Drept Roman Tot

sâmbătă, 15 ianuarie 2022
Obiectul dreptului privat roman.
Dreptul roman cuprinde totalitatea normelor juridice instituite sau sanc ionate de statul roman
i este un sistem vast, complex, alc tuit din numeroase ramuri i institu ii juridice. Sistemul
juridic roman a tr it o via milenara pt ca s-a format odat cu Roma, a atins apogeul în epoca
principatului i i-a încheiat evolu ia în epoca Imp ratului Iustinian. A rezistat pana în anul
565 d.Hr, cand a murit Împ ratul Iustinian. Romanii au avut reprezentarea dinstinctiei dintre
dreptul public i dreptul privat, insa multa vreme nu au teoretizat aceasta dinstinctie. Abia la
începutul sec. III d.Hr jurisconsultul ultian, care ne a transmis criteriile în baza c rora putem
distinge între dreptul public i dreptul privat.
Def Ultian = Publicum ius est quod ad statum rei romanae spectat privatum quod ad
singulorum utilitatem.
= Dreptul public este acela care se refer la organizarea statului roman, iar dreptul privat la
interesele fiec ruia.
Def data de ultiam este criticabila pt ca sus ine ca ar exista norme care exprima interese
generale i totodata norme care exprima norme particulare ale cet enilor, ceea ce nu este
adev rat. Orice norma juridica exprima interesul general al societ ii.
Distinc ia dintre dreptul public i roman se face în baza criteriului obiectului de reglementare
juridica.
Astfel, dreptul public reglementeaz rela iile care iau na tere în leg tur cu organizarea
statului, precum i rela iile dintre stat i cet eni.
Dreptul privat roman cuprinde totalitatea normelor juridice instituite sau sanc ionate de c tre
statul roman, norme care reglementeaz : 1. Rela iile care se stabilesc cu privire la statutul
juridic al persoanelor.
2. Rela iile dintre persoane având un con inut patrimonial (tot ceea ce este valabil în bani).
3. Rela iile care se stabilesc cu ocazia solu ion rii proceselor private.
DIVIZIUNILE DREPTULUI PRIVAT ROMAN.
A a cum dreptul roman se împarte în drept public i drept privat, la rândul sau dreptul privat
roman se subdivide în 3 ramuri:
1. Dreptul civil (Ius civile)
2. Dreptul gintilor (Ius gentium)
1
ș
ș
ă
ț
ț
ț
ș
ș
ă
ș
ș
ș
ă
ț
 
ț
ă
ă
ș
 
ș
ț
ă
ă
ș
ă
ă
ț
ț
ț
ț
ă
ț
ă
ț
ă
ș
ș
ă
ș
ă
ă
ț
ț
ă
ă
ț
ț
ț
ă
ă
3. Dreptul natural (Ius nature)
Dreptul civil (Ius civile) era utilizat la roman cu 3 accep iuni. Într-un prim sens, dreptul civil
cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaz rela iile dintre cet enii romani.
Întrucât cetatenii se mai numeau quiriti i dreptul civil a fost numit drept cvilitar. Acest sistem
de drept se caracterizeaz printr-un formalist ff rigid. Toate actele de drept civil presupuneau
pronun area unor cuvinte solemne, complicate sau anumite gesturi, ritualuri, jur minte. Acest
formalist a fost cultivat din 2 motive. Pe deoparte, - aceste norme de drept civil au fost
evoluate în epoca ff veche, când actele juridice se încheiau ff rar. De aceea, pt ca nu aveau
experien a vie ii juridice, recurgeau la aceste forme solemne pt. a sublinia consecin ele
juridice grave ale acestor acte mai ales de ordin patrimonial.
- acest formalist a fost creat cu scopul de a face actele de drept civil inaccesibile str inilor. Pt
acest motiv, juriconsultii au afirmat ca Ius civile era un drept exclusivist.
De altfel, în epoca ff veche nici nu erau posibile rela iile dintre cet enii romani i str ini,
pentru ca se aplica un principiu conform c ruia orice str in care venea la Roma c dea în
sclavie. Cu timpul, pe m sura dezvolt rii economiei de schimb, str inii au început sa fie
tolera i la Roma în calitate de oaspe i sau clien i. Mai târziu, spre sfâr itul republicii puteau
veni la Roma f r a c dea în sclavie locuitorii cet ilor care aveau tratate de alian cu Roma.
Ace ti locuitori str ini se numeau PEREGRINI. Din acest moment, rela iile juridice dintre
cet enii romani i peregrini au devenit posibile, insa nu erau reglementate prin dreptul
normelor civil, ci prin normele dreptului gintilor.
Într-un al doilea sens, dreptul civil era confundat cu juris prudenta. (Activitatea de cercetare
tiin ific jurisconsultilor romani)
În al treilea sens, uneori dreptul civil a fost confundat cu întregul drept privat roman cu
excep ia dreptului pretorian (dreptul pretorian este cel creat de pretor, cel mai imp. Magistral
cu atribu ii judiciare.)
Dreptul gintilor - de asemenea este utilizat în 3 sensuri.
Într-un prim sens, general, dreptul gintilor cuprinde totalitatea normelor juridice care
reglementeaz rela iile dintre cet enii romani i cei str ini, numi i PEREGRINI.
Dreptul gintilor a ap rut mai târziu, dup dreptul civil pt. ca la început str inii nu puteai veni
la Roma f r a c dea în sclavie. Dreptul gintilor este mult mai evoluat decât dreptul civil.
Actele de dreptul gintilor nu presupun condi ii de forma i se încheie prin simpla manifestare
de voin a p r ilor.
Cu timpul, dreptul gintilor a preluat func iile dreptului civil, iar în vremea împ ratului
Iustinian a devenit un drept general pentru ca a asimilat toate func iile de drept civil.
2
ș
ă
ț
ș
ț
ț
ț
ț
ț
ă
ă
ț
ț
ă
ă
ă
ă
ț
ț
ă
ă
ă
ș
ă
ț
ă
ă
ă
ă
 
ă
ț
ț
ă
ș
ă
ț
ă
ț
ș
ț
ă
ț
ț
ă
ă
ă
ț
ș
ț
ț
ț
ă
ă
ț
ș
ț
ă
ă
ț
ă
ă
ș
ă
ț
ă
ț
ă
ă
În al doilea sens, în opera lui Titus Livius, dreptul gintilor cuprinde totalitatea normelor
juridice care reglementeaz rela iile dintre statele Cet i ale antichit ii, ceea ce ast zi
corespunde dreptului interna ional public.
În al treilea sens, dreptul gintilor se confunda cu dreptul natural. Dreptul natural este definit
de c tre unii jurisconsulti ca fiind un sistem de norme juridice aplicabile tuturor popoarelor
din toate timpurile. Este de fapt o concep ie filosofica care sus ine ca ar exista norme
aplicabile tuturor popoarelor din toate timpurile, concep ie contestata de c tre al i
jurisconsulti.
ISTORIA ROMEI.
Istoria Romei se împarte în 2 mari epoci. 1. Epoca prestatala ; 2. Epoca statal .
1. Epoca prestatala - a durat de la jum sec. 8 i.Hr pana la jum. Sec 6 i.Hr când s-a fondat
statul roman.
2. Epoca statal - poate fi împ r it în mai multe perioade. Prima epoca : regalitatea.
Începe la jum. sec. 6 i dureaz pana în anul 509 i.Hr. A doua epoca: Epoca republicii
dureaz din anul 509 i.Hr pana în anul 27 i.Hr. A treia epoca: Imperiul. A cunoscut 2
faze de evolu ie. Prima faza, Principatul din anul 27 i.Hr, a durat pana în anul 284
d.Hr. A doua faza, Dominatul din 284 d.Hr pana în 565 d.Hr, dup moartea
Împ ratului Iustinian.
Epoca prestatala - Potrivit tradi iilor romane, Roma ar fi fost fondata în anul 753 i.Hr, de
c tre 3 triburi fondatoare. Sabini, Latini, Etruschi. Membrii acestor 3 triburi fondatoare se
numeau PATRICIENI. Al turi de patricieni tr iau plebeii.
(Popula iile vecine supuse de romani, precum i alte persoane venite la Roma din localit ile
al turate.)
Patricienii se ocupau cu agricultura, iar plebeii erau me te ugari primitivi.
Conducerea social era exercitata doar de c tre patricieni prin 3 organisme f r caracter
statal. 1. Comisia Curiata ; 2. Regele ; 3. Senatul.
1. Comisia Curiata sau Adunarea curiilor era o adunare la care participau doar
patricienii, organiza i în 3 triburi, 30 de curii i 300 de ginti. Fiecare curie dispunea de
1 vot, iar adunarea s-a numit Adunarea Curiilor. Toate hot rârile referitoare la
destinele cet ii erau adoptate de aceasta adunare.
3
ă
ă
ă
ă
ă
ț
ă
ă
ț
ț
 
ă
ț
ș
 
ă
ă
ă
ț
ț
ă
ț
ă
ț
ț
ă
ș
ă
ș
 
ă
ț
ș
ț
ă
ș
ț
ă
ă
ț
ă
ă
ă
ă
ț
ă
ă
ț
2. Regele era ales de Comisia Curiata si exercita doar atribu ii militare i religioase.
3. Senatul era alc tuit de efii gintilor, cuprindea 300 de senatori i exercita acele
atribu ii care revin sfatului b trânilor. Plebeii participau doar la via economica a
cet ii i nu aveau acces la conducere. De aceea, între plebei i patricieni s-a declan at
un conflict care s-a adâncit finalizându-se cu fondarea statului roman. La jum. sec. 6
i.Hr dorind sa pun cap t acestui conflict dintre plebei i patricieni, Regele Servius
Tullius a ini iat 2 reforme prin care a pus bazele statului roman i anume REFORMA
SOCIALA SI REFORMA ADMINISTRATIVA.
În cadrul reformei sociale, Tullius a împ r it în întreaga popula ie a Romei f r sa mai tina
seama de distinc ia dintre plebei i patricieni în 5 categorii sociale pe criteriul averii. Prima
categorie social era alc tuit de cei boga i, adic cei care aveau un patrimoniu de 100 de mii
de a i. Celelalte categorii 75 de mii (a doua categorie), 50 de mii( a treia), pana la ultima
categorie care includea cei mai s raci.
Aceste categorii sociale, Tullius le-a împ r it în centurii care erau forma iuni militare i de
vot. Fiecare centurie exprima un vot. Insa, centuriile nu aveau membrii egali. Centuriile din
prima categorie num rau 30-40 de persoane, iar centuriile din ultima categorie num rau sute
de persoane.
În acest fel, prima categorie, desi minoritara în cetate de inea majoritatea centuriilor i
majoritatea voturilor. Exprimau 98 de voturi de totalul de 93. Pentru acest motiv, s-a afirmat
ca la momentul fond rii sale, statul roman s-a întemeiat pe un regim juridic de aristocra ie
sclavagista, numita Comitia Centuriata.
În cadrul reformei administrative, Tullius a împ r it întreg teritoriul Romei în circumscrip ii

administrativ teritoriale (cartiere), numite triburi. Tullius a împ r it Roma în 4 triburi urbane
i 17 triburi rurale.
Dup înf ptuirea celor 2 reforme dispunem de cele 2 criterii în baza c rora putem sa facem
distinc ia între societatea prestatala i societatea organizata în stat i anume 1. Criteriul
stratificarii sociale. ; 2. Criteriul teritorial.
În baza criteriului teritorial, apartenen a individului la comunitate nu se mai face în baza

rudeniei de sânge, ci în func ie de criteriul teritorial. Fac parte din aceea i comunitate to i cei
care locuiesc în acela i teritoriu indiferent dac sunt sau nu rude de sânge.
Epoca regalitatii - de la jumatatea sec. VI i.Hr pana in anul 509 i.Hr
In plan social:
4
ș
ă
ț
ș
ă
ț
ț
ș
ă
ț
ă
ă
ț

ă
ă
ă
ș
ș
ă
ă
ț
ă
ă
ă
ș
ș
ț
ă
ă
ț
ț
ț
ă
ă
ă
 
ț
ș
ț
ț
ș
ș
ă
ț
ș
ț
ș
ț
ă
ș
ă
ș
ț
.
ă
ă
 
ș
ă
ș
ș
ț
ț
ț
-A continuat con ictul dintre praticieni si plebei, din cauza discriminarilor la care erau
supusi plebeii in plan politic, juridic si economic.
In plan politic:
-Erau discriminati pentru ca desi aveau acces la Comisia Centuriata, tot nu puteau
sa participe la lucrarile comisiei
In plan juridic
-La ceea epoca normele de drept erau exprimate doar in forma nescrisa, forma
obiceiurilor juridice. Insa aceste obiceiuri nu erau cunoscute de popor, ci erau tinute
in secret de catre ponti i (preotii cultului pagan roman). Ponti i erau alesi doar din
randul patricienilor (ori de cate ori se declansa un con ict intre un plebeu si un
patrician, partile se adreseau ponti lor, iar acestia erau suspectati ca i ar favoriza pe
patricieni)
Pe plan economic
-Toate pamanturile cucerite de la dusmani intrau in proprietatea statului cu titlul de

"Ager publicus", iar apoi erau repartizate spre folosinta numai patricienilor. Plebeii nu
aveau acces la aceste pamanturi
-In epoca regalitatii apar si sclavii.
-Sclavia insa avea un caracter domestic, deoarece sclavii erau putini la numar si
erau tratati ca membri inferiori ai familiei.
-Din punct de vedere politic conducerea statului se intemeia pe 3 factori: Adunarile

poporului, Regele si Senatul
-In ceea ce priveste adunarile poporului - se adunau 2 adunari: Comisia Centuriata

si Comisia Curiata (mostenita din epoca anterioara)
-Cele mai importante atributii de ordin electiv, legistlativ, judecatoresc si in domeniul

public le exercita Comisia Centuriata
-Comisia Curiata avea un rol secundar in domeniul religios si privat
-Regele s a transformat dintr un conducator militar, intr un veritabil sef de stat.

Exercita atributii militare, administrative, judecatoresti si religioase
-Senatul devine un organism de stat, insa avea doar un rol consultativ. Hotararile
sale nu erau obligatorii pentru rege.
Epoca Republicii - A fost fondata in anul 509 i.Hr, dupa alungarea ultimului rege,
Superbus
5
.
fl
:
fi
.
fi

fl
fi
.

-Daca in momentul fondarii sale, Roma era o cetate oarecare situata in centrul Italiei,
in Latium, spre sfarsitul Republicii, datorita politicii sale expansioniste, Roma a
devenit centrul celui mai puternic stat al antichitatii.
-In plan social, cu timpul con ictul dintre plebei si patricieni a fost atenuat, insa pe
fondul dezvoltarii economiei de schimb au aparut noi caterogii sociale: nobilii si
cavalerii
-Nobilii erau inaltii magistrati, detineau puterea in stat, de aceea erau interesati sa
promoveze forma de stat republicana.
-Cavalerii erau oamenii de afaceri, cei imbogatiti de pe urma comertului si militau

pentru un stat centralizat, autoritar; in masura sa le asigure ordinea necesara
comertului
-Intre nobili si cavaleri a izbucnit un con ict care a degenerat 4 razboaie civile de la
sfarsitul republicii, razboaie care s au incheiat cu victoreia cavalerilor si instituirea
Imperiului.
-Exista si o alta categorie sociala numita proletari. Proletar= vine de la cuvantul

prolet si inseamna copil ; desemna faptul ca proletarii erau oameni saraci care nu
aveau alta avere, doar copiii. Traiau la Roma pe seama statului care obisnuia sa
distribuie periodic bani sau alimente. Fiind cetateni romani, proletarii aveau drept de
vot, iar voturile puteau i cumparate; de aceea Cezar a a rmat ca din cauza
proletarilor care puteau i manevrati de catre cei bogati, Republica Roma era "goala
de continut".
-Sclavia atinge apogeul in aceasta epoca, deoarece viata economica se

intemeieaza in principal pe munca sclavilor
-In plan politic, Roma se intemeia pe 3 factori constitutionali: Adunarile poporului,

Senatul si Magistratii
-In aceasta epoca se intruneau 4 adunari ale poporului: Comisia Curiata si

Comisia Centuriata, Adunarea plebeilor si Comisia Tributa
-Conciliul Plevis (Adunarea Plebeilor) - adopta initial hotarari obligatorii doar pentru
plebei (plebiscite). Treptat hotararile devin obligatorii si pentru patricieni. Din
momentul in care patricienii incep sa participe la lucrarile acestei adunari, Concilium
Plevis se transforma in Comisia Tributa. Era o adunare la lucrarile careia participau
toti cetatenii romani, organizati pe triburi sau cartiere. Fiecare trib dispunea de un
vot, aceasta adunare preia atributiile legistlative, elective si judiciare
-Senatul in aceasta epoca a devenit principalul factor de echilibru. Senatul

administra provinciile, tezaurul public, coordona politica externa si supraveghea
respectarea traditiilor poporului roman. In sens formal, Senatul nu avea atributii
6
.
fi
fi
fl

fl
.
fi
.

legistlative, hotararile sale nu aveau putere de lege, dar Senatul in uenta procesul
de legiferare, pentru ca legile nu intrau in vigoare daca nu erau preluate de Senat
-Magistratii erau inaltii demnitari ai statului si exercitau atributii militare,

administrative si judiciare. Erau alesi pe termen de un an si exercitau functii onori ce
(neremunerate) si colegiale (aceleasi atributii erau indeplinite de cel putin 2
magistrati). Nu exista o subordonare a magistraturilor, magistratii se controlau
reciproc. Magistraturile au aparut intr o anumita ordine; cea mai veche
magistratura a fost Consulatul, pentru ca dupa alungarea ultimului rege, roamanii
au ales 2 consuli care au preluat toate atributiile laice ale fostilor regi. Aparent
consulii aveau puteri nelimitate, insa dupa expirarea mandatului deveneau
particulari. Urmatoarea magistratura aparuta a fost Tribunatul Plebei, aparut la
cererea plebeilor. Tribunii plebei se bucurau de dreptul de veto, in virtutea caruia
puteau sa anuleze orice act juridic care contravenea intereselor plebeilor. Probabil in
jurul anului 443 i.Hr a aparut cenzura.
-Cenzorii erau alesi din 5 in 5 ani, pentru a face recensamantul persoanelor si

bunurilor in vederea stabilirii impozitelor.
-Pretorii sanctionau noi drepturi subiective si extindeau astfel sfera de reglementare

juridica. Initial pretorii organizau procesele dintre cetatenii romani. Cestia se numeau
"pretori urbani"; incepand din anul 242, au aparut si pretorii peregrini care judecau
procesele dintre cetatenii romani si peregrini (peregrini=straini)
-Cvestorii organizau strangerea impozitelor, administrau arhivele statului si asigurau

vaznarea bunurilor dobandite de la dusmani catre persoane particulare.
-Edilii curuli asigurau ordinea publica, aprovizionarea Romei cu alimente si

organizau judecarea proceselor declansate in legatura cu actele juridice incheiate in
targuri
-Dictatura este o magistratura cu caracter exceptional. In momentele de mare

primejdie, romanii suspendau toate magistraturile pentru 6 luni si alegeau un dictator
care exercita intreaga putere.
Epoca Principatului:
-Cezar a incercat sa introduca fatis sistemul monarhic, insa incercarea sa nu a reusit

si a fost asasinat, insa nepotul si ul sau adoptiv, Callus Octavianus, a initiat o serie
de reforme prin care a dat aparenta ca vechile magistraturi continua sa functioneze,
dar in realitate el a concentrat intreaga putere in mainile sale. Octavianus a
determinat Senatul sa l aleaga consul si tribun pe viata. Formal era un magistrat,
insa in realitate avea puteri nelimitate. A fost proclamat principe sau "primus inter
tare" (primul dintre egali). A fost proclamat imperator (conducator al legiunilor
romane) Cezar (urmas al lui C.I.Cezar) Augustus (demn de a venerat)
7
.
fi

fi
fl

fi
.

