1 Aplicarea legii penale în spaţiu si timp

Prin aplicarea legii penale înţelegem executarea sau îndeplinirea îndatoririlor pe care ea le prevede ce pot
avea loc fie de bunăvoie, prin respectarea prescripţiunilor acesteia, fie silit, în cazul săvârşirii faptei
interzise 1 .

Aplicarea legii penale în spaţiu Aplicarea legii penale în spaţiu constă în activitatea de traducere în viaţă
a prevederilor legii penale în raport cu locul comiterii diferitelor infracţiuni (în ţară sau în străinătate) de
către români sau străini.

Principiul teritorialităţii acoperă doar sfera infracţiunilor care se săvârşesc în limitele teritoriale ale
României. Pot apare, însă, unele situaţii când infracţiunile sunt săvârşite în străinătate de către cetăţeni
români sau de către cetăţeni străini împotriva intereselor statului român ori împotriva unor cetăţeni
români sau când unii infractori străini, după ce au săvârşit fapte grave în străinătate, îşi caută refugiu în
România.

Pentru astfel de situaţii, în dorinţa de a asigura o eficienţă sporită în lupta împotriva infracţionalităţii,
legea penală română se poate aplica în spaţiu şi dincolo de limitele teritoriului românesc, potrivit
următoarelor principii: personalităţii, realităţii şi universalităţii

APLICAREA LEGII PENALE ÎN TIMP Prin norme penale privind aplicarea legii penale în timp se
înţelege ansamblul de norme juridice penale prin care se reglementează aplicarea legii penale în raport cu
timpul săvârşirii infracţiunii şi cu momentul tragerii la răspundere penală a celor ce au săvârşit infracţiuni.

In materia aplicării legii penale în timp este dominant principiul activităţii legii penale, conform căruia
legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea este în vigoare. O lege nu se aplică decât
pentru infracţiunile săvârşite în perioada de timp cuprinsă între data intrării în vigoare şi data scoaterii ei
din uz.

2 Formele interpretării normelor penale

Interpretarea legii penale poate fi făcută de leguitor, de organul judiciar sau de teoreticienii dreptului
penal. În funcţie de cel care face interpretarea, există interpretare legală, interpretare judiciară şi
interpretare doctrinară.

Interpretarea legală este efectuată de legiuitor în momentul când adoptă o anumită lege penală şi constă
în explicarea, în conţinutul acesteia, a anumitor termeni, expresii sau situaţii juridice care impun o
interpretare unitară. Astfel, actualul Cod penal, în Titlul VIII al Părţii generale explică înţelesul unor
termeni sau expresii din legea penală cum sunt: ,,teritoriu”, ,,lege penală”, ,,săvârşirea unei
infracţiuni”, ,,consecinţe deosebit de grave”, ,,funcţionar public şi funcţionar”, etc.

Interpretările legale se fac şi prin alte norme cuprinse în Partea specială a Codului penal sau în unele legi
speciale, lămurindu-se înţelesul unor termeni care sunt specifici doar pentru anumite infracţiuni.

Interpretarea judiciară apare cel mai frecvent în practică, deoarece rezolvarea oricărui caz, încadrarea
juridică a oricărei infracţiuni de către organul de urmărire penală sau de instanţă presupune o activitate
permanentă de interpretare a prevederilor legale care au incidenţă în acea cauză.
Interpretarea doctrinară sau ştiinţifică este făcută de teoreticienii dreptului penal care prin tratatele,
cursurile, monografiile, lucrările sau articolele publicate, fac un examen teoretic al normelor penale şi
implicaţiilor practice care apar în procesul de aplicare a acestora.

3 Principiile aplicarii normelor juridice

În ramura dreptului penal, principiile fundamentale sunt idei directoare care călăuzesc elaborarea şi
realizarea normelor de drept penal, fiind deci prezente în întreaga reglementare juridico-penală.

1 Principiul legalităţii

În domeniul dreptului penal, principiul legalităţii exprimă regula că întreaga activitate de apărare socială
împotriva criminalităţii trebuie să se desfăşoare pe baza legii şi în strictă conformitate cu legea.

