Tensiuni remanente

1. CAUZELE FORMARII TENSIUNILOR REMANENTE ŞI

EFECTELE LOR.....................................................................................12
Bibliografie..............................................................................27

11
 Cauzele formării tensiunilor remanente şi efectele lor

1. CAUZELE FORMARII TENSIUNILOR

REMANENTE ŞI EFECTELE LOR
Într-o accepţiune generală, tensiunile remanente sunt cunoscute ca
fiind tensiunile existente într-un corp solid, aflat la o temperatură
uniformă, în absenţa oricăror solicitări exterioare (forţe, cupluri sau
acceleraţii). Acestea determină formarea unui sistem de forţe în echilibru,
atât local cât şi global, fiind în general dificil de evaluat; rezultă de aici
caracterul ascuns, înşelător, al acestora [17, 49].
Tensiunile remanente sunt prezente în majoritatea materialelor şi
pieselor, după elaborare, prelucrare şi tratament. Ele „traduc” istoria
metalurgică şi mecanică a fiecărui punct şi a ansamblului unei piese în
cursul fabricării sale. Complexe prin natura lor, tensiunile remanente au
făcut obiectul a numeroase studii pentru a le defini cât mai bine, a le
analiza, măsura, prevedea printr-o modelare şi o simulare numerică, a
determina şi prevedea efectele lor asupra comportării materialelor şi a
pieselor, a optimiza în mod corespunzător procesele tehnologice etc.
Tensiunile remanente pot fi clasificate în funcţie de:
a) cauzele care le generează;
b) volumul de material în care se autoechilibrează;
c) orientarea lor spaţială.
Pentru a prevedea prin calcule starea de tensiuni remanente
existentă în diverse componente şi structuri mecanice, trebuie să se
identifice mai întâi sursele acestora. Originile tensiunilor remanente, în
general foarte diverse, pot fi grupate în trei mari categorii: mecanică,
termică şi metalurgică, vezi figura 1.1 [46] şi figura 4.3.3.

Fig. 1.1. Originile tensiunilor remanente

12
 Tensiuni remanente

Tab. 1.1. Principalele origini ale tensiunilor remanente pentru unele

procedee de fabricaţie, [46]
ORIGINEA
MECANICĂ TERMICĂ STRUCTURALĂ
PROCEDEUL
Gradient de tem-
TURNARE NU peratură în timpul Schimbare de fază
răcirii
FORJARE
LAMINARE Deformaţie
SABLARE plastică
RULARE
ŞOC LASER
neomogenă între NU NU
ÎNDOIRE miez şi suprafaţa
REDRESARE piesei
TREFILARE
STRUNJIRE Gradient de
FREZARE Deformaţie Transformări de fază
temperatură
GĂURIRE plastică datorată în timpul prelucrării,
datorat încălzirii
ALEZARE îndepărtării dacă temperatura este
în timpul
RECTIFICARE aşchiilor suficient de ridicată
prelucrării
RĂCIRE BRUSCĂ
Gradient de
FĂRĂ TRANSFOR- NU NU
MĂRI DE FAZĂ temperatură
CĂLIRE SUPERF. CU
TRANSFOR-MĂRI Schimbări de volum
DE FAZĂ Gradient de datorită
NU
(INDUCŢIE,LASER, temperatură transformărilor de
PLASMĂ, METODE fază
CLASICE
CEMENTARE Incompatibilitate Nou compus chimic
NITRURARE NU
termică cu V
Modificări structurale
SUDARE Îmbinare cu flanşe Gradient termic
(ZAT)
Incompatibilitate Incompatibilitate
BRAZARE Noi faze la interfaţă
mecanică termică
Compoziţia depunerii,
DEPUNERE Incompatibilitate Incompatibilitate
ELECTROLITICĂ
funcţie de natura
mecanică termică
băilor
DEPUNERE TERMI-
CĂ PRIN PULVE- Incompatibilitate Incompatibilitate
Schimbare de fază a
RIZARE CU JET DE mecanică, termică, gradient
PLASMĂ, LASER, depunerii
microfisurare de temperatură
JET KOTE
DEPUNERI Incompatibilitate Incompatibilitate
PVD*, CVD** Schimbări de fază
mecanică termică
Incompatibilitate Incompatibilitate
COMPOZITE NU
mecanică termică
* Physical Vapour Deposition (PVD),
** Chemical Vapour Deposition (CVD)
13
 Cauzele formării tensiunilor remanente şi efectele lor

