Ideea creării unei psihopatologii în cadrul căreia descrierea diverselor tulburări

(nosologia) să fie ateoretică a apărut în Statele Unite ale Americii în cursul

dezbaterilor şi lucrărilor care au condus la elaborarea celei de-a doua şi ulterior celei
de-a treia ediţii a Manualului diagnostic şi statistic al tulburărilor mintale, cunoscut
sub numele de DSM.

Avantaje
 Studiul contextului (ştiinţific, dar şi socio-cultural) în care a apărut şi s-a
dezvoltat psihopatologia ateoretică este util pentru a înţelege nosologia şi
nosografia prezentate în DSM.
 Din punct de vedere psihologic al lui Aldorf Meyer priveste tulburarile mintale
drept ’’reactii’’ ale personalitatii la factori psihologici, sociali si biologici.
 Dupa parerea lui Kraepelin, boala mintală trebuie individualizată şi definită
prin evoluţia sa. Singurul diagnostic adevărat este acela care permite un
pronostic precis. Boala neputînd fi definită decît prin starea ei terminală,
Kraepelin studiază în mod sistematic afecţiunile mintale în funcţie de evoluţia
lor.
 Bazarea pe un sistem operaţional de criterii diagnostice. Criteriile diagnostice
sînt descriptive. Definirea lor este precisă şi univocă, fiind astfel comunicabilă.
Ele au fost validate empiric şi posedă o înaltă fidelitate inter-evaluatori.
 Modelul multiaxial de diagnostic nu este nou în psihiatrie, în cazul DSM III,
adoptarea unui sistem multiaxial este o consecinţă logică a ateorismului
etiologic, care face necesară înregistrarea ansamblului informaţiilor disponibile
(Pichot & Guelfi, 1985). Acest sistem asigură o evaluare minuţioasă din punct
de vedere psihologic, biologic şi social.

Dezavantaje
 Este necesar elaborarea unor teorii psihopatologice generale, care să servească
drept suport pentru nosologie.
 Fiind ateoretică, spun unii autori, DSM nu utilizează abordarea structurală care
caută să recunoască efectele unei structuri într-un tablou clinic dat. De aceea,
DSM III nu se preocupă, în mod inevitabil, decît de „simptomele de
suprafaţă"22 , adică de comportamente şi, după cum subliniază Tremine et al.
(1985), această referinţă comportamentalistă nu poate fi ascunsă sub umbrela
agnosticismului.
 Faptul de a opta pentru o poziţie ateoretică privind etiologia face ca în loc să
indice cum au apărut tulburările mintale, autorii DSM încearcă în cea mai mare
parte a cazurilor să descrie manifestările acestor tulburări. Această abordare, ce
constă în definirea tulburărilor prin descrierea caracteristicilor clinice ale
acestora, este denumită „descriptivă".
 Absenţa referinţelor la orice concepţie teoretică nedemonstrată privind
etiologia sau patogenia.
 Dezbaterile provocate de homosexualitate au pus în evidenţă „imposibilitatea
de a realiza un diagnostic de tulburare mintală fără a face referinţă, cel puţin în
mod implicit, la un întreg ansamblu de norme şi judecăţi de valoare".