In plan social se formeaza in aceasta epoca latipundiile si se adanceste prapastia
dintre bogati si saraci. Apar primele semne ale decaderii sistemului sclavist si se
face loc unei noi categorii sociale: colonii. La inceput colonii erau oameni liberi care
luau in arenda pamanturi si plateau in schimb e o suma de bani, e o parte din
recolta. Acestia se numeau coloni voluntari. In sec. II apar si colonii siliti, adica fosti
prizonieri de razboi care nu mai erau transformati in sclavi. Incepand din secolul III
apar si colonii servi; erau alipiti pamantului pe care il lucrau si puteau instrainati
odata cu pamantul
-Politic existau 3 factori constitutionali: Magistraturile, Senatul si Principele
-Vechile magistraturi repuplicane au continuat sa functioneze, dar treptat atributiile

lor s au restrans si au fost preluate de noi magistraturi.
-Senatul: hotararile Senatului in aceasta perioada deveneau obligatorii -

"senatusconsulte", desi dobandeste noi atributii, Senatul in fapt devine o anexa a
politicii imperiale.
-Principele era primul dintre cetateni, formal era un magistrat, in fapt avea puteri
nelimitate
Dominatul (284-565 d.Hr):
-In plan social asistam la decaderea generala a Romei. Proprietarii latipundiilor

incep sa exercite pe domeniile lor o parte din functiile statului (armata proprie,
strangeau impozite), astfel marii proprietari funciari erau numiti "potentiore" (cei mai
puternici)
-Sclavia decade si mai mult, se generalizeaza colonatul servaj
-In plan politic avem Imparatul, Senatul si Magistraturile
-Imparatul este denumit "Dominus et Deus"(stapan si zeu), iar prin edictul de la

Milan este proclamat stapan si Dumnezeu. Este un monarh cu puteri absolute.
Imparatul este ajutat de un consiliu restrans, numit "Consistiorum Principis".
-Senatul decade la nivelul Senatelor municipale, iar magistraturile devin functii

decorative
-In anul 395 d.Hr, Imperiul Roman s a divizat in Imperiul Roman de Apus si
Imperiul Roman de Rasarit
În literatura Juridica, no iunea de izvor de drept este utilizat cu 3 accep iuni:
8
.
ț
.
fi
ă

ț
fi
fi


1. În sens material, desemneaz totalitatea condi iilor materiale de existenta care
determina un anumit tip de reglementare juridica.  
2. Ca sursa de cunoastere - acele documente pe baza c rora putem reconstitui fizionomia

unor institu ii juridice. (Texte epigrafice, papirii, etc.)  
3. În sens formal - totalitatea procedeelor prin intermediul c rora normele sociale

dobândesc valoare juridica i se transforma în norma de drept. Aceste procedee se mai
numesc forme de exprimare ale dreptului sau izvoare formale de drept.  
În epoca veche, izvoarele formale ale dreptului au fost: obiceiul, legea, edictele magistra ilor
i jurispruden a. Apoi, în epoca clasica, s-au ad ugat i senatusconsultele i constitutiunile
imperiale. În epoca postclasica, s-au men inut doar obiceiul i constitutiunile imperiale.
Obiceiul - este cel mai vechi izvor de drept denumit în textele juridice romane MOS
MAIORUM (obicei mo tenit din b trâni) sau IUS NONSCRIPTUM (drept nescris). În epoca
prestatala, obiceiurile nu aveau caracter juridic, pentru ca nu exista statul care sa le impun
prin for sa de constrângere. La acea epoca insa, obiceiurile erau respectate de buna voie,
pentru ca exprimau interesele tuturor membrilor. Dup fondarea statului, unele obiceiuri i
anume cele care erau convenabile celor ce de ineau puterea politica au fost sanc ionate de stat
i s-au transformat în norme de drept, adic obiceiuri juridice. Sanc ionarea se realiza prin
activitatea instantelor judec tore ti, astfel încât simplul obicei devenea obicei juridic atunci
când judec torul isi motiva sentin a f când trimitere la un obicei. Multa vreme, pana în sec.
V, obiceiul a fost singurul izvor de drept. La început, obiceiurile erau inute în secret de c tre
pontifi (preo ii cultului p gân), de aceea plebeii au cerut în mod repetat ca obiceiurile sa fie
sistematizate, codificate i publicate în forum, astfel încât to i cet enii sa cunoasc
dispozi iile normelor de drept.
Spre sfâr itul republicii, odat cu dezvoltarea economiei de schimb, cele mai multe dintre
obiceiuri au devenit inaplicabile, adic au c zut în DESUETUDINE. Cu toate acestea,
obiceiul a continuat sa fie izvor de drept i în epoca clasica, dovada ca potrivit
jurisconsultului Salvius Iulianus, obiceiul exprima dorin a poporului i îndeplinea atât o
func ie creatoare cât i o func ie abrogatoare. În epoca postclasica, pe fondul dec derii sociale
a societ ii romane, obiceiul i-a redobândit importanta i mai mult s-a îmbog it cu obiceiuri
ale popoarelor din provincii pe care romanii le tolerau data vreme nu veneau în conflict cu
principiile fundamentale ale dreptului roman.
Legea - cuvântul lege vine din latinescul lex genix i înseamn conven ie. Atunci când
convenita se încheia intre 2 persoane fizice, lex era utilizat cu sensul de contract, iar atunci
când convenita intervenea între magistrat i poporul roman constituit în adun ri, lex era
utilizat cu sensul de lege ca izvor formal de drept. Legile romane erau propuse de unul dintre
magistra i prin edictul sau, dup ce poporul lua cunostiinta de textul proiectului de lege,
9
ș
ș
ț
ț
ă
ț
ă
ț
ț
ș
ă
ț
ț
ț
ș
ș
ș
ă
ș
ă
ă
ș
ă
ț
ă
ș
ț
ă
ă
ă
ș
ț
ș
ă
ă
ț
ț
ă
ș
ă
ș
ă
ș
ț
ă
ș
ț
ă
ă
ț
ț
ș
ț
ț
ș
ă
ă
ț
ț
ă
ă
ț
ș
ă
ă
acesta era dezb tut timp de 24 de zile în adun ri ad-hoc neorganizate. Apoi, dup cele 24 de
zile, poporul era din nou convocat pentru a se pronun a cu privire la proiectul de lege, insa
poporul nu putea sa aduc amendamente (modific ri), ci fie vota în bloc proiectul de lege,
pronun ând cuvintele Uti rogas, fie respingea proiectul de lege punând Anctivo. Dac
proiectul era votat, legea era înaintat senatului în vederea ratific rii, dup care legea intra în
vigoare.
Legile romane aveau o structura alc tuit din 3 p r i: prescriptio, rogatio i sanctio.
Prescriptio indica numele magistratului care a propus legea i adunarea care a votat legea
(plebiscit). Tot în prescirptio se arata data i locul vot rii, precum i prima unitate de vot care
s-a exprimat.
În rogatio, erau sistematizate dispozi iile legii i puteau fi împ r ite în capitole i paragrafe.
În sanctio se ar tau consecintile care interveneau în cazul incaltarii dispozi iilor din rogatio.
În func ie de sanc iune, legile erau de 3 categorii : Leges perfecte, Leges minus cvanperfecte,
Leges imperfecte.
În santiunea legilor perfecte (1), se prevedea ca orice act juridic încheiat cu înc lcarea
drepturilor din rogatio este nul.
În sanctiunea legilor mai Putin perfecte (2), se prevedea ca actul întocmit cu înc lcarea
dispozi iilor din rogatio r mânea valabil, insa autorul înc lc rii urma sa fie pedepsit de regula
printr-o amenda.
În sanctiunea legilor imperfecte (3), se arata ca nu este permis înc lcarea dispozi iilor din
rogatio, insa nu se preciza ce sanc iune va interveni în cazul înc lc rii.
Legea celor 12 table - CEA MAI VECHE SI CEA MAI IMPORTANTA LEGE ROMANA,
numita i Lex Duodecim Tabularum. Aceasta lege a fost adoptat pe
fondul conflictului dintre patricieni i plebei. Plebeii au cerut în mod repetat ca obiceiurile
juridice sa fie sistematizate i afi ate. Timp de 10 ani plebeii l-au ales tribun pe Terentilius
Arsa, care a cerut constant publicarea dreptului cuturian. Fata de aceste cereri, în anul 451
i.Hr patricienii au fost de acord sa formeze o comisie alc tuit din 10 b rba i, comisie care a
sistematizat obiceiurile i le-a publicat în forum pe 10 table de lemn. Membrii comisiei erau
numi i decemviri legibus scribundis (Cei 10 b rba i care sa scrie dreptul). Plebeii au sus inut
ca aceasta sistematizare este incompleta. Astfel, s-a format o alta comisie din care f cea parte
i 5 plebei, comisie care a f cut o noua sistematizare a obiceiurilor, publicandu-le pe 12 table
de bronz în anul 449 i.Hr
Legea celor 12 table se mai nume te i Codul Decemviral întrucât cuprinde întregul drept
roman, public i privat.
În domeniul privat, legea cuprinde dispozi ii referitoare la statutul juridic al persoanei,

organizarea familiei, proprietatea privata numita i cviritara i succesiuni. Dispozi iile
referitoare la materia obliga iilor sunt nesemnificative, practic legea reglementeaz un singur
10
ș
ț
ț
ț
ț
ș
ș
ă
ă
ț
ș
ă
ă
ă
ș
ț
ș
ș
ț
ă
ș
ă
ț
ș
ă
ș
ț
ă
ă
ș
ă
ș
ă
ț
ț
ă
ț
ă
ă
ă
ș
ș
ă
ă
ă
ă
ț
ă
ă
ș
ă
ă
ă
ă
ș
ț
ț
ș
ă
ă
ă
ț
ă
ț
ă
ă
ț
contract, întrucât obliga iile sunt o oglinda juridica a economiilor de schimb, iar la acea
epoca, economia de schimb era abia la începuturile sale.
Textul legii celor 12 table nu au ajuns la noi modernii, pe cale directa, întrucât cele 12 table
de bronz au fost distruse de Gali cu ocazia incendierii Romei, probabil în anul 389 i.Hr. Dup
alungarea Galilor, romanii nu au republicat textul legii, nefiind necesar, întrucât legea se
fixase definitiv în con tiin a poporului roman.
În acest sens, Cicero ne spune ca pe vremea copil riei sale, înv area pe de rost al textului
legii era o lec ie obligatorie pt elevi (Carmen Necesarium)
În epoca moderna s-a pus problema reconstituirii textului legii, reconstituire care s-a f cut pe
baza fragmentelor din lucr rile juriconsultilor clasici, care au comentat legea celor 12 table,
fragmente care au ajuns pana la noi prin digestele împ ratului Iustinian. Cea mai buna
reconstituire ii este atribuita profesorului Paul Frederic Jirar. Multa vreme s-a afirmat în mod
gre it ca legea celor 12 table nu ar fi originala i ca ar fi copiata dup dreptul grec. Aceasta
afirma ie gre ita se bazeaz pe un text din Titus Livius, care ne spune ca înainte de adoptarea
legii celor 12 table, o comisie alc tuit din 5 b rba i s-ar fi deplasat în Grecia Mare pentru a
studia dreptul grec. În realitate, legea celor 12 table este originala. Întrucât, pe de o parte,
reprezint în mod fidel modul de via al romanilor în sec. V (romanii erau agricultori i
pastori, iar grecii se ocupau cu comer ul) i pe de alta parte s-au f cut studii comparative între
legea celor 12 table i legile lui Solon. S-a constatat ca între acestea exista doar 3 elemente
comune nesemnificative. În sens formal, legea celor 12 table nu a fost niciodat
abrogata, dar în fapt, numeroase dispozi ii au c zut în desuetudine. Dovada ca potrivit lui
Cicero în sec. I edictul pretorului luase locul celor 12 table.
Edictele magistra ilor - la intrare în func ie, magistra ii romani se bucurau de Ius Edicendi,
adic de dreptul de a publica un edict prin care ar tau cum în elegeau sa iei exercite atribu iile
i ce procedee juridice utilizau în acest scop. Edictul publicat era valabil timp de 1 an, cât
dura i magistratura. La origine, aceste edicte erau exprimate verbal, de unde i etimologia
cuvântului care provine de la Ex dicere (a spune). Începând cu sec. III i.Hr, forma scris s-a
generalizat, iar edictele afi ate în forum pe t bli e de lemn vopsite în alb, purtau denumirea
de Album. Pe lansa edictele valabile pe timp de 1 an, numite edicta perpetua, se mai d deau i
edicte ocazionale, numite edicta repentina. Dintre edictele magistra ilor, cel mai imp. Este al
pretorului, întrucât pretorul exercita cele mai importante func ii de ordin judiciar. El organiza
judecarea proceselor. Dac pretorul constanta ca preten iile reclamantului sunt întemeiate, ii
daruia acestuia posibilitatea sa isi valorifice preten iile printr-un proces, chiar dac acestea nu
erau recunoscute prin textele legilor. În acest fel, pretorul sanc iona noi drepturi subiective i
extindea sfera de reglementare juridica. Pretorul crea drept.
În sens formal, edictul pretorului se extindea pe timp de 1 an, dar în fapt anumite dispozi ii
din edict, cele care se dovedeau utile, erau preluate i de pretorii urm tori, iar prin prelu ri
succesive se fixau definitiv în edict. Tot Cicero ne spune ca pe vremea sa, edictul pretorului
era format din 2 parti :
11
ș
ș
ă
ș
ț
ă
ș
ț
ț
ș
ș
ț
ă
ț
ă
ă
ș
ă
ț
ă
ț
ă
ț
ț
ș
ă
ă
ș
ă
ț
ă
ă
ț
ț
ș
ț
ă
ț
ț
ț
ț
ă
ț
ă
ț
ă
ă
ș
ă
ă
ă
ă
ș
ă
ă
ț
ț
ș
ș
ă
1. Edictum Vetus sau Pars translaticium, cuprindea dispozi iile care treceau de la un pretor la
altul
2. Edictum Novum sau Pars Nova, cuprindea dispozi iile introduse de fiecare pretor în parte.
Activitatea creatoare a pretorului a atins apogeul în sec. I i.hr, insa în epoca clasica, Imparatul
Hadrian, i-a ordonat jurisconsultului Salvus Iulianus sa codifice edictul pretorului i sa ii dea
o forma definitiva de la care pretorii urm tori sa nu se mai poat abate. Din acest moment,
activitatea creatoare a pretorului a încetat, iar edictul codificat de Salvius Iulianus s-a numit
Edictum Perpetum.
Edictum Perpetum nu s-a p strat, a fost distrus de barbari. Altfel, s-a pus problema
reconstituirii. Reconstituirea s-a f cut pe baza fragmentelor juriconsultilor clasici care au
comentat Edictum Perpetum i care ne-au parvenit prin digestele Împ ratului Iustinian.
Cea mai buna reconstituire a fost f cute de profesorul german Otto Lenel, care în anul 1890 a
publicat lucrarea numita Edictum Perpetum, ar tând ca edictul cuprindea 4 p r i.
Partea 1 - organizarea proceselor

Partea 2 - mijloace proceduale de drept civil Partea 3 - mijloace proceduale de drept Pretorian
Partea 4 - executarea sentin elor.
Raportul dintre Dreptul Civil si Dreptul Pretorian:
-prin activitatea sa creatoare, pretorul a contribuit la formarea unei noi ramuri

de drept. ( dreptul pretorian )
-astfel incat se pune problema definirii raportului dintre dreptul civil si dreptul
pretorian.
-pe de-o parte, romanii spuneau ca “Pretorul nu poate crea drept”. ( Pretor ius
facere non potest ), iar pe de alta parta considerau ca dreptul pretorian “Este
vocea vie a dreptului civil”.
-Cele doua texte se contrazic, insa in realitate se completeaza pentru ca
afirmatia conform careia “Pretorul nu poate crea drept” trebuie interpretata in
sensul ca nu poate crea Drept Civil, insa poate influenta unele decizii de drept
civil asa cum rezulta din urmatoarea definitie: “Ius pretorium est cvod pretores
introduxerunt adiuvandi vel suplendi vel corigendi iuris civilis gratia propter
utilitatem publicam” => “Dreptul pretorian este acela creat de pretori pentru a
veni in sprijinul dreptului civil pentru a-l completa si pentru a-l corecta in
conformitate cu binele public”.
12
ă
ț
ș

