Tema 2: Mecanismul de funcţionare a pieţei bunurilor de consum

1. Piaţa: esenţă, caracteristici şi funcţii.

2. Cererea şi factorii determinanţi.
3. Oferta şi factorii determinanţi.
4. Echilibrul şi dezechilibrul pieţei.

Obiectivele temei.
să caracterizaţi esenţa, trăsăturile şi funcţiile pieţei;
să analizaţi diferite tipuri şi forme ale pieţei;
să determinaţi mecanismele de funcţionare a pieţei;
să analizeze cererea şi oferta, legea cererii şi ofertei;
să evidenţieze factorii ce determină mărimea cererii şi ofertei;
să ilustreze grafic influenţa factorilor asupra cererii/ofertei unui bun economic;
să caracterizeze echilibrul de piaţă.

1. Piaţa: esenţă, caracteristici şi funcţii.

Piaţa a apărut încă în antichitate, adică cu zeci de mii de ani în urmă. Ea este rezultatul evoluţiei
schimbului de mărfuri. Ca factori care au provocat apariţia pieţei pot fi menţionaţi: diviziunea socială a
muncii şi specializarea în domeniul de producţie a bunurilor materiale şi a serviciilor; autonomizarea
economică a producătorului de mărfuri şi servicii în baza proprietăţii private; libertatea economică a
producătorului de a decide: Ce? Cum? Pentru cine de produs?
Există o mulțime de difiniții ale pieții. Cea mai simplă este următoarea:
Piața constituie totalitatea relațiilor de vînzare-cumpărare dintr-un anumit spațiu geografic.
În sens îngust, piața poate fi definită drept locul unde se confruntă cererea și oferata de bunuri, servicii și
capitaluri.
Fiind una din cele mai vechi instituţii ale activităţii economice, piaţa exercită un şir de funcţii, principalele
dintre ele fiind:
1. Funcţia de intermediere. Piaţa îi pune faţă-n faţă pe producători şi pe consumatori, pe vânzători şi
cumpărători, făcând astfel posibil schimbul. Ea oferă consumatorului posibilitatea de a-şi alege
producătorul optim din punctul de vedere al preţului, calităţii, modelului ales etc. Aceeaşi posibilitate de
alegere o are şi producătorul.
2. Funcţia de reglementare. Apărută iniţial ca o punte de legătură între producători şi consumatori, treptat
piaţa devine principalul mecanism de reglementare a vieţii economice. Ea îndeplineşte rolul unei „mâini
invizibile”, care, după cum spunea A. Smith, îi „împinge” pe agenţii economici individuali să acţioneze în
conformitate cu interesul general, determinând producătorii să confecţioneze bunurile de care are nevoie
societatea la momentul dat.
3. Funcţia de formare a preţului. Deşi cheltuielile individuale pentru producerea şi desfacerea aceluiaşi bun
sunt diferite, piaţa stabileşte un preţ unic, un preţ de echilibru, acesta fiind influenţat în mare parte de cerere
şi ofertă într-o anumită perioadă de timp.
4. Funcţia de informare. Prin jocul liber al ratei profitului şi al ratei dobânzii, piaţa oferă agenţilor
economici informaţia necesară despre mersul afacerilor în diferite domenii de activitate. Piaţa
„semnalează” producătorilor despre produsele ce urmează a fi fabricate, despre calitatea şi volumul lor,
despre profiturile ce pot fi obţinute.
5. Funcţia de diferenţiere a producătorilor. Piaţa îi îmbogăţeşte pe învingătorii în lupta de concurenţă şi, în
acelaşi timp, penalizează până la falimentare întreprinderile necompetitive. În acest fel piaţa stimulează
reducerea cheltuielilor de producţie, aplicarea noilor tehnologii, sporirea eficienţei producţiei. Impuse de
concurenţă întreprinderile îşi perfecţionează activitatea permanent.
Având o istorie atât de îndelungată şi o importanţă atât de mare în dezvoltarea economică, piaţa rămâne a fi
un fenomen mai mult sau mai puţin eterogen, care poate fi clasificat după mai multe criterii. Iată câteva
dintre criteriile de grupare a pieţelor şi tipurile de piaţă care se constituie în funcţie de acestea:
a) Conform naturii economice a bunurilor ce fac obiectul tranzactiei se disting:
- Piaţa bunurilor de consum (sunt supuse schimbului diverse bunuri de consum final – produse alimentare,
îmbrăcăminte, încălţăminte ş.a.);
- Piaţa capitalului (se efectuează tranzacţii cu diverse valori mobiliare, cele mai importante fiind acţiunile
şi obligaţiunile);
1
- Piaţa muncii (locul unde se confruntă cererea şi oferta forţei de muncă);
- Piaţa pământului şi a resurselor naturale (include tranzacţiile ce au la bază vânzarea-cumpărarea
terenurilor de pământ, a diferitor resurse naturale precum petrolul, zăcăminte minerale ş.a.);
- Piaţa valutară (are la bază vânzarea-cumpărarea diverselor valute);
- Piaţa monetară (sistemul de relaţii interbancare);
- Piaţa imobiliară (presupune tranzacţionarea diferitor proprietăţi imobiliare, în R. Moldova ceea mai
reprezentativă este vânzarea-cumpărarea locuinţelor);
- Piaţa produselor intelectuale (presupune vânzarea-cumpărarea diferitor proprietăţi intelectuale aşa ca
brevete de invenţii, drept de autor, tehnologii noi ş.a.)
b) După criteriul extinderii geografice, distingem: piaţa locală; piaţa regională; piaţa naţională; piaţa
mondială.
c) În dependenţă de modul de manifestare a concurenţei, piaţa se clasifică în:
- Piaţă cu concurenţă perfectă sau pură (presupune existenţa unui număr mare de vânzători şi cumpărători,
fiecare având aproximativ aceeaşi putere economică);
- Piaţă de tip monopol (piaţa este dominată de un singur producător);
- Piaţă cu concurenţă monopolistică (presupune existenţa unui număr mare de vânzători ce propun pieţei
produse de calitate şi preţ diferit);
- Piaţa cu concurenţă tip oligopol (piaţa este dominată de 3-7 producători).
d) După nivelul corespunderii cu legislaţia în vigoare, pieţele pot fi: legale şi ilegale (piaţa neagră).
e) După nivelul de dezvoltare:
- Piaţă subdezvoltată (ansamblul de relaţii accidentale cu o pondere destul de mare a relaţiilor de barter,
adică are loc schimbul marfă – marfă);
- Piaţă liberă (la această piaţă are acces orice vânzător şi cumpărător);
- Piaţă reglementată (specifică, de regulă, economiilor mixte, unde statul intervine cu scopul eliminării
unor deficienţe ale pieţei).
f) În dependenţă de specificul pieţei distigem:
- Piaţă în formă de burse (locul unde se întâlnesc vânzătorii şi cumpărătorii, însă,marfa nu este prezentă;
existenţa ei este confirmată prin documente);
- Piaţă în formă de licitaţie (tip de vânzare în care mai mulţi agenţi economici concurează pentru
cumpărarea unui bun economic);
- Piaţă în formă de tender (în cazul dat beneficiarul va accepta oferta acelui agent economic care va
propune produse sau servicii de o calitate mai înaltă decât concurenţii săi sau va cere un preţ mai redus
pentru acestea).
Trebuie de remarcat că toate tipurile de pieţe menţionate mai sus se pot împărţi în segmente mai
mici. Spre exemplu, piaţa bunurilor de consum se împarte în piaţa bunurilor alimentare, piaţa articolelor de
vestimentaţie, piaţa automobilelor ş.a.
Toate piețele se află într-o interdependență multifuncțională și permanentă. Schimbările
intervenite pe o piață se răsfrîng rapid asupra celorlalte piețe. De exemplu, schimbarea cursului monedei
naționale în raport cu valutele altor țări influențează nemijlocit cererea de pe piața bunurilor materiale și a
serviciilor etc.
În economia de piață, instituția principală în jurul căreia se organizează și se desfășoară activitatea
economică este piața. Astfel spus, piața se află în centrul vieții economice. La rîndul său, nucleul pieței este
constituit din patru elemente de bază, care sunt: cererea, oferta, prețul și concurența. Interdependența și
interacțiunea cererii, ofertei, prețului și concurenței formează conținutul mecanismului pieței.

