NORMATIV PRIVIND PROIECTAREA PLANŞEELOR COMPUSE DIN

TABLĂ CUTATĂ – BETON
(REVIZUIRE P 134-93)

Indicativ P 134-2003
Înlocuieşte NE 020-1993

Cuprins

* PREVEDERI GENERALE
* VERIFICAREA TABLEI CUTATE DIN OŢEL ÎN FAZA DE EXECUŢIE
* VERIFICAREA PLĂCII COMPUSE
* PREVEDERI CONSTRUCTIVE
* ÎNCERCĂRI EXPERIMENTALE
* NOTAŢII
* BIBLIOGRAFIE
* ANEXA A: Încercarea plăcilor compuse tablă cutată-beton pentru determinarea
parametrilor m , k şi tu,Rd conform prEN 1994-1-1
* ANEXA B: Încercări specifice pe elemente
* ANEXA C: Exemplu de calcul

1. PREVEDERI GENERALE

1.1. Domenii de aplicare

1.1.1. Prezentele instrucţiuni se referă la calculul, alcătuirea şi încercarea plăcilor compuse tablă
cutată-beton rezemate pe grinzi dispuse perpendicular sau oblic faţă de direcţia nervurilor tablei.

1.1.2. O placă compusă se obţine prin turnarea betonului pe şantier într-un cofraj permanent,
realizat din tablă cutată de oţel. Dacă tabla cutată este prevăzută cu mijloace de conlucrare
specifice, capabile să împiedice sau să limiteze lunecările între cele două elemente, eforturile
longitudinale pot fi transmise între tabla cutată şi beton, astfel încât, după întărirea betonului, se
obţine o placă compusă lucrând în sensul nervurilor tablei.

Tabla cutată îndeplineşte un dublu rol;

- de cofraj în timpul execuţiei, fiind capabilă să preia greutatea proprie, a betonului proaspăt, a
armăturilor precum şi încărcările tehnologice în faza de turnare;

- de armătură de rezistenţă în zona întinsă, după întărirea betonului.

Placa compusă este parte componentă a unui planşeu, în care grinzile, dispuse după una sau
două direcţii, sunt grinzi metalice cu sau fără structură compusă, sau mai rar, grinzi sau centuri
din beton armat.

1.1.3. Instrucţiunile se referă la asigurarea comportării corespunzătoare în exploatare, precum şi

a condiţiilor de rezistenţă definite prin stările limită specifice (pct. 1.4).

Prevederile prezentelor instrucţiuni nu se referă la asigurarea rezistenţei Ia foc, la izolarea

termică sau fonică a plăcii compuse. Pentru siguranţa Ia foc se au în vedere prevederile
normativelor P 118-1999; PC 017-1999 şi MP 008-2000.

1.1.4. Aplicarea acestor instrucţiuni se face respectând normele de calcul şi alcătuire pentru
elemente din beton armat (STAS 10107/0- 90; NH 012-99) şi din oţel (STAS 10108/0-78; ST009).

1.1.5. Acţiunile şi grupările acestora luate în considerare la proiectarea plăcilor compuse tablă
cutată-beton se stabilesc conform STAS 10101.

1.1.6. Prevederile instrucţiunilor se aplică Ia construcţii civile şi industriale la care încărcările sunt
preponderent statice, uniform distribuite şi aplicate Ia partea superioară a plăcii compuse.

Sunt admise şi solicitări dinamice, ciclice sau oscilante care, însă, nu afectează conlucrarea tablă
cutată-beton. In aceste situaţii de încărcare, se va acorda o atenţie deosebită alcătuirii
constructive a plăcilor compuse din punctul de vedere al conlucrări.

În cazul în care plăcile compuse oţel-beton sunt solicitate în planul lor (acţiunea seismică sau a
vântului), este necesară verificarea planşeului ca şaibă orizontală, conform normelor specifice.

1.1.7. Plăcile compuse tablă cutată beton se pot realiza ca elemente simplu rezemate sau
continue. Modul de armare, de realizare a continuităţii în dreptul reazemelor intermediare la
elementele continue, fixarea plăcilor pe grinzile de reazem şi recomandările privind alcătuirea
acestor tipuri de plăci sunt detaliate în capitolul 4.

În cazul folosirii unor table ale căror caracteristici geometrice nu satisfac condiţia de verificare a
săgeţii în faza de execuţie, se poate adopta soluţia de sprijinire provizorie a tablei din oţel.

1.1.8. Caracteristicile tablelor profilate din oţel - dimensiunile geometrice ale profitului transversal,
aria efectivă a secţiunii transversale pentru lăţimea de livrare, momentul de inerţie al secţiunii,
rezistenta caracteristică a oţetului din care este execută din tabla, acoperirea cu zinc, încărcarea
capabilă sau alte caracteristici necesare proiectării - rezultă din documentaţia de firmă a
producătorilor.

1.1.9. Aplicarea soluţiilor de realizare a plăcilor compuse tablă cutată - beton pentru care nu
există documentaţia necesară, descrisă la punctul 1.1.8, impune experimentarea soluţiilor,
conform prevederilor din capitolul 5, în vederea stabilirii modului de rupere al elementelor şi a
urmăririi conlucrării dintre tabla cutată şi beton.

Rezultatele obţinute pe baza experimentărilor efectuate pe plăci compuse sunt valabile numai
pentru tipul respectiv de placă compusă; se pot face extrapolări pentru alte caracteristici ale plăcii
compuse în limitele precizate în capitolul 5 şi Anexa A.

1.2. Conlucrarea tablă cutată - beton

(1) Conlucrarea dintre tabla cutată şi beton reprezintă capacitatea tablei cutate de a împiedica
sau de a limita lunecările longitudinale între suprafaţa de contact a celor două componente.

Conlucrarea poate fi asigurată prin:

- mijloace de conlucrare mecanică (pct. 1.2.1);

- frecarea în cazul tablelor cu profile omega sau coadă de rândunică (pct. 1.2.2);

- ancoraje de capăt (pct. 1.2.3).

(2) Nu se recomandă utilizarea plăcilor compuse la care conlucrarea tablă cutată - beton este
asigurată numai prin aderenţă.

1.2.1. Mijloacele de conlucrare mecanică

(1) mijloacele de conlucrare mecanică se obţin prin presarea la rece. odată cu profilarea tablelor,
a unor amprente sferice, ovale sau dreptunghiulare, plasate fie pe pereţii înclinaţi ai nervurilor
tablei cu profile trapezoidale deschise (fig. 1.1.a), fie, eventual, la nivelul tălpii superioare a
tablelor cu nervuri în formă de coadă de rândunică.

(2) În cazul în care nu se dispune de table amprentate din fabricaţie, iar cantitatea necesară de
tablă cutată este redusă, se admite amprentarea manuală a tablelor (cu condiţia specificării
tehnologiei într-un caiet de sarcini elaborat sau avizat de proiectant), în măsura în care soluţia
este acceptabilă din punct de vedere tehnico - economic. Detalii privind dispunerea amprentelor
sferice sunt date la punctul 4.6.

(3) O altă soluţie de realizare a conlucrării mecanice în cazul tablelor neamprentate este sudarea
pe tablă, în lungul nervurilor, a unor conectori (de exemplu, sub formă de cupoane de oţel beton
îndoite ca în figura 1.1.c).

(4) Se recomandă folosirea mijloacelor de conlucrare mecanică concomitent cu ancorajele de

capăt de la punctul 1.2.3 (1).

1.2.2. Frecarea tablă cutată - beton

frecarea dintre tabla de oţel şi placa din beton este eficientă în cazul profilelor cu nervuri în coadă
de rândunică sau omega (fig. 1.1.b), formă ce favorizează împănarea betonului în cutele tablei,
activând în timpul exploatării forţe capabile să se opună lunecărilor.

Aprecierea comportării Ia lunecare în cazul acestor profiIe se face prin metodele de calcul bazate
pe experimentări (metoda m-k şi metoda interacţiunii parţiale, pct. 3.5.2 şi Anexa A),

1.2.3. Ancorajele de capăt

Prin fixarea tablei cutate pe reazeme se asigură menţinerea poziţiei în timpul execuţiei şi
împiedicarea lunecărilor sub efectul încovoierii.

ancorările de capăt (fig. 1.2) se pot realiza cu mijloace speciale (dornuri cu cap, profile metalice),
sau prin turtirea locală a profilelor tablei cutate cu nervuri în formă de coadă de rândunică sau
omega.
(1) dornurile cu cap (fig. 1.2.a) pot fi sudate prin străpungerea tablei cutate sau dispuse în goluri
practicate în jgheaburile tablei. În acest ultim caz, dornurile pot fi sudate în atelier pe grinda din
oţel. Dacă se utilizează procedeul de sudare prin străpungerea tablei pe şantier, este interzisă
suprapunerea tablelor, sudura străbătând o singura tablă.

(2) Profilele metalice se sudează pe faţa superioară a tablei, transversal pe direcţia nervurilor
acesteia, în axele reazemelor de capăt; varianta se aplică în cazul prinderii tablei de grindă prin
electronituire.

Ancorajele de capăt specificate la punctele (1) şi (2) se pot utiliza numai concomitent cu
mijloacele de conlucrare menţionate la punctul 1.2.1.

(3) ancorarea de capăt prin turtirea tablei (fig. 1.2.b) se utilizează numai în cazul tablelor din oţel
cu profil în coadă de rândunică sau omega.

1.3. Proprietăţile materialelor

1.3.1. Betonul

(1) Rezistenţele caracteristice şi de calcul ale betonului, fck, şi fcd , precum şi alte caracteristici de
calcul ale betonului realizat cu agregate obişnuite grele sau uşoare se stabilesc în conformitate
cu STAS 10107/0-90, respectiv NE 012-99.

(2) Clasa minimă de beton recomandată este C20/25 (Bc25); nu se recomandă depăşirea clasei
C50/60 decât în cazuri justificate.

1.3.2. Armăturile

(1) Armăturile prevăzute la plăcile compuse tabla cutată - beton pot fi sub formă de plase sudate
sau bare cu profil periodic montate individual, formând plase legate cu sârmă.

(2) Rezistenţele caracteristice (normată) şi de calcul f sk şi , precum şi alte caracteristici

de calcul se stabilesc în conformitate cu STAS 10107/0-90, respectiv ST009.

(3) Armătura de rezistenţă trebuie să se încadreze în clasa de rezistenţă H şi în clasele de

ductilitate mare sau medie în conformitate cu ST009.

1.3.3. Tabla cutată

(1) Caracteristicile geometrice şi fizico - mecanice ale tablelor cutate din oţel sunt cuprinse în
cataloagele firmelor producătoare.

(2) Tablele cutate ce intră în alcătuirea plăcilor compuse sunt realizate prin laminare din benzi
continue de tablă subţire zincată. Se utilizează oţel având valoarea minimă a limitei de curgere de
220 N/mm2, având raportul dintre rezistenţa de rupere la tracţiune şi limita de curgere de cei puţin
1,2. Aceste date se referă la caracteristicile mecanice determinate pe materialul de bază (înainte
de formarea la rece). Obişnuit, rezistenţa caracteristică (normată) f yp=220...350 N/mm2.

Rezistenţa de calcul este f yd,p=fyp / ap unde ap=1,1.

(3)Pentru realizarea plăcilor compuse tablă cutată - beton se recomandă tabla cutată zincată cu
profil trapezoidal.

(4) În mod curent, în mediile neagresive din interiorul clădirilor, protecţia împotriva coroziunii se
obţine prin zincarea ambelor feţe ale tablei cu câte un strat de 0,02 mm grosime (masă totală 275
g/m2).Grosimea nominală a tablelor cuprinde şi stratul protector. În funcţie de gradul de
agresivitate a mediului, de durata de viaţă şi de posibilităţile de acces ulterior (în vederea
întreţinerii) la faţa rămasă nebetonată, de la caz la caz, se poate spori grosimea stratului de zinc
şi se poate aplica pe această faţă o protecţie suplimentară prin vopsire (duplex), eventual şi
pentru asigurarea rezistenţei la foc.

