INTERACŢIUNI MEDICAMENTOASE

Prin termenul de interacţiuni medicamentoase se înţeleg de regulă interacţiunile

medicament- medicament, cu toate că aria ar putea include şi interacţiuni dintre medicament şi
constituenţi alimentari sau factori de mediu sau, prin extensie, chiar interferenţe ale
medicamentelor asupra testelor de laborator clinic.
Asocierea medicamentelor (polipragmazia) se poate solda cu interacţiuni medicamentoase
care constituie unele dintre principalele probleme în practica evaluării clinice a efectelor
farmacologice pe de o parte, precum şi a celor adverse pe de altă parte.
Interacţiunea medicamentoasă poate fi definită ca modificarea acţiunii unui
medicament (ca magnitudine sau durată a răspunsului farmacologic) de către un altul pre-
sau coadministrat, prin unul sau mai multe mecanisme.
TIPURI DE INTERACŢIUNI MEDICAMENTOASE
Din punct de vedere al consecinţelor farmacologice/farmacotoxicologice se acecptă
că asocierile pot fi avantajoase (asocieri raţionale - exemplu, sinergism de acţiune), sau
dimpotrivă, dezavantajoase (asoocieri neraţionale - nejustificate din punct de vedere terapeutic şi
care rezultă de cele mai multe ori din necunoaşterea interacţiunilor posibile şi a consecinţelor
acestora). Ele pot să apară atât in vitro cât şi in vivo.
Interacţiuni in vitro (incopatibilităţi)
Sunt denumite şi interacţiuni farmaceutice. Apar înaintea administrării medicamentelor, de
regulă atunci când un medicament este incompatibil fizic sau chimic cu un altul ca urmare a
unor precipitări, oxidări sau reduceri, complexări, hidrolize, lichefiere, efervescenţă etc.
Cele mai frecvente sunt incompatibilităţile la asocierea în aceeaşi seringă s au flacon de
perfuzare a două sau mai multe medicamente. Întru-cât astfel de interacţiuni sunt extrem de
numeroase, se recomandă pe cât e posibil evitarea oricăror asocieri şi administrarea separată.
INTERACŢIUNI FARMACEUTICE – presupun interacţiunea „intimă” între componentele unui
sistem medicamentos, condiţionate de influenţa lor reciprocă în procesul de elaborare (prescriere),
producere (preparare), depozitare, transportare şi utilzare. Cu alte cuvinte, interacţiunile
farmaceutice, fiind bazate pe legităţi fizico-chimice, pot parcurge:
 Nemijlocit în medicament;
 La contactare cu mediul ambiant (depozitare, transportare);
 La contactare cu sistemele organismului (utilzare).
1. Interacţiuni fizico-chimice şi chimice
Către interacţiuni fizico-chimice pot fi raportate procesele, ce provoacă schimbarea stării de
agregare şi a altor proprietăţi ale sistemului medicamentos (fără modificarea cărorva
caracteristici chimice), în rezultatul cărora apar dificultăţi la prepararea şi utilizarea

1
medicamentului. De cele mai dese ori aceste procese pot fi preîntâmpinate folosind tehnici
raţionale în procesul de preparare. Ex: procesul de umectare poate fi evitat prin alegerea corectă
a ambalajului şi indicarea condiţiilor optimale de păstrare; schimbând solventul sau cantitatea
lui poate fi evitată stratificarea sau optimizate condiţiile de solubilizare. Atunci cînd astfel de
interacţiuni nu pot fi evitate, amestecul medicamentos este considerat iraţional.
Tot din această categorie fac parte şi incompatibilităţile chimice – amestecuri, în care se
petrec reacţii chimice de diversă intensitate cu formarea de produse inacceptabile în practica
terapeutică. Formarea unor astfel de produse se poate produce şi în procesul de depozitare a
medicamentelor combinate (la încălcarea regimului de depozitare în raport cu cel prevăzut de
DAN).
În sfîrşit, către interacţiuni farmaceutice pot fi clasate procesele, ce se petrec în terapia
combinată la introducerea în aceeaşi seringă sau flacon de perfuzare, sau între substanţa
medicamentoasă şi solvent.
2. Interacţiuni la asocierea în aceeaşi seringă sau flacon de perfuzare a două sau mai
multe medicamente
În practica medicală foarte des apar necesităţ de asociere concomitentă a unor soluţii
injectabile sau perfuzabile (în aceiasi seringă sau sistem de perfuzie). Dar un specialist trebuie
să ţină cont de faptul, că substanţele medicamentoase posedă diferite proprietăţi fizico-chimice,
ce exclude posibilitatea introducerii unimomentane din cauza apariţiei unor interacţiuni
nedorite.
La amestecarea substanţelelor medicamentoase pot avea loc diverse reacţii (oxido-
reducătoare, hidroliză, formare de complecşi sau săruri), care provoacă schimbarea aspectului
exterior (culoare, precipitat...) sau fără a produce schimbări. Astfel de interacţiuni pot aduce nu
numai modificarea efectului terapeutic solicitat, dar şi cele mai imprevizibile urmări, care fac
imposibilă introducerea lor parenterală. Din punct de vedere practic merită atenţie două aspecte
ale terapiei combinate la introducerea sub formă de injecţii:
o Interacţiuni medicamentoase la introducerea cîtorva soluţii într-un sistem perfuzabil
sau seringă;
o Interacţiuni, apărute între substanţelele medicamentoase şi dizolvant.
Interacţiuni medicamentoase într-un sistem perfuzabil
Substanţele care interacţionează Consecinţele interacţiunii
Heparină Gentamicină sulfat, Pierderea activităţii, e posibil
hidrocortizon, canamicină, formarea precipitatului
streptomicină sulfat
Clorhidrat de papaverină Aminofilină Descompunerea substanţei
Medicamente din grupul Gentamicină sulfat, Dereglarea solubilităţii,

