce se doreşte a se obţine – în cazul nostru particular, produsul principal B.
Prin urmare, ecuaţia pentru calcularea consumului specific devine:
A
Cs 
B
Pentru calcularea valorii consumului specific este necesar ca ambele
mărimi ale ecuaţiei să fie exprimate în aceeaşi unitate de măsură (t/h sau
t/schimb). Aşadar, A = 600 t/h = 4800 t/schimb, iar Cs = 1,33.

Observaţie: În funcţie de natura operaţiilor tehnologice, valoarea

consumului specific poate fi supraunitară, fie subunitară. De obicei pentru
operaţiile de separare consumul specific este mai mare decât 1, în timp ce
pentru operaţiile de amestecare este mai mic decât 1.
50
 d.) Reprezentarea tabelară a bilanţului de materiale

Bilanţul de materiale al operaţiei de separare luate în studiu este

reprezentat în tabelul 3, după cum urmează:

Tabelul 3
Reprezentarea tabelară a rezultatelor de bilanţ – operaţia de
separare

Materiale intrate Materiale ieşite

Nr Cantitate Cantitate
Simbol

Simbol
crt
UM Valoare UM Valoare
Produse Produse
1. produs 1 A t/sch 4800 produs 2 B t/sch 3600
2. produs 3 C t/sch 720
3. pierderi Ps t/sch 480
TOTAL t/sch 4800 TOTAL t/sch 4800
Legendă: UM – unitate de măsură

 3. Calcule tehnologice pe bază de bilanţ de materiale pentru un

proces tehnologic

Pentru fabricaţia unui produs sunt necesare două materii prime, notate
schematic M1 şi M2. Print-un proces tehnologic complex se prelucrează
produsele M1 şi M2 până se obţine produsul finit Pf. Pierderile totale din
procesul tehnologic în ansamblul său reprezintă 4%.
Să se determine cantităţile necesare de materii prime pentru a obţine
984 kg produs finit, ştiind că s-a calculat anterior un consum specific în
produsul M2 egal cu 0,21 kg/kg.

Rezolvare:

a.) Reprezentarea grafică a operaţiei de separare

Conform datelor iniţiale ale problemei, schema fluxului de materiale

pentru întregul proces tehnologic este prezentată în figura 9. Pentru
reprezentarea grafică şi rezolvarea problemei s-a făcut următoarea notaţie:
Q = pierderi tehnologice totale.

51
 Figura 9. Schema de flux pentru procesul tehnologic considerat

După cum se observă din figura 9, prin prelucrarea produselor M1 şi

M2, care se consideră materiale intrate, rezultă la finalul procesului
tehnologic produsul finit Pf, precum şi pierderile tehnologice (Q =Σ Pti, unde
Pti sunt pierderile tehnologice pe fiecare operaţie tehnologică, componentă a
procesului considerat). Pf şi Q sunt materialele ieşite/ rezultate din procesul
tehnologic în ansamblul său.

b.) Scrierea ecuaţiei de bilanţ de materiale

Ecuaţia generală de bilanţ pentru fluxul de materiale reprezentat în

figura 9 este următoarea:
M 1  M 2  Pf  Q

c.) Efectuarea calculelor tehnologice

Se ştie că Pf = 984 kg, iar Cs M2 = 0,21 kg/kg.

Prin definiţie, Cs M2 este dat de relaţia:
M2
C s.M 2 
Pf
Din aceasta se poate calcula M2 = Pf x Cs M2 = 984 x 0,21 = 206,64 kg.
Prin rotunjire, M2 = 207 kg.

52
 De asemenea, pierderile tehnologice totale reprezintă 4%. Pierderile
totale, exprimate procentual, sunt raportate cantitativ la materialele
introduse în sistem în totalitatea lor, şi anume M1 şi M2. Aceasta înseamnă
că Q = 4% din (M1+M2), şi anume:
4
Q M 1  M 2  4 M 1  207
100 100
În acest caz, ecuaţia generală de bilanţ poate fi scrisă ca o ecuaţie de
gradul I în necunoscuta M1, după cum urmează:
4
M 1  207  984  M 1  207 
100
Prin efectuarea calculelor rezultă că M1 = 818 kg.

d.) Reprezentarea bilanţului de materiale

Bilanţul de materiale pentru procesul tehnologic poate fi reprezentat

detaliat, pe fiecare operaţie tehnologică, în cazul în care se doreşte acest
lucru, sau poate fi exprimat pentru întregul proces tehnologic în ansamblul
său (= Σ operaţii). În continuare, bilanţul de materiale pentru procesul
tehnologic este reprezentat sub două forme, şi anume: tabelar, în tabelul 4,
şi grafic, în figura 10.

Tabelul 4
Reprezentarea tabelară a datelor din bilanţul de materiale pentru
procesul tehnologic

Nr. Materiale intrate Materiale ieşite

Simbol
Simbol

crt. Operaţie Cantitate Operaţie Cantitate

UM Val. % UM Val. %
Material Material
1. Materia primă 1 M1 kg 818 80 Produs finit Pf kg 984 96
2. Materia primă 2 M2 kg 207 20 Pierderi totale Q kg 41 4
TOTAL kg 1025 100 TOTAL kg 1025 100

În figura 10 este prezentat fluxul de materiale corespunzător

procesului tehnologic prin intermediul diagramei Sankey.

Observaţie: Diagrama Sankey este o formă specifică de reprezentare

schematică a fluxului unui proces tehnologic sau părţi ale acestuia, în care
lăţimea săgeţilor corespunzătoare materialelor intrate şi ieşite în/ din
53
sistemele de proces, este indicată proporţional cu cantităţile/ debitele de
flux. Acest tip de diagramă este de obicei folosită pentru a vizualiza fluxul/
transferul de materiale, de energie sau mărimea costurilor între procese.

Figura 10. Reprezentarea grafică a bilanţului de materiale

corespunzător procesului tehnologic – Diagrama Sankey

Bibliografie recomandată
1. Neacşu, L. M., coord. (2004), Tehnologii în industria alimentară şi
nealimentară, Independenţa Economică, Piteşti, p. 29 – 35.
2. Sîrbu, A., Voicu, O.- L., Neacşu, L. (2010), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei, Independenţa Economică, Piteşti, p. 49 – 57.

LECŢIA 5. STANDARDIZAREA ŞI STANDARDELE

Elemente teoretice

În contextul expansiunii economice înregistrată pe plan mondial, a

liberalizării comerţului pe pieţele regionale etc., elaborarea şi punerea în
aplicare a documentelor tehnico-normative reprezintă o condiţie esenţială
pentru rezolvarea raţională, eficientă şi unitară a problemelor tehnice
referitoare la producţia şi comercializarea bunurilor materiale.
Standardizarea produce efecte pozitive pentru toţi agenţii economici
implicaţi în producerea şi comercializarea mărfurilor, dar şi asupra
beneficiarilor finali.

54
 Actualmente, standardizarea este considerată un factor de promovare a
progresului tehnic. Rolul standardizării a fost delimitat în raport cu:
 realizarea şi îmbunătăţirea calităţii produselor în acord cu protecţia
vieţii, sănătăţii şi a mediului ambiant;
 facilitarea schimburilor de mărfuri (inclusiv informaţii) pe plan
naţional, regional şi internaţional;
 raţionalizarea economică, cu referire la tipizarea producţiei,
respectiv realizarea unei game raţionale de tipuri şi de mărimi, prin
eliminarea variantelor devenite inutile, precum şi
interschimbabilitatea funcţională şi dimensională a bunurilor
rezultate din procese productive.
Standardul, ca rezultat al desfăşurării activităţii de standardizare la
nivel internaţional, regional, naţional, la nivelul asociaţiilor profesionale
legal constituite pe un anumit domeniu şi al unităţilor economice, este un
document de referinţă care prezintă o serie de trăsături esenţiale:
a) este elaborat şi aprobat de către organisme recunoscute la nivel
naţional, regional, internaţional;
b) este un document stabilit prin consens;
c) cuprinde soluţii ale unor probleme tehnice şi comerciale referitoare
la produse (inclusiv servicii);
d) prezintă, de regulă, caracter facultativ, aplicarea lor fiind bazată pe
acordul liber consimţit al părţilor interesate;
e) este destinat unei aplicări comune şi repetate;
f) asigură un nivel optim de ordine în mediul de afaceri.
Pe piaţa documentelor tehnice de referinţă există o mare varietate de
standarde, care diferă după conţinut: standarde de bază; standarde de
terminologie; standarde de interfaţă; standarde de date; standarde pentru
servicii; standarde de încercare; standarde de procese, standarde de produs.
Ţinând cont de organismele care au elaborat şi aprobat aceste
documente tehnice - normative, respectiv după nivelul de aplicare, standarde
pot fi clasificate în: standarde internaţionale, standarde regionale, standarde
naţionale, standarde profesionale, standarde de firmă.
La nivel internaţional, principalele organisme care se ocupă de
elaborarea şi implementarea standardelor internaţionale sunt: Organizaţia
Internaţională de Standardizare (ISO), Comisia Electrotehnică
Internaţională (CEI) şi Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (UIT).
ISO îşi desfăşoară activitatea de elaborare a standardelor prin
intermediul comitetelor tehnice. Spre exemplificare, Comitetul Tehnic
ISO/TC176 „Managementul şi Asigurarea Calităţii” şi-a adus contribuţia la

55
elaborarea standardelor internaţionale din familia ISO 9000, compuse din
standardele:
- ISO 9000 – Sisteme de management al calităţii. Principii de bază şi
vocabular;
- ISO 9001 – Sisteme de management al calităţii. Cerinţe.
- ISO 9004 – Sisteme de management al calităţii. Ghid pentru
îmbunătăţirea performanţelor.
Aceste standarde descriu elementele sistemului de management al
calităţii fără să specifice cum să fie ele implementate într-o organizaţie şi
sunt destinate asigurării interne şi, respectiv, externe a calităţii în cadrul
firmei respective.
Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) şi-a adus contribuţia
şi în direcţia ţinerii sub control a impactului proceselor unei organizaţii
asupra mediului, prin elaborarea familiei de standarde ISO 14000,
referitoare la aspectele de mediu. Aceste standarde definesc modele de
sisteme ce pot fi implementate de o organizaţie în scopuri interne şi externe,
referitoare la aspectele de mediu şi la dezvoltarea durabilă, inclusiv
gestionarea impactului produselor de-a lungul întregului lor ciclu de viaţă.
La nivel regional activează mai multe organisme importante, dintre
care la nivel european menţionăm: Comitetul European de Standardizare
(CEN), Comitetul European de Standardizare pentru Electrotehnică
(CENELEC) şi Institutul European de Standardizare pentru Telecomunicaţii
(ETSI). CEN şi CENELEC sunt mandatate să furnizeze producătorilor un set
de specificaţii tehnice în conformitate cu cerinţele esenţiale privind
sănătatea, securitatea utilizatorilor şi protecţia mediului ambiant, prevăzute
în Directivele de armonizare „Noua Abordare”. Aceste specificaţii tehnice
poartă numele de standarde europene armonizate. Aceste standarde sunt
identificate cu sigla „EN” şi trebuie preluate, în mod obligatoriu, în
colecţiile naţionale de standarde, de către ţările membre UE, aplicarea lor
fiind voluntară.
În România, activitatea de standardizare este gestionată de Asociaţia
Română de Standardizare (ASRO), asociaţie fără scop lucrativ, de drept
privat şi de interes public, neguvernamentală şi apolitică. Membrii ASRO
sunt grupaţi pe colegii: colegiul organismelor acreditate, colegiul agenţilor
economici, colegiul consumatorilor şi colegiul cercetării – dezvoltării.
ASRO are numeroase atribuţii, printre care:
- elaborează, reconfirmă, modifică şi anulează standardele naţionale;
- adoptă standardele internaţionale şi europene ca standarde naţionale
sub sigla „SR ISO”, „SR EN”;

56
 - acordă dreptul de utilizare a mărcilor de conformitate cu standardele
naţionale („SR” – standardul naţional român; „SR-S” – standardul naţional
român de securitate).
De regulă, aplicarea unui standard naţional are un caracter voluntar. El
devine obligatoriu (parţial sau în totalitate) numai printr-o reglementare
tehnică adoptată de o autoritate publică, când sunt luate în considerare
interese de ordin public privind protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii
persoanelor fizice, precum şi protecţia mediului ambiant.
Standardele profesionale „SP” sunt elaborate la nivelul organizaţiilor
profesionale, pe anumite domenii de activitate. Iar standardele de firmă
„SF”, elaborate la nivelul unei unităţi economice, trebuie să respecte
prevederile standardelor naţionale.
Standardele reprezintă un instrument important în asigurarea calităţii
într-o organizaţie şi totodată devine o bază de negociere între părţile
contractante, caracterul de obligativitate fiind stabilit de conducerea firmei
respective.

Aplicaţii practice

 1. Analiza conţinutului unui standard complet de produs

elaborat în România

Rezolvare

Un standard complet de produs elaborat în România, după nivelul de

aplicare poate fi: naţional (SR), profesional (SP) sau de firmă (SF).
Standardul de produs conţine, de regulă, o serie de elemente
importante, pornind de la identificarea documentului, domeniul de aplicare
şi alte generalităţi, până la cerinţele referitoare la calitatea produsului şi
controlul calităţii, condiţiile de comercializare ş.a.

1. Elemente de identificare a standardului:

a) denumirea produsului standardizat (în partea centrală);

b) sigla standardului sau denumirea comercială a societăţii cu
indicarea structurii organizatorice care l-a elaborat (în partea stângă);
c) codul standardului, numărul de revizie, numărul de pagini,
documentul de referinţă (în partea dreaptă, dacă este cazul).

57
 Exemplificare - pentru un SF - ”Covoare benă automobile”:

S.C. Rolast S.A. Standard de firmă Cod SF 01-2004

Piteşti ed. 1, Rev. 0
Covoare Benă Pag. 1/5
Departamentul Tehnic Automobile Document de referinţă
CS32-07-001

2. Generalităţi:

a) obiectul şi domeniul de aplicare;

b) clasificare (gamă sortimentală);
c) terminologie specială, definiţii;
d) modalităţi de obţinere (eventual).

Exemplificare (adaptat după un SP – „Siropuri şi concentrate pentru

băuturi răcoritoare”):

Prezentul standard profesional se referă la siropurile şi

concentratele pentru băuturi răcoritoare, îndulcitori cu zahăr, folosind ca
materie primă de bază sucuri de fructe ş.a.
Siropurile şi concentratele se folosesc la prepararea băuturilor
răcoritoare la domiciliu, prin adaos de apă potabilă, apă minerală sau apă
carbogazoasă.

Exemplificare (adaptat după un SR/ STAS - „Lapte de consum”):

Prezentul standard se referă la laptele de consum obţinut prin
prelucrarea laptelui de vacă sau de bivoliţă.
După conţinutul de grăsime, laptele de consum se produce în
următoarele tipuri: lapte normalizat, lapte smântânit, lapte hiperproteic.
Laptele normalizat este laptele adus la un conţinut de grăsime
stabilit prin adăugarea de lapte smântânit sau parţial smântânit.

3. Condiţii tehnice de calitate:

Principalele proprietăţi/ caracteristici de calitate ale produsului sunt

exprimate prin intermediul indicilor de calitate (indici noţionali şi cifrici).

58
 Exemplificare: (adaptat după un SP – „Siropuri şi concentrate pentru
băuturi răcoritoare”)

Proprietăţi organoleptice
Caracteristici Condiţii de admisibilitate
Aspectul conţinutului Lichid siropos sau vâscos, ş.a.
Culoarea lichidului Specifică produsului, funcţie de fructul sau de
colorantul utilizat
Gust şi miros Dulce acrişor, cu aromă specifică fructului sau
aromei utilizate
Corpuri străine Lipsă

Observaţie: Caracteristicilor de calitate, inclusiv proprietăţilor senzoriale

(organoleptice), le sunt impuse condiţii minime de admisibilitate, reflectate
prin intermediul indicilor de calitate. Altfel spus, standardul indică nivelul
minimum admis de calitate a produsului.

4. Reguli pentru verificarea calităţii:

a) frecvenţa controlului;
b) definirea lotului;
c) prelevarea probelor;
d) tipul caracteristicilor verificate;
e) condiţii de acceptare sau de respingere a lotului.

Exemplificare (adaptat după SP – „Siropuri şi concentrate pentru

băuturi răcoritoare”)

Verificarea caracteristicilor microbiologice, a conţinutului de

metale grele şi pesticide, se execută periodic sau în caz de litigiu şi se
garantează de producător la livrare.

59
 Exemplificare (adaptat după: SF01-2004 „Covoare Benă automobile”)

Verificarea calităţii covoarelor se face prin verificări de tip, de lot şi

periodice.
Verificările de tip se efectuează la omologarea produsului sau la
schimbarea tehnologiei şi constau în verificarea caracteristicilor de
calitate din tabelul existent în standardul de referinţă.
Verificările periodice se efectuează semestrial şi la orice schimbare
a tehnologiei pe minim trei epruvete prelevate din plăcuţe obţinute din
acelaşi material cu cel al covoarelor.
Verificările de lot se efectuează pentru fiecare lot, mărimea lotului
fiind de minim 1000 bucăţi.
Verificarea formei, dimensiunilor şi a aspectului exterior se
efectuează prin control statistic, cu următorii parametri: nivel de
verificare II; nivel de calitate acceptabil AQL 2,5; plan simplu de control.
Lotul respins poate fi prezentat din nou la verificare după sortare.

5. Metode de analiză şi încercări:

a) tipurile de verificări;
b) principiul determinării;
c) reactivi, epruvete, materiale şi aparatură;
d) modul de lucru;
e) calculul şi exprimarea rezultatelor.

Exemplificare (adaptat după un SF „Siropuri de fructe”):

Examen organoleptic conform SR 1754-94 Produse de legume şi

fructe: Analiza senzorială.

6. Ambalare, marcare şi etichetare:

a) tipurile de ambalaje folosite;

b) metodele de ambalare;
c) locul şi procedeele de marcare şi etichetare;
d) mesajul obligatoriu transmis prin etichetare.

60
 Exemplificare (adaptat după un SP– „Siropuri şi concentrate pentru
băuturi răcoritoare”):

Produsele se ambalează în ambalaje de desfacere (recipiente de

diferite capacităţi, din materiale aprobate de Ministerul Sănătăţii), cu
posibilitatea de închidere etanşă. Ambalajele de transport pot fi navete
din materiale plastice, cutii din carton, folie termocontractibilă.
Pe etichetă trebuie să apară menţiunile:
- produsul conţine: .........
- valabil până la ............ (sau data fabricaţiei şi termenul de
valabilitate).

7. Condiţii de depozitare şi transport, documente însoţitoare, cu

indicarea, de regulă a parametrilor mediului de păstrare.

Exemplificare (adaptat după un SP „Siropuri şi concentrate pentru

băuturi răcoritoare”):

Depozitarea siropurilor şi concentratelor pentru băuturi răcoritoare

se face în spaţii amenajate, curate, răcoroase (max. 20°C), bine aerisite,
ferite de razele solare şi de îngheţ.
Produsele se transportă cu vehicule acoperite, ferite de variaţii
bruşte de temperatură şi de şocuri mecanice.

8. Valabilitatea / garanţia produselor (cu indicarea datei durabilităţii

minimale, a duratei limite de consum, a termenului de valabilitate sau a
termenului de garanţie, după caz).

Exemplificare (adaptat după: SP „Siropuri şi concentrate pentru

băuturi răcoritoare”):

Termenul de valabilitate pentru siropurile şi concentratele pentru

băuturi răcoritoare se stabileşte şi se garantează de către producător.

Producătorul garantează condiţiile de calitate din prezentul standard

de firmă, timp de 18 luni de la data livrării.
Exemplificare (adaptat după SF 01-2004 „Covoare Benă automobile”)

61
 9. Semnătura (semnăturile) şi ştampila unităţii sau organismului care
a aprobat elaborarea standardului

 2. Analiza indicilor de calitate a unui produs pe baza

standardului

Calitatea unui produs este reflectată în standarde de produs (spre

exemplu în standardul naţional român „SR”, în standardul naţional român de
securitate „SR-S”, în standardul profesional „SP” ori în standardul de firmă
„SF”) prin intermediul indicilor de calitate.

Exemplificare (adaptat după SF 2/1996 „Paste făinoase”)

Indicii de calitate noţionali (expresia noţională a proprietăţilor de
calitate specifice unui produs) sunt identificaţi în tabelul 5.

Tabelul 5
Proprietăţi organoleptice pentru paste făinoase simple

Caracteristici Condiţii de admisibilitate

Aspect Suprafaţă netedă, fără urme de făină, în secţiune aspect
sticlos, cu diferite forme.
Culoare Alb-gălbuie, uniformă

Din tabelul 5 se remarcă faptul că proprietăţile organoleptice (aspect

şi culoare) sunt exprimate prin intermediul unor noţiuni, cuvinte (netedă,
sticlos, alb-gălbuie, uniformă), respectiv prin indici de calitate noţionali.
Prezentarea indicilor de calitate cifrici, ca expresie cifrică/ valorică a
unor caracteristici de calitate cuantificabile ale pastelor făinoase este
exemplificată în tabelul 6.

Tabelul 6
Proprietăţi fizico-chimice ale pastelor făinoase cu adaosuri

Caracteristici Condiţii de admisibilitate

Umiditate , % max 13
Aciditate , grade max 4

Din tabelul 6 se observă că proprietăţile fizico-chimice (umiditate şi

aciditate) ale pastelor făinoase cu adaosuri sunt exprimate prin intermediul

62
cifrelor, a valorilor (13% umiditate, respectiv 4,0 grade aciditate maxim),
ceea ce reprezintă indici de calitate cifrici.

Bibliografie recomandată
1. Sîrbu, A., Voicu, O.- L., Neacşu, L. (2010), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei, Independenţa Economică, Piteşti, p. 57 – 64.
2. Voicu, O.-L., coord. (2003), Bazele merceologiei, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 81 – 89, 92 – 93, 95 – 98.
3. Voicu, O.-L., coord. (2013), Fundamentele tehnologiei şi merceologiei.
Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa Economică, Piteşti, p.
75 – 85, 27 – 28, 37 – 38.
4. Voicu, O.-L., Culiţă, G. (2019), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei. Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 27 – 28, 37 – 38, 77 – 87.

Rezumatul modulului

Procese tehnologice: noţiuni definitorii; clasificarea proceselor

tehnologice;
Noţiuni tehnologice de bază (produse implicate într-un proces
tehnologic; procedee tehnologice, faze de fabricaţie, ciclu de fabricaţie,
utilaje şi instalaţii);
Bilanţul tehnologic şi calcule tehnologice;
Indicatori tehnico-economici: indicatori de consum, indicatori de
calitate, indicatori de utilizare, indicatori de mecanizare /automatizare;
Aprecierea indicatorilor tehnico-economici pe baza bilanţului de
materiale;
Standardizarea în producţia şi comerţul cu mărfuri: definiţie, rol,
caracteristici, clasificare.

Întrebări de autoevaluare

1. Definirea şi sistematizarea proceselor tehnologice

2. Clasificarea proceselor tehnologice şi delimitarea proceselor într-o
activitate de producţie în funcţie de tipul acestora
3. Identificarea fazelor de fabricaţie pentru un proces tehnologic
4. Identificarea produselor implicate într-un proces tehnologic
5. Stabilirea diferenţei dintre ciclul de fabricaţie şi ciclul de producţie
6. Care este diferenţa între utilaj şi instalaţie?
7. Explicarea rolului bilanţului tehnologic pentru coordonarea unei
activităţi de producţie industrială
63
8. Diferenţierea indicatorilor de consum de indicatorii de utilizare. Care
este diferenţa dintre randamentul produsului şi randamentul
utilajului?
9. Aprecierea eficienţei economice a unei activităţi de producţie pe
baza indicatorilor tehnico-economici
10. Definirea standardizării şi rolul acesteia în producţia şi comerţul cu
mărfuri.
11. Conceptul de standard şi principalele lui caracteristici.
12. Tipurile de standarde existente pe piaţa documentelor tehnice de
referinţă.
13. Elementele de bază ale unui standard complet de produs.
14. Tipurile de standarde elaborate la nivel internaţional / regional şi
organismele de standardizare implicate.
15. Atribuţiile Asociaţiei Române de Standardizare şi tipurile de
standarde elaborate.
16. Particularităţile standardelor profesionale şi a standardelor de firmă.
17. Rolul indicatorilor de calitate pentru aprecierea calităţii unui produs
într-un standard. Exemplificare.

Probleme

1. Pentru obţinerea unui amestec G într-un malaxor se introduc trei

materiale A, B şi C. Ştiind că A = 1000 tone, B = 50.000 kg, C
reprezintă cantitativ 5 % raportat la B, iar pierderile totale prin
amestecare sunt P = 5 %, să se determinarea consumul specific în
materialul A (CsA).
2. Într-un aparat tehnologic este supus operaţiei de separare un
produs A, al cărui debit la alimentare este de 3.000 t/h. Prin
separare rezultă doi compuşi, B şi C, aflaţi în raport cantitativ 2:1.
Ştiind că pierderile prin separare sunt neglijabile, să se determine
cantitatea de produs C obţinută într-un schimb.
3. Într-un proces tehnologic discontinuu se obţine un produs finit Pf,
prin prelucrarea iniţială a următoarelor materii prime: M1 = 1000 t,
M2 = 1% din M1, M3 = 1000 kg şi M4 = 4 buc., unde masa
nominală a bucăţii de produs M4 este egală cu 0,5 kg. După
efectuarea procesului tehnologic s-a observat că s-au înregistrat
următoarele pierderi: pierderi în produsul M1 (PM1) = 10%,
pierderi în produsul M3 (PM3) = 0,1%, iar pierderile în celelalte
materiale au fost neglijabile. Să se reprezinte diagrama Sankey
pentru întregul proces tehnologic şi să se determine consumul
specific în materialul M1 (CsM1).
64
4. Într-un proces de separare prin extracţie se prelucrează compusul
A, folosind dizolvantul B. Prin separare, după înlăturarea
dizolvantului, rezultă doi compuşi C şi D, aflaţi în raport cantitativ
4:1, pierderile la separare în compusul A fiind de 10%. Compusul
C reprezintă produsul finit. Ştiind că A= 2.400 t/schimb, B = 20%
raportat la A, iar B se recuperează integral din proces, să se
determine consumurile specifice de materiale (CsA, CsB) şi
cantitatea D de produs secundar care este eliminată din proces timp
de 20 zile lucrătoare, dacă se lucrează zilnic în două schimburi.

65
 MODULUL C
Elemente de merceologie

Introducere

Cunoaşterea mărfurilor din punct de vedere tehnic a determinat o

diversificare accentuată a produselor existente la un moment dat pe piaţă.
Satisfacerea nevoilor prin intermediul produselor se realizează în grade
şi intensităţi diferite, prin intermediul proprietăţilor specifice, care le conferă
acestora calitate. Studiul merceologic al produselor presupune cunoaşterea
principalelor proprietăţi, care îi definesc calitatea în relaţie cu modul cum
aceasta influenţează utilitatea produsului şi contribuie la diversificarea
sortimentală, precum şi a factorilor specifici care acţionează atât în sfera
producţiei, cât şi a circulaţiei mărfurilor (v. figura 11).

Figura 11. Schema principalelor domenii de studiu ale merceologiei

Sursa: Sîrbu, A., în: Bazele merceologiei, coord. Voicu, O.L. (2003), Independenţa
Economică, Piteşti, p. 26

66
 Prin studiul mărfurilor se urmăreşte identificarea calităţii şi
determinarea nivelului de calitate al produselor, sistematizarea şi codificarea
mărfurilor, stabilirea condiţiilor de ambalare, de etichetarea şi marcarea,
inclusiv aspectele care vizează verificarea, controlul şi atestarea calităţii

Obiective:
Însușirea de către studenți a elementelor de bază privind merceologia,
cu referire la identificarea şi descrierea calităţii mărfurilor, clasificarea şi
stabilirea sortimentului de mărfuri, pregătirea produselor pentru
comercializare (ambalarea, etichetarea etc.), verificarea şi atestarea calităţii
bunurilor materiale. Cunoştinţele dobândite şi deprinderile formate prin
parcurgerea acestui modul vor permite studenţilor următoarele:
- aprecierea calităţii produselor din oferta de mărfuri de pe piaţă;
- îmbunătăţirea calităţii sau promovarea mărfurilor pe piaţă;
- cunoaşterea sortimentelor existente pe piaţa românească şi diversificarea
lor în concordanţă cu cerinţele pieţei.

Fond de timp: 6 ore de autoinstruire și 6 ore de seminar

Ritm de studiu: aproximativ două ore /săptămână; timpul recomandat

de învăţare fiind de două ore pentru lecţiile 6 şi 9 şi de aprox. o oră pentru
fiecare dintre lecţiile 7 şi 8.

Cuvinte cheie: calitate, caracteristici de calitate, sortiment, ambalaj,

etichetă, marcaj, atestarea calităţii, recepţia mărfurilor

Recomandări privind studiul:

Se recomandă studenţilor aprofundarea cunoştinţelor teoretice ca
urmare a studierii suportului de curs şi a bibliografiei aferente. Formarea
abilităţilor profesionale presupune efectuarea părţii aplicative.

