ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL

de Costache Negruzzi

Costache Negruzzi este un reprezentant de seama al perioadei pasoptiste a literaturii

romane, ce se remarca, indeosebi, prin scrierile sale in proza. Capodopera sa literara este opera
,,Alexandru Lapusneanul”, apreciata atat pentru tematica abordata, cat si pentru calitatile
artistice, ce il consacreaza pe Negruzzi ca intemeietor al nuvelei istorice romanesti.
NUVELA este specia genului epic in proza, cu un singur fir narativ, care prezinta un
conflict puternic, redat intr-o maniera obiectiva, intre personaje bine conturate, a caror
importanta este accentuata.
Inceputurile romantismului romanesc se leaga de perioada pașoptistă (1830-1860),
o perioada de efervescenta culturala. Aceasta are ca moment cultural de referință apariția
revistei „Dacia literară”, în 1840, care militează pentru unirea spirituală a românilor din cele
trei provincii.
În „Dacia literară” a apărut pentru prima oară nuvela „Alexandru Lăpușneanul” de
Costache Negruzzi. Aceasta este prima nuvelă romantica de factura istorică, ce se prezintă ca
un text cu caracter exemplar, fiind inspirată din trecutul istoric al patriei și valorificand atat
opera lăsată de cronicari, cat si procedeul specific romantismului, antiteza.
Este inspirată de a doua domnie a lui vodă Lăpușneanul, consemnată atat în ,,Letopisetul
Țării Moldovei’’ de Grigore Ureche Ureche, cat si al celui scris de Miron Costin. În Letopisețul
lui Ureche sunt relatate împrejurările sosirii lui Alexandru Lăpușneanul, în 1564, în cea de-a
doua domnie, pe tronul Moldovei, multe elemente regasindu-se în nuvelă. Negruzzi nu
inventează personaje, dar se abate de la adevărul istoric, mai exact modifică destinul unora
dintre ele. Schimbând cursul vieții lui Moțoc, autorul dorește să imprime textului nota de
tragism.
Nuvela este specie a genului epic în proză, cu o construcţie riguroasă, un fir narativ
central ce urmăreşte evoluţia unui personaj puternic individualizat, intriga concisa, conflict
concentrat. De altfel diferenţă esenţială dintre nuvelă şi povestire consta în faptul că nuvelă
pune accent asupra personajului central, în vreme ce pentru povestire contează mai mult
acţiunea. Ca dimensiuni, nuvelă se situează între schiţa (care se centrează tot asupra
personajului, însă îl urmăreşte doar într-un moment semnificativ din viaţa lui) şi roman.
Personajele sunt relativ puţine şi gravitează în jurul personajului central. Apare tendinţa de
obiectivitate prin atenuarea/eliminarea prezenţei naratorului. Nuvelă se poate clasifica tematic
în nuvelă istorică, fantastică sau psihologică.
Tema nuvelei este lupta pentru putere în epoca medievală. Evocarea artistică a celei
de-a doua domnii a lui Alexandru Lapuşneanul fixate temporal intre (1564 — 1569)
evidenţiază lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi consecinţele deţinerii puterii de un
domn crud, tiran. Tema este susţinută prin diferite secvenţe şi citate regăsite în cadrul nuvelei.
Unul dintre cele mai sugestive citate este titlul primului capitol “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă
vreau!”. El este un răspuns pe care Lapuşneanul îl dă soldei de boieri care îi ceruseră să se
întoarcă de unde a venit, fiindcă norodul nu îl vrea. Cu toate acestea, Lapuşneanul este hotărât
să îşi reia tronul şi să se răzbune pe boierii trădători. Un alt citat sugestiv este titlul capitolului
al II-lea: “Ai să dai sama doamnă!”; ce reprezintă avertismentul pe care văduva unui boier îl
dă doamnei Ruxandra pentru că nu ia atitudine în fata crimelor soţului ei.