2
 penicilinelor (inclusiv tetracicline formarea precipitatului
semisintetice)
Carbenicilină bisodică Gentamicină sulfat, Micşorarea efectului
canamicină gentamicinei sau inactivare
Tetracicline Hidrocortizon, Formare de precipitat
hidrogencarbonat de sodiu,
peniciline, săruri de calciu,
sulfamide,
Ciancobalamină Acidul ascorbinic, acidul Creşterea bruscă a alergităţii
nicotinic, acidul folic, ambelor substanţe;
piridoxina, riboflavina, distrugerea bitaminelor de
tiamina. către ionul de cobalt
Aminofilina Bendazol Formarea unor alcalii greu
solubile în apă

Nu se recomandă introducerea într-un sistem perfuzabil sau seringă:

- Adrenomimeticele
- Ampecilină sare de sodiu
- Amfotericina B
- Acidul ascorbic
- Vitaminele grupei B
- Fitomenadion
- Dipiridamol
- Derivaţi de fenotiazină
- Furosemid
- Etamsilat
- Eufilina
Aceste substanţe sunt foarte reacţionabile. Interacţiunea lor cu alte medicamente le provoacă
inactivarea sau formarea de precipitate.
Exemple:
A. La tratarea astmului bronşic, a bronşitei purulente apare necesitatea combinării unui şir de
antibiotice (Gentamicină sulfat, streptomicină sulfat, benzilpenicilină, tetracicline) cu
aminofilina (eufilina), care are proprietăţi bazice. În astfel de combinaţii are loc inactivarea
antibioticelor. Penicilinele şi cefalosporinele se descompun într-o seringă cu acetilcisteina şi alte
mucolitice.
B. La micşorarea presiunii arteriale în şoc septic se întroduc concomitent adrenomimetice şi
antibiotice. La combinarea benzilpenicilinei cu clorhidrat de epinefrină (adrenalină), fenilefrină
sau efedrină într-o seringă este posibilă inactivarea antibioticului şi dereglarea solubilităţii lui.
C. La complicaţii alergice, astm bronşic, şoc toxic infecţios şi alte patologii antibioticele se combină
cu glucocorticosteroizii. La introducerea în aceiasi seringă a penicilinelor, cefalosporinelor,
cloramfenicolului cu hidrocortizon este posibil apariţia precipitatului în urma modificării
solubilităţii.
D. Nu se permite combinarea într-o seringă a benzilpenicilinei, gentamicinei sulfat cu heparina, care

3
 are proprietăţi bazice – se formează precipitat.
E. Pentru tratamentul micozelor sistemice se foloseşte soluţia proaspătă de amfotericină B, care este
foarte reacţionabil şi labil. Antibioticul nu se amestecă cu benzilpenicilina, dimedrola şi alte
substanţe.
F. Antibioticele sunt foarte sensibile la factori de mediu (lumină, temperatură, pH), din care cauză
pot forma amestecuri incompatibile. În tratament combinatoriu antibioticele se introduc prin
diferite căi şi se evită perfuzii de lungă durată.
Interacţiunile antibioticelor în soluţii injectabile
Denumirea antibioticului Combinări incompatibile
Aminoglicozide
(Gentamicină sulfat,
Peniciline, Polimixina B, Cefalosporine
canamicină, streptomicină
sulfat)
Aminoglicozide, ampicilină sodică, carbenicilină bisodică,
Cloramfenicol
polimixina B, cefalosporine, eritromicina fosfat
Canamicina sulfat, benzilpenicilina sodică (potasică), eritromicina
Lincomicina
fosfat
Peniciline
(benzilpenicilina sodică Aminoglicozide (Gentamicină sulfat, canamicină, streptomicină
(potasică, ampicilină sulfat), lincomicina, cloramfenicol, cefalosporine (doar cu
sodică, oxacilina sodică, benzilpenicilina sodică (potasică)
carbenicilină bisodică)
Aminoglicozide, peniciline, polimixina B, cefalosporine,
Tetracicline
eritromicina fosfat, cloramfenicol
Aminoglicozide, benzilpenicilina sodică (potasică), polimixina B,
Cefalosporine
cloramfenicol, lincomicina
Eritromicina fosfat Cloramfenicol, lincomicina