LECŢIA 6. CALITATEA, ATRIBUT AL MĂRFURILOR ÎN

SCHIMBURILE ECONOMICE

Elemente teoretice

Calitatea reprezintă ansamblul de proprietăţi ale unui produs (inclusiv

serviciu), prin care sunt satisfăcute, în mod diferenţiat, nevoile (exprimate
sau implicite) ale utilizatorilor. În prezent, se pune tot mai mult accent pe
67
definirea calităţii în relaţie cu valoarea maximă de utilizare a produselor şi
obţinerea acesteia în condiţii de eficienţă economică.
Proprietăţile mărfurilor au fost clasificate în funcţie de mai multe
criterii, dintre care cele mai importante sunt:
 felul sau natura lor: fizice (mecanice, optice, termice), fizico-chimice,
coloidale, chimice, biochimice, microbiologice etc.,
 relaţia lor cu marfa: intrinseci sau extrinseci,
 natura aportului lor la satisfacerea nevoii: tehnice sau tehnico-
funcţionale, economice şi sociale,
 nivelul lor de relevanţă pentru calitatea mărfii: majore (critice),
importante (principale), secundare şi minore,
 contribuţia lor la realizarea valorii: esenţiale, de prestigiu,
complementare sau dăunătoare,
 modalităţile de apreciere a proprietăţilor: atributive şi măsurabile,
 modul de exprimare a nivelului proprietăţilor: exprimate noţional şi
cifric.
Cele mai importante proprietăţi ale mărfurilor, selecţionate după
aportul lor la stabilirea gradului de utilitate la un moment dat, poartă numele
de caracteristici de calitate. Aceasta înseamnă că se poate defini calitatea
în relaţie cu valoarea de utilizare a mărfurilor prin intermediul
caracteristicilor de calitate.
Caracteristicile de calitate ale mărfurilor pot fi grupate în trei mari
categorii:
 caracteristici tehnice, cu referire la proprietăţile tehnico-
funcţionale: proprietăţi dimensionale şi de masă;
higroscopicitatea; starea de agregare; porozitatea/ compactitatea;
proprietăţile mecanice, optice, termice şi chimice; disponibilitate;
fiabilitate ş.a.;
 caracteristici economice: costul consumului la beneficiar; clasa
de calitate/de calibrare; termenul de garanţie/ valabilitate;
 caracteristici sociale, cu referire la proprietăţile ergonomice,
psihoestetice, senzoriale şi ecologice: proprietăţile senzoriale;
proprietăţile ambalajelor (biodegradabile, reciclabile ş.a.);
proprietăţi care vizează relaţia produs-consumator-mediu
ambiant ş.a..
Calitatea mărfurilor este apreciată pornind de la principalele
caracteristici din fiecare categorie şi de la corelaţiile existente între ele şi
funcţiile calităţii (v. figura 12).

68
 Figura 12. Relaţia dintre cerinţe-proprietăţi-caracteristici-funcţii-
calitate
Sursa: Sîrbu, A., Merceologie şi expertiză merceologică II. Note de seminar (1999), UCB,
Râmnicu Vâlcea

După cum se observă din figura 12, creşterea numărului de

caracteristici ale unui produs determină extinderea gradului său de utilitate,
şi anume, calitatea.
De asemenea, dependent de natura şi numărul caracteristicilor de
calitate care determină un produs, orice marfă poate îndeplini una sau mai
multe funcţii: utilitară, estetică, culturală, simbolică, de personalizare,
economică.
Pentru a aprecia nivelul de calitate/ mărimea calităţii mărfurilor se
utilizează următoarele:
 Indicatorii de calitate - sunt expresii cifrice sau noţionale ale
calităţii mărfurilor, pentru evaluarea caracteristicilor tehnico-
funcţionale ale produselor (individuale sau pe loturi).
 Parametrii - sunt expresii ale mărimii (valorilor) caracteristicilor, în
special pentru evaluarea caracteristicilor tehnico-funcţionale.
 Indicii (de calitate) - sunt expresiile valorice ale nivelului unei
caracteristici de calitate, de obicei valori relative ale mărimii unei
proprietăţi în raport cu una de referinţă.

69
 Pentru succesul deplin al unei firme, aceasta trebuie să ofere produse
sau servicii care:
- să satisfacă o necesitate, o utilitate sau un scop bine definit,
- să satisfacă aşteptările clientului,
- să se conformeze standardelor şi specificaţiilor,
- să se conformeze reglementărilor legale şi altor cerinţe ale societăţii,
- să fie disponibile la un preţ competitiv,
- să fie furnizate la un cost care aduce profit.
În activitatea practică, pentru definirea calităţii mărfurilor la un
moment dat pe circuitul său tehnico-economic se utilizează o serie de
termeni, care alcătuiesc ipostazele calităţii:
 calitatea proiectată - reprezintă măsura în care produsul proiectat
asigură satisfacerea cerinţelor beneficiarilor şi posibilitatea de folosire, la
fabricaţia produsului respectiv, a unor procedee tehnologice raţionale şi
optime din punct de vedere economic;
 calitatea omologată - reprezintă totalitatea caracteristicilor de
calitate şi valorilor acestora acceptate prin omologare;
 calitatea prescrisă - reprezintă caracteristicile de calitate şi valorilor
acestora ce se regăsesc în standarde, aceasta fiind calitatea de referinţă
pentru derularea activităţlor de producţie şi de comerţ; stă la baza recepţiei
calitative a loturilor de mărfuri între producător şi beneficiar;
 calitatea contractată - reprezintă calitatea produselor, care a format
obiectul unui contract de vânzare – cumpărare;
 calitatea fabricată - desemnează gradul de conformitate a produsului
cu documentaţia tehnică. Acesta se realizează în producţie şi este
determinată de procesul tehnologic, echipamentul de producţie, activitatea
de control, manoperă etc.;
 calitatea livrată - reprezintă nivelul efectiv al calităţii produselor
livrate de furnizor;
 calitatea reală - reprezintă totalitatea caracteristicilor de calitate şi
valorilor acestora constatate la un moment dat, de obicei după livrarea
lotului de marfă la beneficiar;
 calitatea comercială - exprimă nivelul caracteristicilor de calitate
funcţionale ale produsului, gama sortimentală, termenul de garanţie sau de
valabilitate, modul de ambalare şi prezentarea, activitatea de service etc.
Calitatea comercială se referă la calitatea mărfii în ansamblul ei, iar această
ipostază influenţează decizia de cumpărare.
Pe măsura dezvoltării producţiei industriale, noţiunea de calitate a
produsului prin prisma ipostazelor sale a căpătat noi conotaţii, vorbindu-se
despre:

70
  calitatea potenţială - reprezintă calitatea produsului după proiectare,
înainte de asimilarea lui în fabricaţie,
 calitatea parţială –se referă la raportul dintre calitatea obţinută şi cea
cerută,
 calitatea realizată – indică mărimea calităţii rezultată în urma
verificării la capătul liniei de producţie,
 calitatea asigurată – este calitatea care rezultă pe baza unui program
unitar de asigurare a calităţii, cuprinzând toate activităţile de control
(prevenire, măsurare şi acţiune corectivă),
 calitatea totală - în care se integrează gradul de utilitate,
economicitate, estetica etc.
Factorii care determină calitatea şi influenţează nivelul calităţii
produselor sunt:
a) factori principali, care acţionează în procesul de producţie:
 concepţia – cercetarea - dezvoltarea şi proiectarea – specialiştii
atribuie acestor activităţi o pondere foarte mare în asigurarea unui
nivel de calitate superior;
 materiile prime şi materiale – determină în mod hotărâtor calitatea
mărfurilor, deoarece proprietăţile lor se transferă în mare parte în
valorile principalelor caracteristici de calitate ale produselor;
 standardele, normele şi reglementările aplicabile - impun nivelul
minimum admisibil al calităţii;
 activitatea de producţie, în ceea ce priveşte procesele tehnologice,
procedeele şi echipamentele folosite, inclusiv organizarea producţiei;
b) factori secundari care acţionează în comerţ:
 contractarea;
 modul de prezentare a mărfurilor la punctele de vânzare (prin acţiuni
de merchandising);
 activitatea de marketing, cu referire la promovarea mărfurilor pe piaţă.
c) factori care acţionează deopotrivă în producţie şi în comerţ:
 controlul şi asigurarea calităţii;
 pregătirea profesională şi motivarea personalului (resursa umană);
 ambalarea produselor, etichetarea şi marcarea;
 manipularea, depozitarea şi transportul produselor.

71
 Aplicaţie practică

 Analiza comparativă a calităţii maşinilor automate de spălat

rufe

Rezolvare

1. Calitatea şi sortimentul maşinilor de spălat rufe

Maşina de spălat rufe execută spălarea prin agitarea rufelor într-un

bazin cu emulsie pentru spălat, realizând încălzirea şi/ sau formarea
emulsiei, curăţirea, limpezirea şi stoarcerea rufelor.
Având în vedere necesităţile crescute ale consumatorilor şi
particularităţile lor tehnico-constructive, maşinile de spălat rufe pot fi
clasificate după mai multe criterii, după cum este indicat în tabelul 7:

Tabelul 7
Clasificarea maşinilor de spălat rufe
După După După După sistemul După gradul de
destinaţie: principiul de numărul de de încălzire: automatizare:
funcţionare: bazine:
- maşini de - maşini de - maşini de - maşini de - maşini de
spălat rufe spălat rufe cu spălat şi de spălat rufe cu spălat rufe
agitator stors rufe încălzire neautomate cu
cu un completă unul sau două
singur bazine
bazin
- maşini de - maşini de - maşini de - maşini de - maşini de
stors rufe spălat rufe cu spălat şi de spălat rufe cu spălat rufe
pulsator stors rufe încălzire de automate cu
cu două completare unul sau două
bazine bazine
- maşini de - maşini de - maşini fără
spălat şi de spălat rufe cu încălzire
stors rufe tambur
- maşini de
spălat, de
stors şi de
uscat rufe
- maşini de
uscat rufe

72
 Caracteristicile de calitate ale maşinilor de spălat rufe au fost
sistematizate, după mai multe criterii, şi anume:
 aportul care îl au la serviciul adus utilizatorului,
 importanţa lor,
 sensul în care valoarea acestora determină nivelul calităţii.
Rezultatele obţinute sunt indicate sintetic în tabelele 8, 9 şi 10.

Tabelul 8
Clasificarea caracteristicilor de calitate după aportul care îl au la
serviciul adus utilizatorului
Caracteristici tehnico- Caracteristici Caracteristici sociale
funcţionale economice (psihosenzoriale, ergonomice şi de
protecţia utilizatorului, ecologice)
- capacitate de spălare - consum de apă - culoare
(kg ) la spălare ( l) - design
- capacitate de stoarcere - consum de -manevrabilitate facilă
(kg ) energie electrică - forma şi dispunerea
-capacitatea cuvei (l) pentru un butoanelor de acţionare
- număr de programe kilogram de - siguranţă în exploatare prin
-timp maxim de rufe uscate protejarea împotriva stropilor
programare (min ) ( kW/kg/h ) de apă şi a electrocutării
- viteza de centrifugare - capacitate de - nivel de zgomot redus
(rot/min ) spălare redusă - programe pentru detergenţi
- tensiunea de alimentare - spălare la rece biologici
-dimensiuni de gabarit - termostat - utilizare raţională a
(cm) : lungime, lăţime, reglabil detergenţilor în procesele de
adâncime spălare
- masa netă ( kg )

Caracteristicile de calitate ale maşinilor de spălat rufe sunt:

 Capacitatea de spălare (în kilograme). Este cuprinsă între 1-6 kg, în
funcţie de capacitatea bazinului, tipul constructiv al maşinii şi puterea
motorului.
 Capacitatea bazinului cuvei, este dată de cantitatea de apă cu care
se încarcă bazinul de spălare (20-70 l) şi este limitată de un indicator de
nivel în bazin sau sisteme automate de umplere.
 Capacitatea de centrifugare (kg), reprezintă cantitatea de rufe ce se
pot stoarce prin centrifugare, la o singură încărcare. Este cuprinsă între 1,5 –
2 kg la maşinile cu pulsator şi 1 – 6 kg la maşinile cu tambur.
 Raportul faţă de spălare sau limpezire (kg/l), este raportul dintre
masa rufelor de spălat şi cantitatea de soluţie necesară. Cu cât acest raport

73
este mai ridicat creşte randamentul maşinii de spălat, scade consumul de
curent, cât şi consumul de detergenţi.
 Numărul programelor de spălare, este o carcteristică specifică
maşinilor automate de spălat rufe. În funcţie de complexitatea constructivă
şi nivelul performanţelor acest parametru poate varia între 11–22 programe.
 Timpul necesar pentru efectuarea operaţiilor de spălare ia valori
cuprinse între 2 – 6 min. În cazul maşinilor de spălat neautomate şi de 57-
160 min, în cazul maşinilor de spălat automate.
 Puterea motoarelor: - motor spălător 250 – 520 W
- motor centrifugă 250 – 650 W
 Puterea rezistenţei pentru încălzirea apei: 1600 – 2500 W
 Turaţia motoarelor: - la spălare 40 – 50 rot/min
- la centrifugare 120 – 1500 rot/min
 Consumul de energie pentru un kg de rufe spălat: 0,22–1,00
kW/Kg/h.

Tabelul 9
Clasificarea caracteristicilor în funcţie de importanţa lor

Proprietăţi principale: Proprietăţi secundare: Proprietăţi minore:

- capacitatea de spălare - număr de programe de - culoarea
(kg) spălare - design
-capacitatea de stoarcere - dimensiuni gabarit - forma şi
(kg) (cm) dispunerea
- capacitate cuvă (l) - masa netă (kg) butoanelor de
- timp maxim de - spălare la rece acţionare
programare (min)
- viteza de centrifugare
(rot/min )
-tensiunea de alimentare
- consum de apă la spălare
(l)
- nivel de zgomot redus
- termostat reglabil
-dotarea cu economizor

74
 Tabelul 10
Clasificarea caracteristicilor în funcţie de sensul în care valoarea
acestora determină nivelul calităţii

Caracteristici direct proporţionale cu Caracteristici invers proporţionale cu

calitatea produsului
- capacitate de spălare (kg)
-capacitate de stoarcere (kg)
- număr de programe
- viteza de centrifugare (rot/min)
- capacitate de spălare redusă
- dotarea cu termostat reglabil
calitatea produsului
- timp maxim de programare (min)
- dimensiuni de gabarit (cm)
- masa netă (kg)
- consum de apă la spălare (l)

Maşinile automate de spălat rufe sunt, de obicei, maşini cu tambur

orizontal şi încărcare frontală sau verticală. Execută în mod automat
operaţiile de prespălare, de spălare, de parfumare/ albăstrire/ înălbire şi de
stoarcere. Calitatea spălării este asigurată prin numărul mare de programe de
spălare adecvate tuturor sortimentelor de rufe.

2. Studiu comparativ al calităţii pentru maşini automate de spălat rufe

Pe piaţa românească există o diversă gamă sortimentală de maşini de

spălat provenite din import. Pentru realizarea acestui studiu de caz s-au ales
trei mărci, şi anume: ZANUSSI, WHIRPOOL, INDESIT.

Firma Zanussi îşi are originile în oraşul Pordenone din Italia, fiind
înfiinţată în anul 1916 de către Antonio Zanussi. În anul 1992, a intrat în
funcţiune o fabrică de maşini de spălat rufe complet automatizată, care
realiza maşini de spălat şi maşini de uscat. În proiectarea maşinilor de spălat
se foloseşte tehnologia Nexus, prin care se realizează o nouă serie de maşini,
care corespund celor mai ridicate exigenţe de calitate, fiind economicoase şi
complet reciclabile, după ieşirea din uz. Zanussi la noua generaţie de maşini
de spălat a introdus procedeul Jetsystem. Acest procedeu de spălare şi
limpezire este reglat automat, în funcţie de cantitatea şi de tipul rufelor de
spălat. Maşinile au un consum de apă şi de detergent mai redus, chiar şi în
cazul celui mai lung program de spălare. Un alt avantaj este acela de
dizolvare completă a detergentului şi de repartizarea lui uniformă pe rufe.
Perforaţiile tamburului asigură repartizarea uniformă a apei de spălare
şi limpezire, garantând o eficienţă maximă a spălării. Pentru a fi montate în
orice spaţiu disponibil al locuinţei s-a introdus un sistem special de reţinere
a vaporilor de apă care previne apariţia condensului. Vaporii acumulaţi în

75
procesul de uscare sunt captaţi de rezervorul de condens, de unde se elimină
prin conducta de evacuare.
La majoritatea maşinilor de spălat Zanussi, carcasa este compusă din
două părţi, astfel întreţinerea şi depanarea sunt uşor de realizat datorită
accesibilităţii principalelor componente ale maşinii.
Maşinile de spălat Zanussi pot fi cu încărcare frontală sau verticală, cu
o lăţime cuprinsă între 40...45 cm comparativ cu cele cu încărcare frontală
care au lăţimea de 60 cm. Turaţia de centrifugare poate fi 500-1200 rot/min.
Cel mai mic consum de energie, îl realizează modelul IZ 12,
Jetsystem şi anume 0,95 kW/h, comparativ cu celelalte modele la care
consumul de energie variază între 1,17...1,39 kW/h. Tot acest model
înregistrează cel mai mic consum de apă 42 l, iar turaţia de centrifugare este
de 800 – 1200 rot/min. reglabilă.

Compania Whirlpool a luat fiinţă în SUA în anul 1911. Prima

comandă de maşini de spălat a fost vândută firmei Sears în anul 1916. În
anul 1929 a fost realizată prima maşină automată de spălat marca Whirlpool.
Pentru Europa, una dintre cele mai mari pieţe din lume, maşinile automate
de spălat rufe Whirlpool se fabrică în Suedia.
Aceste maşini pot realiza o multitudine de operaţii care se
concretizează în reducerea consumului de apă, de energie şi a timpului de
spălare. Având funcţii de încărcare la jumătate cu rufe, buton de reglare
temperatură, oprire cu apă în cuvă, fără centrifugare, spălare uşoară face
posibilă şi spălarea rufelor grele fără a le deteriora. Volumul de încărcare a
tamburului este la fel pentru toate modelele şi anume de 42 l.
Viteza de centrifugare la aceste modele este fixă 500 rot/min., 400
rot/min. sau variabilă între 600....800 rot/min. sau de 800 - 1000 rot/min.
Numărul de programe variază între 11 la modelul FL5054 şi 16 la modelul
FL5105. Capacitatea de încărcare a cuvei este de 42 l, iar materialul din care
este făcută este unul revoluţionar numit DuraProp, asigurând o stabilitate
mărită şi lipsa vibraţiilor. Carcasa modulară crează o accesibilitate mărită în
vederea întreţinerii şi depanării.

Firma Indesit a fost fondată în anul 1975, făcând parte din Grupul
Merloni. Designul realizat de celebra firmă Giugiaro face ca aceste maşini
de spălat să fie inconfundabile.
Aceste maşini pot realiza o multitudine de programe de spălare din
care se pot alege în funcţie de material şi de gradul de încărcare cu rufe.
Deasemenea, sunt prevăzute cu un buton de excludere a centrifugării, care
permite spălarea rufelor delicate sau sistemul Hydro stop automat, care
comandă oprirea ciclului de spălare a rufelor sintetice sau din lână reţinând
76
apa în cuvă, înaintea ultimei evacuări, astfel încât rufele nu se şifonează.
Maşinile sunt dotate cu un filtru de autocurăţare uşor accesibil, facilitând o
curăţare mai simplă. Sunt prevăzute cu un sistem special care întârzie
deschiderea hubloului atunci când ciclul de spălare s-a terminat.
Din analiza datelor se constată că firma comecializează o gamă bogată de
maşini de spălat cu încărcare frontală.
Capacitatea de spălare a tuturor modelelor prezentate este de 5 kg rufe
uscate, iar viteza de centrifugare poate varia între 400...1200 rot/min.
Tamburul este realizat din inox la modelul W 63 T, celelalte tipuri având
tamburul din Popliplex. Consumul de apă la spălare este de 54 l la modelul
W 83 T, la celelalte variază între 70-71 l.

Din analiza gamei sortimentale rezultă că fiecare din firmele

producătoare oferă pe piaţa românească sortimente cu parametri tehnico-
funcţionali şi economici care variază în limite foarte largi.
Pentru a putea efectua un studiu al calităţii maşinilor de spălat
automate, s-au ales sortimentele cu caracteristici de calitate comparabile:
 Un criteriu de selecţionare a fost capacitatea de spălare – toate
produsele care vor fi supuse analizei au aceeaşi capacitate de
spălare şi anume 5 kg rufe uscate.
Ţinând cont de toate acestea, pentru analiza comparativă s-au evaluat
următoarele caracteristici de calitate folosite: numărul de programe de
spălare, viteza de centrifugare (rot./min.), timpul maxim de programare
(min.), consumul de apă la spălare (l) şi consumul de energie electrică
(kW/h). În acest caz, capacitatea de spălare a maşinilor este aceeaşi (= 5 kg).
S-au efectuat următoarele notaţii:
C1 – capacitate de spălare (kg)
C2 – număr de programe de spălare
C3–viteza de centrifugare (rot./min.)
C4 – timp maxim de programare (min.)
C5 – consum de apă la spălare (l)
C6 – consum de energie electrică (kW/h)
Se consideră că proprietăţile C1, C2 şi C3 influenţează direct
proporţional calitatea, iar C4, C5 şi C6 au un aport invers proporţional la
mărimea calităţii.
În această analiză C1 este constant. În figurile 13, 14, 15, 16 şi 17 sunt
prezentate valorile corespunzătoare celorlalte variabile (C2...C6)
determinate pentru maşinile de spălat luate în studiu, pentru ca în final
produsele respective să fie ordonate după fiecare caracteristică de calitate
supusă analizei.

77
 25 23

20
16 16
15 Zanussi
Whirlpool
10
Indesit
5

Figura 13. C2 – număr de programe

Analizând graficul obţinut pentru caracteristica C2 – număr de

programe în figura 13, constatăm că pe primul loc se situează produsul
firmei INDESIT, cu 23 programe, iar pe al doilea loc, la egalitate, produsele
firmei ZANUSSI şi WHIRLPOOL, cu 16 programe.
1250
1200
1150
1100
C3
1050
1000
950
900
Z W I

Figura 14. C3 – viteza de centrifugare (rot./min.)

Din figura 14 se observă că produsele ZANUSSI şi INDESIT se

situează la acelaşi nivel, iar WHIRLPOOL pe locul doi.
În analizarea produselor privind caracteristica C4, trebuie să ţinem
cont de faptul că aceasta este invers proporţională cu calitatea. După cum se
observă din figura 15, pe primul loc se situeaza produsele INDESIT cu cel
mai mic timp de programare 90 min, WHIRLPOOL cu 100 min, iar pe
ultimul loc ZANUSSI cu 160 min.

78
 180
160
140
120
100 C4
80
60
40
20
0
Z W I

Figura 15. C4 – timp maxim de programare (min.)

80
70
60
50
40 C5
30
20
10
0
Z W I

Figura 16. C5 – Consum de apă la spălare (l)

Şi caracteristica C5 este invers proporţională cu calitatea produselor,

de aceea valorile mai mici atinse de acest parametru vor fi cele mai bune.
Conform datelor prezentate în figura 16, produsul INDESIT se situează pe
primul loc, urmat de WHIRLPOOL, pentru ca pe ultimul loc să se situeze
produsul ZANUSSI, care are cel mai mare consum de apă la spălare.
În ceea ce priveşte consumul de energie, observăm din figura 17 că
valorile cele mai scăzute le înregistrează produsul ZANUSSI, iar valoarea
cea mai ridicată produsele INDESIT şi WHIRPOOL.

79
 Indesit
Whirlpool
Zanussi

0.8 0.9 1 1.1 1.2

Figura 17. C6 – consum de energie (kw/h)

3. Concluzii
La alegerea produselor, care au fost analizate mai sus, s-a ţinut cont de
următoarele criterii: maşinile automate de spălat rufe să aibă aceeaşi
capacitate de spălare şi aproximativ aceeaşi viteză de centrifugare, pentru ca
acestea să fie comparabile în ceea ce priveşte performanţele tehnico-
economice. În ansamblu, prin analiza graficelor, rezultă următoarea
ordonare a produselor:
- locul 1: INDESIT W 63 T
- locul 2 : WHIRLPOOL FL 5105
- locul 3 : ZANUSSI IZ 12.

Grile rezolvate
 Grila 1. Încercuiţi o singură variantă corectă pentru factorii
principali care influenţează calitatea mărfurilor:
a) resursa umană,
b) materiile prime şi materialele,
c) cercetare şi proiectarea, materiile prime şi materialele, standardele,
procesul tehnologic, echipamentele tehnice şi resursa umană
d) procesul tehnologic.
Răspuns: varianta c

 Grila 2. Încercuiţi o singură variantă corectă pentru factorii

principali care contribuie la obţinerea calităţii şi acţionează în:
a) sfera circulaţiei mărfurilor,
b) procesul de producţie,
c) procesul de fabricaţie,
d) nici un răspuns nu este corect.
Răspuns: varianta b
80
 Grila 3. Încercuiţi o singură variantă corectă pentru factorii
secundari care influenţează calitatea mărfurilor în comerţ:
a) ambalarea, etichetarea, marcarea
b) marketing
c) depozitarea şi transportul
d) toate răspunsurile sunt corecte.
Răspuns: varianta d

 Grila 4. Încercuiţi o singură variantă corectă pentru ipostazele

calităţii cu care se operează în activitatea de comerţ:
a) calitatea prescrisă, calitatea contractată, calitatea livrată, calitatea
reală, calitatea comercială
b) calitatea proiectată, calitatea omologată
c) calitatea potenţială, calitatea fabricată, calitatea parţială
d) calitatea realizată, calitatea asigurată.

Răspuns: varianta a

Bibliografie recomandată
1. Antonescu, E., Voicu, O.- L. (2009), Bazele merceologiei, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 16 – 29, 58, 61 – 64.
2. Sîrbu, A., Voicu, O.- L., Neacşu, L. (2010), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei, Independenţa Economică, Piteşti, p.76 – 86.
3. Voicu, O.-L., coord. (2003), Bazele merceologiei, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 43 – 44, 46 – 56.
4. Voicu, O.-L., coord. (2013), Fundamentele tehnologiei şi merceologiei.
Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa Economică, Piteşti, p.
23 – 24, 25 – 31, 33 – 37, 104 - 110.
5. Voicu, O.-L., Culiţă, G. (2019), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei. Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 24 – 32, 33 – 37, 106 – 112.

