Cuprins:

1.Notiunea violentei domestice;

2. Consecintele violentei domestice;

3. Consecinţele violenţei asupra sănătăţii mentale a femeii;

4.Consecinţele psiho-comportamentale ale violenţei

domestice asupra copilului ;

5.Concluzii.

1
 1. Notiunea violentei domestic

Violenţa domestică poate fi definită ca o ameninţare sau producere a unei

răniri fizice, în trecutul sau în prezentul convieţuirii cu partenerul.
Violenţele în familie sunt la originea numeroaselor maladii fizice şi psihice, a
frecventelor consultaţii, spitalizări şi a incapacităţilor temporare de muncă, precum
şi a unui consum ridicat de medicamente şi de alte servicii de sănătate.
Familia este locul unde legea intervine cel mai puţin şi unde se observă frecvenţa
cea mai mare de violenţe îndreptate împotriva unor fiinţe umane mai vulnerabile,
"mai fragile fizic şi psihic", fie că această violenţă este îndreptată împotriva
femeilor, copiilor, persoanelor în vârstă, bărbaţilor.1
Există patru tipuri de violenţă îndreptată împotriva membrilor familiei:
emoţională, fizică, sexuală şi socială.

1. Violenţa emoţională: este cea mai larg întâlnită şi se regăseşte ca şi parte

componentă a tuturor formelor de violenţă domestică. Deşi precede şi acom-
paniază celelalte forme de abuz, ea se poate manifesta şi izolat prin cuvinte
injurioase, ameninţări, intimidări.

2. Violenţa fizică: constă în atingeri sau contacte fizice dureroase orientate către
victimă sau cei dragi victimei: copii, părinţi, fraţi, surori; precum şi în
intimidarea fizică. Violenţa fizică începe cu gesturi şi lovituri care ţintesc victima
şi poate duce până la crimă.

3. Violenţa sexuală: începe cu comentarii degradante la adresa femeii şi continuă

cuatingeri neplăcute şi diverse injurii provocate victimei în timpul sau în legătură
cu actul sexual. Violul este o formă de violenţă pe care femeia o suportă adesea
suferind în tăcere, plătind tribut normelor sociale care consideră că relaţiile
intime sunt în primul rând un drept al barbatului, un teritoriu unde el este stăpânul
care decide.

4. Violenţa socială: este o condiţie care înrăutăţeşte situaţia de victimă a femeii. Aici
intră rolul sexual rigid conturat de aşteptările sociale faţă de femeie şi barbat şi
care, în continuare, va limita resursele existente în comunitate pentru a ajuta
femeia victimă sau chiar a o blama pe aceasta pentru situaţiile de violenţă pe
care le trăieşte.

1
Organisation Mondiale de la Santé, Rapport mondial sur la violence et la santé, WHO/ NHL
HV 6625/ sous la direction Etienn G. Krug et al., Genève, Suisse, chapitres 4 et 6,2002
2
 Violenţa socială este în acelaşi timp o barieră în calea valorizării resurselor
femeii în afara familiei şi un cadru care favorizează agresionarea ei pe planul
vieţii private şi intime.
Tratarea cu violenţă a partenerului, cât şi relaţionarea violentă în cadrul
familiei sunt comportamente învăţate. Dacă nu se intervine pentru stoparea
violenţei domestice, de la un eveniment la altul severitatea agresiunilor se
accentuează. Concomitent cu creşterea riscului, scade capacitatea victimei de a
se proteja.

2. Consecintele violentei domestice.

Consecinţele violenţei domestice nu se răsfrâng doar asupra victimei ţintite, ci

şi asupra întregii familii, a copiilor mai ales, şi sunt resimţite ca o pierdere şi o
suferinţă a societăţii în general.
Ca victimă a partenerului violent, femeia suferă pe planul sănătăţii fizice, mentale
şi reproductive.

Consecinţele asupra sănătăţii fizice sunt: un comportament distructiv al stării

de sănătate (fumat, sex neprotejat), un consum de alcool sau droguri, tulburări
intestinale iritative, astmul, migrenele şi durerile de cap, vătămarile corporale,
dizabilităţile parţiale sau permanente, moartea.