G. Merită atenţie administrarea combinată a vitaminelor, frecvent utilizată în terapie. În acest

context necesită atenţie unele particularităţi de interacţiune a acestei clase de compuşi:
 Sub formă de săruri de sodiu vitaminele nu interacţionează, dar la administrarea
concomitentă a substanţelor „curate” apar diferite tipuri de interacţiuni. Astfel,
acidul ascorbinic nu se recomandă de a fi asociat într-o seringă cu barbitalul de
sodiu, hexametilentetramina, heparina, cafeina benzoat de sodiu, cordiamina,
aminofilina şi alte substanţe cu caracter bazic. Acidul ascorbinic favorizează
degradarea antibioticilor instabili cu grupare β-lactamică şi a piridoxinei.
H. Bromhidratul de tiamină se distruge la combinarea într-o seringă cu piridoxina, deoarece
piridoxina în organism frînează trecerea tiaminei în forma sa biologic activă (fosforilată). De
aceea nu se recomandă de a administra aceste două vitamine nu numai concomitent în aceiaşi
seringă, dar nuci în aceiaşi zi.
I. Nu se recomandă de a introduce vitamine în perfuzii din pricina reactivităţii lor înalte.

4
 Interacţiunile vitaminelor în soluţii injectabile
Substanţele care interacţionează Consecinţele interacţiunii
Acid ascorbinic Acid nicotinic (soluţiile Distrugerea acidului ascorbic
injectabile conţin nicotinat
de sodiu); clorhidrat de
piridoxină; clorhidrat de
tiamină; cianocobalamină;
pantotenat de calciu
Acid nicotinic Degradarea acestor vitamine
(nicotinat de
sodiu)
Clorhidrat de Acid ascorbinic; acid Degradarea acestor vitamine, cumularea
piridoxină nicotinic; clorhidrat de ionilor de cobalt în cazul cianocobalaminei
tiamină; cianocobalamină;
Riboflavimă Clorhidrat de tiamină; Degradarea tiaminei (mediu bazic) şi
mononucleotidă cianocobalamină; majorarea toxicităţii; Degradarea
(sarea de sodiu) cianocobalaminei şi cumularea ionilor de
cobalt, majorarea toxicităţii
Clorhidrat de Acid ascorbinic; acid Degradarea acestor vitamine
tiamină nicotinic; clorhidrat de
piridoxină; riboflavină,
cianocobalamină;
Cianocobalamină Acid ascorbinic; acid Degradarea acestor vitamine, majorarea
nicotinic; clorhidrat de toxicităţii, cumularea ionilor de cobalt
piridoxină; riboflavină,
clorhidrat de tiamină;

3. Interacţiuni dintre substanţa medicamentoasă şi solvent în soluţii injectabile

La introducerea parenterală a pulberilor liofilizate (ex: antibiotice) sau la diluarea unor
preparate înfiolate (corglicon, norepinefrină, strofantina K) sunt utilizaţi solvenţi. Alegerea
incorectă a solventului poate duce la inctivarea substanţei medicamentoas sau la formarea
precipitatului din cauza dizolvării necomplete.
De cele mai dese ori în calitate de solvent este recomandată apa pentru injecţii, soluţia
izotonică de clorură de sodiu, soluţia de glucoză sau novocaină. Fiecare din aceştia au avantajele
şi dezavantajele sale.
Apa pentru injecţii este raţional de a o folosi pentru a obţine soluţii ce se introduc în cantităţi
mici (5-15 ml). Introducerea în organism a unor cantităţi mari de apă poate provoca schimbarea
presiunii osmotice în sânge şi hemoliza eritrocitelor. Ca regulă în apa pentru injecţii se dizolvă
ampicilina sodică, glicozidele cardiotonice şi alte substanţe sensibile la modificarea pH-ului sau
interacţionează cu solventul.
La introducerea unor cantităţi mari de soluţii de obice se utilizează soluţii izotonice de
clorură de sodiu sau glucoză prin alegere selectivă. Ex: la dizolvarea soluţiei 2,5 % de etmozină