De cele mai multe ori, în procesul de generare a tensiunilor

remanente, aceste cauze se regăsesc în diverse combinaţii şi ponderi. În
tabelul 1.1 sunt prezentate principalele cauze ale formării tensiunilor
remanente pentru procedeele de fabricaţie utilizate în mod curent în
industrie. Pentru a fabrica o piesă, se pot utiliza una sau mai multe tehnici
reunite sau nu în tabel.
Într-un punct al unei piese supusă la o solicitare mecanică sau
termică vor lua naştere tensiuni remanente dacă după suprimarea
solicitării, elementul de volum din jurul punctului nu poate să revină la
„starea de repaus”, altfel spus, dacă deformaţiile susceptibile de a
conduce la această stare toate punctele piesei, nu sunt „compatibile” între
ele.
Într-o manieră mai precisă, solidul este supus unui câmp de
deformaţii permanente care nu verifică ecuaţiile de compatibilitate ale
mecanicii solidelor. În acest caz, corpul trebuie să fie în mod necesar
sediul unor deformaţii adiţionale, astfel ca deformaţia rezultantă să fie
compatibilă. Starea de tensiuni asociată acestor deformaţii complemen-
tare este o stare de tensiune autoechilibrată, ce constituie tocmai câmpul
tensiunilor remanente.
Există aşadar trei cauze principale care conduc la apariţia
tensiunilor remanente:
- deformaţiile plastice neuniforme care apar în cazul supraîncărcării
organelor de maşini şi structurilor, în urma prelucrărilor mecanice ori
prin presare la rece, tratamente mecanice ş.a. (îndreptare, matriţare,
autofretare, alicare, rulare) sau existenţa unei incompatibilităţi mecanice
între diferitele componente ale materialelor compozite, între strat şi
substrat în cazul depunerilor, între componentele ceramice sau compozite
şi aliajele metalice asamblate prin termocompresiune sau prin brazare etc.;
- existenţa unui gradient termic ce determină depăşirea limitei de
elasticitate ca urmare a modificărilor de volum sau lungime (este cazul
tensiunilor remanente care apar la sudarea pieselor, la operaţiile de
forjare şi laminare, a tensiunilor remanente din piesele bimetalice supuse
variaţiilor de temperatură, a celor rezultate în urma prelucrărilor
mecanice cu regimuri intense de aşchiere etc.), sau a unei
incompatibilităţi termice (coeficienţi de dilatare termică diferiţi) între
diferitele volume ale materialului piesei;
- modificările locale de volum şi densitate produse de transformările
alotropice (schimbările de fază metalurgică) şi modificările locale de
structură ce apar de exemplu în urma sudării, a unor tratamente termice şi
termochimice, a depunerilor electrolitice de straturi metalice ş.a.

14
 Tensiuni remanente

În figurile 1.2, 1.3 şi 1.4 se prezintă procesul complex de apariţie a

tensiunilor remanente în cazul prelucrării pieselor prin rectificare, în
diverse condiţii, în care sunt implicate cele trei mecanisme de generare [46].

Fig. 1.2. Tensiuni remanente generate la rectificare prin deformare plastică în

absenţa încălzirii, [46]

Fig. 1.3. Tensiuni remanente generate la rectificare, datorită depăşirii limitei

de elasticitate ca urmare a prezenţei unui gradient termic, [46]
15
 Cauzele formării tensiunilor remanente şi efectele lor

Fig. 1.4. Tensiuni remanente generate la rectificare, din cauza schimbărilor de

faze metalurgice, [46]

În funcţie de dimensiunile volumelor în care se manifestă şi este

considerată această neomogenitate a deformaţiilor, se definesc în mod
clasic trei categorii de tensiuni remanente (vezi figurile 1.5 şi 1.6):
a) tensiuni remanente de ordinul I sau macroscopice (I), care
provoacă deformaţii şi care se exercită la scara piesei sau într-un element
de volum important (de ordinul milimetrilor); ele rezultă din echilibrul
forţelor interne şi corespund unei valori medii din tot materialul;
b) tensiuni remanente de ordinul II sau microscopice (II), care
acţionează la scara grăuntelui (de ordinul micrometrilor); ele traduc o
variaţie a tensiunilor în fiecare grăunte în jurul valorii medii, reprezentată
de tensiunea I;
c) tensiuni remanente de ordinul III sau ultramicroscopice (III), care
intervin la nivelul atomilor şi al reţelei cristaline (la o scară de ordinul a
câţiva zeci de nanometri); acestea fluctuează în jurul valorii medii a
tensiunilor dintr-un grăunte (II).
Această clasificare este adesea simplificată, din cauza dificultăţilor
de separare a tensiunilor remanente II şi III, şi în consecinţă se vorbeşte
în mod curent de macrotensiuni (tensiunile I) şi microtensiuni
(tensiunile II +III); tensiunile II pot fi denumite de asemenea tensiuni
omogene iar tensiunile III tensiuni neomogene.
Cele trei tipuri de tensiuni interacţionează unele cu altele şi
modifică comportarea materialului. Starea de tensiuni remanente este
dată de suprapunerea tensiunilor de ordinul I, II şi III (vezi figura 1.6).

16
 Tensiuni remanente

Fig. 1.5. Diferite scări de observare şi luare în considerare a tensiunilor

remanente, [59]

Fig. 1.6. Suprapunerea tensiunilor remanente de ordinul I, II şi III, [58, 59]

Cantitativ, tensiunea remanentă dintr-un punct este [41]

(1.1)
unde

(1.2)

(1.3)

(1.4)
Tensiunile macroscopice (de ordinul I) sunt cele care îl interesează
în mod deosebit pe inginerul mecanic, deoarece ele au o influenţă directă
asupra deformaţiilor şi rezistenţei pieselor, fiind tratate în cea mai mare
17
 Cauzele formării tensiunilor remanente şi efectele lor

