Curriculum

Curs nr. 6
Lect. Univ. Dr. Labăr Adrian Vicențiu

1
Cuprins

• (I) Conceptul de curriculum şi evoluţiile sale semantice

• (II) Tipuri de curriculum

• (III) Ariile curriculare

• (IV) Ciclurile curriculare

2
Conceptul de curriculum şi evoluţiile sale
semantice
1. Etimologie
• Termenul de curriculum provine din limba latină
(la singular: curriculum, la plural: curricula) unde
semnifică alergare, cursă.

• Sensul figurat utilizat era cel de curs: curriculum-

solis (curs al soarelui), curriculum-vitae (curs al
vieţii).

3
 Conceptul de curriculum şi evoluţiile sale
semantice
2. Evoluţii semantice
2.1. Primele consemnări
• Termenul apare, cu referire la contextul educaţional, mai întâi în
documentele unor universităţi medievale (Leiden-Olanda, 1582;
Glasgow-Scoţia, 1633).

• Una dintre primele lucrări care îl consemnează este Dicţionarul de

engleză Oxford (The Oxford English Dictionary), înţelesul conferit aici
fiind de “curs obligatoriu de studiu sau de instruire, dintr-o şcoală sau
universitate”.

• Conceptul a pătruns mai întâi în literatura engleză de specialitate.

Literatura americană a secolului XX a adus serioase contribuţii la
dezvoltarea teoriei şi practicii curriculum-ului.

• În literatura pedagogică românească, conceptul s-a impus în special

după 1990, fiind asociat cu reforma învăţământului şi a educaţiei.
4
 Conceptul de curriculum şi evoluţiile sale
semantice
2. Evoluţii semantice

2.2. Semnificaţia conceptului în secolele XVI-XIX

• Până la mijlocul secolului XIX termenul a fost folosit, în general, cu
acelaşi înţeles, restrâns la conţinuturile instructiv-educative şi în
special la componenta lor preponderent informativă, respectiv
cunoştinţele şcolare.

• Curriculum = cunoștințele școlare (sec. XVI-XIX).

5
 Conceptul de curriculum şi evoluţiile sale
semantice
2.3. Aria semantică în secolul XX
• Termenul de curriculum începe să devină un subiect al dezbaterilor
contradictorii în comunitatea pedagogică datorită extinderii ariei sale
semantice.
• Pe de o parte, conservatorii, fideli concepţiei originale, înţelegeau prin curriculum
conţinuturi instrucţional-educaţionale (planuri de învăţământ, programe,
manuale, teme şi arii de studiu);
• Pe de altă parte, reformiştii propuneau lărgirea ariei de cuprindere asupra
întregii didactici şi, in extremis, asupra întregii experienţe de învăţare de care
beneficiază un individ în contexte educaţionale şcolare, extraşcolare şi chiar
informale (în familie şi comunitate).

• Procesul de extindere a ariei semantice a termenului are câteva repere

importante în prima jumătate a secolului XX prin apariţii publicistice
importante pentru evoluţia teoriei curriculum-ului.

6
 Conceptul de curriculum şi evoluţiile sale
semantice
• F. Bobbitt, 1918, prin cartea “Curriculum”, extinde aria semantică la
întreaga experienţă de învăţare a copilului, dobândită atât în şcoală, în
contexte formale, cât şi în afara şcolii, prin activităţi de tip non-formal sau
extraşcolar, planificate şi aplicate de şcoală.

• R. Tyler, 1949, în cartea “Principiile de bază ale curriculum-ului şi

instrucţiei”, sistematizează componentele curriculum-ului:
• 1. Obiective educaţionale;
• 2. Experienţele de învăţare sau conţinuturile învăţării;
• 3. Metode de predare-învăţare;
• 4. Evaluarea rezultatelor învăţării.

• În definiţia dată la Seminarul UNESCO de la Hamburg, 9-13 decembrie

1974, curriculum se identifică cu întreaga activitate didactică de tip formal
şi non-formal.

7
 Conceptul de curriculum şi evoluţiile sale
semantice
3. Definiţii

• În concepţia lui Văideanu, G. (1986), “curriculum desemnează

ansamblul coerent de conţinuturi, metode de învăţare şi metode
de evaluare a performanţelor şcolare, organizat în vederea
atingerii unor obiective educaționale determinate.”