81
 LECŢIA 7. CLASIFICAREA MĂRFURILOR. SORTIMENTUL
DE MĂRFURI

Elemente teoretice

Sistematica mărfurilor se ocupă cu studiul clasificărilor, al

metodologiei şi criteriilor de ordonare a produselor.
Clasificarea, în general, este o operaţie conceptuală, reprezentând o
modalitate de a distinge simultan elementele unei mulţimi. Tipul
clasificărilor depinde de scopul propus şi de relaţiile dintre elemente şi
categorii, definite în vederea clasificării mulţimii respective.
În prezent, elaborarea unei clasificări eficiente a mărfurilor este
posibilă numai prin utilizarea unui sistem de criterii intercorelate,
perfecţionate continuu pentru a se putea pune de acord cu progresele
înregistrate în domeniul tehnologic şi cu modernizarea continuă a activităţii
comerciale.
Din punct de vedere al cuprinderii produselor, principalele sisteme de
clasificare utilizate în prezent pe plan mondial pot fi flexibile sau
neflexibile, şi se grupează în:
 clasificări nesistematice (flexibile) - în care produsele au un cod
numeric, dat în ordinea apariţiei lor,
 clasificări sistematice (neflexibile) - în care produsele sunt
ordonate pe categorii, în funcţie de anumite criterii de clasificare, stabilindu-
se astfel un anumit sistem de relaţii
 clasificări combinate – în care produsele sunt ordonate pe un
anumit număr de categorii omogene, în cadrul cărora se continuă
clasificarea nesistematică a elementelor componente.
Ţinând cont de numărul de categorii cuprinse în cazul clasificărilor
neflexibile, sistemele utilizate se pot grupa în:
 clasificări care cuprind între 100 şi 1000 de categorii de produse,
utilizate de obicei în scop statistic,
 clasificări care cuprind între 5000 şi 10000 de categorii de produse.
În clasificările sistematice sau combinate, sistematizarea mărfurilor se
poate face folosind diferite criterii merceologice şi tehnologice, dintre care
uzuale sunt următoarele:
 natura materiilor prime, provenienţa sau proprietăţile specifice,
 gradul de prelucrare sau procesul tehnologic,
 destinaţia sau scopul produselor.
Principalele criterii de clasificare a produselor sunt:

82
  După origine originea/ provenienţa produselor
-animale,
- vegetale,
- minerale.
 După gradul de prelucrare:
- materii prime,
- semifabricate sau semipreparate,
- produse finite.
 După materia primă din care sunt făcute:
- produse chimice,
- produse textile etc.
 După compoziţia chimică:
- mărfuri cu preponderenţă lipidică
- mărfuri cu preponderenţă glucidică etc.
 După destinaţie:
- mărfuri pentru consum alimentar,
- mărfuri de uz casnic ş.a.
 După modelul de conservare:
- mărfuri proaspete,
- mărfuri conservate.
 După modul de ambalare:
- produse vrac,
- produse preambalate (porţionate),
- produse ambalate.
Clasificarea neflexibilă prezintă avantaje în ceea ce priveşte utilizarea
prelucrării electronice a datelor.
În prezent, pentru derularea activităţilor comerciale sunt utilizate
diferite feluri de nomenclaturi, dintre care menţionăm:
 Clasificarea Tip pentru Comerţul Internaţional (CTCI, rev. 3),
 Nomenclatura Consiliului de Cooperare Vamală (NCCV),
 Nomenclatura Vamală de la Bruxelles (NVB),
 Nomenclatura Sistemului Armonizat (NSA),
 Clasificarea produselor şi serviciilor asociate activităţilor (CPSA),
 PRODROM 2008 – Nomenclatorul produselor şi serviciilor
industriale.
Sortimentul reprezintă:
 un ansamblu de mărfuri de acelaşi fel (produsul este individualitatea
de bază a sortimentului, produsele deosebindu-se între ele prin mai
multe proprietăţi);

83
  o categorie microeconomică, definită din perspectiva unei organizaţii,
ca fiind mulţimea produselor realizate sau comercializate de o anumită
întreprindere/ organizaţie, structurată calitativ şi cantitativ în funcţie de
anumite criterii, astfel încât să răspundă cerinţelor existente pe piaţă.
Structura sortimentului reprezintă totalitatea elementelor
componente ale sortimentului şi a relaţiilor existente între produse, care
permit ordonarea acestor elemente la nivelul sortimentului.
Din perspectiva structurii sortimentului sunt definiţi următorii termeni:
paleta sortimentală, colecţia şi linia.
Paleta sortimentală se referă la un nivel ierarhic superior
sortimentului în relaţie cu structura acestuia.
Colecţia reprezintă o submulţime, care include o selecţie sortimentală
reprezentativă sau adecvată unui scop.
O linie semnifică un grup omogen de produse, din punct de vedere al
materiei prime şi al tehnologiei de fabricaţie.
Asociat noţiunii de sortiment, în practica curentă sunt folosiţi şi alţi
termeni: gamă de produse, sortiment industrial, sortiment comercial, gamă
sortimentală, mix de produse.
Gama de produse reprezintă o grupare de mărfuri înrudite prin
asemănările dintre principalele caracteristici de calitate şi prin destinaţia în
consum. Sortimentul poate fi analizat luând în calcul dimensiunile gamei de
produse, şi anume:
1. lărgimea gamei - numărul liniilor componente ale gamei,
2. lungimea gamei - numărul total de produse şi variante ale acestora,
corespunzătoare tuturor liniilor din cadrul gamei,
3. profunzimea gamei - numărul variantelor fiecărui produs al unei
linii,
4. omogenitatea gamei se referă la gradul de asociere a diferitelor linii
de produse în funcţie de: volumul vânzărilor, categoria de preţ,
categoria de consumatori, canalele de distribuţie, funcţiile îndeplinite
etc.
Sortimentul industrial – constă în oferta unui producător, a unei
ramuri industriale sau subdiviziuni ale acesteia. În literatură, gama de
produse a fost asimilată cu sortimentul industrial.
Sortimentul comercial sau gamă sortimentală - cuprinde mărfurile
aflate într-un anumit loc de vânzare, indiferent de producător; constituie
oferta unei organizaţii comerciale.
Mixul de produse - reprezintă modul particular în care o
întreprindere prezintă într-un anumit moment pe piaţă un produs sau o linie
de produse. În prezent, se utilizează termenul generic de mix de produse
pentru noţiunea de sortiment, fie el industrial sau comercial.
84
 Aplicaţii practice - Fişe merceologice

 1. Analiza mărfii „Cremă de alune cu cacao NUTELLA ”

Rezolvare:

1. Descrierea mărfii

Crema de alune cu cacao NUTELLA un produs zaharos, tartinabil, cu

valoare alimentară medie şi un aport energetic de 530 kcal/100 g (2215kJ/
100 g). Produsul se obţine din ulei vegetal solidificat, amestecat cu cacao,
cu zahăr şi prin adăugarea unor arome şi îmbogăţirea cu diverse alte
substanţe (zer, alune măcinate etc.)
Crema de alune cu cacao NUTELLA este o marcă înregistrată produsă
de Ferrero Polonia.
Crema este prezentă pe piaţa românească ca un produs preambalat în
recipiente din sticlă sau în cutii din plastic cu un conţinut de 400 g, 500 g
sau 750 g.
Ambalajul, inscripţionat în culori vii, este uşor de deschis (v. figura
18). Eticheta conţine toate informaţiile necesare despre produs, în
conformitate cu cerinţele legale în domeniu.
Produsul nu necesită condiţii deosebite de depozitare, dar este
recomandabil păstrarea lui la temperaturi cuprinse între 10 şi 20ºC.

Figura 18. Prezentarea comercială a mărfii „Cremă de alune cu cacao

NUTELLA ”

85
2. Caracterizarea mărfii din punct de vedere calitativ

1. Caracteristicile tehnico-funcţionale –
În tabelul 11 sunt redate principalele proprietăţi fizice, pe baza
informaţiilor oferite prin etichetarea şi vizualizarea mărfii.

Tabelul 11
Proprietăţi fizice ale mărfii luate în studiu

Proprietate Produs Ambalaj

masa 750 g -------
mecanice (comportare) Vâscos Casant
optice (culoare) Maro Recipient transparent, cu
capac de culoare alb

În ceea ce priveşte proprietăţile chimice ale produsului, acestea sunt

determinate de compoziţia chimică a amestecului, cu referire la
ingredientele folosite: ulei vegetal, zahăr, cacao, alune, zer praf, aromă,
emulgator etc.
Informaţiile nutriţionale referitoare la produs sunt indicate în tabelul 12.

Tabelul 12
Informaţii nutriţionale (g, kcal/100 g produs)
Pentru 100 g produs:
- energie - proteine 6,4 g
- carbohidraţi 56,4 g
kj - 2215 - zaharuri 55,2g
kcal – 530 - lipide 31 g
- lipide saturate 10,3 g
- fibre 3,5 g
- sodiu 0,033 g

Dintre caracteristicile senzoriale (organoleptice) ale produsului

amintim:
- masă omogenă, cu aspect onctuos la temperatura camerei şi
urme de alune, fără goluri de aer;
- culoarea maro, uniformă în toată masa produsului;
- gustul dulce, de cacao şi de alune;
- aromat, caracteristic ingredientelor folosite;
- fără gusturi şi mirosuri străine, de rânced etc.;
- consistenţă cremoasă la temperatura camerei;
- se topeşte uşor în cavitatea bucală

86
 2. Caracteristici economice -
Dintre aceste proprietăţi, menţionăm următoarele:
- termen de valabilitate: a se consuma de preferinţă înainte de 05.10.10
- cod de bare: 8017 6800
- posibilitate uşoară de deschidere a ambalajului
- comoditate în utilizare
- ambalajul nu este returnabil
3. Caracteristici sociale -
Au fost grupate, în funcţie de natura şi proprietăţile produsului:
a. caracteristici estetice:
- ambalaj cu un design atractiv, cu o formă specifică
(personalizată pentru produs),
- o combinaţie coloristică plăcută între produs – ambalaj –
etichetă,
- mesajul informaţional al etichetei este bine realizat; grafica
scoate în evidenţă faptul că produsul este destinat tartinelor,
făcând parcă trimitere la un desert delicios sau la un mic dejun.
b. caracteristici care vizează relaţia om – mediu ambiant:
- ambalajul nu este reciclabil.

 2. Analiza mărfii „Ciocolată amăruie 75% KANDIA”

Rezolvare:
Ciocolata amăruie 75% KANDIA este un produs zaharos din gama de
produse de ciocolată şi ciocolaterie, şi anume din sortimentul de ciocolată
simplă, amăruie, cu conţinut ridicat de cacao (75%), produs şi comercializat
sub brandul Kandia (v. figura 19).

Figura 19. Prezentarea comercială a mărfii „Ciocolată amăruie 75%

KANDIA”

87
1. Caracteristici tehnice produs:
a. proprietăţi fizice: -greutate netă: 100 g
b. proprietăţi chimice:
-compoziţie chimică: masă de cacao, zahăr, pudră de cacao, unt
de cacao, emulgatori (lecitină de soia), vanilină; substanţă uscată de cacao:
min. 75%.
c. proprietăţi mecanice: -casant la rupere
d. conţinut nutritiv (rap. la 1000g produs):
-energie: 2150 kj, – 515 kcal
-proteine 10,1 g
- glucide 46,7 g
- lipide 36,6 g
e. proprietăţi senzoriale (organoleptice):
-formă de tabletă
-culoare maro închis, uniformă
-gust plăcut, de cacao
-aromă plăcută, pronunţată de cacao
-suprafaţă lucioasă, netedă, fără pete sau bule de aer;
-aspectul în secţiune: masă omogenă, mată în ruptură, fără
goluri de aer;
-consistenţa la 18°C este tare şi casantă la rupere;

2. Caracteristici economice marfă:

-cheltuieli pentru obţinerea produsului : 2 RON
-ambalajul nu este returnabil
-marfa are cod cu bare
-termen de valabilitate: 2 ani

3. Caracteristici sociale ale mărfii:

- metode de obţinere nepoluante,
- se menţionează că după deschidere produsul trebuie păstrat
într-un loc uscat şi răcoros,
- ceea ce este de remarcat la ambalajul ciocolatei KANDIA este
starea pe care ţi-o exprimă acesta, de fluiditate, de topire, de
scurgere în valuri a ciocolatei.

88
 Grile rezolvate

 Grila 1. Încercuiţi varianta corectă pentru principalele sisteme de

clasificare utilizate în prezent pe plan mondial:
a. clasificări flexibile, clasificări neflexibile
b. clasificări care cuprind între 100 şi 1000 de categorii de produse
c. clasificări sistematice şi nesistematice
d. toate răspunsurile sunt corecte
Răspuns: varianta d
 Grila 2. Încercuiţi varianta corectă pentru principalele criterii de
clasificare a produselor:
a. după origine, după materia primă din care sunt făcute, după
compoziţia chimică
b. după origine, după materia primă din care sunt făcute, după
compoziţia chimică, după gradul de prelucrare, după destinaţie, după
particularităţi tehnologice
c. după gradul de prelucrare, după modul de prezentare
d. niciun răspuns nu este corect
Răspuns: varianta b
 Grila 3. Încercuiţi varianta corectă pentru definirea sortimentului
industrial:
a.
 categorie microeconomică, definită din perspectiva unei organizaţii,
 mulţimea mărfurilor aflate într-un anumit loc de vânzare,
 gamă sortimentală
b.
 categorie microeconomică, definită din perspectiva unei organizaţii,
 mix de produse
 gamă sortimentală
c.
 categorie microeconomică, definită din perspectiva unei organizaţii,
care constă în oferta unui producător
 mix de produse
 gamă de produse
Răspuns: varianta c

89
 Grila 4. Încercuiţi varianta corectă pentru termenii care sunt definiţi
din perspectiva structurii sortimentului:
a. gama de produse, mixul de produse
b. paleta sortimentală, colecţia şi linia
c. colecţia şi linia
d. lărgimea, lungimea, profunzimea şi omogenitatea gamei

Răspuns: varianta b

Bibliografie recomandată
1. Antonescu, E., Voicu, O.- L. (2009), Bazele merceologiei, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 65 – 69.
2. Sîrbu, A., Voicu, O.- L., Neacşu, L. (2010), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei, Independenţa Economică, Piteşti, p.86 – 90.
3. Voicu, O.-L., coord. (2003), Bazele merceologiei, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 31 – 42.
4. Voicu, O.-L., coord. (2013), Fundamentele tehnologiei şi merceologiei.
Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa Economică, Piteşti, p.
17 – 19.
5. Voicu, O.-L., Culiţă, G. (2019), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei. Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 17 – 20.

LECŢIA 8. AMBALAREA, ETICHETAREA, CODIFICAREA

ŞI MARCAREA MĂRFURILOR

Elemente teoretice

1) Ambalarea mărfurilor a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în

timp, ca urmare a tehnologiilor avansate folosite atât în producţia de
mărfuri, cât şi în obţinerea de noi materiale pentru ambalaje, de noi tipuri de
ambalaje şi de metode de ambalare din ce în ce mai perfecţionate, care să
menţină calitatea produselor la un nivel ridicat şi să protejeze mediul
înconjurător. De asemenea, exigenţele consumatorilor faţă de ambalaj şi de
ambalarea mărfurilor au crescut odată cu evoluţiile înregistrate în modul de
viaţă şi de consum.
Ambalarea reprezintă operaţia de învelire sau de împachetare a
produselor într-un material protector, iar ambalajul este învelişul care

90
permite manevrarea, prezentarea, conservarea sau stocarea produsului oferit
pentru comercializare.
Ambalarea poate fi porţionată sau colectivă, în funcţie de cantitatea de
produse şi de modul de grupare a acestora. Dintre metodele de ambalare
utilizate în prezent menţionăm: ambalarea alveolară, ambalarea celulară,
ambalarea cu pelicule aderente la suprafaţa produsului, ambalarea sub vid,
ambalarea în atmosferă controlată, ambalarea aseptică, ambalarea tip
„aerosol” (sub presiune).
Ambalajul trebuie să le îndeplinească mai multe funcţii, şi anume:
 funcţia de protecţie şi de menţinere (conservare) a calităţii – este funcţia
principală în relaţie cu produsul;
 funcţia de a facilita depozitarea, manevrarea, transportul mărfurilor;
 funcţia de prezentare, de promovare şi de vânzare a mărfurilor în sfera
comercială.
Mai nou, pornind de la caracteristicile economice şi sociale ale ambalajelor
se pune accent şi pe alte funcţii care vizează funcţionalitatea (comoditatea în
utilizare ş.a.) şi compatibilitatea ambientală (dată de proprietăţile ecologice).
Ambalajul mărfii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să aibă masă şi volum propriu cât mai reduse,
- să nu fie toxic,
- să fie compatibil cu produsul,
- să nu prezinte miros şi gust propriu,
- să posede o rezistenţă mecanică adecvată,
- să aibă permeabilitate selectivă (adecvată produsului) la gaze şi la
vapori de apă,
- să fie transparent sau după caz intransparent,
- să aibă rezistenţă la acţiunea unor factori externi (produse agresive,
la temperaturi crescute sau scăzute ş.a.),
- să fie funcţional şi să prezinte calitate de prezentare adecvată (formă,
culoare, grafică).
Clasificarea ambalajelor se face după următoarele criterii:
- după materialul din care sunt confecţionate: metalice, din sticlă, din
materiale plastice, din carton, din hârtie, din lemn, din materiale
complexe etc.
- după sistemul de ambalare: fixe, demontabile şi pliante
- după rigiditatea ambalajelor: rigide, semirigide, suple
- după caracteristicile de circulaţie: ambalaje de inventar (fac parte din
inventarul fabricii producătoare), refolosibile, nerefolosibile sau
pierdute, valorificabile, fiziologice

91
 - după cerinţele impuse de buna conservare a produselor: nesterile sau
sterile
2) Etichetarea reprezintă operaţia de aplicare a etichetei, precum şi
rezultatul acestei acţiuni. Eticheta reprezintă orice material scris, imprimat,
litografiat, gravat sau ilustrat, ce conţine elemente de identificare a
produsului şi care însoţeşte produsul sau este aderent la ambalajul acestuia.
Rolul etichetei şi etichetării este:
 informarea consumatorului cu privire la produs (-este funcţia de bază);
 promovarea produsului în sfera comercială.
În funcţie de mesajul informaţional oferit de etichetă, consumatorii se
pot orienta asupra alegerii şi utilizării produsului de achiziţionat. Etichetele
se pot aplica pe suprafaţa ambalajului, făcând sau nu corp comun cu acesta,
sau pot însoţi produsul.
Mesajul informaţional oferit de orice etichetă a unei mărfi include,
următoarele componente, dependent de natura produsului:
1. menţiuni obligatorii de etichetare, general valabile pentru toate grupele
de mărfuri;
2. menţiuni suplimentare cu caracter obligatoriu, specifice fiecărei grupe
de mărfuri (v. legislaţia în domeniul etichetării pe grupe de mărfuri);
3. menţiuni facultative, cu caracter promoţional.
De obicei, o etichetă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii
privitoare la informarea cumpărătorului:
 Denumirea produsului,
 Numele şi adresa producătorului,
 Numele şi adresa distribuitorului / firmei de import-export,
 Numele firmei care asigură ambalarea (sau chiar materialul de
ambalaj),
 Locul de origine al produsului,
 Standardul conform căruia a fost fabricat sau verificat,
 Data fabricaţiei (sau data expirării) produsului,
 Termenul de garanţie sau termenul de valabilitate
 Cantitatea (masă netă, gramaj),
 Elemente de identificare a lotului,
 Elemente tehnologice specifice (exemplu: compoziţia fibroasă,
ingredientele necesare fabricării produsului, valoare energetică ş.a.),
 Mod de întrebuinţare (acolo unde este cazul).
3) Codificarea reprezintă operaţia de transpunere în cod a elementelor
definitorii ale unor produse pentru identificarea acestora. Relaţia dintre
clasificare şi codificare este definită de gradul de interdependenţă sau de
suprapunere a acestora.
92
 Funcţiile codificării constau în:
 identificarea produselor,
 reprezentarea clasificării mărfurilor.
Codul este o combinaţie de elemente simbolice, prin care se reprezintă
o informaţie. Aceste elemente pot fi: litere (cod alfabetic), cifre (cod
numeric), cifre şi litere (cod alfanumeric).
Pentru uniformizarea codificării pe plan mondial s-au creat sisteme de
codificare, prin coduri de bare, cum ar fi: Codul Universal al Produselor
(UPC) şi Codul European al Articolelor (EAN).
Sistemul UPC se bazează pe un cod format din 12 caractere numerice:
prima cifră este cheia clasificării, următoarele 5 desemnează producătorul,
apoi 5 caractere identifică produsul, iar ultima cifră este de control.
Sistemul EAN-13 se bazează pe un cod din 13 caractere numerice, şi
anume: primele 2 cifre arată ţara de origine, 5 producătorul, 5 produsul şi
ultima este cifra de control.
Codurile se citesc pe sistem scaner. Scanerul este un echipament
informatic, cu ajutorul căruia se citesc prin metode optice, datele codificate
şi simbolizate prin sistemul cod de bare. Codul cu bare asigură simbolizarea
caracterelor numerice prin alternarea unor bare de culoare neagră cu spaţii
albe.
4) Marcarea este un mijloc de identificare a produselor şi de
informare a consumatorilor. De aceea, marca este alcătuită dintr-o serie de
elemente verbale/ literale (numele de marcă şi sigla mărcii), figurative
(logotip, emblemă, pictogramă) sau combinate.
Tipuri de mărci:
 marcă de fabrică, marcă de comerţ,…
 marcă individuală, marcă colectivă
 marcă notorie, marcă defensivă etc.
 marcă de certificare, marcă de conformitate, marcă de sănătate
 marcă ecologică ş.a.
Marcarea poate avea una sau mai multe funcţii:
 identificarea sau diferenţierea produselor unei firme,
 asigură protecţia legală a caracteristicilor produsului împotriva
eventualelor imitaţii sau contrafaceri;
 certificarea calităţii sau autentificarea sursei produsului;
 promovarea mărfurilor prin publicitate.
Marcajul poate fi:
- special – pentru mărfurile care necesită o manipulare atentă (fragile,
explozibile, de mare precizie);
- originar – când marfa rămâne în ambalajul producătorului;

93
 - neutru – când nu trebuie să ateste ţara de origine (reexporturi în ţări
cu măsuri discriminatorii – embargo, taxe vamale ridicate).

Aplicaţii – Fişe merceologice

 1. Studiul ambalării mărfii „Bere blondă Ursus”

Rezolvare:

Berea blondă Ursus face parte din categoria băuturilor slab alcoolice şi
este o bere de fermentaţie inferioară (tip lager) obţinută prin fermentarea
alcoolică a mustului de malţ hameiat, după caz cu adaos de cereale
nemalţificate, zahăr, preparate enzimatice etc.
Acest produs face parte din sortimentul de bere blondă, fiind produsă
şi comercializată sub marca Ursus.
Prin studiul merceologic al produsului mai sus menţionat s-au observat
următoarele:
1. Berea se prezintă în reţeaua comercială sub formă preambalată şi/
sau vrac.
2. Preambalarea berii blonde s-a realizat în sticle, în cutii metalice
(doze) sau în recipiente din PET, în timp ce ambalarea vrac s-a efectuat în
butoaie din inox (KEG).
3. Cantităţile de bere dozate în ambalaje sunt variabile de la 0,5 l; 1,5 l
etc. De obicei, preambalarea unităţilor de 0,5 l bere se face în ambalaje din
sticlă sau în cutii metalice, în timp ce berea livrată la 1,5 l...2 l se prezintă în
butelii din material plastic (PET). Ambalarea berii vrac la 30 l sau 50 l se
face în butoi (KEG).
4. Ambalajele folosite pentru bere sunt avizate sanitar, igienizate
înainte de utilizare şi închise (cu dop, cu capac etc.) după dozarea berii.
5. Ambalarea berii se face prin îmbuteliere în ambalaje care sunt
adecvate produsului, îndeplinind condiţiile:
- nu sunt toxice,
- sunt compatibile cu berea,
- nu prezintă miros şi gust propriu,
- au masă şi volum propriu, corespunzătoare asortimentului,
- au rezistenţă mecanică variabilă, protejând produsul,
- au permeabilitate selectivă (constituie barieră) la gaze şi la vapori de
apă,

94
 - protejează berea împotriva degradărilor provocate de lumină (sunt
colorate).
În mod evident, aceste proprietăţi le au fiecare tip de ambalaj în parte,
dar efectul de protecţie este realizat în grade diferite. În tabelul 13 se
prezintă rezultatele analizei comparative a gradului de îndeplinire al
cerinţelor de ambalare pentru diferite tipuri de ambalaje ale produsului bere
blondă.

Tabelul 13
Ambalaje pentru berea blondă - gradul de îndeplinire al cerinţelor de
ambalare. Analiză comparativă

Nr. Cerinţe de protecţie a sticlă doză PET KEG

crt. produsului prin ambalare
1. nu interacţionează cu produsul 3 2 1 2
(toxicitate)
2. compatibilitatea cu bere 3 3 1 3
3. nu imprimă berii miros şi gust 3 3 3 3
propriu
4. sunt uşoare, permit manipulare 1 3 3 2
facilă
5. prezintă comoditate în transport 1 2 3 3
şi în utilizare
6. prezintă rezistenţă mecanică (la 1 3 2 3
spargere, rupere etc.)
7. permeabilitate la gaze 3 2 1 3
8. protejează împotriva luminii 3 3 2 3
Legendă: 0 – nesatisfăcător, 1 – satisfăcător, 2 – bun, 3- foarte bun

După cum se observă din tabelul 13, pentru preambalarea berii blonde
sticla şi doza, ca ambalaje, asigură menţinerea calităţii produsului într-o
măsură mai mare, în timp ce ambalajul din PET este mai convenabil pentru
uşurinţa în manipulare – transport şi pentru comoditatea în utilizare.
6. Pentru desfacerea mărfurilor, se folosesc diferite ambalaje de
transport sau de prezentare, şi anume:
 cutii de carton – pentru sticle sau doze;
 lădiţe din material plastic – pentru sticle;
 folii contractibile din material plastic – pentru sticle, doze şi PET;
 butoaie – pentru ambalarea vrac (KEG).

95
 7. Pe ambalajele mărfii sunt inscripţionate eticheta şi mărcile.
Etichetarea berii Ursus este complexă, utilizându-se etichete bi- sau
tricomponente. După cum este indicat în figura 20, se aplică două sau trei
tipuri de etichete, şi anume: eticheta de corp, contra eticheta şi eticheta
guler.

eticheta de corp contra etichetă eticheta guler

Figura 20. Etichetarea mărfii „Bere blondă Ursus”

Dintre mărcile prezente pe eticheta mărfii luate în studiu amintim

marca de fabrică (Ursus), marca care se referă la reciclarea ambalajelor ş.a.

 2. Fişa merceologică privind conţinutul mesajului informaţional

al etichetei mărfii „Fulgi de porumb crocanţi Nestle Gold
Flakes”

Rezolvare:

Fişa merceologică privind etichetarea fulgilor de porumb cuprinde

următoarele elemente:
 prezentarea generală a etichetei
 mesajul obligatoriu
 mesajul facultativ, promoţional

1. Prezentarea generală a etichetei produsului:

- eticheta face corp comun cu ambalajul, ambalajul fiind din material

plastic (v. figurile 21 şi 22);
- informaţiile sunt oferite bilingv, dintre care şi în limba română.

96
Figura 21. Prezentarea ambalajului produsului, pe care este
inscripţionată eticheta (faţă)

97
 Figura 22. Prezentarea ambalajului produsului, pe care este
inscripţionată eticheta (verso)

2. Mesajul obligatoriu

- denumirea produsului: Fulgi crocanţi de porumb cu miere şi arahide

- denumirea comercială: Fulgi de porumb crocanţi Nestle Gold Flakes
acoperiţi cu miere şi arahide
- lista ingredientelor: porumb (62,7 %), zahăr, arahide (7,7 %),
dextroză, miere (1,96 %), sare, extract de malţ din orz, emulgator (mono- şi
digliceride ale acizilor graşi), corector de aciditate (fosfat trisodic),
antioxidant (extract bogat în tocoferol), vitamine (vitamina C, niacină, acid
pantotenic, vitamina B6, riboflavină – vitamina B2, tiamină- vitamina B1,
acid folic, vitamina B12).
- numele şi adresa producătorului: Cereal Partners Poland Torun-
Pacific, st. Szosa Lubicka 38/58 etc.
- ţara de origine: Polonia
98
 - numele şi adresa distribuitorului: Nestle România SRL, bd. Dimitrie
Pompei 9-9A, sector 2, Bucureşti, tel.021-2044000; date de contact la care
consumatorii pot apela: 08008637853, e-mail: contact.nestle@ro.nestle.com
- numărul lotului: V124ES07
- masă netă: 250 g
- informaţii nutriţionale:
 valoare energetică 369kcal/100g
 conţinut de substanţe nutritive la 100 g produs: proteine
7,1 g; glucide 81,9 g din care zaharuri 33,8 g; lipide 4,4
g, din care saturate 1,1 g; fibre 2,4 g; sodiu 0,5 g.
 aportul nutritiv, în %, la cantitatea alimentară zilnică
estimată pentru un adult: 6% energie, 11% zaharuri, 2%
lipide, 2% lipide saturate, 7% sare,
 conţinutul de vitamine şi aportul cantitativ din doza
zilnică recomandată (vitamina C 51 mg, 85% DZR etc.)
- termen de valabilitate: a se consuma de preferinţă, înainte de
11.05.11
- instrucţiuni de păstrare: a se păstra la loc uscat şi răcoros
- contraindicaţii: se specifică, ca avertizare, că produsul conţine gluten
din orz şi posibile urme de migdale, de lapte, de grâu şi de soia (observaţie:
în listă trebuia menţionate şi arahidele)
- instrucţiuni de utilizare: nu se specifică / nu este cazul
- informaţii legate de ambalaj: Laminate 43288207

3. Mesajul facultativ, inclusiv promoţional

Include mărci, coduri, grafică şi informaţii de promovare a produsului:

- marca producătorului: Cereal Partners
- sigla producătorului: nume încadrat într-o figură geometrică (v. fig.)
- marca produsului: Fulgi crocanţi de porumb cu miere şi arahide
- marca înregistrată: Nutritional Compass, Registred trademark of
Societte des Produits Nestle S.A.
- mărci şi codificări de natură ecologică: reciclarea materialelor
plastice din PE, ambalaje reciclabile, colectarea deşeurilor
- cod de bare
- designul este reprezentat de o grafică complexă cu referire la produs
(fulgi de porumb), alături de ingredientele principale care caracterizează
sortimentul: porumb, miere de albine şi arahide;
- prin grafică se sugerează că produsul se adresează în aceeaşi măsură
copiilor şi adulţilor;

99
 - mesaje de promovare: Nestle Gold Flakes au un gust delicios şi unic
fiind o sursă excelentă de 8 vitamine
- mesaje suplimentare:
 Un mic dejun pentru un bun început al zilei!
 Bine de ştiu – micul dejun este o masă importantă a zilei. Cu Nestle
Gold Flakes vei avea un bun început al zilei, deoarece aceste cereale
conţin 8 vitamine.
 Nestle Gold Flakes un mod delicios de a lua micul dejun!