2. Cererea şi factorii determinanţi.

Cererea exprimă cantitatea dintr-un anumit bun pe care cumpărătorul doreşte şi poate să o procure
într-un anumit interval de timp, la un anumit nivel al preţului.
Cererea presupune nu numai o dorință, o nevoie, ci și capacitatea consumatorului de a procura o cantitate
dintr-un anumit bun într-o anumită perioadă de timp.
Cererea pe piaţă se poate manifesta sub următoarele forme: cerere individuală (cantitatea dintr-un bun pe
care un consumator este decis să o cumpere, dispunînd și de mijloace bănești corespunzătoare) ; cerere de
piaţă sau cerere totală (agregată) – reprezintă suma cererii tuturor cumpărătorilor de pe piața bunului
respectiv.
Tipurile cererii:

2
1. Cerere negativă –situaţia când majoritatea mărfurilor de pe piaţă nu sunt solicitate de consumatori şi
aceştia din urmă caută să le ocolească, se dezic a le cumpăra.
2. Lipsa totală a cererii există atunci când consumatorii nu au nici un interes pentru o anumită marfă sau
sunt indiferenţi faţă de ea.
3. Cerere camuflată – atunci când consumatorii au dorinţa de a achiziţiona o marfă ce lipseşte pe piaţă.
Există şi situaţii când mărfurile de un anumit fel există pe piaţă, dar ele nu satisfac cerinţele sporite ale
consumatorilor, menţionându-se astfel cererea camuflată.
4. Cerere în scădere – când se reduce permanent interesul consumatorului pentru un anumit fel de mărfuri
sau pentru o marfă anumită.
5. Cerere neuniformă, exprimă oscilaţia cererii în dependenţă de timp sau anotimp.
6. Cerere de deplină valoare – când circulaţia comercială la întreprinderile ce satisfac piaţa este normală.
De regulă, cererea de deplină valoare prevede responsabilitatea întreprinderii pentru calitatea producţiei
fabricate, nivelul tehnologic şi de organizare a muncii la întreprinderea dată.
7. Cerere exagerată – când sunt produse cantităţi insuficiente de mărfuri şi nu e satisfăcută cererea pieţei.
Dacă o întreprindere nu poate sau nu vrea să îndestuleze cererea pieţei, ea combate cererea prin diverse
metode: prin majorarea preţului, restrângerea reţelei de exploatare, limitarea producerii de piese şi
ansambluri de rezervă.
8. Cerere neraţională e considerată când mărfurile produse influenţează sănătatea, deteriorând situaţia
ecologică. În aceste cazuri se elaborează un sistem de măsuri şi acţiuni pentru a combate creşterea cererii
iraţionale.
Cererea este o mărime variabilă, care poate să crească sau să scadă în funție de mai mulți factori
(denumiti, adeseori, „condițiile cererii”).
Condiția principală care determină modificarea cererii este schimbarea prețului la bunul respectiv.
Relațiile de cauzalitate dintre cerere și preț formează conținutul legii cererii.
Legea cererii exprimă raportul de interdependență dintre modificarea prețului unitar al unui produs și
schimbarea cantității cerute. O dată cu creșterea prețului la un bun, cantitatea cerută de un consumator
tinde să scadă, și invers, o scădere a prețului generează tendința de sporire a cantității cerute.
Deci, cererea depinde, în primul rând, de preţul bunului dat. Dependenţa dintre preţul bunului şi
cererea pentru acest bun poate fi prezentată tabelar, analitic, grafic.
Metoda tabelară reprezintă un şir de valori ale preţului bunului şi cantităţile de bun pentru care este cerere
la nivelul respectiv al preţului (tabelul 1.1).

Tabelul 1.1
Interdependența preț-cantitatea cerută
Preț lei/buc. 100 80 60 40 20
Cerere (buc.) 1 2 3 4 5

Metoda tabelară permite de a determina cantităţile cerute de bun la fiecare nivel al preţului
fără a face anumite calcule. Însă această metodă nu ne oferă un tablou clar despre caracterul acestei
dependenţe dintre preţ şi cantitatea cerută.
Metoda analitică presupune prezentarea dependenţei dintre preţul bunului şi cantitatea cerută în
expresie matematică. Prin metoda analitică pot fi determinate exact cantităţile cerute pentru fiecare nivel al
preţului, poate fi analizat mai detaliat caracterul acestei dependenţe. Dependenţa dintre cantitatea cerută de
bunuri şi nivelul preţului în formă analitica se prezintă astfel:
QD = f(P), (2.1)
unde QD – cantitatea cerută de bun; P – preţul bunului dat.
Această expresie generală nu reflectă dependenţa inversă dintre cerere şi preţ. Dacă, de exemplu,
dependenţa este liniară, atunci ea poate fi prezentată în modul următor:
Qd =a−b×P , (2.2)