 
ă

ă

ă
ă
ț

ț
ă
ă
ă
ț
ș
-Din aceasta definitie rezulta cele 3 cai prin care pretorul poate influenta
vechiul drept civil, si anume:
a.Prin “adiuvanti iuris civilis gratia” – pretorul interpreta in asa maniera
textele de drept civil astfel incat sa poata fi aplicate si la noile spete aparute in
practica. ( largeste continutul textului )
b.Prin “suplendi iuris civilis gratia” – pretorul extragea din textele de drept
civil noi principii juridice si in acest fel extindea sfera de aplicare a dreptului
civil.
c.Prin “corigendi iuris civilis gratia” – atunci cand considera ca anumite
texte de drept civil erau depasite, pretorul le abroga. ( pretorul nu putea sa
abroge legi, ci doar texte de drept civil ).
-in epoca clasica, distinctia dintre dreptul civil si dreptul pretorian era clara,
insa in epoca postclasica, Imparatul Iustinian a contopit cele 2 ramuri de drept.
Jurisprudenta ( sacrala
-Este stiinta dreptului roman, creata de catre jurisconsulti prin interpretarea creatoare a vechilor
legi.
-Jurisconsultii erau oameni de stiinta, mari specialisti in domeniul juridic, insa nu erau juristi in
sens tehnic ( adica functionari publici ), ci erau simpli particulari care desfasurau activitatea de
desfasurare din proprie initiativa si pe cont propriu.
-In epoca veche, jurisprudenta a avut un caracter sacral ( religios ) pentru ca pana la publicarea
legii celor 12 table, obiceiurile juridice erau cunoscute numai de pontifi, astfel ca doar acestia se
puteau dedica cercetarii stiintifice in domeniul dreptului.
-Chiar si dupa publicarea legii celor 12 table, anumite norme de procedura au fost tinute in secret
de catre pontifi, astfel ca cei care nu le cunosteau nu puteau sa le ofere consultatii juridice.
-Spre exemplu, erau in continuare secretul pontifilor zilele faste – adica zilele in care se puteau
judeca procese, precum si formulele solemne corespunzatoare fiecarui tip de proces.
13
Jurisprudenta ( laica
-in anul 301 i.HR, un scrib ( Gneus Flavius ) al unui cenzor pe nume Apius Claudius Cecus, a
divulgat normele dreptului procedural publicandu-le intr-un forum.
-Din acest moment, jurisprudenta a devenit laica pentru ca orice persoana se putea dedica in
domeniul dreptului.
-Initial, jurisprudenta laica a avut un caracter empiric pentru ca jurisconsultii se limitau sa arate
doar partilor din procesul respectiv ce norme juridice li se aplica si ce formule solemne trebuie
pronuntate.
-Spre sfarsitul epocii vechi, in vremea lui Cicero, jurisprudenta a dobandit un caracter stiintific
intrucat jurisconsultii devin preocupati sa formuleze principii juridice si sa sistematizeze intreaga
materie pe baza acestor principii.
-In acesta epoca, activitatea jurisconsultilor consta in oferirea de consultatii juridice care puteau
imbraca 3 forme:
a.Respondere – desemna consultatiile juridice oferite in orice problema de drept. ( caracter
general ) Erau foarte apreciate pentru ca, asa cum ne spune Cicero: “Casa jurisconsultului este
oracolul intregii societati”
b.Agere – erau consultatiile pe care le ofereau judecatorilor. Judecatorii nu erau functionari
publici, ci erau persoane particulare, alese de catre parti ca sa le judece cauza si apoi confirmate
de catre magistrati. Neavand pregatire de specialitate, judecatorii se adresau jurisconsultilor pentru
consultatii juridice.
c.Cavere – consultatiile oferite de jurisconsulti in legatura cu forma actelor juridice pentru ca
la acea epoca actele juridice presupuneau conditii de forma foarte complicate a caror nerespectare
atragea nulitatea.
-Cei mai valorosi jurisconsulti ai epocii vechi ( veteres ) au trait intre secolele 3 si 1 i.HR si
mentionam ( cu titlu de exemplu ): Sextus Elius Catus – comentator al legii celor 12 table,
Scevola – mare jurisconsult al epocii, Galus – cel care a creat actiunea de dol, Rufus si Ofilius –
comentatori ai Edictului Pretorului.
14
Jurisprudenta in epoca clasic
-in epoca clasica, jurisprudenta a atins apogeul pentru ca in epoca asta au fost elaborate concepte
prin care au putut fi exprimate cele mai abstracte idei juridice.
-inca din vremea imparatului August au fost fondate 2 scoli de drept: Scoala Sabiniana si Scoala
Proculiana
a.Scoala Sabiniana – a fost fondata de Capito si avea o orientare conservatoare intrucat
promova solutiile legii celor 12 table.
b.Scoala Proculiana – a fost fondata de Labeo si avea o orientare novatoare urmand linia de
gandire a pretorului.
-rezultate deosebite au obtinut insa jurisconsultii Sabinus si Proculus care au fost discipoli ai
fondatorilor celor 2 scoli
-in epoca clasica s-au remarcat Caius Casius Longinus care a fost atat de apreciat incat, la un
moment dat, Scoala Sabiniana s-a numit Scoala Casiana.
-In vremea imparatului Hadrian, s-a remarcat Salvius Iulianus, cel care a codificat Edictul
Pretorului si care a scris o lucrare enciclopedica, numita “Digesta” ( inseamna ceea ce cuprinde
totul ).
-In vremea lui Antonin Piul, a trait Pomponius, care a scris o istorie a jurisprudentei romane
numita “Liber Singularis”
-La jumatatea secolului II d.HR a trait Gaius, considerat o enigma a dreptului roman pentru ca
niciun contemporan de-al sau nu l-a citat si apoi peste cateva secole, opera sa a devenit faimoasa.
-In epoca moderna s-au scris foarte multe lucrari pentru ca una din lucrarile sale, numita
“Institutiones”, a ajuns pana la noi pe cale directa sub forma unui manuscris numit palimpsest.
( adica un papirus de pe care s-a sters textul initial si in locul sau a fost scris un alt text )
-Probabil ca in sec VI, un calugar a sters textul lui Gaius si a scris peste un imn religios.
-In anul 1816, cercetand Biblioteca Episcopala de la Verona, profesorul german Niebuhr a
descoperit papirusul si-a dat seama ca este un palimpsest si a incercat sa descifreze textul initial
combinand anumiti reactori chimici, astfel a descoperit institutele lui Gaius, insa papirusul a fost
in parte carbonizat, iar partea finala nu poate fi total descifrata.
15

-In anul 1933, s-a descoperit in Egipt un nou papirus care cuprinde si partea finala astfel ca
manuscrisul a putut fi completat. ( numit Noul Gaius / Gaius din Egipt )
-Institutele reprezinta un manual de scoala adresat studentilor, astfel incat trateaza sistematic toate
institutiile dreptului privat roman.
-Cei mai mari jurisconsulti romani de la sf sec II si inceputul sec III d.HR, au fost Papinian, Paul,
Ulpian si Modestin.
-Emilius Papinianus este considerat cel mai mare jurisconsult roman. A fost supranumit Princeps
Jurisconsultorum pentru ca, pe baza lucrarilor sale, au putut fi rezolvate de-o maniera optima toate
cazurile reale si imaginare. A avut 2 discipoli renumiti: Paul care a fost foarte original, dar cu un
stil greu de inteles si Ulpian nu a fost atat de original, precum rivalul sau, insa avea un stil foarte
clar accesibil.
Jurisprudenta in epoca postclasic
-Pe fondul decaderii generale a societatii romane, a decazut si jurisprudenta in sensul ca

jurisconsultii romani nu au mai elaborat lucrari, ci s-au limitat la comentarea lucrarilor
jurisconsultilor clasici.
-De aceea, judecatorii solutionau procesele tot pe baza lucrarilor clasice, lucrari care erau
numeroase si scrise cu sute de ani inainte.
-Profitand de aceasta situatie, unii avocati sau chiar partile din proces au inceput sa falsifice
lucrarile jurisconsultilor clasici si sa atribuie acestora unele afirmatii pe care nu le facusera pentru
a castiga procesul respectiv.
-Pentru a pune capat acestor falsificari de texte, in anul 426, Imparatul Valentinian al III-lea a dat
o constitutiune imperiala numita “Legea Citatiunilor” prin care a decis ca in fata judecatorilor
puteau sa fie citati doar 5 jurisconsulti ale caror lucrari erau celebre: Papinian, Paul, Ulpian,
Modestin si Gaius.
-Legea Citatiunilor prevedea ca in cazul in care cei 5 jurisconsulti ar oferi solutii diferite aceleiasi
probleme de drept, judecatorul trebuia sa aleaga parerea majoritatii, dar in caz de paritate, ( 2
16

jurisconsulti aveau o solutie – 2 o alta solutie si unul nu se pronunta ) judecatorul trebuia sa
urmeze parerea lui Papinian. Daca Papinian se abtinea, judecatorul trebuia sa aleaga intre cele 2
opinii exprimate.
-In ceea ce priveste valoarea juridica in cazul jurisprudentei, jurisconsultii romani au oferit
consultatii juridice inca din epoca veche ( Agere ), insa judecatorii nu erau obligati sa urmeze
acele solutii.
-Imparatul Octavian August a creat un drept special numit “Ius Publice Respondendi Ex
Auctoritate Principis” = “Dreptul de a oferi consultatii cu caracter oficial intarite cu autoritatea
principelui”.
-Acest drept a fost acordat doar jurisconsultilor eminenti, insa consultatiile oferite de acestia erau
obligatorii pentru judecator numai in cauza respectiva, nu si in cele similare.
-Imparatul Hadrian a facut un pas mai departe si a stabilit ca toate consultatiile juridice oferite de
jurisconsultii care se bucurau de Ius Publice Respondendi sa fie obligatorii si pentru cauzele
similare cu singura conditie de a nu fi controversate.
-Din acest moment, jurisprudenta a dobandit putere de lege si a devenit izvor formal de drept.
Senatusconsultel
-In epoca veche, senatul nu avea atributii de legiferare, iar hotararile sale nu aveau putere de lege,
insa senatul influenta procesul de legiferare prin faptul ca legile votate de popor intrau in vigoare
doar dupa ce erau ratificate de senat. ( In realitate, senatul supraveghea activitatea legislativa si ori
de cate ori constata ca o lege contravenea intereselor proprietarilor de sclavi, refuzau sa o ratifice )
-Pe de alta parte, senatul putea sa sugereze pretorului sa introduca in edictul sau anumite dispozitii
care deveneau astfel obligatorii.
-In epoca clasica, in vremea imparatului Hadrian, hotararile senatului au dobandit putere
obligatorie fiind denumite “Senatus Consulte”.
-Aparent, atributiile senatului au sporit, dar in fapt senatul era doar un instrument prin care
imparatul promova politica sa de centralizare.
17

-Ca atare, imparatul era cel care prezenta proiectul Senatus consultului si nici nu mai astepta
rezultatul votului pentru ca senatul il vota automat.
-De aceea, in textele clasice, hotararile senatului erau denumite “orationes” = simple discursuri
imperiale.
Constitutiunile Imperiale
-Tot in vremea imparatului Hadrian, au dobandit putere de lege si hotararile

imparatului, denumite Constitutiuni Imperiale. Acestea se clasi ca in 4 categorii
1.Edict
2.Mandate
3.Decrete
4.Prescripte
1.Edictele ( Edicta ), cuprindeau dispozitii de maxima generalitate si erau date atat

in domeniul dreptului public, cat si n dreptul privat.
2.Mandatele ( Mandata ), erau instructiuni date de catre imparati inaltilor functionari

imperiali, mai ales guvernatorilor de provincie, in domeniul administrativ si penal
3.Decretele ( Decreta ), erau hotarari judecatoresti pronuntate de catre imparat;

astfel imparatul putea ales judecator, judeca procese si pronunta hotarari
obligatorii, de regula, doar partilor. Insa, uneori, cu ocazia pronuntarii sentintei,
imparatul introducea o noua regula de drept care din momentul acela devenea, in
general, obligatorie. In asemenea cazuri, decretele erau izvoare de drept.
4.Prescriptele erau consultatii juridice oferite de unii imparati ( Hadrian ), in calitate

de jurisconsulti. Aceste consultatii juridice erau obligatorii pentru toti judecatorii.
Daca raspunsurile erau adresate magistratilor, aceste consultatii imbracau forma
unei scrisori si se numeau Epistula. Daca erau adresate raspunsurile, erau scrise
chiar sub textul cererii. Unele prescripte pe langa raspunsul adresat la intrebarea
imparatului, cuprindeau si anumite reguli cu caracter general. Erau de cele mai multe
ori sistematizate si publicate.
OPERA LEGISLATIVA A IMPARATULUI IUSTINIA
-Spre sfarsitul epocii postclasice, in vremea imparatului Iustinian, sistemul

sclavagist roman se a a in ultimul stadiu al decaderii. In dorinta de a revitaliza
18
e
fi
fl
:
fi


societatea romana, Iustinian a organizat anumite comisii carora le a ordonat sa
repuna in vigoare cele mai importante izvoare ale dreptului clasic in speranta ca
sistemul sclavagist se va revitaliza. Aceste comisii au intocmit cateva sistematizari
ale izvoarelor dreptului clasic constituite in Opera legislativa a imparatului
Iustinian.
-Aceasta opera legislativa a intrat in vigoare si s a aplicat in practica instantelor,

cu toate acestea sistemul roman sclavagist s a prabusit si a fost inlocuit cu sistemul
feudal bizantin. Opera lui Iustinian prezinta o importanta inestimabila care decurge
insa dintr un factor conjunctural si anume faptul ca cele mai importante lucrari
ale jurisconsultilor clasici au fost distruse de barbari, astfel incat noi le putem
cunoaste numai prin intermediul operei legislative. Pe baza acestei opere au putut
reconstituite toate institutiile dreptului clasic roman. Opera legislativa cuprinde 4
lucrari: codul, digestele, institutele si novelele
1. Codul (codex) - A fost publicata in doua editii
-Prima editie cuprinde toate constitutiunile imperiale date din vremea lui Hadrian si
pana in anul 529 (aceasta editie insa s a pierdut)
-A doua editie curpinde toate constitutiunile imperiale date din vremea lui Hadrian
pana in anul 534 si ne a parvenit sub numele de codex repetite prelectionis.
-Codi carea a fost infaptuita de o comisie alcatuita din 10 profesori si avocati, in

frunte cu Tribonian (cel mai mare juriconsult al vremii respective).
-A fost sistematizata in 12 carti, cartile impartite in titluri, titlurile impartite in

constituttiuni, iar unele constitutiuni in paragrafe. De accea pentru citarea unui text
din cod, se foloseste litera "C" urmata de 3-4 cifre.
-In fruntea ecarei constitutiuni exista o inscriptio in care se arata numele

imparatului care a dat constitutiunea si persoana careia ii se adreseaza, iar la sfarsit
in subscriptio se arata data si locul emiterii acestui act legislativ.
-Codul cuprinde dispozitii de drept public si drept privat, iar in 2 carti regasim si
dispozitii de drept canonic (bisericesc).
2.Digestele (digesta) - Este o culegere de fragmente extrase din lucrarile

jurisconsultilor clasici si a fost publicata in anul 533. Lucrarea a fost elaborata de o
comisie alcatuita din 15 profesori si avocati, in frunte cu acelasi Tribonian. Metoda de
lucru a comisiei a fost stabilita chiar de imparatul Iustinian prin 3 constitutiuni
imperiale care ulterior au devenit prefete ale digestelor. Prin aceste constitutiuni
Iustinian a precizat ca fragmentele extrase urmeaza a puse in practica, deci
trebuiau adaptate la noile realitati
19
fi

fi
.
fi

fi
-Comisia a selectat 2000 de lucrari clasice pe care le a considerat reprezentative,
ulterior a extras din acestea cele mai valoroase fragmente. Insa, cu aceasta ocazie,
membrii comisiei au constatat ca unele solutii erau controversate, iar anumite
institutii de drept erau depasite, inaplicabila; de aceea Iustinian a dat inca 50 de
const. imperiale prin care a solutionat toate controversele si a des intat toate aceste
const. depasite.
-Fragmentele extrase au fost sistematizate in 50 carti, cartile impartite in titluri,

titlurile in fragmente, iar fragmentele in paragrafe. Pentru citarea unui text din digeste
vom utiliza litera "D" urmat de inca 4 cifre
-In fruntea ecarui fragment se a a inscriptio, in care se arata lucrarea din care s a
extras fragmentul si autorul lucrarii. Cele mai valoroase edicte ale digestelor au fost
publicate de catre Theodor M. si de ... in anul 1931
3. Institutele (institutiones) - Au fost publicate ca si digestele in anul 533 si

reprezinta un manual de scoala adresat studentilor asemeni institutelor lui Gaius.
Insa, spre deosebire de institutele lui Gaius, institutele lui Iustinian au putere de
lege (obligatorii pentru judecator). Au fost intocmite pe baza institutelor clasice, mai
ales cele ale lui Gius, Marcian si Florentin.
-Institutele lui Iustinian sunt alcatuite din 4 carti, cartile impartite in titluri, iar titlurile in
paragrafe. Constatam ca nu exista sistematizarea pe fragmente; nu avem
inscriptio, astfel ca nu cunoastem autorii.
4. Novelele - Cuprind toate constitutiunile imperiale date de catre Iustinian intre anii
534 si 565 ind deci continuarea Codului. Sistematizarea acestora s a facut insa
dupa moartea imparatului de catre persoane particulare care au inclus in lucrare si
constitutiunile abrogate, ceea ce a condus la anumite contradictii.
-Opera legislativa a lui Iustinian a fost publicata in anul 1489, ind cunoscuta sub
numele de Corpus Iuris Civilis (culegere a dreptului civil).
Procedura civila roman
-Procedura civila romana cuprinde totalitatea normelor juridice care guverneaza

desfasurarea proceselor private, procesele care se referala libertate,
proprietate, mostenire si valori carea creantelor.
-Romanii au cunoscut 3 sisteme procedurale: procedura legisactiunilor,

procedura formulara si procedura extraiordinara
PROCEDURA LEGISACTIUNILOR
20
fi
fi

fl
fi
.
fi

fi
-S a aplicat in epoca veche ind foarte rigida si formalistica. Cuvantul legisactiune
provine de la legisactio (actiunea legii).
-Legisactiunile sunt anumite tipuri de procese prin care erau solutionate litigiile
In epoca veche, anii au cunoscut 5 tipuri de procese:
-Trei dintre acestea erau utilizate in vederea recunoasterii pe cale judiciara a unor
drepturi subiective (legisactiuni de judecata). Acestea sunt: sacramentul, iudicis
arbitrive postulatio (cererea de chemare in judecata sau cerere de arbitrare) si
condictio
-Celelalte 2 tipuri de procese erau utilizate in vederea valori carii drepturilor

subiective care au fost deja recunoscute pe cale judiciara si se numesc legislatiuni
de executare. Acestea sunt: manusiniectio (apucarea cu mana), pricnoris capio
(luarea de gaj)
-In procedura legisactiunilor, procesul se desfasura in 2 faze
Prima faza avea loc in fata magistratului si se numeste faza in iure.
A doua faza are loc in fata judecatorului si se numeste faza in iudicio.
-Procedura legis. prezinta urmatoarele caractere:
Caracter judiciar - pentru ca in prima faza procesul putea organizat doar de catre
unul din magistratii care aveau atributii judiciare
Caracter formalist - pentru ca ecarui tip de proces ii corespundeau anumite