• Conform Creţu, C. (1999), “termenul de curriculum se referă la

experienţa de învăţare, atât cea concepută de şcoală cât şi cea
interiorizată sau asimilată de elev; aceasta experienţă se
desfăşoară nu doar în cadrul programului şcolar zilnic, ci şi în
afara lui, prin activităţi educaţionale de tip non-formal.”

8
 Conceptul de curriculum şi evoluţiile sale
semantice
• Pentru a evidenţia componentele esenţiale ale curriculum-ului,
două modele pot fi diferenţiate (Potolea, 2002): modelul
triunghiular şi modelul pentagonal.

• Conform modelului triunghiular, componentele curriculum-ului

sunt:
• finalităţile educaţionale;
• conţinuturile instruirii;
• timpul de instruire sau învăţare.

• Modelul pentagonal conservă cele trei componente de mai sus –

finalităţi, conţinuturi şi timp de instruire – la care adaugă alte
două: strategii de instruire (predare-învăţare) şi strategii de
evaluare.

9
 Tipuri de curriculum

• Există mai multe criterii după care pot fi clasificate tipurile de curriculum:
• (I) după criteriul organizării la nivel naţional;
• (II) din perspectiva teoriei curriculum-ului;
• (III) din perspectiva dezvoltării curriculum-ului.

10
 Tipuri de curriculum – perspectiva organizării
la nivel naţional
• (I) Tipologia Curriculum-ului Naţional operant în cadrul
sistemului de învăţământ din România:
• 1. curriculum-nucleu – care reprezintă aproximativ 65-70 %
din Curriculum-ul Naţional;
• 2. curriculum la decizia şcolii – care reprezintă aproximativ
30-35 % din Curriculum-ul Naţional şi este alcătuit din:
• curriculum nucleu extins;
• curriculum nucleu aprofundat;
• curriculum elaborat în şcoală.

11
 Tipuri de curriculum – perspectiva organizării
la nivel naţional
• 1. Curriculum nucleu, general sau core-curriculum, este o structură de
conţinuturi centrate pe nevoile comune ale elevilor şi selectate din materii de
strictă necesitate pentru categorii largi de elevi.
• reprezintă trunchiul comun de materii, obligatoriu pentru toţi elevii, adică
numărul minim de ore de la fiecare disciplină obligatorie prevăzută în
planul de învăţământ;
• existenţa curriculum-ului nucleu asigură egalitatea şanselor în sistemul de
învăţământ; [CUM?]
• trunchiul comun ar trebui să circumscrie acel ansamblu de cunoştinţe
fundamentale, capacităţi, competenţe, modele atitudinale şi
comportamentale necesare pregătirii tuturor indivizilor;
• curriculum-ul nucleu reprezintă unicul sistem de referinţă pentru
evaluările şi examinările externe (naţionale) din sistem şi pentru
elaborarea standardelor curriculare de performanţă.

12
 Tipuri de curriculum – perspectiva organizării
la nivel naţional
• 2. Curriculum la decizia scolii (CDS) – caută să răspundă nevoilor elevilor,
cerinţelor părinţilor şi zonei de provenienţă, fiind o ipostază a alternativităţii
şi flexibilizării educaţiei, permiţând crearea unui ethos propriu care conferă
diferenţă şi specificitate fiecărei instituţii şcolare.

• Curriculum-ul la decizia şcolii reprezintă diferenţa de ore dintre

curriculum-ul nucleu şi numărul maxim de ore pe săptămână, pentru
fiecare disciplină şcolară prevăzută în planurile-cadru de învăţământ
(deci atât pentru disciplinele obligatorii, cât şi pentru cele facultative),
pe ani de studiu.

• În mod complementar curriculum-ului nucleu, şcoala poate oferi

următoarele tipuri de CDS: curriculum extins, curriculum nucleu
aprofundat, curriculum elaborat în şcoală.

13
 Tipuri de curriculum – perspectiva organizării
la nivel naţional
• (a) Curriculum nucleu aprofundat – reprezintă acea formă a CDS care
urmăreşte aprofundarea obiectivelor de referinţă, a temelor obligatorii în
cadrul disciplinelor obligatorii, ale curriculum-ului nucleu.

