Celule implicate in raspunsul imun

umoral si celular
Etapele raspunsului imun
Starile de hipersensibilitate I, II, III, IV
 Organele sistemului imunitar
• Intrauterin:
– Primele săptămâni: mezoderm
intraembrionar şi extraembrionar
(în sacul vitelin)
– La făt: ficat
– Începând cu S20: hematopoieză
exclusiv medulară
• Extrauterin:
– Organe limfoide primare: măduva
hematopoietică, timusul
– Organe limfoide secundare: splina,
ganglionii limfatici, MALT (mucose-
associated lymphoid tissue), SALT
Roecken, Color Atlas of Allergic Diseases
(skin-ALT)
 Măduva osoasă hematogenă:
sediul principal al hematopoiezei
• Generează toţi
progenitorii celulelor
sanguine
• Organizare tisulară:
– Fibre reticulare
– Celule stromale
(endoteliale,
fibroblaste, adipocite),
– Matrice extracelulară
Hematopoieza
• În măduva osoasă se află celulele-stem, precursori ai
T şi B-limfocitelor. Pre-T limfocitele migrează ulterior
în timus, unde va avea loc instruirea şi maturizarea
lor, devenind celule imunocompetente, capabile să
recunoască specific un singur Ag (prin achiziţionarea
unor receptori specifici).
Instruirea si maturizarea B-limfocitelor are loc în
măduva osoasă.
• Aceste procese sunt independente de orice
stimulare antigenică a organismului.
• După părăsirea organelor centrale limfocitele nu mai
revin aici, ele se stabilesc în organele limfoide
secundare, recirculând prin sânge, limfă.
Timusul
• glandă cu secreţie internă
• este situat la om în mediastinul superior, retrosternal
• este constituit din doi lobi înveliţi într-o capsulă fibroasă

Hormonii
• Timosinele: α1, α2, α3
β1, β2, β3, β4
γ
• Peptide cu rol în reglarea apărării imune
• Factorul umoral timic
• Timopoietinele I si II
• Hormonul timic – glicopeptidă

6
Timusul involuează după pubertate

Vârstă Greutate
aprox.
La naștere
15 grame
aprox.
La pubertate
35 grame
25 ani 25 grame
60 ani < 15 grame
70 ani 5 grame

Timusul contribuie cu mai

puține celule limfocitare de
tip T odată cu înaintarea în
vârstă. Odată cu
micșorarea treptată, cu
aproximativ 3% pe an, a
timusului la adult, există o
scădere corespunzătoare
a producției de limfocite T
naive, crescând rolul
expansiunii celulelor T
periferice în protecția
imunitară a persoanelor
în varstă.
7
 Acţiune fiziologică

Stimulează proliferarea unor celule limfocitare tip T, de origine

hematopoietică, maturizate în timus
Stimulează diferenţierea din celula stem pluripotentă a limfocitelor T.
Celula suşă pluripotentă  pretimocit  timocit
Celule Killer

Celule T supresoare
Limfocite T helper
Limfocite T citotoxice

Intervine deci în procesele de imunitate din organism

Hormonii timusului – antagonici cu corticotropine şi gonadotropine

Timusul nu a involuat

MIASTENIA GRAVIS
Hiperplazie timică în 80% din cazuri (timoame)
8
• Organele periferice (secundare) ale SI
În ele se realizează contactul dintre antigen,
celulele prezentatoare de antigen ( CPA) şi
celulele imuno-competente, cu inducerea unui
raspuns imun.

- Ganglionii limfatici (raspuns imun contra Ag

transportate cu limfa)
- Splina (raspuns imun contra Ag transportate
cu sangele)
- Formaţiunile limfoide ale mucoaselor digestive
şi respiratorii (amigdale, plăci Peyer,
apendice), ţesutul limfoid asociat tegumentului
(raspuns imun contra Ag ce penetreaza prin
epiteliu)
 Ganglionii limfatici: structuri localizate
de-a lungul vaselor limfatice
• Filtrează antigenele (>90% eficienţă)
• Încapsulate, cu trei zone:
– corticală,
– paracorticală,
– medulară

Centrii germinali

Macrofage

Limfocite
 Ganglionii limfatici

• Corticala:
– foliculi primari cu limfocite B, celule dendritice,
macrofage
– foliculi secundari centre germinative, sediul
principal al maturării limfocitelor B