formule solemne, iar greseala unui singur cuvant, chiar si genul substantivului,
atragea dupa sine pierderea procesului.
Caracter legal - pentru ca legisactiunile au fost create prin legi, iar formulele
solemne corespunzatoare ecarui proces au fost create de ponti pe baza unor texte
din lege.
-In procedura legisactiunilor, procesul se desfasura potrivit unor norme. Complexul

de reguli care guverna desfasurarea proceselui in 2 faze numindu se ordo
iudiciorum privatorum
Prima faza a procesului
-In prima faza procesul avea caracter consensual. Ceea ce preupunea prezenta
ambelor parti in fata magistratului. La aceea epoca statul nu avea atributii de citare;
paratul era citat chiar de catre reclamant, prin unul din urmatoarele procese de
citare
21
:
fi
fi
fi

fi
fi
:
fi


a) In ius vocatio - cel mai vechi procedeu de citare, consta in faptul ca reclamantul il
cita pe parat prin cuvinte solemne in ius te voco (te chem in fata magistartului).
Aceste cuvinte solemne puteau rostite doar in loc public, cu martori, iar nu la
domiciliul paratului pentru ca domiciliul la romani era considerat un templu. Daca
reclamantul constatata cu martori refuzul paratului de a se prezenta in fata
magistartului, il putea aduce cu forta. Totusi paratul putea sa aduca un garant numit
vindex care promitea ca paratul se va prezenta la un alt termen. Daca debitorul se
ascundea, magistratul ii elibera reclamantului o misio in posesione prin care il
trimitea in stapanirea bunurilor paratului ca sa l constranga sa se prezinte la proces.
b) Vadimonium extra judiciare - este un procedeu de citare mai evoluat,

desemneaza o conventie prin care partile stabileau in alt termen pentru a se
prezenta in fata magistratului.
c) Condictio - Era utilizat pentru citarea paratului pelegrin. Daca ambele parti se
prezentau in fata magistratului, incepeau dezbaterile contradictorii prin utilizarea
formulelor solemne corespunzatoare ecarui tip de proces. Primul vorbea
reclamantul, afat de pretentiile reclamantului, paratul putea sa adopte una dintre
urmatoarele 3 atitudini: in primul rand putea sa recunoasca pretentiile reclamantului,
recunoastere numita confesio in iure. Potrivit Legii celor 12 table, cel care
recunoastea era similat cu cel condamnat. Conform adagiului, confesus pro
iudicato est (cel care recunoaste se considera reclamat). Daca recunoastea
procesul nu mai intra in faza 2.
In al doilea rand, paratul putea sa nege pretentiile reclamantului, dar sa nu si dea

concursul la desfasurarea procesului. Acest procedeu se numea indefensio. Paratul
era asimilat cu cel condamnat, iar procesul nu mai trecea in faza 2.
In al treilea rand, paratul nega pretentiile reclamantului dandu si concursul la

desfasurarea procesului - in tiatio. In acest caz, procesul trecea in faza 2 si urma
sa se nalizeze cu pronuntarea unei sentinte de condamnare.
-In epoca regalitatii, procesele private erau organizate chiar de catre rege. Dupa
fondarea Republicii, procesul in prima faza era organizat de magistratii judiciari; la
inceput de catre consul, apoi de catre pretorul urban si mai tarziu de pretorul
pelegrin, de catre edilii curuli, iar in Italia atributiunile erau exercitate de
reprezentantii pretorilor urbani si de magistartii municipali, iar in Plebiscit de catre
guvernatori.
-Dreptul magistratului de a organiza un proces se numea iurisdictio si era de 2 feluri:

Iurisdictio constentioza - intervenea atunci cand interesele partilor erau opuse, iar
procesul se nalizarea cu promulgarea unei sentinte (de condamnare sau de
absolvire)
22
fi
;
fi
fi

fi
fi


-Iusidictio gratioza - intervenea cand interesele partilor erau comune, iar acestea
cooperau cu magistratul in cadrul unui proces ctiv, simulat.
In iure cesio - proces ctiv. Partile simulau ca se judeca, in realitate insa

transmiteau dreptul de proprietate a unui lucru. Astfel, reclamantul, era cel care urma
sa primeasca dreptul de proprietate
El a rma in cuvinte solemne ca este proprietatrul, paratul care transmitrea dreptul de

propiretate nu l contrazicea, iar magistratul rati ca a rmatia reclamantului si ii
recunostea dreptul
In procedura legisactiunilor, pretorul, cel mai important magistrat judiciar, nu

desfasura o activitate creatoare, ci una mecanica, deoarece el supraveghea daca
partile pronunta corect formulele corespunzatoare procesului si pronunta ulterior
unul din urmatoarele trei cuvinte: do, dico si adico
Prin cuvantul do magistratul il con rma pe judecatorul ales de catre parti.
Prin cuvantul dico magistratul atribuia obiectul litigios cu titlu provizoiu uneia dintre
parti.
Prin cuvantul adico magistratul rati ca declaratia uneia dintre parti
Pretorul se bucura nu doar de iurisdictio, ci si de imperium; prin care putea

solutiona anumite litigii pe cale administrativa fara a mai organiza procesul in 2
faze. In acest sens, pretorul utiliza unul dintre urmatoarele procedee administrative:
1. Stipulatiunile Pretoriene - contracte verbale incheiate de parti prin intrebare si

raspuns, din ordinul pretorului cu scopul de a solutiona anumite litigii; spre ex.
paratul promitea sa plateasca o suma de bani reclamantului, daca din vina sa ii va
produce acestuia o paguba
2. Missio in possessionem - trimiterea reclamantului in detentiunea sau in

posesiunea bunurilor paratului, pentru a l constrange sa adopte o anumita atitudine;
spre ex. sa se prezinte la proces
3. Interdictele - dispozitii prin care pretorul ordona partilor sa incheie sau sa nu

incheie un anumit act juridic. Interdictele erau simple atunci cand erau adresate unei
singure parti sau compuse atunci cand erau adresate ambelor parti; spre ex.
interdictul posesore
4. Restitutio in integrum - repunerea partilor in situatia anterioara. In acest caz,

pretorul des inteaza actul juridic pagubitor pentru reclamant si repune partile in
situatia pe care o aveau inainte de intocmirea respectivului act, dar reclamantul era
23
fi

fi
.
fi
.
fi
fi
.
fi
fi
.
fi


repus numai in drept, nu si in fapt !!! . Pentru a repus si in fapt trebuia sa
introduca o alta actiune justitie si sa obtina o sentinta de condamnare.
Faza II - In iudicio
Faza in iudicio se desfasura in fata judecatorului care era o persoana particulara

aleasa de parti si con rmata de magistrat prin cuvantul do
Judecatorul era o persoana particulara in sensul ca nu exista profesia de

judecator, nu orice persoana putea judecator. Astfel, la origine, judecatorii erau
alesi numai din randul senatorilor, iar incepand cu sec. II i.Hr puteau alesi si din
randul cavalerilor.
In faza 2 procesul nu mai avea caracter consensual, nu mai presupunea prezenta

ambelor parti in fata magistratului. Era permisa judecarea in lipsa, deoarece potrivit
Legii celor XII table, judecatorul astepta pana la amiaza si daca una dintre parti nu
se prezenta, dadea castig de cauza partii prezente. Daca se prezentau ambele parti
in fata judecatorului, incepeau dezbaterile contradictorii prin utilizarea unui limbaj
obisnuit fara a mai necesare partile solemne
Primul vorbea reclamantul, formulandu si pretentiile si administrand probele. Probele

existente la acea epoca erau inscrisurile sau martorii, insa nu exista o ierarhie a
probelor, astfel ca proba cu inscrisuri putea combatuta cu martori. Partile puteau
recurge si la serviciile unor avocati. Avocatii romani nu erau reprezentanti in justitie,
ei nu veneau la proces in locul partilor, ci doar alaturi de ele. Dupa ce asculta
pretentiile partilor si pledoariile avocatilor, judecatorul pronunta sentinta potrivit
convingerii formate. Insa, judecatorul avea posibilitatea sa refuze pronuntarea
sentintei pe motiv ca lucrurile nu erau clare, iar in aceasta situatie trebuiau sa se
prezinte in fata magistratului in vederea desemnarii unui nou judecator. De regula,
procesele erau solutionate de un judecator unic, acesta se numea iudex privatus,
daca partile isi contestau drepturile sau se numea arbitru daca partile nu si contestau
drepturile, ci doar intinderea caestora (spre ex. o actiune in partaj).
Pe langa judecatorul unic, la romani existau si tribunale - tribunale nepermanente

si tribunale permanente.
Tribunalele nepermanente erau alcutuite din recuperatores, alesi in numar impar

si care judecau procesele dintre cetateni si peregrini, precum si eventualele abuzuri
ale fostilor guvernatori de provincie.
Tribunalele permanente erau in numar de doua:
1. Decemviri litibus iudicandis ( cei 10 barbati care sa judece) - acestia solutionau

procesele referitoare la libertate
24

fi
-
fi

fi
fi
.
fi
.
fi


2. Centumviri litibus iudicandis (cei 100 de barbati care sa judece) - judecau
procesele referitoare la proprieteate si mostenire
Procedura legisactiunilor era extrem de rigida.
Spre sfarsitul Republicii, cand numarul proceselor a crescut, legisactiunile au devenit

inaplicabile, de aceea intre anii 149-126 i.Hr s a dat Legea Aebutia - prin care s a
introdus o procedura mai evoluata, procedura formulara. Insa Legea Aebutia nu a
des intat legisactiunile, ci a lasat partilor sa aleaga intre cele doua sisteme. Pentru
ca partile optau pentru procedura formulara, treptat legisactiunile au cazut in
desuetudine. Imparatul Agust a dat legile Iulie Judiciarie prin care legisactiunile
au fost expres abrogate
Procedura formulara
Si in procedura formulara, procesul se desfasoara in 2 faze: in iure si in iudicio, dar apar si

elemente noi.
Formula este un mic program de judecata prin care magistratul ii arata judecatorului cum sa
judece cauza. Utilizand mijlocul procedural al formulei, pretorul a sactionat noi drepturi
subiective si a extins sfera de reglementare juridica pentru ca ori de cate ori constata ca
pretentiile reclamantului erau intemeiate, ii dadea acestuia posibilitatea sa le valorifice printr
un proces, eliberandu i o noua formula. Orice formula incepe cu numele judecatorului pentru
ca si in aceasta procedura judecatorul este o persoana particulara aleasa de catre parti si
confirmata de magistrat.
STRUCTURA FORMULEI
Formula era alcatuita din 4 parti principale si 2 parti accesorii.
Partile principale ale formulei sunt:
1. Intentio - Acea parte a formulei in care se arata pretentiile reclamantului. Daca pretentiile
erau determinate, intentio se numea certa, iar daca pretentiile urmau a fi stabilite de
judecator, intentio se numea incerta.
2. Demonstratio - Cuprinde izvorul, temeiul juridic al reclamantului si poate consta intr un

act juridic sau intr un fapt juridic.
3. Adiudicatio - aparea doar in formulele actiunilor prin care partile cereau iesirea din
indiviziune. In acest caz, pretorul il imputerniceste pe judecator sa faca un partaj.
4. Condemnatio - Prin aceasta parte magistratul il imputerniceste pe judecator sa pronunte o

sentinta de condamnare sau de absolvire.
Partile accesorii ale formulei:
25
fi


1. Prescriptiones - Sunt precizari pe care magistratul le face pentru a veni in sprijinul uneia
dintre parti. Daca precizarile vin in sprijinul reclamantului se numesc prescriptiones pro
actore, iar daca sunt facute in favoarea paratului se numesc prescriptiones pro reo.
2. Exceptiones - Sunt mijloace de aparare prin care paratul nu neaga in mod direct pretentiile
reclamantului, dar invoca anumite fapte de natura de a paraliza acele pretentii. Spre ex.
paratul nu neaga ca a primit o suma de bani de la reclamant, dar sustine ca a fost iertat de
datorie. Pentru ca exceptiunea sa poata fi invocata in fata judecatorului, ea trebuia sa figureze
in formula unde este introdusa doar de catre magistrat si numai la cererea expresa a paratului,
pentru ca judecatorul trebuia sa solutioneze cauza in stricta conformitate cu indicatiile primite
prin intermediul formulei.
Gaius ne spune ca in procedura formulara, judecatorul este sclavul formulei.
In procedura formulara, exceptiunile au avut un caracter absolutoriu, pentru ca ori de cate

ori exceptia opusa de parat este gasita intemeiata, judecatorul nu putea pronunta o sentinta de
condamnare la mai putin, ci trebuia sa pronunte o sentinta de absolvire. Spre ex. daca
reclamantul a pretins pe cale de actiune suma de 100 de asi, iar paratul a dovedit pe cale de
exceptie ca datoreaza doar 50 de asi, judecatorul va pronunta o sentinta de absolvire, iar nu o
sentinta de condamnare la 50.
De ce? Pentru ca judecatorul a fost imputernicit de magistrat sa se pronunte numai in

legatura cu suma de 100.
Odata cu introducerea exceptiunilor au fost depasite toate inconvenientele care decurgeau in

procedura legisactiunilor din principiul unitatii de chestiune.
Potrivit acestui principiu, in cadrul unui proces doar reclamantul putea sa formuleze pretentii,
daca paratul avea si el anumite pretentii fata de reclamant trebuia sa declanseze un nou
proces. Insa, in procedura formura, odata cu aparitia exceptiunilor, ambele parti puteau
pronunta pretentii in acelasi proces ( reclamantul pe cale de actiune, iar paratul pe cale de
exceptiune).
In sistemul procedurii formulare procesul continua sa se desfasoare in cele doua faze, dar
sunt introduse si anumite inovatii.
Procesul continua sa aiba si caracter consensual (reclama prezenta ambelor parti in fata
magistratului). Citarea paratului o face tot reclamantul prin procedeele cunoscute, insa
pretorul a creat si o actiune speciala impotriva paratului care nu doreste sa se prezinte la
proces.
Un elemnt de noutate foarte important in fata magistratului - partile se exprima in limbajul

obisnuit, fara formule solemne.
26

Ca si n procedura legisactiunilor, paratul putea sa adopte cele 3 atitudini, dar in plus procesele
care purtau asupra sume de bani puteau fi solutionate prin pronuntarea de catre parat a unui
juramant in fata magistratului.
Dupa ce dezbaterile se incheiau, pretorul redacta formula.
Ultimul act procedural care avea loc in fata magistratului se numea litis contestatio.
In procedura legisactiunilor, litis contestatio insemna luarea de martori care sa constate

vointa partilor de a se judeca.
In procedura formulara, litis contestatio consta in remiterea unei copii de pe formula sau in
dictarea formulei de catre reclamant paratului.
Cele 3 efecte sunt:

1. Efectul extinctiv;
2. Efectul creator;
3. Efectul reglator (fixator).
-In virtutea efectului extintiv, dreptul dedus de reclamant in justitie se stingea.

Spre exemplu, daca reclamantul afirma in fata magistratului ca el este
proprietarul unui sclav, prin efectul extintiv dreptul sau de proprietate asupra
sclavului se stinge.
-In virtutea efectului creator, in locul dreptului initial care s a stins, se nastea un
drept nou numit dreptul nou creat. Acest drept nou creat purta in mod invariabil
asupra i sume de bani, indiferent de dreptul pretentiilor reclamantului. de aceea,
s a afirmat ca in sistemul procedurii formulare, sentinta de condamnare are un
caracter pecuniar.
-In baza efectului reglator, se stabileau defenitiv elementele reale si elementele

persoanle ale procesului.
-Elementele reale sunt pretentiile partilor, iar elemnetele persoanel constau

in identitatea partilor si a judecatorului. Astfel, reclamantul nu putea pretinde
in fata judecatorului altceva decat a pretins in fata magistratului, iar procesul nu
putea fi judecat doar intre partile care erau mentionate in formula. Daca pe
parcursul judecatii una dintre parti disparea, mostenitorii acesteia nu puteau sa
apara in fata judecatorului pentru ca numele lor nu erau mentionate in formula.
27