Grile rezolvate

 Grila 1. Încercuiţi o variantă corectă cu privire la câteva condiţii pe

care trebuie să le îndeplinească ambalajul mărfii:
a. să fie uşor, estetic şi rezistent
b. să nu prezinte fiablitate în manipulare, să fie impermeabil
c. să nu fie toxic, să nu fie compatibil cu produsul
d. să prezinte miros şi gust propriu
Răspuns: varianta a

 Grila 2. Încercuiţi varianta corectă pentru funcţia de bază a

codificării:
a. informarea consumatorului
b. operativitatea manipulării, publicitatea comercială pentru
producător
c. promovarea produsului
d. identificarea produsului
Răspuns: varianta d

 Grila 3. Încercuiţi varianta corectă pentru rolul etichetării:

a. transpunerea în cod a elementelor definitorii ale unor produse
b. identificarea produselor
c. informarea consumatorului şi promovarea produsului
d. promovarea mărfurilor la intern şi la export.

Răspuns: varianta c

100
 Grila 4. Încercuiţi varianta corectă pentru semnificaţia caracterelor
numerice în sistemul de codificare EAN-13:
a. primele 2 cifre arată cheia clasificării, următoarele 5
desemnează producătorul, încă 5 numere arată produsul, iar
ultima cifră este de control
b. primele 2 cifre arată ţara de origine, 5 producătorul, 5
produsul, ultima este cifra de control
c. primele 2 cifre arată ţara de origine, următoarea cifră este
cifra de control, 5 producătorul, 5 produsul
d. niciun răspuns nu este corect.
Răspuns: varianta b

Bibliografie recomandată
1. Antonescu, E., Voicu, O.- L. (2009), Bazele merceologiei, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 69 – 100.
2. Sîrbu, A., Voicu, O.- L., Neacşu, L. (2010), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei, Independenţa Economică, Piteşti, p. 90 – 115.
3. Voicu, O.-L., coord. (2003), Bazele merceologiei, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 117 – 123, 125 – 137, 144 – 145, 149 – 160, 169 –
170, 174 – 175, 182 – 187, 199 - 220.
4. Voicu, O.-L., coord. (2013), Fundamentele tehnologiei şi merceologiei.
Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa Economică, Piteşti, p.
39 – 51, 52 - 74.
5. Voicu, O.-L., Culiţă, G. (2019), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei. Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 40 – 51, 53 - 75.

LECŢIA 9. VERIFICAREA, CONTROLUL ŞI ATESTAREA

CALITĂŢII

Elemente teoretice

În prezent, pentru derularea corespunzătoare a schimburilor economice

cu mărfuri este necesară evaluarea şi/sau atestarea calităţii produselor în
diferite momente din ciclul lor de viaţă. Calitatea mărfurilor poate fi
atestată de furnizor/ producător sau de un organism neutru, independent de
furnizor şi de beneficiar.

101
 La nivel naţional, regional şi internaţional există reglementări, acte
legislative şi standarde pentru evaluarea conformităţii, atestarea calităţii
sau/ şi garantarea calităţii.
Conformitatea se referă la îndeplinirea unor cerinţe, ceea ce înseamnă
că asigurarea conformităţii se referă la totalitatea activităţilor al căror
rezultat este o declaraţie care să dea încredere că un produs este conform cu
cerinţele specificate. În acest sens, prin determinări, prin testări, prin
încercări etc. se stabileşte faptul că sunt respectate cerinţele specificate (în
standarde, în contracte etc.).
Inspecţia constă în examinarea unui produs şi determinarea
conformităţii lui cu cerinţele generale sau specifice, pe baza unei aprecieri
profesionale.
Controlul calităţii reprezintă o parte a managementului calităţii,
concentrată pe îndeplinirea cerinţelor referitoare la calitate. Aceasta
înseamnă că activititatea de control nu se rezumă la verificarea calităţii
produselor prin inspecţie, ci la ţinerea sub control a produselor şi
prroceselor, ceea ce implică şi acţiuni de prevenire a apariţiei
neconformităţilor în procesul de producţie sau pe filiera comercială.
La nivelul unei întreprinderi industriale controlul calităţii se aplică în
toate etapele de producţie, debutând de la concepţia şi proiectarea
produselor, pregătirea şi desfăşurarea fabricaţiei până la valorificarea
produselor finite.
Observaţie: CTC = control tehnic de conformitate
Certificarea reprezintă activitatea desfăşurată de către un organism
autorizat pentru determinarea, verificarea şi atestarea calităţii în scris,
conform cu cerinţele stabilite.
Documentele care se emit după atestarea calităţii sau pentru
garantarea calităţii mărfurilor pot fi, după caz, următoarele: raport de
inspecţie, declaraţie de conformitate, certificat de conformitate, buletin de
analiză, certificat de garanţie, certificat de examinare de tip etc.
Calitatea mărfurilor este garantată consumatorilor în comerţul cu
amănuntul prin intermediul caracteristicilor economice, cu referire la
termenul de garanţie sau de valabilitate.
Termenul de garanţie - intervalul de timp, care începe de la data
cumpărării produsului de către consumator şi în care producătorul îşi asumă
responsabilitatea remedierii sau înlocuirii produsului pe cheltuiala sa, dacă
deficienţele nu sunt imputabile consumatorului.
În momentul vânzării mărfurilor de folosinţă îndelungată, acestea sunt
însoţite de documente, cum ar fi: certificat de garanţie, carte tehnică,
instrucţiuni de utilizare ş.a.

102
 Termenul de valabilitate - intervalul de timp, care începe de la data
fabricaţiei produsului şi în care produsul respectiv îşi păstrează
caracteristicile de calitate iniţiale, dacă este depozitat şi transportat în
condiţii prestabilite.
Recepţia înseamnă executarea operaţiei de identificare şi de verificare
calitativă şi cantitativă a produselor, ce permite constatarea corespondenţei
mărfurilor livrate cu prevederile înscrise în contract, standarde etc. şi are
drept consecinţă anumite efecte de natură economică, socială şi juridică. De
aceea, recepţia este reglementată în comerţul naţional, regional şi
internaţional.
Scopul cu care se face recepţia mărfurilor constă în:
 verificarea modului în care furnizorii îşi îndeplinesc obligaţiile
asumate prin contractul comercial, cu privire la: sortiment, calitate, cantitate,
ambalaj etc.;
 verificarea măsurii în care firmele de transport şi-au respectat
obligaţiile asumate în legătură cu păstrarea întegrităţii loturilor de mărfuri pe
toată durata transportului.
După locul în care se desfăşoară, recepţia se poate realiza:
- la furnizor, de obicei în prezenţa delegatului beneficiarului (v.
autorecepţia);
- la beneficiar, în momentul livrării loturilor de mărfuri.
Etapele recepţiei sunt:
 Verificarea documentelor însoţitoare ale mărfurilor:
- de contractare (contract de vânzare – cumpărare, anexele la contract,
bon de comandă, grafice de livrări, specificaţii)
- de livrare (factură, chitanţă, aviz de expediţie)
- de transport (conosament, scrisoare de trăsură, foaie de parcurs, CMR)
- de atestare a calităţii (declaraţie de conformitate, certificat de
conformitate, buletin de analiză, listă de specificaţii, buletin de încercări de
laborator, certificat de garanţie ş.a.)
 Identificarea loturilor şi verificarea conformităţii cu documentele
însoţitoare
 Verificarea cantitativă a loturilor livrate, în conformitate cu
cantităţile solicitate, conform documentelor însoţitoare, prin:
- numărare;
- măsurare;
- cântârire etc.
 Verificarea calitativă a loturilor prin compararea nivelului calităţii
livrate cu cele contractate sau prescrise:

103
 - Aprecierea conformităţii pe baza caracteristicilor atributive: presupune
stabilirea numărului de produse din eşantion care posedă sau nu
caracteristicile atributive respective,
- Control pe baza caracteristicilor măsurabile: măsurarea caracteristicilor
de calitate, exprimate cifric
 Analiza rezultatelor recepţiei cantitativ - calitative şi luarea
deciziei privind acceptarea sau respingerea loturilor, sau stabilirea
condiţiilor de acceptare a loturilor;
 Întocmirea documentelor de recepţie.

Aplicaţii

 1. Recepţia unor sortimente de mărfuri chimice cu destinaţie

industrială

Să se precizeze modalitatea în care se efectuează recepţia unor loturi

de mărfuri chimice, ştiind următoarele:
 Mărfurile chimice, care fac obiectul schimbului economic sunt
produse cu grad ridicat de prelucrare, cu caracteristici tehnice de
calitate prescrise (calitatea contractată = calitatea prescrisă),
 Produsele se prezintă sub formă de gaze lichefiate, transportul
fiind asigurat prin cisterne vagonabile (transport feroviar),
 Produsele chimice sunt achiziţionate de către beneficiar pentru a
le folosi în activitatea proprie de producţie în calitate de materii
prime.

Rezolvare:

Conform ipotezei de lucru, în acest caz recepţia se efectuează între

două întreprinderi industriale, furnizorul oferind prin vânzare mărfuri
chimice, ce vor fi folosite în continuare ca materii prime de către beneficiar.
Transferul de mărfuri se va fi realizat după încheierea contractului de
vânzare – cumpărare şi stabilirea tuturor detaliilor comerciale.
Recepţia se realizează la beneficiar, la livrarea mărfurilor.
Transportul se face pe CF, beneficiarul fiind anunţat cu privire la
momentul ajungerii mărfurilor la destinaţie, pentru ca să îşi ia în primire
mărfurile de la transportator în timp util.
Se formează o comisie de recepţie, alcătuită dintr-un număr impar de
persoane: preşedintele, unul sau mai mulţi membri din departamentul de
producţie şi un secretar.

104
 În prima etapă se verifică documentele însoţitoare ale mărfurilor, şi
anume cele de contractare, de livrare, de transport şi cele referitoare la
calitate:
 contractul comercial (în care sunt stipulate: sortimentul de produse,
cantitatea, termene, calitatea contractată ş.a.),
 comanda de aprovizionare,
 factura fiscală,
 avizul de expediţie,
 scrisoare de trăsură/ CMR,
 declaraţia de conformitate/ certificatul de conformitate.
Apoi se identifică loturile şi se verifică conformitatea cu documentele
însoţitoare. Se inspectează mijlocul de transport, se verifică integritatea
sigiliilor şi vagoanele să nu fie avariate/ deteriorate în măsura în care ar
afecta integritatea sau calitatea loturilor. Transportatorul (CFR) îşi asumă
răspunderea pentru integritatea mărfurilor transportate, din momentul
primirii mărfurilor de la furnizor până când sunt transferate către beneficiar.
Altfel spus, se verifică corespondenţa produsului cu cerinţele
contractuale prin verificarea marcajelor aplicate de furnizor, se verifică
condiţiile de ambalare şi integritatea ambalajelor de transport.
În cazul în care nu există sigilii sau sigiliile nu sunt intacte se
întocmeşte o notă de constatare.
Se face verificarea cantitativă a loturilor livrate, prin cântărirea fiecărui
vagon, cu ajutorul unui cântar CF. Masa brută determinată este înregistrată
într-un bon de cântar.
Vagoanele cântărite sunt direcţionate către rampele de descărcare,
unde reprezentanţii beneficiarului trebuie să supravegheze descărcarea/
transportul produsului.
După desigilarea vagoanelor, se prelevează probe, cu ajutorul unor
sonde care vor fi supuse verificării calitative. Se efectuează analize chimice
în laboratorul întreprinderii (în caz de litigii se pot apela la alte laboratoare
specializate, acreditate). Pentru efectuarea analizelor sunt utilizate
laboratoare şi aparate/ instrumente verificate şi autorizate conform legislaţie
în vigoare.
După aprecierea calitativă a probelor luate în analiză se întocmeşte un
buletin de analiză, în care se înregistrează rezultatele obţinute. Se verifică
conformitatea rezultatelor determinărilor chimice cu cerinţele calitative
specifice produsului, prevăzute în standardele de produs.
În cazul în care probele prelevate sunt conforme, se consideră loturile
acceptate din punct de vedere calitativ. În caz contrar, pe baza analizei
rezultatelor recepţiei se poate lua decizia de respingere a loturilor, sau se
stabilesc condiţiile de acceptare a loturilor.
105
 Dacă loturile sunt acceptate, substanţele chimice sunt descărcate prin
pompare din cisternele de transport. Vagoanele, după golire sunt transferate
în zona de cântărire, unde se repetă cântărirea vagoanele goale, cu acelaşi
cântar CF, pentru a stabili tara fiecărui vagon şi masa netă. Tara vagoanelor
şi masa netă sunt înregistrate în bonul de cântar.
În final se întocmesc documentele de recepţie: procesul verbal de
recepţie sau nota de recepţie şi, după caz, nota de constatare de diferenţe.
După întocmirea lor, documentele de recepţie sunt înregistrate, difuzate
(către departamentele comercial, financiar-contabil, laboratoare de control)
şi arhivate.
Recepţia se poate derula conform unei proceduri de recepţie, stabilită
la nivelul întreprinderii.
Concluzie: Prin recepţia sortimentelor de mărfuri chimice la
beneficiar se urmăreşte :
– verificarea modului în care furnizorul respectă condiţiile
contractuale referitoare la cantitatea şi calitatea produselor,
– prevenirea introducerii în întreprindere a produselor
necorespunzătoare calitativ în raport cu cerinţele impuse în
standardele de produs,
– stabilirea unei legături între departamente diferite ale întreprinderii,
în ceea ce priveşte fluxul de produse şi cheltuielile materiale
aferente.

 2. Documente însoţitoare ale mărfurilor la recepţie

Să se menţioneze câteva dintre documentele însoţitoare ale mărfurilor

care se regăsesc ca date de intrare sau de ieşire în activitatea de recepţie.

Rezolvare:

1. Exemple de formulare de documente, ca date de intrare

106
Figura 23. Buletin de expediţie

107
Figura 24. Aviz de însoţire a mărfii

108
 2. Exemple de formulare de documente, ca date de ieşire

Figura 25. Notă de recepţie

Grile rezolvate:

 Grila 1. Încercuiţi varianta corectă pentru locul unde se desfăşoară

recepţia cel mai des:
a. la furnizor, în prezenţa delegatului beneficiarului
b. la beneficiar
c. la furnizor, în absenţa delegatului beneficiarului
d. toate răspunsurile sunt corecte
Răspuns: varianta b
 Grila 2. Încercuiţi varianta corectă pentru tipurile de documente
însoţitoare ale mărfurilor care se verifică în cadrul recepţiei:
a. documente de contractare, de livrare, de transport şi de atestare a
calităţii
b. documente de înregistrare a cântăririi
c. documente de înregistrare a caracteristicilor de calitate măsurate
d. documente de măsurare, de contractare, de livrare
Răspuns: varianta a
109
 Grila 3. Încercuiţi varianta corectă pentru documentele de transport
care se verifică la recepţia mărfurilor:
a. factură, aviz de expediţie
b. contract, anexe la contract, grafice de livrări
c. certificat de conformitate, buletin de analiză, certificat de garanţie
d. conosament, scrisoare de trăsură, foaie de parcurs
Răspuns: varianta d
 Grila 4. Încercuiţi o variantă corectă pentru situaţia în care se
verifică calitativ o marfă, pentru aprecierea conformităţii cu
specificaţiile:
a. inspecţie
b. recepţie
c. certificare
d. oricare dintre răspunsurile de mai sus
Răspuns: varianta d
Bibliografie recomandată
1. Antonescu, E., Voicu, O.- L. (2009), Bazele merceologiei, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 31 – 39.
2. Sîrbu, A., Voicu, O.- L., Neacşu, L. (2010), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei, Independenţa Economică, Piteşti, p. 116 – 124.
3. Voicu, O.-L., coord. (2003), Bazele merceologiei, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 63 – 70.
4. Voicu, O.-L., coord. (2013), Fundamentele tehnologiei şi merceologiei.
Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa Economică, Piteşti, p.
86 – 102.
5. Voicu, O.-L., Culiţă, G. (2019), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei. Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 89 – 104.

Rezumatul modului
Calitatea, atribut al mărfurilor în schimburile economice: noţiuni
definitorii, proprietăţile mărfurilor. Caracteristicile de calitate
Ipostazele calităţii mărfurilor
Factorii care influenţează calitatea mărfurilor
Clasificarea mărfurilor. Sortimentul de mărfuri
Ambalarea, etichetarea, codificarea şi marcarea mărfurilor
Verificarea, controlul şi atestarea calităţii
Recepţia mărfurilor

110
 Întrebări de autoevaluare

1. Enumeraţi zece proprietăţi ale mărfurilor

2. Ce reprezintă calitatea proiectată?
3. Care este deosebirea dintre calitatea proiectată şi cea fabricată?
4. În ce măsură factorul „resursa umană” influenţează calitatea?
5. Enumeraţi condiţiile pe care ambalajul trebuie să le îndeplinească.
6. Care sunt funcţiile ambalajului?
7. Care este diferenţa dintre ambalaj şi etichetă?
8. Definiţi eticheta şi precizaţi rolul acesteia
9. Care este principalul rol al codificării?
10. Precizaţi importanţa marcării. Daţi cinci exemple de mărci.
11. În ce constă controlul calităţii?
12. Care este diferenţa între control şi inspecţie?
13. Definiţi recepţia şi precizaţi scopul acesteia
14. Care sunt documentele care stau la baza efectuării recepţiei?

Teste grilă

1. Care sunt ipostazele calităţii ce rezultă din modul diferit în care

percep clienţii calitatea, respectiv furnizorii produselor comercializate:
a) - calitatea proiectată
b) - calitatea omologată
c) - calitatea prescrisă ;
d)- calitatea contractată ;
e)- calitatea industrială ;
f)- calitatea comercială.

2. Primul grup de cinci cifre din Codul european al articolelor (EAN)

reprezintă:
a) ţara de origine;
b) produsul;
c) producătorul;
d) nici un răspuns corect.

3. Marca „Coca-Cola” este apreciată pe piaţa mondială ca fiind o:

a) marcă ecologică;
b) marcă de conformitate;
c) marcă notorie;
d) marcă de comerţ.

111
 4. Precizaţi care dintre informaţiile următoare trebuie menţionate pe
eticheta mărfurilor alimentare:
A) denumirea produsului, B) lista ingredientelor, C) masa netă, D)
elemente de identificare a lotului, E) valoarea nutritivă sau/şi valoarea
energetică, F) data limită de consum, G) numele şi adresa producătorului/
distribuitorului, H) ţara de origine.

5. Principala funcţie a etichetei, pentru consumatori, este:

a) educarea consumatorilor;
b) modelarea strategiei consumatorilor;
c) garantarea calităţii produsului;
d) informarea consumatorilor.

6. Nu este o funcţie a ambalajelor:

a) garantarea calităţii mărfurilor;
b) conservarea şi protecţia produselor;
c) uşurarea operaţiilor de manipulare, de transport şi de depozitare ale
produselor;
d) promovarea mărfurilor.

7. În operaţia de recepţie calitativă se stabileşte concordanţa dintre:

a) calitatea omologată şi cea contractată;
b) calitatea prescrisă şi cea contractată;
c) calitatea contractată şi cea livrată;
d) calitatea omologată şi cea reală.

Teme de proiect

1. Recepţia mărfurilor la un agent economic cu obiect de activitate –

comerţul cu ridicata (angro).
2. Recepţia mărfurilor la un agent economic cu obiect de activitate –
comerţul cu amănuntul.

112
 MODULUL D
Aplicaţii privind valorificarea industrială a produselor

Introducere

După cum s-a amintit anterior, la nivelul întreprinderilor industriale

prin sisteme de producţie diferenţiate se valorifică resursele materiale,
energetice şi umane pentru obţinerea de produse destinate schimburilor
economice.
Pentru a fi competitivi pe piaţă, agenţii economici trebuie să ofere un
mix de produse diversificat, la un nivel prestabilit de calitate în raport cu
cerinţele consumatorilor şi care înglobează costuri optime de producţie sau/
şi de comercializare. Din acest punct de vedere, fiecare ramură industrială
prezintă anumite însuşiri specifice în ceea ce priveşte oportunităţile de
valorificare a produselor sau condiţiile de producţie şi de schimb comercial.
Cunoaşterea particularităţilor mărfurilor industriale în acord cu mediul
tehnologic şi de afaceri, inclusiv cu cerinţele pieţei, poate crea premisele
pentru găsirea unor alternative convenabile din punct de vedere tehnic sau
economic.

Obiective
Conţinutul acestui modul este util studenţilor pentru a aplica în
practică cunoştinţele dobândite, cu implicaţii în:
- derularea unei activităţi economice în domeniul alimentar, în ceea ce
priveşte asigurarea siguranţei alimentelor la nivelul unei unităţi de producţie
sau de comerţ;
- culegerea, analiza, sinteza şi interpretarea informaţiilor referitoare la
sortimentele de mărfuri alimentare şi/ sau nealimentare;
- găsirea unor soluţii de îmbunătăţire a produselor sub aspectul
sortimentului şi calităţii.

Fond de timp: 8 ore de autoinstruire și 8 ore de seminar

Ritmul de studiu: cca. 2 ore/săptămână, timpul recomandat de

învăţare fiind:
- 2 ore pentru aprecierea generală a calităţii mărfurilor alimentare,
inclusiv analiza senzorială a produselor;
- 2 ore pentru studierea aspectelor generale care vizează
implementarea unui sistem de management al siguranţei alimentelor;
- 2 ore pentru studierea mărfurilor ceramice şi a mărfurilor din sticlă;

113
 - 2 ore pentru studierea mobilei şi a agenţilor de spălare.

Cuvinte cheie: produs alimentar, nutritiv, senzorial, siguranţa

alimentului, HACCP, gamă de produse, abateri calitative, defecte,
ceramice, sticlă, mobilier, săpun

Recomandări privind studiul

Se recomandă studenţilor aprofundarea cunoştinţelor teoretice prin
studiul individual al materialelor, conform bibliografiei. Informaţiile
furnizate de suportul de curs trebuie îmbinate cu aplicaţiile propuse în partea
practică, pentru formarea abilităţilor şi competenţelor profesionale
corespunzătoare.

LECŢIA 10. PARTICULARITĂŢILE MĂRFURILOR

ALIMENTARE. ANALIZA SENZORIALĂ A PRODUSELOR.
SIGURANŢA ALIMENTELOR CONFORM METODEI HACCP

Elemente teoretice

Calitatea reprezintă atributul mărfurilor care conferă acestora utilitate

şi prin care acestea devin operaţionale pe piaţă. În ceea ce priveşte calitatea
mărfurilor alimentare, acestea prezintă anumite particularităţi, care ţin
cont de destinaţia alimentelor. Aşteptările implicite ale consumatorilor de la
produsele alimentare sunt acelea de hrănire şi de a nu dăuna sănătăţii prin
consum. Prin urmare, produsele alimentare trebuie să prezinte următoarele
caracteristici (proprietăţi):
 igienice – se referă la însuşirile alimentelor de a fi salubre (siguranţa
alimentului trebuie realizată pe întregul lanţ alimentar).
 nutritive – se referă la aptitudinea alimentelor de a satisface nevoile
fiziologice ale organismului uman; se exprimă prin conţinutul
cantitativ-calitativ de nutrienţi (nutrimente).
 senzoriale –sunt apreciate cu ajutorul organelor de simţ (vizual, tactil,
gustativ şi olfactiv); aceste proprietăţi participă cu 60 % (în medie) în
coeficientul de calitate general (KQ) al produselor alimentare.
Prin consumul mărfurilor alimentare insalubre, acestea pot avea efecte
nocive asupra sănătăţii consumatorilor, pierzându-şi astfel valoarea de
utilizare. De asemenea, absenţa proprietăţilor nutritive nu justifică motivul

114
consumului alimentar. Iar proprietăţile senzoriale pot influenţa atitudinea în
consum.
S-a observat că decizia de cumpărare a consumatorilor de mărfuri
alimentare nu este strict dictată de aceste trei caracteristici, de multe ori
cumpărătorii fiind influenţaţi de calitatea de prezentare a mărfurilor, cu
referire nu doar la proprietăţile senzoriale ale produselor, dar şi la ambalare,
la etichetare şi la marcare (v. figura 26). La dimensiunea socială a
mărfurilor alimentare contribuie şi modul de prezentare (merchandising/
marketing), ambianţa în care sunt cumpărate şi consumate mărfurile,
serviciile incluse/ asociate produselor (transport, servire) ş.a..

Figura 26. Tetraedrul calităţii mărfurilor alimentare

Sursa: Sîrbu, A., în: „Merceologie alimentară”, coord. Sîrbu, A. (2001), Independenţa
Economică, Piteşti, p. 10

Calitatea în utilizare a mărfurilor alimentare se referă la uşurinţa

utilizării produselor în pregătirea culinară sau comoditatea în consum.
Analiza senzorială a produselor alimentare constă în examinarea
produselor cu ajutorul organelor de simţ, impresiile senzoriale fiind
rezultatul unor procese fiziologice şi psihologice complexe.
Examinarea senzorială presupune parcurgerea mai multor etape, şi
anume: a recepţiona (a percepe), a deveni conştient (a recunoaşte), a
compara (a ordona), a păstra (a reţine), a reda (a descrie), a aprecia (a
evalua).
De obicei analizele senzoriale sunt efectuate de către degustători
specializaţi, în condiţii prestabilite, rezultatele fiind obiective, reproductibile
şi prelucrate statistic, în timp ce consumatorii deseori recurg doar la o
examinare senzorială (numită şi organoleptică).

115
 În continuare, este evidenţiat rolul organelor de simţ în aprecierea
caracteristicilor senzoriale ale produselor alimentare:
 senzaţiile vizuale (la =390-760 nm) permit aprecierea culorii
produselor, în strânsă legătură cu gradul de prospeţime şi/ sau de puritate al
acestora şi cu aspectul general al produselor;
 senzaţiile olfactive iau naştere sub acţiunea chimică a vaporilor unor
substanţe volatile; s-au stabilit şase mirosuri de bază (după Henning): balsamic
(flori), picant (condimente), eteric (fructe), răşinos, de ars şi putrid;
 în funcţie de modul cum proprietăţile chimice ale alimentelor
stimulează senzaţiile gustative, se disting substanţe sipide şi insipide; s-a
stabilit că există cinci gusturi fundamentale: dulce, acru, amar, sărat şi
umami3;
 senzaţiile tactile (cutanate) pot evidenţia atât caracteristicile de textură
(elasticitate, consistenţă, frăgezime, gradul de tare ş.a.) ale alimentelor, cât
şi starea lor termică;
 senzaţiile auditive permit aprecierea gradului de fermentare, de
conservare, de coacere, ambalarea anumitor produse alimentare.
Metode şi tehnici de analiză senzorială a produselor alimentare:4
 analitice: examinarea ţine cont doar de însuşirile analitice ale
produselor, asfel încât să se excludă orice răspuns bazat pe preferinţă
1) de apreciere a calităţii (metoda punctajului) - identificarea şi aprecierea
caracteristicilor senzoriale (gust, miros, aspect,…); pentru fiecare
caracteristică se stabileşte un anumit număr de puncte, aprecierea finală
obţinându-se prin însumarea tuturor punctelor acordate, ţinând cont, acolo
unde este cazul, de coeficienţii de importanţă; există mai multe sisteme de
apreciere:
(a) cu număr mic de puncte (5, 10), cu punctaj simplu sau comentat;
cu interval de variaţie a punctajului sau cu punctaj cu coeficienţi
de importanţă;
(b) cu număr mediu de puncte (20, 30), cu trepte de calitate;
(c) cu număr mare de puncte (60, 100), cu trepte de calitate;
2) de diferenţiere a calităţii - stabilirea deosebirilor calitative între două
sau mai multe produse pe baza caracteristicilor senzoriale examinate:
(a) metoda probelor perechi (AB,…)
(b) metoda triunghiulară (ABB,…)
(c) metoda duo-trio (RAB şi BR,…)
(d) metoda doi din cinci (AAABB,…)

3
e dat de acidul glutamic/ glutamat
4
Sîrbu, A., Merceologie şi expertiză merceologică. II. Note de seminar (1999), UCB,
Râmnicu Vâlcea
116
3) de ordonare după rang - clasificarea în ordinea intensităţii unei
anumite caracteristici de calitate; ca tehnici de lucru se practică:
(a) ordonarea simplă
(b) ordonarea pe perechi
4) de descriere a calităţii - descrierea caracteristicilor de calitate;
exemplu: metoda profilului
 preferenţiale: aprecierea calităţii este subiectivă, ţinând cont
de gradul de dorinţă, respectiv de măsura în care produsul este acceptat de
consumatori; examinarea se efectuează cu ajutorul scării hedonice.
Pentru ca produsele alimentare ajunse la consumatorii finali să fie
salubre, trebuie asigurate condiţii igienice pe întregul flux alimentar, în
producţie, dar şi în sfera comerţului. Astfel s-a dezvoltat conceptul de
siguranţă alimentară care are rolul de:
 protecţie a consumatorilor - vizează sănătatea publică (reducerea
riscului furnizării produselor nesigure pentru consum),
 asigurare a calităţii alimentelor – prin garantarea calităţii igienice,
 barieră tehnică în comerţul cu mărfuri alimentare pe anumite pieţe
regionale (UE),
 asigurare a transparenţei pe piaţă – prin respectarea reglementărilor
în domeniul alimentar,
 asigurare a eficienţei economice pe piaţă – prin controlul eficient al
costurilor / reducerea costurilor (rebuturi, pierderi)
Siguranţa alimentului– abordare conceptuală:
1. Siguranţa alimentului (SA) trebuie realizată/ asigurată pe întregul lanţ
alimentar, de la fermă la furculiţă
2. Abordarea SA se bazează pe evaluarea riscului5 şi managementul
riscului
3. Trebuie să se asigure trasabilitatea produsului alimentar şi să se
comunice riscul.
Siguranţa alimentului – abordare sistemică:
 Cerinţe – sunt menţionate în reglementări, legi etc. (exemple: OMS
1956/1995, Legea 150/2004, Legea 412/2004, HG 924/2005, OMS
242/2006 ş.a.);
 Instrumente – se folosesc standarde, ghiduri de utilizare, informare
şi transfer de know-how, fonduri, infrastructură;

5
Risc - Probabilitatea apariţiei unui efect nociv sănătăţii şi severitatea acestui efect în urma
expunerii la un pericol anume; Pericol - Agent biologic, chimic sau fizic în aliment, sau
condiţie în care se află alimentul, cu potenţial de a provoca un efect dăunător sănătăţii.

