Sunteți pe pagina 1din 1

Expoziția „Bisericile de lemn din Bucovina

istorică”
by Silviu Miloiu · 02/04/2019

Bucovina este renumită prin bisericile cu fresce exterioare din România, parte din ele incluse
în patrimoniul UNESCO, sau prin bisericile vechi din Lujeni sau din Toporăuţi, aflate în
prezent în regiunea Cernăuţi din Ucraina.
Alături de aceste monumentale şi valoroase lăcaşe de cult, Bucovina păstrează o categorie
specială de monumente de arhitectură vernaculară religioasă, modeste în aparenţă, mai puţin
cunoscute, dar destul de numeroase. Ele sunt adevărate opere de artă ale meşterilor populari,
de cele mai multe ori anonimi, însumând un număr de peste 350 de biserici de lemn, după
cum au fost identificate în urma cercetării ce a prilejuit această expoziţie.
Expoziţia Biserici de lemn din Bucovina istorică – cercetare şi conservare prezintă prin
imagini şi note o sinteză a cercetării documentare şi de teren a autorului, Laurenţiu Dragomir,
doctor al Universității „Valahia” din Târgoviște, urmărind înţelegerea şi aprofundarea
fenomenului bisericilor de lemn din Bucovina, evidenţa lor ştiinţifică, precum şi situaţia
actualei stării de conservare a acestora.
Expoziţia a fost itinerată până acum la Muzeul Unirii din Iaşi în 2017, în cadrul
Simpozionului internaţional Monumentul – tradiţie şi viitor, şi la Muzeul Regional de Istorie
şi Etnografie din Cernăuţi în vara anului 2018.
Amfitrion va fi directorul Complexului Muzeal Național „Curtea Domnească”, Dr. Ovidiu
Cârstina.
Expoziția va fi prezentată de Dr. Laurențiu Dragomir și de invitații săi, Prof. univ. dr. Ioan
Opriș, Prof. univ. dr. Silviu Miloiu de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, și de Arh.
Anca Filip de la Institutul Național al Patrimoniului.

S-ar putea să vă placă și