Caracteristici geometrice ale tablei cutate şi ale plăcii compuse (fig. 1.3.)

1.3.4. Elementele de ancorare şi conectorii

(1) Elementele de ancorare cele mai utilizate sunt dornurile cu cap, prezentând avantajul că
rezistenţa lor este aceeaşi în orice direcţie normală pe axa dornului.

Dornurile se executa din oţel cu rezistenţa la rupere prin tracţiune f u=450 N/mm2 şi alungire la
rupere de 15%. Rezistenţa de calcul este fu / 1,25 .

(2) Conectorii din câmp sudaţi în lungul nervurilor tablei se realizează din cupoane de oţel-beton
OB37 sau PC52. cu rezistenţele conform STAS 10107/0-90 şi ST009.

1.4. Principii de bază privind proiectarea plăcilor compuse tablă cutată - beton

Calculul se face în conformitate cu principiile metodei de calcul la stări limită, luându-se în

considerare stări limită ultime şi stări limită de exploatare.

1.4.1. Verificarea tablei cutate din otel în faza de execuţie

Această etapă de verificare se referă la situaţia în care tabla cutată are rol de cofraj pentru
betonul proaspăt. Tabla profilată este un sistem structural monodirecţional a cărei geometrie,
înălţime şi grosime sunt dictate de încărcările care acţionează în timpul execuţiei. De multe ori,
săgeata tablei sub betonul proaspăt este criteriul de bază pentru alegerea acesteia; în această
situaţie poate fi raţională utilizarea unor sprijiniri provizorii.

Tabla cutată se verifică la starea limită de rezistenţă (încovoiere şi forţă tăietoare) şi la starea
limită de deformaţie, conform punctului 2.3.

1.4.2. Verificarea plăcii compuse

După întărirea betonului, cele două elemente (tabla cutată şi betonul conlucrează, încărcările
fiind preluate în totalitate de elementul compus; pe direcţia nervurilor, tabla cutată are rol de
armătură de rezistenţă pentru preluarea momentelor pozitive.

Se fac următoarele verificări:

- verificarea la starea limită de rezistenţă: încovoiere(pct. 3.4), lunecare la interfaţa tablă - beton
(pct. 3.5), forţă tăietoare (pct. 3,6);

- verificarea la starea limită de exploatare: fisurare (pct, 3.7.1), săgeţi (pct. 3.7.2).
În cazul în care s-au prevăzut sprijiniri provizorii în timpul execuţiei, se va ţine seama de efectul
înlăturării acestora.

1.5. Terminologie specifică

(1) Conlucrarea la lunecare reprezintă legătura la interfaţa tablă -beton, care permite celor două
componente să acţioneze ca un element structural unitar.

(2) Conlucrarea totală la lunecare este atinsă în situaţia în care capacitatea portantă la încovoiere
nu este limitată de capacitatea portantă de lunecare dezvoltată între tabla de oţel şi beton: în
această situaţie se obţine capacitatea portantă maximă Ia încovoiere cea longitudinală între
beton si tabla cutată este considerată nulă.

(3) Conlucrarea parţială la lunecare intervine în situaţia în care capacitatea portantă la încovoiere
este limitată de capacitatea portantă de lunecare dezvoltată între tabla de oţel şi beton.
Lunecarea longitudinală între beton şi tabla cutată este nulă, dar are o valoare limitată.

(4) Lunecarea longitudinală este lunecarea care se produce pe nervurilor tablei din oţel la
interfaţa beton - tablă.

(5) Rezistenţa la lunecare longitudinală este proprietatea plăcii compuse de a rezista la lunecare
în plan longitudinal prin mijloacele de conlucrare descrise la punctul 1.2.

(6) Gradul de conlucrare reprezintă raportul dintre Nc, rezultanta eforturilor unitare de
compresiune din beton la starea limită de rezistenţă şi Nc,f, rezultanta eforturilor unitare de
compresiune din beton pentru aceeaşi secţiune transversală cu conlucrare totală .

[top]

2. VERIFICAREA TABLEI CUTATE DIN OŢEL ÎN FAZA DE EXECUŢIE

2.1. Acţiuni

(1) La calculul tablei cutate din oţel în faza de execuţie se iau în considerare următoarele acţiuni:

- greutatea proprie a tablei cutate şi a betonului proaspăt;

- încărcările din procesul de betonare;

- încărcările rezultate din depozitări accidentale de materiale pe tablă cutată;

- greutatea proprie din efectul de creştere a grosimii betonului proaspăt datorită săgeţii tablei.

(2) Greutatea betonului proaspăt se consideră ca o încărcare uniform distribuită.

(3) Încărcările din timpul procesului de betonare se referă la greutatea utilajelor de betonare, a
oamenilor, a acumulărilor de beton proaspăt, precum şi la vibraţiile sau şocurile produse în timpul
execuţiei.
în lipsă de alte date, aceste acţiuni pot fi simulate printr-o încărcare normată suplimentară de 1,5
kn/m2 aplicată pe o zonă de 3 m pe 3 m (sau, dacă deschiderea este mai mică de 3 m pe toată
deschiderea plăcii). în restul deschiderii se consideră un supliment de încărcare normată de 0,75
kn/m2. aceste încărcări suplimentare se amplasează în poziţiile care conduc ia valori maxime ale
eforturilor (fig. 2.1).

(4) Dacă săgeata maxima P a tablei din oţel sub greutatea proprie şi a betonului proaspăt este
mai mică decât 1/10 din grosime plăcii, în calculul tablei de oţel nu se ţine seama de efectul de
creştere a grosimii betonului proaspăt datorită săgeţii tablei. Dacă această valoare este depăşită,
se poate ţine seama de acest efect, considerând în calcule grosimea nominală a betonului mărită
cu 0,7 P pe toată deschiderea.

Încărcările suplimentare prezentate la punctul (3) şi (4) sunt cele propuse în prEN-1994, Partea
1.1, respectiv EC4 1990.

2.2. Analiza tablei din otel

(1) Pentru determinarea stării de eforturi se poate utiliza analiza elastică liniară.

Redistribuţia parţială a momentelor încovoietoare de pe reazeme este permisă cu excepţia

situaţiilor în care se utilizează sprijiniri provizorii în tablă de execuţie.

(2) Rezistenţa tablei este limitată de problemele de instabilitate locală a pereţilor comprimaţi.
Pentru determinarea proprietăţilor efective ale secţiunii tablei cutate, în condiţiile reducerii
rigidităţii tablei, se pot utiliza procedee de calcul iterative sau se recurge la încercări
experimentale.

(3) Schema statică şi deschiderile de calcul se stabilesc în funcţie de modul de rezemare a tablei
cutate din otel conform punctului 4.5, ţinând seama şi de eventuala prezenţa a reazemelor
provizorii.

2.3. Verificarea tablei cutate din oţel la starea limită de rezistenţă şi la starea limită de
deformaţie

(1) Verificarea tablei cutate din oţel la starea limită de rezistentă şi de deformaţie se face pe baza
datelor puse Ia dispoziţie de către furnizor.

(2) Calculul tablei cutate la starea limită de rezistenţă constă în verificarea condiţiei ca valoarea
de calcul a solicitării (M, T) să nu depăşească, în nici o secţiune a tablei, capacitatea portantă de
calcul a tablei (MP, TP). Valorile MP, TP sunt uzual furnizate în cataloagele de produs.

(3) În lipsa datelor necesare furnizate de producător, stabilirea capacităţii portante a tablei se
poate face prin procedee iterative, conform prescripţiilor tehnice în vigoare (separat pentru fiecare
dintre cele două stări limită) sau, în ultimă instanţă, se recurge la încercări experimentale.

(4) De remarcat că, dacă în anumite zone talpa liberă (necontravântuită) a unei grinzi metalice
care susţine tabla cutată este comprimată, se verifică obligatoriu grinda respectivă la pierderea
stabilităţii generale (flambaj prin încovoiere - răsucire); această verificare trebuie efectuată atât în
faza de execuţie, cât şi în faza când betonul este întărit.

(5) Calculul tablei cutate la starea limită de deformaţie constă în verificarea săgeţii maxime a
plăcii P conform condiţiei:
în care:

P - săgeata maximă a tablei cutate sub efectul greutăţii proprii şi a greutăţii betonului proaspăt
(fără încărcările din procesul de betonare);

- săgeata maximă admisă pentru deschiderea de calcul " L " a tablei; dacă tabla
este sprijinită în timpul execuţei, lăţimea reazemului provizoriu se neglijează în determinarea
deschiderilor de calcul.

[top]

3. VERIFICAREA PLĂCII COMPUSE

3.1. Acţiuni

La calculul plăcilor compuse se iau în considerare următoarele acţiuni şi deformaţii impuse:

- greutatea proprie a plăcii compuse, inclusiv sporul de greutate adus de stratul de beton datorită
săgeţii tablei, conform punctului 2.1.(4); greutatea pardoselilor, a instalaţiilor, a tavanelor
suspendate etc.;

- contracţia şi curgerea lentă ale betonului;

- forţa concentrată liniară din eliminarea sprijinirii provizorii (dacă aceasta a existat în timpul
execuţiei);

- încărcări variabile rezultate din procesul de exploatare sau acţiuni climatice.

Aceste acţiuni sunt considerate cu valoarea lor de calcul corespunzătoare stării limită la care se
face verificarea.

3.2. Analiza plăcii compuse

(1) Pentru determinarea stării de eforturi şi deformaţii în plăcile compuse, se pot utiliza:

- analiza liniară cu sau fără redistribuţie;

- analiza neliniară.

(2) Analiza elastică liniară se utilizează la stările limită de exploatare, luându-se în considerare
efectele neliniare produse de fisurarea betonului întins, de contracţia şi curgerea lentă ale
betonului.
Analiza elastică se poate utiliza şi la stările limită ultime, chiar dacă pentru determinarea
capacităţii portante a secţiunii transversale se consideră comportarea plastică sau elastic
neliniară a acesteia.

(3) Analiza elastică liniară cu redistribuire limitată la stări limită ultime se aplică în cazul plăcilor
compuse continue. Efectul fisurării betonului se poate lua în considerare prin reducerea de până
la 30 % a momentelor de pe reazemele intermediare, cu retransmiterea acestora spre câmpurile
deschiderilor alăturate.

(4) Analiza neliniară ţine seama de proprietăţile de comportare reale, neliniare ale materialelor, la
oricare stare limită.

(5) Plăcile compuse continue pot fi calculate ca o succesiune de plăci simplu rezemate.

Acest mod de abordare a analizei statice este justificat prin faptul că în zonele de câmp secţiunea
transversală a tablei cutate asigură, în general, o capacitate portantă la încovoiere mai mare
decât este necesar din verificarea la încovoiere.

3.3. Lăţimea de calcul pentru distribuţia sarcinilor concentrate în plăcile compuse

dacă pe placa compusă se aplica încărcări concentrate (punctual sau liniar), lăţimea de calcul pe
care se consideră repartizate aceste acţiuni se poate determina simplificat (în conformitate cu
pren 1994-1-1) după cum urmează (Fig. 3.1).

(1) În cazul încărcărilor concentrate, punctuale sau liniare paralele cu nervurile tablei, lăţimea b m
(măsurată la partea superioară a profilului tablei) pe care acestea se consideră distribuite se
determină cu relaţia:

bm = bp + 2.(hc + hf)(3.1)

în care:

bp - lăţimea efectivă pe care acţionează încărcările (perpendicular pe nervurile tablei);

hc - grosimea plăcii de beton deasupra nervurilor tablei de oţel;

hf - grosimea pardoselii; dacă stratul de finisaj nu are rigiditate suficientă pentru preluarea
compresiunii locale, se consideră hf=0.