parte a cercetărilor referitoare la elaborarea şi prelucrarea materialelor; în

general, în limbajul curent, ele sunt denumite simplu - tensiuni
remanente. Pentru calculul acestora se utilizează relaţiile clasice tensiuni-
deformaţii, ce au în vedere proprietăţile elastice şi mecanice medii ale
materialului. Tensiunile de ordinul II şi III corespund microdeformaţiilor
şi joacă un rol însemnat în stabilitatea tensiunilor remanente la oboseală.
În acest caz, scara de descriere a comportării materialului este mult mai
redusă iar formularea relaţiilor tensiune-deformaţie devine din ce în ce
mai complexă. Analiza acestor tensiuni remanente este legată de
descrierea microneomogenităţilor din materialele polifazice.
După orientarea lor spaţială, tensiunile remanente pot:
a) monoaxiale, când se manifestă după o singură direcţie;
b) biaxiale sau plane, când acţionează după diferite direcţii cuprinse în
acelaşi plan;
c) triaxiale sau spaţiale, când acţionează după toate direcţiile.
Prevederea prin calcule a tensiunilor remanente, relativ simplă în
cazul pieselor supuse unor solicitări peste limita de elasticitate, pe baza
principiilor şi teoremelor lui A.A. Iliuşin şi V.V. Moscvitina [55], este de
cele mai multe ori foarte dificilă şi depinde în mod evident de originile
tensiunilor remanente. Pentru a descrie starea de tensiuni remanente de
origine mecanică, termică sau metalurgică existentă într-o piesă cu
geometrie dată şi supusă unui anumit procedeu de fabricaţie este
necesară, pe lângă o elaborare cât mai fidelă a unui model matematic şi a
unui program de calcul corespunzător, o cunoaştere particulară a
comportării mecanice, chimice şi termice a materialului, precum şi a
interacţiunilor dintre acestea. Modelarea numerică a generării tensiunilor
remanente este în momentul de faţă destul de dezvoltată pentru multe din
procedeele de fabricaţie şi de tratament mecanic, termic, termochimic sau
termomecanic ale pieselor [1, 2, 5, 7, 29, 40, 43, 60] ş.a.
Estimarea prin calcule a tensiunilor remanente generate în urma
diverselor procedee de fabricaţie trebuie să aibă în vedere [58]:
- o modelare a evoluţiei comportării mecanice, structurale şi chimice a
materialului, pe toată durata fabricării şi utilizării piesei (este vorba de o
modelare în funcţie de timp şi de temperatură, care în starea actuală a
cunoştinţelor este de tip fenomenologic);
- o modelare a solicitării aplicate materialului (şi aici, în momentul de
faţă, numeroase date trebuie obţinute încă în urma experimentelor);
- un program de calcul al structurii, cel mai adesea de tip element finit,
care să permită cu o aproximare mai simplă sau mai complexă a

18
 Tensiuni remanente

geometrie (1D, 2D, 3D), să ia în considerare evoluţia complexă şi

modelată a comportării materialului.
Modelările şi simulările numerice sunt, în general, mai mult sau
mai puţin validate experimental, ceea ce implică ca pentru moment să se
utilizeze acele metode de simulare numerică ce au efectuate
experimentări de validare a metodei şi care prezintă o analiză de
ansamblu a fenomenului de generare a tensiunilor remanente.
Prevederea calitativă a tensiunilor remanente generate este în
general mult mai uşoară şi permite să apreciem dacă tensiunile din stratul
superficial sunt de întindere sau de compresiune şi dacă în profunzime
gradientul acestora este ridicat sau nu. Această estimare calitativă se
poate face pe baza următoarelor raţionamente:
- tensiunile remanente sunt de semn opus tensiunilor care le-au generat
(principiu analog cu principiul binecunoscut al acţiunii şi reacţiunii);
trebuie deci să putem prevedea acţiunea mecanică sau termomecanică a
procesului care stă la originea formării lor, operaţie ce nu este
întotdeauna simplă;
- gradientul tensiunilor este cu atât mai ridicat cu cât procesele
generatoare au o acţiune mai localizată spre suprafaţă.
Natura macroscopică a tensiunilor remanente de ordinul I face să li
se poată aplica ecuaţiile fundamentale ale teoriei elasticităţii şi, în
particular, teorema suprapunerii efectelor. În consecinţă, dacă o piesă
este supusă unui câmp de tensiuni remanente elastice, caracterizat de
tensorul R, peste care se suprapune un câmp de tensiuni de funcţionare
sau de serviciu definit de tensorul S, atunci tensiunea reală la care va fi
supusă piesa, va fi dată de tensorul R + S, vezi figura 1.7, [25, 59].

Fig. 1.7. Suprapunerea tensiunilor remanente R şi a tensiunilor de serviciu S

19
 Cauzele formării tensiunilor remanente şi efectele lor

Această modificare a repartiţiei tensiunilor este foarte importantă

mai ales pentru straturile superficiale unde, în general, se amorsează cel
mai adesea microfisurile de oboseală sau de coroziune sub tensiune.
Efectul tensiunilor remanente poate fi favorabil, ca de exemplu
atunci când prin distribuţia acestora măresc capacitatea portantă a
elementului unei structuri mecanice sau atunci când sunt de compresiune
şi măresc durata de viaţă în exploatare a piesei, ori nefavorabil, în situaţia
când sunt la originea unor deformaţii mari după fabricaţie, a ruperilor
fragile, a unor fisuri sau crăpături după tratament termic, a micşorării
capacităţii portante sau a duratei de exploatare a produsului, cazuri în
care se impun măsuri pentru a le diminua. Comportarea în exploatare a
pieselor şi structurilor mecanice poate fi influenţată şi de alţi factori, cum
ar fi calitatea materialului din punct de vedere structural, al compoziţiei
şi al posibilităţilor de adaptare la efectul de solicitare (under - stressing),
imperfecţiuni în proiectarea piesei care pot fi la originea unor concentrări
de tensiuni foarte localizate ş.a. Rezultă că nu este totdeauna uşor de
identificat, din ansamblul factorilor potenţiali, partea ce reprezintă
influenţa tensiunilor remanente asupra comportării în exploatare a
pieselor. În figura 1.8 se prezintă principalele proprietăţi ale materialelor
care sunt influenţate de prezenţa tensiunilor remanente.