unde a reprezintă volumul maxim al cererii (pentru P = 0), iar b – panta curbei cererii. La
modificarea valorii a are loc deplasarea curbei cererii, iar la modificarea valorii b se modifică panta curbei
cererii.
Metoda grafică. Dependenţa dintre preţ (P – variabila independentă) şi cantitatea cerută (QD – variabila
dependentă) poate fi prezentată prin metoda grafică. Folosind datele din tabelul 1.1, reprezentăm graficul cererii,
numit curba cererii (figura 1).
3
unde: P-prețul; Q-cantitatea de bunuri cerută
Fig.1 Curba cererii
Curba cererii are pantă descrescătoare şi indică ce cantitate de bun este gata să procure consumatorul
la fiecare nivel al preţului, într-o perioadă concretă de timp când ceilalţi factori ai cererii rămân constanţi.

Preţul este un factor important, însă nu unicul ce influenţează cererea. În afară de preţ, cererea este
influenţată de următorii factori.
1. Venitul cumpărătorilor (V). Evident, venitul cumpărătorilor influenţează cererea. În majoritatea
cazurilor, dependenţa dintre venit şi cerere este direct proporţională. Altfel spus, creşterea venitului
conduce la majorarea cererii şi, invers, scăderea veniturilor conduce la micşorarea acesteia. Însă nu pentru
toate bunurile această dependenţă este direct proporţională.
Bunurile pentru care cererea se majorează în cazul creşterii veniturilor cumpărătorilor se numesc
bunuri normale. Din această categorie fac parte bunurile cu înalte proprietăţi consumiste, cărora
consumatorii le dau o înaltă apreciere, cum ar fi: diverse aparate electrice de uz casnic, calculatoare
performante, mobilă, autoturisme noi etc. Creşterea veniturilor cumpărătorilor va conduce la creşterea
cererii pentru aceste lucruri.
Pentru altă categorie de bunuri, dependenţa dintre veniturile cumpărătorilor şi cerere este inversă.
Bunurile pentru care cererea se micşorează în cazul creşterii veniturilor cumpărătorilor se numesc bunuri
inferioare. Din această categorie fac parte bunurile percepute de către cumpărători ca fiind alternative
inferioare bunurilor normale, cum ar fi: calculatoare de primele generaţii, telefoane mobile cu caracteristici
tehnice mai inferioare, aparate electrice de uz casnic uzate, vestimentaţie din stofe artificiale sau demodată
etc. În cazul creşterii veniturilor cumpărătorilor cererea pentru aceste bunuri se va micşora.
Unul şi acelaşi bun poate fi perceput ca fiind bun normal pentru unii cumpărători şi ca bun inferior
pentru alţi cumpărători. De exemplu, pentru unii cumpărători margarina (în comparaţie cu untul) este un
bun inferior, dându-i o apreciere mai joasă privind calităţile gustative, însă pentru alţi cumpărători,
margarina face parte din categoria bunurilor normale, din motiv că are avantaje în comparaţie cu untul,
fiind un produs în bază de uleiuri vegetale. Pentru această categorie de cumpărători, cererea pentru
margarină va fi în dependenţă directă de venit. Deci, bunurile sunt normale sau inferioare doar din motivul
că aşa decide consumatorul.
În modelul grafic care ilustrează curba cererii, modificarea cererii în funcţie de venit se prezintă astfel:
în cazul bunurilor normale, la creşterea veniturilor, curba cererii se deplasează spre dreapta (în sus); în
cazul bunurilor inferioare, la o creştere a veniturilor, curba cererii se deplasează spre stânga (în jos).
2. Gustul şi preferinţele individului (G). Sub influenţa modificării gusturilor şi preferinţelor
cumpărătorilor, cererea se schimbă foarte dinamic. La rândul său, preferinţele sunt influenţate de situaţia
socială şi familială a cumpărătorilor, de vârsta, sexul acestora, de tradiţiile naţionale, modă, de progresul
tehnic, publicitate etc. Dacă interesul cumpărătorilor creşte faţă de anumite bunuri, atunci se va majora
cererea pentru acestea. Majorarea cererii se va observa prin deplasarea curbei cererii în dreapta. În unele
cazuri, gusturile se schimbă rapid (de exemplu, vestimentaţia, bucatele). În alte cazuri, modificarea
gusturilor are loc lent. Creşterea numărului adepţilor unui mod sănătos de viaţă va conduce la creşterea
cererii pentru produse alimentare fără conservanţi, pentru produse degresate, pentru fructe şi legume
ecologic pure etc.
3. Preţurile altor bunuri. Cererea pentru bunul dat este influenţată de modificarea preţurilor altor bunuri