Consecinţele asupra sănătăţii mentale sunt: depresiile, frica, anxietatea,

respectul de sine scăzut, disfuncţiile sexuale, tulburările de nutriţie şi de somn,
tulburările obsesiv-compulsive, tulburările de stress postraumatic, suicidul.

Consecinţele asupra sănătăţii reproductive sunt: sarcinile nedorite,

problemele ginecologice, naşterile premature, greutatea mică la naştere, bolile
inflamatorii pelviene, durerile pelviene cronice, mortalitatea şi morbiditatea
maternă.
Multiple studii au pus în evidenţă, pe toate continentele, diversele forme
de traumatisme fizice suferite de femei şi cauzate de violenţa domes- tică. Raportul
mondial (OMS) asu- pra violenţei şi sănătăţii (2002), a evidenţiat astfel, în
diverse ţări, toate aceste consecinţe complexe asupra sănătăţii femeii .

Consecinţele mortale sunt: Mortalitatea cauzată de SIDA, Mortalitatea maternă,

Omuciderea , Suicidul.

3
 Efectele violenţei asupra femeii sunt atât imediate cât şi de durată.O anchetă
efectuată asupra unei popu- laţii de aproximativ 400 de femei suedeze, adulte, a
arătat că problemele de sănătate au fost de 11 ori mai frecvente în cadrul unui grup
de femei care au suferit de violenţe în timpul copilărei lor decât în cadrul grupului
martor, şi de 7 ori mai frecvente în cadrul unui grup de femei care au suferit de
violenţe în adolescenţă,comparativ cu grupul martor.2

De asemenea, în cadrul unor studii efectuate în Statele Uninte, E.M. Valera şi H.

Berenbaum au studiat 99 de femei bătute de partener şi au concluzionat că mai
mult de trei sferturi dintre ele au suferit de cel puţin o leziune cerebrală cauzată de
partener şi aproximativ jumătate dintre ele au suferit de leziuni cerebrale multiple.

3. Consecinţele violenţei asupra sănătăţii mentale a femeii

Violenţa are ca efect distrugerea sentimentului de securitate personală a

femeii. Violenţa sexuală adaugă acestui traumatism şi un atac împotriva intimităţii
care le va agresa la nivel de subconştient/inconştient foarte profund. Consecinţele
psihologice şi comportamentale sunt multiple şi se pot traduce, printre altele, prin:
angoase, frică, depresie, sentiment de ruşine, culpabilitate, tulburări ale somnului,
alimentaţiei, scăderea/lipsa stimei personale, sindromul stresului postraumatic,
automutilare, un consum excesiv de alcool, droguri, gânduri sinucigaşe, compor-
tamente sexuale la risc.
Depresie, angoasă, frică
Femeile victime ale violenţei domestice pot suferi de depresie, pot resimţi o
angoasă acută şi pot prezenta frică pentru securitatea lor personală, pentru viaţa
cotidiană şi pentru sănătatea lor.
Dintre toate consecinţele negative ale violenţei domestice asupra sănătăţii
mentale, depresia este una dinte cele mai frecvente . Angoasa şi frica sunt
consecinţe obişnuite ale violenţei, iar teama şi frica nedesluşită a femeilor în
colectivitate, nu sunt legate doar de experienţa agresiunii, ele sunt frecvent reflexul
unui sentiment de insecuritate. Astfel, un studiu australian a arătat că la 70%
dintre femei le este frică să meargă singure noaptea pe stradă şi că acest procent
este şi mai ridicat pentru femeile cu un partener violent. De asemenea, un studiu
britanic a arătat că la 37% dintre femeile tinere cu vârsta între 16 şi 29 ani le era
frică de viol, iar jumătate dintre ele nu se simţeau în securitate când se întorceau
acasă seara singure.