Fig. 1.8. Efecte potenţiale ale tensiunilor remanente

În cazul încărcărilor statice curente este uşor de arătat, cu ajutorul

reprezentării lui Mohr şi a curbei experimentale a lui Caquot
(înfăşurătoarea tuturor cercurilor lui Mohr pentru care s-a atins limita de
20
 Tensiuni remanente

plasticitate), că tensiunile remanente de compresiune dezvoltate în

suprafaţă măresc capacitatea de rezistenţă a unei piese, în timp ce
tensiunile remanente de întindere o diminuează [19]. În figura 1.9 se
arată modul de generare a tensiunilor remanente de compresiune în urma
deformării elasto - plastice prin încovoiere a unui arc lamelar şi este pusă
în evidenţă descărcarea care se realizează în serviciu ca urmare a
suprapunerii tensiunilor.
Tensiunile remanente joacă un rol esenţial asupra rezistenţei la
oboseală mecanică şi/sau termică a materialelor. Ele pot fi considerate ca
o tensiune medie sau statică peste care se suprapune tensiunea ciclică.
Prin urmare, o creştere importantă a rezistenţei la oboseală poate fi
obţinută optimizând distribuţia tensiunilor remanente din piesă.

Fig. 1.9. Generarea tensiunilor remanente de compresiune într-un arc lamelar

şi efectul acestora asupra capacităţii portante în exploatare, [26]

Tensiunile remanente de compresiune permit o deplasare favorabilă

a unui punct din diagramele Haigh sau Goodman, dinspre zona
periculoasă în zona de siguranţă (figura 1.10), [22, 27, 59].
Această stare de tensiune se poate obţine în straturile superficiale
ale pieselor prin tratamente mecanice, tratamente termice superficiale sau
tratamente termochimice. Din cercetările experimentale efectuate pentru
diferite procedee de prelucrare şi diferite tratamente aplicate rezultă că,
21
 Cauzele formării tensiunilor remanente şi efectele lor

cu cât tensiunile remanente de compresiune sunt mai importante cu atât

rezistenţa la oboseală creşte [46].

Fig. 1.10. Utilizarea diagramei Haigh pentru a prevedea rezistenţa la oboseală

în prezenţa tensiunilor remanente, [27] (a – amplitudinea tensiunii,m –
tensiunea medie a solicitării de oboseală, R – tensiunea remanentă)

În cazul obţinerii în straturile superficiale a unor tensiuni

remanente de întindere se constată o deteriorare a proprietăţilor de
rezistenţă la oboseală care conduc la ruperi premature ale pieselor [58].
În figurile 1.11 şi 1.12 se prezintă distribuţiile tensiunilor remanente
obţinute pentru câteva procedee de prelucrare sau tratament şi efectele lor
asupra rezistenţei la oboseală.

Fig. 1.11. Tensiuni remanente obţinute în diverse condiţii de rectificare şi

curbele Wöhler la încovoiere alternantă, oţel SAE 4340, 50HRC, [28]

22
 Tensiuni remanente

Fig. 1.12. Tensiuni remanente generate prin alicare şi prin şoc laser şi curbele
Wöhler pentru încercările de încovoiere plană în trei puncte (R=0,1), aliaj
7075-T7351, [26]

Cercetările referitoare la efectele tensiunilor remanente asupra

rezistenţei la oboseală mecanică şi/sau termică, inclusiv asupra oboselii
de contact, cu probleme specifice de la un material la altul şi de la un
procedeu de prelucrare la altul, au o amploare deosebită [4, 11, 20, ÷ 24,
30 ÷ 33, 42, 44, 47, 48, 51, 52, 61].
În paralel cu studiile experimentale se fac eforturi susţinute şi
pentru a putea estima prin calcule durata de viaţă a pieselor solicitate la
oboseală, ţinând cont de prezenţa tensiunilor remanente [16, 46]. După
cum se ştie de mult timp, tensiunile remanente nu au un nivel stabil
atunci când materialul piesei este supus unor solicitări variabile,
producându-se o relaxare a acestora [12, 27, 45, 53]. Prin urmare, pentru
a putea face o astfel de estimare este necesar să se dispună de informaţii
cât mai precise asupra valorilor stabilizate ale tensiunilor remanente,
adică asupra valorilor tensiunilor care există în mod real în piesă pe o
durată ce reprezintă cea mai mare parte din durata sa de viaţă. Dificultăţi
şi mai mari apar în cazul altor tipuri de solicitări mult mai complexe, în
care intervin pe lângă aspectele mecanice şi fenomene fizico - chimice.
Dacă starea de tensiune dintr-o piesă determinată de aplicarea sarcinilor
poate fi uniaxială, starea de tensiuni remanente este tot timpul
multiaxială. Prin urmare, luarea în considerare a tensiunilor remanente
într-un calcul de prevedere a rezistenţei la oboseală pune problema
calculului pieselor supuse la stări de tensiuni multiaxiale, fiind necesar să
se facă apel la un criteriu de oboseală multiaxială (ex. criteriile
Kiocecioglu, Sines, Crossland, Findley - Matake, Dang Van [59]). Pentru
a valida aceste criterii sunt necesare încercări complexe de oboseală,
pentru diverse categorii de materiale şi stări de tensiuni remanente.

