Coordonatori:

† Varlaam Ploieșteanul
Episcop-Vicar Patriarhal
Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Pr. Dr. Florin Marica Nicolae Hrițcu

Consilier Patriarhal Consilier Patriarhal

Congresul Internațional de Teologie

CRITERII DE RECUNOAȘTERE
ȘI EVALUARE A PICTURII BIZANTINE
(icoană și frescă)
BUCUREȘTI, 20 - 24 MAI 2017

BASILICA
BU CU R E Ș T I
2017
Volum tipărit cu sprijinul financiar
al Secretariatului de Stat pentru Culte

Editor:
Pr. Mihai Hau

Redactor-coordonator:
Pr. Cristian Antonescu

Redactare:
Eugen Maftei

Tehnoredactare:
Lucian - Florentin Mâță

Traducător:
Prof. Univ. Dr. Lucreția Vasilescu
Asist. Univ. Dr. Maria Yvonne Băncilă

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CRITERII DE RECUNOAŞTERE ȘI EVALUARE A
PICTURII BIZANTINE (ICOANĂ ȘI FRESCĂ). Congres
Internațional de Teologie (2017 ; București)
    Congresul Internaţional de Teologie "Criterii de recunoaștere și
evaluare a picturii bizantine (icoană și frescă)" : București, 20-24
mai 2017 / coord.: Varlaam Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal
Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pr. dr. Florin
Marica, cons. patriarhal Nicolae Hrițcu, consilier patriarhal. - București
: Basilica, 2017
    ISBN 978-606-29-0187-5

I. Varlaam Ploieșteanul,, episcop-vicar patriarhal (coord.)

II. Marica, Florin (coord.)
III. Hrițcu, Nicolae (coord.)
75
2

©Editura BASILICA
ISBN 978-606-29-0187-5

www.editurapatriarhiei.ro
editura@patriarhia.ro
 Cuprins

Prefață���������������������������������������������������������������������������������������������������������� 7
Sectorul teologic-educațional, Administrația Patriarhală

Pictura bizantină – expresia liturgică vizuală a credinței

ortodoxe și a vieții sfinților��������������������������������������������������������������������������� 11
† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesajul Secretarului de Stat în Ministerul Educației Naționale������������������ 17

Petru Andea

Mesajul Ministrului Culturii și Identității Naționale���������������������������������21

Ionuț Vulpescu

Mesajul Secretarului de Stat pentru Culte����������������������������������������������������25

Victor Opaschi

Mesajul Prorectorului Universității din București����������������������������������������29

Prof. Univ. Dr. Romiță Iucu

Vladimir Lossky – teolog al icoanei��������������������������������������������������������������� 33

Pr. Prof. Dr. Nikolai Ozolin

De la imagine la icoană: spre o iconografie bizantină autentică��������������������43

Pr. Prof. Dr. Michel Quenot

Puterea mărturisitoare a icoanei ortodoxe în gândirea Părintelui Stăniloae����61

Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu

Icoana, chip al dumnezeirii și martor al întrupării����������������������������������������85

Gabriel Toma Chituc
 Cuprins

Norme legislative privitoare la restaurarea picturii bisericești������������������103

Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula

Școala de artă moldovenească. Interacțiuni cu spațiul cultural

polono-rutean, în secolele XV-XVI�����������������������������������������������������������115
Pr. Gabriel Herea

Conceptul relațional de icoană la Sfântul Nichifor

Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului���������������������������������������147
Lect. Dr. Ștefan Ionescu-Berechet

Cum trebuie interpretată figura Celui Vechi de Zile?������������������������������� 163

Pr. Prof. Dr. Stéphane Bigham

Pictura icoanelor – umbră, reprezentare, mărturisire a adevărului���������� 181

Dimitrios Chatziapostolou

Evoluția erminiilor de pictură bizantină������������������������������������������������ 191

Pr. Asist. Dr. Roger Coresciuc

De ce sunt autenticitatea și abținerea

de la simpla copiere importante în arta sacră?������������������������������������������203
Lazar Predrag Marković

Sursele de inspirație pentru o pictură bisericească de factură

bizantină, din secolul XXI���������������������������������������������������������������������� 235
Daniel Codrescu

Portretizarea Sfinților contemporani�������������������������������������������������������247

Alexandru Nicolau

6
Școala de artă moldovenească.
interacțiuni cu spațiul cultural
polono-rutean, în secolele XV-XVI*

Pr. Gabriel Herea, Paroh al Bisericii „Sfânta Cruce„

din Pătrăuți, monument UNESCO

C
ălătorul care își poartă pașii prin galeriile de icoane ale muzeelor
din Sanok sau Varșovia1 are surpriza să constate că, în bisericile
satelor de la nord de Munții Carpați, în secolele XV-XVI, se aflau
icoane ale Sfintei „Petka Târnovska”, nimeni alta decât sfânta cunoscută
astăzi sub numele de „Parascheva de la Iași”, cea ale cărei sfinte moaște
vor fi aduse în Moldova de către voievodul Vasile Lupu, mult mai târziu,
în anul 1641. Dimensiunea panourilor de la Uściu Gorlickim/Muzeul
de istorie din Sanok (134 x 89 cm)2, Krempnej/Muzeum Budownictwa
Ludowego din Sanok (129 x 81 cm3), din biserica localității Tyliczu4 sau

*  Acest studiu nu s-ar fi putut materializa științific fără sprijinul cercetători-

lor poloni Mirosław Piotr Kruk, Agnieska Gronek, Jarosław Giemza și Ewa Kocój,
sau fără ajutorul translatorilor Janina Maria Hahula-Straton (din polonă) și Mihai
Mihăiescu Aniuk (din ucraineană). Mulțumesc de asemenea profesorului Ștefan
Sorin Gorovei și cercetătorului Alexandru Pînzar pentru accesul la bibliografia
care indică proprietățile urmașilor lui Dragoș Voievod în Polonia.
1
 Aleksandra Sulikowska-Gąska, „Ikona Św. Paraskiewy Tyrnowskiej ze
scenami z żywota z kolekcji Muzeum Narodowego w Warszawie [Icoana Sfintei
Cuvioase Parascheva cu scene din viață, din colecția Muzeului Național din Varșo-
via]”, în: Szczelina światła – Ruskie malarstwo ikonowe [Fascicule de lumină – Pictura
ruteană de icoane], Collegium Columbinum, Kraków, 2009, p. 113.
2
 Michał Janocha, Ikony w Polsce, Od średniowiecza do wspólczesności [Icoane-
le în Polonia, Din Evul Mediu și până în prezent], Arkady, 2008, p. 376.
3
 Michał Janocha, Ikony w Polsce, Od średniowiecza do wspólczesności, p. 380.
4
 Jarosław Giemza, Cerkwie i Ikony Łemkowszczyzny [Biserici și icoane din
ținutul Lemkienilor], Libra, Rzeszów, 2017, pp. 314-315.

115
 Pr. Gabriel Herea

Muzeul Național din Varșovia5 (154 x 111 cm)6, cât și complexitatea

compozițiilor, ne arată că în secolele XV-XVI, la peste 1000 de kilometri
distanță de Târnovo, exista o evlavie aparte pentru Cuvioasa Parascheva.

Fig. 1. Icoana Sfintei Parascheva Târnovska din Uściu Gorlickim,

păstrată astăzi în Muzeul de Istorie din Sanok, sec. al XV-lea

În studiul care urmează am adunat argumente care demonstrează

faptul că prezența cultului Sfintei Parascheva la nord de Carpați nu este
un accident, ci o expresie a unor strânse conexiuni umane și culturale între
Țaratul Vlaho7-bulgar al Asăneștilor și regiunile nord-carpatice, conexi-

5
 A. Sulikowska-Gąska, „Ikona Św. Paraskiewy...”, p. 106.
6
 A. Sulikowska-Gąska, „Ikona Św. Paraskiewy...”, p. 99.
7
  Privitor la semnificațiile etnice ale substantivului „vlah”, în cazul folosi-
rii acestuia cu referire la populațiile de români răspândite printre albanezi, greci,
bulgari și sârbi în sudul Dunării, a se vedea: Nicolae Bănescu, Un problème d’his-
toire médiévale: Création et caractère du second Empire Bulgare (1185), Tiparul
„Cartea Românească”, București, 1943, pp. 6-9; 36; 65; 69; 72-94; A.A. Vasiliev,

116
 Școala de artă moldovenească. interacțiuni cu spațiul cultural...

uni care s-au realizat pe „coridorul cultural”8 care trecea prin Moldova.
Statul sud-dunărean își începuse existența în secolul al XII-lea, când pe
fondul unor nemulțumiri populare generate de politicile împăratului
bizantin Isaac II Anghelos (1185-1195), frații Petru și Ioan Asan au reușit
să declanșeze în anii 1185-1186 o revoltă a vlahilor, care se va finaliza cu
apariția unui stat nou și a unei noi arhiepiscopii în capitala acestuia.
Eforturile făcute pentru legitimarea politică a Țaratului vor fi înso-
țite de evenimente ce urmăreau legitimarea spirituală a noii puteri. Frații
Asan își doresc să ofere orașului Târnovo alura unei adevărate capitale
imperiale și declanșează un proces de „translatio imperii”9. În acest con-
text, la Târnovo vor fi aduse: o icoană făcătoare de minuni a Sf. Dimitrie
din Salonic, considerat protectorul noului stat10, precum și moaștele mai
multor sfinți renumiți din Balcani, printre care Sfânta Parascheva11 de la
Epivata, Sf. Ioan de la Rila și Sf. Ilarion al Meglenei.

