Formele educaţiei.

Educaţia intelectuală
Curs nr. 2

Conf. Dr. Adrian Vicenţiu Labăr

1
 Cuprins
• 1. Formele educaţiei

• 2. Componentele educaţiei – prezentare generală

• 3. Educaţia intelectuală:
• Definiţii, scopuri ale educaţiei intelectuale
• Teorii asupra inteligenţei
• Detalierea obiectivelor educaţiei intelectuale

2
1. Formele educaţiei

1. Educaţia formală. Lat. formalis – organizat, legal

2. Educaţia nonformală. Lat. nonformalis – în afara

formelor oficiale de organizare.

3. Educaţia incidentală sau informală. Lat. informalis –

fără formă, involuntar, inconştient, neaşteptat.

3
 1. Formele educaţiei: educaţia formală
• Educaţia formală se referă la totalitatea influenţelor intenţionate şi sistematice
elaborate în instituţii specializate (şcoală, universitate), pe bază de planuri de
învăţământ, programe şi manuale şcolare şi vizează, în primul rând, asimilarea
unor sisteme de cunoştinţe.

• Trăsăturile (caracteristicile) principale ale educaţiei formale sunt:

• Structurarea procesului educaţional pe parcursul a 15-20 de ani de studiu;
• Sistematizarea conţinuturilor astfel încât elevii să fie iniţiaţi progresiv în
domeniul cunoaşterii, să dobândească deprinderi, să-şi formeze capacităţi şi
atitudini care să permită autonomizarea treptată a educaţiei;
• Dirijarea (conducerea) procesului educaţional de către specialişti cu
competenţă didactică;
• Evaluarea procesului educaţional, pentru a facilita reuşita elevilor şi,
concomitent, transparenţa acţiunii didactice.
• Selectivitatea informaţiilor – informaţiile primite sunt cu grijă selectate şi
structurate, caracterizându-se prin rigurozitate ştiinţifică.

4
 1. Formele educaţiei: educaţia formală

• Limite ale educaţiei formale:

• Experienţa monodisciplinară a profesorilor specializaţi în predarea
diferitelor discipline;
• Preocuparea pentru parcurgerea volumului mare de cunoştinţe impuse de
programă nu mai lasă loc şi timp suficient pentru imprevizibil, pentru
faptele de viaţă, pentru identificarea, analiza şi interpretarea informaţiei
acumulate în afara şcolii;
• Ambiţiile unor profesori de a atrage către propria disciplină o parte cât mai
mare din atenţia şi timpul de studiu individual al elevilor;
• Predispunerea către rutină şi monotonie.

• Identificaţi ale limite, precum şi avantaje ale educaţiei formale.

5
 1. Formele educaţiei: educaţia nonformală

• Educaţia nonformală se referă la totalitatea activităţilor educative

desfăşurate în afara programului instituţionalizat, activităţi care au
un caracter opţional sau facultativ; în acelaşi sens se foloseşte
expresia de educaţie extraşcolară.

• În pedagogie, termenul nonformal desemnează o realitate

educativă mai puţin formalizată sau neformalizată, însă
întotdeauna cu efecte formative (educative); neformal nu
înseamnă neformativ sau needucativ.

6
 1. Formele educaţiei: educaţia nonformală
• Unii autori împart educația nonformală în educație perișcolară și
parașcolară.

• Educația perișcolară se petrece în mediul sociocultural, teatre,

muzee, biblioteci, cluburi și mass-media și este o educație de loisir
și de promovarea artei și sensibilității umane.

• Educația parașcolară se petrece în mediul socioprofesional prin

activități de perfecționare, reconversie, recalificare profesională.

• În care dintre cele două forme de educație non-formală

(perișcolară versus parașcolară) motivația educatului este mai
dezvoltată?