23
 Cauzele formării tensiunilor remanente şi efectele lor

Distribuţia tensiunilor remanente are o influenţă determinantă şi

asupra vitezei de propagare a fisurilor, în cazul ruperilor prin oboseală,
precum şi asupra ruperilor fragile[46]. În general, ruperea bruscă a unei
piese puţin solicitată poate avea la origine [19]:
- o anumită stare de fragilitate a materialului;
- existenţa unui nivel al tensiunilor remanente foarte ridicat;
- o stare triaxială a acestor tensiuni (valorile tensiunilor principale 1,
2 şi 3 apropiate).
În cazul pieselor supuse doar la sarcini statice, o bună ductilitate a
materialului este în general suficientă pentru ca tensiunile remanente să
nu aibă nici o influenţă asupra comportării lor din acest punct de vedere.
Dacă materialul nu este suficient de ductil sau fragil, tensiunile
remanente pot deveni periculoase în măsura în care contribuie la
accentuarea triaxialităţii tensiunilor rezultante.
Atunci când tensiunea locală dintr-un grăunte atinge o valoare
critică f* se produce un clivaj, care se propagă în general fără dificultate
în grăunţii adiacenţi, producând o rupere fragilă. Tensiunile remanente de
întindere R se adaugă tensiunii aplicate  amorsând acest tip de rupere
pentru sarcini mici [46]
(1.5)
Odată amorsarea realizată, doar tensiunea aplicată poate fi
suficientă pentru ca propagarea fisurii să se producă cu o mare viteză.
Rezultă că tensiunile remanente care contribuie la amorsarea ruperilor
fragile prin clivaj sunt foarte periculoase, în mod deosebit pentru oţelurile
solicitate la temperaturi joase.
Din acest motiv este necesar să se realizeze o detensionare a
îmbinărilor sudate şi a pieselor în care este posibil să se producă ruperi
fragile.
Prezenţa tensiunilor remanente într-o piesă sau un element de
structură poate avea de asemenea efecte pozitive sau negative asupra
coroziunii sub tensiune, ce reprezintă, după cum este cunoscut, un
fenomen mecano-chimic de fisurare ce poate determina ruperea sub
efectul combinat al tensiunilor de întindere şi al unui mediu coroziv.
Fisurarea este în general transcristalină şi poate să apară la toate
categoriile de materiale (oţeluri, aliaje de aluminiu, cupru, titan,
magneziu ş.a.). Introducerea tensiunilor remanente de compresiune, prin
aplicarea unor tratamente corespunzătoare utilizând tehnologii specifice
de inginerie a suprafeţelor, permite o creştere semnificativă a duratei de
viaţă a pieselor supuse la coroziune sub tensiune (de sute sau mii de ori
faţă de situaţia în care piesa nu a fost tratată) [18, 31, 46, 64].

24
 Tensiuni remanente

Tensiunile remanente pot avea influenţă şi asupra rezistenţei la

tracţiune, a frecării, uzării şi stabilităţii dimensionale a pieselor. Efectul
tensiunilor remanente asupra rezistenţei la tracţiune se manifestă mai ales
în cazul pieselor şi elementelor de structură realizate din materiale
compozite sau în situaţia în care grosimea stratului pretensionat este
foarte mare în raport cu grosimea piesei [3, 46].
Efectul direct al tensiunilor remanente asupra proprietăţilor de frecare şi
de uzare, este până în prezent mai puţin studiat, având în vedere şi faptul
că este destul de dificil să se separe influenţa tensiunilor remanente de a
celorlalţi factori implicaţi în procesele de frecare şi de uzare dintr-un
tribosistem. Practic pentru toate mecanismele de uzare (uzarea de
adeziune, uzarea abrazivă, uzarea prin oboseală mecanică şi/sau termică a
straturilor superficiale aflate în contact, uzarea de coroziune), s-a
constatat o ameliorare a rezistenţei la uzare atunci când în straturile
superficiale ale pieselor se realizează o creştere a durităţii însoţită de o
stare de tensiuni remanente de compresiune [37, 54].
În cazul pieselor ce lucrează la temperaturi ridicate şi/sau în
condiţii cu frecări importante, se utilizează tot mai des depunerile de
straturi metalice, ceramice, compozite speciale ş.a., de mare rezistenţă la
uzare şi la temperaturi înalte [65]. În urma acestor operaţii, ce implică
utilizarea unor tehnici foarte avansate la presiune atmosferică sau în vid,
se generează tensiuni remanente importante atât în depunere cât şi în
substrat [8, 35,…, 40, 41, 46, 56], ce pot afecta negativ aderenţa
depunerilor, impunându-se din această cauză aplicarea unor tratamente
termice.
Generarea tensiunilor remanente în timpul diverselor operaţii de
prelucrare ale unui anumit flux tehnologic poate avea consecinţe negative
importante asupra stabilităţii dimensionale a pieselor. Astfel, de
exemplu, atunci când se prelucrează o piesă ce conţine tensiuni
remanente generate de un tratament termic sau în urma sudării, forma
geometrică a piesei se poate schimba după operaţie din cauza relaxării
tensiunilor remanente. Din acest motiv, în astfel de situaţii, este absolut
necesar să se aplice tratamente de detensionare [15, 34].
Dat fiind rolul însemnat al tensiunilor remanente asupra
performanţelor în exploatare ale pieselor, precum şi al progreselor
deosebite în domeniul foarte modern şi de actualitate al ingineriei
suprafeţelor [14, 63], în multe ţări există echipe de cercetare care se
ocupă în mod sistematic de studiul acestora.
Sub diverse aspecte, problematica tensiunilor remanente apare pe
tot traseul, concepţie – fabricaţie – control – exploatare (figurile 1.13,
1.14);

25
 Cauzele formării tensiunilor remanente şi efectele lor

Fig. 1.13. Integrarea tensiunilor remanente în activitatea de proiectare, [46]

Fig. 1.14. Prezenţa tensiunilor remanente într-un plan de control din cadrul
programului de asigurare a calităţii, [46]
26
 Tensiuni remanente

Cercetările în domeniu vizează:

- studiul stării de tensiuni remanente generată de diversele procedee de
fabricaţie;
- studiul influenţei diverselor stări de tensiuni remanente asupra
capacităţii portante, a duratei de viaţă şi a fiabilităţii produselor, precum
şi a altor parametri care sunt influenţaţi direct sau indirect de prezenţa
tensiunilor remanente în materialul unei piese;
- perfecţionarea metodelor şi a aparaturii aferente existente, precum şi
elaborarea de noi metode şi dezvoltarea de tehnici experimentale
corespunzătoare, pentru a adânci şi a creşte precizia studiilor menţionate
mai sus ca necesare, ca de exemplu [1, 2, 6, 9, 10, 13, 36, 50, 53, 57, 62,
63, 66];
- elaborarea pe baza acestor studii a unor modele matematice care să
permită prevederea prin calcul a distribuţiei tensiunilor remanente
generate şi luarea în considerare a influenţelor lor, încă din faza de
concepţie şi elaborare a tehnologiei optime de execuţie a produsului.
Se poate concluziona că noţiunea de tensiune remanentă dintr-un
material sau dintr-o piesă are în prezent tendinţa de a fi considerată ca o
caracteristică de luat în considerare, în aceeaşi măsură, ca şi
caracteristicile mecanice şi elastice ale materialului, compoziţia chimică,
microstructura ş.a. [58], constituind un parametru care participă din ce în
ce mai mult la optimizarea alegerii materialelor, a geometriei structurilor
şi a procedeelor de fabricaţie şi tratament.

Bibliografie

1. Amariei N., Contribuţii la studiul şi determinarea tensiunilor

remanente, Teză de doctorat, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi,
1997
2. Amariei N., Tensiuni remanente generate în procesul de nitrurare, Ed.
„Gh. Asachi”, Iaşi, 2001
3. Amariei N., Tensile behaviour of some plasma nitrided flat specimens
made from 38MoCrAl09 steel, Buletinul I.P. Iaşi, Tomul XLV (IL),
Fasc.1-2, Secţia Ştiinţa şi ingineria materialelor, 1999, p. 43-48
4. Amariei N., Comandar C., Influenţa tensiunilor remanente obţinute în
urma nitrurării asupra rezistenţei la oboseală, Buletinul Ştiinţific al
Universităţii Tehnice a Moldovei, Secţia Mecanică, vol.I, 2000, p.49-54
5. Amariei N., Leon D., Comandar C., A Mathematical Model for the
Study of Residual Stresses Using the Displacements Measured During
Plasma Nitriding, Proc. of the 35 th International Conference on
Experimental Stress Analysis, EAN’97, Ed. By Hrabovsky M.,
Olomouc, Czech Republic, 4-6 June 1997, p.9-14

27
 Cauzele formării tensiunilor remanente şi efectele lor

6. Amariei N. (director de proiect), Monitorizarea fenomenului de

generare a tensiunilor remanente din straturile superficiale în timpul
nitrurării ionice, Grant CNCSIS nr.208 (tema nr. 33)/2001 şi nr. 415
(tema nr.34)/2002
7. Amariei N. (director de proiect), Studii şi cercetări privind apariţia şi
evoluţia tensiunilor din stratul superficial în timpul unor procese de
tratament termic superficial, Grant nr. 5002C/7463-93 (poz.C 2.6) şi nr.
587B-94, Ministerul Învăţământului, Direcţia Cercetare şi Doctorat
8. Amariei N. (director de proiect), Cercetări privind măsurarea
tensiunilor remanente în depuneri electrolitice, Contract de cercetare
nr. 9646-1994 şi 5905-1995, beneficiar S.C. ICPE S.A. Bucureşti
9. Anton R.J., Miskioglu I., Subhash G., Determination of Residual Stress
Fields Beneath a Vickers Indentation Using Photoelasticity,
Experimental Mechanics, vol. 39, 3, 1999, p. 227-230
10. Abdallahoui Y., Walaszek H., Peyrac C., Lieurade H.P., Evaluation des
contraintes résiduelles de soudage par méthode ultrasonore et
validation par la méthode du trou par perçage incrémental et
diffraction des rayons X. Influence de la microstructure, La Revue de
Métallurgie-CIT/Sc. et Génie des Matériaux, Sept., 1999, p. 1143-1154
11. Barallier L., Barralis J., Castex L., Caractéristique mécaniques des
couches nitrurées. Cas des pièces en acier, Traitement Thermique,
276, 1994, p. 49-53
12. Barrallier L., Barreau G., Barralis J., Influence de l’origine des
contraintes résiduelles sue leur relaxation thermique dans le cas
d’aciers alliés, La Revue de Métallurgie-CIT/Science et Génie des
Matériaux, 5, 1993, p. 637-649
13. Bârsănescu P.D., Contribuţii la optimizarea performanţelor de precizie
ale traductoarelor electrotensometrice rezisteive, cu aplicaţii la
măsurarea tensiunilor remanente, Teză de doctorat, I. P. Iaşi, 1993
14. Béranger G., La notion de surface, Traitement Thermique, 308, 1998, p. 35-46
15. Bercea M., Cercetări cu privire la posibilităţile de reducere prin
vibraţii a tensiunilor remanente din elemente metalice îmbinate prin
sudură, Teză de doctorat, Univ. Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi, 1994
16. Bignonnet A., Deperrois A., Renard C., Merlin J., Merrien P., Théobalt
M., Calcul de durée de vie en fatigue des pièces traitées par laser,
Recueil de conférences Les contraintes résiduelles au bureau d’études,
CETIM-Senlis, le 7 nov. 1991, p. 181-188
17. Birgher I.A., Ostatocinîe napriajeniia, Moscova, 1963
18. Bouzina A., Braham C., Lédion J., Ecrouissage superficiel et tenue à la
corrosion sous contrainte d’un acier austénitique Z3CND17-12 (AISI
316L), La Revue de Métallurgie-CIT/Science et Génie des Matériaux,
Décember 1998, p. 1539-1547
19. Chabenat A., Martin R., Analyse des contraintes résiduelles.
Application à la construction mécanique, CETIM - Informations, 41,
1975, p. 35-42