In aceasta situatie mostenitorii trebuiau sa se prezinte in fata magistratului pentru modificarea
formulei.
Categorii de actiuni in justitie
-In procedura legisactiunilor, actiunile in justitie numite legisactiuni erau in numar de 5 si se

aplicau in cazuri bine determinate.
-In procedura formulara, actiunea in justitie este cererea adresata de catre reclamant
magistratului de a i se elibera o formula. Eliberarea formulei echivala cu acordarea actiunii
in justitie pentru ca ori de cate ori pretentiile reclamantului erau intemeiate, magistratul ii
elibera o formula. Astfel ca actiunea in justitie a dobandit o aplicatiune generala pentru ca
orice pretentie legitima putea fi valorificata pe cale judiciara.
Actiunile in justitie se clasifica dupa mai multe criterii.
1. Cea mai veche clasificare se face in functtie de obicetul lor, astfel ca distingem:
a) Actiuni in rem (actiuni reale) - se sactioneaza drepturi reale.
b) Actiuni in persona (personale) - sanctioneaza drepturi personale (drepturi de creanta).
2. Dupa originea lor distingem:
a) Actiuni civile - nu sunt originale, nu sunt creatii ale pretorului; ele au un model in
legisactiuni. Ex: actiunea revendicare prin care a fost sanctionata proprietatea viritara, avea
ca model sacramentum in rem
b) Actiuni pretoriene (onorarii) - acestea sunt creatii ale pretorului si se impart in trei
subcategorii:
Actiuni in factum - in cadrul acestor actiuni pretorul descria in intentio toate

imprejurarile care au condus la declansarea litigiului pentru ca judecatorul sa stie cum
sa solutioneze cauza.
Actiuni ficticii - pretorul introducea o fictiune in formula cu scopul de a extinde sfera de

aplicare acestor actiuni. Ex: actiunea in revendicare era rezervata cetatenilor romani;
daca in formula acestei actiuni se introducea fictiunea ca un peregrin este cetatean
roman, actiunea putea fi preluata si de catre acel peregrin.
Actiuni cu formula cu transpozitiune - aceste actiuni au o formula care se abate de la

regula generala potrivit careia si in intentio, cat si in condemnatio trebuiau sa apara
aceleeasi nume. Prin intermediul acestei actiuni a putut fi urmarit Patern Familias
(seful familiei) pentru actele pe care le a incheiat fiul sau. In acest caz, se trecea in
28

intentio numele fiului de familie, pentru ca el incheiase actul, iar in condemnatio se
trecea numele lui Patern Familias pentru ca el statea in justitie si urma sa suporte
efectele sentintei.
3. Dupa criteriul interpretarii actului juridic din care izvorasc pretentiile reclamntului,
actiunile sunt:
a) De drept strict - actul din care izvorasc pretentiile reclamantului va fi interpretat ad

literam, adica judecatorul va intrepreta doar litera actului juridic fara a tine seama de intentia
sau vointa reala a partilor din momentul incheierii actului juridic;
b) De buna-credinta - la aceste actiuni judecatorul va lua in considerare vointa reala a

partilor trecand dincolo de litera actului juridic. Pentru a putea face o interpretare cu buna-
credinta se cerea ca in intentio a formulei sa apara cuvintele ex fide bona.
4. a) Actiuni directe - sunt create in vederea solutionarii unor cazuri determinate.
b) Actiuni utile - cele extinse la cazuri similare (actiunile ficticii).
5. a) Actiuni populare - au fost create cu scopul de a proteja anumite interese generale.
b) Actiuni private - fiind sanctionate pentru subiecte bine detrminate, puteau fi intentate doar
de catre titularul dreptului.
6. a) Actiuni penale - paratul era condamnat la plata unei amenzi penale.
b) Actiuni persecutorii - paratul este condamnat fie la repararea prejudiciului, fie la

executarea obligatiei asumate.
7. Actiunile arbitrarii - actiuni create cu scopul de a atenua caracterul pecuniar al sentintei

de condamnare, pentru ca in anumite situatii reclamntul era interesat sa obtina o condamnare
in natura numita ad ipsam rem, asupra obiectului insusi.
In cazul actiunilor arbitrarii, judecatorul avea o dubla calitate: calitatea de arbitru si

calitatea de judecator.
In calitate de arbitru, dupa ce se convingea de justetea pretentiilor reclamantului, judecatorul

in calitate de arbitru ordona paratului sa satisfaca acele pretentii. Paratul insa nu era obligat sa
urmeze ordinul pronuntat de arbitru. Daca insa refuza, arbitrul se transforma in judecator
propiu-zis.
In calitate de judecator, pronunta sentinta de condamnare la o suma de bani, insa suma era
fixata chiar de catre reclamant, iar acesta era interesat sa supraevalueze obiectul litigios. Prin
urmare, daca paratul nu executa ordinul arbitrului, el ajungea sa plateasca o suma mult mai
29

mare de bani, paratul fiind astfel constrans sa execute ordinul se ajungea indirect la
executarea in natura.
Efectele sentintei
Sentinta produce 2 efecte:
1. Forta juridica a sentintei - Desemneaza astazi autoritatea lucrului judecat si inseamna ca

un proces intre aceleeasi parti si cu privire la acelasi obiect, nu poate fi judecat de mai multe
ori. In epoca foarte veche, romanii nu au cunoscut acest concept astfel incat un proces intre
aceleeasi parti si cu privire la acelasi obiect putea fi judecat de mai multe ori ajungandu se la
sentinte contradictorii.
In procedura legisactiunilor, romanii au creat regula potrivit careia o legisactiune nu poate fi

intentata de mai multe ori, dar aceasta regula asigura autoritatea de lucru judecat doar fata de
reclamant, in timp ce paratul putea sa redeschida procesul.
In procedura formulara, autoritatea lucrului judecat fata de reclamant era asigurata prin
efectul extintiv al lui litiscontestagio. Astfel, dreptul dedus in justitie se stingea, iar
reclamantul nu mai putea redeschide procesul pentru ca acolo unde nu exista drept, nu
exista actiune; Insa nici in acest caz paratul nu era impiedicat sa declanseze un nou proces,
ca atare pentru a se asigura autoritatea de lucru judecat si fata de parat jurisconsultii clasici au
creat principiul res iudicata proveritate accipitur (lucrul judecat se considera adevarat), acest
principiu a fost sanctionat prin exceptio rei iudicate, exceptie care putea fi opusa si de
reclamant, si de parat.
2. Forta executorie a sentintei - Posibilitatea de a l constrange pe parat sa plateasca suma de

bani la care a fost condamnat, constrangere denumita executarea silita a debitorului
insolvabil.
In procedura formulara, executarea purta fie asupra persoanei (ca si in procedura

legisactiunilor), fie asupra bunurilor. Executarea asupra persoanei debitorului insolvabil a
fost preluata din procedura legisactiunilor si consta in vanzarea ca sclav a debitorului peste
granita (se realiza prin manus inectio). Executarea asupra bunurilor debitorului insolvabil
a fost introdusa ca inovatie in procedura formulara si s a realizat prin 2 procedee:
1. Venditio bonorum - Consta in vanzarea in bloc a bunurilor debitorului insolvabil. Se

realiza in doua faze: daca debitorul nu platea de bunavoie suma la care a fost condamnat,
creditorul il chema in fata magistratului si cerea sa fie trimis in detentiunea bunurilor
paratului. Ulterior se astepta 30 zile pentru ca debitorul sa poata platii datoria, iar daca nu o
facea in acest interval de timp se trecea la venditio bonorum propriu-zis. Insa aceasta forma
30

de executare prezenta un inconvenient, faptul ca debitorul devenea infam ceea ce atragea o
grava atingere a capacitatii sale.
2. Distractio bonorum - Presupunea ca bunurile debitorului erau vandute cu amanuntul pana

la acoperirea tuturor creantelor. In acest caz debitorul nu devenea infam.
Procedura extraordinara
In cadrul acestui sistem procedural, dispare diviziunea procesului in doua faze, astfel ca
procesul este condus de la inceput pana la sfarsit de catre judecator numit magistrat
judecator.
Dispare formula, iar exeptiunile devin minutorii, astfel ca ori de cate ori exceptia se
dovedeste intemeiata, judecatorul poate pronunta o sentinta de condamnare la mai putin.
Citarea paratului capata un caracter oficial; Este facuta de catre un functionar sau chiar de
catre reclamant, insa doar cu aprobarea magistratului.
Procedura extraordinara cunoaste si un inceput de ierarhizare a probelor, inscrisurile au o

forta probanta mai mare decat declaratiile orale.
In procedura extraordinara, sentinta de condamnare poarta asupra insusi lucrului, este ad

ixam rem.
Executarea silita se realizeaza prin forta de constrangere a statului, manu militarii.
II. Persoane
Conceptul de persoane desemneaza subiectele de drept sau subiectele raporturilor juridice.

Pentru ca oamenii participa la viata juridica fie individual in calitate de persoane fizice, fie in
cadrul unor colectivitati in calitate de persoane juridice.
Aptitudinea fiintei umane de a participa la viata juridica se numeste capacitate juridica sau
personalitate.
In zilele noastre toti oamenii sunt subiecte de drept, insa, la romani, erau persoane doar
omenii liberi, sclavii erau considerati lucruri.
In dreptul roman, capacitatea juridica nu era unitara. Astfel, oamenii liberi se imparteau in
cetateni si necetateni. La randul lor necetatenii se imparteau in latini si peregrini. Si cetatenii
si necetatenii puteau fi ingenui ( cei care s au nascut liberi si au fost intotdeuna liberi ) sau
31

dezrobiti ( sclavii eliberati de stapanii lor ). La zona de interferenta, la limita intre libertate si
sclavie, se situau oamenii liberi cu o conditie juridica speciala si colonii.
Pentru ca o persoana sa aiba capacitate juridica deplina era necesar sa intruneasca 3

conditii.
Pentru a avea capacitate juridica deplina trebuiau indeplinite trei conditii:
1. Stataus libertatis (calitatea de om liber);
2. Status civitatis (calitatea de cetatean roman);
3. Sstatus familie (calitatea de sef al unei familii romane).
-Prin urmare, aveau capacitate juridica deplina doar cetatenii romani care erau si sefi de
familie, astfel ca toate celelalte categorii de persoane aveau capacitate juridica limitata,
incompleta.
-Personalitatea incepe in momentul nasterii, insa de la aceasta regula romanii au admis o

exceptie potrivit careia infans conceptus pronato habetur cvotiens de comodis eius agitur
(copilul conceput se considera nascut ori de cate ori este vorba despre interesele sale); Spre
ex. copilul conceput, dar nenascut inca, va veni la succesiunea tatalui sau, fiind in
interesul sau sa fie considerat nascut.
-In mod simetric, personalitatea inceta la momentul mortii, insa si de la aceasta regula exista
o exceptie potrivit careia hereditas iacens sustinet personam defuncti (moestenirea deschisa,
dar neacceptata inca, prelungeste personalitatea defunctului). Aceasta exceptie a fost admisa
pentru ca la romani se aplica principiul conform caruia nu exista patrimoniu fara titular.
S a apus intrebarea: Cine este titularul patrimoniului in intervalul de timp cuprins intre
momentul ortii unei persoane si momentula acceptarii mostenirii acelei persoane? Am spune
ca defunctul nu poate fi titularul patrimoniului succesoral pentru ca el nu mai este in viata,
insa nici mostenitorul nu poate fi considerat titularul patrimoniului, pentru ca el nu a acceptat
inca mostenirea si nu stim daca o va face. De accea s a admis ca in intervalul de timp
respectiv, titularul patrimoniului respectiv este chiar defenctul a carui personalitate se
prelungeste pana in momentul acceptarii mostenirii de catre mostenitori.
Cetatenia romana
-Oamenii liberi se clasificau in cetateni si necetateni.
-La origine, cetatenia romana se confunda cu libertatea, pentru ca in epoca foarte veche orice
strain venit la Roma cadea in sclavie. Cu timpul, odata cu dezvoltarea economiei de schimb,
32

romanii au inceput sa i tolereze pe straini, intai in calitate de oaspeti si clienti, iar mai tarziu
in calitate de peregrini. Cu toate acestea, doar cetatenii romani se bucurau de drepturile
civile si politice:
1. Ius comerci ( dreptul de a incheia acte juridice in conformitate cu dreptul civil roman);
2. Ius conubi (dreptul de a incheia o casatorie civila romana);
3. Ius militie;
4. Ius sufragi (dreptul de vot);
5. Ius honorum (dreptul de a fi alesi magistrati).
-Totodata, doar cetatenii romani aveau anumite semne distinctive, cum ar fi numele si
dreptul de a purta toga.
-Numele cetateanului roman era atat de bine elaborat, incat tinea loc si de adresa fiind alcatuit
din cinci elemente:
-Tria nomina - cuprindea prenome (prenumele cetateanului), nomen gentilicium (ginta din
care facea parte cetateanul roman) si cognomen (porecla);
-Indicatiunea filiatiunii (prenumele tatalui) si indicatiunea tribala (cartierul in care locuia si

vota respectivul cetatean);
-Cel mai mare avocat al antichitatii se numea Marcus Turius Marcifilius Cornelia Tribu
Cicero.
Marcus - prenumele;
Tulius - ginta Tulia;
Marcifilius - fiul lui Marci;
Cornelia Tribu - cartierul in care locuia si vota;
Cicero - porecla (insemna bob de naut).
Dobandirea cetateniei
-Cetatenia se dobandea prin urmatoarele moduri:
1. Prin nastere - Astfel, cel nascut in sanul unei casatorii dobandea conditia juridica a tatalui
din momentul conceptiei, iar cel nascut in afara unei casatorii dobandea conditia juridica a
mamei din momentul nasterii.
33

2. Prin lege sau naturalizare - Romanii votau anumite legi speciale prin care ofereau
cetatenia unei persoane sau unor persoane determinate.
3. Prin beneficiul legii - Anumite legi speciale cum era si Legea celor XII table, prevedeau
ce conditii sunt necesare pentru dobandirea cetateniei si orice persoana care intrunea acele
conditii, devenea cetatean.
4. Prin efectul dezrobirii - dezrobitul dobandea statutul juridic al fostului stapan (numit
patron), prin urmare dezrobitul unui cetetean roman devenea si el cetatean roman.
Modurile de pierdere a cetateniei
1. Cetatenia se pierdea in primul rand prin pierderea libertatii.
2. Prin efectul principiului inadmisibilitatii dublei cetatenii. Roamnii nu admiteau dubla

cetatenie, astfel ca acela care dobandea cetatenia unui alt stat, pierdea automat cetatenia
romana.
3. Prin pedeapsa exilului - Cei exilati deveneau peregrini (dediticii).
-Multa vreme, romanii au pastrat doar pentru ei avantajele care decurgeau din calitatea de
cetatean, dar la inceputul sec. I i.Hr, latinii din Italia s au rasculat si au cerut sa li se acorde si
lor cetatenie. Astfel s au dat 2 legi numite Iulia si Clautia Papiria - toti latinii din Italia au
dobandit cetatenia romana. Ulterior, in anul 212 d.Hr, imparatul Caracala a dat un edict
prin care toti locuitorii liberi ai Imperiului au devenit cetateni cu doua exceptii:
1. Latinii iuniani
2. Peregrinii dediticii
-Necetatenii se clasificau in latini si peregrini.
-Conceptul de latini are doua sensuri:
1. Din punct de vedere etnic, latinii sunt rudele de sange ale romanilor.
2. Din punct de vedere juridic, latinii aveau un statut intermediar intre cetateni si
peregrini.
Astfel, din acest punct de vedere, latinii erau de 4 feluri: latini veteres, latini coloniari, latini
fictivi si latini iuniani.
1. Latinii veteres erau vechi locuitori ai Latiunumului si erau rude de sange cu romanii
bucurandu se de Ius comerci, Ius conubi si Ius sufragii.
34

2. Acelasi statut juridic il aveau si cetatenii coloniilor fondate in Italia pana in anul 268
i.Hr. In timp ce locuitorii coloniilor fondate dupa anul 268 se bucurau doar de Ius comerci si
se numeau latini coloniari.
3. Latinii fictivi erau locuitorii din provincii si se bucurau de Ius comerci. Se numeau fictivi
pentru ca erau latini doar din punct de vedere juridic, nu si etnic.
4. Latinii iuniani erau sclavii dezrobiti, fara respectarea formelor solemne. Despre ei se
spunea ca taiesc liber, dar mor sclavi, pentru ca puteau sa incheie acte juridice intre vi, insa
nu puteau sa dispuna de bunurile lor prin testament.
-Peregrinii erau impartiti in doua categorii:
1. Peregrini obisnuiti - Sunt locuitorii cetatilor care aveau tratate de alianta cu romanii si
puteau sa vina la Roma fara sa cada in sclavie. In relatiile dintre ei, peregrinii obisnuiti puteau
sa incheie acte juridice in conformitate cu dreptul local, insa in relatiile cu cetatenii romani,
incheiau acte juridice in conformitate cu dreptul gintilor.
2. Peregrini dediticii - Erau locuitorii cetatilor care s au opus expansiunii romane, iar romanii
le au distrus cetatile, astfel ca erau oameni liberi fara cetate. Acesti peregrini nu puteau sa
vina la Roma deoarece cadeau in sclavie si nici nu puteau sa dobandeasca cetatenia romana.
FAMILIA ROMANA
-Cuvantul familia vine de la famulus (sclav); Aceasta etimologie se explica prin faptul ca
vechii romani nu au facut distinctia intre familie ca forma de ... si familia ca forma de
proprietate, dovada ca in textele juridice romane cuvantul familia era utilizat cu trei sensuri:
a) In primul rand desemna totalitatea sclavilor detinuti;
b) Totalitatea persoanelor si bunurilor care se aflau sub puterea aceluiasi sef de familie;
c) Totalitatea persoanelor care se aflau sub puterea lui Pater Familias.
-Initial, puterea exercitata de Pater Familias asupra persoanelor si bunurilor a avut un caracter
unitar si a fost desemnata prin cuvantul manus.
Mai tarziu, aceasta puetere unitara s a dezmembrat in mai multe puteri distincte, astfel:
-In dreptul evoluat, cuvantul manus desemna doar pueterea pe care barbatul o exercita
asupra puterii maritate;
-Puterea asupra descendentilor se numea Patria Potestas;
-Puterea asupra sclavilor se numea Dominica Potestas;
-Puterea asupra altor bunuri se numea Dominium;
35