Istoria Imperiului Bizantin, trad. Ionuț-Alexandru Tudorie, Vasile-Adrian Carabă,

Sebastian Laurențiu Nazâru, Ed. Polirom, Iași, 2010, p. 427: „Pe baza dovezilor
incontestabile, concluzia este că mișcarea de eliberare din Balcani din cea de-a
doua jumătate a secolului al XII-lea a fost pornită și dusă cu vigoare la sfârșit de
către vlahi, strămoșii românilor de astăzi; cărora li s-au adăugat bulgarii și, într-o
anumită măsură, cumanii de dincolo de Dunăre [...]. Din punct de vedere etnic,
noul Imperiu bulgar era un stat vlaho-bulgaro-cuman, dinastia lui fiind una vlahă”;
Bogdan Petriceicu Hașdeu, Originea termenului „vlah”, în: Scrieri. Vol. VIII: Isto-
ria critică a românilor, text îngrijit și studiu introd. Grigore Brâncuș, Întreprinderea
Editorial-Poligrafică „Știința”, Chișinău, 2008, pp. 85-91.
8
  Termenul este folosit conform sensului definit de Răzvan Theodorescu
în lucrările: „Bizanț, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale românești
(secolele X-XIV)”, în: Revue des Etudes Sud-Est Européennes, (1983), 1, pp. 339-
348; (1983), 3, pp. 7-21.
9
 Ivan Biliarsky, „The cult of Saint Petka and the constantinopolitan marial
cult”, în: Les cultes des saints souverains et des saints guerriers et l’idéologie du pouvoir
en Europe Centrale et Orientale, București, 2007, p. 84.
10
 Alexandru Madgearu, Asăneștii. Istorie politico-militară a statului dinasti-
ei Asan (1185-1280), Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2014, p. 43.
11
  Aducerea moaștelor Cuvioasei Parascheva se petrece în anul 1230, după
bătălia de la Klokotnitsa, când Țaratul Vlaho-Bulgar devine putere dominantă în
Peninsula balcanică. Vezi: „Istoria strămutării moaștelor Sfintei Cuvioase Paras-
cheva de către Țarul Ioan Asan al II-lea (1218-1241) de la Kallikrateia la Târnovo,
scrisă de un contemporan”, în: † Ioachim Giosanu, Cultul Sfintei Parascheva în
Ortodoxie – cercetare hagiografico-liturgică, Ed. Filocalia, Roman, 2013, pp. 207-208.

117
 Pr. Gabriel Herea

În scurtă vreme, numele Cuvioasei Parascheva, sub forma sla-

vonă Petka, va fi asociat cu numele orașului Târnovo, atribuindu-i-se
sfintei calitatea de protector al capitalei. Istoricul bulgar Ivan Biliarsky
consemnează faptul că rolul cu care era investită Cuvioasa Parascheva
în protejarea orașului Târnovo este foarte asemănător cu cel al Maicii
Domnului, în Constantinopol12. Asocierea dintre cultul cuvioasei și
capitala țaratului transformă imaginea sfintei într-un simbol centraliza-
tor din punct de vedere politic, simbol asociat dinastiei conducătoare. În
acest context, Cuvioasa Parascheva de la Epivata devine Sf. Petka de la
Târnovo și cultul ei se răspândește în această formă pe teritoriul statului
coordonat de la Târnovo și în toată regiunea balcanică.
Încercând să înțelegem istoric prezența icoanelor Cuvioasei Paras-
cheva în spațiul polon, trebuie să analizăm istoria secolelor XV-XVI,
când dinamica interacțiunilor umane și culturale dintre sudul Dună-
rii și nordul Munților Carpați este mai ușor de urmărit în documen-
tele medievale, monumentele de arhitectură, ansamblurile de pictură
murală sau arta de șevalet care s-au păstrat. De altfel, încă din anul
1974, Răzvan Theodorescu sistematiza informațiile cu privire la legătu-
rile dintre sudul și nordul Dunării în perioada medievală. Concluziile
academicianului român atrag atenția că aceste legături nu sunt inciden-
tale, ci se poate vorbi despre adevărate „coridoarele culturale” care au
funcționat în Europa de sud-est în secolele X-XIV, între Marea Egee
și nord-estul Mulților Carpați. De-a lungul acestor coridoare, „mai ales
de la sud la nord, au circulat bunuri culturale, idei, inovații, soldați, eru-
diți, ca și fermenții și germenii civilizației, legând Bizanțul, Bulgaria,
Albania, Serbia, Ungaria, Țările Române, fără să uităm spațiul dalmat,
italo-pontic, polono-lituanian și microasiatic, într-un singur și același
organism cultural, viu și activ”13.
Cuceririle militare pe care Imperiul Otoman le face în Balcani
în secolele XIV-XV au determinat o migrație efectivă, dinspre sud
spre nord, către noile centre de putere ortodoxă din Ungro-Vlahia și

 I. Biliarsky, The cult of Saint Petka..., pp. 81-104.

12

 R. Theodorescu, Cele două Europe, Ed. Enciclopedică, București, 2013,

13

p. 74.

118
 Școala de artă moldovenească. interacțiuni cu spațiul cultural...

Moldo-Vlahia14. Cercetătorul Lidia Cotovanu a analizat acest feno-

men, pentru perioada secolelor XV-XVI, ajungând la concluzia că
migranții erau din toate categoriile sociale15, provenind atât din spațiul
sud-slav, cât și din spațiul liturgic de limbă greacă16. Un factor care a
favorizat migrarea a fost existența unor regiuni cu o autonomie admi-
nistrativă, regiuni ai căror cetățeni aveau o anumită libertate de mișcare.
Este vorba despre zonele de munte care s-au bucurat de o autonomie
în conformitate cu legislația cunoscută sub numele de jus valachicum.
Tipul acesta de autonomie legislativă exista pentru aceste comunități și
în timpul Imperiului Bizantin, iar mai apoi este prezent în spațiul slav
sârbesc, sub numele de vlaški običaj sau vlaški zakon, pentru ca în Impe-
riul Otoman să fie cunoscut sub numele de adet-i eflaqyye üzere17. În
concluziile cercetării sale, Lidia Cotovanu afirmă că se poate presupune
că vlahii au emigrat în număr important din spațiul sud-slav și grecesc
către nordul Dunării, după fondarea Ungro-Vlahiei și a Moldo-Vlahiei.
Sursele nu vorbesc însă despre o migrare în masă, organizată, ci despre
treceri individuale sau familiale, care însă au avut un ritm constant și
susținut18.
Pare un lucru evident că transferul culturii spre nord se petrece
odată cu oamenii care se refugiau din calea islamului. Prin urmare, cea
mai mare parte a dovezilor istorice și artistice care conectează cultural
Țaratul de la Târnovo și regiunile din nordul Dunării sunt ulterioare
sfârșitului secolului al XIV-lea, când Baiazid I va fi ajuns cu armatele
sale la Dunăre.

14
 Despre utilizarea toponimul „Moldo-Vlahia”, a se vedea: „Patriarhul
Ecumenic Matei de Constantinopol recunoaște ca episcop în Moldova pe Iosif I
Mușat, 26 iulie” și „Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Matei către Alexandru Vodă
al Moldovei, despre recunoașterea lui Iosif ca episcop al țării” în: Hristos în Moldo-
va, Ed. Trinitas, Iași, 2001, pp. 18-25.
15
 Lidia Cotovanu, „L’émigration sud-danubienne vers la Valachie et la
Moldavie et sa géographie (XVe-XVIIe siècles): la potentialité heuristique d’un su-
jet peu connu”, în: Cahiers balkaniques, (2014), 42, édition électronique, p. 5.
16
 L. Cotovanu, „L’émigration sud-danubienne...”, pp. 2-3.
17
 L. Cotovanu, „L’émigration sud-danubienne...”, p. 8.
18
 L. Cotovanu, „L’émigration sud-danubienne...”, pp. 8-9.

119
 Pr. Gabriel Herea

Cercetarea bisericilor, icoanelor și manuscriselor nord-dunărene

care fac trimitere la numele Sfintei Parascheva nu poate face abstracție
de eforturile ultimului patriarh de Târnovo, Eftimie. Martor al deca-
denței țaratului19, patriarhul Eftimie își asumă tezaurizarea iconică a
moștenirii statului întemeiat la 1185. În paralel cu eforturile politice pe
care le face pentru a frâna dizolvarea statului între granițele Imperiului
Otoman, Eftimie scrie cel mai popular text20 despre Sfânta Parascheva
și despre istoria sfintelor sale moaște, text în care surprinde importantul
eveniment al aducerii moaștelor de la Epivata la Târnovo, în timpul lui
Ioan Asan al II-lea (1218-1241). Acest text va fi inclus foarte repede în
manuscrisele cultice care au circulat în spațiul de cultură slavonă, la nord
de Dunăre. Astfel, în biblioteca Mănăstirii Dragomirna se găsesc două
manuscrise din secolul al XV-lea care cuprind texte scrise la sfârșitul
secolului al XIV-lea de Patriarhul Eftimie21.
Dar în Moldova au circulat inclusiv variante pre-eftimiene ale
vieții Sfintei Parascheva. Un asemenea text este inclus în manuscrisul
descoperit în anul 1960 de către reputatul cercetător Ioan Iufu (născut
în 1935 într-o familie vlahă din Macedonia) și publicat sub numele de
Sbornicul lui Gherman. Manuscrisul a fost realizat în anul 1359, la Târ-
novo și a fost păstrat până în secolul al XVIII-lea la mănăstirea Voroneț,
din Nordul Moldovei22.
Interesant este că Moldova nu este punctul terminus al înaintării
către nord a textelor scrise la Târnovo. Cercetătorul polon M. Kuczyńska
a identificat în bibliotecile din Polonia 41 de manuscrise ce conțin copii
ale Vieții Sfintei Parascheva de la Târnovo: 21 de manuscrise din secolul

19
 † Melchisedec Ștefănescu, Viața și minunile Cuvioasei Maicii noastre
Parascheva cea Nouă și istoricul sfintelor sale moaște, Ed. Andreas Print, București,
2014, p. 36.
20
  Sfântul Eftimie, Patriarh de Târnovo, Viața Cuvioasei Parascheva,
trad. din medio-bulgară Gheorghiță Ciocioi, Ed. Agapis, București, 2014.
21
 Ioan Iufu, Victor Brătulescu, Manuscrise slavo-române din Moldova.
Fondul Mănăstirii Dragomirna, ediție îngrijită de Olimpia Mitric, Ed. Universității
„Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2012, p. 26, ms. 1770/681; pp. 136-145, ms. 1789/700.
22
 † Ioachim Giosanu, Cultul Sfintei Parascheva în Ortodoxie..., pp. 45-48.