7
 1. Formele educaţiei: educaţia nonformală
• Trăsăturile (caracteristicile) principale ale educaţiei nonformale sunt:
• Varietatea conţinuturilor;
• Flexibilitate în abordarea acestor conţinuturi (diferenţierea conţinuturilor şi
a tehnicilor de lucru);
• Caracter opţional sau facultativ;
• Implicarea mai profundă a elevului (sau a persoanei educate în organizarea
şi desfăşurarea actului educaţional);
• Răspunde intereselor variate şi motivaţiei intrinseci a elevilor.

• Educaţia nonformală vine în întâmpinarea nevoilor de educaţie a diverselor

categorii de oameni: tineri, persoane supradotate, persoane cu deficienţe de
învăţare, persoane cu nevoi speciale, şomeri, specialişti etc.

• Obiective ale educaţiei nonformale:

• Desăvârşirea profesională sau iniţierea într-o nouă profesie;
• Educaţia pentru sănătate, timpul liber etc.

• Identificaţi diferite forme de realizare a educaţiei nonformale.

• Identificaţi avantaje şi limite ale educaţiei nonformale.

8
 1. Formele educaţiei: educaţia informală
• Educaţia informală se referă la totalitatea ideilor, deprinderilor,
obişnuinţelor pe care elevii le dobândesc în chip spontan, în
afara mediului educaţional instituţionalizat; este expresia
experienţei de viaţă a elevului.

• Educaţia informală include totalitatea informaţiilor

neintenţionate, difuze, eterogene, voluminoase (sub aspect
catitativ) cu care este confruntat individul în viaţa de zi cu zi şi
care nu sunt selectate, organizate, prelucrate din punct de
vedere pedagogic.

• Se realizează prin familie, cercul de prieteni, mass-media etc.

• Identificaţi avantaje şi limite ale educaţiei informale.

9
 1. Formele educaţiei - comparaţii

Criteriu de Educaţia formală Educaţia Educaţia informală

comparaţie nonformală
Agenţii educaţiei Instituţii de educaţie Instituţii culturale Familia, grupul de
(actorii care (şcoli, grădiniţe, licee) (teatre, muzee, prieteni, mass-media,
desfăşoară acţiuni de (instituţii a căror biblioteci, case de oricine exercită o
educaţie) principală misiune cultură), ONG-uri, alte influenţă educaţională
este educaţia) instituţii care au ca neintenţionată sau
misiune conexă neorganizată
educaţia şi cultura
Gradul de pregătire Personal didactic Personal calificat în Pregătire didactică
al “educatorului” calificat diferite domenii, absentă sau
uneori având şi sporadică. Pregătirea
pregătire didactică nu este o condiţie a
influenţei
educaţionale.
Finalităţile educaţiei Clar stabilite şi Stabilite pentru Nestabilite
(scopuri şi gradate pe etape de fiecare activitate, fără
obiective) studiu, pe discipline o organizare pe
etc. termen lung
10
 1. Formele educaţiei - comparaţii

Criteriu de Educaţia formală Educaţia Educaţia informală

comparaţie nonformală
Conţinutul Organizat pe ani de Relativ organizat pe Neorganizat,
educaţiei şcolaritate (etape de arii de interes contextual
vârstă), pe profiluri/
filiere profesionale
Modalităţi de Certificate recunoscute Pot exista sau nu: Fără certificare
certificare la nivel naţional şi, certificate de
după caz, internaţional participare, certificate
(diplome de de absolvire a unor
bacalaureat, licenţă, cursuri, adeverinţe,
master etc.), certificate certificate
de absolvire a profesionale sau
învăţământului vocaţionale, care pot
obligatoriu fi recunoscute sau nu
Autonomia celui Redusă Relativ mare Ridicată
care învaţă în
alegerea temelor/
activităţilor
11
2. Componentele educaţiei
• Componentele educaţiei reprezintă proiecţii ale
valorilor majore ale umanităţii:
• Binele: Educaţia morală;
• Adevărul: Educaţia intelectuală;
• Frumosul: Educaţia estetică;
• Sacrul: Educaţia religioasă;
• Sănătatea, vigoarea: Educaţia fizică.