5
cu soluţie izotonică de clorură de sodiu se formează opalescenţă, apoi precipitat, de aceea
etmozina se diluează cu soluţie de glucoză. Dar nici soluţia de glucoză nu este stabilă în mediu
bazic, de aceea soluţiile apoase de glucoză se stabilizează cu acid clorhidric până la pH 3-4. La
sterilizarea soluţiei ne stabilizate are loc caramelizarea glucozei. Din acelaşi motiv glucoza nu
se asociază cu substanţele bazice (hexametilentetramina, aminofilina) – interacţiunea dintre ele
prin produse de transformare.
Nu se recomandă asocierea glucozei cu:
 Acid ascorbic (oxidarea acidului ascorbic);
 Antibiotice (inactivarea antibioticelor);
 Glicozide cardiotonice (hidroliza acidă şi ruperea resturilor de zăharuri)
La utilizarea soluţiei de novocaină se ţine cont că aceasta se stabilizează cu acid clorhidric,
ceia ce face imposibilă dizolvarea în ea a substanţelor cu caracter bazic şi săruri bazice (cafeina
benzoat de sodiu). La dizolvarea antibioticelor în soluţie de novocaină inactivarea antib. Începe
peste cîteva ore.
La prepararea soluţiilor apoase pentru perfuzii este necesar de a ţine cont de posibilele
interacţiuni şi se respectă unele recomandări:
 La preparare se folosesc doar soluţii proaspete;
 Cu cât mai dificile sunt amestecurile preparate, cu atât sunt mai probabile
interacşiunile medicamentoase.
 Nu se adaugă substanşe medicamentoase în sînge, plasmă, emulsii uleioase, soluţii
de aminoacizi;
 Soluţiile de aminoacizi şi emulsii grase nu se introduc cu soluţii de glucoză
(formează produse toxice);
 Soluţiile de glucoză pod diminua activitatea multor preparate;
 Distrugerea medicamentelor poate avea loc şi la interacţiune cu resturile de alcool
etilic (de pe ace, instrumente).

4. Interacţiuni biofarmaceutice
Conform concepţiei contemporane a biofarmaciei nici unul din componentele sistemului
medicamentos nu este inert din punct de vedere chimic sau farmacologic. Deseori unele
amestecuri incompatibile sunt folosite cu succes în terapeutică, fapt care a condiţionat
evidenţierea acestor tipuri de interacţiuni „folositoare” aparte - interacţiuni biofarmaceutice.
Există careva deosebiri între interacţiunile fizico-chimice şi cele biofarmaceutice, care se petrec
nemijlocit în organism.

6
 INTERACŢIUNI IN VIVO (INTERACŢIUNI PRUPRIU ZISE)
Interacţiuni farmacodinamice
Multe dintre interacţiunile medicamentoase implică efecte la nivelul receptorilor şi după tipul
de efect pe care îl produc pot fi sinergice sau antagoniste.
În cazul interacţninilor sinergice medicamentele acţionează in acelaşi sens şi efectul poate fi :
 de adiţie - efectul global este suma efectelor individuale;
 de potenţare – efectul global este mai mare decat suma efectelor individuale
Interacţiunile antagonice pot fi parţiale, când cfectul global antagonist este mai
nic decât suma efectelor individuale şi totale, când elfectul global este nul.
Interacţiuni farmacocinetice
Interacţiunile de acest tip pot apare la nivelul oricărei etape farmacocinetice: absorbţie,
distribuţie, eliminare, dar poate, cu impactul cel mai important la nivelul biotransformării
(interacţiuni metabilice).
La nivelul absorbţiei
Interacţiuni care afectează absorbţia orală pot fi datorate în general următoarelor cauze:
 interacţiuni chimice: Ex: asocierea antacidelor care conţin ioni de Al+3, Ca+2, Mg+2
sau a preparatelor antianemice care conţin fier, cu tetracicline sau chinolone conduce
la diminuarea efectului antibioticelor prin reducerea absorbţiei. De asemenea,
gelurile de aluminiu reduc efectul diuretic al furosemidei, în timp ce asocierea
digoxinei cu colestiramina conduce la anularea efectului cardiotonic.
 Alterarea motilităţii gastrointestinale – absorbţia nu este semnificativ influenţată.
Ex: Medicamente prochinetice (metoclopramid9 cresc absorbţia paracetamolului la
nivel intestinal prin stimularea golirii stomacului, în timp ce anticolinrgicele întîrzie
cel mai adesea resorbţia medicamentelor asociate, prin încetinirea golirii gastrice.
 Modificarea pH-ului gastric (prin administrarea de antacide sau acidifiante),
mecanism prin care poate fi modificată solubilitatea şi absorbţia medicamentelor
ionizabile. Toate medicamentele capabile să ionizeze un alt medicament scad
implicit resorbţia digestivă a acestora. Ex: alcalinizantele diminuă resorbţia
substanţelor cu caracter acid: antivitamine K, peniciline orale, unele analgezice-
antipiretice... Substanţele acidifiante (acid citric, tartric), micşorează resorbţia
substanţelor cu caracter bazic: fenotiazine, antidepresive triciclice ...
 Perturbarea florei intestinale (sub acţiunea antibioticelor) care poate afecta
principial absorbţia oricărui medicament supus biotransformării prin acţiunea
enzimelor bacteriene de la acest nivel. Tetraciclina şi neomicinaafectează flora
saprofită generatoare de vitamina K (hemostatice), în consecinţă la asocierea