120
 Școala de artă moldovenească. interacțiuni cu spațiul cultural...

al XVI-lea, 14 manuscrise din secolul al XVII-lea și 5 manuscrise din

secolul al XVIII-lea23.
Conexiunile timpurii dintre Târnovo și Moldo-Vlahia sunt mar-
cate inclusiv în hramul unor biserici. În jurul anului 1394, adică în pro-
ximitatea dispariției Țaratului de Târnovo sub sabia lui Baiazid I (1389-
1402), în orașul Roman se construiește o biserică cu hramul Sf. Cuvioase
Parascheva. Biserica va fi înzestrată în anul 1408 de către Alexandru cel
Bun24 și va fi reconstruită din temelii25 între anii 1542-1550, când este
împodobită cu pictură. Păstrat până astăzi, programul iconografic de la
Roman are inserat un Ciclu al Vieții Sfintei Cuvioase Parascheva. Aseme-
nea iconografiei dedicate Cuvioasei în pictura exterioară de la Arbore
și pe panourile de lemn din Polonia, scenele ce surprind momente din
viața cuvioasei sunt asemănătoare și demonstrează circulația textului
scris de Patriarhul Eftimie și completat de Grigorie Țamblac26.
Putem spune, fără a greși că moldo-vlahii aveau o dragoste aparte
pentru Sfânta Parascheva și nu se vor liniști până când nu vor reuși să
aducă sfintele sale moaște pe teritoriul lor, la Iași, în anul 1641, la 248 de
ani de când moaștele cuvioasei părăsiseră cetatea Asăneștilor. Ritualul
aducerii moaștelor se va petrece sub patronajul voievodului moldovean
Vasile Lupu (1634-1653), născut în anul 1595, în localitatea Arvani-
tochori (Arbanasi) de lângă Târnovo, din tată grec și mamă româncă27.

23
 M. Kuczyńska, Południowoslowiańska poezja liturgiczna w zbiorach bibli-
otek polskich [Poezia liturgică a slavilor vestici în colecțiile bibliotecilor poloneze], Szc-
zecin, 2003, pp. 126-187, apud Mirosław P. Kruk, „Gregory Tsamblak and the cult
of Saint Parasceva”, în: Byzantium, New Peoples, New Powers: The Byzantino-Slav
Contact Zone, from the Ninth to the Fifteenth Century, Cracow, 2007, p. 333.
24
  Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. I (1384-1448), București,
1975, pp. 32-34.
25
 Bogdan Bratu, Icoana Împărăției. Pictura exterioară a bisericilor Moldovei,
Ed. Patmos, Suceava, 2010, Anexa II, planșa 20.
26
  Povestire despre strămutarea moaștelor Sfintei Parascheva de la Târnovo la
Vidin și Belgrad a lui Grigorie Țamblak, în: Sfântul Eftimie, Patriarh de Târ-
novo, Viața Sfintei Cuvioase Parascheva, pp. 43-51.
27
 Nicolae Iorga, „Vasile Lupu ca următor al Împăraților de Răsărit în tute-
larea Patriarhiei de Constantinopol și a Bisericii Ortodoxe”, în: Analele Academiei
Române, s. II, t. XXXVI (1913-1914), București, 1914, p. 208.

121
 Pr. Gabriel Herea

Însemnătatea simbolică și spirituală a momentului este marcată prin

realizarea în Cazania lui Varlaam, editată în anul 1643, a unei gravuri cu
icoana Sfintei Parascheva (fig. 2) însoțită de scene din viața cuvioasei și
cu două imagini inspirate din momentele istorice al aducerii moaștelor
la Târnovo și la Iași. În felul acesta, Vasile Voievod este asociat cu Ioan
Asan al II-lea, în vreme de orașul Iași este asociat cu orașul Târnovo.

Fig. 2. Sfânta Cuvioasă Parascheva, cu scene din viaţa sa.

Xilogravură în Cazania lui Varlaam din anul 1643

În continuare, privitor la prezența cultului cuvioasei în Polonia, tre-

buie să spunem că acesta nu este doar rezultatul unor texte ce au ajuns
în secolul al XV-lea în Moldova, Polonia Mică sau Rutenia, ci poate fi
asociată ușor cu mutarea efectivă în Voievodatul Cracoviei și în Rusia
de Halici a unei populații vlahe care a fost însoțită inclusiv de preoți și a
adus cu sine Cultul Cuvioasei Parascheva de la Târnovo.

122
 Școala de artă moldovenească. interacțiuni cu spațiul cultural...

După supunerea Serbiei (1389) și distrugerea Țaratului de Târ-

novo (1393) se produce o migrație spre Nord. Cei ce au plecat, în spe-
cial preoții, au luat cu ei cărți valoroase și icoane. Din această migra-
ție, în primă fază, a rezultat un impuls nou dat culturii monahale din
Moldova și Țara Românească. Influențele culturale au continuat însă să
urce spre Nord, odată cu mărirea presiunilor militare din partea Impe-
riului Otoman28.
Regiunile de la nord de Dunăre și de la nord de Carpați erau
familiare creștinilor sud-dunăreni. Legăturile strânse dintre Balcanii
Sud-dunăreni, Moldova, Galiția și Rusia de Kiev pot fi ușor vizualizate
dacă sunt urmărite biografiile a două personalități importante ale epocii:
Ciprian (din 1375 mitropolit la Kiev) și Grigorie Țamblac. Ucenici29 ai
Sfântului Patriarh Eftimie de la Târnovo, aceștia vor trece prin impor-
tante centre cultural-religioase aflate în Sudul Dunării, pentru a ajunge
apoi, pe rând, mitropoliți ai spațiului rusesc de la nord și est de Munții
Carpați, nu înainte de a fi trecut prin Moldova30. Grigorie Țamblac
a avut chiar o misiune dificilă în Moldova, unde a venit în 1401 ca
inspector al Patriarhului Ecumenic, înainte ca în anul 1416 să fie ridicat
la demnitatea de mitropolit al Kievului. Cei doi mitropoliți succesivi ai
Kievului sunt considerați factori activi care au lucrat la diseminarea „tra-
diției culturale eftimiene”31, tradiție ce tezauriza moștenirea spirituală a
Țaratului de la Târnovo.
Ciprian și Grigorie Țamblac nu au fost însă singurii creștini
sud-dunăreni ajunși la nord de Carpați. Încă de la începutul secolului

28
  Mirosław P. Kruk, „Ikona Matki Boskiej Rudeckiej [Icoana Maicii Dom-
nului de Rudki]”, în: Wizerunki maryjne archidiecezja krakowska i przemyska, die-
cezja łodzka, opolska i rzeszowska [Înfățișări ale Maicii Domnului în Arhiepiscopia de
Cracovia și de Przemysl, eparhiile de Lodz, Opole și Rzeszow], (1995), 2, p. 35.
29
  Sfântul Eftimie, Patriarh de Târnovo, Corespondența cu Sfântul Ni-
codim de la Tismana, Mitropolitul Antim al Ungrovlahiei, Monahul Ciprian viitor
Mitropolit al Kievului și al întregii Rusii, Ed. Sophia, București, 2014.
30
  Mirosław Piotr Kruk, Zachodnioruskie ikony Matki Boskiej z dzieciątkiem
w wieku XV i XVI [Icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul în brațe din Rutenia de
vest în secolul XV și XVI], Wydawnictwo Uniwersztetu Jagiellońskiego, Kraków,
2000, pp. 201-203.
31
 R. Theodorescu, Cele două Europe, p. 46.

