Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Scriitor afirmat la sfârșitul secolului al XIX-lea,Ioan Slavici este unul dintre adepții
realismului clasic.Publicată în 1881 în volumul ,,Novele din popor”,nuvela realistă
de factură psihologică „Moara cu nororc” devine una dintre scrierile reprezentative
pentru viziunea moraliztoare a lui Ioan Slavici asupra lumii și asupa vieții satului
transilvănean.

„Moara cu nororc” de Ioan Slavici este o nuvelă,adică o specie epică în proză,cu

un fir narativ central și o construcție epică riguroasă,cu un conflict
concentrat.Personajele,relativ puține și o construcție epică riguroasă,cu un conflict
concentrat.Personajele,relativ puține,pun în evidență evoluția personajului
principal,puternic individualizat.

Nuvela se încadrează în curentul realist deoarece are toate trăsăturile

acestuia:perspectiva narativă obiectivă,tema familiei și dorința de
înavuțire,personaje tipice,analiza psihologică,verosimilitatea,tehnica detaliului.

Perspectiva narativă obiectivă este evidentă prin narațiunea la persoana a III-a,

facută de un narator detașat,omniscient și omniprezent,alături de care apare tehnica
punctului de vedere în intervențiile simetrice ale bătrânei din incipitul și finalul
nuvelei:,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa,căci ,dacă e vorba,nu bogăția,ci
liniștea colibei tale te face fericit” ; ,,Așa le-a fost data....’’

Realismul impune tipul de nuvelă psihologică prin interesul pentru frământările de

conștiință ale personajului principal,care trăiește un conflict
interior,moral,determinat de dorința de înavuțire.Acesta distruge echilibrul interior
și liniștea familiei,transformându-l sufletește pe erou.

Tema nuvelei o reprezintă efectele nefaste și dezumanizante ale dorinței de

îmbogățire,în societatea ardelenească de la sfârșitul secolului al XIX-lea.Din
perspectivă psihologică,nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiță,sfâșiat
între două dorințe contradictorii:de a se îmbogăți și de a ramâne cinstit.

O secvență semnificativă pentru tema dezumanizării este secvența confruntării

dintre Lică și Ghiță din capitolul V.Deși Lică și-a făcut apariția la Moară la scurt
timp după venirea lui Ghiță,nu a avut loc o discuție efectivă între ei.Lică însă,și-a
impus regulile și pretențiile,cerându-i lui Ghiță să îl informeze despre oamenii care
trec pe acolo: „Eu voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici,
cine ce zice și cine ce face, și voiesc ca nimeni afară de mine să nu știe”.Capitolul
V prezintă confruntarea dintre două caractere tari.Lică are o atitudine de stăpân
asupra tuturor.Ghiță,deși pare stăpân pe situație,cedează în fața sămădăului,
acceptând înțelegerea cu acesta,pentru a câștiga mai mulți bani.Lică îi ia o parte
din banii câștigați în mod cinstit și îi promite câștiguri fabuloase.Ghiță înțelege că
nu e suficient să se pună bine cu stăpânirea,ci trebuie să accepte și tovărășia cu cel
care stăpânea,de fapt,drmurile: „Iar Ghiță voia cu tot dinadinsul să rămână la
Moara cu noroc, pentru că-i mergea bine”.Analiza psihologică relevă încordarea și
hotărârea celor doi: „Câtva timp ei steteră tăcuți față în față hotărâți amândoi și
simțind fiecare că și-a găsit omul”.Lupta în care se angajează Ghiță cu ceilalți și cu
sine însușie este pierdută prin acceptarea tovărășiei lui Lică.Banii sunt slăbiciunea
cârciumarului,iar Lică se folosește cu cinism de acest lucru.

O altă secvență semnificativă este cea din finalul nuvelei, când Ghiță, orbit de
furie, este dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică. Astfel, el își lasă soția
pradă sămădăului pentru a-l prinde, ajutat de jandarmul Pintea. El speră până în
ultimul moment că Ana va rezista influenței malefice a lui Lică. Dezgustată însă de
lașitatea lui Ghiță, Ana, într-un gest de răzbunare, se dăruiește sămădăului. Lică
marchează nefast destinul tuturor celor din preajma lui. El îl aduce pe Ghiță în
situația de a-și ucide soția. Apoi, din ordinul lui Lică, Ghiță este împușcat, iar
cârciuma incendiată.

În nuvela realistă, timpul și spațiul sunt precizate, ceea ce conferă veridicitate.

Cârciuma este așezată la o răscruce de drumuri, izolată, înconjurată de pustietăți

întunecoase. Sunt precizate câteva toponime reale: Ineu, Arad, Oradea.

Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu

valoare religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la Paștele din anul următor, când
apa și focul purifică locul.

Nuvela are un final moralizator, personajele negative fiind sancționate, singurii

supraviețuitori fiind bătrâna și copiii.
În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor.

Personajul principal, Ghiță, este cel mai bine conturat personaj din nuvelistica lui
Slavici, un personaj „rotund”, care trăiește un proces al dezumanizării, cu
frământări sufletești și ezitări. Acestea sunt urmărite prin tehnicile analizei
psihologice: notarea gesturilor de către narator, monologul interior sau stilul
indirect liber. Caracterizarea lui Ghiță este evidențiată din perspectiva Anei, care
observă schimbarea lui, dar și din perspectiva lui Lică.

Trăsăturile personajelor se desprind și din caracterizarea indirectă, din fapte, vorbe,

gesturi și din relațiile ce se stabilesc între ele.

Stilul nuvelei este sobru, concis, fără podoabe. Limbajul naratorului și al

personajelor valorifică aceleași registre stilistice: limbajul regional, ardelenesc,
limbajul popular,oralitatea.

În concluzie, „Moara cu noroc ” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă prin temă,
tipologia personajelor și stil și o nuvelă psihologică, pentru că urmărește conflictul
interior, frământările în planul conștiinței personajelor.