2
PĂUNESCU, Constantin, Agresivitatea şi condiţia umană, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1994

4
 Deci, dacă frica este o reacţie normal adaptată în faţa unui pericol iminent,
ea poate, de asemenea, avea ca şi consecinţă influenţarea comportamentului
femeilor şi limitarea libertăţii de exprimare, chiar şi atunci când riscul violenţei
este mai puţin ridicat decât estimează femeile victimă.3

Schimbările de comportament.
Violenţele fizice şi sexuale pot induce schimbări de comportament
semnifi- cative în comportamentul tinerelor fete şi al femeilor. Aceste
comportamente se pot exprima de la comportamente la risc, la consum de
stupefiante şi alcool, la tulburări ale somnului, tulburări ale alimentaţiei până la
automutilări. Violenţa poate provoca, de asemenea, gânduri sinucigaşe, tentative
de suicid. Agresiunile sexuale pot avea repercursiuni asupra comportamentului
sexual al femeii provocând fenomene de inhibare a anumitor reacţii, cum ar
fi frica şi tulburări ale libidoului.
Aceste probleme pot fi atenuate, de exemplu, printr-un sprijin solid al par-
tenerului intim.

Reacţiile de stress post-traumatic.

Femeile şi barbaţii care au suferit violenţe ce au pus în pericol viaţa lor sau
agresiuni sexuale pot avea diverse reacţii care în ansamblul lor constituie o
reacţie de stress post-traumatic .
În afara reacţiei de stress acut, starea care se remarca cel mai frecvent la
victimele unor astfel de evenimente traumatice, din cauza duratei şi gravi-
tăţii, este sindromul de stress post- traumatic. Chiar dacă unii contestă existenţa
sa, acest sindrom corespunde unui ansamblu de reacţii studiate asupra victimelor
violenţei şi, în particular, victimelor violului.
Sindromul femeii agresate fizic (“sindromul femeii bătute”)
Definirea acestui sindrom s-a făcut în ultimii ani prin studierea
fenomenului violenţei în viziunea teoriei traumei. Este sindromul cel mai grav de
agresivitate maritală şi este definit ca o vătămare deliberată, provenită de
la un partener şi demonstrată clinic. După datele poliţiei diferitelor ţări,
prezintă o frecvenţă de 75%. Sindromul femeii bătute este un complex de
probleme fizice şi psihosociale generate de relaţia cu un partener cu compor-
tament violent şi în relaţie cu intervenţiile inadecvate şi neglijarea
instituţională.

3
RĂDULESCU, M. Sorin, Devianţa, criminalitate şi patologie socială, Ed. Luminalex,
Bucureşti, 1999
5
 Sindromul de stress post-traumatic .
Sindromul de stress post-traumatic a fost definit prima dată în 1980 cu
referire la supravieţuitorii unor situaţii catastrofale: supravieţuitorii de
război, din lagărele de concentrare, catastrofe naturale, viol . Victimele violen-
ţei domestice suferă de acest sindrom. Herman (1992) a identificat trei carac-
teristici majore ale acestui sindrom:
• stare de alertă cronică;
• intruziunea în momentul prezent a unor trăiri dramatice anterioare;
• stare de „constricţie” psihică în care individul are un calm detaşat pe fundalul
căruia evenimentele ce se derulează continuă să se înregistreze în memorie dar
sunt deconectate de la înţelesul lor normal.
Numeroase manifestări prezente în cele doua sindroame se aseamănă, iar
funcţia pe care o îndeplinesc în procesul de adaptare a individului este aceeaşi.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii - Clasificarea internaţională a tulburărilor
mentale şi tulburărilor de comportament, Descrieri clinice şi directive pentru
diagnostic şi APA (Asociaţia Americană de Psihiatrie) au rezumat
ansamblul elementelor care permit diagnosticarea sindromului de stress post-
traumatic.