12
3. Educaţia intelectuală
• Definiţie: educaţia intelectuală reprezintă
introducerea sistematică a omului în universul
cunoaşterii adevărului ştiinţific, demonstrat şi
preocuparea pentru sporirea acestui adevăr.

• Educaţia intelectuală urmăreşte două mari scopuri:

1. informarea (cultura materială) şi
2. formarea (cultura formală) a individului.

13
Perspective asupra inteligenţei – Teoria inteligenţelor
multiple (H. Gardner), Teoria inteligenței emoționale (D.
Goleman) şi Teoria inteligenţei fluide şi cristalizate (R. Cattell)

• Terman defineşte inteligenţa ca fiind capacitatea de a achiziţiona

abilităţi şi de a susţine gândirea abstractă.

• Woodrow considera că inteligenţa se manifestă prin capacitatea

de a învăţa sau de a profita din experienţă.

• Pintner înţelege inteligenţa ca fiind capacitatea cuiva de a se

adapta la situaţii de viaţă relativ noi.

• Gardner defineşte inteligenţa drept capacitatea de a rezolva

probleme ori de a produce bunuri cu o anumită valoare într-un
context cultural sau colectiv determinat.

14
Teoria inteligenţelor multiple (Gardner)
• 1. Inteligenţa logico-matematică
• Reprezintă abilitatea de a utiliza în mod eficient numere (de exemplu ca
matematician, contabil fiscal, sau statistician), precum şi de a face
raţionamente inductiv-deductive (de exemplu ca om de ştiinţă, programator
sau logician).

• Această inteligenţă presupune capacitatea de a calcula, cuantifica, evalua şi

de a efectua operaţii logice şi matematice complexe, capacităţi critice şi
creative de rezolvare a problemelor, sensibilitatea la modele şi relaţii logice,
afirmaţii şi inferenţe logice (dacă-atunci, cauză-efect), abilitatea de a percepe
patternuri logice şi relaţionale, relaţii de cauzalitate, funcţii şi procese
complexe, asociaţii abstracte, de a înţelege relaţiile complexe dintre
concepte, idei şi lucruri.

15
Teoria inteligenţelor multiple
• 2. Inteligenţa lingvistică (verbală)
• Reprezintă capacitatea de a utiliza eficient şi creativ cuvintele, fie pe
cale orală (de exemplu ca povestitor, orator sau politician), fie în scris
(de exemplu ca poet, dramaturg, editor sau jurnalist).

• Această inteligenţă include capacitatea de a manipula sintaxa sau

structura limbii, sonoritatea şi ritmurile limbii, semantica sau sensurile
limbajului.

• Unele dintre aceste utilizări includ retorica (folosirea limbajului pentru a

convinge pe altii), mnemonica (în reactualizarea de informaţii),
explicaţia (folosirea limbajului pentru a informa) şi metalimbajul
(folosirea limbajului pentru a vorbi despre sine).

16
Teoria inteligenţelor multiple
• 3. Inteligenţa muzicală
• Presupune abilitatea de a percepe (de exemplu ca pasionat de muzică),
discrimina şi analiza (de exemplu în postura de critic muzical), transforma (de
exemplu în postura de compozitor) şi exprima (de exemplu ca interpret)
forme muzicale şi emoţii prin muzică.

• Acest tip de inteligenţă include sensibilitatea la ritm, melodie sau înălţime,

precum şi la timbrul sau tonul dintr-o piesă muzicală; presupune de
asemenea a gândi în sunete, ritmuri, melodii şi rime.

• În general, persoanele cu o astfel de inteligenţă dezvoltată au abilităţi

speciale de a recunoaşte patternuri tonale, ritmuri sau măsuri. Ei sunt mai
sensibili la sunetele din mediul înconjurător, la vocea umană sau la
instrumente muzicale. Pe scurt, ei „au ureche muzicală”.

