Categoriile de inscripții

Prima categorie- decrete onorifice

Reprezintă acele acte oficiale emise de autoritățile politice și
administrative de obicei Sfatul și Poporul (boule kai demos, Βουλήι καί δήμωι)
Textele decretelor care erau gravate pe piatră nu erau altceva decât copii
ale deciziilor acestor autorități care erau păstrate în arhiva cetății respective
Termenul era ,,psefisma” ,,ψεφίσμα”, termen care desemna decizia luată
prin vot și era complet diferită de ,,nomos” „νομος”, prin care se înțelegea o lege
În funcție de conținutul lor, există decrete onorifice și decrete de proxenie
Calitatea de proxen era cea de cel care reprezenta interesele cetăților
Erau acordate acelor persoane care cinsteau cetatea din care au plecat
Centralizarea politică și administrativă din epoca elenistică au impus
uniformizarea formularistică a textelor acestor decrete ceea ce presupunea
folosirea aproape fără excepție a acelorași formule de introducere ale acelorași
decizii.
 Existau 4 părți componente ale unui decret:
1. Preambulul care cuprindea alte trei elemente:
- o invocație ,,Zeului, zeilor”
-titlul în dativ (la numele arhonților, al secretarului sau al președintelui
adunării).
-formula de sancțiune (edoxen, „εδοξεν”, decret-hotărâre) e a,..., eipen (a
spus, a propus)
2. Motivația
Sunt considerentele care motivează decizia și sunt precedate de „epeide”
(întrucât) sau „în legătură cu”:
3. Rezoluția ,,Sfatul și poporul au găsit cu cale”
4. Decizia: este formulată la modul infinitiv putând fi urmată de diferite
dispoziții particulare, la modul imperativ

Decretele de proxenie reprezintă o variantă a decretelor onorifice, dar

deosebită datorită statultului juridic, la originea titularului
Titularii acestor decrete de proxenie erau străini de orașul care emitea
decretul, proxenia fiind așadar dreptul de cetățenie pe care îl acordau un oraș unui
străin și de cele mai multe ori și urmașilor . Acest drept era însoțit de o serie de
avantaje și imunități fiscale
Proxenia era acordată străinilor care se remarcau prin fapte demne de
laudă față de orașul care emitea decretul respectiv
 Dedicații onorifice
Ele sunt denumite tituli honorarii și sunt dedicații cu caracter public sau
privat, cele mai multe fiind în proză, dar sunt și în versuri. Cei cărora li se dedică
inscripții sunt personalități politice, regi sau comandanți militari, împărați,
guvernatori de provincie, fiind onorați prin altare, statui, monumente publice cum
ar fi fântâni monumentale, bazilici, băi publice, iar în epoca principatului, când
cultul imperial era din ce în ce mai dezvoltat, se instituie o anumită regulă, un
timp de obligație civică a comunităților, atât urbane cât și rurale de a dedica
împărațiilor și familiilor lor altare cu ocazia unor sărbători dar și ocazional, fără
nici un fel de motiv.
 Dedicații către divinități

Sunt dedicații către divinități, eroi, se remarcă prin formula

introductivă ,,agateci he” , numele divinității este trecut la dativ și numele
dedicantului la nominativ.

Dedicațiile către divinități erau opera unor persone private, dar și a unor
asociații de adoratori ai cultului respectiv.
Motivația unor astfel de dedicații era construirea, repararea și
înfrumusețarea unui lăcaș de cult, ridicarea unei statui sau ridicarea unui altar în
cinstea unei divinități.

Categoria tratatelor

Tratatele de alianță erau documente cu o valoare clar juridică încheiate

între două cetăți cu scopul de a garanta fie pe o perioadă nedeterminată sau
determinată alianța celor două cetăți.
 Termenii în care era încheiat precum și clauzele și condițiile erau
exprimate prin tot felul de formule. Textele acestor tratate cuprindeau motivațiile
încheierii acestui tratat, clauza care consfințea respectarea tratatului. În cele mai
multe cazuri erau tratate de alianță încheiate în urma unei tratative diplomatice
purtate de solii unei cetăți.
În perioada elenistică, din cauza instabilității situației politice și
diplomatice, sistemul de alianțe se generalizează și frecvența cu care se încheiau
era aproape egală cu frecvența cu care se desfăceau
Epoca elenistică este în care cele mai multe războaie între cetăți erau
declanșate în pofida tratatelor de alianță. Și fără vreo declarație de război.

Inscripții funerare (tituli sepulchrales) reprezintă numărul cel mai mare de

inscripții grecești. Ele nu sunt neapărat inscripții cu conotație istorică, dar nu
înseamnă că nu au un conținut important.
 Inscripțiile funerare prezintă o varientate mică de formule de introducere
și încheiere, iar dintre formulele de introducere, cea mai frecventă este ,,aici zace”
În urma contactelor cu cultura romană, apre formula latinească,,dis
manibus” ,,theois catahtoniois”
Alte formule întâlnite sunt: ,,pentru memoria sa”, ,,fii sănătos, trecătorule”
sau ,,fii fericit”.
Inscripțiile funarare în versuri au devenit o modă începând cu secolele II-I
Antecristum, mai ales în epoca romană, fiind unele dintre ele importante pentru
istoria literaturii grecești.
Unele au o valoare artistică importantă, pentru că sunt însoțite de reliefuri
sau simboluri scene de banchet funerar, scene de familie, figura defunctului,
Unele texte funerare au informații despre profesia și condiția socială a
defunctului, circumstanțele în care au murit etc.
Titilatio- gâdilit
Captatio benevolentiae