Sindromul de stress post-traumatic. Criterii OMS de diagnostic

A. ♦ Persoana s-a confruntat cu un eveniment traumatizant, o situaţie

particulară periculoasă sau cu o catastrofă.
B. ♦ Persoana continuă să-şi rememoreze sau să "retrăiască" acest
eveniment, de exemplu sub forma unor reminiscenţe cotropitoare.
C. ♦ Persoana caută să evite situaţiile aseamănătoare sau care sunt asociate
evenimentului.
D. ♦ Persoana suferă de una sau amândouă dintre tulburările următoare:
1. o incapacitate de a-şi aminti anumite aspecte importante ale
evenimentului traumatizant;
2. persistenţa de simptome nonprezente înainte de eveniment (cel
puţin două): tulburări ale somnului, insomnie, dificultăţi de adormire,
iritabilitate, crize colerice, probleme de concentrare, hipervigilenţă, reflex
de tresărire bruscă exagerat.
E.♦ Criteriile B, C şi D survin în primele 6 luni după evenimentul
traumatizant sau la sfârşitul periodei de stress.
6
 Invalididatea.
Violenţa fizică împotriva femeilor poate provoca diferite invalidităţi fizice.
Violenţa sexuală, în special violul poate provoca consecinţe invalidante pe plan
social; astfel, din cauza unor fistule vezicale sau rectale, victima poate prezenta
incontinenţă, ceea ce va determina o izolare socială a ei şi o excludere din
colectivitate.
De asemenea, problemele psihologice cauzate de violenţă pot constitui o
invaliditate, împiedicând femeia de a avea un comportament normal.

Moartea.

Consecinţele mortale sunt: mortalitatea cauzată de SIDA, mortalitatea

maternă, omuciderea, suicidul. Riscul de a fi omorât este mai mare printre femei
decât printre bărbaţi, victime ale violenţei domestice.
În anumite ţări, cum ar fi Africa de Sud, femeile sunt ameninţate cu moartea
în numele unor practici culturale, iar în ţări precum Turcia, Pakistan sau în alte
ţări arabe, femei din toate categoriile de vârste sunt ucise din cauza unor motive ce
au legătură cu noţiunea de "onoare".4

4.Consecinţele psiho-comportamentale ale violenţei

domestice asupra copilului

Una din cele mai importante funcţii ale familiei constă în educarea şi
formarea tinerilor în vederea integrării lor optime în viaţa şi activitatea socială. În
cadrul grupului familial, părinţii exercită, direct sau indirect, influenţe educaţional-
formative ale propriilor copii.
Într-o familie normală, în interacţiunea copii- părinţi, aceştia din urmă se
adaptează firesc trebuinţelor psiho- afective şi fizice, necesare unei dezvoltări
echilibrate, armonioase a minorilor. Perturbarea funcţiilor familiei se petrece (în
general) ca o stare de boală cronică ce se acutizează în momentele evenimentelor
de violenţă.
Într-o familie violentă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de
bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate.

4
RĂDULESCU, M. Sorin, Sociologia violenţei intrafamiliale, victime şi agresori în fami- lie,
Ed. Luminalex, 2001
7
 Astfel, orice formă de violenţă asupra copilului poate duce la retard în
dezvoltarea intelectuală, la tulburări de echilibru emoţional şi la consecinţe fizice
pe plan psiho- social.
Structurarea personalităţii copilului va suporta efectele abuzului şi va fi
marcată de o atitudine reticentă în relaţionarea socială, de sentimentul de
stigmatizare şi de imagine de sine negativă.
Simptomatologia frecvent descrisă de către copiii- victime ale abuzului este
următoarea:
 tulburări de somn şi coşmaruri (imagini legate de evenimentul abuzului
reapar în timpul somnului sub forma viselor şi a coşmarurilor). Tulburările
de somn includ: insomniile, incapacitatea de relaxare şi odihnă;
 anxietate generalizată;
 hipervigilenţă, comportament precaut, circumspect, în special dacă se află
într-un loc similar cu cel în care s-a produs evenimentul;
 evitarea unor locuri, persoane, obiecte sau alimente care amintesc de
momentul evenimentului traumatic.
Copiii din familiile violente învaţă că: este acceptabil ca un bărbat să lovească
o femeie; violenţa este modul de a obţine ceea ce vrei; oamenii mari au o putere pe
care nu o folosesc cum trebuie; bărbaţii care pedepsesc femeile şi copiii sunt
masculi adevăraţi; exprimarea sentimentelor înseamnă slăbiciune; nu trebuie să
vorbească despre violenţă, să aibă încredere în sine, să simtă.
Copiii care trăiesc într-un mediu violent sunt martori ai ameninţărilor verbale,
aruncării obiectelor, bătăilor, ameninţărilor cu arme, torturării sexuale, încercărilor
de sinucidere, crimelor. Copiii nu sunt numai martori, ci pot fi şi victime în timpul
acestor incidente.
Studiindu-se copiii care au ajuns în shelterele pentru victimele violenţei
domestice, au fost observate următoarele efecte ale violenţei, în funcţie de stadiul
de dezvoltare, indiferent dacă un copil este martor sau victimă a agresiunilor.
 Sugarii reacţionează la mediul din jurul lor; când sunt supăraţi, plâng, refuză
mâncarea sau se închid în sine şi sunt foarte susceptibili faţă de deprivarea
emoţională.
 Copiii antepreşcolari încep să dezvolte încercări primare de a relaţiona
cauzele de emoţii; prezintă probleme de comportament cum ar fi îmbolnăviri
frecvente, timiditate profundă, stima de sine scăzută şi probleme sociale la
grădiniţă cum ar fi loviri, muşcări sau contraziceri. La acest stadiu apar
diferenţele de gen.