Principiul legalităţii în domeniul dreptului penal se exprimă în regulile nullum crimen sine lege (nu există
infracţiune fără lege) şi nulla poena sine lege (nu există pedeapsă fără lege). În virtutea acestor reguli, o
faptă, oricât de periculoasă ar fi, nu poate constitui infracţiune dacă nu este prevăzută ca atare de lege, iar
o constrângere aplicată unei persoane nu constituie pedeapsă, ci o manifestare de voinţă arbitrară, dacă nu
este prevăzută de lege.

2 Egalitatea în faţa legii penale

Acest principiu exprimă regula că toţi membrii societăţii sunt egali în faţa legii penale, atât în calitate de
beneficiari ai ocrotirii juridico-penale, cât şi în calitate de destinatari ai exigenţelor acestei legi.

3 Umanismul dreptului penal

Principiul umanismului constituie o linie directoare a dreptului nostru penal în ce priveşte determinarea
scopului acestuia, a valorilor ce urmează să fie apărate şi a mijloacelor prin care urmează să se
înfăptuiască această apărare.

4 Prevenirea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală

Potrivit acestui principiu, întreaga reglementare juridico-penală trebuie să asigure, pe de o parte,

realizarea funcţiei preventive generale a legii penale, iar pe de altă parte prevenirea săvârşirii de noi fapte
prevăzute de legea penală, ca rezultat al aplicării sancţiunilor de drept penal.

5 Infracţiunea ca singur temei al răspunderii penale

Potrivit acestui principiu, numai săvârşirea unei infracţiuni, fapt stabilit de organul competent şi în forma
cerută de lege, poate servi ca temei pentru

răspunderea penală a unei persoane.

6 Personalitatea răspunderii penale şi a pedepsei

Acest principiu conţine regula că atât obligaţia decurgând dintr-o normă de drept penal, de a avea o
anumită conduită, cât şi răspunderea decurgând din nerespectarea unei astfel de obligaţii, au caracter
personal.
7 Individualizarea sancţiunilor de drept penal

În virtutea acestui principiu, stabilirea şi aplicarea sancţiunilor de drept penal (pedepse, măsuri de
siguranţă şi măsuri educative) trebuie să se facă prin determinarea concretă a acestora în raport cu
gravitatea faptei săvârşite şi cu persoana infractorului.

4 RAPORTUL JURIDIC PENAL

1 Noţiunea raportului juridic de drept penal

Raporturile juridice penale pot fi definite ca relaţii de apărare socială reglementate prin normele dreptului
penal.

2 Raporturile juridice penale şi realizarea ordinii de drept penal

Totalitatea normelor de drept penal în vigoare alcătuiesc, prin regulile de conduită pe care le conţin,
ordinea de drept penal normativă sau formală. Spre deosebire de aceasta, ordinea de drept efectivă sau
reală reprezintă totalitatea relaţiilor de apărare socială care se desfăşoară efectiv sau real în conformitate
cu reglementarea juridico-penală. Realizarea ordinii de drept penal înseamnă deci desfăşurarea relaţiilor
de apărare socială ca raporturi de drept pena l.

3 Particularităţile raportului juridic penal de conformare

a) Subiectele. Prin reglementarea juridico-penală a relaţiilor de apărare socială se creează, dinmomentul

intrării în vigoare a legii penale, raporturi juridice penale între stat, pe de o parte, care are dreptul de a
pretinde tuturor destinatarilor legii penale îndeplinirea obligaţiei de conformare, cuprinsă în norma de
drept penal, statul alăturându-se astfel titularilor valorilor sociale faţă de care destinatarii legii penale au
această obligaţie, şi între destinatarii legii penale, pe de altă parte, care au obligaţia de a nu săvârşi fapta
interzisă.

b) Conţinutul. În cazul raportului juridic de conformare, acest conţinut este alcătuit, pe de o parte, din
obligaţia destinatarului legii penale de a se conforma cerinţelor prevăzute în lege, de abţinere sau de
acţionare, după caz, în legătură cu anumite valori sociale, iar pe de altă parte din dreptul statului de a
pretinde acea conduită din partea titularilor obligaţiei de conformare, desigur în limitele legii.

c) Obiectul. Ca şi în cazul celorlalte categorii de raporturi juridice, obiectul raportului juridic penal,
indifferent de forma lui, este alcătuit din conduita ce urmează să fie obţinută în cadrul său. În cazul
raportului juridic penal de conformare, obiectul acestuia îl constituie însăşi conformarea, adică adoptarea,
de către persoana căreia îi revine obligaţia de conformare, a conduitei corespunzătoare exigenţei normei
penale