7
 acestora cu antivitamine K apare un risc hemoragic important, prin potenţarea
efectului anticoagulant.
Interacţiuni medicamentoase care conduc la modificări ale absorbţiei pot să apară şi la
administrare subcutanată sau intramusculară. Astfel, vazoconstrictoarele la administrare
s.c. sau i.m. reduc absorbţia altor mrdicamente cu care se asociază şi prelungesc durata
de acţiune a acestora. Ex: adrenalină+xilină, adrenalină+procaină.
La nivelul distribuţiei
Printre cauzele principale care determină apariţia interacţiunilor medicamentoase la
nivelul distribuţiei în organism fac parte:
 Modificarea locală a fluxului sanguin hepatic
Ex:
Anticoagulante orale sau sulfamide chimioterapice deplasează de la proteinele plasmatice
sulfamidele antidiabetice cu apariţia hipoglicemiei
sulfamidele chimioterapice deplasează anticoagulante orale cu risc de hemoragii
 Influenţele asupra procesului de excreţie a medicamentelor sau a metaboliţilor
acestora. Scăderea sau creşterea pH-ului urinar poate avea unele efecte asupra
excreţiei unor compuşi ionizabili cu clearenc-uri renale apreciabile. Ex:
antidepresivele triciclice, amfetamina, antihistaminicele sunt exemple de
medicamente cu caracter bazic, pentru care clearenc-ul renal este crescut prin
aciditate. Clearenc-ul renal al unor medicamente cu caracter acid (ac. Salicilic,
fenobarbitalul, nitrofurantoina) creşte odată cu creşterea pH-ului urinii.
 Competiţia pentru mecanismele de transport renal: Ex: reducerea clearenc-ului
penicilinelor şi indometacinei prin coadministrare de probenicid; metotrexatului
prin coadministrare de salicilaţi sau antiinflamatoare nesteroidiene.

Interacţiuni metabolice (de biotransformare)

Interacţiunile medicamentoase implicând biotransformarea constituie principalele probleme
în practica evaluării clinice a efectelor farmacologice şi adverse ale medicamentelor. Mecanismele
acestor interacţiuni (calittive şi cantitative) vizează starea sistemelor enzimatice implicate în
biotransformarea lor şi se clasifică:
o Mecanism de inducţie – a) creşterea biotransformării unui medicament prin
coadministrararea altuia; b) un medicament activat metabolic poate conduce la un metabolit
toxic (fenomen de activitate toxicologică).
o Mecanism de inhibiţie
– inhibiţia competitivă (competiţoa de substrat);

8
 – interferarea mecanismelor de transport
– decuplarea unor cofactori
– depleţie energetică
Există numeroase exemple de xenobiotice care diminuează sau inhibă degradarea altor medicamente
(tab. 1).
Tabelul 1
Exemple de inductori şi inhibitori enzimatici

INDUCTORI INHIBITORI
fenobarbital cloramfenicol
rifampicină cimetidină
carbamazepină eritromicină
fenitoină Antifungice azolice
tutun chinolone
alcool sulfamide
Diverse alimente
nialamidă
(carne la gril)
Narcotice (morfină)

Observaţii:
Consecinţele farmacologice ale proceselor de inducţie şi inhibiţie enzimatică sunt:
 modificarea intensităţii şi duratei efectului; modificarea vitezei de biotransformare; efecte
adverse de supradozare; ineficienţa terapeutică; interacţiuni medicamentoase.
 Unele dintre efectele numite pot reprezente un beneficiu terapeutic
 Majoritatea conduc însă la consecinâe nedorite cu manifestări clinice de severităţi diferite
 Cunoaşterea şi explicarea la nivel molecular a mecanismelor implicate ăntr-o interacţiune
este esenţială pentru a oferi o bază raţională pentru interpretarea şi prevenirea efectelor
adverse.
Exemple de interacţiuni medicamentoase la nivelul biotransformării
 1990 Monahan a studiat coadministrarea terfenadinei (antihistaminic) şi
ketoconazol (antimicotic). Aceasta asociere a dus la moartea unor pacienţi datorită declanşării unor
aritmii ventriculare severe.
 1996 Kunze a studiat coadministrarea warfarinei (anticoagulant oral) şi
enoxacinei (chinolonă antibacteriană). Warfarina există sub două forme enantiomere, dintre care
enantiomerul S este mai activ decît cel R. Metabolizarea sub forma de două reacţii de hidroxilare
mediate de izoforme diferite in momentul coadministrării de enoxacină determină o scădere a