In familia romana, persoanele erau de doua categorii:
1. Sui iuris - Toti cei care nu se aflau sub puterea cuiva (era doar Pater Familias), insa Pater
Familias nu insemna tatal de familie, ci sef de familie, pentru ca Pater Familias putea sa fie
si un barbat necasatorit, chiar si un copil care nu se afla sub puterea cuiva.
2. Alieni iuris - Cei care nu se aflau sub puterea lui Pater Familias (fii, fiicele, nepotii si
femeia casatorita cu manus).
Rudenia
-Era de 2 feluri:
a) Rudenia civila (agnatiune) - Se intemeia pe ideea de putere.
Existau trei categorii de agnati, astfel:
-Din prima categ. faceau parte toti cei care, la un moment dat, se aflau sub pueterea aceluiasi
Pater Familias.
-In a II a categ. de agnati intrau toti cei care se aflau in trecut sub puterea aceluiasi Pater
Familias, dar ulterior au devenit persoane sui iuris. Spre ex: fratii dupa moartea tatalui lor.
-Din a III a categ. faceau parte toti cei care s ar fi aflat sub aceeasi putere, daca Pater
Familias ar mai fi trait in momentul nasterii lor. Spre ex: verii primari care s au nascut
dupa moartea bunicului.
Aceste 3 categorii de agnati nu sunt fixe, deoarece in functie de anumite imprejurari, doua
persoane determinate puteau sa faca parte din aceeasi categorie de agnati. Spre ex: doi frati,
cat timp traieste tatal lor, fac parte din I categorie. Dupa moartea tatalui, fac parte din
II categorie, iar daca s ar fi nascut dupa moartea tatalui lor, ar intra in cea de a III a
categori.
Stabilirea acestor categorii de agnati prezinta o importanta ft. mare in materie

succesorala, deoarece timp de 5 secole agnatiunea a fost unicul fundament al succesiunii,
astfel ca doar agnatii se puteau mostenii intre ei, iar succesiunea era deferita (distribuita) in
ordinea celor 3 categorii de agnati.
b) Rudenia de sange (cognatiune) - Este legatura intre persoanele care aveau un autor
comun si era de doua feluri:
-In linie directa = Legatura dintre persoane care descind una din alta.
-In linie colaterala = Legatura dintre persoanele care nu descind una din alta, dar au un autor
comun; Spre ex: fratii. Acestea se stabilesc numarand generatiile de la prima persoana
36

care ne intereseaza, pana la autorul comun si ulterior coborand pana la cealalta
persoana care ne intereseaza; Spre ex: fratii sunt colaterali de gradul 2.
-Pe langa cognatiunea reala care izvoraste din natura umana, romanii au cunoscut si
cognatiunea fictiva (izvoraeste dintr un text al Legii celor XII table, potrivit caruia toti
agnatii sunt cognati), dar daca admitem acest text, trebuie sa admitem si faptul ca nu toti
cognatii sunt rude de sange; Spre ex: adoptatul trece sub puterera adoptantului, devine
agnat cu el, inseamna ca, potrivit Legii, devine si cognat, insa adoptatul nu este ruda de
sange cu adoptantul, prin urmare sunt denumiti cognati fictivi acei agnati care nu sunt
si rude de sange.
-Patria Potestas (pueterea parinteasca) - Puterea exercitata de Patria Familias asupra

descendentilor era denumita Patria Potestas si se exercita asupra fiilor, fiicelor si asupra
nepotilor din fii (NU SI ASUPRA NEPOTILOR DIN FIICE).
Aceasta putere prezinta doua caractere: perpetuu si nelimitat.
1. Caracter perpetuu = Deoarece dura pana la momentul mortii lui Pater Familias, indiferent
de varsta fiului de familie si indiferent de situatia lui sociala. Astfel, fiul de familie putea sa
fie consul, senator, batran insa daca tatal sau traia, el se afla sub putere parinteasca, nu avea
patrimoniu propriu si nu putea sa incheie acte juridice in nume propriu.
2. Caracter nelimitat = Asupra persoanelor, cat si asupra bunurilor.
Caracterul nelimitat - se exercita asupra persoanelor si bunurilor.
a) Caracterul nelimitat asupra persoanelor consta in dreptul de viata si de moarte al lui pater
familias asupra descendentilor, dreptul de expozitiune (abandon - in primele 7-8 zile dupa
ce se nastea, pruncul putea sa fie recunscut de pater familias sau putea sa fie
abandonat), deptul de a vinde fiul de familie (pater familias, potrivit L. celor XII table,
avea dreptul sa si vanda fiul de familie de 3 ori, fiecare vanzare era valabila pe un
termen de 5 ani, iar dupa a 3 a vanzare fiul iesea definitiv de sub puterea parinteasca).
b) Caracterul nelimitat asupra bunurilor rezida in faptul ca fiul de familie nu avea

patrimoniu propriu si nu putea incheia acte juridice in nume propriu, ci numai imprumutand
capacitatea lui pater familias si doar cu conditia ca prin efectul acelora situatia lui pater
familias sa devina mai buna din punct de vedere patrimonial, sa devina creditor, ci nu debitor.
Puterea parinteasca putea fi creata prin casatorie, iar pe cale artificiala prin adoptiune
si legitimare.
CASATORIA IN DREPTUL ROMAN
37

La origine, casatoria era actul prin care femeia trecea sub puterea barbatului si intrucat
puterea exercitata de barbat asupra femeii maritate era desemnata prin cuvantul manus, cea
mai veche forma a casatoriei romane era casatoria cu manus. Catre sfarsitul Republicii, sub
influenta moravurilor orientale, unele femei romane au inceput sa traiasca in uniuni
nelegitime, de aceea romanii au creeat o noua forma de casatorie prin care femeia
maritata nu mai trece sub pueterea barbatului, ci ramanea sub puterea lui pater
familias din familia ei de origine. Aceasta noua forma a casatoriei, denumita casatorie fara
manus, s a generalizat in epoca clasica.
Casatoria cu manus presupunea respectarea unor conditii de forma, in timp ce casatoria fara
manus nu implica formalitati, ci doar instalarea femeii in casa sotului si organizarea unor
petreceri cu daruri. Insa ambele forme ale casatoriei presupuneau respectarea unor conditii de
fond:
1. Conobium;
2. Consintamantul;
3. Varsta.
Conobium avea doua sensuri:
Conobium in sens obievtiv (general), desemna aptitudinea persoanei de a se casatori;
Conubium in sens subiectiv (relativ), desemna aptitudinea a doua persoane determinate de a

se casatori intre ele.
Nu toti cei care au conubium in sens general, au si conubium in sens relativ, deoarece
implicau niste piedici: alianta sau afinitatea, rudenia de sange, conditia sociala.
a) Rudenia de sange sau cognatiunea in linie directa era la infinit.
Rudenia de sange in linie colaterala era piedica la casatorie pana la un anumit grad.
b) Alianta (afinitatea) este leagtura dintre un sot si rudele celuilalt sot. Alianta in linie
colaterala nu era piedica la casatorie, barbatul se putea recasatori cu sora fostei sale sotii.
Alianta in linie directa era piedica la casatorie, astfel incat barbatul nu se putea recasatori cu
fiica fostei sale sotii.
c) In ceea ce priveste conditia sociala, aceasta a fost piedica la casatorie deoarece pana n
vremea lui Octavian Augustus nu s a admis casatoria intre ingenui si dezrobiti.
2. Consintamantul
38

In epoca veche, daca viitorii soti erau persoane sui iuris, se cerea consintamantul lor, dar
pentru femeia sui iuris se cerea intotdeuna si consintamantul tutorelui, deoarece femeia
sui iuris era intotdeauna sub tutela agnatilor sai. Daca viitorii soti erau persoane alienibis, nu
se cerea consintamantul lor la casatorie, ci doar cons. celor doi sefi de familie. Insa in
dreptul clasic, chiar daca viitorii soti erau alienibis, se cerea si consintamantul lor.
In ceea ce priveste varsta ceruta pentru casatorie, aceasta a fost parte controversata.
Imparatul Iustinian a decis ca fetele se pot casatri de la varsta de 12 ani, iar baietii de la
14 ani.
Efectele juridice ale casatoriei sunt diferite, dupa cum ne referim la casatoria cu manus
sau fara manus.
La casatoria cu manus, femeia trecea sub puterea sotului, iar din pct. de vedere civil, era
considera o fiica a sotului, iar fata de copii o sora. Astfel, femeia venea la mostenirea
barbatului in calitate de fiica, iar succesiunea copiilor in calitate de sora, dar ea nu mai venea
la mostenire in familia de origine, pentru ca legaturile agnatice erau intrerupte.
La casatoria fara manus, este o straina din pct. de vedere civil fata de barbat si fata de
copii, ei nu se mostenesc reciproc, iar femeia vine la succesiune in familia de origine,
deoarece ea ramane sub puterea lui pater familias.
Adoptiunea este actul juridic prin care un fiu de familie trece de sub puterea lui pater
familias, sub puterea unui alt pater familias. Acest act juridic a fost creeat de jurisconsulti
prin interpretarea dispoztitiilor L. celor XII table referitoare la vanzarea fiului de familie.
Astfel, acest act juridic se desfasura in 2 faze:
Prima faza a adoptiunii presupunea 3 vanzari si 2 dezrobiri, care, potrivit interpretarii date
de jurisconsulti, avea loc succesiv, in aceeasi zi. In caz contrar, ca un fiu de familie sa poata
trece sub puterea unui alt pater familias, el trebuia sa fie scos de sub putere parinteasca in
familia de origine, ceea ce potrivit L. celor XII table, ar fi presupus sa treaca un interval de
minim 10 ani.
A doua faza a adoptiunii consta intr un proces fictiv, simulat ( in iure cesio), proces care se
desfasoara intre adoptant si cumparator. Adoptantul participa la proces ca reclamant si
afirma in cuvinte solemne ca fiul de familie este al sau. Cumparatorul, in calitate de parat, nu
l contrazice, iar magitsratul ratifica declaratia spunand adico si recunoscand pueterea
adoptantului asupra fiului de familie.
In ceea ce priveste efectele juridice ale adoptiunii, adoptantul trece sub puterea adoptantului
si devine agnat cu el si de asemenea devine cognat fictiv. In aceasta calitate vine la
succesiunea adoptantului, insa pierde drepturile succesorale in familia de origine, nemaifiind
ruda de sange cu familia respectiva.
39

Adrogatiunea
Este actul juridic prin care o persoana sui iuris, denumita adrogat, trece sub puterea altei
persoane sui iuris, denumita adrogant.
Prin efectul adrogatiunii, adrogantul devine o persoane alieni iuris, iar bunurile sale
trec in patrimoniul adrogantului, ca perdoana alieni iuris nu mai poate incheia acte
juridice in nume propriu, ci doar imprumutand capacitatea juridica a adrogantului.
Acesta devine agnat cu adrogantul, adrogantul va veni la succesiunea adrogantului.
Legitimarea
Este actul juridic prin care fiul natural (nascut in afara unei casatorii), este asimilat fiului
legitim. Legitimarea se realiza prin 3 modalitati:
1. Oblatiune la curie - in acest caz, tatal natural isi ridica fiul la rangul de drepturion
(membru al senatului municipal), cu aceasta ocazie ii transmitea si dreptul de proprietate
asupra unei suprafete de pamant. La romani sa fii decurion nu era un avantaj, deoarece
decurionii erau insarcinati du strangerea impozitelor si raspundeau cu bunurile proprii
daca nu stranfeau suma stabilita.
2. Casatoria sucsecventa - casatoria parintilor naturali care avea lor dupa nasterea copilului.
In acest fel prin casatorie, fiul natural devenea legitim.
3. Prescript imperial - atunci cand nu era posibila casatoria parintilor naturali, legitimarea se
realiza printr o constitutiune imperiala.
Puterea parinteasca se stinge pe cale naturala prin moartea lui pater familias si pe cale
artificiala prin emancipare.
Emanciparea este actul juridic prin care o persoana alieni iuris devine persoana sui iuris.
Emanciparea se realiza in doua faze:
1. Identica cu cea a adoptiunii (3 vanzari si 2 dezrobiri succesive);
2. Intr o dezrobire de sine statatoare (vidincta);
Ca efecte jurdice, emancipatul devenea persoana sui iuris si astfel avea patrimoniu propriu si
putea incheia acte juridice in nume propriu. Insa jursiconslutii romani au afirmat ca
emanciparea echivaleaza cu o dezmostenire ( emancipatul nu mai venea la succesiunea lui
pater familias alaturi de fratii sai ramasi sub puetere parinteasca), pretorul a initiat o
serie de reforme prin care la chemat si pe fiul emancipat la succesiunea lui pater familias, in
calitate de ruda de sange, dar cu conditia de a face raportul bunurilor (trebuia ca fiul de
familie sa readuca fictiv la masa succesorala toate bunurile pe care le a dobandit dupa
40

momentul emanciparii, in calitate de persoana sui iuris), in caz contrar emancipatul i ar fi
pagubit pe fratii sai ramasi sub putere parinteasca.
CAPITIS DEMINUTIO
Inseamna pierderea personalitatii, dar juridic o traducem ca pe o desfiintare a

personalitatii.
Era de trei feluri: capitis deminutio maxima, capitis deminutio media, capitis deminutio
minima.
In ultimul caz, constatau ca uneori capacitatea juridica se micsoreza, iar alteori ramane
aceeasi sau chiar sporeste. Spre ex: in cazul adrogatiunii, capacitatea adrogatului se
micsoreza, la adoptiune capacitatea ramane acceasi, pentru ca adoptatul pierde drepturile
succesorala in familia de origine, insa dobandeste alte drepturi succesorale in noua familie. In
schimb, emancipatul, sufera o capitis deminutio pentru ca pierde drepturile succesorale in
familia de origine, insa capacitatea lui sporeste, devine persoaan sui iuris.
TUTELA SI CURATELA
Romanii au creeat anumite procedee juridice pentr a i proteja pe cei incapabili de fapt (cei
care aveau capacitate de drept, personalitate, insa nu aveau reprezentarea consecintelor
faptelor lor). Cauzele care fac imposibila aceasta rprezentare se numesc incapacitati. Unele
incapacitati sunt considerate naturale, firesti, iar altele sunt considerate accidentale,
nefiresti. Romanii i au pus sub protectie juridica pe cei loviti de incapacitati naturale prin
tutela, iar pe cei loviti de incapacitati accidentale prin curatela.
La origine, tutela a fost un procedeu juridic prin care erau protejate interesele agnatilor in
calitatea lor de posibili mostenitori. Dovada in acest sens este faptul ca in vechea
reglementare, agnatii veneau la tutela in ordinea in care veneau si la succesiune, iar cei care
nu aveau agnati, nu aveau nici tutore. In sec. II i.Hr, printr o lege speciala, pretorul a fost
imputernicit sa numeasca un tutore incapabilului care nu avea agnati si nici tutore desemnat
prin testament. Din acest moement tutela s a transformat intr un procedeu juridic prin
care erau protejate interesele incapabilului. Aceasta evolutie a functiilor tutelei rezulta si
din urmatoarea defintie: tutela este o forta si o putere asupra unei persoane libere pentru a l
proteja pe acela care, din cauza varstei fragede, nu se poate apara singur. Constatam ca
sunt doua parti contradictorii. Pe de o parte se afirma ca tutela este o forta in inteseul
agnatilor, iar cea de a doua parte arata ca tutela a fost creata pentru a proteja interesele
copilului.
In functie de persoanele puse sub protectie juridica, tutela era de doua feluri: tutela
impuberului (copilul mai mic de 14 ani) sui iuris si tutela femeii sui iuris.
In functie de modul in care era stabilita, tutela putea fi: legitima, testamentara sau dativa.
41

Tutela legitima era deferita, conform L. celor XII table, celor mai apropiati agnati in ordinea
in care acestia veneau la succesiune.
Tutela testamentara era deferita de testator printr o clauza inclusa in testament.
Tutela dativa era stabilita de pretor celor care nu aveau agnati si nici tutore numit prin
testament.
MODURILE DE ADMINISTRARE A TUTELEI
Tutela era administrata prin 2 procedee:
1. Negotiorum gestio - Era utilizat pentru administrarea bunurilor lui infans. Infans
(minorul care are 6-7 ani si care nu se poate exprima corect). Toate actele de administrare
erau intocmite de tutore in nume propriu, inclusiv actele prin care se transmitea proprietatea
supra bunurilor lui infans, iar la sfarsitul tutelei intervenea o reglare de conturi.
2. Autoritatis interpozitio - Se utiliza pentru administrea bunurilor minorului care se

putea exprima corect, dar si pentru administrarea bunurilor femeii sui iuris, indiferent
de varsta acesteia. In acest caz, actele de administrare erau incheiate chiar de catre incapabil,
insa in prezenta tutorelui. Aceasta prezenta nu semnifica ratificarea actelor, ci semnifica o
completare a capacitatii a incapabilului de fapt.
Curatela a fost creata in vederea protejarii celor loviti de incapacitatati accidentale. Cea
mai veche curatela, mentionata si n L. celor XII table, era curatela nebunului. Ulterior exista
si curatela prodigului (risipitorului).
Curatela era deferita prin lege sau de catre pretor si era administrata doar prin
negotiorum gestio.
Sucesiunile
Dreptul successor la Romani cuprinde totalitatea normleor de conduita care regelementeaza

transmiterea patrimoniului de la defunct catre urmasii sai, in epoca veche transmiterea
patrimoniului nu aplica ideea de succesiunea intr un cat vechii romnai nu au admism ideea
transmiteri drepturilor nici prin acte printre vii nici pentru cauza de moarte astfel in cat ei
considerau ca la moartea persoanei drepturile patrimoniale se sting iar prin luare in stapanirea
a bunurilor succesorale mostenitori dobandesc un drept nou de propietate aceasta este
conceptiua proprietati putere conceptie care se refecleta si in plan terminologic dovada ca cel
mai vechi termen prin care a fost desemnat mostenitorul este Heres care provine de la
cuvantul Herus si insemna stapan mai tarziu tot in epoca veche pornind de la princpiul
conctuitati personalitati defunctului sa admis ca drepturile patrimonilae ale prsoanei trec
asupra mostenitorului din acel moment au aparut in limbajul juridc termini de succesiune si
successor
42

Dreptul succesoral roman a evoluat sub influenta a 2 tendinte
Prima tendinta este in cadearea formalismului la origine actele sucesoroale presupunei conditi
de forma uno conditi foarte complicate de ex primul testament roman numit calatis comitis
imbraca forma unei legi pe care o vota poporul cu timpul sa admis principiul autonomiei de
vointa astfel in cat spre sfarsitul dreptului classic testamentul putea fi intocmit printr o simpla
manifestare de vointa
A doau teindinta tendinta ocrotiri rudeni de singe multa vreme la romani agnatiunea a fost
unicul aglament al succesiuni astfel ca umai rudele civile puteau sa vina la mostenire spre
sfarsitul republigi au fost initiate o serie de reforme in scopul ocrotiri rudeni de singe in plan
sucesoral iar in vremea imparatului Iustinian vechiul sistem a fost abandonat iar rudenia de
singe a devenit unicul aglament al succesiuni
Romanii au cunoscut 3 sisteme sucesorale
1.Sucesiunea ab intestate era diferita in baza legi celor 12 table
2.Sucesiunea testamentara era diferita pe baza unui testament
3. Sucesiunea diferita contra testamentului
Sucesiunea ab interstat adica fara testament se mai numeste si sucesiunea legala sau
legitima intru cat este diferita pe baza dispoziti legi celor 12 table si se deschide atunci
cand nu exista un testament sau cand testamentul nu a fost intocmit in mod valabil
potrivit legi celor 12 table existau 3 categori de mostenitori
1.Sui ereves adica toti cei care deveneau persoane suiuris la moartea lui paters familias
adica fii, ficele, femeile casatorite cu manus ca veneau in calitate de fice adoptatul si
adrogatul precum si nepotii din fii insa doar atunci cand tatal lor precesedase inaintea
bunicului caz care veneau la sucesiunea prin reprezentare urcau in rangul sucesoral al
tatalui sau spre ex daca veneau la mosteniri doi fii si doi nepoti din fii sucesiunea se
impartea sucesiunea se impartea la 3 fiecare fiu primea o treime iar cei doi nepoti din fii
primeau impreuna o treime reprezentant partea care iar fi covenit tatalui precesedat
2.Agnatus proxenus daca nu existau mostenitori din prima categorie atunci veneau la
sucesiunea cei mai apropiati colaterali adica frati defunctului, veri si nepoti de frati sau de
veri (in materie sucesorala termenul de agnati ii desemneaza numai pe colaterali ) aceasta
categorie nu era fixa si mobila pentru ca lipsa unor anaxi apropiati veneau la mostenire
unor colaterali mai departati totusi legea celor 12 table prevede ca atunci cand cel mai
apropiat agnat reprudeaza mostenirea aceastea nu revine agnatului urmatori si devine
mostenire vacanta
43


