ODISEEA

Peripețiile lui Odiseu încep după ce părăsește, cu 12 corăbii, ruinele

orașului Troia, jefuindu-i pe tracii kikoni, aliații Troiei, de care vor fi ulterior alungați.
Ajunși pe insula Lotofagilor, unii din însoțitorii lui mănâncă din fructele lor, uitându-
și patria, Itaca. Cei rămași ajung, împreună cu Ulise, pe insula ciclopilor, uriași cu un
singur ochi în frunte. Ulise și echipajul său au intrat în peștera ciclopului, unde au
găsit bucăți mari de brânză și mult vin. Bucuroși că au găsit mâncare și băutură, s-au
ospătat până când au simțit că se cutremură pământul sub ei, și s-au ascuns în
peșteră. Ciclopul Polifem, pentru a împiedica fuga grecilor, barează ieșirea din
peștera sa. Fiind în pericol de a fi mâncați de uriaș, Odiseu așteptă până când
ciclopul a adormit, apoi au luat un buștean și l-au înfipt în fruntea ciclopului,
scoțându-i ochiul, ceea ce atrage dușmănia lui Poseidon, tatăl ciclopului. Fiind orbit,
ciclopul s-a dat bătut și l-a întrebat pe Odiseu cum îl cheamă. Acesta i-a răspuns
„nimeni”; apoi ciclopul și-a chemat frații și le-a spus că a fost orbit. Aceștia l-au
întrebat cine l-a orbit. Evident, răspunsul a fost „nimeni”. Ceilalți ciclopi, enervați
peste măsură, i-au răspuns că de ce i-a mai chemat dacă nu l-a orbit nimeni, și au
plecat la peșterile lor. Fuga grecilor este îngreunată de valurile mari, produse de
stâncile aruncate în mare de ciclopul orb.
De la Eol, zeul vântului, Odiseu primește în dar un sac cu vânturi, după ce
ancorează pe insula acestuia (a lui Eol) în căutare de apă. Ajunși aproape de casă,
însoțitorii săi, curioși, deschid sacul: se pornește o furtună care-i mână din nou
departe de casă. Astfel, ajung pe insula vrăjitoarei Circe, care îi preschimbă pe
însoțitorii lui Odiseu în porci, iar pe acesta îl reține prin farmecele sale. Va fi
dezlegat de acestea prin intervenția lui Hermes, mesagerul zeilor, care între timp i-a
iertat pentru distrugerea Troiei.
Întoarcerea acasă este îngreunată și de sirene, ale căror glasuri fermecate duc
corăbierii la pieire, ademenindu-i să își zdrobească corăbiile de stânci. Curios să afle
cum sună cântecul sirenelor, Ulise le cere marinarilor săi să își astupe urechile cu
ceară de albine, iar pe el să îl lege de catarg, precizând că nu trebuie să fie dezlegat
cu nici un preț. Astfel reușește să asculte cântecul sirenelor, evitând însă pericolul
scufundării corabiei. Împreună cu echipajul său, Odiseu izbutește să traverseze cu
bine și strâmtoarea dintre cei doi monștri, Scilla și Caribda.
Înfometați, ajung pe insula lui Helios, zeul soarelui, unde însoțitorii lui Ulise
fură din vitele sacre ale zeului, pentru a își potoli foamea. Drept pedeapsă pentru
acest sacrilegiu, aceștia mor ulterior într-o furtună pe mare, din care numai Odiseu,
care nu mâncase, reușește să scape. El ajunge pe insula nimfei Calipso, unde
aceasta îl reține timp de șapte ani. Reușește să părăsească insula lui Calipso cu o
plută, însă furtuna produsă de Poseidon distruge pluta, iar Ulise naufragiază pe o
insulă unde este primit cu prietenie de Nausicaa, fiica regelui feacilor. Timp de două
seri, Odiseu îi povestește regelui feacilor, Alcinous, pățaniile sale. De aici, încărcat
cu daruri, se reîntoarce acasă, pe insula Itaca.
 Căutările fiului său, Telemah, sunt zadarnice, și confruntarea mamei sale,
Penelopa, cu pețitorii devine tot mai acută. Zeița Atena îl preschimbă pe Odiseu
într-un cerșetor, pentru a-l proteja de dușmănia pețitorilor soției sale. După
douăzeci de ani, deghizat în cerșetor, acesta va fi recunoscut numai de câinele său
bătrân, Argos. Odiseu se pregătește în taină pentru întrecerea pețitorilor cu arcul,
trofeul învingătorului urmând să fie Penelopa, soția lui Odiseu. Cu ajutorul lui
Telemah și al păstorului Eumaios, Ulise reușește să pedepsească pețitorii.