17
Teoria inteligenţelor multiple
• 4. Inteligenţa corporal-kinestezică
• Presupune expertiză în utilizarea propriului corp în întregul lui pentru a
exprima idei şi sentimente (de exemplu ca actor, mim, pantomim, atlet
sau dansator), precum şi abilitatea de a utiliza propriile mâini pentru a
manipula obiecte, a crea, produce sau transforma lucruri (de exemplu ca
sculptor, mecanic sau chirurg), a gândi în mişcări şi a folosi corpul în
moduri abile şi complicate.

• Acest tip de inteligenţă include deprinderi fizice specifice precum

capacităţile de coordonare-funcţionare armonioasă a muşchilor,
echilibru, dexteritate-graţie în efectuarea mişcărilor, rezistenţă,
flexibilitate şi viteză.

18
Teoria inteligenţelor multiple
• 5. Inteligenţa spaţială
• Presupune abilitatea de a interpreta informaţii în două sau trei dimensiuni,
cum ar fi aprecierea artei, construirea graficelor sau citirea hărţilor, a gândi
în imagini, a gândi în trei dimensiuni, a recrea aspecte ale existenţei vizuale
cu ajutorul imaginaţiei.

• Presupune abilitatea de a percepe cu acurateţe lumea vizuală (de exemplu,

ca vânător, cercetaş sau ghid montan) precum şi de a efectua transformări
asupra acestor percepţii (de exemplu, ca decorator de interioare, arhitect,
artist sau inventator).

• Implică sensibilitate la culoare, linie, forma, figură, spatiu, precum şi

relaţiile care există între aceste elemente; include de asemenea capacitatea
de a vizualiza, de a reprezenta grafic idei vizuale sau spaţiale şi orientarea în
spațiu.

19
Teoria inteligenţelor multiple
• 6. Inteligenţa interpersonală
• Reprezintă abilitatea de a face faţă cu situaţii sociale variate, de a citi indicii
sociale şi a produce un comportament social eficient.

• Această inteligenţă include abilitatea de a percepe rapid şi de a face distincţii

în starea de spirit, intenţiile, motivaţiile şi sentimentele altor persoane; ea
poate include de asemenea sensibilitatea la expresii faciale, vocea, gesturile,
capacitatea de a distinge între diferite tipuri de indicii interpersonale,
precum şi abilitatea de a reacţiona eficient la aceste indicii într-un fel
pragmatic (de exemplu, pentru a influenţa un grup de oameni să urmeze o
anumită linie de acţiune).

• Persoanele cu inteligenţă interpersonală ajung să fie conducători, sunt

psihologi sau buni negociatori, vânzători; se pricep la motivare, manipulare.
Ei înţeleg modul de „funcţionare” al oamenilor. Un profesor bun nu se poate
să nu aibă această inteligenţă dezvoltată mai puternic.

20
Teoria inteligenţelor multiple
• 7. Inteligenţa intrapersonală
• Presupune cunoaşterea şi conştientizarea forţelor proprii, a punctelor slabe
şi a nevoilor personale, înţelegerea propriilor emoţii şi capacitatea de a
folosi această înţelegere pentru a acţiona adaptativ.

• Acest tip de inteligenţă include atât o imagine exactă cu privire la sine,

gradul de conştientizare a stării interioare, intenţiilor, motivaţiilor,
temperamentelor şi dorinţelor, precum şi capacitatea de auto-disciplină,
auto-înţelegere şi stima de sine.

• E vorba de cunoaşterea de sine şi de luarea deciziilor pe baza cunoaşterii

propriilor calităţi şi defecte, a planifica eficient atingerea obiectivelor
personale.

• Implică monitorizarea eficientă a gândurilor şi emoţiilor, abilitatea de a se

monitoriza în relaţii interpersonale.

