Producerea undelor electromagnetice

Orice câmp electric, variabil în timp, produce un câmp magnetic variabil ale căror linii
sunt închise. Pe de altă parte, conform legii inducţiei electromagnetice, un câmp magnetic
variabil în timp, produce la rândul său un câmp electric variabil, ale cărui linii sunt de asemenea
închise. Acest ansamblu, format din cele două câmpuri care se generează reciproc şi care se
propagă în spaţiu cu o viteză finită, se numeşte câmp electromagnetic.
În conformitate cu ecuaţiile lui Maxwell, în principiu orice corp ce produce câmp electric
sau magnetic variabil, poate genera (radia) unde electromagnetice în spaţiu, însă radiaţia va fi
eficientă numai dacă sunt îndeplinite şi următoarele condiţii:
• Frecvenţa câmpului (oscilaţiei) este
suficient de ridicată;
• Dimensiunile sistemului radiant să fie
comparabile cu lungimea de undă.
Undele electromagnetice reprezintă
variaţii (periodice) în timp şi în spaţiu ale
câmpului electromagnetic. Ele sunt generate în
jurul antenelor de emisie, care reprezintă
sisteme oscilante deschise şi se propagă în spaţiu cu viteza luminii. Sunt caracterizate de o serie
de parametri ca: intensitatea, polarizarea, lungimea de undă, etc.
Distanţa parcursă în spaţiu într-un interval de timp corespunzător unei perioade a
oscilaţiei se numeşte lungime de undă (λ). Cum undele electromagnetice se propagă în vid cu
viteza luminii, relaţia dintre lungimea de undă şi frecvenţă în acest caz este:

La distanţă mare de antena de emisie, undele electromagnetice sunt plane şi sunt

caracterizate de doi vectori: E , intensitatea câmpului electric, şi H , intensitatea câmpului
magnetic. Aceştia sunt perpendiculari între ei şi, în acelaşi timp, pe direcţia de propagare. În
figura de mai jos se arată modul de variaţie în timp a câmpului electromagnetic.
 Planul căruia aparţine vectorul E se numeşte plan de polarizare. Dacă antena radiază un
câmp electromagnetic cu vectorul E vertical, rezultă unde polarizate vertical. Acestea vor induce
o tensiune maximă numai în antenele de recepţie cuprinse în plan vertical (adică cuprinse în
planul de polarizare şi deci paralele cu vectorul E ). Polarizarea undelor depinde în primul rând
de construcţia antenelor de emisie şi poate fi orizontală, verticală sau circulară (când vârful
vectorului E descrie o elice în spaţiu). Polarizarea orizontală se foloseşte cu precădere la
emisiunile TV, întrucât astfel de unde sunt mai puţin atenuate de suprafaţa Pământului şi sunt

mai puţin reflectate. Intensitatea câmpului electric, care se măsoară în [ ]

V
m
, reprezintă în acest

context tensiunea indusă de câmpul electromagnetic într-un conductor de 1m, pe care-l

intersectează cu viteza luminii.