9
clearenc-ului warfarinei.
ALTE TIPURI DE INTERACŢIUNI
Interacţiunea medicamentelor cu alimentele
Alimentele pot funcţiona ca inhibitori puternici, putând să producă (mai ales la administrarea
repetată) creşterea metabolizării unor medicamente sau dimpotrivă ca inhibitori, prin fenomen invers
putând conduce la fenomene de supradozare – prin acumulare – datorită inhibării biotransformării.
 Interacâiunea felodipinei (blocant selectiv al canalelor de calciu) cu suc de portocale sau de
grape (supradozare).
 Influenţa proteinelor (dietă proteică) afecteză trei aspecte: a) scăderea biotransformării –
supradotare; b) scăderea toxicităţii (efect pozitiv); c) scăderea metabolizării.
 Influenţa lipidelor – o dietă deficientă în acizi graşi (în special acid linoleic) determină o
scădere a biotransformării la nivel hepatic
 Influenâa carbonhidraţilor – prezenţa glucozei ăn cantităţi mari poate inhiba biotransformarea
fenobarbitalului.
 Influenţa unor compuşi micronutritivi: vitamine şi minerale – efecte enzimo-selective sau
substrat-selective.
 Deficit de calciu şi magneziu – scăderea metabolizării unor medicamente.

Interacţiuni dintre medicamente şi alcool

Între medicamente ţi alcool pot apărea trei tipuri de interacţiuni, cu impact asupra efectului
farmacoterapeutic şi incidenţei reacţiilor nedorite ale medicamentelor:
 Interacţiuni chimice, care pot să conducă la pierderea activităţii biologice în urma unor
procese de degradare (peniciline, cefalosporine);
 Interacţiuni farmacodinamice, mai des sinergism de acţiune (efecte deprimante ale
majorităţii psihotropelor concomitent cu alcoolul).
 Interacţiuni farmacocinetice, cele mai importante fiind cele din carul proceselor de
absorbţie şi mai ales metabolizare.
Interacţiuni la nivelul absorbţiei
Alcoolul creşte secreţia de acid clorhidric stomacal şi faciliteaziă evacuarea
gastrică la doze mici, dar o încetineşte la doze medii şi mari, condiţii în care absorbţia
medicamentelor nedisociate la pH acid este crescută.
Alcoolul consumat în mod regulat, declanşează o inflamaţie la nivel dicestiv şi
vasodilataţie, cu creşterea debitului sanguin la acest nivel – supradozare.
Interacţiuni la nivelul metabolizării
Pot fi două situaţii:

10
 1. În intoxicaţiile alcoolice acute, prezenţa alcoolului în hepatocite provoacă inhibiţie
enzimatică. Astfel alcoolul potenţează efectul terapeutic şi creşte riscul apariţiei
efectelor adverse (supradozarea relativă).
2. La subiecţii alcoolici cronici se remarcă efectul inductor enzimatic cu diminuarea
eficacităţii tratamentului.
Interacţiunea alcoolului cu principalele clase de medicamente
Psihotrope
Antidepresive cele triciclice: amitriptilina la asocierea cu etanolul conduc la diminuarea
importantă a funcţiilor cognitive.
Anxiolitice (tranchilizante) diazepam – sinergism de acţiune cu risc important de deces.
Neuroleptice – potenţarea acţiunii neuroleptice cu apariţia reacţiilor adverse
extrapiramidale.
Hipnotice – utilzarea barbituricelor duce la depresia majoră a SNC în catul intoxicaţiilor
acute cu alcool şi diminuarea acestuia la consumatorii cronici.
Analgezice şi antiinflamatori - Potenţarea efectelor secundare a acestora cu apariţia
hemoragiilor digestive: paracetamolul prezintă risc crescut de hepatotoxicitate.
Digitalice - Scăderea efectului cardiotonic prin micşorarea concentraţiei de potasiu şi
magneziu în organism şi desensibilizarea miocardului.
Anticoagulante (warfarina) – La o singură doză de alcool creşte efectul anticoagulant cu
apariţia riscului de hemoragie. La consum cronic efectul anticoagulant este diminua cu riscul de
tromboze.
Antihiprtensive (nifedipină) – Prin efect vasodilatator puternic alcoolul poate majora
efectul antihipertensivelor
Antianginoase – Utilizarea concomitentă a nitroglicerinei cu alcool poate conduce la
hipotensiune ortostatică sau chiar la colaps vascular.
Diuretice – Potenţarea acţiunii prin efectul inhibitor al acestiua la nivelul secreţiei de
hormon antidiuretic.
Hipoglicemiante – hipoglicemie severă.
Antiparkinsoniene – potenţarea efectelor adverse asupra SNC (halucinaţii, delir).
Antiepileptice – accentuarea efectelor sedative, creşterea tixicităţii;
Antialergice - potenţarea efectelor sedative al antihistaminicelor;
Anestezice – diminuarea efectului anestezic;
Antiinfecţioase – reacţii digestive (greaţă, vomă)