117
  Control - controlul oficial al alimentelor se face de către ANSVSA
în baza legislaţiei specifice (HG 925/2005, HG 955/2005, HG
130/2006…).
A fost elaborat sistemul de analiză prin punctele critice de control,
numit HACCP6, ca instrument-cheie pentru asigurarea siguranţei
alimentului în producţia şi comercializarea alimentelor. Metoda HACCP se
bazează pe aplicarea a cel puţin şapte principii de bază, şi anume:
1. Identificarea şi analiza riscurilor asociate diferitelor faze de
prelucrare a materiilor prime, de stocare şi de desfacere a
produselor alimentare;
2. Determinarea punctelor critice de control, prin care pot fi ţinute sub
control riscurile identificate;
3. Stabilirea limitelor critice pentru fiecare punct critic de control, a
căror respectare asigură excluderea riscurilor;
4. Stabilirea procedurilor de monitorizare a fiecărui punct critic de
control;
5. Stabilirea acţiunilor corective ce vor fi aplicate atunci când, în
urma monitorizării punctelor critice de control, este detectată o
deviaţie de la limitele critice;
6. Organizarea unui sistem eficient de evidenţă şi înregistrare a
datelor, care constituie documentaţia planului HACCP;
7. Stabilirea procedurilor prin care se va verifica dacă sistemul
HACCP funcţionează corect.
Sistemul de management al siguranţei alimentului bazat pe
metoda HACCP se referă la conducerea tuturor proceselor de pe filiera
alimentară, bazată pe analiza riscurilor şi menţinerea sub control a punctelor
critice pe întregul circuit productiv şi comercial, în scopul garantării
salubrităţii alimentelor. Operatorii economici cu activitate în domeniul
alimentar trebuie să pună în aplicare, să implementeze şi să menţină
proceduri permanente bazate pe principiile HACCP.
În consecinţă, un sistem de management al siguranţei alimentului
bazat pe principiile HACCP este alcătuit în principal din trei elemente:
1. conducere (management),
2. bune practici de lucru,
3. sistem (metoda) HACCP
În figura 27 este reprezentat schematic un model care indică etapele ce
trebuie respectate (desfăşurate) pentru implementarea unui sistem de
management al siguranţei alimentului în cadrul unei unităţi de producţie
alimentară.

6
în engleză: Hazard Analysis Critical Control Point
118
Figura 27. Abordarea sistemică a siguranţei alimentului la nivelul unei
unităţi de producţie alimentară – model de implementare SMSA
Sursa: Sîrbu, A., Mărfuri şi tehnologii alimentare, securitatea consumatorului. Note de curs
(2009), UCB, Râmnicu Vâlcea

Aplicaţii practice - Laborator

 1. Determinarea calităţii senzoriale a fructelor (mere) prin

metoda punctajului

Plan de lucru:

1.Caracterizarea produsului luat în studiu

2.Materiale şi metodă
3.Rezultate şi discuţii

Rezolvare:

1. Caracterizarea produsului luat în studiu

Merele sunt produse de origine vegetală şi fac parte din categoria

fructelor seminţoase. Proprietăţile merelor care se pot aprecia senzorial sunt:
forma, mărimea, culoarea, gradul de maturitate, consistenţa şi suculenţa

119
pulpei, gustul, aroma, autenticitatea soiului, starea de prospeţime şi de
curăţenie, starea de sănătate şi prezenţa peduncului.

2. Materiale şi metodă

S-au luat în studiu fructe de măr care fac parte din soiurile Jonathan,
Golden delicious şi Idared. Merele au fost culese la maturitatea biologică,
iar pedunculul nu a fost îndepărtat.

Analiza senzorială constă în aprecierea calităţii merelor prin

identificarea şi aprecierea caracteristicilor senzoriale:
 autenticitatea soiului - se verifică dacă produsul corespunde
imaginii sale ideale (conform mostre etalon, mulaje, planşe catalog etc.);
 mărimea fructului - este tipică, în funcţie de soi şi de gradul de
maturitate; se apreciază după stabilirea autenticităţii soiului;
 forma - poate fi sferică, ovală, conică, tronconică etc.; trebuie să fie
corespunzătoare, în funcţie de soi;
 culoarea (cojii) - se apreciază cu număr maxim de puncte intensitatea
culorii şi cât de viu colorate sunt fructele, cu pieliţa galbenă sau mai ales
roşie de toate nuanţele, uniform colorate sau cu culori răspândite şi
îmbinate în desene plăcute; se apreciază cu punctaj nul (=0) fructele slab
colorate, cu culori stinse sau şterse, cele verzui sau "răpănoase" cu culori
neplăcute, combinate nearmonic;
 starea cojii - se constată vizual şi tactil, apreciindu-se cu număr
maxim de puncte fructele cu luciul dezvoltat sau foarte dezvoltat, fără
asperităţi, zbârcituri, crăpături, iar cu număr minim de puncte sau chiar
nul, se apreciază merele lipsite de luciu, cu defecte ale cojii, strivite, cu
pete;
 starea de prospeţime – se apreciază după gradul de turgescenţă şi
aspectul viu sau vestejit;
 starea de sănătate şi de curăţenie – se referă la atacul de boli sau
dăunători, urme de murdărie; de asemenea, se verifică dacă în interiorul
fructului sunt viermi sau pulpa este putredă;
 aspectul cojii – se apreciază în funcţie de culoarea şi starea cojii,
starea de prospeţime a mărului, starea de sănătate şi de curăţenie exterioară
a fructului;
 culoarea pulpei - se apreciază vizual, imediat după secţionarea
fructelor, fiind apreciate cu număr maxim de puncte fructele cu pulpa
intactă, lipsită de orice vătămări, de culoare caracteristică soiului,
uniformă şi deschisă;

120
  consistenţa pulpei - se constată prin palparea şi prin degustarea
fructelor; pentru punctaj maxim pulpa trebuie să aibă consistenţă fermă;
este apreciată pozitiv consistenţa mijlocie, compactă, crocantă, fondantă,
fină; punctajul minim se acordă pentru merele cu consistenţă moale,
fibroasă, dură, cu ţesuturi grosiere sau cu pete sticloase;
 suculenţa pulpei - se consideră că pulpa trebuie să fie suculentă,
plăcută, iar punctajul minim se dă atunci când pulpa este apoasă, veştejită
sau seacă;
 gustul - se apreciază prin degustare; se oferă cu număr maxim de
puncte pentru gustul armonios, dulce acid sau acid dulce, expresiv, plăcut,
lipsit de astringenţă sau cu o astringenţă fină, iar punctajul minim (chiar
nul) se acordă pentru gusturile lipsite de expresivitate, fade, neechilibrate,
prea acre, prea astringente, taninoase, neplăcute;
 aroma - se apreciază la valori maxime atunci când pulpa are aromă
pronunţată sau fină, plăcută, iar la valori minime pulpa slab aromată,
nearomată, cu miros de iarbă sau miros străin, respingător, nespecific.

Se aplică metoda cu număr mic de puncte, pentru fiecare caracteristică

stabilindu-se un anumit număr de puncte (v. tabelul 14), aprecierea finală
obţinându-se prin însumarea tuturor punctelor acordate.

Tabelul 14
Modalităţi de apreciere a proprietăţilor senzoriale a merelor prin
metoda scării cu 5 puncte

Caracteristica de calitate Punctaj

Mărimea fructului 1...3
Forma tipică 1...3
Culoarea cojii 1...4
Aspectul cojii 1...4
Culoarea pulpei 1...3
Consistenţa pulpei 1...3
Suculenţa pulpei 1...3
Gustul 1...7
Aroma 1...4

Observaţie: În stabilirea punctajului pentru aprecierea calităţii nu s-a luat în

considerare autenticitatea soiului (de obicei se determină pe loturi), dar
aceasta este hotărâtoare în determinarea altor caracteristici de calitate. De

121
asemenea, nu există punctaj pentru caracteristici individuale, cum ar fi:
starea cojii, starea de prospeţime, starea de sănătate şi de curăţenie, deoarece
ele se apreciază prin intermediul altei proprietăţi, şi anume aspectul cojii.

Nivelul de calitate apreciat prin metoda punctajului permite încadrarea

merelor pe clase de calitate, după cum este arătat în tabelul 15.

Tabelul 15
Încadrarea merelor pe clase de calitate, pe baza aprecierii senzoriale
prin metoda scării cu 5 puncte

Punctaj acordat Clasă de calitate

minim 30 puncte calitatea extra
20 – 29 calitatea I
9 – 19 puncte calitatea a II-a

3. Rezultate şi discuţii

Exemplificare – În urma completării fişelor de degustare s-au obţinut

datele sintetizate în tabelul 16.

Tabelul 16
Extras din fişa merceologică pentru analiza senzorială a merelor prin
metoda punctajului

Caracteristica de calitate Golden delicious Jonathan Idared

apreciată senzorial
Mărimea fructului 3 2 2
Forma tipică 3 2 3
Culoarea cojii 4 2 3
Aspectul coji 4 2 3
Culoarea pulpei 3 2 2
Consistenţa pulpei 2 1 3
Suculenţa pulpei 2 2 2
Gustul 7 5 6
Aroma 3 3 2
TOTAL 31 21 26
Clasa de calitate extra I I

122
 2. Determinarea calităţii senzoriale a biscuiţilor prin metoda
punctajului

Plan de lucru:

1. Caracterizarea produsului luat în studiu

2. Materiale şi metodă
3. Rezultate şi discuţii

Rezolvare:

1. Caracterizarea produsului luat în studiu

Biscuiţii sunt produse făinoase, care se obţin din aluaturi afânate

chimic şi coapte prin procesarea făinii cu apă şi cu diferite ingrediente, prin
alte procedee decât produsele de panificaţie.
Sortimentul de biscuiţi se clasifică după mai multe criterii:
 după compoziţia lor (% max. glucide şi % max. lipide): biscuiţi
glutenoşi, zaharoşi, semiglutenoşi şi crackers;
 după reţeta de fabricaţie (particularităţi tehnologice): biscuiţi
simpli, cu adaosuri, glazuraţi şi umpluţi (cu cremă);
 după natura şi cantitatea adaosurilor folosite: biscuiţi cu cacao,
cu unt, cu miere ş.a.;
 după destinaţia în consum: biscuiţii obişnuiţi, desert, aperitiv şi
dietetici.
Proprietăţile biscuiţilor care se apreciază senzorial sunt: aspectul
exterior (inclusiv culoarea), aspectul în secţiune, culoarea, mirosul, gustul şi
aroma, consistenţa (comportarea la masticaţie).

2. Materiale şi metodă

În cazul în care se analizează sortimente diferite, ordinea degustării va

fi următoarea: biscuiţi obişnuiţi, biscuiţi zaharoşi, biscuiţi cu aromă.
Principial, metoda constă în evaluarea însuşirilor senzoriale ale
biscuiţilor cu ajutorul scării de 5 puncte. Punctajul mediu, acordat fiecărei
caracteristici de calitate se calculează pe baza punctajului individual şi se
multiplică cu factorul de ponderare (coeficient de importanţă). Punctajul
total, care se obţine prin însumarea celor cinci punctaje medii ponderate
permite stabilirea nivelului de calitate din punct de vedere senzorial.

123
 Tabelul 17
Modalităţi de apreciere a proprietăţilor senzoriale a biscuiţilor prin
metoda scării cu 5 puncte
Proprietate Punctaj Modalităţi de apreciere
Aspect 5 Formă şi grosime uniformă, bine conturată, specifică
exterior sortimentului, marginile întregi, fără lipituri. Suprafaţă
netedă, mată, nearsă, fără fisuri sau goluri, fără grăsime
exudată la suprafaţă. Striuri sau desene bine reliefate.
Suprafaţa inferioară seminetedă, nearsă, fără impurităţi.
Culoare specifică sortimentului (aurie, gălbuie, brun
deschis etc.).
4 Formă conturată, mici diferenţe de grosime, marginile
întregi, uşor neuniforme, fără lipituri. Suprafaţă netedă,
mată, nearsă, foarte mici fisuri, goluri foarte rare, fără
grăsime exudată la suprafaţă. Striuri sau desene bine
reliefate. Suprafaţa inferioară seminetedă, nearsă,
rumenie, uşor uniformă, fără impurităţi. Culoare cu
nuanţe uşor diferite (rumenire neuniformă).
3 Formă şi grosime neuniformă, uşoare deformări, rare
margini sau colţuri rupte. Suprafaţa aspră, cu fisuri sau
goluri, fără grăsime exudată la suprafaţă. Striuri sau
desene mai puţin reliefate. Suprafaţa inferioară
seminetedă, uşor concavă. Culoare uniformă, mai
deschisă sau mai închisă.
2 Deformări, grosimi diferite, rupţi. Suprafaţă aspră,
numeroase fisuri sau goluri. Striuri sau desene
neuniforme, puţin reliefate. Suprafaţa inferioară cu goluri
sau concavă, albicioasă. Culoare neuniformă, prea
deschisă sau prea închisă.
1 Deformaţi, rupţi, albicioşi, insuficient copţi.
0 Arşi, insuficient copţi, sfărâmaţi, impurificaţi, mucegăiţi.
Aspect în 5 Bine copt, straturi uniforme, porozitate fină, fără goluri,
secţiune bucăţi de aluat sau corpuri străine. Pentru biscuiţii cu
cremă, crema trebuie să fie omogenă, onctuoasă, uniform
repartizată, fără să depăşească marginile biscuiţilor.
4 Bine copt, porozitate uşor neuniformă, uşor dens, fără
goluri, bucăţi de aluat sau corpuri străine. Pentru biscuiţii
cu cremă, crema trebuie să fie omogenă, onctuoasă,
repartizată mai puţin uniform, fără să depăşească
marginile biscuiţilor.
3 Bine copt, stratificare neuniformă, dens, mici goluri, fără
bucăţi de aluat sau corpuri străine. Pentru biscuiţii cu
cremă: crema uşor grunjoasă, neuniform repartizată, fără
să depăşească marginile biscuiţilor.

124
 Proprietate Punctaj Modalităţi de apreciere
2 Afânare foarte redusă, porozitate neuniformă, dens, cu
goluri, fără corpuri străine. Pentru biscuiţii cu cremă:
crema neomogenă, grunjoasă, neuniform repartizată,
depăşeşte marginile biscuiţilor.
1 Neafânat, dens sau cu goluri mari, mici particule de aluat.
Pentru biscuiţii cu cremă: crema foarte grunjoasă,
aglomerată pe o suprafaţă mică a biscuiţilor, depăşeşte
marginile.
0 Insuficient copt sau ars.
Miros 5 Foarte plăcut, pronunţat, caracteristic sortimentului şi
aromelor sau condimentelor folosite.
4 Plăcut, mai puţin pronunţat, caracteristic sortimentului şi
aromelor sau condimentelor folosite.
3 Plăcut, dar nearomat.
2 Nespecific, uşor neplăcut.
1 Vechi, străin.
0 De mucegai, de rânced sau alt miros străin.
Gust şi aromă 5 Foarte plăcut, caracteristic unui produs bine copt, aromat,
cu gust specific sortimentului şi aromelor/ condimentelor
folosite (dulceag, sărat etc.).
4 Plăcut, caracteristic unui produs bine copt, mai puţin
aromat, cu gust mai puţin pronunţat dar specific
sortimentului şi condimentelor/ aromelor folosite.
3 Slab aromat, dar caracteristic unui produs bine copt, cu
gust perceptibil slab.
2 Fad, nearomat sau prea aromat, insuficient perceptibil.
1 Insipid, impur, neplăcut.
0 De stătut, de mucegai, de rânced sau alt gust străin.
Comportare la 5 Consistenţă specifică sortimentului (crocanţi sau fragezi),
masticaţie nesfărâmicioşi, dispersare foarte bună.
4 Crocanţi spre tare sau fragezi uşor friabili, dispersare
bună.
3 Uşor tari sau sau mai puţin fragezi, uşor sfărâmicioşi,
dispersare redusă, uşor aspri.
2 Tari sau friabili, sfărâmicioşi, aspri, nisipoşi.
1 Lipsiţi de crocanţă, dispersare necorespunzătoare.
0 Masticaţie necorespunzătoare (formează cocoloaşe).

125
 Tabelul 18
Valorile factorului de ponderare, pentru calcularea punctajului mediu
ponderat corespunzător fiecărei caracteristici
Proprietate senzorială Factor de pondere
Aspect exterior 1,0
Aspect în secţiune 0,4
Miros 0,4
Gust şi aromă 1,6
Comportare la masticaţie 0,6

Modalităţile de apreciere senzorială a biscuiţilor şi de acordare a

punctajului individual sunt redate în tabelul 17, în tabelul 18 sunt
prezentate valorile corespunzătoare factorului de ponderare pentru
calcularea punctajului mediu ponderat la fiecare caracteristică în parte, iar în
tabelul 19 sunt indicate valorile punctajului total în raport cu aprecierea
atributivă a calităţii biscuiţilor.
Tabelul 19
Stabilirea calităţii biscuiţilor pe baza aprecierii senzoriale prin metoda
scării cu 5 puncte
Punctaj acordat Nivel de calitate
18,0-20,0 puncte Foarte bun
15,2-17,9 puncte Bun
11,2-15,1 puncte Satisfăcător
Sub 11,1 puncte Nesatisfăcător

3. Rezultate şi discuţii
Exemplificare – În urma completării fişelor de degustare a biscuiţilor
s-au obţinut datele sintetizate în tabelul 20.
Tabelul 20
Extras din fişa merceologică pentru analiza senzorială a biscuiţilor cu
lapte „X” prin metoda punctajului
Caracteristica de calitate Punctaj Punctaj mediu Total
apreciată senzorial individual moderat
Aspect exterior 2 2
Aspect în secţiune 5 2
Miros 4 1,6 15,4
Gust şi aromă 5 8
Comportare la masticaţie 3 1,8
Nivel de calitate Bun
126
 După cum se observă din tabelul 18, calitatea senzorială a biscuiţilor
cu lapte este influenţată mai mult de gustul şi aroma produselor, comparativ
cu aspectul acestora, aprecierea calitativă per total fiind „bună”.

Aplicaţie practică – Proiect

 Implementarea unui sistem de management al siguranţei

alimentului bazat pe metoda HACCP în cadrul unei
întreprinderi industriale cu activitate de producţie alimentară

Plan de lucru - etape:

1. Siguranţa alimentului – abordare sistemică: cerinţe, instrumente

2. Sistemul pentru managementul siguranţei alimentare bazat pe
principiile HACCP - elemente conducere (management)
3. Planificarea şi realizarea produsului sigur
4. Programele preliminare
5. Aplicarea metodei HACCP

Exemplificare:

1. Siguranţa alimentului – abordare sistemică:

a) Cerinţe
Pentru desfăşurarea activităţilor economice în domeniul alimentar
trebuie respectată legislaţia specifică sectorului, cu referire la:
 Producţia şi comercializarea produselor alimentare (Legea nr.
183/2001 privind aprobarea OG nr. 33/1999 şi Legea nr. 123/1995 – pentru
aprobarea şi completarea OG nr. 42/1995; Legea nr. 57/2002- pentru
aprobarea OUG nr. 97/2001 ş.a.)
 aprobarea Procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de
amplasare, construcţie, amenajare şi reglementare sanitară a funcţionării
obiectivelor şi a activităţilor desfăşurate în acestea, altele decât cele supuse
înregistrării în Registrul Comerţului (OMS nr. 857/2004- pt. modificarea
Ord. Nr. 117/2002)
 Materialele şi obiectele care vin in contact cu alimentele (HG nr.
1197/2002)
 Etichetarea alimentelor (HG nr. 106/2002 cu modificările şi
completările ulterioare)
 Aditivi, contaminanţi ş.a.m.d.

127
 Pe lângă acestea trebuie aplicată şi legislaţia specifică cu privire la
siguranţa alimentelor, şi anume:
 OMS 242/2006 (modifică OMS 975/1998) Normele igienico –
sanitare pentru alimente
 HG 924/2005 (modifică HG 1198/2002) Regulile generale pentru
igiena produselor alimentare
 L 150/2004 Legea privind siguranţa alimentelor, modificată şi
completată prin Legea nr. 412/2004
 OMS 1956/1995 Introducerea şi aplicarea sistemului HACCP în
activitatea de supraveghere a condiţiilor de igienă în sectorul alimentar
 ş.a.m.d.
Observaţie: Legislaţia românească în domeniul siguranţei alimentare a fost
armonizată cu cea europeană şi este supusă permanent modificărilor şi
completărilor.

b) Instrumente
Ca instrumente pentru implementarea sistemului de management al
siguranţei alimentare (SMSA) în cadrul unei întreprinderi industriale se
folosesc: standarde, ghiduri de utilizare, informare şi transfer de know-how,
fonduri, infrastructură.
Standardele folosite în unităţile de procesare şi de comercializare ale
alimentelor din România sunt standarde internaţionale, adoptate ca
standarde europene şi naţionale. Iniţial (1999- 2006), în România pentru
implementarea SMSA se foloseau ca referenţial cerinţele stipulate în:
 SR 13462:2001-2002 (Codex CAC/RCP 1-1969, Rev 3/1997)
 SR DS 3027 E:2002
 SR ISO 15161 :2005
În prezent, majoritatea firmelor de pe filiera alimentară îşi
implementează SMSA cu ajutorul următoarelor standarde:
 SR ISO 22000:2005 – este utilizat şi pentru certificarea SMSA
 SR ISO/TS 22004 :2006
Standardele din familia ISO 22000 au fost concepute astfel încât să
permită implementarea concomitentă a SMSA cu alte sisteme ale calităţii
(ISO 9000), de mediu (ISO 14000) etc., ca un sistem de management
integrat (SMI).
Ghidurile de utilizare pentru aplicarea principiilor HACCP sunt de
obicei elaborate la nivel de ramură, de către asociaţii profesionale sau la
nivel de organizaţie, în cazul firmelor multinaţionale.

128
 Prin aplicarea standardelor ISO 22000 este încurajat transferul
tehnologic prin consultanţă şi cooptarea în echipele HACCP a experţilor
externi, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii.
Infrastructura poate fi îmbunătăţită/ modificată astfel încât să se reducă
consumurile de utilităţi şi pierderile tehnologice, să se prevină apariţia
neconformităţilor etc., cu respectarea tuturor condiţiilor igienico-sanitare de
producţie şi de comercializare. În acest sens se pot accesa fonduri diferite de
finanţare (fonduri naţionale, europene...).

2. Sistemul pentru managementul siguranţei alimentare bazat pe principiile

HACCP - elemente de conducere (management):

Un SMSA este alcătuit în principal din trei elemente: conducere

(management), bunele practici de lucru şi sistemul (metoda) HACCP.
Sistemul nu poate fi funcţional în absenţa sau în cazul derulării
defectuoase ale proceselor de management. Întregul sistem, pe subdiviziuni,
până la nivelul locului de muncă se bazează pe principiul managerial PEVA:
Planifică – Execută – Verifică – Acţionează. Aceasta înseamnă că orice
proces, organizatoric, administrativ, de aprovizionare - desfacere, de
producţie etc. trebuie planificat (documentat şi concret, în detalii), executat
conform procedurilor, instrucţiunilor sau normelor specifice şi verificat. În
funcţie de rezultatele verificării, dacă este cazul, se pot aplica acţiuni
corective. Procesele sunt controlate şi validate, iar periodic îmbunătăţite.
Pentru a asigura componenta de management trebuie îndeplinite
anumite cerinţe cu privire la:
 Alocarea resurselor;
 Responsabilităţi;
 Comunicarea internă şi externă;
 Îmbunătăţire continuă.
Managementul de vârf este cel care stabileşte şi comunică politica
referitoare la siguranţa alimentelor, în concordanţă cu strategia şi obiectivele
firmei. Reprezentanţii managementului sunt implicaţi direct în planificarea
şi analizarea rezultatelor obţinute, în comunicarea externă şi internă, având
responsabilităţi şi autorităţi bine definite. Implicarea managementul nu poate
fi formală, deoarece conducerea dictează alocarea adecvată a tuturor
resurselor în organizaţie.
Toate procesele trebuie să se facă pe baza unor proceduri, în care să se
menţioneze: ce se face, în ce fel (cum) şi în ce condiţii (cu ce). Prin
înregistrările şi documentele întocmite trebuie să se ofere dovezi concrete că
toate acestea s-au desfăşurat corespunzător, aşa cum a fost prestabilit.

129
3. Planificarea şi realizarea produsului sigur

Pentru realizarea alimentelor sigure trebuie respectate cerinţele, aşa

după cum sunt prezentate în actele normative. Spre exemplu, conform ISO
22000 exigenţele care vizează derularea proceselor pentru realizarea
produselor alimentare sigure sunt grupate pe subcapitole:
7.1 Generalităţi
7.2 Programe preliminare (PRP)
7.3 Etape preliminare analizării pericolelor
7.4 Analiza pericolelor
7.5 Proiectarea şi reproiectarea PRP operaţionale
7.6 Elaborarea planului HACCP
7.7 Actualizarea informaţiilor preliminare
şi a documentelor care specifică PRP şi planul HACCP
7.8 Verificare. Planificarea activităţilor de verificare
7.9 Operarea sistemului de management al siguranţei alimentare

4. Programele preliminare

Prin programele preliminare se urmăreşte asigurarea condiţiilor şi

activităţilor de bază care sunt necesare pentru realizarea şi menţinerea unui
mediu igienic adecvat pe întregul lanţ parcurs de alimente în organizaţie,
precum şi asigurarea obţinerii unor produse finale sigure.
Programele preliminare (PRP) se referă la:
 PRP pentru infrastructură şi menţinere: clădiri şi amenajări, utilităţi,
servicii auxiliare, echipamente şi întreţinere etc.
 PRP operaţionale (PPO) - includ informaţii referitoare la produse,
procese şi operaţiile necesare pentru analizarea pericolelor.
Bune practici de lucru (GMP, GHP) includ măsuri preventive, cu
privire la condiţiile interne şi externe referitoare la organizaţie, cu scopul de
a evita/ reduce probabilitatea de contaminare a produsului. Programele
preliminare însă nu se limitează la măsurile (GMP) prin care sunt controlate
pericolele potenţiale.
Pentru derularea corespunzătoare a PRP este necesar să se aloce
resurse adecvate, procesele să fie planificate şi îmbunătăţite continuu.

130
5. Aplicarea metodei HACCP

Sistemul (metoda) HACCP este un sistem de control al riscurilor, care

sunt relevante pentru siguranţa alimentelor, cu ajutorul punctelor critice de
control. Punctul critic de control (PCC) reprezintă locul, momentul sau faza
în care pot interveni schimbări nedorite ale calităţii igienice a produselor şi
la nivelul căruia se pot aplica măsuri preventive prin care se elimină sau se
reduc la un nivel acceptabil aceste riscuri.
Analiza pericolelor se face pentru a determina unde şi cum apar
pericolele. Analiza pericolelor se efectuează în două etape:
1. Etapa preliminară - asigurarea condiţiilor prin executarea PRP
2. Analiza propriu-zisă a pericolelor
În acest sens trebuie colectate şi utilizate corespunzător informaţiile
pentru identificarea pericolelor potenţiale şi evaluarea riscurilor. După
modelul arborelui decizional se determină PCC şi se întocmeşte planul
HACCP. Se stabilesc limitele critice, precum şi măsurile de monitorizare şi
de control. Acolo unde este cazul se stabilesc acţiuni corective, iar întregul
proces trebuie documentat. În consecinţă, metoda HACCP se bazează pe
aplicarea celor şapte principii de bază enunţate anterior.
Este obligatorie verificarea, validarea şi îmbunătăţirea sistemului de
management al siguranţei alimentului (SMSA) bazat pe principiile HACCP.

Bibliografie recomandată
1. Sîrbu, A., coord. (2001), Merceologie alimentară, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 31 – 33, 113 – 116.
2. Voicu, O.-L., coord. (2013), Fundamentele tehnologiei şi merceologiei.
Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa Economică, Piteşti, p.
166 – 189, 218 – 224.
3. Voicu, O.-L., Culiţă, G. (2019), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei. Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 120 – 123, 182 -199, 225 - 231.