• Paracorticala: Limfocite T şi celule dendritice

• Medulara: sediul plasmocitelor

 4. Centru germinativ
5. Medulara

3. Folicul limfoid
secundar
6. Vas limfatic eferent
2. Folicul limfoid primar
(limf B)
Artera
Paracortical
(limf T) Vena

1. Vas limfatic aferent

Sinus medular
 Splina
• Organ încapsulat cu pulpă albă şi pulpă
roşie
• Pulpa roşie: eritrocite şi macrofage
(“cimitirul eritrocitelor”)
• Pulpa albă: foliculi limfoizi 
– celule T,
– zona manta (zona marginală a celulelor B)
 Pulpa albă

Pulpa roşie

Centru germinativ
 Ţesutul limfoid asociat mucoaselor
(MALT)
• Mucoasa digestivă, respioratorie, urogenitală
• Ţesut limfoid asociat mucoasei intestinale =
GALT Gut Associated Lymphoid Tissue
(Plăcile Peyer  mai ales celule B)
• Ţesut limfoid asociat mucoasei nazale =
NALTNasal Associated Lymphoid Tissue
(inel Waldeyer, tonsile  celule B)
• Ţesut limfoid asociat mucoasei respiratorii =
BALTBronchus Associated Lymphoid Tissue
Ţesutul limfoid asociat mucoaselor
(MALT)
 Pielea
• Compartiment epidermal
– keratinocite,
– melanocite,
– Celule Merkel,
– Celule Langerhans,
– Limfocite T
– granulocite
• Compartiment dermal
– Celule endoteliale,
– fibroblaşti,
– Celule dendritice,
– macrofage,
– Limfocite T
 ORGANIZAREA SISTEMULUI
IMUN
• Celulele sistemului imun:
1. Celulele efectoare ale imunitatii specifice
(limfocitele B si limfocitele T)
2. Celulele efectoare ale imunitatii nespecifice
(celulele natural ucigase (NK), celulele
mononucleare fagocitare –
monocite/macrofage, celulele granulocitare)
3. Celulele prezentatoare de antigen
 CELULELE SISTEMULUI IMUN
• Raspunsul imun antigen specific implica,
in cadrul variantelor sale, participarea
preponderenta a LB, LT si a celulelor
prezentatoare de antigen.
• In cadrul raspunsului imun antigen
nespecific, participa in general celulele
fagocitare si limfocitele NK.
 CELULELE SISTEMULUI IMUN
1. Limfocitele (celule imunocompetente,
recunoasterea Ag)
2. Celulele prezentatoare de Ag (CPA)
(captarea si prezentarea Ag microbiene )
3. Celulele efectoare (eliminarea microbilor)

• LIMFOCITELE
Toate limfocitele provin din celule-stem ale
maduvei osoase, cu o etapa ulterioara de
maturizare si selectie.
Limfocitele T si B sunt unicele celule ce poarta
receptori specifici de Ag (celule imuno-
competente), fiind mediatorii principali ai
imunitatii dobandite
Maturizarea limfocitelor B are loc în măduva osoasă
prin intermediul interacţiunii directe cu celulele
stromei, iar în stadiile tardive sub acţiunea
citokinelor secretate de celulele stromale (în special
IL-7).
LB sunt supuse unei selectii pozitive in favoarea
expresiei de receptori intacti si unei selectii negative
contra recunoasterii puternice a antigenelor proprii.

• In organelor limfoide secundare limfocitele B se

localizeaza in foliculii cortexului extern din ganglionii
limfatici, foliculii din plãcile Peyer şi foliculii zonei
periferice din pulpa albã a splinei (arii timo-
independente).
LB mature se caracterizează prin prezenţa următorilor receptori de
suprafaţă:
- Receptorul pentru Ag (BCR). Este reprezentat de molecule de
imunoglobuline – monomeri de Ig M şi Ig D (forma membranara
de anticorpi), asociate cu doua proteine Igα si Igβ.
Interacţionează cu molecule antigenice din soluţii sau fixate pe
membrane celulare (macromolecule native – proteine, lipide,
glucide, acizi nucleici, grupari chimice mici)
- Receptorul pentru fragmentul Fc al IgG
- Receptor pentru fracţiunea C3d a
complementului (CR2 sau CD21)
- Receptori pentru interleukine (IL)
- Proteine ale Complexului Major de
Histocompatibilitate - CMH
- Alte proteine specifice – CD79, CD19 –
asociate BCR