21
 Teoria inteligenţelor multiple
• 8. Inteligenţa naturistă
• Presupune cunoaşterea mediului, conştientizarea acestuia, sensibilitate la
caracteristicile lumii naturale, înţelegerea lumii naturale, incluzând în acest
domeniu interesul pentru plante, animale şi natură în general.

• Acest tip de inteligenţă include expertiza în recunoaşterea şi clasificarea a

numeroase specii, flora şi fauna mediului unui individ, a relaţiilor ecologice şi
de asemenea, sensibilitatea la alte fenomene naturale (de exemplu,
formaţiuni noroase, munţi etc.).

• Ea include totodată capacitatea de a interacţiona eficient cu creaturi vii şi a

discerne scheme legate de viaţă şi forţele naturii.

• 9. Inteligenţa existenţială, cu toate că nu răspunde acestor criterii formale de

definire, este o modalitate de cunoaştere a lumii care îi caracterizează pe
filosofi, pe cei care pun întrebări despre sensul fericirii, începuturile
universului etc.

22
 Teoria inteligenţei emoţionale (Goleman, 1998)
Compo- Definiţie Elemente distinctive
nente
Conştiin- Abilitatea de a-ţi recunoaşte şi înţelege propriile Încredere în sine;
ţa de sine stări, emoţii şi impulsuri, la fel de bine ca şi Auto-evaluare realistă;
efectele lor asupra altora. Sensul umorului.
Auto- Abilitatea de a-ţi controla sau redirecţiona Încredere şi integritate;
reglarea impulsurile şi stările emoţionale perturbatoare; Toleranţa la ambiguitate;
Predispoziţia de a-ți suspenda judecata – de a Deschidere la schimbare.
gândi înainte de a acţiona.
Motivaţia Pasiunea de a lucra pentru raţiuni care sunt Tendinţă puternică spre realizare
dincolo de bani sau status; Optimism, chiar şi în faţa
Predispoziţia de a-ți urma scopurile cu energie şi eşecului,
persistenţă. Implicare.
Empatia Abilitatea de a înţelege dispoziţiile emoţionale ale Senzitivitate interpersonală;
altor oameni; Senzitivitate interculturală;
Abilitatea în a-i trata pe oameni în acord cu Oferirea serviciului clienţilor şi
reacţiile lor emoţionale. cumpărătorilor.
Abilităţile Competenţă în gestionarea relaţiilor şi Persuasiune;
sociale construirea reţelelor de relaţii; Expertiză în construirea şi
Abilitatea de a găsi terenul comun şi de a conducerea echipelor.
construi un raport relaţional cu ceilalţi. 23
Teoria inteligenţei fluide şi cristalizate
(R. Cattell)
• Conform acestui autor, inteligenţa cognitivă este compusă din 2 factori:
inteligenţa fluidă şi inteligenţa cristalizată.

• Inteligenţa fluidă:
• Se referă la o capacitate înnăscută de a învăţa şi rezolva probleme;
• Reprezintă abilitatea de a recunoaşte relaţii între stimuli, a înţelege
implicaţiile şi a identifica concluzia logică;
• Este utilizată când o sarcină pretinde adaptarea la o situaţie nouă;
• Este într-o mai mare măsură determinată biologic şi genetic, fiind mai mult
nonverbală şi independentă de cultură.

• Inteligenţa cristalizată:
• Este utilizată în sarcini care cer răspunsuri sau deprinderi învăţate;
• Măsoară amploarea şi profunzimea cunoştinţelor generale dobândite,
fluenţa verbală şi înţelegerea cuvintelor;
• Se dezvoltă prin aplicarea inteligenţei fluide la un context cultural specific,
fiind mai mult verbală şi dependentă de cultură;
• Este influenţată de educaţie.

24
Exemple de itemi
• Linia dreaptă este pentru curbă ceea ce 4x + 3y = 10
este pentru:
• 4x + 8 = 12
• x2 = 8
• 3x2 + 12y = 8
• (x - y) = 9
• y/2 = 4.