131
 LECŢIA 11. APLICAŢII PRIVIND TEHNOLOGIA ŞI
MERCEOLOGIA PRODUSELOR NEALIMENTARE

Elemente teoretice

Domeniul mărfurilor nealimentare este larg şi cuprinde peste 300000

de produse nominalizate, diversificate sub aspectul tipo-dimensiunilor. La
acestea se adaugă accesoriile, piesele de schimb şi materialele consumabile.
Mărfurile industriale nealimentare provin, în principal, din domeniul
anorganic, exceptând unele grupe de produse (produsele din lemn, produsele
textile, de pielărie şi blănurile). Ele înglobează un grad avansat de prelucrare
tehnologică şi sunt destinate să satisfacă o gamă complexă de nevoi: de
protecţie biologică, de igienă şi confort ambiental, nevoi de ordin funcţional,
prin uşurarea muncii în gospodărie, nevoi de ordin social, cultural şi sportiv.
Sub aspect tehnic, în cazul particular al mărfurilor de utilizare
îndelungată, calitatea produselor este definită nu doar prin caracteristicile
tehnice, ci şi cele funcţionale, şi anume: fiabilitatea, disponibilitatea şi
mentenabilitatea. Comparativ cu celelalte categorii de mărfuri nealimentare
sau alimentare, produsele de utilizare îndelungată se uzează atât moral, cât şi
fizic.
Prezentând un grad înalt de tehnicitate, comercializarea lor necesită
existenţa unor cărţi tehnice de utilizare, a declaraţiei de conformitate,
precum şi existenţa certificatelor de garanţie acordate de către producător.
Exceptând produsele de consum imediat, mărfurile nealimentare nu-şi
pierd valoarea de întrebuinţare imediat, după utilizare, fiind necesară
menţinerea caracteristicilor tehnico-funcţionale pe toată durata lor medie de
utilizare.
Calitatea mărfurilor industriale este influenţată uneori, în mod
hotărâtor, de factorii estetici şi conjuncturali. Moda, stilul, accesoriile
reprezintă elemente de influenţare a deciziei de cumpărare.
În continuare, vor fi introduse succint câteva grupe de mărfuri
industriale nealimentare.
Mărfurile ceramice şi din sticlă prezintă importanţă deosebită pentru
anumite domenii de utilizare: articole de menaj, articole decorative,
geamuri, optică, ambalaje, obiecte ceramice sanitare, materiale de
construcţii de finisaj (plăci ceramice), materiale de construcţii (cărămizi,
ţigle, ţevi), ceramică tehnică etc., care nu pot fi înlocuite de alte mărfuri.
Sortimentul mărfurilor ceramice şi al celor din sticlă este foarte divers,
ca urmare a gamei largi de materii prime şi materiale auxiliare, a variatelor
procedee de prelucrare şi de finisare.
132
 Numărul de defecte rezultate în urma procesului tehnologic şi
gravitatea acestora (minore sau majore) impune încadrarea lor pe clase de
calitate, evidenţiate prin etichetare sau marcare.
Menţinerea calităţii şi integrităţii articolelor de menaj şi decorative, ce
aparţin acestor grupe de mărfuri, este asigurată de materiale specifice de
ambalare (carton cu ondule şi/ sau materiale de calare împotriva şocurilor
mecanice).
Aceste mărfuri se comercializează fie sub formă de piese separate
(bibelouri, farfurii, căni, pahare etc.), fie sub formă de seturi şi servicii (de
ceai, de cafea, de dulceaţă, de apă etc).
Confortul ambiental poate fi asigurat de produsele finite din lemn.
Comparativ cu semifabricatele din lemn ameliorat (cherestea, furnire,
placaje, lemn stratificat/ lamelat, panel, plăci aglomerate din aşchii de lemn
PAL, plăci din fibre de lemn PFL) sau din lemn înnobilat (produse
melaminate, înnobilate prin emailare sau imprimare şi lăcuire), sortimentele
de mobilă înglobează un grad avansat de prelucrare tehnologică.
Definită ca un ansamblu de piese de folosinţă îndelungată, obţinute din
lemn sau alte materiale, mobila are un rol funcţional şi decorativ în
amenajarea unei încăperi cu o anumită destinatie.
După aspectul exterior şi linia generală, sortimentul de mobilier se
grupează în: mobilier modern; mobilier rustic; mobilier naturist; mobilier
stil clasic.
În ceea ce priveşte mobilierul modern, acesta răspunde cerinţelor de
ordin funcţional, estetic şi economic, fiind construit şi dimensionat astfel
încât să ocupe un spaţiu cât mai redus din suprafaţa destinată spaţiului de
locuit. Printre tendinţele de realizare a acestui stil de mobilă, se numără:
mobilierul combinat, mobilierul adaptabil, mobilierul din elemente tipizate,
modulate, multifuncţionale.
Mărfurile chimice satisfac o serie de necesităţi legate de întreţinerea
şi igiena organismului uman (agenţii de spălare, produsele cosmetice),
necesităţi de protecţie a diferitelor materiale şi necesităţi estetice (produsele
peliculogene).
Săpunurile sunt o categorie reprezentativă pentru agenţii de spălare,
caracterizate prin proprietăţi tensioactive: putere mai mare sau mai mică de
udare, emulsionare, spumare, spălare. Se comercializează într-o gamă
diversificată, funcţie de ingredientele folosite, de anumite caracteristici
senzoriale (formă, culoare, parfum, stare de agregare) şi tehnice (gramaj),
precum şi în funcţie de tipurile de ambalaje şi materiale de ambalare
folosite.

133
 Aplicaţii practice - Laborator

 1. Analiza sortimentului şi calităţii mărfurilor ceramice –

articole de menaj şi decorative

Planul de lucru:

1.Identificarea şi analiza tipului de masă ceramică;

2.Analiza procedeelor decorative;
3.Identificarea şi analiza potenţialelor abateri calitative.

Rezolvare:

1. Identificarea şi analiza tipului de masă ceramică

În tabelul 21 sunt identificate sortimentele de masă ceramică şi sunt

caracterizate din punct de vedere calitativ produsele luate în studiu.

2. Analiza procedeelor decorative

În tabelul 22 sunt redate principalele procedee de decorare ale

produselor ceramice şi efectele estetice obţinute prin decorarea produselor.

3. Identificarea şi analiza potenţialelor abateri calitative

3.1 Defecte de formă, dimensiuni şi masă: asimetrie, deformarea

marginilor faţă de planul orizontal, ovalitate, neplaneitatea suprafeţei de
sprijin, abateri de la înălţimea totală, diametrul sau capacitatea obiectului,
grosime şi masă necorespunzătoare.
3.2 Defecte de suprafaţă: defecte de culoare şi de nuanţă, glazură
afumată, metalizarea coloranţilor, scurgeri de glazură, pori, băşici,
rugozitate, zgârieturi, fisuri, crăpături, ciobit, exfolieri, puncte negre, glazură
ondulată, mată, lipsă de glazură, proeminenţe, valuri, discontinuităţi etc.
3.3 Defecte de decor: lipsă de decor, decor neaderent, decor asimetric,
decor suprapus, arderea decorului, scurgeri de colorant, stropi de colorant,
abateri de la continuitatea contururilor, abateri de la nuanţa ori de la
culoarea decorului, neuniformitatea liniilor sau a benzilor.

134
 Tabelul 21
Identificarea tipului de masă ceramică
Nr. Tipul de Caracteristici specifice
crt. produs
1. Porţelan Produs ceramic fin, compact în secţiune (aspectul
ciobului), fin, glazura nu diferă de ciob.
Culoarea este alb-cenuşie sau alb-gălbuie (porţelan
extra-fin).
Pereţii sunt subţiri şi masa este mare (datorită miezului
compact).
Este translucid până la o grosime a cărei dimensiune
depinde tipul articolului (2 mm în cazul articolelor de
menaj, 3 mm în cazul porţelanului fosfatic).
Sunetul emis la lovire (cu o baghetă din lemn) este
prelung şi clar.
Suprafaţa de sprijin este neglazurată.
2. Semi- Masă ceramică fină, cu aspect mai apropiat de faianţă
porţelan decât de porţelan, structura ciobului este mai poroasă
decât în cazul porţelanului (semicompactă) şi fină,
glazura nu diferă de ciob.
Culoarea este alb-cenuşie sau gri.
Pereţii sunt groşi şi prezintă opacitate.
Masa este mare, iar sunetul emis la lovire este scurt şi
clar.
Suprafaţa de sprijin este neglazurată.
3. Faianţă Miezul este poros în secţiune, iar glazura diferă ca un
strat distinct de ciob.
Culoarea este alb-gălbuie sau galbenă.
Pereţii sunt groşi şi prezintă opacitate.
Masa este mică (datorită porozităţii ridicate a miezului).
Sunetul emis la lovire este scurt şi înfundat.
Suprafaţa de sprijin este total glazurată, iar prin lovire se
poate desprinde.
4. Ceramică Structura ciobului este poroasă (ciob grăunţos), iar
comună / glazura apare ca un strat distinct faţă de miez.
populară În secţiune are culoarea brun-roşcat, până la negru.
Pereţii sunt groşi şi prezintă opacitate.
Sunetul emis la lovire este scurt şi înfundat.
Masa este mică, iar suprafaţa de sprijin este acoperită
cu glazură, în funcţie de calitatea produsului ceramic.

135
 Tabelul 22
Procedee de decorare
Nr. crt. Tipul de decorare Descriere procedeu. Efecte obţinute
1. Decorarea prin pictare Realizată cu pensula. Se obţin produse
manuală cu valoare artistică deosebită.
2. Decorarea cu Decorurile cu culori ceramice se depun,
decalcomanii prin imprimare, pe o hârtie specială,
urmată de acoperirea cu o peliculă
suport de glisare. Aceasta permite
transferarea decorului pe produsul
ceramic.
3. Decorarea prin Se realizează cu aerografe, pe şabloane
pulverizare fixate pe produsul ceramic, obţinându-
se suprafeţe colorate şi fonduri în
degradeuri.
4. Decorarea prin Realizată cu ajutorul unor ştampile
ştampilare prevăzute cu un strat subţire de cauciuc
în care este reliefat decorul. Acesta se
aplică după ce ştampila a fost apăsată în
pasta de colorare.
5. Decorarea prin Imprimarea este realizată cu ajutorul
imprimare unor plăci sau cilindri de oţel pe care se
află gravat desenul, obţinându-se un
decor simplu.
6. Decorarea prin gravare Se aplică încrustaţii de aur pe produsele
ceramice fine.
7. Decorarea prin Se aplică produselor ceramice de serie
serigrafie mare (farfurii, ceşti, vaze etc.), folosind
maşini de imprimat cu site şablon.
8. Decorarea prin Constă în reproducerea unor fotografii
procedeul fotoceramic (peisaje, portrete etc.) în culori
vitrificabile pe suprafaţa produsului
ceramic.

Exemplificări

Exemplul 1:
1.Denumirea şi destinaţia produsului: farfurie pentru aperitiv;
2.Identificarea şi analiza tipului de masă ceramică: porţelan (vezi
caracteristicile specifice din tabelul 21);

136
 3.Procedee de decorare: serigrafie;
4.Tipuri de defecte: defecte de formă, dimensiuni şi masă
(neplaneitatea suprafeţei de sprijin, margini deformate faţă de planul
orizontal); defecte de decor (scurgeri de colorant).

Exemplul 2:
1.Denumirea şi destinaţia produsului: platou pentru aperitive;
2.Identificarea şi analiza tipului de masă ceramică: faianţă (vezi
caracteristici specifice din tabelul 21);
3.Procedee de decorare: decorare cu decalcomanii;
4.Tipuri de defecte: defecte de formă, dimensiuni şi masă (ovalitate,
deformarea marginilor faţă de planul orizontal), defecte de suprafaţă
(ştirbituri, fisuri, puncte negre, pori).

Exemplul 3:
1.Denumirea şi destinaţia produsului: ceaşcă pentru cafea;
2.Identificarea şi analiza tipului de masă ceramică: semiporţelan (vezi
caracteristici specifice din tabelul 21);
3.Procedee de decorare: decorare prin pulverizare (culoare în
degradeu);
4.Tipuri de defecte: defecte de formă, dimensiuni şi masă (ovalitate,
margini deformate, neplaneitatea suprafeţei de sprijin), defecte de suprafaţă
(ştirbituri, glazură ondulată).

 2. Analiza sortimentului şi calităţii mărfurilor din sticlă. Articole

de menaj şi decorative

Planul de lucru:

1. Denumirea şi destinaţia produsului

2. Identificarea şi analiza tipului de sticlă
3. Procedeul de obţinere a formei
4. Analiza procedeelor de finisare
5. Identificarea şi analiza potenţialelor abateri calitative.

Rezolvare:

1. Denumirea şi destinaţia produsului:

- Articole de menaj şi decorative din sticlă

137
2. Identificarea şi analiza tipului de sticlă

În tabelul 23 sunt indicate principalele caracteristici de calitate ale

sticlei comune şi sticlei cristal.

3. Procedeul de obţinere a formei:

3.1 Fasonarea prin suflare (pereţi subţiri, desenul este executat la

suprafaţa peretelui obiectului);
3.2 Fasonarea prin presare (pereţi groşi, desenul este executat în
profunzimea peretelui obiectului).

4. Analiza procedeelor de finisare:

a) tăierea (decalotarea) – îndepărtarea părţii superioare a obiectelor

obţinute prin suflare;
b) lustruirea - îndepărtarea asperităţilor, netezirea şi uniformizarea
suprafeţelor (la obiectele obţinute prin presare), obţinerea unui luciu intens;
c) şlefuirea/ sculptarea - obţinerea unui desen (şlif) la suprafaţă sau în
profunzimea peretelui obiectului din sticlă;
d) sablarea - operaţie de mătuire a suprafeţei obiectului prin utilizarea
unor procedee mecanice specifice;
e) decorarea prin pictare - vezi procedeul de la produsele ceramice
(decorul se simte la atingerea obiectului);
f) decorarea prin pulverizare - vezi procedeul de la produsele
ceramice;
g) decorarea prin serigrafie - vezi procedeul de la produsele ceramice;
h) decorarea prin decalcomanii - desene realizate în culori fuzibile sau
amestecuri de metale preţioase şi emailuri colorate pe straturi subţiri de lac
organic, depuse pe un suport provizoriu de hârtie;
i) decorare în timpul prelucrării la cald - prin acest procedeu se obţin
sticla marmorată, filigranată, colorată uniform sau în degradeuri, combinări
de sticle colorate formate din una sau mai multe baghete;
j) gravarea artistică - decoruri complexe, mate sau cu aspect metalizat.

138

Identificarea tipului de sticlă. Articole de menaj şi decorative
Nr. Tipul de sticlă
crt.
1. Sticla comună
(articole din sticlă
suprapusă, articole din
sticlă colorată în
degradé, articole din
sticlă marmorată,
articole din sticlă filată,
articole din sticlă jivrată,
articole din sticlă irizată,
articole din sticlă Gallé.
2. Sticla cristal
(Cristal greu – min 30%
oxid de plumb; Cristal
semigreu – între 18 şi
30% oxid de plumb;
Cristal uşor – între 9 şi
18% oxid de plumb;
Sticlă semicristal – max.
9% oxid de plumb)
Tabelul 23
Caracteristici specifice
Poate fi obţinută prin presare sau suflare,
are pereţi groşi sau subţiri, netezi, fără
desene sau cu desene, executate în
profunzimea peretelui ori la suprafaţa
acestuia. Poate fi colorată sau incoloră, cu
suprafaţă translucidă sau transparentă, cu
un anumit grad de luciu (lucioasă,
semilucioasă sau mată obţinută prin
matizare). La lovirea cu o baghetă din
lemn sunetul este scurt şi înfundat.
Este incoloră, cu un grad ridicat de
transparenţă şi omogenitate, prezentând
valori ridicate ale indicilor de refracţie
(luciu puternic).
Şlifurile (desenele) sunt de regulă adânci
şi bogate, cu multiple faţete care dau un
efect deosebit la trecerea luminii.
La lovirea cu o baghetă de lemn emite un
sunet prelung şi clar (cristalin).

5. Identificarea şi analiza potenţialelor abateri calitative (tipuri de defecte):

5.1 Defecte de topitură: incluziuni în masa de sticlă (de gaze, de sticlă

– perle, dungi fine sau mai pronunţate, valuri sau unde pronunţate – de
particule solide nevitroase – pietre, noduri), defecte de culoare (sticlă cu
nuanţe verzui, roz).
5.1 Defecte de fasonare: abateri de la formă, dimensiuni, capacităţi şi
masă (ovalitate, conicitate, curbură, deformarea marginilor faţă de planul
orizontal, neplaneitatea suprafeţei de sprijin, defecte de integritate –
surplusuri de masă sticloasă, discontinuităţi ale suprafeţei sau lipsuri din
suprafaţă, zgârieturi, fisuri, crăpături, crestături, nervuri, ştirbituri).
5.3 Defecte de finisare: şlefuire incompletă, şlif întrerupt sau zgâriat,
perete străpuns de şlefuire, şlefuire prea adâncă, zgârieturi, matizări ale
suprafeţei, suprafaţă incomplet matizată sau neuniform matizată, asimetrie
ale elementelor de decor, scurgeri de colorant.

139
 5.4 Defecte din timpul manipulării, depozitării şi transportului:
voalarea suprafeţei (reducerea gradului de transparenţă, a gradului de luciu
şi a indicelui de refracţie); zgârieturi, fisuri, ştirbituri.

Exemplificări

Exemplul 1:
1.Denumirea şi destinaţia produsului: pahar de şampanie.
2.Identificarea şi analiza tipului de sticlă: sticlă comună, translucidă pe
anumite porţiuni, suprapusă (stratul exterior este colorat în roşu-rubiniu, cel
interior este incolor), pereţi subţiri cu desene complexe în profunzime,
obţinute prin şlefuire, cu suprafaţă lucioasă; la lovire emite un sunet scurt şi
clar.
3.Procedeul de obţinere a formei: suflare (cupa); presare (piciorul).
4.Procedeul de finisare: tăiere, lustruire, şlefuire.
5.Tipuri de defecte: defecte de topitură (incluziuni gaze şi de sticlă în
sticlă); defecte de fasonare (abateri de formă – ovalitate, deformarea
marginilor); defecte de finisare (şlif întrerupt); defecte din timpul operaţiilor
de manipulare, depozitare şi transport (ştirbituri).

Exemplul 2:
1.Denumirea şi destinaţia produsului: vază.
2.Identificarea şi analiza tipului de sticlă: sticlă comună Gallé (pereţi
groşi, suprafaţă netedă, translucidă, culoare albă mată, la lovire emite un
sunet scurt şi înfundat).
3.Procedeul de obţinere a formei: presare.
4.Procedeul de finisare: lustruire, sablare, decorare în timpul
prelucrării la cald, pictare manuală.
5.Tipuri de defecte: defecte de fasonare (abateri de la formă –
deformarea marginilor); defecte de topitură (incluziuni de sticlă în sticlă).

Exemplul 3:
1.Denumirea şi destinaţia produsului: pahar pentru apă.
2.Identificarea şi analiza tipului de sticlă: cristal greu, pereţi groşi cu
desene bogate executate în profunzimea peretelui, incolor, cu grad de
omogenitate şi transparenţă ridicat, luciu puternic, multiple faţete ale
desenului care, la trecerea luminii dau un efect deosebit; la ovire emite un
sunet prelung şi clar.
3.Procedeul de obţinere a formei: presare.
4.Procedeul de finisare: lustruire, şlefuire.

140
 5.Tipuri de defecte: defecte de topitură (incluziuni de gaze şi de sticlă
în sticlă); defecte de fasonare (abateri de formă, deformarea marginilor,
defecte de integritate – surplusuri de masă sticloasă); defecte de finisare (şlif
întrerupt, asimetrie a elementelor de decor).

 3. Analiza sortimentului şi calităţii articolelor de mobilier

Rezolvare:

1. Explicaţii – prezentarea sortimentului şi tipuri de abateri calitative

1. Denumirea şi destinaţia mobilierului: mobilier pentru uz casnic,

pentru instituţiile publice, pentru clădiri social-culturale, pentru spitale şi
sanatorii, mobilier comercial şi hotelier, mobilier şcolar, mobilier industrial.
2. Modul de utilizare: mobilier pentru depozitare, mobilier pentru
lucru şi servit masa, mobilier pentru şedere şi odihnă etc.
3. Natura materiei prime: din lemn masiv, din plăci aglomerate, din
materiale combinate (lemn + material textil/ sticlă/ marmură/ piele/
materiale plastice etc.), din lemn cu rame placate (placaj, PFL, PAL).
4. Modul de finisare: mobilier cu suprafaţă şlefuită, băiţuită, lăcuită,
ceruită, decorativă şi de imitaţie, emailată.
5. Modul de asamblare: mobilă demontabilă, nedemontabilă, cu
asamblare mixtă.
6. Felul ornamentelor: mobilă profilată, sculptată, încrustată,
gravată, pictată, mozaicată.
7. Stilul mobilierului: modern (contemporan), naturist, rustic etc.
8. Modul de comercializare: piese separate de mobilier, garnitură de
mobilier.
9. Modul de aranjare în spaţiul de locuit: mobilă zidită, camuflată,
pliantă, modulată, aparentă (realizată din rigips, zidărie, beton).
10. Identificarea şi analiza potenţialelor abateri calitative (tipurile de
defecte)
10.1 Defecte rezultate din operaţiile de pregătire a furnirelor: noduri
căzătoare, albăstreală, rupturi, inima roşie a fagului, găuri de insecte, furnire
cu îmbinări deschise, furnire ondulate, îmbinări de furnire cu defecte de
prelucrare (bavuri, rupturi etc.), furnire îmbinate asimetric, furnire dezlipite,
denivelări, crăpături, adeziune necorespunzătoare a furnirelor la suprafaţa
panourilor);
10.2 Defecte de finisare a panourilor: şlefuire defectuoasă (penetrantă,
insuficientă, neuniformă), zgârieturi, băiţuire neuniformă, lovituri mecanice,
lipsa sau slaba aderenţă a peliculei de lac, bule de aer în pelicula de lac,
141
denivelări ale peliculei de lac, grosimi neuniforme şi insuficiente ale
peliculei de lac, pete albe (datorate suprafeţelor murdare sau neuscate),
cratere mici, urme de ulei, neuniformitatea culorii furnirului sau a nuanţei
lacului, acoperire neuniformă a suprafeţei cu pelicula de lac, chituire
necorespunzătoare;
10.3 Defecte de montare: îmbinări neetanşe, lipsa rezistenţei
ansamblelor îmbinate, dimensionarea incorectă a lăcaşurilor, strângerea
incorectă a pieselor în dispozitivele de strângere, puncte de coroziune
(combinaţii cu metal) etc.

2. Exemplificări

Exemplul 1:
1. Denumirea şi destinaţia mobilierului: scaun, mobilier şcolar.
2. Modul de utilizare: mobilier pentru şedere şi odihnă.
3. Natura materiei prime: lemn masiv (fag), tapiţerie din material
textil.
4. Modul de finisare: mobilier cu suprafaţă şlefuită şi băiţuită, lăcuită.
5. Modul de asamblare: mobilă nedemontabilă.
6. Felul ornamentelor: fără.
7. Stilul mobilierului: stil modern (contemporan).
8. Modul de comercializare: piesă separată.
9. Modul de aranjare în spaţiul de locuit: mobilă tipizată.
10. Tipurile de defecte: defecte de finisare a panourilor (lovituri
mecanice, bule de aer în pelicula de lac, urme de clei).

Exemplul 2:
1. Denumirea şi destinaţia mobilierului: masă pliantă, mobilier pentru
uz casnic.
2. Modul de utilizare: mobilier pentru lucru şi servit masa.
3. Natura materiei prime: plăci aglomerate lemnoase (PFL), furniruite
cu stejar.
4. Modul de finisare: şlefuită, băiţuită, lăcuită.
5. Modul de asamblare: mobilă nedemontabilă.
6. Felul ornamentelor: fără.
7. Stilul mobilierului: stil modern (contemporan).
8. Modul de comercializare: piesă separată.
9. Modul de aranjare în spaţiul de locuit: mobilă modulată.
10. Tipurile de defecte: defecte rezultate din operaţiile de pregătire a
furnirelor (denivelări şi crăpături ale furnirelor), neuniformitatea culorii
peliculei de lac.
142
 Exemplul 3:
1. Denumirea şi destinaţia mobilierului: bibliotecă, mobilier pentru uz
casnic.
2. Modul de utilizare: mobilier pentru depozitare.
3. Natura materiei prime: lemn masiv (uşile), plăci aglomerate
lemnoase (PAL) acoperite cu material textil (picioarele).
4. Modul de finisare: şlefuire şi lăcuire (uşile), suprafeţe decorative şi
de imitaţie.
5. Modul de asamblare: mobilă demontabilă.
6. Felul ornamentelor: fără.
7. Stilul mobilierului: stil modern (mobilă tipizată, modulată).
8. Modul de comercializare: garnitură de mobilier.
9. Modul de aranjare în spaţiul de locuit: mobilă modulată.
10. Tipurile de defecte: defecte de finisare a panourilor (culoare
neuniformă a lacului, urme de clei), defecte de montare (dimensionarea
incorectă a lăcaşelor; strângerea incorectă a pieselor în dispozitivele de
strângere).

 4. Analiza sortimentului şi calităţii săpunului

Planul de lucru:

1.Identificarea tipului de săpun

2.Analiza caracteristicilor organoleptice ale săpunului:
3.Analiza potenţialelor abateri calitative (tipurile de defecte)

Rezolvare:

1. Identificarea tipului de săpun:

a) săpun de rufe (neparfumat, parfumat, pentru spălări uşoare, pentru

scoaterea petelor);
b) săpun sub formă de pastă sau sub formă de fulgi;
c) săpun de semi-toaletă (în variantele: tip obişnuit; tip superior; fără
coloranţi, substanţe de parfumare şi alte adaosuri);
d) săpun de toaletă (în variantele: tip obişnuit sau standard; fin şi
extrafin ce conţin adaosuri – ulei de cocos, ulei de palmier, lanolină - cu
efect emolient şi capacitate mare de spumare, adaosuri de coloranţi şi de
substanţe de parfumare;
e) săpun lichid;
143
 f) săpunuri medicinale şi dezodorizante cu adaosuri de substanţe
medicamentoase (sulf, gudron, de fag, borax etc.);
g) săpunuri pentru copii;
h) săpunuri de ras.

2. Analiza caracteristicilor organoleptice ale săpunului:

2.1 Aspectul (vizual) – starea suprafeţei netedă sau cu asperităţi, fără

defecte de formă, formă integră, secţiune omogenă, ştanţare clară.
2.2 Consistenţa (prin palpare, apăsare normală a suprafeţei cu ajutorul
degetelor) – solidă, nu permite deformarea, imprimarea de urme sau
adâncituri pe suprafaţă; în secţiune este omogenă, fără tendinţa de
stratificare sau sfărâmare.
2.3 Mirosul (prin examinarea unei bucăţi de săpun sau a unor mici
porţiuni sfărâmate între degete) – caracteristic, parfumat, fără miros de
rânced.
2.4 Culoarea (compararea cu o mostră etalon) – uniformă la suprafaţă
şi în secţiune, fără pete, puncte negre sau de culoare închisă.

3. Analiza potenţialelor abateri calitative (tipurile de defecte):

-defecte de formă (prezenţa crăpăturilor la suprafaţă; lipsa ştanţării sau
ştanţare neclară; pete negre; apariţia unui strat alb de sare la suprafaţă -
înflorirea);
-secţiune neomogenă (stratificată, cu tendinţă de sfărâmare, cu
structură grăunţoasă, grişarea);
-consistenţă necorespunzătoare ce permite deformarea şi imprimarea
de urme sau adâncituri;
-miros de rânced;
-închiderea/ modificarea culorii.

Exemplificări
Exemplul 1:
1.Identificarea tipului de săpun: săpun de toaletă extrafin (cu ulei de
palmier, lanolină, cazeină, substanţe de parfumare, cu capacitate mare de
spumare, efect emolient).
2.Analiza caracteristicilor organoleptice: starea suprafeţei netedă, fără
defecte, formă ergonomică, integră, secţiune omogenă; consistenţă solidă,
nu permite deformarea sau imprimarea de urme sau adâncituri; miros
caracteristic, parfumat, fără miros de rânced; culoare albă, uniformă la
suprafaţă şi în secţiune, fără pete, puncte negre sau culoare închisă.
3.Tipurile de defecte: fără defecte.
144
 Exemplul 2:
1.Identificarea tipului de săpun: săpun de rufe parfumat.
2.Analiza caracteristicilor organoleptice: starea suprafeţei nu este
netedă, prezintă crăpături, forma nu este integră, ştanţarea este clară;
consistenţa este solidă, la apăsare nu permite imprimarea de urme sau
adâncituri; în secţiune consistenţa nu este omogenă, cu tendinţe de
sfărâmare; mirosul este caracteristic, parfumat, fără miros de rânced;
culoarea este uniformă (violet) la suprafaţă şi în secţiune, fără pete, puncte
negre sau culoare închisă.
3.Tipurile de defecte: fisuri şi crăpături la suprafaţă; forma nu este
integră (câteva fragmente lipsă); consistenţă neomogenă în secţiune, cu
tendinţe de sfărâmare, grişare.