şi anume a bunurilor ce se pot substitui sau completa în procesul consumului.
Bunurile sunt substituibile dacă creşterea preţului unuia din ele conduce la majorarea cererii din celălalt.
Astfel de bunuri sunt: carnea de găină şi carnea de curcan, ceaiul şi cafeaua, uleiul de porumb şi uleiul de
floarea-soarelui, lemnele şi cărbunii, impermeabilele şi umbrelele.
4
 Dacă preţul pentru uleiul de floarea-soarelui va creşte, aceasta va conduce la majorarea cererii pentru
uleiul de porumb. Deci, dependenţa dintre preţul unui bun şi cererea pentru alt bun substituent este directă.
Bunurile sunt complementare, dacă majorarea preţului unuia din ele conduce la micşorarea cererii
din celălalt. Aceste bunuri se completează în procesul consumului: automobilul şi benzina, pixul şi mina,
cămaşa şi cravata etc. Dacă se va majora preţul la benzină, va scădea cererea pentru automobile. Deci,
dependenţa dintre preţul unui bun şi cererea pentru bunul complementar este inversă.
Cu toate acestea, între multe bunuri nu este o interdependenţă în consum, acestea fiind independente,
cum ar fi: portocalele şi pixurile, automobilele şi produsele alimentare. Modificarea preţului la unele bunuri
nu influenţează cererea din celălalt.
4. Aşteptările consumatorului (A). Asupra consumatorului influenţează şi factorul de aşteptare a unor
eventuale modificări ale veniturilor sau ale preţurilor. În acest sens aşteptarea unei majorări sigure a
venitului are efectul unei majorări realizate a venitului: se măreşte cererea pentru mărfurile normale şi
scade cererea pentru mărfurile inferioare şi, din contră, aşteptarea unei scăderi a venitului determină
consumatorul să evite efectuarea cumpărăturilor ce ar putea fi amânate. Dacă consumatorul sesizează că
preţul la anumite mărfuri se va majora, cererea curentă pentru aceasta creşte şi, invers, dacă consumatorul
aşteaptă o scădere a preţului, cererea curentă va fi în scădere.
5. Modificarea numărului şi a structurii consumatorilor (N). Spre exemplu, reducerea natalităţii
presupune o reducere a cererii la produsele pentru copii, iar îmbătrânirea populaţiei sporeşte cererea de
medicamente şi asistenţă socială.
6. Modificarea sezonieră a cererii (M). Modificarea cererii din unele bunuri depinde nemijlocit de
perioada anului când acestea se procura. Astfel, în perioada de vară se majorează cererea pentru băuturile
răcoritoare, îngheţată, vestimentaţia de vara, diverse accesorii pentru călătorii etc. În perioada de iarnă se
majorează cererea pentru haine de blană, podoabe pentru pomul de Crăciun, suvenire cu simbolul anului ce
se apropie etc.
Legea cererii nu-şi manifestă esenţa în orice condiţii. Există şi excepţii de la legea cererii, cum ar fi
efectul Giffen, efectul Veblen şi efectul de snob.
Efectul Giffen explică situaţia de creştere a cererii ca rezultat al majorării preţului acestui bun. Acest efect
poartă numele economistului englez R. Giffen (1837-1910), care a descris acest fenomenul respectiv. El a
observat că în timpul foamei din Irlanda la mijlocul secolul al XIX-lea, cererea pentru cartofi se majora, în
pofida creşterii preţului acestora (cartoful era produsul de prima necesitate şi deţinea o mare pondere în
alimentaţia familiilor sărace). Creşterea preţului la cartofi influenţa puterea de cumpărare a acestor familii,
deoarece alte produse, cum ar fi fructele, carnea, deveneau şi mai puţin accesibile. Cum cartofii rămâneau,
comparativ, cel mai ieftin produs alimentar, cererea pentru aceştia se majora. Deci, acest efect poate fi
observat în condiţiile de sărăcie a populaţiei.
Efectul Veblen ţine de cererea de prestigiu şi poartă numele economistului american T.Veblen (1857-
1929), care a fost preocupat de studierea acestui fenomen. Cererea de prestigiu este orientată la procurarea
bunurilor care evidenţiază un statut social înalt al cumpărătorului. Cererea pentru bunuri exclusive, cum ar
fi tablouri unicate, opere de anticvariat, poate chiar să crească, dacă preţurile se vor majora, deoarece
cumpărătorii bogaţi le procură din motive de prestigiu.
Efectul de snob semnifică faptul că unii cumpărători ar putea să procure o cantitate mai mică de bun la
scăderea preţului acestuia, din motiv că bunul dat devine mai accesibil, se majorează consumul acestuia,
dar categoria dată de cumpărători nu doreşte să fie ca toţi ceilalţi.