11
 Efectele fumatului asupra acţiunii medicamentelor este caracterizatde o varietate al
răspunsului farmacologic pentru unele mecamente. Unele componente ale tutunului au efect inductor
enzimatic (fumători zilnici), altele produc inhibiţie enzimatică (fumători ocazionali).
Există două tipuri de interferenţe medicament – fumat:
 Interferenţe farmacocinetice
 Interferenţe farmacodinamice

Exemple de interacţiuni medicamentoase frecvente şi efecte biologice consecutive

Medicament Medicament(e) de interacţiune Consecinţele interacţiunii

Acetaminofen anticoagulante orale Creşterea efectului anticoagulant
(Paracetamol) hepatotoxicitate severă (la doze
alcool terapeutice, în cazul alcoolicilor
cronici)
scăderea clearance-ului
blocatori β-adrenergici acetaminofenului (scăderea
biotransformării)
scăderea efectului
colestiramină acetaminofenului (scăderea
absorbţiei)
posibilă cădere a efectului
contraceptive orale
analgezic (prin creşterea)
creşte toxicitatea
izoniazidă
acetaminofenului
posibilă toxicitate a
acetaminofenului (scad
probenecid
biotransformarea şi eliminarea
renală)
posibilă toxicitate a aciclovirului
Aciclovir probenecid
(scade eliminarea renală)
scăderea efectului anticoagulant
(creştere a biotransformării
Anticoagulante alcool
datorată efectului inductor al
alcoolului)
azatioprin necroză hepatică
scăderea efectului dexametazonei
corticosteroizi
(creşterea biotransformării)
ciclosporine nefrotoxicitate
Agenţi alchilanţi
scăderea efectului digoxinei
(ciclofosfamidă) digoxin
(scăderea absorbţiei intestinale)
prelungirea efectului
agenţi blocatori neuromusculari succinilcolinei (inhibarea
colinesterazei)
AINS alergie, intoleranţă
Antinevralgic anticoagulante cumarinice risc de hemoragii
sulfamide hipoglicemiante risc de hipoglicemie
tetracicline, eritromicină,
Amoxicilină cloramfenicol
scad efectele amoxiclinei
anticoagulante orale scăderea efectului anticoagulant
antifungice nefrotoxicitate (sinergism)

12
 cefalosporine nefrotoxicitate cumulativă
cisplatin nefrotoxicitate cumulativă
toxicitate renală (posibil efect
ciclosporine
aditiv sau sinergism)
posibilă scădere a efectului
digoxin
digoxinei (absorbţie scăzută)
Antibiotice
ototoxicitate şi nefrotoxicitate
aminoglicozidice furosemid
(efect aditiv)
scăderea efectului metotrexatului
metotrexat
(absorbţie scăzută)
polimixine nefrotoxicitate (efect aditiv)
posibilă nefro-şi ototoxicitate
vancomicină
(efect aditiv)
scăderea efectului antimicotic
ketoconazol
(scăderea absorbţiei)
Antihistaminice H2 (cimetidină, scăderea efectului antisecretor
famotidină, nizatidină, ranitidină) (scăderea absorbţiei)
scăderea efectelor corticoide
corticosteroizi
(scăderea ansorbţiei)
digoxin Scăderea efectului cardiotonic
hipoglicemiante hipogliciemie
Antiacide Toxicitate în urma scăderii
chinidină
excreţiei renale
chinină Idem
Tetracicline, chinolone Scăderea efectului antibacterian
Diuretice tiazidice hipercalciemie
Hormone tiroidieni Scăderea efectului
Corticosteroizi Scăderea efectului
Haloperidol, fenotiazine Scăderea efectului
anticoagulante orale creşterea efectului anticoagulant
Cloramfenicol
hipoglicemiante hipogliciemie
Furosemid Toxicitate digoxinică
Agenţi blocatori neuromusculari Creşte incidenţa aritmiilor
Digoxin
Sulfonamide Scăderea efectului digoxinei
Diuretice tiazidice Toxicitate digoxinică
Contraceptive orale Scăderea efectului contraceptiv
Creşte toxicitatea
benzodiazepine
Eritromicină benzodiazepinelor
Hipoglicemiante colestază
Teofilină Toxicitate teofilinică
Corticosteroizi Toxicitate
Estrogeni
Vitamina C Toxicitate estrogenică
Blocatori beta adrenergici Prelungirea hipoglicemiei
Insulină Scăderea efectului
Clonidină
hipoglicemiant
anticoagulante orale creşterea efectului anticoagulant
Sulfonamide Barbiturice cresc efectul tiopentalului
Hipoglicemiante cresc efectul hipoglicemiant
Anticoagulante cumarinice Risc crescut de hemoragii
Salicilaţi Cortizoni Risc de ulcer
Sulfonamide antidiabetice Risc crescut dde hipoglicemie