• Are la bază exclusiv trunchiul comun, respectiv elementele de conţinut

obligatorii. Diferenţa până la numărul maxim de ore prevăzute pentru o
anumită disciplină se asigură prin reluarea şi aprofundarea curriculum-ului
nucleu, respectiv prin diversificarea experienţelor şi activităţilor de învăţare.

• Se alege pentru elevii care întâmpină dificultăţi în însuşirea elementelor din

trunchiul comun, care nu reuşesc să atingă nivelul minimal al obiectivelor
prevăzute de programă în anii anteriori (se acordă un nr. de ore în plus până
la acoperirea nr. maxim de ore din plaja orară a unei discipline).

14
 Tipuri de curriculum – perspectiva organizării la
nivel naţional

• (b) Curriculum nucleu extins – reprezintă acea formă a CDS care urmăreşte
extinderea obiectivelor şi a conţinuturilor din curriculum-ul nucleu prin noi
obiective de referinţă şi unităţi de conţinut, în numărul maxim de ore
prevăzute în plaja orară a unei discipline;

• Curriculum-ul extins are la bază întreaga programă şcolară a disciplinei, atât

elementele de conţinut obligatorii, cât şi cele facultative.

• Diferenţa până la numărul maxim de ore prevăzute pentru o anumită

disciplină se asigură prin îmbogăţirea ofertei de conţinuturi prevăzute de
curriculum-ul nucleu.

• Presupune parcurgerea şi a elementelor neobligatorii din programă (marcate

prin asterisc) pentru elevii care manifestă interes pentru anumite discipline,
valorificându-se orele acordate în afara trunchiului comun.

15
 Tipuri de curriculum – perspectiva organizării
la nivel naţional
• (c) Curriculum-ul elaborat în şcoală este acel tip de proiect pedagogic care
conţine, cu statut opţional, diverse discipline de studiu propuse de
instituţia de învăţământ sau alese de aceasta din lista elaborată la nivel de
minister.
• Fiecare profesor are oportunitatea de a participa în mod direct la
elaborarea curriculum-ului, în funcţie de condiţiile concrete în care se va
desfăşura activitatea didactică.
• Disciplinele opţionale se pot proiecta în viziune monodisciplinară, la nivelul
unei arii curriculare sau la nivelul mai multor arii curriculare.
• Curriculum-ul elaborat în şcoală nu constituie obiectul evaluărilor şi
examinărilor externe, naţionale.
• Cadrului didactic care elaborează acest tip de curriculum îi revine sarcina de
a proiecta, pe lângă obiectivele educaţionale şi conţinuturile instructiv-
educative, competenţele şi performanţele aşteptate de la elevi, precum şi
probele de evaluare corespunzătoare.

16
 Tipuri de curriculum – perspectiva organizării
la nivel naţional
• (c) Curriculum-ul elaborat în școală – există 3 tipuri de opționale:
• Opţionalul la nivelul disciplinei – constă în activităţi, module, proiecte
care nu sunt incluse în programa şcoală oferită de autoritatea centrală;
se concretizează în noi obiective de referinţă şi noi conţinuturi.
• Opţionalul la nivelul ariei curriculare – presupune alegerea unei teme
care implică cel puţin două discipline dintr-o arie curriculară. În acest
caz, pornindu-se de la obiectivele cadru ale disciplinelor, vor fi
formulate obiective de referinţă din perspectiva temei pentru care s-a
optat.
• Opţionalul la nivelul mai multor arii curriculare – implică cel puţin două
discipline aparţinând unor arii curriculare diferite; informaţiile cu care
elevii vor opera au un caracter complex şi prin urmare permit
dobândirea de achiziţii cognitive de ordin înalt (de tipul generalizării, a
transferului etc.).

17
 (II) Tipuri de curriculum – perspectiva teoriei
curriculum-ului

• (II) Din perspectiva teoriei curriculum-ului, distingem:

• 1. Curriculum general,

• 2. Curriculum specializat,

• 3. Curriculum subliminal/ ascuns,

• 4. Curriculum informal.