8
  La vârsta preşcolară, copiii cred că tot se învârte în jurul lor şi este provocat
de ei. Dacă sunt martori ai violenţelor sau abuzului, pot crede că ei le-au
provocat. Unele studii au arătat că băieţii preşcolari au cele mai mari rate ale
agresivităţii şi cele mai multe probleme somatice, faţă de alte grupe de
vârstă.
 Copiii de şcoală primară, în special în stadiul târziu, încep să înveţe că
violenţa este calea cea mai potrivită pentru a rezolva conflictele într-o
relaţie. Deseori au probleme la teme iar la fetele din această grupă de vârstă
au fost identificate cele mai ridicate nivele de agresivitate şi depresie.
 Adolescenţii văd violenţa ca o problemă a părinţilor lor şi deseori consideră
victima ca fiind vinovată. Conflictele dintre părinţi au o influenţă profundă
asupra dezvoltării adolescenţilor şi a comportamentului lor ca adulţi şi este
cel mai puternic predictor al delincvenţei violente.
Există numeroase efecte principale la copiii martori ai violenţei domestice şi
unele efecte subtile. Cel mai bine documentate şi notabile efecte sunt creşterea
agitaţiei şi comportament agresiv, ca şi depresia şi anxietatea.

1.  Comportament agresiv şi neobedient. Copiii care au fost martori ai violenţei în

familie deseori devin agresivi cu colegii, prietenii şi profesorii. Ei tind să fie
neobedienţi, iritabili şi uşor de înfuriat. Copiii care distrug obiectele şi au tendinţa
de a se implica în conflicte, pot dezvolta o personalitate delincventă în adolescenţă.
2.  Emoţii şi conflicte interioare. Problemele emoţionale interioare, cum ar fi
anxietatea, depresia, stima de sine scăzută, închiderea în sine şi letargia, au fost
identificate la copiii expuşi la violenţa domestică.
Alţi copii prezintă afecţiuni somatice (suferinţe corporale, dureri şi
îmbolnăviri fără o cauză medicală). Aceste simptome apar pentru că există o
tensiune internă acumulată, la copiii care nu găsesc moduri de rezolvare a unor
probleme, care nu îşi pot exprima conflictele sau nu pot căuta ajutor. Mulţi
observatori au constatat că interiorizarea problemelor, alături de nevoia de a se
comporta exemplar şi dorinţa exagerată de a-şi ajuta mama, sunt caracteristice
fetelor care au fost martore ale abuzurilor în familie.
3.  Efecte la nivelul dezvoltării sociale şi educaţionale. Alte studii au arătat că acei
copii martori ai violenţelor sunt influenţaţi la nivelul dezvoltării sociale şi
educaţionale. Copiii care sunt sau au fost implicaţi în incidente familiale violente
sunt preocupaţi de această problemă şi nu se pot concentra asupra cerinţelor
educaţionale.