(2) În cazul încărcărilor liniare perpendiculare pe nervurile tablei, lăţimea b m se determină cu

aceeaşi relaţie, în care bp se consideră lungimea efectivă pe care acţionează încărcarea liniară.

(3) Lăţimea de calcul considerată ca efectivă pentru analiza globală a plăcii compuse şi pentru
calculul ia starea limită de rezistenţă, în cazul în care h tp / h ≤ 0,6, se limitează Ia valorile de mai
jos:

(a) pentru încovoiere şi pentru lunecarea longitudinală:

- plăcile simplu rezemate şi deschiderile marginale ale plăcilor continue:

- deschiderile intermediare ale plăcilor continue:

(b) pentru forţa tăietoare:

în care:

Lp este distanţa măsurată de la centrul suprafeţei de aplicare a forţei şi reazemul cel mai apropiat;

L - deschiderea de calcul a plăcii;

b - lăţimea plăcii.

(4) Repartizarea încărcărilor concentrate se realizează prin intermediul armăturilor transversale

(perpendiculare pe direcţia nervurilor tablei de oţel), plasate deasupra tablei cutate. Această
armătură este necesară deoarece pe direcţia respectivă tabla cutată nu are rezistenţă la
încovoiere; cantitatea de armătură se calculează pe baza diagramei de momente încovoietoare
din încărcarea concentrată.

(5) Dacă încărcările concentrate nu depăşesc 7,5 kN, iar cele uniform distribuite 5,0 kN/m 2
armătura transversală se prevede constructiv cu o arie minimă de 0,2% din secţiunea de beton
situată deasupra nervurilor. Această armătură se prelungeşte peste lungimea b em cu lungimea de
ancorare, conform STAS 10107/0-90.

3.4. Verificarea plăcilor compuse la starea limită de rezistenţă sub acţiunea momentelor
încovoietoare

3.4.1. Ipoteze de calcul

(1) Ipotezele de calcul admise la determinarea momentelor încovoietoare capabile sunt:

- conlucrarea între tabla de oţel şi beton este totală;

- secţiunea de calcul a tablei Ap este solicitată atât la întindere cât şi la compresiune la valoarea
de calcul a rezistenţei de curgere a oţelului fyd,p;

- armăturile longitudinale de rezistenţă As, sunt solicitate la valoarea de calcul a rezistenţei de

curgere a oţelului fsd;

- secţiunea comprimată de beton este solicitată uniform la valoarea rezistenţei de calcul la

compresiune fcd;
- betonul întins se consideră fisurat şi scos din lucru.

(2) Pentru zonele de moment încovoietor pozitiv secţiunea transversală de calcul este alcătuită
din betonul din zona comprimată şi secţiunea de calcul a tablei cutate, armătura comprimată
putând fi neglijată. Armătura din zona întinsă se poate lua în considerare în calcul, ca în cazul
unei secţiuni din beton armat; în relaţiile de calcul care urmează nu s-a luat în considerare
prezenţa armăturilor întinse.

(3) Pentru zonele de moment încovoietor negativ, în mod obişnuit nu se ia în considerare aportul
tablei de oţel în calculul capacităţii portante, astfel încât secţiunea activă este formată din
armătura întinsă dispusă pe reazem şi secţiunea betonului comprimat.

Dacă tabla cutată este continuă pe reazeme, respectiv dacă nu s-au redistribuit momentele
negative la verificarea tablei în faza de execuţie, se poate lua în considerare şi contribuţia tablei
la capacitatea portantă a secţiunii.

(4) Prin fixarea tablei de grinzile metalice ale planşeului, la reazemele marginale apar momente
de încastrare parţială, care pot fi considerate circa 0,35 din momentul de încastrare perfectă
corespunzător plăcii dublu încastrate.

3.4.2. Verificarea plăcii compuse în zonele de moment încovoietor pozitiv

3.4.2.1. Momentul capabil plastic Mpl,Rd al secţiunii compuse cu conlucrare totală pentru situaţia în
care axa neutră este situată deasupra tablei de oţel (xpl ≤ hc) se determină pe baza distribuţiei
eforturilor unitare normale din figura 3.2, cu relaţia:

Mpl,Rd = Nc,f . z(3.2)

Rezultanta eforturilor unitare normale de compresiune din beton N c,f corespunzătoare conlucrării
totale tablă cutată - beton şi rezultanta eforturilor unitare normale de întindere din tabla de oţel N p
se determină cu relaţiile:

Nc,f = xpl . b . fcd(3.3)

Np = Ap . fyd,p(3.4)

Distanţa între axa neutră plastică şi fibra cea mai comprimată de beton, x pl rezultă din ecuaţia de
proiecţie Nc,f = Np

(3.5)

Braţul de pârghie z are valoarea:

z = h – e – 0.5 . xpl = d – 0.5 . xpl(3.6)

e – distanţa de la centrul de greutate al secţiunii de calcul a tablei până la fibra inferioară a

acesteia.
3.4.2.2. Momentul încovoietor capabil MRd al secţiunii compuse pentru situaţia în care axa neutră
este situată în tabla de oţel se delermină pe baza distribuţiei de eforturi unitare normale din figura
3.3 , cu relaţia:

MRd = Nc,f . z + Mpr(3.7)

în care Nc,f este rezultanta eforturilor normale de compresiune din beton, z este braţul de pârghie,
Mpr este momentul plastic redus ai tablei.

Rezultanta eforturilor unitare normale de compresiune din beton nc,f , se determină neglijând
betonul comprimat din nervurile tablei (fig. 3.3):

Nc,f = b hc fcd ≤ Np(3.8)

în care Np are valoarea dată de relaţia 3.4.

Momentul plastic redus al tablei de oţel Mpr (faţă de momentul plastic maxim al secţiunii de calcul
a tablei de oţel, Mp) , se poate determina cu ajutorul figurii 3.4 (a). Curba de interacţiune Mpr / Mp
si Nc,f / Np are, pentru un anumit tip de tablă, alura curbei ABC ; în prEN 1994-1-1, curba se
aproximează printr-o linie frântă ADC, rezultând relaţia de calcul pentru M pr :

(3.9)

în care Nc,f se determina cu relaţia (3.8), iar Np cu relaţia (3.4) .

Braţul de pârghie z se poate aproxima cu ajutorul figurii 3.4 (b), în care dreapta EF stabileşte
valoarea distanţei ei (fig. 3.3 b).

z = h – 0,5 hc – ei(3.10)

(3.11)

în care:

ep - distanţa de la axa neutră plastică a tablei cutate până la fibra inferioară a acesteia

e - distanţa de la centrul de greutate al secţiunii de calcul a tablei pană la fibra inferioară a

acesteia.

3.4.3. Verificarea plăcii compuse în zonele de moment încovoietor negativ

Momentul încovoietor capabil MRd al secţiunii compuse, pentru situaţia în care se neglijează
aportul tablei de oţel, se determină ca şi pentru o secţiune din beton armat, pe baza distribuţiei
eforturilor unitare normale din figura 3.5 cu relaţia:

MRd = Ns.z
Rezultanta eforturilor de întindere Ns din armătura de pe reazem şi braţul de pârghie z se
determină cu relaţiile:

Ns = As fsd(3.13)

z = h – 0,5.xpl – as(3.14)

în care:

As - secţiunea armăturii de rezistenţă dispusă pe reazem, în mm 2/m;

as - distanţa de la centrul de greutate al armaturii până la fibra superioara de beton a plăcii

compuse;

xpl - distanţa între axa neutră plastică şi fibra cea mai comprimată a tablei cutate.

Rezultanta eforturilor unitare normale de compresiune din beton, calculata pentru suma lăţimilor
medii bcm pe 1 ml de placă compusă, în cazul xpl ≤ htp , este:

Ncm = bcm xpl fcd(3.15)

Poziţiei axei neutre xpl se determină din ecuaţia de proiecţie Ns = Ncm:

xpl = Ns / bcm fcd(3.16)

Dacă xpl > htp, relaţiile de calcul se modifică în conformitate cu repartiţia eforturilor unitare normale
pe secţiunea transversală.

3.5. Verificarea lunecării longitudinale la starea limită de rezistentă

3.5.1. Aspecte generale

(1) Lunecarea longitudinală dintre tabla cutată şi beton este preluată de către mijloacele de
conlucrare din câmpul tablelor cutate şi de ancorajele de capăt (pct. 1.2).

(2) Modul de determinare a capacităţii portante la lunecare a elementelor ce asigură conlucrarea

este prezentat la punctele 3.5.2, 3.5.3 , 3.5.4.

(3) Este obligatorie fixarea tablei cutate de grinzile de reazem. Aceasta se poate realiza prin
ancoraje de tip dornuri cu cap (pct 3.5.5), sau prin electronituire. Electronituirea (pct. 4.5) poate fi
asociată cu sudarea unor profile metalice transversal direcţiei nervurilor.

4) Nu se pot utiliza ancorajele de capăt fară a se asigura şi o conlucrare tablă - beton în câmpul
tablei.

3.5.2. Metode de verificare Ia lunecare longitudinală cu parametri determinaţi experimental

conform prEN 1994-1-1

Rezistenţa de calcul la lunecare longitudinală a plăcilor compuse a căror conlucrare este

asigurată prin mijloace mecanice (pct. 1.2.1) sau prin frecare (pct. 1.2.2) se determină prin
metoda experimentală m-k sau prin metoda conlucrării parţiale.
3.5.2.1. Metoda m-k

(1) Verificarea la starea limită ultimă de lunecare se face punând condiţia ca valoarea de calcul a
forţei tăietoare V pentru o lăţime de placă b să nu depăşească rezistenţa de calcul Ia forţă
tăietoare Vl,Rd .

(2) Rezistenţa de calcul la forţă tăietoare Vl,Rd (corespunzătoare cedării prin lunecare
longitudinală) se determină cu relaţia:

(3.17)

în care:

d - este distanţa dintre centrul de greutate al secţiunii tablei cutate şi fibra cea mai comprimată de
beton (fig, 3.2);

Ap - secţiunea transversală nominală a tablei cutate, exprimată in mm 2;

m si k - factori empirici, în N/mm2 obţinuţi din teste efectuate pe placă în condiţii ce respectă
cerinţele de bază ale metodei m-k, prezentată în anexa A;

Ls - lungimea de lunecare în mm aproximată conform punctului 3.5.2.1(3);

Vs = 1,25 -coeficientul parţial de siguranţă.

(3) Determinarea aproximativa a lungimii de lunecare Ls se poate face după cum urmează .

Pentru încărcările dispuse simetric pe deschiderea plăcii, se trasează diagrama de forţă

tăietoare, apoi diagrama echivalentă, pentru două forţe concentrate amplasate simetric la
distanţa Ls faţă de reazem, astfel încât reacţiunea să fie egală cu cea din încărcările reale. Din
condiţia egalării ariilor diagramelor rezultă ls (fig. 3.6); de exemplu, pentru o încărcare uniform
distribuită pe deschidere, Ls = L / 4 .

Pentru repartiţii asimetrice ale încărcărilor se face o evaluare bazată pe încercări, sau prin calcule
aproximative; lungimea de lunecare se ia egală cu raportul dintre momentul încovoietor maxim şi
reacţiunea cea mai mare .

(4) În cazul în care placa compusă este continuă, pentru determinarea rezistenţei la lunecare se
poate utiliza o placă simplu rezemată, echivalentă, cu deschiderea:

- 0,8L , pentru deschideri intermediare;

-0,9L , pentru deschideri marginale .