3. Oferta şi factorii determinanţi.

Oferta – reprezintă cantitatea maximă dintr-un bun sau mai multe bunuri pe care un agent economic sau
un grup de agenţi economici o oferă pieţei la un moment dat, la un anumit preţ.
Spre deosebire de cerere, dependența ofertei de preț este directă, altfes spus, cu cît prețul este mai
ridicat, cu atît este mai mare cantitatea de bunuri oferite
Interdependența dintre schimbarea prețului și modificarea cantității de bunuri oferite constituie
conținutul legii ofertei. Creșterea prețului condiționează creșterea cantității oferite și invers.
Oferta poate fi: a) individuală (cantitatea de bunuri pe care un producător este dispus să o vîndă la un
preț anumit) și b) totală sau de piață (totalitatea ofertelor individuale).
Factorul principal care determină schimbarea ofertei este prețul. Dependenţa dintre preţul bunului şi
cantitatea oferită de acest bun poate fi prezentată tabelar, analitic, grafic.

5
Prin metoda tabelară se reprezintă un şir de valori ale preţului bunului şi cantităţile oferite la nivelul
respectiv al preţului (tabelul 1.2).
Tabelul 1.2
Interdependența preț-cantitatea oferită
Preț lei/buc. 20 40 60 80 100
Ofertă (buc.) 1 2 3 4 5

În formă analitică, oferta se prezintă astfel:

Qs =f (P )
unde QS – cantitatea oferită de bun; P – preţul bunului dat.
Această expresie generală nu reflectă dependenţa directă dintre cantitatea oferită şi preţ. În cazul
unei dependenţe liniare funcţia ofertei poate fi prezentată în modul următor:
Qs =a+b×P
unde a semnifică cantitatea oferită la preţul zero, iar b – panta curbei ofertei.
La modificarea valorii a are loc deplasarea curbei ofertei, iar la modificarea valorii b se modifică
înclinaţia curbei ofertei.
Metoda grafică. Folosind datele din tabelul 1.2, putem construi graficul ofertei – numit curba ofertei (figura
2).

unde: P-prețul; Q-cantitatea de bunuri cerută

Fig.2 Curba ofertei
Curba ofertei are pantă crescătoare şi arată ce cantitate de bunuri vânzătorii sunt gata să ofere
pe piaţă la diferite preţuri pe parcursul unei anumite perioade de timp.
Dacă preţul bunului se modifică, ceilalţi factori rămânând constanţi, atunci este vorba de
modificarea volumului ofertei. Grafic, aceasta se reflectă prin deplasarea dintr-un punct în altul de-a lungul
curbei ofertei. De exemplu, majorarea preţului bunului conduce la creşterea volumului ofertei şi se reflectă
printr-o deplasare în sus de-a lungul curbei ofertei spre dreapta în sus

În afară de preţ, oferta este influenţată şi de alţi factori, numiţi determinanţi:

Preţul resurselor influenţează considerabil oferta. În caz dacă se va micşora preţul resurselor
(materia primă, resursele energetice, forţa de muncă etc.), producătorii vor fi dispuşi să producă şi să ofere
mai mult. În modelul grafic, aceasta se va reflecta prin deplasarea curbei ofertei spre dreapta (în jos). Dacă
se vor majora preţurile la resurse, oferta se va micşora (în modelul grafic aceasta se va reflecta prin
deplasarea curbei ofertei spre stânga în sus). De exemplu, creşterea preţului la minereurile de fier vor
majora cheltuielile pentru producerea fontei şi a oţelului, ceea ce va conduce la micşorarea ofertei acestora.
Tehnologiile utilizate. Implementarea tehnologiilor noi, performante contribuie la micşorarea
cheltuielilor de producţie şi, respectiv, producătorii sunt motivaţi să majoreze cantităţile de bunuri produse.
În acest caz, oferta va creşte. În modelul grafic aceasta se va reflecta prin deplasarea curbei ofertei spre
dreapta (în jos). De exemplu, progresele tehnologice din industria calculatoarelor din ultimele decenii au
condus la majorarea ofertei acestora.
Impozitele şi subvenţiile. Majorarea impozitelor va conduce la micşorarea ofertei. În acest caz,
curba ofertei se va deplasa spre stânga. În cazul micşorării impozitelor, efectul este invers.
Acordarea subvenţiilor stimulează procesul de producţie şi, ca urmare, oferta creşte. În modelul grafic,
aceasta se reprezintă prin deplasarea curbei ofertei spre dreapta (în jos).

6
 Preţurile altor bunuri. Modificarea preţurilor altor bunuri influenţează oferta bunului dat. În cazul
bunurilor substituibile, producătorii vor fi interesaţi ca, folosind resursele existente, să producă şi să ofere
mai multe bunuri al căror preţ este mai mare.
De exemplu, fermierii care se ocupă de cultivarea grâului şi porumbului vor produce mai mult grâu, dacă
preţul acestuia este mai mare (s-a majorat preţul grâului sau a rămas acelaşi, însă s-a micşorat preţul
porumbului). Respectiv, majorarea preţului grâului va conduce la micşorarea ofertei de porumb. În modelul
grafic, aceasta se va reflecta ca deplasarea curbei ofertei de porumb spre stânga (în sus).
Anticipările vânzătorilor. Dacă se anticipează o majorare în viitor a preţului bunului fabricat, atunci
vânzătorul va micşora oferta în prezent, aşteptând un timp mai favorabil pentru realizare. Dacă se
anticipează o micşorare a preţului bunului fabricat, atunci oferta în prezent va creşte. În modelul grafic,
creşterea ofertei se va reflecta prin deplasarea curbei ofertei spre dreapta (în jos), iar reducerea ofertei –
prin deplasarea curbei ofertei spre stânga (în sus).
Numărul vânzătorilor. Cu cât este mai mare numărul producătorilor bunului dat, cu atât este mai
mare oferta de acest bun pe piaţă şi invers, micşorarea numărului de firme producătoare va conduce la
micşorarea ofertei bunului respectiv pe piaţă. Micşorarea ofertei se va reflecta prin deplasarea curbei ofertei
spre stânga (în sus), majorarea ofertei – deplasarea curbei ofertei spre dreapta (în jos).
Alţi factori. Oferta poate fi influenţată şi de alţi factori, cum ar fi: condiţiile climaterice
(influenţează oferta produselor agricole); situaţia politică (stimulează sau nu investiţiile, producerea şi
respectiv oferta); condiţiile avantajoase sau neavantajoase de creditare a antreprenorilor etc.

4. Echilibrul şi dezechilibrul pieţei.

Analizând cererea şi oferta, am presupus că atât cererea cât şi oferta se modifică sub influenţa
schimbării preţului. Dar în realitate între preţ, pe de o parte, cerere şi ofertă, pe de altă parte, există o
interdependenţă funcţională. De aici reiese că atât cererea, cât şi oferta influenţează mărimea preţului, adică
preţul pe piaţă se stabileşte în urma confruntării cererii cu oferta. Pe piaţă, practic, nu există o situaţie
ideală când cererea să fie strict egală cu oferta. De obicei se întâmplă că ori avem exces de cerere, numit
deficit de mărfuri, ori exces de ofertă, numit surplus de mărfuri. De asemenea, există şi propuneri ale
cumpărătorilor şi vânzătorilor privind mărimea preţului. Însă, în urma confruntării permanente dintre cerere
şi ofertă şi, respectiv, dintre „preţul dorit” de cumpărător şi „preţul dorit” de vânzător, apare o situaţie în
care cumpărătorii sunt dispuşi să procure un bun oarecare la un preţ care îi satisface şi pe vânzători. În
această situaţie, se stabileşte un preţ de echilibru, care şi poartă denumirea de preţ al pieţei. Astfel, preţul
de echilibru se stabileşte atunci când la un preţ dat catitatea cerută pentru un anumit bun este egală cu
cantitatea oferită. Pentru a ilustra interacţiunea dintre cerere şi ofertă vom prezenta tab.1 şi fig.3.
Tabelul 1 Interacţiunea dintre cerere şi ofertă
Preţ, lei/buc 3,00 2,25 1,50 1,00
Cerere (buc.) 125 150 225 325
Ofertă (buc.) 300 275 225 125
Surplus(+), +175 +125 0 -200
deficit(-)

