Sunteți pe pagina 1din 3

INSTITUȚIA PUBLICĂ

LICEUL TEORETIC «MIHAI EMINESCU», MUNICIPIUL CAHUL

REFERAT
Mihai Cimpoi

realizat: Cucereanu Daniel,

elev în clasa a XII-a /profil real/

Verificat: Luchianciuc Natalia,

profesor de limba și literatuta română

CAHUL-2021
Biografia

Mihai Cimpoi s-a născut pe 3 septembrie 1942, în familia lui Ilie și Ana
Cimpoi, țărani din comuna Larga, Județul Hotin, Regatul României. Viitorul
academician, după cursurile primare și medii, absolvă Facultatea de Filologie
din Chișinău (1965), după care devine redactor al revistei „Nistru” (până în
1972) și consultant al Uniunii Scriitorilor. În 1973 îi este interzisă semnătura
și activitatea publică, pentru că a „îndrăznit” să abordeze critica estetică de
sorginte călinesciană în locul celei oficiale, sociologizante.

Mihai Cimpoi este un om de cultură apreciat, academician român, critic


și istoric literar, eminescolog, redactor literar și eseist basarabean. ”Om
Emerit al Republicii Moldova”, două decenii ales președinte al Uniunii
Scriitorilor din Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova între
1999-2001, Mihai Cimpoi este autorul unor opere fundamentale, cum ar fi:
„O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia“ (în mai multe ediții) și
«Mihai Eminescu. Dicționar Enciclopedic» - o lucrare monumentală unică.
Mihai Cimpoi este autorul și realizatorul proiectului de durată «Congresul
Mondial al Eminescologilor», lansat în 2012 și devenit o tradiție.

Activitatea
Este angajat ca redactor la editurile „Cartea Moldovenească” (în 1974)
și „Literatura artistică” (1977-1982), secretar literar la Teatrul Național (1982-
1983) și la Teatrul liric „Al. Mateevici” (1986-1987). Din mai 1987 este ales
secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova și
președinte din septembrie 1991 până în 2010. A fost deputat al poporului din
URSS în dezghețul gorbaciovist (1989-1990) și apoi deputat în Parlamentul
R. Moldova (1999-2001). În paralel, îndeplinește funcția de șef al Secției de
literatură clasică a Institutului de Istorie și Teorie Literară al Academiei de
Științe a Moldovei, obține doctoratul în filologie în 1998, cu teza „Eminescu,
poet al Ființei” (conducător, Eugen Simion) și predă la Universitatea
Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău. În 1991 devine membru de onoare
al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe a
Moldovei (1992), membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1994 este
ales și membru al consiliului director al acesteia), membru al PEN-clubului,
membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni (2005), vicepreședinte al Ligii
Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, cetățean de onoare al
Craiovei (în 2005, alături de Grigore Vieru, Vasile Tărâțeanu). Este director al
revistei „Viața Basarabiei” și în colegiile publicațiilor „Caiete critice”, „Viața
românească”, președinte fondator al Centrului Academic Internațional „Mihai
Eminescu” din Chișinău.

Scrieri
 Mihai Cimpoi, „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”
(1996, 1997, 2002) – (monografie continuând demonstrația lui George
Călinescu că „Literatura română este una și indivizibilă”);
 Mihai Cimpoi, „Plânsul Demiurgului”, 1998;
 Mihai Cimpoi, Spre un nou Eminescu” (dialoguri cu eminescologii din
lume), Chișinău, 1993 și București, 1995;
 Mihai Cimpoi, „Căderea în sus a Luceafarului”, Galați, 1993;
 Mihai Cimpoi, „Basarabia sub steaua exilului”, București, 1994;
 Mihai Cimpoi, „Lucian Blaga. Paradisiacul. Lucifericul. Mioriticul”,
poem critic, 1997;

S-ar putea să vă placă și