28
 Tensiuni remanente

20. Creţu S., Contribuţii privind durabilitatea şi capacitatea portantă a

elementelor aflate în contact cu rostogolire în condiţii de deformaţii
elasto - plastice cu aplicaţii la rulmenţi radiali, Teză de doctorat,
Institutul Politehnic „Gh. Asachi” Iaşi, 1978
21. Creţu S., Popinceanu N., The influence of residual stresses induced by
plastic deformation on rolling contact fatigue, Wear, 105, 1985, p.153-170
22. Desalos Y., Caractérisation vis-à-vis de la tenue en fatigue des
traitements thermochimiques utilisée dans l’automobile, Traitement
Thermique, 315, 1999, p. 29-36
23. Diboine A., Bureaux d’études, méthodes automobiles et contraintes
résiduelles, Recueil de conférences Les contraintes résiduelles au
bureau d’études, CETIM-Senlis, le 7 nov. 1991, p. 35-43
24. Felgentreu G., Reuß C., Le galetage aujourd’hui dans le bureau
d’études et dans l’usine, Recueil de conférences Les contraintes
résiduelles au bureau d’études, CETIM-Senlis, le 7 nov.1991, p.99-125
25. Firrao D., Scavino G, Antelmi G., Procédés de nitrocarburation des
matrices d’extrusion d’alliages d’aluminium fabriqués avec deux types
d’acier, Traitement Thermique, 297, 1997, p. 32-40
26. Flavenot J.F., Les contraintes résiduelles induites par traitement
mécanique de surface, La Revue de Métallurgie-CIT/Science et Génie
des Matériaux, Frévier, 1997, p. 187-197
27. Flavenot J.F., Lu J., Turbat A., Les contraintes résiduelles. Attention,
elles se relaxent, CETIM-Informations, 98, 1986, p. 32-37
28. Flavenot J.F., Skalli N., Influence des conditions de rectification sur les
contraintes résiduelles introduites dans un acier 42CD4, CETIM-
Informations, 71, 1981, p. 58-66
29. Frelat J., Modélisation des traitemets mécaniques de surface, Recueil de
conférences Les contraintes résiduelles au bureau d’études, CETIM-
Senlis, le 7 nov. 1991, p. 59-69
30. Frunză Gh., Cercetări privind influenţa tensiunilor iniţiale asupra
oboselii de contact cu rostogolire, Teză de doctorat, Universitatea
„Stefan cel Mare” din Suceava, 1996
31. Gheorghieş C., Gheorghieş L., Bercea M., Influenţa tensiunilor interne
asupra unor proprietăţi fizico-mecanice ale metalelor, Construcţia de
maşini, 42 (10-11-12), 1990, p. 547-550
32. Gounet Lespinasse C., Les contraintes résiduelles dans l’automobile,
Traitement Thermique, 319, 1999, p. 49-51
33. Grigorescu G., Sfăt C., Mărirea durabilităţii matriţelor pentru deformare
plastică la cald prin tratamente termochimice, Metalurgia, 43, 1991, p.33-37
34. Hopulele I., Contribuţii la îmbunătăţirea ciclurilor de tratament termic
aplicate la sudurile unor oţeluri speciale, Teză de doctorat, Institutul
Politehnic „Gh. Asachi” Iaşi, 1972
35. Horbaniuc D., Contribuţii la determinarea şi studiul tensiunilor
remanente în acoperiri metalice depuse electrolitic, Teză de doctorat,
Institutul Politehnic „Gh. Asachi” Iaşi, 1970