3.5.2.2. Metoda conlucrării parţiale

1) Această metodă se poate utiliza numai în situaţia în care comportarea la lunecare este ductilă.
Comportarea ductila la lunecare poate fi atinsă dacă încărcarea de cedare depăşeşte cu cel puţin
10 % încărcarea la care se produce o lunecare de capăt de 0,1mm; în caz contrar, comportarea
la lunecare este considerată neductilă sau rigidă .
Dacă încărcarea maximă este atinsă la o săgeată ce depăşeşte L/50, se consideră ca valoare de
calcul a încărcării de cedare cea căreia îi corespunde săgeata de L/50 .

2) Verificarea la starea limită ultimă de lunecare se face punând condiţia ca valoarea de calcul a
momentului încovoietor M pentru o lalime de placă b să nu depăşească momentul încovoietor
capabil MRd .

3) Momentul încovoietor capabil MRd se determină conform punctului 3.4.2.2, cu următoarele

precizări:

• forţa de lunecare este asociată capacităţii portante a zonei comprimate N c:

Nc = u,Rd b Ls ≤ Nc,f(3.18)

în care :

Nc = bxfcd este rezultanta eforturilor normale de compresiune din beton pentru situaţia conlucrării
parţiale;

Nc,f - rezultanta eforturilor normale de compresiune din beton corespunzătoare conlucrării totale,
conform relaţiei Nc,f = Np ;

Lx - distanţa de Ia secţiunea transversală considerată pană la cel mai apropiat reazem;

u,Rd - rezistenţa de calcul la lunecare, determinată prin metoda de testare m-k (Anexa A) .

• momentul încovoietor capabil al plăcii compuse rezultă din relaţia 3.7. în care N c,f (conlucrare
totală) se înlocuieşte cu Nc (conlucrare parţială), rezultând :

MRd = Nc z + Mpr (3.19)

Braţul de pârghie z rezultă din relaţia 3.10, în care se înlocuieşte h c cu x :

z = h – 0,5 x – ei(3.20)

În relaţia de mai sus ei , se determină din relaţia 3.11, cu Nc în Ioc de Nc,f , respectiv cu Nc,f în loc
de Np :

(3.21)

Poziţia axei neutre se determină cu relaţia 3.18, în care N c = bxfcd :

(3.22)

Momentul plastic redus al tablei de oţel Mpr se obţine înlocuind în relaţia 3.9 Nc,f cu Nc, respectiv
Np cu Nc,f :
 (3.23)

În relaţiile 3.21 şi 3.23, raportul reprezintă gradul de conlucrare.

(4) Lungimea necesară pentru conlucrarea totală este:

(3.24)

Gradul de conlucrare  poate fi definit prin relaţiile:

în care indicele f arată conlucrarea totală.

Diagrama de momente capabile are următorul traseu (tlg. 3.7):

- pentru Ls = 0 capacitatea portantă este Mpr ;

- pentru Lx < Lsf capacitatea portantă este Mpr < MRd < Mpl,Rd ;

- pentru Lx = Lsf , capacitatea portantă este Mpl,Rd .

(5) În relaţia (3.18),Nc poate fi mărit cu R (R este valoarea de calcul a reacţiunii reazemului de la
care se măsoară Lx , iar  se poate lua 0,5).

De asemenea, se poate lua în considerare şi aportul armăturii inferioare întinse .

diagrama de momente capabile şi de momente din încărcări (Fig. 3.7.)

3.5.3. Verificarea conlucrării tablă-cutată prin amprente

(1) În cazul amprentelor sferice convexe (amprenta intră în beton), rezistenţa la lunecare de la
interfaţa tablă – beton este dată de valoarea minimă dintre:

• Forţa de lunecare Pstriv ce solicită la strivire betonul la contactul cu amprenta:

Pstriv = fcd . ampr . hampr(3.25)

în care:

fcd - rezistenţa de calcul la compresiune a betonului, în N/mm2;

ampr - diametrul amprentei, mm;

hampr - înălţimea (adâncimea) amprentei, mm.

• Forţa de lunecare Pforf ce solicită la forfecare suprafaţa aferentă amprentei a af,a , definită în figura
3.8:

Pforf = f . Aaf,a (3.26)

în care: f = (0,2 ... 0,3) fcd

(2) În cazul amprentelor sferice concave, este hotărâtoare rezistenţa la forfecare a betonului la
baza amprentei Pforf,a , exprimată prin relaţia:

(3.27)

(3) Dacă conlucrarea este asigurată prin amprente de alte forme, determinarea capacităţii
portante se poate face pe baza datelor ce rezultă din încărcările experimentale (capitolul 5).

3.5.4. Verificarea conlucrării tablă cutată – beton prin conectori

forţa de forfecare f ce acţionează asupra conectorilor se descompune în două componente (fig.

3.9):

- Fc care acţionează ca forţă de compresiune în beton;

- Ft care acţionează ca forţă de întindere (smulgere) asupra conectorului.

Componenta Ft , defavorabilă datorită grosimii mici a tablelor, se poate calcula cu relaţia:

Ft = tdp . Af(3.28)

în care:

fu,p - rezistenţa de rupere la tracţiune a tablei, în N/mm 2;

Af =  . ds . t - secţiunea de forfecare a tablei în dreptul cordonului de sudură, în mm 2;

ds - diametrul cordonului de sudură, care se poate considera 1,1   ( - diametrul conectorului );

t - grosimea tablei.

3.5.5. Verificarea la lunecare longitudinală a ancorajelor de capăt tip dorn cu cap la plăcile
compuse tablă cutată – beton

(1) În lipsa contribuţiei altor mijloace de conlucrare, capacitatea portantă a ancorajelor tip dorn cu
cap trebuie să fie mai mare sau cel mult egală cu forţa de întindere din tabla de oţel la starea
limită ultimă.
(2) În cazul plăcilor compuse tabla cutată – beton, cu nervurile tablei perpendiculare pe grinzile
de rezemare (tematica prezentelor instrucţiuni), capacitatea portantă la lunecare a ancorajelor de
capăt se calculează ca şi la grinzile compuse oţel – beton, conform prEN 1994-1-1.

Rezistenţa de calcul a unui dorn cu cap PRd este cea mai mică valoare dintre:

- rezistenţa la forfecare, redusă cu coeficientul empiric k t ;

- rezistenţa la presiune diametrală (dacă dornul cu cap este sudat prin străpungerea tablei).

(3) Rezistenţa la forfecare este valoarea minimă dintre rezistenţa la forfecare a dornului şi
rezistenţa la zdrobire a betonului la contactul cu dornul, date de relaţiile:

(3.29)

(3.30)

în care:

dd - diametrul dornului cu cap, 16 mm ≤ dd ≤ 22 mm;

fu - rezistenţa limită la tracţiune a oţelului dornului ( ≤ 450 N/mm2 );

fck - rezistenţa caracteristică a betonului la compresiune;

Ec - modulul de elasticitate al betonului;

 = 0,2.[(hd / dd)+1] dacă 3 ≤ hd / dd ≤ 4;

hd este lungimea totală a dornului cu cap;

 = 1, dacă hd / dd > 4;

V - coeficient parţial de siguranţă, egal cu 1,25.

(4) Coeficientul empiric de reducere, kt , se determină cu relaţia:

(3.31)

în care:

nr - numărul conecorilor într-o nervură a tablei în zona unde intersectează grinda de rezemare (se
consideră cel mult doi, chiar dacă sunt mai mulţi);

b0 , htp sunt dimensiunile din figura 1.3.

Valorile limită maxime ale coeficientului kt sunt date în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1.

Valorile maxime ale coeficientului de reducere k t

kt pentru dornuri cu cap

Nr.
dornuri Grosimea tablei t
într-o (mm) Sudate prin
nervură Sudate pe contur
străpungere
dd= 19 sau 22 mm
dd ≤ 20 mm

≤1 0.85 0,75
1
>1 1,00 0,75

≤1 0,70 0,60
2
>1 0,80 0,60

Valorile pentru kt stabilite mai sus valabile în cazul în care htp ≤ 85 mm; b0 ≥ htp şi hd ≤ htp + 75
mm.

(5) Verificarea la presiune diametrală a unui conector sudat de grinda de rezemare prin
străpungerea tablei se poate face cu relaţia:

Pg,Rd = k.ds.t.fyp,d(3.32)

în care:

(3.33)

ds - diametrul cordonului de sudură (se poate considera 1,1 .dd);

a- distanţa dintre axa conectorului şi marginea tablei cutate ( ≥1,5.ds );

t- grosimea tablei.

(6) Ancorajele de capăt sunt în general solicitate biaxial, deoarece pe de o parte asigură
ancorarea plăcii compuse, iar pe de altă parte asigură conlucrarea plăcii compuse cu grinda
metalică de reazem. Verificarea acestor elemente se face cu relaţia:

(3.34)
 în care:

Fl - este forţa longitudinală cauzată de acţiunea compusă în grindă;

Ft - forţa transversală cauzată de acţiunea compusă în placă;

Pl,Rd , Pt,Rd - rezistenţele corespunzătoare ale dornurilor.

3.6. Verificarea la forţă tăietoare a plăcilor compuse

capacitatea portantă la forţă tăietoare pe unitatea de lungime a unei plăci compuse se poate
aprecia ca pentru plăcile din beton armat (fig. 3.10):

Vv,Rd = 0,75 (b0 / bs) d fctd în kN/m(3.35)

în care: fctd este rezistenţa de calcul la întindere a betonului.

3.7. Verificarea plăcilor compuse la stările limită de exploatare

3.7.1. Verificarea plăcilor compuse la starea limită de fisurare a betonului

(1) Fisurarea betonului se poate produce în special în zonele deasupra rezemelor. Obişnuit, în
interiorul clădirilor fisurarea betonului nu periclitează durabilitatea.

(2) În cazul zonelor de momente negative ale plăcilor compuse continue, când controlul fisurării
se face prin calcul, determinarea deschiderii medii a fisurilor normale sub efectul încărcărilor de
exploatare se poate face ca pentru ementele din beton armat (STAS 10107/0-90, cu următoarele
precizări:

- se ia în considerare armătura de pe reazeme, calculată la moment incovoietor negativ conform

punctului 3.4.3 sau dispusă constructiv conform punctului (3) de mai jos:

- secţiunea de beton se consideră fisurata în zonele deasupra reazemelor ;

- pentru alegerea valorii admise a deschiderii fisurilor se au în vedere condiţiile de exploatare;

pentru medii obişnuite, neagresive, se poate admite deschiderea limita de 0,3 mm .

(3) Dacă placa a fost calculată ca o succesiune de plăci simplu rezemate, pentru controlul
deschiderii fisurilor, deasupra reazemelor se prevede constructiv o cantitate minimă de armătură
As, raportată procentual la secţiunea de beton situată deasupra tablei cutate A c ;

- As ≥ 0,2% Ac pentru plăci nesprijinite în timpul execuţiei;

- As ≥ 0,4% Ac pentru plăci sprijinite în timpul execuţiei.

3.7.2. Verificarea plăcilor compuse la starea limită de deformaţie

(1) Verificarea rigidităţii la încovoiere se face ca şi în cazul unor elemente componente ale
planşeelor din beton armat,conform STAS 10107/0-0. Placa compusă trebuie sa îndeplinească
condiţia ca, sub efectul încărcărilor de exploatare, săgeata totală sau o parle din ea să nu
depăşească valoarea admisă a săgeţii, precizată în funcţie de destmatia planseului. Relaţia de
verificare este :
 (3.36)

în care:

td (qE) - săgeata din încărcarea totală de exploatare, cu luarea în considerare a deformaţiilor în
timp ale betonului;

- săgeata din încărcările de exploatare care acţionează înainte de executarea

elementelor nestructurale, fără luarea în considerare a deformaţiilor în timp ale betonului;

adm - săgeata admisă, cu valoarea :

adm = L/400 planşee care susţin elemente nestructurale ce pot fi deteriorate de deformaţii mari
ale planşeelor ;

adm = L/250 planşee care nu susţin elemente nestructurale ce pot fi deteriorate de deformaţii
mari ale planşeelor .