Titlul este un substantiv propriu care aduce în prim plan personalitatea puternică a
personajului principal, rămas în istorie mai ales pentru cea de-a doua domnie a sa, considerate
a fi o perioadă extreme de sângeroasă. Numele Alexandru este foarte vechi în onomastica
grecească, fiind asociat cu marii conducători-alexandru Mcedon sau Alexandru cel bun. În
folclorul nostru numele Alexandru apare ca un termen de comparaţie ideal în materie de vitejie,
Cei care poartă acest nume au personalităţi puternice, sunt ambiţioşi şi independenţi.
Articularea numelui îl singularizează printre celelalte personaje, evidenţiindu-i totodată şi
caracterul său puternic.
Acţiunea este bine fixată în timp şi spaţiu, precizate şi conferă verosimilitate şi creează
impresia veridicităţii naraţiunii coordonatele spaţio-temporale având astfel rolul de a orienta
cititorul. Evenimentele se desfăşoară în Moldova, în a doua jumătate a secolului al-XVI-lea,
prezentând întoarcerea lui Lapuşneanul la tron, în a doua să domnie. Primele trei capitol
prezintă evenimente ce au loc imediat după întoarcerea lui la tron, iar ultimul rezuma
evenimente întâmplate patru ani mai târziu, precum şi secventa morţii domnitorului. Naraţiunea
se desfăşoară cronologic, linear, prin înlănţuirea secvenţelor narative i a episoadelor,
particularitate narativă romantică.
Nuvela e împărţită în patru capitole, echilibrate. Echilibrul compoziţional este realizat
prin organizarea textului narativ în patru capitole, care fixează momentele subiectului Relativ
egale ca întindere, comparabile, deci, din acest punct de vedere, cu actele unei piese de teatru.
Capitolele poartă câte un motto cu rol rezumativ, care constituie replic memorabile ale
personajelor. Acestea trădează apetitul romanticilor pentru vorbele memorabile.
Partea I, „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”, prezintă venirea în Moldova a
domnitorului Alexandru Lăpușneanul, care este susținut de un corp de oaste turcească, dovadă
că el este impus de către Imperiul Otoman. Tomșa fuge în Polonia, iar boierii vin să-l întâmpine
pe noul domn, la Tecuci, având în frunte pe Spancioc, Stroici, Veveriță, Moțoc. I se spune lui
vodă că țara nu-l dorește, dar el este îndârjit să rămână: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau!”.
Boierii se retrag, rămâne doar Moțoc, pe care vodă îl cunoaște ca trădător, din prima sa domnie.
Moțoc îi cade în genunchi și-i cere ierterare, iar vodă îi promite că nu va pieri ucis de mâna sa.
Partea a doua are ca motto „Ai să dai samă, Doamnă” și ilustrează evenimentele
sângeroase din timpul domniei. Domnitorul arde cetățile de apărare ale Moldovei, sub pretextul
că în ele se ascund boierii trădători, apoi, din porunca lui, încep execuțiile. Fără nicio judecată,
boierii sunt trimiși la moarte și averile sunt confiscate, rămân pe drumuri văduvele și copiii. O
jupâneasă văduvă ține calea doamnei Ruxanda, soția lui Lăpușneanul, și îi spune că în fața lui
Dumnezeu ea este vinovată pentru moartea atâtor vieți, pentru că nu încearcă să-și oprească
soțul și la judecata de apoi ea va da seamă. Speriată de cele auzite, doamna Ruxanda îl roagă
pe vodă să nu mai verse sânge. El se supără, dar îi promite că va primi un leac de frică.