• Două dintre roţile dinţate se învârt în aceeaşi

direcţie ca şi roata X. Care sunt acestea ?

25
Exemple de itemi
• ASEMĂNĂRI ÎNTRE NOŢIUNI:
1. Aici, Azi, Ieri, Deunăzi, Mâine
2. Vorbăreţ, Sociabil, Tăcut, Prietenos, Vesel

• Serii de numere. „Îţi voi spune 4 numere, care fac parte

dintr-o serie. Spune-mi care sunt următoarele două
numere din serie.”
• 2, 4, 8, 16, __, __
• 6, 9, 7, 10, __, __
• 8, 6, 4, 2, __, __

26
 Inteligența cognitivă și inteligență
emoțională

• Pot fi dezvoltate aceste două tipuri de inteligență?

• Performanța la testele de măsurare a celor două tipuri de

inteligență tinde să scadă sau să crească de la o decadă la
alta? [generația anilor 2000 este mai inteligentă cognitiv/
emoțional decât generația anilor 1960?]

27
 Nivele de inteligență – comparativ pentru diferite teste
de inteligență
Nivel de inteligență QI – Raven QI – Raven
standard pentru avansați

Inteligență extrem de ridicată Peste 140 125-135

Inteligență superioară 120-139 120-124
Inteligență supramedie 110-119 110-119
Inteligență medie 90-109 90-109
Inteligență sub medie 80-89 81-89
Inteligență de limită 70-79 76-80
Deficiență mintală ușoară (debilitate mintală) 50-69 65-75

Deficiență mintală medie (imbecilitate) 20-49

Deficiență mintală gravă (idioțenie) 0-19
28
 Nivele de inteligență – comparativ pentru diferite teste
de inteligență
Nivel de inteligenta QI – Stanford-Binet QI – Weschler

Excepțional 160-169 130 si peste

150-159
140-149
Superior 130-139 120-129
120-129
Peste medie 110-119 110-119
Mediu 90-109 90-109
Sub medie 80-89 80-89
Intelect de limită 70-79 70-79
Retardați mental/ deficiență mintală 30-69 69 si sub

29
Educaţia intelectuală
• Educaţia intelectuală îşi propune:
• maturizarea intelectuală a individului;
• dobândirea unor cunoştinţe de bază şi funcţionale care să-i
permită integrarea în societate;
• dobândirea unor metode de învăţare, care să-i confere
autonomie, putere de adaptare la diferite contexte de
viaţă;
• dezvoltarea capacităţii de a lua decizii importante şi a
determina schimbări pozitive în mediul în care trăieşte.

30
Educaţia intelectuală - Obiective
• O1. Dotarea omului cu un sistem de informaţii
• Informaţia va consta din:
A)Cultură generală
B)Cultură profesională

A) Cultura generală va cuprinde:

• Cunoştinţe ştiinţifice despre natură şi om;
• Cunoştinţe din istorie şi ştiinţele socioumane, precum şi din domeniul
artei;
• Cunoaşterea limbii materne şi a două limbi de circulaţie internaţională;
• Cunoştinţe de matematică, tehnică, tehnologie, informatică.

B) Cultura profesională vizează influenţarea omului pentru a-l face apt de

exercitatrea unei profesii. Ea va cuprinde:
• Cunoştinţe de specialitate;
• Deprinderi de specialitate;
• Un anumit ethos profesional, adică o anumită ţinută morală a
profesionistului în raport cu cei pe care-i serveşte.
31
Educaţia intelectuală - Obiective

• O2. Formarea deprinderilor de ordin intelectual

• Deprinderi: componente simple şi relativ automatizate ale activităţii,
formate şi consolidate prin exerciţiu;
• Capacităţi: posibilitatea de a aplica cunoştinţele şi deprinderile în
împrejurări şi contexte variabile.