123
 Pr. Gabriel Herea

al XX-lea, istoriografia atrage atenție că în demografia acestui spațiu,

în evul mediu, este menționată o importantă populație vlahă. Părintele
Mircea Păcurariu amintește în scrierile sale despre „documente polone”
care „arată că în sudul Haliciului existau [...] aproape 500 de sate româ-
nești (valahe), care se conduceau după dreptul românesc (jus valachi-
cum)”32. Prezența vlahilor în Sudul Poloniei și în Rusia de Halici ar putea
să fie o urmare a politicilor de colonizare coordonate de Ludovic I cel
Mare Angevinul, rege al Ungariei (1342-1382) și al Poloniei33 (1370-
1382). Cel mai documentat model de colonizare declanșat de acest rege
este „descălecatul în Țara Moldovei” al lui Dragoș Voievod, împreună
cu o populație vlahă maramureșeană, la mijlocul secolului al XIV-lea. Se
știe faptul că urmașul lui Dragoș, Balc, fiu al lui Sas, a fost alungat din
Moldova de către Bogdan I, voievodul de la Cuhea care, în anul 1359,
decide să își manifeste tendințele de independență față de Ungaria34. Un
lucru despre care se vorbește însă mai puțin în istoriografia românească
este faptul că la întoarcerea în Regatul maghiar, urmașii lui Sas au primit
pământuri nu doar în Maramureș, ci și la Nord de Munții Carpați, în
Rusia de Halici, unde sunt menționați în documente în a doua parte a
secolului al XIV-lea35. Dimensiunea moșiilor stăpânite în nord, îl deter-
mină pe istoricul Ludwik Wyrostek să dedice în anul 1932 o amplă
cercetare genealogiei acestei familii36. Date fiind: 1) experiența pe care
o căpătaseră familia Drag-Sas și oamenii lor în întemeierea Moldovei,
2) politica de colonizare a lui Ludovic I cel Mare – care preluase și tronul
Poloniei după moartea lui Cazimir, în anul 1370 – și 3) prezența satelor

32
  Pr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Ed. Insti-
tutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980, p. 233.
33
 Pál Engel, Regatul Sfântului Ștefan. Istoria Ungariei medievale 895-1526,
Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2006, p. 195.
34
 Șt. Pașcu, N. Constantinescu, Șt. Ștefănescu, „Cucerirea indepen-
denței Țării Românești și a Moldovei”, în: Istoria Românilor, vol. III, Ed. Enciclo-
pedică, București, 2010, p. 635; DRH D, I, pp. 75-78.
35
 Ștefan S. Gorovei, Întemeierea Moldovei – probleme controversate,
Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 22014, p. 140.
36
 Ludwik Wyrostek, Ród Dragów-Sasów na węgrzech i Rusi Halickiej [Fa-
milia Drag-Sașilor în ungurime și în Rutenia Roșie], Kraków, 1932.

124
 Școala de artă moldovenească. interacțiuni cu spațiul cultural...

de drept valah pe moșiile familiei lui Sas și ale urmașilor acestuia37, se

presupune că această familie a făcut parte dintre primii38 coordonatori
ai colonizării vlahe din nordul Munților Carpați39.
Arhivele polone și ucrainene păstrează documente de întemeiere
ale multor sate din regiunile vizate de studiul nostru, documente în care
se menționează clar că localitățile se întemeiază pe jus Valachorum sau
Valachico jure40. Specificitatea satelor locuite de valahi/români este iden-
tificată de Profesorul Grzegorz Jawor de la Lublin în „documente legate
de diferite faze ale întemeierii satelor de drept valah”, „denumirile sate-
lor sau ale unor părți din sate”, „reglementarea dărilor către stat pe baza
numărului de oi deținute”, „mențiunile despre cnezi și cnezate, despre
crainici și voievozi români”, „prezența românilor ca proprietari și locu-
itori ai satelor”, „prezența dărilor tipic românești pentru proprietarul
satului” și „menționări ale diferitelor elemente ale dreptului valah”41.
În lucrarea sa de doctorat, Grzegorz Jawor a identificat și localizat
292 de așezări de drept valah, la care se mai adaugă 13 localități neloca-
lizate geografic, ceea ce duce numărul localităților românești identificate
științific la 30542.
Satele cu drept valah identificate erau răspândite conform tabelului
de mai jos43:
În urma acestor descoperiri, cercetătorul polon a concluzionat: „A
existat [...] un curent migrator desfășurat în timp (în secolele XIV-XVI),

37
  „Cert este faptul că, în anii 70 și 80 ai secolului al XV-lea, pe domeniile
acestei familii s-au înființat colonii de drept valah” (Grzegorz Jawor, Așezările de
drept valah și locuitorii lor din Rutenia Roșie în Evul Mediu târziu, Ed. Universității
„Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2012, p. 137).
38
 „Cu siguranță, românii sunt prezenți în munții din Polonia Mică de la
sfârșitul secolului al XIV-lea” (G. Jawor, Așezările de drept valah..., p. 22).
39
  „Iar când regii Ungariei, ca să populeze țara pustiită de tătari, adoptă o
politică foarte pronunțată de colonizare, cnejii, găsind profiluri personale în această
politică, se fac și colonizatori asidui” (Ioan Bogdan, „Despre cnejii români”, în:
Scrieri alese, Ed. Academiei Române, București, 1968, p. 204.
40
 G. Jawor, Așezările de drept valah..., p. 42.
41
 G. Jawor, Așezările de drept valah..., pp. 100-102.
42
 G. Jawor, Așezările de drept valah..., p. 149.
43
 G. Jawor, Așezările de drept valah..., p. 150.

125
 Pr. Gabriel Herea

care a antrenat grupuri colonizatoare mai mari sau mai mici, revărsat
peste teritorii întinse din Rutenia Roșie și Polonia Mică. Fiind lipsite,
cu excepția câtorva zone submontane, de legături cu regiunile de baș-
tină, aceste grupuri românești s-au rutenizat, mai rar polonizat, și n-au
putut să-și păstreze pentru mult timp specificitatea economică, juridică
și nici caracterul etnic”44.
Ținut Așezări Așezări Așezări Așezări Împreună
atestate atestate până atestate atestate la
în sec. al la jumătatea în a doua începutul
XIV-lea sec. al XV- jumătate a sec. al XVI-
lea sec. al XV- lea, deși cu
lea siguranță
mai vechi
Halici 6 25 42 73
Lwów 1 15 22 11 49
Belz 5 6 14 25
Chelm 2 1 7 10
Sanok 4 10 27 6 47
Przemyśl 7 8 47 26 88
Împreună 12 46 128 106 292

Cultura adusă și răspândită în jurul acestor oameni se face văzută

până astăzi în muzeele și bisericile din estul Slovaciei, sudul Poloniei,
vestul Ucrainei și nord-estul României. Este vorba despre foarte multe
icoane pictate în secole XV-XVI, cu iconografie creștin-ortodoxă, păs-
trate până astăzi. Specificul și unitatea elementelor stilistice, compoziți-
onale și tehnice ale acestor icoane au determinat pe mulți istorici de artă
să afirme că avem de-a face cu un curent artistic al cărui specific defi-
nitoriu sunt elementele sârbo-bulgaro-moldovenești. Existența istorică
a comunităților de drept vlah în localitățile unde s-au păstrat aceste
icoane au convins pe mulți dintre cercetători despre legătura organică ce
trebuie să fi existat între apariția acestei iconografii și venirea în regiune
a coloniștilor vlahi.

 G. Jawor, Așezările de drept valah..., p. 46.

44

126
 Școala de artă moldovenească. interacțiuni cu spațiul cultural...

Fig. 3. Harta coridorului cultural analizat

Istoriografia temei

Încă din anul 1887, după expoziția de arheologie polono-ruteană

organizată în anul 1885 la Lvov, cercetătorul Władysław Łoziński, în
eseul său Malarstwo cerkiewne na Rusi45, sugerează faptul că icoanele
conservate în Polonia, Ucraina și Slovacia, cunoscute în general ca
„icoane rutene” prezintă legături artistice cu centre culturale din sud.
Contemporan cu Łoziński, istoricul de artă rus Nikodim Pavlovich
Kondakov (1844-1925) identifică în icoanele din sudul spațiului istoric
rusesc, adică în vestul Ucrainei, elemente plastice care au ajuns aici „sub
influența școlii Moldo-valahe”46.
Dată fiind rutenizarea comunităților de vlahi, icoanele au fost
denumite de către unii cercetători „rutene” și asociate centrului poli-

45
 W. Łoziński, „Malarstwo cerkiewne na Rusi [Pictura bisericească ortodoxă
în Rutenia]”, în: Kwartalnik Historyczy I, (1887), 2, pp. 149-384, apud M.P. Kruk,
„Balkan Connections of Ruthenian Icons of the Former Republic of Poland Exemp-
lified by Iconography and Inscriptions”, Antoni Mironowicz, Urszula Pawluczuk,
Wojciech Walczak (eds), în: The Orthodox Church in the Balkans and Poland. Con-
nections and Common Tradition, Uniwersytet w Białymstoku, Białystok, 2007, p. 289.
46
  Nikodim Pavlovich Kondakov, Icons, Parkstone International, New York,
2008, p. 135.

127
 Pr. Gabriel Herea

tic al Rusiei Roșii, adică Haliciului. Anterior anului 1240, când cneza-
tul de Halici are o frumoasă istorie proprie, în Rusia Roșie se dezvol-
tase o cultură de influență bizantină47, cultură care decade iremediabil
după invadarea brutală a cnezatului și folosirea teritoriului acestuia ca
bază strategică pentru concentrarea războinicilor tătari48 care pregă-
teau atacarea Europei Centrale. La dinamismul anterior anului 1240
se raportează istoricii care au denumit acest ansamblu cultural „Școala
de Halici”. Termenul este folosit încă din 1914 de J. Pełeński în studiile
sale despre arhitectură49. Același termen îl folosește V. Svjencicka și alți
istorici ucraineni, care încorporează arta „școlii de Halici” într-o istorie
generală a artei ucrainene50.
Cercetătorul slovac A. Frický, în deceniul al șaptelea al secolului al
XX-lea, introduce în studiul acestui grup de icoane tema migrației vla-
hilor. Astfel, cele mai vechi icoane păstrate în muzeele din Slovacia sunt
asociate colonizării vlahe. În cazul Slovaciei, A. Frický spune că popu-
lația a venit în secolul al XIV-lea din Balcani, iar în secolul al XVI-lea
din vestul Ucrainei. Ca o dovadă a emigrării vlahilor din Moldo-Vlahia
spre spațiul slovac, cercetătorii prezintă o icoană a Sf. Ioan cel Nou de
la Suceava, datată în secolul al XVII-lea și descoperită în biserica orto-
doxă a satului Nižný Hrabovec51. Privitor la cultul Sf. Ioan cel Nou de la

47
  Володимир Александрович/Volodymyr Aleksandrovych, „Відкриття
малярської спадщини галицько-волинського князівсева XIII століття/The Disco-
very of Painting of the Thirteenth-Century Halych-Volynian Principality”, în:
Княжа доба: історіа і культура, (2011), 4, pp. 154-179.
48
 Victor Spinei, Moldova în secolele XI-XIV, Ed. Științifică și Enciclopedică,
București, 1982, p. 158.
49
 J. Pełeński, Halicz w dziejach sztuki średniowiecznej na podstawie badań
archeologicznych i źródeł archiwalnych [Halici în istoria artei medievale în baza cerce-
tărilor arheologice și a izvoarelor arhivale], Kraków, 1914, passim; apud M.P. Kruk,
Balkan Connections of ruthenian icon painting in historical Poland, în: Byzantium
and Est Central Europe, Günter Prinzing, Maciej Salamon, Paul Stephenson
(eds), Cracow, 2001, p. 237.
50
 M.P. Kruk, Balkan Connections..., p. 237.
51
 A. Frický, „O niektorých pamiatkach východného Slovenska”, în: Vlasti-
vedý Časopis, 16, (1967), 2, p. 84; A. Frický, Ikony z východného Slovenska, Košice,
1971, p. 8, apud M.P. Kruk, Balkan Connections..., pp. 239-240.