Partea a treia are ca motto „Capul lui Moțoc vrem...”, motto-ul este replica
personajului colectiv, poporul, adunat în fața palatului domnesc. Vodă merge la biserică în zi
de sărbătoare și cheamă pe toți boierii la curte, unde el dă o masă de împăcare. Cei mai tineri,
Spancioc și Stroici, nu cred în vorbele lui mincinoase și nu se duc, fug în Polonia, fiind urmăriți
de către lefegii trimiși de Lăpușneanul. La graniță trimit vorbă domnitorului că se vor mai
vedea „înainte de a nu muri”. La palat ospățul începe cu bucate și cu băutură și când boierii
urează viață lungă domnitorului, năvălesc ostașii, aduși de căpitanul de lefegii, și îi ucid fără
milă. În vremea aceasta, în fața palatului se adună poporul răsculat. Vodă iese în întâmpinarea
oamenilor, dar, prevăzător, îl ia alături pe Moțoc, pe care îl salvase de la măcel. Printr-un slijitor
îi întreabă pe oameni ce vor, iar aceștia luați prin surprindere și văzându-l pe Moțoc, spun:
„Capul lui Moțoc vrem!”. Vornicul Moțoc se roagă de vodă să-l cruțe și să-i ucidă pe oameni
cu tunurile, dar Lăpușneanu refuză, îl abandonează mulțimii, care îl linșează.
Partea a patra are ca motto „De mă voi scula, pre multi am să popesc și eu...” și
prezintă sfârșitul lui Vodă Lăpușneanul. El zace în cetatea Hotinului, bolnav de lingoare, și
cere să fie călugărit, ca să poată muri în pace. Își revine, dar văzându-se în straie monahale,
înțelege că nu mai poate fi domn al Moldovei și amenință cu moartea pe cei care au uneltit
împotriva sa, inclusiv pe nevastă și pe fiul său. Doamna Ruxanda își otrăvește soțul, convinsă
de mitropolitul Teofan, precum și de Spancioc și de Stroici, întorși în mare taină în țară. Vodă
se stinge vegheat de dușmanii săi, Spancioc și Stroici, pe când Ruxanda, deși este cuprinsă de
remușcări, pleacă împreună cu mitropolitul Teofan să-l înscăuneze ca domn pe fiul ei.
Conflictul principal al nuvelei scoate în evidență relația dintre vodă și boierii săi, pe
care urmărește să se răzbune. Lăpușneanul îi cunoaște bine pe boieri și știe că între aceștia sunt
și patrioți, oameni ce-și iubesc țara, ca Spancioc și Stroici, și mai ales de ei vrea să scape. Dar
cei doi intuiesc gândul domnitorului și fug în Polonia, salvându-și viața. Un conflict mascat
de o relație de alinață aparentă este între vodă și vornicul Moțoc, pe care vodă îl folosește cu
abilitate ca element mediator, dar așteaptă un moment prielnic pentru a se descotorosi de el.
Tehnica narativă este cea a înlănțuirii, episoadele se succed cronologic și sunt legate
între ele prin scurte secvențe narative de trecere.
Tehnica de construcție a personajului evidențiază influența romantismului, deoarece
Alexandru Lăpușneanul apare în antiteză cu doamna Ruxanda, soția sa. Vodă este ,,crud’’ și
,,cumplit’’, după cum îl caracterizează direct mitropolitul Teofan, pe când doamna Ruxanda
este ,,bună’’ și ,,blândă’’.
Finalul sintetizează întreaga domnie a voievodului: „care lăsă o pată de sânge în istoria
Moldovei”.
În opinia mea, nuvela Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi aduce în prim-
plan un personaj romantic, realizat exemplar, construit în antiteză cu doamna Ruxanda. Pe de-
o parte, sunt remarcate în text elemente romantice nu numai la nivelul de construcție a
personajului, dar și la nivelul subiectului, deoarece tema este istorică și momentul ales este
unul controversat. Pe de altă parte, în text sunt remarcate elemente aparținând realismului, cum
ar fi: narațiunea la persoana a III-a, veridicitatea, folosirea tehnicii detaliului semnificativ
pentru a ilustra perioada istorica (vestimentația personajelor, descrierea interioarelor).
În concluzie, opera este un text exemplar pentru literatura română, întrucât este prima
nuvelă istorică românească, publicată în primul număr al revistei „Dacia literară”. G. Călinescu
consideră că dacă limba română ar fi beneficiat de avantajele unei limbi de largă circulație,
această nuvelă ar fi fost la fel de faimoasă ca Hamlet de William Shakespeare.