7
 Fig. 3 Prețul de echilibru
Analizând datele din tabel şi acest grafic observăm că atât preţul de 3,00 lei, cât şi cel de 1,00
lei nu pot fi preţuri de piaţă, deoarece la primul preţ cumpărătorii vor procura numai 125 buc. din
produsul respectiv, restul fiind surplus. Iar cel de-al doilea preţ nu interesează vânzătorul care va
propune numai 125 buc. În acest caz pe piaţă apare deficit de bunuri. Preţul optim al pieţei, care ar
satisface atât consumatorul, cât şi vânzătorul este cel de 1,50 lei. Anume la un astfel de preţ
cantitatea de mărfuri pe care cumpărătorii sunt în stare să le procure este egală cu cantitatea de
mărfuri pe care vânzătorii le pot oferi pieţei. În rezultat, la piaţa respectivă nu va fi surplus şi nici
deficit de marfa respectivă. Acest preţ este numit de echilibru sau preţ cliring. Deci, preţul de
echilibru (Pe) este punctul în care se intersectează curba cererii cu cea a ofertei.
Să examinăm cum acţionează asupra pieţei şi preţului de echilibru modificările cererii. Dacă
creşte cererea, atunci apare deficitul, fapt ce generează majorarea preţului de echilibru, iar reducerea
cererii conduce la apariţia surplusului de mărfuri, ceea ce provoacă şi reducerea (Pe) (fig. 4).
Astfel, atâta timp cât piaţa se autoreglează, reacţia
ei la diverse modificări poate fi prezisă: sporirea cererii va
conduce inevitabil la majorarea preţului şi a cantităţii mărfii
vândute, iar micşorarea cererii va conduce inevitabil la
micşorarea preţului şi a cantităţii de mărfuri vândute. Să
vedem acum ce impact are oferta asupra preţului de
echilibru şi a pieţei. Reglarea pieţei de către ofertă este o
reacţie promptă la schimbările situaţiei în piaţă. Creşterea
ofertei generează apariţia surplusului şi scăderea preţului de
echilibru, iar reducerea ofertei conduce la apariţia de deficit
Fig. 4 Impactul modificării cererii şi la
creşterea preţului de echilibru (fig. 5)
asupra preţului de echilibru

Deci, şi în cazul ofertei, atâta timp cât piaţa îşi

exercită funcţia de autoreglare, reacţia ei poate fi
prevăzută. Astfel, se pot trage următoarele concluzii:
1. pieţele se află în stare de echilibru atunci când
în condiţiile acţionării preţurilor curente
cantitatea cererii este egală cu cantitatea
ofertei prezente;
2. . reprezentarea grafică a acestei stări a pieţei
este punctul de intersecţie a curbelor de cerere şi ofertă;
Fig. 5 Impactul modificării ofertei 3. creşterea cererii poate fi reprezentată în mod
grafic
asupra preţului de echilibru prin deplasarea curbei de cerere spre dreapta, ceea ce
conduce la majorarea atât a preţului nou de echilibru cât şi a cantităţii noi de echilibru (în
măsura deplasării punctului de echilibru spre dreapta pe curba ofertei);
4. creşterea ofertei poate fi reprezentată în mod grafic şi prin deplasarea curbei de ofertă
spre dreapta, fapt ce conduce la o nouă creştere a cantităţii noi de echilibru şi la
micşorarea noului preţ de echilibru (în măsura în care punctul de echilibru se deplasează
spre dreapta pe curba cererii);
5. micşorarea cererii (deplasarea curbei cererii spre stânga) conduce atât la micşorarea
preţului nou de echilibru, cât şi a cantităţii noi de echilibru; micşorarea ofertei (deplasarea
curbei ofertei spre stânga) conduce la creşterea preţului nou de echilibru şi la micşorarea
cantităţii noi de echilibru.
8
 Prin urmare, în economia de piaţă, modificarea preţului poate fi cauzată atât de modificarea
cererii