• Tipuri de deprinderi:
a) De nivel elementar: scris, citit, socotit;
b)De nivel mediu, de translare a culturii: întocmirea de fişe, rezumate,
compuneri, sistematizări, tabele, identificarea şi utilizarea surselor de
informaţie, rezolvarea de probleme diverse;
c) De nivel superior – de cercetare ştiinţifică propriu zisă: de a emite şi
testa ipoteze, de a investiga, de a descoperi și restructura informația,
de a manevra metode de cercetare, de a interpreta informaţia, de a o
sintetiza etc.

32
Educaţia intelectuală - Obiective
• O3. Exersarea proceselor de cunoaştere:
• Dezvoltarea percepţiei şi a spiritului de observaţie;
• Dezvoltarea atenţiei, memoriei, gândirii, limbajului, imaginaţiei.

• O4. Formarea motivaţiei pentru cunoaştere şi învăţare

• O5. Formarea concepţiei despre lume: ansamblul de reprezentări,

convingeri, explicaţii, privitoare la o realitate dată – natura, omul şi
societatea.

• O6. Formarea deprinderilor de igienă a muncii intelectuale: organizarea

timpului, a condiţiilor fizice, spaţiale de învăţare; prevenirea surmenajului,
întreţinerea energiei intelectuale.

33
 Supradotare şi talent
• Supradotarea = abilitate sau potenţial foarte ridicat în orice domeniu de
manifestare a vieţii umane.

• „Supradotarea se referă la abilităţi naturale (demonstrate spontan) iar talentele

se referă la abilităţi dezvoltate sistematic” (Guthrie, 2002).

• Fr. Gagné distinge între potenţial versus dobândire, aptitudine versus realizare,
promisiune versus împlinire şi consideră aptitudinea o abilitate naturală într-un
domeniu particular şi realizarea ca abilitate dezvoltată sistematic într-un
domeniu special al talentului.

• În concepţia lui Gagné (2005):

• supradotarea desemnează deţinerea şi utilizarea de abilităţi naturale deosebite
(numite aptitudini sau daruri) în cel puţin un domeniu de activitate, la un nivel
care-l plasează pe individ printre primii 10% dintre colegii de vârstă;
• talentul, în schimb, desemnează dezvoltarea sistematică la un nivel de măiestrie
a abilităţilor deosebite şi cunoaştere în cel puţin un domeniu de activitate la un
nivel care-l plasează pe individ printre cel puţin primii 10% dintre colegii de
vârstă care au fost sau sunt activi în acest domeniu sau domenii.
34
 Supradotare şi talent
• Lee nota că Departamentul de Educaţie al Statelor Unite defineşte
elevii dotaţi ca fiind aceia care „demonstrează performanţe
extraordinare sau au potenţialul de a demonstra performanţe
remarcabile în domeniile abilităţilor intelectuale generale, în
domenii academice specifice, arte, creativitate şi leadership” (Lee,
2005).

• Renzulli (1978, 2005) afirmă că supradotarea se manifestă la

intersecţia abilităţilor supra-medii, implicării în sarcină şi
creativităţii într-o arie specifică a eforturilor.

• Excepţionalitatea aptitudinală este definită în modelul WICS de

către Sternberg ca excepţionalitate afirmată şi recunoscută,
valorizată social şi profesional (Sternberg, 2004, apud Creţu,
2005).