CD = cluster of differentiation
Fc = crystallisable fragments –la baza Y din structura Ac
Organismul contine 107-109 clone diferite de BL (limfocite naive),
fiecare cu BCR unic. BCR recunoaşte antigenele după
configuraţia lor. BL stimulate de Ag se multiplică şi se
diferenţiază în celule efectoare - plasmocite secretoare de Ig
(Ac) şi în celule B-memorie.
Precursorii limfocitelor T migrează în timus,
unde sub influenţa celulelor stromale (IL-7) şi
a corpusculilor Hassal se diferenţiază în
limfocite T mature. Migraţia TL din cortex spre
medulara timică este însoţită de achiziţia unor
proteine de suprafaţă specifice (receptori:
TCR, CD3, CD4, CD8, etc).
La o etapa precoce de selectie doar limfocitele
cu TCR functional vor supravietui.
Dezvoltarea ulterioara a TL este caracterizată
printr-o selecţie pozitivă (supravieţuiesc TL
care recunosc moleculele Complexului Major
de Histocompatibilitate (CMH) propriu). Aceste
molecule sunt prezente pe suprafata celulelor
dendritice si a macrofagelor din timus.
Limfocitele T care au trecut selecţia pozitivă,
dar care sunt capabile să recunoască cu
afinitate inalta peptide proprii asociate cu
CMH suportă o selecţie negativă (moarte
programată prin apoptoză).
Selecţia constã în eliminarea clonelor de
limfocite potenţial autoreactive (potenţial
reactive faţã de moleculele proprii).
“Timusul selecţionează utilul, ignoră inutilul şi
distruge nocivul.” ( Von Boehmer ).
La etapa finala limfocitele T care sunt capabile
sa recunoasca peptide in asociatie cu
moleculele CMH I pierd receptorul CD4
(devenind celule TCD8), iar cele ce recunosc
complexe peptid-CMH II pierd receptorul CD8
(devenind celule TCD4)
Receptorii TL:
- TCR, receptorul pentru Ag - format din 2 catene
polipeptidice α şi β (90%) sau γ şi δ. TCR poate
recunoaşte doar peptide antigenice asociate cu
molecule ale CMH, localizate pe suprafaţa unei Celule
Prezentatoare de Antigen - CPA. Nu interacţionează
cu Ag solubile.
TCR recunoaste simultan peptidul antigenic si unele
reziduuri ale moleculei CMH.
- CD3 (Cluster Differentiation 3) – asociat TCR, ajută la
transmiterea în celulă a semnalului de recunoaştere a
Ag si de activare a limfocitului
- CD2– prezent la toate TL, fixează hematii, poate fi
depistat prin testul de formare a rozetelor.
-Unii markeri (receptori) de suprafaţă definesc 2
varietăţi principale de LT: limfocitele T CD4+ şi
TCD8+
- CD4 – exprimat pe 60% din TL. Recunosc
antigenele peptidice asociate cu moleculele CMH
clasa II (exprimate pe celule dendritice, macrofage
şi LB).
Limfocitele TCD4 (T4) au funcţia de coordonator
central al răspunsului imun (participa in stimularea
raspunsul imun umoral si celular) şi la activare se
diferenţiază în subpopulaţia de Thelper (Th,
limfocite T auxiliare).
Th acţionează prin producerea citokinelor. În funcţie
de profilul de citokine elaborate se disting 2
subpopulatii/clone de Th: Th1 şi Th2.
Diferenţierea în Th1 este favorizată de IL-12
produsă de macrofage si celule dendritice.
Citokinele secretate de Th1 (IFN-γ, IL-2, TNF)
stimulează răspunsul imun celular şi
hipersensibilitatea tardivă (activarea
macrofagelor si stimularea functiilor microbicide
ale fagocitelor, stimularea proliferarii şi
diferenţierii limfocitelor T citotoxice (Tc), activarea
procesului inflamator).
De asemenea Th1 stimulează producerea Ac
opsonizanţi si fixatori de complement – IgG
(anticorpi ce favorizeaza fagocitoza)
Th2 recunosc Ag prezentate în special de B-
limfocite.
Secretă IL-4, IL-5, IL-10 şi IL-13.

IL-4 stimulează producerea Ac Ig E, iar IL-5

activează eozinofilele (rol in reactiile de
hipersensibilitate imediate/anafilactice si in
eliminarea helmintilor).