Bibliografie recomandată
1. Neacşu, L. M., coord. (2004), Tehnologii în industria alimentară şi
nealimentară, Independenţa Economică, Piteşti, p.186 – 201, 205 – 210.
2. Voicu, O.-L., coord. (2013), Fundamentele tehnologiei şi merceologiei.
Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa Economică, Piteşti, p.
146 – 165.
3. Voicu, O.-L., Culiţă, G. (2019), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei. Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 161 – 181.

Rezumatul modulului
Particularităţile mărfurilor alimentare
Analiza senzorială a produselor. Studiul merceologic al produselor
alimentare
Siguranţa alimentelor conform metodei HACCP
Articolele de menaj şi decorative din ceramică şi din sticlă
Piesele de mobilier
Săpunurile - agenţii de spălare

Întrebări de autoevaluare
1. Particularităţile mărfurilor industriale alimentare sub aspect calitativ
– condiţiile pentru ca un produs să fie aliment.
2. Ce reprezintă proprietăţile senzoriale ale produselor alimentare şi
care este rolul lor în decizia de cumpărare?
3. Precizaţi două metode de analiză senzorială a produselor.
4. Care este rolul siguranţei alimentelor în economia actuală?
5. Abordarea conceptuală a siguranţei alimentelor se referă la......
6. Abordarea sistemică a siguranţei alimentelor constă în.....
145
7. Care sunt instrumentele folosite pentru implementarea unui sistem
de management al siguranţei alimentului într-o unitate economică
din domeniul alimentar?
8. Particularităţile mărfurilor industriale nealimentare.
9. Caracteristicile organoleptice ale principalelor tipuri de mărfuri
ceramice – articole de menaj şi decorative.
10. Caracteristicile organoleptice ale principalelor tipuri de sticlă –
articole de menaj şi decorative.
11. Procedeele de decorare specifice mărfurilor ceramice – articole de
menaj şi decorative.
12. Procedeele de finisare specifice mărfurilor din sticlă – articole de
menaj şi decorative.
13. Principalele tipuri de defecte ale mărfurilor ceramice – articole de
menaj şi decorative.
14. Principalele tipuri de defecte ale mărfurilor din sticlă – articole de
menaj şi decorative.
15. Particularităţile mobilierului modern (contemporan).
16. Principalele categorii de defecte specifice mobilierului.
17. Criteriile de clasificare ale mobilei.
18. Sortimentele de săpun comercializate pe piaţa economică.
19. Principalele caracteristici organoleptice ale săpunului.
20. Potenţialele abateri calitative ale săpunului.

Teme - Aplicaţii practice

1. Efectuaţi analiza senzorială a unui produs alimentar prin metoda de
descriere a calităţii
2. Efectuaţi analiza senzorială a unui produs alimentar prin metoda de
ordonare simplă după rang (caracteristică: aspect)
3. Apreciaţi proprietăţile organoleptice ale unui produs nealimentar
prin metoda preferenţială cu scară hedonică
4. Stabiliţi nivelul de calitate al unui produs alimentar ţinând cont de
calitatea prescrisă în standardele de produs
5. Identificaţi defectele produsului din sortimentul de mărfuri
nealimentare x

Temă de proiect

1. Definiţi un model de implementare al unui sistem de management

al siguranţei alimentului într-o unitate economică de pe filiera
alimentară.

146
 MODULUL E
Asigurarea şi managementul calităţii

Introducere

Calitatea este o cerinţă fundamentală a competitivităţii, consumatorul

actual fiind tot mai exigent faţă de calitatea produselor şi a costurilor.
Calitatea nu se poate construi decât prin contribuţia riguroasă şi
responsabilă a tuturor factorilor implicaţi în procesul industrial, de la
cercetarea de marketing, până în momentul vânzării şi încheierii ciclului de
viaţă al produsului.
În asigurarea calităţii prezintă importanţă ipostazele operaţionale ale
noţiunii de calitate, corespunzătoare fazelor de realizare a calităţii sau
anumitor momente din circuitul tehnico-economic al ofertei.
Conceptul de asigurare a calităţii a apărut din nevoia clientului de a
avea încredere în capacitatea furnizorului că-i va oferi produse şi servicii la
nivelul exigenţelor cerute.
Asigurarea calităţii vizează concomitent realizarea unor obiective
interne şi externe. Acest lucru presupune respectarea normelor în mod
consecvent, realizarea corectă a produsului de prima dată şi de fiecare dată,
calitatea fiind asigurată de sistemul creat, consolidat.
În condiţiile unei concurenţe tot mai puternice, adoptarea unui sistem
al calităţii reprezintă un mijloc integrator de ţinere sub control a tuturor
activităţilor ce compun „bucla calităţii” şi totodată de îmbunătăţire continuă
a acestora.

Obiective
Lecţiile au menirea de a oferi studenţilor cunoştinţe de specialitate din
domeniul calităţii, pe care să le poată analiza, sintetiza, interpreta, iar mai
apoi transpune în partea practică.
Suportul teoretic şi cel practic au un rol formativ, de modelare a
gândirii studentului, ca viitor manager, dându-i posibilitatea de a diagnostica
şi de a propune soluţii optime cu privire la modul de gestionare eficientă a
calităţii într-o organizaţie, de asigurare şi îmbunătăţire a tuturor activităţilor
centrate pe calitate. De asemenea, ajută studenţii să-şi îmbunătăţească
abilitatea de comunicare eficientă cu membrii echipei.

Fond de timp: 6 ore de autoinstruire și 6 ore de seminar

147
 Ritmul de studiu: 1 lecţie/ săptămână, timpul recomandat de învăţare
fiind de 2 ore pentru o lecţie

Cuvinte cheie: cercul calităţii, ipostazele calităţii, calitate percepută

de client, asigurarea calităţii, calitate totală, excelenţă industrială, cultura
calităţii, managementul calităţii, standarde

Recomandări privind studiul

Se recomandă studenţilor aprofundarea cunoştinţelor teoretice
furnizate de suportul de curs şi îmbinarea lor cu partea practică. De
asemenea, se impune studierea bibliografiei aferente lecţiei.

LECŢIA 12. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ABORDAREA

CALITĂŢII

Elemente teoretice

Dacă iniţial, calitatea se referea numai la bunuri materiale, ulterior,

conceptul calităţii a fost extins şi la activităţile economice (calitatea
producţiei) şi chiar la ansamblul vieţii sociale (calitatea vieţii).
O abordare complexă a calităţii a avut-o David A. Garwin, profesor la
Harward Business School. În viziunea sa, există cinci orientări principale
care definesc modul în care este percepută calitatea:7
1. orientarea transcendentă, potrivit căreia calitatea este percepută în
mod subiectiv de către fiecare individ. O întreprindere care doreşte să atingă
perfecţiunea în calitate demonstrează o asemenea abordare a calităţii;
2. orientarea spre produs promovează ideea de mărime a calităţii ce
poate fi măsurată cu exactitate. Diferenţele de ordin calitativ dintre produse
sunt reflectate în diferenţele ce apar între caracteristicile acestora. Se poate
stabili o corelaţie strictă între variaţia caracteristicilor şi nivelul calităţii
produselor.
3. orientarea spre procesul de producţie, potrivit căreia produsul este
„de calitate” dacă este conform cu cerinţele prevăzute în documentele
tehnico-normative. Orice abatere de la specificaţii echivalează cu o
diminuare a calităţii.
4. orientarea spre costuri, care exprimă faptul că un produs este „de
calitate” dacă oferă anumite performanţe la un nivel acceptabil al preţului.

7
Olaru, M., Managementul calităţii (1999), Economică, Bucureşti, p. 36-38
148
Calitatea unui produs este definită prin intermediul costurilor şi implicit a
preţurilor de comercializare.
5. orientarea spre utilizator, respectiv spre aflarea cerinţelor
clientului printr-un studiu de marketing aprofundat.
Aceste orientări se regăsesc şi în abordarea modernă a calităţii, care
promovează conceptul de „calitate percepută de client”. Necesităţile
exprimate (în contracte economice) şi cele implicite ale clientului trebuie să
se regăsească în calitatea finală a produsului. Totodată, calitatea se
construieşte în toate verigile procesului industrial.
Standardul ISO 9000: 2005 prezintă conceptul de calitate ca fiind
„măsura în care un ansamblu de caracteristici implicite satisface cerinţele”.
Cercetările recente demonstrează faptul că mulţi consumatori îşi
modifică preferinţele pentru anumite produse datorită calităţii lor scăzute şi
mai apoi datorită preţului. De regulă, un consumator educat este dispus să
plătească în plus pentru a beneficia de o calitate mai bună.
Un rol important în aprecierea şi analiza nivelului calitativ al unui
produs, la un moment dat, în raport cu o bază de referinţă îl are indicatorul
sintetic al calităţii. Luarea în calcul a cheltuielilor de producţie (a
costurilor) sau a preţurilor de vânzare, permite calcularea indicatorului
complex al calităţii şi eficienţei economice. Acest indicator reflectă şi
modul în care preţul de vânzare al unui produs influenţează decizia de
cumpărare.
Un model conceptual al activităţilor interdependente, care influenţează
calitatea produsului în toate etapele ciclului productiv, îl reprezintă cercul
calităţii (spirala calităţii)8. Aceasta cuprinde activităţi care se
condiţionează succesiv în ciclul productiv: marketing, planificare, finanţare,
proiectare, aprovizionare, fabricaţie, inspecţie – încercare şi examinare,
desfacere, service, scoatere din uz.
Pentru a putea evalua gradul de satisfacţie a cerinţelor consumatorilor,
organizaţiile trebuie să ia în considerare modul în care se reflectă exigenţele
consumatorilor sau ale societăţii în ansamblul activităţilor ori modul în care
ele sunt percepute în diferitele etape ale traiectoriei produsului. Acest lucru
se poate realiza prin folosirea ipostazelor operaţionale ale noţiunii de
calitate. Ele reprezintă faze de realizare a calităţii sau anumite momente în
circuitul tehnico-economic al ofertei.
În timpul relaţiilor contractuale dintre furnizor şi beneficiari, apar
următoarele ipostaze operaţionale ale noţiunii de calitate: a) calitate

8
adaptat după: Ciurea, S., Drăgulănescu, N., Managementul calităţii totale (1995),
Economică, Bucureşti, p. 83, 153.
149
certificată; b) calitate prescrisă; c) calitate contractată; d) calitate livrată;
e) calitate reală.
Conform cerinţelor standardului ISO 9000, comportarea în utilizare a
unui produs poate fi influenţată de următoarele ipostaze ale calităţii: a)
calitate rezultată din definirea nevoilor referitoare la produs (Q nevoi); b)
calitatea concepţiei produsului (Q concepţie); c) calitatea confruntării
produsului cu concepţia sa (Q conf); d) calitatea rezultată din susţinerea
produsului pe durata întregului ciclu de viaţă (Q susţinere).
Anumite ipostaze ale calităţii sunt mai importante decât altele la un
moment dat, ele depinzând de cerinţele clienţilor, de stadiul derulării
contractului, dar, pe ansamblu, toate aceste faţete ale calităţii contribuie la
asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii proceselor şi rezultatelor acestora:
1) calitatea proiectată, calitatea optimă prezintă importanţă pentru crearea,
modernizarea şi reînnoirea sortimentului de mărfuri;
2) calitatea optimă, calitatea certificată, calitatea contractată, calitatea
reală şi calitatea de conformitate îşi găsesc aplicabilitate în activitatea de
contractare a mărfurilor;
3) calitatea reală, calitatea dinamică şi calitatea de conformitate sunt
importante în domeniul livrării produselor;
4) calitatea reală este folosită mai mult în domeniul vânzării.

Aplicaţii practice

 1. Analiza indicatorului complex al calităţii şi eficienţei

economice pentru produsul „X” comercializat pe piaţa
municipiului Piteşti

Plan de lucru:

1. Analiza indicatorului sintetic al calităţii Icq, pentru produsul „X” (în

variantele x1, x2, ..., xm)

1.1 Prezentarea ofertei pentru produsul „X” existentă pe piaţa municipiului

Piteşti.
1.2 Calcularea coeficienţilor de ponderare ai caracteristicilor direct
proporţionale cu calitatea (p) şi invers proporţionale cu calitatea (p1),
folosind metoda matriceală (v. tabelul 24).
Pentru caracteristicile CTF1, CTF2, CE1 şi CE2 coeficienţii de
ponderare vor fi p1, p2, p3 şi p4, cu următoarele valori: p1=3/7=0,42;
p2=3/7=0,42; p3=1/7=0,14; p4=0/7=0.

150
 Tabelul 24
Grila de comparaţie

CTF1 CTF2 CE1 CE2 Total

CTF1 x 1 1 1 3
CTF2 1 x 1 1 3
CE1 0 0 x 1 1
CE2 0 0 0 x 0
Total 1 1 2 3 7
Legendă:
a) CTF1, CTF2, CE1, CE2 reprezintă caracteristicile tehnico-funcţionale şi economice ale
fiecărei variante de produs „X”;
b) Fiecare caracteristică de pe linia tabelului 24 se compară cu caracteristica de pe coloana
acestuia, funcţie de importanţa acestor caracteristici la stabilirea calităţii produsului „X”.

În tabelul 25 sunt prezentaţi coeficienţii de ponderare ai

caracteristicilor direct şi invers proporţionale cu calitatea.

Tabelul 25
Coeficienţii de ponderare ai caracteristicilor direct
şi invers proporţionale cu calitatea

Nr. Produsul Caracteristici Caracteristici Preţ de

Crt direct invers vânzar
. proporţionale cu proporţionale cu e (în
calitatea calitatea lei) la
CTF1 CTF2 CE1 CE2 data ...
0. X0 (referinţă) Pr0
1. X1 Pr1
2. X2 Pr2
3. X3 Pr3
... ... ... ... ... ... ...
m. Xm Prm
ponderi=1 0,42 0,42 0,14 0

1.3 Calcularea indicatorului sintetic al calităţii Icq pentru produsul „X” (în
variantele x1, x2, ..., xm) după formula Icq=(xa/xref)p + (x’ref/x’a)p’ unde:
Icq= valoarea indicatorului sintetic al calităţii;
xa, x’a= valorile caracteristicilor direct şi respectiv invers proporţionale cu
calitatea produsului analizat;

151
xref, x’ref= valorile caracteristicilor direct şi respectiv invers proporţionale cu
calitatea produsului de referinţă.
Pentru produsul de referinţă Icq0=1.
Pentru produsul X1:
Icq1= (CTF1(1)/CTF1(0))p1 + (CTF2(1)/CTF2(0))p2 + (CE1(1)/CE1(0))p3 + (CE2(1)/CE2(0))p4
..........................................................................................................................................
Pentru produsul Xm:
Icqm= (CTF1(m)/CTF1(0))p1 + (CTF2(m)/CTF2(0))p2 + (CE1(m)/CE1(0))p3 + (CE2(m)/CE2(0))p4

1.4 Ordonarea produselor (x1, x2, ..., xm) în funcţie de Icq (tabelul 26) şi
transpunerea informaţiilor în formă grafică – figura 28.

Tabelul 26
Ordonarea produselor (x1, x2, ..., xm) funcţie de Icq

Nr. crt. Produsul Icq Ierarhizare

1. X1 Icq1
2. X2 Icq2
3. X3 Icq3
...... ...... ...... ......
m Xm Icqm
Icq
Icqm
Icq1

Icq3

Icq2

X
Figura 28. Ierarhizarea produselor funcţie de Icq

Observaţie: Se va realiza un scurt comentariu asupra informaţiilor furnizate

de tabelul 26 şi de figura 28.

152
2. Analiza indicatorului complex al calităţii şi eficienţei economice Icq(pr)
pentru produsul „X” (în variantele x1, x2, ..., xm);

2.1 Calcularea indicatorului Icq(pr) după formula: Icq(pr)=(Ca/Cref)Icq unde:

Icq(pr)= valoarea indicatorului complex al calităţii şi eficienţei economice
(ce reflectă raportul calitate – preţ pentru produsul „X”;
Ca, Cref= costurile sau preţurile de vânzare aferente produsului analizat „X”
şi produsului de referinţă Xref(Xo).
Pentru produsul de referinţă, Icq(pr)0=1.
Pentru produsul X1, Icq(pr)1= (pr1/pr0)Icq1.
...........................................................
Pentru produsul Xm, Icq(pr)m= (prm/pr0)Icqm.
2.2 Ordonarea produsului „X” (în variantele x1, x2, ..., xm) funcţie de Icq(pr) –
tabelul 27 şi transpunerea informaţiilor obţinute în formă grafică – figura
29.

Tabelul 27
Ordonarea produselor x1, x2, ..., xm funcţie de Icq(pr)

Nr. crt. Produsul Icq(pr) Ierarhizare

1. X1 Icq(pr)1
2. X2 Icq(pr)2
3. X3 Icq(pr)3
...... ...... ...... ......
m Xm Icq(pr)m
Icq(pr
)
Icq(pr)
Icq(pr) m
1

Icq(pr)
3

Icq(pr)
2

Figura 29. Ierarhizarea produselor funcţie de Icq(pr)

153
Observaţie: Se va realiza un scurt comentariu asupra informaţiilor furnizate
de tabelul 27 şi de figura 29.

3. Ierarhizarea produsului „X” (în variantele x1, x2, ..., xm) în funcţie de Icq,
preţ, Icq(pr) (tabelul 28).

Tabelul 28
Ierarhizarea produselor x1, x2, ..., xm în funcţie de Icq, preţ, Icq(pr)
Nr. crt. Produsul Icq Preţ Icq(pr)
1. X1
2. X2
3. X3
...... ...... ...... ...... ......
m Xm

Observaţie: Se va realiza un scurt comentariu al datelor din tabelul 28.

Exemplificări:

 Exemplul 1. Analiza indicatorului complex al calităţii şi eficienţei

economice pentru produsul mini-sistem audio comercializat pe piaţa
municipiului Piteşti
1. Analiza indicatorului sintetic al calităţii Icq pentru produsul mini-sistem
audio comercializat pe piaţa municipiului Piteşti.
1.1 Prezentarea ofertei pentru produsul mini-sistem audio existentă pe
piaţa municipiului Piteşti este redată sintetic în tabelul 29.

Tabelul 29
Oferta aferentă produsului mini-sistem audio
prezentă pe piaţa municipiului Piteşti
Nr. Firma Caracteristici de calitate Preţ de
crt. Puterea Puterea Greutate Confort Bandă vânzare
de consumată (kg) utilizare frecvenţă în
ieşire (W) (nr. audio lei/martie
(W) memorii (Hz) 2009
radio)
0 Panasonic 2x30 130 13,30 20 44-22000 520
1 JVC 2x120 360 19,50 40 30-27000 1055
2 Technics 2x60 198 19,85 40 31-22000 950
3 Sony 2x65 220 13,80 30 40-15000 760
4 Philips 2x80 235 18,50 30 20-20000 800
5 Daewoo 2x35 140 14,00 30 50-15000 500

154
 Produsul mini-sistem audio este alcătuit din următoarele componente:
tuner cu lungimi de undă ultrascurte, medii şi lungi, dublu casetofon audio,
unitate CD, amplificator, boxe, telecomandă.
Cerinţele de calitate pentru produsul luat în analiză se referă la: calitate
înaltă de redare a sunetului exprimată printr-o gamă cât mai mare de răspuns
în frecvenţă, putere de ieşire suficientă pentru o audiţie perfectă din orice
colţ al unei încăperi, posibilităţi multiple de funcţionare, redare înregistrări,
putere scăzută de consum, greutate mică.
1.2 Calcularea coeficienţilor de ponderare ai caracteristicilor direct şi
invers proporţionale cu calitatea (tabelul 30).

Tabelul 30
Grila de comparaţie

Pi Pc G Cu Bf Total
Pi x 1 1 1 1 4
Pc 0 x 1 0 0 1
G 0 0 x 0 0 0
Cu 0 1 1 x 0 2
Bf 0 1 1 1 x 3
Total 0 3 4 2 1 10

Tabelul 31
Coeficienţii de ponderare ai caracteristicilor
direct şi invers proporţionale cu calitatea

Nr. Caracteristici direct Caracteristici Preţ de

Crt. Produsul proporţionale cu calitatea invers vânzare
Putere de Confort Bandă de proporţionale cu în lei/
ieşire în frecvenţă calitatea martie
(W) utilizare audio (hz)
(nr. de
Putere Greutate 2009
consumată (kg)
memorii) (W)
0. Panasonic 2x30 20 44-22000 130 13,30 520
(referinţă)
1. JVC 2x120 40 30-27000 360 19,50 1055
2. Technics 2x60 40 31-22000 198 19,85 950
3. Sony 2x65 30 40-15000 220 13,80 760
4. Philips 2x80 30 20-20000 235 18,50 800
5. Daewoo 2x35 30 50-15000 140 14,00 500
ponderi=1 0,4 0,2 0,3 0,1 0

155
 Pentru caracteristicile de calitate s-au alocat ponderile astfel:
- puterea de ieşire (Pi) / p1=4/10=0,4;
- puterea consumată (Pc) / p2=1/10=0,1;
- greutatea (G) / p3=0/10=0;
- confortul în utilizare (Cu) / p4=2/10=0,2;
- banda de frecvenţă (Bf) / p5=3/10=0,3.
În tabelul 31 sunt prezentaţi coeficienţii de ponderare ai
caracteristicilor direct şi invers proporţionale cu calitatea.
1.3 Calcularea indicatorului sintetic al calităţii Icq pentru produsul
mini-sistem audio
Pentru produsul de referinţă (Panasonic) Icq(ref)0=1.
Pentru produsul JVC, Icq1=2,418.
Icq1=(x1/xref)p + (x’ref/x’1)p’= 0,4x(2x120)/(2x30) + 0,2x40/20 +
0,3x26970/21956 + 0,1x130/260 + 0
Pentru produsul Technics, Icq2=1,565.
Icq2=(x2/xref)p + (x’ref/x’2)p’= 0,4x(2x60)/(2x30) + 0,2x40/20 +
0,3x21969/21956 + 0,1x130/198 + 0
Pentru produsul Sony, Icq3=1,423.
Icq3=(x3/xref)p + (x’ref/x’3)p’= 0,4x(2x65)/(2x30) + 0,2x30/20 +
0,3x14960/21956 + 0,1x130/220 + 0
Pentru produsul Philips, Icq4=1,694.
Icq4=(x4/xref)p + (x’ref/x’4)p’= 0,4x(2x80)/(2x30) + 0,2x30/20 +
0,3x19980/21956 + 0,1x130/235 + 0
Pentru produsul Daewoo, Icq5=1,062.
Icq5=(x5/xref)p + (x’ref/x’5)p’= 0,4x(2x35)/(2x30) + 0,2x30/20 +
0,3x1495/21956 + 0,1x130/140 + 0
1.4 Ordonarea produselor mini-sistem audio în funcţie de Icq (tabelul
32) şi transpunerea informaţiilor într-o formă grafică (figura 30).

Tabelul 32
Ordonarea produselor analizate funcţie de Icq

Nr. crt. Produs Icq Clasificare /

ierarhizare
1. JVC 2,418 I
2. Philips 1,694 II
3. Technics 1,565 III
4. Sony 1,423 IV
5. Daewoo 1,062 V

156
 2,500

2,000

1,500

1,000 Icq

500

0
JVC Philips Technics Sony Daew oo

Figura 30: Ierarhizarea produselor funcţie de Icq

Comentariu
În ceea ce priveşte performanţa produsului analizat, primele locuri
au fost ocupate de JVC (locul I) şi Philips (locul II), deoarece au răspuns cel
mai bine cerinţelor de calitate.

2. Analiza indicatorului complex al calităţii şi eficienţei economice Icq(pr)

pentru produsul mini-sistem audio în cele 5 variante.

2.1 Calcularea indicatorului Icq(pr).

Pentru produsul de referinţă (Panasonic) Icq(pr)0=1.
Pentru produsul JVC, Icq(pr)1=4,905.
Icq(pr)1=(C1/Cref)Icq1 = 2,418x1055/520
Pentru produsul Technics, Icq(pr)2=2,859.
Icq(pr)2=(C2/Cref)Icq2 = 1,565x950/520
Pentru produsul Sony, Icq(pr)3=2,079.
Icq(pr)3=(C3/Cref)Icq3 = 1,423x760/520
Pentru produsul Philips, Icq(pr)4=2,606.
Icq(pr)4=(C4/Cref)Icq4 = 1,694x800/520
Pentru produsul Daewoo, Icq(pr)5=1,021.
Icq(pr)5=(C5/Cref)Icq5 = 1,062x500/520

2.2 Ordonarea produsului mini-sistem audio în cele cinci variante,

funcţie de Icq(pr) – tabelul 33 – şi transpunerea informaţiilor într-o formă
grafică – figura 31.

157
 Tabelul 33
Ordonarea produselor analizate funcţie de Icq(pr)

Nr. crt. Produs Icq(pr) Clasificare /

ierarhizare
1. JVC 4,905 I
2. Technics 2,859 II
3. Philips 2,606 III
4. Sony 2,079 IV
5. Daewoo 1,021 V

5,000
4,500
4,000
3,500
3,000
2,500
Icq(pr)
2,000
1,500
1,000
500
0
JVC Philips Daewoo

Figura 31: Ierarhizarea produselor funcţie de Icq(pr)

3. Ierarhizarea produsului mini-sistem audio în cele 5 variante funcţie de

Icq, preţ, Icq(pr) – tabelul 34.

Tabelul 34
Ordonarea produselor analizate funcţie de Icq, preţ şi Icq(pr)

Nr. crt. Produs Icq Preţ (RON) Icq(pr)

1. JVC I I (1055) I
2. Technics III II(950) II
3. Sony IV IV (760) IV
4. Philips II III (800) III
5. Daewoo V V (500) V

158
Comentariu
Calculând raportul calitate – preţ (indicatorul complex al calităţii şi
eficienţei economice), se observă faptul că produsul firmei JVC se menţine
pe primul loc, având o foarte bună corelare a preţului cu calitatea. De
asemenea, o bună corelare o înregistrează şi produsul firmei Daewoo (unei
calităţi mai slabe îi corespunde un preţ mai scăzut. O bună corelaţie se
observă şi în cazul produsului Sony. Nu acelaşi lucru se poate spune şi
despre produsul Technics care înregistrează un preţ destul de mare la o
calitate medie. Situaţia opusă este cea a produsului Philips, la care raportul
calitate – preţ este optim (o bună calitate la un preţ rezonabil).
Deşi produsele JVC şi Philips s-au situat pe primele locuri ca
performanţă (JVC – locul I, Philips – locul II), acestea au înregistrat un
decalaj semnificativ în privinţa preţului de achiziţie, dar un decalaj
nesemnificativ în ceea ce priveşte valoarea indicatorului sintetic al calităţii.
În această situaţie, cumpărătorul va înclina în favoarea celui mai performant
produs.

Bibliografie recomandată
1. Voicu, O.-L., coord, (2003), Bazele merceologiei, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 43 – 45, 57 – 62.
2. Voicu, O.-L., coord. (2013), Fundamentele tehnologiei şi merceologiei.
Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa Economică, Piteşti, p.
23 – 25, 119 – 120, 131 - 139.
3. Voicu, O.-L., Culiţă, G. (2019), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei. Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 24, 144 - 145.