18
 (II) Tipuri de curriculum – perspectiva teoriei
curriculum-ului
• (1) Curriculum general / curriculum comun/ trunchi comun de cultură
generală/ curriculum central/ core curriculum/ curriculum de bază – oferă
o bază de cunoştinţe, abilităţi şi comportamente obligatorii pentru toţi
cursanţii, pe parcursul primelor stadii ale şcolarităţii (învăţământ
obligatoriu). Curriculum-ul general reprezintă fundamentul pe care pot fi
dezvoltate ulterior aptitudinile speciale.

• Curriculum-ul general nu vizează specializarea în raport cu un domeniu

particular de activitate.

• Conţinuturile educaţiei generale cunosc un proces de extensiune, prin

adiţionarea şi integrarea, pe lângă ariile curriculare tradiţionale (limbi,
ştiinţe şi tehnologie, domenii social-umaniste, arte, educaţie fizică), şi a
unor teme interdisciplinare din cadrul "noilor educaţii" (demografică,
ecologică, pentru comunicare, participare, economică etc.).

19
 Tipuri de curriculum – perspectiva teoriei
curriculum-ului

• (2) Curriculum de profil şi specializat pe categorii de cunoştinţe şi

aptitudini: literatură, ştiinţe umaniste, ştiinţe exacte, muzică, arte
plastice şi dramatice, sport etc.
• Se focalizează pe îmbogăţirea şi aprofundarea competenţelor, pe
exersarea abilităţilor înalte, pe formarea comportamentelor specifice
determinării performanţelor în domenii particulare de studiu.

• (3) Curriculum informal – acele experienţe formative trăite în afara şcolii,

preluate din mass-media, familie, din activitatea instituţiilor etc.
• Derivă din ocaziile de învăţare oferite de organizaţii educaţionale non-
guvernamentale, mass-media, instituţii culturale, religioase, din familie;
este constituit din acele experienţe de învăţare captate în afara spaţiului
şcolar.

20
 Tipuri de curriculum – perspectiva teoriei
curriculum-ului

• (4) Curriculum subliminal/ ascuns/ implicit – acele experienţe de

învăţare ce provin din mediul psihosocial şi cultural al clasei/ şcolii/
universităţii.
• implică valorile încorporate de elevi necuprinse în planificarea
curriculară;
• ideologia sau cultura unei şcoli (vezi şcolile de elită, liceele militare,
de exemplu), poziţia culturală, politică şi ideologică a autorilor
curriculum-ului sunt factori care evidenţiază curriculum-ul ascuns.
• climatul academic, personalitatea profesorilor, relaţiile
interpersonale, sistemul de recompensări şi sancţionări, sistemul de
valori al școlii sunt elemente semnificative ale mediului instrucţional
care influenţează imaginea de sine, atitudinile faţă de alţii, sistemul
propriu de valori etc.

21
(III) Tipuri de curriculum – perspectiva
dezvoltării curriculum-ului

• (III) Din perspectiva dezvoltării curriculum-ului:

• 1. Curriculum scris,
• 2. Curriculum predat,
• 3. Curriculum învăţat,
• 4. Curriculum testat,
• 5. Curriculum de suport,
• 6. Curriculum recomandat,
• 7. Curriculum mascat/ neintenţionat,
• 8. Curriculum exclus/ eliminat.

22
 Tipuri de curriculum – perspectiva dezvoltării
curriculum-ului

• (1) Curriculum scris-oficial – specific unei instituţii

educaţionale concrete. Este acea ipostază a curriculum-ului
explicitat în numeroasele documente ce direcţionează
procesele de predare-învăţare şi în care sunt enunţate
conţinuturile şcolare de transmis: planuri de învăţământ,
programe şcolare, manuale. Acesta are rolul de a prescrie şi
programa învăţarea.

• (2) Curriculum predat se referă la ansamblul experienţelor de

învăţare şi dezvoltare oferite direct de profesori elevilor în
activităţile instructiv-educative curente.
• reprezintă totalitatea cunoştinţelor, deprinderilor, atitudinilor
actualizate efectiv în predare de către actorii implicaţi în
proces, atât profesori cât şi elevi.