De asemenea Th2 determina sinteza

anticorpilor neutralizanti IgG.

Există o competiţie între cele două tipuri de Th:

IFN-γ inhibă diferenţierea şi proliferarea Th2,
iar IL-4, IL-10 şi IL-13 inhibă activitatea Th1.
- CD8 – exprimat pe 40% LT. Recunosc antigenele
peptidice asociate cu moleculele CMH clasa I
(exprimate pe toate celulele nucleate). Pot produce
citokine, dar în special manifestă activitate citotoxica.
La activare se diferenţiază în limfocite T citotoxice (Tc)
şi T- reglatoare (Treg).
Tc distrug celulele infectate cu virus, cu bacterii
intracelulare sau celulele canceroase, intervin în
respingerea grefelor.
Mecanisme: secretia porinelor, inducerea fragmentarii
ADN-ului si a mortii prin apoptoza a celulelor.
T-memorie asigură memoria imunologică
Limfocitele B şi T naive sunt celulele care inca nu s-au întâlnit
cu un Ag. Au functia de recunoastere a Ag. Populeaza
organele limfoide periferice si recircula prin ele in cautarea Ag
specifice. După interacţiunea cu Ag urmeaza activarea lor,
proliferarea şi diferenţierea în celule efectoare (LB – în
plasmocite producatoare de Ac, LT în Th, Tc).
Celulele (Th, Tc) si moleculele (Ac) efectoare migreaza spre locul
infectiei unde vor elimina microbii sau neutraliza toxinele lor
prin diferite mecanisme.
Celulele efectoare au o durata de viata scurta si mor prin
apoptoza dupa eliminarea Ag.

LB reprezintă 10-15% din populaţia limfocitară, cu o durată de

viaţă scurtă, de 3-5 zile, iar LT constituie 70% cu o durată de
viaţă lungă (luni, ani).
Raportul limfocitelor CD4/CD8 este de 1,5
Alte celule limfocitare (nule, nonimuno-
competente) – 15%
- Celule NK, capabile să distrugă spontan celule
canceroase şi celule infectate cu virus. In raspuns
la IL-12 produsa de macrofage celulele NK
secreta IFN-γ, care activeaza macrofagele pentru
a distruge microbii fagocitati.
- Celule K, posedă pe membrana lor receptori
pentru fragmentul Fc al Ig. Distrug celulele-ţintă
acoperite cu Ac (Ig) – fenomen de citotoxicitate Ac
-dependentă.
 CELULELE PREZENTATOARE DE ANTIGEN (CPA)
• BL recunosc direct prin intermediul BCR epitopi antigenici
conformaţionali solubili sau fixaţi pe membrane celulare.
• TL pot recunoaşte numai epitopi proteici liniari asociaţi cu
molecule ale CMH expuşi pe suprafaţa unor celule
specializate – CPA
CPA “profesioniste” includ celulele dendritice
foliculare şi tisulare, monocitele / macrofagele şi
limfocitele B. Ele se intalnesc la posibilele porti de
intrare ale agentilor patogeni.