LECŢIA 13. ASIGURAREA CALITĂŢII - CONCEPTE

DEFINITORII

Elemente teoretice

O preocupare principală a oricărui agent economic trebuie să fie

calitatea produselor şi serviciilor sale. În paralel cu transformările
tehnologice şi social-culturale rapide care au avut loc la începutul secolului
XX, au evoluat şi modalităţile de asigurare a calităţii produselor şi
serviciilor. Această evoluţie a fost delimitată în mai multe etape, fiecare
având caracteristici specifice:

159
 a) asigurarea calităţii prin inspecţie, atenţia fiind concentrată asupra
produsului (şi cantităţii), urmărindu-se verificarea post-proces a
conformităţii cu specificaţiile;
b) asigurarea calităţii prin control, atenţia fiind concentrată asupra
procesului, urmărindu-se menţinerea sub control a proceselor; asigurarea
calităţii prin metode statistice, accentul fiind pus pe fluxul tehnologic,
urmărindu-se cauzele defectelor, pentru prevenirea lor în procesele
ulterioare;
c) asigurarea calităţii prin motivarea personalului. Valorificarea
conceptului „zero defecte” iniţiat de Crosby în S.U.A., conştientizează
lucrătorii asupra faptului că, „totul trebuie făcut bine de prima dată”,
evitându-se astfel costurile pe care le implică controlul în procesul realizării
produselor.
d) asigurarea calităţii prin orientarea către client, parte a
managementului calităţii, concentrată pe furnizarea încrederii că cerinţele
referitoare la calitate vor fi îndeplinite.
e) concepte integratoare de asigurare a calităţii - care semnifică o
abordare globală a activităţilor de ţinere sub control a calităţii într-o
întreprindere; calitatea totală reprezintă scopul, iar managementul total al
calităţii reprezintă mijlocul pentru realizarea lui.
Asigurarea calităţii, cu cele două componente ale sale (asigurarea
internă şi asigurarea externă a calităţii), reprezintă un „ansamblu de acţiuni
planificate şi sistematice desfăşurate în cadrul sistemului calităţii şi
demonstrate atât cât este necesar pentru furnizarea încrederii
corespunzătoare că o activitate/ proces, produs, organizaţie, sistem, persoană
sau o combinaţie a acestora va satisface condiţiile referitoare la calitate”9.
În scopul asigurării interne a calităţii, este utilizat standardul ISO
9004 - Sistemele de management a calităţii. Ghid pentru îmbunătăţirea
performanţelor. Acest model descrie toate elementele cu ajutorul cărora
poate fi dezvoltat şi implementat un sistem al calităţii adaptat nevoilor
specifice întreprinderii, referitoare la calitate. El acoperă domeniile
marketing, proiectare, aprovizionare, producţie, dar nu poate fi considerat ca
referenţial pentru auditarea sistemului calităţii în scopul certificării lui şi nu
este destinat utilizărilor în situaţii contractuale.
Prin asigurarea internă a calităţii se urmăreşte consolidarea încrederii
conducerii întreprinderii că va fi obţinută calitatea propusă, prin activităţi
planificate şi sistematice desfăşurate în cadrul sistemului calităţii.
Standardul ISO 9001 - Sisteme de management al calităţii. Cerinţe,
defineşte un model de asigurare externă a calităţii, specificând cerinţele

9
ISO 9000:2005-Sisteme de management al calităţii. Principii de bază şi vocabular.
160
referitoare la sistemul calităţii furnizorului, în vederea demonstrării de către
furnizor a aptitudinii sale privind realizarea calităţii cerute, precum şi în
scopul evaluării acestei aptitudini de către client (secunda parte) sau de către
un organism independent (terţă parte).
Cele mai valoroase rezultate pot fi obţinute dacă organizaţia respectivă
(producătoare sau prestatoare de servicii) utilizează într-un mod integrat
modelul asigurării interne a calităţii ISO 9004 şi modelul asigurării externe
a calităţii ISO 9001, având ca bază de pornire standardul ISO 9000 –
Sisteme de management al calităţii. Principii de bază şi vocabular.
Din punct de vedere al beneficiarului, asigurarea calităţii semnifică
faptul că toate cerinţele referitoare la calitate au fost respectate.
Începând cu anii `80 ai secolului al XX-lea, au fost promovate
concepte integratoare de asigurare a calităţii, al căror punct de plecate l-a
constituit noua filozofie definită de A.V. Feigenbaum – controlul total al
calităţii (TQC), care semnifică o abordare globală a activităţilor de ţinere
sub control a calităţii într-o întreprindere. Un interes deosebit pentru
practica economică suscită conceptul de „managementul total al calităţii
(TQM)”, utilizat în paralel sau în relaţie cu cel de „calitate totală (TQ)”.
Calitatea totală este un ansamblu de principii şi metode organizate
într-o strategie globală, vizând mobilizarea întregii întreprinderi pentru
obţinerea satisfacţiei clientului, la un cost cât mai mic.
Expresiile „Calitate Totală (QT)”, „Controlul Total al Calităţii
(TQC)” şi „Managementul Total al Calităţii (TQM)” reprezintă concepte
integratoare de asigurare a calităţii, din următoarele considerente:
1) toate compartimentele întreprinderii sunt implicate în asigurarea şi
îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor, între ele trebuind să se
stabilească relaţii de tip client – furnizor (fiecare compartiment trebuie să-şi
elaboreze produsul în condiţii de calitate stabilite de clienţii săi);
2) fiecare lucrător din întreprindere este implicat în permanenţă în
asigurarea calităţii, aceasta reprezentând o problemă a conducerii de vârf;
3) toate activităţile şi procesele din fiecare etapă a cercului (spiralei) calităţii
sunt interconectate în realizarea şi îmbunătăţirea calităţii;
4) toate etapele traiectoriei produsului sunt luate în considerare, începând cu
evaluarea cerinţelor şi terminând cu organizarea activităţilor de service în
vederea asigurării calităţii.
În TQM, conceptul de calitate se referă la realizarea tuturor
obiectivelor de management, inclusiv a obiectivelor calităţii. Scopul TQM –
sistem de management al unei organizaţii, centrat pe calitate – este acela de
a asigura succesul prin satisfacerea clientului şi obţinerea de avantaje pentru
toţi membrii organizaţiei, cât şi pentru societate. Implementarea TQM
presupune existenţa unui mediu cultural pentru a face faţă problemelor
161
interne şi externe de supravieţuire şi dezvoltare a organizaţiei pe diferite
pieţe. Cultura calităţii este cea care favorizează munca în echipă şi
obţinerea unor produse şi servicii de calitate.
Calitatea devine un factor de competitivitate a firmei în contextul
unei concurenţe puternice dacă în organizaţia respectivă sunt create
condiţiile valorificării corespunzătoare a tuturor resurselor, dar şi a
implementării principiilor TQM referitoare la:
a) orientarea spre client;
b) calitatea pe primul plan, prin activităţi preventive care să permită
aplicarea conceptului „zero defecte”;
c) viziunea sistemică, respectiv luarea în considerare a tuturor
elementelor ce compun sistemul calităţii (elemente de conducere şi elemente
de desfăşurare), definite de conceptul „punctele cheie”;
d) argumentarea cu date şi fundamentarea deciziilor, respectiv
existenţa unor proceduri de lucru, documente ale calităţii şi alte documente
ale sistemului calităţii)
Principiului „calitatea pe primul plan” i s-a asociat conceptul de
„excelenţă” abordat ca strategie în managementul calităţii. Excelenţa
industrială presupune: a) diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii produselor
şi serviciilor; b) preţ competitiv; c) termene scurte de răspuns la solicitările
clienţilor. Prin urmare, excelenţa semnifică asigurarea succesului în
competiţie.
Primatul calităţii într-o organizaţie este exprimat în mod sugestiv prin
aşa-numitul „lanţ” al lui Demming: îmbunătăţirea calităţii  creşterea
productivităţii  reducerea costurilor  reducerea preţurilor  creşterea
cotei de piaţă  consolidarea poziţiei  asigurarea de locuri de muncă 
recuperarea investiţiei.10
Cerinţele referitoare la calitate se referă la: eficacitate, eficienţă sau
trasabilitate. Pentru activitatea practică prezintă importanţă calcularea
indicatorului complex al calităţii şi eficienţei economice. Acesta permite
aprecierea şi analiza la un moment dat a nivelului calitativ al unui produs, pe
baza principalelor caracteristici, în raport cu o bază de referinţă, luând în
considerare cheltuielile de producţie (costurile) sau preţul de vânzare.

10
Antonescu, E., Voicu, O.L., Bazele merceologiei (2009), Independenţa Economică,
Piteşti, p. 114
162
 Aplicaţie - Studiu de caz

 Politica de îmbunătăţire a calităţii în domeniul de activitate „X”

promovată de S.C. ......

Planul de lucru:

1. Definirea politicii calităţii la firma „X”.

2. Prezentarea obiectivelor propuse în planul calităţii.
3. Strategii de îmbunătăţire a calităţii.

Exemplificare:

Exemplul 1. Politica de îmbunătăţire a calităţii serviciilor

medicale promovată de CENTRUL MEDICAL „ELIM” (CME) din
municipiul Piteşti.

1. Definirea politicii calităţii.

Potrivit Declaraţiei de politică în domeniul calităţii, CME are ca

domeniu de activitate prestarea de servicii medicale în următoarele domenii:
medicină de laborator, imagistică medicală, specialităţi medicale clinice.
Centrul medical ELIM, ca societate, funcţionează pe piaţa românească
a serviciilor de asistenţă medicală în ambulatoriu din anul 1995.
Politica organizaţiei este de a veghea la sănătatea clienţilor acesteia,
îmbunătăţind şi menţinând la standarde ridicate calitatea serviciilor
furnizate, în scopul câştigării şi menţinerii încrederii lor, de a se situa
întotdeauna peste aşteptările clienţilor.

2. Prezentarea obiectivelor propuse în planul calităţii.

Obiectivele propuse în Planul calităţii, la data de 21.02.2008, au în

vedere:
- îmbunătăţirea continuă a eficienţei Sistemului de Management al
Calităţii şi de Mediu implementat la nivelul CME şi tuturor punctelor de
lucru şi a resurselor necesare atingerii obiectivelor generale ale calităţii;
- creşterea gradului de perfecţionare a angajaţilor CME;
- menţinerea certificării pentru Sistemul de Management al Calităţii,
la nivelul întregului centru, dar şi la punctele de lucru;

163
 - menţinerea acreditării pentru laboratoarele de analize medicale
Piteşti şi obţinerea acreditării pentru laboratoarele de analize medicale
Vâlcea, conform cerinţelor stipulate în standardul de referinţă;
- respectarea cerinţelor standardului SR EN ISO 14001/2005-Sisteme
de management de mediu;
- respectarea reglementărilor în vigoare ale Ministerului Sănătăţii şi
comunicarea acestor cerinţe clienţilor interni şi externi;
- respectarea drepturilor pacienţilor şi promovarea unui comportament
amabil şi atent la cerinţele şi aşteptările acestora, reducând la maximum
timpul de aşteptare.
Obiectivele şi Politica în Domeniul Calităţii şi de Mediu sunt
comunicate întregului personal al organizaţiei, analizate periodic şi revizuite
ori de câte ori este necesar.

3. Strategiile de îmbunătăţire a serviciilor oferite de CME Piteşti.

Acestea au în vedere îndeplinirea obiectivelor planificate şi propuse

prin politica de calitate a firmei şi se referă la:
- renunţarea la „nivelul acceptabil” al calităţii, în contextul unei
concurenţe tot mai puternice;
- controlul riguros al investigaţiilor şi al rezultatelor de către
personalul avizat pentru acesta, accentul fiind pus pe prevenirea
eventualelor erori ce s-ar putea produce;
- utilizarea unor materiale de calitate pentru efectuarea analizelor şi a
investigaţiilor;
- îmbunătăţirea continuă a tuturor proceselor din fiecare etapă a
traiectoriei produsului / serviciului;
- utilizarea de metode moderne de instruire a întregului personal din
CME;
- încurajarea comunicării şi a lucrului în echipă pentru identificarea
problemelor şi prevenirea apariţiei lor în procesele ulterioare;
- respectarea programului de muncă, astfel încât angajaţii să fie
mulţumiţi şi să efectueze servicii de calitate;
- introducerea unui program riguros de instruire a personalului, în
relaţie cu evoluţia procedeelor, metodelor şi tehnicilor utilizate în toate
compartimentele CME.
Sistemul de valori TQM este centrat pentru o îmbunătăţire continuă a
satisfacerii necesităţilor clienţilor, promovării echipelor de lucru şi a
stabilirii unei imagini pozitive pe termen lung.

164
 Bibliografie recomandată
1. Voicu, O.-L., coord, (2003), Bazele merceologiei, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 70 - 80.
2. Voicu, O.-L., coord. (2013), Fundamentele tehnologiei şi merceologiei.
Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa Economică, Piteşti, p.
110 - 117.
3. Voicu, O.-L., Culiţă, G. (2019), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei. Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 112 – 119, 158 – 160.

LECŢIA 14. MANAGEMENTUL CALITĂŢII. SISTEME DE

MANAGEMENT AL CALITĂŢII

Elemente teoretice

Satisfacţia clientului în ceea ce priveşte un produs (serviciu) depinde

de aproape toate activităţile desfăşurate de către diferitele compartimente ale
unei întreprinderi, activităţi care încep cu identificarea necesităţilor
clientului şi continuă până la evaluarea îndeplinirii acestor activităţi.
În această viziune, atingerea satisfacţiei clientului se realizează prin
adoptarea unui sistem al calităţii, ca mijloc de ţinere sub control a tuturor
activităţilor dintr-o organizaţie.
Astfel, familia de standarde ISO 9000 aplicabile pentru
implementarea sistemelor de management al calităţii (ISO 9000: 2005, ISO
9004: 2009, ISO 9001:2008 precum şi alte standarde asociate familiei ISO
9000) oferă un mijloc adecvat pentru a da încredere clientului că cerinţele
sale sunt satisfăcute în totalitate.
Dat fiind această modalitate de abordare a problematicii calităţii,
implementarea şi certificarea sistemului calităţii în cadrul întreprinderilor
din ţara noastră, constituie o condiţie esenţială pentru pătrunderea pe piaţa
Uniunii Europene.
Standardele din familia ISO 9000 prevăd cerinţele pentru întreg
ansamblul de procese din cadrul firmei, care să furnizeze încredere că vor fi
respectate cerinţele de calitate, asigurând satisfacerea exigenţelor clientului.
Altfel spus, aceste standarde stipulează cerinţele pentru implementarea
sistemelor de management al calităţii şi pot fi aplicate oricărui tip de
companie. Ele descriu elementele sistemului de management al calităţii, fără
să specifice cum să fie implementate de către o anumită întreprindere.
Modalitatea concretă de proiectare şi de aplicare a unui sistem al
calităţii depinde de obiectivele propuse în planul calităţii, de activităţile,
165
procesele şi practicile specifice fiecărei organizaţii, dar şi de rezultatele
acestora.
Astfel, în viziunea acestor standarde sistemul de management al
calităţii reprezintă „un mod prin care sunt administrate/ gestionate diversele
activităţi din organizaţie astfel încât aceasta să fie capabilă să ofere
satisfacţii (calitate) celor interesaţi de rezultatele ei”.
O definiţie standard a managementului calităţii larg acceptată este
următoarea : „Ansamblul activităţilor funcţiei generale de management, care
determină politica privind calitatea, obiectivele şi responsabilităţile şi le
implementează prin mijloace precum planificarea, ţinerea sub control,
asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii, în cadrul sistemului calităţii.
Iniţial, managementul calităţii a fost definit prin cele trei funcţii
principale: planificarea, ţinerea sub control şi îmbunătăţirea calităţii.
Planificarea reprezintă procesul de stabilire a obiectivelor şi a mijloacelor
necesare pentru atingerea lor. Controlul calităţii urmăreşte executarea
planurilor - conducerea operaţiunilor, astfel încât să se atingă obiectivele.
Îmbunătăţirea calităţii reprezintă procesul de îmbunătăţire a performanţelor
în domeniul calităţii.
În prezent, standardele internaţionale (ISO 9000) operează cu opt
principii de management al calităţii pentru îmbunătăţirea performanţei
unei organizaţii, care pot fi utilizate în acest scop, de managementul de la
cel mai înalt nivel al organizaţiei, şi anume:
1. Orientarea către client , care înseamnă:
→ înţelegerea necesităţilor curente şi viitoare ale clienţilor,
→ satisfacerea cerinţelor clienţilor,
→ depăşirea aşteptărilor clienţilor.
2. Leadership, înseamnă stabilirea de către liderii organizaţiei a unităţii
dintre scopul şi orientarea organizaţiei prin crearea şi menţinerea implicării
personalului în realizarea obiectivelor organizaţiei.
3. Implicarea personalului, presupune motivarea şi utilizarea capacităţilor
personalului în realizarea obiectivelor organizaţiei.
4. Abordarea bazată pe proces, înseamnă gruparea activităţilor pe procese
relevante în obţinerea obiectivelor organizaţiei, în scopul determinării
eficiente a rezultatelor.
5. Abordarea managementului ca sistem, presupune identificarea¸
înţelegerea şi conducerea organizaţiei privită ca un sistem de procese
corelate, ceea ce permite identificarea rapidă a eficacităţii şi eficienţei
organizaţiei în realizarea obiectivelor sale.
6. Îmbunătăţirea continuă a performanţei trebuie să devină obiectiv
permanent al organizaţiei.

166
7. Abordarea pe bază de fapte în luarea deciziilor, presupune decizii luate
în baza analizei datelor şi informaţiilor.
8. Relaţii reciproc avantajoase cu furnizorul presupun o relaţie reciproc
avantajoasă între organizaţie şi furnizorii săi.
Managementul calităţii reprezintă responsabilitatea tuturor nivelurilor
de management, dar rolul coordonator revine conducerii de vârf a
întreprinderii.
În prezent, managementul calităţii se profilează ca un imperativ major
al dezvoltării întreprinderilor, din următoarele considerente:
- pentru o întreprindere, a realiza şi menţine calitatea dorită de client,
în condiţii de eficienţă, reprezintă o oportunitate de afaceri. Realizarea
acestui deziderat este condiţionată de utilizarea planificată şi eficientă a
resurselor materiale, umane şi financiare de care dispune;
- pe de altă parte, clientul doreşte să aibă încredere în capacitatea
întreprinderii de a-i furniza calitatea cerută şi de a menţine această calitate.
Punctul de plecare în managementul calităţii îl reprezintă politica în
domeniul calităţii, ce cuprinde orientările generale ale întreprinderii în acest
domeniu şi stabilirea responsabilităţilor pentru toate activităţile pe care le
implică realizarea obiectivelor calităţii. Aceste activităţi se referă la:
planificarea, organizarea, coordonarea, antrenarea, ţinerea sub control,
asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii.
Conducerea este responsabilă pentru deciziile referitoare la crearea,
dezvoltarea, implementarea şi menţinerea sistemului de management al
calităţii. Acest sistem trebuie să funcţioneze astfel încât să dea încrederea
corespunzătoare că: sistemul este bine înţeles şi eficient; produsele şi
serviciile satisfac într-adevăr aşteptările clientului; accentul este pus pe
prevenirea deficienţelor, mai degrabă, decât pe depistarea lor după apariţie.
Realizarea şi funcţionarea unui sistem de management al calităţii
necesită existenţa unor documente specifice, respectiv:
a) manualul calităţii, document oficial şi de bază în relaţiile unei
organizaţii cu beneficiarii, cu organismele acreditate de certificare. El
facilitează informarea asupra politicii în domeniul calităţii şi a
obiectivelor organizaţiei, descrie modul de organizare, responsabilităţile
şi autoritatea, precum şi elementele sistemului, făcând referiri la
proceduri;
b) procedurile sistemului calităţii, referitoare la activităţile de bază
ale sistemului. Ele specifică obiectul de activitate, ce trebuie făcut şi de
către cine, când, unde şi cum trebuie făcut, ce resurse şi documente
trebuie utilizate;
c) documentele calităţii detaliază procedurile sistemului de
management al calităţii, fiind reprezentate de: documentaţia tehnică de
167
 bază (fişe tehnologice, desene, schiţe); instrucţiunide lucru; proceduri şi
instrucţiuni de inspecţie, proceduri de încercare, specificaţii etc.;
d) înregistrările calităţii necesare pentru a demonstra cerinţele
referitoare la calitate şi pentru a verifica eficienţa activităţilor de
recepţie. Acestea sunt reprezentate de registre, fişele cu rezultatele unor
măsurători, buletine de analiză, rapoarte de inspecţie / referitoare la
costurile calităţii, înregistrările din perioada garanţiei şi post-garanţiei.
Implementarea sistemelor de management a calităţii în
întreprinderile de orice tip, în conformitate cu seria de standarde ISO 9000,
antrenează în plan practic o serie de efecte pozitive:
- o mai bună proiectare şi o calitate îmbunătăţită a produsului;
- reducerea rebuturilor şi a reclamaţiilor clienţilor;
- utilizarea eficientă a resurselor şi a mijloacelor de lucru;
- eliminarea disfuncţionalităţilor în producţie şi a atmosferei de lucru
tensionate, cu implicaţii în îmbunătăţirea relaţiilor dintre angajaţi;
- obţinerea unei satisfacţii mai mari a muncii desfăşurate de angajaţi;
- creşterea încrederii din partea clienţilor;
- îmbunătăţirea imaginii organizaţiei şi a credibilităţii acesteia pe
pieţele internaţionale.

Aplicaţie – Studiu de caz

 Elaborarea unei proceduri operaţionale privind desfăşurarea

activităţii „X” în cadrul S.C. ...

Planul de lucru:

1. Scopul şi domeniul de aplicare.

2. Terminologia utilizată.
3. Documentele de referinţă necesare desfăşurării activităţii „X”.
4. Descrierea procesului.
5. Prezentarea responsabilităţilor.
6. Documentele încheiate la finalizarea activităţii „X”.

Exemplificare:

Elaborarea procedurii operaţionale privind desfăşurarea activităţii de

livrare a produselor x desfăşurată de S.C. “Z”.

168
1. Scopul şi domeniul de aplicare.

Prezenta procedură defineşte responsabilităţile compartimentului

desfacere cu privire de derularea tuturor activităţilor specifice:
- studiu de piaţă, centralizare comenzi, lansare comenzi pe secţii,
reglare stocuri, asigurarea condiţiilor optime de depozitare,
punerea la dispoziţie a mijloacelor de transport şi întocmirea
documentelor specifice, livrarea produselor şi onorarea la timp şi
în condiţii de calitate a comenzilor primite de la clienţi.
Prezenta procedură se aplică tuturor activităţilor legate de livrarea
produselor, cu specificarea faptului că, în cadrul acesteia, vor fi dezvoltate
proceduri pentru fiecare tip de activitate desfăşurată de compartimentul
desfacere.

2. Terminologia utilizată.

● Proces = ansamblul de resurse şi activităţi independente care

transformă datele de intrare în date de ieşire.
● Calitate = ansamblul de caracteristici ale unei entităţi ce-i conferă
acesteia aptitudinea de a satisface nevoi exprimate şi implicite.
● Cerinţele pentru calitate = cerinţele contractuale.
● Conformitate = satisfacerea cerinţelor specificate în documentele
tehnico-normative.
etc.

3. Documentele de referinţă necesare desfăşurării activităţii de livrare a

produselor x
- standarde, reglementări legislative

4. Descrierea procesului:.

4.1. În conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu particularităţile structurii

organizatorice, merceologul-şef din cadrul biroului facturări se ocupă de
întocmirea următoarelor documente:
a) documente care reglementează relaţiile contractuale dintre producător şi
beneficiar (contractul de livrare încheiat anual la sediul furnizorului; anexele
la contract inclusiv graficele livrărilor; corespondenţa adiţională legată de
derularea contractului – note de comandă);
b) documente care însoţesc produsele pe circuitul tehnico-economic (factura
– un exemplar la beneficiar, unul la biroul facturări, iar al treilea la serviciul
contabilitate). Confirmarea cantităţii primite se face de către client prin
169
semnătură şi aplicarea unei ştampile pe verso facturii. Din această categorie
de documente mai face parte dispoziţia de livrare emisă într-un exemplar
către depozitul unităţii furnizoare şi avizul de expediţie întocmit în trei
exemplare (unul la beneficiar, al doilea la dispeceratul compartimentului de
desfacere, iar al treilea către serviciul contabilitate). Avizul de expediţie se
întocmeşte de către magazionerul unităţii furnizoare, confirmarea cantităţii
primite făcându-se prin semnătură şi aplicarea unei ştampile pe verso
avizului. Dreptul de a semna aceste documente revine merceologului-şef şi
şefului serviciului desfacere.
4.2. În baza contractului încheiat cu beneficiarii, la nivelul dispeceratului se
primesc comenzi care sunt centralizate şi transmise mai departe
departamentului de producţie.
4.3. Analiza pieţei de desfacere este efectuată de merceologi, care transmit
informaţiile necesare departamentului de producţie, pentru reducerea sau
suplimentarea comenzilor în funcţie de cerinţă.
4.4. Livrarea produselor se realizează pe baza unui grafic dat de
magazionerul depozitului către maşinile de transport. Nerespectarea lui
atrage întârzieri în livrare.
4.5. Se ţine evidenţa depozitării produselor într-un registru în care sunt
înscrise mişcările de produse (intrări, ieşiri, stocuri). Magazionerul răspunde
de corectitudinea acestei evidenţe. De asemenea, magazionerul verifică
condiţiile de depozitare pentru asigurarea unui regim optim de păstrare a
produselor, conform condiţiilor stipulate.
4.6. Centralizarea documentelor de confirmare este efectuată în mod
diferenţiat la nivelul compartimentului de desfacere. Astfel, dispecerii
centralizează avizele de expediţie şi bonurile de confirmare. Dispeceratul
împreună cu compartimentele de desfacere, de producţie şi de contabilitate
verifică corectitudinea valorilor înscrise în documente. Dacă cifrele
raportate la livrare nu corespund cu cele confirmate de beneficiari, se impută
pierderile celor vinovaţi.

5. Prezentarea responsabilităţilor.

Şeful compartimentului de desfacere are următoarele atribuţii:

coordonează activitatea compartimentului; semnează documentele întocmite
de merceologul-şef şi de magazionerul unităţii furnizoare; aprobă diferite
cereri până la limita puterii de răspundere; semnalează directorului
comercial neregulile apărute în derularea activităţii de livrare şi face
propuneri de îmbunătăţire a acesteia; solicită autobazei mijloacele de
transport necesare.

170
 Merceologii (executivi) au următoarele atribuţii: prospectează piaţa în
vederea culegerii de informaţii privind cerinţele clienţilor şi le comunică
dispecerilor; identifică potenţialii clienţi; verifică respectarea modului în
care magazionerul şi-a îndeplinit sarcinile. Neregulile sunt aduse la
cunoştinţa şefului compartimentului de desfacere.
Merceologului-şef îi revin următoarele sarcini: întocmeşte
documentaţia necesară derulării procesului de livrare (factură, dispoziţie de
livrare, documente care reglementează relaţiile contractuale producător /
beneficiar); semnează toate documentele întocmite în cadrul
compartimentului de desfacere.
Magazionerul se ocupă cu: întocmirea corectă a registrului de ţinere a
evidenţei produselor în depozit; respectarea regimului optim de păstrare al
produselor; repartizarea comenzilor pe mijloacele de transport conform
graficului livrărilor.
Departamentele de producţie şi cel de contabilitate, prin reprezentanţi
desemnaţi, verifică compatibilitatea datelor înscrise în documente după
livrarea produselor.

6. Documentele încheiate la finalizarea activităţii de livrare.

6.1 Documente care reglementează relaţiile contractuale furnizor/

beneficiar.
6.2 Documente de însoţire a produselor pe circuitul tehnic producător /
beneficiar (documente care exprimă cantitatea loturilor livrate).
6.3. Registre de evidenţă a fluxului de materiale în depozite.

Bibliografie recomandată
1. Voicu, O.-L., coord, (2003), Bazele merceologiei, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 77.
2. Voicu, O.-L., coord. (2013), Fundamentele tehnologiei şi merceologiei.
Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa Economică, Piteşti, p.
118.
3. Voicu, O.-L., Culiţă, G. (2019), Fundamentele tehnologiei şi
merceologiei. Managementul calităţii, curs aplicativ, Independenţa
Economică, Piteşti, p. 117 – 119, 141 – 143.

Rezumatul modulului
Modalităţi de abordare a calităţii
Ipostazele calităţii
Evoluţia modalităţilor de asigurare a calităţii
Asigurarea calităţii - concepte definitorii
171
 Modele privind asigurarea calităţii; concepte integratoare de asigurare
a calităţii;
Managementul calităţii – noţiuni definitorii, principii
Sisteme de management al calităţii conform cerinţelor ISO 9001/ 9004

Întrebări de autoevaluare
1. Principalele orientări privind abordarea calităţii formulate de David
A. Garwin.
2. Abordarea modernă a calităţii.
3. Importanţa analizei indicatorului complex al calităţii şi eficienţei
economice pentru activitatea practică.
4. Definirea şi prezentarea ipostazelor operaţionale ale noţiunii de
calitate.
5. Contribuţia ipostazelor calităţii la asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii
(domeniile de aplicare).
6. Principalele etape ale evoluţiei modalităţilor de asigurare a calităţii.
7. Concepte definitorii privind asigurarea calităţii într-o organizaţie
potrivit familiei de standarde ISO 9000.
8. Domeniile de utilizare a modelelor de asigurare a calităţii (ISO 9004
şi ISO 9001) într-o organizaţie.
9. Definirea conceptelor de calitate totală şi managemet total al
calităţii.
10. Prezentarea principiilor TQM.
11. Motivarea sintagmei „concepte integratoare de asigurare a calităţii”.
Exemplificare.
12. Exprimarea „primatului calităţii” prin intermediul conceptului
„lanţul” lui Deming.
13. Definirea conceptului de „excelenţă industrială”/ „excelenţă” în
mediul de afaceri.
14. Definirea conceptului „sistem de management al calităţii” potrivit
familiei de standarde ISO 9000 şi particularităţile funcţionării
sistemului.
15. Prezentarea principalelor funcţii ale sistemului de management al
calităţii.
16. Prezentarea documentelor specifice realizării şi funcţionării unui
sistem de management al calităţii.
17. Avantajele implementării unui sistem de management al calităţii
într-o organizaţie.
18. Argumentele pentru care managementul calităţii reprezintă un
imperativ major al dezvoltării întreprinderilor.

172