Așadar, în ,,Povestea lui Harap-Alb” este ilustrată sub forma unei expresii populare tipice

limbajului regional utilizat de Ion Creangă mustrarea tatălui față de fiii nerecunoscători și
nepregătiți pentru trecerea probelor la care sunt supuși. Prin sintagma ,,vorba ceea”, care apare
de mai multe ori de-a lungul basmului cult este evidențiată dezamăgirea profundă a craiului.
Expresia ,,La plăcinte înainte, la război înapoi” este plasată în discursul acestuia tocmai pentru
a-l umaniza. Personajul în esență fantastic folosește deci cuvinte specifice mai degrabă țăranilor
humuleșteni la care Creangă se raportează adesea în basmul său.

În același timp, ,,Enigma Otiliei” îi prezintă pe arivistul Stănică Rațiu sau pe bătrâna rapace,
Aglae Tulea în ipostazele unor personaje dezumanizate de dorința aprigă de îmbogățire.
Comparativ cu eroii basmelor lui Creangă, ei nu dezamăgesc pe nimeni întrucât nu se creează un
plan al așteptărilor din partea acestora, însă reprezintă imaginea clară a efectului banilor asupra
umanității. Ambii sunt pregătiți să lupte pentru atingerea propriilor idealuri, la fel cum sunt
dispuși să-și abandoneze chiar membrii familiei în situațiile dificile ce nu le-ar aduce niciun
câștig material.

Concluzionând, am observat cum expresia capătă conotații variate în funcție de contextul în care
este utilizată, păstrând totuși o idee centrală, înrădăcinată în sensul său popular, autentic. Este
astfel subliniat modul în care personajele operelor literare, asemenea unor oameni din viața
cotidiană, tind să se apropie în situațiile fericite, să se introducă în interiorul acestora pentru a-și
atinge scopurile, în timp ce dificultățile îi determină să se retragă. Indiferent de legăturile dintre
aceștia și personajele care le solicită ajutorul ori au nevoie de prezența lor, eroii universului
ficțional sunt influențați de teamă, deznădejde sau viclenie, avariție.