35
 Supradotare şi talent
• Tannenbaum (1983) propune patru categorii ale talentului: talentele rare,
talentele surplusului, talentele normale şi talentele anormale.
• Talentele rare sunt cele care apar rar, dar de beneficiile cărora au nevoie
societatea şi toţi oamenii. Talentele rare presupun inovaţii de nivel înalt care fac
lumea mai sigură, sănătoasă, uşoară.
• Talentele surplusului sunt acele talente care sunt dorite de societate, dar nu
sunt esenţiale pentru supravieţuirea acesteia. Muzicienii, artiştii, actorii şi
scriitorii intră în această categorie. Contribuţiilor acestora, totuşi, nu sunt la
acelaşi nivel critic precum descoperirile în medicină, rezolvarea foametei
globale sau vindecarea bolilor mentale.
• Talentele normale sunt cele între talentele rare şi cele ale surplusului. Acestea
sunt specializate, performanţe la nivel înalt ale deprinderilor pentru care piaţa
este limitată. În performaţa talentului normal, e clar că individul atinge o
performanţă la nivel de top şi nu sunt necesare descoperiri creative. Fizicienii,
profesorii, legiuitorii, inginerii, liderii din afaceri şi oficialii publici lucrează în arii
ale talentului normal.
• Talentele anormale sunt priceperile excepţionale care uneori au o valoare
practică dar în alte cazuri provoacă doar amuzament sau distracţie. Talentele
anormale inclus cititorii rapizi, căţărătorii montani, cântăreţii, maeştrii culinari
etc.. (Tannenbaum, 1983, apud Kerr, 2009).

36
Strategii de cultivare a talentelor

• Distingem 3 strategii mari de cultivare a talentelor

în paradigma curriculumului difirenţiat şi
personalizat:
• 1. Gruparea elevilor;
• 2. Accelerarea studiilor;
• 3. Îmbogăţirea – programe curriculare îmbogăţite,
parcurse în grupe omogene.

37
 1. Gruparea
• Grupele omogene se pot constitui pe baza unei largi game de
criterii: vârstă intelectuală, maturitate socială, viteză de
învăţare, interese, aptitudini etc.

• Formele de grupare:
• Gruparea elevilor în şcoli omogene aptitudinal;
• Gruparea elevilor în clase omogene aptitudinal;
• Gruparea elevilor în grupe omogene aptitudinal în cadrul
aceleiaşi clase.

Pentru care dintre aceste forme aţi opta? Argumente, avantaje,

dezavantaje.

38
2. Accelerarea studiilor
• Presupune reducerea perioadei de educaţie formală
prin asigurarea condiţiilor de progres în ritm propriu
pentru elevii cu aptitudini înalte.

• Forme ale accelerării studiilor:

• Admiterea devansată în clasa I;
• Sărirea claselor (integral sau pe discipline);
• Accelerarea studiilor prin întrepătrunderea claselor
(parcurgerea unui ciclu şcolar în timp mai scurt);
• Accelerarea studiilor la o singură disciplină;
• Accelerarea prin parcurgerea unui traseu curricular
individual (schemă de orar individualizat).

39
 3. Îmbogăţirea
• Reprezintă o modalitate de suplimentare şi de aprofundare a
pregătirii destinate elevilor cu aptitudini înalte.
• Cu referire la curriculum, îmbogăţirea desemnează fie activităţi
extraşcolare (ed. nonformală), fie curriculum extins.
• Principalul avantaj este dat de adaptarea programului
educaţional la posibilităţile şi interesele elevilor, fără a-i izola de
mediul şcolar obişnuit.
• Principalul dezavantaj este dat de riscul supraîncărcării.
• Practicarea acestei forme de organizare este condiţionată de
existenţa unei baze materiale avansate şi de calitatea
profesională a cadrelor didactice.

40
 3. Îmbogăţirea

• Forme de curriculum îmbogăţit:

• Reducerea la minimum a programelor obligatorii, în avantajul
opţiunilor multiple pentru cursurile ce răspund intereselor
particulare;
• Scutirea de anumite cursuri “obligatorii” a elevilor, pentru ca
aceştia să-şi intensifice eforturile în direcţia compatibilă
înclinaţiilor speciale;
• Organizarea de “ateliere” sau “cercuri” pe discipline;
• “Tabere”, “sesiuni”, “academii” sau “şcoli de vară” organizate
în vacanţele şcolare;
• Audierile regulate de conferinţe, accesul la viaţa
comunităţilor profesionale;
• Studiul individual dirijat;
• Iniţierea unor proiecte de cercetare etc.

41