128
 Școala de artă moldovenească. interacțiuni cu spațiul cultural...

Suceava în Rusia de Halici (Rutenia) și Rusia kieveană nu trebuie uitat

faptul că mitropolitul Grigorie Țamblac a contribuit la promovarea în
aceste regiuni și a altor sfinți din Balcani sau din Moldova, cum ar fi Sf.
Ioan cel Nou de la Suceava și regele sârb Ștefan de la Dečanski52. Isto-
ricul polon Mirosław P. Kruk interpretează rânduielile din Trebnik-ul
publicat de Mitropolitul Petru Movilă și concluzionează că în secolul al
XVII-lea, cultul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava pare la fel de important
în Rusia kieveană, ca și în Moldova53.
În anul 1973 Janina Kłosińska, custode al departamentului de artă
ortodoxă din Muzeul Național din Cracovia, a publicat un catalog al
icoanelor din colecția de la Cracovia, în care a utilizat denumirea de
„icoane din Carpați”54. Această denumire va fi preluată mai apoi și de alți
cercetători care consideră că este singura denumire ce poate contracara
neajunsurile răspândirii geografice pe teritoriul a șase state și poate tri-
mite la unitatea grupului de icoane. J. Kłosińska a fost unul dintre primii
cercetători poloni care a făcut legătura dintre icoanele vechi, datând din
secolul al XV-lea și așa-numita colonizare vlahă55.
Istoricul maghiar Puskás Bernadett vorbește despre un grup
omogen de icoane care provine dintr-o regiune clar delimitată, din
sud-estul Poloniei, vestul Bielorusiei, vestul Ucrainei, nord-estul Unga-
riei și nord-estul României56. Cercetătorul maghiar identifică o unitate
de stil, o unitate iconografică și o unitate de execuție tehnică a icoanelor.
Dat fiind faptul că aceste icoane sunt realizate într-o zonă cu frecvente
schimbări politice și religioase, ele nu pot fi asociate unei școli de pictură
cunoscute la momentul pictării lor. În aceste condiții, B. Puskás consi-

52
  Mirosław P. Kruk, Gregory Tsamblak..., p. 338.
53
 M.P. Kruk, Gregory Tsamblak ..., pp. 338-339.
54
 J. Kłosińska, Ikony, Kraków, 1973.
55
 M.P. Kruk, Balkan Connections..., p. 239.
56
 Bernadett Puskás, „Istenszülő a gyermek Jézussal – ábrázolások az Észa-
kkelet-Kárpátok vidékének ikonjain”, în: Művészettőrténeti Értesitő 37, (1989), 1-4;
B. Puskás, „Kelet és nyugat kőzőtt. Ikonok a Kárpát – vidéken a 15-18. században,
(Between East and West. Icons in the Carpathian region in the 15th – 18th centu-
ries)”, Kiállítás a Magyar Nemzeti Galériában 1991. Július-Szeptember (Expositi-
on in the Gallery of the Hungarian National Museum), Budapest, 1991.

129
 Pr. Gabriel Herea

deră că termenul de „icoane din Carpați”, propus de Janina Klosińska ca

o denumire generală a acestui grup de icoane, este foarte potrivit.
Pe coridorul cultural ce leagă sudul Dunării de nordul Munților
Carpați, B. Puskás vede Haliciul secolelor XV-XVI ca pe un destinatar
al influențelor bizantino-slave, influențe care ajung la el mediate de sta-
tele balcanice și de Moldova. Această realitate este recunoscută de isto-
ricul ungur în bogăția culorilor și a formelor utilizate, dar și în asemănă-
rile care există între stilul și iconografia celor mai vechi icoane carpatice
și frescele contemporane din Moldova. Privitor la dinamica interacțiunii
culturale dinspre sud spre nord, Bernadett Puskás este în asentimentul
cercetătorilor A. Frický și Janina Kłosińska, socotind că influența balca-
nică a fost puternic mărită de „așa-numita colonizare vlaho-ruteană”57.
Cea mai radicală opinie este considerată cea a cercetătorului polo-
nez Romualda Grządziela, care sugerează că foarte multe icoane au fost
pictate de imigranți veniți din sud58. Autoarea pornește de la ideea că,
pentru a înțelege caracteristicile acestui grup de icoane, este necesar ca
acestea să fie analizate în comparație cu manuscrisele din regiune păstrate
din secolele XIV-XVI și cu iconografia țărilor vecine: România, Bulga-
ria, Serbia, Muntele Athos, Moscova și Novgorod59. Dintre toate aceste
entități politico-geografice, Moldovei și Țării Românești li se atribuie un
rol decisiv în istoria picturii de icoană de pe latura de nord a Carpaților.
Pentru Romualda Grządziela interacțiunile politice dintre aceste
regiuni sunt acte premergătoare transferului cultural. Astfel, ea observă
faptul că după anexarea Rusiei de Halici de către Polonia, Moldova
se învecina direct cu aceasta. Mai mult decât atât, poziția Moldovei și
a Țării Românești sub influența puterii musulmane din Sud, a forțat
cele două țări să caute sprijin în Polonia. După urcarea pe tron a lui
Wladysław Jagiello în 1386, chiar în anul următor, Petru I, Voievodul

57
 B. Puskás, Istenszülő a gyermek..., p. 87.
58
 Romualda Grządziela, „Proweniencja i dzieje malarstwa ikonowego po
północnej stronie Karpat w XV i na pocz. XVI w.”, în: Jerzego Czajkowski (ed.),
Łemkowie w historii i kulturze Karpat, vol. 2, Sanok, 1994, pp. 207-265, apud M.P.
Kruk, Balkan Connections..., p. 240.
59
 R. Grządziela, „Proweniencja i dzieje malarstwa ikonowego...”, p. 208.

130
 Școala de artă moldovenească. interacțiuni cu spațiul cultural...

Moldovei, a depus un jurământ de credință. Nu mai departe decât în

1389 se încheie o triplă alianță între regele polon Petru I și Mircea
Basarab, voievodul Țării Românești. De-a lungul erei Jagellone, până
în secolul al XVII-lea, Moldova și Țara Românească au fost în contact
cu spațiul rutean, prin identitatea riturilor și a limbii de cult folosite.
Datorită eforturilor lui Cazimir III cel Mare (1333-1370), în anul 1371
se reînființează Mitropolia de Halici, care nu supraviețuiește mult timp,
dar suficient pentru a susține apariția Mitropoliei de la Suceava, prin
hirotonirea episcopilor moldoveni Iosif și Meletie, anterior anului 1381.
Legăturile strânse dintre Moldova și spațiul nord-carpatic continuă și
în secolul al XVI-lea, când voievozii moldoveni vor susține construc-
ția bisericii Adormirea Maicii Domnului din Lvov, biserică numită și „a
vlahilor”. În 1558, Alexandru Lăpușneanu trimite o scrisoare în care
promite donații, icoane, covoare, obiecte liturgice, haine preoțești pentru
biserica din Lvov60. Această biserică va fi mereu în grija domnitorilor
moldoveni, aici fiind hirotonit întru arhiereu Petru Movilă, la data de
28 aprilie 163361.
Romualda Grządziela consideră că elementele etnice care au popu-
lat spațiul nord-carpatic anterior secolului al XIV-lea, poloneze, rutene și
germane, nu ne ajută în contextul cercetării asupra icoanelor. Numai un
aflux masiv de coloniști valahi, începând cu secolul al XIV-lea, și ames-
tecarea acestora cu populația ruteană ar fi factorii care au decis structura
așezărilor etnice și religioase din zonă și au determinat dinamica unei
culturii plastice. Cercetătorul polon aduce ca argument localitățile de
drept valah, și subliniază faptul că legea valahă este asociată cu Biserica
Ortodoxă și cu icoanele ortodoxe. Vlahii ar fi venit din Țara Româ-
nească, din Transilvania, precum și din Moldova. Un lucru care nu poate
fi negat este faptul că „zonele colonizate cu vlahi coincid îndeaproape cu
raza din care provin icoanele incluse în grupul studiat”62. De asemenea,
Romualda Grządziela nu uită să amintească despre cultul Sfintei Paras-

60
 R. Grządziela, „Proweniencja i dzieje malarstwa ikonowego...”, p. 256.
61
  Pr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, p. 36.
62
 R. Grządziela, „Proweniencja i dzieje malarstwa ikonowego...”, p. 230.