3.Gentiles daca nu existau nici colaterali veneau la mostenire membri ginti care imparteau
mostenirea in parti egale ca o amintire a epoci in care membri ginti exargitau proprietatea
colectiva sistemul sucesoral consacrat de legea celor 12 table a devenit inaplicabil catre
sfarsitul republice cand sa regenalizat si casatoria fara manus si practica emancipari de
familie astfel femeia casatorita fara magnus ne fiin ruda civila nici cu barbatul nici cu
copii ei nu ii mostenea tot odata find de familie enmancipat iesea din putera lui patres
familias rudenea inceta astfel incat nici el nu mai venea la sucesiunea la familia de origine
de acea reformele pretorului au intervenit in directia ocrotiri rudelor de singe dar si pentru
a consulida raporturile dintre soti in cadrul casatoriei fara manti sucesiunea creata prin
reformele pretorului a fost denumita bonorum posesio adica posesiunea bunurilor
sucesorale spre sfarsitul republice sunt cunoscute 4 categori de mostenitori pretoreni
astfel
•Bonorum posesio unde liberi si erau alcatuita din toti fii de familie inclusiv cei
imancipati pentru ca imancipati veneau la mostenire in calitate de rude de singe (cu
conditia de a face raportul bunuriloe )
•Bonorum posesio unde legitimi si era alcatuita din agnati si genitili la prima
vedere sar parea ca la prima reforma pretorul a confirmat dispozitile legi celor 12 table
insa si de data aceasta el a facut o inovatie adica ca daca cel mai apropitat agnat repudia
mostenirea ia nu mai devine vaganta asa cum prevedea lege celor 12 table si trecea asupra
urmatoarei categori de mostenitori
•Bonorum posesium unde conmnati aici intra rudele de singe care nu erau si rude
civile astfel mama si copii rezultati din casatoria fara manus se mostenau reciproc in
calitate de rude de singe
•Bonorum posesiu unde vir et usorc barbatul si femia casatoriti fara manus se
mostenau reciproc doar in lipsa rudelor civile sau de singe (cei casatoriti cu manus se
mosteneau in calitate de rude civile)
Reformel pretorului au fost completate cu reforme imperiale
Prima reforma imperiala este senatus consultul terotorian data in vremea imparatului Adrian
potrivit caruia ca mama venea la mostenirea copilor rezultati din casatoria fara manus in
calitate de ruda legitima ( din cateogira a 3 era ridica in a categoria a 2 de mostenitori
pretoreni )
A doau reforma imperiala senatus consultus porferian data in vremea imparatului Marc Aurel
potrivit acestui senatus consult copii rezultati din casatoria fara manus au fost chemati la
sucesiunea mamei lor in calitate de fii ( au fost ridigati din categoria a 3 in categoria 1)
44

Imparatul Iusitinian a initiat o serie de reforme prin care rudenea de singe a devenit unicul
fundament al succesiuni Imparatul Iustinian a creat 4 categori de mostenitori
1.Descendenti
2.Ascendenti + fratii si surorile bune plus copii lor
3.Fratii si surorile consangvine (cei care provin din accelasi tata dar nu si din acceasi
mama) precum si fratii si soririle uterine si copii lor
4.Coletaerali mai indepartati
Sucesiunea testamentara era diferita pe baza unui testament adica un act solem prin care o
persona numita testator instituie unul sau mai multi mostenitori pentru ca accestia sa execute
ultima vointa deci principala functie a testamentului este instituirea de mostenitori insa in
definitile juriconsultilor clasici in frunte cu Ulpian nu se mentioneaza instituirea de
mostenitoriri si doar caracterul insolmen al testamentului la origine puteau fii instituiti
mostenitori numai suitheremes adica mostenitori legali din prima categorie cu timpul sa
adimis ca pot fi numiti mostenitori si colaterali adica si cei mai indeprtati si in dreptul classic
puteau fii numiti mostenitori si cei straini de familie
Prin testament devine un executor testamentar si trebuie sa execute ultima vointa a

testatorului adica sa distribuie bunurile sucesorale conform dispozitilor din testament tot
odata prin testament putea sa fie favorizat unul din mostenitori legali cu snesul ca prima mai
mult decat ceilalti de asemenea mostenitorul instituit poate sa fie grevat sau sa primeasca o
sarcina de a transmite bunuri unor persoane straine de familie si numite legatari de asemenea
prin testament putea sa fie dezgrovit un sclav sa sa fie numit un tutore
In epoca veche romani au cunoscut 3 forme solemne de testament
•Calatis conitis si imbraca forma unuei legie votate de comisia curiata astfel ca testatorul
isi exprima ultima vointa in fata poporului iar poporul aproba sau respingea in forma unei
legi acea manifestare de vointa aceasta forma de testament prezenta doua incoviemente si
anume era posibil doar patricenilor ca doar ei alcatuiau comisia curiata si ca aceasta
adunare se intalnea doar de 2 ori pe an 24 martie si 24 mai
•In procintu se facea in fata armatei gata de lupta sub forma unei declarati solemne a
soldatului roman in fata centurei din care facea parte era acesibil si patricenilor si
plebeilor dar numai celor care faceau parte din legiunile de junior si care aveau intre
17-46 ani prin urmare cei care aveau peste 46 ani si faceau parte din legiunile de seniori
nu puteau uza de aceasta forma de testament de accea a fost create a 3 forma solemne ‘
45

•Peraes et libra adica prin arama si balanta reprezinta una dinte aplicatiunile
mancipatiunea unitiare mancipatiunea este un mode de dobandirea a poropietati aceasta
forma de testament a evoluat in 3 faze si anume
1.Testatorul trasnsimite bunurile sucesorale cu titlu de proprieteate prin mancipatiune

unei persoane numite entor familie adica cumparatorul bunuriloe sucesorile apoi intre
entestaori si entor familie se inchie unoe conventie de buna cuvinta prin care testatorul ii
arata lui entor familie cum sa distribuie bunurile sucesorale insa exacutarea testamentului
debindea de buna credinta a lui entor familie pentru ca acesta dobandea bunurile cu titlu
de proprietate iar actel nu erau sanctionate juridic astfel in cat entor familie nu executa de
buna voie ultima dorinta a testatorului mostenitori nu aveau actiune inpotriva lui fata de
aceste ecovienente sa trecut la faza a 2
2.Per esilibra entori familie dubandea bunurile nu cu titlu de proprieteate si cu titlu de

detentiune astfel in cat nu executa de buna voie mostenitori aveau actiune inpotriva lui si
aceasta faza prezinta un inconvienent si anume actele judiciare se incheiau verbal iar in
numele mostenitorilor erau cunoscute chiar din momentul intocmiri testamentului pentru
acest inconvenient
3.Pet es libra secret in acest caz actele petrociale se incheiua in forma scrisa si purtau
sigilile a 7 martori iar inscrisul era deschis doar la moartea testatorului
In epoca classica sa aplica testamentul per esilibra dar a fost utilizate si anumite forme
nesolemne de testament si anume testamentul nucumpati care se facea in forma orala
in prezenta la 7 martori, testamentul pretorian care se facea in forma scrisa si purta
sigile celor 7 martori si testamentul militart care era o simpla manifestare de vointa si
se face fara o conditie de forma
Pentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil ca testatorul mostenitori si

martori sa aiba capacitate testamentara adica testamenti factio
Testamenti factio imbraca 2 forme activa si pasiva
Tesamenti factio activa desemna
1. Testamenti factio activa este aptitudinea unei persoane de as intocmi testamentul sau
de a asista in calitate de martor la intocmirea unui testament. Aveau testamentio factio
activa toti cei care erau capabili de fapt si de drept (ex: cetatenii romani sui iuris sau
peregrinii care se bucurau de ius comerci).
De la aceasta regula s au admis anumite exceptii:
a) Sclavii care se aflau in proprietatea statului (sclavii publici) puteau sa dispuna prin
testament de jumatate din peculiul lor;
46


b) Fiii de familie care faceau parte din legiunile romane si care aveau bunuri proprii puteau sa
dispuna de ele prin testament;
c) Incepand din vremea Imparatului Hadrian, femeia sui iuris care avea bunuri proprii putea
sa le lase printr un testament, insa doar daca avea autorizare din partea tutorelui.
2. Testamenti factio pasiva desemneaza aptitudinea unei persoane de a veni la mostenire

fie in calitate de mostenitor, fie in calitate de legatar. Ca regula, aveau testamenti factio
pasiva toti cei capabili de fapt si de drept.
De la aceasta regula s au admis anumite exceptii:
a) Puteau fi mostenitori si fii de familie, dar si sclavii, insa puteau accepta mostenirea doar cu
aprobarea lui Pater Familias si Dominus (in cazul sclavilor);
b) Femeia putea fi instituita mostenitor inca de la origine, insa la un moment dat s a dat o lege
(Voconia) prin care s a stabilit ca femeia nu poate sa vina la mostenirea unui patrimoniu care
are o valoare de peste 100.000 Asi;
c) In mod exceptional si sclavii puteau fi numiti mostenitori.
INSTITUIREA DE MOSTENITORI
-Cea mai impostanta functie a testamentului si presupune intrunirea unor conditii de forma
si de fond. In ceea ce priveste conditiile de forma, instituirea de mostenitori trebuia facuta in
fruntea testamentului si trebuia facuta in termeni imperativi si solemni. Se folosea formula in
termeni imperativi (ex: Octavian sa fie mostenitor!).
In ceea ce priveste conditiile de fond, erau exprimate in 2 principii fundamentale:
a) Nimeni nu poate muri in parte cu testament si n parte fara testament
Mostenirea legala nu se poate deschide alaturi de cea testamentara, astfel ca in situatia in care
testatorul dispune prin testament doar de o parte, cel care este instituit proparte va culege
intreaga mostenire.
b) Odata mostenitor, pentru totdeauna mostenitor.
Nu era admisa insituirea de mostenitori pana la un anumit termen, ci trebuia facuta pentru
totdeauna. De ce? Deoarece succesiunea este un mod de dobandire a proprietatii, iar dreptul
de proprietate are caracter perpetuu.
47


-Pe langa insituirea de mostenitori, romanii au cunoscut si substituirea de mostenitori,
adica tot o insituire de mostenitori, dar de gradul al II lea, o instituire conditionata de ipoteza
in care cel constituit mostenitor NU VREA sau NU POATE sa accepte mostenirea.
Aceasta substituire imbraca 3 forme:
1. Substitutio vulgaris - Intervenea in cazul in care mostenitorul substituit NU VOIA sau NU

PUTEA sa accepte mostenirea;
2. Substitutio pupilaris - Intervenea cand cel insituit mostenitor MUREA inainte de a implini
14 ani (varsta pubertatii);
3. Substitutio cvasi pupilaris - Intervenea cand cel insituit mostenitor devenea alienat mintal
(incapabil de fapt).
SUCCESIUNEA DEFERITA CONTRA TESTAMENTULUI
-Aplicatiune contra principiul simetriei in materie succesorala.
-Pentru ca in conceptia romanilor asa cum testatorul putea sa si institue descendentii ca

mostenitori, la fel de bine putea si sa i desmosteneasca. Pentru a i desmosteni, trebuia sa
respecte anumite forme solemne, astfel:
1. Fiii de familie trebuiau intotdeauna desmosteniti individual - Daca nu se respecta aceasta

cerenita, testamentul era nul.
2. Fiicele si nepotii puteau sa fie desmosteniti in bloc utilizandu se formula: Toti ceilalti sa fie
desmosteniti - Daca nu se respecta aceasta conditie de forma, testamentul putea fi ret., astfel
ca cei desmosteniti, fara respectarea formei solemne, puteau sa primeasca totusi o parte din
mostenire.
-Aceleiasi efecte se aplicau in cazul omisiunii, atunci cand descendentii nu erau nici
insituiti mostenitori, nici desmosteniti.
-In dreptul evoluat s a considerat ca testatorul are obligatia de oficium fata de rudele sale
apropiate, adica obligatia de as iubi descendentii, ascendentii, fratii si surorile. Prin urmare
testatorul putea sa fie atacat in justitie printr o actiune speciala, fiind considerat un
testator inoficios, aceasta actiune numita cverela inoficiozi testamenti (plangere pentru
testamentul lipsit de oficium) si era judecata de Tribunalul Cintuvirilor.
Existau anumite cauze care justificau desmostenirea descendentilor. Aceaste cazuri au fost
enumerate de imparatul Iustinian.
48

DOBANDIREA MOSTENIRII
Din punctul de vedere al dobandirii mostenirii, existau 3 categorii de mostenitori:
a) Heredes sui et necesari - Includem pe cei care prin moartea lui Pater Familias deveneau
sui iuris, se numeau necesari deoarece lor le revenea mostenirea de drept si nu se mai punea
problema repudierii sau acceptarii mostenirii;
b) Heredes necesari - Sclavii insituiti ca mostenitori testamentari, insituire insotita de o

clauza de dezrobire. La moartea testatorului, sclavul insituit mostenitor dobandea mostenirea
in calitate de dezrobit si nu avea voie sa repudieze mostenirea.
c) Heredes voluntari - Persoanele straine de familie. Doar in aceasta materie colateralii sunt
considerati straini de familie, ei puteau sa accepte sau sa repudieze mostenirea.
Formele acceptarii mostenirii erau:
1. Cretio - Forma expresa, acceptarea facandu se prin pronuntarea unor cuvinte solemne;
2. Proherede gestio - Gestiune in calitate de mostenitor si presupunea un act de administrare a

bunurilor succesorale din care rezulta intentia acceptarii mostenirii;
3. Nuda voluntas - Nu presupune forme solemne, ci doar o manifestare expresa a vointei.
Conditiile acceptarii succesiunii:
-Cel care accepta mostenirea trebuia sa aiba capacitatea de a se obliga (testamenti factio
pasiva).
-Pentru ca o succesiune cuprinde nu doar lucruri corporale si drepturi de creanta, ci si datorii

pe care trebuie sa le plateasca mostenitorul, atat activul succesoral, cat si pasivul. Prin
urmare, daca este einsituit mostenitor un fiu de familie sau un sclav, acestia pot dobandi
mostenirea doar prin incuviintarea lui Pater Familias sau Dominus.
-Cel care accepta trebuia sa aiba ius capendi - Acest drept a fost creat prin legile caducare,
ale caror dispozitii se impart in doua parti:
a) Pars nuptiaria - Legile prevedeau ca femeile intre 20-50 ani si barbatii cu varsta intre
25-60 ani trebuiau sa fie casatoriti si sa aiba copii pentru a culege o mostenire;
b) Pars caducaria - Prevedea ca cei necasatoriti nu pot dobandi nimic din mostenire, cei
casatori, dar care nu aveau copii dobandeau doar jumatate din mostenire, iar partea
nedobandita (parte caduca) revenea acelor mostenitori insituiti in testament care intruneau
conditiile, iar daca nu existau mostenitori insituiti succesiunea devenea conduca si revenea
asupra statului.
49

Efectele acceptarii mostenirii:
-Primul efect al acceptarii mostenirii era confuziunea patrimoniului.
1. Patrimoniul defunctului se contopeste cu patrimoniul mostenitorului, ceea ce poate

produce anumite consecinte pagubitoare pt. ambele parti. Mostenitorii defunctului trebuie sa
plateasca datoriile succesorale, daca mostenirea este incarcata de datorii, mostenitorul trebuie
sa achite datoriile cu bunurile proprii. Daca mostenitorii repudiau mostenirea incarcata de
datorii, urmau a fi pagubiti creditorii defunctului. Pentru a pune capat acestor situatii pretorul
a creat un drept, dreptul de a se abtine, si a stabilit ca mostenitorul va raspunde pentru
datorii, doar in limitele activului succesoral. Mai tarziu, Imparatul Iustinian a creat beneficiul
de inventar si a stabilit daca mostenitorul facea un inventar al bunurilor succesorale, urma sa
raspunda pt. datorii doar in limitele activului succesoral. Daca mostenitorul era insolvabil,
creditorii defunctului veneau in concurs cu creditorii mostenitorului si astfel nu si mai puteau
valorifica dr. de creanta integral, de aceea pretorul a creat separatio bonoru si a stabilit ca
daca mostenitorul era insolvabil nu se mai producea confuziunea patrimoniilor, astfel ca
patrimoniul defunctului era separat de patrimoniul mostenitorului pana cand creditorii
defunctului isi valoridicau integral drepturile de creanta.
2. Dobandirea dreptului de proprietate - Daca exista un singur mostenitor acesta urma a

dobandi toate bunurile corporale, creantele si datoriile succesorale. Daca existau mai multi
mostenitori, creantele si datoriile se imparteau intre ei, iar lucrurile corporale erau dobandite
in indiviziune. Mostenitorii puteau ulterior sa ceara iesirea din indiviziune printr o actiune
speciala.
3. Raportul bunurilor (colatio bonorum) - Persoana care a primit anumite bunuri de la Pater
Familias in timpul vietii acestuia si dorea ulterior sa vina la succesiunea acelui Pater
Familias, trebuia sa faca raportul bunurilor, adica sa adauge fictiv la masa succesorala acele
bunuri spre a fi impartite tuturor. Un caz de colatio bonorum este colatio dotis, adica se refera
la femeia casatorita fara manus. Ea venea in casatorie cu anumite bunuri dotale si venea la
mostenire in familia de origine. Prin urmare, ea putea sa vina la mostenire in familia de
origine cu conditia de a face raportul bunurilor dotale.
4. Colatio emancipati - Prin reformele pretorului emancipatul a fost chemat si el la

succesiune ca ruda de sange, in familia de origine, cu conditia de a adauga bunurile pe care le
a dobandit de cand a devenit persoana sui iuris.
Repudierea mostenirii
-Succesorii voluntari puteau sa accepte sau sa renunte la mostenire.
50