• Toate celulele nucleate de asemenea sunt

capabile sa prezinte peptide antigenice in
asociatie cu moleculele CMH de clasa II (CPA
“neprofesioniste”).
 COMPLEXUL MAJOR DE
HISTOCOMPATIBILITATE
Moleculele CMH reprezintă un ansamblu unic
de glicoproteine exprimate pe suprafaţa
celulelor organismului, care sunt veritabili
markeri / antigene de identitate ai fiecărui
individ.
Rolul moleculelor CMH:
- Participă la prezentarea antigenelor peptidice
limfocitelor T
- Determina acceptarea sau respingerea
grefelor tisulare
• CMH este transmis genetic. Genele CMH sunt
situate pe cromozomul 6 la om, locus numit
HLA (Human Leukocyte Antigen).
• Moleculele CMH sunt formate din 2 catene
polipeptidice, constituite din domenii
extracelulare, un fragment transmembranar şi
o regiune intracitoplasmatică. Structura
tridimensională a moleculei duce la formarea
unei cavităţi, la capatul căreia se află
receptorii care vor interacţiona cu peptide
antigenice proprii sau străine. Alţi receptori ai
CMH interacţionează cu moleculele CD4 sau
CD8 de pe TL.
• Se disting molecule (antigene) CMH de clasa I şi de
clasa II, sintetizate in reticulul endoplasmatic celular.
Moleculele CMH de clasa I sunt exprimate pe toate
celulele nucleate ale organismului (inclusiv CPA). CMH
I participă la prezentarea peptidelor antigenice scurte
(9 AA) provenite din proteine antigenice
citoplasmatice produse de virusuri ce paraziteaza
celula, de bacterii facultativ intracelulare sau de gene
celulare mutate sau alterate (ex. in cazul tumorilor).
CMH I recunoaste si interacţionează cu receptorul CD8
de pe T-limfocite - rezultă activarea limfocitelor,
diferenţierea lor în limfocite Tc - iniţierea răspunsului
imun celular
- Moleculele CMH de clasa II sunt exprimate pe
CPA specializate în prezentarea Ag limfocitelor
TCD4: limfocite B, celule dendritice, monocite,
macrofage. Ele pot prezenta peptide din 12-30
AA
- Complexul peptid/CMH II de pe celulele
prezentatoare de Ag interacţionează cu
limfocitele TCD4 naive sau efectoare (Th1,
Th2).
Astfel moleculele CMH II sunt implicate în
ambele tipuri de imunitate: umorală şi celulară.
 RĂSPUNSUL IMUN - RI
• RI este un proces complex, indus de
pătrunderea unui Ag. Are loc în organele
limfoide secundare şi prevede implicarea mai
multor celule (CPA, limfocite T, B, ş.a.) şi
substanţe solubile (citokine).
• Consecinţele unui răspuns imun:
- Imunitate (umorală, celulară)
- Memorie imunologică
- Hipersensibilitate (imediată, tardivă)
- Toleranţă imunologică
- Paralizie imunologică
 Etapele unui răspuns imun

1. Întâlnirea Ag cu CPA (are loc în funcţie de poarta de intrare a

microorganismelor)
2. Recunoaşterea specifică a Ag. Se produce în organele limfoide
secundare fiind asigurată de limfocitele B şi T naïve
prin receptorii pentru Ag (BCR, TCR). BL pot recunoaşte epitopi
superficiali conformationali ai moleculelor native de Ag. TL
recunosc doar epitopi lineari din Ag proteice prezentate de CPA
in asociatie cu moleculele CMH
3. Activarea, proliferarea şi diferenţierea T sau B limfocitelor în
celule efectoare şi celule B sau T-memorie. Coordonarea
acestor procese este asigurată de contacte celulare directe şi de
citokine, eliberate de diverse celule
4. Realizarea efectului (neutralizare, opsonizare, liză, etc). Se
produce la locul infecţiei
 Mecanisme:
1. Imunitatea umorală: În ambele cazuri este
– Faţă de agenţi extracelulari necesar ajutorul limfo-
– Efectori: anticorpii (Ac) - produşi citelor T helper CD4
de limfocitele B (LB) (LTh), care recunosc
2. Imunitatea celulară: antigenele (Ag)
prezentate de către
– Faţă de agenţi intracelulari celulele prezentatoare
– Efectori: limfocite T citotoxice CD8 de antigen (CPA)
(LTc)
 IMUNITATEA UMORALA
(RASPUNSUL IMUN UMORAL )

Reprezintă o formă a imunităţii achiziţionate

asigurată de Ac.

Are funcţia de a neutraliza şi elimina microbii

extracelulari şi toxinele microbiene.

Joaca un rol important in protectia contra microbilor ce

poseda capsule polizaharidice sau componente
lipidice.

In acest proces participă CPA, limfocitele T4, B.

 IMUNITATEA CELULARĂ - IC
(RASPUNSUL IMUN CELULAR )

Rolul IC este de a elimina microbii

care pot supravieţui în vacuole
fagocitare sau în citoplasma
celulelor infectate. Acest tip de
imunitate este asigurat de
limfocitele T.
• Exista 2 tipuri de reactii imune celulare,
concepute pentru eliminarea microbilor
intracelulari:
1. Limfocitele T CD4 prin intermediul
citokinelor activeaza fagocitele pentru ca
ele sa distruga microbii ce se afla in
fagosome
2. Limfocitele T CD8 prin contact direct
distrug orice celula ce contine
microorganisme (bacterii, virusuri) in
citoplasma, eliminand astfel rezervorul
infectiei
Imunitate
umorală Ag extracelulare

LB memorie

Proliferare +
LB activat diferențiere LB
activate

LTh2 Plasmocite Sinteză Ac Legare Ac-Ag

specifici
Imunitate Activarea LTh după
celulară prezentarea Ag Macrofage
activate
Activarea Macrofagelor
LTh (CD4) activat