131
 Pr. Gabriel Herea

cheva de Târnovo, și asocierea acestuia cu prezența în zonă a celor doi

mitropoliți kieveni originari din Târnovo, Ciprian și Grigorie Țamblac.
Cercetătorul polonez care și-a legat numele de aprofundarea teo-
riilor lansate în secolul al XX-lea despre „icoanele din Carpați” este
Mirosław Piotr Kruk. Custode în Muzeul Pałac Biskupa Erazma
Ciołka din Cracovia și profesor de istoria artei la Universitatea din
Gdańsk, M.P. Kruk a devenit cel mai important specialist contemporan
al interacțiunilor culturale dintre spațiul nord-carpatic, Moldova și spa-
țiul sud-dunărean. Mă simt dator să spun încă o dată că, fără scrierile
lui Mirosław Kruk, studiul de față nu ar avea aceeași consistență, iar
fără generozitatea sa debordantă de a-mi dărui biblioteca sa electronică,
cercetările mele pe spațiul polon ar fi necesitat un stagiu în biblioteci
polone, stagiu pentru care nu cred că mi-aș fi găsit timp.
Pentru a înțelege intensitatea cu care istoricul polonez a studiat
grupul de icoane din Carpați, trebuie să spunem că teza de doctorat63 a
lui Mirosław Kruk este dedicată iconografiei Maicii Domnului. Tipă-
rită în anul 2000 de Editura Universității Jagellone din Cracovia, teza a
devenit normativă pentru întregul grup64 de icoane, întrucât iconografia
Maicii Domnului se prezintă ca o coloană vertebrală a culturii plastice
creștin-ortodoxe. Între sutele de icoane păstrate în muzeele din Polo-
nia, Bielorusia, Ucraina65 și Slovacia, au fost descoperite 75 de icoane
ale Maicii Domnului care se revendică la un tip iconografic comun și
specific, întâlnit inclusiv în Moldova: Maica Domnului Hodighitria cu
Profeți66.

63
  M.P. Kruk, Zachodnioruskie ikony Matki Boskiej z dzieciątkiem w wieku XV
i XVI, Wydawnictwo Uniwersztetu Jagiellońskiego, Kraków, 2000.
64
  Icoanele mai sunt cunoscute și sub numele de „rutene”, „vest-ucrainene”,
„din Lemko” sau „din Carpați” (W. Deluga, „Ikona karpacka” – spór o terminolo-
gię wspólczesnej historii sztuki [„Icoana carpatică” – dispute legate de terminolo-
gia istoriei moderne a artelor]”, în: Український гуманітарний огляд, (2001), 7, pp.
222-229, apud M.P. Kruk, Balkan Connections..., p. 288).
65
  Referindu-se la icoanele păstrate în colecția muzeului din Lvov, istori-
cul de artă Vasyl Otkovych consideră că cele mai valoroase datează din secolele
XV-XVI, perioadă pe care o denumește „epoca de aur a picturii de icoane” (Vasyl
Otkovych, Ukrainian Icon from the Collection of the National Museum in Lviv,
XIV-XVIII cent., Ed. Light and Shadow, 1999, p. 14).
66
  Toate aceste icoane au fost cândva montate în catapetesmele unor biserici.

132
Școala de artă moldovenească. interacțiuni cu spațiul cultural...

Fig. 4. Hodighitria cu Profeţi provenită din

Biserica „Sfântul Dimitrie”, localitatea
Pidhorodtsi, regiunea Lvov, sec. al
XV-lea. Muzeul Naţional din Lvov

133
 Pr. Gabriel Herea

Fig. 5. Hodighitria cu Profeţi provenită

din localitatea Nowej wsi şi păstrată în
Muzeul din Nowy Sączu este atribuită
celei de-a doua părţi a sec. al XV-lea

134
Școala de artă moldovenească. interacțiuni cu spațiul cultural...

Fig. 6. Hodighitria cu Profeţi provenită

de la Biserica „Sfânta Parascheva” din
localitatea Paniszczow şi păstrată astăzi
în Muzeul de istorie din Sanok

135
 Pr. Gabriel Herea

Fig. 7. Hodighitria cu Profeţi păstrată la

Mănăstirea Humor, Judeţul Suceava,
este atribuită secolului al XVI-lea

136
 Școala de artă moldovenească. interacțiuni cu spațiul cultural...

Analizând aceste icoane, cercetătorul polonez ajunge la următoa-

rele concluzii: 1) Dintre cele 75 de icoane examinate, 9 pot fi datate din
secolul al XV-lea, 16 au fost pictate între 1500 și 1540, 50 se situează
între 1540 și 1600. 2) După părerea sa, unele icoane au fost pictate de
artiști din Moldova sau din Serbia. Mirosław Kruk identifică în aceste
icoane, inclusiv elemente comune cu icoanele din Ohrid și Epir, dar și
influențe din Cipru și din Creta67. Pe de altă parte, el vede în relicvele
picturii medievale din Serbia, Bulgaria și Moldova un indiciu asupra
rolului determinant al acestor regiuni în transferarea către nord a mode-
lelor iconografice68. Acest fenomen cultural este acompaniat de: crește-
rea numărului de locuitori valahi și dezvoltarea activităților culturale în
tânărul stat Moldova, stat aflat în proximitatea pământurilor rutene69.
M.P. Kruk consideră că este demonstrabil faptul că „iconografia picturi-
lor murale conservate în mai mult de douăzeci de biserici moldovenești
a fost simplu adaptată la icoanele rutene”70. În studiile sale, cercetătorul
folosește destul de des termenul „balcanic”, prin care face referire nu
doar la elemente bulgărești sau sârbești, ci și la elementele moldovenești
care apar în cultura ruteană71.
Privitor la migrația vlahilor dinspre sud spre nord, Mirosław Kruk
scrie: „Sunt convins că nimeni nu poate ignora importanța așa-numitei
colonizări valahe, dar, pe de altă parte, nu există dovezi directe ale rela-
ției dintre colonizare și creația de icoane. Există însă dovezi indirecte:
prezența trăsăturilor balcanice în iconografia și aspectul stilistic al

Prin urmare, asemenea icoanei de la Humor (fig. 7), au avut pandat o icoană cu
Mântuitorul Hristos Pantocrator (fig. 8). La o scurtă trecere în revistă a arhivei
iconografice pe care am adunat-o în timp, am avut surpriza să identific trei pano-
uri de catapeteasmă ce prezintă același tip iconografic întâlnit la Humor: Deisis
cu Mântuitorul Hristos Pantocrator. Este vorba despre icoanele de la Rovne (fig.
9), Doliny și Veneția (fig. 10). Ultima dintre ele este montată în catapeteasma din
biserica Sfântul Gheorghe a grecilor și reprezintă un argument în plus pentru di-
mensiunea coridorului cultural mediteraneeano-carpatic.
67
 M.P. Kruk, Balkan Connections..., p. 288; 290.
68
 M.P. Kruk, Balkan Connections..., p. 290.
69
 M.P. Kruk, Balkan Connections..., p. 246.
70
 M.P. Kruk, Balkan Connections..., p. 242.
71
 M.P. Kruk, Balkan Connections..., p. 237.

137
 Pr. Gabriel Herea

Fig. 8. Deisis cu Mântuitorul Hristos Pantocrator, Fecioara Maria şi cei

Doisprezece Apostoli, provenind din Biserica „Adormirii Maicii Domnului”
de la Mănăstirea Humor, România

Fig. 9. Deisis cu Mântuitorul Hristos - Fig. 10. Deisis cu Mântuitorul Hristos -

Pantocrator, Fecioara Maria şi cei Pantocrator şi Apostoli, păstrată astăzi
Doisprezece Apostoli, provenind în catapeteasma Bisericii San Giorgio
din Biserica „Acoperământul Maicii dei Greci din Veneţia
Domnului” a localităţii Rovne (Ucraina),
este atribuită sfârşitului secolului
al XV-lea sau începutului secolului
al XVI-lea

138
 Școala de artă moldovenească. interacțiuni cu spațiul cultural...

icoanelor ce provin din sate fondate în timpul colonizării valahe, un

exemplu fiind Maica Domnului Hodighitria înconjurată de profeți, din
satul Paniszczów (fig. 6), sau cea din satul Weremeń. Există date pentru
ambele sate, din cele mai vechi timpuri, când localitățile au fost fondate
în acord cu legea valahă”72.
În studiile sale, Mirosław P. Kruk dedică pagini întregi istoriogra-
fiei temei și disputelor din jurul acesteia. Astfel, aflăm de la el că există
două teorii: 1) o teorie care spune că această artă este parte a unei cul-
turi fondate în principal pe elemente aduse din sud73 și 2) o altă teorie
care spune că avem de-a face cu o împlinire a culturii existente în Rusia
kieveană înainte de marea invazie mongolă74, teorie susținută de istorici