(2) Săgeţile se determină cu regulile de calcul pentru structurile omogene şi elastice. În

deschiderile marginale se ţine seama de creşterea săgeţilor datorită lunecărilor de capăt, daca nu
este îndeplinită condiţia de Ia punctul (3) .

Modulul de rigiditate la încovoiere al plăcii compuse se determină prin metoda secţiunii

transformate. Secţiunea compusă se transformă într-una ideală omogenă din beton, în care

secţiunea de oţel intervine multiplicată prin coeficientul de echivalenţă . Modulul de

elasticitate al betonului se ia conform STAS 10107/0-90, ţinând seama de efectele de durată

ale încărcărilor .

(3) Conform prEN 1994-1-1, în deschiderile marginale nu se ia în considerare efectul de creştere

a săgeţii datorită lunecării de capăt, dacă încărcarea de iniţiere a lunecării este cu cel puţin 20 %
mai mare decât valoarea de calcul a încărcării de exploatare; încărcarea de iniţiere a lunecării
este încărcarea care produce la capătul plăcii o lunecare de 0,5 mm .

(4) Dacă nu este îndeplinită condiţia de mai sus, trebuie prevăzute ancoraje de capăt pentru
reducerea componentei săgeţii produse de lunecare, sau în calculul săgeţii trebuie să se ia în
considerare efectul de creştere a săgeţilor, stabilit prin încercări experimentale .

În cazul plăcilor compuse solicitate moderat, conform prEN 1994-1-1 (EC4), respectiv ASCE, nu
este necesară verificarea prin calcul a săgeţilor dacă nu sunt depăşite valorile limită cele mai
dezavantajoase date în tabelul 3.2 şi dacă este respectată condiţia privind lunecările de capăt,
dată la punctul (3) .

Tabelul 3.2.

Valori limită ale raportului L/d sau L/h

 Elementul structural L/d (EC4) L/h (ASCE)

Placă compusă simple rezemată 25 22

Deschiderea marginală a plăcilor

32 27
compuse continue

Deschiderea intermediară a plăcilor

35 32
compuse continue

d - distanţa dintre centrul de greutate al secţiunii tablei cutate şi fibra cea mai comprimată de
beton.

[top]

4. PREVEDERI CONSTRUCTIVE

4.1. Dimensiunile plăcii compuse

(1) dimensiunile plăcii compuse (fig. 1.3) trebuie să corespunda condiţiilor : h ≥ 80 mm şi hc ≥ 40

mm; uzual, se alege h = 100... 200 mm. Daca placa conlucrează cu grinda de reazem, sau are
rol de şaiba, vor fi îndeplinite condiţiile: h ≥ 90 mm şi hc ≥ 50 mm .

(2) Deschiderile uzuale pentru plăcile compuse sunt

- 2,5m ÷ 3,5m pentru tabla nesprijinită în timpul execuţiei;

- 3,5m ÷ 5,5m pentru tabla sprijinită.

4.2. Tabla cutată din otel

(1) Tablele cutate utilizate vor respecta condiţiile de la punctul 1.3.3.

(2) În cazul tablelor cutate cu nervuri de lăţime inegală, se recomandă ca aşezarea tablei în placa
compusă să se facă în poziţia în care se betonează nervurile late, cu condiţia ca amprentele să
pătrundă în beton.

3) Profilul tablei cutate din oţel utilizată pentru plăcile compuse trebuie să respecte condiţia b r / bs
≤ 0,4 (fig. 1.3).

(4) Se recomandă ca grosimea minimă a tablei cutate t să nu fie mai mica de 0,80 mm (obişnuit t
= 1...1,25 mm), iar adâncimea minima a nervurilor să nu fie sub 50 mm .
4.3. Agregatele

Dimensiunea maximă a agregatelor se alege în funcţie de cea mai mică dimensiune a tablei
cutate în care se toarnă betonul şi nu va depăşi cea mai mică dintre următoarele valori :

- 0,4 hc ;

- b0 / 3 ;

- 31.5 mm

unde b0 este definit ca în figura 1.3 .

4.4. Armarea cu bare a plăcilor compuse

(1) armăturile sub formă de plase sudate sau bare formând plase legate cu sârmă, utilizate la
armarea plăcilor compuse, se amplasează din diferite considerente în anumite zone, după cum
urmează (fig, 4.1 armăturile (1) (2) (3) (4) ) :

(1) în zonele de reazem, la partea superioară a plăcii: rol de rezistenţă pentru preluarea
momentelor negative şi controlul fisurării;

(2) în zonele de câmp Ia partea inferioară a plăcii: rol de rezistenţă pentru preluarea momentelor
pozitive, controlul fisurării, rezistenţă la foc;

(3) direcţie transversală nervurilor tablei cutate: preluarea eforturilor din contracţia betonului, din
variaţii de temperatură, controlul lunecării longitudinale, rezistenţă la foc;

(4) deasupra ancorajelor de capăt: repartizarea eforturilor concentrate.

(2) Armătura utilizată trebuie să respecte prevederile punctului 1.3.2.

(3) Armătura transversală şi longitudinală dispusă pe grosimea plăcii de beton h c trebuie să fie de
cel puţin 80 mm2/m pe fiecare direcţie .

Distanta dintre aceste armături trebuie sa fie de cel mult 2h sau 350mm.

(4) Dacă aria de armătura specificată mai sus diferă de cea prevăzută în STAS 10107/0-90
pentru armarea constructivă a plăcilor de beton armat, atunci se va alege cantitatea cea mai
mare de armătură.

(5) Pentru controlul fisurării, deasupra reazemelor plăcii se prevede o cantitate minimă de
armătură (plasă sudată sau bare individuale formând plase legate) conform punctului 3.7.1. (3).

(6) Dacă pe placă acţionează sarcini concentrate, pentru asigurarea repartiţiei acestora se
respectă prevederile de la punctul 3.3.

4.5. Rezemarea plăcilor compuse

(1) Plăcile compuse reazemă pe tot conturul lor, direct pe grinzi metalice sau din beton armat,
sau prin intermediul centurilor, pe zidărie de cărămidă. Sunt excluse reazemele punctuale (stâlpi).
(2) Dacă placa compusă reazemă pe grinzi din oţel, prinderea tablei cutate de grinzi se poate
realiza prin :

- dornuri cu cap sudate de grinzi;

- sudură în puncte prin electronituire, caz în care, transversal pe direcţia cutelor se prevede un
element de împiedicare a lunecărilor (profil metalic etc).

Electronituirea este un procedeu de sudare semi-mecanizată în mediu protector de bioxid de

carbon. Se utilizează CO2 de puritate 99,9 % şi umiditatea sub 300 mg/10001.

(3) Daca placa compusă reazemă pe grinzi sau centuri din beton armat, prinderea tablei cutate
din oţel se poate face prin intermediul unor platbenzi metalice înglobate în beton.

(4) Lungimile minime de rezemare ale plăcilor compuse şi ale tablelor cutate, în funcţie de poziţia
şi materialul din care este executat reazemul, sunt date în figura 4.2.

4.6. Mijloacele de conlucrare tablă cutată – beton

(1) în cazul în care amprentarea tablelor se face manual, conform punctului 12.1 (2), amprentele
se dispun pe pereţii înclinaţi ai cutelor tablei (fig. 3.8 şi Anexa C), avându-se în vedere
următoarele aspecte:

- amprentele se amplasează uniform, decalat, pe cel puţin 2 rânduri, în funcţie de adâncimea

nervurilor tablei;

- diametrul amprentelor reprezintă 1/4  1/5 din adâncimea nervurilor tablei, astfel încât să fie
posibilă realizarea unei înălţimi corespunzătoare a amprentelor;

- înălţimea amprentelor este egală cu aproximativ 1/2 din diametrul amprentei, dar cel puţin 7 mm
.

(2) În soluţia de asigurare a conlucrării tabla cutată - beton prin conectori, aceştia se pot realiza
sub forma de cupoane de oţel beton îndoite ca în figura 1.1.c.. Diametrul oţelului beton utilizat se
corelează cu grosimea tablei cutate, astfel încât sudarea să se realizeze în bune condiţii.
Înălţimea conectorilor se poate lua astfel încât să fie asigurată acoperirea cu beton a acestora
(minim 10 mm) .

4.7. Ancorarea de capăt prin dornuri cu cap

(1) Dimensiunile uzuale ale dornurilor cu cap sunt:  dd = (16 ÷ 22) mm, hd ≥ 3dd în general, hd ≥
4dd pentru asigurarea comportării ductile a dornului; alte dimensiuni ale dornurilor sunt specificate
în figura 4.3.

(2) Talpa superioară a grinzii de oţel pe care se sudează dornurile trebuie să fie curată, uscată şi
nevopsită. Pentru sudarea corectă a dornurilor, grosimea tablei nu trebuie să depăşească 1,25
mm dacă ea este zincată. Se respectă prevederile cu privire la modul de verificare a sudurilor.

(3) Pentru asigurarea unei ancorări de capăt corespunzătoare, se vor respecta următoarele
condiţii:
- grosimea tălpii grinzii pe care se sudează dornurile trebuie să fie cel puţin egală cu 0,4 d d ,cu
excepţia situaţiei în care dornul e plasat direct deasupra inimii grinzii;

- după sudare, marginea superioară a dornului trebuie să depăşească partea superioară a

nervurilor tablei cu cel puţin 2dd şi să fie acoperită cu un strat de beton de minim 20 mm;

- distanţa minimă între dorn şi marginea tălpii superioare a grinzii trebuie să fie minim 20 mm;

- distanţa dintre dornuri pe direcţie transversală în rapor cu grinda trebuie să fie mai mare de 4d d ;

- distanţa dintre dornuri pe direcţie transversală nervurilor tablei trebuie sâ fie mai mare de 5d d  şi
mai mică de 6dd sau 800 mm.

(4) La poziţionarea dornurilor cu cap se ţine seama de rolul dublu al acestora, care decurge din
necesitatea ancorării de capăt a tablei cutate pe de o parte şi din preluarea lunecării la grinda de
rezemare cu structura compusă, pe de altă parte .

[top]

5. ÎNCERCĂRI EXPERIMENTALE

Pentru stabilirea unor factori ce intervin în proiectarea plăcilor compuse tablă cutată-beton, se pot
face următoarele tipuri de încercări:

- încercări pe epruvete, pentru testarea conlucrării dintre tabla cutată şi beton;

- încercări parametrice pe elemente, asupra unui anumit tip de placă compusă, cu scopul stabilirii
parametrilor m-k şi u ;

- încercări specifice pe elemente pentru urmărirea comportării generale.

5.1. Încercări pe epruvete

(1) Prin aceste încercări se urmăreşte stabilirea efortului unitar de lunecare  dintre tabla şi beton
necesar determinării capacităţii portante a mijloacelor de conlucrare mecanică.

(2) Încercările se fac pe epruvete compuse tablă - beton, conform schemei de principiu din figura
5.1.

(3) Tabla corespunde celei ce urmează să fie utilizata la realizarea plăcii compuse (amprentată
sau cu conectori sudaţi); betonul va avea aceeaşi clasă de calitate ca şi a celui folosit în
elementul compus.

(4) Se vor încerca minim 3 epruvete identice, determinându-se o valoare medie a efortului unitar
de lunecare med.

(5) Rezultatele încercărilor sunt valabile doar pentru tipul mijloacelor de conlucrare testate .
5.2. Încercări pe elemente

5.2.1. Moduri de cedare

(1) se disting trei moduri de rupere ale plăcilor compuse tablă cutată - beton (fig. 5.2) şi anume:
prin încovoiere (secţiunea I), prin lunecări longitudinale (secţiunea II) şi prin tăiere (secţiunea III) .

