Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Textul
alocuţiunii (în
traducere) a PS
Serghie, arhiepiscop
de Ternopol şi
Cremeneţ în faţa
clericilor, mirenilor
şi monahilor care au
participat la
Conferinţa
„Învăţătura
eshatologică a
Bisericii”,
desfăşurată la Sala
cu Orgă din Chişinău.
Judecând după lucrurile care s-au spus aici înţeleg că starea de spirit în
Moldova este oarecum neliniştită, îngrijorată. Dar mă bucur că aveţi curajul să
spuneţi aceste lucruri în public, aveţi puterea să mărturisiţi Domnului şi unul
altuia această situaţie îngrijorătoare. Cred că este mila lui Dumnezeu să putem
vorbi despre aceste lucruri. Şi mai este o milă a lui Dumnezeu faptul că trăind în
aceste vremuri, putem vorbi pe faţă, fără frică despre ce se întâmplă. Aceasta
vorbeşte despre faptul că Dumnezeu aşteaptă de la noi să facem dovada credinţei, a
trăirii noastre în El, a vieţii noastre. Este foarte greu să supravieţuim în aceste
timpuri omeneşte: acest lucru îl vedem, îl simţim şi îl cunoaştem cu toţii. Dar noi
ştim că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.
suntem clerici, mireni sau monahi. Îmi amintesc cuvintele părintelui Paisie
Aghioritul. Îl întrebase cineva: „Ce să facem? Cum să trăim?” Bătrânul i-a răspuns:
„Fiţi ceea la ce aţi fost chemaţi. Episcopul să fie episcop în sensul deplin al
cuvântului; eşti preot – fii preot adevărat; mirean – fii mirean
binecredincios”. Dar noi spunem că trebuie reforme, proteste şi încă nu
ştiu ce … e nevoie ca viaţa noastră să mărturisească cine suntem noi,
acolo unde ne-a rânduit Dumnezeu, în condiţiile în care a binevoit să
ne aşeze El. „Sunteţi în condiţii de schismă – trebuie să trăiţi după voia lui
Dumnezeu; în condiţii de desfrâu – păstraţi-vă în curăţenie; în condiţii de
persecuţii – nu vă temeţi!” Ştiţi, cuvintele acestea ale bătrânului, parcă sânt simple
şi clare … şi ele ţin de viaţa noastră.
Iată fraţilor, care trebuie să fie lucrul nostru principal: rugăciunea. Să ne dea
Dumnezeu tuturor să folosim cu înţelepciune acest timp, această putere pe care o
aşteaptă păstoriţii noştri şi pe care o aşteaptă, în taină, chiar şi neprietenii noştri.
Ca pe urmă aceştia să nu ne osândească, să nu zică: „Bine, noi murim pentru că nu
ştiam ce să facem, dar voi ştiaţi, de ce nu vă rugaţi? De ce nu vă rugaţi şi pentru voi
şi pentru noi?” Şi acuzaţia lor va fi dreaptă. De aceea noi trebuie să ne bucurăm că
ni s-a dat să trăim în astfel de timpuri. Să ne bucurăm că avem posibilitatea aceasta
şi să înţelegem că noi trebuie să ne apropiem de Dumnezeu. Trebuie să înţelegem
că nu avem în cine nădăjdui, omeneşte vorbind. Nu avem duhovnici de care am
vrea, noi nu suntem cum trebuie, dar„Dumnezeu este acelaşi ieri şi azi şi în
veac”.
Acum noi trebuie să învăţăm cum să ne adresăm direct lui Dumnezeu: aşa
cum era în primele secole ale creştinătăţii, cum a fost întotdeauna. Şi chiar în ceea
ce priveşte aceste probleme ce ţin de codificare ş.a.m.d. … creşte responsabilitatea
personală a fiecărui om în parte. Dumnezeu ne spune tuturor clar: „Iată calea spre
mântuire şi iată calea spre pierzare!” Tuturor ne vorbeşte Dumnezeu, toţi ştiu
aceasta. Dar noi nu mergem toţi pe calea mântuirii. De aceea, dacă, de exemplu,
Biserica va spune: „Primiţi codurile!” nu toţi le vor primi. Şi dacă Biserica va spune:
„Nu le acceptaţi!”, unii le vor accepta. Adică fiecare va face aşa cum îi va spune
conştiinţa. Trebuie să simţim astăzi această responsabilitate pentru noi înşine.
data:text/html;charset=utf-8,%3Ccenter%20style%3D%22color%3A%20rgb(0%2C%200%2C%200)%3B%20font-family%3A%20'Times%20New%20Roma… 3/6
3/23/2015 Să mărturisim prin viaţa noastră cine suntem iar rugăciunea să fie fundamentul vieţii
Trebuie să păzim familiile, trebuie să păzim copiii şi, mai cu seamă, iertaţi-
mă, să păzim fetiţele noastre. De ce? Pentru că ele sânt viitorul. Prin ele se naşte
omul pentru viaţă pământească şi pentru viaţă veşnică. Sfântul Nectarie Romanul,
un nou sfânt al bisericii Eline scria multe epistole guvernului ţării sale în care
sfătuia să se atragă atenţia la educarea fetelor. În primul rând - învăţaţi-le despre
legea lui Dumnezeu şi frica de Dumnezeu. În rândul al doilea, învăţaţi-le istoria
statului şi celelalte. Şi atunci viitorul va fi mai bun. Amintiţi-vă perioada ateistă.