72
 M.P. Kruk, Balkan Connections..., p. 240.
73
 A. Fastnacht, Osadnictwo ziemi sanockiej w latach 1340-1650 [Coloni-
zarea regiunii sanok între anii 1340-1650], Wroclaw, 1962, passim; A. Frický, „O
niektorých pamiatkach východného Slovenska”, în: Vlastivedý Časopis 16, (1967), 2;
A. Frický, Ikony z východného Slovenska, Košice, 1971; Z. Szanter, „Osadnictwo
z południa w Beskidzie Niskim i Sądeckim [Colonizarea din sud în Beskizii Joși
și Beskizii Sadeckie]”, în: J. Czajkowski (ed.), Polska Sztuka Ludowa, (1985), 3-4;
R. Grządziela, „Proweniencja i dzieje malarstwa ikonowego po północnej stronie
Karpat w XV i na pocz. XVI w. [Proveniența și istoria picturii de icoane pe partea
nordică a Carpaților în secolul XV și la începutul secolului XVI]”, în: J. Czajkows-
ki (ed.), Łemkowie w historii i kulturze Karpat, vol. 2, Sanok, 1994, pp. 27-166;
Łemkowie w historii i kulturze Karpat [Lemkienii în istoria și cultura Carpaților], vol.
2, Sanok, 1995; U. Fiedler, „Pochodzenie ludności romańskiej (Wolochów i Ru-
munów) na Półwyspie Balkańskim. Glos w dyskusji [Originea populației romanice
(Valahii și Românii) în Peninsula Balcanică. Discuție]”, în: Acta Archaeologica Car-
pathica, (1997-1998), 34, passim; apud M.P. Kruk, Balkan Connections..., p. 291.
74
  Л. Коць-Грігорчук, Нове про найдавніші зразки ураїнського іконопису,
„Народна творчісеь та етнографія” [L. Kots-Grіgorchuk, „Noutăți despre cele
mai vechi exemplare ale iconografiei ucrainene”, în: Creație populară și etnografie],
(1991), 4, passim; Українське малярство XIII-XV ст. [Pictura ucraineană în seco-
lele XIII-XV], Львів, 1995, passim; В. Александрович, Українське малярство
XIII-XIV cт. (=Студії з історії улраїнського мистецтва, 1) [V. Aleksandrovych,
Pictura ucraineană în secolele XIII-XV (Studii din istoria artei ucrainene)], Lviv, 1995,
passim; В. Александрович, Західноукраїнскі малярі XVI століття [V. Aleksan-
drovych, Pictorii din vestul Ucrainei în secolul XVI], Lviv, 2000, passim; W. Ałek-
sandrowycz, „Ukraińska sztuka religijna do końca XVIII wieku [Arta religioasă
ucraineană până la sfârșitul secolului XVIII]”, în: Warszawskie Zeszyty Ukrainoz-
nawcze, (2001), 11-12, apud M.P. Kruk, Balkan Connections..., p. 292.

139
 Pr. Gabriel Herea

care încearcă să lege icoanele din Carpați de așa-zisa Școală de Halici și

neagă importanța influențelor culturale din sud. De asemenea, adepții
acestei din urmă teorii neagă în totalitate valoarea etnică a termenu-
lui „vlah”, considerându-l un nume generic ce se referea la meseria de
crescător de animale75 a unei populații neomogenă etnic, dar de cultură
slavă. Acestei populații care fugind din fața turcilor a urcat spre nord, nu
i se recunoaște vreun rol cultural în spațiul geografic de adopție.
Mirosław P. Kruk atrage atenția că ipoteza care susține legături
culturale strânse cu regiunile din Balcani a obținut o susținere foarte
serioasă prin cercetările întreprinse recent de istoricul Grzegorz Jawor.
Acesta demonstrează în scrierile sale76, cele mai importante traduse
recent și în limba română77, faptul că noțiunea de „drept valah”, întâlnită
în documentele medievale din nordul Munților Carpați, desemnează
comunități etnice de valahi care au migrat dinspre sud și identifică 305
localități78 în care a funcționat legea specifică valahilor.
Adept al teoriei care leagă arta nord-carpatică de centrele culturale
creștin-ortodoxe din Balcani, istoricul polonez concluzionează prezen-
tarea descoperirilor lui Jawor cu un argument de bun simț: „Este necesar
să amintim faptul că termenul „Valahia” asociat cu atributele „mică” și
„mare” era rezervat în nomenclatorul acelei perioade pentru două regi-
uni ale României de astăzi: Moldova și Valahia”79.

75
  Teoria este contrazisă de Grzegorz Jawor în capitolul: „Reprezintă valahii
doar o corporație profesională?” din cartea sa: Așezările de drept valah..., pp. 32-38.
76
 G. Jawor, „Etniczne oblicze osad prawa wołoskiego na przedpolu Karpat w
Małopolsce i Rusi Czerwonej (XIV-XV) [Aspectele etnice ale așezărilor jus valachi-
cum în zona prefrontalieră a Carpaților în Malopolska și Rutenia Roșie]”, în: Począt-
ki sąsiedztwa. Pogranicze etniczne polsko-rusko-slowackie w średniowieczu. Materialy z
konferencji – Rzeszów 9-11 V 1995 [Începuturile învecinării. Zona de vecinătate po-
lono-ruteano-slovacă în Evul Mediu. Materiale de conferință – Rzeszow 9-11 V 1995],
M. Parczewski (ed.), Rzeszów, 1996, apud M.P. Kruk, Balkan Connections..., p. 292.
77
 G. Jawor, Așezările de drept valah și locuitorii lor din Rutenia Roșie în Evul
Mediu târziu, Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2012.
78
 G. Jawor, Așezările de drept valah...,p. 149.
79
 M.P. Kruk, Balkan Connections..., p. 292; Pentru precizări privitoare la
diferitele nume purtate de Moldova în Evul Mediu, a se vedea: Ștefan S. Gorovei,
Întemeierea Moldovei..., p. 102.

140
 Școala de artă moldovenească. interacțiuni cu spațiul cultural...

Mai nou, iconografia carpatică a intrat în atenția Social Sciences and

Humanities Research Council of Canada care a susținut financiar o cerce-
tare realizată de John-Paul Himka (Edmonton). Cercetătorul canadian
s-a concentrat asupra iconografiei Judecății de Apoi și a identificat în
spațiul carpatic divizat între Polonia, Slovacia și Ucraina aproape o sută
de icoane, fragmente sau picturi murale care au fost pictate din secolul
al XV-lea până în secolul al XVI-lea și au această temă80. Analizând
contextual și comparatist compozițiile din spațiul carpatic, istoricul de
artă a observat că există multe elemente diferite între reprezentările
nord-carpatice și iconografia originală bizantină. Aceste observații l-au
încurajat să folosească pentru a desemna compoziția întâlnită în Carpați,
sintagma: „The new Carpathian Last Judgment”81. Analizând contextul
geografic în care se întâlnesc elementele specifice ale acestor compoziții,
John-Paul Himka concluzionează că aceste elemente se reîntâlnesc în
nordul rusesc (Novgorod și Moscova), în Moldova și Valahia82.
Cea mai interesantă specificitate a compozițiilor carpatice este aso-
cierea temei „Vămile văzduhului” cu tema „Judecății de Apoi”. Astfel,
vămile sunt reprezentate în icoane ca niște inele în jurul corpului șar-
pelui ce iese din „Marea de foc” pentru a-l mușca pe Adam de picior,
ca niște camere, sau ca un drum în zig-zag83. Motivul Șarpelui cu ine-
le-vămi leagă icoanele rutene de cultura nord rusească84. În celelalte
cazuri, camere sau drum în zig-zag, filiația culturală propusă este pre-
zența în Moldova a Vămilor văzduhului sub forma unui Turn al purifi-
cărilor, turn ce păzește drumul spre porțile raiului, porți reprezentate în

80
 John-Paul Himka (Edmonton), „The Icon of the Last Judgment in the
Village of Roztoka, Transcarpathia”, în: Zachodnioukraińska Sztuka Cerkiewna
[Arta bisericească ortodoxă din vestul Ucrainei], vol.II, Łańcut, 2004, p. 363.
81
 J-P. Himka (Edmonton), The Icon of the Last Judgment..., p. 365.
82
 J-P. Himka (Edmonton), The Icon of the Last Judgment..., p. 365; Pentru
aprofundarea acestor concluzii, autorul recomandă studiul lui D.M. Goldfrank,
„Who Put the Snake on the Icon and the Tollbooths on the Snake? – A Problem of
Last Judgment Iconography”, în: Harvard Ukrainian Studies, (1995), 19, pp. 180-199.
83
 J-P. Himka (Edmonton), The Icon of the Last Judgment..., p. 367.
84
 J. Kłosińska, Ikony, Kraków, 1973, p. 153; M.P. Kruk, „Biserica ortodoxă
din Lujeni”, în: Schola. Ars. Historia – In honorem Tereza Sinigalia la 45 de ani de
activitate științifică, Ed. Heruvim, Pătrăuți, 2014, p. 143.

141
 Pr. Gabriel Herea

Moldova în partea superioară a compoziției „Vămile văzduhului”85. Isto-

ricul Mirosław Piotr Kruk atenționează că: „Motivul șarpelui lipsește
din icoanele de la Hankovice (ukr. Ганьковичі), Truševice (Трушевичі)86
și Dolina (ukr. Долина). Caracteristic este faptul că în aceste 3 icoane,
ca și în picturile moldovenești, este prezent, ca un înlocuitor, motivul
„turnului purificărilor” cu mai multe etape. Etapele lui sunt trepte de
încercare pentru sufletul judecat, ca și treptele din „scara” Sfântului Ioan

Fig. 11. Judecata de Apoi, exteriorul Fig. 12. Icoana Judecăţii de Apoi
peretelui de vest, Voroneţ, secolul al păstrată în Muzeul Naţional din Lvov,
XVI-lea. Foto: Petru Palamar Ucraina, atribuită sec. XV-XVI

85
 Gabriel Herea, Mesajul eshatologic al spațiului liturgic creștin – Arhitectură
și icoană în Moldova secolelor XV-XVI, Ed. Karl A. Romstorfer, Suceava, 2013, p.
103 și fig. 107, 108 de la p. 183.
86
  În icoanele de la Hankovice și Truševice, turnurile ocupă marginile din
stânga a compoziției, la fel cum se întâmplă în Moldova (Voroneț, Humor, Mol-
dovița), unde turnul de plasează în stânga compoziției „Judecății de Apoi”, pe la-
teralul contrafortului de nord-vest, la Voroneț, și pe latura de nord a stâlpului de
nord-vest la Humor și Moldovița.

142
 Școala de artă moldovenească. interacțiuni cu spațiul cultural...