LTh1

Proliferare + diferențiere LTc activate Distrugerea

celulelor
infectate cu Ag
LTc activat intracelulare
CD8
Celulele infectate cu Ag
intracelulare exprimă la
suprafață fragmente antigenice www.niaid.nih.gov
Activarea LTh (CD4)

Antigenul este Antigenul procesat

Antigen procesat este expus impreuna
cu HLA clasa II
Macrofag

HLA clasa II Recptorul LTh

recunoaste antigenul
Monokine procesat + HLA clasa II

Celula prezentatoare de antigen

LTh in repaus

Limfokine

HLA clasa II
LTh activat
Antigen peptidic
Receptorul LT

CD4

LTh
Activarea LTc (CD8)

Antigen Antigenul este procesat Antigenul procesat

este expus impreuna
Macrofag cu HLA clasa II

HLA clasa II Receptorul LTh in repaus

Monokine recunoaste antigenul
procesat + HLA clasa II
LTh in repaus

Limfokine
LTh activat

HLA clasa I
Antigen procesat si HLA clasa I
Celula infectata LTc se activeaza
Antigen (virus)
HLA clasa I CD8

LTc activata
Celula infectata

LTc

Antigen procesat
(proteine virale)

Celula LTc
moare
Antigen peptidic Receptorul LT
Activarea LB (CD3)

59
 Reacţiile de hipersensibilitate

• Reacțiile de hipersensibilitate = răspuns imun exagerat şi/sau

inadecvat pe care îl generează sistemul imunitar, la contactul
cu diferite Ag
• Apar doar după ce organismul-gazdă a fost sensibilizat în
prealabil, în urma unui prim contact cu antigenul
• Rezultatul acţiunii imunităţii specifice umorale sau mediate
celular
• Clasificare în funcţie de:
– Mecanismul imunologic implicat
– Moleculele şi celulele participante
– Momentul apariţiei simptomelor
Clasificare Gell-Coombs - tipuri de HS (anii ‘60)
• Reacții mediate de imunitatea umorală: Philip George
1. Hipersensibilitatea de tip I (imediată) sau Houthem Gell,
anafilactică 1914 - 2001
– mediată prin Ac de tip IgE
2. Hipersensibilitatea de tip II sau citotoxică
– datorată prezentării anormale de Ag pe
membranele celulelor neprezentatoare de Ag
– mediată prin Ac de tip IgM și IgG, care distrug
celulele țintă
Robert Royston
3. Hipersensibilitatea de tip III sau prin Amos
complexe imune (Robin) Coombs,

– caracterizată prin hiperproducție de complexe 1921 - 2006

imune Ag-Ac circulante (CIC) sau tisulare
• Reacții mediate de imunitatea celulară:
4. Hipersensibilitatea de tip IV sau întârziată
– mediată prin limfocite T cu producere de leziuni
tisulare importante
62
Clasificarea Gell-Coombs

63
 Reacția de hipersensibilitate de tip I

• Debut rapid – câteva minute de la contactul cu alergenul

(inhalator, alimentar, medicamentos)
• Apare la persoane cu predispoziţie genetică - teren atopic
• Necesită cel puțin un contact sensibilizant anterior cu alergenul
→ răspuns imun primar
• Contactele ulterioare cu alergenul sensibilizant → răspuns
imun secundar - desfășurat în două etape:
– faza precoce
– faza tardivă
• Mediată prin Ac de tip IgE sintetizați în exces
• Celulele efectoare: mastocitele, bazofilele, eozinofilele
• Implicată în patogenia rinitei alergice, astmului bronșic,
dermatitei atopice, șocului anafilactic
Răspunsul alergic - schema generală

(a) (b) (c)

Implicarea mastocitelor în răspunsul alergic
 Implicarea eozinofilelor în răspunsul alergic

• Secretă mediatori care produc liză celulară

• În astm se găsesc numeroase Eo activate în sânge, spută,
lichidul de lavaj bronhoalveolar, biopsiile de mucoasă
bronşică
• Prezenţa Eo e direct proporţională cu HRB şi severitatea bolii
Consecinţele inflamației alergice cronice