Ruperea prin încovoiere (I) se produce prin atingerea capacităţii portante maxime la încovoiere.
Această secţiune devine critică la un grad ridicat de conlucrare la interfaţa tablă cutată - beton.
Ruperea poate fi ductilă (prin deformarea plastică a tablei) sau casantă (prin cedarea betonului).

Ruperea prin lunecări longitudinale (II) se produce prin atingerea capacităţii portante la lunecare,
pe o lungime de lunecare Ls .Acestei situaţii îi corespunde rezistenţa la lunecare longitudinală.
Ruperea poate fi, şi în acest caz, ductilă sau casantă.

Ruperea prin tăiere sau străpungere (III) are loc prin atingerea rezistenţei la forţă tăietoare
Vv,Rd .În acest caz, ruperea este casantă.

(2) Modul de cedare este determinat de raportul L/d.

Capacitatea portantă la încovoiere este atinsă în cazul plăcilor cu valori ridicate ale raportului L/d.
Atingerea rezistenţei la forţă tăietoare poate fi critică numai în unele cazuri particulare (de
exemplu; în cazul plăcilor cu raportul L/d mic şi cu încărcare de intensitate relativ importantă). În
cazul obişnuit al plăcilor compuse, cauza cedării este lunecarea la interfaţa tablă cutată - beton.

(3) Comportarea la lunecare este ductilă, dacă este satisfăcută condiţia de la punctul 3.5.2.2 (1);
în caz contrar, comportarea la lunecare esle neductilă.

5.2.2. încercări parametrice

(1) Valorile m şi k se determină în principiu de către fabricanţii tablelor cutate. Mărimea uRd este
furnizată tot de către producător.

(2) Încercările parametrice se fac pe elemente la seară naturală în vederea obţinerii unor date
necesare calculului rezistenţei la lunecare longitudinală .

(3) Detalii privind efectuarea încercărilor parametrice, conform EN 1994 1-1 , sunt prezentate în
anexa A .

5.2.3. Încercări specifice

(1) Încercările specifice se fac pe elemente Ia scara naturală,reprezentative pentru un anumit tip
particular de planşeu, realizate în aceleaşi condiţii ca acesta, cu încărcările reale.

(2) Rezultatele obţinute pot fi aplicate numai Ia structurile cu aceleaşi deschideri, tip de tablă
cutată şi grosime de beton ca şi cele ale plăcilor compuse testate.

(3) Descrierea elementelor experimentale şi a modului de desfăşurare a încercărilor specifice

sunt prezentate în anexa B.

[top]
 

NOTAŢII

Ap Aria secţiunii de calcul a tablei cutate din oţel

As Aria secţiunii armăturilor longitudinale
Ea Modulul de elasticitate al oţelului tablei cutate
E'c Modulul de elasticitate al betonului
L Deschiderea plăcii
Ls Lungimea de lunecare
Momentul capabil plastic de calcul al secţiunii de calcul a
Mp
tablei cutate din oţel
Momentul plastic redus al secţiunii efective a tablei cutate
Mpr
din otel
Momentul capabil plastic de calcul al secţiunii compuse cu
Mpl,Rd
conlucrare totală

MRd
Momentul capabil de calcul al secţiunii compuse
Rezultanta eforturilor unitare de compresiune de calcul din
Nc
beton

Nc,f Rezultanta eforturilor unitare de compresiune din beton

pentru secţiunea compusă cu conlucrare totală (valoare de
calcul)
Rezistenţa plastică a tablei cutate din oţel la întindere
Np
(valoare de calcul)
Ns Rezultanta eforturilor unitare de întindere a armăturii
Rezistenţa de calcul la forţă tăietoare , corespunzătoare
Vl,Rd
lunecării longitudinale
Rezistenţa de calcul la forţă tăietoare a secţiunii compuse
Vv,Rd
a plăcii
Valoarea caracteristica, respectiv de calcul a rezistenţei
fck , fcd
#9;la compresiune pe cilindri a betonului
fctd
Rezistenţa de calcul la întindere a betonului
Rezistenţa caracteristică (normată), respectiv de calcul a
fyp , fyd,p
oţelului tablei cutate
Rezistenţa caracteristică (normată), respectiv de calcul, a
fsk , fsd
oţelului armăturilor
u,Rd Rezistenţa de calcul la lunecare
b Lăţimea plăcii
bm Lăţimea plăcii pe care se distribuie încărcarea concentrată
bp Lăţimea efectivă pe care acţionează încărcările
br Lăţimea nervurii tablei de oţel
Distanţa între axele verticale ale nervurilor adiacente ale
bs
tablei de oţel
Lăţimea medie a nervurii de beton (lăţimea minimă pentru
b0
profilele în coadă de rândunică)
Distanţa dintre centrul de greutate al secţiunii tablei de oţel
d
până la fibra cea mai comprimată de beton
 Distanţa de la axa ce trece prin centrul de greutate al
ds
armăturii până la fibra interioară a tablei de oţel
Distanţa de la centrul de greutate al secţiunii de calcul a
e
tablei până la fibra cea mai întinsă a plăcii compuse
Distanţa de la axa neutră plastică a tablei cutate până
ep
#9;la fibra cea mai întinsă a plăcii compuse
h Grosimea totală a plăcii compuse
htp Înălţimea profilului tablei cutate
Grosimea plăcii de beton măsurată deasupra nervurilor
hc
tablei cutate
m,k Coeficienţi pentru calculul Ia lunecare
nc Coeficientul de echivalenţă
t Grosimea tablei de oţel
Poziţia axei neutre plastice a secţiunii compuse, măsurată
xpl
de la fibra cea mai comprimată de beton
z Braţul de pârghie al eforturilor interioare

[top]

BIBLIOGRAFIE

1. ARIBERT J.M - Connecteurs et notions de calcul de la connection. Stage de

perfectionnement CTICM, nov. 1992

2. AVRAM C, BOTA V. - Structuri compuse oţel - beton şi beton precomprimat - beton

armat, Ed. Tehnică Bucureşti. 1975.

3. BOB C. - Verificarea calităţii, siguranţei şi durabilităţii construcţiilor, Editura Facla,

Timişoara, 1989.

4. BOB LIANA - Contribuţii privind utilizarea elementelor compuse pentru realizarea

structurilor de rezistenţă, teza de doctorat, 1999.

5. BOB LIANA - Soluţii noi de proiectare privind structurile compuse, Contract ÎNCERC
Timişoara 1996, 1997, 1998.

6. BOB LIANA - Unele consideraţii teoretice şi experimentale privind comportarea plăcilor

compuse tabla cutată - beton , Zilele academice timişene, 1997.

7. BODE H,. colab. - Design of composite slabs with parţial shear conection, Anexa EC4-
1990, Universitat Kaiserslautern.

8. BOTA V -, SĂBĂREANU E., TUDOR A., BOB L- - Etude sur les poutres en beton arme a
profiles metalliques enrobes, IABSE Symposium, Brussels, Belyium, 1990.

9. DUBINÂ D., RONDAL J., VAYAS I. - Calculul structurilor metalice- Exemple de calcul,
Bridgeman Ltd, Timişoara, 1997,
10. GIURANI E., GRISANTI A. - Comportamento dei connetori a piolo dello travi miste in
acciaio e calcestruzzo. Studi e Ricerche. Vol. 8, 1986, Bergamo.

11. JOHNSON R.P. - Composite Structures of Steel and Concrete, Vol. I, Beams, Slabs,
Columns, and Frames for Buidlings, Oxford, 1994.

12. MATEESCU D. - Clădiri înalte cu schelet din oţel, Editura Academiei Române,
Bucureşti. 1997.

13. MAZZOLANI M. MANDARA A. - Methods and Technologies for the Refurbishment of

Constructions. Report of Seminar, Tempus Project 1994.

14. MOLA F., GATTI M.C. - General and approximate approach for the analysis of
composite steel - concrete members wifh deformables connectors, Studi e Ricerche, Voi. 1
7, 1996, Bergamo.

15. PATRICK M., colab. - Design of Composit Slabs for Strength, Design Booklet DB3.I.
Sydney, febr. 2001.

16. SCHLEICM J.B. - Element theoriques ef pratique selon Ies EUROCODES 1 & 4, notes de
cours, Universite de Liege, dec. 1994.

17. SABNIS Ph. GAJANAN M. - Handbook of Structural Engineering Van Nostrand

Reinhold Company, NY, 200i.

18.TUDOR A. - Contribuţii Ia calculul elementelor şi structurilor compuse oţel-beton, teză

de doctorat, 1986.

19.TUDOR A. - Calculul la starea limită de rezistentă a grinzilor compuse oţel-beton. Vol. I,

Conferinţa de betoane, Cluj-Napoca, oct. 1988

20. ***prEN 1194 – Design of composite steel and concrete structures, Part 1.1, General
rules for buildings, January 2002.

21. ***STAS 10109/0-90 – Construcţii civile şi industriale. Calculul şi alcătuirea

elemenetelor din beton, beton armat şi beton precomprimat.

22. ***STAS 10108/0-78 – Construcţii civile şi industriale. Calculul elemenetelor din oţel.

23. ***P 83-81 Instrucţiuni tehnice pentru calculul şi alcătuirea constructivă a structurilor
compuse beton oţel, B.C.Nr 10/1981.

24. ***P 134-93 Instrucţiunii tehnice pentru calculul şi alcătuirea plăcilor compuse tablă
cutată beton, B.C. Nr. 1/1994.

25. ***ST 009-1996 – Specificaţie tehnică privind cerinţe şi criterii de performanţă pentru
produse din oţel utilizate ca armături în structuri din beton, B.C. Nr. 11/1997.

26. ***NE 012-1999 – Cod de practică pentru executarea lucrărilor din beton, beton armat şi
beton precomprimat, B.C. Nr 8, 9, 10/1999.
27. ***NP 012-1997 – Normativ pentru calculul elementelor din oţel cu pereţi subţiri formate
la rece, B.C. Nr 15/1998.

28. ***P 118-1997 – Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor IPCT, B.C. Nr 7/1999.

29. ***GP 035-1998 – Ghid de proiectare, execuţie şi exploatare privind protecţia împotriva
coroziunii a construcţiilor di oţel, B.C. Nr 5/1999.

30. ***ENV 1992-1-1, Eurocode 2: Design of Concrete Structures, Part 1-1:General Rules
and Rules for Buildings. Dec 1991.

31. ***APK, Construction metallique et mixte acier-beton, Calcul et dimensionnement selon

les Eurocodes 3 et 4, Eyrolles 1999.

32. ***Manuel de calcul selon l’Eurocode 4 des bâtiments contreventes en ossature mixte
acier-beton, ECCS, CECM, EKS,2000.

[top]

ANEXA A

Încercarea plăcilor compuse tablă cutată-beton pentru determinarea

parametrilor m , k şi u,Rd conform prEN 1994-1-1

A.1. Aspecte generale

(1) Încercările experimentale pe elemente la scară naturală se folosesc pentru

determinarea factorilor m şi k sau a valorii u,Rd, care intervin în verificarea rezistenţei la
lunecare.

(2) Variabilele de investigat cuprind grosimea şi tipul tablei de oţel, calitatea oţelului,
grosimea plăcii de beton, densitatea şi calitatea betonului şi lungimea de lunecare, L s .

(3) Pornind de la rezultatele acestor încercări, se determină încărcarea şi modul de cedare

al plăcii compuse, precum şi diagramele încărcare - săgeată şi încărcare - lunecare. Modul
de rupere corespunde unuia dintre cele prezentate la punctul 5.2.1 şi în figura A
1 .Comportarea este considerată ca fiind ductilă, dacă încărcarea de rupere depăşeşte cu
cel puţin 10% încărcarea la care se înregistrează o lunecare de capăt de 0.1 mm.

