Sunteți pe pagina 1din 2

Cetatea Enisala

Cetatea Enisala, construita de negustorii genovezi in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, priveste si acum
de pe dealul sau, asupra unei mari portiuni a Dobrogei. Cetatea se afla in judetul Tulcea, in apropiere de
Babadag si la 2 kilometri de satul Enisala.

Istoria cetatii Enisala

Localitatea care apare sub numele de Bambola  sau Pampulo in secolele al XIII-lea si al XIV-lea a fost
edificata, pentru prima data, cu cetatea Enisala. Numele de Yeni-Sale, care inseamna Satul Nou, a fost
mentionat, insa, abia in secolul al XV-lea, in cronica lui SüKrüllah.

Fortificatia de la Enisala a facut parte din lantul de colonii genoveze care ingloba orasele de la Gurile Dunarii.
Intre 1397 si 1418, in timpul domniei lui Mircea cel Batran, cetatea a facut parte din sistemul defensiv al Tarii
Romanesti, insa dupa cucerirea Dobrogei de catre turci la 1419/1420 aici a fost instalata o garnizoana militara
otomana.
Cetatea a fost ulterior abandonata, stapanirea turceasca inaintand dincolo de Gurile Dunarii, pana la Cetatea
Alba si Chilia (1484) iar mai tarziu, in secolul al XVI-lea aceasta nu mai corespundea intereselor strategice si
economice turcesti.

In prezent se pastreaza zidurile de incinta, turnurile si bastioanele cetatii, acestea fiind partial conservate si
restaurate. Atrage atenția, ca element arhitectonic deosebit, bastionul portii principale, de origine orientala, cu
arcada dubla, intalnita frecvent in evul mediu si utilizata de constructorii bizantini la diverse edificii.

Cum ajungeti la Cetatea Enisala

Venind dinspre Constanta, mergeti spre Babadag, in nord, prin Navodari, pe DJ 226, apoi pe DN 22. Putin mai
sus de Baia veti intersecta  DJ 222, pe care veti avea posibilitatea sa faceti dreapta si parcurgeti un drum putin
mai lung decat pe DN 22, insa foarte frumos, chiar pana la Enisala. Aproape de localitate, atentie la
indicatoarele cu Cetatea Heracleea sau Enisala, ambele denumiri fiind cunoscute in zona.

Venind dinspre Tulcea, aveti aceleasi doua variante de drumuri: DN 22 si DJ 222.

O data ajunsi la poalele dealului, puteti lasa masina acolo, pentru a urca pe jos sau puteti urca inca putin cu ea.
Peisajul si experienta vor fi intregite, insa, de urcarea dealului si de vegetatia tipic dobrogeana pe care o veti
gasi pe parcurs. Din cetate veti vedea Lacul Razim, Delta Dunarii, Podisul Babadagului si, daca aveti noroc,
Marea Neagra.

S-ar putea să vă placă și