• Lezarea epiteliului
• Îngroşarea aparentă a membranei bazale prin depozitarea de
colagen în lamina reticularis (submembranar)
• Hiperplazia şi activarea miofibroblaştilor
• Dilatarea şi hiperpermeabilizarea vaselor
• Obstrucţia mucoasă a căilor aeriene: mucus, proteine
plasmatice, celule epiteliale, celule inflamatorii
Mediatorii mastocitari ai reacției alergice
1.Mediatori primari
 Mediatori preformați
• Histamina
• Serotonina
• Factori chemotactici pentru
eozinofile (ECF-A) și neutrofile
(NCF-A)
 Mediatori derivați din
matricea granulelor
• Proteaze
• Hidrolaze
• Proteoglicani
• Peroxidaze
• Factori inflamatori ai
anafilaxiei
 Mediatorii mastocitari ai reacției alergice

2. Mediatori secundari
 Mediatori sintetizați de novo
• Leucotriene(LTB4, C4, D4, E4)
• Prostaglandine (PGD2)
• Tromboxani
• PAF
• Metaboliți toxici ai oxigenului
• Bradikinină
 Citokine
• Interleukine: IL-3, IL-4, IL-5,
IL-6, IL-11
• Proinflamatoare și activatoare:
TNF-α, IL-1β, endotelina-1
Efectele histaminei
Receptorii H1 Receptorii H2 Receptorii H3 Receptorii H4
Piele Celule parietale gastrice SNC Măduva
Musculatură netedă Musculatura vasculară SNP (mai hematogenă
Endoteliu SNC puţin)
SNC Uter
Inimă
Mastocite şi bazofile
Bronhoconstricţie Dilatarea musculaturii Inhibarea Chemotaxie
Contracţie intestinală respiratorii sintezei
Creşterea permeabilităţii Producere crescută de histaminei la
vasculare mucus pe căile nivelul SNC
Vasoconstricţie respiratorii
pulmonară Stimularea secreţiei
Creşterea secreţiei de gastrice
mucozităţi nazale Activarea limfocitelor Ts
Inhibarea degranulării
bazofilelor şi a
mastocitelor cutanate

MEDICAMENTE ANTIHISTAMINICE
 Expresia clinică a reacției de hipersensibilitate tip I

• Rinita alergică
‒ alergenii inhalatorii  eliberarea histaminei şi a altor
mediatori din mastocitele sensibilizate ale mucoasei nazale
şi conjunctivale  vasodilataţie locală,  permeabilității
capilare  exudat conjuctival şi nazal apos, strănut, tuse
‒ unele particule din aer (clor, detergenţi), care în mod normal
sunt tolerate, pot agrava simptomele prin iritaţia produsă
• Astmul bronşic alergic
– faza precoce: în primele minute după contactul cu alergenul
 eliberare de histamină, leucotriene, prostaglandine 
bronhoconstricţie, edemul mucoasei, secreţia de mucus
– faza tardivă: după mai multe ore  eliberare de citokine 
continuă inflamaţia bronşică
 Expresia clinică a reacției de hipersensibilitate
tip I
• Alergiile alimentare
‒ reacţie la alergene ingerate cu mecanism imunologic diferit
de intoleranţele alimentare, reacţiile farmacologice sau
reacţiile toxice
‒ degranularea mastocitelor din tractul gastrointestinal 
contracţia musculaturii netede intestinale, vasodilataţie 
vărsături, crampe abdominale şi diaree
‒ creşterea permeabilității mucoasei  pătrundere alergene în
torentul circulator  crize de astm, rinoree, urticarie
• Dermatita atopică
‒ boală inflamatorie cutanată asociată, de obicei, cu atopia
‒ factori determinanți: substanţe iritante, alergeni alimentari şi
de mediu  eritem, prurit
‒ dezechilibru al sistemului imunitar → producţia de LTh2
 Expresia clinică a reacției de hipersensibilitate
tip I
• Șocul anafilactic
‒ reacţie sistemică severă, cu potenţial letal foarte ridicat
‒ se dezvoltă la câteva minute după contactul cu un alergen
ingerat, inhalat sau injectat
‒ eliberarea mediatorilor mastocitari determină:
 vasodilataţie sistemică cu hipotensiune severă
 edem al mucoasei bronşice cu bronhoconstricţie şi
dispnee severă
 edem al căilor respiratorii superioare (faringe, laringe,
trahee)
  permeabilității capilarelor periferice  extravazarea
plasmei, hipovolemie, hemoconcentraţie
  ţesuturi hipoxice, acidotice
75