(4) Pentru a reduce numărul experimentărilor, rezultatele obţinute pentru o serie de

încercări pot fi extrapolate şi pentru alte valori ale variabilelor, ca:

- grosimi mai mari ale tablei de oţel;

- rezistenţă caracteristică a betonului fck mai mare decât 0,8 fcm, ( fcm este valoarea medie a
rezistenţei betonului din plăcile încercate);

- rezistenţă de curgere a otelului tablei fyp mai mare decât 0.8 fypm  ( fypm este valoarea medie
a rezistenţei de curgere a oţelului tablei din plăcile încercate) .
A.2. Condiţii de încercare

(1) Încercarea se face pe elemente simplu rezemate, încărcate cu două forţe concentrate
liniare, situate la L/4, respectiv la 3L./4 din deschidere. Elementul experimental pregătit
pentru încercare este, prezentat în figura A.2.

(2) Se recomandă ca deschiderea elementelor experimentale să fie de 3,00 m, iar lăţimea

acestora să corespundă lăţimii de fabricaţie a tablelor cutate.

(3) Pentru determinarea parametrilor m şi k pentru fiecare variabilă se efectuează câte

două grupe de trei încercări (indicate în figura A.4 prin grupul de valori experimentale a şi
b) sau trei grupuri de doua teste.

Pentru a obţine rezultatele din grupul a, lungimea de lunecare L, va avea valoarea maximă
pentru care ruperea se produce prin lunecare longitudinală; pentru a obţine rezultatele din
grupul b, lungimea de lunecare Ls va avea valoarea minimă (dar cel puţin 3/h ), astfel încât
ruperea sa se producă tot prin lunecare.

(4) Pentru determinarea rezistenţei la lunecare u,Rd , pentru fiecare tip de tablă de oţel,
trebuie efectuate cel puţin patru încercări pe elemente de aceeaşi grosime h fară armătură
adiţională sau ancoraj de capăt.

Pentru un grup de trei elemente, lungimea de lunecare trebuie să aibă valoarea maximă
pentru care ruperea să se producă prin lunecare longitudinală, iar pentru elementul rămas,
lungimea de lunecare Ls va avea valoarea minimă (dar cel puţin 3h), astfel încât ruperea sa
se producă tot prin lunecare.

Încercarea cu lungimea scurtă de lunecare se foloseşte numai pentru clasificarea

comportării.

A.3. Pregătirea elementelor experimentale

(1) Tabla cutată utilizată la realizarea plăcilor compuse nu se degresează pentru mărirea
aderenţei.

(2) Elementele experimentale se vor turna cu tabla cutată rezemată integral .

(3) pentru eliminarea rezistenţei la întindere a betonului şi evidenţierea lungimii de

transmitere a lunecărilor ls se înglobează în beton inductori de fisuri realizate din fâşii
fasonate de tablă. inductorii de fisuri se amplasează sub forţe, pe întreaga lăţime a
elementului şi grosime a plăcii (fig, A.3) .

(4) Toate elementele experimentale dintr-un grup de încercare se betonează în aceleaşi

condiţii, utilizând aceeaşi şarjă de beton .

(5) Concomitent cu elementele experimentale se toarnă probe de beton (cilindri şi cuburi)

în vederea determinării caracteristicilor fizico-mecanice reale ale betonului (rezistenţa la
compresiune, respectiv modulul de elasticitate), conform standardelor în vigoare.

(6) Pentru determinarea caracteristicilor reale ale tablei cutate şi ale armăturilor de
rezistentă, se extrag cupoane din panourile de tablă şi din barele de armătură şi se
încearcă Ia tracţiune conform standardelor în vigoare .
A.4. Efectuarea încercărilor experimentale

(1) Încercările elementelor experimentale cuprind 2 faze şi anume :

- încercarea iniţială, în cadrul căreia placa este supusă unei încărcări ciclice impuse;

- încercarea finală, în care placa este încărcată în trepte până la rupere, în regim de
solicitare static.

(2) Din seria de 3 elemente care se încearcă, unul se încearcă în regim static, până la
rupere (Pr), pentru determinarea nivelului încercării ciclice la care vor fi supuse celelalte
două elemente din grupă.

(3) Pentru încărcarea ciclică se alege următorul interval : valoarea minimă cel mult 0,2 P r
iar valoarea maximă, cel puţin 0,6 Pr, excluzând greutatea proprie a elementului.

În prEN 1994-1-1 se recomandă pentru încercarea iniţială 5000 de cicluri aplicate timp de
cel puţin 3 ore.

(4) Încercarea finală, aplicată în trepte, va dura cel puţin o oră.

Pe tot parcursul încercării finale, se va urmări valoarea forţei de încărcare şi a săgeţilor

aferente.

A.5. Interpretarea rezultatelor încercărilor

A.5.1. Determinarea valorilor de calcul pentru m şi k

(1) Dacă comportarea este ductilă, valoarea reprezentativă a rezistenţei la forţă tăietoare V t
se ia egală cu 0,5 Pr , unde Pr se determină conform punctului A.4. Dacă comportarea este
casantă, această valoare se reduce cu 20 % .

(2) Pentru toate valorile experimentale Pr, valoarea caracteristică a rezistentei la forţă
tăietoare se calculează ca fractilul de 5% folosind un model statistic adecvat. În figura A.4
valorile caracteristice sunt date prin relaţia de regresie liniară .

(3) În cazul încercării a două grupuri de câte trei probe, daca diferenţa oricărui rezultat
individual faţă de media pe grup nu depăşeşte 10%, valoarea caracteristică se poate
considera ca fiind cea minimă a grupului, redusă cu 10%. Relaţia de proiectare este
formată de linia dreaptă dintre aceste valori caracteristice pentru grupul a şi b .

A.5.2. Determinarea valorilor de calcul pentru u,Rd

(1) Diagrama de conlucrare parţială din figura A.5 se determină folosind dimensiunile şi
rezistenţele reale ale betonului şi tablei din oţel.

(2) Momentul încovoieior maxim se determină la distanţa L s faţă de reazem, sub efectul
forţei aplicate, al greutăţii plăcii şi al sistemului de încărcare. Traseul A → b → c din figura
A.5 conduce la o valoare a gradului de conlucrare  = Nc / Nc,f , (Nc, este rezultanta
eforturilor unitare normale de compresiune din beton corespunzătoare conlucrării parţiale,
Nc,f rezultanta eforturilor unitare normale de compresiune din beton corespunzătoare
conlucrării totale) pentru fiecare încercare şi o valoare u din:
unde L0 este lungimea consolei .

(3) Dacă în proiectare se ţine seama de rezistenţa adiţională la lunecare longitudinală

cauzată de reacţiunea reazemului în conformitate cu punctul 3.5.2.2 (5), u se determină
din:

în care :

= 0,5 - coeficientul de frecare;

R - reacţiunea reazemului sub încărcarea experimentală ultimă

(4) Rezistenţa caracteristică la lunecare u,Rk rezultă în urma prelucrării statistice a

rezultatelor experimentale.

Rezistenţa de calcul la lunecare u,Rd se obţine prin divizarea valorii caracteristice cu

coeficientul parţial de siguranţă Vs (se recomandă Vs=1,25).

[top]

ANEXA B

Încercări specifice pe elemente

B.1. Aspecte generale

Prin încercările specifice se urmăreşte cunoaşterea încărcării şi a modului de cedare,

precum şi evoluţia lunecărilor.

Modul de cedare va corespunde unuia dintre cele trei cazuri prezentate la punctul 5.2.1.

B.2. Condiţii de încercare

(1) Se încearcă cel puţin trei plăci experimentale executate Ia scara 1:1, alcătuite conform
plăcii compuse a cărei comportare se urmăreşte.

Încărcarea uniform distribuită ce acţionează pe planşeul real se modelează pentru

încercare ca în figura B.1.
(2) Plăcile continue se modelează ca grinzi continue; dacă încercarea se face pe o placă
simplu rezemată, simularea continuităţii se realizează prin aplicarea momentelor
încovoietoare corespunzătoare reazemelor intermediare.

(3) Distanţa din axa unui reazem marginal până la capătul plăcii trebuie să fie mai mică
decât jumătate din lăţimea minimă a reazemului real .

Lăţimea aparatului de reazem utilizat la încercare nu trebuie să depăşească lăţimea

minimă a reazemului real. Lăţimea sistemului de încărcare trebuie să fie mai mică decât
100 mm .

B.3. Pregătirea elementelor experimentale

(1) În vederea pregătirii elementelor pentru încercare, rămân valabile prevederile din Anexa
A, punctele A.3.(1). (4), (5), (6).

(2) Elementele experimentale se vor turna cu tabla cutată rezemată conform planşeului
real.

(3) pentru a garanta formarea fisurilor în zona întinsă, se înglobează în beton inductori de
fisuri din fâşii fasonate de tablă (pct. a3 (3)). dacă încărcarea pe prototip se modelează prin
patru forţe concentrate, inductorii de fisuri se amplasează sub forţele centrale, pe întreaga
lăţime a elementului şi grosime a plăcii (fig B.1). Dacă încărcările nu sunt uniform
distribuite sau sunt asimetrice, inductorul de fisură se plasează în secţiunea de moment
maxim.

B.4. Efectuarea încercărilor experimentale

Încercarea se desfăşoară în două etape, identice cu cele descrise în ANEXA A, punctul

A.4., adică placa compusă este supusă la o încărcare ciclică, apoi la o încărcare statică
crescătoare, pană la cedarea plăcii.

B.5. Determinarea capacităţii portante

Capacitatea portantă a plăcii experimentale va fi cea mai mică dintre următoarele valori:

- 0,75 din valoarea medie a forţei de încărcare, plus greutatea proprie a elementului
compus, corespunzând unei săgeţi de L/5O, pentru plăcile care nu au cedat la încercarea
iniţială;

- 0,50 din valoarea forţei de rupere pentru plăcile care au cedat brusc, prin lunecări
excesive (forţa de rupere se consideră compusă din încărcarea aplicată şi greutatea
proprie a plăcii compuse);

- 0,75 din valoarea medie a forţei de rupere a elementului experimental, în cazul în care
acesta a cedat fără lunecări excesive;

- valoarea maximă a încărcării aplicate plus greutatea proprie a plăcii compuse obţinute la
încercarea iniţială .

[top]
  

ANEXA C

Exemplu de calcul

D.1. Datele problemei

(1) Se consideră o placă compusă ce reazemă pe grinzi metalice aşezate Ia 4 m interax.

Schema structurală a clădirii în cadre din care face parte planşeul este prezentată în figura
D.1. de mai jos.

Dimensiunile componentelor plăcii compuse sunt date în figura D.2.

Profilul de tablă ales este de tipul CF70/0,9 fabricat în Anglia.

Înălţimea secţiunii transversale a tablei se consideră de 55 mm, măsurată până la

suprafaţa principală superioară a tablei cutate.