9
 Dezvoltarea lor socială poate fi afectată pentru că ei sunt foarte trişti,
anxioşi sau prea preocupaţi ca să se implice; sau tendinţa lor de a folosi strategii
violente în rezolvarea problemelor interpersonale îi fac nepopulari şi se simt
respinşi. Unii asistenţi sociali au constatat că femeile din grupuri imigrante, cu o
cultură diferită, care au trăit într-un mediu violent, îşi neglijează educaţia, luptă
prin metode acceptate cultural de a părăsi familia, cum ar fi căsătoriile timpurii,
luarea unei slujbe înainte de a fi definitivat studiile.
4.  Stresul post-traumatic (post-traumatic stress disorder – PTSD). Studiile recente
au demonstrat că mulţi copii martori ai violenţelor prezinta PTSD. Definiţia
tulburării post-traumatice explică: persoana care suferă de stres post-traumatic a
fost expusă unei ameninţări cu moartea sau unei răniri/ ameninţări a integrităţii sale
fizice; răspunsul persoanei include frica intensă, neputinţă sau oroare; în cazul
copiilor – comportament agitat sau dezorganizat. În plus, evenimentul este
reexperimentat prin coşmaruri, amintiri recurente ale evenimentului produse de
anumite elemente sugestive, etc; există o evitare continuă a stimulilor care
amintesc persoanei de incident; sunt prezente simptome ale unei permanente stări
de disconfort, cum ar fi dificultăţile în adormire, iritabilitatea, izbucnirile de furie,
dificultăţi de concentrare, hipervigilenţă şi o teamă exagerată. Mulţi copii care au
fost expuşi la violenţe nu au cunoscut niciodată un mediu calm, paşnic, chiar din
copilărie, şi de aceea dezvoltarea şi reacţiile lor sunt afectate în mod diferit şi
cronic decât ale copiilor care nu au experimentat decât un singur eveniment
traumaticîntr-un mediu liniştit şi suportiv.5

5.Concluzii.
Consecinţele violenţei sunt profunde şi pot infuenţa mai mult decât
sănătatea şi starea de bine individual, respectiv starea "de sănătate" a întregii
comunităţi.
O femeie care trăieşte într-o relaţie de violenţă îşi pierde încrederea în
ea însăşi şi în capacitatea sa de a participa la viaţă. Femeile maltratate prezintă
dificultăţi de acces la informaţii, precum şi la seviciile de sănătate existente.
Consecinţele violenţei domestice pot persista timp îndelungat după consumarea
actului de violenţă propriu-zis, iar repercursiunile în timp ale diferitelor tipuri şi
multiple episoade de violenţă sunt cumulative.
Cu cât violenţa este mai gravă, cu atât impactul asupra sănătăţii fizice şi
mentale este mai profund.

5
RUDICǍ, TIBERIU- Familia în faţa conduitelor greşite ale copilului, Editura Didacticǎ şi
Pedagogicǎ, Bucureşti, 1981.

10
 Bibliografie:

1. Organisation Mondiale de la Santé, Rapport mondial sur la violence et la santé,

WHO/ NHL HV 6625/ sous la direction Etienn G. Krug et al., Genève, Suisse,
chapitres 4 et 6,2002,

2. PĂUNESCU, Constantin, Agresivitatea şi condiţia umană, Ed. Tehnică, Bucureşti,

1994,

3. RĂDULESCU, M. Sorin, Devianţa, criminalitate şi patologie socială, Ed. Luminalex,

Bucureşti, 1999,

4. RĂDULESCU, M. Sorin, Sociologia şi istoria comportamentului sexual “deviant”,

Ne- mira, Bucureşti, 1996,

5. RĂDULESCU, M. Sorin, Sociologia violenţei intrafamiliale, victime şi agresori în

fami- lie, Ed. Luminalex, 2001,

6. SCRIPCARU, Gheorghe, PIROZYNSKI T., ASTĂRĂSTOAIE V., SCRIPCARU

C.,Criminologie clinică şi relaţională, Ed. Synposion, Iaşi, 1995,

7. RUDICǍ, TIBERIU- Familia în faţa conduitelor greşite ale copilului, Editura Didacticǎ şi

Pedagogicǎ, Bucureşti, 1981.

8. MITROFAN, NICOLAE- Agresivitatea- Psihologie socială, Editura Polirom, Iaşi, 1996.

11