29
 Cauzele formării tensiunilor remanente şi efectele lor

36. Ifju P.G., Niu X., Kilday B.C., Liu S.C., Ettinger S.M., Residual Strain
Measurement in Composites Using the Cure-referencing Method,
Experimental Mechanics, vol. 40, 1, 2000, p. 22-30
37. Inglebert G., Gras R., Robbe-Valloire F., Effets des contraintes
résiduelles sur la tenue en usure des pièces mécaniques, Recueil de
conférences Les contraintes résiduelles au bureau d’études, CETIM-
Senlis, le 7 nov. 1991, p. 175-179
38. Ionescu G., Studii şi cercetări privind natura straturilor dure obţinute
prin CVD, tratamente termice aplicate şi starea de tensiune,
Construcţia de maşini, 41 (1), 1989, p. 6-16
39. Iova R., Tensiuni şi deformaţii în procesul de metalizare, Construcţia de
maşini, 36 (10), 1984, p. 579-584
40. Kõo J., Determination of Residual Stresses in Coatings and Coated
Parts, Theses of Tallinn Technical University, Estonia, 1994
41. Lascar G., Effet des contraintes résiduelles à l’interface céramique-
métal d’assemblages effectués par thermocompression ou par brasage,
Recueil de conférences Les contraintes résiduelles au bureau d’études,
CETIM-Senlis, le 7 nov. 1991, p. 189-203
42. Leclerc C., Thiriet G., Chateauneuf P., Meunier G., Renforcement par
grenaillage de precontrainte de la pignonnerie automobile, Galvano-
Organo-Traitements de surface, 628, 1992, p. 685-692
43. Li Y.Y., Kim J., Sun Y., Yang Y., Thermomechanical Analytical 3D
Thermal/Stress Estimation Sidewall Grinding Model, Transactions of
the ASME, vol. 121, 1999, p. 378-384
44. Lieurade H.P., Rôle des contraintes résiduelles sur la résistance des
structures soudées, Recueil de conférences Les contraintes résiduelles
au bureau d’études, CETIM-Senlis, le 7 nov. 1991, p. 205-246
45. Lu J., Flavenot J.F., Turbat A., François D., Modélisation de la
relaxation des contraintes résiduelles en fatigue, Recueil de
conférences Les contraintes résiduelles au bureau d’études, CETIM-
Senlis, le 7 nov. 1991, p. 71-98
46. Lu J., François D., Flavenot J.F., Lieurade H.P., Integration de la
notion des contraintes résiduelles dans les bureaux d’études.
Présentation d’une démarche globale, Rec. de conf. Les contraintes
résiduelles au bureau d’études, CETIM-Senlis, le 7 nov. 1991, p. 9-34
47. Maeder G., La prise en compte des contraintea résiduelles dans
l’industrie automobile, La Revue de Métallurgie-CIT/Science et Génie
des Matériaux, Février, 1997, p. 199-206
48. Mey A., Zandona, Grenaillage de précontrainte sur pièces mécaniques,
Traitement Thermique, 329, 2001, p. 37-40
49. Mocanu D.R.ş.a., Analiza experimentală a tensiunilor, vol. 2, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 1977
50. Nobre J.P., Kornmeier M., Dias A.M., Scholtes B., Use of the Hole-
drilling Method for Measuring Residual Stresses in Highly Stressed

30
 Tensiuni remanente

Shot-peened Surfaces, Experimental Mechanics, vol. 40, 3, 2000, p.

289-297
51. Ollilainen V., Deguy F., Rezel D., Performances de l’acier à bas carbone
5CB4 et applications industrielles, Traitement Thermique, 333, 2001, p. 46-51
52. Pellissier Tanon A., Problèmes de contraintes résiduelles dans
l’industrie nucléaire, Recueil de conférences Les contraintes résiduelles
au bureau d’études, CETIM-Senlis, le 7 nov. 1991, p. 45-56
53. Peyrac C., Les contraintes résiduelles, CETIM-Inf., 160, 1998, p.9
54. Peyre J.P., Chen Y.M., Duchateau D., Amélioration du comportement
en frottement et de la résistance à l’usure par traitements thermiques et
thermochimiques, Traitement Thermique, 315, 1999, p. 19-28
55. Ponomariov S.D.ş.a., Calculul de rezistenţă în construcţia de maşini,
vol. 2, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1956
56. Richard C., Lu J., Flavenot J.F.,Béranger G., Revêtements NiCrAlY
projetés par plasma. Effet des contraintes résiduelles sur la ténacité à
l’interface, CETIM-Informations, 120, 1991, p. 67-72
57. Schwarz R.C., Kutt L.M., Papazian J.M., Measurement of Residual
Stress Using Interferometric Moiré: A New Insight, Experimental
Mechanics, vol. 40, 3, 2000, p. 271-281
58. Simon A., Introduction au thème „contraintes résiduelles”, La Rev. de
Métallurgie-CIT/Science et Génie des Matériaux, Février 1997, p.151-156
59. Skalli N., Flavenot J.F., Prise en compte des contraintes résiduelles dans un
calcul prévisionnel de tenue en fatigue, CETIM-Informations, 90, 1985, p. 35-47
60. Skalli N., Turbat A., Flavenot J.F., Prévision des contraintes résiduelles
d’origine thermique en rectification plane, Rec. de conférences Les contraintes
résiduelles au bureau d’études, CETIM-Senlis, le 7 nov. 1991, p. 129-136
61. Şomotecan M., Comportarea la solicitări variabile a oţelurilor aliate
42MoCr11 şi 39MoAlCr15 nitrurate ionic, Teză de doctorat,
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, 1996
62. Vermesan G., Amariei N., Lieurade H.P., Duchateau D., Ghiglione D., Leon
D., Comandar C., Mesure in situ des déformations d’une éprouvette durant
une nitruration assistée par plasma, Traitement Thermique, 311,1998, p.78-83
63. Vermeşan G., Amariei N., Leon D., Comandar C, Lieurade H.P.,
Duchateau D., Ghiglione D., Modelling and Measurement of Residual
Stresses in situ During Plasma Nitriding, Proc. of 11th Congress of the
International Federation for Heat Treatment and Surface Engineering –
4th ASM Heat Treatment and Surface Engineering Conference in
Europe, Florence, Italy, 19-21 October 1998, p. 129-138
64. Vermeşan G., Lieurade H.P., Duchateau D., Ghiglione D., Peyre J.P.,
Résistance à la corrosion des couches oxynitrurées et oxy-
nitrocarburées, Traitement Thermique, 307, 1998, p. 29-34
65. Vermeşan G., Vermeşan E., Jichişan-Matieşan D., Creţu A., Negrea G.,
Vermeşan H., Vlad M., Introducere în ingineria suprafeţelor, Ed.
Dacia, Cluj-Napoca, 1999

31
 Cauzele formării tensiunilor remanente şi efectele lor

66. Zuccarello B., Optimal Calculation Steps for the Evaluation of Residual
Stress by the Incremental Hole-drilling Method, Experimental
Mechanics, vol. 39, 2, 1999, p. 117-124

32