Scărarul87. În opinia lui J. Kłosińska, genealogia acestui motiv trebuie

căutată în credințele populare românești88. De asemenea, J. Kłosińska
atrage atenția că influența sudică e consistentă, scenele „Moartea boga-
tului” și „Moartea păcătosului” apar în pictura din Subcarpații nordici
și în frescele din Bucovina, dar lipsesc în pictura Rusiei Centrale și de
Nord89.

Concluzii

Așa cum era de așteptat, evenimentele secolelor XIII-XIV care au

pus în conflict populația Europei de sud-est cu popoarele turcice, tura-
nice și mongole ale Asiei, au declanșat în regiunea europeană mutații
etnice, culturale și politice. Moștenitor al culturii bizantine, spațiul de
cultură greacă și slavonă din sudul Dunării a fost grav afectat de așe-
zarea turcilor în centrul Peninsulei Balcanice și de cuceririle militare
pe care aceștia le-au declanșat. Încet-încet, țările creștine sud-dunărene
și-au pierdut independența și statalitatea, integrându-se militar, econo-
mic și politic în Imperiul Otoman. Dat fiind dramaticul conflict cul-
tural-religios care va apărea odată cu preluarea puterii de către turci, se
declanșează o migrație a creștinilor sud-dunăreni către centre politice
creștine din nordul Dunării. Populația creștină care s-a refugiat a reali-
zat un transfer cultural care și-a pus amprenta asupra statelor românești
nou formate în spațiul extra-carpatic nord-dunărean.
Datorită particularităților pe care le dezvoltase cultura creștină din
Țaratul Vlaho-Bulgar de la Târnovo, transferul cultural poate fi iden-
tificat ușor urmărind artefactele artistice și noutățile cultice. Ca un „fir
roșu” ce țese strâns „coridorul cultural” pe care se face trecerea spre nord

87
  Asocierea dintre Turnul Purificărilor și Scară își găsește o confirmare în
pictura bisericii de la Sucevița, unde Vămile Văzduhului nu au fost pictate, dar pe
exteriorul laturii de nord a bisericii s-a desfășurat o monumentală compoziției a
Scării Virtuților.
88
 M.P. Kruk, Biserica ortodoxă din Lujeni, p. 144.
89
 J. Kłosińska, „Dwie ikony”, p. 40, în: M.P. Kruk, Biserica ortodoxă din
Lujeni, p. 150.

143
 Pr. Gabriel Herea

este cultul Cuvioasei Parascheva de la Târnovo. Protectoare a „Slăvitei

Cetăți Târnovo” și simbol unificator asociat dinastiei Asan, Cuvioasa
Parascheva va mai purta, sute de ani, numele orașului dărâmat până la
temelii de otomani, la sfârșitul secolului al XIV-lea. Biserici cu numele
cuvioasei au fost construite în Moldova încă din secolul al XIV-lea,
pentru ca din secolele XV-XVI să se păstreze până la noi programe ico-
nografice murale dedicate sfintei în Moldova și icoane praznicare mari
în spațiul geografic nord-carpatic împărțit astăzi între Slovacia, Polonia
și Ucraina.
Dar ceea ce este foarte interesant și prezintă un potențial major
pentru cercetarea românească este faptul că în regiunea formată din
nord-estul Ungariei, sudul Poloniei, vestul Ucrainei, sud-vestul Bieloru-
siei și nord-estul României exista în secolele XV-XVI o cultură unitară
a icoanelor pe lemn, care a supraviețuit până în zilele noastre sub forma
a multe sute de panouri, mai bine sau mai puțin bine conservate. Unii
cercetători polonezi, unguri și slovaci preferă pentru a denumi aceste
icoane titlul de „icoane din Carpați” sau „icoane carpatice” și consideră
că stilul lor este o dovadă a transferului cultural din sudul Dunării spre
nord, identificând în arta Moldovei secolelor XV-XVI creuzetul în care
„arta carpatică” dobândește personalitate proprie, maturizându-se ca o
cultură de tradiție bizantină în care se întâlnesc mai multe elemente
sârbo-bulgaro-moldovenești, câteodată apărând și elemente plastice
dinspre nordul rusesc.
Ca un argument în plus, privitor la importanța temei pentru
mediul academic românesc, este faptul că cercetătorii polonezi, unguri
și slovaci asociază apariția culturii icoanei carpatice la nord de munți, cu
venirea în zonă a unei populații vlahe/românești ușor identificabilă în
arhivele polone și ucrainene datorită legii specifice jus Valachorum, pe
baza căreia erau fondate și administrate satele. Dacă până nu demult se
vorbea despre această populație în termeni generali, începând cu anul
1989, când Grzegorz Jawor a susținut teza sa de doctorat, istoricii de
artă au obținut o frumoasă confirmare a teoriilor pe care le-au vehiculat
de-a lungul secolului al XX-lea.

144
 Școala de artă moldovenească. interacțiuni cu spațiul cultural...

În încheiere, aș dori să readuc aminte discuția despre programul

iconografic mural de inspirație moldovenească realizat în secolul al
XVI-lea în fresca din biserica Sfântul Onufrie de la Posada Rybotycka
(fig. 13-14), din apropiere de Pzsemyśl90.

Fig. 13. Peretele de est al altarului, Fig. 14. Peretele de nord al altarului,
Posada Rybotycka, atribuită secolului Posada Rybotycka, atribuită secolului
al XVI-lea. Polonia. Foto: Jarosław al XVI-lea. Polonia. Foto: Jarosław
Giemza Giemza

Istoricul de artă polonez Anna Różycka-Bryzek remarcase, imediat

după descoperirea picturii, faptul că temele iconografice de la Posada
Rybotycka au o circulație extinsă în Balcani încă din secolul al XII-lea91.
Cercetătorul polonez afirmă în acest context existența unor legături cul-
turale între regiuni, legături asigurate prin circulația oamenilor. În acest
sens, Anna Różycka-Bryzek amintește de prezența în spațiul polono-
lituanian al secolului al XV-lea, a lui Grigorie Țamblac. Personalita-
tea intelectuală a lui Țamblac și implicarea acestuia în evenimentele

90
  Pr. Gabriel Herea, Jarosław Giemza, „Biserica Sfântului Onufrie din lo-
calitatea Posada Rybotycka”, în: Schola. Ars. Historia – In honorem Tereza Sinigalia
la 45 de ani de activitate științifică, Ed. Heruvim, Pătrăuți, 2014, pp. 153-181.
91
 A. Różycka – Bryzek, „Program ikonograficzny malowideł cerkwi w Po-
sadzie Rybotyckiej [Programul iconografic al picturilor din biserica ortodoxă din
Posada Rybotycka]”, în: Symbolae Historiae Artium. Studia z Historii Sztuki [Symbo-
lae Historiae Artium. Studii de Istoria Artei] dedicată lui Lech Kalinowski, Warszawa,
1986, p. 360.

145
 Pr. Gabriel Herea

culturale ale acelei perioade ar permite atribuirea către acesta și a unui

rol în crearea conexiunilor din domeniul iconografiei92. O confirmare în
plus a acestor conexiuni și a rolului Moldovei medievale în crearea lor
a venit prin ampla cercetare comparată realizată de Agnieszka Gronek,
care identifică elemente plastice, soluții ornamentale și compoziționale,
dar și teme iconografice comune93.
Astăzi, când știu că biserica de la Posada Rybotycka a fost constru-
ită și pictată în timpul în care stăpânii moșiei erau urmași direcți ai lui
Dragoș și Sas94, primii voievozi ai Moldovei, și când s-au publicat infor-
mații lămuritoare despre faptul că această moșie a avut un rol impor-
tant în colonizarea de populație vlahă la nord de Carpați încă din anul
135995, când știu că la Rybotycka și la Pzsemyśl au fost pictate96, de-a
lungul vremurilor, multe din „icoanele carpatice”, altfel privesc funcți-
unea bisericii de la Posada. Îmi este clar că nu avem de-a face cu un
reflex izolat al culturii bizantino-moldovenești, ci discutăm despre un
exponent în piatră și frescă al unei culturi nord-carpatice care are legă-
turi organice din punct de vedere religios, cultural și etnic cu Moldova.
Supraviețuirea icoanelor carpatice într-o regiune grav afectată în
ultimii 500 de ani de conflicte militare și politice, cât și unitatea acestui
grup, sunt o dovadă a puterii culturii de a se ridica deasupra necazurilor
timpului și de a uni popoare. Cercetările colegilor polonezi și ucraineni
sunt o invitație pentru noi, românii, de a aduce în cultura nord-carpatică
propriul nostru efort de cercetare.

92
 A. Różycka – Bryzek, „Program ikonograficzny...”, p. 361.
93
 Agnieszka Gronek, Opuszczone dziedzictwo – O malowidłach w cerkwi św.
Onufrego w Posadzie Rybotyckiej [Moștenirea părăsită – Despre picturile din biserica
Sf. Onufrie din Posada Rybotycka], Księgarnia Akademicka, Kraków, 2015, p. 72,
141, 166, 176-179, 219, 361, 363.
94
 Ludwik Wyrostek, Ród Dragów-Sasów na węgrzech i Rusi Halickiej, Kra-
ków, 1932, pp. 153-154. Mulțumesc profesorului Ștefan Sorin Gorovei, care, în
urma textului meu despre biserica de la Posada Rybotycka, mi-a vorbit despre
proprietarii moșiei de la momentul edificării și pictării bisericii.
95
  AGZ, VIII, 3, apud Grzegorz Jawor, Așezările de drept valah..., p. 137. G.
Jawor: „Cercetarea așezărilor aparținând nobilimii, situate în granițele bazinului
râului Wiar, trebuie să înceapă cu satul Rybotycze, al cărui proprietar, reprezentant
al neamului Drag-Sas, românul Szczepan Rybotycki, era consemnat deja în 1359”.
96
 M.P. Kruk , Zachodnioruskie ikony..., pp. 28-32.

146