13
Interacţiunile izoniazidei (antituberculos)
 Potenţează acţiunea alcoolului, disulfiramului, fenitoinei
 Antacide
 Inductori enzimatici (carbamazepină, fenobarbital, rifampicina)
 Ketoconazol, fluconazol – scade concentraţia plasmatică

Interacţiunile talidomidei (antiinflamator, imunosupresiv)

 Substanţe deprimante SNS (derivati morfinic, barbiturice, benzodiazepine,
antidepresive sedative, neuroleptice, antihipertensive centrale) – creşte efectul
deprimant SNS;
 Alcoolul – potenţează efectul sedativ al talidomidei;
 S.m. asociate cu apariţia neuropatiilor periferice (antiretrovirale, antituberculoase).

Interacţiunile grizeofulvinei

Medicament Consecinţe
Anticoagulante Scade efectul anticoagulantelor. Se impune monotorizarea
orale timpului de protrombină şi ajustarea dozelor
Contraceptive Scade efectul contraceptivelor. Se impune folosirea unor
orale metode alternative de contracepţie
Ciclosporine Efect redus
Antiinflamatoare
Efect redus. Necesită ajustarea dozelor
nesteroidiene
Barbiturice Efect redus pentru ambele substanţe
Isoniazida Creşte hepatotoxicitatea
Interacţiunile amfotericinei B

Medicament Consecinţe
Antibiotice Creşte nefrotoxicitatea
aminoglicozidice
Creşte nefrotoxicitatea
Cisplatin
Hipokaliemie
Corticosteroizi
Ciclosporina Creşte nefrotoxicitatea

Hipokaliemie
Digoxin
Diuretice Creşte nefrotoxicitatea
14
Interacţiunile ketoconazolului
Ketoconazolul este un inhibitor potent al citicromului P, deaceia coadministrarea pe această
cale cu anticoagulante orale (warfarina), metil-prednisolon, antihistaminice, anticanceroase,
antiretrovirale, antidiabetice sulfonilureice – conduce la creşterea concentraţiei plasmatice, a
efectului terapeutic şi a reacţiilor adverse ale acestora.
Absorbţia Ketoconazolului este redusă la coadministrarea cu antacide, antihistaminice;
Concentraţia plasmatică este redusă de rimfapicină, izoniazidă, carbamazepină.

Interacţiunile fluconazolului
Medicament Consecinţe
Sulfamide
Risc de hipoglicemie
hipoglicemiante
Anticoagulante
Potenţarea efectului anticoagulant
orale
benzodiazepine Potenţarea efectului sedativ
Teofilina Toxicitate crescută

Interacţiuni medicamentoase în seria hormonilor estrogeni

 Modifică metabolismul şi reduc legarea de proteinele plasmatice ale glucocorticosteroizilor;
 Inhibă metabolismul ciclosporinei;
 Rifampicina, barbituricele, carbamazepina reduc efectul estrogenilor;
 Vitamina C determină o creştere a concentraţiei serice a estrogenilor;
 Estrogenii cresc efectul antidepresivelor triciclice, a derivaţilor de sulfoniluree;
 Estrogenii diminuează efectul anticoagulantelor orale.

Interacţiuni medicamentoase a compuşilor calciului

 Tetracicline – diminuarea absorbţiei digestive;
 Digitalice – tulburări de ritm cardiac;
 Diuretice tiazinice – hipercalciemii;

Interacţiuni medicamentoase ale vit. D

Retinoizii pot provoca hipercalciemie prin creşterea activităţii osteoblastice;
Diureticele tiazidice pot provoca o hipercalciemie;
Antiestrogenii - osteoliză neoplazică;
Teofilina – creşte calciemia

15
 Medicamentele, care au un efect hipocalcemiant sunt antagonişti ai vitaminei
D.
Furosemid – creşte calcituria;
betablocante – efect hipocalcemiant;
corticosteroizii reduc absorbţia intestinală a calciului;

CONCLUZII
1. Din exemplele prezentate se observă, că interacţiunile sunt datorate
modificării absorbţiei, legării de proteine, eliminării, dar mai ales proceselor de biotransformare.
2. La fiecare nivel se pot prodoce modificări în sensul creşterii sau
scăderii efectelor prin mecanisme diverse, unele cunoscute la nivel molecular, altele cu mecanism
necunoscut.

16