23
 Tipuri de curriculum – perspectiva dezvoltării
curriculum-ului

• (3) Curriculum învăţat sau ceea ce elevul învaţă ca urmare a

acţiunii cumulate a celorlalte tipuri de curriculum;
• este ceea ce achiziţionează elevul efectiv ca urmare a
implicării în activităţile instructiv-educative şi care este
interiorizat şi activat de către acesta în diferite împrejurări,
şcolare sau nu.

• (4) Curriculum testat (evaluat) sau experienţa de învăţare

supusă testării;
• probele de evaluare (teste, extemporale, teze unice etc.)
materializează această ipostază a curriculum-ului.

24
 Tipuri de curriculum – perspectiva dezvoltării
curriculum-ului

• (5) Curriculum suport constituie acea parte a curriculum-ului

prezentă la nivel de suporturi instrucţionale precum:
• materialele curriculare adiţionale, cărţi, ghiduri, caiete cu
scop didactic, culegeri de texte, de probleme, atlase,
resurse multimedia, software educational etc.

• (6) Curriculum recomandat – reprezintă ghidul pentru

profesori, elaborat şi propus de experţi ai autorităţii
educaţionale centrale (experţi din minister) ca fiind cel mai
bun la un moment dat.

25
 Tipuri de curriculum – perspectiva dezvoltării
curriculum-ului

• (7) Curriculum mascat/ neintenţionat se referă la ceea ce elevii

învaţă implicit şi ne-programat, graţie mediului şcolar general.
• De exemplu, faptul ca la matematica elevul primeste sistematic
teme pentru acasa, iar la desen nu, il determina sa invete ca
matematica este mai importanta decat desenul sau ca
matematica este „o corvoada” iar desenul o placere etc.

• (8) Curriculum exclus/ eliminat reprezintă ceea ce în mod

intenţionat sau nu, a fost lăsat în afara curriculum-ului.

26
 Alte tipuri de curriculum
• Curriculum-ul zonal/ local include ofertele de obiective şi conţinuturi ale
activităţilor instructiv-educative propuse de către inspectoratele şcolare sau
propuse chiar de către unităţile de învăţământ, în funcţie de necesităţile
proprii şi de solicitările identificate.
• Reprezintă acele oferte educaţionale de care beneficiază doar unii elevi
dintr-un spaţiu geografic pentru care respectivele valori se dovedesc
prioritare, fiabile, operaţionale, de strictă necesitate (cunoştinţe de
etnografie, folclor, istoria sau geografia comunităţii locale etc.).

• Curriculum ocult reprezinta un curriculum implicit, ascuns, disimulat in mod

intentionat, camuflat prin vointa unor instante si autoritati centrale, de la care
emană spiritul politicii educationale intr-o tara sau alta.
• Curriculum ocult actioneaza si influenteaza elevii la nivel subliminal, printr-
o ideologie si indoctrinare subtila, convertindu-le sensibil convingerile,
sentimentele, conceptiile, atitudinile si chiar comportamentele. Tabela de
valori a unei societati date nu este o realitate stabila, ci doar un „filtru”
ideologic dinamic, mai des ori mai rar, cu „scapari” sau obturari voite in
fond, dar obiective in aparenta.

27
 Ariile curriculare
• Ariile curriculare reprezintă o categorie fundamentală a Curriculum-ului
Naţional şi grupează/ reunesc mai multe discipline şcolare în funcţie de
dominantele lor educaţionale.

• Ariile curriculare sunt stabilite în mod ştiinţific, pe baza unor criterii

epistemologice şi psihopedagogice;

• În timpul şcolarităţii obligatorii şi a liceului, ariile curriculare rămân

neschimbate ca denumire, dar ponderea lor pe cicluri şi pe clase este
variabilă.

• În ţara noastră, Curriculum-ul Naţional este structurat pe următoarele

şapte arii curriculare: Limbă şi comunicare (limba română, limbile
străine), Matematică şi ştiinţe ale naturii (matematică, fizică, chimie,
biologie), Om şi societate (istorie, geografie, religie, ed. civică), Arte (ed.
Plastică, ed. Muzicală), Educaţie fizică şi sport, Tehnologii, Consiliere şi
orientare. 28
 Ciclurile curriculare
• Pentru delimitarea diferitelor segmente ale şcolarităţii, s-a
consacrat conceptul de "ciclu curricular" - acestea se suprapun
peste structura formală a sistemului de învăţământ, cu scopul de
a focaliza învăţarea asupra obiectivului major al fiecărei etape
şcolare şi de a regla procesul de învăţământ prin intervenţii de
natură curriculară.