Deoarece deschiderea de 4,0 m este prea mare, în timpul execuţiei tabla se sprijină la
mijlocul deschiderii. Astfel, raportul dintre deschidere şi înălţimea tablei este :

L / hp = 2000 / 55 = 36,4

(2) Caracteristicile tablei cutate (date în catalogul produsului ) :

- Rezistenţa caracteristică fyp = 280 N/mm2; ap = 1,1

- Grosimea efectivă a tablei t = 0,9 - 2.0,02 = 0,86 mm
- Aria efectivă a secţiunii transversale Ap = 1185 mm2/m
- Momentul de inerţie a secţiunii Ip = 0,57.106 mm4/m
- Momentul capabil plastic caracteristic Mp = 4,92 kNm/m
- Distanţa până la axa CG, măsurată de la partea inferioară a tablei cutate e=30mm
- Distanţa de Ia axa neutră plastică până lapartea inferioară a tablei cutate
ep=33mm
- Rezistenţa caracteristică la forţa tăietoare Vp = 49,2 kNm/m
- Parametri pentru determinarea capacităţii portante la lunecare m = 184 N/mm2
k = 0,0530
u,Rd = 0,23 N/mm2
 - Rezistenţa caracteristică la lunecare pentru metoda interacţiunii parţiale

(3) Caracteristicile betonului:

- Clasa betonului C25/30

- Rezistenţa caracteristică la compresiune fck cil / fck cub = 25 / 30 N/mm2
- Rezistenţa de calcul la compresiune fcd = 18 N/mm2
- Rezistenţa de calcul la întindere fctd = 1,25 N/mm2
- Modulul de elasticitate longitudinal Eb = 32500 N/mm2

(4) Caracteristicile armăturilor flexibile

 - Plase sudate STNB, cf. pct. 4,6.(3) min 80mm2/m  5,6 × 100 /  5,6 × 100
- Rezistenta caracteristică fsk = 440 N/mm2
- Rezistenta de calcul fsd = 370 N/mm2

(5) Caracteristicile ancorajelor de capăt

- Domuri cu cap – diametru  19

- Rezistenţa ultimă caracteristică fu = 450 N/mm2  p = 1,25

(6) Încărcări normate, în kN/m2 :

Tipul încărcării Totale De lunga durata

- greutatea proprie beton armat (hcmed = 0,125m) + tablă 3,20 3,20

- pardoseală 1,30 1,30

- pereţi despărţitori uşori 1,00 1,00

- încărcarea utilă 5,00 3,00

D.2. Verificarea tablei cutate în faza de execuţie

(1) Încărcări în faza de execuţie: se consideră încărcările date la punctul 2.1 (1), (3) şi
figura 2.1.

Încărcări Coeficientul Încărcări

Tipul încărcării
normate incărcării de calcul

- greutatea proprie beton proaspat (hcmed = 0,125m) + tablă 3,47 1,1 3,71kN/m2

- încărcarea din executie 1,5kN/m2 1,50 1,4 2,10kN/m2

(2) Schema .statică

Rezemarea tablei cutate pe grinzile metalice şi schema statică în timpul execuţiei este dată
în figura. D.3.. Talpa superioară a grinzii de reazem se presupune că are lăţimea de cel
puţin 150 mm; lăţimea sprijinirii provizorii se neglijează, iar rezemarea tablei cutate se face
pe 70 mm, deci lbs > lbs min = 50mm conform pct. 4.5, figura 4.2a. Rezultă cele două
deschideri ale grinzii în faza de execuţie .

(3) Verificarea tablei cutate la starea limită de rezistenţa

Pentru momentul maxim în câmp se poate considera acoperitor schema de grindă simplu
rezemată, încărcată cu încărcările de calcul qexec = 5,81kN/m2 :

Vmax = 7,23 kN/m

• Verificare la încovoiere:

• Verificare la forţă tăietoare :

Verificările la starea limită de rezistenţă sunt satisfăcute .

(4) Verificarea săgeţii tablei de oţel în faza de execuţie

Se consideră încărcarea normată qnexec. = 4,97 kN/m2. Săgeata maximă se obţine pentru
ipoteza de încărcare din care a rezultat momentul maxim:

Deoarece qp=3,3 mm < htp/10 = 5,5 mm, în verificarea săgeţii tablei cutate nu este necesar
să se ţină seama de efectul de creştere a grosimi stratului de beton proaspăt din săgeata
tablei (pct. 2.1 (4)) .

Verificarea Ia starea limită de deformaţie se face cu relaţia 2.1, conform punctului 2.3 (5).
D.3. Verificarea plăcii compuse

Placa compusă se calculează ca o grindă simplu rezemată cu deschiderea de 3.92 m.

(1) Încărcări de calcul, în kN/m2 :

Tipul încărcării Coeficientul Încărcări de

încărcării calcul

- greutatea proprie beton armat (hcmed = 0,125m)+tablă 1,1 3,45

- pardoseală 1,3 1,69

- pereti despărtitori uşori 1,4 1,40

- încărcarea utilă 1,2 6,00

q = 12,63 kN/m2

(2) Solicitările maxime se determină pentru încărcările de calcul:

- momentul maxim la L/2:

- forţa tăietoare maximă:

(3) Calculul la moment încovoietor în starea limita de rezistenţă

Se presupune x<hc,, conform pct. 3.4.2.1, relaţia (3.4) se calculează rezultanta eforturilor de
întindere din tabla de oţel:

Poziţia axei neutre rezultă din relaţia 3.5:

deci Nc,f = Np .
Braţul de pârghie se determină cu relaţia 3.6 :

z = h – e – 0,5 xpl = 150 – 30 – 0,5.16,8 = 111m

Capacitatea portantă la încovoiere a plăcii compuse rezultă din rel.3.2:

Mpl Rd = Nc,f . z = 302000.111 = 33,7 kNm/m

MSd = 24,3 kNm/m < Mpl Rd =  33,7 kNm/m ,

deci placa rezistă la momentul încovoictor .

(4) Verificarea la forţa tăietoare

Verificarea se efectuează conform relaţiei 3.35, pct.3.6.

Vv,Rd = 0,75.(b0/b).d.fctd = 0,75.(162 / 300).120.1,25 = 60,75 kN/m

VSd = 24,7 kN/m < Vv,Rd = 60,75 kN/m ;

placa compusă rezistă la forţa tăietoare .

(5) Verificarea la lunecare longitudinală

Verificarea la lunecarea longitudinală se face cu ambele metode date Ia punctul 3.5.2 .

• Metoda m-k (pct. 3.5.2.1)

Lungimea de lunecare se aproximează conform punctului 3.5.2.1 (3): pentru încărcarea

uniform distribuită, Ls=L/4 = 4000 / 4 = 1000 m. Coeficienţii m şi k sunt daţi de furnizor,
împreună cu celelalte caracteristici ale tablei cutate (vezi pct. D.1 (2)) .

Rezistenţa de calcul la forţă tăietoare este dată de relaţia 3.17 :

VSd = 24,7 kN/m < VI,Rd = 26 kN/m ;

placa compusă rezistă la lunecare .

• Metoda conlucrării parţiale (pct. 3.5.2.2)

Din datele referitoare la tabla cutată, uRd = 0,23N/mm2(pct. D.1 (2)) .

Forţa de compresiune din beton pentru interacţiune totală la lunecare este N cf = Np= 302
kN/m , iar xf = xpl =21,3 mm .

Lungimea necesară de lunecare pentru a dezvolta această forţă, în absenţa ancorajelor de

capăt, rezultă din relaţia 3.24 :
Gradul de conlucrare la lunecare, la distanţa L x<Lsf de Ia reazem este dat de relaţiile :

Se înlocuieşte  în ecuaţiile 3.21, 3.20, 3.23, care devin :

ei = ep – (ep – e) 

z = h – 0,5.xf – ep – (ep – e).

Mpr = 1,25 Mp (1 –) ≤ Mp

Capacitatea portantă la lunecare a plăcii compuse dată de relaţia 3.19 devine:

MRd = .Ncf.z + Mpr

Se calculează câteva valori MRd pentru lungimi Lx ≤ Lsf .

Lx, în m v=Lx/Lsf Mpr MRd

0,00 0 4,47 4,47

0,50 0,382 3,46 16,62

1,00 0,762 1,33 26,90

1,313 1,000 0 33,02

>1,313 1,000 0 33,02

În figura D.4 sunt prezentate diagramele de momente MRdşi MSd. Se observă că diagrama de
momente capabile acoperă pe toată lungimea plăcii diagrama de momente încovoietoare,
deci şi prin această metodă verificarea este satisfăcută.

(6) Verificarea plăcii compuse la stările limită ale exploatării normale

• Verificarea la fisurarea betonului

Armarea constructivă

Placa a fost calculată ca o grindă simplu rezemată; datorită faptului că pe reazeme betonul
se toarnă continuu şi ţinând seama că tabla a fost sprijinită în timpul execuţiei, conform
punctului 3.7.1 (3) ;placa de beton se armează constructiv cu 0,4 % din aria betonului
situat deasupra nervurilor :

Deasupra reazemelor se dispune o plasă cu ochiuri pătrate tip 120GQ396-7,1×100/4,5×100 -

cu ariile de 3,96/1,59cm2/m .

Calculul deschiderii fisurilor

Calculul deschiderii fisurilor se face conform punctului 3.7.1.(2), ca pentru plăcile din
beton armate cu plase sudate.

Efortul unitar în armătură se poate calcula simplificat cu relaţia:

Placa se armează în zonele de reazem cu plasa sudată aleasă mai sus; în acest caz.
distanţa medie dintre fisuri se ia egală cu un număr întreg n t de distanţe între barele de
armătură transversală :

ll = 100 mm < 30dt = 30 . 4,5 = 135 mm

,deci nt = 1 şi f = 100mm

Valoarea coeficientului de conlucrare este :

 = 1,0

Deschiderea medie a fisurilor normale se determină cu relaţia :

• Verificarea Ia starea limită de deformaţie

Conform punctului 3.7.2 (6), se verifică rapoartele limită date în tabelul 3.2 :

L / h = 3960 / 150 = 26,4 > 22

L / d = 3960 / 120 = 33,0 > 25

Deoarece valorile limită din tabel sunt depăşite, se efectuează calculul la starea limită de
deformaţie.

Conform punctului 3.7.2 (2) se calculează rigiditatea la încovoiere a secţiunii transformate

ideale de beton, pentru încărcări de scurtă durată şi încărcări de lungă durată.

Pentru acest calcul este necesar modulul de elasticitate al betonului pentru încărcări de
scurtă, respectiv de lungă durată .

Poziţia axei neutre a secţiunii ideale de beton rezultă din relaţia:

Momentul de inerţie al secţiunii ideale de beton este :

Pentru efectul încărcărilor de lungă durată :

Pentru efectul încărcărilor de scurtă durată :

Se calculează diferenţa de săgeată conform relaţiei 3.36, pct. 3.7.2(1).

sd(qE) se calculează sub efectul încărcărilor totale de exploatare, la care se adaugă forţa
concentrată P din eliminarea reazemului provizoriu :

P = 2. 0,625.3,221.1,96 = 7,9 kN
 se calculează sub efectul încărcărilor de exploatare aplicate până la executarea
elementelor nestructurale :

Planşeul corespunde la verificarea săgeţii .

(7) Calculul ancorajelor de capăt

Se calculează, conform punctului 3.5.5, ancorarea pe reazemul de capăt al plăcii prin

dornuri cu cap, în ipoteza că nu există alte mijloace de conlucrare între tablă şi beton.

Rezistenţa la lunecare a dornurilor cu cap, cu h d / dd ≥ 4, este cea mai mică dintre:

- rezistenţa la forfecare, a diblului, relaţia 3,29 :

- rezistenţa la zdrobire a betonului, relaţia 3.30:

unde  = 1,0
deoarece hd / dd ≥ 4.

Coeficientul de reducere kt este dat de relaţia 3.31:

, deci se alege kt = 1,0

Din tabelul 3.1 rezultă valoarea maximă a coeficientului kt = 0,7, pentru două dornuri într-o
nervură, t < 1,0 ; dd < 20mm.

Valoarea de calcul a rezistenţei dornului este:

PRd = 0,7.67 = 47kN

Forţa de întindere din tabla de oţel, Np, ţinând seama şi de punctul 3.5.2.2.(5), este:

Np = Ap fpd – REd = 302 – 0,5.25,3 = 289 kN

Pe un metru de profil rezultă necesare 6 dornuri cu cap, cu o capacitate la lunecare de

PRd = 47. 6 = 283 kN.

Această capacitate de lunecare trebuie să echilibreze forţa de întindere din tabla de oţel,
Np:

 PRd = 283 kN ≈ Np = 289 kN

[top]