Sunteți pe pagina 1din 2

Cod roșu de furtună de cenzură asupra guvernului coaliției

Pentru guvernul coaliției de pierzători PNL-USRPLUS-UDMR se anunță vremuri grele: PSD


anunță că ieri, marți, 23 iunie 2021, a depus moțiune de cenzură împotriva guvernului Cîțu.
Într-un comunicat remis presei ieri, imediat după depunerea moțiunii, deputatul PSD Mihai
Fifor a enunțat trei motive principale pentru care guvernul Cîțu trebuie să cadă: încălcarea
promisiunilor de majorare a alocațiilor pentru copii, eșecul PNRR și programul de austeritate
asumat pentru un nou împrumut împovărător.
În analiza dezvoltată pe marginea acestor trei „realizări” ale guvernului Cîțu, deputatul Mihai
Fifor gratulează actuala putere din țară și pe cei care exercită această putere cu epitete dintre
cele mai frumoase, cum ar fi (cităm): „... modul de-a dreptul obscen în care actuala
putere...”, „nu este admisibil pentru un guvern, decât dacă este iresponsabil, să
justifice...”, „este mai mult decât evidentă incompetența și superficialitatea actualului
Executiv...”, „Guvernul Cîțu, cu inconștiență și iresponsabilitate...”, „cu prețul instituirii
unei austerități de-a dreptul criminale...”. Este drept că orice trestie gânditoare și capabilă
de un minimal bun simț în analizare poate constata că epitetele folosite de Mihai Fifor nu sunt
doar frumoase estetic, ci și cât se poate de potrivite cu realitatea analizată. Este la fel de drept
și că ceea ce ar fi trebuit să fie concluzia analizei se enunță la mijlocul comunicatului: „Dacă
nu știe ori nu poate trebuie să plece!”
Citind comunicatul PSD Arad începi să te întrebi cum de au ajuns pierzătorii ăștia în
Parlamentul României și cum au ajuns oamenii acestor partide miniștrii iar Florin Cîțu prim-
ministru, și vezi deja coaliția perdantă bătând falnic din aripe și îndreptându-se spre fundul
prăpăstiei cu toată țara în brațe.
Pentru o deplină edificare a cititorului nostru (mai inteligent și decât ai lor și decât ei înșiși),
publicăm mai jos întregul comunicat așa cum a fost remis presei, fără să schimbăm o iotă:
Mihai Fifor : PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu.
„Orice zi în plus cu guvernul actual adâncește nenorocirea generală și compromite pe termen
lung revenirea la un curs firesc al dezvoltării și creșterii bunăstării publice – obiective
esențiale pentru orice guvernare cu adevărat responsabilă.
Principalele trei motive pentru care Guvernul Cîțu trebuie demis:
1) Încălcarea promisiunilor privind majorarea alocațiilor;
2) Eșecul PNRR și
3) Programul de austeritate asumat pentru un nou împrumut împovărător.
Sa le luam pe rand:
1) Minciunile repetate și bătaia de joc la adresa copiilor și a familiilor în privința alocațiilor.
Este de neiertat modul de-a dreptul obscen în care actuala putere sfidează și se încurcă în
propriile minciuni, cum încalcă repetat nu doar angajamentele ci și dispozițiile legale pe care
ea însăși le-a emis. Nu este admisibil pentru un guvern, decât dacă este iresponsabil, să
justifice neaplicarea legii în vigoare pe motiv că nu are bani!
Dacă nu știe ori nu poate trebuie să plece! Cum ar fi dacă și firmele cu dificultăți financiare ar
refuza să mai respecte legea și să mai plătească taxele și impozite datorate statului cu aceiași
justificare ca și Cîțu în cazul alocațiilor – nu avem bani!
De ce legea trebuie să fie obligatorie noi toți, dar pentru guvernul Cîțu, nu?
2) Eșecul lamentabil în privința PNRR.
Guvernul Cîțu a reușit să facă România de râs în UE în mod repetat. Este mai mult decât
evidentă incompetența și superficialitatea actualului Executiv, care nici după trei încercări n-a
fost capabil să prezinte un Plan Național de Redresare și Reziliență care să respecte criteriile
și să fie aprobat de Comisia Europeană.
Deja 11 țări au PNRR-urile aprobate: Portugalia, Spania, Grecia, Danemarca, Luxembourg,
Austria, Slovacia, Letonia, Germania, Italia, Belgia.
3) Austeritatea severă pe care o pregătesc României.
Guvernul Cîțu, cu inconștiență și iresponsabilitate, angajează noi împrumuturi uriașe – 15
mld euro - PNRR, plus alte zeci de miliarde de pe piața internațională – cu prețul instituirii
unei austerități de-a dreptul criminale, mult mai dură decât cea din 2010 când o altă
guvernare de dreapta – Băsescu-Boc – a tăiat salariile și pensiile. Și este au atât mai gravă
această politică de austeritate dementă asumată de guvernul Cîțu drept condiție pentru a lua
alte împrumuturi, cu cât s-a făcut deja proba că nu mai puțin de 31 de miliarde de euro
împrumutate în ultimul an n-au adus niciun progres, nicio dezvoltare, nicio bunăstare. Au fost
risipite nimeni nu știe unde și cum pentru că guvernul a refuzat explicațiile. ", afirmă
deputatul PSD Arad Mihai Fifor.
Vlad Alexandru Puiu

S-ar putea să vă placă și