• Ciclurile curriculare reprezintă periodizări/ segmentări ale

şcolarităţii pe mai mulţi ani de studiu care au în comun anumite
finalităţi educaţionale şi sisteme metodologice.

29
 Ciclurile curriculare

• Curriculum-ul Naţional din ţara noastră cuprinde următoarele cicluri

curriculare, fiecare din ele având obiective specifice, care conferă diferitelor
etape ale şcolarităţii o serie de dominante care se reflectă în structura
programelor şcolare:

• 1. Ciclul achiziţiilor fundamentale (grădiniţă – clasa a II-a) are ca obiectiv

major acomodarea la cerinţele sistemului şcolar şi alfabetizarea iniţială:
• asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje convenţionale
(scrisul, cititul, calculul aritmetic);
• stimularea copilului în vederea perceperii, cunoaşterii şi stăpânirii mediului
apropiat;
• stimularea potenţialului creativ al copilului, a intuiţiei şi imaginaţiei sale;
• formarea motivaţiei pentru învăţare, înţeleasă ca o activitate socială.

30
 Ciclurile curriculare
• 2. Ciclul de dezvoltare (clasa a III-a – clasa a VI-a) are ca obiectiv major
formarea capacităţilor de bază necesare pentru continuarea studiilor:
• dezvoltarea achiziţiilor lingvistice şi încurajarea folosirii limbii române, a
limbii materne şi a limbilor străine pentru exprimarea în situaţii variate de
comunicare;
• dezvoltarea unei gândiri structurate şi a competenţei de a aplica în practică
rezolvarea de probleme;
• constituirea unui set de valori consonante cu o societate democratică şi
pluralistă;
• dezvoltarea responsabilităţii pentru propria sănătate şi dezvoltare;
• dezvoltarea unei atitudini responsabile faţă de mediu.

31
 Ciclurile curriculare
• 3. Ciclul de observare şi orientare (clasa a VII-a – clasa a IX-a),
vizează ca obiectiv major orientarea în vederea optimizării opţiunii
şcolare şi profesionale ulterioare:
• descoperirea de către elev a propriilor afinităţi, aspiraţii şi valori
pentru construirea unei imagini de sine pozitive;
• dezvoltarea capacităţii de analiză a nivelului de competenţe
dobândite prin învăţare, în scopul orientării spre o anumită carieră
profesională;
• dezvoltarea capacităţii de a comunica, inclusiv prin folosirea de
limbaje specializate;
• dezvoltarea gândirii independente şi autonome şi a responsabilităţii
faţă de integrarea în mediul social.

32
 Ciclurile curriculare

• 4. Ciclul de aprofundare (clasa a X-a – clasa a XI-a) are ca obiectiv

major adâncirea studiului în profilul şi specializarea aleasă, asigurând,
în acelaşi timp, o pregătire generală pe baza opţiunilor din celelalte arii
curriculare. El vizează:
• dezvoltarea competenţelor cognitive care permit relaţionarea
informaţiilor din domenii înrudite ale cunoaşterii;
• dezvoltarea competenţelor socio-culturale care permit integrarea
activă în diferite grupuri sociale;
• formarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de acţiunile
personale cu impact asupra mediului social;
• exersarea imaginaţiei şi creativităţii ca surse ale unei vieţi personale
şi sociale de calitate.

33
 Ciclurile curriculare

• 5. Ciclul de specializare (clasa a XII-a) are ca obiectiv major

pregătirea în vederea integrării eficiente în învăţământul
universitar de profil sau pe piaţa muncii. El vizează:
• dobândirea încrederii în sine şi construirea unei imagini
pozitive asupra reuşitei personale;
• luarea unor decizii adecvate în contextul mobilităţii condiţiilor
sociale şi profesionale;
• înţelegerea şi utilizarea modelelor de funcţionare a societăţii şi
de schimbare socială.

34