Sunteți pe pagina 1din 2

Activitatea la înălţime:

Sunteţi "în aer" cu condiţiile de securitate?


Pentru ca siguranţa activităţii la înălţime să fie "la înălţime", aveţi obligaţia de a vă asigura că lucrătorii
dvs. respectă o serie de reguli fundamentale. Cu atât mai mult cu cât statisticile arată că circa 13 din
100.000 de lucrători care desfăşoară o astfel de activitate sunt victime ale unor accidente mortale
(media unor asemenea accidente la nivelul tuturor sectoarelor de activitate fiind de 5 la 100.000)!

Întrebare: Când se poate considera că angajaţii dvs. lucrează la înălţime?


Răspuns: Atunci când desfăşoară activităţi la minimum 2m înălţime, distanţă măsurată de la tălpile
picioarelor lucrătorului până la baza de referinţă naturală (solul) sau până la orice altă bază de
referinţă artificială, bază faţă de care nu există pericolul căderii în gol.

În calitate de angajator veţi admite pentru a lucra la înălţime numai persoanele care întrunesc
următoarele condiţii:

 Au vârsta cuprinsă între 18 ani şi 55 de ani.

 Au viza medicală de la medicul de medicina muncii cu menţiunea expresă "apt pentru lucrul la
înălţime", menţiune ce va fi înscrisă şi în fişa individuală de instruire.

 Sunt dotate cu echipamentul individual de protecţie specific lucrului la înălţime, în funcţie de


activitatea pe care o desfăşoară.

 Dispun de calificarea şi experienţa corespunzătoare.

 Au fost instruite pentru a recunoaşte riscurile, a cunoaşte procedurile adecvate de lucru şi a


înţelege sistemele de protecţie.

Căderea de la înălţime este principalul risc de accidentare în cazul următoarelor lucrări:

- lucrări pe schele;
- asamblarea de piese prefabricate în construcţii;
- lucrări pe stâlpi;
- lucrări în cabine de macarale amplasate la mare înălţime;
- lucrări în cabine de stivuitoare şi elevatoare amplasate la mare înălţime în depozite;
- lucrări în partea superioară a turnurilor de sondă;
- lucrări în puţuri şi canalizări.

Ce este important să ştiţi atunci când vă dotaţi lucrătorii cu echipamente individuale de


protecţie pentru lucrul la înălţime?

1) Trebuie să alegeţi aceste echipamente în funcţie de fiecare situaţie de lucru la înălţime în parte.

Echipamentele individuale de protecţie pentru lucrul la înălţime se împart în două mari categorii:
a) Echipamente pentru prevenirea căderii, prin:
 poziţionarea lucrătorului în timpul lucrului;
 limitarea deplasării lucrătorului în direcţia sursei de accidentare prin cădere de la înălţime;
 poziţionarea şi suspendarea lucrătorului în timpul lucrului.
b) Echipamente pentru oprirea căderii.

2) Este interzis ca lucrătorii dvs. să utilizeze echipamente individuale de protecţie:

1
 nestandardizate;
 care nu respectă cerinţele esenţiale de securitate şi condiţiile legale pentru introducerea lor pe
piaţă;
 care nu sunt însoţite de instrucţiuni de utilizare;

3) Trebuie să vă instruiţi lucrătorii cu privire la modul de utilizare a echipamentelor individuale de


protecţie pentru lucrul la înălţime, conform instrucţiunilor de utilizare emise de producător.

4) Trebuie să vă informaţi lucrătorii că nu au voie să înlocuiască piese defecte ale echipamentelor


individuale de protecţie pentru lucrul la înălţime şi nici să repare aceste echipamente.

Atenţie
Pentru lucrul la înălţime, indiferent de domeniul de activitate, este obligatorie purtarea căştii de
protecţie. Casca de protecţie se va fixa obligatoriu folosind curelele de prindere. De asemenea, este
interzisă folosirea căştii de protecţie dacă prezintă spărturi, fisuri ale calotei sau defecţiuni ale
sistemului de amortizare.

S-ar putea să vă placă și