Cine ne educa? Mamele şi bunicele noastre. Şi am păstrat credinţa, slavă
Domnului! Astăzi trebuie să avem în atenţie familia omenească, familia păstorului
şi a păstoriţilor, familia eparhială. Să păzim unitatea cu orice preţ, iar greşelile
apropiaţilor noştri să le acoperim cu dragoste şi cu rugăciune jertfelnică.
Şi mai avem ceva. În această situaţie specifică în care suntem, deseori se fac
auzite voci care spun, şi acest lucru a fost remarcat şi la conferinţa de la Moscova,
că ne adresăm lui Dumnezeu doar pentru a cere lucruri pământeşti. Noi trebuie să
înţelegem că este important să ne izbăvim de toate lucrurile rele, straşnice pe care
le avem, de ele trebuie să ne temem. Pentru că noi într-adevăr Îl aşteptăm pe
Hristos. Ne aminteam că primii creştini care-L aşteptau, spuneau: ”Când va veni
Hristos?” Apostolii răspundeau: „Aşteptaţi, că asta va fi degrabă”. Iar noi, astăzi,
după două mii de ani spunem: „Asta va fi nu degrabă. Vom mai trăi poate zeci de
ani. Şi apoi încă trei ani în timpul lui Antihrist. Mai avem timp de pocăinţă”. De
aceea, fraţilor, noi trebuie să-l aşteptăm pe Hristos. Trebuie să-l
aşteptăm, să ne pregătim pentru întâlnirea cu El. De ce ne învaţă
părinţii: „Să ai în minte moartea! Aminteşte-ţi de cele de pe urmă ale
tale!” Care-i scopul vieţii noastre? Într-adevăr vrem să-l întâlnim pe
Hristos sau vrem să ne izbăvim de neplăceri şi să ne acomodăm la
vremurile contemporane pentru a trăi normal?
este neplăcut din cauză că a făcut o faptă rea. Dar nu ne gândim care vor fi
consecinţele acestei fapte în veşnicie. Dacă am realiza că riscăm să pierdem
Veşnicia, ne-am pocăi altfel. Am trăi altfel. Ne-am concentra atenţia asupra acestei
probleme. Şi dacă noi pentru Veşnicie trebuie să răbdăm, pentru Veşnicie trebuie
să biruim ispitele. Dumnezeu ne va ajuta!
Şi dacă azi constatăm şi alte lucruri, înseamnă că noi înşine nu trăim aşa cum
trebuie viaţa de creştin. Fraţilor, aceasta nu este o acuză, eu spun aceasta în primul
rând pentru mine şi vă amintesc şi vouă, să ne străduim să fim ceea la ce ne-a
chemat Domnul. Şi, în primul rând, să-I mulţumim Domnului că mai avem
conştiinţă, că mai avem timp, că mai avem binecuvântarea lui Dumnezeu; acest
timp se scurge foarte repede, nu va fi aşa mult timp. Şi dacă nu vom reuşi astăzi să
ne întărim în credinţă, dacă astăzi nu vom câştiga bunăvoinţa lui Dumnezeu, va
trebui să răspundem în curând. Noi trăim într-un timp de aur, într-un veac de aur.
Îmi amintesc iarăşi cuvintele părintelui Paisie Aghioritul. Mergea într-o maşină şi
şoferul a deschis radioul. După un timp şoferul a dat radioul mai tare şi s-a uitat
spre bătrân; bătrânul tăcea. Scena s-a repetat până când şoferul s-a dumirit că
muzica lui îl deranjează pe părinte. „Părinte, de ce tăceaţi, de ce nu reacţionaţi?”, l-
a întrebat el. „Eu înţelegeam că trebuie să mă concentrez mai mult la rugăciune”, i-
a răspuns bătrânul. Tot aşa şi noi, fraţilor, cu cât mai mult ne apasă nevoile şi
grijile, cu atât mai mult şi mai cu putere să ne rugăm. Să mărim nevoinţa noastră
duhovnicească, să renunţăm la ceva. Trebuie să ne nevoim, doar suntem ostaşi, nu
trebuie să ne relaxăm. Lumea contează pe noi, lumea are încredere în noi; de
aceea, să ne ajute Dumnezeu să fim ai Lui. De toate celelalte, de poporul, de
neamul nostru, de păstoriţii noştri se va îngriji Dumnezeu care ne este credincios.
Dumnezeu să vă mântuiască pe toţi! (traducere şi adaptare: Igor
Pânzaru;http://www.mdn.md/ortodoxal.php?rubr=2264)
data:text/html;charset=utf-8,%3Ccenter%20style%3D%22color%3A%20rgb(0%2C%200%2C%200)%3B%20font-family%3A%20'Times%20New%20Roma… 6/6