-Repudierea se facea printr o simpla manif. de vointa, dar mai tarziu in dreptul clasic daca
mostenitorul nu se pronunta intr un anumit termen, tacerea era interpretata ca o manifestare
tacita de a repudia mostenirea.
-Daca in testament sunt instituiti mai multi mostenitori si nu avem subsituiti, repudierea de
catre unul dintre ei are ca efect acrescamantul, adica partea celui care a renuntat la mostenire
revine de drept celor care au acceptat mostenirea. Daca este insituit un singur mostenitor si
acesta renunta la mostenire atunci vin la mostenire subsituitul, iar daca nu exista un substituit
se deschide mostenirea legala si daca nu avem nici mostenitori legali atunci mostenirea
revine statului.
Sanctiunea mostenirii civile
Mostenirea civila era scancionata prin petitiunea de hereditate (hereditatis petitio),

petitiune care avea ca obiect o masa de bunuri.
Pentru intentarea acestei actiuni trebuiau indeplinite anumite conditii:
- Reclamantul trebuia sa nu posede bunurile succesorale;
- Reclamantul trebuia sa fie mostenitor civil;
- Paratul trebuia sa posede bunurile succesorale, fie pro herede (de buna credinta si crede ca
el este adevartul mostenitor), fie pro posesore (cand stie ca nu este mostenitor civil).
-Petitiunea putea sa fie intentata si impotriva posesorilor fictivi (cel care distruge bunurile
succesorale), reaua credinta tinea loc de posesiune, mai mult daca un posesor era de buna
credinta, el raspundea doar in limitele imbogatirii sale, pe cand un posesor de rea credinta
raspundea pentru tot ce lipsea din succesiune.
Sanctiunea mostenirii pretoriene
-In ceea ce priveste sanctiunea mostenirii pretoriene aceasta se facea printr un interdict
numit cvorum bonorum.
BUNURILE
-In conceptia romanilor, bunurile sunt acele lucruri care pot fi stapanite cu titlu de
proprietate.
-Romanii desemnau lucrurile in general, dar si bunurile prin cuvantul res, de accea
clasificarea fundamentala a lucrurilor se facea in res in patrimonio si res extra patrimonio.
Res in patrimonio - Sunt acele lucruri care puteau fi stapanite cu titlu de proprietate si pe
care noi astazi le numim "bunuri".
51

Res extra patrimonio - Sunt acele bunuri care nu puteau fi stapanite cu titlu de proprietate
(res nulius) fie prin natura lor (marea, cerul), fie prin destinatia legii (zidurile cetatilor,
templele, lucrurile religioase, drumurile publice).
Lucrurile patrimoniale se clasifica dupa m. multe criterii:
1. Cea mai veche clasificare se face in res mancipi si res necmancipi
-Aceasta clasificare se realizeaza in functie de criteriul valorii economice al lucrurilor.
-Erau considerate res mancipi (lucrurile valoroase): sclavii, animalele de munca, pamantul.
-Erau considerate necmancipi: banii, obictele pretioase, animalele care nu serveau la munca
etc.
2. Lucruri mobile si lucruri imobile
-Bunurile mobile sunt cele care se misca singure sau pot fi miscate fara as modifica forma:
animalele, sclavii.
-Lucrurile imobile (res soli) sunt cele edificate pe pamant: plantatii, cladiri, fonduri.
3. Lucruri corporale si lucruri incorporale
Erau denumite corporale acele lucruri care aveau o forma materiala (o casa, un teren), iar
lucrurile incorporale erau drepturile patrimoniale.
Drepturile patrimoniale sunt de doua feluri:
a) Drepturi reale - Izvorasc din rap. juridice stabilite intre o persoana determinata si toti
ceilalti membri ai societatii.
Drepturile reale sunt opozabile erga omnes.
b) Drepturi de creanta - Izvorasc din rap. juridice stabilite intre doua persoane determinate
pe care le numim creditor si debitor, astfel incat drepturile personale nu sunt opozabile
fata de toti ceilalti, ci doar fata de debitor.
Romanii au inclus dreptul de proprietate in categoria lucrurilor corporale, pentru ca vechii

romani confundau lucrul de proprietate cu obiectul dreptului.
4. Genera si species (lucruri de gen - lucruri individual determinate)
-Lucrurile de gen se identifica prin trasaturi proprii categorii din care fac parte.
Spre ex: o casa, un sclav.
-Lucrurile individual determinate se identifica prin trasaturi proprii doar lor.
52

Spre ex: sclavul X
Aceasta clasificare reprezinta o importanta deosebita, mai ales in materia riscurilor in

contract, deoarece atunci cand debitorul datoreaza un lucru de gen care piere fortuit el nu va
fi exonerat de raspundere, ci va trebui sa predea un alt bun din categoria respectiva. Daca
debitorul insa datoreaza un bun determinat individual care pierde fortuit, atunci va fi exonerat
de raspundere si nu va platii despacubiri.
-Aceasta deosebire a regimului juridic se datoreaza unui principiu al dreptului roman potrivit
caruia lucrurile de gen nu pier (genera non pereunt).
-Lucrurile pot fi stapanite de o persoana cu trei titluri juridice: posesiune, detentiune si

proprietate.
-Persoana care stapaneste fizic un lucru poate sa fie posesor, detentor sau proprietar.
POSESIUNEA
Posesiunea sau posesio este o stare de fapt, ocrotita de drept si presupune intrunirea a doua
elemente: animus si corpus.
-Animus este elementul intentional al posesiunii si consta in intentia persoanei de a stapani

lucrul pentru sine, astfel ca posesorul se comporta fata de lucru ca un proprietar.
-Corpus este elemntul material al posesiunii si consta in totalitatea faptelor materiale prin
care se exercita stapanirea fizica asupra unui lucru (cultivarea unui teren).
In textele romane sunt mentionate patru feluri de posesiune:
1. Posesio ad interdicta - Acea posesiune care se bucura de protectie juridica prin intermediul
interdictele posesorii.
2. Posesio ad uziocapione - Duce la dobandirea dreptului de proprietate daca pe langa

posesiune sunt indeplinite si celelalte conditii necesare uziucapiunii.
3. Posesio vitioza - Posesiunea care nu se bucura de protectie juridica, intrucat este lovita de
vicii.
Viciile posesiunii sunt:
a) Violenta;
b) Precaritatea (intervine atunci cand o persoana stapaneste un lucru cu titlu precar, adica
trebuie sa l restituie fie la termen, fie la cerere);
53

c) Clandestinitatea (stapanirea unui lucru pe ascuns, fara stirea proprietarului).
Prin urmare, cel care intra in posesia bunului prin mijloace violente sau care stapaneste
bunul cu titlu precar sau in mod clandestin, nu se va bucura de protectie juridica.
4. Posesio iuris - Posesia unor drepturi patrimoniale, atfel ca, la un moment dat, romanii au
admis ca si drepturile patrimoniale sunt susceptibile de posesiune chiar daca nu au forma
materiala.
EFECTELE JURIDICE ALE POSESIUNII
-In primul rand, posesorul se bucura de protectie juridica prin intermediul interdictelor.
-In al doilea rand, posesorul are perspectiva de a deveni proprietar prin uzucapiune.
-In al treilea rand, intr un proces in revendicare posesorul are intotdeauna calitatea de parat,
ceea ce il avantajeaza, pentru ca el se apara impotriva pretentiilor reclamantului spunand:
Posed pentru ca posed si nu trebuie sa ma justific fata de nimeni. Daca tu reclamantule vrei
sa ma deposedezi de lucru, trebuie sa dovedesti judecatorului ca esti proprietar.
Interdictele posesorii erau de doua feluri:
1. Interdictele recuperande posesionis cauz
-Erau date de pretor in vederea redobandirii unei posesiuni pierdute.
Erau de trei feluri:
a) Interdictele undevi (privind violenta): erau eliberate de pretor impotriva celui care a intrat
in posesia bunului prin violenta, violenta care putea fi armata sau cotidiana (prin arme -
violenta obisnuita);
b) Interdictul deprecario;
c) Interdictul declandestina posesione: era dat impotriva celui care detinea lucrul pe ascuns.
2. Interdictele retinende posesionis cauza
-Date de pretor in vederea pastrarii unei posesiuni existente.
Erau de doua feluri:
a) Interdictul utrubi (care din doi): se referea la bunuri mobile si se elibera celui care facea
mobie ca a posedat obiectul litigios, un interval mai indelungat, in anul anterior eliberarii
interdictului.
54

b) Interdictul utiposidetis (dupa cum posedati): se aplica in cazul imobilelor si se acorda
partii care poseda bunul in momentul eliberarii interdictului cu o conditie: sa nu fi dobandit
posesiunea prin violenta, prin clandestinitate sau prin precaritate.
In toate cazurile interdictele rezolvau litigiile cu privire la posesiune in mod provizoriu,

deoarece litigiul urmeaza sa fie definitiv transat atunci cand se judeca actiunea in
revendicare.
DETENTIUNEA
-Detentiunea presupune, la fel ca si posesiunea, intrunirea a doua elemnete: animus si

corpus.
-Corpus al detentiunii este identic cu cel al posesiunii.
-Animus, insa, este diferit si consta in intentia persoanei de a stapani lucrul nu pentru sine, ci
pentru altul, pentru proprietar, astfel ca detentorul nu se comporta fata de lucru ca un
proprietar, in + el nu va deveni proprietar prin uzucapiune.
PROPRIETATEA
-In sens obiectiv, dreptul de proprietate cuprinde ansamblul normelor legale, juridice care
reglementeaza stapanirea lucrurilor de catre persoane.
-In sens subiectiv, desemneaza posibilitatea persoanei de a stapani un lucru prin putere
proprie si in interes propriu.
Titularul dreptului de proprietate exercita asupra bunului trei atribute ale dreptului de
proprietate:
1. Ius utendi (dreptul de a folosi lucrul);
2. Ius fruendi ( dreptulde a culege fructele lucrului);
3. Ius abutendi (dreptul de a dispune).
MODURILE DE DOBANDIRE A PROPRIETATII
-Modurile de dobandire a proprietatii au fost intemeiate fie prin norme de drept civil
(mancipatiunea, in iure cesio, uzucapiunea, adiodicatio, lex) sau pot sa se intemeieze pe
55

normele gintilor si dreptului natural (ocupatiunea, traditiunea, specificatiunea,
accesiunea).
MANCIPATIUNEA
-Este modul originar de creare a puterii asupra lucrurilor mancipii, dar in epoca ft. veche
pater familias recurgea la mancipatiune pentru a tranfera unui alt sef de familie puterea
parinteasca, prin urmare la inceput mancipatiunea nu era utilizata ca mod de transferare a
proprietatii.
-Fiind insa un act de drept civil, mancipatiunea face necesara respectarea unor conditii
de forma:
Trebuiau sa fie prezenta partile in fata a cinci martori, cetateni romani, trebuia sa fie prezent
cataragiul si care trebuia sa cantareasca pretul (o bucata de arama) cu o balanta, cel care
instraineaza bunul se numeste mancipant, iar cel care l dobandeste se numeste accipiens.
Mancipatiunea presupunea ca lucrul sa fie adus in fata martorilor, de aceea se presupune ca
la inceput mancipatiunea se aplica doar pt. instrainarea bunurilor mobile (sclavi, vite, nu si
pamantul, pentru ca la acea epoca pamantul se afla in unitatea colectiva a gintii). Dupa
adoptarea Legii celor XII table cand terenurile pot sa fie obiectul dreptului de proprietate
privata, transmise prin mancipatiune, se aducea in fata martorilor o bucata simbolica din
acel imobil (un pumn de pamant, o barna dintr o cladire), in fata martorilor, ancipiens
atingea bunul cu mana si pronunta formula solemna a mancipatiunii: afirm ca acest lucru
este al meu in conformitate cu dreptul cviritilor si sa mi fie cumparat cu pretul de ... cu
aceasta arama si cu aceasta balanta de arama, ulterior lovea balanta cu o buacata de metal
si pretul era oferit mancipantului.
2. In iure cesio - avea o sfera mai larga de aplicare decat mancipatiunea, pentru ca era utilizat
pentru a transfera proprietatea atat asupra bunurilor mancipii, cat si celor necmancipii, dar si
pentru a mijlocii anumite raporturi de familie.
Era un proces fictiv in care partile simulau ca se judeca in fata magistratului. Cel care urma
sa dobandeasca dreptul de proprietatea in calitate de reclamant, afirma in termeni solemni
ca bunul litigios este al sau, iar cel care transmitea prorpietatea in calitatea de parat tacea,
iar la final magistartul pronunta cuvantul adico si recunostea dreptul de prorpietate al
reclamantului.
UZUCAPIUNE
56

-Un mod de dobandire a prorpietatii prin indelungata posesie a unui lucru, astfel, potrivit
Legii celor XII table, cel care stapaneste un mobil timp de 1 an si un bun imobil timp de 2
ani, dobandeste dreptul de prorpietate asupra lucrului daca indeplinea si celelalte conditii
cerute pentru a uzucapa.
Aceste conditii sunt:
1. Posesiunea
-La origine, simpla detentiune nu era suficienta, pentru ca se cerea ca lucrul sa fie efectiv
folosit un anumit interval de timp, de unde rezulta ca uzacapiunea ocupa si o functie
economica.
-Mai tarziu, uzucapiunea a indeplinit si o functie juridica constant in faptul ca intru n proces
cel care dovedeste ca intruneste toate conditiile uzucapiunii, nu mai trebuie sa faac proba
dreptului de proprietate a tuturor autorilor sai (probatio diabolica).
2. Termenul necesar pentru a uzucapa
-Un an pentru bunurile mobile si doi ani pentru imobile, dar in acest interval de timp
posesiunea trebuia sa fie neintrerupta, daca era pierduta sau intrerupta pentru a uzucapa
trebuia sa curga un nou termen.
3. Un lucru susceptibil de a fi uzucapat
-Astfel, nu puteau fi uzucapate lucrurile extra patrimonio, lucrurile sacre sau religioase,
lucrurile furate, ascunse sau luate prin violenta.
4. Justa cauza
-Pactul sau faptul juridic care justifica luarea in stapanire a bunului.
-Justa cauza putea sa fie un contract de vanzare incheiat cu un fals proprietar.
5. Buna credinta
-Convingerea uzucapantului ca a dobandit lucrul de la o persoana care avea dreptul si

capacitatea sa l instraineze.
-Posesorul trebuie sa aiba credinta unei posesiuni legitime la momentul intrarii in posesiune,
chiar daca ulterior posesorul afla ca nu a dobandit de la adevaratul proprietar.
Uzucapiunea nu era accesibila peregrinilor, ci doar cetatenilor romani.
57
58

Drept Roman Tot

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Roman Tot

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

sâmbătă, 15 ianuarie 2022

Obiectul dreptului privat roman.

DIVIZIUNILE DREPTULUI PRIVAT ROMAN.

1. Dreptul civil (Ius civile)

2. Dreptul gintilor (Ius gentium)

Dreptul gintilor - de asemenea este utilizat în 3 sensuri.

Istoria Romei se împarte în 2 mari epoci. 1. Epoca prestatala ; 2. Epoca statal .

Patricienii se ocupau cu agricultura, iar plebeii erau me te ugari primitivi.

În cadrul reformei administrative, Tullius a împ r it întreg teritoriul Romei în circumscrip ii

În baza criteriului teritorial, apartenen a individului la comunitate nu se mai face în baza

Epoca regalitatii - de la jumatatea sec. VI i.Hr pana in anul 509 i.Hr

-Toate pamanturile cucerite de la dusmani intrau in proprietatea statului cu titlul de

-In epoca regalitatii apar si sclavii.

-Din punct de vedere politic conducerea statului se intemeia pe 3 factori: Adunarile

-In ceea ce priveste adunarile poporului - se adunau 2 adunari: Comisia Centuriata

-Cele mai importante atributii de ordin electiv, legistlativ, judecatoresc si in domeniul

-Comisia Curiata avea un rol secundar in domeniul religios si privat

-Regele s a transformat dintr un conducator militar, intr un veritabil sef de stat.

sâmbătă, 15 ianuarie 2022

-Cavalerii erau oamenii de afaceri, cei imbogatiti de pe urma comertului si militau

-Exista si o alta categorie sociala numita proletari. Proletar= vine de la cuvantul

-Sclavia atinge apogeul in aceasta epoca, deoarece viata economica se

-In plan politic, Roma se intemeia pe 3 factori constitutionali: Adunarile poporului,

-In aceasta epoca se intruneau 4 adunari ale poporului: Comisia Curiata si

-Senatul in aceasta epoca a devenit principalul factor de echilibru. Senatul

sâmbătă, 15 ianuarie 2022

-Magistratii erau inaltii demnitari ai statului si exercitau atributii militare,

-Cenzorii erau alesi din 5 in 5 ani, pentru a face recensamantul persoanelor si

-Pretorii sanctionau noi drepturi subiective si extindeau astfel sfera de reglementare

-Cvestorii organizau strangerea impozitelor, administrau arhivele statului si asigurau

-Edilii curuli asigurau ordinea publica, aprovizionarea Romei cu alimente si

-Dictatura este o magistratura cu caracter exceptional. In momentele de mare

-Cezar a incercat sa introduca fatis sistemul monarhic, insa incercarea sa nu a reusit

sâmbătă, 15 ianuarie 2022

-Politic existau 3 factori constitutionali: Magistraturile, Senatul si Principele

-Vechile magistraturi repuplicane au continuat sa functioneze, dar treptat atributiile

-Senatul: hotararile Senatului in aceasta perioada deveneau obligatorii -

Dominatul (284-565 d.Hr):

-In plan social asistam la decaderea generala a Romei. Proprietarii latipundiilor

-Sclavia decade si mai mult, se generalizeaza colonatul servaj

-In plan politic avem Imparatul, Senatul si Magistraturile

-Imparatul este denumit "Dominus et Deus"(stapan si zeu), iar prin edictul de la

-Senatul decade la nivelul Senatelor municipale, iar magistraturile devin functii

În literatura Juridica, no iunea de izvor de drept este utilizat cu 3 accep iuni:

sâmbătă, 15 ianuarie 2022

2. Ca sursa de cunoastere - acele documente pe baza c rora putem reconstitui fizionomia

3. În sens formal - totalitatea procedeelor prin intermediul c rora normele sociale

În domeniul privat, legea cuprinde dispozi ii referitoare la statutul juridic al persoanei,

Partea 1 - organizarea proceselor

Raportul dintre Dreptul Civil si Dreptul Pretorian:

-prin activitatea sa creatoare, pretorul a contribuit la formarea unei noi ramuri

sâmbătă, 15 ianuarie 2022

sâmbătă, 15 ianuarie 2022

Jurisprudenta in epoca clasic

sâmbătă, 15 ianuarie 2022

Jurisprudenta in epoca postclasic

-Pe fondul decaderii generale a societatii romane, a decazut si jurisprudenta in sensul ca

sâmbătă, 15 ianuarie 2022

sâmbătă, 15 ianuarie 2022

-Tot in vremea imparatului Hadrian, au dobandit putere de lege si hotararile

1.Edictele ( Edicta ), cuprindeau dispozitii de maxima generalitate si erau date atat

2.Mandatele ( Mandata ), erau instructiuni date de catre imparati inaltilor functionari

3.Decretele ( Decreta ), erau hotarari judecatoresti pronuntate de catre imparat;